Actualitate Cultură

Care va fi viitorul Creștinismului? (prof. univ. dr. Nicolae Iuga)

image_printPrinteaza
prof. dr. Nicolae Iuga

Care va fi viitorul Creștinismului?

1. O aparentă resurecție a sentimentelor religioase creștine

Despre scurta resurecţie a sentimentului religios, petrecută la hotarul dintre veacurile XX şi XXI, se poate spune că nu a fost nici prevăzută şi nici previzibilă. Faptul a fost analizat de către noi mai detaliat în altă parte [1]. Și nici nu este de mirare, pentru că modelele globaliste cu pretenții științifice din anii ’80 nu au reuşit să prevadă mai multe evenimente majore, de exemplu nu au reușit să prevadă prăbuşirea fostei URSS, şi de asemenea nu au reuşit să prevadă rolul prioritar pe care îl va recăpăta religia, pentru scurtă vreme, raport cu ideologiile politice fasciste și comuniste, precum şi cu diverse alte categorii de valori, atunci când se punea problema autoidentificării subiective a oamenilor privind apartenenţa la o anumită cultură.

O afirmaţie, atribuită vag lui A. Marlaux şi care a devenit folclor, spunea că secolul XXI sau va fi unul religios, sau nu va fi (nu va exista) deloc [2]. Afirmaţia în cauză a fost făcută pe la începutul anilor ’50, în contextul începerii războiului rece şi se referea implicit la posibilitatea izbucnirii unui al treilea război mondial. Posibilităţile tehnice pentru război, înzestrarea armatelor cu arme de ucidere în masă, combinate cu atrofierea sentimentelor umane provocată de războiul abia încheiat, au ajuns să ameninţe însăşi supravieţuirea umanităţii ca specie. În prima jumătate a secolului XX, conducerile unor state s-au făcut vinovate de moartea a zeci de milioane de oameni şi au comis tentative de exterminare a unor popoare în întregul lor. Dacă aceste tendinţe se vor manifesta şi în secolul XXI, atunci civilizaţia umană riscă să dispară. Sensul afirmaţiei lui Marlaux este că acest risc va putea fi evitat, în ipoteza renaşterii sentimentului religios, care ar implica şi o morală cu valenţe umaniste şi universaliste, o morală a necondiţionatului, şi care ar tempera şi contrabalansa pornirea distructivă, de fapt autodistructivă a omului. Şi Malraux nu este singurul care a făcut un astfel de raţionament. În aceeaşi manieră s-a pronunţat şi Albert Einstein. Întrebat fiind în SUA de către un jurnalist cum vede el un al treilea război mondial, savantul a răspuns că nu ştie cum va arăta al treilea război mondial, dar că este sigur că al patrulea se va purta cu bâte şi pietre. Ideea era că o confruntare militară, care să pună în joc tot armamentul existent, să-l utilizeze în mod real, nu doar ca factor psihologic de descurajare, ar provoca distrugeri de aşa natură încât i-ar arunca pe puţinii supravieţuitori înapoi în preistorie.

Totuşi, o renaştere bruscă și spontană a sentimentului religios la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI este o realitate de ordinul evidenţei. Contestarea totalitarismului ateu în statele foste comuniste din Europa centrală a fost complementară cu puternice manifestări de ordin religios, după cum azi contestarea modului de viaţă occidental în statele islamice este una de factură curat religioasă. Moda parastaselor anticomuniste cu soboare de preoţi nu a fost inventată în România în 1990, ci mult mai devreme în Polonia. Faptul poate părea cu atât mai surprinzător, cu cât vine după o diminuare succesivă a rolului pe care îl mai joacă religia în configurarea civilizaţiei europene. În aproximativ două secole s-au produs trei decăderi semnificative. Secolul al XVIII-lea, zis al Luminilor, s-a încheiat cu programul laic, anticlerical şi ateu al Revoluţiei franceze. Secolul al XIX-lea, mai cu seamă în a doua jumătate a sa, a fost secolul pozitivismului, al constituirii ştiinţelor experimentale, al darwinismului în biologie şi al ateismului marxist în ştiinţele sociale. Apoi, prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o epocă a ideologiilor, nu a religiei. Ideologia, gândită ca depozitar al adevărului absolut, a fost pusă mai presus decât Revelaţia, iar partidul unic mai presus decât Biserica [3]. Bolşevismul rus şi nazismul german au însemnat ideologii intrinsec ateist-mesianice, de fapt mesianismul în faza sa de parodie, izbăvirea întregii umanităţi fiind operată prin proletariat în cazul leninismului, sau prin rasa pură, în cazul hitlerismului. Războaiele secolului XX nu s-au purtat pentru cauze religioase, pentru locuri sfinte, ci în mod explicit pentru comunizarea proprietăţii, pentru spaţiu vital sau pentru acapararea resurselor de petrol.

Sentimentul religios a renăscut, paradoxal, valorificat fiind în calitate de componentă a specificului naţional de către ţări din centrul şi estul Europei, în cursul schimbărilor politice de după 1990, exact într-un moment istoric caracterizat printr-o reducere dramatică a ponderii paradigmei naţionale în favoarea globalizării. În contextul acestor prefaceri obiective, de profunzime şi de durată, unele naţiuni îşi caută disperat noi elemente identitare, evoluând până la transformarea acestor elemente în motive de confruntare şi cauze de război, cazul fostei Iugoslavii fiind unul relevant în acest sens. Totodată, s-a putut constata o resurecţie a spiritului religios şi la alte civilizaţii, în afara celei creştine.

2. Erodarea din exterior a fundamentelor Creștinismului

Civilizaţia ebraică apare pe scena istoriei în urmă cu aproximativ trei milenii şi jumătate. Religia sa riguros monoteistă conduce triburile de evrei la teritorializarea prin război în „Pământul Făgăduinţei” şi la crearea unui stat tipic teocratic. O religie care părea străinilor, cuceritorilor romani de exemplu, ca fiind de un fanatism și de un formalism excesiv şi de neînţeles. Pedeapsa cu moartea prin lapidare, aplicată cu uşurinţă pentru mărunte dispute pe probleme de terminologie şi de cult, pentru „blasfemie” sau pentru încălcarea interdicţiilor din ziua de sărbătoare, părea de asemenea excesivă, ocupantul roman luând dreptul Sanhedrinului de a judeca procese în care se punea problema pedepsei capitale („Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni”, au zis membrii sanhedrinului către Pilat, vezi Ioan XVIII, 31), astfel încât, atunci când la Ierusalim apare un straniu profet din Galileea acuzat de blasfemie, acesta a trebuit să fie judecat şi condamnat la moarte de către guvernatorul roman, la presiunea plebei manipulate. Totuşi, cu tot formalismul său, acest cult a pătruns atât de adânc în fiinţa poporului evreu, încât i-a asigurat o supravieţuire miraculoasă în diaspora timp de aproape două milenii. Iudaismul este astăzi probabil singura civilizaţie vie până în prezent, dintre cele care au existat în mileniul al II-lea înainte de Hristos. Înfloritoarele civilizaţii de odinioară din Orientul Mijlociu, contemporane cu Moise (sec. XIV î. H.), Babilonia, Fenicia, vechiul Egipt – toate sunt demult praf şi ruine.

Creştinismul este o religie derivată din iudaism, de fapt a fost iniţial o simplă sectă în cadrul iudaismului [4] şi aşa ar fi rămas, dacă nu ar fi existat contribuţia cosmopolitului şi poliglotului evreu cetățen roman Saul din Tars, devenit ulterior Apostolul Pavel, „apostolul neamurilor”. Desigur, se poate vorbi despre un patrimoniu spiritual comun iudeo-creștin dar, pe de altă parte însă, iudaismul şi creştinismul se află într-o puternică şi permanentă divergenţă asupra unui punct esenţial: dacă Mesia a venit deja în lume în urmă cu două mii de ani, sau dacă doar de-abia de acuma ar urma să vină, într-un viitor nedeterminat dar apropiat.

