„Calendarul freamătului” de Nelica Hotea (Horia Picu)

Nelica Hotea nu doar scrie poezie. Ea și trăieṣte poezie. Nu sunt primul care observă (mai exact care spune) acest lucru. Cel care semnează prefaţa zicându-și, enigmatic, „Cititorul″, scrie: „cerneala cerului a alunecat în cerneala spiritului ṣi din acest melanj s-a întrupat versul″.

Citindu-i cartea, dau dreptate și firească întâietate Cititorului pentru adevărul constatării sale. Poeziile Nelicăi Hotea emoţionează, plac, invită la introspecţie, lasă urme în mintea ṣi sufletul celui care le citeṣte.

„În anotimpul răcoros/ ridic emoţiile de jos,/ îndepărtând cu palma/ înfrigurarea albă.″ Un crâmpei de poezie care stă martor că „melanjul″ e prezent încă de la început în carte.

Multe sunt planurile în care autoarea ne invită să simţim alături de ea. Nu le-am tratat pe toate. Ar fi însemnat pe undeva să mă îndepărtez de la esenţa pe care o simt eu emanând din versurile scrise întotdeauna cu sentiment ṣi cu măiestrie scriitoricească.

Autoarea, are ṣi de data aceasta ceva bun de spus despre relaţia părinţi-copii: „Răniţi, aterizăm forţat/ pe acelaṣi aeroport/ de unde am decolat/ și unde mereu/ suntem așteptaţi.″

Mama, întotdeauna, oriunde-ar fi, este un „felinar în noapte,/ iubire, toleranţă și vise protejate.″

Nelica Hotea caută o cale de acces spre divinitate, pentru că – zice ea – „Pierdut-am cheia/ raţiunii de a fi/ și ușa e închisă;/ descuie-mi mintea, Doamne, Tu″.

Asocierile interesante de cuvinte, ideile îndrăzneţe sunt prezente la fiecare pagină. Nu multă lume ar fi putut spune mai frumos și mai convingător altfel decât „dârdâind speranţă/ Mă bizui pe spirit/ în anotimpul meu,/ iar neliniștii mele/ îi cer doar un pled.″

E, în versurile de mai sus, un „ceva″ dincolo de cuvinte. E un „ceva″ care se trăieṣte…

Legată organic de locul natal, poeta scrie: „Tu, Maramureṣ,/ m-ai legat de doruri ṣi de glie,/ sub luna nopţii ai sculptat/ în fiinţa mea, în fiinţa lor,/ un ram de care atârnă azi/ poveste ṣi simţire.″ Şi ne invită să cugetăm dacă nu cumva ṣi în noi există poveste ṣi simţire „marcă înregistrată″ Maramureṣ…

Îndepărtarea de la valorile credinţei – poezie scrisă pe 24 decembrie 2017 – nu poate s-o lase indiferentă pe autoare: „Iar smerenia e departe,/ chefuim, avem de toate,/ El ne iartă, ne iubește,/ veste a fost și încă este.″

Are dileme cu care îṣi hrăneṣte mintea, are trăire, are zbucium, are dorinţa „restartării″ pentru „un altfel″ mai bun, mai reuṣit. Dorinţa… iluzia… pe care fiecare om gânditor le are…

„Dacă n-aṣ avea dileme, /cu ce mi-aș hrăni mintea?/ dacă n-aṣ avea trăire,/ oare aș putea iubi?!″- se întreabă Nelica Hotea, iar la sfârșitul poeziei, (ne) pune o întrebare care poate deschide un univers întreg de întrebări ṣi răspunsuri, de argumente ṣi contraargumente. O întrebare pe care ne-o putem pune oricare dintre noi oferindu-ne răspunsul de moment, de trăire a clipei, mereu alta, mereu altfel, cu alte și alte variante de răspuns de fiecare dată…

„Dacă nu ar exista iubire,/ cu ce mi-aș potoli setea dorurilor?″

„Epuizată și neînteleasă,/ mă întorc adesea tot la mine,/ o fiinţă excomunicată,/ făcând un pact cu taina vie./ Şi-n universul meu de azi/ mă pun de acord cu mine însămi,/ împrejmuindu-mi cu un gard/ gândirea nouă, simţirea, crezul.″

Autorea acestui volum de poezii e un permanent freamăt de întrebări, de „alternative″ cum ea însăṣi le numeṣte.

„Aveam alternative,/ să rămân să plâng,/ sau să-mi reiau seninul/ de unde l-am lăsat.″

Alege „alternative″ îndrăzneţe și vine cu superbe reuṣite poetice, care ne duc la dilema a nu ști ce să admirăm mai întâi: ideea, sau partea ei vizibilă, versul. Un exemplu: „În noul an, eu am decis/ să visez în visul meu.″

Fascinantele jocuri de cuvinte m-au surprins plăcut ṣi pe mai departe în „Calendarul freamătului″, unde am întâlnit ṣi altele, ca: „iubesc iubirea″, sau „viata mea în viaţă″.

În a doua parte a volumului de poezii autoarea se prezintă cu ṣi mai multă exactitate. În câteva versuri ne spune cine este.

„Surprinsă existenţa/ de tâmpla cea albită,/ împrăṣtiind omătul/ în patru diviziuni:/Iubesc, iert, râd ṣi plâng.″

La lansarea cărţii am încercat s-o prezint pe Nelica legându-mă de prenumele ei. Am zis atunci: N – de la neliniște, neastâmpăr, E – de la emoţie, empatie, entuziasm, etc. etc. Palidă strădanie faţă de prezentarea pe care și-o face prin versurile de mai sus…

Cititorul va avea parte de plăcute surprize citind această carte. Poeta i le oferă cu entuziasm și pricepere, invitându-l să le deslușească după propria lui personalitate.

„Întoarsă dintr-un naufragiu sufletesc,/ am poposit la malul fiinţei mele″ ṣi acolo vede ṣi simte viaţa aṣa cum este: „tributul deja mi-l cunosc;/ nimic nu este fără preţ/ ṣi nimeni fără vrere…″

Cea mai frumoasă poezie – o părere absolut personală! –  este din 12 octombrie 2022. E în ea un vers repetitiv („ceva mă tulbură, ceva mă cheamă″), care chiar tulbură, chiar cheamă.

De ce se numeṣte cartea „Calendarul freamătului″ aflăm din ultima poezie, care se încheie cu îndemnul la care mă asociez cu entuziasmul și cu siguranţa omului care se simte acum mai bine după citirea frumoaselor stihuri bine gândite și adânc trăite ale autoarei, cea care spune „îl rog pe Dumnezeu/ să mă păstreze om imperfect de viu″.

Nelicăi Hotea așa-i stă bine. Să fie imperfect de vie!

Horia Picu