Actualitate Cultură

Brâncuşi şi domnişoara Pogány (autor, Horia Picu)

image_printPrinteaza

Azi o persoană foarte dragă mi-a atras atenţia că la Radio Cultural s-a discutat despre Brâncuşi şi domnişoara Pogány. N-am ascultat emisiunea, dar despre apropierea dintre cei doi, despre prietenia dintre românul Brâncuşi şi domnişoara Pogány, o unguroaică din Oradea, am aflat lucruri interesante prin intermediul site-ului https://adt.arcanum.com, care a digitalizat milioane de pagini de ziare şi reviste, româneşti şi ungureşti, apărute de vreo două sute şi mai bine de ani.

„Domnişoara Pogány, muza maghiară a lui Brâncuşi”, titra ziarul românesc din Ungaria „Foaia Românească” din 30 martie 2001. Citez din articol: „Ochii ei stranii ce-i cotropesc obrazul aduc aminte (într-o măsură) de ochii Precistelor zugrăvite pe vechi icoane de tradiţie bizantină, lucind în orbite sub două imense arcade ritmate cu ovalul chipului, şi care îi vor sugera, de pildă, lui André Malraux acele sprîncene croite împărăteşte ale sumerianului Gudea. Părul modelului este strîns deasupra grumazului într-un conci dublu spiralat, ca un fel de melc din aur, iar pe gîtul care coboară prelung, mîinile, alungite ca doi lujeri, se odihnesc într-un gest caracteristic. De o individualitate unică, portretul, asemănător modelului, degaja într-adevâr o vrajă halucinantă”. (Din Barbu Brezianu: C. Brâncuşi – Ed.11- 1998)

Domnişoara Pogány, pe numele ei adevărat Margit Pollacsek s-a născut la Budapesta la 31 octombrie 1879. A studiat pictura cu Bertalan Karlovszky şi Lucien Simon. La 85 de ani, pe 31 decembrie 1964, se stinge în Australia. Domnişoara, evreică maghiară, a studiat pictura şi la Baia Mare timp de patru veri, începând cu anul 1902. La o expoziţie a avut o lucrare care a fost bine apreciată, „Pod la Baia Mare”. Patriotismul local nu-mi dă pace şi presupun că la vestita Şcoală Băimăreană de Pictură de la începutul secolului XX l-a cunoscut pe conducătorul şcolii, Hollósy Simon, născut la Sighetu Marmaţiei.

Constantin Brâncuşi a cunoscut-o pe domnişoara Pogány în 1911, la Paris. Domnişoara locuia şi mânca la acea pensiune. Brâncuşi doar mânca acolo. Domnişoara Pogány şi prietena ei au fost invitate de sculptor în atelierul lui. Acolo, Margit Pogány a văzut un cap sculptat, care semăna cu capul ei, mai ales pe la forma ochilor. Chiar ea însăşi fusese modelul…

Sculptorul a făcut mai multe încercări de a-i face bustul domnişoarei Pogány. „După mai multe încercări, distruse pe măsură ce le făcea, bustul „Domnișoara Pogány ” a fost prezentat la Armony Show din New York, din 15 februarie pînă în 15 martie 1913. În 1913, Brâncuși l-a tras în bronz la turnătoria Valsuani, cu o patină neagră pentru păr și pentru ochi. Bronzul îi era destinat lui Margit Pogány”.

Între cei doi s-a legat o prietenie sinceră, chiar mai mult, o iubire înflăcărată. Mărturie sunt scrisorile pe care şi le-au trimis. Ea îi scria lui: „Tot timpul m-am gîndit la tine. Cît de bun şi de tandru ai fost cu mine. A fost un pic ca şi cum m-ai fi însoţit. Aş vrea să-ţi dau tot atîta bucurie pe cîtă am primit, Margit”.

I-a tradus lui Brâncuşi în franceză fragmente din „Pandora” de Goethe, pe care i le-a trimis însoţite de următoarele cuvinte: „Dragul meu îţi trimit astăzi o cupă de vin foarte tare, Prometeul lui Goethe. Să nu te ameţească! Dar citeşte-l, dacă ai o oră de amărăciune, de descurajare îţi va da forţe noi. Şi vei vedea că moartea glorioasă este mult mai puţin frumoasă decît lupta. Nu te mai gîndeşti la moarte, glorioasă sau nu, nu-i aşa? Nu te mai gîndeşti, nu? Margit”.

