Paul Ananie s-a născut în comuna Vadu Izei, comună “lipită” de Sighetu Marmației, dar educația primară și liceală și-a desăvârșit-o la Sighet, absolvind Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”. Și-a continuat studiile la București (Facultatea de Litere, specializarea Studii culturale – Etnologie), unde s-a și stabilit. Stăm de vorbă, așadar, cu interpretul de muzică populară Paul Ananie, cel care realizează emisiuni la televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV.

Salut, Sighet!: Am citit diverse informații privitoare la locul tău de naștere. Al cui ești de fapt? Al comunei Vadu Izei, sau al municipiului Sighet?
Paul Ananie: Dați-mi voie, în primul rând, să salut cititorii voștri și… cum aș putea să fac asta mai bine decât folosind exact numele frumos pe care voi l-ați ales: Salut, Sighet! Mai apoi, revenind la întrebare, eu m-am născut la Sighet dar casa părintească, locul unde am copilărit și crescut este Vadu Izei. Loc frumos, de poveste și de povestit! Sighetul însă, m-a ”adoptat” încă din clasa I. Până în clasa a XII-a am fost elev al Liceului Pedagogic ”Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației. Îmi aduc aminte cu nostalgie de iernile din copilărie, când omătul era până la genunchi și îmi croiam drum până în centrul comunei, ca să iau autobusul spre școală. Făceam naveta în fiecare zi, eram ”o căciulă umblătoare”, așa cum îmi spunea mereu regretata Marioara Murărescu, vizavi de prima mea întâlnire cu dumneaei. O căciulă umblătoare care a ajuns să umble mult… Dacă ar fi să aleg a cui sunt, aș spune cu dragă inimă că sunt al Maramureșului, pentru că nu-i loc mai fain pe lumea asta decât Maramureșul nostru drag.

Salut, Sighet!: Cum te-ai apropiat de folclor la Liceul Pedagogic, specializarea… matematică-informatică?
Paul Ananie: Aplecarea spre muzică am avut-o de foarte mic, primele înregistrări cu mine ”cântând” – îngăimând câteva cuvinte într-o română pe care abia reușeam să învăț a o vorbi, având doi ani și jumătate. Provenind dintr-o vatră folclorică atât de bogată, cum este Maramureșul, având-o pe mama care a cântat extraordinar de frumos și pe tata, care este un jucăuș de frunte, era inevitabil să nu mă apropii de folclor. La Matematică- Informatică am ajuns dintr-o întâmplare… Venisem pregătit de acasă, cu fișa completată pentru înscrierea la profilul filologic al liceului. Pe când am ajuns, m-am întâlnit cu toți profesorii mei din generală și toți m-au sfătuit să mă mai gândesc, că poate dau la Mate-Info. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă de atunci, când m-am întâlnit pe holuri cu domnul profesor de matematică Gheorghe Gherasin și m-a întrebat unde vreau să aplic. I-am răspuns, mi-a spus că poate mă mai gândesc și atunci i-am spus, foarte sincer: – Domnule profesor, dar știți că mie nu-mi place matematica, ce să mă fac eu la Mate-Info? Replica domnului profesor a fost, cum îmi place mie să zic, genială și n-o s-o uit prea curând: – Paul, dar notele încep de la 1, nu-i musai să ai numai 10. Asta ca asta… dar ce m-a determinat de fapt a fost momentul în care am ajuns în sala cu înscrierile și am constatat că aproape toți dintre foștii mei colegi din clasele 5-8 se înscriseseră la Mate-Info. Atunci am zis… nu se poate! Eu nu mă despart de ei! Am tăiat repede peste ce alesesem și am completat Matematică-Informatică. Nu regret o secundă! Chiar dacă la liceu toate mediile mele erau 10, mai puțin fizică (unde nu puteam nicicum trece de 9, haha) și matematică (unde aveam cam 8, în anii în care mă căzneam mai tare, 9), chiar dacă la Bacalaureat am obținut 9,15 la Limba Română, 10 la Biologie și… 5.00 la Matematică, tot nu regret! A fost o continuă luptă liceul, dar m-am ales cu prieteni extraordinari, oameni care sunt la inima mea și cu care împărtășesc amintiri de neuitat!