În context, s-a derulat şi o campanie sistematică şi bine disimulată de culpabilizare a bisericilor creştine şi /sau de discreditare a fundamentelor creştinismului, campanie purtată cu mijloace care pot avea un mare impact de public, filme artistice sau scrieri (pretinse) de literatură de ficţiune. În doar câţiva ani, de la începutul acestui secol, a fost lansat pe piaţă filmul Amen, în care preotul catolic german din timpul celui de al doilea război mondial era pus pe picior de egalitate cu ofiţerul SS, a fost scrisă şi tradusă în multe limbi cartea Codul lui Da Vinci, în care întemeietorul religiei creştine era prezentat într-o postură exclusiv umană, ignobilă chiar, s-a pretins că au fost descoperite anumite oseminte, despre care şarlatani patentaţi pretindeau că ar aparţine lui Iisus fiul lui Iosif din Galileea, au fost proferate o seamă de blasfemii prin piese de teatru, încurajate sub pretextul libertăţii de exprimare etc., etc. Reacţia bisericilor şi a laicatului creştin a fost relativ slabă. Mult mai viguroase au fost reacţiile lumii musulmane, faţă de blasfemiile proferate la adresa profetului Mahomed. Să ne imaginăm doar că astfel de lovituri ar fi fost aplicate şi altor întemeietori de religie, lui Moise de exemplu, tot sub pretextul libertății de exprimare, atunci care ar fi fost reacţia mediilor ebraice? S-ar mai fi admis că este vorba de libertatea de exprimare?

Ţinta era, evident, slăbirea creştinismului, din toate ţările şi sub toate aspectele. Ceea ce ar însemna, în opinia unor comentatori avizaţi, o imensă greşeală. Deoarece, aşa după cum a arătat şi Huntington: „Civilizaţia Occidentală ar putea să fie subminată, dacă va fi slăbită componenta sa centrală, creştinismul” [5]. Tentativele de a slăbi creştinismul pot fi eronate şi dintr-un alt punct de vedere. Dacă prin denigrarea creştinismului se are în vedere o diminuare a naţionalismului religios-creştin, acolo unde acesta mai există, de regulă în state foste comuniste cu populaţie ortodoxă, atunci scopul nu va putea fi atins nicidecum, pentru că atacarea fundamentelor creştinismului va avea un efect contrar şi va duce la o escaladare a fundamentalismului religios. Exact acelaşi efect l-a avut şi propaganda ateistă din timpul comunismului. Dacă prin denigrarea creştinismului se caută discreditarea catolicismului, nici acest obiectiv nu va fi atins, pentru că faptul nu face decât să crească la cote înalte resentimentele în sânul clerului şi laicatului catolic.

3. Erodarea din interior a Civilizației creștine contemporane

Mult mai eficiente în sens distructiv și mai nocive sunt însă acțiunile de erodare din interior a fundamentelor civilizației creștine. De exemplu în cultura europeană contemporană, post-modernă și post-creștină, indivizii sunt manipulați cu ușurință ca, în relațiile interpersonale de ordinul sexualităţii, să pună în prim plan componenta hedonistă. Educația permanentă în sensul pervertirii, dusă timp de câteva decenii, a dat roade. În Europa de azi aceste relații se practică având drept scop principal satisfacţia libiduală, mai puţin regenerarea instituţiei familiei sau ideea de sacrament a uniunii bărbat-femeie indusă de religie. Viaţa sexuală, în mentalitatea occidentală de azi, este sustrasă oricărei normativităţi morale sau religioase. Omul occidental postmodern mediu este amoral şi fals religios. Iar în ceea ce priveşte latura juridică, obiectivul lui pare a fi unul singur, obţinerea recunoaşterii uniunii homosexuale ca fiind legală. De la homosexualitatea tolerată, privită ca o chestiune anormală și strict privată, s-a trecut treptat la impunerea ei agresivă, ca alegere normală și ca manifestare publică. Problema este o armă cu două tăişuri. Pe de o parte SUA şi statele europene, din motive de calcul politic, încurajează homosexualitatea şi manifestarea ei publică, deoarece un om rupt de tradiţiile şi de normativitatea moral-religioasă proprie este mai uşor de manipulat. Acesta se va simți total liber și cu adevărat liber, va ajunge la iluzia perfectă a libertății, întrucât este liber să-și aleagă „orientarea” sexuală. Îi ajunge. Individul captiv hedonismului sexual va fi o pradă relativ uşoară pentru manipularea politică circumstanţială şi periodică. Pe de altă parte și pe termen lung însă este de prevăzut că homosexualitatea şi libertinajul în speţă sunt de natură să slăbească grav instituţia familiei tradiţionale şi să conducă la o scădere progresivă a natalităţii, până la o catastrofă a civilizaţiei occidentale.

Din acest punct de vedere, viitorul nu foarte îndepărtat al Europei va fi, demografic vorbind, adjudecat de către musulmanii poligami şi de către micile comunităţi etnice care se vor încăpăţâna să trăiască tradiţionalist creştin, în ipoteza că vor mai supraviețui astfel de comunități. În rest Europa, ipocrită și decrepită, simbolizată prin femeia cu barbă, se va scufunda singură în mocirlă, din cauza propriei sale depravări. Peste tot, lumea musulmană cunoaşte o adevărată explozie demografică. Populaţia islamică a crescut, de la 12% din populaţia globului, cât reprezenta la anul 1900, la aproximativ 20% în anul 2000, în prezent atingând un procent și mai mare, dar imposibil de stabilit cu acribie. Frecvent, în ţările islamice un singur bărbat, împreună cu cele 3 – 4 neveste legitime, formează o singură familie, care poate procrea până la 20 – 30 de copii. Pierderile reprezentate de tinerii morţi în războaie sau în atentate sinucigaşe sunt acoperite şi depăşite cu o repeziciune uimitoare. Astfel că ceea ce nu au reuşit să facă împotriva Europei turcii cu sabia, timp de secole, vor face musulmanii aparent inofensivi, stabiliţi legal în Europa de Vest, cu o sexualitate bine disciplinată moral-religios.

4. Iudaismul aspiră la statutul de religie dominantă pe plan global. Noul Sanhedrin ca interfață între religie și politică

Din punct de vedere istoric [6], Sanhedrinul (de la termenul grecesc syn he-drion – „a fi așezați împreună”, respectiv Consiliu) a fost o formă de guvernământ specifică a vechilor evrei, un organism colectiv de conducere în Israel, în principal cu atribuții religioase și juridice, un fel de Tribunal. Sanhedrinul central din Ierusalim, care funcționa ca o Curte Supremă de Justiție, era format din 71 de rabini, iar cele mai mici, din cetățile mai importante, din 23 de mebri. În perioada celui de al Doilea Templu, Marele Sanhedrin din Ierusalim se întrunea zilnic, cu excepția sărbătorilor și a zilelor de sâmbătă, și își avea sediul într-o clădire anexă a Tempului. Atribuțiile concrete ale Sanhedrinului priveau: reprezentarea în raport cu autoritățile imperiale romane, numirea judecătorilor în toată țara lui Israel, stabilirea calendarului, emiterea de acte normative cu privire la puritate, la strângerea recoltei, la zeciuală, la anul sabbatic, pronunțarea divorțului, trimiterea de emisari către comunitățile din diasporă, stabilirea impozitelor și a modalităților de colectare.

