Când libertatea devine invizibilă (autor, prof. Marius Voinaghi)

Printeaza

În dimineața zilei de joi, 13 iunie a.c., la 34 de ani de la mineriada din 1990, când creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoreau Înălțarea Domnului, iar opinia publică românească s-a trezit scindată în urma „spargerii barierelor” de către Chris Martin de la Coldplay și Babasha, cântărețul de manele despre care până astăzi nu știam nimic, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței se desfășura cea de-a XXI-a ediție a Zilei Memoriei (foto 1), organizată de către Fundația Academia Civică, cu sprijinul Fundației Hanns Seidel. În contrast cu schimbările aproape catastrofale din ultimul timp, Ziua Memoriei de la Sighet se vrea a fi împotriva timpului, împotriva istoriei, cu toată perseverența de a nu renunța, sub semnul principiului „mă uit în trecut ca să văd calea”.

Manifestarea a debutat cu masa rotundă Și suferința este un patrimoniu, moderată de Ana Blandiana, ocazie cu care au fost prezentate cărțile publicate de Fundația Academia Civică în anii 2023-2024; astfel, doamna lector univ. dr. Oana Boșca-Mălin a prezentat Zbucium. File dintr-o viață trăită, de Emil Boșca-Mălin, Ioana Diaconescu, Vintilă Horia. Între condamnare și grațiere. Documente din arhiva CNSAS, Szilágyi Árpád, Calvarul unui om simplu în comunism, istoricul Andrea Dobeș, „Christus Vincit!” sau despre puterea credinței în închisorile comuniste și Rezistența prin rugăciune. Călugări și preoți romano-catolici în închisorile comuniste, Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu, despre lucrarea lui Dan Pavel, Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu (despre care am scris AICI). Alte luări de cuvânt: doamna Niculina Moica, noul președinte AFDPR, conf. univ. dr. Mihai Gheorghe Bârlea, Nistor Man, conf. univ. dr. Liviu Țârău, iar Petr Blažek, despre apariția editorială de la Fundația Culturală Memoria, Torțe vii în blocul sovietic. Cazuri de autoincendiere motivate politic în anii 1966-1989.

Partea a doua a manifestărilor a fost dedicată vernisării expoziției Omul fără memorie (foto 2), a artiștilor plastici Teodor Zaica și Mircea Hristescu, respectiv deschiderii a două expoziții: una foto-documentară, Jan Palach. Torța vie – 1969 (foto 3), a Institutului pentru Studiul Regimurilor Totalitare, curator Petr Blažek, design Jáchym Šerých, traducere Lidia Našincová, și una a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Dușmance ale poporului (foto 4), curator Virginia Ion, design expozițional Zeppelin Design.

Ana Blandiana a scris despre libertatea invizibilă în urmă cu aproape șapte ani, dar la ea m-am gândit când am citit Cuvântul înainte la „romanul” Zbucium. File dintr-o viață trăită (foto 5) al lui Emil Boșca-Mălin, despre care afirmă că „este o carte ciudată, greu de descris și mai greu de catalogat a cărei importanță e dată, în egală măsură, de cele 284 de pagini de viață trăită de autor și de introducerea notelor, comentariilor și epilogului scrise de nepoata autorului (Oana Boșca-Mălin, căreia îi mulțumim pentru dedicație, foto 6), în încercarea de a fixa în memoria următoarei generații destinul patetic amenințat să dispară în indiferența și negura timpului”. Cartea, apărută la Editura Fundației Academia Civică în anul 2023, redactor Marieva Ionescu, tehnoredactare Violeta Mihulin, anexe cu 12 pagini de fotografii și documente, reprezintă transcrierea volumului XIV din cele XVII restituite de către CNSAS (8 de urmărire și 9 de manuscrise din perioada 1946-1958). Este meritul incontestabil al Oanei Boșca-Mălin de a creiona portretul unui erou, ziarist și jurist din perioada interbelică, omul de legătură dintre Pamfil Șeicaru și Iuliu Maniu, condamnat în procesul „Sumanelor Negre” (vă las dumneavoastră plăcerea să descoperiți când grănicerii năsăudeni au fost nevoiți să renunțe la sumanele negre și să îmbrace uniforma militară

imperială austriacă) la muncă silnică pe viață în contumacie și dat în urmărire generală; după șase ani de hăituiri și spaime, ascuns într-o tainiță din propria locuință, urmează 12 ani de regim carceral la Ministerul de Interne (unde a fost ținut doi ani la „secret”), Văcărești, Lugoj, Aiud, Gherla, Pitești, Galați (unde editează patru numere din publicația Buletin informativ național-țărănesc, numărul trei chiar și pe cămașa de corp scris cu creion chimic sau îmbibat în substanțe farmaceutice), Râmnicul Sărat și Jilava, de unde este eliberat la 29 iulie 1964, în urma Decretului 320. Așadar, o veritabilă operă de reconstituire culturală care are în centru lupta pentru libertate: „când ziaristul iese la iveală pentru că simte că e nevoie de el, zeghea încetează să mai fie un veșmânt de gratii, devenind coală albă, bună de scris: prin acest act de curaj, Emil Boșca-Mălin este, în închisoare, un om liber”. De luat aminte!

Publicarea acestui „roman”, de la copilăria din Maierul natal până la publicarea săptămânalului de luptă românească Voința Transilvaniei, reprezintă o fațetă a istoricului gazetăriei românești interbelice, o „voce” de care trebuie să țină cont orice pasionat de cuvânt, un act de conservare a memoriei și a formării conștiinței istorice de care avem atâta nevoie azi. Nu poți să nu te gândești la ce/cum ar fi arătat ziua de 13 iunie 2024 în ziarul ardeleanului Emil Boșca-Mălin.

Între timp, am aflat cum s-a încheiat dezbaterea despre spargerea barierelor după al doilea concert Coldplay, dar rămân, totuși, cu o nedumerire: de ce Liviu Babeș, care și-a dat foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov, în 2 martie 1989, ca formă de protest față de regimul comunist din România, încă nu are o statuie?

Autor, prof. Marius VOINAGHI

Sursă foto interior: prof. Marius Voinaghi

Sursămfoto principal: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței