Uite placa, nu e placa la… Colegiul Național „Dragoș Vodă”!

În urmă cu cinci ani, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” a avut loc o întâmplare „stranie”. După ce conducerea de atunci a CNDV – ului a acceptat în mod firesc să fie amplasată – la data de 18 iunie 2014 – o placă ce marca locul de unde a pornit calvarul așa numitului „lot Vișovan” (și al elevilor arestați ulterior), după câteva zile, inofensiva bucățică de marmură este îndepărtată intempestiv.

Să vedem, pe scurt, ce înseamnă „lotul Vișovan”. Un grup de 17 tineri având între 15 – 23 ani, elevi ai Liceului „Dragoș Vodă”, alături de profesorul lor de chimie Aurel Vișovan, aveau să fie arestați în 1948 de pe băncile liceului pentru activități… anticomuniste. Au primit ani grei de închisoare, pedepsele fiind cuprinse între 3 și 17 ani de pușcărie. Toți erau elevi foarte buni ai Liceului „Dragoș Vodă”, fii de maramureșeni, iubitori de neam și țară.

Zilele trecute am purtat o mică discuție pe tema plăcii (în prezența unei jurnaliste din Franța) cu doi dintre supraviețuitorii lotului Vișovan, Petru Codrea (88 ani) și Ioan Ilban (89 ani). Amândoi și-au exprimat nedumerirea și totala dezamăgire produsă de îndepărtarea plăcii din incinta liceului care a dat al doilea grup, din țară, ca număr de elevi arestați de regimul comunist (după Liceul „Radu Negru” din Făgăraș).

Încercăm să clarificăm unele detalii ale acestei „ciudate” întâmplări și discutăm cu preot prof. Marius Vișovan, fiul prof. Aurel Vișovan (cel care a dat numele lotului de tineri arestați).

Salut, Sighet!: Stimate părinte Marius Vișovan, se pare că nu ați renunțat la ideea de a vedea placa în memoria „lotului Vișovan”, ce a fost amplasată în incinta Liceului „Dragoș Vodă”, repusă pe poziția inițială. De ce?
Marius Vișovan: Nu am renunțat și nu voi renunța, pentru că eroii anticomuniști au salvat demnitatea neamului românesc în cel mai îngrozitor moment al istoriei sale – ocupația sovietică și instaurarea brutală a regimului comunist cu tot valul de teroare ce a durat decenii. Ei au dovedit că românii au valori în care cred și au curajul să riște și să se sacrifice pentru ele. Iar aceste valori sunt în primul rând credința creștină și dragostea de patrie. Eliminarea plăcii exprimă clar o interdicție – tinerii de azi nu au dreptul să-și cunoască istoria recentă. Dovada e simplă – Aurel Vișovan a mai trăit 12 ani după Revoluție, a dat interviuri la televiziune, presei române și străine, l-a întâmpinat pe regele Mihai în numele sighetenilor în 1997 dar… nu a fost niciodată invitat la liceul „Dragoș Vodă” să vorbească elevilor!

Salut, Sighet!: Care credeți că a fost rațiunea/ mobilul îndepărtării plăcii?
Marius Vișovan: Personalități de anvergură ale culturii naționale, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Vintilă Horia etc. sunt „vânate” prin toată țara, Institutul „Elie Wiesel” (președinte Alexandru Florian) „presând” autoritățile locale să le elimine numele din spațiul public – să nu mai fie străzi, școli, licee, instituții cu numele lor, să fie demontate statuile lor și plăcile comemorative, să le fie retrase titlurile de „cetățean de onoare” acordate în trecut etc… prevalându-se de interpretarea forțată a unor texte de lege din 2015. În unele locuri presiunea a reușit, în altele autoritățile locale au rezistat, dar de fiecare dată a ieșit scandal, opinia publică simțindu-se umilită și agresată de asemenea abordări. A fost de notorietate atitudinea primarului Clujului, Emil Boc, care a refuzat să schimbe numele străzii „Radu Gyr”, sau – mai aproape de noi – dârzenia comunei Bârsana, unde primarul, preoții, intelectualii și sătenii s-au solidarizat și școala se numește în continuare „Mircea Vulcănescu”. În cazul „Dragoș Vodă” din 2014, domnul Alexandru Florian știind că nu are nicio bază legală a recurs doar la „subtile” mesaje telefonice, apelând la intermediari, fără niciun document scris. „Presiunea” a reușit fiindcă sighetenii nu au fost uniți.

Salut, Sighet!: În ce stadiu se află demersul dumneavoastră de reamplasare a plăcii?
Marius Vișovan: Pot să afirm că există actualmente pe plan local un plus de bunăvoință în rezolvarea problemei și acest lucru mă bucură, dar ezitările nu au fost încă depășite. Am fost sfătuit să fac o cerere la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor de unde am primit un răspuns foarte cald și respectuos dar… dânșii se ocupă doar de cei morți în războaie! Asta e… până la urmă e o problemă de „voință politică”. Când autoritățile orașului și liceului (care azi nu mai sunt cele din 2014 iar mâine nu vor fi cele de azi) vor înțelege dramatismul situației, placa va fi pusă firesc înapoi.

Salut, Sighet!: Am discutat cu doi dintre supraviețuitorii „lotului Vișovan” (Petru Codrea și Ioan Ilban), care nu-și puteau explica decizia îndepărtării plăcii. Credeți că reamplasarea acestei simple și modeste plăci le mai poate aduce vreo „satisfacție” celor care au supraviețuit?
Marius Vișovan: Cu siguranță! Eliminarea plăcii a fost în primul rând pentru dânșii o imensă jignire! Mai sunt în viață 7 elevi ai liceului „Dragoș Vodă” care au suferit în temnițele comuniste, dintre care 4 din lotul Vișovan. Dar a fost o mare jignire și pentru soțiile celor deja decedați, care participaseră la sfințirea plăcii cu câteva zile înainte! Și nu în ultimul rând, o mare durere pentru mama mea, care a predat peste 30 de ani la Liceul „Dragoș Vodă”! Credeți că aniversarea Centenarului liceului este deplină, în aceste condiții?

Salut, Sighet!: Atât fascismul cât și comunismul au generat multă suferință și nu în ultimul rând numeroase victime nevinovate. Dacă ne gândim și la Holodomorul din Ucraina putem avea o imagine globală a tragediei produse de “implementarea” comunismului în Estul Europei. Și totuși, de ce oare comunismul este considerat mai… uman?
Marius Vișovan: E simplu, propaganda de stânga e mai tare! Dar dacă în Occident prinde pe fondul naivității celor care nu au cunoscut efectiv comunismul, la noi așa ceva este aberant! A lăuda sau relativiza regimul comunist este o mare minciună și o batjocorire a milioanelor de români care au suferit având caracter și ținută verticală! Și a urmașilor acestora care au suferit indirect prin șicane și marginalizare socială!

Salut, Sighet!: Grupul/ „lotul Vișovan”, care și-a asumat lupta și rezistența anticomunistă pornită într-un liceu dintr-un nord invizibil de țară, a fost recunoscut și onorat oficial de către autoritățile/ instituțiile democrate românești. Dacă este așa, o placă în memoria luptei lor poate să stârnească anumite sensibilități?
Marius Vișovan: Amplasarea acestei plăci nu a deranjat pe nimeni în Sighet. Așa cum v-am spus, presiunile au venit din altă parte!

Salut, Sighet!: Un psalm din Biblie ne spune că… “Nimeni nu este drept înaintea lui Dumnezeu”. Păi dacă nu avem șansa de-a fi drepți în fața Creatorului, ce sens mai au… faptele noastre insesizabile?
Marius Vișovan: Nu suntem perfecți, este evident. Dar este esențial să vrem să fim mai buni, să ne respectăm și să ne ajutăm între noi. Și când avem modele de frați ai noștri care pentru Dreptate și Adevăr și-au jerfit tinerețea și chiar viața, trebuie sa le cultivăm memoria și să-i urmăm, cu toate slăbiciunile noastre. Dacă liceenii sigheteni de azi ar cunoaște frumusețea sufletească a tinerilor arestați în 1948 ar fi… fascinați! Să nu ne lamentăm ipocrit… noi, românii, avem valori, avem modele! Să le scoatem în față, dacă vrem o țară cu oameni cinstiți și curați!

Salut, Sighet!: Există unitate de credință în… credință?
Marius Vișovan: O unitate de măsură a credinței are numai Dumnezeu… noi, oamenii, putem măsura doar practica religioasă, care reflectă parțial credința, dar nu se confundă cu ea. Dacă vrem însă să evaluăm în profunzime credința, avem totuși un indicator. Indicatorul este capacitatea de jertfă pentru idealul îmbrățișat. Cât despre unitatea în credință, este clar că există religii și confesiuni diferite, dar asta nu trebuie să ne facă să cădem în relativism. Cu toții căutam fericirea, cu toții avem nevoie de comuniune. Respectul față de demnitatea persoanei umane e un reper de la care trebuie să plece orice dialog religios sau filosofic.

Salut, Sighet!: Revenind la subiectul discuției noastre, când credeți că va fi reamplasată placa în memoria „lotului Vișovan”?
Marius Vișovan: Nu știu… dar eu nu voi înceta niciodată lupta, și dacă va fi cazul, o vor continua copiii mei! Dar ar fi rușinos pentru Sighet și pentru România ca ultimii eroi anticomuniști să plece din această lume dezgustați de batjocura la care (a câta oară?) au fost supuși…

Salut, Sighet!




CNDV-iștii  și „Comori ale spiritualității românești” 2019

Colegiul Național ”Dragoș Vodă” participă cu 10 elevi, coordonați de prof. Cornelia Hotea, într-un proiect național unicat în care sunt implicate alte 14 Colegii Naționale centenare de mare prestigiu din țară, în total, 143 elevi și 16 profesori.

Proiectul se numește „Comori ale spiritualității românești” iar finanțatori sunt Patriarhia Română și ANPCDEFP, sub coordonarea prof. Maria Miron, profesor la C. N. ”Mihai Viteazul” din București.

Scopul proiectului:

  • Cultivarea interesului faţă de valorile spiritualității românești și frumusețile țării;
  • Îmbogăţirea orizontului cultural al elevilor;
  • Educarea în spiritul protejării frumuseților naturii;
  • Promovarea colaborării între elevii şi cadrele didactice din diferite unităţi de învăţământ.
  • Formarea unor trăsături pozitive de caracter: perseverență, responsabilitate, tărie morală, optimism, spirit de camaraderie, ingeniozitate.

Impactul educativ estimat asupra grupului țintă:

  • Creșterea interesului tinerilor faţă de frumusețile țării și valorile spiritualității românești;
  • Îmbogăţirea orizontului cultural prin asimilarea unor noi cunoștințe pe parcursul vizitelor, excursiilor, al întâlnirilor cu personalități ale culturii contemporane și al activității de cercetare întreprinse;
  • Formarea tinerilor în spiritul protejării naturii;
  • Colaborarea între elevii şi cadrele didactice din diferite unităţi de învăţământ, în vederea realizării unor activități comune: programe cultural-artistice, ateliere de lucru, expoziții, dramatizări, reviste, activități ecologice, vizite și drumeții;
  • Formarea unor trăsături pozitive de caracter: perseverență, responsabilitate, tărie morală, optimism, spirit de camaraderie, ingeniozitate;
  • Dorința elevilor de a rămâne în țară după terminarea studiilor pentru a contribui la progresul României.

Prima etapă, „Călător prin țara mea”, s-a desfășurat în perioada 18-22 iunie 2019. A fost o călătorie maraton, în județele Neamț și Suceava, unde s-au vizitat obiective importante, s-a făcut ecologizare în Parcul Ceahlău, au avut loc dezbateri tematice în ceea ce privește învățământul românesc.

Am vizitat:

  • Mănăstirea Agapia (pictată de N. Grigorescu) și casa Al. Vlahuță
  • Casa Ion Creangă din Humulești
  • Cetatea Nemțului
  • Rezervația de zimbrii
  • Durău – Cascada Duruitoare – Dochia – Toaca – Fântânele
  • Mănăstirea Voroneț
  • Transrarău până la cabana Rarău și drumeție pe Pietrele Doamnei
  • Mănăstirea Moldovița
  • Mănăstirea Putna și chilia lui Daniel Sihastrul
  • Cetatea Sucevei
  • Casa Ciprian Porumbescu
  • Plimbare prin centrul orașului Piatra-Neamț
  • Cheile Bicazului
  • Lacul Roșu

Activități comune pe ateliere:

  • atelier de creație literară
  • atelier de pictură
  • atelier de muzică și dramatizare
  • atelierul democrației
  • atelierul mass-media

Etapa a doua, va avea loc în perioada  3-5 octombrie 2019, la Pitești, unde se va organiza un simpozion de  comunicări destinate elevilor, ce va cuprinde lucrările elaborate , pe baza informațiilor asimilate în prima etapa (creații literare, picturi,referate asupra obiectivelor vizitate, jurnale de călătorie, etc).

Colegiului nostru i-a revenit misiunea de a crea o pagină de facebook și web site pentru proiect .

Mai multe detalii găsiți la adresele:

https://www.facebook.com/Comori-ale-spiritualit%C4%83%C8%9Bii-rom%C3%A2ne%C8%99ti-2019-2304823023063437/?modal=admin_todo_tour

https://sites.google.com/view/calatorprintaramea?fbclid=IwAR0csp0ddrdoEX3-MQUl9pzZqpA4CuEzk-3yP_cwZuOW6qEg0ZSsmS8FUDE

Mulțumim și pe această cale domnului director prof. dr. Vasile Mih, pentru sprijinul acordat!

Prof. Cornelia HOTEA

 

 




Graffiti: artă sau vandalism? (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Sebastiana Joicaliuc

Metrouri pictate, poduri marcate, pereți acoperiți cu picturi – graffiti-ul se ivește îndrăzneț prin orașele noastre. Se pare că nimic nu e nou. Graffiti-ul există de mii de ani și de-a lungul timpului a ridicat aceleași întrebări pe care ni le punem și azi: e artă sau vandalism? E mai vechi decât trenurile, mai vechi decât hip-hop-ul, mai vechi decât sprayurile cu vopsea – deoarece atâta timp cât au existat pereți, oamenii au scris pe ei.

În secolul I î.Hr. romanii desenau în mod regulat pe pereții cetăților, în timp ce peste ocean mayașii desenau prolific suprafețele publice. Nu a fost din totdeauna un act considerat subversiv. În Pompei, de exemplu, cetățenii marcau zidurile cu tot felul de formule și vrăji, poezii despre iubiri neîmpărtășite, sloganuri politice și chiar mesaje care încurajau gladiatorii preferați.

Între timp, câțiva oameni, printre care și filozoful grec Plutarh s-au retras, catalogând graffiti-ul ridicol și lipsit de sens – dar abia în secolul V a fost sădit conceptul modern de vandalism, când graffiti-ul a început tot mai mult să fie asociat cu rebeliunea deliberată și instigarea la acte de violență, fiind catalogat de la sine ca vandalism. Acesta este și motivul pentru care în ziua de azi, cei mai mulți artiști stradali rămân underground.

Ideea de spațiu și proprietate e centrală în istoria graffitiul-ui, căci evoluția sa a mers mână în mână cu scene contra-culturale. Așa cum aceste mișcări au vociferat împotriva sistemului, așa și artiștii stradali au provocat și întins limitele proprietății publice, însușindu-și metrourile și panourile publicitare.

Odată cu amplificarea mișcărilor anticulturale și creșterea numărului de fani și adepți, graffitiul își face loc în muzeele de artă contemporane – acesta devine mainstream, dar oare acest lucru îl va ajuta să devină mai ușor acceptat de către societate?

Situația în România

Pentru autorităţi, graffiti-ul are o singură definiţie: „Înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe faţadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice şi de arhitectură sau pe orice alt tip de construcţii a inscripţiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, sprayuri şi alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză”.

Aceasă „artă” modernă este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei prin Legea nr. 554/2003.

În plus, legea dispune că persoanele care au fost sancţionate au şi obligaţia de a suporta cheltuielile pentru refacerea aspectului estetic al bunului în cauză, sumă care trebuie plătită în termen de cinci zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

Graffiti-ul, „artă pentru artă”

Graffiti începe ca formă cunoscută în America, în anii ’70. De fapt, e o formă mult mai veche de artă, pe care o putem compara oarecum cu arta parietală, stradală sau cu arta rupestră. Revenind la America anilor ’70, era considerată un fel de artă underground, dublată de apariția hip-hopului în muzică, consolidată ulterior de manifestul pop-art. Din punctul meu de vedere, graffiti-ul este ”artă pentru artă” începută în Impresionism, nicidecum nu o consider vandalism, ci o formă de exprimare liberă în spațiu neconvențional. În perioada ’85-’90, în America se încearcă introducerea graffiti-ului în galerii, transpunând opere din grafittii pe suporturi convenționale, însă, manifestul nu reușește. În România, graffiti apare după ’89. La noi în țară, unul dintre cei mai cunoscuți grafferi timișoreni, care duce și în galerii arta graffiti-ului, este Flavius Roua. De altfel, Timișoara, în anul 2000 încearcă să aloce spații concrete în oraș pentru graffiti sau artă urbană. (prof. Ioan Muntean, directorul Școlii de Muzică și Arte Plastice, Sighet)

„În public și pentru public”

Din punctul meu de vedere, putem analiza graffiti-ul din mai multe perspective. Pentru că se încadrează în cultura suburbană, poate fi considerat o formă de manifest stradal, pentru că, cel care îl realizează, autorul său, îl face în public și pentru public. Este, din acest punct de vedere, o formă de revoltă. ”Artistul” vrea să fie auzit.

Apoi, putem spune despre graffiti că este o formă de artă (street-art), pentru că, nu de puține ori, îl întâlnim în locuri accesibile, special amenajate, unde e permis graffiti-ul. De altfel, se și vorbește de graffiti ca fiind un stil în artă. Însă, în momentul în care îl regăsim pe clădirile istorice, în zonele istorice, care reprezintă cultura unei comunități, e, deja, vandalism.

Este foarte important, atunci când privim/analizăm un graffiti, să identificăm artistul, ce face? (desenul în sine), cu ce scop? Mesajul și emoția pe care le transmite sunt, de asemenea, foarte importante. De ce spun asta? Pentru că, dacă analizăm puțin diacronia fenomenului, putem afirma că și arta paleolitică, pictura rupestră, desenele și scrijeliturile pe care le regăsim în peșteri ca Altamira, sunt primele forme, primele exprimări ale graffiti-ului, realizate în culori naturale și reprezentând scene din viața de zi cu zi a comunității paleolitice. Ei, din această perspectivă trebuie privit și graffiti-ul de azi. (Adrian Pricop, profesor de desen)

„Graffiti-ul este o exprimare în formă pură a străzii”

Graffiti-ul este o exprimare în formă „pură” a străzii. Face parte din arta străzii deși, altădată considerată o artă vulgară, a neadaptaților, în societate, azi, conform noilor abordări, intră la categoria artei moderne. Este, indiscutabil, un mod de exprimare a unei generații de artiști neconvenționali (acolo unde vorbim de artiști în adevăratul sens al cuvântului), dar, fiind în același timp și un strigăt de revoltă pentru unele categorii sociale situate la marginea ”urbanului”. Fără discuție, în secolul nostru în care social-media a cucerit spațiul virtual cu repercusiuni instant în spațiul real, modul de expansiune și potențialul larg de utilizare a spațiului public, conduce la o prezență familiară a oricărei forme de prezentare vizuală, ușor de recepționat de către un număr larg de admiratori sau amatori. (Ion Mariș, curator expoziții Sighet)

Așadar, arta străzii are și subtile, sau mai puțin subtile conotații primitive care pot fi înțelese ușor sau descifrate în mod convenabil de către admiratorii ocazionali.

Sebastiana JOICALIUC
studentă Jurnalism, UBB, Cluj




Prețul libertății (autor, Oana Țînțaș)

prof. Oana Țînțaș

Nu știu să-l definesc. Nu știu cum treceau zilele până venea acasă. Simt doar fericirea de-a fi la tata în brațe. Senzația de pace, de acasă pe care mi-o dădea. Nimicurile pe care le vorbeam cu el în neștire. Sau tăcerea. Mâncatul la el în brațe. Cred că așa dor îmi era să vină acasă, încât atunci când îl vedeam nu mă mai puteam desprinde de el. Eram imaginea lui în miniatură, tunsă băiețește, gălăgioasă și curajoasă, cu vorbele la mine, „fata lu’ tata”. Deși își dorise toată viața băieți, declara că nu m-ar da pe 100. Aveam un limbaj secret parcă, o conexiune neînțeleasă, dar pentru noi foarte clară. Toți copiii sunt întrebați tâmp: „Pe cine iubești mai mult?”. Cu riscul de-a o supăra pe mama, dădeam la vârste fragede același răspuns, cu voce: „pe tata, da’ să nu-i spuneți la mama”. Răspunsul a devenit unul interior mai apoi, dar a rămas același vreme foarte îndelungată.

Toți îl strigau Dan. Mulți ani am crezut că ăsta-i era prenumele. Numele lui era un derivat al acestuia. Un diminutiv. Era inginer. Agronom? Zootehnist? Eram foarte confuză. Nu știam clar ce face, că era calificat în creșterea animalelor, dar măsura terenurile țăranilor. Naveta fiind prea lungă, stătea într-un sat în timpul săptămânii și venea în week-end acasă. „Trăiți, domn’ inginer!”, reverențios îl mai saluta lumea… alți domni înclinau capul și-și ridicau pălăriile. Mama era asistentă de farmacie, dar și ei i se adresau la fel de respectuos „doamna farmacistă”. Ea frumoasă, el rebel.

Așadar, când tata venea acasă, îi săream de gât, încă de la ușă și nu mă desprindeam de el. Mânca cu mine în poală, îi ciuguleam din farfurie. Când se lua curentul și stăteam toți adunați în jurul mesei, zărindu-ne sub lumina difuză a lămpii cu petrol, tata îmi curăța semințe de floarea-soarelui și mi le aduna în grămăjoare. Mă uitam fascinată la fiecare mișcare de la pungă la gură și apoi la grămada care creștea prea încet. Mă sileam să am răbdare, să aștept să se strângă mai multe. Îmi umpleam gura cu semințe și apoi începeam din nou așteptarea. El nu mânca nimic.

Mă pregăteam alături de el de bărbierit. Avea cremă în tub, ca pasta de dinți. Își punea puțină în palmă și apoi cu pămătuful umezit, făcea o barbă de spumă peste barba lui. Era ca un Moș Crăciun. Și eu voiam barbă de spumă. Și o căpătam. Făcută cu același pămătuf. Ne poziționam la oglindă, cot la cot, și ne bărbieream. Eu primeam o „lamă fără lamă” și luam evident doar spuma. Dar imitam absolut toate strâmbăturile lui când se străduia să parcurgă toate cutele feței. La final ne limpezeam cu zgomot și urma o soluție ce mirosea înțepător, dar plăcut. Mă dădeam și eu, dar nu pricepeam de ce-l ustură pe el așa tare. Că pe mine nu mă durea deloc. Lui îi mai curgea sânge. Mie niciodată. Ciudat…

Și azi tata crede că am părul des și frumos datorită lui. Avea obsesia căderii părului și pentru că-i semănam leit, îi intrase în cap că voi cheli și eu. Mă ducea la frizer, în C.I.L., și un nene mustăcios mă tundea extrem de scurt, băiețește. Plângeam și fața mi se făcea un amalgam de păr care-mi rămânea lipit din cauza lacrimilor. Îmi pipăiam capul și eram extrem de descumpănită de felul în care arătam. Drumul înapoi spre casă nu îl mai parcurgeam ținându-ne de mână, ci mergând îmbufnată și scăldată de lacrimi de crocodil. Protestam că sora mea are voie să-și crească părul și eu nu. La toate văicărelile mele, el răspundea scurt: „Ea nu seamănă cu mine. Lasă, dragu’ tatii, că mi-i mulțumi când vei fi mare.” Evident, nu-i mulțumesc. O aberație. Aveam păr bun de mică. Nu mi l-a îndesat el cu tunsorile rușinoase de băiat. Asta i-a mers până într-un an, când am refuzat să mă las dusă la frizer. Pe sus nu mă putea lua că răcneam și auzea toată strada, de târât de-o halipă nici pe atâta, că mă zbăteam ca o posedată. Așa că a renunțat, suspinând și căinându-se că voi cheli ca el.

Îi plăcea muzica populară și făcea pe dirijorul dând frenetic din mâini și cântând în același timp. Îl imitam. Imitam pe toată lumea. Tineri, bătrâni, actori, cunoscuți, fără discriminare. Tare-mi plăcea să fiu centrul atenției. Sora mea mi-a spus odată că se simțea invizibilă în preajma mea.

Duminicile erau decupate după un șablon. Dimineața mă trezeam învăluită de miresmele ce veneau dinspre bucătărie. Prăjituri, supe, ciorbe cu multe verdețuri, că așa-i plăcea lui. Friptură pe care el o pregătea cel mai bine, încins cu șorț de bucătar. Mirodenii, ierburi din nou, usturoi, vin, toate emanând mirosuri colorate. Clinchet de farfurii și pahare la amiază, râsete, povești, apoi vasele spălate cu zgomot la chiuvetă. Momentul urât de mine toată copilăria era legat de meciul de fotbal, de vacarmul insuportabil pentru mine, făcut de comentatorii care anunțau „cine-i la balon”. Ce stupid mi se părea să-i spui mingii de fotbal „balon”! Nu aveam voie să râdem, să facem gălăgie pentru că se risipea vraja și magia meciului. Era complet absorbit și mie mi se instala o senzație ciudată în stomac pe care o resimt și acum, ori de câte ori aud un comentator sportiv. N-am luat niciodată bătaie de la tata. Amenința cu șlapul în vânt, ne mai croia peste plapumă, dar nu simțeam nimic. Râdeam. Asta se întâmpla seara, când refuzam cu sora mea, să ne domolim. Ne certam, ne băteam, urlam și doar șlapul fluturat ne putea potoli. Copilărie în toată regula. Cu mamă, tată, soră, cu prieteni și mese, jocuri, râsete, glume, viață adevărată. Eram în clasa a IV-a.

Cam pe atunci am început să recunosc respirația îmbibată de aburii alcoolului. Nu-mi plăcea. Îmi crea repulsie instant. Și venea mereu din partea tatei. La vârsta asta nu-i mai stăteam în brațe, nu mai eram centrul universului său. Altceva îi capta atenția. Era mereu irascibil, nervos și căuta motive de harță. Nimic nu-i mai era pe plac. Refuza să mai vină cu noi în excursiile săptămânale la Muzeul Satului ori pe malul Izei, locuri de relaxare pentru mai toată lumea pe atunci. Prefera să rămână acasă, să stea pe balcon și să privească pierdut în zare. Am aflat mai apoi că privea țintit, nu pierdut, către ceva nou, interzis, acel „altceva” care-i captase atenția.

Zilele senine erau încheiate. Senzația mea de gol în stomac, de spaimă erau permanente. Ora 16 era simțită organic. Nu aveam nevoie de ceas. Începeau să mă doară toate. O panică de necontrolat se instala. Tot ce depășea 16.30 era agonie. Știam că vine doar târziu, duhnind a băuturi amestecate și a tutun, scrâșnind din dinți și violent. Agresivitatea i-a crescut în timp, furia, nevoia de a lovi, de a înspăimânta, de a sparge, de a distruge. Trei suflete sufereau la unison, se temeau, plângeau și își frângeau mâinile. Mama și fetele, neputincioase în fața unui monstru. A doua zi după beție era plin de remușcări, promitea că a fost ultima dată, că nu mai face pentru nimic în lume. Era momentul mamei să preia puterea. Sau al meu. Când îi aruncam vorbe grele direct în obrazul pe care-l iubeam, pe care-l bărbierisem toată copilăria. Se căia, îmi cerea iertare. Voiam să-l cred. Îl credeam. Speram. Mă rugam. După o săptămână, cam atât îl ținea până să o ia de la capăt, reîncepea calvarul.

Ceasul interior îmi bătea mereu ora 16. Zi după zi. An după an. Mirosul alcoolului nu mă mai părăsea. Mi se infiltrase în creier, îmi stăruia în toți porii. Vorbele deșănțate, injuriile, jignirile, blestemele, trivialitatea m-au scos forțat din copilărie. „Jocurile au stat” pentru mine. Doar două prietene bune mă vizitau. Ele știau ce trăiesc. Pentru restul lumii, eram un copil ca oricare altul, cu teme, jocuri și năzbâtii. Pentru cei ce aveau ochi să vadă, lumina îmi dispăruse din privire, inocența abandonase sufletul meu pustiit. Somatizam. Durerea îmi locuia ființa. Mi-o cotropea. Eram un copil cu suflet hăituit. De om mare, epuizat. Mă imaginam cuprinzând nemărginirea, atingând ramurile cioturoase, zburând razant pe lângă inflorescențele cireșilor, uitând de lumea reală. Încercam să evadez, să uit că-mi târam picioarele obosite, că-mi plecam capul epuizat de gânduri și țipete. Să uit că nimicnicia umană mă doborâse, mă spulberase, măcinându-mi sufletul. Mă vedeam plutind, visând libertatea, ridicându-mă deasupra tuturor. Privind mereu deasupra.

În lumea reală însă, coșmarul nu se oprea. Nu mai aveam duminici cu un tată iubitor, încins cu șorț, gătind friptură. Acum era îmbibat în alcool și duhnea a tutun. Și arunca friptura în tavan, mânca grobian, cu sosurile și toată zemuiala scurgându-i-se pe față. Tacâmurile nu-i erau de folos. Mânca doar cu mâinile, împroșcând în toate părțile, bătând cu pumnul în masă, amenințând. Într-o seară, când noi eram în toiul unei curățenii generale, cu covorul greu, curat, bătut, rulat, a decis că cel mai nimerit ar fi să-l arunce de pe balcon. Așa a făcut. De două ori am cărat toate covorul în casă, până la etajul doi. A treia oară, rușinată, mama a rugat-o pe vecina de la parter să ni-l țină la ea în casă până a doua zi.

Rușine. M-a acoperit de rușine. O zi infernală a fost cea în care a spart prin casă: telefon, dulap, trântea cu sticla în masă creând semicercuri în lemnul de stejar. Urme vizibile ale invizibilului monstruos petrecut. Atunci am fugit de acasă. Așa cum eram îmbrăcate. Am dormit la Buni. A doua zi, am apărut la școală cu mama de mână, care, înlăcrimată, îi explica tovarășei învățătoare de ce nu am uniformă. Știu că m-a privit blând și m-a împins ușor în clasă în timp ce ele vorbeau pe coridor. Rușine am simțit când toate privirile echipate în uniforma regulamentară s-au ațintit asupra mea. Oare știau cu toții ce pătimisem? Pesemne știau. Cu siguranță ghiciseră. Era totul scris pe fața mea desfigurată de nesomn, de spaimă.

Cum poți dori ca omul pe care l-ai iubit cel mai mult pe lume să moară? Ce resorturi s-au declanșat amarnic încât să simt că pământul nu ne mai poate curpinde pe amândoi? Unde s-a dus iubirea lui? Grija pentru noi? Ce anume poate determina o schimbare atât de cumplită?

Aveam admitere pentru liceu. Nu învățam acasă. Că nu era cu putință. Aveam atacuri de panică. Nu puteam respira. Oniricul coșmaresc era realitatea mea de zi cu zi.

Violența ajunsese la cote maxime. Mama avea obrazul vânăt. Copilul care ședea în brațele tatălui așteptând grămăjoarele de semințe, care se bărbierea în oglindă ca o reflexie a lui, care-l venera și-i sărea de gât de cum intra în casă, copilul acela devenise un adolsecent furibund, căruia i se activase un singur instinct. De protecție a mamei. Rolurile erau inversate, îmi asumasem poziția asta de nevoie. Îmi amintesc că i-am prins hainele în dreptul pieptului, și l-am azvârlit în ușă, care s-a zguduit sub impactul loviturii. N-am să uit niciodată privirea lui injectată, furioasă, șocul că eu, „puiul tatii”, îl atacam cu atâta ură. La scurt timp a părăsit casa, însoțit de jandarmi. Dulapurile i-au rămas goale. Ca sufletul meu. Ceva s-a rupt atunci definitiv în mine. Noaptea aceea, prima în care n-am știut cum să ne purtăm, dacă să îndrăznim să dormim, a fost una în care n-am știut cum să ne primim libertatea. Ne uitam una la alta și ne întrebam: „E real? Am scăpat? Am scăpat de el cu adevărat?”. N-am dormit. Nu ne-am liniștit. Mult timp după aceea. Nici nu eram învățate cu liniștea. Venea după atâția ani de chin, încât nu recunoșteam ce e.

Până la urmă, a avut el grijă să nu cunoaștem liniștea cu adevărat. S-a mutat la noi în bloc, în balconul la care privea dus pe gânduri, găsindu-și noua iubire la doi pași de noi.

Rușinea am îndurat-o mai departe. Mama, furia. Așa s-au scurs anii. Din când în când mă întreba în ce clasă sunt, câți ani am. Mai apoi în ce an sunt la facultate.

Traumele te însoțesc peste tot. Durerea se estompează, viața curge, și ți se pare că ai lăsat totul în urmă, că ți-a trecut, că te-ai vindecat. Psihologii știu mai bine. Că trebuie să ierți. Să vindeci copilul din tine, care n-a avut nicio vină, care-i speriat și rănit și care nu te lasă să evoluezi cu adevărat. Frumoase vorbe. Înțelepte. Complet abstracte pentru mine. Noaptea libertății mele a însemnat și abandonul. Senzație care m-a paralizat toată viața. Dezrădăcinarea, lipsa de apartenență la ceva ce ai iubit și apoi ai urât în egală măsură. Iubirea ca abuz.

Trecând pe stradă am auzit dintr-o casă un strigăt de femeie: „Nu mai da!” și visceral am devenit femeia. Înspăimântată. Transportată în timp, într-o copilărie zbuciumată. A nimănui. Nevăzută și neauzită în vacarmul oamenilor mari. Abandonată.

Oana ȚÎNȚAȘ




Sighetul la zi(d): Mândrie de… patruped!

Orașul cu “duși” stăpâni
A fost ocupat de câini:
Bipede și patrupede
Zi și noapte stau de veghe
La poartă la-mpărăție,
Spre a noastră bucurie!

Ras Publica




#CNDV100 – Clasa prof. Motogna, promoția 1998

Apropiindu-ne de sărbătoarea Centenarului Colegiului Național „Dragoș Vodă” vom mări frecvența prezentărilor promoțiilor dragoșiene. Azi, demarăm cu publicarea primei clase din promoția 1998. Citiți-ne constant și identificați-vă (inclusiv prin prisma performanțelor), transmiteți mesajele voastre tuturor cndv-iștilor!

Fotografie din arhiva prof. Ștefan Huber.

Salut, Sighet!

 

 




Sigheteanca Anișoara Mârza (Gog) a impresionat… Clujul!

Anișoara Mârza (Gog) – foto, Cristi Vescan

Marți, 18 iunie 2019, vremea a ținut cu organizatorii evenimentului Atipic Beauty Cluj 2019. Ediția a XIX- a s-a desfășurat în condiții excelente la Casino Parc – Centrul de Cultură Urbană. Un public numeros a aplaudat parada în aer liber, cele 14 modele – printre care s-a numărat și sigheteanca Anișoara Mârza (Gog) – evoluând cu multă demnitate și eleganță.

Evenimentul de la Cluj (desfășurat pentru a șaptea oară în municipiul de pe Someș) a fost organizat de asociațiile Open Your Heart și Sagapo, în colaborare cu agenția de turism Wens Travel, și a fost susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. De altfel, primarul Clujului, Emil Boc, a fost prezent la atipica paradă.

Magda Coman, președinta Asociației Open Your Heart, inițiatoarea acestui proiect, este un fost model profesionist care, în urma unui grav accident, trăiește, muncește și are încredere în sensibilitatea umană deși își duce viața într-un scaun cu rotile.

Paisprezece persoane publice au însoțit pe podium cele 14 modele în scaune cu rotile, mesajul acestora fiind foarte ferm și convingător: noi, toți, trebuie să ne implicăm și să contribuim la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Atipic Beauty este un proiect extraordinar, un proiect care mi-a oferit șansa de-a promova normalitatea într-o societate aparent… nepăsătoare. În acest an am purtat o rochie deosebită – creată de sigheteanca Ileana Vassiliev – care a fost apreciată și admirată de celelalte modele dar și de designerii prezenți. În mod sigur am atras atenția și am câștigat mulți susținători pentru “cauza” noastră ”, ne-a mărturisit, imediat după paradă, Anișoara Mârza (Gog).

Evenimentul a avut și câteva “inserții” muzical – artistice, foarte apreciate de spectatori.

