Afară din „Dragoș Vodă”! (prof. Aurelia Vișovan)

În 1955, am fost dată afară de la liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, unde predam matematica și fizica, și transferată disciplinar la …Budești! Motivul declarat – frecventarea bisericii romano – catolice, atitudine considerată incompatibilă cu statutul de cadru didactic într-un stat comunist, care avea misiunea educării tineretului în spiritul ateismului marxist. Orice practică religioasă era rău văzută în anii comunismului dar cea catolică era combătută cu o înverșunare mai mare (Stalin declarase doar că Vaticanul era dușmanul nr. 1 al comunismului…).

Totul a pornit de la o reclamație făcută de doi elevi, fără îndoială „îndrumați” de cineva… Apoi o ședință U.T.C. fulminantă la care am fost obligată și eu să particip, în care eram acuzată și înfierată, cunoscutul lider comunist local Grigore Holdiș declarând că biserica romano-catolică era un „cuib de reacționari” și prin urmare, fapta mea era foarte gravă… Zarurile erau aruncate.

Motivul real era însă altul. Soția unui activist comunist proaspăt stabilit în Sighet îmi vânase postul și toată înscenarea fusese în folosul ei. Fiind fiică și nepoată de deținuți politici, eu eram victima ideală… era clar că nimeni n-ar fi îndrăznit să-mi ia apărarea. „Doamna” respectivă s-a instalat imediat la „Dragoș Vodă” … și la propriu și la figurat – a stat efectiv pe scaunul meu din sala profesorală timp de 3 ani! După 3 ani soțul ei a primit alte însărcinări pe linie de partid și au dispărut defintiv din orașul nostru. Nu i-am reținut numele și nici nu cred că istoria merită să-l consemneze undeva.

Dar nici la Budești nu m-am dus! Începuse anul școlar în septembrie 1955 și eu refuzam să mă prezint la post. Inspectoarea șefă de raion mă presa agresiv: Te duci la Budești! I-am răspuns pe același ton: Nu mă duc la Budești! am bătut cu piciorul în pământ, convinsă că am dreptate. Eu am părinții bolnavi și frați mai mici în întreținere, nu mă puteți arunca acolo! Ceea ce faceți este ilegal, eu am venit la “Dragoș Vodă” prin numire de la Minister!

Nu i-a plăcut deloc răspunsul meu, pentru că îi punea pe toți autorii nedreptății într-o postură inconfortabilă. Dincolo de pretextele propagandistice, un transfer disciplinar al unui profesor titular presupunea o anchetă oficială – inspecții, rapoarte, proceduri – ori, în cazul meu, abuzul era total! Au mizat pe intimidarea mea, dar faptul că refuzam să merg la Budești, îi lăsa în… off – side.

Și atunci s-a găsit o cale “de mijloc”. Am fost numită la Școala nr. 2 din Sighet, unde am predat timp de 3 ani. Nu se făcea dreptate, dar cel puțin rămăsesem în oraș… M-am străduit să-mi fac datoria și acolo și cred că am reușit. În 1958 mi s-a permis să mă întorc la “Dragoș Vodă”, unde am continuat să predau până la pensionare în 1990. …………………………………………………………………….

După ce regimul comunist a interzis Biserica Greco – Catolică în 1948 mulți români din Sighet (în special intelectuali) au început să frecventeze – regulat sau ocazional – biserica romano – catolică. Liturghia era în limba latină, ceea ce a fost ușor de asimilat, iar predica în limba maghiară, pe care mulți sigheteni o înțelegeau. Mai greu era pentru noi, cei tineri, care nu făcuserăm niciodată școala în limba maghiară, dar ne-am adaptat cum am putut. Esențial era să ne trăim credința catolică.

Asistența spirituală pe care românii greco-catolici o puteau primi era totuși limitată și se rezuma la ceremonii private (botezuri, sfințiri de casă, etc). Nu erau posibile slujbe publice de înmormântare, care ar fi dus la conflict cu autoritățile comuniste, care supravegheau agresiv clerul romano – catolic să nu aibă legatură cu etnicii români. Acesta a fost și cazul tatălui meu, învățătorul Chindriș Ioan, decedat în 1958 – i s-a făcut o ceremonie acasă, în cerc restrâns, apoi a fost dus la cimitir fără preot. Atmosfera s-a relaxat parțial în anii ‘80 când unele ceremonii publice în limba română au avut loc, cu mai puține emoții… așa ne-am putut bucura și noi de cununia fiului meu, Marius, la biserica romano-catolică, celebrată de viitorul episcop Pal Reizer.

prof. Aurelia VIȘOVAN

Foto: colecția Pal Robert Zolopcsuk