Nu, n-am luat-o razna! Acesta nu este un articol antivot și nu conține îndemnuri subversive! Sunt câteva gânduri și idei „expuse” din dorința de-a clarifica că nu sunt (prea) naiv și că nu am mari așteptări de la aleșii mei/ noștri.

Votul din 27 septembrie 2020, pentru localele României se apropie! Cu destabilizarea generată de noile condiții sanitare am sesizat o anumită detașare a alegătorilor vizavi de echipele de „misionari” electorali. Am mai sesizat și o neîncredere generalizată în potențiala schimbare în bine. Din păcate nu s-a modificat foarte spectaculos profilul candidatului… patriot local. Este – la o primă percepție – o competiție cu alergători de viteză și nu de… rezistență sustenabilă. Unii mai iuți, alții mai lenți, unii mai curajoși, alții mai reținuți… unii, alții… care trebuie de fapt să se/ ne obișnuiască cu o altfel de abordare! Abordarea sub amenințarea pandemiei. Da, vorbim de pandemia declanșată de Coronavirus dar și de pandemia incompetenței și a inculturii (insinuate în mai toate ungherele politicii).

Deși o mare parte dintre noi am trecut prin multe, multe alegeri care ne-au cam lămurit, tentația de-a spera există și este firească. Am mai spus-o de multe ori, nu văd niciun fel de specificitate și distanțare ideologică între partidele din întreg spectrul politic, nu văd nicio delimitare clară în profilul formațiunilor ofertante, toate programele și propunerile conțin invariabil soluții infailibile la nevoile cetățenilor, aspect – cel puțin la nivel declarativ – demn de aplauzele noastre plebee.

Nota bene (!), constatăm că toți candidații, fie că este vorba de primari, consilieri locali, consilieri județeni, președinți de consilii județene, sunt perfect informați și avizați despre problemele comunității la care „pohtesc”!

La o simplă trecere în revistă sunt oferite – de către toți candidații – soluții pentru: reabilitări de clădiri istorice, asfaltări totale, parcări și fluidizări ale circulației, construcții de școli, spitale, edificii culturale, cluburi sportive pentru tineri dar și locuri de muncă și locuințe pentru ei, locuințe sociale, apă potabilă de calitate și la preț mic, canalizări, gaz în toate colțurile localităților, festivaluri generoase, aziluri pentru bătrâni dar și pentru câinii străzilor etc. etc… bunăstare, bunăstare… de invidiat! Dacă ne mai gândim și la repartiția previzionată din partea bugetului UE pentru țara noastră (undeva la 80 – 85 miliarde euro în următorii 6 – 7 ani) problemele fiecărei comunități și implicit problemele țării par rezolvate definitiv! De fapt, programul fiecărui candidat dă sigură atragerea de fonduri europene, marota tuturor politicienilor. Nu intru în detalii, dar pentru a face acest lucru este obligatoriu de format echipe foarte bune, profesioniste care să fi lucrat practic pe proiecte, nu din… auzite. Ei bine, dacă – să presupunem – nu există angajați profesioniști (suficienți) la primării soluția este iarăși foarte „simplă”, externalizarea „fabricării” de proiecte. În acest caz, primăriile bogate, care au bugete locale generoase și-și permit, pot apela la firme private specializate, ce pot închega proiecte de succes. Când o primărie are un buget pentru investiții ridicol (așa cum are Sighetul) nu știu dacă se va merge pe cheltuirea unor sume importante de bani pentru a angaja firme private (care oricum vor intra sub suspiciunea celor mai cârcotași). Mai există totuși o altă soluție mai puțin devoalată dar foarte eficientă: lobby-ul. Aici fiecare candidat are speranțe și la conectarea zonei locale cu bugetul național! Sigur, se vede că pretendenții la cârma afacerilor publice au imaginație și… bibliografie din belșug! Nimic nou sub soarele politicii!

Bun, să concluzionăm! Ideologiile n-au nicio relevanță, obiectivele electorale sunt aproximativ asemănătoare, resursele financiare europene sunt ipotetice (mă întreb ce s-ar întâmpla dacă printr-un accident posibil, UE – din diverse motive imprevizibile – nu ar mai avansa deloc sau ar reduce drastic fondurile pentru dezvoltare țărilor componente?!), bugetul local este de/ în avarie, calitatea funcționarilor publici nu este neparat de top și-atunci…. ce ne facem? Știu că atunci când sunt bani berechet toți oamenii (politici sau nu) se pricep de minune să-i cheltuie. Știm că în România sunt aproximativ – cifrele diferă pe diferitele surse pe care le-am accesat – 3200 de localități (comune, orașe, municipii, sectoarele mun. București) și dacă s-ar împărți banii ipotetici (85 miliarde euro) în mod egal ar rezulta pe următorul exercițiu european că am avea o medie de aprox. 26,5 milioane de euro. Ar fi o sumă excelentă, cred chiar suficientă! Nu-i așa că dacă ne-ar da UE direct, fără proiecte concrete, stufoase, viabile, doar pe baza unei banale repartiții bani, am putea fi performanți și individual și-n comunitate. Din fericire/ păcate împărțirea fondurilor europene însemană o competiție/ selecție dură de proiecte și-atunci… ce ne facem? Cât de credibili sunt viitorii aleși?
Cum îl alegem, cum îl evaluăm, cum îl selectăm pe viitorul primar/ consilier/ președinte de consiliu județean?…

Pentru a ne selecta candidatul preferat ar trebui să spunem…. STOP! Stop nepăsării, stop detașării, stop neimplicării civice. Trebuie să fim atenți la „mersul” comunității chiar dacă nu suntem oficial/ direct implicați. Pentru marea majoritate a cetățenilor votul trebuie să fie în primul rând o problemă de… atitudine.