Salut, Sighet!: Formarea ta sigheteană pe linia folclorului presupune influențe și din partea profesorilor de muzică?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a o avea ca profesor de muzică pe doamna Rodica Gheorghiu, pe care o salut și o țuc cu tot dragul! Un om atât de plin de viață, un om bun și frumos, care mereu emana bună dispoziție și orele cu dumneaei erau un deliciu! Dar, cel mai bun profesor de folclor mi-a fost mama. Ea a trăit pe pielea ei clăcile, jocurile în sat, horile moroșenești, am considerat că ea este cel mai avizat om cu care să lucrez. Formarea mea muzicală se constituie din cursurile Școlii de Muzică din Sighet, secția Pian, cu domnul profesor Korody Ladislau și Școala Populară de Artă din Baia Mare, pe care am urmat-o destul de târziu, abia în timpul liceului, cu doamna profesor Clara Săcăleanu, căreia îi mulțumesc pentru toate învățăturile de preț pe care mi le-a oferit. Cam asta e toată pregătirea mea muzicală. În rest… mama.

Salut, Sighet!: Cât de “curat” este folclorul maramureșean, azi?
Paul Ananie: Foarte bună întrebarea și… foarte greu de răspuns. ”Curată” nu mai e nicio zonă, din punct de vedere al folclorului muzical. Trebuie spus că ceea ce facem noi, interpreții de muzică populară, nu se numește folclor. Poate genul muzical, da. Dar noi cântăm muzică populară, acesta e termenul potrivit. Pentru că în secunda în care decontextualizezi un cântec/obicei/costum popular și îl urci pe scenă, îl scoți din mediul său natural, din sânul comunității, el nu mai este folclor. Cum zicea profesorul meu de etnomuzicologie de la Universitatea din București, domnul Grigore Leșe: „Omu’ cântă numa’ la năcaz, omu-și cântă dorurile și greutățile”. Omul arhaic a cântat ca să-și descarce sufletul. De bucurie… a jucat, a chiuit, a strigat. Acum, noi cântăm și de bucurie și de dor și de dragoste și de necaz și de… de toate. DAR! Există un ”dar”. Una dintre caracteristicile folclorului este că el are obiceiul de a se reactualiza. Este într-o continuă reactualizare, updatare dacă vreți. Oamenii de demult cântau despre armată că asta trăiau atunci, noi acum cântăm despre străinătate că asta trăim acum. Vedeți, așadar, cum folclorul se updatează continuu. Important este să păstrăm linia arhaică pe care strămoșii ne-au lăsat-o, particularitățile muzicale ale zonei, stilul versurilor și costumul popular, așa cum l-am moștenit!

Salut, Sighet!: De ce nu ai revenit acasă, în Maramureș, după absolvirea facultății?
Paul Ananie: Revin acasă cu drag, ori de câte ori am ocazia, însă mirajul Bucureștiului e de vină, haha! Bucureștiul m-a cucerit de prima dată când am venit aici, Bucureștiul este locul în care nu poți să spui niciodată ”N-am ce să fac, m-am plictisit”. Plin de acțiune, este locul unde eu mă încarc, pentru că trebuie să ții pasul, trebuie să ai energie mereu, să nu rămâi în urmă. Și încă un motiv pentru care nu am venit acasă până acum este acela că urmez cursurile programului de Master al Universității din București, specializarea ”Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor”.

Salut, Sighet!: Cât de adecvat este zbuciumul monden al capitalei pentru un interpret de folclor?
Paul Ananie: După cum spune și vorba ”La București se dă ora exactă”. Așa e și cu muzica populară. Aici este nucleul televiziunilor naționale, aici este și Radio România, aici sunt majoritatea instituțiilor care se ocupă cu promovarea muzicii de tip tradițional din țară. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am ales să vin în capitală. În ceea ce privește zbuciumul monden… eu sunt tot moroșanul acela liniștit, calculat, care nu se grăbește în a lua decizii și le întoarce pe toate fețele până ia o hotărâre. Așadar Bucureștiul nu m-a schimbat nici vizavi de modul meu de gândire, nici de educația pe care am primit-o de acasă și inima mare, de moroșan, la fel bate.