După distrugerea celui de al Doilea Templu, Sanhedrinul și-a mutat sediul în mai multe cetăți din Galilea, apoi din cauza persecuțiilor romane a renunțat la denumirea de Sanhedrin, funcționând ca o școală, în cele din urmă fiind desființat explicit prin decret imperial în anul 358 după Hristos. De atunci nu a mai existat un Sanhedrin cu o autoritate universal recunoscută. Au existat în istorie, în Evul Mediu și în modernitate, mai multe încercări de reînviere a instituției Sanhedrinului, dar acestea nu s-a bucurat de succes.

Ultima dintre acestea, cu adevărat interesantă și importantă, a avut loc în contemporaneitate. În octombrie 2004, un grup de rabini reprezentând diverse comunități ortodoxe din Israel, au au efectuat o ceremonie religioasă în orașul Tiberias, pe tărmul Mării Galileii, unde se presupune că s-ar fi aflat ultimul sediu al Sanhedrinului antic [7]. Aceștia au susținut, cu acea ocazie, că au pus bazele renașterii vechiul Sanhedrin, după principiile enunțate de către renumitul învățat medieval Moise Maimonides (1135-1204). Tentativa este controversată și este dezbătută în prezent în cadrul diferitelor comunități evreiești. Este o inițiativă relativ bine organizată, iar Noul Sanhedrin are deja o serie de obiective clar definite și niște organisme de lucru.

În cadrul Sanhedrinului renăscut există o Asociație numită „Mikdash Educational Center”, condusă de rabinul Hillel Weiss, care inițiază reconstruirea vechiului Templu din Ierusalim [8], Cel de al Treila Templu, și strânge deja fonduri în acest sens, cu cele mai neobișnuite mijloace (între altele a bătut o monedă de argint de 9,5 gr, cu chipul regelui persan Cyrus din antichitate, eliberator al evreilor din captivitatea babiloniană, și cu chipul lui Donald Trump, președintele SUA de azi). Actualul Sanhedrin nu a ezitat să ceară bani inclusiv de la creștini, precum și de la națiunile arabe bogate, în numele vechii lor înrudiri legendare, trimițându-le o scrisoare redactată în ebraică, engleză și arabă în acest scop. Iată un scurt fragment din această Scrisoare: „Dragi frați, fii distinși ai lui Ismael, mare națiune arabă! Cu ajutorul milostiv al Mântuitorului lui Israel, Creatorul lumii, declarăm că pașii lui Mesia se aud în mod evident și că a venit vremea să reconstruim Templul de pe muntele Moria, în Ierusalim, în vechiul său loc. Noi, evreii care susținem reconstruirea Templului, facem cerere către cei onorabili, care au fost numiți de către popor, să aducă făgăduințe și daruri în Templu, așa cum a profețit profetul Isaia” [9].

Însă ideea renașterii Sanhedrinului nu este deloc simplă și este contestată chiar din interior. Se pune problema: după ce criterii se vor alege cei 71 de membri, având în vedere că Sanhedrinul va dispune de o putere religioasă uriașă și de o influență juridică și politică considerabile. Din momentul în care cei 71 de membri ai Sanhedrinului sunt nominalizați ca un fel de sindicat de inițiativă, personalitățile rabinice rămase pe dinafara acestui prim cerc de 71 vor contesta legalitatea sau împrejurările constituirii noului Sanhedrin. Una dintre aceste personalități a scris deja următoarele: „În ultimul an, am auzit mai multe persoane referindu-se la presupusa renaștere a unui Sanhedrin modern. Unii chiar au confundat sistemul religios al Israelului cu faptul că este un nou Sanhedrin, ceea ce nu este. În schimb, există un grup de evrei ortodocși care încearcă să restabilească vechiul Sanhedrin. Dar au ei autoritatea să decidă pur și simplu că sunt guvernământul Sanhedrin? Desigur că nu! Ei nu au nici o autoritate judiciară. Prin acest standard, orice grup de 23 sau 71 de evrei ar putea pretinde că sunt noul Sanhedrin” [10]. S-ar putea ca numai o intervenție fermă și categorică din partea statului Israel, respectiv recunoașterea de către stat a unei anumite componențe a grupului de 71, să scoată lucrurile din încurcătură, să fie decisivă – și atunci va fi clară o fundamentare politică a instituției, iar Sanhedrinul va avea de jucat un rol politic internațional deosebit de important.
Pe de altă parte, o instituție cu atribuții de anvergură internațională, precum este noul Sanhedrin are nevoie și de o recunoaștere internațională, ceea ce grupul de rabini autodeclarați Sanhedrin au început să caute. În ultima zi a Sărbătorii de Hanuka din acest an, după calendarul creștin anul 2018, deci pe data de 10 decembrie 2018, Sanhedrinului a invitat reprezentanți ai 70 de popoare ale lumii (cifră simbolică, care ar constitui un fel de „cvorum” de recunoaștere la nivel mondial) să se alăture Noului Sanhedrin în rugăciune. Din partea unor popoare au existat reprezentanți care au participat la ceremonie la Ierusalim, iar în alte cazuri au existat emisari ai Sanhedrinului care s-a deplasat la fața locului, în diferite țări creștine, unde au reușit să convingă episcopi să participe alături de evrei la Sărbătoarea de Hanuka.

La Ierusalim, punctul culminant a avut loc atunci când reprezentanți străini au urcat pe o scenă, pentru a semna public și solemn un acord cu Sanhedrinul [11]. Prin semnarea acestui acord națiunile respective, prin reprezentanții lor, au recunoscut gruparea în cauză ca fiind Sanhedrin și încă au mai recunoscut că „au răspuns unei chemări din partea Sinedriului lui Israel ca să însoțească poporul lui Yahve, în vederea reînființării Templului din Ierusalim ca o Casă de Rugăciune pentru toate neamurile (națiunile) lumii, așa cum acest lucru este profețit în Biblie”. În afară de Ierusalim, acest act al piesei a fost jucat și în afara Israelului, în diferite țări de religie predominant creștină. De exemplu în România, la Iași, la sărbătoarea Hanuka din 3 decembrie 2018, alături de rabinul venit de la Ierusalim Iosif Wasserman, au mai fost invitați și au participat ÎPS Teofan, Mitropolitul Ortodox al Moldovei și Bucovinei, precum și Arhiepiscopul romano-catolic de Iași ÎPS Petru Gherghel. În alocuțiunea ținută cu acest prilej, Î. P. S. Petru Gherghel a binevoit să îi numească pe evrei „frații noștri mai mari” [12], cam așa cum, pe vremea lui Stalin, sovieticii erau numiți de către activiștii locali din țările satelite URSS „frați mai mari”.

Evident faptul că evreii, prin liderii lor religioși, caută prietenia cu creștinii nu este în sine deloc un lucru rău, ci dimpotrivă, poate fi benefic pentru ambele părți, dar tendința aceasta se confruntă cu o problemă. Problema pentru un Sanhedrin care caută să obțină recunoaștere și donații de la creștini și de la musulmani pentru reconstrucția celui de al Treilea Templu la Ierusalim, este: cum se raportează acesta la întrebarea dacă Yeshua (Iisus Christos) este Mesia sau nu, respectiv dacă Mahomed este cel mai important profet al Dumnezeului unic sau nu? Cei care cred că Yeshua este Mesia (creștinii), cum vor putea fi acceptați să participe activ la ritualul iudaic? Sau, cu alte cuvinte, cum este posibil un altfel de ecumenism, sub conducere iudaică, în cadrul căruia să poată fi acceptați și creștini, precum și popoare de alte religii? Problema a fost rezolvată în stil talmudic, printr-un distinguo.

