Domnule viceprimar, am scris un articol care a făcut ceva „valuri” pe facebook. Am încercat să (mă) lămuresc dacă nu cumva bordurile din centrul oraşului sunt prea jos puse. Aş fi vrut să pot citi o documentaţie, să văd un plan, un desen, ceva care să alunge orice temere. Pe internet, mai exact pe pagina oficială de internet a Primăriei n-am găsit.

Profit acum de faptul că putem dialoga şi vă pun câteva întrebări. Fiţi sigur că răspunsurile dumneavoastră vor fi citite cu atenţie de sigheteni, care-şi doresc un oraş mai frumos, mai curat, mai renumit, mai căutat, mai apreciat şi dat ca exemplu de eficienţă a conducerii locale.

Să începem.

1. E undeva pe https://www.primaria-sighet.ro/ro o documentaţie pe care sigheteanul s-o poată citi referitoare la noua faţă a centrului localităţii ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Acum nu este, dar la momentul potrivit, după demararea și finalizarea procedurilor necesare și legale, se va publica.

2. Dacă informaţiile care ne interesează apar pe alt site, spuneţi-ne care este.

Răspunsul domnului viceprimar:
Nu, nu apar pe alt site.

3. Nu credeţi că acţiunile de amploare pe care le face Primăria ar trebui cunoscute de sigheteni prin comunicate clare, în care să fie aduse la cunoştinţa publicului cheltuielile, firmele care fac lucrarea, termene, sarcinile realizatorului după încheierea lucrării (reparaţii) ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Despre aceste acțiuni s-a vorbit deja public și în mass-media locală și însuși domnul primar a ieșit în fața cetățenilor cu comunicate. La rândul meu și eu în unele cazuri. Informațiile necesare și care oricum sunt publice, sunt aduse la cunoștința cetățenilor. Într-adevăr, căile de comunicare, mai ales pe rețelele de socializare, nu fac ca aceste informații să ajungă în timp util la toată lumea.

4. Care este rolul purtătorului de cuvânt ? Ca viceprimar, presupun că aţi avut posibilitatea să vă formaţi o opinie.

Răspunsul domnului viceprimar:
Sarcinile purtătorului de cuvânt sunt trasate de domnul primar.

5. În legătură cu transparenţa decizională (Primăria hotărăşte, dar sighetenii trebuie să ştie ce s-a hotărât, pentru că aici trăiesc, aici vor să le fie bine!), la articolul scris de mine cineva a postat, în comentarii, informaţia pe care o citez: „Din datele publice disponibile pe e-licitatie.ro, contractul de execuție a fost atribuit prin cumpărare directă, nu prin licitație. Valoarea achiziției este de 897.424 lei fără TVA. Pentru lucrări, plafonul legal până la care se poate folosi cumpărarea directă este de 900.400 lei fără TVA. Prin urmare, achiziția este cu 2.976 lei sub plafonul de la care ar fi fost necesară o procedură competitivă. Furnizorul avea bordurile listate în SEAP, iar autoritatea publică le-a cumpărat direct de acolo. Valoarea s-a oprit la 2.976 lei sub plafonul de la care achiziția ar fi trebuit deschisă competiției. O precizie rară. Aproape inginerească”.
Puteţi confirma dacă informaţiile de mai sus sunt corecte ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Aceste informații sunt publice. Persoana care se referă la ele, le-a colectat din spațiul public. Da, sunt corecte. Totul s-a făcut conform legislației în vigoare. Dar referitor la o parte din acest comentariu, zic eu că poate fi una tendențioasă.

6. Vă rog, domnule viceprimar, să ne explicaţi cum va arăta centrul oraşului după modernizare. Cum vor arăta trotuarele, de la Lukoil până la… (nu stiu unde… se ajunge până la Biblioteca Municipală, sau… până unde?) Pe trotuar va fi turnat asfalt, sau se vor pune dale? Dacă se vor pune dale, vor fi la fel de „rezistente” ca cele puse cu ani în urmă şi care probabil se macină doar dacă ne uităm la ele (nu neapărat urât!)?

Răspunsul domnului viceprimar:
Procesul de reabilitare a centrului doar acum a început. Având în vedere că porțiunile de drum ce traversează centrul orașului sunt drumuri naționale, acest proces de reabilitare se face în parteneriat cu CNAIR-ul (Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere). Asta înseamnă că reabilitarea părții carosabile va fi executată de CNAIR. A fost necesar ca Primăria să intervină la schimbarea bordurilor, pentru ca la momentul turnării noului covor asfaltic noile borduri să fie puse deja la locul lor. Se vor ridica gurile de scurgeri și vor fi suplimentate. În afară de asta, toate conductele pluviale ale clădirilor centrale, vor fi legate la rețeaua de canalizare. În prima fază a lucrărilor se va face porțiunea de la benzinăria Lukoil, până la Pompieri. Pe trotuar vor fi puse dale. Este mai estetic, mai elegant, se pretează mai bine în centru decât un trotuar asfaltat. Și din punct de vedere practic e o soluție mai bună, deoarece după o intervenție posibilă și necesară, aceste dale/ plăci, pot fi reașezate. Legat de aspect și formă, rămâne ca arhitectul șef al orașului să se pronunțe. Astea vor fi toate lucrări de reparații. Lucrările de investiții pentru reabilitarea parcului central și a întregului centru necesită a documentație serioasă. După elaborarea acestui proces trebuie să se identifice și sursa necesară de finanțare. 

7. Mulţi sigheteni se întreabă (şi eu mă număr printre ei) de ce nu se transformă Sighetul într-un oraş istoric cu adevărat. Sunt atâtea personaltăţi care s-au născut şi/sau au lucrat aici… Oraşul ar trebui să fie plin cu plăci comemorative pe clădiri, clădirile să fie refăcute. Se are în vedere ceva în acest sens / Ceva proiecte? E complicat? E imposibil?

Răspunsul domnului viceprimar:
Nu e deloc imposibil, dar e mai complicat din punct de vedere legislativ, administrativ și financiar. Slavă Domnului în curând vom avea un nou PUZ (Plan Urbanistic Zonal) pe zona centrală a orașului și nu numai. În acest PUZ sunt stabilite toate regulile referitor la înfățișarea urbanistică a zonei (arhitectură, publicitate, etc). Centrul orașului este un întreg ansamblu de monumente istorice. Procesul de reabilitare a clădirilor istorice trebuie să respecte legislația în vigoare. Asta înseamnă că reabilitarea/ restaurarea unei clădiri poate fi făcută doar în condițiile legii, respectând Legea monumentelor istorice. Asta presupune să ai și mulți bani, deoarece proiectele sunt foarte costisitoare și pe lângă asta trebuie să ai din nou mulți bani pentru lucrările necesare de reabilitare. Toate aceste reguli/ aspecte se referă și la proprietarii privați. Menționez asta, pentru că nu toate clădirile sunt în proprietatea primăriei/ statului. Administrația publică locală are cea mai bună intenție de a rezolva problemele de acest gen, dar din moment ce nu dispune de bugetul necesar, e foarte greu. Ne străduim să identificăm sursele necesare de finanțare, dar nu e ușor deloc. De exemplu clădirea casei coloniale/ casei pălărierului/ casa poloneză se află deja în curs de reabilitare. Banii vin mai greu, dar nu ne dăm bătuți. Având în vedere că ani în șir nu s-a prea făcut nimic din acest punct de vedere, nu e ușor să le faci pe toate. Dar direcția în care am pornit e una destul de bună. Avem nevoie de consecvență și seriozitate. Eu unul mă voi strădui ca lucrurile să se mai îmbunătățească. 

8. Cum arată Sighetul acum, privit cu ochi de viceprimar responsabil (se vede asta, lumea deja vă percepe ca cel care vrea), comparativ cu Sighetul cetăţeanului Orosz Krisztofer, care până mai ieri nu era implicat politic? E greu, e… cu obstacole drumul pe care mergeţi?

Răspunsul domnului viceprimar:
Viceprimarul vede ce vede și cetățeanul Orosz Krisztofer. Vede că Sighetul are nevoie de infrastructură rutieră bună, de spații și zone verzi aspectuoase, îngrijite, de clădiri reabilitate, de civilizație, de programe culturale, de siguranță, etc. Viceprimarul își dorește ce își dorește și cetățeanul. Ca toate astea să nu fie doar un vis, ci să devină realitate. Doar că viceprimarul cunoaște deja situația administrației așa cum e ea, cu bune și cu rele. Vede atitudinea cetățenilor, fie ea bună, sau rea. Vede unde, ce și cum ar trebui făcut. Și aici am ajuns și la obstacole. Da, sunt multe și diferite obstacole, ceea ce îngreunează multe procese. Lista acestor obstacole e una destul de lungă. Întrebarea sună mereu în felul următor: cum depășim, sau ocolim aceste obstacole? Uneori găsești soluții, iar în alte situații nu, pentru că unele lucruri nu depind doar de tine, sau de administrația locală. 

9. Trebuie să remarc aici ceva ce vede toată lumea. Buna colaborare cu domnul primar. Nu ştiu ce discuţii aveţi „între patru ochi”, dar în public mergeţi la evenimente împreună, faceţi poze împreună. Până acum, n-a fost aşa… Ce pregătiţi – împreună – pentru prosperitatea locuitorilor, pentru înfrumuseţarea oraşului? Prosperitatea o văd realizată prin locuri de muncă noi, de pe urma cărora şi banii Primăriei ar fi mai mulţi şi necesari pentru tot felul de schimbări în bine ale Sighetului.

Răspunsul domnului viceprimar:
Și în privat, sau între patru ochi ne înțelegem foarte bine. Asta contează mult. Avem multe planuri, avem multe idei, chiar și comune. În ceea ce privește locurile de muncă, sunt foarte bine venite. În caz de nevoie și în funcție de posibilități, mereu se acordă sprijinul necesar oricărei persoane, oricărui investitor pentru a crea locuri de muncă. Este un aspect ce se leagă mult de factorii macro-economici. Sperăm ca pe viitor să ne bucurăm de firme noi în acest oraș, firme care oferă o bună posibilitate, mai ales generațiilor tinere. Legat de înfrumusețarea orașului, pot să vă spun că avem în plan luarea unor decizii, care vor duce la realizarea lor.    În momentul de față e cam prematur să vin cu amănunte. 

10. De estetica oraşului se ocupă cineva? În alt articol scriam şi despre indicatoarele stradale. Sunt şterse, abia se mai vede ce scrie. Cred că şi pe case, pe blocuri, ar trebui puse nişte plăci ca să ştie omul unde se află, pe ce stradă, cam la ce număr. Nu sunt lucruri greu de înfăptuit, dar trebuie făcute. Când? Gardurile vii cresc în voie… Nimeni nu le tunde. Sau sunt tunse foarte rar. Rămâne aşa estetica, sau se vor lua măsuri?