Salut, Sighet!: Care sunt cele mai importante succese, premii pe care le-ai obținut… cântând?
Paul Ananie: Îmi place să cred că cel mai important premiu este dragostea publicului și aprecierea din partea lor. Dacă vorbesc despre premii, am obținut premii frumoase, ducând numele Maramureșului cu fală în țară și în străinătate. Am obținut Marele Premiu și Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc ”Mamaia” în 2012, Premiul I al Festivalului Național de Folclor ”Strugurele de Aur”, Alba Iulia, 2010, Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Iosif Sivu și Cosmin Golban”, în Timiș, 2010, apoi la Bistrița am fost laureat cu Premiul I la Festivalul Național de Folclor In Memoriam Valeria Peter Predescu, 2010 și Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Pană de Păun”, în același an. Am multe premii frumoase și foarte dragi, iar vizavi de succese, pot să consider un succes faptul că am cunoscut atâția oameni frumoși, mari interpreți, valori ale neamului, dar și oamenii mândri care ne ascultă, românii mei dragi, atât din țară cât și de peste hotare. Ei sunt cei pe care eu îi numesc ”succesul meu”.

Salut, Sighet!: Care sunt maeștrii folclorului care ți-au influențat cariera?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a lucra cu oameni extraordinari, de la care am avut ce învăța sau oameni care s-au ocupat îndeaproape de îndrumarea mea, cum ar fi domnul Alexandru Pugna, omul care mi-a fost alături foarte mult la începuturile mele. Îi mulțumesc necontenit pentru tot ceea ce sunt eu astăzi, pentru că e mare lucru ca un interpret consacrat de muzică populară să se aplece asupra tinerilor, să le întindă o mână de ajutor. Apoi întâlnirea cu doamna Sofia Vicoveanca, întâlnire care a avut loc la Madrid, într-un turneu, m-a marcat în cel mai bun și mai frumos sens, faptul că am reușit să o cunosc și ținem legătura și acum, și la toate zilele de sărbătoare, doamna Sofia este printre puținii oameni cu care țin legătura, uneori chiar și după vreo apariție la TV, mi-e mai mare bucuria când mă contactează doamna Sofia și mă felicită sau îmi dă un sfat, este un om extraordinar. Un alt bucovinean, bun prieten și om de nădejde cu o familie minunată, om care mi-a fost alături foarte mult și cu care am bucuria de a fi prieten, este Sorin Filip. Oameni de suflet care au avut și au grijă de mine atât ca om, cât și ca artist. Am avut și am parte de oameni minunați în jurul meu.

Salut, Sighet!: Care crezi că sunt interpreții de folclor semnificativi ai Maramureșului de azi?
Paul Ananie: Dacă ne raportăm la generații, avem astăzi în Maramureș interpreții din generația de aur: Nicolae Sabău, Angela Buciu, Gheorghe Turda, Ștefan Petreuș, apoi Nuțu Leordean, Maria Leordean, apoi Cornelia și Lupu Rednic, Florentina și Petre Giurgi, Grupul ”Iza” și Ion Pop, cei mai mândri moroșeni, apoi Năstăcuța Iuga, o voce foarte frumoasă a Maramureșului și acum vine și rândul celor mai tineri, colegilor mei de generație, voci foarte bune și oameni care fac lucruri frumoase pentru folclorul muzical al zonei. Toți cei enumerați mai sus nu ar fi putut străbate dacă nu ar fi fost deschizătorii de drumuri, primii interpreți ai zonei noastre, cum ar fi regretata Victoria Darvai, cea care a lăsat un adevărat tezaur în ceea ce privește cântecele pe care le-a cântat. Modele și oameni care au dat o mare valoare muzicii tradiționale din Maramureș sunt și cei care astăzi cântă în corul îngerilor, în lumea cea fără de dor: Titiana Mihali, Viorel Costin, Ion Petreuș, Ioana Petreuș, Rodica Ivanciuc și mulți alții.