5. Înaltul Consiliu al Fiilor lui Noe

Un Departament din cadrul Sanhedrinului reînviat, alcătuit dintr-un număr de șapte mari rabini, se numește Înaltul Consiliu al Noahizilor (Fiii lui Noe) și a rezolvat problema în felul următor. A elaborat și dat publicității, la Ierusalim pe 10 decembrie 2018, o „Declarație către toate popoarele lumii”, în care popoarele sunt chemate să vină la Ierusalim ca să venereze Dumnezeul Vechiului Testament în ritualul mozaic și, concomitent, să transfere toată puterea religioasă, politică și juridică a lumii la Ierusalim, unde se propune înființarea unei organizații mondiale de gen ONU, dar pe fundamente biblice, precum și a unei Curți de Justiție mondiale după modelul celei de la Haga [13]. Momentan, problema recunoașterii lui Yeshua ca Mesia este reinterpretată și apoi pusă între paranteze. Mai importante sunt condițiile obligatorii pe care trebuie să le întrunească ne-evreii pentru a participa la ritul mozaic împreună cu evreii, anume respectarea Celor Șapte Porunci ale lui Noe.

Aceste șapte porunci ale lui Noe sunt: (1) Shefichat damim  – Să nu ucizi. (2) Gezel – Să nu furi. (3) Avodah zarah – Să nu te închini la idoli (dumnezei falși). (4) Gilui arayot – Să nu fii imoral sexual (angajat în incest, sodomie, bestialitate, castrare și adulter). (5) Birkat Hashem – Să nu iei numele lui Dumnezeu în deșert. (6) Dinim – Să respecți legile (să ai Curți de Justiție și Justiția să fie aplicată în mod corect). (7) Ever Min HaChai – Nu mânca o parte a unui animal viu.  Prin urmare, oricine primește toate aceste șapte reguli în mod solemn în fața unei curți rabinice are un statut special în iudaism. Chiar dacă nu sunt evrei, ei au intrat într-un „parteneriat deplin” cu evreii în serviciul lui Dumnezeu și pot sluji la Templu împreună cu evreii.

În Declarația Consiliului Fiilor lui Noe [14] se spune, între altele: „Numele Israel, prin care Iacov a fost chemat și toți urmașii săi după el, indică legătura poporului Israel cu Creatorul și această legătură este întărită și prin cântatul Cântului lui Dumnezeu, care se realizează prin Cartea Psalmilor. Scopul cel mai înalt al cântecului este să laude pe Creator […].
1. Toată omenirea trebuie să se pregătească pentru ziua în care Domnul va împărăți în Sion, când popoarele vor face pelerinaje la Ierusalim pentru a lua parte la slujirea din Templu.
2. Învățații ne spun că lumea se sprijină pe trei stâlpi. Pe Tora, pe slujirea la Templu și pe faptele bune ale dragostei. Fără slujirea la Templu, lumea e ca un tron care stă pe două picioare.
3.  Suntem foarte aproape de ziua pe care profeții lui Israel au anunțat-o, în care Dumnezeul lumii, Creatorul a toate, va fi chemat de către lume cu numele Dumnezeului lui Israel, deoarece numai Israel a rămas atașat de El.
4. Omenirea a creat religii precum creștinismul și islamul ca instrumente de-a lungul istoriei pentru a apropia omenirea de această zi, când toată lumea Îl va recunoaște pe Dumnezeul lumii descoperit pe Muntele Sinai.
5. Chemarea lui Dumnezeu de a întoarce poporul Său în țara Sa va demonstra că credința unor națiuni că Israel a fost în exil ca pedeapsă este greșită. Exilul a existat doar pentru ca Israel să servească drept exemplu popoarelor de slujire a lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost exilul, Mahomed nu l-ar fi cunoscut pe Dumnezeu și ar fi fost idolatru ca și ceilalți frați ai săi. Dacă nu ar fi fost evrei în Roma, aceștia ar fi rămas idolatri până astăzi. Tora a fost tradusă în greacă și popoarele au copiat cuvântul lui Dumnezeu pentru că existau evrei în exilul egiptean.
6. A venit momentul ca poporul Creatorului să revină în țara sa, iar de aici lumina să se răspândească în întreaga lume. Iar când o vom merita, când Templul va fi restaurat și construit pe locul său, atunci toate popoarele vor realiza și mai mult că a venit momentul să I se închine lui Dumnezeu. Criza religiei de astăzi este o pregătire pentru adevărata adorare a lui Dumnezeu.
7. În concluzie, oricine dorește să ne însoțească, să ne fie partener în slujirea lui Dumnezeu și să aibă legături cu poporul nostru, trebuie să creadă în Dumnezeul descoperit pe Sinai și să fie ca poporul lui Israel, care a fost prezent acolo, și a rămas până astăzi prezent. Vedem lucrarea lui Dumnezeu clar în minunea creării statului Israel, care a renăscut la două mii de ani după distrugerea sa. Tuturor celor ce ne însoțesc le revine sarcina să încerce tot posibilul pentru a răspândi credința potrivit profeților, așa cum evreii au păstrat și respectat cuvintele acestora, și să prevină răspândirea religiilor făcute de oameni. Cei care fac acest lucru trebuie să îi ajute pe evrei să respecte ceea ce Dumnezeu le-a poruncit. Dumnezeu cere de la evrei mult mai mult, mai mult decât a cerut popoarelor, dat fiind faptul că evreii vor sluji ca preoți ai umanității. Iar celelalte popoare nu ar trebui să încerce să influențeze poporul lui Dumnezeu să accepte religiile lor” [15].

Secretarul Sanhedrinului, Rabinul Dov Stein vorbește chiar despre nevoia de a desființa Organizația Națiunilor Unite, care este depășită de evoluțiile din lumea contemporană și de a o înlocui cu o organizație controlată de un Sanhedrin dispus să colaboreze cu toate națiunile lumii. „Acum trăim într-o perioadă când amenințările sunt globale și nu se limitează la o singură țară. Acest lucru este valabil pentru arme, probleme de mediu și chiar probleme sociale. Soluțiile trebuie să provină dintr-un efort universal. Organizația Națiunilor Unite a eșuat în mandatul său, prin respingerea lui Dumnezeu ca Creator și a Legilor lui Noe ca fiind legi comune tuturor oamenilor […]. Trebuie să reeducăm lumea pentru a aborda aceste probleme. Avem nevoie de o organizație universală care să se întoarcă la Biblie, să reeduce lumea. Aceasta nu este o inițiativă religioasă. Aceasta este o inițiativă națională, cu fiecare națiune care aduce aspectul său special, toate națiunile care se reunesc la Ierusalim, unde a fost creată lumea” [16]. La fel ar sta lucrurile și cu Curtea Internațională de Justiție de la Haga, care ar trebui reconstruită pe principii biblice. Cele mai importante instituții internaționale de azi, cea politică (ONU) și cea juridică (Curtea Internațională de Justiție) ar trebui regândite și mutate la Ierusalim, să funcționeze sub autoritatea Templului.

