De mic copil, am fost lăsată să fac ce îmi doresc în ceea ce privește activitățile extrașcolare. Am făcut șah, tenis, volei, dans, nici nu mai știu câte, dar, bineînțeles, muzică am făcut de mică și nu m-am oprit niciodată. Părinții mei m-au lăsat să merg peste tot, nu m-au descurajat niciodată, deși nu am fost perseverentă decât în muzică. Presupun că fiecare activitate m-a învățat câte ceva și nu regret nimic din tot ce am făcut. Chiar și în prezent, orice alegere aș face, părinții m-ar susține și m-ar lăsa să mă dezvolt frumos în acel domeniu.
Ei bine, acum nedumerirea mea este, de ce unii părinți își forțează copiii să facă o anumită activitate, doar pentru că ei nu au avut parte de ea și acum își revarsă dorința asupra copiilor? Când am intrat la liceu, unde am visat să ajung și anume la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la profilul învățători-educatori, m-am simțit împlinită, deoarece mi-am dorit să ajung acolo și am primit sprijin de la părinți. În schimb, am o grămadă de colegi care au fost obligați de părinți să vină aici. De ce? Poate colegii mei nu sunt deschiși în fața copiilor, poate că nu vor fi pedagogi buni, poate își doresc sa fie informaticieni, constructori, ingineri etc. și aveau nevoie de alt profil pentru asta. Dar nu, dacă mama și tata au decis, acolo trebuie să meargă.
Trecând mai departe, la studiile superioare, adică la facultate, ne trezim cu aceeași problemă. Toți copiii să fie medici, polițiști și avocați, că doar se câștigă bine. Stați liniștiți, că dacă faci ce îți place ai de câștigat și financiar și sufletește. Degeaba ai bani, dacă zilnic trebuie să te trezești îmbufnat că vai, iar trebuie să merg la muncă și nu am chef. Odată ce faci ceea ce îți place, nu te saturi niciodată și în fiecare zi ți se pare și mai frumoasă meseria ta. Eu, una, nu înțeleg… cu ce sunt mai împliniți părinții când copilul lor a mers unde i s-a dictat, dacă toată viața li se va reproșa ca nu l-a lăsat să meargă unde și-a dorit. Văd atât la mine în clasă cât și în alte părți, fețe triste, suflete neîmplinite și chinuite. Și pentru ce? Credeți că avem nevoie doar de medici, polițiști, avocați ș.a.m.d? NU! Avem nevoie și de artiști, arhitecți, design-eri, pictori, poeți, preoți, profesori etc. Fiecare meserie e frumoasă în felul ei și dacă ești făcut pentru o meserie anume și nu ești lăsat să i te dedici, toată viață vei simți că nu te-ai împlinit sufetește. Eu mereu am fost întrebată de părinții mei ce vreau să fac și, de fiecare dată, mi-au spus doar că-și doresc să fiu fericită, să fac orice, dar bine și de calitate. O singură viață avem și,, din păcate e așa de scurtă, de ce să o trăim obligați să ne târâm printr-o rutină urâtă care ne va măcina sufletul.
Pentru părinți: deschideți aripile copiilor și permiteți-le să se dezvolte în ce domeniu își doresc! Credeți-mă că veți fi mult mai împliniți văzând fericirea de pe chipul copiilor, decât să știți că fix din cauza voastră nu sunt fericiți. Fiecare are scopul său pe lume și ce îi este scris, aceea va face. Fiecare e bun la ceva și are o sămânță coaptă în el, doar că trebuie descoperită și când o găsește trebuie semănată, îngrijită, plivită, până când din ea se va face un arbore mare cu un frunziș imens din care toată lumea va culege roadele.
Nu vă temeți să faceți ceea ce vă place și nu renunțați niciodată la visele voastre, căci doar așa veți fi cu adevărat fericiți. Atât eu, cât și frații mei am fost deschiși la orice activitate și fiecare ne-am realizat făcând ceea ce ne place. Pentru asta le suntem recunoscători părinților, căci nu ne-au tăiat aripile niciodată și așa am avut un zbor frumos. Atâta timp cât faci ceea ce îți place, ai motivație zilnică și totul în jurul tău radiază a bucurie. Dacă vrei ca viața ta să fie o poveste minunată, înțelege că tu ești autorul și în fiecare zi ai posibilitatea de a scrie o nouă pagină. Nu uita niciodată de ce își dorește sufletul tău și fii pozitiv! Viața a rezervat pentru tine ceva minunat!
