DEBUT – Importanța gesturilor mici (autor, Crina Andreca)

Crina Andreca

Ne-am întrebat oare – măcar o dată – dacă știm să apreciem ceea ce avem? Știm oare să apreciem fiecare mesaj de „Bună dimineața!”, „Salut!” sau mai simplul „Ce faci?’’? De multe ori trăiesc cu impresia că oamenii pun mai mare preț pe cadourile scumpe și nu pe micile gesturi care nu mai sunt la „modă’’. Întrebarea este: de ce?

De ce este mai atractiv ca cineva să ofere ceva valoros, în timp ce niște cuvinte spuse din suflet sunt mult mai puțin prețioase? Cuvântul a avut dintotdeauna o influență foarte mare asupra noastră. Însă, nu vorbele tuturor contează, o încurajare care vine din partea celor dragi cântărește mai mult decât o vorbă spusă de oricine altcineva. Și compania familiei a ajuns să nu mai conteze pentru unii. Trăim cu gândul că este vreme și mâine pentru a petrece timp cu părinții sau bunicii noștri, însă viața este o călătorie sinuoasă a cărei destinație nu o știm. S-ar putea ca mâine să nu mai existăm, să dispărem precum o păpădie suflată de vânt. Și în final cu ce rămânem? Cu amintirile frumoase petrecute alături de oamenii pe care îi iubim, nicidecum cu darurile care odată ne-au încântat mai mult decât acele clipe unice. Nu ne dăm seama de importanța unui „Te iubesc!’’ spus din suflet, nu ne gândim că cineva, în câteva secunde ale vieții sale, s-a gândit la noi.

Odată cu această pandemie am devenit mai delăsători, mai rigizi. Această schimbare din viața noastră ar putea fi percepută ca fiind o pedeapsă. Înainte nu știam să apreciem libertatea de care aveam parte, faptul că puteam interacționa cu prietenii ori de câte ori doream și că puteam merge oriunde. Acum, că suntem separați de toate aceste bucurii ale vieții, începem să conștientizăm cât de norocoși eram nu cu foarte mult timp în urmă.

Așadar, nu ezitați să le spuneți – online și/sau live – celor pe care îi prețuiți, cât de minunați și cât de importanți sunt pentru voi. Chiar și un mic gest „virtual” ne poate aduce bucurii… reale!
Cu un efort mic puteți deschide drumuri generoase!

 

Crina ANDRECA
Clasa a IX-a E, C.N. „Dragoș Vodă” Sighetul Marmației




Periplul didactic de 6 ani din Maroc. Secvențe (prof. Gheorghe Bărcan)

prof. Gheorghe Bărcan

Periplul didactic de 6 ani, din Maroc. Secvențe

-Diversitate-

După cum am relatat, țara străină era Marocul și urma să predăm lecții nu în arabă, ci în franceză, limbă străină și lor, dar a rămas încă a două limbă oficială acolo și după ieșirea de sub statutul de Protectorat Francez, în 2 mai 1956.

La intrarea în clasă, prima dată, s-a așternut o liniște totală, fiind cuprinși de curiozitate, liniște, pe care am întrerupt-o eu, prezentându-mă; aveam, evident, puține emoții. Le-am prezentat programa și am afirmat că sper să avem o plăcută relație, „spiritul” străin să fie exclus și le-am spus să intervină cu orice problemă, în ritmul lecției, în solicitarea unor explicații mai ample, atunci când nu vor înțelege ceva, toate fiind în scopul unei bune însușiri a materiei. Le-a plăcut introducerea făcută și au și aplaudat la sfârșit.

Era totul nou, poate și modul lor de a gândi, de a reacționa. Am observat că aveau vârste diferite, în general mai dezvoltați ca elevii de clsasa a IX-a de la noi, cu care erau în corespondență.

Tabla a început apoi să se coloreze în alb, rânduri, rânduri; am așteptat puțin și un elev a venit s-o șteargă și am continuat. Lecțiile aveau desfășurarea de cursuri, cu toate explicațiile necesare, foarte rar intervenind întrebări, intervenții și acestea provocate de mine.

A fost bine, am încheiat primele două ore fără pauză, așa cum se obișnuia, la final trecând în jurnalul clasei conținutul pe scurt a celor predate într-un registru, pe care îl purta un elev, timp în care elevii ieșeau în pauză, unde discutau, își exprimau păreri, fumau. Eu, trecând printre ei, m-am îndreptat spre sala profesorala, cu foarte mulți profesori și unde se legau alte discuții, diverse. Cei nou veniți eram mai abordați, doamnana A. Vaida, de la Năsăud, mai ales, acorda „interviuri” foarte degajată, ea stăpânind franceza foarte bine, în tot specificul ei, pregătită încă din copilărie, datorită unor situații conjuncturale. Eu am fost mai rezervat și am abordat discuțiile mai cu prudența, „matematic”.

Au urmat alte ore, zile și săptămâni, ani de zile, cu activitatea prin aceleași săli de clasă, sau altele, cu aceiași și cu alți colegi, în cei 6 ani cât am funcționat în Maroc. A fost totul foarte bine, am încheiat activitatea fără a ni se face niciun reproș, nicio observație, din partea nimănui, în toată această perioadă bucurându-ne în schimb de mult respect și aprecieri unanime. Spunând acestea, nu pun punct relatărilor pentru a pleca spre avion, ci am să refac periplul marocan pe perioade, cu activități diverse, relații și câte toate din cele petrecute într-o bogăție foarte diversificată, amestec între cunoscut și necunoscut, surprize, admirații și, din păcate, n-au fost numai din acestea.

Ce m-a impresionat foarte mult a fost prezența ambilor directori la intrare, zilnic (foarte rare excepții), când ne acordam reciproc salutul. Ei nu făceau inspecții la clasă și numai inspectorii de specialitate, marocani sau francezi.

Măriuca și-a pregătit și ea programa și lecțiile și le desfășura foarte bine, apreciativ. Avea 3 zile la liceul El Fchtali și 3 zile la liceul de fete Lalla Amina, un liceu foarte bun și aproape (7-8 minute de mers pe jos). Cele două licee unde funcționam noi, eu la Licee Moulay Ismail, se aflau aproape unul de altul și mergeam împreună la școală în cele trei zile. După aceea, din anul următor, a avut acolo întreaga catedră, pe întreaga perioadă de cooperare. Liceul Lalla Amina avea o poziție centrală splendidă: era mărginit în față de o alee bordată de mulțime de palmieri de toată frumusețea, în fața lor fiind un mare platou liber, de partea cealaltă fiind alte Instituții Publice.

Mai amintesc faptul că toate orele, la toate clasele, s-au desfășurat în condiții optime, nu am avut nicio problemă cu limba și nici de conținut. Am mai răsfoit și dicționarul, am participat la multe discuții prin oraș și oarecum ne-am familiarizat în vorbire, având și dinainte o bună pregătire, așa cum spuneam. Mi-am format un caiet mare plin cu exerciții, după culegeri celebre din limba franceză, pe care le-am completat cu cele din manualele ce au apărut. Aici pregăteam cu multă atenție lucrările scrise, cuprinzătoare, ele fiind și baza pregătirii examenului de bacalaureat. Îmi plăcea cum se desfășurau lecțiile, atmosfera din clase, relațiile cu profesorii, cu elevii, dorul mare fiind după Victor, care a rămas în țară în primul an; era mai slăbuț și ne-a fost teamă să-l ducem cu noi, fără a cunoaște condițiile de acolo.

După circa o luna de activitate, în timpul unei ore la clasa a V-a, îmi intră în clasă inspectorul, se așează în bancă și asistă la oră, în desfășurarea ei; așa se obișnuia acolo: intra la oră când sosea. Predam logică matematică, o lecție foarte bine pregătită și desfășurată, cu dezvoltare. A apreciat-o, spunând chiar foarte bine, a consultat registrul cu consemnările lecțiilor, find totul în ordine. La ieșire, un elev mi-a spus: nici nu se cunoștea că nu sunteți francez. Am avut un limbaj corect, dar accentul se observă și după ani de zile. Următoarea inspecție a fost peste 4 ani, după rezilierea contractului. A intrat spre sfârșitul orei, n-a spus nimic despre lecție, cum și bănuiam. M-a întrebat însă de ce am reziliat contractul, că lor le place cum lucrez și crede că și nouă ne place și suntem mulțumiți în Maroc. I-am explicat problema noastră limitată la 4 ani și celelalte obligații. De la mine a plecat la Măriuca, tot așa în oră, cu aceleași întrebări, răspunsuri și explicații.

Vreau să mai amintesc că aveam dreptul de a solicita și obține 10 zile libere pe trimestru, pentru probleme personale, cerute însă cu 5 zile înainte. Aveam dreptul la un concediu medical de 3 luni pe an, plătit 100% și încă 3 luni, plătit însă cu 50% din salar. Dar în realitate anul școlar nu ținea, în mod practic, mai mult de 6 luni, dacă adăugăm cele două vacanțe, el începând din luna octombrie și sfârșind în luna mai. Tabla cu anunțul absențelor erau pline de nume ale profesorilor marocani, care cam foloseau mult cele 3 luni plătite integral și rar de tot apărea câte un nume străin, de câteva zile, motivate. Eu am beneficiat de 6-8 zile de concediu, în totalul celor 6 ani (răceală!) și vreo 8 zile pentru probleme personale, majoritatea pentru a duce cunoscuții detașați la locurile lor de muncă, cu mașina, când îi și organizam cu cele necesare acolo unde erau repartizați. Străinii erau conștiincioși cu prezența la ore și realizau programa.