Salut, Sighet!: Care este “rolul” tău la Trinitas?
Paul Ananie: Împreună cu bucovineanca Andreea Haisan, realizăm și moderăm o emisiune de folclor, numită Magazin Folcloric. În cadrul acestei emisiuni, încercăm să realizăm o punte de legătură între tradiția creștină și tradiția populară, încercăm să apropiem tinerii de tot ce înseamnă folclorul românesc, tradițiile noastre, obiceiurile, muzica, portul și tot ce constituie simțirea neaoșă românească.

Salut, Sighet!: Ce alte pasiuni, preocupări mai ai?
Paul Ananie: Singura mea pasiune este muzica, în toate formele ei, cu toate genurile ei. Îmi place să ascult cât mai multă muzică, să descopăr piese noi, genuri noi, să mă inspir și să creez. Îmi place și fotografia, teatrul, munca în televiziune însă marea mea pasiune rămâne muzica.

Salut, Sighet!: Consideri că ești un interpret de succes? Cum crezi că stai cu… popularitatea?
Paul Ananie: Dintr-un studiu pe care l-a făcut o echipă specializată privind rețele mele de socializare în mediul online, aș spune că stau bine, haha. Vorbind serios acum, succesul, cred eu, se măsoară în aprecierea publicului, lucru de care, Doamne-ți mulțam, nu mă pot plânge. Oamenii sunt foarte receptivi la cântecele mele, la tot ce le ofer și mă bucur din suflet pentru asta. Le mulțumesc pentru fiecare mesaj, fiecare vorbă pe care mi-o adresează, pentru că le citesc pe față bucuria și astfel mă încarc și eu de voie bună! Mulțumesc mult!

Salut, Sighet!: Știm că ai scos până acum un album (CD) de muzică populară. Care sunt planurile tale, pe termen scurt?
Paul Ananie: Am realizat CD-ul intitulat „Din Maramureșul meu drag”, care conține 20 de cântece din lada de zestre a muzicii populare moroșenești iar acum, m-am hotărât să lansez pentru publicul meu, tot câte o melodie nouă. Le ofer lor câte un cântec, cam la 2-3 luni, iar când se vor strânge mai multe, am să le pun pe un nou material discografic, albumul cu numărul 2.

Salut, Sighet!: Te conformezi trendului actual? Cânți și pe la nunți, la petreceri?
Paul Ananie: Nunțile nu sunt nicidecum un trend actual, că nunți sunt de când lumea și pământul. Trendul actual, care se derulează de cam 70 de ani, este acela de a cânta un singur om la nuntă, adică interpretul împreună cu orchestra/formația instrumentală. Poate știți, poate nu, dar la nunțile de demult nu era solist.. era numai ceteraș. El cânta cu vioara și toată lumea din nuntă cânta cu vocea, horile care se cântau în vremea respectivă. Mi se pare un lucru extraordinar. Acum, v-am spus mai sus că folclorul de reactualizează, nu ar mai fi posibil acest lucru, dat fiind faptul că nunțile nu se mai țin în casă, cu oameni puțini, ci în săli de evenimente, cu oameni mulți, mulți, câteodată parcă prea mulți . Și tocmai de aici necesitatea de a aduce oameni cu sisteme de sonorizare performante și interpreți, care să acopere hărmălaia pe care o fac oamenii din prezent, care nu toți mai știu să cânte horile de demult, însă apreciază muzica populară și le curge prin vene (că n-are cum altfel, că-s moroșeni). Sigur că particip la astfel de evenimente private, unde mă încarc cu energia oamenilor și bucuria pe care o emană atunci când eu le horesc e minunată!

Salut, Sighet!: Pe când un concert bine promovat la Sighet?
Paul Ananie: Toate la timpul lor. Vorbeam adineauri de un al doilea album, poate lansarea sa va avea loc chiar la Sighet! Nimic nu e întâmplător și nu se știe niciodată ce va fi, însă poate mă voi gândi și voi pune în scenă un spectacol și la mine acasă, în orașul meu de suflet.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu și îți dorim să continui să iubești și să promovezi folclorul maramureșean, în special!
Paul Ananie: Și eu vă mulțumesc și vă urez toate cele bune, atât vouă cât și cititorilor voștri și am să închei cum îmi place mie: Considerați-vă țucați! Doamne ajută!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

La începutul lunii octombrie 2017, în Sighetul Marmației au fost organizate festivităţile de deschidere a Centrelor de excelenţă la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la Liceul Tehnologic Forestier şi la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”. În cadrul festivităţii a fost lansat volumul colectiv Compendiu Dincolo de Ştiinţe – un volum ce conţine lucrările de cercetare expuse în cadrul Proiectului Judeţean „Dincolo de ştiinţe” organizat la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, în luna iunie.