Am spus STOP candidaților! De fapt este un acronim pe care l-am identificat jucându-mă cu analizele! Nu am nicio încredere în promisiuni, povești – strategii, proiecte mega – ultra, elucubrații electorale. Eu cred, mai ales, în profilul uman al competitorilor!
Mi-aș dori din partea unui candidat să aibă caracteristicile STOP -ului: Sincer, Transparent, Onest, Prompt = STOP! Să te oprească/ uimească nu prin vorbărie goală ci prin – repet – calitățile lui: Sinceritate, Transparență, Onestitate, Promptitudine! Făcând abstracție de promisiunile guvernate științific de principiul incertitudinii, managerul orașului nostru (și nu numai!) trebuie să fie un om dedicat, un om neconflictual, ne-orgolios, un om ce-și respectă interlocutorul și mai ales un concetățean care se ține de cuvântul dat! Iar cuvintele nu trebuie să fie multe ci… clare, răspicate!

Vă invit așadar să analizați candidații fără niciun fel de parti-pris-uri, să-i coborâți de pe piedestalurile mai mult sau mai puțin false, să le evaluați ascendenții, prietenii, familia, faptele bune/ rele, trecutul (istoricul), experiența profesională, calitatea individuală și să vă gândiți câtă plăcere v-ar face să apelați la viitorul primar (identificat imaginar) și ce „garanție” ați avea că veți fi mulțumit! Efortul nu-i foarte mare pentru o astfel de analiză deocamdată necostisitoare! Trebuie să ne oprim câteva minute din agitația cotidiană și să spunem răspicat, vrem… STOP!!

Și vă mai propun un exercițiu, imaginar desigur! La aceste alegeri sunt în joc (după cum aminteam mai sus): 3200 de primării (am găsit și cifra de 3180), 40022 consilieri locali, 1338 consilieri județeni și 41 președinți de consilii județene. Un total de aproximativ 44600 ALEȘI care vor administra România. Și-acum imaginați-vă cum ar arăta țărișoara noastră dacă toți acești reprezentanți ai noștri (o armată!) ar fi dintre cei mai buni, inteligenți, bine educați și…. STOP! Sinceri – Transparenți – Onești – Prompți!

Ion MARIȘ

Cui nu-i plac filmele?… Tinerii interactieni, din dorința de a deconecta oamenii de la gândul pandemiei actuale și-au propus să organizeze un cinematograf în aer liber. Cu succes, aprobat de primarie și respectând normele sanitare corespunzătoare, au pus în mișcare proiectul dorit, atrăgând spectatori prin filmele „Labirintul” și „Cartea junglei”. Atât interactienii, cât și partenerii din Rotaract și Rotary, s-au implicat în organizarea evenimentului, formând cu toții o mare echipă, care a colaborat ca o familie. Sâmbătă, 19 septembrie 2020, la Grădina Morii, la ora 19:30 s-a difuzat „Labirintul”, proiecție la care au fost prezenți de la cei mici, până la adolescenți și adulți.

Duminică, 20 septembrie 2020, începând cu orele 19:30, tot în Parcul Grădina Morii, a fost proiectat cel de al doilea film, „Cartea junglei”.

Mulțumim echipei de proiect formată din Chindriș Antonia (coordonator), Rus Alex, Coroian Andreea, Racz Flavia, Tinc Blanca, Began Alyce și ultima, dar nu cea din urmă, Covrig Larisa, președinte Interact Club Sighet, echipă care a dat dovadă de devotament și… coeziune.

Dorința noastră este să răspândim cât mai multă energie pozitivă prin evenimentele organizate, ajutându-i pe cei din jur să se simtă – pe zi ce trece – din ce în ce mai bine, uitând pentru câteva momente de gândurile negative și alegând să se focuseze pe clipele frumoase. În plus, banii colectați din vânzarea biletelor, vor fi direcționați spre un scop caritabil.

Nu uitați, un mod special prin care să vă destindeți este să vizionați un film, să vă implicați într-un proiect filantropic sau chiar să vă bucurați de… frumusețea toamnei!

Giulia Șofron
Interact Club Sighet
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”

La Sighet s-a dat startul proiectului cultural – educativ „Din istoria Maramureșului” (despre care puteți citi informații suplimentare aici), în prezența unui public numeros și bine… protejat.

Proiectul este finanțat și susținut de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Consiliul Județean Maramureș și Muzeul Maramureșului Sighet.

La vernisajul expoziției documentare au participat și au rostit adecvate alocuțiuni: dr. Livia Ardelean (consilier superior, Arhivele Naționale – Serviciul județean Cluj), prof. Marius Voinaghi (inspector școlar pentru istorie și științe socio – umane), av. Anișoara Mihali (consilier județean), prof. Ioan Munteanu (inspector școlar general adjunct) și gazda evenimentului (desfășurat la Casa Ioan Mihalyi de Apșa), manager interimar, dr. Mirela Barz.