6. Comentarii la Declarația Consiliului Fiilor lui Noe

(a) Declarația ne arată clar că poporul evreu de azi își asumă explicit o misiune mesianică, pe baza profeților vetero-testamentari, de răspândire în întreaga lume a învățăturii biblice mozaice. Baza se află în profeția lui Isaia: „Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare și peste cei ce locuiesc în umbra morții lumină va răsări (IX, 2) [17], precum și în capitolul 56 din același profet, care se referă la chemarea tuturor popoarelor la mântuirea adusă de Mesia. (b) Această misiune cheamă toate popoarele la împreună-slujirea Aceluiași Dumnezeu, fără a fi nevoie ca ele să fie convertite la iudaism, în baza respectării poruncilor legii morale a lui Noe [18], fiind de ajuns faptul că Îl recunosc pe Dumnezeul Vechiului Testament ca Dumnezeu adevărat. (c) Tot exilul de două mii de ani al poporului evreu nu a fost, cum se susținea în Evul Mediu creștin, o pedeapsă de la Dumnezeu pentru poporul evreu, ci dimpotrivă o misiune dată acestui popor, de pregătire a popoarelor lumii pentru a accepta adevărata religie. (d) Creștinismul și Islamismul sunt două religii care au fost create în scopul de a pregăti lumea pentru ziua în care mozaismul va fi religia universală a întregii omeniri. Deci, invers față de cum sunt concepute lucrurile în religia creștină: nu Mozaismul este o pregătire a lumii pentru primirea Creștinismului, ci invers. (f) Criza actuală a religiilor este o pregătire pentru adevărata adorare a lui Dumnezeu, pe care o va aduce instaurarea unei religiei Mozaice universale la Ierusalim, pe muntele Sion. Ateismul și materialismul ar putea fi considerate ca pregătitoare pentru noua religie Mozaică, s-ar putea spune chiar că au fost create intenționat, cu scopul de a slăbi celelalte religii, în așa fel încât popoarele să fie pregătite pentru a primi o nouă spiritualitate. (g) Rabinii evrei vor fi viitorii preoți ai întregii umanități. Cheltuielile legate de întreținerea lor, a Templului, a Sanhedrinului cu departamentele sale și cu instituțiile subordonate vor cădea în sarcina tuturor națiunilor care vor respecta poruncile lui Noe.
Prin urmare, de aici înainte problema ecumenismului se va pune altfel. Până acuma se vorbea de ecumenism ca despre un ideal de unire a tuturor creștinilor. Acuma, prin recenta Declarație a Sanhedrinului din 10 decembrie 2018, toți creștinii sunt invitați să participe la cultul restaurat al celui de-al Treilea Templu, ca în adevăratul ecumenism, în calitate de parteneri ai evreilor care se închină Aceluiași Dumnezeu unic, revelat pe Muntele Sinai. În consecință, ce viitor ar putea să mai aibă Creștinismul? Sau problema ar putea fi pusă altfel: cum este posibilă împăcarea tuturor, evrei și neevrei, în ideea mesianică? Deocamdată, răspunsul este negativ, atâta timp cât evreii și creștinii înțeleg prin Mesia lucruri diferite [19]. Dar este posibilă oare o reducere a divergențelor și o apropiere a pozițiilor, până la ajungerea la un numitor comun? Se pot oare construi punți de legătură între Iudaism și Creștinism, fără a fi însă compromisă Evanghelia? Și dacă da, cum anume?

Prof. Univ. Dr. Nicolae IUGA

Foto: Miya Kosei


[1] Nicolae Iuga, Cauzalitate emergentă în Filosofia istoriei, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2008.

[2] Idem, p. 62.

[3]  Nicolae Iuga, Bisericile creştine tradiţionale spre o Etică globală, Ed. Grinta, Cluj, 2006, p. 53.

[4] Mircea Eliade, Istoria credinţelor și ideilor religioase, vol. II, ESE, Bucureşti, 1986, p. 328.

[5] S.P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor, Ed. Antet, Bucureşti, 1999, p. 453.

[6] https://en.wikipedia.org/wiki/Sanhedrin

[7] https://israelnews.arutzsheva

[8] http://en.hamikdash.org.il/about/we-need-your-support/the-70-years-israel-redemption-temple-coin

[9]  https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

[10] https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

[11] https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

[12] https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului

[13] http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/90646

[14] Adam Eliahu Berkowitz în:  https://www.breakingisraelnews.com/117830/70-nations-hanukkah-altar-third-temple

[15] https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului Traducerea în limba română a Declarației a fost preluată după administratorul acestui site, Mihai-Silviu Chrilă.

[16] https://www.breakingisraelnews.com/116619/sanhedrin-jerusalem-mayor-temple

[17] După Tora, Ed. 2004, Londra.

[18] Mihai-Silviu Chirilă în: https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului

[19] https://kehilanews.com/2018/09/22/the-sanhedrin-seduction-and-third-temple-temptations-a-warning-to-christians

oferta-wise

24 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Dă-i un răspuns lui mariusvisovan@yahoo.com Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Interesant articol cu toate ca sugereaza ca persoanele religioase sunt mai greu de manipulat decat comunitatea homosexuala. Religiile (ideologiile) sunt cele mai eficiente modalitati de manipulare a maselor. Un bun lider religios va gasi justificari in Biblie, Quaran, Talmud, etc., pentru a influenta masele sa actioneze in interesul lui (sau al unui grup restrans).

    Putem spune ca avem libertatea de a alege intre o partenera sau alta partnera, dar sexul partnerului cred ca este o dorinta initiala care nu cred ca este controlata de individ. Intrebarea este, cine ne controleaza dorintele?

    Cu cat stiinta avanseaza si avem mai multe raspunsuri, crestinismul si celelalte religii bazate pe forte supranaturale nu-si vor avea locul in societatiile moderne, se vor dilua. Aceste religii practic sunt sustinute de catre institutiile create dea lungul timpului (too big to fail), nu de o fundatia logica (nu cred ca exista inseminare artificiala in anul 0 sa explice nasterea lui Isus Cristos).

    Personal am gasit foarte multe raspunsuri in cartile de mai jos.
    „Sapiens”, „Home Deus”, „21 Lessons for the 21st Century” by Yuval Noah Harrari

    https://www.ynharari.com/book/sapiens/
    https://www.ynharari.com/book/homo-deus/
    https://www.ynharari.com/book/21-lessons/

    • Stimate domnule Ioan Socab,
      S-ar putea să aveți și dumneavoastră dreptate (vorba rabinului, că tot suntem în temă). La fel au crezut și Marx și marxiștii și neo-marxiștii de azi.
      Eu rămân însă la opinia lui Mircea Eliade, potrivit căruia: „Religia ca atare, ca raportare a omului la sacru, nu poate să dispară niciodată, pentru că ideea de sacru nu este ceva determinat istoric ci este un element structural al conştiinţei omeneşti, considerată la modul atemporal” („Istoria credințelor și ideilor religioase”, trad. rom. vol. I, ESE, Bucureșști, 1981, p. 9.

    • Domnule Socab ,
      Va rog sa va dati numele adevarat, pentru a avea paritate in privinta asumarii afirmatiilor facute.

      Ati afirmat

      „Religiile (ideologiile) sunt cele mai eficiente modalitati de manipulare a maselor.”

      Sunteti marxist ? Cine sau ce va confera autoritatea de a fi atat de categoric in judecati care va depasesc cu mult ?

      Nu va ganditi ca jigniti seniblitatea celor religiosi care sunt foarte numerosi printre cititorii acestui site ?

      • Imi cer scuze de la persoanele religioase. Nu am avut intentia sa jignesc pe cineva.

        Eu nu inteleg „manipulare” ca ceva jignitor/degradant. Toti suferim de aceasta (si eu). Toti liderii, buni sau rai, au influentat indirect masele (a mea inclusiv) sa actioneze sau sa gandeasca intr-un anumit mod. Omul este un animal social, trebuie apartina unei comunitati, comunitatea il formeaza, iar comunitatea fara lideri nu exista. Prin definitie liderul este cel care influentiaza si tine comunitatea impreuna. Am putea zice ca manipuleaza majoritatea persoanelor din comunitate sa urmeze un anumit scop?

        Datorita religiilor si ideologiilor sau realizat mult / descoperit o multime de lucruri extraordinare care au contribuit la evolutia noastra, a umanitatii, dar au adus si foarte multa suferinta.

        Nu sunt Marxist, sunt adept al secularismului.
        Orice religie/ideologie o acceptabila atata timp cat practicantii (leaderi) nu o cosidera SUPREMA and vor sa domine si mail mult de cat orice sa produca suferinta celor din jur.

        Scuze din nou.

        An Nou Fericit la toata lume.