Prima ediție a Proiectului Educațional „Dincolo de științe” din cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, a reunit 82 de proiecte de cercetare ale elevilor din clasele V – XII. Au participat elevi și cadre didactice de la aproape toate Centrele de excelență din județul Maramureș.

Dacă într-un interviu anterior, publicat pe site-ul www.salutsighet.ro în 12 iunie 2017, am aflat detaliile generale ale acestei activități de la dl. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct (ISJMM), unul dintre coordonatorii Proiectului Județean „Dincolo de Științe”, azi ne-am propus să vorbim despre rezultatul principal: Compendiu Dincolo de Științe.

Brîndușa Oanță: De ce un Compendiu Dincolo de Științe? Ce granițe au fost depășite?
Gheorghe Andrașciuc: Această lucrare reprezintă un exercițiu intelectual în care au fost angrenați elevii cuprinși în Centrele de excelență din județul Maramureș, sub directa coordonare a profesorilor lectori care predau în cadrul acestor centre. Ideea proiectului și a volumului, ca finalitate a proiectului despre care dumneavoastră ați vorbit în preambulul acestui interviu, a derivat din conștientizarea lipsei unei anumite dimensiuni din procesul de predare-învățare-evaluare în sistemul de învățământ preuniversitar și anume a activității de cercetare științifică. În prezent, această formă de cunoaștere reprezintă un atribut al învățământului superior și al instituțiilor de cercetare. Noi am considerat că este necesar ca elevii să fie familiarizați cu o astfel de activitate încă din ciclurile gimnazial și liceal, bineînțeles sub coordonarea riguroasă a profesorilor lectori care predau în cadrul Centrelor de excelență. De aceea, bazându-ne pe faptul că în cadrul grupelor de performanță sunt cuprinşi elevii foarte buni, am considerat că este nevoie să dezvoltăm şi această componentă a activităţii desfășurate în cadrul grupelor de performanță. Prin urmare, acest volum colectiv, pe care noi l-am denumit Compendiu Dincolo de Ştiinţe, cuprinde lucrările prezentate în cadrul proiectului Dincolo de ştiinţe, la Colegiul Naţional Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei și este rodul muncii elevilor sub directa îndrumare a cadrelor didactice ca un răspuns la curiozitatea intelectuală ce definește această categorie de elevi.

Brîndușa Oanță: Ce criterii au stat la baza selecției materialelor și cine a contribuit la aceasta?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectele de cercetare au fost transmise inspectorilor şcolari responsabili de discipline. Într-o primă etapă, aceștia au analizat calitatea lucrărilor şi şi-au dat girul ca acestea să fie prezentate în plenul secţiunilor. Departajarea studiilor s-a făcut de către inspectorii şcolari moderatori sau, la anumite secțiuni precum discipline tehnologice, biologie, chimie și fizică, de către profesorii care au coordonat prezentările lucrărilor în plenul secţiunilor. Când a fost lansat proiectul Dincolo de științe, au fost comunicate criteriile de abordare și de structură în vederea elaborării studiilor de cercetare. Inspectorii școlari (prof.dr. Valentina Todoran, prof. Iuliana Mărieș, prof. Gheorghe Maiorescu, prof.drd. Camelia Duță, prof. Carmen Ulici, prof. Simona Malearciuc, prof. Livia Pop, prof. Adrian Gavra și prof. Pavel Filip) și profesorii desemnați (lect.univ.dr. Ilie Cherheș, prof. Ana Grigor, prof. Ioan Tivadar, prof. Claudia Mintău, prof. Anuța Bologa, prof. Mărcuța Tomoiagă și inspectorul școlar, prof.dr. Flaviu Vida) pentru a modera activitatea de prezentare pe secțiuni au analizat respectarea acestor norme și calitatea prezentării. Prin urmare, cele două criterii valorice au stat la baza stabilirii ierarhiei lucrărilor expuse în plenul secțiunilor.

