Academicianul prof. univ. dr. Octavian POPESCU s-a născut la 23 septembrie 1951, în satul Pietrișu, comuna Curtișoara, județul Olt. Este membru titular al Academiei Române din 30 martie 2010 (a fost membru corespondent din 24 noiembrie 2000). După studiile liceale în Slatina (1966-1970) a urmat studiile universitare, Facultatea de Medicină Generală din Cluj, (1970-1972), Universitatea Belgrad, Facultatea de Științe – Secția biologie moleculară și fiziologie (1972-1976) și s-a specializat în biosinteza proteinelor în sisteme acelulare (Universitatea din Belgrad, 1976-1977).

În 1985 a obținut titlul de doctor în biochimie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu teza „Studiul proteinelor din membrana eritrocitelor umane”. A fost biolog la Laboratorul de Genetică umană al Spitalului Clinic Județean Cluj (1977-1981); asistent universitar (1981-1990) și șef de lucrări (1990), disciplina de biologie celulară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca; cercetător științific gr. III (1990-1995) și gr. II (1996-1997) la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca; profesor universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997-2020); conducător de doctorat (1999 – prezent).

A predat cursuri de biologie celulară (cursuri și lucrări practice), genetică (cursuri de licență), bionanotehnologie, tehnologia ADN-ului recombinat, genetică și biotehnologie moleculară (cursuri de master), genomică structurală și funcțională, noțiuni avansate de genetică (cursuri la școală doctorală) și a efectuat mai multe stagii de cercetare științifică în străinătate la Institutul „Pasteur” din Paris (1990-1992), Centrul de Învățământ și Cercetare al Facultății de Medicină din Basel, Elveția (1993-1996); INSERM U41 din Villeneuve d’Ascq, Franța (1998); „visiting professor”, Biozentrum (Universitatea din Basel, 1996).

De-a lungul anilor a ocupat diferite funcții de conducere: director al Centrului de Biologie Moleculară din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe (Universitatea „Babeș-Bolyai”, 2001-2023); decan al Facultății de biologie și geologie a Universității „Babeș-Bolyai” (2004-2007 și 2016-2020), director științific (2009-2012) și director (2012-2020) al Institutului de Biologie din București al Academiei Române.
În activitatea științifică a abordat probleme referitoare la: proteinele membranei eritrocitare umane și difuziunea facilitată a apei prin membrane; sinteza de proteine hibride în Escherichia coli; adeziunea celulară și recunoașterea celulară mediate de proteoglicani; identificarea și caracterizarea unei clase noi de molecule de adeziune celulară („Gliconectine”); microscopia de forță atomică și adeziunea celulară, clonarea și exprimarea unor gene de la microorganisme eucariote (genele pentru enolază și glucozo-6-fosfat izomerază de la Toxoplasma gondii) sau procariote (gene pentru dehidrogenaze de la E. coli, Bacillus subtilis, B. stearothermophilus, Synechocystis sp.; genele pentru fosfocetolază de la Pseudomonas aeruginosa și Synechocystis sp.); genotipare umană; taxonomie și filogenie moleculară; bionanotehnologii (nanomanipularea biomoleculelor cu ajutorul microscopiei de forță atomică); elemente retrotranspozabile la primate; metagenomică microbiană; paleogenetică.

Rezultatele cercetărilor se regăsesc în trei cărți (Electroforeza, 1988; Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă, 1990; Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară, 2011), în 20 de capitole în cărți (din care 8 apărute în străinătate), 6 brevete de invenție și 181 de lucrări in extenso. Împreună cu doamna Acad. Maya Simionescu a coordonat volumul Științele biologice în România (colecția Civilizația Românească, vol. 32, 2021).

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, profit de prezența dumneavoastră în orașul nostru pentru a „rezolva” o curiozitate. Care este conexiunea dvs. cu Sighetul, cu Maramureșul?
Acad. Octavian Popescu: Conexiunea mea cu Sighetu Marmației și cu Maramureșul a fost făcută de cel mai bun și valoros prieten al meu din perioada studenției în Alma Mater Napocensis, domnul Dr. Gheorghe ȘTEF, Doctor în Științe Medicale. Trebuie să menționez că, neobosit în a se informa în orice domeniu, în general, și în domeniul medicinei umane, în particular, Dr. Gheorghe Ștef, cu mari eforturi și sacrificii, pe de o parte, și cu pasiune și tenacitate, pe de altă parte, s-a impus în societate ca un adevărat erudit care lasă urme adânci în conștiința semenilor săi. Prietenul meu este un comunicator absolut, riguros și exigent, în primul rând cu sine însuși și, apoi, cu ceilalți; înțeles și admirat pentru cultura sa vastă și pentru un comportament ireproșabil atât față de colegii săi din spital, cât și față de pacienții săi.

Ion Mariș: Ați ajuns de mai multe ori la Sighet, cunoașteți – cred – foarte bine Maramureșul. Care sunt punctele de atracție ale zonei noastre pe care le puteți evidenția?
Acad. Octavian Popescu: Pentru mine, Maramureșul, cu oamenii săi și cu tradițiile sale extraordinare, este cea mai frumoasă și cea mai pitorească zonă din România, un adevărat colț de rai.
În opinia mea, principalele puncte de atracție sunt: Mânăstirea Bârsana de pe Valea Izei cu biserica sa din lemn (cu o înălțime de 57 m). Acest ansamblu arhitectural, un adevărat Munte Athos al Maramureșului, reprezintă în cele mai mici detalii sufletul creștin maramureșean binecuvântat de Dumnezeu; Memorialul din Sighet, muzeu amenajat în clădirea fostei închisori, cinstește memoria victimelor comunismului și a rezistenței anticomuniste din România; Muzeul Satului Maramureșan din Sighet, cu o suprafață de 14 hectare, reunește peste 30 de gospodării și 100 de construcții începând cu secolul al XVII-lea și până în secolul al XIX-lea. Fiecare casă „vorbește” despre oameni care au trăit în armonie cu natura, cu multă simplitate și credință în Dumnezeu. Un loc tihnit și pitoresc, ideal pentru relaxare și meditație asupra condiției umane; Cimitirul Vesel din Săpânța, unul dintre cele mai faimoase puncte de atracție din Maramureș, renumit la nivel național și internațional. Crucile sale zugrăvesc și „comentează” cu mult umor aspecte semnificative din viața răposaților. Totul a început cu meșterul popular Stan Ioan Pătraș; Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa. Ioan Mihalyi, doctor în științe juridice și membru corespondent al Academiei Române, a avut inițiativa adunării și publicării unor documente medievale ale românilor maramureșeni. Opera de referință a acestui spirit enciclopedic al Maramureșului este „Istoria Comitatului Maramureș, tomul I, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”, Sighet, 1900. Ședințele Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș (înființată la 13 decembrie 1860) s-au desfășurat în această casă. A susținut material Preparandia (primul Institut pedagogic românesc, 1862) și s-a implicat profund în viața culturală și socială a românilor din Maramureș.
Desigur că sunt foarte multe obiective de interes istoric și cultural atât în Maramureș, cât și în Sighetu Marmației. Am menționat numai ceea ce m-a impresionat pe mine, în mod deosebit.

Ion Mariș: Din punctul de vedere al unui vizitator, ce considerați că ar trebui schimbat în orașul nostru?
Acad. Octavian Popescu: Din punctul meu de vedere, nu ar trebui schimbate prea multe. În primul rând, autoritățile locale ar trebui să se implice mai mult în gospodărirea cu responsabilitate a minunatului tezaur istoric și cultural al municipiului Sighetu Marmației. Frumoasele case din centrul urbei ar putea să se bucure de mai multă atenție din partea autorităților pentru că reprezintă un patrimoniu arhitectural inegalabil. De asemenea, ar trebui să se facă mai multă publicitate, prin toate mijloacele, obiectivelor importante din Sighet. Și, nu în ultimul rând, ar trebui să fie pusă mult mai mult în valoare calitatea oamenilor atât din Sighet, cât și din tot Maramureșul, pentru că „Tot ce avem este pieritor, în afară de însușirile sufletului și ale minții” sau „Nu dobândim nimic care să nu fie supus pieirii, în afară de bunurile inimii și ale minții” (…Nil non mortale tenemus / Pectoris exceptis ingeniique bonis… TRISTIA, Publius Ovidius Naso).

Ion Mariș: Ținând cont de anvergura personalității dumneavoastre, cum „notați” calitatea învățământului superior biomedical din zilele noastre?
Acad. Octavian Popescu: Învățământul superior biomedical, în opinia mea, este de bună și foarte bună calitate în centrele consacrate: Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Craiova și Târgu Mureș. Acest adevăr este dovedit și de faptul că foarte mulți studenți străini studiază medicina în România; este vorba de studenți din Uniunea Europeană care vin în număr mare, în special la Cluj-Napoca. Trebuie să menționez însă că este loc și pentru mai bine.

Ion Mariș: Există azi o tendință accentuată în rândul tinerilor din România de-a părăsi țara pentru studii în străinătate Ce argumente aveți pentru a determina un tânăr să rămână la studii universitare în România?
Acad. Octavian Popescu: Nicăieri nu este mai bine ca în țara ta și spun asta ca fost student la studii în străinătate, fost cercetător și cadru didactic la instituții prestigioase de cercetare și învățământ superior din țară și străinătate. Sigur, în România zilelor noastre nu se asigură cele mai bune condiții pentru un învățământ superior de cea mai bună calitate, dar un tânăr care știe ce vrea cu adevărat poate să beneficieze de ceea ce există în centrele universitare menționate mai sus și să fie la fel de bine pregătit, uneori chiar mai bine pregătit, decât un coleg care a studiat afară. Schimburile de experiență inter-universitare în cadrul Uniunii Europene, de exemplu, programele Erasmus, permit oricărui tânăr student să cunoască cum se studiază afară.

Ion Mariș: Cum vedeți evoluția educațional – culturală a României în următorii ani?
Acad. Octavian Popescu: Este regretabil că atât guvernanții noștri (decidenții politici), cât și „șefii” din domeniul educației (numiți politic) nu înțeleg, nu vor sau nu pot să înțeleagă faptul că investițiile în educație, sănătate și cercetare științifică, deși sunt costisitoare, sunt cele mai importante pentru dezvoltarea și prosperitatea unei națiuni. Trebuie să-l citez pe Alexandru Vlahuță care, în 1881, când era profesor la Liceul din Târgoviște, în poezia „Cârmacii”, referindu-se la politicienii vremii sale, scria: „Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială/ Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală./ De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării/ Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! / […] /Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire/ Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!/ Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte/ Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,/ Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!” Din nefericire, deși au trecut 143 de ani, poezia descrie și prezentul. Astfel, „istoria” se repetă și nu știu când ne vom trezi sau dacă ne vom trezi vreodată.
Totuși, trebuie să gândim pozitiv și să vedem jumătatea plină a paharului.

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o răspunzând la întrebări și vă doresc multă sănătate și… implicare constantă în domeniul biomedical românesc!

Ion Mariș

Azi, 11 aprilie 2024, maestrul Florin Ionescu – Galați a ajuns la Sighet și a avut amabilitatea de-a acorda reprezentanților mass-media prezenți la Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice  (unde maestrul avea programată o repetiție oficială) un scurt dar bine focalizat interviu, pe care-l puteți urmări în continuare:

Vă așteptăm la recitalul de mâine, 12 aprilie 2024, ora 19:00, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet (sala „Monica Chifor”).

Video: dr. Sorin MARKUS

Foto: captură video

O nouă ediție la Sighet a Nopții Cercetătorilor Europeni – Science4Future-II 2023, va avea loc vineri, 29 septembrie 2023. Stăm de vorbă cu coordonatoarea proiectului la Sighet, doamna conf. univ. dr. Gabriela Ilieș de la UBB Cluj – Napoca, Extensia Sighet, pentru a afla detalii din „culise”.

Spuneți-ne, vă rugăm, care au fost motivațiile asumării continuării acestui proiect?
Cercetarea științifică aplicată nu își are rostul dacă nu poate fi integrată de societate și cel mai receptiv public – elevii și studenții – ne oferă motivația de a merge mai departe cu o nouă ediție. Sunt atât de multe direcții fascinante pe care se pot îmbarca tinerii azi dacă aleg să urmeze o carieră în cercetare sau doar să utilizeze aceste rezultate în activitatea lor profesională, în viața cotidiană.