Răspunsul domnului viceprimar:
Desigur că se vor lua măsurile necesare. Urmează să se clarifice unele aspecte, după care putem acționa. Aici ar fi foarte bine ca să găsim înțelegere și în rândul cetățenilor. Încă ducem lipsă de multe asociații de proprietari. Cele existente, nu funcționează cum trebuie. Ar trebui să punem toți osul la contribuție. Cele șase blocuri reabilitate din cartierul Independenței și Cuza Vodă sunt un exemplu de bună practică datorită bunei colaborări cu asociația de proprietari. În urma acestori reabilitări, s-a îmbunătățit și aspectul urban al unei mici părți din oraș. Sper să nu ne oprim aici.

11. Aveţi cunoştinţă de amenzi date – şi încasate! – pentru cei care fac mizerie prin oraş? Există camere de supraveghere. De ce le aveţi? La ce vă folosesc? Evident că nu dumneavoastră personal, aici mă refer la Primărie, la Poliţie.

Răspunsul domnului viceprimar:
Sincer, nu am informații referitoare la numărul amenzilor date. Dar știu că se practică și această metodă. Camere sunt și sunt foarte de folos. În caz de nevoie se prelucrează informațiile colectate prin acest sistem. Ducem lipsă de multe camere, dar se pare că în viitorul apropiat se vor mai instala și altele, foarte performante. 

12. Are Sighetul o personalitate care la Baia Mare se bucură de tot respectul. Vorbesc aici de pictorul Hollosy Simon, născut în 2 feb. 1857 la Sighetu Marmaţiei. Pe când o stradă (centrală!) din Sighet va purta numele lui ? Pe când se va găsi un loc mai favorabil statuii pictorului?

Răspunsul domnului viceprimar:
Hollósy Simon se bucură și la Sighet de respect. Nu degeaba are o statuie deja, statuie la care an de an este comemorat marele pictor. Această statuie va fi relocată, după ce vom reuși să reabilităm centrul istoric. Se va lua în calcul și denumirea unei străzi.

Desigur că în timpul mandatului dumneavoastră la Primărie vor apărea şi alte probleme despre care sighetenii trebuie să ştie. Dacă veţi avea timp, vă propun să ne mai întâlnim online cu întrebări care cer răspunsuri clare şi sincere, exact aşa cum au fost cele la care aţi răspuns acum.

                                                                        Horia Picu

Crina Marilena VOINAGHI este profesoară de limba franceză.  Deși s-a născut în Baia Mare, din anul 1999, de la debutul carierei didactice, este… CNDV-istă. Activitatea educațională a Crinei Voinaghi este foarte bogată, a parcurs cu brio toate gradele didactice, s-a implicat în numeroase proiecte derulate de colegiul nostru și nu a ezitat să facă voluntariat împreună cu elevii dar și în diverse organizații neguvernamentale. Și, nu în ultimul rând, Crina Voinaghi scrie proză. A publicat proză scurtă în mai multe reviste literare și are chiar două volume de autor, la Editura Valea Verde din Sighet („9 vieți”, 2015) și la Editura Limes („Schimbarea și alte povestiri”, 2020).

Deși Colegiul Național „Dragoș-Vodă” (CNDV) din Sighet are rezultate deosebite (și) în ultimii ani, de când profesoara Crina Voinaghi a preluat managementul insituției noastre (1 septembrie 2021), colega mea nu a ieșit în spațiul public pentru a comunica aspecte legate de aceste realizări. Am convenit să stăm la o scurtă poveste… #CNDV-istă! Mi-a răspuns – pentru început – la câteva întrebări. Poate vom continua – cândva – cu altă serie de întrebări și răspunsuri!

Brîndușa Oanța (BO): Care sunt principalele obiective ale liceului pentru acest an școlar?
Crina Marilena Voinaghi (CMV): În acest an reiterăm ca obiectiv creșterea performanței școlare și îmbunătățirea rezultatelor elevilor la examene precum și dezvoltarea competențelor cheie de gândire critică și educație media, competențe care ne ajută să luptăm contra manipulării. În plus, aș încuraja organizarea mai multor activități extracurriculare de voluntariat propuse și implementate în primul rând de Consiliul Elevilor. De asemenea, până la sfârșitul acestui an școlar și cu ajutorul Primăriei Sighetu Marmației sperăm să finalizăm modernizarea infrastructurii școlare cu echipamente digitale și mobilier școlar nou.

BO: Cum sprijină liceul elevii în alegerea unei cariere potrivite?
CMV: Este deosebit de important, pentru ca această alegere să fie făcută în deplină cunoștință de cauză, ca elevul să ajungă să se cunoască pe sine, să știe cine este, ce vrea, care sunt calitățile lui, ce ar putea face sau ce nu ar putea niciodată să practice ca meserie. La formarea lui o contribuție importantă o au profesorii (ca modele pozitive sau negative), dirigintele, consilierul școlar și de ce nu, chiar și colegii. Noi, la Dragoș Vodă, oferim un mediu școlar bun prin toate activitățile școlare și extrașcolare în urma cărora elevul, ascultând și sfatul părinților, poate să ia cea mai bună decizie în ceea ce privește viitorul lui. Dar, dacă cumva va greși și nu va lua decizia potrivită – se poate întâmpla –  nu este o tragedie, cel mai bine este să își reevalueze opțiunile și să ia decizia corectă pentru el.

BO: Ce măsuri s-au luat pentru îmbunătățirea performanței elevilor la examenele naționale?
CMV: Anul trecut am avut un procent foarte bun la bacalaureat (95,5% după sesiunea iunie-iulie) și rezultate remarcabile la Evaluarea Națională. Profesorii au făcut pregătiri suplimentare iar conducerea și diriginții s-au ocupat de motivarea elevilor, menținerea direcției bune și conștientizarea importanței unui rezultat bun la examen.

BO: Cum colaborați cu părinții pentru a susține progresul elevilor?
CMV: Părinții se implică – cu mici excepții – în viața elevilor, ținând legătura cu diriginții, urmărind situația școlară a elevilor și controlând absenteismul. În calitate de director, consider că părinții sunt adevărați parteneri în reușita educației elevilor și acolo unde părintele nu se implică, se vede în evoluția elevului.

BO: Ce rol are tehnologia în procesul de învățare din liceu?
CMV: Vrem sau nu să recunoaștem, ne convine sau nu, în prezent este foarte greu să faci educație folosind exclusiv tabla, creta, manualul și caietul. Tehnologia, folosită corect în actul educațional, are un rol deosebit de important în menținerea atenției, crearea motivației și ajustarea gândirii critice a elevului. Avem o Sală Multimedia, două laboratoare smart, câteva table interactive mai ales la clasele de gimnaziu și sperăm să avem cât de curând în fiecare clasă câte o tablă interactivă pentru un proces educativ cât mai de calitate.

BO: Cum sunt motivați profesorii să își dezvolte competențele profesionale?
CMV: Există mai multe programe de formare și cursuri propuse de Casa Corpului Didactic MM sau la nivel național care sunt aduse în atenția cadrelor didactice de către responsabilul Comisiei de formare profesională.

BO: Ce proiecte sau parteneriate externe derulează liceul în prezent?
CMV: În afară de parteneriate cu universități din țară și instituții locale derulăm mai multe proiecte care sunt aduse în atenția elevilor și profesorilor de către Consilierul educativ al școlii. Un proiect care se va desfășura în curând este Balul Bobocilor, un eveniment extrem de așteptat cu un nivel mare de implicare atât din partea elevilor boboci cât și a celor mai mari care joacă rolul de mentori. De asemenea, în acest an școlar vom implementa două proiecte foarte importante pentru noi ca școală, unul cu ajutorul Primăriei, proiectul PNRR „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar” și al doilea, un proiect Erasmus + în domeniul Educației Școlare care implică mobilități de grup ale elevilor în primăvara anului 2026.

BO: Cum sunt încurajați elevii să se implice în activități extracurriculare?
CMV: Elevii sunt încurajați de diriginți și de Consilierul educativ al școlii dar uneori mi-aș dori să se implice ei mai mult în astfel de activități, să vină de la elevi ideea, să fie ei cei care să propună o activitate sau alta. Au și cadrul necesar, prin intermediul Consiliului Elevilor, iar din partea mea ca director au tot sprijinul.

BO: Ce schimbări importante s-au făcut în ultimii ani în infrastructura liceului?
CMV: În ultimii ani s-a renovat un număr important de săli de clasă, s-a refăcut împrejmuirea curții liceului și a terenului de fotbal, s-a amenajat o parcare proprie, s-au schimbat aproape toate geamurile dinspre strada Mihai Viteazul, s-a refăcut instalația de căldură (țevi și calorifere) pe holuri și în mai mult de jumătate din sălile de clasă, s-a amenajat parcul din fața liceului și ne-am îmbogățit cu 2 laboratoare smart de ultimă generație plus un laborator de informatică (CC) dotat cu calculatoare noi și tablă inteligentă.

BO: Care sunt valorile principale pe care liceul dorește să le transmită elevilor săi?
CMV: Valorile principale pe care dorim să le transmitem sunt excelența, respectul, solidaritatea, păstrarea tradiției liceului și empatia.

Mulțumesc mult pentru această discuție și îți doresc să îți închei cu succes și rezultate de excepție primul tău mandat de director! 

Brîndușa OANȚA

Luca-Emanuel Rus, elev în clasa a IX-a D la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației, a obținut Premiul I la secțiunea „Elev implicat în comunitate” în cadrul Galei Elevului Reprezentant, ediția a VIII-a.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Național al Elevilor și s-a desfășurat la Ministerul Culturii, în Aula Bibliotecii Naționale a României. Gala a adunat elevi și reprezentanți din întreaga țară, profesori, inspectori școlari și oficiali care susțin implicarea tinerilor în viața educațională și civică.

Premiul acordat lui Luca-Emanuel Rus recunoaște activitatea sa constantă în sprijinul comunității și implicarea în proiecte care promovează dialogul, respectul și cooperarea între elevi și autoritățile locale. Prin acțiunile sale, Luca a reușit să creeze punți de comunicare între tineri și factorii de decizie, contribuind la îmbunătățirea mediului școlar și social.

Gala Elevului Reprezentant este un eveniment anual prin care Consiliul Național al Elevilor premiază implicarea, performanța și spiritul civic al tinerilor din întreaga țară. Ediția din acest an a fost dedicată recunoașterii elevilor care inspiră prin inițiativă și responsabilitate în comunitățile lor.

Premiul a venit cu emoții și satisfacții, pe care Luca-Emanuel le-a împărtășit în câteva răspunsuri sincere.

Brîndușa Oanța: Ce te-a motivat să te implici în activitățile comunității?
Luca-Emanuel Rus: Cred că totul a pornit din dorința de a vedea lucrurile mergând mai bine acolo unde trăiesc, în comuna Șieu. Mi se pare firesc ca, dacă observi o problemă, să cauți soluții. Nu am așteptat ca altcineva să intervină, ci am încercat să fac eu primul pas.

Brîndușa Oanța: Cum ai aflat despre Gala Elevului Reprezentant?
Luca-Emanuel Rus: Am aflat de cea de-a opta ediție a Galei Elevului Reprezentant din mediul online, fiind promovată extrem de eficient de organizatorii săi, și anume Consiliul Național al Elevilor.