Apoi, peste ani, în 1949, domnişoara Pogány îi scrie lui Brâncuşi că, nemaiavând avere, trebuie să vândă unul din cele două busturi „Domnişoara Pogány” pe care le avea. „Au o colecţie frumoasă, iar anul trecut au achiziţionat un tablou de Modigliani. Celălalt bust, pe care l-am adus de asemenea, nu vreau să-l vînd decît dacă aş putea obţine să-l ridice după moartea mea. Aş vrea să fac în aşa fel încît bustul să intre în muzeu după moartea mea. Pentru aceste două tranzacţii, o să te rog să mă ajuţi spunîndu-mi care este cu aproximaţie suma pe care trebuie s-o cer. […] Aş vrea totodată să aflu cum aş putea curăţa bustul, care şi-a pierdut strălucirea. Îţi aminteşti că, spre deosebire de exemplarul tău, pe al meu l-ai dat parţial cu o patină neagră – părul şi ochii. A devenit acum maro, dar nu ştiu dacă e aşa dinadins sau dacă e lucrarea timpului. Bustul a fost ţinut ani de-a rîndul într-o pivniţă, de teama bombardamentelor, şi n-am îndrăznit să-l curăţ. Nu mă ating de păr, nu-i aşa? Mă bucur să ştiu că această parte a bustului a fost dată cu culoare şi că ai făcut-o chiar tu. Sau te-ai răzgîndit în această privinţă, căci asta nu se regăseşte pe celelalte busturi?”.

Precizare: Museum of Modern Art din New York va cumpăra bustul.

Modigliani a fost influenţat artistic de român. „Această afirmație se confirmă în portretele în ulei ale lui Modigliani: în majoritatea lor, chipul și gîtul au aceeași mișcare, aceeași atitudine ca a „Domnișoarei Pogány”.” (scria în ziarul „Cuvântul Libertăţii” din august 1994)

Eminentul publicist al Ungariei contemporane, Bajomi Lázár Endre (aşa este prezentat în revista „Ramuri” din 15 septembrie 1974) vorbeşte elogios despre Brâncuşi şi muza lui, domnişoara  Pogány, despre care s-a spus că este „bunica zână a artei abstracte”.

Bajomi Lázár Endre zicea (citez din revista „Ramuri”) că Margit, „ începînd din 1910, pînă în ianuarie 1912, a trăit la Paris, şi nu oriunde, ci în Rue Champagne-Premiere, despre care vorbeşte şi Ady Endre. O stradă mică, întrunind în clădirile ei numele unor artişti de răsunet în epocă. Acea stradă îmi aminteşte, printre alţii, de Modigliani, Léger, Archipenko, Max Iacob, Apollinaire, Tristan Tzara, Man Ray şi Triolet, iar în ceea ce ne priveşte pe noi, maghiarii, pe Cigány Dezső, Bölöni, Farkas István şi Déry Tibor. Tînărul sculptor român, căruia Bölöni îi zicea „unicul – fără egalul Brâncuşi“, considerându-l „singurul artist mândru, de o mîndrie romantică, sublimă“, a întâlnit acea fată din Oradea în vestitul restaurant Rosalie, prezentată fiindu-i, după toate probabilităţile, de Itóka (Otilia Cozmuţă n.n.), viitoarea soţie a lui Bölöni. Ea l-a cunoscut bine pe Brâncuşi, şi tot ea l-a recomandat atenţiei lui Rodin. în decembrie 1910. Brâncuşi a invitat-o în atelierul său pe domnişoara Pogány, iar aceasta a venit însoţită de Itóka, să-i vadă cele mai noi sculpturi”.

Brâncuşi a mai primit recomandări şi de la alte importante personalităţi ale epocii: „În 1907, datorită intervenţiilor Reginei Elisabeta a României (Carmen Silva), ale Mariei Bengescu si ale Otiliei Cozmuţă, Brâncuşi este acceptat ca practician în atelierul lui Auguste Rodin”.
(sursa:https://brancusi.1dez.com/biografie-brancusi-2.html)

Constantin Brâncuşi şi muza sa de la Paris, „bunica zână a artei abstracte”, pe care ne-o putem imagina stând „ cu obrazul aplecat, cu ochii nefiresc de mari” şi visând „— etern mirată — la poarta infinitului deschisă de sculptor. În mirarea ochilor acestora sînt tot atitea taine cîte sînt şi în surîsul Monei Lisa”. (sursa: revista „Ramuri” din 15 septembrie 1974)

Ştiind despre ea, ne este mai uşor să înţelegem miracolul creaţiei brâncuşiene.  Au fost doi oameni care s-au înţeles perfect, deşi fiecare a „locuit” în limba lui.

Acesta este miracolul existenţei umane. Dragostea, buna-înţelegere, n-au nevoie de cuvinte. Ele vin din inimă şi se simt cu inima!

Horia Picu

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Apreciez Horia, interesante si valoroase informatii. Pacat ca statul roman nu a fost in stare sa cumpere ”Cumintenia pamantului” (1907)!

oferta-wise