Există schimbări în formatul ediției 2023?
Turul catacombelor, devenit emblematic pentru echipa de studenți, va fi optimizat cu activități de conștientizare a efectelor cumulate de-a lungul unui tur palpitant cu lumină redusă controlată. Tot pe partea de experiențe turistice vom avea o simulare de târg de turism și prezentare imersivă VR la care Visit Maramureș va prezenta cele mai interesante atracții turistice al județului, cu accent pe locuri mai putin cunoscute. La secțiunea Comorile Maramureșului va fi o mică expoziție de hărți vechi și un atelier de desenat hărți ale comorilor ascunse. Pentru noi geografii ABC-ul geospațial este ca o coloană vertebrală. Prin urmare dorim să prezentăm elevilor câteva dintre aceste secrete: cum iau naștere modelele 3D digitale și reale al reliefului, așa cum le vedem azi în mediul online și în diverse expoziții, cum se printează aceste modele, cum citim caracteristicile reliefului pe hărți și în teren. Tot aici vom avea o prezentare interactivă despe fundamentele orientării în spațiu, ce știu cartografii, astronomii și neuroștiințele depre acest subiect, cu un invitat surpriză. Și dacă am văzut cum stau lucrurile aici pe Pământ, să vedem și cerul Maramureșului cu ajutorul unei proiecții de tip Planetariu, o demonstrație cu telescopul (se va vedea frumos Saturn cu inelele sale) și o expoziție cu simboluri astrale în cultura maramureșenilor. Ca și anul trecut, vor fi concursuri la fiecare stand și on-line precum și o secțiune de prezentări pe site-ul evenimentului.

Ce noutăți sunt în privința partenerilor și în ce fel contribuie aceștia?
Evenimentul de anul acesta la Sighet va avea o serie de parteneri care sunt implicați în activități de cercetare, pe lângă echipa noastră de studenți și cadre didactice: Visit Maramureș, Muzeul Maramureșului, Muzeul Național al hărților și cărții vechi din București, Muzeul de științe astronomice (Planetariul din Baia Mare) și Astroclubul SARM Sighet, Echipa de robotică a CNDV TECH-X, Echipele operative de elevi de la CNDV și LTM.

De ce ar trebui sighetenii să fie prezenți în număr și mai mare anul acesta?
Evenimentul nostru este organizat ca și ediția anterioară cu intrare liberă. Așteptăm elevii însoțiți de profesori, părinți sau prieteni. Activitățile se vor derula în facultate, în interior, cu excepția celor de la telescop. Sperăm că va fi timp frumos și sighetenii vor avea o seară de vineri cu mult divertisment intelectual.

Ce ne puteți spune despre cercetători/ cercetare?
Fiecare secțiune a evenimentului nostru este concepută pe baza unor rezultate importante în cercetarea de profil. Vor fi prezentate într-o fomă accesibilă tendințele, direcțiile și vârfurile de lance în turism și geografie.

Care este mesajul dumneavoastră pentru sigheteni sau dacă aveți alte detalii pe care trebuie să le cunoască publicul?
Față de anul trecut, activitățile se vor derula în paralel la toate standurile începând cu ora 16:00. Pentru o bună organizare a experiențelor turistice, pe siteul nostru va fi disponibilă o platformă de programare unde veți vedea și numărul maxim de vizitatori / tur. Detalii suplimentare sunt disponibile și pe siteul evenimentului, respectiv pe social media:
• site-ul oficial al proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 – Science4future-II https://noaptea-cercetatorilor.eu/
• site-ul Extensiei Sighetu Marmatiei cu programul detaliat
https://sites.google.com/view/geografieubbsighet/avizier/2023-noaptea-cercetatorilor-europeni
• pagina de Facebook a proiectului
https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeniBistrita/
• paginile noastre
https://www.facebook.com/Geografia.Turismului.UBB/
https://www.instagram.com/geografia_turismului_sighet/

Mulțumim pentru detalii și succes!

Salut, Sighet!

Prin programul DiscoverEU, tinerii de 18 ani pot călători gratuit, cu trenul, prin Europa, timp de o lună.

Și-a asumat această „aventură” proaspătul absolvent al C. N. „Dragoș-Vodă”, Silviu Andrei Pontoș. Silviu a fost admis în această vară la Facultatea de inginerie industrială și robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnică, București. Pentru a-i încuraja și pe alți tineri să-și asume aventura europeană, am stat de vorbă cu tânărul student.

Brîndușa Oanță (B. O.):  Ce te-a determinat să te aventurezi în acest „turneu” european?
Silviu Alin Pontoș (S. A. P.): În primul rând doresc să vă salut.  „Aventura” acestei aventuri prin Europa a început acum mai bine de un an când am vizionat un video pe youtube (https://www.youtube.com/watch?v=kY26GOh-BHQ&t=164s), acolo am aflat de o acțiune a programului Erasmus+, numită DiscoverEU, prin care, tinerii de 18 ani din statele membre UE au șansa de a câștiga un permis de călătorie cu trenul prin Europa. Ei bine, în toamna anului trecut, după ce am văzut anunțul de aplicare pe rețelele de social media ale acestui proiect și mi-a amintit și mama, am decis să văd dacă „trag lozul norocos”. Se pare că am avut noroc pentru că în ianuarie am primit un cadou de Crăciun cu întârziere prin emailul de la DiscoverEU :)), așa că nu am mai avut de ales și singura întrebare rămânea daca merg singur sau împreună cu prietenii.

B. O.:  Ți-ai găsit o echipă sau ai pornit de unul singur în periplul european?
S. A. P.: Încă de când am trimis aplicația pentru permisul de călătorie am început să îmi caut prieteni cu care să plec cu trenul, însă, în final nu am reușit și decât să pierd această ocazie de călătorie, am decis să plec singur.

B. O. :  Ce pregătiri presupune călătoria?
S. A. P.: Din cauza perioadei încărcate cu examene și pregătirea pentru acestea, am fost nevoit să amân planificarea plecării. Așa am ajuns cu puțin mai mult de o săptămână până la data la care doream să plec, timp în care trebuia să stabilesc tot de la buget și până la itinerariu. Primul lucru pe care l-am stabilit a fost costul călătoriei, astfel încât să poată fi acoperit din câteva burse școlare, așa am ajuns la durata de 14 zile. Următoarea etapă a fost să știu unde să merg, deși aveam niște idei, până la acel moment nu era nimic concret. Alegerea orașelor trebuia să aibă loc rapid pentru că majoritatea atracțiilor pe care doream să le vizitez necesitau o rezervare din timp, și o readaptare a itinerariului, după caz (de exemplu, la Louvre, deși intrarea era liberă pentru tineri, cel mai apropiat bilet de data rezervării a fost la două săptămâni, iar la Bundestag nu am mai găsit disponibil). După ce am rezervat și locul la trenurile unde am putut (deși biletul de tren este gratis prin DiscoverEU, pentru unele trenuri este necesară plata unei taxe pentru rezervarea locului), am căutat cazare pentru prima parte a itinerariului.

B. O.: Cum ți-ai ales itinerariul? Pe ce considerente?
S. A. P.: În alegerea locurilor pe care doream să le vizitez am avut control deplin, deoarece, la primirea permisului de călătorie am optat pentru varianta flexibilă (un permis echivalent cu unul Interrail Global Pass), prin care puteam să merg cu orice tren doream, cât timp numărul de zile, pe o durată maximă de o lună, în care aveam minim o îmbarcare în tren nu depășea șapte (de asemenea aveam doar patru curse posibile în România, pentru plecare și întoarcere). Pe lângă această opțiune, există și permisul fix, cu care se poate călători doar în alte două țări UE în afară de cea de reședință (mai multe detalii aici – https://youth.europa.eu/d8/node/32802_ro). Ok, acum înapoi la poveste, itinerariul pe care l-am stabilit a fost pe ruta: Baia Mare – Berlin – Cologne – Bruxelles – Paris – Stuttgart – Munchen – Viena. În stabilirea traseului am vrut să includ cât de multe obiective pe care am dorit să le vizitez de mult timp, astfel încât să mă încadrez în două săptămâni, dar și să folosesc toate zilele de transport pe care le-am avut la dispoziție. Itinerariul pentru fiecare oraș a ajuns să fie destul de concentrat, reușind să mă țin de el doar cu ajutorul unor aplicații mobile.

B. O.: Care au fost țintele tale? Ce ai urmărit să obții prin parcurgerea acestui itinerariu?
S. A. P.: Ținta mea principală a fost să pot să observ diferite culturi. Ca să ating acest scop, am dorit să aflu și despre evoluția sa prin vizitarea muzeelor, cât și despre starea lor actuală prin observarea oamenilor din jurul meu. De asemenea, această călătorie a fost totodată o provocare, fiind prima oară când merg singur undeva.

B. O.:  Ce dificultăți/experiențe negative ai avut pe parcursul traseului?
S. A. P.: Principalele dificultăți pe care le-am întâmpinat au fost legate de trenuri, începând din Baia Mare, unde doamna casieriță dorea o copie fizică a biletului meu care este exclusiv digital pentru a-mi emite rezervarea de loc, dar într-un final am putut urca în tren, urmând ca în 10 ore jumătate să ajung în Viena. 10 ore pe hârtie, pentru că am descoperit că nu doar CFR-ul are întârzieri, coborând în capitala austriacă cu trei ore întârziere, astfel am pierdut conexiunea spre Berlin, iar a doua opțiune având toate locurile vândute (era un tren de noapte, la care era nevoie de rezervare de loc). Așa am ajuns să stau în gară în Viena, chiar în prima zi a călătoriei, și cu următoarea legătură doar dimineață, ceea ce ar fi însemnat pierderea unei zile de transport. Ultima mea șansă a fost să-mi încerc norocul cu „nașu”, care, după ce i-am explicat situația în care mă aflam, m-a primit în tren, cu precizarea că poate o să dorm pe jos. Totul a fost bine până la verificarea biletelor din Polonia, unde controloarea a decis să-mi dea emoții când mi-a spus că biletul a fost valabil până în seara care a trecut (evident, considerând că era un tren de noapte și se numără doar ziua plecării). Ce am povestit până acum a fost doar prima problemă cu trenurile, în Germania având multe întârzieri, pe Thalys-ul de Bruxelles-Paris erau mai multe rezervări pe același loc, iar TGV-ul de la Paris la Stuttgart nemaiavând locuri.

B. O.:  Ce experiențe neașteptate ai avut parcurgând traseul? Ce te-a impresionat cel mai mult?
S. A. P.: Una dintre experiențele la care nu m-am așteptat, și care mi-a lăsat o impresie pozitivă, este legată de pierderea ultimului tren menționat la întrebarea anterioară, pe care l-am înlocuit cu cel de Strasbourg, unde colegul de scaun mi-a prezentat centrul orașului până când am avut de luat următorul tren. Această atitudine deschisă am găsit-o și la mulți dintre colegii de cameră de la hosteluri, unde am putut lega prietenii. Dacă am menționat un lucru ce m-a impresionat în legătură cu oamenii, aș putea preciza și ceva în legătură cu orașele. Primul lucru pe care l-am observat imediat ce am ieșit din gara din Berlin a fost accentul pus pe calitatea vieții, orașele fiind locuri care te invitau să te plimbi și să practici sport. De asemenea, un alt lucru care m-a lăsat plăcut surprins a fost liniștea, aceasta datorându-se în parte limitării mașinilor în orașe și prin existența unor opțiuni de transport alternativ viabile. O altă experiență neașteptată am avut-o în Munchen, și anume surfingul pe Eisbach, alături de vizitarea minunatului Deutsche Museum. Aceste lucruri au scos în evidență, pentru mine, discrepanța dintre realitatea distorsionată din știrile cu tentă propagandistă și realitatea de la fața locului.

B. O.:  Ți-au fost suficiente cele două săptămâni? Ar fi fost nevoie de mai mult timp?
S. A. P.: În cele două săptămâni cred am reușit să echilibrez timpul folosit cu oportunitățile date de permisul de călătorie (folosind toate zilele de transport) și cu costurile. Normal că ar fi fost nevoie de mai mult timp, totdeauna este, dar sunt bucuros cu structura aventurii mele prin Europa.

B. O.:  Dacă ar fi să repeți experiența, ce modificări ai aduce traseului tău european?
S. A. P.: Dacă ar fi să repet experiența aș fi mai atent și la întâlnirile DiscoverEU, care au loc în diverse orașe (https://youth.europa.eu/discovereu/meetups_ro). În legătură cu modificări aduse traseului, aș alege o rută care trece prin mai multe țări și care reușește să treacă și prin Roma.

B. O.: Ai vizitat obiective importante din Europa, dar ai avut și interacțiune umană relevantă?
S. A. P.: Nici partea de interacțiune umană nu a lăsat de dorit, întâlnindu-mă cu prieteni stabiliți în țările prin care am trecut, cărora le mulțumesc, cât și discuțiile din fiecare seară cu colegii de cameră. Poate aici apare o întrebare, ce colegi de cameră dacă am mers singur? Colegii au fost alți călători din toate colțurile lumii și de toate vârstele, cu care am stat în camerele de hostel, fiind în număr de la 3 și până la 7. Mai ales pentru cei care călătoresc singuri, pot să recomand optarea pentru un hostel, deși această alegere are câteva riscuri, dar acestea pot fi reduse prin documentare înaintea cazării.

