Asistența socială: o muncă invizibilă și titanică despre care se vorbește tot mai puțin
“Social work is a band-aid on the festering wounds of society.” -Alexander Chase
La un moment dat ajungi să înțelegi că lumea în care trăiești reprezintă un întreg sistem, iar tu, o mică parte din acest circuit, o particulă destul de mică pentru a putea fi oricând înlocuită dar și suficient de mare pentru a putea face diferența. Întotdeauna mi-am imaginat societatea ca un imens organism, în care fiecare avem un loc și un rost. Și, ca orice organism, și societatea în care trăim se poate confrunta cu variate boli, precum: sărăcia, infracționalitatea, dependența, sinuciderea, terorismul etc.
Am ales acest domeniu cu inima, înainte de a-mi pune mintea la bătaie și nu-mi pare rău deloc, pentru că uneori când toate argumentele pe care le am se termină și nu-mi mai rămâne nicio motivație logică și rațională, îmi spun în sinea mea: dincolo de cât poate fi de greu, eu am ales asta. În fiecare zi am ceva nou de învățat. În fiecare zi devin mai puternică, depășindu-mi vulnerabilitățile. Asistența socială înseamnă a lupta cu rănile invizibile, iar pentru asta ai nevoie de o vedere cu totul și cu totul specială.
Asistentul social nu etichetază problemele ca fiind ceva negativ, dimpotrivă, el le vede ca fiind o serie de oportunități, deci le conferă o valoare pozitivă. Da, poate suna bizar, dar dacă reflectăm mai mult, putem ajunge la concluzia că oportunitățile sunt vecine cu problemele, sau cel puțin originea lor este aceeași. De obicei, mintea umană se blochează în momentul în care identifică o situație ca fiind problematică. Rezolvarea ia naștere în momentul în care alegi să definești situația cu care te confrunți iar asistentul social este prin excelență omul care știe să definească o situație, în mod obiectiv, să mute limitele pentru a facilita accesul spre soluții. „Think outside the box”, este motto-ul acestei profesii.
Uneori, în cadrul unei comunități este foarte dificil să trasezi scopuri comune, întrucât de cele mai multe ori tindem să ne axăm mai degrabă pe diferențe, decât pe aspectele care ne unesc, de aceea apar atât de multe neconcordanțe, care la un moment dat pot deveni conflicte. De cele mai multe ori, mai ales în România, profesia de asistent social este subestimată, cu toate că importanța acesteia la nivel micro și macro social este crucială. A nu se confunda caritatea cu asistența socială. Cartitatea o poate face oricine, oricând, nefiind condiționată de studii de specialiatate, însă a fi asistent social se bazează strict pe studii și cercetări. Nu se lucrează niciodată după ureche.
Din păcate, cea mai comună asumpție asupra profesiei de asistent social este strict legată de beneficii sociale adică de ceea ce statul oferă (bani, produse alimentare, etc.), însă nici acest lucru nu se numește asistență socială.
Asistența socială reprezintă un domeniu foarte vast și complex, care își propune creșterea nivelului de bunăstare a grupurilor vulnerabile și nu numai, pornind de la constatarea unei nevoi umane (individuale și/sau colective) și urmărind împuternicirea individului pentru a-și rezolva singur problemele, prevenind și înlăturând așadar instalarea dependenței față de servicii sociale, mai simplu spus: în calitate de asistent social ajuți oamenii să se ajute singuri, pe principiul: “Nu da pește săracului, ci învață-l să pescuiască”.
Vorbim despre o multitudine de grupuri țintă care sunt în imposibilitatea temporară sau permanentă de a se autosusține. Cu alte cuvinte, asistența socială reprezintă prin excelență singura profesie a cărui scop este să se autodesființeze, dar acest scop este aproape imposibil de a fi atins, având în vedere că întotdeauna vor exista persoane care vor avea nevoie de ajutor într-o anumită etapă a vieții lor. Cei mai mulți asistenți sociali duc o luptă continuă, asiduă, pe cont propriu atât în sectorul public cât și în cel privat, neajunsurile la nivel structural fiind tot mai pronunțate. La ora actuală, asistența socială a ajuns o profesie tăcută, despre care nu se mai aude și nu se mai povestește nimic. Oare de ce?