Brîndușa Oanță: Care este, în fond, utilitatea acestui volum?
Gheorghe Andrașciuc: Volumul este important pentru că oferă exemple de bună practică. În acest fel, şi elevii care nu au fost implicaţi în această acțiune au acces la conţinutul acestor studii de cercetare. De fapt, compendiul reprezintă, după cum am mai subliniat, un exercițiu intelectual extrem de important pentru devenirea intelectuală și profesională a elevilor, prin simplul fapt că stârnește curiozitatea intelectuală, punând elevii în situația de a merge dincolo de aparență, dincolo de lucrurile comunicate direct și unilateral de la catedră. Totodată, o astfel de activitate este importantă și prin capacitatea de a contribui la conturarea unei personalități reflexive și autonome prin stimularea spiritului critic în raport cu anumite situații problemă întâlnite pe parcursul realizării studiului, dar și prin stimularea abilităților și a competențelor necesare realizării unui studiu științific.

Brîndușa Oanță: Dați-ne câteva detalii tehnice despre tipărirea compendiului (structură, tiraj, număr de pagini etc).
Gheorghe Andrașciuc: Volumul a apărut la Editura Casei Corpului Didactic Maria Montessori şi are 636 de pagini, în format mare. Coordonatorii volumului colectiv sunt și coordonatorii proiectului Dincolo de științe, și anume prof. Ana Moldovan, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. Gheorghe Maiorescu, coordonator al Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță și prof.dr. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct, în competențele căruia intră și activitatea de excelență desfășurată la nivelul județului Maramureș. Se preconizează că tirajul va fi undeva la 300 de exemplare. Am ținut foarte mult ca acest volumul să fie tipărit în varianta color întrucât sunt foarte multe grafice, diagrame, imagini și scheme care nu puteau fi înțelese dacă erau tipărite în varianta negru. Trebuie să mulțumim celor care au sprijinit financiar publicarea acestui volum precum Asociația profesorilor de matematică reprezentată de domnul inspector școlar, prof. Gheorghe Maiorescu, Asociația profesorilor de informatică reprezentată de doamna inspector școlar, prof. Iuliana Mărieș, Colegiul Tehnic George Barițiu reprezentat de domnul director, prof. Grațian Pop și NANA & DARIUS CONTA EXPERT SRL din Sighetu Marmației, reprezentată de ec. Iulian Pop. Tuturor acestor susținători le mulțumim. De asemenea, țin să mulțumesc colegelor noastre, prof.drd. Georgeta Iuga și prof.drd. Ligia Buszor pentru corectura realizată și dnei prof. Gabriela Filimon pentru paginarea studiilor în carte.

Brîndușa Oanță: Care este publicul țintă al Compendiului Dincolo de Științe?
Gheorghe Andrașciuc: Cititorii acestui volum sunt elevii din Centrele de excelenţă, dar și cei din afara acestora, dornici de a aprofunda diferite teme gândite și realizate de colegii lor sub coordonarea profesorilor lectori. De asemenea, receptorii Compendiului Dincolo de Științe pot fi toți cei interesați de o anumită problematică abordată în cadrul unui anumit domeniu de cunoaștere umană.

Brîndușa Oanță: Care vor fi canalele de distribuție ale volumului? Vă interesează/veți solicita și un feedback?
Gheorghe Andrașciuc: În acest moment, volumul colectiv Compendiu Dincolo de Științe poate fi achiziționat de către elevii și de către profesorii lectori care au realizat lucrările de cercetare. De asemenea, această lucrare se găsește în toate bibliotecile unităților de învățământ în care se organizează cursurile de excelență din județul Maramureș, la Centrul de documentare al Casei Corpului Didactic al județului Maramureș, la Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, la Biblioteca Municipală Laurențiu Ulici din Sighetu Marmației, la Biblioteca Centrului Universitar Nord din Baia Mare și la Biblioteca Națională a României. Desigur, ecoul receptării compendiului este unul pozitiv atât din partea elevilor, cât și din partea cadrelor didactice care au citit cartea.