Brîndușa Oanța: Ce înseamnă pentru tine Premiul I la această secțiune?
Luca-Emanuel Rus: Este o confirmare că munca și perseverența contează, chiar dacă pornești dintr-o comunitate mică. Cu siguranță, nu a reprezentat și nu reprezintă un punct final în activitățile de reprezentare și de advocacy. Îl văd ca pe un semn că direcția e bună și că vocea elevilor din mediul rural poate fi auzită și apreciată la nivel național.

Brîndușa Oanța: Ce proiecte sau acțiuni ai realizat care au contribuit la obținerea premiului?
Luca-Emanuel Rus: Cel mai important moment, probabil acțiunile cele mai relevante pentru juriu, a fost implicarea în rezolvarea crizei transportului școlar din comuna Șieu. După executarea silită a unicului microbuz școlar asigurând transportul elevilor și al preșcolarilor la școală și la cele două grădinițe, știam că nu se va putea continua cu improvizații voluntare din partea profesorilor și persoanelor implicate civic la nivel local. Am documentat situația, am discutat cu reprezentanții administrației locale, care au transmis mai departe consiliului local și județean opiniile elevilor, și am contribuit la găsirea unei soluții inițial temporare, iar apoi, prin grija Consiliului Județean Maramureș – o soluție permanentă, care a permis și permite chiar în acest moment elevilor să ajungă la școală în condiții sigure.

Brîndușa Oanța: Cum reușești să îmbini activitățile școlare cu implicarea în comunitate?
Luca-Emanuel Rus :Aș spune că e o chestiune de echilibru și de organizare. Îmi stabilesc prioritățile și încerc să valorific timpul cât mai eficient. Când ceea ce faci are un scop clar, motivația vine de la sine.

Brîndușa Oanța: Ce ai învățat din colaborarea cu autoritățile locale?
Luca-Emanuel Rus: Am învățat că respectul și argumentele bine pregătite pot deschide orice dialog. Nu e nevoie să ridici tonul sau să fii vocal în contexte nepotrivite, ci să vii cu soluții și să arăți că îți pasă cu adevărat. Implicarea tinerilor și copiilor trebuie să fie luată în serios, ținând cont de faptul că România a adoptat o lege care valorifică articolele 3 și 12 ale Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ce vizează interesul superior al copilului (art.3) și obligația Statului, prin organismele sale descentralizate, de a arăta respect față de opiniile acestuia (art.12).

Brîndușa Oanța: Cum îi încurajezi pe colegii tăi să se implice și ei?
Luca-Emanuel Rus: Cred că acțiunile de voluntariat în diverse domenii cultivă acea sămânță a voinței. Totul ține de voință și de a căuta persoane sau grupuri de persoane rezonante. Astfel, proiectele și programele pentru copii și tineri alături de Consiliul Național al Elevilor rămân cele mai bune forme de a începe un parcurs în implicarea în comunitate.

Brîndușa Oanța: Ce planuri ai pentru a continua activitatea în comunitate?
Luca-Emanuel Rus: Vreau să continui să colaborez cu administrația locală și județeană și să contribui la proiecte care țin de educație, sănătate și incluziune. Mi-ar plăcea să creez spații de dialog între elevi și adulți, unde ideile copiilor să fie ascultate și puse în practică.

Brîndușa Oanța: Care a fost cel mai mare obstacol întâlnit și cum l-ai depășit?
Luca-Emanuel Rus: În orice domeniu, față de implicarea extrinsecă, mai ales a copiilor și tinerilor se exercită o inerție inimaginabilă. Această inerție poate lua multe forme: de la inerția persoanelor care se află în roluri de conducere sau coordonare, care aleg să fie nepăsătoare față de problemele reale ale respectivului context, urmându-și anumite interese personale, până la refuzarea categorică a cooperării cu tinerii și copiii, opus legii române.
În proiectele locale care (cred eu!) mi-au adus nominalizarea și Premiul Întâi al prestigioasei Gale desfășurate sub Auspiciile Familiei Regale a României, m-am lovit de nepăsarea factorilor de coordonare, de nepăsarea persoanelor sau grupurilor de persoane care fie nu erau bine pregătite, fie refuzau pe tonuri (crezute de ei a fi) diplomatice să coopereze în interesul superior al elevilor – beneficiarii PRIMARI ai învățământului românesc.

Brîndușa Oanța: Ce sfat ai oferi unui elev care vrea să se implice mai mult în comunitate?
Luca-Emanuel Rus: Dacă tot vă vorbeam despre inerția cu care se lovește cel care dorește să se implice în comunitate, le-aș spune tuturor elevilor care vor să se implice mai mult: să nu le fie teamă! Să-și seteze obiectivele după identificarea problemei, să urmărească toate ramurile acelei problematici și să caute alte persoane sau grupuri de persoane implicate, cu aceleași obiective de atins, iar împreună: să documenteze, să formuleze, să analizeze toate ariile și toți actorii implicați. Toate sistemele și contextele au nevoie de persoane implicate; de aceea, le doresc tuturor celor care se implică sau se vor implica în comunitate după lectura acestui interviu: Mult succes!

Brîndușa Oanța: Felicitări, Luca, pentru performanță și exemplul oferit colegilor tăi!

Brîndușa Oanța

Ediția a patra a „Nopții Cercetătorilor Europeni” (proiect SCIENCE4FUTURE-IV) de la Sighet se va desfășura Vineri, 26 septembrie 2025.
Ce impact va avea această ediție pentru public, care sunt oare noutățile, ce așteptări sunt?…
Vom afla câteva amănunte suplimentare de la coordonatoarea proiectului la Sighet, doamna conf. univ. dr. Gabriela Ilieș de la UBB Cluj – Napoca, Extensia Sighet.

Ce momente din pregătirea ediției a patra, de anul acesta, v-au confirmat că proiectul are un impact real în comunitate?
Ediția a patra a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni își propune să activeze tinerii elevi și studenți cu ajutorul unor tururi speciale, experimentale. Tururile de oraș sau la atracțiile din urban aparent nu au componentă de cercetare, dar dacă ne uităm mai atent putem observa o serie de elemente ce încorporează studii din domeniul științelor scoio-umane și tehnologie. De exemplu modul concret în care se proiectează activitățile într-un mediu cu lumină artificială, modul în care se schimbă predominanța simțurilor cu care cunoaștem lumea, de la vizual la auditiv și celelalte, reacțiile și emoțiile generate etc. Activitățile pe care le-am organizat anul acesta vor scoate „la lumină” acele detalii care nu se văd bine în plină zi. Impactul în comunitate? Poate că participanții vor fi mai atenți la modul în care valorificăm în turism mediul construit și vor reuși la rândul lor să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă, să devină mai creativi în gândirea soluțiilor, vor avea mai mult curaj să abordeze subiecte semsibile știind că există dovezi care să le susțină ideile.

Cum vedeți evoluția interesului pentru știință în rândul elevilor și studenților după cei trei ani de Science4Future la Sighet?
La prima ediție, cea din 2022, am avut ideea năstrușnică de a arăta că există potențial pentru cercetare în orice domeniu, că există știință în orice, inclusiv în partea de tradițional. Atunci am vopsit materiale cu pigmenți vegetali și chimici, am destructurat tipare pe baza modelelor de pe cusături în pixeli și strate, am printat 3D tot felul de obiecte. Anii următori am arătat publicului tânăr că tehnologiile geospațiale sunt acum destul de avansate încât să avem la dispoziție date digitale la scară corespunzătoare pentru turismul local, lecție învățată greu în pandemie. Elevii au învățat cât de mult contează acea scânteie care determină parcursul unei idei din mediul academic până la comunitate și că omul de știință nu este doar cel care seamănă cu Einstein la freză ci și cel care experimentează pe teren cu curaj. Pe de altă parte, avem un set de chestionare care ne arată cu date și cifre că elevii înțeleg mult mai bine diversitatea cercetărilor științifice care ajung în mediul socio-economic.

Există un experiment sau o prezentare din acest an pe care o considerați un punct de referință pentru întreaga ediție?
Turul catacombelor a devenit emblematic pentru acest eveniment. L-am numit noi 2.0 pentru că de fiecare dată ne străduim să aducem ceva nou atât în materie de distracție, dar mai degrabă este 3.1. pentru că am inclus un nou nivel de interactivitate.

Cum reușește evenimentul să îmbine partea de divertisment cu rigoarea științifică?
La capitolul rigurozitate științifică vom avea la final un material de analiză a calității aerului în timpul turului pe care dorim să-l facem public în lunile care urmează ca parte a unui studiu mai amplu despre importanța monitorizărilor în turism.

Dacă v-ati gândit la un mesaj pe care această ediție îl transmite dincolo de experimente și demonstrații și… care ar fi acela?
După cum probabil ați aflat din media, în 26 septembrie 2025 se derulează Noaptea Cercetătorilor Europeni în toate orașele mari ale României, concomitent în peste 400 de orașe din Europa. Pe această hartă suntem și noi, pentru că Maramureșul nu este doar un loc al conservării tradițiilor ci și un izvor de inspirație pentru domenii ale științei pe care tinerii au ocazia să le descopere.

Vă mulțumim și vă dorim mult succes!

Salut, Sighet!

Trupa Anturaj s-a înființat în noiembrie 2023 la Sighet și este alcătuită din patru elevi ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă”: Barbu Matei la chitară solo și ritmică, Rus Andrei la chitară bass, Grigor Darius la tobe, Natalia Ferenț – clape și Koszte Diana (din octombrie studentă la Jurnalism), voce. Îi unește pasiunea pentru muzică, iar energia lor se simte de la primele acorduri. Stilul lor muzical este eclectic, incluzând influențe din rock (cu precădere), pop și alte genuri, reflectând pasiunea și dorința lor de a împărtăși iubirea pentru muzică. Trupa încurajează ascultarea unei varietăți de stiluri muzicale și consideră muzica un mijloc prin care pot exprima emoții și pot scăpa de rutina zilnică Am stat de vorbă cu ei și au răspuns deschis la câteva întrebări despre începuturi, planuri și ce înseamnă Anturaj pentru fiecare.

Brîndușa Oanța: Cum a apărut ideea de a forma trupa Anturaj și ce v-a motivat să cântați împreună?
Anturaj: A fost ca un puzzle care s-a așezat singur. Matei s-a apucat de chitară în clasa a VIII-a din simpla pasiune pentru muzica rock și și-a dorit nu doar să asculte, ci să și cânte. A descoperit cum prin chitară are șansa de a exprima ceea ce simte și a considerat-o o modalitate de relaxare. Ulterior,s-a gândit că toate trăirile transmise prin muzică pot fi amplificate alături de un grup de prieteni care să împartă aceeași pasiune și dedicare,iar după ce a apărut ideea de trupă a mai rămas doar să găsească „anturajul” potrivit. Așa l-a convins pe Andy să își cumpere bass, au cântat un timp ei doi și împreună l-au convins pe Dudu (Darius) să își cumpere un set de tobe și prin exercițiu au devenit tot mai buni. Diana (vocalista) a intrat în trupă printr-o coincidență favorabilă, ne aflam cu toții pe tren spre Iași în vară, băieții căutându-și o solistă. Naty ne-a ajutat încă de la început cu tot ceea ce a însemnat Anturaj, ulterior alăturându-se și ea cu clapele, completând imaginea trupei. Pasiunea pentru muzică ne-a ținut uniți și ne-a motivat să continuăm, iar dorința de a împărtăși cu ceilalți ceea ce facem și de a motiva persoanele din jur să se exprime, a fost combustibilul nostru.