        • Stimate domnule Socab (Boșca?),
          Experiența istorică ne arată că atunci când s-a încercat edificarea unei societăți seculare (fără religie, fără Dumnezeu) lucrurile au ieșit mai prost, decât în cazul societăților care și-au găsit un pivot moral în divinitate. Evul Mediu creștin a fost unul în care a „dominat” religia (cum spuneți) și, desigur, a provocat și suferințe multor oameni. Dar societatea seculară instaurată de Revoluția Franceză a făcut să curgă mai mult sânge nevinovat (a fost nevoită chiar să inventeze o mașină de tăiat capete), stalinismul ateu a ucis mai mulți oameni nevonovați decât regimurile politice anterioare în care religia își avea locul ei, hitlerismul și fascismul idem etc. La scara istoriei, societățile programat seculare au fost niște experimente eșuate.

          • Stimate domnule Profesor Dr. Iuga,

            Observ un interes crescut in a afla identitatea mea. Marius, așijderea, mi-a cerut să mă identific pentru a avea paritate (nu am prea inteles treaba cu paritatea).

            Eu personal nu sunt interesat de identitatea interlocutorilor, și le respect anonimitatea. În schimb sunt foarte interesat în opinia, ideile, și argumentele prezentate.
            Am observat că judecata imi este influențată (biased) dacă cunosc nivelul de educație al interlocutorului (academician, facultate, sau fară liceu), și am tendința să omit sau să pun prea multă greutate pe punctele lor de vedere.

            În altă ordine de idei (fără intenții de a jigni).
            Eu consider că EDUCAȚIA este marea soluție la multe din problemele societătilor moderne. O societate cu o vedere intelectuală larga, educată, alege lideri adevarți (nu minciuni), persoane deschise la minte, care majoritatea au compasiune și sunt toleranți.
            Din păcate Religiile, in special cele monoteiste, nu prea se zbat să lărgeasca orizontul intellectual al adepțiilor lor (vă las să ghiciți motivele) chiar dimpotriva unele incearcă să-l reducă la un punct.
            Pe de altă parte, Religia face și a făcut un lucru foarte de bun că ține sub control o mică categorie de persoane născuțe cu deficit de empatie care nu realizează că anumite acțiuni provoacă suferință celor din jur. Am auzit că sunt persoane care nu ucid, nu violează, nu păcătuiesc NUMAI de frica lui Dumnezeu (merg la biserică și urmează cele Zece Porunci). Ceea ce este un mare caștig pentru societate.

            În societățile moderne, religia și divinitatea nu prea mai au multă popularitate. Multe biserci tradiționale sau transfomat in centre de ajutor comunitar. Nu contează ce fel de creștin ești (Ortodox, Catolic, Baptist, etc) ești bienvenit. Majoritatea ”enoriașilor” merg pentru a socializa și a se ajuta intre ei cu problem mai mult lumești (afaceri, locuri de muncă,etc) decât spiritual.
            Deasemenea, daca acum 200ani aveai o problemă existențială/morală, te duceai la preot/imam/rabin, care te asculta, cauta soluția in cartea divină (Biblia/Quran/Thora), și iți comunica ce ai de facut ca să trăiești fericit și impăcat cu tine insuți până la următoarea problemă ….. Azi te duci la psiholog, care te ascultă foarte atent pentru $250/hour, iar când il intrebi ce ai de facut el/ea te intreabă ”Tu ce simți cum crezi că ar trebui sa actionezi? Răspunsul este in tine, doat trebuie să-l cauți mai adânc.”

            Se pare că la inceput de secolul XXI, ființa umană (omul), este centrul atenției și pivotul moral ”de serviciu” nu divinitatea.

            Ce va aduce secolul XXII nimeni nu stie, poate se va forma o mica clasă de super-oameni evoluați cu ajutorul inteligenței artificiale și bio-tecnologiei (copiii miliardarilor de azi), și o mare populație de Sapiens de care clasa superioară nu va avea nevoie pentru că roboți vor munci iar alegeri nu vor exista să fie nevoie de votanți, o populație irelevantă.

            PS. Marius, felicitari ție și redacției pentru ziar, este interesant usor de citit, bine organizat. BTW Cred că am creat un pic de trafic cu comentariile mele (poate re-negociați tarifele pentru reclame și dai și tu o bere dacă ajung cândva in zona folclorică Sighet) (glumesc).

            Gata trebuie sa plec… e târziu

            Tuturor…dacă a-ți ajuns aici, asum că a-ți citit tot comentariul,… mulțumesc pentru timpul pierdut.

            ”Să auzim numai de bine.”
            An Nou Fericit !

    • Domnule Socab Anonim ,

      Am renuntat la dorinta de a va afla identitatea . Cand veti avea convingeri autentice nu va veti teme sa vi le asumati.

      Dar afirmatiile dvs nu pot fi tolerate. Ati spus

      Din păcate Religiile, in special cele monoteiste, nu prea se zbat să lărgeasca orizontul intellectual al adepțiilor lor.

      Fals ! Pe cat de taios , pe atat de fals !

      Si ca sa nu pledez pro domo, in numele Bisericii mele Catolice hai sa vorbim despre evrei – iudaismul este monoteismul cel mai vechi.

      Evreii au un orizont intelectual ingust ? Puteti afirma ca evreii nu au cultura ? Evreii nu nu promoveaza stiinta , pe care ati laudat-o atat ? Evreii nu investesc in educatie, marea Solutie dupa cum chiar dvs ati spus ? Ba tocmai ca DA !

      Nu vedeti ce aberatii decurg din judecatile dvs ?

      • Ooops!!… am comis-o din nou… scuze.

        Am vrut să spun ca religiile monoteiste nu sunt foarte tolerante cu celelate credințe și in general cu cei care nu sunt de partea lor. Există ideea că credința lor este cea adevărată, restul sunt păgâni sau infideli care vor arde in iad sau trebuie omorâți. De aici războaie, scindări, și mai nou terrorism și atentate, etc. Chiar și in interiourul unei credințe sunt neînțelegeri significante, e.g. Catolici vs. Protestanți vs. Otrodoxi vs. Greco-Catolici sau Shia vs. Sunni.

        Acestă intoleranță limitează perspectivele și orizontul enoriașilor de rând. (poate ca tot sună aberant)

        Lucian a menționat Budismul pe care eu îl prefer mai mult decât creștinismul, islamul, sau iudaismul. Budismul este construit pe idea ca suferința este generată de dorințe/lăcomie și se produce numai in propia ta minte. Au o mulțime de zei care pot să-ți dea, ploaie, soare, recolte bogate, dar nu pot schimba nucleul minți tale. Există persoane foarte bogate (material vorbesc) care sunt depresive și ajung să se sinucidă și persoane sarace care trăiesc fericite și mulțumite până la adânci bătrâneți.

        Gata… Revelionul este aici… am făcut dependență de forum sunt un ”junkie” …

        • See you later….alege valorile in care crezi , pune -le in practica, fii sincer mereu !
          Iar legat de istorie …( a religiilor, statelor, ideilor sau personalitatilor..) …mereu vei putea fi contrazis cand crezi ca stii foarte sigur ceva…

          • Stimate Părinte Marius Vișovan,

            La Mulți Ani!

            Tocmai am aflat ca sunte-ți preot și profesor (google). Vă rog să ma scuzați că m-am adresat la persoana intâia. Am crezut că sunte-ți admistratorul de system și în același timp moderatorul forumului.
            Vă rog să cereți adminstratorului de system să șteargă cele doua paragrfe din comentariul meu in care m-am adresat cu „Marius”.

            Înțeleg cât de importantă este eticheta și puterea exmplului personal in educarea peroanelor tinere (sau de orice vârstă). Nu doresc prin cometariile mele să aduc vreun prejudiciu prestigiului/imagini dumneavstră.