Brîndușa Oanță: Vor exista resurse pentru continuitatea proiectului și, de ce nu, al unui nou compendiu?
Gheorghe Andrașciuc: Cu siguranță, da. În anul școlar 2016-2017, am organizat prima ediție a proiectului. Proiectul prevede ca finalitate a acestei activități publicarea într-un volum colectiv a lucrărilor de cercetare premiate în cadrul prezentării pe secțiuni. Ediția a II-a va avea loc la 16 iunie 2018. Studiile premiate în cadrul ediției a II-a vor fi publicate într-un volum colectiv, vol.II.

Brîndușa Oanță: Credeți că temele abordate au fost tratate în spiritul științei?
Gheorghe Andrașciuc: Trebuie pornit de la ideea că în sistemul de învățământ preuniversitar nu se pune accent deosebit pe susținerea demersului științific din partea elevilor. În acest context, prin acest proiect, inițiatorii acestei activități și-au propus să inițieze elevii în munca de cercetare științifică. Desigur, lucrările respectă, repet, la nivelul învățământului preuniversitar, rigorile unor studii științifice prin identificarea problemei, stabilirea aparatului critic și a metodologiei de rezolvare a temei, originalitatea abordării situației problemă cu precizarea surselor bibliografice. Sunt câteva aspecte pe care le-au respectat autorii studiilor publicate în Compendiu Dincolo de Științe.

Brîndușa Oanță: Cine au fost cei mai “harnici”: elevii sau profesorii? Ce localitate/instituție este în top, cu cele mai multe titluri publicate?
Gheorghe Andrașciuc: Sunt mai multe Centre de excelență care au participat la acest proiect ce funcționează în cadrul Colegiului Național Dragoș Vodă Sighetu Marmației, Colegiului Național Gheorghe Șincai Baia Mare, Colegiului Național Vasile Lucaciu Baia Mare, Colegiului Tehnic George Barițiu Baia Mare, Colegiului Economic Nicolae Titulescu Baia Mare, Liceului Pedagogic Regele Ferdinand Sighetu Marmației, Școlii Gimnaziale Lucian Blaga Baia Mare, Școlii Gimnaziale George Coșbuc Sighetu Marmației, Școlii Gimnaziale George Coșbuc Baia Mare și al Școlii Gimnaziale Nicolae Iorga Baia Mare. Unii dintre elevi și unii dintre profesorii lectori, coordonatori ai lucrărilor, provin și din alte unități de învățământ, însă ei sunt cuprinși în activitățile Centrelor de excelență. Las cititorii să aprecieze care Centre de excelență și care discipline a-au implicat mai mult în elaborarea studiilor de cercetare.

Brîndușa Oanță: Vă mulțumim pentru interesantele detalii pe care ni le-ați oferit și dezvăluim cititorilor noștri că, în curând, vom publica un alt interviu cu dumneavoastră. Subiectul: scriitorul sighetean Alexandru Ivasiuc.
Gheorghe Andrașciuc: Vă mulțumesc și eu pentru interesul acordat promovării excelenței în educație.

Autor, Brîndușa Oanță

În Sighetu Marmației se organizează ore de dans pentru mămici. Sub denumirea ”Mami dansează!”, Ramona Cosovan, instructoare de Zumba, dar pasionată de dans în general și mămică a două fetițe care nu ratează niciun campionat de dans, cu soțul antrenor de dans, și-a propus să aducă un concept nou în Sighet. Dacă copiii și adulții fac dans, de ce nu ar face împreună? Pentru a nu-și lăsa soțul fără cursanți , Ramona va începe cursuri de dans pentru graviduțe și tinere mămici. Astfel, indiferent dacă ai un copilaș pe drum sau dacă ești cu el în brațe, poți veni la ore de dans. Beneficiile vor fi de ambele părți.

