Actualitate Cultură

„Acte manqué”… de pionier! (autor, Vasile Gogea)

image_printPrinteaza

A.D. 1962. Anul școlar era pe terminate. „Treceam” cu brio și clasa a II-a, ca proaspăt pionier. Tovarășa învățătoare, așezată la catedră, sub portretul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, încheia medii și situații. Noi, școlarii, aplecați în bănci pe caietele „cu linii”, ne străduiam să scriem o ultimă „lucrare de control”, mai trăgînd cu coada ochiului la caietul colegului de bancă ori șușotind discret. La un moment dat, tovarășa a ridicat ochii de pe hîrtiile pe care le tot aranja și a întrebat dacă a terminat cineva lucrarea. Am ridicat mîna și, simultan, am spus foarte mîndru de mine: eu, tovarășa! „Bravo”! – a spus învățătoarea. „Uite, ia leul ăsta și dă o fugă pînă la debitul din colț și cumpără zece coli ministeriale. Și ai grijă să nu le îndoiești.” Am rămas pironit, în picioare, lîngă bancă spre uimirea tovarășei. Abia am bîiguit, confuz: „ce să cumpăr?” „Coli ministeriale, foi de scris, albe…” a venit răspunsul, iar ca să fie mai clar mi-a fluturat în față o foaie albă, pe care azi o numim A4. „Ai înțeles?” „Da, acum da.”

Am luat bancnota de un leu și am zbughit-o afară din clasă, din școală, din curte. Debitul era o tutungerie, nu departe de școală, care vindea pe lîngă țigări, chibrituri și timbre, plicuri, foi albe de scris, creioane, caiete vocabular, piuneze precum și alte mărunțișuri. Pe drum am tot repetat în gînd coală ministerială – foaie albă de scris. Odată ajuns în fața debitului, am urcat cele două trepte de la intrare, direct din stradă și, cu o mină radioasă, am „recitat”: „Zece coaie ministeriale, vă rog!”

Vînzătoarea, o femeie mai degrabă în vîrstă, îmbrăcată într-un halat de culoarea tutunului, s-a făcut roșie la față și după o clipă de consternare m-a întrebat tunător și tremurînd de furie cine m-a trimis. La rîndul meu, speriat pentru că nu înțelegeam ce anume făcusem să provoc această reacție, i-am spus stins că tovarășa

„Bine – a zis vînzătoarea – hai cu mine la tovarășa ta, să vedem dacă așa te-a învățat ea să vorbești cu o văduvă de război și de ilegalist… mai ai și cravată roșie de pionier… ” A luat zece foi albe, a băgat leul sub tejghea, într-un sertar și după ce a închis „prăvălia” am pornit-o înapoi, spre școală.

Nu pot să descriu surpriza învățătoarei și rumoarea celorlalți colegi cînd în ușa clasei am apărut, adus de mînecă de cineva străin… Nici măcar o cît de mică gaură nu era în parchet, să mă pot ascunde… N-am mai înțeles aproape nimic din ceea ce a urmat… atîta obrăznicie… de la un pionier… văduvă de război… soțul ilegalist… educație… măsuri… partidul… școala… steagul roșu… Și printre: o scăpare… fără intenție… vă asigurăm… cinste eroilor… se va prelucra… detașamentul de pionieri... noi nu… Capul îmi vîjîia și nu puteam să scot nici un sunet.

După un timp, care mi s-a părut o eternitate, am descifrat, totuși, din vocea învățătoarei ceea ce părea să fie concluzia acestui intempestiv „proces”:
„Acum, îți ceri iertare de la tovarășa văduvă de război și, ca pedeapsă vei mătura timp de o sptămînă trotuarul din fața debitului, în fiecare dimineață. Ne-am înțeles?” Cred că am mormăit un da, care a părut să fie suficient pentru că reclamanta s-a retras mormăind, copiii de azi…, iar eu am trecut în bancă petrecut de privirile acuzatoare, sau doar distrate, ale colegilor.

O săptămînă, începînd de a doua zi, în fiecare dimineață plecam cu o jumătate de oră mai devreme spre școală (i-am explicat mamei, care s-a mirat, că sînt „elev de serviciu”) și, oprindu-mă la debit, spuneam „Bună dimineața tovarășa Văduva, am venit să mătur trotuarul”, după care primeam un măturoi de nuiele și treceam rapid la treabă, să termin înainte de a începe să treacă și ceilalți elevi spre școală. Dar nu am mai fost „prelucrat” în ședința detașamentului de pionieri…

Epilog tîrziu
Tovarășa „văduvă de război și de ilegalist”, cum nici învățătoarea mea, nu auziseră de Freud, n-aveau cum să știe ceva despre tedescul „Fehlleistung”, în engleză „faulty act” sau, în franceză „acte manqué”. În românește, ar fi un act (de comunicare sau acțiune) ratat. Dar simțise ascunsă în expresia mea buclucașă insinuarea unei lipse de respect care, deși evident involuntară și inocentă, trebuia imediat corectată și amendată. A reușit, însă, prin ceea ce a urmat, să-i dea dreptate (tot fără să știe), lui Lacan, care a spus „tout acte manqué est un discours réussi ”.
Astfel, după mulți ani, dar cu atît mai mare satisfacție, m-am simțit „răzbunat”!

Vasile Gogea

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Frumos. Și eu am comis un asemenea discurs…. În gimnaziu, am fost convocat în ultima clipă să fac parte din grupul vocal al unității. N-am reusit sa învăț toate textele. La serbarea de a doua zi, închinată partidului desigur, le mimam, spre deliciul sălii.

oferta-wise