            Pace, sănătate iar noul an să ne aducă numai mulțumire.

            ”Mulțumirea este cea mai mare bogăție.”

        • Bine, domnule Socab. E in regula. Nu ma supar eu din atata. Daca ma vedeti prin oras, opriti -ma sa povestim.

  • Kelerman Lucian

    Din partea unui fost elev,tot respectul Domnului Profesor Dr. Nicolae Iuga pentru o excelenta expunere religie-istorie fapte , specific competentei dumneavoastra. Doresc sa vin cu o simpla (?) intrebare: religiile descrise mai sus reprezinta ,dupa informatiile mele,aproximativ jumatate din populatia planetei noastre.Ce facem cu Hinduismul si Budismul care reprezinta cealalta jumatate a populatiei planetei ,cu o filozofie si conceptie despre viata total diferita, si cel putin la fel de veche ca si celelalte credinte? Sau poate sint eu un mare ignorant? Va multumesc

    • Salut domnule Kelerman,
      Acest articol al meu, încă nedefinitivat pentru tipar, abordează un subiect mai restrâns și o problemă sensibilă și dificilă, anume o ofertă de dialog inter-religios, pe care reprezentanții cultului mozaic organizați ca sanhedrin au făcut-o foarte recent, pe 10 decembrie 2018, liderilor creștini de toate confesiunile creștine, din întreaga lume.
      Nu am putut lua aici în discuție probleme privind alte religii. Dar în ceea ce privește religiile din India și China contemporană (aproape jumătate din populația planetei), respectiv rolul lor în configurarea și revitalizarea civilizațiilor contemporane din țările menționate, eu mă raliez opiniilor lui S. P. Huntington, autorul celebrei cărți „Ciocnirea civilizațiilor”.

  • Viitorul crestinismului e destul de sumbru .Sa luam in calcul doar ceea ce se intimpla in jurul nostru si e de rau.
    dragostea fata de aproape dintre
    greco-catolici si ortodocsi,
    protestanti si romano-catolici,
    ortodocsi-ucrainieni si greco-catolici ruteni
    Atita timp cit ecumenismul si dragostea fata de aproape e doar pe hartie, si hartia in fundul sertarului, suntem doar crestini de fatada si ne ascundem dupa deget.
    Dumnezeu sa aiba mila si sa ne ierte.

    • @csik attila.
      Ați atins un punct sensibil, anume slăbirea altruismului și a dragostei creștine față de aproapele. Dar nu este singura fractură socială, nici cea mai adâncă și nici cea mai primejdioasă. Confesiunile creștine tradiționale au niște merite fundamentale și nepieritoare în alcătuirea culturii și civilizației europene. Catolicismul a pus bazele organizării statelor europene (prin „De Civitate Dei” a Sf. Augustin), a culturii și a conștiinței de sine europene (prin războaiele cunoscute sub numele generic de Cruciade), a înființat universități și a întreținut vie flacăra culturii în mănăstiri. Ortodoxia și cultele protestante tradiționale, luteranism și calvinism, au pus bazele limbilor moderne și ale formării specificului național, prin traducerea Bibliei și a cărților de cult pe limbile popoarelor. Astăzi se caută discreditarea și distrugerea acestor contribuții ale creștinismului, cu energii demne de cauze mai bune. În actele constitutive ale UE nu este pomenit deloc specificul creștin al Europei. Manifestările culturale de factură națională sunt discreditate și naționalismul este considerat ceva peiorativ. Țările de la periferia Europei sunt jefuite de bogățiile lor de către țările occidentale mai puternice. În numele unei idei stupide cunoscută ca „political correctness” este favorizată islamizarea Europei, iar în acest timp simbolul cultural (mă rog, muzical) al Europei a devenit femeia cu barbă. Creștinismul este confruntat cu încercări cum nu s-au mai pomenit în toată istoria sa.

      • Stimate domnule Profesor Dr. Iuga,

        Sunt total deacord că Religia și Naționalismul au avut și înca mai au un rol foarte important in evoluția speciei umane.

        Antropologi spun că marea diferență dintre specia umană (Sapiens in special) și restul speciilor animale a fost capacitatea de a-și imagina lucruri care fizic nu există (e.g. cereți unui cimpanzeu banana din mână cu promisiunea că peste o oră o să primească zece banana, nu are acest concept). Datorită acestei capacități, indivizii cu aceleași idei/credințe, au reușit să colaboreze efectiv și flexibil in număr foarte mare și să formeze națiuni, să domine regnul animal. Au reușit să evolueze de la grupuri de 100 -150 persoane de vânători și culegători la milioane adunați sub același steag.
        De exemplu eu cred că Naționalismul este cel care face diferența dintre Suedia și Afganistan. Afganistan este incă o țară tribală cu multe interese locale pe când suedezi au un țel comun prosperitatea națiuni suedeze.

        Din păcate când o Națiune (sau Religie) se crede SUPREMĂ războaiele și genocidele apar.
        Suedezi iubesc Suedia, sunt mândri de istoria lor, se consider unici în lume, dar nu vor să elemine restul națiunilor. Nu același lucru s-a intâmplat acum 80ani in Germania.

        Poate că peste o 100ani Naționalismul/Divinitatea/Religiile vor deveni nesemnificative… unul din motivele majore este BANI (dolari). Bani sunt o nouă ”credință” care diluează naționalismul/credința. Chiar si pentru cei mai fanatici bani sunt foarte valorosi. Nu am auzit ca Osama bin Laden (sau actualii extremiști) să fi dat foc la mormane de dolari americani pentru că urâresc tot ce este American.

        Interesant este ca bani sunt creați în imaginația noastră făra valoare intrisecă (bucată de hârtie sau plastic). Dacă mâine nimeni nu va mai crede in Dolarul American ci intr-un 1kg de cartofi, dolari vor disparea.

        • @Ioan Socab.
          Cred că aveți foarte multă dreptate.
          Atunci când comparați Suedia cu Afganistanul, dacă în locul Afganistanului am pune România, termenii de comparație ar rămâne în mare măsură aceiași.
          La fel și cu banii. Nevoia de bani este una abstractă, spre deosebire de exemplu de nevoia de hrană, care este una concretă. Când ai nevoie de hrană, mănânci și te saturi, dar nevoia de bani este nelimitată și insațiabilă.
          La fel stau lucrurile și cu cei care substituie Banul nevoii de Dumnezeu (de sacru în general). Banii îi divizează pe oameni în interese divergente, în timp ce ideea de Dumnezeu contribuie la unificarea societății din punct de vedere moral. Religia nu este doar o legătură între Dumnezeu și Om (ca umanitate), ci și o legătură între om și om, în calitate de comunitate confesională.
          Utopiile pot fi mai atrăgătoare decât stările reale de lucruri, utopiile și miturile politice pot să tragă mai tare o societate într-o anumită direcție, decât o poate face terenul accidentat al reaității

  • Atita timp cit ne lipseste credinta adevarata, dragostea fata de aproape si sintem preocupati de tensiunile intercrestine, dam apa la moara pacatului, crestem puterea raului si il ajutam sa ne dezbine.
    E un fel de ”Casa arde si baba se piaptana”, doar ca la mijloc e insusi Sufletul.

    • Domnule Csik Attila,

      Numai pentru a face discuția mai interesantă:

      Care credință o considerați adevarată?

      Am găsit următoarele statistici pe internet cu numărul de adepți la diferite religii (numerele de mai jos, sunt subiective, depind de cine le publică, creștini, musulmani, etc.)

      Creștini – 1,6 Miliarde
      Musulmani – 1,6 Miliarde
      Budiști – 500 Milioane\.
      .
      .
      Iudaiști – 13 Milioane

      Care dintre adepți de mai sus au ales credința greșită?

