Marți, 14 iulie 2020, la Centrul Cultural din Sighetu Marmației s-a vorbit despre prozatorul sighetean Alexandru Ivasiuc. Dacă n-ar fi fost brutalul cutremur din 04 martie 1977 care i-a curmat viața și cariera în plină ascensiune azi ar fi fost – probabil – unul dintre marii scriitori ai secolului… XXI. Dacă ar fi trăit, la 12 iulie anul curent, ar fi împlinit 87 de ani. Destinul absurd i-a frânt cariera înainte de-a împlini 44 de ani dar, cele zece volume care i-au apărut (7 romane, 2 volume de eseuri și unul de nuvele) au fost și sunt „totuși” garanția unu loc important în literatura română.
Ne-am (re)întâlnit la Centrul Cultural din Sighet (manager interimar Ioan Tivadar, șef serviciu Vasile Muste) la un eveniment organizat de doamna Ileana Pop – Nemeș, într-un grup foarte disciplinat (evident, mă refer la distanțarea socială și mai puțin la cea literar – artistică). Curtea Centrului Cultural, păstrând parfumul vremurilor secolului prin care a trecut și Alexandru Ivasiuc, a fost „percutată” de vocea energică a marelui prozator prin intermediul unor înregistrări de arhivă dar și de intervențiile personalităților locale prezente la întâlnire: Pablo Romaniuc, Nicolae Iuga, Gheorghe Todincă, Horia Picu. Eu mi-am exprimat dorința de-a auzi vești despre cei care-l citesc (pe bune!) pe cel născut la Sighet și de-a ne bucura că mai există…. cititori!
În completarea evenimentului in memoriam Alexandru Ivasiuc s-a vorbit un pic (atât cât trebuia!) și despre… poezie. Au fost acordate premii celor mai „adecvați” participanți la concursul de creație literară „Talente sighetene” (ediția a III -a). Laureații au fost de fapt… laureate, domnișoare eleve la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”: Locul II (ex – aequo) – Mădălina Rednic și Nicoleta – Daniela Giurgi, Locul III (ex aequo) – Andrada – Lacrima Grad și Mihaela – Ioana Trifoi. Juriul (format din Rândunica Petrulescu – Anton și Gabriela Cosovan) nu a acordat Locul I.
Deși există o placă poziționată pe casa unde a locuit Alexandru Ivasiuc, scriitorul născut la Sighet poate fi constant comemorat și omagiat – mai presus de nuanțele protocolare – citindu-l, parcurgându-i opera, altfel literatura (română) va… dormi în muzee!
Ion MARIȘ
Mi s-a mai spus o data (tot aici pe Salut Sighet…), dar eu incapatanatul nu reusesc sa inteleg… ca nu are nicio legatura caracterul omului cu valoarea literara, ca poti avea o atitudine politica lamentabila dar sa fii mare intelectual, ca oportunismul cel mai dezgustator va fi iertat si uitat si va ramane doar opera scrisa, in care subtilitatile stilistice sau de analiza psihologica dau nota (maxima) cu care respectivul va lumina posteritatea….
Ivasiuc are nume de strada in Sighet. Stefan Coman, Alexandru Dan si Alexandru Stefan sunt deja uitati… ei si? Ce merite au ei sa fie omagiati de sigheteni?
Chiar nimic. Doar temnita comunista, „livrati” de marele Ivasiuc… Aveau 16 ani, elevi la Dragos Voda…
Eu ca sighetean, nu ma mandresc cu Ivasiuc.