Salut, Sighet!

foto: Cristi Vescan




„O zi cu bicicleta” prin Sighet

Duminică, 23 iunie 2019, Clubul Rotaract Sighet alături de CsaBike, surprinde vara inedit, organizând proiectul „O zi cu bicicleta”, în intervalul orar 08.00-18.00. Sighetenii sunt încurajați să își parcheze mașinile și să se plimbe cu bicicleta pentru o zi.

Scopul proiectului este de a promova sănătatea, sportul și educația, atingând, în acest mod, trei arii de interes public.

Tronsonul Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”- sensul giratoriu de lângă Complexul „Practico” va fi închis pentru a oferi cetățenilor bucucria unei zile fără agitație în trafic, dar plină de seninătatea unei duminici liniștite.

În centrul orașului va fi amenajat un traseu tip poligon pentru bicicliști, un cort pentru service biciclete gratuit- oferit de CsaBike, un punct bike & coffe la Restaurant „Floare de Colț” (str. Corneliu Coposu, nr. 2/3), educație rutieră- oferită de Poliția Locală, dar și un spațiu de joacă special pentru copii, cu animație, balon gonflabil, trambulină și face painting oferit de Familia 31, la Grădina Morii.

Clubul Rotaract a a avut această inițiativă în urma unei sesiuni de brainstorming care a dus la următoarele concluzii:
1. Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două mari dezavantaje. În primul rând, eliminarea se face foarte aproape de sol, fapt care duce la realizarea unor concentraţii ridicate la înălţimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică şi mare capacitate de difuziune în atmosferă. În al doilea rând, emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii, diferenţele de concentraţii depinzănd de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii.
2. Dorim să promovăm un stil de viață sănătos. Mișcarea fizică contribuie la eliminarea stresului, anxietății și depresiei, întărește mușchii, inima, ba chiar întregul sistem cardio-respirator. Și nu în ultimul rând, persoanele care fac sport și au o viață activă din punct de vedere fizic, au articulațiile foarte mobile, echilibru al coloanei vertebrale și flexibilitate. Exercițiile fizice îmbunătățesc considerabil concentrarea psihică și ulterior, rezistența fizică, ba mai mult, ne ajută să pierdem kilogramele în plus.
3. În anul 2017, accidentele rutiere cu implicarea pietonilor copii reprezintă 28% din totalul accidentelor cu pietoni. Un pieton care este lovit la viteza de 50 km/h (viteza maximă de circulație în localități) are 87% probabilitate de deces în urma impactului, iar în cazul unui copil acest procent crește exponențial. Cifre statistice care reflectă nivelul scăzut de siguranță rutieră pentru copiii din România (șansa ca un copil să fie implicat într-un accident rutier este de 8 ori mai mare decât în Olanda). De aceea, avem nevoie de educație rutieră.

Program proiect „O zi cu bicicleta”:

Traseu tip poligon: între orele 09.00-18.00
Punct bike & coffee: între orele 08.00-14.00
Service biciclete: între orele 08.00-18.00
Loc de joacă pentru copii: între orele 10.00-18.00 ( în parcul Grădina Morii)

Vă invităm la cea mai eco zi din an, ziua în care toată lumea își lasă mașina acasă!

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/events/199341460956339/?active_tab=discussion

Persoană de contact: Oana Mariș
Dep. PR & Marketing
tel: 0753035300
e-mail: rotaractsisghet@yahoo.com

Comunicat de presă




Îmi cer scuze (Ileana Pisuc)

Prin acest scurt mesaj, vreau să-mi cer scuze public deoarece, în urma unui articol apărut în anul 2017 pe site-ul www.salutsighet.ro, Bozai Nicoară și Arba Lucica, polițiști locali la Poliția Locală Sighet, s-au simțit ofensați și defăimați de cele relatate de mine.

Niciodată nu am avut intenția de a aduce atingere onoarei sau demnității acestora, doar că mi-am permis  să am și eu o reacție emoțională la acțiunile lor.

De aceea, încă o dată îmi cer scuze public pentru neplăcerile pe care le-am pricinuit acestora.

”Când constați o faptă reprobabilă sau minți, spunând cu voce tare acest lucru, NU defăimezi. El se defăimează singur prin acțiunile ce le-a făcut de bunăvoie. Corelația cu adevărul e de ordin constatativ.” (Gabriel Liiceanu)

Cam asta am avut de spus.

Ileana PISUC
13.06.2019

 




PoetikS – Ana-Maria Pop

Ana-Maria Pop

*****
Scriu cu lacrimi de sânge,
O ultimă scrisoare spre nemurire.
Am fost târâtă spre porțile iadului,
De unde te vedeam pe tine.
Mă îndrăgostisem pe loc,
de căldura,
suferința,
și focul din privire;
Vedeam dincolo de toate!
Și totuși simțeam durerea
fiecărui om
care hotărâse să îți treacă pragul!

*****

Mi-aș fi dorit o viață cu tine!
Pe un drum anevoios
dar măcar te țineam de mână.
Într-o lume plină de oameni
care văd totul în roz,
noi vedeam negru!
Ne bucuram de întuneric!
De ce?
Pentru că mereu în acel întuneric
ne străluceau visele precum stelele.
Un cer înstelat de speranțe, dorințe
arzătoare, spre un viitor împreună.
Apoi a apărut luna!
Iar tu ai început să iubești lumina ei
și ușor, ușor, stelele au fost acoperite de un nor…
tu ai plecat spre lună!
Iar eu,
eu am rămas pitită într-un colț!

Ana-Maria POP
clasa a XII-a F, CNDV

sursă foto: pinterest




#CNDV100 – Absolvenţii Liceului „Dragoş Vodă” Sighet (1920 – 1940)

Absolvenţii Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei au fost, sunt şi vor rămâne cartea de vizită a acestei prestigioase instituţii de învăţământ secundar din Maramureşul istoric. Şi azi ne asumăm responsabilitatea de a urmări parcursul absolvenţilor noştri, continuând o mai veche tradiţie ce-şi are originea în perioada interbelică.

În arhiva liceului am identificat o listă redactată în perioada postbelică cu absolvenţii clasei a VIII-a de liceu din perioada 1920-1940, pe care o reproducem în rândurile care urmează. Lista este structurată astfel: nr. crt., numele şi prenumele elevului, eventual profesia sau locul în care a trăit.

În primul articol redăm absolvenţii din promoţiile 1920 – 1929, cu menţiunea că în anul 1928 a absolvit şi clasa a VII-a de liceu, în conformitate cu Legea învăţământului secundar elaborată de ministrul Instrucţiunii Publice, Constantin Angelescu.