Anca Corneștean
Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”
Draga,Anca!
Mi-a fost dor sa te recitesc,sa pătrund în gândirea unei adolescente.M-am înșelat,nu am pătruns în gândirea unei adolescente,am pătruns în gandirea,unei mature,o gandire sanatoasa,cum nu au multi dintre noi,parintii!Iti dau dreptate totala,copilul trebuie lasat liber sa faca ce doreste,parintii doar sa intervina pentru a sprijinii drumul ales de tanar!Ceea,ce ai scris,este o adevărată lecție,gândirea tânărului este liberă,doar atunci,cand educația părinților a fost liberă,tu sustii,asta si aduci argumente,este salutar ceea ce faci si pot sa spun,ca si educativ pentru părinți sau pentru,acei care vor devenii părinți!Educația ta este bogata si asta se datorește in primul rand,părinților tăi si dupa aceea școlii,cred ca,gândirea ta s-a modelat după gândirea părinților,care ti-a lăsat liberă alegerea ta,privind,viitorul!Felicitări,părinților si ție in primul rand!
Va multumesc din tot sufletul! Ma bucur sa vad ca va place ceea ce am scris! Imi umpleti sufletul de bucurie cu fiecare comentariu pe care mi-l scrieti!
Da, Anca ai dreptate…pana la un punct.
Indrumarile parintilor insa nu trebuie eliminate sau minimalizate. Rolul parintilor nu este de a ucide visul tanarului, ci de a-l ajuta sa vada realist lucrurile, sa-i dea informatiile pe care nu le are, sa-i prezinte alternative, sa-l insoteasca pe calea cunoasterii si in luarea deciziilor ( sa-i puna in mana carti edificatoare, sa-l ia cu ei in calatorii…etc)
Eu de exemplu la 15 ani visam sa fiu parasutist ( citisem a „A bridge too far” de Cornelius Ryan ). Dar n-am sarit niciodata de la o inaltime mai mare de …1 metru.
Ceea ce e bine pentru voi e ca nu aveti bariere politice sau alte discriminari. Puteti teoretic visa la orice cariera !
Eu as fi vrut sa urmez istoria , eram ( si sunt ) extrem de pasionat, dar nu s-a putut, tatal meu fiind condamnat politic.
Dar, Dumnezeu are si cai ascunse de te duce la adevarata implinire …sa avem incredere in EL !
Asa este! Intr-adevar, sfatul parintilor este foarte important, iar o sugestie venita din partea lor e si mai importanta. Insa, sunt si parinti care pornesc conflicte cu copiii lor doar pentru ca nu fac ceea ce li se spune in ceea ce priveste cariera! Asa cum spuneti si dumneavoastra, Dumnezeu e acolo sus, iar daca facem dupa voia Sa, niciodata nu vom da gres! Va multumesc pentru comentariu si pentru ca va rupeti din timpul dumneavoastra ca sa imi lasati un gand frumos!
Imi amintesc faptul ca am mai scris un comentariu pentru Anca Maria Cornestean, nu demult; mi-a placut mult cum a fosr exprimarea, fond si forma si aprecierea a fost in consecinta. Ai si de data aceasta o relatare frumoasa, exuberanta si optimista, a unei eleve foarte multumita unde este si ca a ales liceul pedagogic, din dragoste pentru educatie, pentru copii (foarte frumos).
De data aceasta constat insa doua aspecte in relatare : unul care te priveste pe tine si parintii tai si al doilea care-i priveste pe multi altii si la care te referi.
In ceea ce te priveste pe tine, totul e in ordine : tu si parintii tai ati avut aceleasi obtiuni si se realizeaza, cum se spune : „Gand la gand cu bucuri” si nici nu se intra sub avertizarea, exprimata prin dictonul : „Cine de parinti n’asculta, Dumnezeu de-acela uita.
