Actualitate Cultură

Biserica lui Hristos nici porțile iadului nu o vor birui (Pr. dr. Nicolae LAURUC)

image_printPrinteaza

În aceste vremuri de grea încercare pentru umanitatea întregii lumi, când aproape toate instituțiile vitale sunt afectate de această nemai oprită pandemie, întâlnim și această întrebare – de unii pusă din sinceră îngrijorare, iar de alții tendențios – care va fi perspectiva Bisericii? Se are în vedere, bineînțeles, Biserica cea vie, instituția divino-umană. În cele ce urmează aș dori să aduc răspunsuri la aceste nedumeriri din perspectiva Bisericii Ortodoxe.
Cel mai corect răspuns la aceste întrebări nu-l poate da nimeni altul decât Cel ce a întemeiat-o, adică Domnul nostru Iisus Hristos. Și iată, răspunsul Domnului pentru toate timpurile și locurile «…voi zidi Biserica Mea și nici porțile iadului nu o vor birui» (Mt.16, 18). Cred că ar fi suficient doar acest răspuns, însă pentru o și mai bună întărire în cuvintele Mântuitorului, trebuie de amintit și câteva tâlcuiri ale sf. părinți și ale marilor teologi privitor la cuvintele Mântuitorului. Sf. Ioan Gură de Aur tâlcuind aceste cuvinte pleacă de la primele două versete ale psalmului 147 (,,laudă Ierusalime pe Domnul că a întărit încuietorile tale,,) și spune: «…El a întărit Biserica mai sigur decât a întărit Ierusalimul, nu cu încuietori sau porți, ci a îngrădit-o cu Crucea Sa și cu manifestarea propriei Lui puteri, prin care a ridicat zid din toate părțile… La început, toți împărații și neamurile și cetele demonilor și însăși tiraniile diavolului și mii de alți dușmani s-au năpustit asupra Bisericii și totuși toate acele potrivnicii s-au surpat și s-au nimicit, dar Biserica mărindu-se a fost înălțată, într-atât, încât a covârșit cerurile înseși» [Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, edit. Doxologia, Iași, 2011, pag.717;]). Într-o altă omilie a să găsim aceste cuvinte: «mai lesne s-ar stinge soarele în cer, decât să piară Biserica. Cine este cel ce a zis aceasta? (se întreabă Hrisostomul) – Cel ce a întemeiat-o a spus aceasta». Marele duhovnic al Greciei, Sf. Porfirie Kavsokalivitul, răspunzând întrebărilor ce i-au fost puse de către pelerini, a răspuns și la această întrebare, legată de viitorul Bisericii. «Nimeni nu va putea să desființeze Biserica sau s-o veteme în vreun fel, de vreme ce nici pe Dumnezeu nu poate să-L biruiască, sau să-L veteme cineva. <porțile iadului nu o vor birui>, ne spune Sfânta Scriptură (Mt.16, 18). Va rămâne pentru totdeauna așa cum a rămas și până acum, nezdruncinată, că este întemeiată pe Atotputernicia lui Dumnezeu, de asemenea și pe iubirea dumnezeiască nemărginită și pe Pronia divină atotînțeleaptă. Hristos este unit în mod indisolubil cu Biserica, Trupul Lui. Nu poate exista niciodată Trup fără Cap» [Ierom. Sava Aghioritul, Taina Bisericii, Păr. Porfirie, Viața și cuvintele, edit. Egumenița, Galați, 2014, pag.39-40]).
Că Biserica este întemeiată pe Atotputernicia lui Dumnezeu, pe Hristos Domnul, Piatra cea vie o spune clar și Sf. Ap. Petru. «Apropiați-vă de El – zice Apostolul Petru – Piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă și de preț. Și voi înșivă, ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, pentru că scris este în Scriptură: <Iată Eu pun în Sion piatră din capul unghiului, aleasă de mare preț și cel ce va crede în El nu se va rușina>. Pentru voi deci care credeți (Piatra) este cinste, iar pentru cei ce nu cred, Piatra care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului și piatră de poticnire și stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului spre care au și fost puși» (1 P 2,4-8)