Brîndușa Oanța: Ce genuri muzicale vă influențează cel mai mult și cum le integrați în piesele voastre?
Anturaj: Ne bazăm pe coveruri, muzica rock ne influențează, fiind fani ai rock-ului dinainte de formarea trupei. Nu e neapărat ușor să cântăm rock, fiind un gen muzical complex și solicitant, dar tocmai asta ne atrage la acesta, luând totul ca pe o provocare, cântând ceea ce iubim.

Brîndușa Oanța: Cum arată procesul vostru de repetiție? Aveți un program fix sau lucrați mai mult spontan?
Anturaj: Fiind un hobby, lucrăm mai mult spontan. Deși nu avem un program fix, după ce ne hotărâm ce piese cântăm, fiecare repetă acasă, iar când ne putem întâlni punem totul cap la cap și vedem unde mai avem de lucru. Înainte de concerte ne întâlnim zilnic ca să iasă totul cât mai bine.

Brîndușa Oanța: Care a fost cel mai dificil moment de până acum pe scenă și cum l-ați depășit?
Anturaj: Cel mai dificil a fost să cântăm la festivalul „Eternul Maramureș”, poate cel mai important moment al nostru de până acum. Am avut emoții foarte mari și a fost pentru noi realizarea visului cu care am pornit.

Brîndușa Oanța: Ce rol are fiecare membru în trupă, dincolo de instrumentul cântat? Cine se ocupă de versuri, cine de aranjamente?
Anturaj: La noi fiecare are un rol dincolo de instrument. Versurile sunt de obicei scrise de Diana, dar ceilalți intervin cu sugestii și idei pentru a le potrivi cu muzica. La aranjamente lucrăm împreună: pornim de la o progresie de acorduri de bază, iar apoi fiecare adaugă instrumente proprii-basul dă direcția ritmică, chitara construiește atmosfera, vocea aduce linia melodică, clapele colorează și completează armonia, iar tobele susțin energia. Matei este gazda, el organizează repetițiile la el în beci. Andy este traducătorul lui Dudu, acesta din urmă fiind metronomul nostru și șoferul „limuzinei”, Naty se ocupă de social media și de promovare, iar Diana ne face rost de cântări și se asigură că suntem auziți. 

Brîndușa Oanța: Cum vă împărțiți timpul între școală și pasiunea pentru muzică?
Anturaj: Nu este un lucru ușor să ne gestionăm timpul, dar facem tot posibilul. Sunt anumite momente, mai ales în aproprierea evenimentelor, când dedicăm mai mult timp repetițiilor, încercând totuși să ținem cont și de celelalte aspecte ale vieții noastre, dar sunt și momente când e nevoie să dedicăm timp școlii și nu apucăm să ne vedem. 

Brîndușa Oanța: Ce feedback ați primit de la colegi, profesori sau public după concertele susținute?
Anturaj: Toți ne susțin. Am avut multe aprecieri din partea colegilor, a profesorilor, prietenilor și mai ales a familiei, existând puține trupe și inițiative în Sighet. Pentru toți a fost ceva ieșit din comun. Primim în continuare și critici constructive de la mentorul nostru, domnul profesor Mihai Lumei care profesează la Școala de Arte „Gheorghe Chivu” și ne ajută să evoluăm atât ca trupă cât și individual.

Brîndușa Oanța: Există o piesă proprie pe care o considerați cea mai reprezentativă pentru stilul vostru? De ce?
Anturaj: În momentul de față nu avem piese proprii, dar suntem în procesul de creație. Acesta este următorul nostru obiectiv.

Brîndușa Oanța: Care este cea mai mare provocare pentru o trupă liceană care vrea să se facă remarcată la nivel local sau național?
Anturaj: În primul rând, până a deveni cunoscuți trebuie să dăm dovadă că suntem o trupă unită, că ne înțelegem atât pe scenă, cât și în afara ei, iar împreună trebuie să ne promovăm cât mai mult pe social media și să nu ratăm nicio ocazie de a cânta. În al doilea rând este o provocare mare să găsim oamenii potriviți, care să ne facă auziți. Am avut noroc totuși cu multe persoane care au apreciat efortul și pasiunea noastră și ne-au promovat fără a ne cere ceva în schimb, de exemplu, Dorel Grigor, care ne-a organizat concertul de debut cu care a început povestea noastră și care ne rămâne aproape și acum.

Brîndușa Oanța: Ce planuri aveți pe viitor? Vă gândiți la un album, la colaborări sau la participarea de competiții muzicale?
Anturaj: Planul pe viitor este să lucrăm la compoziții proprii, să ne dezvoltăm din punct de vedere muzical și să rămânem cel puțin la fel de uniți ca și până acum. Suntem deschiși și la participarea de competiții muzicale, deoarece le vedem ca pe ocazii de a ne promova și de a ne dezvolta.

Brîndușa Oanța: Mult succes în continuare și cât mai multe concerte reușite!

Brîndușa OANȚA

Miercuri, 28 mai 2025, Memorialul Victimelor Comunismului și al  Rezistenței a fost gazda unei întâlniri de suflet: Ana Blandiana, una din vocile puternice ale societății civile românești contemporane, a răspuns întrebărilor elevilor de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, cuprinși în Centrul de Excelență Maramureș, disciplinele Istorie, Limba latină și Limba și literatura română, și în redacția revistelor AXA și GEMINA. Întâlnirea „Despre libertate. La 35 de ani de la proclamația de la Timișoara”, organizată de Fundația Academia Civică și Fundația Hanns Seidel, a prefigurat Ziua Eroilor și proiecția filmului „Anul Nou care n-a fost”. S-a discutat despre pedagogia memoriei, vindecarea trecutului mai recent și mai îndepărtat, forme de autoritarism postdecembrist, propagandă digitală, manipulare prin limbaj, identitate europeană, multă literatură și rolul intelectualului azi, și, evident, educație civică și dialog democratic. La finalul întâlnirii, Ana Blandiana a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări pentru cititorii Revistei online „Salut, Sighet!”, și nu numai. E modul meu de a vă împărtăși bucuria întâlnirii. Deci, motor:

Marius Voinaghi (M.V.): Ce formă de vinovăție considerați că este mai periculoasă pentru memoria colectivă: tăcerea celor care au știut, dar n-au vorbit, sau indiferența celor care n-au vrut să știe?

Ana Blandiana (A.B.): Vă referiți la perioada de dinainte de ’89. Vinovăția-i colectivă. Ideea că numai Nicolae Ceaușescu și nevasta lui ar fi vinovați e clară; culmea este că, la un moment dat, îi urau pe ei doi și cei din jurul lor, pe care îi umileau. Dar cum ajunsese Nicolae Ceaușescu ceea ce fusese? Deci, cum acest grup de activiști îl lăsaseră să ajungă? E clar că, întotdeauna, autocratul, ca să nu zic dictatorul, este opera celorlalți. În ceea ce privește poporul, e puțin mai complicat. Blaga are o frază care întotdeauna m-a emoționat și am încercat s-o respect. El spune că „niciun popor nu-i atât de rău încât să nu merite să-ți dai viața pentru el, dacă îi aparții”. Nouă ni se cere să ne dăm viața, dar în momentul când vrem să-l judecăm, cred că trebuie să ne amintim fraza asta. În ce măsură avem dreptul s-o facem? Și răspunsul se referă mai ales la intelectuali. Pentru că eu cred că, de fapt, întotdeauna și–n toate epocile, mai ales începînd cu istoria modernă, vina este a intelectualilor. Pentru că, cu cât cineva înțelege mai mult, cu atât este mai responsabil de ceea ce a înțeles. Și în tradiția românească, a secolului XX cel puțin, o ruptură  a fost între intelectuali și societate.

M.V.: Poate o societate traumatizată colectiv să devină democratică fără un proces autentic de vindecare, de asumare a trecutului? Ce lipsește României în acest sens?

A.B.: În primul rând, justiția. Funcționarea corectă a justiției. Ați pus virgulă după vindecare și asumare a trecutului. Eu cred că vindecarea este chiar asumarea trecutului. Și-n acest sens, Memorialul de la Sighet este o formulă. Este cât se poate de clar, ca să mergem înainte, societatea trebuie să se vindece. Și ca să se vindece, trebuie să se despartă binele de rău.

M.V.: Aţi spus cândva că doar trei dintre cei 200 de torţionari au fost cu adevărat condamnaţi. Mai poate literatura suplini, măcar simbolic, lipsa de justiţie?

A.B.: Eu sper că da! Și mai ales sper spre binele ei. Nu știu dacă societatea o să mai profite în vreun fel, având în vedere lipsa de importanță a literaturii, relativă în societate. Dar literatura, este clar că nu va mai putea fi importantă în continuare, dacă nu va deveni o formă de analiză a acestui trecut. Literatura este o formă de analiză a vieții, trebuie să existe această legătură între ea și viață. Trecutul este atât de important pentru a înțelege prezentul, și atunci trebuie ca el să fie rezolvat de literatură. Și-n acest sens, literatura română de azi este mai puțin importantă decât literatura rusă de azi, unde există cinci, șase scriitori la ora asta, care au devenit mari pentru că au scris despre ce s-a întâmplat în ultima jumătate de secol, despre tragedia pe care au parcurs-o. În timp ce la noi, n-aș zice că au apărut marile romane ale acestei istorii. Adică, avem scriitori foarte importanți, dar viziunile literare pe mii de pagini pot să fie importante în teoria literaturii, nu în sufletul cititorilor.

M.V.: Spuneaţi recent că democraţia europeană e ameninţată atât de extremişti antisistem, cât şi de un progresism care „redefineşte autocenzura”. Cum navigăm între aceste două excese fără să pierdem libertăţile câştigate?

A.B.: Asta-i cea mai mare problemă. În primul rând, a celor care dețin puterea în democrație. Democrația riscă să fie mai slabă în comparație cu regimurile autocrate. Ea are rețineri în a-și folosi puterea, ca să spun așa! Pot să vă dau un exemplu: de ce, din punct de vedere democratic, nu poate să existe o formă de a opri propaganda toxică a postului TV Realitatea pe parcursul acestor alegeri? Chiar nu există o formă democratică de a interzice acest tip de luptă toxică sau cei de care ar depinde acest lucru sunt solidari cu ea în subtext?

M.V.: Trăim într-o epocă a războiului informațional, a manipulării și propagandei digitale. Cum comparați aceste noi forme de intoxicare a opiniei publice cu cele practicate în regimul comunist? Este „adevărul” mai greu de apărat astăzi decât în timpul dictaturii?