Au trecut cu bine cei 4 ani, în fiecare vară făceam drumul în țara, dus întors, cu mașina, drumuri europene, cu vizele necesare traseului obținute din timp, iar după 4 ani de activitate la locul nostru de muncă, am mai plecat pentru 2 ani în Maroc, Măriuca la același liceu de fete Lalla Amîna, iar eu la un liceu nou și tot mare, El Kattab, dintr-un cartier evreiesc din Medina, unde au mai rămas puțini evrei. Ne-am repatriat apoi definitiv, plecând în țară, cu satisfacția deosebită că în cei 6 ani de zile ne-am îndeplinit cu conștiinciozitate serviciul, nu ni s-a făcut nicio singură observație și la plecare am fost felicitați, pe lângă solicitările de a mai rămâne și ni s-a strâns mâna. Ne-au strâns-o și ai noștri mâna, de mai multe ori, în diverse feluri…, în ușă! Pe parcurs am să mai relatez, probabil, secvențe din acest plăcut periplu marocan.

Prof. Gheorghe BĂRCAN
detașat 6 ani în Maroc, pentru cooperare didactică

Minneapolis, 28.11.2020




Mama de 102 ani (autor, Gabriela Mich)

Gabriela Mich

Milioane de fii și fiice… i-a iubit pe fiecare în mod egal. A râs la râsul lor, a vărsat lacrimi amare la vaietele ce nu conteneau să apară, a sperat că dreptatea își va găsi locul pân’ la urmă, și-a deschis brațele ca să aline inimile frânte și, ca o mamă, le-a dus pe toate. A încercat să rămână puternică, să nu pară firavă, să se uite la lucrurile bune și să se ambiționeze că a făcut tot ce a fost cu putință. Nu e vina ei că o parte dintre copii îi sunt plecați, alții o hulesc, iar altora le e rușine cu propria mamă. Omul și le face cu mâna lui și dacă ceva nu iese bine, câteodată mai dă vina pe altul. A încercat să se amăgească și așa, dar a obosit.

Lumea pe care credea că o cunoaște i-a devenit peste noapte necunoscută. Acel URA! strigat cu ardoare la 1 decembrie 1918 s-a transformat în ură și o doare, tare, chiar dacă nu zice nimic. Odată Romândrie… a rămas doar Românie.

Responsabilitate
Onoare
Mândrie
Autenticitate
Neam
Iubire
Altruism
Așa și-a dorit să fie și chiar așa a rămas. Doar noi ne-am schimbat. Ne-am obișnuit să ne jucăm cu cinstea și onoarea, iar ea, mama noastră, și-a pierdut mândria. Limba și legea, portul și datinile au rămas în urmă, carevasăzică ne-am modernizat, ne-am dezvoltat și am ieșit în prima linie ca să arătăm că noi putem. Noi, noi și iar noi, dar am uitat că un popor fără istorie este un popor fără viitor; un neam fără iubire de patrie e un neam fără iubire de sine. Patria suntem eu și cu tine, el și cu ea. Înainte și după furtună pâmântul nu e la fel. Așa este și cu încrederea pierdută. Fiecare dintre noi greșim, dar greșeala cere iertare, nu acuzare! Judecă și vorbește drept, iar dacă unii nu lucrează punând dragostea de oameni, credința și dreptatea pe primul loc, nu da vina pe țară, n-o asupri! Răsplata lor va veni la locul și momentul potrivit! Iubirea de patrie e chiar iubirea de oameni.

1 decembrie 2020… Mama noastră are 102 ani. De dureri și bucurii nici nu o întrebăm, sigur are multe. Haideți ca măcar acum să nu treacă această zi de parcă nici n-ar fi fost. Dacă ne-am adus aminte pe 1 cine suntem, să facem asta și pe 2, și pe 3. Marile făuritoare ale caracterului – copilăria și tinerețea – aici le-am trăit!

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele (…) Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. (Maria, Regina României)

Ani buni, dragi români! Ani buni, nu doar mulți! Iar ca să fie anii buni, fiți și voi buni! Tot ce-i românesc nu piere! Greșeala are și iertare, iar iertarea cere rezolvare și îndreptare! Înflorește tu ca să înmugurească și țara!

Gabriela MICH
clasa a XII-a A, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

foto: Salut, Sighet!




Sigheteanca Anișoara Iulia Mihali țintește fotoliul de deputat PNL de pe locul… patru! (autor, Ion Mariș)

Doamna Anișoara Iulia Mihali este avocat (absolventă a Liceului Pedagogic din Sighet, promoția 1994 și a Universității București – specializarea Drept și Relații Internaționale, promoția 2000) și un om de bază al PNL-ului sighetean. Este membră PNL Sighet încă din anul 1997, deținând, succesiv, funcțiile de președinte TNL Sighet, președinte PNL Sighet, membru în Biroul Executiv al Organizației Femeilor Liberale din România etc. A fost consilier local pe parcursul a două mandate (2008-2016) și, în ultimii patru ani (2016 – 2020), a activat în Consiliul Județean Maramureș.
Ascensiunea doamnei Anișoara Iulia Mihali ar putea să parcurgă și să atingă un nivel superior: este deținătoarea unui loc (4), nu foarte „încurajator”, pe lista PNL la Camera Deputaților dar, speranța și implicarea, pot aduce surprize…. plăcute.
Având un background adecvat profilului de potențial parlamentar făcător de legi (să sperăm bune), putem să ne imaginăm că pot fi șanse (dacă și voturile vor confirma în 06 decembrie!) ca doamna Mihali să fie „trimisă” de cetățeni în Parlamentul României!
Oricum, percepția mea de observator din afara sistemului (politic, evident!) este că doamna Anișoara Mihali a fost o prezență neconflictuală, discretă, pozitivă, în echipele PNL în care s-a integrat pentru proiectele asumate, având de altfel o bună imagine la nivelul comunității sighetene.
Necunoscând-o foarte bine pe doamna Mihali, dar dorindu-mi să înțeleg resortul contextual care a determinat-o să accepte locul patru pe listele PNL Maramureș și, mai ales, din postura mediatorului – votant neutru, continui seria discuțiilor (limitate temporal) pentru a cunoaște cu toții – chiar dacă nu în profunzime – profilul candidaților sigheteni tentați de un „job” în Parlamentul țării.

Ion Mariș (IM): Doamnă Anișoara Iulia Mihali, de ce doar locul patru pe lista deputaților PNL Maramureș? Nu era normal să avem un sighetean chiar pe… „podium”?
Anișoara Iulia Mihali (AIM): Sunt convinsă că toți colegii mei din PNL Maramureș care vor ajunge în Parlament vor susține proiectele care vor duce la dezvoltarea Sighetului. Nu trebuie să fie cineva neapărat din Sighet pentru a lua decizii care să sprijine dezvoltarea orașului și creșterea nivelului de trai al oamenilor din zonă. Vă reamintesc că PNL și-a asumat deja mai multe proiecte bune pentru zona Sighet, finalizarea Barajului Runcu, Podul peste Tisa, variantă ocolitoare pentru oraș, iar acum la nivelul Guvernului și Consiliului Județean se lucrează intens la implementarea lor.
Revenind la întrebarea dvs, fiecare liberal maramureșean care va fi ales în Parlament va fi și un bun sighetean. Și există șanse mari să ajung și eu.

IM: Ați fost pe parcursul a două mandate consilier local. Ne puteți (re)aminti câteva proiecte notabile, destinate Sighetului, la care ați contribuit prin susținere, vot, etc la… adoptare?
AIM: Pe parcursul anilor, în calitate de consilier local am analizat și am votat nenumărate proiecte de hotărâre care au fost în beneficiul sighetenilor. Rapid îmi vin în minte, hotărârile privitoare la construirea pietonalei din centru, un reper urbanistic al orașului, sensul giratoriu de la Pompieri care a fluidizat mult traficul, locuri de joacă noi în cartiere sau evenimentele culturale, cum ar fi Gala Folk și Eternul Maramureș.

IM: Au fost situații când ați fost în dezacord cu colegii dvs. liberali și… când?
AIM: E un semn de normalitate să nu fim toți de acord sau să avem viziuni diferite. Însă de fiecare dată, pentru mine au contat argumentele valide care au determinat luarea unei decizii finale. Brusc, acum nu-mi amintesc o situație punctuală, dar cu siguranță au fost și vor mai fi, așa e logic să se întâmple în democrație.

IM: Eu, din exterior, vă văd foarte calmă și… „disciplinată”. Nu e nimic rău în asta, bineînțeles, dar, mă întreb… ce atuuri aveți pentru a participa la lupta dură din Parlament?
AIM: Atuurile mele sunt experiența și profesionalismul. Toată cariera mea profesională și publică este bazată pe muncă, pe experiența dobândită în calitate de avocat și de ales local. Știu care sunt problemele oamenilor și, alături de colegii mei, avem și soluții pentru a le rezolva, pentru a aduce bunăstare pentru maramureșeni. Cred că în Parlament e nevoie de oameni cu experiență în administrația publică, de buni cunoscători ai legilor, care să lucreze în interesul cetățenilor, nu al grupurilor de interese.

IM: Ce nemulțumiri aveți vizavi de imaginea Sighetului, azi, după câteva decenii de… democrație?
AIM: Iubesc mult Sighetul și oamenii locului, dar mă întristează când văd că nu profităm de toate oportunitățile pe care le avem. Sighetul merită să fie dezvoltat, oamenii merită să aibă o viață mai bună aici, acasă. Acum avem oportunitatea de a schimba în bine lucrurile și pentru Sighet, și pentru Maramureș, și pentru întreaga Românie. Parteneriatul dintre Consiliul Județean, Parlament, Guvern și președintele Klaus Iohannis va duce la realizarea tuturor proiectelor de care are nevoie Sighetul pentru a arăta ca un oraș prosper, un oraș european.

IM: La nivel de județ, în Consiliul Județean, ce contribuții mai importante ați avut? Altfel spus, cum și cu ce ați ajutat Sighetul de acolo?
AIM: Mandatul de consilier județean mi-a adus multe responsabilități și consider că m-am achitat de ele. Au fost multe proiecte de hotărâre care au vizat fie Sighetul, fie Maramureșul Voievodal și la care am analizat, dezbătut și votat pentru binele zonei din care provin, fie prin votarea unor finanțări directe de la bugetul județului spre bugetul local al Sighetului, fie pentru evenimente culturale sau investiții în infrastructură ori funcționarea unor entități locale.

IM: Parlamentul României nu are o imagine prea atractivă printre cetățenii României. De ce credeți că nu este o instituție prea apreciată de cetățeni?
AIM: Imaginea unei instituții este dată de oameni și, din păcate, de-a lungul timpului, unii parlamentari nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor electoratului. Parlamentarii sunt aleși să facă legi în beneficiul cetățenilor, nu al lor personal sau al unor politicieni cu interese de grup.

IM: Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300? Dar cu pensiile speciale ale aleșilor noștri?
AIM: Știu că există un referendum care consfințește reducerea numărului de parlamentari și care nu a fost până în prezent pus în practică. Cu siguranță în momentul în care se va discuta revizuirea Constituției vom discuta și acest aspect și vom decide care este numărul de parlamentari cel mai potrivit pentru România. În ceea ce privește pensiile speciale ale parlamentarilor, trebuie precizat că acestea au fost introduse de PSD în 2017, că PNL nu a susținut niciodată aceste pensii și vom face totul pentru a le elimina, după ce vom avea majoritatea în Parlament.

IM: Ce credeți că poate face un parlamentar din Sighet pentru noi, pentru maramureșeni?
AIM: Un parlamentar din Sighet poate face exact ce poate face și unul din București, Cluj, Iași sau Timișoara. Poate face proiecte care să ajute la dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă și vă asigur că toți parlamentarii liberali maramureșeni vor face proiecte pentru a implementa „Planul lui Bogdan”, un plan pe care cetățenii din județul nostru l-au votat în număr mare la alegerile locale. Toți candidații PNL la alegerile parlamentare au semnat un Angajament pentru Maramureș și pentru Planul lui Bogdan, un document prin care ne asumăm susținerea proiectelor din acest plan în Parlament.

IM: Ce înseamnă pentru dvs. liberalismul, capitalismul… neoliberal?
AIM: Pe mine mă reprezintă liberalismul, cu toate valorile sale. Am o profesie liberală, sunt un spirit liberal și cred cu tărie că valorile liberale sunt esențiale pentru dezvoltarea de care are nevoie acum România.

IM: Până unde poate merge lupta politică? Este permisă orice… „armă”?
AIM: Tot timpul am considerat că în politică decența și bunul simț sunt obligatorii și mă bucur că maramureșenii au apreciat acest mod de a face politică, în detrimentul atacurilor și scandalurilor suburbane. Prefer să spun că avem o competiție a ideilor și valorilor, nu o luptă politică, cu scopul final: prosperitatea cetățeanului.

IM: Cât de importantă este adoptarea unei noi legi pentru răspunderea magistraților (atât penală cât și patrimonială)?
AIM: PNL a anunțat deja că va solicita modificări la legile justiției, desigur toate vor trebui votate în Parlament. E important, în opinia mea, să adoptăm legi solide, predictibile și cu siguranță se va discuta și de răspunderea magistraților. Îmi doresc dezbateri de substanță cu asociațiile profesionale, cu societatea civilă, pentru a avea legi bune în domeniul justiției.

IM: Legislația țării noastre este, clar, perfectibilă. Unde, pe ce direcție credeți că ar trebui făcuți pași mai fermi?
AIM: Așa cum știți, din programul PNL, ne propunem schimbări importante și la nivelul legislației electorale, cu revenire la alegerea primarilor în două tururi, și la nivelul legilor justiției, cu asigurarea unei independențe reale a magistraților. De asemenea ne propunem revizuirea Constituției și sper să avem o majoritate în Parlament în jurul acestui obiectiv important pentru viitorul României.

IM: Pandemia a ridicat probleme serioase, inedite, atât pe relația legislativului dar și a executivului. Măsurile mai dure luate de Guvern, credeți că au fost în contradicție cu drepturile individuale, drepturile… omului?
AIM: Nu cred că a fost nimic în contradicție cu drepturile individuale, deoarece Guvernul a luat toate măsurile necesare pentru a salva viețile oamenilor. Sănătatea și viețile oamenilor sunt cele mai importante în aceste vremuri de pandemie și consider că măsurile luate sunt binevenite. Depinde doar de noi să le respectăm și astfel să revenim la o viață pe care o considerăm normală.

IM: Cât valorează echitatea socială pentru un liberal? Dar consecvența idologică?
AIM: Un liberal respectă toate valorile, inclusiv echitatea socială de care vorbiți. Și pe noi ne preocupă bunăstarea oamenilor și am demonstrat acest lucru și acum, când suntem la guvernare și am majorat pensiile, salariul mediu pe economie și alocațiile pentru copii. Ne dorim ca tot mai mulți români să trăiască bine la noi în țară și să nu mai fie nevoiți să plece de acasă în căutarea unui trai mai bun. În ceea ce privește consecvența ideologică, cred că pentru un politician e cea mai importantă carte de vizită.

IM: Spuneți-mi, vă rog, două – trei nume de politicieni onești, reprezentanți dedicați cetățenilor, demni de a fi reținuți de istorie, care au activat în ultimii 30 de ani!
AIM: Mircea Ionescu Quintus, Corneliu Coposu și Klaus Iohannis.

IM: Ați accepta un parteneriat trans-partinic pentru implementarea unui proiect integrat, pentru dezvoltarea României pe termen lung?
AIM: Cu siguranță. Așa cum am mai spus, interesele cetățenilor trebuie să primeze, nu cele ale politicienilor. Orice proiect de dezvoltare a Maramureșului, a României are susținerea mea, indiferent din ce partea a politicii vine.

IM: După aceste luni de pandemie liberalii sunt în pierdere de imagine, iar țara pe care au gestionat-o în ultimul an are un deficit bugetar alarmant. Cum și în ce mod poate fi resuscitată România?
AIM: Nu aș vedea tabloul așa sumbru ca dvs. Deficitul a crescut desigur, pentru că au crescut cheltuielile din cauza pandemiei și au scăzut veniturile tot din cauza pandemiei. Dar vă amintesc ca președintele Iohannis a negociat pentru România peste 80 de miliarde de euro, bani care vor veni în România în următorii ani și vor fi folosiți pentru proiecte de dezvoltare și pentru repunerea economiei pe roate.

IM: România este plasată pe ultimul loc la mai toate capitolele/ ramurile esențiale dezvoltării sustenabile. Suntem ultimii la investiții în sănătate, educație, cercetare, cultură, protecție socială etc… Credeți că un singur partid, de o singură culoare, poate (re)construi o societate, o țară?
AIM: Am încredere că o majoritate parlamentară dedicată dezvoltării țării va reuși să adopte proiectele de care avem nevoie pentru a nu mai fi pe ultimele locuri în UE. Și am convingerea că, în urma votului de duminică, această majoritate va fi construită în jurul PNL.

IM: Sunt, oare, șanse ca o clasă politică pervertită, „rodată” în înțelegeri obscure, urmărindu-și – în general – propriile interese să se schimbe… radical? Să lucreze doar pentru țară, pe baze meritocratice?
AIM: Poate sunt mai idealistă, dar eu cred în puterea oamenilor de a face schimbările de care societatea are nevoie. Acum e rândul oamenilor politici loiali, devotați politicilor cetățenești, iar după aceste alegeri sunt convinsă că vom vedea această schimbare.

IM: Considerați – în caz că veți ajunge în…. Casa Poporului – că veți putea accepta și susține dorința maselor largi de cetățeni pentru a decide, rapid, eliminarea privilegiilor financiare pentru categoriile sociale recompensate incorect, de către seriile de parlamentari ce s-au perindat pe la putere?
AIM: Categoric voi susține eliminarea privilegiilor financiare care sunt acordate doar pe baza apartenenței la o anumită categorie socială. E timpul să revenim la principii oneste.

IM: Cine vă inspiră mai multă încredere: politicianul sau tehnocratul?
AIM: Mă inspiră oamenii care sunt dedicați binelui public, indiferent dacă sunt politicieni sau tehnocrați.

IM: Știu că pare, în acest moment, o întrebare puerilă dar, vreau să încheiem într-o notă… „degajată”. Ce v-ar putea determina ca să demisionați din PNL?
AM: Nu cred că mă poate determina ceva sau cineva să demisionez din PNL. Cred și mă identific cu valorile liberale. Sunt în PNL de atâția ani și rămân consecventă, indiferent că suntem în opoziție sau la guvernare.