Prin aceste cuvinte, Sf. Ap. Petru nu numai că face o exegeză frumoasă și profundă cuvântului <Piatră>, dar elimină orice suspiciune privitoare la persoana sa ca fiind considerat el piatra de temelie a Bisericii. Deci, din cuvintele sale înțelegem clar, că Iisus Hristos, Domnul nostru – Piatra cea vie este Capul Bisericii, iar nu el Apostolul Petru. Cuvintele lui le lărgește marele nostru teolog, părintele Stăniloae. «Ca să fie Cap al Bisericii, Hristos trebuie să aibă ceva comun cu cei ce constituie Trupul Lui. Dar în același timp trebuie să aibă poziție specială de Cap, adică să aibă și ceva deosebit de toți cei ce constituie Trupul Lui. Acest ceva deosebit e dumnezeirea Lui. Hristos e prin aceasta un Cap care vede incomparabil mai departe decât vede orice om prin capul sau mintea lui și poate comunica Bisericii Sale o lumină și o viață incomparabil mai mari decât o poate comunica trupului său capul obișnuit al omului» [Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, pag. 219-220;]). Foarte profundă definiție o dă Bisericii sfântul Nicolae Velimirovici, spunând, că: «Biserica este o comunitate unică în istoria omenirii căci ea este familia lui Dumnezeu, creată prin cuvântul și Sângele lui Iisus Hristos și condusă și însuflețită de Dumnezeu prin Sf. Duh» [Sf. Nicolae Velimirovici, Credința sfinților, edit. Biserica Ortodoxă, București, 2004, pag.61]. Cât de mult înseamnă faptul că Biserica este întemeiată pe dumnezeirea lui Iisus Hristos o spune așa de profund sf. Justin Popovici. «Pe adevărul că El este Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos a zidit Biserica Sa. Iar Biserica este Biserică prin dumnezeirea Domnului Iisus. Fără aceasta, este cămin mort, peșteră tâlhărească, nălucire. Prin dumnezeirea Domnului Iisus, în ea totul este minunat și de minuni făcător. De aceea, totul în ea este și adevăr și viață șu slujire dumnezeiască. Totul este zidit pe dumnezeirea lui Iisus și prin ea totul este viu, totul este veșnic și mântuitor. Acesta este motivul pentru care Biserica a îndurat și îndură atâtea lupte…» [ Sf. Justin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol. II, edit. Doxologia, Iași, 2020, pag.76].
La sf. Teofilact al Bulgariei găsim o precizare inedită privitor la expresia <porțile iadului>. «Spunând Biserica Mea, Domnul arată prin aceasta că El este Stăpânul tuturor, căci lui Dumnezeu toate Îi slujesc. Porțile iadului sunt prigonitorii… și ereticii. Mulți prigonitori și eretici a biruit Biserica. Dar și fiecare din noi este biserică, fiind casă a lui Dumnezeu. Așadar, dacă noi mărturisim pe Hristos, atunci nici porțile iadului,adică păcatele nu ne vor birui» [ Sf. Teofilact al Bulgariei, Tâlcuire la Evanghelia după Matei, trad. în lb. ucr. Lvov, 2017, pag.129]. Marele biblicist român, profesorul Nicolae Gheorghiu ne-a lăsat o tâlcuire adâncă a cuvintelor Mântuitorului privind întemeierea Biserici Sale.
«Domnul vorbește de Biserica Mea, pentru că El este Întemeietorul, Pronietorul și Stăpânul ei… Domnul îi spune lui Petru că nici porțile iadului nu o vor birui. Porțile iadului reprezintă cea mai formidabilă forță potrivnică Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos Între Biserica Domnului Iisus Hristos și porțile iadului se vor da, în cursul vremurilor, cele mai înverșunate și mai grele lupte… însă trebuie să se știe, că nici cele mai înverșunate atacuri care vor veni din partea puterilor demonice împotriva Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos nu o vor putea răpune. Biserica va rămâne triumfătoare pentru că Întemeietorul ei este Însuși Fiul lui Dumnezeu. Comunicarea aceasta este pentru noi membri ai Bisericii Sale foarte mângâietoare» [Prof. dr. Vasile Gheorghiu, Sf. Evanghelie după Matei cu comentar, vol. II, Cernăuți,1933, pag.508]. Sf. Ioan Casian vorbește despre pericolul ereticilor pentru Biserica lui Hristos. «Porțile iadului – spune el – sunt credința cea rea a ereticilor. Cât de departe este cerul de iad, atât de departe de cer este cel ce tăgăduiește că Hristos este Dumnezeu» [Sf. Ioan Casian, Scrieri alese, edit. IBMO, București, 1990, pag.801].