A.B.: Evident. Este incredibil felul în care evoluează lumea. Simplul fapt că au apărut noțiuni ca „postadevărul” dovedește că s-a acceptat minciuna ca o formă teoretică de existență. Puterea de a manipula a Uniunii Sovietice, care era o putere consolidată teoretic prin faptul că n-avea morală. Pe această lipsă de morală, pe această putere sovietică a manipulării, a pătruns în societățile libere și a fost moștenită de Rusia. Putin a făcut tot ce a putut să dizolve coeziunea societăților libere. Este teribil cum prin manipulare poate fi stăpânită lumea.

M.V.: Regimurile totalitare modifică limbajul pentru a controla gândirea. Cum percepeți astăzi mutațiile limbajului public în România și în lume? Observați forme noi de „limbaj de lemn” adaptate epocii digitale?

A.B.: Că există un limbaj de plastic este cât se poate de clar. În același timp, este greu de spus ce-o să urmeze. Lumea se schimbă cu o viteză amețitoare și toate mijloacele de apărare, de luptă împotriva răului trebuie să schimbe, înainte chiar de a defini răul. După cum nu suntem în stare să definim binele. De aici confuzia.

M.V.: În acest sens, granița dintre estetic și etic se estompează tocmai din cauza acestei rapidități…

A.B.: Vreți să vă spun ceva, lucrurile devin atât de grave, încât esteticul pur devine pur și simplu ridicol. Nimănui nu-i mai are cum să-i pese.

M.V.: Și-n acest context cine mai joacă rolul de „câinele de pază” al democrației?

A.B.: O întrebare absolut dramatică. Nu pot să vă răspund decât cu forme fixe. Implicarea intelectualului. Omul care gândește nu poate gândi în afara societății. Și aici se suprapune cu societatea civilă. Tot ce s-a întâmplat bun în ultimii 30 de ani la noi, s-a întâmplat sub presiunea societății civile, de la Alianța Civică, la mișcarea rezist. Deosebirea dintre cei care sunt în societatea civilă și cei care sunt în viața politică, este că ultimii au interese, pe când primii au idei.

M.V.: Le–ați spus azi elevilor că „libertatea este exprimarea gândirii critice”. Care e primul exerciţiu de gândire critică pe care ar trebui să-l facă un licean de azi?

A.B.: O mare problemă. Toți știm că adolescenții au spirit critic. Dar fără criterii. Ăsta-i adevăratul rol al profesorului. Să-i facă să-și mențină spiritul critic, dar să-l exercite pe baze culturale și o strucrură morală. Să aibă sens și câștig spiritul critic!

M.V.: O ultimă întrebare. Ce ne facem cu indiferența din societate? Dar cu fractura din societate?

A.B.: Problema de bază a societății în democrație. Consumismul și indiferența. O democrație care funcționează în indiferență încetează să mai fie! Pe de altă parte, odată cu AI, există ruptura dintre generații, și cred că nu există nimic de făcut. Partea bună este că jumătate dintre români sunt conștienți de rolul lor în societate. Sunt aceiași cu cei din Piața Universității din anii ‘90 care se simțeau vinovați nu pentru ce au făcut, ci pentru ceea ce nu au făcut. Și sper ca această vinovăție să fie păstrată în continuare!

M.V.: Vă tare mulțumesc, stimată Doamnă Ana Blandiana!

Marius Voinaghi

Miercuri, 13 noiembrie 2024, sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, a fost gazda conferinței DESPRE LIBERTATE. La 35 de ani de la căderea comunismului , avându-l ca invitat special pe profesorul de la École Supérieure Commerce din Paris, istoricul, scriitorul și ziaristul Thierry Wolton.

Acesta a publicat mai multe cărți dedicate Războiului Rece, influenței sovietice în Occident și în special istoriei regimurilor comuniste: KGB-ul în Franța, Humanitas, 1992, Roșu – brun: Răul secolului, Fundația Academia Civică, 2001, KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol.1 Călăii, 2018, vol.2 Victimele, 2019, vol.3 Complicii, 2020, Reflecții despre comunism, Humanitas 2022 etc.

La evenimentul organizat de Fundația Academia Civică și Fundația Hanns Seidel au participat Ioana Boca, director executiv, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Andrea Dobeș Furtos, muzeograf șef, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Ion Andrei Gherasim, președinte executiv, Fundația Corneliu Coposu, precum și elevi și profesori ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă” și ai Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Întrebările elevilor au vizat rolul avut de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței în educația tinerei generații, „uitarea colectivă” a crimelor comunismului în Occident, unele tendințe actuale de reinterpretare a istoriei sau traumele ignorate ori îngropate din unele societăți ex-comuniste. La finalul dezbaterii elevii au primit un autograf din partea istoricului francez pe lucrarea editată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, Wolton la Sighet, Editura Fundației Academia Civică, 2023, iar mie mi-a prilejuit ocazia unui scurt interviu cu „profesorul de istorie și profesorul de entuziasm al Școlii de Vară de la Sighet”, așa cum îi place doamnei Ana Blandiana să-l numească pe Thierry Wolton, mai degrabă o discuție mediată de către inimosul domn Ion Andrei Gherasim. Le mulțumesc amândurora pentru aceasta.

M. V.: În O istorie mondială a comunismului explorați ideea de „complicitate tăcută” a populației în fața represiunii. Cum credeți că ar trebui tratat acest aspect sensibil în procesul de educare a generațiilor actuale și viitoare? E necesară o reconciliere între această complicitate și dorința de a onora memoria victimelor, precum cele de la Sighet?
T.W.: Complicat. Vorbim despre niște oameni care n-au luptat împotriva sistemului. Nu pot eu să-i acuz, deoarece nu știu ce aș fi făcut eu. Nu pot fi eu judecătorul lor. Și în plus, depinde de context: dacă au avut familie, dacă au pactizat din oportunism, doar și aceasta este o trăsătură umană. Cunosc cazuri de opozanți în Rusia sovietică care au tăcut, n-au protestat niciodată. Nu-i ușor să reziști unui sistem totalitar. Nu-i judec și nu-i condamn, dar în același timp să-i onorăm pe cei care au făcut-o! Am mai zis, îți trebuie mult curaj să te ridici împotriva sistemului. Cum putem să legăm memoria celor două categorii? Unii trebuie să se reconcilieze cu ei înșiși, trebuie cumva să se proiecteze într-un fel în mecanismele sistemului comunist. Nu-i constructiv să-i acuzăm, ci e constructiv să-i amintim pe cei care au făcut ceva în sensul ăsta. O societate deschisă e formată din toți.

M.V.: Credeți că se va ajunge vreodată la un consens internațional asupra trecutului comunist, la fel cum s-a întâmplat cu fascismul? Ce factori ar putea facilita sau bloca acest proces?
T.W.: Timpul! Timpul și să nu uităm un lucru esențial, fundamental, trebuie să nu mai existe martori.

M. V.: Acum doi ani, la Timișoara, ați declarat că judecata asupra istoriei nu se poate face cât timp vinovații trăiesc.
T.W.: Exact. Nu m-am răzgândit, așa cred și acum. Dar nu o s-o pot demonstra, deoarece nu o să fiu acolo, să văd. Au trecut 35 de ani de la căderea comunismului. Există totuși, un progres, lent ce e drept, dar am avansat.

I.A.G.: Vă gândiți la țările din Est sau din Vestul Europei?
T.W.: Nu, mă gândesc la umanitate. Pentru ca crimele să fie recunoscute, pentru ca vinovații să fie judecați, trebuie să nu fie niciun martor. Vezi cazul Centenarului Primului Război Mondial (2018). În Franța au fost editate foarte multe cărți. Ce era surprinzător este că foarte multe au criticat felul în care a fost organizat războiul. Asta era ideea dominantă, față de ce învățasem la școală, glorificarea generalilor, onoarea militară etc. Totul a luat sfârșit din momentul în care nu mai exista niciun supraviețuitor care să spună „nu așa s-a petrecut”. Din punctul meu de vedere am asistat la deschiderea barbariei umane.

M.V.: Și așa am ajuns la infantilizarea umanității după spusele lui Umberto Eco.
T.W.: Hai să-l luăm pe Napoleon, care e un criminal, are pe conștiință 1, 8 milioane de morți. Hai să-l luăm pe Robespierre. El a fost condamnat și-n Franța, doar comunismul l-a glorificat. Timpul e esențial în istorie. Deci , soluția e timpul!

M.V.: Cum vedeți anticomunismul în viitor?
T.W.: Este foarte rău văzut acum. Aceasta este consecința comunismului. În Franța sunt considerat un anticomunist și sunt mândru de asta. Mă consider foarte democrat, foarte liberal, dar eticheta îmi rămâne lipită de piele. O să închei spunându-vă doar atât: ziarul de centru-stânga, Le Monde, nu a scris niciun singur rând despre lucrarea mea în trei volume, O istorie mondială a comunismului. Și aceasta este o dovadă.

M.V.: Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat.

Autor, prof. Marius VOINAGHI

Academicianul prof. univ. dr. Octavian POPESCU s-a născut la 23 septembrie 1951, în satul Pietrișu, comuna Curtișoara, județul Olt. Este membru titular al Academiei Române din 30 martie 2010 (a fost membru corespondent din 24 noiembrie 2000). După studiile liceale în Slatina (1966-1970) a urmat studiile universitare, Facultatea de Medicină Generală din Cluj, (1970-1972), Universitatea Belgrad, Facultatea de Științe – Secția biologie moleculară și fiziologie (1972-1976) și s-a specializat în biosinteza proteinelor în sisteme acelulare (Universitatea din Belgrad, 1976-1977).

În 1985 a obținut titlul de doctor în biochimie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu teza „Studiul proteinelor din membrana eritrocitelor umane”. A fost biolog la Laboratorul de Genetică umană al Spitalului Clinic Județean Cluj (1977-1981); asistent universitar (1981-1990) și șef de lucrări (1990), disciplina de biologie celulară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca; cercetător științific gr. III (1990-1995) și gr. II (1996-1997) la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca; profesor universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997-2020); conducător de doctorat (1999 – prezent).

A predat cursuri de biologie celulară (cursuri și lucrări practice), genetică (cursuri de licență), bionanotehnologie, tehnologia ADN-ului recombinat, genetică și biotehnologie moleculară (cursuri de master), genomică structurală și funcțională, noțiuni avansate de genetică (cursuri la școală doctorală) și a efectuat mai multe stagii de cercetare științifică în străinătate la Institutul „Pasteur” din Paris (1990-1992), Centrul de Învățământ și Cercetare al Facultății de Medicină din Basel, Elveția (1993-1996); INSERM U41 din Villeneuve d’Ascq, Franța (1998); „visiting professor”, Biozentrum (Universitatea din Basel, 1996).