In al doilea caz as avea o retinere in felul cum abordez tu problema. Se stabileste oarecum o solutionare absoluta in cazul cand dorintele de perspectiva ale copilului si a parintilor nu concorda si decizia absoluta revine copilului. Ar apare astfel o „dictatura” a copilului asupra parintilor si aici chiar ar aparae avertizarea amintita. Desigur, nu este indicata nici „dictatura” din cealalta parte, la fel de paguboasa.
Pana la incheirea ciclului II, cred ca elevul este bine sa-si insuseasca pregatirea generala in mod constiincios, cu tot sprijinul parintilor, aici fiind prezente cunostintele minime de viata necesare unei persoane, pentru a nu fi lipsita de cultura.
In continuare se impune o intelegere totala intre cele doua parti, pentru a pune accent mai mare pe pregatirea in domeniul ce vrea sa-l urmeze copilul. Trebuie sa se accepte faptul ca parintii au totusi o experienta mai mare de viata, mai cuprinzatoare si ca ii cunoasc si aptitudinile copilului, si-i vreau binele, care nu corespund intotdeauna cu dorintele lui; este rapotul dintre dorinta si putinta, dar care nu este conturat in multe cazuri. Pot apare si posibilitatile materiale de sprijin, uneori. Trebuie sa se discute cu multa seriozitate, cu calm si ineres comun si sa fie suprimate uneori si unele capcane aventuriste, pe care tanarul poate sa nu le prevada. Dupa toate acestea, la maturitate, decizia este a tanarului, cu consecintele ei, daca intelegerea nu concorda. Pentru ca, de multe ori, binele nu-l poti face nici cu forta. Chiar daca se ajunge la o intelegere deplina, pe parcurs pot interveni multe probleme, care e bine tot impreuna sa fie solutionate. Uneori sunt obligatorii reprofilari, de cine stie ce cauzate si cate si mai cate alte probleme de viata, care este complexa si nu trebuie abordata usuratic, ci cu rabdare, seriozitate si intelegere, in deplina armonie intre parinti si copii.
.
Va multumesc frumos pentru comentariu! Asa este, trebuie ca atat parintii, cat si copiii sa isi spuna parerea, sa se consulte si sa ajunga la un comun acord! Asa, niciodata nu se vor creea conflicte deoarece si copilul va fi constient ca parintele isi doreste binele sau, dar il va sustine si in ceea ce ii place lui sa faca! Apreciez mult ca v-ati rupt din timpul dumneavoastra pentru a-mi scrie un gand frumos!
Anca, ma bucura foarte mult raspunsul tau la comentariul facut. El arata ca nu esti subiectiva si forma in care te-ai exprimat manifesta inima si sufletul tau cinstit si sincer si care sunt convins ca se vor pastra in perspectiva. Mi-a placut materialul si mai mult acest aspect il subliniaza comentariul meu, doar ca am avut o reticenta ce ai exprimat-o, cu deciziile de viata doar dintr-o parte. Acestea de acuma nu mai sunt valabile si chiar tu le-ai suprimat si, de aceea, imi si pare acuma rau ca le-am spus mai apasat; considera-le nespuse! Am vrut sa rog o inlocuire a cuvintelor aventuriste si usuratic din ultimul paragraf, prin determinat de pripeala si, respectiv, cu usurinta, fiind mai potrivite. Dar n-o mai fac, fiindu-ti acuma cunoscute.
Iti propun, in urma celor considerate, sa privim din comentariile ce le-am facut eu doar pe primul si pe acesta si sa tragem cortina peste al doilea, ca fiind un incident; de acord ?
Cu deosebite consideratii si uarari de succes in toate,
prof. Gheorghe Bărcan
Sincer, m-ati lasat fara cuvinte. Oamenii ca dumneavoatra ma fac sa fiu perseverenta in scris si chiar ma bucur ca munca mea e asa de apreciata de oamenii cu mult mai mari decat mine! Nu pot decat sa va multumesc si sa va urez multa sanatate, caci lumea are nevoie de oameni ca dumneavoastra!