Înțelesul bun al Bisericii lui Hristos se întemeiază pe înțelesul bun al creației, după învățătura părintele Alexandru Schmemann. «Dumnezeu a făcut lumea, apoi omul – zice el – a dăruit lumea omului, pentru a se hrăni. Lumea e darul lui Dumnezeu, ea nu e existență în sine,ci trebuie transformată, trebuie să devină viață și să-I fie oferită Domnului, ca dar al omului… Omul căzut a văzut lumea ca pe ceva singular, seculară și profană, iar religia a privit-o ca fiind solitară, separată, privată. Sensul sacramental al lumii s-a pierdut…. Prin Euharistie se realizează o nouă creație în Hristos a lumii întregi» [Pr. Alexander Schmemann, Biserica, lume, misiune, edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, pag. 321-322]. Nichifor Crainic vorbește adânc despre Biserică, înțelegând-o ca a doua creație a lumii. În monumentala sa carte , interzisă de regimul ateist, găsim aceste minunate cuvinte: «Creștinismul (Biserica) este a doua creație a lumii, adică refacerea ei în har, prin jertfa pe Cruce a Mântuitorului. Ce e lumea în sine, de unde vine și încotro merge nu vom ști niciodată, dacă nu vom primi descoperirea dăruită prin Iisus Hristos… Când zicem Creștinismul este a doua creație a lumii, nu înțelegem suprimarea radicală a păcatului din lume, operată de Dumnezeu, fără considerarea omului… Dacă ar fi lecuit păcatul, suprimând libertatea omului, aceasta ar fi însemnat o nouă desfigurare a lumii… În Creștinism, răul nu se suprimă radical, ci în măsura în care omul, ca făptură liberă se asociază la lucrarea lui Dumnezeu în lume. Recunoașterea lumii în Iisus Hristos înseamnă recrearea ei în har» [Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, pag. 7-9] Nichifor Crainic vorbind despre dorul omenirii după Raiul pierdut, numește aceasta, iar părintele Dumitru Stăniloae vorbind despre rezidirea creației folosește expresia <Iisus Hristos, sau restaurarea omului>. «În Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat – spune el – se cuprind toate puterile de refacere ale omului din orice timp și implicit toate comorile de înțelepciune (Col. 2,3). În El avem răspunsul la toate problemele care se pun rând pe rând, din interes teoretic, sau din aprigă luptă cu greutățile vieții spiritului omenesc. El este pururea actual și anticipează continuu actualitatea» [Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, București, 2013, pag. 15]. Ce gândire sfântă și profundă!
Omul trăind doar biologic, aparținând lumii secularizate nu va putea gusta niciodată din profunzimea tainei ce a sădit-o Dumnezeu în el. Doar în Biserică, care este prelungirea Întrupării Domnului «…oamenii își găsesc adevăratele dimensiuni, orientarea adevărată, funcționarea și viața cuvenită, își realizează scopul de a se altoi și transforma în Trup al lui Hristos… își găsesc adevărata finalitate care est Dumnezeu» [Panayotis Nellas, Ortodoxia, divino-umanism în acțiune, edit. Deisis, Sibiu, 2013 pag. 208-209]. La teologul grec am întâlnit expresia <altoiți în Trupul Domnului>, la părintele Galeriu întâlnim expresia <răsădiți în Hristos>. «Toate darurile împărtășite prin Biserică… adâncesc răsădirea noastră în Hristos Domnul» [Păr. Constantin Galeriu,Vocația Pascală a Creației, edit. Basilica, 2019, pag. 150-151]. Spre ce lucrare măreață a lui Dumnezeu, spre ce taină mare este chemat omul! De aceea este nevoie de conștientizarea creștinilor privind apartenența lor la zidirea Trupului tainic al Domnului, care în eshaton va primi denumire de. Creștinilor din toate timpurile ne spune Sf. Ap. Pavel: «…nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu. Zidiți fiind pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită crește ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul» (Efes.2,19-21). «Nu mintea întunecată a oamenilor ce au devenit dușmanii propriei sale ființe ține această lume, ci înțeleapta viețuire a creștinilor face să se prelungească mila lui Dumnezeu față de creația Sa», scria un teolog. «Sufletul este închis în trup, dar el ține trupul și creștinii sunt închiși în lume, ca într-o închisoare, dar ei țin lumea» [Epistola către Diognet, Scrierile părinților filocalici, edit. IBMO, București, 1979, pag.341], ne spune o scriere veche a părinților apostolici. Paul Evdokimov spune, că noi creștinii «…trebuie să transformăm chipul lumii acesteia, să-i schimbăm chipul care devine icoană a Împărăției» [Paul Evdokimov, Vârstele vieții spirituale, București 1993, pag.208]. Ce fel de creștini? – Creștinii practicanți, creștinii ,,ființe liturgice,, după cum spune mitropolitul Ioanis Zizioulas. Pentru întărirea noastră,în aceste vremuri de grea încercare, trebuie să înnoim în viața noastră o practică esențială a primilor creștini: chemarea mai deasă a Numelui Iisus Hristos. Este această rugăciune ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” pe care să o rostim cum putem pentru ca să ajungem să o rostim în Sf. Duh. Ce atacă în aceste vremuri virusul acestei groaznice pandemii și toată propaganda lui ? –Atacă mai ales mintea și inima omului. Iar acestea trebuie să le păzim prin practicarea rugăciunii lui Iisus, numită și ,,rugăciunea minții” sau ,,rugăciunea inimii” Părintele Boris Bobrinskoy vorbind despre obârșia ei spune: «Înainte de a primi numele de „creștini” în Antiohia, după cum o spun Faptele Apostolilor, ei se numeau simplu ,,Cei care cheamă numele Domnului” (1 Cor. 1,2) … primii creștini se deosebeau de iudaism… tocmai prin chemarea Numelui Domnului» [Pr. prof. Boris Bobrinskoy, Compasiunea Tatălui, edit. Renașterea, Cluj-Napoca, 2017, pag. 148-149]). În prefața la cartea episcopului Kallistos Ware, <Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă>, părintele Galeriu scrie extraordinar despre importanța acestei rugăciuni. «Rugăciunea lui Iisus a devenit comoara cea mai de preț a inimii ortodocșilor creștini. Cu ea a biruit încercările cele mai presus de fire neamul nostru, în acest veac, atât de pătimitor și însângerat, în feluritele și nesfârșitele suferințe. Numele lui Iisus le-a fost lumină, haină și pâine martirilor și mărturisitorilor… Cu Numele lui Iisus se întăresc mereu cei suferinzi ,din spitale sau din alte locuri ale durerii…». Cu numele lui Iisus Hristos pe buzele noastre și în inimele noastre să trăim și cu Numele lui pe buze și în inimă să plecăm din această viață. Atunci se va împlini în viața noastră cuvântul Sf. Apostol Pavel: «…și dacă trăim și dacă murim, ai Domnului suntem» (Rom.14,8).
Cu Numele lui Iisus Hristos în mintea și în inima noastră vom avea mai puțină tristețe și mai multă credință, după cum spune Sf. Nicolae Velimirovici. «Amintiți-vă – spune el – când aveau greutăți Moise și David? Aveau greutăți, când își pierdeau încrederea în Dumnezeu și se încărcau cu întristări fără de număr, bazându-se pe ei, și pe puterile lor… …Evanghelia lui Hristos este bucurie, iar nu tristețe! Ușurare, nu întristare. Un gram de credință valorează mai mult decât o întreagă încărcătură cu tristeți. Creștinul care nu a conștientizat aceasta și nu a acceptat-o este botezat doar cu apă, nu și cu Duhul Sfânt» [Sf. Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, edit. Doxologia, Iași, 2016, pag. 193-196] Problema necazurilor, a durerilor, a suferințelor nu trebuie atribuită lui Dumnezeu care este Dumnezeul iubirii și al mângâierii. Oare în ce context putem înțelege strigătul apocaliptic: «să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul» (Apoc.11,18)?
Cred că numai în contextul nemulțumirii Bisericii cerești față de lucrarea de distrugere a creației de către lumea secularizată. Merită să amintesc (și m-aș bucura să fie acceptate cuvintele acestea în revistă) trei idei al renumitei profesoare americane Jacqueline Kasun privitor la lucrarea lumii secularizate. Privitor la numărul mare al populației globului pământesc spune: «Populația mondială din prezent se poate susține pe sine și chiar dacă ar fi de 8 până la 22 de ori mai mare, cu actualul standard de viață, utilizând tehnologia din prezent». Privitor la noua ordine economică mondială, spune: «…panica încălzirii globale prin politicienii care ,,politizează clima” sunt tactici care atrag atenția asupra tabloului de coșmar edificând copiii de mici și băgând spaimă în ei și în părinții lor ca să accepte guvernare globală». Și a treia idee este presărată de un optimism creștin, demn de toată lauda. «Cei care totuși mai cred în adevărul etern nu trebuie să dispere. La fel ca și slujitorii lui Elisei, să se uite sus spre munte, deasupra orașului înconjurat (de oștire cerească). Ei ar putea vedea, la fel că muntele este plin de cai și care de foc» [Jacyueline Kasun, Războiul împotriva populației, trad. în lb. rom. la edit. Provita Media. București, pag. 316-332] Extraordinare descoperiri, pe fondul credinței vii în Dumnezeul cel viu! În urma tuturor acestor învățături putem conchide că Biserica lui Hristos, sub aspectul său pământesc se va subția cantitativ, dar se va întări, ca și în primele veacuri creștine, calitativ.