Foarte multe documente și imagini interesante – relevând trecutul orașului nostru – au fost expuse pe simeze pentru a fi admirate și studiate/ analizate de către vizitatori. Expoziția a fost realizată de dr. Livia Ardelean, prof. Marius Voinaghi și Orosz Levente Krisztofer.

Doamna Livia Ardelean a făcut o interesantă trecere în revistă a „poveștilor” din spatele imaginilor, aducând argumente istorice concrete și coerente succintei lecții de istorie pe care ne-a oferit-o.

Un important „detaliu” al întâlnirii l-a constituit asumarea de către oficialitățile prezente a demarării unui proiect – necesar și urgent! – de reabilitare a uneia dintre clădirile emblematice ale Sighetului, Casa Familiei Ioan Mihalyi de Apșa.
Așteptăm cu interes și celelalte activități ale proiectului și – mai ales – manualul alternativ de istorie… Din Istoria Maramureșului.

Ion MARIȘ

Foto & video: Ion Mariș

Împlinim 5781 ani de la apariția vieții pe pământ. Deși e cunoscută ca o sărbătoare iudaică, Rosh Hashana e mai mult de atât –  este o celebrare cosmică. Celebrăm azi ziua de naștere a lui Adam și a Evei și totodată avem o oportunitate de a ne conecta la energia primordială care era disponibilă doar în acele prime momente ale Genezei.

Rosh Hashana în traducere înseamnă Capul anului, concept care ne duce cu gândul că această zi dă imboldul energetic al următoarelor 365 zile, în pofida faptului că din punct de vedere al calendarului lunar nu e începutul unui an, ci ne aflăm în a 7 -a lună a anului. Simbolul de bază al acestei celebrări cosmice îl reprezintă suflatul din Shofar care disipează energiile negative aduse în anul precedent. După suflatul din Shofar, cele 3 elemente (viață, familie și bunăstare) ale fiecărei ființe și al omenirii în ansamblu sunt decise pentru anul care începe, semnătura finală fiind primită peste 10 zile, de Yom Kipur. Adam și Eva de la apariția lor pînă la păcatul din Grădina Eden (care a fost de fapt o decădere energetică) s-au aflat la un nivel energetic metafizic inimaginabil nouă azi, nivel la care din seara aceasta timp de 10 zile până la Yom Kipur ne putem conecta.

Iată mesajul Președintelui Comunității evreilor din Sighet, Lieberman David, de Rosh Hashana, 5781:

Autor (foto, video & text), dr. Sorin MARKUS

Sighetenii sunt invitați la expoziția CARPATHIA SYLVAE – pădurile virgine din Maramureș. Expune artistul fotograf și scriitor Bernard Boisson (Franța).

Vernisajul va avea loc, vineri 18 septembrie 2020, la orele 14:00 la Muzeul Maramureșului – Muzeul de Științele Naturii, Piața Libertății, nr. 15.

Curator: Vasile Timur Chiș

Expoziția este organizată cu sprijinul Institutului Francez, Institutului Cultural Român dar și al altor organizații din România și Franța.

Salut, Sighet!

Pot spune că aterizarea în Maroc a fost toamna, așa cum în mod obișnuit s-ar spune. Este însă foarte greu sa delimităm anotimpurile în acel spațiu, precum la noi. Regatul Maroc se află într-o mare varietate de forme de relief, cu multe zone climaterice, după poziția lor față de Oceanul Atlantic, față de Marea Mediterană, sau față de marile înălțimi ale munților Atlas, unii purtând căciula albă și în verile fierbinți, toride. Într-o zonă ninge, în alta se face plajă la Atlantic, la o distanță de mai puțin de 200 de km (!).

Să spunem, totuși, că am sosit într-o toamnă prelungită, secetoasă, unde de foarte mult timp n-a căzut picătură de ploaie. Norii se adunau, promițător, din când în când, pe cerul azuriu și atunci răsunau rugăciunile din Minaretele Moscheielor, de unde muzeinii chemau musulmanii la rugăciune pentru Allah; dar norii se împrăștiau peste Ocean și Mare, unde-și descărcau bogăția de ape și unde nu aveau nevoie de ea.

În lunile sepetembrie și octombrie ale acelui an, 1974, au pătruns zilnic spre cer rugăciunile, dar norii n-au lăsat să cadă ploaia pe sol. Mai târziu în acel an și în următorii, timpul s-a mai răcorit, a și plouat și au apărut și câțiva fulgi de nea, care au format un strat subțire de zăpadă, spre bucuria și jocul cetățenilor, care au făcut să dispară repede, bătucită de „dansul” acestora, în șlapii lor.

După această mică stabilizare a demersurilor, am ieșit pe înserate pe străzi și bulevarde, amestecându-ne și noi în acea lume pestriță, sub multiple aspecte. Discret, făceam mici prospectări, pentru a sincroniza ceea ce știam, cu realitatea prezentă, pentru a ajunge la o acomodare lină, puțin câte puțin, în rezidența noastră de acolo.

