Aurel I. BRUMARU 77

Cu lecturi diverse și temeinice, nutrit cu referințe docte, A. I. Brumaru este un fin degustător; sorbind parfumul limbii, instalat „în de ea”, cronicarul ASTREI iubește aromele tari; are un tipar stilistic.” (Adrian Dinu Rachieru, aprilie 1988)

Născut – iată – în urmă cu niște ani, adică prin 1943, a doua zi de april, la Strâmtura, ca întâiul fecior al învățătorului Ion Brumaru (directorul școlii de acolo), Aurel Ion Brumaru a făcut primele șapte clase în sat și a continuat la Liceul „Dragoș Vodă”, absolvit în 1961.

Au urmat studii de psihologie și filosofie începute la Cluj și terminate la București, frecventând cu osârdie, în aula universitaria cursurile lui George Călinescu, iar la Cafeneaua „Capșa” pe cele – ex cathedra – ale lui Petre Țuțea, „proaspăt” ieșit din pușcăriile regimului românesc de sorginte bolșevică.

A scris și a publicat recenzii și critică literară în Gazeta Literară și Contemporanul, cronici dramatice în Teatrul, iar în 1969 stabilindu-se la Brașov, la revista Astra, al cărei colaborator deja era și, a fost, după 1989, redactor-șef al acesteia.
În 1975 a publicat la Editura Eminescu, împreună cu Mihai Nadin, volumul Literatură și cunoaștere, studiu și antologie iar în 1977, la Editura Dacia din Cluj, i-a apărut cartea care avea să-l impună atenției criticilor, eseul „Masca Principelui”.
Editura Kriterion, București, i-a publicat în 1980 traducerea – făcută împreună cu Adrian Hamzea – cărții, romanului „Blazonarzii” (Czimeresek) de Tamasi Aron, cu o prefață semnată de Mircea Zaciu.

Cu volumul (eseuri) „Ființă și loc”, apărut la Editura „Dacia” Cluj-Napoca, 1990, A. I. Brumaru a deschis seria cărților care l-au impus ca eseist și filosof, au urmat „Despre ființa românească”, eseuri, Editura Scrisul românesc, București, 2001; „Repere ale gândirii românești”, eseuri (în colaborare cu Vasile Gogea, maramureșan și el), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003; „Ființa muzicală”, eseuri, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005; „Lecția labirintului”, prelegeri filosofice, Editura Kron Art, Brașov, 2012; „Forma filosofică”, eseuri, Editura Kron Art, Brașov, 2017.

Între timp însă i-au apărut și alte câteva volume importante: „Pariul cu legenda sau Viața lui Petre Țuțea așa cum a fost ea”, Editura Athena, București, 1995, o carte fascinantă despre nu mai puțin fascinantul Petre Țuțea, de prețuirea căruia tânărul Aurel Brumaru s-a bucurat în perioada sa bucureșteană; „Destin deturnat. Schiță monografică Mihai Arsene”, Editura Kron Art, Brașov, 2007; „Pustia și călătorul. Versuri regăsite (1969-1974)”, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2019; „Apologii & Navigații”, Editura Eikon, București, 2019, un volum de 650 de pagini, în care a adunat o mică parte din scrierile sale de critică literară.

Cifra 7, se zice, este una dintre cele norocoase. Aurel I. Brumaru a adunat-o frumos în 77 de ani împliniți, cu cărți de valoare, apreciate de nume precum: Adrian Marino, Gheorghe Grigurcu, Laurențiu Ulici, Alexandru Surdu și mulți alții, cu o soție iubitoare și mereu alături, cu doi fii așezați la rosturile lor și cu un nepot (deocamdată), care-i va duce numele mai departe. Frumoasă viață!

Din partea noastră, a celor care îl cunosc și îl prețuiesc: Mulți ani, încă, cu sănătate și cu folos!

Ioan Ardeleanu – Pruncu