IM: Vă doresc inspirație și succes în proiectele dvs. politice și… personale!
AIM: Mulțumesc. Succesul depinde atât de implicare și dorința personală, dar și de încrederea oferită de cei cu care lucrezi. Personal, am atins toate obiectivele propuse. Politic, în contextul actual, ca și candidat la Camera Deputaților am încredere că maramureșenii văd că PNL este pentru următorii ani soluția pentru dezvoltarea României într-un ritm susținut și cu rezultate ce se vor vedea cu ochiul liber. Vă doresc și eu sănătate și hotărâre.. la vot! ☺

Ion Mariș




PoetikS – Luminița Colopelnic

Zbor de-o vară

tu cu mâini de vară indiană
eu cu degete de cleștar
ne-am făcut unul altuia aripi de ceară
obosiți de mers
dornici de zbor
ne-am mutat mai întâi de pe un suflet pe altul
pentru a ne recunoaște mai ușor
apoi distanțele au devenit poduri cu lanțuri
am prins aripile la fiecare desprindere
de-un talaz trecător
le-am pus pecete un sărut
apoi soarele ne-a topit și în cădere
văzduhul s-a umplut de sărutări
și de psaltiri scrise pe foițele inimilor
în flăcări

***

Din eter

te-am văzut în apele cerului
ce se-nvolburau pe înnoptat și
din stropii de ploaie în care te-ai închis
mi-am făcut cercei
pentru sărbătorile din zori

te-am îmbrățișat ca-n vis în eter
cu inima făcută căuș și
din fuioare de nori în care te-ai ascuns
mi-am făcut fard de pleoape
pentru ochii ce încă te-aprind

te-am sărutat pe obraz sub o stea
printre colonii de fluturi albi și
din hlamida roșie pe care-o purtai
mi-am făcut ruj
pentru buze ce încă te sorb

m-am gătit pentru tine și-aștept
pe-o margine de lună de argint
să-nvolburăm amândoi apele din cer
să facem fuioare de nori
și colonii de fluturi-n zbor

prof. Luminița COLOPELNIC




Sighet – Album retro (LXIX)

Palatul Comitatens din Sighet (azi „Curtea Veche”), cea mai valoroasă clădire administrativă de piatră din Țara Maramureșului.

Atestat în anul 1577, reconstruit între 1610-1617, 1690-1693 (placa de pe clădire e greșită), 1803-1804, ars în 1717 și 1802, forma care se vede azi fiindu-i dată între anii 1855-1857, a fost reabilitat masiv, cu multe distrugeri, neținându-se cont de valoarea sa arhitectonică, între anii 1985-1986, când a devenit complex comercial.

Prin sala mare de la etaj, acolo unde au avut loc ședințele Prefecturii vreme de câteva secole, au trecut împărații Iosif al II-lea și Franz Joseph I, regii Ferdinand I, Carol II și, în anii din urmă, Mihai I, președinți de țară, mari scriitori (G. Coșbuc, L. Rebreanu) și mulți alții.

De-a lungul timpului a fost și închisoare, loc de tortură și execuție, rezidență pentru oficialități, școală și internat, sală de box și prima discotecă din Sighet și depozit și arhivă, iar lista nu este completă.

Sursă foto & text, Teofil IVANCIUC




Moș Nicolae caută ajutoare!

Veșnicul tânăr – Moș Nicolae! – își mobilizează ajutoarele și-n acest an!

Clubul Rotaract Sighet îi așteaptă pe sigheteni să se implice, să doneze, să fie mărinimoși, să participe cu încredere la a VIII-a ediție a proiectului…. Moș Nicolae caută ajutoare!

După cum v-ați obișnuit în anii precedenți, se strâng rechizite, dulciuri și jucării pentru copiii proveniți din medii defavorizate.
Sunteți așteptați – păstrând regulile de distanțare socială – la Pensiunea Flamingo (între orele 09:00 – 21:00) în perioada 02 – 05 decembrie 2020 (miercuri – sâmbătă) sau la All Brands (între orele 09:00 – 16:00) în aceeași perioadă.

Clubul Rotaract Sighet




Azi Consiliul Local Sighet a decis: NU avem viceprimar! (autor, Ion Mariș)

Azi nu e marcată nicio sărbătoare în calendarele creștine românești și, din (ne)fericire, nu am recepționat semnale de sărbătoare nici de la aleșii noștri în Consiliul Local al minunatului municipiu dintre/printre ape.

Presa locală a participat la ședința de azi (26 noiembrie 2020) a CL cu speranța că va anunța la unison: habemus…. „viceprimarum”! Dar…

Ședința a fost deschisă de către primarul Sighetului, Vasile Moldovan, care a dat citirii ordinii de zi, care includea nu mai puțin de 14 proiecte de hotărâre.

De departe, cele mai importante (și antrenante!) mi s-au părut a fi primul punct (1) – proiectul privind alegerea viceprimarului municipiului Sighet – și ultimul punct (14) al ordinii de zi, proiectul privind aprobarea impozitelor și taxelor locale, aplicabile în anul 2021. (Oare le-au mai scăzut – taxele evident – mărinimoșii consilieri?… ținând cont că pandemia ne va duce pe noi, nu în ispită, ci-n faliment. Doamne ferește-ne!)

Evident că alegerea viceprimarului a stârnit cele mai mari… emoții și semne de întrebare. Și pentru presă erau așteptări generate de zvonurile pe surse (nu vi le dezvălui că mi-e rușine!). După ce s-a constatat că toți consilierii (19) s-au prezentat – disciplinat – la ședință, au fost avansate propunerile pentru funcția de viceprimar: primarul Sighetului l-a propus pe prof. Nicu Iuga pentru această demnitate iar consilierul Petru Tomșa a propus-o pe Daniela Onița – Ivașcu.

S-a trecut la vot, în condiții de maximă rigoare procedurală (încălcată pe ici pe colo prin părțile neesențiale, de către un consilier mai…. temperamental) și, cum era de așteptat, rezultatul a fost liniștitor: Daniela Onița – Ivașcu – 9 voturi, Nicolae Iuga – 9 voturi. Un consilier s-a abținut de la vot astfel încât, nimeni n-a câștigat, nici măcar…. cârcotașii!

Evident, va urma un nou vot probabil peste o lună când, se speră, apele se vor liniști, prin Sighet și-n țară așijderea.

N-am mai stat și la celelalte discuții pe proiectele (13 la număr) rămase de votat și, am plecat fericit că în Sighet telenovelele politice ne mențin atenția… trează!

Oricum, cu sau fără viceprimar, viața sighetenilor decurge în aceiași parametri, problemele zilnice nu sunt nici mai multe nici mai puține! Sunt aceleași fatidice zbateri de…. zeci de ani (pentru cei fără mari așteptări).

Și… mi-a venit brusc o idee pe care (nu) sper să o îmbrățișeze aleșii locali! Oare n-am putea încerca un mandat (4 ani) fără viceprimar?… Măcar s-ar face economie la buget cu un salariu (nu foarte mic) și vina pentru nerealizări n-ar mai fi pasată între primar și viceprimar! Am ști o „treabă” clară: unul ia sau pierde totul! Bineînțeles, cu banii economisiți s-ar putea ajuta niște oameni nevoiași! Ce zicieți, dragi consilieri?… Și poate mai găsiți și alte sinecuri pe care le puteți anula de la plata bugetului de stat! Nu aștept – azi – răspuns(uri) de la nimeni!

 

Ion MARIȘ




SOS Bambini – Din suflet, pentru suflete!

SOS Bambini România organizează și în acest an colectă de șosete și lenjerie intimă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani.
Continuăm tradiția începută anul trecut și îi dăm o mână de ajutor lui Moș Nicolae să dăruiască copiilor din casele de tip familial din Sighetu-Marmației, șosete si lenjerie intimă. Dacă vrei să te alături campaniei contactează-ne!
Pesek Camelia – Sighet 0745192998
Norina Peter – Cluj 0723659118  
(Comunicat, SOS Bambini)



Are nevoie Maramureșul de un senator cu rădăcini sighetene?!… (autor, Ion Mariș)

Zilele trecute am scris un articol în care îmi exprimam deziluzia vizavi de clasa politică actuală și de lipsa motivației – pentru mine – de a-mi exprima votul la alegerile parlamentare de luna viitoare. Înțelegându-l (nu doar simbolic) pe Caragiale, ne putem (iarăși) sincer întreba: cu cine/ de ce să votez/ votăm?…

M-am mai întrebat – și nu am găsit încă răspuns – de ce se agită oamenii politici să „prindă” un loc în Parlament. Nu că nu ar fi avantaje, sunt destule, dintre care cele mai relevante (și enervante!) sunt acele salarii și pensii speciale, relații și conexiuni probabil avantajoase în anumite circumstanțe, vizibilitate maximă pe toate palierele etc. etc. dar, totuși, reprezinți o comunitate, niște concetățeni pe care este posibil să-i dezamăgești prin inactivitate maximă. Acest lucru (nu) are relevanță?!…

Etalând – ca de altfel majoritatea românilor – o apatie acută pentru alegerile din 06 decembrie, am fost „apostrofat” de către unii dintre candidați (inclusiv de către candidatul PSD, dl. Sorin Vlașin), că induc, cel puțin în cercul meu de prieteni, ideea de neparticipare la vot. Am răspuns criticii ce m-a vizat printr-o propunere la care candidatul la un loc în Senatul României, Sorin Vlașin, a dat un răspuns rapid. Propunerea mea, se referea la o discuție „face to face” cu dl. Vlașin, la care să-mi răspundă la absolut TOATE întrebările pe care i le voi adresa, indiferent cât de incomode ar putea fi.

Am fixat o zi pentru întâlnire, mi-am pregătit setul de întrebări și am agreat ca interviul să se încadreze în maximum 60 de minute (adică o oră!).

Ne-am întâlnit, am parcurs seria de întrebări și am transcris toată discuția pe care o puteți citi în continuare. Probabil, unii dintre dvs., mă vor bănui de partizanat politic, de parti-pris-uri și/ sau aranjament mascat dar, vă spun sincer, că nu mă interesează nici o culoare politică, nu vreau să promovez niciun candidat și nu urmăresc funcții sau sinecuri pentru servicii aduse cu… dedicație. De altfel – exact ca și la alegerile locale – îi invit pe toți candidații cu rădăcini în Depresiunea Maramureșului (pe direcția asta, recunosc, sunt prietenul celor care provin din Țara înconjurată de munți) să accepte un interviu – discuție deschisă, focalizată pe informații/ problemele importante, de interes comunitar, public. În acest sens l-am contactat și pe prof. Cornel Marius Tivadar, candidat la Camera Deputaților, de pe locul întâi, din partea PNTMM.

