Actualitate Illuminati

Călătorie (autor, Diana Nadir Ștefănescu)

image_printPrinteaza
Diana Nadir Ștefănescu

Orele se scurg cu o viteză neobișnuită, realizezi că e vineri seara. Oboseala acumulată pe parcursul săptămânii își face simțită prezența. Te urci în autobuzul speranței, precum ți-e rutina mult prea bine cunoscută. Aștepți răbdător ultima stație.

Deși știi că stația este aceeași de câțiva ani buni, aștepți parcă să se întâmple ceva. Orice. Ceva ce va face diferența dintre azi, ieri, august, anul 2000.

Cerul începe să plângă iar tu privești lung pe geamul prin care abia se mai văd luminile orașului. Nu e vreo scenă de film vechi, în ciuda aprențelor. Muzica din căști este la volum maxim. Nu, nu e Mozart nici Metallica, doar un instrumental rătăcit prin lista de redare.

Înainte de a te deconecta complet de ce se întâmplă în jur, observi definiția vieții prin chipuri, lacrimi și zâmbete. Copilul inocent care așteaptă cuminte să ajungă la destinație, adolescentul cu ochii captați de telefon, femeia vizibil extenuată după programul de lucru, cuplul de bătrâni care își păstrează intact focul din priviri încă de când s-au îndragostit.

Ești doar unul dintre cei mulți, totuși ești altceva. Reușești să te distanțezi psihic de tot și toate. Gândurile îți invadează mintea. Reconstitui neîncetat secvențe, conversații, imagini; te gândești la ce ai fi putut face diferit. Printre multe alte întrebări pe care ți le adresezi, te bântuie clasicul „cum ar fi fost dacă?” sau banalul „de ce?”. Ești conștient că nu poți schimba nimic dar alegi să îți transformi viața într-un scenariu doar de tine știut. Alegi să lași aceste fantezii ale trecutului la o parte și începi să îți reamintești programul pentru următoarele zile.

Orice ai face, gândul îți fuge undeva. Acel „undeva” este un loc, o persoană sau o dorință. Nici măcar muzica tare, acompaniată de picăturile de ploaie nu mai poate acoperi vocea ta interioară pentru ceva timp. Ești doar tu și… restul lumii.

Te trezești din transă brusc atunci când o voce de robot te anunță că urmează stația unde trebuie să cobori. Te întristezi când realizezi că totul s-a întâmplat la fel ca de fiecare dată.

Cobori din autobuz și te îndrepți spre casă. Ai ajuns în stație dar nu la destinație. La destinația la care visezi vei ajunge când vei întâmpina acel „ceva” pe care îl aștepți.

Timpul trece. E dimineață. E seară. Îți păstrezi zâmbetul pe buze orice ar fi și o iei de la capăt…

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
Liceul de Muzică „Sigismund Toduța”

Cluj-Napoca

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Dă-i un răspuns lui Barcan Gheorghe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Asteptand o ultima statie, pe un anumit traseu al vietii, exprimi si faptul ca, in aceea calatorie, a fost si o prima statie, o pornire, un indemn de mers pe acel traseu. Intre ele se pot petrece si se petrec multime de situatii, chiar daca sunt apropiate. Poti strabate caldura si ger, lumina si intuneric, bucurii si suparari, zile, luni si ani, sperante, cu cate ale lor, si le petreci pe toate, pentru a ajunge la un obiectiv, la o destinatie, despre care vorbesti, pe care o astepti, o tinta. Poate pornesti la drum un copil, cu visele si idalurili lui si ajungi la o anumit statie, destinatie, adolescent, tanar, cu visele si idealurile implinite, uneori doar partial si mergi mai departe. E buna perseverenta, care depaseste insuccesele de pe traseu si care nu te lasa infrant.
    Pe acest drum sunt multe oporiri, statii inermediare, mai mult sau mai putin importante, locuri care sunt si puncte de alimentare al acestui vehicol care te poarta in viata si sunt chiar destinatii mai multe, fiecare cu iumportanta ei. Unele nu trebuie ocolite, ci atinse, cu stationare. Acestea sunt destinatiile importante de viata, pe care trebuie sa le simti, sa le cauti, sa le astepti si traiest in prezenta lor, sa iei cu tine rodul lor, toate impreuna formand statia, destinatia principala de viata.
    Asa este trairea in credinta, in spiritualitatea ei, pe care e bine sa n-o parasesti niciodata si sa nu te peraseasca, sa o porti mereu cu tine, pentru ca este tonica, cereasca; este apoi destinatia pofesiei alese, unde stationezi pana la implinirea ei si acest traseu, cu destinatia lui, trebuie foarte cu multa chibzuinta ales si pregatit, dupa inclinatii si putinta lui; este destinatia locului, destinatia de traire a profesiei implinite, unde sa culegi roadele muncii de lunga durata, de pe traseul ei.. De aici sau mai din timp este un prim final al traseului de viata, o destinatie ce le aduna pe toate, destinatia si viata familiara, una din cele mai importanta de implinire a ei si care trebuie sa fie cu totul lipsita de aventura, de hazard, sa cuprinda onestitate si ciinste, demnitate umana, fiind cea mai de durata. Asa cum trebuie sa fie in mod firesc si normal, lasand deoparte anomaliile, care sunt si ele atat de mult prezente, inspirate si determinate de raul din viata, manifestat pe tot parcursul ei, acidul care separa cel doua lumi, a binelui si a raului. Se pare ca trebuie sa punem aici punct vietii, dar ea continua in mod ciclic, cu alte trasee, multiplicate, cu o alta lume, cu alte destinatii, cu necesitatile si frumuestile lor, cu victorii, progrese si infrangeri. Acestea sunt petrecerile vietii, in mersurile si demersurile ei, pana cand…
    Mult succes in implinirile de viata frumoasa, asa cum bine le-ai intuit si semnalat, eu prezentand doar cateva situatii, detalii.

oferta-wise