La Centrul Cultural din Sighet, pe data de 14 iulie ac , s-a omagiat scriitorul sighetean Alexandru Ivasiuc, in prezenta a numerosi oameni de cultura, scriitori,… Se mentioneaza ca este autorul a 10 volume de carte, dintre care 7 romane, mult apreciate; s-a stins la o varsta in neimplinire, fiind ucis de blestematul cutremur din martie 1977, inainte de a implini 44 de ani. Dupa ritmul creatiei sale, se apreciaza de unii ca, daca ajungea la o varsta rezonabila, ar fi devenit unul din cei mai mari scriitori ai secolului. E greu totusi sa se sustina astfel de predictii, post-factum; talentele nu se manifesta la comanda sau dorinta, la varsta, ele putand avea si un caracter aleatoriu si pot avea o explozie la inceput, ori mai tarziu, la unii pe tot parcursul, sau deloc. De exemplu, J W. von Goethe, la varsta lui Eminescu era un nimeni, iar Eminescu, daca ajungea la varsta lui, era…. Dar, oricum l-am intelege, percepe, pentru sustinerea si desvoltarea talentului e nevoie de multa munca, “sacrificiu”, straduinta.
Am fost colegi de liceu cu scriitorul Alexandru Ivasiuc, el fiind mai mic cu o clasa. Un elev foarte capabil, care-si impartea premiul anual pe scoala, an de an, impreuna cu Tancu Liviu, ambii copii de profesori.
Se cunostea printre elevi si dupa aceea, ca patru colegi de clasa, se pare, au iesi in noapte pe strazi si au lipit afise pa ziduri, cu ce trebuia scris atunci, urmand sa faca acelas lucru si in seara urmatoare. Doar ca in noapte, 3 dintre ei au fost ridicati de Securitate, gasindu-se la acestia afisele “in lucru”; printre ei nu era “Sasa”, se pare initiatorul actiunii. Se vede ca el i-a livrat tortionarilor. Oare cei 3 elevi au fost vizat de Securitate si Sasa (asa-i spuneam colegii) a fost pus sa-i momeasca ? Ori poate i-o fi vazut cineva si, de teama ca acela i-ar putea denunta, “probabil”, cel mai “prudent” a tradat totul si a fost sigurul scapat, fiind considerat “cu simt patriotic”, iar ceilalti au fost arestati, intemnitati, chinuiti ? Doar ei stiu aceasta (sau, mai bine, au stiut !). Oricum, a fost un fapt nedemn, o turnatorie a colegilor, o ticalosenie mare, mai ales ca ducerile pe acolo nu erau totdeauna cu intoarceri ! S-au frant destine !
Actiunile oricui, facerile de bine sau de rau, se petrec in timp. Omul traieste doar prezentul; in trecut sau in viitor poate calatori doar imaginativ. Asteptarile, proiectele viitotului, oricum sunt acestea, daca ajung la portile prezentului, ele se consuma in “laboratorul” acestuia, apoi sunt trecute in evidenta trecutului, in “ranita la purtator”, definitiv si imuabil; nu mai pot fi in nici un fele modificate, nu li se poate adauga sau lua nimic din ce au, de bine sau de rau si raman acolo in integrabilitate totala, in toata multimea lor,pentru ca cel ce le-a produs si nimeni altcineva nu mai poate calatori in trecut, pentru a schimba ceva, a le modifica. Pot fi doar surse de inspiratii, in bine sau in rau, in proiectele de viitor.
Legea lui A. Lavoisier : “nimic nu se pierde, nimic nu se castiga si totul se transforma” nu se aplica nici pentru viitor, nici pentru trecut, ci doar pentru prezent, acolo unde pot avea loc faceri si prefaceri, transformari. Ca orice lege sau principiu, nu se aplica retroactiv. Aceasta s-ar putea parafraza pentru trecut astfel : “nimic nu se pierde, nimic nu se castiga si nimic nu se trasforma”.
Actiunile cuiva, rele, care afecteaza si pe altii, mult sau foarte mult, raman si in amintirea acestora, de bine sau de rau si nu poate una sa o suprime pe cealalta, pentru ca ambele apartin trecutului si uneori (unele) raman in istoria timpului, fara a putea fi schimbate. Nicio valoare, oricat de mare ar fi ea, in orice domeniu, nu poate sterge, nu poate determina uitarea unui mare rau al timpului, asa cum nici maretia faptei bune, a valorii, nu poate fi data uitarii pentru cine stie ce ticalosii. Aceasta este fiinta umana “intreaga”, neciuntita. Nu se poate ca, atunci cand privesti o pagina a unei file, cu un desen deosebit, un inscris de exceptie sau cine mai stie ce deosebit de frumos, de valoros, sa spui ca fila are o singura pagina, pentru ca pagina a doua a filei ascunde ceva murdar, nedemn.