Revenind la interlocutorul meu de azi, precizez că dl. Sorin Vlașin, pe lângă experiența politică de peste 20 de ani, are un trecut și mai îndelungat în lumea afacerilor. Din anul 1993 a fost managerul societății Wolow SRL pentru ca, din anul 2003 să asigure managementul cunoscutei firme sighetene ORIZONT SRL, firmă focalizată pe domeniul construcțiilor, transportului, comerțului etc. ce are în prezent 130 de angajați.

Haideți să vedem dacă răspunsurile pe care le-am primit vă vor convinge să mergeți la vot!… Vă invit să analizați și să decideți – ca întotdeauna – „pe cont propriu”!…

Ion Mariș (IM): De ce vă doriți un loc în Parlamentul României? Care sunt motivațiile dumneavoastră… „ascunse”?
Sorin Vlașin (SV): Cei care mă cunosc ştiu că nu mă caracterizează „ascunderea” intenţiilor, ori motivaţiilor. Sunt un om dintr-o bucată, sincer (poate prea sincer uneori, cum îmi reproşează apropiaţii). M-am decis să candidez pentru un loc în Parlamentul României, considerând că experienţa managerială acumulată de-a lungul atâtor ani a ajuns la maturitate, suficient încât să pot fi un membru eficient al forului legislativ. Consider că demersul care a stat la baza deciziei de a face pasul spre politica superioară, fundamentat pe implicarea mea în politica locală, e de natură a îmbunătăţi viaţa maramureşenilor şi în primul rând a comunităţii din care fac parte. Şi nu o spun din vanitate, ci pentru că am convingerea fermă că, fără un Parlament puternic, care să-şi exercite funcţia de control asupra executivului în mod transparent şi fără parti-pris-uri, fără o profesionalizare a instituţiei la care ne raportăm ca şi cel mai înalt for democratic al ţării, România are puţine şanse să performeze şi să-şi ocupe locul meritat între naţiunile Europei.

IM: Au ajuns și la urechile noastre zvonuri despre „disputa” dintre dumneavoastră și av. Ioan Sas pentru locul eligibil (unu!) pe listele PSD. Vă rog să fiți sincer și să ne relatați care au fost atuurile dvs – la vedere sau mai „subtile” – care au dus la această nominalizare, pe primul loc, la Senat?
SV: Nu cred că eu, personal, pot numi dispută ceea ce s-a întâmplat în acel moment. Pe Nelu Sas îl consider prietenul meu, ne cunoaştem de mai bine de 25 de ani, iar acest lucru nu-l poate schimba o separare a căilor noastre politice! Respect profund această familie, anvergura dumnealor în mediul sighetean. De aceea am şi propus şi susţinut, la un moment dat, venirea alături de organizaţia noastră, şi a domnului Gheorghe Sas, probitatea morală şi profesională a celor doi domni fiind incontestabilă şi de natură a aduce plus valoare oricărui „club” politic ce ar avea onoarea să-i numere printre membri. De la intenţia de a candida – a domnului av. Ioan Sas şi a mea – şi până la validarea efectivă pe listă e cale lungă, iar calea aceasta are a face cu ierarhii partinice, cu foruri de conducere, la nivel judeţean şi naţional. Faptul că CEX-ul naţional m-a validat pe mine pe poziţia întâi pentru Senat nu înseamnă nici pentru o clipă o negare sau nesocotire a calităţilor dumnealui! Şi, credeţi-mă, dacă renunţarea mea ar fi însemnat validarea lui Ioan Sas pe aceeaşi poziţie nu aş fi ezitat o clipă să fac un pas în spate. Mecanismele statutare, însă, nu funcţionează aşa. Sper ca supărarea Domniei sale să fie temporară şi, la un moment dat, să revină asupra deciziei de a părăsi partidul, întrucât expertiza profesională şi politică, respectul de care se bucură în mediile şi cercurile elitei judeţene şi naţionale reprezintă, fără îndoială, o sursă de inspiraţie pentru tinerii pe care dorim să îi formăm întru social-democraţie.

IM: Vă rog să mă convingeți – făcând abstracție de apartenența dvs politică – să vă votez! Spuneți-mi care este rațiunea pentru ca eu aș putea să renunț la ideea de-a nu merge la vot și-a vă acorda încrederea mea!
SV: Sunt, după cum ştiţi, un om care provine din mediul privat, pentru care obţinerea unui fotoliu în Parlament nu e un mod de a-şi căuta un loc de muncă sau alte privilegii – ba, dimpotrivă – priorităţile mele fiind cu totul altele. Mă consider o persoană ancorată în economia reală, înţelegând mecanismele economice ale contextului actual, ca urmare a unei experienţe de mai bine de 25 de ani. Pe agenda mea se regăsesc 2, maxim 3 proiecte mari, care nu se încadrează în sfera unor promisiuni electorale, aşa cum am explicat anterior, mă caracterizează şi mă reprezintă respectarea cuvântului dat, care în afaceri, înseamnă contract. Acestea sunt câteva dintre motivele simple şi sincere pentru care cred că ar trebui mă bucur şi de încrederea dumneavoastră.

IM: Firma dumneavoastră – ținând cont și de repercusiunile generale determinate de pandemie – are nevoie de resuscitare economică? Sunteți în căutarea unor „infuzii” de cash-flow pe filiera politică?
SV: Activitatea firmei noastre a înregistrat o scădere anul acesta, din cauza măsurilor implementate pentru limitarea răspândirii acestui virus. Experienţa noastră îndelungată ne-a conferit stabilitatea economică de care am avut nevoie ca să trecem prin această perioadă, mai mult, am reuşit anul acesta să obţinem un credit ipotecar de peste 1 milion de euro, pentru finalizarea investiţiei noastre din domeniul HoReCa. Au existat situaţii de-a lungul anilor, în care am accesat credite, atât de investiţii, cât şi capital de lucru, în urma analizei indicatorilor financiari şi a business plan-ului. Toate investiţiile majore ale firmei noastre s-au realizat prin împrumuturi de la bănci, pe care le-am restituit la termenele stabilite şi agreate prin contracte. Nu vreau să dezvolt mai mult întrebarea dumneavoastră în acest context, poate reluăm discuţia cu altă ocazie.
Şi, cu referire la ultima parte a întrebării dumneavoastră, domeniul politic nu acordă infuzii financiare şi nici credite, de acest domeniu se ocupă băncile.

IM: Ce ați făcut remarcabil – fiind un om de afaceri bine poziționat în branșă – pentru Sighet, pentru sigheteni?
SV: Cu ce vreţi să încep? Am dezvoltat o afacere, pe care am crescut-o an de an, în unele situaţii reuşind dublarea cifrei de afaceri. În toată această perioadă de 30 de ani, dezvoltarea companiei mele a dus la crearea de locuri de muncă, cifrele variind în timp intre 100 şi 200 de persoane.
În desfăşurarea activităţilor mele de business, un accent mare a fost pus pe prestarea de servicii la un nivel suficient de ridicat pentru fiecare perioadă şi cu cât mai puţine improvizaţii, întotdeauna preocupat de standardul calitativ, prin profesionalizarea resursei umane, tehnicii logistice şi echipamentelor care au fost puse la dispoziţia partenerilor.
Domeniile în care activez nu reprezintă, pur şi simplu, un act comercial, ci, în majoritatea situaţiilor, înseamnă inovaţie şi soluţii, care simplifică efortul beneficiarului (clientul final) în demersul său de a-şi dezvolta o investiţie, fie ea construcţia unei case de locuit sau a unui spaţiu destinat unei activităţi economice. Toate acestea au adus, din punctul meu de vedere, un plus-valoare comunităţii.
Ancorat în realitatea economico-financiară şi socială, am dezvoltat o investiţie de interes public, pe care am pus-o la dispoziţia domeniului de activitate pentru care ea a fost gândită, şi aici mă refer la construcţia autogării de pe strada Gării din Sighetu Marmaţiei. Această investiţie a fost demarată în colaborare cu autorităţile locale ale acelor vremuri, fără a urmări vreun beneficiu personal. După finalizarea proiectului, clădirea a fost închiriată în exclusivitate companiilor care desfăşoară activităţi specifice, transport călători.
Sunt un contribuabil mare, după standardele branşei, iar taxele şi impozitele virate de-a lungul anilor, au sporit, cu certitudine, bugetul local – şi nu numai! – bani care s-au regăsit mai apoi în confortul cetăţeanului.

IM: Cum credeți că vă percep sighetenii?… Cât de apropiat de realitate sau de… deformat?
SV: Nu sunt în măsură să comentez aprecierile şi percepţiile concetăţenilor mei, cu toţii avem dreptul de a ne exprima părerile cu privire la unii sau alţii, important e să ne bucurăm de respect reciproc. Consider că sunt văzut ca un om, înainte de toate, cu credinţă în Dumnezeu, familist, adică un om normal, un om al locului, care respectă principiile şi valorile tradiţionale. M-am format aici, am construit, am dezvoltat aici, în locul de unde provin.