De-a lungul anilor a ocupat diferite funcții de conducere: director al Centrului de Biologie Moleculară din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe (Universitatea „Babeș-Bolyai”, 2001-2023); decan al Facultății de biologie și geologie a Universității „Babeș-Bolyai” (2004-2007 și 2016-2020), director științific (2009-2012) și director (2012-2020) al Institutului de Biologie din București al Academiei Române.
În activitatea științifică a abordat probleme referitoare la: proteinele membranei eritrocitare umane și difuziunea facilitată a apei prin membrane; sinteza de proteine hibride în Escherichia coli; adeziunea celulară și recunoașterea celulară mediate de proteoglicani; identificarea și caracterizarea unei clase noi de molecule de adeziune celulară („Gliconectine”); microscopia de forță atomică și adeziunea celulară, clonarea și exprimarea unor gene de la microorganisme eucariote (genele pentru enolază și glucozo-6-fosfat izomerază de la Toxoplasma gondii) sau procariote (gene pentru dehidrogenaze de la E. coli, Bacillus subtilis, B. stearothermophilus, Synechocystis sp.; genele pentru fosfocetolază de la Pseudomonas aeruginosa și Synechocystis sp.); genotipare umană; taxonomie și filogenie moleculară; bionanotehnologii (nanomanipularea biomoleculelor cu ajutorul microscopiei de forță atomică); elemente retrotranspozabile la primate; metagenomică microbiană; paleogenetică.

Rezultatele cercetărilor se regăsesc în trei cărți (Electroforeza, 1988; Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă, 1990; Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară, 2011), în 20 de capitole în cărți (din care 8 apărute în străinătate), 6 brevete de invenție și 181 de lucrări in extenso. Împreună cu doamna Acad. Maya Simionescu a coordonat volumul Științele biologice în România (colecția Civilizația Românească, vol. 32, 2021).

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, profit de prezența dumneavoastră în orașul nostru pentru a „rezolva” o curiozitate. Care este conexiunea dvs. cu Sighetul, cu Maramureșul?
Acad. Octavian Popescu: Conexiunea mea cu Sighetu Marmației și cu Maramureșul a fost făcută de cel mai bun și valoros prieten al meu din perioada studenției în Alma Mater Napocensis, domnul Dr. Gheorghe ȘTEF, Doctor în Științe Medicale. Trebuie să menționez că, neobosit în a se informa în orice domeniu, în general, și în domeniul medicinei umane, în particular, Dr. Gheorghe Ștef, cu mari eforturi și sacrificii, pe de o parte, și cu pasiune și tenacitate, pe de altă parte, s-a impus în societate ca un adevărat erudit care lasă urme adânci în conștiința semenilor săi. Prietenul meu este un comunicator absolut, riguros și exigent, în primul rând cu sine însuși și, apoi, cu ceilalți; înțeles și admirat pentru cultura sa vastă și pentru un comportament ireproșabil atât față de colegii săi din spital, cât și față de pacienții săi.

Ion Mariș: Ați ajuns de mai multe ori la Sighet, cunoașteți – cred – foarte bine Maramureșul. Care sunt punctele de atracție ale zonei noastre pe care le puteți evidenția?
Acad. Octavian Popescu: Pentru mine, Maramureșul, cu oamenii săi și cu tradițiile sale extraordinare, este cea mai frumoasă și cea mai pitorească zonă din România, un adevărat colț de rai.
În opinia mea, principalele puncte de atracție sunt: Mânăstirea Bârsana de pe Valea Izei cu biserica sa din lemn (cu o înălțime de 57 m). Acest ansamblu arhitectural, un adevărat Munte Athos al Maramureșului, reprezintă în cele mai mici detalii sufletul creștin maramureșean binecuvântat de Dumnezeu; Memorialul din Sighet, muzeu amenajat în clădirea fostei închisori, cinstește memoria victimelor comunismului și a rezistenței anticomuniste din România; Muzeul Satului Maramureșan din Sighet, cu o suprafață de 14 hectare, reunește peste 30 de gospodării și 100 de construcții începând cu secolul al XVII-lea și până în secolul al XIX-lea. Fiecare casă „vorbește” despre oameni care au trăit în armonie cu natura, cu multă simplitate și credință în Dumnezeu. Un loc tihnit și pitoresc, ideal pentru relaxare și meditație asupra condiției umane; Cimitirul Vesel din Săpânța, unul dintre cele mai faimoase puncte de atracție din Maramureș, renumit la nivel național și internațional. Crucile sale zugrăvesc și „comentează” cu mult umor aspecte semnificative din viața răposaților. Totul a început cu meșterul popular Stan Ioan Pătraș; Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa. Ioan Mihalyi, doctor în științe juridice și membru corespondent al Academiei Române, a avut inițiativa adunării și publicării unor documente medievale ale românilor maramureșeni. Opera de referință a acestui spirit enciclopedic al Maramureșului este „Istoria Comitatului Maramureș, tomul I, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”, Sighet, 1900. Ședințele Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș (înființată la 13 decembrie 1860) s-au desfășurat în această casă. A susținut material Preparandia (primul Institut pedagogic românesc, 1862) și s-a implicat profund în viața culturală și socială a românilor din Maramureș.
Desigur că sunt foarte multe obiective de interes istoric și cultural atât în Maramureș, cât și în Sighetu Marmației. Am menționat numai ceea ce m-a impresionat pe mine, în mod deosebit.

Ion Mariș: Din punctul de vedere al unui vizitator, ce considerați că ar trebui schimbat în orașul nostru?
Acad. Octavian Popescu: Din punctul meu de vedere, nu ar trebui schimbate prea multe. În primul rând, autoritățile locale ar trebui să se implice mai mult în gospodărirea cu responsabilitate a minunatului tezaur istoric și cultural al municipiului Sighetu Marmației. Frumoasele case din centrul urbei ar putea să se bucure de mai multă atenție din partea autorităților pentru că reprezintă un patrimoniu arhitectural inegalabil. De asemenea, ar trebui să se facă mai multă publicitate, prin toate mijloacele, obiectivelor importante din Sighet. Și, nu în ultimul rând, ar trebui să fie pusă mult mai mult în valoare calitatea oamenilor atât din Sighet, cât și din tot Maramureșul, pentru că „Tot ce avem este pieritor, în afară de însușirile sufletului și ale minții” sau „Nu dobândim nimic care să nu fie supus pieirii, în afară de bunurile inimii și ale minții” (…Nil non mortale tenemus / Pectoris exceptis ingeniique bonis… TRISTIA, Publius Ovidius Naso).

Ion Mariș: Ținând cont de anvergura personalității dumneavoastre, cum „notați” calitatea învățământului superior biomedical din zilele noastre?
Acad. Octavian Popescu: Învățământul superior biomedical, în opinia mea, este de bună și foarte bună calitate în centrele consacrate: Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Craiova și Târgu Mureș. Acest adevăr este dovedit și de faptul că foarte mulți studenți străini studiază medicina în România; este vorba de studenți din Uniunea Europeană care vin în număr mare, în special la Cluj-Napoca. Trebuie să menționez însă că este loc și pentru mai bine.

Ion Mariș: Există azi o tendință accentuată în rândul tinerilor din România de-a părăsi țara pentru studii în străinătate Ce argumente aveți pentru a determina un tânăr să rămână la studii universitare în România?
Acad. Octavian Popescu: Nicăieri nu este mai bine ca în țara ta și spun asta ca fost student la studii în străinătate, fost cercetător și cadru didactic la instituții prestigioase de cercetare și învățământ superior din țară și străinătate. Sigur, în România zilelor noastre nu se asigură cele mai bune condiții pentru un învățământ superior de cea mai bună calitate, dar un tânăr care știe ce vrea cu adevărat poate să beneficieze de ceea ce există în centrele universitare menționate mai sus și să fie la fel de bine pregătit, uneori chiar mai bine pregătit, decât un coleg care a studiat afară. Schimburile de experiență inter-universitare în cadrul Uniunii Europene, de exemplu, programele Erasmus, permit oricărui tânăr student să cunoască cum se studiază afară.

Ion Mariș: Cum vedeți evoluția educațional – culturală a României în următorii ani?
Acad. Octavian Popescu: Este regretabil că atât guvernanții noștri (decidenții politici), cât și „șefii” din domeniul educației (numiți politic) nu înțeleg, nu vor sau nu pot să înțeleagă faptul că investițiile în educație, sănătate și cercetare științifică, deși sunt costisitoare, sunt cele mai importante pentru dezvoltarea și prosperitatea unei națiuni. Trebuie să-l citez pe Alexandru Vlahuță care, în 1881, când era profesor la Liceul din Târgoviște, în poezia „Cârmacii”, referindu-se la politicienii vremii sale, scria: „Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială/ Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală./ De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării/ Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! / […] /Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire/ Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!/ Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte/ Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,/ Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!” Din nefericire, deși au trecut 143 de ani, poezia descrie și prezentul. Astfel, „istoria” se repetă și nu știu când ne vom trezi sau dacă ne vom trezi vreodată.
Totuși, trebuie să gândim pozitiv și să vedem jumătatea plină a paharului.

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o răspunzând la întrebări și vă doresc multă sănătate și… implicare constantă în domeniul biomedical românesc!

Ion Mariș

Azi, 11 aprilie 2024, maestrul Florin Ionescu – Galați a ajuns la Sighet și a avut amabilitatea de-a acorda reprezentanților mass-media prezenți la Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice  (unde maestrul avea programată o repetiție oficială) un scurt dar bine focalizat interviu, pe care-l puteți urmări în continuare:

Vă așteptăm la recitalul de mâine, 12 aprilie 2024, ora 19:00, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet (sala „Monica Chifor”).

Video: dr. Sorin MARKUS

Foto: captură video

O nouă ediție la Sighet a Nopții Cercetătorilor Europeni – Science4Future-II 2023, va avea loc vineri, 29 septembrie 2023. Stăm de vorbă cu coordonatoarea proiectului la Sighet, doamna conf. univ. dr. Gabriela Ilieș de la UBB Cluj – Napoca, Extensia Sighet, pentru a afla detalii din „culise”.

Spuneți-ne, vă rugăm, care au fost motivațiile asumării continuării acestui proiect?
Cercetarea științifică aplicată nu își are rostul dacă nu poate fi integrată de societate și cel mai receptiv public – elevii și studenții – ne oferă motivația de a merge mai departe cu o nouă ediție. Sunt atât de multe direcții fascinante pe care se pot îmbarca tinerii azi dacă aleg să urmeze o carieră în cercetare sau doar să utilizeze aceste rezultate în activitatea lor profesională, în viața cotidiană.

Există schimbări în formatul ediției 2023?
Turul catacombelor, devenit emblematic pentru echipa de studenți, va fi optimizat cu activități de conștientizare a efectelor cumulate de-a lungul unui tur palpitant cu lumină redusă controlată. Tot pe partea de experiențe turistice vom avea o simulare de târg de turism și prezentare imersivă VR la care Visit Maramureș va prezenta cele mai interesante atracții turistice al județului, cu accent pe locuri mai putin cunoscute. La secțiunea Comorile Maramureșului va fi o mică expoziție de hărți vechi și un atelier de desenat hărți ale comorilor ascunse. Pentru noi geografii ABC-ul geospațial este ca o coloană vertebrală. Prin urmare dorim să prezentăm elevilor câteva dintre aceste secrete: cum iau naștere modelele 3D digitale și reale al reliefului, așa cum le vedem azi în mediul online și în diverse expoziții, cum se printează aceste modele, cum citim caracteristicile reliefului pe hărți și în teren. Tot aici vom avea o prezentare interactivă despe fundamentele orientării în spațiu, ce știu cartografii, astronomii și neuroștiințele depre acest subiect, cu un invitat surpriză. Și dacă am văzut cum stau lucrurile aici pe Pământ, să vedem și cerul Maramureșului cu ajutorul unei proiecții de tip Planetariu, o demonstrație cu telescopul (se va vedea frumos Saturn cu inelele sale) și o expoziție cu simboluri astrale în cultura maramureșenilor. Ca și anul trecut, vor fi concursuri la fiecare stand și on-line precum și o secțiune de prezentări pe site-ul evenimentului.