Pentru mine, a fi asistent social este mai mult decât o profesie, sau o carieră dacă o pot numi așa. Este un fel de a fi, de a privi viața ca o multitudine de alegeri care se întrepătrund. Este posibilitatea care-ți oferă cea mai bună perspectivă de a vedea modul în care acțiunile umane se asamblează, este ocazia de a fi prezent într-un turn al infinitului. De-a fi conștient în cea mai mare măsură pe care ți-o poți asuma. Ce înseamnă să fii asistent social pentru alți profesioniști? Am întrebat câțiva lucrători în domeniu și iată răspunsurile:
„Ce înseamnă profesia de asistent social pentru mine? Înseamnă să îi ajuți pe cei care vor să se ajute, înseamnă să înveți familia cum să comunice și să aibă grijă de un bolnav. Înseamnă să muncești pentru alții în așa fel încât să nu te pierzi pe tine. Înseamnă să accepți că uneori oamenii nu o să te placă pentru deciziile pe care le iei și că vei fi „bad guy” în viața lor, dar, poate, la un moment dat, vor înțelege că le-ai vrut binele. Asistentul social este acel profesionist care trebuie să înțeleagă problemele altora, să vadă cu ce îi poate ajuta, unde îi poate direcționa și cum să facă asta fără să își piardă propria identitate, propriile convingeri și valori. Iar pentru asta asistentul social trebuie să fie acel specialist care este jumate inima jumate minte, echilibrul perfect, niciodată una mai mult ca alta.” (Adela Crăciun, asistent social în lucrul cu persoanele vârstnice)
„Pentru mine, a fi asistent social sau, cum spun colegii americani, social worker îmi dă curajul să mă includ în rândul acelor persoane care nu au o meserie ci o vocație, nu lucrează ci trăiesc prin muncă, prin fiecare persoană pe care o întâlnesc în drumul lor și devin mai bogați o dată ce au cunoscut-o. Am ținut să aduc în discuție sintagma social worker pentru că îmi place mult ideea de worker/muncitor. Poate că muncim mai puțin cu mâinile dar e de-a dreptul fenomenal să ai ocazia să muncești cu sufletul și să participi la conturarea unor vieți, mai bune, mai senine. De câte ori mă gândesc la munca unui asistent social îmi vine în minte o comparație antagonistă cu economia: în această meserie investești, de regulă ”pui la bătaie” întreaga ta persoană și ești extrem de răbdător în privința rezultatelor așteptate… poate vei avea șansa să te bucuri de profit sau poate nu vei vedea rezultatul muncii tale, dar un lucru este cert, când investești în semenii tăi generezi o energie capabilă să mute și munții!” (Camelia Pesek, coordonator centru de zi)
„Consider că profesia de asistent social este una care necesită implicare, muncă asiduă și răbdare multă. Este o muncă grea, dar frumoasă care îți oferă satisfacție sufletească mai ales când un copil din sistemul de protecție ajunge să fie adoptat și are șansa la o familie care îi oferă posibilitatea de a se dezvolta armonios pe plan emoțional, fizic și psihic. Această meserie este o provocare continuă deoarece societatea se confruntă cu tot mai multe probleme care au la bază sărăcia, lipsa responsabilității sau nivel de educație scăzut. Pentru a-i ajuta pe alții, asistentul social trebuie să aibă valori și principii bine definite, să fie integru, competent, autodeterminat, corect, comunicativ, să nu discrimineze beneficiarii, să păstreze confidențialitatea informațiilor. Asistentul social trebuie să facă eforturi de a lupta cu prejudecățile și să țină cont de unicitatea și valoarea fiecărei persoane indiferent de origine, etnie, sex și trecut, să accepte persoana. Meseria de asistent social implică răspundere mare, empatie și blândețe, iar de cele mai multe ori e greu să te detașezi, să uiți problemele când ajungi acasă, cel puțin pentru mine. De cele mai multe ori, beneficiarii văd în asistentul social „rezolvarea” sau „un colac de salvare”, dar de puține ori aceștia au dorința de a se ridica, de a-și depăși limitele, de a ieși din starea în care se află, astfel creându-se dependența de serviciile sociale. Nu poţi să practici această meserie fără să pui multă pasiune şi fără să fii determinat de a contribui la schimbarea vieții celor asistați.” (Raluca Rusu, asistent social în domeniul protecției copilului)
Autor, Antonia Luiza Dubovici
Adaugă comentariu