      • Cred că problema nu este bine pusă. Eu cred că nu există credință greșită și credință corectă (adevărată sau falsă etc.).
        Important este ca sentimentul credinței să fie autentic și ca, atunci când ne rugăm, să zicem și: „Cred Doamne, ajută necredinței mele!”

        În altă ordine de idei, există și evrei care cred că Iisus este Mesia și că Mesia a venit pe pământ in urmă cu două mii de ani, dar ei cred în Mesia altfel decât creștinii.
        Pentru a fi mai clar, aș vrea să mai adaug la articolul meu următoarele:
        Pe de o parte, prin „Mesia” evreii înțeleg altceva decât creștinii. În ebraică, cuvântul „Yeshua” are semnificația „Dumnezeu este Cel care mântuiește” (sau dă mântuirea), sens cu care apare și la creștini: Fecioara Maria „va naște fiu, căruia îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor” (în Evanghelia după Matei, I, 21), dar apare foarte frecvent și în scrierile Vechiului Testament, de peste 150 de ori. Totodată, vechii evrei aveau și o altă noțiune, aceea de „Mesia” (în ebraică: HaMashiach, adică „Unsul lui Dumnezeu”), care trebuia să fie un erou eliberator și care era așteptat ca un eliberator politico-militar al poporului lui Israel. În greaca veche, termenul este tradus prin „Christos”, care înseamnă același lucru: Unsul lui Dumnezeu. Astfel că, la momentul venirii lui Iisus în lume, se punea public și în mod acut problema dacă Yeshua este Mashiach, în termeni ebraici, respectiv în termeni creștini dacă Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Mt., XXVI, 63), ceea ce Iisus a recunoscut fără ezitare (Mt., XXVI, 64), fapt care a fost taxat de către Sanhedrin drept blasfemie și, în consecință, conducătorii evreilor au cerut lui Pilat condamnarea Sa la moarte.
        Azi însă, rabini avizați nu mai susțin numai ideea unui Mesia ca erou politico-militar, ci dau noțiunii de HaMashiach o cu totul altă interpretare, de ordin alegoric și simbolic . Există – se spune – și un iudaism mesianic, care poate admite că Mesia cel așteptat a venit deja în urmă cu două mii de ani, așa cum cred și creștinii, dar nu a venit ca un Dumnezeu nou al creștinilor, ci ca un legământ nou al evreilor cu Dumnezeul lor cel vechi revelat pe Muntele Sinai. Iahve le-a promis evreilor prin profeți (Ieremia, XXXI, 1-14), că le vor fi iertate toate păcatele lor, dar iertarea păcatelor nu se poate face oricum, ci numai prin sacrificiu. Iar „sacrificiul anual nu a putut realiza acest tip de iertare pentru totdeauna. Doar sângele sacrificiului [lui Mesia] ar putea face acest lucru o dată pentru totdeauna […]. Acesta este un nou legământ care este promis Poporului lui Israel, și apoi prin acesta se răspândește la națiunile lumii și pentru toți oamenii. Acesta este Yeshua Mesia lui Israel, prezis de profeții evrei. Când poporul evreu îl îmbrățișează și îl primește pe Yeshua, evreii nu se convertesc la creștinism, ci ei îl regăsesc pe Mesia al lor, făgăduit în Scripturile lor! Ei rămân evrei, dar l-au găsit și pe Mesia!” . Există deci și o credință evreiască în Mesia, care a venit în lume deja în urmă cu două mii de ani, ca fiind acel Yeshua care s-a jertfit voluntar pentru iertarea tuturor păcatelor lumii. Deci există și un „creștinism evreiesc”, ca termen pentru a descrie această credință evreiască în Yeshua, în consecință poporul evreu nu trebuie să se mai convertească la creștinism, pentru că ei sunt evrei care l-au recunoscut pe Iisus ca Mesia, pe care îl așteaptă de mult poporul evreu. Și, prin reciprocitate, pot exista și creștini care respectă cele șapte porunci ale lui Noe și care împărtășesc această concepție mesianică. Acest fel de creștini nu trebuie să se mai convertească la iudaism, ci ei vor putea sluji împreună cu evreii la cel de al Treilea Templu, a cărui edificare este promisă.
        Pe de altă parte, evreii nu ezistă să îi taxeze pe creștini că nu ar fi riguros monoteiști, ci că ar fi un soi de politeiști deghizați. Există și specialiști în istoria religiilor care fac un inventar amănunțit al divinităților creștine ca religie politeistă . Același rabin Jonathan Bernis scrie că: „Am învățat că creștinii cred în trei zei: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și aceasta este o înșelăciune și o piedică pentru evrei care, chiar dacă nu sunt religioși, știu un lucru: Dumnezeu este Unul” , ceea ce le-ar impune creștinilor practic să renunțe la specificul religiei lor, respectiv la teologia Sfintei Treimi, dacă vor să se apropie de iudaism și să slujească împreună cu evreii la cel de al Treilea Templu.
        În altă ordine de idei, în Scrisoarea adresată urmașilor lui Ismael, adică musulmanilor, care formează „marea națiune arabă”, reprezentanții Sanhedrinului pretind că ziua sosirii lui Mesia este aproape, că „pașii lui Mesia se aud în mod evident și că a venit vremea să reconstruim Templul de pe muntele Moria, în Ierusalim, în vechiul său loc”. Dar faptul că sosirea lui Mesia se apropie – acest lucru pe ce se bazează? Există vreo profeție specială care să susțină acest lucru? Dacă da, atunci care este această profeție? Pentru că toate profețiile cunoscute, din profeți sau din Apocalipsă, sunt valabile practic pentru toate timpurile. Sau există simptome ale societății contemporane – simptome sociologice, economice, politice etc. – care ne-ar îndreptăți să spunem „a venit vremea!”, pentru că o astfel de convingere, că „a venit vremea!”, ne-ar incumba răspunderi uriașe. Dacă da, atunci care sunt aceste simptome?
        În al doilea rând, cum se va reconstrui cel de al Treila Templu în Ierusalim, pe „vechiul său loc”, după spusele Sinedriului? După cum se știe, pe locul vechiului Templu iudeu din Ierusalim, distrus de către romani în anul 70 d.H., s-a construit de către califii arabi în sec. VII d. H. o moschee, iar locul a ajuns să fie considerat de către musulmani al treilea loc sfânt al Islamului, după orașele lor sfinte, Mecca și Medina. O simplă intenție a autorităților statului Israel din anul 2000 de a efectua unele săpături arheologice, din interes pur științific, în apropierea complexului moscheii Al-Aqsa, locul fiind vizitat de către premierul israelian de atunci Ariel Sharon, a alimentat zvonurile și temerile populației arabe, că Israelul ar urmări de fapt să dărâme moscheea, ceea ce a dus la declașarea unei revolte palestiniene sângeroase, cunoscută sub numele de a doua intifadă, soldată cu sute de morți și mii de răniți. Cine poate fi oare azi atâta de naiv sau de lipsit de simțul realității să creadă că moscheea construită de către arabi pe Muntele Templului în urmă cu peste o mie trei sute de ani ar putea fi dărâmată fără probleme, pentru a face loc pentru reconstruirea Templului evreiesc?

  • eu personal sint crestin ,cred in Sfanta Treime,
    si parerea mea e ca credinta in primul rand o mostenim,putini sint cei ce schimba ceva in cursul vietii.

    • @csik attila
      Încă o dată consider că aveți perfectă dreptate.
      Napoleon, Împăratul francezilor, despre care nu se poate spune neapărat că a fost un bun creștin și despre care știm că a avut raporturi tensionate cu Papa, atunci când și-a dictat testamentul, a început cu fraza: „Doresc să mor în religia catolică, în care m-am născut”.

oferta-wise