Ce noutăți sunt în privința partenerilor și în ce fel contribuie aceștia?
Evenimentul de anul acesta la Sighet va avea o serie de parteneri care sunt implicați în activități de cercetare, pe lângă echipa noastră de studenți și cadre didactice: Visit Maramureș, Muzeul Maramureșului, Muzeul Național al hărților și cărții vechi din București, Muzeul de științe astronomice (Planetariul din Baia Mare) și Astroclubul SARM Sighet, Echipa de robotică a CNDV TECH-X, Echipele operative de elevi de la CNDV și LTM.

De ce ar trebui sighetenii să fie prezenți în număr și mai mare anul acesta?
Evenimentul nostru este organizat ca și ediția anterioară cu intrare liberă. Așteptăm elevii însoțiți de profesori, părinți sau prieteni. Activitățile se vor derula în facultate, în interior, cu excepția celor de la telescop. Sperăm că va fi timp frumos și sighetenii vor avea o seară de vineri cu mult divertisment intelectual.

Ce ne puteți spune despre cercetători/ cercetare?
Fiecare secțiune a evenimentului nostru este concepută pe baza unor rezultate importante în cercetarea de profil. Vor fi prezentate într-o fomă accesibilă tendințele, direcțiile și vârfurile de lance în turism și geografie.

Care este mesajul dumneavoastră pentru sigheteni sau dacă aveți alte detalii pe care trebuie să le cunoască publicul?
Față de anul trecut, activitățile se vor derula în paralel la toate standurile începând cu ora 16:00. Pentru o bună organizare a experiențelor turistice, pe siteul nostru va fi disponibilă o platformă de programare unde veți vedea și numărul maxim de vizitatori / tur. Detalii suplimentare sunt disponibile și pe siteul evenimentului, respectiv pe social media:
• site-ul oficial al proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 – Science4future-II https://noaptea-cercetatorilor.eu/
• site-ul Extensiei Sighetu Marmatiei cu programul detaliat
https://sites.google.com/view/geografieubbsighet/avizier/2023-noaptea-cercetatorilor-europeni
• pagina de Facebook a proiectului
https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeniBistrita/
• paginile noastre
https://www.facebook.com/Geografia.Turismului.UBB/
https://www.instagram.com/geografia_turismului_sighet/

Mulțumim pentru detalii și succes!

Salut, Sighet!

Prin programul DiscoverEU, tinerii de 18 ani pot călători gratuit, cu trenul, prin Europa, timp de o lună.

Și-a asumat această „aventură” proaspătul absolvent al C. N. „Dragoș-Vodă”, Silviu Andrei Pontoș. Silviu a fost admis în această vară la Facultatea de inginerie industrială și robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnică, București. Pentru a-i încuraja și pe alți tineri să-și asume aventura europeană, am stat de vorbă cu tânărul student.

Brîndușa Oanță (B. O.):  Ce te-a determinat să te aventurezi în acest „turneu” european?
Silviu Alin Pontoș (S. A. P.): În primul rând doresc să vă salut.  „Aventura” acestei aventuri prin Europa a început acum mai bine de un an când am vizionat un video pe youtube (https://www.youtube.com/watch?v=kY26GOh-BHQ&t=164s), acolo am aflat de o acțiune a programului Erasmus+, numită DiscoverEU, prin care, tinerii de 18 ani din statele membre UE au șansa de a câștiga un permis de călătorie cu trenul prin Europa. Ei bine, în toamna anului trecut, după ce am văzut anunțul de aplicare pe rețelele de social media ale acestui proiect și mi-a amintit și mama, am decis să văd dacă „trag lozul norocos”. Se pare că am avut noroc pentru că în ianuarie am primit un cadou de Crăciun cu întârziere prin emailul de la DiscoverEU :)), așa că nu am mai avut de ales și singura întrebare rămânea daca merg singur sau împreună cu prietenii.

B. O.:  Ți-ai găsit o echipă sau ai pornit de unul singur în periplul european?
S. A. P.: Încă de când am trimis aplicația pentru permisul de călătorie am început să îmi caut prieteni cu care să plec cu trenul, însă, în final nu am reușit și decât să pierd această ocazie de călătorie, am decis să plec singur.

B. O. :  Ce pregătiri presupune călătoria?
S. A. P.: Din cauza perioadei încărcate cu examene și pregătirea pentru acestea, am fost nevoit să amân planificarea plecării. Așa am ajuns cu puțin mai mult de o săptămână până la data la care doream să plec, timp în care trebuia să stabilesc tot de la buget și până la itinerariu. Primul lucru pe care l-am stabilit a fost costul călătoriei, astfel încât să poată fi acoperit din câteva burse școlare, așa am ajuns la durata de 14 zile. Următoarea etapă a fost să știu unde să merg, deși aveam niște idei, până la acel moment nu era nimic concret. Alegerea orașelor trebuia să aibă loc rapid pentru că majoritatea atracțiilor pe care doream să le vizitez necesitau o rezervare din timp, și o readaptare a itinerariului, după caz (de exemplu, la Louvre, deși intrarea era liberă pentru tineri, cel mai apropiat bilet de data rezervării a fost la două săptămâni, iar la Bundestag nu am mai găsit disponibil). După ce am rezervat și locul la trenurile unde am putut (deși biletul de tren este gratis prin DiscoverEU, pentru unele trenuri este necesară plata unei taxe pentru rezervarea locului), am căutat cazare pentru prima parte a itinerariului.

B. O.: Cum ți-ai ales itinerariul? Pe ce considerente?
S. A. P.: În alegerea locurilor pe care doream să le vizitez am avut control deplin, deoarece, la primirea permisului de călătorie am optat pentru varianta flexibilă (un permis echivalent cu unul Interrail Global Pass), prin care puteam să merg cu orice tren doream, cât timp numărul de zile, pe o durată maximă de o lună, în care aveam minim o îmbarcare în tren nu depășea șapte (de asemenea aveam doar patru curse posibile în România, pentru plecare și întoarcere). Pe lângă această opțiune, există și permisul fix, cu care se poate călători doar în alte două țări UE în afară de cea de reședință (mai multe detalii aici – https://youth.europa.eu/d8/node/32802_ro). Ok, acum înapoi la poveste, itinerariul pe care l-am stabilit a fost pe ruta: Baia Mare – Berlin – Cologne – Bruxelles – Paris – Stuttgart – Munchen – Viena. În stabilirea traseului am vrut să includ cât de multe obiective pe care am dorit să le vizitez de mult timp, astfel încât să mă încadrez în două săptămâni, dar și să folosesc toate zilele de transport pe care le-am avut la dispoziție. Itinerariul pentru fiecare oraș a ajuns să fie destul de concentrat, reușind să mă țin de el doar cu ajutorul unor aplicații mobile.

B. O.: Care au fost țintele tale? Ce ai urmărit să obții prin parcurgerea acestui itinerariu?
S. A. P.: Ținta mea principală a fost să pot să observ diferite culturi. Ca să ating acest scop, am dorit să aflu și despre evoluția sa prin vizitarea muzeelor, cât și despre starea lor actuală prin observarea oamenilor din jurul meu. De asemenea, această călătorie a fost totodată o provocare, fiind prima oară când merg singur undeva.

B. O.:  Ce dificultăți/experiențe negative ai avut pe parcursul traseului?
S. A. P.: Principalele dificultăți pe care le-am întâmpinat au fost legate de trenuri, începând din Baia Mare, unde doamna casieriță dorea o copie fizică a biletului meu care este exclusiv digital pentru a-mi emite rezervarea de loc, dar într-un final am putut urca în tren, urmând ca în 10 ore jumătate să ajung în Viena. 10 ore pe hârtie, pentru că am descoperit că nu doar CFR-ul are întârzieri, coborând în capitala austriacă cu trei ore întârziere, astfel am pierdut conexiunea spre Berlin, iar a doua opțiune având toate locurile vândute (era un tren de noapte, la care era nevoie de rezervare de loc). Așa am ajuns să stau în gară în Viena, chiar în prima zi a călătoriei, și cu următoarea legătură doar dimineață, ceea ce ar fi însemnat pierderea unei zile de transport. Ultima mea șansă a fost să-mi încerc norocul cu „nașu”, care, după ce i-am explicat situația în care mă aflam, m-a primit în tren, cu precizarea că poate o să dorm pe jos. Totul a fost bine până la verificarea biletelor din Polonia, unde controloarea a decis să-mi dea emoții când mi-a spus că biletul a fost valabil până în seara care a trecut (evident, considerând că era un tren de noapte și se numără doar ziua plecării). Ce am povestit până acum a fost doar prima problemă cu trenurile, în Germania având multe întârzieri, pe Thalys-ul de Bruxelles-Paris erau mai multe rezervări pe același loc, iar TGV-ul de la Paris la Stuttgart nemaiavând locuri.

B. O.:  Ce experiențe neașteptate ai avut parcurgând traseul? Ce te-a impresionat cel mai mult?
S. A. P.: Una dintre experiențele la care nu m-am așteptat, și care mi-a lăsat o impresie pozitivă, este legată de pierderea ultimului tren menționat la întrebarea anterioară, pe care l-am înlocuit cu cel de Strasbourg, unde colegul de scaun mi-a prezentat centrul orașului până când am avut de luat următorul tren. Această atitudine deschisă am găsit-o și la mulți dintre colegii de cameră de la hosteluri, unde am putut lega prietenii. Dacă am menționat un lucru ce m-a impresionat în legătură cu oamenii, aș putea preciza și ceva în legătură cu orașele. Primul lucru pe care l-am observat imediat ce am ieșit din gara din Berlin a fost accentul pus pe calitatea vieții, orașele fiind locuri care te invitau să te plimbi și să practici sport. De asemenea, un alt lucru care m-a lăsat plăcut surprins a fost liniștea, aceasta datorându-se în parte limitării mașinilor în orașe și prin existența unor opțiuni de transport alternativ viabile. O altă experiență neașteptată am avut-o în Munchen, și anume surfingul pe Eisbach, alături de vizitarea minunatului Deutsche Museum. Aceste lucruri au scos în evidență, pentru mine, discrepanța dintre realitatea distorsionată din știrile cu tentă propagandistă și realitatea de la fața locului.

B. O.:  Ți-au fost suficiente cele două săptămâni? Ar fi fost nevoie de mai mult timp?
S. A. P.: În cele două săptămâni cred am reușit să echilibrez timpul folosit cu oportunitățile date de permisul de călătorie (folosind toate zilele de transport) și cu costurile. Normal că ar fi fost nevoie de mai mult timp, totdeauna este, dar sunt bucuros cu structura aventurii mele prin Europa.