Promoţia 1920 – 1921 (curs zi)
1. Boroş Ioan – Gherla
2. Coman Andrei – Săcel – preot
3. Cotan Vasile – Turţ
4. Doroş Vasile – Breb
5. Dunca Victor – Ieud – preot la Paris, cap de promoţie
6. Iuga George – Onceşti – funcţionar
7. Mesaroş Victor – Rona de Jos – preot
8. Nap Ion – Vad – preot
9. Petrovai George – Petrova – preot
10. Vlad Vasile – Şugatag

Promoţia 1921 – 1922 (curs de zi)
1. Berger Nicolae – Sighet
2. Csiszar Iuliu – Sighet
3. David Adalbert – Cluj
4. Hanz Bernath – Galiţia
5. Iarosovici Iuliu – Sighet
6. Iarosovici Zoltan – Sighet
7. Karpati Ludovic – Cehoslovacia
8. Kelemen Zoltan – Sighet
9. Kleim Sigismund – Cehoslovacia
10. Kovács Adalbert – Cehoslovacia
11. Lax Alexandru – Poieni
12. Nagy Alexandru – Tisa – Bogdan Vodă
13. Szölössy Ştefan – Sighet
14. Vigdorovici Andrei – Sighet
15. Weiss Vasile – Sighet
16. Weiss Oskar – Sighet

Promoţia 1922 – 1923 (clasa a VIII-a curs zi)
1. Balea Ştefan Constantin – Sighet, inginer Bucureşti
2. Bell Vasile – Apşa de Mijloc, inginer Bucureşti
3. Dragoş Eugen – Vişeul de Mijloc, preot Deseşti
4. Dunca Vasile – Ieud, notar Ieud
5. Godja Vasile – Onceşti, preot Onceşti
6. Matrai Andraş – Vişeul de Sus
7. Papp Simion – Iugoslavia, inginer
8. Papp Ştefan Mihai – Vişeul de Sus
9. Jidov Sever – Romos, Hunedoara

Promoţia 1923 – 1924 (clasa a VIII-a, curs zi)
1. Almasy Acaţiu – Dubova, avocat Cluj
2. Balya Mihai – Sighet, inginer, prof. Cluj
3. Bell Ştefan – Apşa, inginer arhitect, Bucureşti
4. Cerbănic Dumitru – Slatina, medic
5. Cserveny Iuliu – Ocna Şugatag, inginer Timişoara
6. Irimieşiu Liviu – Alba, Acad. Comercială
7. Man Adalbert – Sighet, medic
8. Ofrim Alexandru – Sighet, Acad. Drept
9. Şerban Teofil – Cojocna, Acad. Drept
10. Timiş Vasile – Borşa, Acad. Comercială
11. Tite Gheorghe – Săpânţa, Acad. Drept şi Comercială
12. Bede Vasile – Sighet, inginer
13. David Nicolae – Sighet
14. Davidovici Ernest – Sighet, Acad. Comercială
15. Davidovici Mihail – Sighet, medic
16. Friedman Alex. – Sighet, inginer
17. Gavaller Ludovic – Sighet, profesor
18. Harmat Alex – Sighet, contabil
19. Katz Ferdinand – Sighet, avocat
20. Kleinn Gezá, Sighet, avocat
21. Kleinn Gh. – Sighet, avocat
22. Kleinn Iosif – Sighet, medic
23. Kasa Emeric – Cluj, agronom
24. Kratz Hermann – Polonia, farmacist
25. Nagy Csaba – Maramureş, medic
26. Szekely Edmund – Sighet, farmacist
27. Török Fr. – Satu Mare, funcţionar
28. Varady Gavril – Sighet, medic

Promoţia 1924 – 1925 (clasa a VIII-a, zi)
1. Auerbach Adalbert – Bocicoi
2. Balint Gheorghe – Văleni, funcţionar
3. Basch Avram – Sighet, medic
4. Berea Antoniu Radu – Ungaria, farmacist
5. Chiselnic Desideriu – Bârsana, medicină
6. Fried Vasile – Sighet, drept
7. Fuchs Lazăr – Slatina
8. Ivaşcu Alexandru – Rozavlea
9. Kahán Arnold – Sighet
10. Kaufmann Isac – Sighet
11. Kaufmann Vilhem – Vişeu, comerţ
12. Opriş Ion – Apşa, drept
13. Pop Mihai Găvrilă – Glod, preot
14. Radu Petru – Berbeşti, medic
15. Roth Eugen – Hust, medicină
16. Windholtz Teodor – Cehoslovacia
17. Iordache Dumitru – Dolj
18. Wertheimer Eugen – Hust, comerţ

Promoţia 1925 – 1926 curs zi
1. Bede V. Zoltan – Sighet
2. Cantunioni Victor – Bucureşti
3. Chindriş Vasile – Ieud, preot Cluj
4. Dunca Laurenţiu Ilie – Cuhea, inginer
5. Friedmann Nicolae – Sighet
6. Gogu Ion – Sălaj
7. Homeiu Vasile Dumitru – Telciu, profesor
8. Hulpoi Nicolae – Neamţ, profesor universitar
9. Jakobiny Ştefan – Săcel, avocat
10. Katz Eugen – Sighet
11. Kisgyöngy Aladar – Sighet
12. Leonte Ion – Muscel
13. Marchiş Ion – Strâmtura, drept
14. Marina Mihai – Apşa, drept, cap de promoţie
15. Pollak Hennin – Sighet
16. Pop Dumitru – Fereşti, preot
17. Stark Iosif – Sighet
18. Vegh Hernann – Vişeu de Sus
19. Weiss Nicolae – Sighet

Promoţia 1926 – 1927
1. Ardelean Paul – Cavnic, inginer, director al Lic. Târgu Mureş
2. Borca Titu – Ieud, preot
3. Dăncuş Gheorghe – Ieud, profesor Cluj
4. Georgescu Ioan – Romanaţi, Facultatea Drept, grefier
5. Jurca Cornel – Lugoj, inginer
6. Kalmar Eugen – Sighet, avocat
7. Markovici Adalbert – Sighet
8. Moldovan Ion – Vad, Facultatea Drept
9. Raczkövi Aladar – Vinţul de Jos, preot
10. Török Ştefan – Floreşti, preot
11. Wertheiumer Ernest – Hust
12. Bilţiu-Dăncuş Ion – Ieud, particular, prof. I
13. Vasile Radu – Vlaşca, particular
14. Bede Iosif – Sighet, particular
15. Danzig Emeric – Sighet, particular

Promoţia 1927 – 1928
1. Bodnar Flore – Slatina, profesor universitar
2. Chindriş Alexandru – Ieud, preot
3. Creţu Ion – Odorhei, funcţionar, ofiţer Deva
4. Cristea Simion – Cavnic, inginer
5. David Gheza – Sighet
6. Ficzay Zoltan – Ocna Şugatag
7. Fonte Gheorghe – Slatina, Acad. Comercială, funcţionar
8. Holdiş Grigore – Săpânţa, profesor
9. Hriţiu Petru – Bîrsana, profesor bibliotecar
10. Kugyöngy Ion – Sighet
11. Koppel Gavril – Sighet, avocat
12. Kremer Martin – Sighet, avocat
13. Marina Laurenţiu – Slatina, preot
14. Motaş Virgil – Bacău
15. Pasternak Iacob – Sighet
16. Todea Felician – Şomcuta Mare, avocat

Promoţia 1927 – 1928 (clasa a VII-a)
1. Moise Ion
2. Oros Alexandru
3. Oros Gheorghe
4. Pop Gheorghe
5. Radu Andrei – Corneşti, Conf. Univ. Cluj
6. Rednic Toma
7. Şalovici Radu
8. Stan Ion – Săpânţa, drept
9. Vlad Aurel – Sighet, medic
10. Voiculescu Oprea – Sighet, profesor
11. Zeikany Vasile – Ieud, preot
12. Modreanu Dumitru
13. Dundescu Nicolae
14. Marcovici Adalbert

Promoţia 1928 – 1929
1. Danzig Tiberiu – Sighet
2. Datcu Gheorghe – Constana
3. Fruchter Nicolae – Sighet
4. Mezei Francisc – Sighet
5. Rűbl Iosif – Dragomireşti, inginer
6. Sînjoanu Septimiu – Năsăud
7. Schöngut Vasile – Sighet
8. Szekely Gavril – Sighet
9. Danzig Emeric – Sighet
10. Dunca Găvrilă – Ieud
11. Fried Gavril – Sighet
12. Friedmann Nicolae – Sighet
13. Rozoş Vasile – Sighet
14. Ivaşcu Gavril – Ieud, preot
15. Koppel Izidor – Sighet
16. Oros Ion – Cehoslovacia
17. Stan Teodor – Săpânţa, Facultatea de Drept
18. Werner Vasile – Berbeşti, avocat

Vom reveni cu absolvenţii 1930 – 1940 într-un material viitor.