Întreaga panoramă se prezenta ca o noutate: aglomerație, o lume zglobie, într-o continuă exprimare, „netăcută”, fără teamă, în diferite limbi și dialecte, cu o vestimentație felurită și lejeră și ea, totul exprimând o libertate neconvențională, fără o supraveghere cât de cât observată. Și totuși, în acest conglomerat de politici, ideologii, forme statale atât de diferite și adunate la un loc, aceasta se făcea în mod discret, ca de după o perdea, pe nesimțite, pe nevăzute, așa cum voi mai relata, probabil. Era și firesc, pentru a realiza o protecție statală, cu respectarea condițiilor de cooperare ferme: instrucție și numai instrucție și nicio activitate sub influența politică. Deși străin total acolo, mă simțeam ca după o descătușare, într-un comportament uman firesc, de liniște și așteptare. Am trăit într-o vitregie și condiții de răutate umană draconice și nu mă speria personal absolut nimic, dar teama și grija erau majore pentru cei ce mă însoțeau și pentru care eram responsabil, fiind preocuparea de bază, dar care se anunța însă liniștitoare.

Bacalaureatul era în desfășurare și după mai multe plimbări pe la școală, într-o sală profesorală imensă, mi s-a comunicat repartizarea claselor: două clase de a V-a (cu câte 4 ore/săptămână), două clase de a VI-a (cu câte 5 ore/săptămână) și o clasă de a VII-a umană (cu două ore/săptămână), deci 20 de ore/săptămână. Mi s-a înmânat și programa școlară, după cea franceză, destul de în detaliu, orarul școlii și locația claselor. Liceul era structurat pe cele 3 clase, cele numite, clasele V-VII.

Am avut o convocare a profesorilor de matematică, o mulțime, liceul fiind unul din cele mai mari din Maroc. A fos o masă rotundă, fără un program anume, procedurile și metodologia fiind cunoscute. Responsabilul acestor întâlniri (trimestriale!) era un profesor francez cu vechime, fără remunerație. Pentru că eram câțiva noi veniți (domna Vaida, eu și mi se pare încă vreo două persoane), ne-a prezentat în linii mari ce trebuia știut, de la început. A fost o întrunire deosebit de plăcută, deschisă, care a durat în jur de o oră, unde s-au exprimat păreri, propuneri, masa fiind încărcată cu prăjituri excelente și sucuri, în mulțime de varietăți.

Înainte de a aminti aceste metodologii (sunt destul de multe, cu totul diferite precum la noi), am să fac o scurtă desprindere de subiect. Am întâlnit în Meknes un fost coleg de an de la Cluj, Moisecu Adam, din prima parte a studiilor, care a fost transferat la Meknes, împreună cu soția, tot de matematică, cu un copil excepțional, Răzvan, elev la Liceul „Paul-Valery”, de la Misiunea Franceză. El a fost cuprins în primul grup de 4-5 profesori trimiși, experimental, cu contract în străinătate, după care au urmat multe mii, care au adus țării o cantitate imensă de valută. Ne-au invitat pe la ei, având condiții de locuit foarte confortabile, cu toate cele necesare, ei fiind deja după 4 ani de cooperare, în condițiile de până atunci extrem de favorabile lor. Ce ne-au spus ei, mai în detaliu și cu ce ni s-a comunicat la liceu, am să le rezum aici. Dacă o să-mi scape ceva, le voi reaminti la timpul potrivit.

* Nu se făceau planificări anuale, trimestriale, zilnice, planuri de lecții.

* Nu se țineau consfătuiri, cercuri pedagogice, consilii profesorale, ore de dirigenție, lecții deschise.

* Trimestrial, se făcea o întrunire pe catedre, în care se dicutau și analizau diferite aspecte legate de acest obiect. Probabil să se fi mai convocat vreuna, dacă se impunea, dar nu-mi amintesc; activitatea se desfășura în firescul ei.

* Trebuia să realizezi obligatoriu programa dată, ordinea capitolelor fiind la decizia profesorului, cu respectarea independenței lor și a continuității expunerii.

* Nu erau manuale școlare și erai liber să-ți alegi cursurile după care să predai materia, să realizezi programa. Din anul al II-lea au apărut aceste manuale, dar erau facultative.

* Notarea elevilor se făcea numai pe baza lucrărilor scrise; examinarea orală era exclusă. În funcție de numărul de ore, se dădeau lucrări scrise, individuale, nesupravegheate strict, care erau corectate și apoi se analizau cu elevii în clasă; nu erau notate, ci doar o pregătire a celorlalte. Urmau lucrări scrise de două ore, supravegheate, 3-4, după numărul de ore, corectate și notate într-un carnețel. Notele erau de la 0 la 20.

* În orarul școlar se căuta evitarea ferestrelor la profesori, nu la elevi; cursurile se încheiau la orele 12 fix și se reluau la 14, unele; duminica fiind singura zi liberă. Porțile se deschideau după fiecare oră, pentru ca elevii liberi să poată ieși afară și erau în jur destule cafenele, cofetării, unde puteau și fuma; fumatul nu era o problemă a școlii.

* Nu se făceau meditații, erau excluse.

* La sfârșitul trimestrului, se întruneau toți profesorii ce au predat la aceeași clasă și treceau mediile într-un registru școlar în 3 exemplare: unul se trimitea părinților, unul (paremi-se) se dădea elevului și altul îl însoțea la examanul de Bac. Media se făcea adunând punctele de la lucrările date și se împărțea suma la numărul lor; deci, cel ce absenta de la o lucrare (nemotivat, anunțat și aprobat) avea nota 0. Pe lângă medii, se treceau la fiecare elev mențiuni ce-l caracterizau, precum: silitor, în proges, delăsător, turbulent, leneș, respectuos, felicitări, tablou de onoare ș.a. Acestea contau foarte mult în promovabilitate și, mai ales, la Bac. Mediile erau ponderate, funcție de numărul de ore pe obiecte.

* La sfârșit de an, elevul era declarat promovat sau repetent; nu erau corigențe și nu se putea tripla o clasă. În acest caz, elevul era exclus de la învățământul de stat și putea continua la cel privat, cu taxe mari, dacă le putea suporta. În fapt, era o corigențăț rezolvată pe loc, prin repetenție, eventual. Dacă cel puțin unul dintre profesori nu dorea unul sau mai mulți elevi în clasa următoare, se făceau 2-3 tururi de discuții, cu toți profesorii clasei și dacă cel cu propunerea nu ceda, decizia lui era suverană: repetenția acuma, după 6 luni de activitate și nu după încă o lună de vacanță!

* Directorii erau doar cu rol administrativ, astfel pregătiți, chiar dacă erau și profesori și nu făceau inspecții la clasa, rol ce revenea exclusiv inspectorilor de specialitate; cred că era bine.

* Nu se făceau acele dări de seamă de sfârșit de trimestre sau de an, cu toate pomelnicile și premiile lor.

* Lecțiile trebuiau predate foarte ordonat și sistematic, pentru că transcrierea lor în caiete era aproape unica sursă de pregătire a elevilor, pentru bacalaureat și altele, cărțile fiind foarte scumpe, inaccesibile multora și pentru toți era greu să înțeleagă și să-și extragă din acestea ce li se cerea în programa școlară.

* Bacalaureatul se organiza cu mulșă grijă, cu probleme dificile propuse, cu o supraveghere severă. Elevii primeau direct pe file materialul pentru soluționare, cu numele acoperit, lipit bine și sigilat, alături cu un număr, un singur elev în bancă („distanțare”) și 3 profesori suparaveghetori, 2 fiind tot timpul prezenți. Profesorii erau de regulă și la supraveghere și la corectare, la ambele faze. Un grup de profesori, pe obiecte, primea pentru corectare în jur de 120 de lucrări de la aceiași elevi (cam de la 4 clase), din nu se știe ce oraș provenite și, după corectare, erau convocați în același loc, bine organizat, unde o echipă consemna rezultatele. Se deschideau lucrările, se asocia numele cu numărul de alături și se evidențiau notele. Era un barem fixat; din câte îmi amintesc, cei cu un număr de puncte sub 300 (în general majoritar),erau respinși și la fel cei ce aveau la o lucrare nota zero (0 puncte); cei cu numărul de puncte peste 320, erau admiși (nu atât de mulți). Au rămas cei cu un număr de puncte între 300 și 320, care se discutau (erau destui). Aici se deschideau registrele școlare și se căutau aprecierile, din timpul anilor, la lucrările cu notele mai mici; dacă erau bune, elevul promova, altfel pierdea Bacul. Se considera și aici munca profesorului și nu rezultatul unei lucrări, chiar de trei ore, care putea exprima o deformare a cunoștințelor. Accentul era tot autoritatea profesorului, în cei 3 ani. De aceea, un elev putea promova examenul cu 301 puncte și-l putea pica cu 319 puncte! Cei cu examen de Bac puteau intra la Facultate, fără examen, în Maroc și în exterior cu taxe, poate și cu burse. În general, procentajul de reușiți era între 25%-30% , uneori și cu excepții mari, cum ar fi 7% sau 70%, la unele clase.

Gheorghe BĂRCAN, fost profesor detașat în Maroc, 6 ani
Minneapolis, 08.09.2020

Da, vreau să fiu primarul Sighetului!
De ce?…. Pentru că eu cred în oameni! Cred cu tărie că puterea unei comunități o dă puterea fiecăruia dintre noi! Cred că binele nostru al tuturor îl avem în „rucsacul” nostru al fiecăruia! Lucrul acesta mă motivează să fiu în mijlocul vostru căutând soluțiile cele mai bune. Sighetul este crezul meu și credința mea este că am obligația să întorc totul comunității!

După mine, EDUCAȚIA și SĂNĂTATEA sunt pilonii esențiali ai unei societăți. Dacă nu avem oameni sănătoși și educați, nu avem nimic!

Vreau să încep prin a mulțumi încă o dată tuturor celor care ați semnat pentru mine și echipa PMP! Este prima mea campanie electorală. Sunt multe lucruri la care m-am așteptat, despre care mi s-a spus, dar am întâlnit și multe surprize neașteptate, unele plăcute, altele mai puțin plăcute, dar toate mi-au dat curaj și m-au făcut mai puternic.

Ce am să scriu mai jos vine dintr-o experiență personală. Ani la rând am observat neputincios lipsurile comunității noastre! Am trecut prin multe dintre locurile care în alte vremuri erau mândrie pentru fiecare dintre noi. Acum, am văzut doar ruine care doar amintesc de ceea ce eram odată! Așa că am așternut pe hârtie frânturile pe care le cred esențiale pentru a trăi normal într-o societate a secolului XXI.

SIGHETUL Urban

Nu putem să vorbim despre absolut nimic atâta timp cât nu avem lucrurile necesare să apropiem oamenii. În primul rând drumuri de acces care să îi aducă pe alții la noi, sau să ne ducă pe noi la ei. Trebuie urgent să reparăm, reabilităm și modernizăm infrastrucutra rutieră și pietonală!

SIGHETUL Civilizat

Trebuie să acordăm demnitatea și respectul oamenilor. Și asta trebuie făcut zilnic. Așadar trebuie să avem un comerț stradal ordonat, curat și elegant.

SIGHETUL Vesel

Dintotdeauna am privit Sighetul prin ochi de copil. Sunt trist că nu exista siguranță pentru copiii noștri sau locuri special amenajate unde să se joace fără ca noi să fim îngrijorați. Vom construi noi locuri de joacă și spații de agrement.

SIGHETUL Multicultural

Multiculturalitatea comunității datorită conviețuirii a multor popoare, fiecare cu tradițiile lor ne oferă posibilitatea și obligația de a depune toate eforturile pentru a păstra și a dezvolta ceea ce am moștenit. Astfel, vom consolida integrarea socială prin acces la educație și cultură.

SIGHETUL Orașul Impozitelor Mici

Trebuie să păstrăm în limite minime taxele și impozitele sighetenilor. Nu trebuie să încercăm să acoperim găurile bugetare pe spatele oamenilor prin mărirea de taxe și impozite locale, avem nevoie de oameni specializați pentru a atrage fondurile necesare proiectelor imediate ale Sighetului.

SIGHETUL Respiră

Problema protejărji mediului a fost doar subiect politicianist de campanie electorală o dată la 4 ani. În rest, nu s-a făcut nimic. Vom proteja mediul și vom ecologiza terenurile contaminate. Doar așa vom respira aer curat și vom putea să vorbim de sănătate în urbea noastră.

SIGHETUL Sportiv

Suntem o comunitate care iubește mișcarea și sportul. Avem sportivi care au făcut performanță pentru Sighet și România. Nu am știut niciodată să apreciem astfel de oameni. Să îi respectăm așa cum se cuvine! Vom reabilita și dezvolta infrastructura sportivă. Vom da sportivilor meritul care li se cuvine.

SIGHETUL are Suflet

Din păcate, astăzi mulți dintre noi nu ne gândim la cei care au construit orașul, la cei care ne-au dat o casa… la cei care ne-au dat suflet! Nimic mai eronat și mai grav! Trebuie să acordăm respect, îngrijire și iubire pentru seniorii noștri!

SIGHETUL Învață

Mă gândesc la băiețelul meu! Mă gândesc la viitor! Mă gândesc la ce le oferim azi copiilor noștri! Și în acel moment sunt sigur că trebuie să construim și să reabilităm creșe, grădinițe și școli.

SIGHETUL Casa Ta

Orașul nu s-a dezvoltat. Mă gândesc că nu punem accent pe oameni valoroși care să dezvolte Sighetul, pe oameni care să lase amprenta profesionalismului lor. Trebuie așadar să ne apucăm de treabă și să construim locuințe pentru tinerii specialiști și locuințe sociale.

SIGHETENII Parchează Comod și Rapid

Vrem dezvoltare! Vrem turism! Dar nu oferim comoditate și accesibilitate. Trebuie să reproiectăm parcări publice supraterane sau subterane și parcări de domiciliu.

SIGHETUL în Haine Noi

Văd oameni triști, care se deplasează ținând capetele plecate! Nu privesc cerul! Nu privesc imobilele. Uitându-mă în jur mi-am dat seama că nu au motive. Clădirile sunt triste, peisajul e deprimant și fără speranță. Trebuie să reabilităm fațadele blocurilor, eficientizând consumul de energie al caselor noastre.

Și ar mai fi mult de dezvoltat! Oriunde îți întorci privirea îți dai seama câte ar fi de făcut. Te gândești că au trecut 30 de ani în care administrațiile nu au facut mare lucru! Scaune și cuie! Am pierdut respectul și demnitatea! Trebuie să ne scuturăm și să redevenim noi! Demni și respectuoși! Exact așa vreau eu să vă Sighetul și sighetenii!
Și nu uitați, noi nu luptăm împotriva cuiva, luptăm pentru CEVA.
Îndreptați-vă gândurile și eforturile spre lucruri POZITIVE!

Gabriel Filipciuc
Candidat la demnitatea de Primar al Sighetului

Iarna pe care n-am mai atins-o

Era cald ca o dragoste de septembrie.
Strugurii se sfârșeau la capătul unei lumi unde oamenii treceau zilnic cu fețele acoperite. Dumnezeu locuia aproape precum cerul ce plânge în șoaptă. Numai să credem că rostul nostru nu este să ne frângem inimile, nici să ne temem când întunericul ne va strânge ori când umbrele cad ca niște răni vechi, curățind drumul dinlăuntru. Sunt slabă și oasele-mi dezvelesc dimineața când singurătatea îmi zâmbește obraznic.

Câteodată în pieptul meu aud cum bate inima unui înger, poate această ascultare mă ține vie, să nu mă frâng, doar îmi cunosc patimile în lumina ce-mi pătează fereastra.
O agățare vie a pleoapelor bâjbâind în zăpadă ca într-o îndrăgosteală oarbă.
Îmi întinzi inima, să-mi arăți cum este de fapt dragostea în carantină. Un acoperiș bizar peste suflete înecate ce lasă ploaia să cadă-n voie.
Din cealaltă cameră, bunica din fotografie împletește fluturi
iar eu o privesc dând la o parte perdeaua din ochii ei.

Când iubești e ca atunci când ții cartea deschisă și cuvintele topesc în sufletul tău
zăpezile din iernile din totdeauna.

Antonia Luiza DUBOVICI

sursă foto: 1.bp.blogspot.com

Beznă

degetele tale
îmi gâdilă oasele
și se rătăcesc
în părul meu desprins

e beznă
dar inima mea
nu se mai simte singură
se cuibărește lângă a ta

ploaia nu ajunge până la noi
e cald în sufletul tău
aș rămâne aici
o eternitate
iar tu poți să-mi imprimi pe buze
un vis fără sfârșit

bezna va rămâne afară
în sufletul tău
e soare

Întru necunoscut

frigul mă înghite
ca pe o cireașă fără sâmbure

cădere neîntreruptă
ploaia îmi crește sub piele
prea rece
atât de udă

genunchi juliți
pe o potecă albastră
și stropi de roșu
pe pietre moarte

negura mă împresoară
rătăcirea își emană vocea
călăuzind pași mărunți
spre mormânt

vulgare și pătate de ură
dansează șoapte în întuneric
dar niciuna nu seamănă cu vocea ta

Neștiut

de ce nu-mi poate ști
nici măcar frunza
greul sufletului
și fiorul?

de ce nu-mi poate ști
nici măcar firul ierbii
dorul amorțitor
și amarul de pe cerul gurii?

de ce nu poate ști
nicio stea și nicio constelație
furtuna pe care o port deasupra-mi?
cum nu-mi poate ști
nici măcar soarele ori luna
cântecul sacadat de inimă
așa nici tu
n-ar trebui să știi
copacul meu

însă tu tot m-ai deslușit

Anastasia Herbil

Foto : Anastasia Herbil

În ultimul volum de autor, apărut în luna iulie a.c., Dimensiunea distructivă a revoluțiilor culturale din Antichitate până în SUA de azi (Editura Limes, 2020), prof. univ. dr. Nicolae Iuga analizează un fenomen pe care imperiile lumii l-au cultivat și întreținut din variate motive. Profesorul sighetean abordează mișcările de protest ale afro-americanilor din SUA în contextul evoluției acestui fenomen exacerbat de ideologiile care au întreținut – mai mult sau mai puțin voalat – furia distructivă vizavi de unele simboluri culturale considerate „brusc” retrograde.

Marile „realizări”, cu rezultate dezastruoase la nivel cultural, au fost revoluțiile secolului trecut prin care au trecut „fratele” de la răsărit, Uniunea Sovietică cu proletcultismul „inovator” și China popular – comunistă de pe vremea dictatorului Mao Zedong. Din păcate și România a beneficiat de „felia” distructivă de proletcultism importată prin intermediul ideologiei marxist – leniniste.

Azi avem parte de mișcarea „Black Lives Matter” din SUA tuturor posibilităților, pe care se focalizează volumul prof. Nicolae Iuga și care tratează fenomenul depășind – bine intenționat! – conceptul „political correctness”. Dacă revoluțiile culturale ale sec. XX aveau ținte precis nișate (burghezii, intelectualii etc.), actuala „revoluție” culturală occidentală extinde „lupta” împotriva multor secole de istorie și cultură și chiar împotriva… majorității.

Foarte pertinent observă dl. prof. Nicolae Iuga: aceste revoluții sunt niște evenimente bizare de mare anvergură, prin care state importante precum URSS, China sau SUA, distrugând valori de patrimoniu universal și-au făcut rău în primul rând lor înșile. Se confirmă și din acest punct de vedere opinia că marile imperii, aparent atotputernice și care nu pot fi cucerite din afară, se demolează singure din interior.

Volumul, care vizează un subiect foarte actual și foarte controversat, a stârnit interesul și pe plan internațional fiind tradus – până acum – în limbile engleză, franceză, italiană și japoneză.

Citiți cât mai mult (și de calitate!) ca să fiți bine ancorați în realitate… cultural!

Ion MARIȘ

În 08 septembrie 2020, zi de importantă sărbătoare creștină, un simpozion a încheiat seria de ateliere începute în 03 august a.c. la Călineștiul Maramureșului. Atelierele, păstorite de Asociația Rădăcinilor Străbune și Centrul de Informare Turistică al Bisericii din Călinești Căieni, s-au derulat în cadrul „Școlii rădăcinilor străbune” (școală inițiată în urmă cu șase ani de inimoasa Măriuca Verdeș). În plină pandemie, atelierele au fost destinate copiilor, care au fost conectați astfel la vacanța de vară reală, tradițională.

„Învață și du mai departe” (ediția a II – a) a fost îndemnul generic pentru participarea copiilor la atelierele care s-au desfășurat la Biserica „Nașterii Maicii Domnului”. La ateliere au fost prezenți meșteri populari, specialiști în creația populară, buni povestitori și înțelepții „consacrați” din mediul rural.

În cadrul simpozionului din 08 septembrie a fost vernisată și o expoziție de fotografie cu imagini de arhivă din Călinești, fotografii dăruite de către Muzeul Județean Satu Mare (colecția de fotografii Ioniță G. Andron) și Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației. O mână de ajutor (la materializarea expoziției) a dat și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Salut, Sighet!

După o campanie de aproximativ trei săptămâni, Asociația SOS Bambini a reușit, prin intermediul colaboratorilor, să colecteze ghiozdane echipate pentru 90 de copii din zona Poienile de Sub Munte.

Persoanele care au donat au fost din Cluj și Sighet și au răspuns pozitiv apelului Asociației de a se alătura campaniei. Copiii au așteptat voluntarii Asociației cu mult entuziasm și s-au bucurat de ghiozdanele primite și de dulciuri. Ne- au asigurat că vor fi conștiincioși la școală și că ne vor face mandri prin rezultatele lor. Mulțumim tuturor prietenilor care ne-au susținut în această campanie și au dovedit că fiecare copil contează!

SOS Bambini susține educația, din suflet pentru suflete!

Camelia PESEK

În fiecare an la început de septembrie este o agitație generală. Copiii, părinții, directorii și profesorii se pregătesc pentru începutul de an școlar. Se cumpără rechizite, haine, ghiozdane, adidași. Se fac planuri, planificări, catedre, orare. Se promit unele lucruri (părinții copiilor dacă vor fi cuminți și nu numai). E o atmosferă veselă și un pic nostalgică, cea de început de an școlar, cu amintirea vacanței care a trecut prea repede și cu nerăbdarea elevilor de a-și revedea colegii.

Anul acesta totul e diferit, ciudat, schimbat, torsionat. Ca privit într-o oglindă rea dintr-o poveste veche. Dar nu e veche. Și nu e poveste. E realitatea noastră, a tuturor. Anul școlar începe târâș-grăpiș pe 14 septembrie. Fiecare școală alege din trei scenarii în funcție de culoarea pe care i-o acordă zonei Direcția de Sănătate Publică. Și niciunul nu este ideal. Dar cum ar putea fi?! Online exclusiv sau hibrid (un fel de struțocămilă, și la școală și acasă online) – acestea sunt cele două scenarii fezabile în orașul nostru – iar profesorii le vor pune în aplicare așa cum bănuiesc că ar trebui să facă sau învățând singuri așa cum unii deja au făcut din martie încoace. Nu li s-au oferit prea multe formări online (spre deloc ) vara aceasta, deși se susține contrariul. Și da, mă refer la formările gratuite. Nu s-a modificat programa, nu s-au achiziționat tablete pentru școli. Cei care puteau să schimbe ceva doar au vorbit. Totul e ca în anii trecuți dar nu putem trăi în trecut, prezentul ne contrazice.

Toată lumea are o părere, fiecare ține cu dinții de a lui, bate cu degetele în tastatură și pufnește nervos de parcă ar fi vreun concurs și foarte puțini își dau seama că elevii vor fi cei care vor avea de pierdut sau că profesorii își riscă sănătatea și uneori e ușor de zis dar nu e ușor de făcut. Se acuză directori, inspectori, miniștri dar adevărul este că fiecare reprezintă o rotiță dintr-o mașinărie malefică ce scârțâie acum din toate încheieturile. Se puteau face multe. Nu zic nu. Dar nu s-au făcut. Și peste câteva zile începe școala. Mai devreme sau mai târziu probabil vom ajunge cu toții în online, avem exemplul celorlalte țări și presupunem că nu va fi diferit tocmai la noi. Haideți să ne gândim puțin și la elevii din familii defavorizate, la elevii abuzați într-un fel sau altul, la elevii triști sau timizi pentru care mersul la școală era partea cea mai veselă din viața lor. Sau credeți că nu există? Credeți că doar școala formează un om? Că nu contează confortul lui personal, dacă are haine curate sau o masă caldă, dacă este iubit sau dacă are prieteni? Să ne gândim și la profesorii cu sănătatea șubredă, cu boli cronice, cu părinți în vârsta aflați în grija lor, cu spaime mai mult sau mai puțin reale pentru că și ei sunt oameni la urma urmelor.

De aceea soluții simple nu există. Nici soluții clare, nici definitive. Fiecare face ce poate, cum poate și tot ce putem spera este că vom fi mai altruiști, mai omenoși, mai înțelegători și mai solidari în condițiile date. Unii mai mult, alții mai puțin dar la un moment dat se va termina pandemia și sperăm că ne vom întoarce în școli, că vor răsuna coridoarele și curtea școlii de glasurile copiilor, că vom vedea iar poze recente pe facebook, nu scoase de la amintiri, cu oameni îmbrăcați elegant încercând emoția primei zile de școală, cu planuri pentru balul bobocilor, banchete și excursii. Poate în 2021. Cine știe?! Până atunci nu ne rămâne decât să trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, vorba lui Voltaire, adică cea pe care o avem și să sperăm la mai bine.

Crina VOINAGHI

sursă foto: dw.com