B. O.: Cât de importantă ar putea fi această călătorie pentru un tânăr de 18 ani? Ce recomandări le-ai oferi?
S. A. P.: Principala recomandare este aceea să se înscrie, chiar dacă nu sunt siguri dacă vor putea pleca (mai bine se decid după ce primesc mailul că au câștigat biletul). Înscrierea are loc de două ori pe an, pentru cei care au 18 ani, una este în primăvară, iar a doua este în toamnă. Vorbind de cea din toamnă, aceasta începe în 2023 pe 4 Octombrie și se încheie în 18 Octombrie, adresându-se tinerilor născuți între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2005 (dacă vă interesează, fiți cu ochii pe pagina asta – https://youth.europa.eu/discovereu_ro). O altă recomandare este planificarea și rezervarea din timp, astfel având cazări mai ieftine, flexibilitate mai mare cu rezervările la atracții și liniștea sufletească adusă de siguranța că mai au loc în tren :)). Consider că acest program este unul foarte benefic pentru tinerii europeni, ajutându-i să descopere modul de viață în alte culturi, lucru care le deschide orizonturile și le dă puterea de a lua decizii informate, atât în legătură cu locul unde doresc să trăiască, cu viziunea lor asupra lumii, sau chiar și în legătură cu modurile prin care ei pot să aducă o schimbare societății în care trăiesc.

B.O.: Mulțumim, Silviu! Baftă multă în viața studențească!

Brîndușa Oanță

Sursă foto: Silviu Pontoș

Am avut deosebita plăcere ca vineri, 26 mai 2023, să luăm parte la concursul regional „Armonii de Primăvară”, care s-a desfășurat în Vișeu de Sus. Evenimentul ne-a oferit șansa de a ne bucura de poezie alături de oameni minunați. În timp ce lumea evoluează și se dezvoltă, poezia și arta, în general, evoluează odată cu ea. Și exact asta s-a discutat la festival înainte de premierea copiilor pentru eseurile și poeziile create.

Pentru a „imortaliza” momentul acesta, am stat de vorbă cu organizatoarea festivalului, doamna Anuța Pop – directorul Centrului Cultural – Social din Vișeu de Sus, fiind plăcut surprinși cu câtă căldură, pasiune și dedicare coordonează acest concurs.

Cristian Roman: Ați simțit vreodată, de-a lungul anilor, ca în organizarea/desfășurarea festivalului „Armonii de primăvară” să intervină o oarecare stare de monotonie?
Anuța Pop: Nu, niciodată. Și cred că acest lucru se datorează tocmai tinerilor așa ca voi care ne arată de fiecare dată că există creativitate și originalitate, dacă tot vorbeam de acești termeni împreună cu scriitorul Cosmin Perța. Datorită tinerilor și, evident, datorită scriitorilor consacrați dar poate că tocmai datorită îmbinării dintre generații, talente și experiență în scris, festivalul a reușit să ajungă la cea de a 45-a ediție și, sperăm noi, să avem multe ediții și de acum înainte, deci nu. Nu trebuie să fie monotonie nici în festival și nici monotonie în scris.

Alexia Boiciuc: Care sunt factorii care influențează festivalul cel mai mult? Cine vă susține în acest demers?
Anuța Pop: Evenimentul este organizat de Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local. Sprijin de care ne bucuram pentru toate evenimentele culturale și artistice pe care le organizăm. La această ediție, de fapt și la multe alte ediții precedente ale festivalului am avut drept colaborator și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” din Maramureș care ne-a fost alături și a oferit premiile în cărți tuturor premianților atât la secțiunea de creație literară cât și la secțiunea de volume de poezie și volume de proză. Cred că susținerea, cum spuneam și în cadrul festivalului, e importantă și din partea publicului și din partea celor care aleg să scrie pentru că, un festival nu există de la sine doar pentru că o instituție îl face, ci rezistă pentru că există oameni interesați, în speță, pentru că vorbim de literatură, un public interesat și iubitor de literatură.

Cristian Roman: Care credeți că sunt elementele care motivează elevii să participe la festival?
Anuța Pop: E destul de dificil, cred eu, dar acum voi știți ce vă motivează, din poziția exactă a tânărului care scrie și se interesează de literatură. Dar, cred că este destul de provocator atât pentru cadrele didactice cât și pentru noi, instituție de cultură, să creăm cadrul în care tinerii să poată să fie interesați. Dar, in primul rând să conștientizeze că există o variantă în această lume a inter-relaționărilor multiple, bazată pe tehnică și pe inteligență artificială, așa cum am vorbit la începutul evenimentului. Să conștientizeze că există și trebuie să rămână în noi și această latură emoțională, această latură creativă. Iar dacă noi cumva reușim să ne aducem aportul, ne bucurăm, însă, în primul rând, trebuie să existe talentul și dăruirea voastră, a tinerilor.

Autori,
Cristian Roman, clasa a X-a F
Alexia Boiciuc, clasa a XI-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: Centrul Culturii Tradiționale Maramureș

Am copilărit cu „Întoarcerea lui ARPAGIC”, fiind poate una dintre cărțile mele de suflet de pe atunci. Îmi aduc aminte perfect: banca a patra de la perete, scaunul acela țeapăn și penarul meu roz cu floricele – Ana Blandiana era chiar și atunci, o parte din mine. Prin clasa a III-a publicasem pentru prima oară o poezie. Nu era cea mai strălucită, însă pentru mine a fost ca o oază de interes, înspre a-mi descoperi înclinația pentru lectură. Miza mea era să ajung unul dintre acei poeți consacrați, nu pentru ceea ce scriau, ci pentru ceea ce transmiteau cu ardoare copiilor – și ca un mic fitil, dorința mea cea mai mare era să o cunosc pe Ana Blandiana. Și am cunoscut-o. 

Miercuri, 24 mai 2023, Ana Blandiana a fost invitată la Cercul Pedagogic al profesorilor de limba și literatura română în cadrul căruia a susținut un workshop cu tema Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?, vorbindu-ne atât nouă, elevilor, cât și profesorilor despre rolul pe care poezia îl aduce în viața noastră, despre cum mulți aleg să îi blocheze pe copii cu întrebarea aia absurdă: „Ce a dorit autorul să transmită prin intermediul versurilor de mai sus?”. Mintea omului este ca un computer. Fiecare dintre noi găsește acel ceva într-un vers cu care alege să rezoneze – și de cele mai multe ori, rezonăm diferit. Când era doar un copil, s-a găsit fascinată de o tânără refugiată din Basarabia, ce avea să îi devină profesor de limba română. La începutul fiecărei ore, aceasta le citea câte o poezie. „A avut un impact puternic asupra noastră”.

În interiorul meu se zbuciuma o puternică emoție, căci știam că, dacă până atunci o cunoscusem pe Ana Blandiana prin ochii unei scrieri, acum aveam să o cunosc întru totul. „Nu am venit să țin o conferință pe această temă. Am venit să stăm de vorbă”.

M.O.: În cadrul acestui eveniment, cu și despre importanța lecturii, ne-ați putea spune care este cartea dumneavoastră „de suflet”?
Ana Blandiana (A.B.): Nu există așa ceva în viața unui intelectual adevărat. Există însă o vorbă celebră care spune: „Ferește-te de omul unei singure cărți”, pentru că cel care a putut să se fixeze astfel, este cu siguranță un exagerat, un fanatic. Aș putea însă să vă spun o carte  care a fost foarte importantă pentru mine la sfârșitul copilăriei, începutul adolescenței: „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe – o carte care m-a obsedat prin capacitatea eroului de a trăi în afara lumii civilizate, în afara societății. Un erou pe care, vacanțe  întregi am încercat să îl imit, făcându-mi haine din frunze și încercând să mânânc numai ce găseam în grădină.

M.O.: Dacă ați fi dascăl, cum le-ați face cunoștință copiilor cu poezia?     
A.B.: Aș încerca să apropii la propriu  adolescenții și copiii de poezie, neîncercând să mă interpun între ea și ei, neîncercând să le explic ce vrea să spună poetul în poezie – ci punându-i să o învețe pe de rost, să o repete, să o asculte, să se pătrundă de farmecul și misterul ei. Nimeni nu poate spune ce e poezia mai bine decât poezia însăși, iar ea nu se desfășoară în împărăția logicii, deci nu poate fi explicată. Ea trebuie doar acceptată ca un dar, ca un fenomen al naturii.

M.O.: Citisem acum ceva vreme poezia „De dragoste” și mi-a atras atenția versul „pune-ți gura peste gura mea, inspiră țipătul care-l inspir”. De ce credeți că majoritatea poeților tind să folosească tema iubirii în scrierile lor?
A.B.: Pentru că iubirea este esența vieții și a universului. De la planetele care se atrag unele pe altele, la oamenii care se iubesc unii pe alții, legea atracției universale stăpânește totul, coagulează totul și  salvează totul. „Iubește și fă ce vrei” spunea Sfântul Augustin.

M.O.: Unde credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
A.B.: Pentru că de vreo două veacuri încoace poezia nu mai spune, ci sugerează, ea are tendința să rostească cât mai puțin, ca să sugereze cât mai mult și îndrăznește chiar să viseze că ar putea sugera totul –  dacă nu ar mai spune nimic. Este bineînțeles un vis absurd, dar o consecință a excesului de vorbe din secolele trecute și a neîncrederii în ele pe care a generat-o. Pentru că poezia nu este făcută din fraze, ci din liniștea dintre cuvinte.

M.O.: Sunt mulți tineri pasionați de poezie care vă îndrăgesc din penumbră. Aveți vreun sfat pentru micii scriitori?
A.B.: Să citească, să citească poezie de pe toate continentele și din toate epocile, să iubească tot ce poate fi iubit pe această lume și să se lase pătrunși de sensul și de frumusețea lumii – și mai ales, să încerce sa fie buni, pentru că un om rău nu poate fi un poet bun.

 Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare…” 

                                           Am crescut? – Ana Blandiana

Mira ORZA
Clasa a IX-a E
redactor al Revistei AxA
revista C. N. „Dragoș-Vodă”

Darius Sindreștean este uimitorul CNDV-ist din clasa a XI-a D care a avut rezultate senzaționale la Olimpiada Națională de Chimie, 2023. Cu câteva zile în urmă munca lui de luni întregi a fost recompensată. A luat mențiune acordată de Ministerul Educației Naționale, iar în urma probei de baraj și-a asigurat un loc în lotul lărgit al României, fiind cu un pas mai aproape de unul dintre visele sale, calificarea la etapa internațională. Eu îl cunosc pe Darius de cinci ani și îl apreciez enorm pentru felul lui de a fi, pentru răbdarea pe care o are, inteligența de care dă dovadă în orice moment, dar și pentru glumele lui seci 🙂 . Ar fi interesant ca orice om să poată avea o conversație de doar cinci minute cu Darius și, cu siguranță va fi uimit de câtă cunoaștere și modestie se ascunde sub „claia de păr negru” de care e foarte mândru și pentru aranjatul căreia se trezește mai devreme :). Puțin din ce a însemnat experiența de la Deva, dar și despre cine este Darius puteți afla din interviul de mai jos.

D.J.: Cum vezi tu CHIMIA, Darius?
D.S.: Probabil mai „haotic”, să zicem, decât un elev care parcurge doar materia predată în școală. În chimia din viața reală, excepțiile sunt regula. Totul e mult mai dinamic, se bat cap în cap tot felul de factori care influențează rezultatul reacției, uneori în cele mai neașteptate și aparent absurde moduri. Puțină lumină sau o substanță aleatorie pot provoca ceea ce inițial părea imposibil. Însă motivele pentru care au loc fenomenele acestea pot fi deduse, iar frumusețea chimiei ajunge să fie chiar satisfacția de-a înțelege „nazurile” moleculelor și subtilitățile modurilor în care interacționează între ele.

D.J.: Știu că în ultimele luni te-ai axat pe această probă de baraj. Descrie-ne puțin procesul acesta și cum ți s-a părut proba?
D.S.: Proba de baraj testează cunoștințele din toate ariile chimiei la un nivel chiar mai avansat decât cel al fazei naționale. Astfel, pregătirea implică cam… tot. Bineînțeles, față în față cu această provocare, selectezi ce preferi tu în așa fel încât să îți maximizezi șansele de reușită. Însă încetul cu încetul, lucrurile încep să se întrepătrundă și viziunea de ansamblu pe care o obții este ceea ce definește un chimist bun. Proba de baraj a fost, evident, complicată, însă după șocul inițial, am fost cât se poate de relaxat și am rezolvat fără grabă ce mi-a fost la îndemână.