Preot dr. Nicolae Lauruc

Bibliografie

1. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, edit. Doxologia, Iași, 2011;
2. Ierom. Sava Aghioritul, Taina Bisericii, Păr. Porfirie,Viața și cuvintele, edit. Egumenița, Galați, 2014;
3. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II;
4. Sf. Nicolae Velimirovici, Credința sfinților, edit. Biserica Ortodoxă, București, 2004;
5. Sf. Justin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol. II, edit. Doxologia, Iași, 2020;
6. Sf. Teofilact al Bulgariei, Tâlcuire la Evanghelia după Matei, trad. în lb. ucr. Lvov,2017;
7. Prof. dr. Vasile Gheorghiu, Sf. Evanghelie după Matei cu comentar, vol. II, Cernăuți,1933;
8. Sf. Ioan Casian, Scrieri alese, edit. IBMO, București, 1990; Pr. Alexander Schmemann, Biserica, lume,misiune, edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006;
9. Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului;
10. Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, București, 2013;
11. Panayotis Nellas, Ortodoxia, divino-umanism în acțiune, edit. Deisis, Sibiu,2013;
12. Păr. Constantin Galeriu,Vocația Pascală a Creației, edit. Basilica, 2019;
13. Epistola către Diognet, Scrierile părinților filocalici, edit. IBMO, București, 1979;
14. Paul Evdokimov, Vârstele vieții spirituale, București 1993;
15. Pr. prof. Boris Bobrinskoy, Compasiunea Tatălui, edit. Renașterea, Cluj-Napoca, 2017;
16. Sf. Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, edit. Doxologia, Iași, 2016;
17. Jacyueline Kasun, Războiul împotriva populației, trad. în lb. rom. la edit. Provita Media. București

(Articol publicat și în Acta Musei Maramorosiensis, vol XVI, 2020, pag. 760-767)

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Antonia Dubovici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Excelent articol, cu trimiteri către un bogat izvor de cuvinte vii culese din cugetarea Sfinților și celor ce iubesc Biserica Lui Hristos. Casa sufletelor noastre mereu va fi Biserica, un loc Sfânt de rugăciune, odihnă și frumusețe. De câte ori am intrat intr-o biserică, nu doar ochii mei s-au minunat ci și inima-mi, la vederea unui cer deschis populat de chipurile sfinților și îngerilor, ca o podoabă de neprețuit. Precum se spune și-n rugăciunea Amvonului: “ Plinirea Bisericii Tale o păzeşte; sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta şi nu ne lăsa pe noi, cei ce nădăjduim întru Tine. ” Cu deosebită considerație, Antonia Dubovici, o fostă enoriașă a bisericii ortodoxe ucrainene cu gratitudine pentru fiecare moment petrecut in biserica Preotului Dr. Nicolae Lauruc.

  • Părintele Lauruc loveşte în doctrina catolică a primatului Sf. Apostol Petru. Oare acesta a fost scopul articolului sau e doar o „săgeată” strecurată printre altele ? Dacă doreşte o polemică între ortodocşi şi catolici pe această temă îi stăm la dispoziţie.
    Pentru cititorii Salut Sighet să spunem doar că Domnul Cristos foloseste cuvântul „piatră” ( în aramaică kefa) la Matei 16,18 când îl învesteşte pe Simon cu puterea de a conduce Biserica dându-i supranumele de Petru , adică Piatră. Faptul că Petru este numit Kefa şi în ale locuri din Noul Testament arată că pentru apostoli şi primii creştini el era considerat „piatra de temelie a Bisericii”.
    De altfel intâietatea lui Petru, unanim recunoscută în Biserica primară este exprimată şi de frecvenţa folosirii numelui său în Noul Testament – de 160 de ori , faţă de doar 41 de ori apostolul Ioan, restul şi mai rar.
    Faptul că Domnul a dat unui apostol o putere mai mare ca celorlalţi face parte din logica minunată a lucrării Sale care a dorit ca Biserica să fie Una şi a lăsat în persoana lui Petru un semn vizibil al unităţii ei.
    Urmaşul legitim al lui Petru este de 2000 de ani Papa, episcopul Romei. Papa Francisc este al 266 – lea urmaş al lui Petru pe scaunul Romei.
    preot prof. Marius Vişovan

oferta-wise