B. O.:  Dacă ar fi să repeți experiența, ce modificări ai aduce traseului tău european?
S. A. P.: Dacă ar fi să repet experiența aș fi mai atent și la întâlnirile DiscoverEU, care au loc în diverse orașe (https://youth.europa.eu/discovereu/meetups_ro). În legătură cu modificări aduse traseului, aș alege o rută care trece prin mai multe țări și care reușește să treacă și prin Roma.

B. O.: Ai vizitat obiective importante din Europa, dar ai avut și interacțiune umană relevantă?
S. A. P.: Nici partea de interacțiune umană nu a lăsat de dorit, întâlnindu-mă cu prieteni stabiliți în țările prin care am trecut, cărora le mulțumesc, cât și discuțiile din fiecare seară cu colegii de cameră. Poate aici apare o întrebare, ce colegi de cameră dacă am mers singur? Colegii au fost alți călători din toate colțurile lumii și de toate vârstele, cu care am stat în camerele de hostel, fiind în număr de la 3 și până la 7. Mai ales pentru cei care călătoresc singuri, pot să recomand optarea pentru un hostel, deși această alegere are câteva riscuri, dar acestea pot fi reduse prin documentare înaintea cazării.

B. O.: Cât de importantă ar putea fi această călătorie pentru un tânăr de 18 ani? Ce recomandări le-ai oferi?
S. A. P.: Principala recomandare este aceea să se înscrie, chiar dacă nu sunt siguri dacă vor putea pleca (mai bine se decid după ce primesc mailul că au câștigat biletul). Înscrierea are loc de două ori pe an, pentru cei care au 18 ani, una este în primăvară, iar a doua este în toamnă. Vorbind de cea din toamnă, aceasta începe în 2023 pe 4 Octombrie și se încheie în 18 Octombrie, adresându-se tinerilor născuți între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2005 (dacă vă interesează, fiți cu ochii pe pagina asta – https://youth.europa.eu/discovereu_ro). O altă recomandare este planificarea și rezervarea din timp, astfel având cazări mai ieftine, flexibilitate mai mare cu rezervările la atracții și liniștea sufletească adusă de siguranța că mai au loc în tren :)). Consider că acest program este unul foarte benefic pentru tinerii europeni, ajutându-i să descopere modul de viață în alte culturi, lucru care le deschide orizonturile și le dă puterea de a lua decizii informate, atât în legătură cu locul unde doresc să trăiască, cu viziunea lor asupra lumii, sau chiar și în legătură cu modurile prin care ei pot să aducă o schimbare societății în care trăiesc.

B.O.: Mulțumim, Silviu! Baftă multă în viața studențească!

Brîndușa Oanță

Sursă foto: Silviu Pontoș

Am avut deosebita plăcere ca vineri, 26 mai 2023, să luăm parte la concursul regional „Armonii de Primăvară”, care s-a desfășurat în Vișeu de Sus. Evenimentul ne-a oferit șansa de a ne bucura de poezie alături de oameni minunați. În timp ce lumea evoluează și se dezvoltă, poezia și arta, în general, evoluează odată cu ea. Și exact asta s-a discutat la festival înainte de premierea copiilor pentru eseurile și poeziile create.

Pentru a „imortaliza” momentul acesta, am stat de vorbă cu organizatoarea festivalului, doamna Anuța Pop – directorul Centrului Cultural – Social din Vișeu de Sus, fiind plăcut surprinși cu câtă căldură, pasiune și dedicare coordonează acest concurs.

Cristian Roman: Ați simțit vreodată, de-a lungul anilor, ca în organizarea/desfășurarea festivalului „Armonii de primăvară” să intervină o oarecare stare de monotonie?
Anuța Pop: Nu, niciodată. Și cred că acest lucru se datorează tocmai tinerilor așa ca voi care ne arată de fiecare dată că există creativitate și originalitate, dacă tot vorbeam de acești termeni împreună cu scriitorul Cosmin Perța. Datorită tinerilor și, evident, datorită scriitorilor consacrați dar poate că tocmai datorită îmbinării dintre generații, talente și experiență în scris, festivalul a reușit să ajungă la cea de a 45-a ediție și, sperăm noi, să avem multe ediții și de acum înainte, deci nu. Nu trebuie să fie monotonie nici în festival și nici monotonie în scris.

Alexia Boiciuc: Care sunt factorii care influențează festivalul cel mai mult? Cine vă susține în acest demers?
Anuța Pop: Evenimentul este organizat de Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local. Sprijin de care ne bucuram pentru toate evenimentele culturale și artistice pe care le organizăm. La această ediție, de fapt și la multe alte ediții precedente ale festivalului am avut drept colaborator și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” din Maramureș care ne-a fost alături și a oferit premiile în cărți tuturor premianților atât la secțiunea de creație literară cât și la secțiunea de volume de poezie și volume de proză. Cred că susținerea, cum spuneam și în cadrul festivalului, e importantă și din partea publicului și din partea celor care aleg să scrie pentru că, un festival nu există de la sine doar pentru că o instituție îl face, ci rezistă pentru că există oameni interesați, în speță, pentru că vorbim de literatură, un public interesat și iubitor de literatură.

Cristian Roman: Care credeți că sunt elementele care motivează elevii să participe la festival?
Anuța Pop: E destul de dificil, cred eu, dar acum voi știți ce vă motivează, din poziția exactă a tânărului care scrie și se interesează de literatură. Dar, cred că este destul de provocator atât pentru cadrele didactice cât și pentru noi, instituție de cultură, să creăm cadrul în care tinerii să poată să fie interesați. Dar, in primul rând să conștientizeze că există o variantă în această lume a inter-relaționărilor multiple, bazată pe tehnică și pe inteligență artificială, așa cum am vorbit la începutul evenimentului. Să conștientizeze că există și trebuie să rămână în noi și această latură emoțională, această latură creativă. Iar dacă noi cumva reușim să ne aducem aportul, ne bucurăm, însă, în primul rând, trebuie să existe talentul și dăruirea voastră, a tinerilor.

Autori,
Cristian Roman, clasa a X-a F
Alexia Boiciuc, clasa a XI-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: Centrul Culturii Tradiționale Maramureș

Am copilărit cu „Întoarcerea lui ARPAGIC”, fiind poate una dintre cărțile mele de suflet de pe atunci. Îmi aduc aminte perfect: banca a patra de la perete, scaunul acela țeapăn și penarul meu roz cu floricele – Ana Blandiana era chiar și atunci, o parte din mine. Prin clasa a III-a publicasem pentru prima oară o poezie. Nu era cea mai strălucită, însă pentru mine a fost ca o oază de interes, înspre a-mi descoperi înclinația pentru lectură. Miza mea era să ajung unul dintre acei poeți consacrați, nu pentru ceea ce scriau, ci pentru ceea ce transmiteau cu ardoare copiilor – și ca un mic fitil, dorința mea cea mai mare era să o cunosc pe Ana Blandiana. Și am cunoscut-o. 

Miercuri, 24 mai 2023, Ana Blandiana a fost invitată la Cercul Pedagogic al profesorilor de limba și literatura română în cadrul căruia a susținut un workshop cu tema Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?, vorbindu-ne atât nouă, elevilor, cât și profesorilor despre rolul pe care poezia îl aduce în viața noastră, despre cum mulți aleg să îi blocheze pe copii cu întrebarea aia absurdă: „Ce a dorit autorul să transmită prin intermediul versurilor de mai sus?”. Mintea omului este ca un computer. Fiecare dintre noi găsește acel ceva într-un vers cu care alege să rezoneze – și de cele mai multe ori, rezonăm diferit. Când era doar un copil, s-a găsit fascinată de o tânără refugiată din Basarabia, ce avea să îi devină profesor de limba română. La începutul fiecărei ore, aceasta le citea câte o poezie. „A avut un impact puternic asupra noastră”.

În interiorul meu se zbuciuma o puternică emoție, căci știam că, dacă până atunci o cunoscusem pe Ana Blandiana prin ochii unei scrieri, acum aveam să o cunosc întru totul. „Nu am venit să țin o conferință pe această temă. Am venit să stăm de vorbă”.

M.O.: În cadrul acestui eveniment, cu și despre importanța lecturii, ne-ați putea spune care este cartea dumneavoastră „de suflet”?
Ana Blandiana (A.B.): Nu există așa ceva în viața unui intelectual adevărat. Există însă o vorbă celebră care spune: „Ferește-te de omul unei singure cărți”, pentru că cel care a putut să se fixeze astfel, este cu siguranță un exagerat, un fanatic. Aș putea însă să vă spun o carte  care a fost foarte importantă pentru mine la sfârșitul copilăriei, începutul adolescenței: „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe – o carte care m-a obsedat prin capacitatea eroului de a trăi în afara lumii civilizate, în afara societății. Un erou pe care, vacanțe  întregi am încercat să îl imit, făcându-mi haine din frunze și încercând să mânânc numai ce găseam în grădină.

M.O.: Dacă ați fi dascăl, cum le-ați face cunoștință copiilor cu poezia?     
A.B.: Aș încerca să apropii la propriu  adolescenții și copiii de poezie, neîncercând să mă interpun între ea și ei, neîncercând să le explic ce vrea să spună poetul în poezie – ci punându-i să o învețe pe de rost, să o repete, să o asculte, să se pătrundă de farmecul și misterul ei. Nimeni nu poate spune ce e poezia mai bine decât poezia însăși, iar ea nu se desfășoară în împărăția logicii, deci nu poate fi explicată. Ea trebuie doar acceptată ca un dar, ca un fenomen al naturii.

M.O.: Citisem acum ceva vreme poezia „De dragoste” și mi-a atras atenția versul „pune-ți gura peste gura mea, inspiră țipătul care-l inspir”. De ce credeți că majoritatea poeților tind să folosească tema iubirii în scrierile lor?
A.B.: Pentru că iubirea este esența vieții și a universului. De la planetele care se atrag unele pe altele, la oamenii care se iubesc unii pe alții, legea atracției universale stăpânește totul, coagulează totul și  salvează totul. „Iubește și fă ce vrei” spunea Sfântul Augustin.

M.O.: Unde credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
A.B.: Pentru că de vreo două veacuri încoace poezia nu mai spune, ci sugerează, ea are tendința să rostească cât mai puțin, ca să sugereze cât mai mult și îndrăznește chiar să viseze că ar putea sugera totul –  dacă nu ar mai spune nimic. Este bineînțeles un vis absurd, dar o consecință a excesului de vorbe din secolele trecute și a neîncrederii în ele pe care a generat-o. Pentru că poezia nu este făcută din fraze, ci din liniștea dintre cuvinte.

M.O.: Sunt mulți tineri pasionați de poezie care vă îndrăgesc din penumbră. Aveți vreun sfat pentru micii scriitori?
A.B.: Să citească, să citească poezie de pe toate continentele și din toate epocile, să iubească tot ce poate fi iubit pe această lume și să se lase pătrunși de sensul și de frumusețea lumii – și mai ales, să încerce sa fie buni, pentru că un om rău nu poate fi un poet bun.

 Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare…” 

                                           Am crescut? – Ana Blandiana

Mira ORZA
Clasa a IX-a E
redactor al Revistei AxA
revista C. N. „Dragoș-Vodă”