D.J.: Ce va urma în următoarele luni acum că ești în lotul lărgit?
D.S.: Undeva la finalul lunii mai va urma o pregătire de două săptămâni la Universitatea București, în urmă căreia va avea loc o altă probă de baraj. Primii 4 elevi, conform rezultatelor la această probă, vor reprezenta lotul național (restrâns) la Olimpiada Internațională de Chimie, care va avea loc în Zürich, Elveția, în acest an.

D.J.: De menționat este ca te-ai calificat si la etapa naționala a Concursului „Adolf Haimovici” ce va avea loc cam peste o lună. Se poate chimie fără matematică?
D.S.: În calitate de știință exactă, chimia își are bazele în fizică și, automat, în matematică. Chiar dacă (inițial) în chimia anorganică și organică se poate evita matematica mai „complicată”; în chimia analitică și cea fizică, logaritmii, derivatele și integralele bântuie nestingherite sufletele chimiștilor :)).

D.J.: De unde a pornit pasiunea ta pentru chimie și ce te atrage cel mai mult legat de acest domeniu?
D.S.: Am fost pasionat de știință de când eram mic, fără să am vreo preferință pentru o ramură anume. Practic, am încercat toate științele exacte. Totuși, în chimie am reușit să excelez. Din ambiție, mi-am propus la începutul clasei a șaptea să mă calific la naționala la chimie, chit că nu aveam habar cu ce se „mănâncă”. Norocul meu a fost profesoara care m-a introdus în lumea chimiei, doamna Reghina Dragoș. Cu ani de experiență în pregătirea olimpicilor, doamna profesoară a făcut ore după ore de consultații cu noi în care ne-a arătat cum să parcurgem subiectele propuse la olimpiadă, iar după multă muncă, am obținut și rezultatele visate. Iar ceea ce mă atrage cel mai tare de acest domeniu e, probabil, faptul că mă descurc cel mai bine la el 🙂 și că am avut șansa să îl văd în (aproape) toată gloria lui, de la reacții banale la aparatele cu prețuri exorbitante care te ajută să elucidezi ce se întâmplă în eprubetă.

D.J.: Unde te vezi peste 10 ani?
D.S.: Având în vedere cât de greu decid ce vreau să comand într-un local, refuz să răspund la această întrebare. Totuși, probabil voi fi doctorand în anul 3 dacă nu voi fi deja închis la nebuni (v-am spus mai sus despre glumele lui câteodată nesărate 🙂 ).

Noi îi urăm mult succes în etapele ce vor urma!

Daria JER,
redactor șef al revistei AxA, revista C. N. „Dragoș-Vodă”

20 de ani în slujba educaţiei – O discuţie cu dl. Szilard Zoltan Pesek, directorul Liceului Teoretic „Leöwey Klára”

Pe 1 septembrie 2002, Liceul cu predare în limba maghiară Leöwey Klára din Sighetu Marmaţiei îşi deschidea porţile, în urma unui efort conjugat al comunităţii maghiare, autorităţilor locale şi naţionale. Azi, la ceas aniversar, încercăm să aflăm de la actualul director, dl. prof. Szilard Pesek, care a fost parcursul ultimelor două decenii pentru cel mai tânăr liceu de stat din oraş.

Andreea Biro (A.B.): Sunteţi, de mai bine de un an, managerul Liceului Leöwey Klára. Ce înseamnă, în opinia Dvs, învăţământul în limbă maternă pentru un oraş multicultural ca Sighetul? Ce beneficii aduce el cetăţenilor, indiferent de etnia lor?
Szilard Pesek (S.P.): Poți să studiezi în orice limbă a lumii, dar învățarea se realizează cel mai bine în limba maternă. Multiculturalitatea orașului nostru chiar în acest lucru se reflectă cel mai bine: pe lângă limba română și alte limbi moderne, poți să îți lărgești orizontul prin cunoașterea culturii și istoriei națiunii din care provine familia ta, asigurându-ți unicitatea în diversitate.

A.B: Cât de… lin a fost parcursul instituţiei şcolare pe care o conduceţi azi, de la clădirea în paragină pe care au preluat-o predecesorii Dvs, la spaţiul modern şi primitor pe care îl vedem azi?
S.P: Pe parcursul anilor, școala a avut la conducere persoane care s-au implicat cu dăruire în modernizarea clădirii, astfel beneficiem de o clădire frumoasă, îngrijită, la dispoziția noastră și a elevilor. Pot să spun, că am beneficiat și de susținerea nemijlocită a părinților, a sponsorilor, organizațiilor non-guvernamentale, autorităților locale și naționale, cărora le mulțumim pentru acest lucru.

A.B: Vorbiţi-ne puţin despre oferta educaţională a liceului! Ce atuuri are viaţa de elev la Leöwey Klára?
S.P: Cred că cel mai puternic sentiment pe care îl poți avea, ca elev la Leöwey, este că aparții unei comunități, unde cunoști pe toți și toți te cunosc. Fiind o comunitatea mai mică, acordăm o atenție și grijă deosebită fiecărui elev în parte. Oferta educațională propusă de noi conține pe lângă o clasă de științele naturii și foarte multe activități extracurriculare, dintre care amintesc: club de artă dramatică, laborator de robotică, trupă de dans, cursuri de înot, cursuri de chitară, fotbal, atletism, tenis de masă, excursii tematice etc.

A.B: Într-o cultură tot mai răspândită a căii mai uşoare, numărul de elevi ai liceului a scăzut uşor în decursul anilor. Considerente de genul de ce să-mi expun copilul la o materie în plus la examene , fie că vorbim de Evaluarea Naţională sau de Bacalaureat, au îndreptat unii tineri de etnie maghiară spre şcolile cu predare în limba română. Care este mesajul Dvs pentru ei? Pentru părinţii lor.
S.P: Sunt de părere că o dezvoltare completă a personalității unui tânăr se poate realiza cel mai bine in limba maternă, într-o școală cu predare în limba maternă. Liceul nostru oferă cu succes această posibilitate care nu trebuie privită ca un ”examen în plus”, ci mai degrabă ca o șansă în plus în afirmarea profesională.

A.B: Realitatea zilelor noastre, acest secol XXI tot mai complicat, aduce în prim plan imperative noi, între care, poate cel mai important, acela de a oferi elevilor o pregătire complexă, care excede cadrul clasic al învăţării în sala de clasă. Cât de pregătiţi sunteţi pentru a face faţă acestor provocări şi care sunt mecanismele pe care le utilizaţi pentru a vă forma elevii?
S.P: Școala dispune de dotări moderne,(calculatoare, proiectoare, tablă inteligentă și interactivă), laboratoare bine echipate pentru a asigura progresul elevilor noștri. Toate acestea, alături de un corp profesoral competent și mereu preocupat de bunăstarea elevilor, converg spre un act educațional de calitate și încurajarea talentelor școlarilor noștri. Pe lângă acestea, avem și sală de sport, sală festivă și o cantină proprie.

A.B: Triunghiul elev-părinte-profesor, stabilitatea sa, are o importanţă covârşitoare pentru succesul actului educaţional. Cum este relaţia dvs, ca manager, şi a comunităţii dascălilor de la Leöwey Klára cu structurile organizaţionale ale părinţilor, respectiv ale elevilor?
S.P: Cred cu tărie în munca de echipă, de aceea consider că relația elev-profesor-părinte are o importanță deosebită în cadrul unei școli. Mereu mi-a plăcut să fiu în preajma elevilor, să le ascult poveștile, dorințele, să îi sprijin în luarea deciziilor. Avem un consiliul al elevilor foarte activ pe care punem mare preț și un consiliu al părinților cu care avem o foarte bună colaborare. Unii dintre acești părinți au fost la vremea lor absolvenții noștri, iar acum ne încredințează copiii nouă, foștilor lor dascăli. Apreciem acest lucru și ne mândrim cu el.

A.B: Deşi în postura de director de relativ puţină vreme, sunteţi profesor la Leöwey Klára de la începuturi. Care a fost, în opinia Dvs, cel mai dificil moment din evoluţia acestei şcoli?
S.P: Perioada de început, când a avut loc înființarea liceului și momentul transformării clădirii în instituție școlară a fost poate cel mai dificil, însă și cel mai emoționant. Îmi amintesc și acum de munca depusă atunci, alături de profesori, părinți, elevi, întreaga comunitate maghiară și autorități. A fost o muncă susținută, de ale cărei rezultate ne bucurăm acum.

A.B: Reducerile dramatice de personal din perioadele de criză pe care le-a traversat ţara au lovit puternic multe şcoli. Cum staţi la acest capitol, în acest moment? Atât în ceea ce priveşte personalul didactic, cât şi cel nedidactic.
S.P: Personalul didactic de care dispunem este unul competent, cu cadre didactice bine pregătite, implicate în actul instructiv-educativ. De asemenea, beneficiem de un personal nedidactic foarte bun, preocupat de bunăstarea elevilor.

A.B: Vă pregătiţi intens pentru aniversarea a 20 de ani de la înfiinţare. Cum va arăta sărbătoarea liceului? Ce le pregătiţi elevilor, părinţilor lor, colegilor şi – de ce nu? – comunităţii sighetene?
S.P: Pentru acest eveniment deosebit pregătim un program foarte variat care sperăm să fie pe placul tuturor. Săptămâna 19-23 septembrie 2022 aduce multe activități și surprize pentru elevi, părinți și profesori, dintre care aș aminti: – Plantarea arborilor comemorativi, îngroparea capsulei timpului, Flashmob- trupa de street dance a şcolii, teatru de păpuşi, activităţi recreative în aer liber pentru preșcolari (tobogane gonflabile, face paint), spectacol muzical, dezbatere pe teme de carieră, concurs de proiecte sociale “Major for a day”, spectacol de teatru în limbile engleză şi maghiară, prezentat de membrii clubului de artă dramatică (STAGE) a liceului nostru, ziua sporturilor, întâlnirea foştilor elevi din toate generaţiile cu dascălii care i-au format și lansarea cărții omagiale Leowey Klara 20. Ultima zi a festivităților este dedicată Galei „L.K. 20” – un eveniment care adună împreună actuali şi foşti elevi, părinţi, cadre didactice foste şi actuale, invitaţi, în cadrul căruia se va face o trecere în revistă a celor 20 de ani care s-au scurs de la înfiinţarea liceului. Încununarea şi punctul final al manifestărilor prilejuite de aniversarea liceului o reprezintă Balul Aniversar „L.K. 20”- o seară festivă, cu program artistic.
Invităm și așteptam doritorii cu mult drag!

A.B: Moto-ul liceului „Fii credincios până la moarte şi ţie îţi voi da cununa vieţii” este un bun prilej de reflecţie, la final de interviu. Vă invit, aşadar, dle director, să ne dezvăluiţi gândurile dvs., în lumina principiului etern şi universal cuprins în cuvintele ce stau pe drapelul Liceului Leöwey Klára.
S.P: Oricărui alergător îi este mai ușor să-și ducă la capăt alergarea dacă se uită spre linia de sosire. Cred că și noi trebuie să trecem prin viață cu o credință nestrămutată în Dumnezeu și în valorile, educația primită de la strămoșii noștri. Acestea ne definesc identitatea și apartenența, conducând la încununarea vieții noastre.

A.B: Mult succes în tot ceea ce întreprindeţi în scopul educării şi formării tinerilor!

Andreea BIRO

Sursă foto: Facebook

Sigheteanca Timea Műller este o prietenă statornică. Nu ne-a uitat, deși a plecat de aproape 20 de ani de aici – din Sighet – și s-a stabilit (prin căsătorie) în Germania iar succesul a apropiat-o de independența și „autonomia” materială. Păstrează continuu legătura (măcar online!) cu sighetenii. În urmă cu aproape 20 de ani am lucrat împreună în diverse proiecte, într-un ONG, și am observat energia constantă și inventivitatea pe care Timea o emana.

Nu-i lipsește nimic (am auzit că locuiește într-un conac?!), are empatie pentru suferința globală, s-a implicat în criza migrației din Siria și… s-a specializat în interesante abordări psiho – trans – generaționale din domeniul terapiilor socio – pedagogice.

Nu cu foarte multe luni în urmă m-a informat că a găsit portița de „interogare” a trecutului prin intermediul unor specialiste de top și-a unei cărți scrise în germană și tradusă și pentru cititorii români: „Strămoși pe divan” (Editura Trei, 2022)!

Curiozitatea m-a îndemnat și mă îndeamnă să „descopăr” ce-a făcut Timea Műller (născută Homei) în ultimii… 20 de ani! Cu câteva săptămâni în urmă a ajuns prin Sighet și-am stat un „pic” și la… povești!

Ion Mariș (IM): A fost o traumă (ca să utilizez o primă noțiune din cartea la care am făcut anterior referire) plecarea ta din Sighet? În ce land te-ai stabilit?
Timea Műller (TM): Nu a fost o traumă. A fost o salvare. Ca să mă pot apropia cu adevărat de Sighet a fost nevoie de distanțare fizică și de o privire din afară a fenomenului de apartenență la identitatea sigheteană. Plecarea mea din Sighet a fost detașarea de trauma identitară de care sufeream și care nu îmi permitea să cresc. Sighetul are uneori obiceiul să își sufoce copiii. Acum iubesc Sighetul care mai există doar în sufletul meu, cel în care Johnny Popescu încă merge cu bicicleta, în care Marin se plimbă pe dig, în care mai există clădirea veche de lângă Palatul Cultural, Sighetul în care se revarsă liliacul peste garduri, în care merg noaptea cu Sandu și Vale la Grădina Morii, copii de la bloc, prietenele de la școală, mirosul de zugrăveală a Liceului „Dragoș – Vodă”, plopii de pe strada Pintea Viteazu. Și multe alte chestii pur subiective, care sunt pentru mine Sighet.
M-am stabilit în Suavia, într-o livadă cu meri, într-o căsuță la marginea orașului. Trăim simplu, între cărți, flori și legume, iar „Conacul“ de care ai auzit tu este o clădire care aparține familiei soțului meu, o farmacie de la 1560 din centrul orașului Backnang, clădire pe care am restaurat-o și în care se află cabinetul meu de psihoterapie și… un mic centru cultural, o inițiativă privată a familiei mele.

IM: Cât de ușor/ greu te-ai adaptat într-o altă limbă și cultură?
TM: Ah, întrebarea vieții! Strategia de adaptare a fost intrinsec strategia de supraviețuire: românii din diaspora știu despre ce vorbesc. Aveam deja trei limbi la purtător, trei minorități (ce urât cuvânt!) două dialecte, cel puțin trei culturi și o mare foame. Nu de nou, ci de ceva de ce aveam nevoie dintotdeauna – de siguranță. Astfel m-am „adaptat“ – conectându-mă la viață, crescând rădăcini noi și oblojind rădăcinile vechi.

IM: Nu ai regretat niciodată despărțirea de strămoși, „pierderea” rădăcinilor?
TM: De ce despărțire, de ce pierdere? Ah, știu de unde vine întrebarea asta și din care spaimă! O recunosc la tine și la alți prieteni cărora le este un dor imens de Sighet chiar locuind în el și neplecând niciodată. Aș vrea să te asigur: chiar dacă nu mai locuiesc în Sighet – Sighetul locuiește în mine, pe veci, nemilos, concret și acut. Chiar și în cei care încearcă să își smulgă Sighetul din trup și suflet, mai ales pe aceștia îi sufocă Orașul precum un șarpe boa. Cu cât te zbați mai tare, cu atât mai mult te strânge. Te asigur, este decizia ta felul în care simți această îmbrățișare, eu m-am hotărât să mă las iubită de acest oraș și să accept felul în care o face: ca un fost soț încă gelos, cam bețivan, un pic ticălos și cam ratat. Un fost soț care se laudă că am fost cândva a lui. Dacă „mă ratez“ în viață o sa zică: „am știut eu că nu e bună de nimic“ și dacă „reușesc“: „ehe, asta mi se datorează numai mie!”
Așa că îi aduc aminte din când în când orașului că am „divorțat“ între timp și că vizitele mele sunt de curtoazie și sunt în primul rând dedicate prietenilor noștri comuni. Și, bineînțeles liliacului, Izei, băncii din Dragoș, Parcului Grădina Morii, blocului din Independenței.
Și a umbrelor strălucitoare a celor plecați. Și a prezenței vii a celor care sunt.
Tu mă întrebi de strămoși. Strămoșii îi porți în tine, vrei nu vrei, genetic și epigenetic. Tu știi că nu am pe nimeni din familie îngropat în cimitirele din Sighet? Am crescut fără rădăcini – părinții mei proveneau amândoi din familii disfuncționale. În familia mea se tăcea foarte mult și foarte adânc atunci când venea vorba de rădăcini. Familia mea se muta brusc o dată la trei sau la cinci ani. Spaima de a prinde rădăcini! Părinții mei s-au născut în 1937 respectiv 1942 – deci amândoi sunt copiii războiului, a foamei, a fugii. Tinerețea le-a mâncat-o Groza și Ceaușescu. Ce a urmat să primim noi, copiii părinților mei?
Niște imagini idealizate ale unui sat utopic ca în povești (satul tatălui meu, Telciu), și alunecoasa poveste a mamei mele, despre care știm mult și nimic.

IM: Da, interesant!… Spune-mi ce diferențe „surprinzătoare” ai remarcat între cultura țării în care te-ai născut și a celei de adopție?
TM: Deși am remarcat diferențe surprinzătoare m-am concentrat mai mult pe asemănări.
Și asta este o strategie de adaptare, a căuta familiarul după motto-ul: bătaie cunosc, am mai primit! Așa că mă bucuram mult când vedeam câte o mizerie pe jos, când cineva trecea strada pe roșu, când careva întârzia la vreo întâlnire, când vedeam câte o clădire de patrimoniu care se dărâma, când se vorbea tare la telefon în tren, când mă claxona câte unul. Iar dacă vreo casieră sau un chelner erau ursuzi sau nepoliticoși mă bucuram și mai mult! Din păcate, treburile astea și multe altele sunt cam rare în zona asta unde stau eu, așa că am început să mă obișnuiesc cu lipsa lor și să învăț că merge și cu… binele. Gălăgia interioară a dispărut și a făcut loc unei ruminații care îmi permite să trăiesc interior și exterior fără să fiu nevoită să fiu cu ochii în patru. Și care imi permite să văd asemănările!

IM: Ești – dacă bine am înțeles – la ora actuală sociopsihopedagog, adică terapeut, supervizor și formator în metoda… Generation – Code. Te rog să ne detaliezi! De ce, cum ai ales această „cale”?
TM: Calea m-a ales. În generația mea, în anii ‘90 cam făceai ce se nimerea ca să câștigi un ban. Aveam cu toții vise vocaționale care se cam spulberau când dădeai de greu. Totuși, mi-am rămas mie credincioasă, lucru care nu m-a ajutat întotdeauna.
Am respirat abia când am plecat din Sighet și am reușit să iau distanță de la așteptările familiei. Și mi-am spus… Hei! Uite un subiect interesant: cine ai fi devenit dacă deveneai exact cine ești tu? Răspunsul la această întrebare o dă chiar metoda Generation Code.
Acum sunt: Sociopsihopedagog – specializare în migrație și integrare/ Terapeut sistemic de familie/ Terapeut, supervisor și formator în metoda de terapie transgenerațională, Generation Code cu ramurile: Generation Code pentru Copii, metoda ,„Farmacia de Jucării“, metoda de terapie și diagnostic Rădăcini Puternice. Toate acestea sunt metode acreditate în Germania.

IM: Cum ai ajuns în apropierea Sabinei Lűck, a uneia dintre autoarele cărții „Strămoși pe divan. Descifrarea Codului Generațional și vindecarea rănilor moștenite”?
TM: Lucram deja în terapia sistemică și de familie, majoritar cu pacienți din alte culturi decât din cea europeană. Aceștia nu stăpânesc limba germană și au și o mare reticență și rezistență la psihoterapie. Dialogul terapeutic nu are loc așa cum vedem în filme: pe canapea. El are loc prin folosirea întregului arsenal: corp, mimică, dans, joc, pictură, artă, muzică etc. Gândește-te: vine la mine o femeie care și-a pierdut copilul și soțul în bombardament și spune că o doare burta. Ea a somatizat durerea și doliul, iar rolul meu este nu să îi spun, hei, nu te doare burta, tu ești traumatizată! Rolul meu este să „traduc“ aceste semne, să o ajut să le înțeleagă și să îi fiu alături în procesul de doliu. Acum, ca eu să pot face asta am nevoie de instrumente. Căutând pe Internet am dat de jocul „Rădăcini Puternice“. Am sunat pe loc, fără să îmi dau seama că e seară, târziu. A răspuns chiar Sabine Lück, care aștepta un alt telefon. Într-o săptămână eram la Wendeburg, asta se întâmpla acum cinci ani. Astfel s-a născut o mare prietenie iar eu am devenit ceea ce sunt acum !

IM: Este uneori bine să ne „debarasăm” de… legământul strămoșesc?
TM: Tu tot spui „ne debarasăm“ – de ce? Nu ne debarasăm, ci integrăm! Fără strămoși, n-am mai fi oamenii care suntem astăzi. Nu le moștenim doar patrimoniul sau datoriile, aspectul și conformațiile lor fizice, ci le mai preluăm și rănile, inclusiv cicatricile sufletești, sigilându-le, la modul subconștient, printr-un pact de loialitate. Fiecare generație încearcă să promoveze ceva nou, vindecări și progrese. Vrem să realizăm mai mult decât mamele și tații noștri, dar nu ne este îngăduit să încălcăm „marginile tărâmului fericirii” lor, altfel am răsuci cuțitul în cele mai dureroase răni ale părinților. Din salvarea și protejarea părinților și strămoșilor ne-am făcut scop în viață și, din acest motiv, amputăm componente însemnate ale sinelui nostru. Pentru a nu fi nevoiți să percepem propriile noastre dorințe și doruri neîmplinite, transmitem mai departe, în chip inconștient, sarcina vindecării leziunilor ancestrale copiilor și nepoților. Deoarece nu mai putem distinge a cui viață o trăim de fapt, cui aparțin dezideratele pe care vrem să le îndeplinim, distrugem relațiile, ne controlăm partenerii și ne împingem copiii să performeze maximal. Dacă abrogăm pactul de loialitate, putem restabili legătura cu noi înșine și lăsa rănile să se vindece. Atunci n-ar mai fi nevoie să ne modelăm copiii și partenerii în felul în care credem că ne-ar fi de folos. În acel caz nu ne vom mai folosi abilitățile și calitățile pentru a ne salva strămoșii, ci în favoarea noastră și pentru propria rostuire a vieții și relațiilor noastre, devenind din ce în ce mai disponibili pentru dăruirea unei iubiri autentice, într-un șuvoi ce-i va cuprinde într-însul și pe alții.

IM: Pe ce considerente, ce motivații au stat la luarea deciziei de-a traduce cartea „Strămoși pe divan” în limba română?
TM: În carte există o „Scrisoare către cititorul român“ – pe care ai publicat-o deja. Acolo se află răspunsul.

IM: Cum se identifică – științific – „conflictul arhaic primar”?
TM: Transmiterea traumei de la o generație la alta a fost deja dovedită clinic, în mai multe rânduri. Rezultatele cercetărilor de amploare relevă efectele traumelor îndurate de generațiile care au cunoscut războiul asupra dezvoltării psihologice a copiilor, a nepoților și a strănepoților acestora. Tulburările de atașament rezultate și consecințele lor pentru dezvoltarea identității unei persoane sunt explicate astăzi grație rezultatelor obținute de psihoterapie, de cercetările din patologia cerebrală, de epigenetică și neuro-biologie. Incontestabilele efecte asupra calității vieții apasă asupra existenței multor indivizi, fără ca aceștia ori personalul de specialitate să poată veni cu soluții de diminuare sau de remediere a respectivelor consecințe asupra sufletului și corpului omenesc. Ar putea fi util să identificăm conexiunile, însă, din experiența noastră, resorbirea simptomelor rezultate ‒ fragila stimă de sine și blocajul de la nivelul dezvoltării identității ‒ nu se pot dobândi numai pe un atare temei.
Loialitatea față de părinți și strămoși este mult prea puternică, chiar și atunci când am atins de multă vreme vârsta matură și chiar dacă părinții nu mai sunt în viață.

IM: Oare „vindecarea”, debarasarea de „balastul” strămoșesc, nu vin prin educație și mai puțin prin, azi, atât de utilizata metodă… psiho-terapeutică?
TM: După știința noastră, transmiterea experiențelor transgeneraționale nu include doar experiențe traumatice, ci se referă și la experiențe „normale” de viață, cu aferentele deficite, situații constrângătoare și lovituri ale sorții. În cele din urmă, resursele și tăria (reziliența) sunt transmise pentru a le permite copiilor și nepoților să se dezvolte, în continuare, în sensul unei progresii sănătoase. Aceasta este (sau își dorește să fie) educația! Educația este, împreună cu genetica și epigenetica „transportatorul“ bagajului ancestral.
S-ar putea afirma chiar că transmiterea transgenerațională urmărește o intenție pozitivă, și anume facilitarea unei continue dezvoltări și a unei vindecări a întregului arbore genealogic, prin intermediul memorizării chestiunilor nerezolvate. Recesivitatea modelelor transgeneraționale și, în mare parte inconștiența, reînscenare efectivă, într-o nouă versiune, a problemelor familiale de natură tranzacțională au, în ciuda serioasei poveri așezate pe umerii fiecărui membru al clanului, sarcina aparent importantă de a continua tratarea problemelor nerezolvate, a deficitelor, datoriilor sau conflictelor, pentru a asista și despăgubi retroactiv strămoșii. Aici intervine metoda Generation Code – necesară tuturor, nu numai celor care suferă psihic.

IM: Acest volum – terapeutic are și niște materiale… auxiliare. În ce constă și care este rolul acestora?
TM: Jocul de terapie și diagnoza „Rădăcini puternice” a fost dezvoltat pe baza conceptului Generation-Code® și Generation-Code® pentru copii și adolescenți luând în considerare cele mai recente descoperiri neurobiologice și epigenetice pentru domeniul psihoterapeutic și educațional. Cu ajutorul acestui mediu este posibil să se îndrepte atenția direct asupra codului generațional ca formator al identității și, astfel, să se activeze atât inconștientul, cât și cunoașterea conștientă a clientului. Punând întrebări țintite, se poate pune în scurt timp un diagnostic cuprinzător de terapie familială bazat pe psihologie abisală. În același timp, jocul asigură deja un prim efect terapeutic, de întărire a resurselor. Clientul obține aproape în joacă informații valoroase și profunde despre modelele care îi blochează propria identitate. În același timp, clientul începe să-și înțeleagă propriul comportament problematic/ formarea/ reactualizarea simptomelor în contextul atașamentelor și loialităților transgeneraționale, inconștiente, și dobândește o nouă viziune eliberatoare asupra sa.
Pe lângă joc există instrumentele din Farmacia de Jucării și o serie de carduri terapeutice, care vor apărea și ele în curând în România.

IM: Cât de rapid – temporal vorbind – putem atinge… armonia interioară?
TM: Nu știu. Tu știi? Fiecare are ritmul lui. Stai un pic! Eu nu promit așa ceva! Promit o excursie aventuroasă în trecutul familial și o nouă perspectivă asupra vieții și a propriei persoane.

IM: Avem în limba română – dar există și în alte culturi – îndemnul de-a nu privi spre… trecut, de-a trăi și a te împăca doar cu prezentul. Oare nu „deschide” metoda transgenerațională „răni” care nu trebuie răscolite?
TM: Ba da, deschide. Profund lezați de evenimente dramatice, de pierderea celor dragi, de refugiu, groază, viol, moarte, foamete și de diverse încălcări ale intimității, părinții, bunicii și străbunicii noștri și-au pierdut încrederea în oameni. Ca să nu mai fie bântuiți, în regim cotidian, de amintiri teribile, de groaza morții, dar și de insuportabile sentimente de vină, au îngropat trauma adânc înlăuntrul lor. Cu toate acestea, asemenea răni sufletești ferecate în adâncurile sufletului nu se resorb de la sine, chiar dacă persistă toată viața. Prețul plătit constă în pierderea empatiei, adică a capacității intropatice și a celei de a rezona cu alții. Acest fenomen se petrece deoarece persoana vătămată trebuie să se rupă de sine și de sentimentele sale cât mai mult posibil. Alții, în schimb, și-au pierdut capacitatea de a așeza limite sănătoase între ei și lume, ca urmare a suferinței încercate sau observate. Se contopesc cu lumea exterioară, simt prea intens ceea ce simte celălalt, se frământă în permanență și suferă, prin contaminare, de suferința celuilalt. Ambele situații duc la suferință – nu numai individuală, ci și colectivă. Astfel se ajunge la războaie, ura între nații, genocid și multe altele. De aceea, sunt de părere că toți oamenii, indiferent de cultură, ierarhie socială sau religie, poartă în sine acest conflict arhaic fundamental și că au încheiat un pact de loialitate cu părinții lor. Din acest motiv, descifrarea pactului oferă tuturor șansa de a se elibera de delegările și de însărcinările moștenite de la generațiile precedente și de a da curs dezvoltării unei autentice identități.

IM: Mulțumesc pentru interviu! Te așteptăm cu drag să revii la Sighet, știu că vei ajunge acasă (la noi) cu metoda și cu jocul în „rucsac”.
TM: Da, în curând!

Ion Mariș

Foto: Ion Mariș

Aceste zile reprezintă testul suprem pentru omenire și umanitate în general. Un test care ne-a trezit din starea de letargie și ne-a deschis ochii înspre aproapele nostru. Ne-am pus în locul celor forțați să-și părăsească casele și mai ales în locul celor ce au ales să rămână acolo, în mijlocul unui infern creat în mod artificial de niște invadatori care nu respectă niciun drept recunoscut astăzi de toate organismele și organizațiile mondiale. Am fost în urmă cu câțiva ani în Lviv (în vizită la rudele mele) iar acum refuz să cred cum splendoarea și frumusețea unor orașe cu arhitectură sublimă pot să dispară peste noapte în focul bombardamentelor alături de inimile multor eroi ce și-au sacrificat viața încercând să salveze libertatea din ghiarele celor ce o hăituiesc. Astăzi suntem chemați în cea mai nobilă misiune pe care o putem primi și anume să ne oprim puțin din alergarea noastră precum Samarineanul Milostiv și să ne oferim în primul rând inima celor ce caută o mângâiere.

În rândurile care urmează, avem mărturia despre cum este trăit pe viu un război în numele libertății de către un român stabilit în Ucraina, de peste trei decenii, este vorba de Prof. Univ. Dr. Ion Dubovici, aflat împreună cu familia sa (soția și trei copii în orașul Lviv).

Scurtă biografie: Ion Dubovici, născut în anul 1962 în comuna Remeți, județul Maramureș, este stabilit în orașul Lviv (Ucraina) din anul 1990. Este Profesor Universitar la Universitatea Națională de Silvicultură din Ucraina (orașul Lviv), doctor în științe geografice, jurist internațional, prodecan (2010-2015), șef al Departamentului de Ecologie Economică și afaceri (în engl. „Ecological economics and business”) iar din 2015 – prezent, membru corespondent al Academiei de Științe Forestiere din Ucraina, autor și coautor a peste 250 de lucrări științifice. Este căsătorit cu Olena Luțișin, doctor în științe filologice și cercetător științific al Institutului Ivan Franko din cadrul Academiei Naționale de Științe din Ucraina (orașul Lviv).

Antonia Dubovici (A. D.): Sunt deja opt zile de când teritoriul Ucrainei este invadat de armata rusă. Cum au reușit ucrainenii să reziste în aceste zile?
Ion Dubovici (I. D.): Invazia armatei ruse pe teritoriul Ucrainei a început în 20 februarie 2014 în timpul anexării peninsulei Crimeea, precum și capturarea la 1 martie 2014 a unei părți din regiunile Donețk și Lugansk. Armata rusă a capturat peninsula Crimeea și o parte din regiunile Donețk și Lugansk fără ripostă din partea armatei ucrainene. La acea vreme, armata ucraineană nu era pregătită să riposteze armatei ruse. Ucraina nu avea armele corespunzătoare pentru a lupta cu una dintre cele mai puternice armate din lume, care are în dotare arme nucleare. În ceea ce privește atacul militar deschis al Rusiei asupra Ucrainei, care a început în 24 februarie 2022, aș dori să remarc că astăzi armata ucraineană este una dintre cele mai puternice, una dintre cele mai bine pregătite în lume. Astăzi armata ucraineană apără cu fidelitate independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Trebuie să recunoaștem că Ucraina a primit ajutoare semnificative cu arme moderne din partea Statelor Unite ale Americii și din partea altor țări. Acest ajutor cu arme militare a ajutat foarte mult Ucraina să poată rezista agresiunii ruse. De asemenea, trebuie să înțelegem că atunci când un stat se află în stare de război, un rol foarte important îl joacă președintele. În momentul de față, Ucraina are cel mai bun președinte care dispune de tehnici de organizare a unei cooperări eficiente cu lumea civilizată, știind cum să unească pe toți ucrainenii și să apere suveranitatea și independența Ucrainei. Îl consider pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, un erou al Ucrainei. Astăzi, mai mult ca niciodată, toți ucrainenii sunt uniți și puternici, uniți în spiritul de luptător al libertății.

A. D.: Ați primit nenumărate mesaje de încurajare din partea celor care vă cunosc (rude, cunoștințe, prieteni din România) în ceea ce privește posibilitatea de a veni în România, în calitate de refugiați. Ați primit cu recunoștință și gratitudine invitațiile celor apropiați dar totuși ați ramas în Ucraina. De ce ați ales să rămâneți în Ucraina și mai ales ce anume v-a determinat să luați această decizie?
I. D.: E adevărat, de când a izbucnit războiul în Ucraina, am primit mai multe oferte de la rude și prieteni din România, care ne-au oferit cazare, masă etc. pe teritoriul României. Sora mea, soțul ei, precum și nepoții mei m-au sunat și ne-au oferit cazare, masă și ajutor financiar. Aș dori să-i mulțumesc foarte mult domnului Nicolae-Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, care m-a sunat și ne-a oferit ajutor (cazare, masă etc.). Sincere mulțumiri rectorului Ioan Abrudan și decanului Lucian Kurtu de la Universitatea Transilvania din Brașov pentru sprijinul oferit familiei mele și colegilor mei de la Universitate. Propuneri de sprijin au venit și din partea altor prieteni din România. De ce am decis să rămânem în Ucraina? Am considerat că nu noi ar trebui să părăsim Ucraina, unde trăim și muncim, ci criminalii, teroriști ruși, care se află ilegal pe teritoriul Ucrainei, ucigând civili și distrugând infrastructura.

A. D.: Ce părere aveți despre solidaritatea și mobilizarea societății civile sighetene și nu numai, respectiv a asociațiilor și organizațiilor publice și private privind întâmpinarea nevoilor refugiaților și trimiterea de ajutoare peste graniță pentru cei rămași pe teritoriul ucrainean?
I. D.: Este minunat să vezi cum locuitorii din Sighetu Marmației și din alte regiuni îi ajută pe refugiații din Ucraina, nu doar pe cei care se află în România, ci și pe cei care au rămas în diferite regiuni ale Ucrainei, îndeosebi Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Cernăuți și alte regiuni. Cred că întreaga lumea se va mobiliza să-i ajute pe refugiați, care se află într-o situație extrem de dificilă. Trebuie să înțelegem că astăzi ucrainenii apără nu numai Ucraina, ci întreaga Europă, întreaga lume. Ucraina apără libertatea omului. Vreme de mulți ani, Rusia a încălcat drepturile internaționale și a stabilit reguli proprii, reguli care nu corespund celor internaționale. Apropo, Rusia nu este un stat recunoscut de ONU, cu atât mai mult un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Această țară nu a trecut în 1991 procedura de recunoaștere a Federației Ruse ca stat ONU, așa cum au făcut toate republicile din fosta Uniune Sovietică. Sper că în viitorul apropiat se va cerceta această problemă și se vor lua decizii corespunzătoare.

A. D.: Ce măsuri de siguranță s-au luat de către autoritățile ucrainene pentru a proteja securitatea persoanelor civile? Cum reușiți să vă desfășurați activitățile de zi cu zi (aprovizionare, muncă, activități profesionale și alte activități)?
I. D.: Ȋn Ucraina, în momentul de față se aplică un plan de acțiune bine organizat în ceea ce privește protejarea civililor în timpul războiului. Fiecare localitate a organizat apărarea teritorială, civilii împreună cu poliția și militari din cadrul armatei Ucrainei asigură ordinea publică, efectuând patrularea comună non-stop și verificând actele de identitate a persoanelor, respectiv vehiculele care se deplasează pe teritoriul localității etc. În fiecare localitate se aplică stări de urgenţă, ordonanţe militare. De exemplu în Kiev între orele 17:00 – 07:00, în Lviv între orele 22:00 – 06:00. Interdicția este stabilită de autoritățile locale. În această perioadă, civililor le este interzis să se afle pe stradă, se pot deplasa doar când sună sirenele, și numai în adăpost. În această perioadă se aplică restricții la circulația autovehiculelor proprii, cu excepția celor care au permise speciale. Din păcate, astăzi două sau trei localități din Ucraina sunt capturate de teroriști din Rusia, iar localnicii sunt luați ostatici. Sunt sigur că astăzi sau mâine aceste localități vor fi eliberate de armata ucraineană. În general, situația din Ucraina este foarte dificilă, mulți cetățeni ai Ucrainei sunt nevoiți să plece din Ucraina în alte țări, elevi si studenții au fost trimiși în vacanțe nevoite. Principalul lucru în condițiile actuale de război este să supraviețuiești. Autoritățile ucrainene fac tot posibilul pentru a proteja populația civilă. Autoritățile ucrainene au stabilit o cooperare cu multe țări în ceea ce privește primirea refugiaților din Ucraina.

A. D.: Care este situația de război în Lviv? Cum este atmosfera și suflul resimțit de locuitori? Ce spun rudele și cunoștințele voastre din alte localități de pe teritoriul Ucrainei?
I. D.: Situația de război în Lviv este tensionată, pentru că președintele nerecunoscut al Belarusiei Alexandru Lukașenko s-a unit cu teroriștii ruși și le oferă condiții pentru atac asupra Ucrainei. Iar distanța de la Lviv până la granița cu Belarusia este de aproximativ 200 km. Astăzi există informații că trupele militare belaruse au intrat pe teritoriul Ucrainei, adică militari belaruși sunt direct implicați în acest război, în această crimă teroristă. Dar oamenii din Lviv, cu spiritul lor de luptă, au organizat foarte bine punctele de control, apără bine orașul și nu vor permite inamicului să intre pe teritoriul orașului Lviv. De la începutul războiului în Ucraina (24 februarie 2022), locuitorii din Lviv primesc refugiați din Kiev, Harkov, Odesa și alte orașe ale Ucrainei unde situația este dezastruoasă. Rudele, cunoscuți care locuiesc în regiunile Ucrainei, unde inamicul omoară civilii, distruge infrastructura, ne transmit că trăiesc în adevărată groază. Din păcate sunt mari pierderi de vieți omenești. Dar noi credem în victoria Ucrainei.

A. D.: Poporul ucrainean este unit și neînfricat în rezistența în fața invadatorului. Ucraina în frunte cu președintele țării este apărată eroic de către numeroase personalități ucrainene cunoscute (din lumea sportului, culturii și artei etc.). Sunt soldați care au făcut sacrificiul suprem în numele libertății, stârnind admirație din partea întregii lumi. Apărarea Ucrainei se află în mâinile fiecărui locuitor al ei, potrivit citatului din opera lui Dumas „toți pentru unul și unul pentru toți”. De ce ucrainenii sunt atât de curajoși, neînfricați?
I. D.: Dacă pe timp de pace în Ucraina auzeam diferite opinii politice, atacul Rusiei asupra Ucrainei a unit toți ucrainenii, întărind spiritul ucrainean. Astăzi, nimeni nu se îndoiește că ucrainenii sunt o națiune, cu propria lor limbă, cultură, tradiții etc. Astăzi, propaganda falsă a Federației Ruse poate fi aruncată la gunoi. Întreaga lume civilizată și-a dat seama și a înțeles că Rusia este o țară teroristă condusă de Putin, care nu are nimic uman. Noi ne-am convins, că în ultimul timp reprezentanții statelor civilizate, democratice, nu mai vor să-i asculte pe reprezentanții ruși. De exemplu, marți (1 martie 2022) în cadrul unei ședințe a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, când ministrul de externe rus Lavrov și-a început discursul, peste 100 de diplomați, reprezentanți ai statelor civilizate, democratice, s-au ridicat și au părăsit sala. Asta înseamnă că lumea civilizată nu mai vrea să asculte minciunile unei țări teroriste. Eu cred că toți cei implicați în războiul împotriva Ucrainei, în această crimă cumplită, vor ajunge cu siguranță în fața Curții Penale Internaționale și vor fi trași la răspundere pentru fiecare crimă comisă. La întrebarea dumneavoastră „De ce ucraineni sunt atât de curajoși, neînfricați?”, răspund. Imperiul Rus a distrus și rusificat ucrainenii timp de 300-350 de ani. În toată această perioadă, ucrainenii au fost jefuiți și uciși. Potrivit surselor științifice, dacă nu era genocidul, exterminarea deliberată și sistematică intenționată asupra poporului ucrainean, Ucraina modernă ar fi numărat cel puțin 100 de milioane de oameni. Dacă luăm în considerare rusificarea ucrainenilor, numărul real al ucrainenilor în întreaga lume ar fi de aproximativ 150 de milioane. Astăzi în Ucraina locuiesc 42 milioane de ucraineni și aproximativ 20 milioane în alte state. Analizând crimele Imperiului Rus împotriva poporului ucrainean, înțelegând caracterul agresiv al rușilor, ucrainenii sunt nevoiți să se apere de teribilul lor dușman. Cum se explică că Ucraina, una dintre cele mai bogate țări din lume, se afla pe lista celor mai sărace din Europa? Rușii au jefuit Ucraina de sute de ani și chiar și după 1991, când Ucraina a devenit stat independent, rușii au afectat negativ dezvoltarea economică a Ucrainei, prin reprezentanții lor, care aveau sarcini clare în Ucraina, comiteau diverse acte criminale, organizau scheme de corupție etc. Ucrainenii înțeleg însemnătatea cuvintelor „acum ori niciodată” și sunt hotărâți să-și apere independența, suveranitatea și integritatea teritorială chiar și cu sacrificiul vieții, dorind să se separe definitiv de criminalii Imperiului Rus. Vreau să cred că acest război al Rusiei împotriva Ucrainei va pune capăt erei Imperiului Rus.

A. D.: Clopotele bisericilor și vuietul sirenelor răsună acum mai mult ca niciodată pe teritoriul ucrainean. Ce speranțe aveți și cum configurați viitorul Ucrainei?
I. D.: Din păcate, acest lucru este adevărat, sirenele sună acum mai mult ca niciodată în Ucraina. Închipuiți-vă cum trăiesc în această groază copiii, femeile, bătrânii… Eu întotdeauna am crezut într-un viitor strălucit al Ucrainei. Am spus mereu că Ucraina va deveni un stat european dezvoltat, civilizat, dar cu condiția să nu aibă relații de colaborare cu Rusia. Rusia este o piedică în dezvoltarea economică a Ucrainei, piedică în respectarea drepturilor omului și în integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană civilizată și NATO.

A. D.: Cum ar putea România și românii să ajute în continuare Ucraina și poporul ucrainean?
I. D.: În actuala stare de război, principalul ajutor din partea României și a românilor pentru Ucraina și poporul ucrainean poate fi acordat la nivel de stat între guvernul ucrainean și guvernul român, precum și la nivel regional între administrațiile regionale din Ucraina și prefecturile județene din România. Un ajutor semnificativ poporului ucrainean este oferit de Uniunea Ucrainenilor din România, condusă de Nicolae-Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, precum și diverse companii private și cetățeni ai României. Noi înțelegem că este foarte important pentru România, ca vecinii săi să fie parteneri de încredere și de perspectivă, motiv pentru care România trebuie să promoveze, să ajute și să sprijine aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO. Consider că este necesar să se stabilească relații interstatale româno-ucrainene apropiate, cu caracter de prietenie, reciproc avantajoase în toate domeniile de activitate.

A. D.:  Ce mesaj transmiteți sighetenilor, ucrainenilor români, românilor de pretutindeni, respectiv lumii întregi?
I. D.: În primul rând, aș dori să mulțumesc tuturor locuitorilor din Sighetu Marmației, ucrainenilor din România și tuturor celor care ajută Ucraina și refugiații ucraineni în această perioadă extrem de dificilă. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o crimă împotriva umanității. Rog toți oamenii să nu fie indiferenți, să nu privească acest război, cu gândul „pe mine nu mă privește”. Indiferența oricărei persoane în stare de război este inacceptabilă. Întreaga lume trebuie să se unească împotriva teroriştilor, altfel acţiuni similare se pot repeta și în alte părţi ale lumii. Fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru a preveni războiul. Într-un război nu există învingători, există doar consecințe teribile, mii de morți, infrastructură distrusă și așa mai departe. După părerea mea, există oameni cu o sănătate mintală îndoielnică care ajung la putere și doresc cu orice preț să intre în istorie, indiferent în ce postură, ca erou sau ca criminal, terorist. De exemplu, Hitler, Putin și alții. Consider că nu avem dreptul să privim cu pasivitate astfel de fapte criminale. Oamenii trebuie să facă tot posibilul pentru stoparea războiului.

*

În comunitatea de care aparțin (orașul Auburn și orașul Syracuse din statul NY), oamenii sunt uniți în solidaritate și oferirea de sprijin și suport financiar și material față de poporul ucrainean în frunte cu reprezentați ai bisericilor greco-catolice ucrainene (cu enoriași ucraineni, români și americani) din cadrul bisericii Sf. Petru și Pavel (Rev. Vasile Colopelnic) și bisericii Sf. Ioan Botezătorul (Rev. Mihai Dubovici), aceeași mobilizare am remarcat-o prin intermediul rețelelor de socializare în: Sighetu Marmației, Remeți și nenumărate localități din România. Cinste acestor oameni cu inimi cu adevărat bogate! Ne exprimăm întreaga noastră solidaritate și suntem alături de poporul ucrainean.

Corespondent diaspora: Antonia DUBOVICI (Auburn, NY, SUA)

Activitatea de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, susținută pe data de 25.02.2022, de judecătorul Cristi Danileț – invitat de dna director, prof. Crina Voinaghi – face parte dintr-un proiect care are drept scop educația judiciară în școli, un proiect demarat în 2013 și susținut de Asociația VeDem Just. De ce responsabilizarea elevilor ar fi un scop țintă? Ei bine, la această întrebare avem deja răspunsul.

Cristi Danileț: Mulți ani în România s-a vorbit doar de drepturile copiilor, mai puțin de responsabilități. Ce înseamnă asta? Copiii să fie conștienți că odată cu trecerea vârstei cresc și obligațiile și drepturile lor […].

Proiectul înregistrează evoluții pozitive considerabile, însă „linia de finish” nu se întrezărește, așadar mai este cale lungă până când trofeul, reducerea delicvenței juvenile, va fi înmânat societății. Dar care este ghidul spre dobândirea acestui ideal?

Cristi Danileț: [..] cât mai mulți copii să afle de programul acesta de educație juridică, să-si descarce cartea Elevul și legea de pe internet, și aplicația Lege-n-dar și poate că găsesc mai multe răspunsuri la întrebările lor […]

După cum se poate observa, am avut plăcerea de a purta un dialog cu domnul Cristi Danileț, care a fost foarte deschis, împărtășind idei, ghidat de întrebările adresate de mine.

Raluca Rusnac: Considerați că așa-zisele subiecte „tabu” sunt mai ușor de abordat/susținut în fața elevilor din perspectivă juridică?
Cristi Danileț: Da! Abuzurile există sub mai multe forme, de exemplu, cu privire la copii sunt cinci forme de abuzuri, cu privire la violența în familie sunt șapte forme sau chiar opt, lucrurile acestea trebuie discutate; ai abuz sexual, ai abuz fizic, ai abuz psihologic, ai abuz emoțional, ai abuz economic, lucrurile astea cu cine le discuți? Poate că uneori suntem abuzați și nici măcar nu ne dăm seama. De aceea, în societatea românească domină încă violența, chiar și în familie și pe stradă și între copii, sunt foarte mulți care agresează, crezând că au acest drept. De exemplu părintele care spune copilului: „Eu te-am făcut, eu te omor!”. Sunt mulți părinți care nu au aflat încă de legea din 2004 a copiilor, sunt mulți profesori care la școală agresează copii, să știți că am condamnat profesori pentru purtare abuzivă, și-au pierdut locul de muncă, au zburat din profesie. Sunt copii care agresează alții copii, chiar violenți, am avut și un caz de canibalism în România. Vă dați seama că lucrurile trebuie discutate cândva, undeva, măcar să ne păzim. Eu nu spun că noi suntem prezumtivi infractori, dar suntem posibile victime, și atunci cumva trebuie să ne păzim de cei din jurul nostru, nu?

R.R:Există vreun topic de discuție pe care îl evitați?
C.D: […] evit chestiunile politice, vorbesc despre dreptul la vot, dar nu am voie să spun pe cine să voteze. Oricum nici eu nu sunt prea lămurit, decât când ma duc la vot. Și pe chestiunile religioase nu prea mă bag, adică prefer să văd că religia este de fapt, merge în aceeași direcție cu legea, nu cumva adversare, dar în rest, nu, ating orice subiecte, chiar și cele sensibile, de exemplu de viața intimă a adolescenților.

R.R: Tocmai mi-ați răspuns în avans. Voiam să vă întreb dacă credeți că există un „tratat de pace” între religie și justiție?
C.D: Da, sunt complementare, dacă regulile morale sau cele de morală religioasă ar fi respectate nici nu ar mai trebui legi și justiție. Din păcate, oamenii întotdeauna vor comite infracțiuni și încălcări ale legii, de aceea eu cred că, cumva la bază, se află legea civilă – ca să spun așa – urmând ca în funcție de grupurile religioase sau organizațiile pe care le frecventăm să stabilim și alte reguli. Eu, de exemplu, respect toate religiile, dar unele reguli sunt la o biserică, alte reguli la o altă biserică. Unii sunt colegi de ai mei care nu cred în nici o divinitate, dar legile sunt obligatorii pentru toată lumea.

În continuare, iau pulsul colegilor aflați în sală. Printre cele câteva interogații adresate de aceștia, se află și una care sună în felul următor: cât timp v-a luat să vă reglați fluxul de informație, încât să compactați esențialul? Iar răspunsul a fost unul sincer și concis: șase ani a fost intervalul în care subiectele, discursul, chiar adaptabilitatea au fost exersate pentru a ieși o activitate pe care astăzi mii de elevi o numesc „captivantă”. Așadar, lucrurile mari, necesita timp.

Vă ofer și feedback-ul colegilor mei care au participat la „lecția” de educație juridică oferită de Cristi Danileț.

Sincer, din perspectiva unei persoane pe care o tentează Dreptul, chiar mi-a plăcut evenimentul și m-a captivat întreaga discuție pentru că știa (n.r. Cristi Danileț) cum să ne facă sa fim atenți. (Antonia Ștețiu)

Consider că experiența de vineri a fost una foarte benefică și că mult mai multe rânduri de tineri ar fi trebuit să fi luat parte deoarece, în sfârșit, am fost și noi informați despre toate lucrurile care de obicei ne-au fost ascunse de părinți, în sfârșit a venit cineva și a spus lucrurilor pe lume. Ne-a arătat că trăim într-o lume reală înconjurată în permanență de bariere virtuale, iar acele bariere virtuale nu sunt sub nicio formă mult mai sigure decât cele reale. În concluzie, rămân la părerea de la început. A fost o conferință foarte benefică, un om potrivit la un moment potrivit, dar consider că acel glas ar fi trebuit să fi fost auzit de mai multe persoane, deoarece oamenii se confruntă în prezent cu astfel de probleme și de situații în viața de zi cu zi. (Dragoș Tivadar)

A fost o activitate foarte frumoasă și educativă, iar judecătorul acela un om tare interesant care a știut să ne capteze atenția. Sper că o să se mai țină și alte evenimente pe diverse teme. (Marusceac Denisa)

A fost foarte fain și interesant. Chiar mi-a plăcut. Mi-a făcut plăcere să pot să îl întâlnesc pe domnul Danileț și să aflu lucruri noi. (Drimuș Denisa)

Încet, încet, unitatea noastră de învățământ începe să se poarte ca un adevărat colegiu. Școala nu înseamnă doar să venim și să tocim pagini infinite, ci să ne îmbogățim pe toate planurile. Activitatea de vineri ne-a ajutat să punem o cărămidă la temelia personalității și viitorului nostru. Domnul Danilet, carismatic și știutor despre ceea ce vorbește, a reușit să mă impresioneze. Aveam așteptări, nu pot să zic că nu, dar el mi le-a depășit. A vorbit direct, fără ocolișuri, și ne-a tratat ca și pe egali ai domniei sale. Am ieșit din Sala Festivă știind că în cele 60 de minute nu o fost niciun moment irosit și tot ceea ce a spus invitatul a fost interesant și de ajutor. Sper la cât mai multe activități de acest gen! (Jer Daria)

La început eram sceptic cu privire la eveniment, dar nu regret alegerea de a participa. Am învățat multe și sper să mai fie astfel de conferințe. (Filip Boldizsar)

În final, îi mulțumesc domnului Cristi Danileț, un magistrat cu notorietate, cel care a adus timpul în fața justiției și l-a condamnat pentru plictiseală, lipsă de informație și concentrare.

Raluca RUSNAC
redactor al revistei AxA
clasa a XI-a D, CNDV

Salut, Sighet: Te-ai întors recent din Luxemburg, dintr-un schimb de experiență cu tineri din mai multe țări europene. Ne-ai împărtășit și de alte dăți despre proiectele tale. Este un proiect asemănător sau este primul de acest gen? Ce elemente de noutate a adus în cazul tău?
Darius Colopelnic: Este primul proiect Erasmus+ la care am participat, dar am mai fost în proiecte asemănătoare, începând din clasa a șasea. În cadrul proiectului Euroscola din 2013, respectiv 2016 am avut ocazia să vorbesc în Parlamentul European din Strasbourg. A fost o simulare a activității europarlamentarilor, ocazie cu care mi-am descoperit interesul pentru temele europene și dorința de a dezvolta o carieră în acest domeniu. Am fost membru al Școlii Ambasador al CNDV în anul în care prestigiosul colegiu a câștigat trofeul și mult râvnitul titlu. Mi-am dorit să ajung în Luxemburg încă de când am vorbit în Parlamentul European din Bruxelles, în 2019, proiect al cărui scop a fost implicarea tinerilor în viața politică, în principal participarea la votare. Ce a adus nou proiectul din Luxemburg a fost ritmul intens de lucru prin punerea în comun a cunoștințelor digitale și a informațiilor pe teme de actualitate, dar inedită a fost și prezentarea specificului cultural prin surprinderea valorilor tradiționale.

Salut, Sighet: Cum s-a realizat selecția pentru acest proiect?
Darius Colopelnic: Selecția a fost realizată de comunitatea GEYC, iar criteriile au fost diverse: vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, să fie prima participare într-un proiect Erasmus, precum și realizarea unei scrisori de intenție care să aibă relevanță pentru interesul proiectului. În final, patru elevi și studenți din România și Republica Moldova am fost selectați pentru proiectul #DigitonYE. Aceeași selecție s-a realizat în alte șapte țări, prin urmare la Luxemburg ne-am întâlnit 40 de tineri. Surpriza a fost să îl am ca formator pe unul din trainerii proiectului GenerationEU la care am participat în 2020 alături de 19 tineri români.

Salut, Sighet: Care au fost obiectivele proiectului?
Darius Colopelnic: Obiectivele proiectului #DigitonYE au fost însușirea de abilități digitale și educarea noastră în ceea ce privește Uniunea Europeană prin activități potrivite (spre exemplu, simularea activității Parlamentului European sau discuții unu la unu pe subiectul activismului și civismului).

Salut, Sighet: Care au fost beneficiile participării în acest proiect?
Darius Colopelnic: În primul rând, am fost recompensat cu Youth Pass-ul recunoscut internațional, o foarte bună adiție CV-ului meu. Am dobândit o sumedenie de cunoștințe legate de Uniunea Europeană, Procesul Decizional al Uniunii Europene, precum și administrația și rolul multor instituții europene precum Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană etc. În final, am vizitat o țară micuță și drăguță și am cunoscut 40 de oameni din 8 țări cu care am avut foarte multe de împărtășit.

Salut, Sighet: Care sunt planurile tale de viitor?
Darius Colopelnic: Deocamdată sunt student în anul terminal la Facultatea de Studii Europene, specializarea Relații Internaționale, secția în limba engleză, dar, după ce voi absolvi, voi aplica în diferite stagii ale instituțiilor europene, în scopul de a căpăta experiență și pentru a găsi locul de muncă potrivit aspirațiilor mele.

Salut, Sighet: Ai un mesaj către tinerii care sunt interesați de studiile europene și de proiectele internaționale?
Darius Colopelnic: Îi încurajez să participe la aceste proiecte, să aibă încredere în ei că vor fi selectați, să își dezvolte cultura generală și să își însușească cel puțin două limbi străine. Limba de comunicare între noi și cea în care s-au ținut cursurile a fost limba engleză, dar nu m-aș fi descurcat atât de bine în activitățile zilnice din regiune fără cunoștințele din limba franceză. Și, dacă timpul și resursele le permit, să călătorească. Cele mai multe experiențe le am din țările pe care le-am vizitat până la 21 de ani. Și atâta timp cât granițele rămân deschise, îmi doresc să cunosc cât mai multe locuri și culturi.

Salut, Sighet!

sursă foto: arhivă personală Darius Colopelnic

Florin Iuga este un tânăr foarte simpatic, deschis, serios. Ne-am cunoscut recent, la o întâlnire Rotary și… așa l-am perceput, chiar de la prima vedere. Florin s-a născut în Sighet pe 01 ianuarie 1996, prin urmare – dacă socotim rapid – are doar 26 de ani. A urmat Școala Generală numărul 3 și este absolvent al Colegiului Național „Dragoș – Vodă”. La vârsta lui are o poveste de viață interesantă, foarte… cool. Incontestabil, Florin este un tânăr om de afaceri care crede în visurile lui și iubește ceea ce face!

Ai început munca, de bună voie și nesilit de nimeni, la vârsta când alți copii se distrează!
De la vârsta de 14 ani am avut primul loc de muncă, la bunica mea (Veronica Iuga), unde puneam răsaduri în serele situate pe strada Nicolae Grigorescu, iar după aceea – doar pe timpul verii – mergeam și le vindeam la piață. Îmi plăcea foarte mult să muncesc alături de ea de unde cred ca am învățat cum să gestionez o afacere.

După absolvirea liceului ai ales…. teologia. De ce?
La vârsta de 18 ani am plecat la București la facultate la Institutul Teologic Baptist. Nu am mers pentru vocația de preot/ pastor, ci pentru oportunitatea de a lucra cu oamenii. Am fost voluntar la un orfelinat – sâmbăta – iar în fiecare joi am fost voluntar la penitenciarul Jilava unde îi învățam pe deținuți „reintegrarea în familie și societate”. Mereu am avut o iubire față de oameni, mi-am propus să încerc să-i înțeleg și mai ales să îi ajut.

„Înțelegerea” ta depășea Bucureștiul, România…
Pe tot parcursul anilor de facultate mi-am dorit să merg în Statele Unite pentru că am auzit de „visul american”. În anul doi de facultate am mers în statul Wyoming unde am avut joburi de la „camerist” la casier și chiar la făcut pizza. Lucram de la 5 dimineața până la 23 seara pentru că mi-am dat seama că, cu cât lucrezi mai mult, cu atât faci mai mult.

Și totuși, ai renunțat, relativ repede, la visul american.
În toamna anului 2016 m-am reîntors în România cu dorința de a face ceva acasă. Am revenit în România dar dorul de SUA era de neoprit. În 2017 am decis să mă reîntorc în SUA, iar în acel an am reușit să rămân un timp mai îndelungat și, după 6 luni, am primit și green cardul (rezidența permanentă). Am avut oportunitatea să lucrez la un restaurant de lux și să învăț de la milionari cum se fac cu adevărat afacerile. În acel an mi-am dat seama că persoanele din jurul tău au o influență majoră asupra ta. De la filme, plimbări și distracție am ajuns să fiu tot mai preocupat de afaceri. Din anul 2018 am început să îmi petrec iernile si primăverile în România iar restul anului în SUA.

Cum, de ce ai decis să te implici în afaceri?
În aprilie 2018 am avut ocazia să cumpăr Brisetto’s Coffee Corner din Sighetu Marmației de la Sergiu Trintalin și Mădălina. Am lăsat afacerea pe mâna mamei, afacere pe care am gestionat-o de la distanță, prin interemediul telefonului. M-am întors la restaurantul din SUA unde mi-am reînceput munca dar mă simțeam ciudat. Simțeam că locul meu nu mai este acolo și este timpul să lucrez la visul meu nu al altora. Am găsit un spațiu vacant chiar pe malul oceanului Atlantic unde a luat naștere Brisetto’s Second Cup în 2019. După ce am deschis această locație am decis să mă implic și în imobiliare.

„Astrele” s-au aliniat pentru tine. Ai devenit – la o vârstă nu foarte ridicată – Rotarian. Cum s-a întâmplat?
Am devenit membru Rotary prin intermediul avocatului meu. Acesta îmi spunea mereu că am foarte multă energie, inițiativă și că el și prietenii lui își doresc să fiu parte a acestui grup. În 2020 am devenit membru într-un Club Rotary unde am cunoscut oameni diferiți, din diferite părți ale lumii, dedicați acțiunilor caritabile.

Bucuriile tale americane nu s-au oprit doar la integrarea rotariană!
Sigur că nu, am avut parte și de o altă integrare! Într-un final, cu puțin timp în urmă, în 12 Octombrie 2021, chiar de Columbus Day, statul american a decis să mă numească cetățean american și, pe 15 Octombrie, am depus jurământul. Da, un vis devenit realitate și începutul unei călătorii!

Ce le transmiți tu tinerilor, celor de vârsta ta?
Ceea ce vreau să transmit tuturor celor de vârsta mea, și nu numai, este ca mereu să își urmeze visul și că niciodată nu este prea târziu să obții ceea ce îți dorești. Cineva mi-a spus cândva – și nu am să uit niciodată: „dream Big because you have a Big God”/ țintește sus pentru că ai un Dumnezeu mare.

Mult succes în continuare, Florin Iuga!
Mulțumesc, vă aștept la o cafea pentru că… „Good Coffee, good vibes”!

Ion MARIȘ