Sasa si-a continuat viata, cu o studentie involburata cu ceilalti in temnita, cu anii, cu chinurile si suferintele ei si, ca o ironie a soartei, se pare ca cel mai repede a parasite aceasta lume, cu reusitele frumoase si urateniile ei, chiar valorosul scriitor, fiind cuprins in blestemul cutremurului, ca atatia altii. Cunoscator a mai multor limbi, a fost cooptat intr-o echipa de translatori, pentru ca veneau in tara destui straini si politrucii vremii se chinuiau cu limba romana. Ei nu veneau pentru a se imbogatii ideologic, ci in relatii economice, de arta, cutura, sportive. .. Evident, securitatea era deosebit de interesata in a sti ce se discuta, ce “cadouri” se faceau si intrau altii in vizorul lor si cine stie ce nacazuri au urmat. Poate cu regret pentru cele deja facute, sa nu fi dovedit si aici spirit “patriotic”. Nu i-am citit romanele, cursul vietii avand si penru mine multe “ambuscade”, dar acuma le-as citi, pentru a vedea in continutul lor, in ideile si fictiunile folosite pentru opera lui, care trebuiau sa fie prezente in fiecare volum, in ce fel evolueaza aceea tradare, sau in altele, daca au mai fost, in cainta, condamnare, sau in felicitare. Daca lipseste cu totul aceasta preocupare, importanta, atunci se dispretuieste el insusi.
Dispunem de libera exprimare, in ganduri, in vorbire (macar cu atata am ramas, desi se anunta la orizont amenintari vualate) si nu am un dubiu in aceasta privinta, considerandu-i ambele aspecte, intregul tot, nefalsificat. E liber oricine sa accepte ce vrea, cat vrea si cum vrea, pe una sau pe alta. Imi place exprimarea Parintelui Visovan : “Ivasiuc are nume de strada in Sighet”, care se preteaza la interpretari, mai ales ca “de la strada”, “de la strazi” a pornit necazul, cu afisele, de la strada a pornit turnatoria, compromiterea unuia si temnita comunista, suferintele, pentru ceiloalti trei. Parca strada i-a dat nume scriitorului si nu numele lui i-a fost dat strazii. Altceva era, daca se spunea : Unei strazi din Sighet i s-a atribuit numele scriitorului, in semn de cinstire si omagiu. S-a dat si unei scoli gimnaziale din Baia Mare numele scriitorului, o institutie de educatie (?!) si cine mai stie pe unde; lumea-i larga, a toate incapatoare. Pentru cei departati, in timp si spatiu, care nu-i cunosteau biografia, puteau sa-i faca si o statuie centrala, un monument, dar pentru cei din zona, cunoscatori a evenimentelor si, mai ales, pentru urmasii acelor victime si, din solidaritate, pentru multi colegi de suferinta, apare ca un afront, ca o sfidare, ca o pronuntare : “bine a facut !” Oare la care bine se refera ?; poate fi de ori care !
Le doresc celor plecati dintre cei vii, in vesnicia altei lumi, iertare pentru ce au gresit si rasplata Domnului pentru suferinte si tot ce au facut bine, acolo unde va fi o dreapta cumpanire, cantarire.
Gh.Barcan, Minneapolis, USA
Va rog sa-mi scuzati doua erori de scriere, pe care le precizezi aici, in mod corect.
In paragraful 1, randul 9, se va citi dezvoltare in loc de desvoltare.
In paragraful penultim, randul 13, se va citi evaloare in loc de evaluare.
Cu multe scuze si multumiri pentru intelegere,
Gh Barcan