Sursă foto: arhiva liceului

prof. Marius VOINAGHI




Pe drum mergând…

* „…me’rem şi la Kauflănd?” „Darră!…Peeste tăt!” (– dimineaţă şi marţi, două cumetre agale, pe corzo)
* Mai, după ploile reci. „…fiervechicum-pă-‘răăm!…, fiera-du-‘năăm!. .. (– atelaj cu badoage pe străzile de sub Deal – ea dolofană şi coloretă, el concentrat la mânat calul)
* Trece maşina şcolii de condus maşini de mare tonaj – uriaşă. Pe ea scrie cu litere tot aşa de mari „ŞCOALA”. „Asta da şcuală!” – exclamă o vilegiaturistă în trecere prin urbe.
* Încă din clasele primare, unii băieţi sunt pasionaţi de maşini. Exemplu: „Vrei o tură cu Be-eM-Veu’ ?” – strigă ei pe culoare, după unele colege liceene.
* Sărbătoarea poeziei ucrainiene la Sighet. Două doamne în costume „naţionale” de prin zona Tulcea: „Taka me douha ses’ia sukn’ia șoa s’ia împiedikuiu v n’iu!”: „Mi-e atât de lungă fusta asta, încât mă împiedic în ea!” (& J. C.)
* Admir norii albi, bogaţi, în nemişcare – cumulus. Oricât sunt de atent, nu le văd deplasarea. Ci, se destramă… Luând-o în toate părţile, rămâne mai nimic din ei.
* Acalmie. Pe o stradă, departe, povestim. Pe pajiştea moale, umbrele pomilor în formaţie stau, ore, încremenite.
* „…Aţi fost la Moscova?! Şi io am fost!… Numa’ aşa, să văd… Da’ mama o vândut răsărita!” ( – o cocoană apşancă, despre negoţul internaţional de seminţe ) ( & N. I.)
* „…vede numai înainte, pe de lături ceaţă…” „E’i, da! Samâie glavnâie…, numai lucrurile cele mai importante.” (– vrăjitoare la cafea)
* Grădini cu zeci de bujori – roşii, albi, roz, de la boboci la golaşi – cu irişi metalici, mai ales galben-cafenii, cu trandafiri de la noi, rezistenţi până-n noiembrie, cu iasomie… – fiecare casă cu colţul ei de rai! Chiar dacă ambrozia, de care legea ne apără, ne sufocă. Stânjeneii de care ziceam sunt nefotografiabili.
* Culoarul pieţei. „Ţigări, băieţi?” – întreabă o tipă nişte liceeni, privindu-i drept în ochi. „Cum ar fi Sighetu fără asemenea vânzători?” – îi întreb, ştiindu-i sportivi. „N-ar fi Sighet” – îmi răspunde unul dintre ei.
* Peugeot nou-nouţ. Alb. Dinăuntru: „Alou!… Să ‘iuă, noa! …Să grăiesc cu el odată!”
* „Da’ ce limbă vorbeşte ăsta? Că nu-nţeleg nimic!” (– fratele, despre frăţior)
* Arcadă de trandafiri, roşii, la bloc. O bancă, în şoaptă: „…ie’, în sara de Crăciun, o zîs căt’ă el…”
* Şef de plasă grăbit, fericit. Duce acasă: cartofi noi, salată, cireşe şi pătrunjel verde-verde – clar că toate pe alese…
* Iunie. Liceeni în practică pe străzile de departe. Trecând pe sub un cireş încărcat de cireşe, unul zice, privind sus-sus: “Mă’! Zinim la noapt’e?”
* Supermarket. Când să ia din raft pachetul de biscuiţi, aude o voce puternică: „Stimate client…!Magazinul nostru…”. „Ah!” – se-nspăimântă clientul, ducând mâna la inimă. Apoi izbucneşte-n râs cu fata de pe raionul de dulciuri (- „Deci hoţ!”), în hodorogeala publicităţii ininteligibile. (Oricum, mai bine decât inevitabilul, până deunăzi, „Jaga-Jaga”…)
* „Szimoná mint az időjárás. Márianá pe loc csinál.” ( – un întreprinzător, despre stilurile de lucru dintr-un birou)
* Nu găseşti, batăr ce-ai fa’ , în zona sinistrată din mijocul centrului sighetean-marmaţian: albăstruc, verdiuc, luhău, rupt în două, ţucă-l mama, horticognac sau concis: MONA.
* O casă cu trandafiri drepţi. Mă opresc, dau onorul. În grădină, o domniţă în capot. Plec mai departe. Aud sunetul foarfecii.

Consemnări Marin SLUJERU




Sigheteanca Anișoara Mârza (Gog) este pregătită pentru… Atipic Beauty Cluj 2019!

foto: Ionel Mârza

Pe Anișoara Mârza (Gog) o putem întâlni destul de des la evenimentele și activitățile importante ce se desfășoară în Sighet. Ea s-a implicat și se implică în mai toate proiectele cu impact comunitar, are o energie incredibilă care, trebuie să recunoaștem, lipsește multor tineri. Am observat – și nu doar la activități “oficiale” – că are mereu, natural, zâmbetul încrederii și-al speranței pe buze.

Anișoara a învățat, s-a obișnuit și știe să lupte. S-a acomodat cu… provocările! Suntem mândri că această tânără, membră a Clubului Rotaract Sighet, reușește să fie un model pentru ceilalți, reușește să depășească niște bariere dure, pe care – din păcate – societatea noastră le ridică în calea persoanelor cu diverse dizabilități. Anișoara se implică în diverse proiecte filantropice dar, mai ales, își dorește pentru toți cei care fac parte din categoria persoanelor cu dizabilități, să-i facă să se simtă că aparțin unei societăți normale, că societatea îi respectă și le acordă în mod firesc, sprijinul necesar.

Anișoara Mârza (Gog) este pregătită pentru o nouă provocare! Acum parcurge ultima… sută de metri! Am fost martor, în aceste zile, la pregătirile pe care le face pentru participarea la un eveniment excepțional: Atipic Beauty Cluj 2019.

Inedita paradă de modă, Atipic Beauty, a ajuns la ediția a XIX – a iar sigheteanca “noastră” a lipsit doar la una dintre ele. Vor participa 14 modele, care vor defila în scaune rulante alături de multe personalități din Cluj Napoca. Modelele vor purta creații vestimentare ale unor importanți designeri români.

La această ediție, Anișoara Mârza (Gog) va face echipă cu designerul sighetean Ileana Vassiliev (Galeria de Artă Vassiliev Sighet). Ileana Vassiliev este implicată și găzduiește mereu la Galerie – cu discreție – multe acțiuni/ activități caritabile, lucru nu foarte cunoscut de concetățenii noștri. Rochia pe care Ileana Vassiliev a creat-o pentru acest eveniment de la Cluj este executată dintr-un material fabricat în India, iar broderia este făcută manual.

Evenimentul se va desfășura la Casinoul din Parcul Central din Cluj Napoca, marți, 18 iunie 2019, ora 19:00, intrarea fiind gratuită.

Îi invităm pe toți sighetenii și maramureșenii care se află la Cluj să participe la evenimentul de săptămâna viitoare și să-și exprime solidaritatea cu acești tineri care sfidează prejudecățile!

Ion MARIȘ