Bilanț cu minus (Ileana Pisuc)

Ileana Pisuc

Se apropie sărbătorile… E o perioadă când, pentru fiecare dintre noi, vine momentul bilanțului în prag de an nou. Bilanțuri de tot felul, dar, mai ales, cel al câștigului, cel al profitului, cum i se mai zice.

De cele mai multe ori însă, în goana nebună a acestor vremuri, partea materială este primordială. Statistici aduse la zi, procentaje, reglări, compensări, rectificări, măriri, scăderi, toate împreună dând o plusvaloare a muncii fiecăruia dintre noi.

Bilanțul pe care eu vreau să-l fac acum, la final de an, nu se referă la nicio situație din cele enumerate mai sus. Bilanțul meu este unul care nu e consemnat în nici o statistică de până acum. Este un bilanț al pierderilor de suflet, al prietenilor, al celor dragi…

Oricât am încerca să ne eschivăm de la acest ”bilanț”, eu cred că fiecare, atunci când afară se aude zvon de colinde, când albul zăpezii acoperă urâtul din jur, are o mică străfulgerare la gândul că în anul care a trecut, a mai pierdut pe cineva drag.

Îmi persistă în minte o amintire care nu mi se va șterge niciodată, aceea a mamei care – în seara de Crăciun, când toată lumea era veselă, colindătorii pe la ferestre – nu se putea opri din plâns.

De ce plângi, mamă?
Plâng, pentru că, cu fiecare an care trece, mă simt tot mai singură, pentru că cei plecați sunt mai mulți decât cei rămași… De aceea nu pot să mă bucur…

Acum, încep s-o înțeleg. Parcă, acum pleacă tot mai mulți dintre noi. Câte un anunț scurt și nu se mai știe nimic de el. Poate, și de aceea nu-mi place să stau mult departe de țară, de cei care contează.

Sugestia mea ar fi ca, atunci când vă faceți bilanțul pe anul acesta, pierderile de suflet, pe care fiecare dintre noi le are, să nu le treceți la ”cantități neglijabile” și, să nu vă speriați dacă veți ieși cu minus. Golurile lăsate de cei plecați, nu se vor umple niciodată, cu fiecare an ele vor deveni tot mai adânci și sunt singurele pierderi care nu se pot ajusta din pix.

Asta am simțit să fac pentru cei care au plecat sau care sunt pe drum…

Ne mor prietenii

Ne mor prietenii sub ochii noștri
Răpuși de-o boală crudă și nătângă,
Pe care toți savanții de pe lume,
Nu sunt în stare, încă, s-o înfrângă.

Ne mor prietenii, iar noi,
Îi ogoim atâta cât putem
Și îi mințim frumos c-o să le treacă,
Iar ei se-ncred în noi și gem…

Ne mor prietenii și doare
Că nu e timp să ne mai facem alții,
Iar unii dintre ei s-au dovedit a fi
Mai buni și mai onești ca frații!

––––––––––––––

Se cheltuie pe arme, pe lucruri inutile
Se bagă mâna-n sac până la fund,
Dar sunt neputincioși s-aduc-un zâmbet,
Pe fața trist-a unui muribund!

Ileana PISUC