IM: Sunteți membru PSD de foarte mult timp și, la ora actuală, președintele filialei Sighet al acestui partid, dar în același timp, cum spuneam, un prosper om de afaceri. Cum se împacă doctrina social – democrată cu business-ul, instrument specific… capitalismului?
SV: Cred că în Europa secolului 21 lucrurile au încetat de mult să fie atât de simpliste. Au existat, în anii de guvernare PSD, zeci de măsuri liberale (ca şi izvor ideologic) promovate pur şi simplu pentru că de ele avea stringentă nevoie societatea româneasca. Iar în ceea ce priveşte formaţia şi experienţa mea ca manager, daţi-mi voie să vă mărturisesc ceva: nu pot concepe rolul meu ca factor decizional în firmă, în absenţa grijii faţă de nevoile angajaţilor mei! Un angajat care ştie că patronatul se apleacă asupra necesităţilor sale – imediate sau de perspectivă – un angajat mulţumit, este unul care va lucra conştiincios şi eficient, iar asta se va regăsi şi în profitul meu, nu doar în retribuţia sa. Iată, deci, cum doctrina socială poate face casă bună alături de capitalism. Un înţelept spunea: „Nu îţi trata angajaţii ca pe nişte sclavi, având pretenţia ca ei să te respecte ca pe un rege!”
Activez într-un domeniu exclusiv de dreapta, dar nu principiile şi valorile politico-doctrinare sunt ceea ce mă defineşte, ci, deasupra tuturor, cred că este vorba despre oameni, fără de care nu se poate dezvolta nimic.

IM: Ce preferați, disciplina de partid sau disciplina minții? De ce?
SV: Disciplina de partid nu are sens în absenţa disciplinei minţii, care trebuie să stea la baza oricărei decizii în ceea ce priveşte soarta societăţii în ansamblul ei, trecând totul prin filtrul conştiinţei şi al legalităţii, cu respectarea drepturilor care ne sunt garantate prin Constituţie.
Întotdeauna mă voi baza pe disciplină, dar nu pe una care să mă determine a abdica de la convingerile mele ferme, bazate pe argumente.

IM: Ce credeți că a făcut greșit PSD-ul în anii (mulți) în care a fost la guvernare?
SV: Consider că una din sursele de nemulţumire a avut legătură cu faptul că măsurile din programele de guvernare s-au adresat în mare parte unor categorii sociale, neaplecându-se suficient asupra celorlalte.
Tinerii nu s-au simţit suficient vizaţi de măsurile adoptate de guvernele PSD, sau poate nu am comunicat suficient de bine, la nivel de adresare directă, în sensul de a promova anumite iniţiative. De asemenea, alocările bugetare au fost insuficiente pe anumite domenii, cum ar fi învăţământ, sănătate, infrastructură rutieră şi feroviară. Aceste domenii au fost finanţate, dar mult prea timid, comparativ cu nivelul aşteptărilor românilor. Clasa politică nu are nici o scuză pentru nerealizarea obiectivelor promise.

IM: Ce părere aveți despre salariile și pensiile speciale pe care le au parlamentarii români?
SV: Nu sunt neapărat în măsură să dau verdicte, dar pot să exprim o părere personală. Activitatea pe care o desfăşoară aceşti oameni şi responsabilitatea pe care o au trebuie să fie plătită în conformitate. Dacă s-ar ajunge la concluzia că aceste remuneraţii sunt nejustificate în raport cu statutul de parlamentar, eu personal aş fi primul care ar propune o nouă calculaţie. În ceea ce priveşte pensiile, ele trebuie să aibă la bază principiul contributivităţii, dar nu în ultim rând categoria socio-profesională la care se face referire.

IM: Pentru că sunteți – totuși – în primul rând om de afaceri, voi insista și pe câteva întrebări cu substrat economic. Vi se pare normal ca un angajat la stat să aibă un salariu mult mai mare – pe funcții echivalente, bineînțeles – decât cel din domeniul privat?
SV: Evident nu! Mai ales că în ultimii ani apar dificultăţi în a găsi forţă de muncă pentru cei din mediul privat. În acelaşi timp consider că soluţia potrivită ar fi identificarea măsurilor pentru ca cei din mediul privat să poată susţine efortul financiar de majorare, echilibrând piaţa forţei de muncă.

IM. Pentru că veți gestiona „afacerile” țării, ce credeți, până la ce nivel rezonabil poate merge deficitul bugetar – procentual – din PIB?
SV: Ţinând cont de contextul epidemiologic fără precedent, nu consider că este relevant un răspuns în procente sau cifre care să reflecte o realitate, urmând ca prin programul de guvernare propus de PSD acesta să fie redus, desigur, odată ce vom depăşi această situaţie de criză.
Cu siguranţă deficitul bugetar al momentului nu reflectă o administrare eficientă a țării de către guvernul actual.

IM: Toți românii cunosc prea bine faptul că, azi, afacerile cele mai profitabile sunt cu… statul. Cum vedeți – practic – stimularea apetitului românilor pentru antreprenoriat? Prin contracte alimentate de la bugetul… public?
SV: S-a tot vânturat în mod eronat marota asta a afacerilor cu statul, care ar fi, prin definiţie, un lucru rău, viciat, supus corupţiei. În toată lumea companiile private au afaceri cu statul, exista contracte şi e normal să fie aşa, întrucât statul nu poate, nu are cum, să aibă angajaţi suficienţi şi în toate domeniile, astfel încât să-şi ducă la îndeplinire proiectele „în regie proprie”. Cheia o reprezintă asigurarea mecanismelor de control care să excludă “faultul de/în joc”, dacă-mi permiteţi să împrumut un termen din sport.
Statul este un consumator de bunuri şi servicii. Câtă vreme există în piaţă firme competitive pentru a le presta şi furniza, nu văd accidentul dintre ele. Platformele de achiziţie a lucrărilor publice sunt suficient de transparente şi de bine puse la punct pentru a nu lăsa loc de interpretări.

IM: Știu că aveți afaceri și în domeniul HoReCa. Ce variante/ abordări vedeți pentru salvarea acestui domeniu lovit crunt de această criză mondială?
SV: Antreprenorii din domeniul HoReCa trebuie sprijiniţi financiar prin măsuri guvernamentale, până la relaxarea situaţiei si post-relaxare.
Una din măsurile pe care le propunem este plata în avans a voucherelor de vacanţă, care înseamnă o punere a banilor în circuitul economic şi, implicit, reprogramarea sejururilor.
Amânarea şi eşalonarea la plată a taxelor şi impozitelor datorate, iniţierea unui amplu proiect de reconversie profesională, cu susţinere financiară în tandem, guvern şi angajator. O măsură adresată angajatorilor ar fi ajutorul de stat, cu o documentaţie cât mai suplă.

IM: Ce părere aveți despre necesitatea aplicării votului Referendumului prin care s-a hotărât reducerea numărului de parlamentari români la 300 (de la 455)? Veți susține reducerea hotărâtă de poporul român?
SV: Aş putea accepta o discuţie pe ideea reducerii numărului de parlamentari, doar că respectivul referendum (a cărui orchestrare ar putea face obiectul unei discuţii mai extinse) a pus în discuţie şi altceva: eliminarea Camerei Superioare a Parlamentului. Iar aici trebuie să mă declar total împotrivă! De ce? Ei bine, dacă aruncăm o privire asupra istoriei parlamentarismului românesc, observăm că aceasta instituţie a fost gândită, încă de la începuturile sale, din 1866, a funcţiona în regim bicameral, singura perioadă în care lucrurile au stat altfel fiind cea comunistă. Ori, dacă societatea românească doreşte cu adevărat să rupă legăturile cu tot ceea ce a definit statul român în acea vreme, nu cred că e corect să ne întoarcem la un Parlament unicameral.

IM: Sunteți om de afaceri și, totuși, faceți parte din partidul echivalat de anumite „voci” cu… partidul pensionarilor și al bugetarilor! Nu sunt incompatibile cele două… profiluri?
SV: Resping fără drept de apel genul acesta de etichetări, sau continuarea procesului de antagonizare a categoriilor socio-profesionale începute în vremea prezidenţiatului lui Traian Băsescu. Consider că, înainte de toate, suntem cu toţii români, oameni liberi, care avem dreptul la simpatii sau antipatii politice şi, vă rog să mă credeţi, dacă dăm de-o parte sloganurile, vom constata că lucrurile nu sunt chiar aşa, în alb şi negru, că nu toţi pensionarii sau bugetarii votează PSD, după cum nici antreprenorii nu sunt toţi în „barca” de dreapta. Spuneam mai înainte că un om de afaceri trebuie să aibă conştiinţă socială, să fie preocupat de problemele celor care lucrează pentru el şi alături de el: acesta a fost mereu crezul meu ca om de afaceri, că „binele” meu nu poate fi conceput fără „binele” lor. În concluzie, nu! Nu văd de ce ar fi cele două profiluri incompatibile.

IM: Care sunt problemele arzătoare/ esențiale pe care – probabil – le-ați identificat și le-ați susține pentru lobby și rezolvare în Parlament, din postura de sighetean, maramureșean?
SV: Poate ar trebui să începem discuţia prin a promova în Parlament o lege a lobby-ului, care azi încă se numeşte în România trafic de influenţă. Legea lobby-ului ar trebui să fie inspirat de modelul celei mai puternice democraţii a lumii, Statele Unite, unde lobby-ul este făcut de la cel mai înalt nivel, întru susţinerea legilor de care comunităţile au nevoie. Ar mai fi multe de adăugat, dar să trecem mai departe.
Voi face „lobby” pentru fiecare proiect ce priveşte judeţul Maramureş, şi aici aş menţiona unul care este îmi foarte drag, pentru că m-am implicat încă de la început, de la primele măsurători, pentru studiul de prefezabilitate, continuând cu studiile geo-tehnice: construirea podului peste râul Tisa, în zona Tepliţa, un pod care va deschide accesul turistic şi de trafic greu, precum şi relaţiile comerciale între cele două ţări, o reală oportunitate pentru dezvoltarea economică şi investiţională a municipiului nostru.
Accesul către Europa de vest s-ar scurta astfel, pe cale rutieră, aceasta însemnând o eficientizare a costurilor pentru companiile de transport mărfuri generale şi persoane.
De asemenea, mă voi implica în susţinerea unui proiect de investiţii în domeniul sănătăţii, alături de Vasile Moldovan, primar al urbei noastre, care vizează construirea unui spital nou în municipiul Sighetu Marmaţiei, care ar deservi, la fel ca şi cel din prezent, întreg bazinul Maramureşului Voievodal.
Voi fi într-un permanent dialog cu toţi primarii Maramureşului, pentru a-i susţine în demersurile lor ce privesc dezvoltarea judeţului.

