Limba noastră-i o comoară
Și-o vorbesc de-a valma, unii,
Sunt destui ce o omoară
Agitând din morți, străbunii.
Limba noastră-i violată
De ciobani stăpâni pe turme,
Ce n-au reușit vreodată
Pe pământ să lase urme.
Limba noastră-i azi pribeagă –
Se dezvoltă cu sechele:
Surghiunită-n lumea largă
Face, sclavă, temenele.
Oare unde -s visătorii
Ce-au crezut în revoluții?
Azi în țară-i plin de molii:
Fără „piele” nu-s soluții!
Ars Publica
Adaugă comentariu