IM: Dacă v-ar cere partidul să votați legi sau modificări legislative în defavoarea sectorului privat, de afaceri, ați face-o?
SV: Categoric nu! Asta ar fi ca şi când ai încerca să opreşti inima economiei naţionale.

IM: La ora actuală, în Parlamentul României care în curând îți va încheia activitatea, Maramureșul a avut – din parte PSD – un senator (Liviu Marian Pop). Știți ce a făcut el, concret, pentru județul nostru?
SV: Nu puţin lucru! De numele colegului meu se leagă, în perioada 2017-2020, conform datelor oficiale, 43 de legi promulgate, precum şi 122 propuneri legislative iniţiale, între care, desigur, multe s-au circumscris domeniului educaţiei, având în vedere domeniul său de expertiză.
M-aş opri însă asupra unora din domeniul agriculturii, ţinând cont de potenţialul judeţului nostru din această perspectivă, şi anume Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie (legea 195/2018) sau Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol (legea 227/2018), ori Proiectul de Lege privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria (legea 336/2018) şi, desigur, lista ar putea continua.
Liviu Marian Pop a fost, în opinia mea, un membru foarte activ şi eficient al Parlamentului şi sunt sigur că multă lume ştie şi recunoaşte asta!

IM: Aveți mulți prieteni, multe rude, pe care – conform obiceiului mioritic – doriți să-i promovați în funcții/ sinecuri importante?
SV: Nu mă caracterizează astfel de practici şi cred că ştiţi suficient de bine că în toată activitatea mea politică am stat departe de acest fenomen. În plus, familia mea, rudele mele şi prietenii mei se descurcă foarte bine, fără a avea nevoie de asemenea susţinere, pe care eu, oricum, nu o validez.

IM: Enumerați-mi trei personalități românești pe care considerați că ați putea să le luați dvs. de model și de ce?
SV: Modelul meu în lumea de business este Ion Ţiriac, care a demonstrat că perseverenţa, în sport ca şi în afaceri, aduce rezultatele scontate, dacă seriozitatea este crezul tău.
Regele Ferdinand Întregitorul este de asemenea una din figurile istoriei la care mă raportez mereu, deoarece şi-a închinat viaţa cauzei românilor şi nu a precupeţit nici un efort până nu i-a adus pe toţi în graniţele aceluiaşi stat. Desigur, toate acele minunate întâmplări au fost favorizate şi de un context politic general.
Nu în ultimul rând, aş menţiona proprietarii unei afaceri româneşti de mare succes, al grupului de firme Dedeman, un exemplu de urmat pentru antreprenoriatul românesc. Viaţa ne demonstrează încă o dată că acolo unde există principii, onoare, dar şi pricepere, există şi realizări. Acest exemplu, ca model de implicare şi dezvoltare, are legătură cu mediul din care provin şi eu şi consider că este demn de urmat.

IM: Dacă, presupunând că veți câștiga un loc în Senat, veți dezamăgi votanții și dacă prezența dvs. în cel mai înalt for al țării va fi pur simbolică – la fel ca a multor alți politicieni ce ne-au reprezentat -, cum ar trebui, concret, să vă…. „pedepsim”?
SV: O să vă surprindă răspunsul meu scurt. Validarea sau pedepsirea clasei politice este în mâna cetăţeanului şi se realizează prin vot. Personal, nu voi fi o dezamăgire pentru cei care îmi vor acorda încrederea, întrucât în activitatea pe care o desfăşor, nu admit să abdic de la principii, iar acesta este crezul pe care îl voi purta cu mine, indiferent unde mă vor duce drumurile vieţii.

IM: Păi, să așteptăm și să vedem ce vor spune la vot sighetenii, maramureșenii în general! Până atunci succes și… gânduri bune!
SV: Vă mulţumesc pentru că aţi ales să aveţi această discuţie cu mine. Astăzi demersul meu are nevoie de promovare din partea unor reprezentanți mass media echidistanţi, cum sunteți și dumneavoastră, care mă cunoaşteţi suficient de bine şi în diferite ipostaze. Vă urez, la rândul meu, sănătate, dumneavoastră şi cititorilor. Pe 6 decembrie, în funcţie de opţiunea fiecăruia, românii îşi vor desemna reprezentanţii în Parlament. În numele meu sper că vor vorbi, de la acel moment încolo, rezultatele.
Vă propun să ne revedem după primul an de mandat, pentru a analiza activitatea – sper – Senatorului Sorin Vlaşin.

Ion MARIȘ




Pe drum mergând…

Peisaj
Dimineaţă de toamnă. Pe strada cu birouri trece o domniţă cu un dosar. Are un mers atât de voluntar, încât i se clatină fardurile pe faţă.

Pe înserate…
Este un interval de timp, cam o oră, în care seara, după precipitarea iniţială, stă. Atunci se adună foarte multe lucruri, o desime…

Altă împărăție…
Octombrie, rece. Oameni ieșiți la măturat de frunze. Semnalul mobilului își drege glasul.

Începuturi…
* La râu, sub tei, teleconferință… Ele, în paltonașe color, îl ascultă grav pe el, din i-phone: „…alții nu se îndrăgostesc trei, patru, cinci luni de zile…”
* La Grădina Morii, dubla a II-a: „Aruncați încă o dată frunzele în sus, copii, că vă filmeez!

Hieratisme…
Hai, că nu-i chiar așa de îngrozitor Noiembrie ăsta!… Chiar dacă seara constat plin de îngrijorare că nu mai există cicori la râu și că omul din depărtare este de fapt un copac, mă bucur de verdele terenului de fotbal, cu micii sportivi în tricouri intens colorate, de siluetele bisericilor din fundal…

Corso
„…Cu averi cu tăt…, virusul ăsta ne omoară! … Mulțumesc că stați cu mine!”

Cool generation…
*„- Unde te-ai răcit așa?! “/“- Așa am eu, dimineața, probleme de genu’… “
* „Alo! Azi sunt pozitiv… Mai lasă-mă cu norii, cu cultura!…

La vitrina chizinească…
– Tati, uite, vreau să-mi cumperi asta …și asta… și asta!
– Bine, uită-te, tati, uită-te…
– Când aveți bani, vreau să-mi cumperi…

Emancipare…
O altă seară mirifică la râu.. Chiar dacă, pe terenul de sport din parc, niște puberți (fete și băieți), sunt în toiul unui concurs de vorbe fără perdea și înjurături. Strigă tot mai tare, pe măsură ce se întețește întunericul. Ce-o fi la inimioara lor?…

Sală de așteptare
*
„- Da’ nu te-ai înghețat, băbuța?” – întreabă cu drag o doamnă în halat alb o bătrânică. / „- ’Ei, ha!… Ne îmbrăcăm mai gros!…” – răspunde aceasta. / „- Da’ nu-i așa de frig, încă…“ – intervine o tanti biciclistă, dând jos din jersee… ” / „ Nu, nu… Am flori în ocol… În fiecare dimineață mă uit să văd de s-o stricat… Nuu-s stricate…” – îi dă dreptate băbuca. / „…Și noi suntem flori” – conchide biciclista în de sine, împachetându-și jerseele.
*
“„..- Depinde ce noroc ai, și la moarte…, unii mor ușor… ” „- Toți știm că murim, da’ nimeni n-ar vre’, pă când s-apropie Măricuța…”

Lume plecată…
„Numa’ vezi că nu se mișcă nimic la geam, nu se aprinde lumina seara…”

Consemnări, Marin SLUJERU




Interact Sighet, clubul care nu se lasă înfrânt de pandemie!

Pentru că nu am uitat să ne bucurăm de lucrurile mici, pentru că nu ne-am lăsat intimidați de situația haotică a anului, din dragoste pentru tineri și oportunități – pentru toate acestea, interactienii noștri s-au mobilizat și au venit cu idei de proiecte care să ne scoată din rutina distanței sociale.

„We like to movie” este proiectul districtual care le dă șansa tinerilor să își descarce mintea și sufletul de toată creativitatea pe care carantina a ținut-o nemanifestată. Scopul este realizarea unui scurtmetraj pe tema „Ai prefera sa ai un buton de pauză sau un buton pentru a derula înapoi?”, iar publicul sighetean va avea ocazia să aleagă piesa cinematografică care să-i reprezinte în etapa districtuală de la Baia Mare.

„Be the change” este o inițiativă pe plan național al Cluburilor Interact prin care se urmărește promovarea frumuseții orașelor României. Tot pe această cale, talentele locale, mici și mari, au și ele șansa de a se face cunoscute. Fotografii și videoclipuri realizate de aceștia vor fi postate pe o pagină de Instagram individuală care va servi ca o carte de vizită pentru orașul ales.

Deoarece nu am uitat nici măcar o clipă de cei mai puțin norocoși, iar cum sărbătorile și vremea rea se apropie cu repeziciune, interactienii vă oferă o oportunitate de a dona (în perioada 23-29 noiembrie, între orele 15.00 – 18.30, de luni până vineri, iar sâmbătă și duminică de la ora 12:00 la ora 16:00, în Parcul Central), alături de ei, haine, cărți, rechizite, jucării și altele pentru cei în nevoie. „Împreună putem ajuta copiii mai puțin norocoși” este premisa de la care tinerii implicați au pornit atunci când au gândit acest proiect.

Sunt trei proiecte, însă noi, interactienii, vă încurajăm sa le priviți ca pe niște uși deschise pentru a vă dezvolta creativitatea și a vă pune la încercare imaginația, pentru a vă face cunoscuți prin arta voastră și pentru a face o faptă bună în aceste vremuri unde un zâmbet pe buze e bine venit oricând!

Denisa BOROICA
PR, Interact Sighet




PoetikS – Ioana Ileana ȘTEȚCO

Ioana Ileana Ștețco scrie poezii… „ca și cum aș trimite un mesaj peste timp. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, lumea este așa cum o faci din Cuvânt, de când ridici prima oară ochii la cerul care ți se cuvine!
M-am născut în Borșa, Maramureș, în 24 sept.1952, într-o familie de oameni de omenie. Mama venea din neamul Albenilor, de pe Vălcineț, tata era din neamul Hăisănenilor, din Moisei, de pe Izvor.”

A debutat târziu, în 2010, cu „Phoenix, vecina”, Ed. Grinta, premiul de debut la Vișeu, la Festivalul de Poezie și Marele premiu la Ocoliș, la Festivalul de Arte și Literatură. Au urmat: „În doze suportabile, iubirea”, Ed. Limes 2011, „Școala de fete”, Ed. Ethnologica 2013, „Ai să dai seamă, doamnă”, Ed. Școala Ardeleană, 2016.
Este membră USR – filiala Cluj din 2014.
„Pregătesc un volum care, probabil, se va numi Poeme pentru proști… și mai lucrez la Desculță prin galeriile lumiiAm multe de dăruit și timp tot mai puțin… Crezul meu:  Sigur suntem mai buni decât se vede în această oglindă bolnavă și nimic nu mă împiedică, vorba lui Muri, „să îmi pun grumazul între poem și cauza Sa”…”

 

Pădurea pentru care scriu poezii

Poem în 7 pâlcuri răzlețe

1. Când timpul se șterge colorezi amintiri
și revii în pădurea de unde ai plecat…
Încă din copilărie am învățat să mă ascund
dar cum odăile noastre aveau uși mici și ferestre lichide
mă ascundeam în pădure
acolo fiecare copac are o ușă secretă
ce se deschide doar celor nesupuși
dacă scriu poezii și trec umbra lor
pe curat

Tot mai sigur și tot mai singur
mă apropiu de toamna visării
Pădurea pentru care scriu poezii
Intră în casă
bate cu rădăcinile în trupul uscat
tare de tot și cu repetiție bate
ca un clopot de sânge

Deasupra pădurii crește uimirea
o păpădie rănită
și văd bezna ce sunt pe un cer înstelat
în formă de lacrimă
Din copilărie ne șlefuiesc vântul și ploaia
risipa își șlefuiește caratele singură
doar atingând cărămizile umbrei

Aflu despre mine lucruri noi
cu surprindere am aflat în pădure
că sunt pasărea cea mai bătârnă
Pasărea de lut
făptura aceea ce lutul cu lacrimi îngână
și se așază în cuib ca o împărăteasă
colorând norii cu lacrima ei

De câte ori mă întorc la cuibul devastat de furtună
în Pădurea pentru care scriu poezii
îmi cresc aripi egale cu mâinile mele
două și de aceeași mărime

2. În pădure lumina-i verde și clară
dilemele altora mai mult mă încurcă
Sunt preoteasă
oficiez nesupunerea
Prietenii mei urmează viața în stele mai uscate ca frunzele
și mă strigă de tare departe
dar eu mă dezbrac și de piele
în Pădurea pentrucare scriu poezii

Din copilăria pădurii mi-au rămas genunchii zdreliți
pielea mai scurtă la capete
și mai zdrențoasă la încheieturi
o pleoapă bolnavă cade peste privirea tributară singurătății

Pe la noi singurătatea este haina ce ne îmbracă pe toți
și fiecare o poartă cum așa cum știe mai bine
Dar eu
în Pădurea pentru care scriu poezii
îmbrac direct pe pielea inimii haina aceea
și mă ascund într-un copac vorbitor

Căderile de calciu colorează totul în culorile toamnei
timpul ne scutură și azi din visare
cum scuturi hoții de sevă prinși la furat
dezamăgiți copiii pădurii fug de acasă
poartă măști din trei straturi de frunze
se însoțesc cu sevele ierbii
şi celuiesc singurătatea cu încă o zi

Și noi am fost muguri
ascunşi la umbra faptelor vedeam bezna lucind
pentru că risipa este un cimitir unde prietenii mei
luminează și din morminte
iar eu mă întorc şi dau seamă
pentru schimbarea la față
și pentru vremile schimbătoare
ca snopul de cânepă visător mă topesc
într-un heleșteu de iluzii
în Pădurea pentru care scriu poezii

3. Pădurile își ling rănile singure
Pădurea pentru care scriu poezii se îndeasă
îşi vindecă singură rana
suntem mângâiați de o rază vindecătoare
iar când ne stingem
ne stingem cu umbra în sus
proiectând în cer o altă pădure
pentru care să scrie și îngerii poezii

Oficiez în templul în care prejudecățile au fost abrogate
acolo încălțările sunt lăsate afară
cei care au trecut sunt copacii altor păduri
umbra lor peste umbrele noastre se sting
numai eu mă dezbrac şi de umbră
în Pădurea pentru care scriu poezii
Cine vede umbre plângănd
mă recunoaște
știe că și sângele cântă
iar tăcerea este liniştea celui recunoscut
de tristețea altor păduri

Deseori suntem un fel de păsări
aripi de lumină suim în vârful copacilor
zburăm cu pădurea în spate
și în ne-ngropăm în seva cuvintelor
lăcătuiți în singurătatea unei construcții lucide
fără de umbre

Împreună spre norduri albastre limpezim întrebări
în Pădurea pentru care scriu poezii
nici un copac nu înțelege
de ce ne ascundem
în banalitatea unui castel de hârtie
(și cărțile noastre sunt un castel în cea mai umbroasă pădure
Pădurea indiferenței )

4. Motto: În pădure, lângă tău
Ard două lumini de său
Ploaia plouă, neaua ninge
Nime nu le poate stinge
Numa maica me când plânge

Alteori arătăm ca niște năluci în scadența zilelor scurte
dar eu cu sângele verde al trupului meu cheltuitor de zile
înmuguresc zilnic în întrebări din copilăria pădurii
tristețile mici ale zilelor se adună
în buchețele stâmpărate de ploaie
iar izolarea își vede umbra răstignită într-un copac
celuim anotimpuri în timpul ce ne-a rămas
în copaci de hârtie

Cel mai trist din toată pădurea este copacul acela
despre care știm foarte puțin
și care negreșit se va sinucide într-o zi maculând istoria zilelor scurte
iar inspirați de furtuna acestui incert anotimp
vedea-vom fețele mascate ale celor învinși
copiii din flori ai liniștii ascundu-se în hăul secundei gravide
toți se îmbrățișază se pupă se strâng se ating
dar nimeni nu cunoaște pe nimeni
pentru că a cunoște este un alt anotimp
iar noi am ruginit în propriile versuri
ca toamna în frunze .

5.  Motto: Am intrat pădure-n tine
Tânăr, fără de rușine
Și când am ieșit afară
Eram moș cu barba rară

Cine sunt acele rudimentare făpturi
care mutilează pădurile cu perversitatea
celor ce învățară singurătatea la șes
Numai unii știu că singurătatea este de mai multe feluri
și se bea din sticle albastre
unde nimeni nu cunoaște pe nimeni

În spasmele acestui anotimp mascat de iluzii
Pădurea pentru care scriu poezii
legată la ochi cu pânza de fierăstrău a indiferenței
ar putea să orbească
ne vedem așa cum se văd neamurile la sărbători
acolo singurătatea respiră și înverzește
de mâine vom purta în sevă și-n sânge
un cimitir

Nu departe pornește revolta în muguri ca o cascadă
aproape de noi se văd rădăcinile respirând neputința
suntem numai sevă și numai pământ
în Pădurea pentru care scriu poezii
prietenii mei sunt arbori
luminează ca niște păsări înalte
luminează ,,altus,, în toată splendoarea
latinității uitate în alte păduri

De prea multă vreme cheltuim în cuiburi goale
seminţele unui timp vorbitor
Ne ascundem în copacii care își caută pădurea
acolo ne sigilăm cu sigilii de lut
ne stingem fără lumânare
în nescrise poeme

6. Motto: Te-oi blestema în cuvânt
Și-i arde și subt pământ
Ardea frunza pe pustii
Tu nimnica n-ai să știi

..Ard pădurile
în zare lucește praful unor constelații biruitoare
degeaba ne ascundem într-un copac vorbitor
degeaba ne tupilăm la umbra lui
copacul acela se va topi în
Pădurea pentru care scriu poezii

Pădurea aceea este născută de mama mea
de ioană
și de moașa ileană
și de toate toate femeile neamului meu cu nume de lut
Pădurea aceea sângerează și azi
își strânge tristețea în snopi
și frunzele în fete albastre
niște păpădii oarbe
ori cărămizi de nisip peste dantelării de hârtie
puse în rafturi de lemn
în niște biblioteci care înfloresc
de câte ori primăvara
intră pădurea în casă
și ne scrie coroana

7. Partea aceasta este cea mai grea
un pâlc inutil
o pagină albă
o pagină sacră și blestemată
pe care se văd urmele
acelor copaci vorbitori
Copacii aceia își caută pădurea
în ea să se piardă
Iar noi cei care am trecut pe-acolo
și ne-am sigilat deja în copaci
vom învia
subt chipul unor copaci vorbitori
despre care frunzele nu vor ști mai mult decât risipirea
iar rădăcinile nimic nu vor spune

Ioana Ileana Ștețco