Iată ce ne spune Ramona despre cum anume i-a venit ideea de a organiza dansuri pentru graviduțe și mămici cu bebeluși: ”Sunt multe mămici cu bebeluși sau însărcinate care ar vrea să facă mișcare, dar, dintr-un motiv sau altul nu pot, în cazul de față, copilul care este foarte mic și, în cele mai multe cazuri nu au cu cine să îl lase, iar cele însărcinate nu pot să facă efort prin sărituri. De exemplu, înainte făceau sport, acum nu mai pot face aceleași mișcări, însă își doresc să aibă activitate fizică în continuare. Cel mic va sta în sistem de purtare, și, cel mai probabil, obișnuit cu legănatul din burtică, va adormi în primele 15 minute.” (Ramona Cosovan)

Dansul le ajută pe mămici prin simplul fapt că este un ansamblu de mișcări care activează întregul organism, iar mai apoi, mămicile pot socializa și face schimb de păreri, situații și soluții.

”Mămicile învață pași de dans, și, de ce nu, chiar se relaxează făcând ceea ce le place, și uită de toate o oră. Prin dans se creează o legătură mai strânsă între mamă și copil, mai ales că, cel mic simte și mama.”, spune Ramona.

De ce a ales dansul? Ramona recunoaște că dansul nu este meseria ei, însă este instructor de zumba pasionat.

”Eu sunt instructor de zumba, ceea ce fac cu plăcere și am reușit să transmit acestă plăcere de mișcare, tonifiere, distracție, bună dispoziție adică într-un cuvânt zumba, și altor persoane, care susțin că și-au schimbat viața după ce au descoperit acest stil de mișcare. Făcând la rândul meu dans, și fiind foarte implicată și dedicată în ceea ce fac, lucrând totodată cu adulți și copii, am cunoștințele și abilitatea de a mă plia pe nevoile fiecăruia, adică de a adapta dansul în funcție de cine este la oră, plus că sunt și mamă a doi copii minunați și știu ce înseamnă să fii însărcinată și chiar să porți copilul în pântec.”

Pentru Ramona, dansul înseamnă relaxare, fericire, bună dispoziție, cu toate că recunoaște că, la nivel de oraș încă nu este foarte ”abordat”.

”Dansul la nivel de oraș este privit cu reținere de către adulți, în schimb, copiii vin de regulă aduși de părinți dar și din proprie inițiativă (mă refer la adolescenți). Adulții sunt reticenți, rușinoși, comozi, și nu toți au deschidere înspre nou, înspre a învăța. Ei consideră că dacă nu au făcut de mici, acum nu mai are rost sau invocă diferite pretexte. Dar sperăm să schimbăm aceste concepții, încetul cu încetul. Ca oraș suntem încă reținuți, aruncăm o privire în Baia Mare unde vedem tineri și adulți deschiși spre dans, în număr mult mai mare și nu mai vorbim de orașele mai mari. Există un mare potențial la copii, însă din păcate, a face dans este costisitor, iar copiii au nevoie de susținere financiară, la fel ca și cluburile care în prezent sunt uitate. Dar asta este o poveste mai lungă.”, mărturisește Ramona.

Diana Apopi: Ce ți- ar plăcea să faci, dar încă ți se pare dificil în Sighet, din punct de vedere al dansului?
Ramona Cosovan: Mi-ar plăcea ca lumea să fie mai deschisă, să se organizeze mai des EVENIMENTE sportive, să iasă adulții din casă mai des să facă mișcare, să facem un eveniment sportiv unde oamenii să poată face sport în aer liber, aerobic, zumba, cangoo, să nu le fie rușine să danseze, să fie ei , poate astfel am reuși să schimbăm și mentalitatea despre sport.

Orele pentru ”Mami dansează” vor fi o dată pe săptămână, iar orarul se va stabili pe parcurs, fie de la ora 11:00 sau de la ora 18:00.

Pentru cei care doresc să se înscrie la aceste ore de dans, pot să o contacteze pe facebook pe Ramona Cosovan.

Autor, Diana Apopi

Peter Hurley, tradiționalistul irlandez, a parcurs cu maximă precizie și în acest an (iulie – august) Lungul Drum spre Săpânța, într-o nouă ediție, cea de-a 8-a. Foarte tenace, implicat în promovarea Maramureșului dar și-n multe alte proiecte, obosit, dar mulțumit după consumarea ediției din acest an și după implicarea în calitate de co-organizator a festivalului recent încheiat, Maramures Balloon Fiesta, inițiatorul drumului irlandezo – săpânțan, se gândește deja la festivalul din anul viitor. Nu-și dorește pauze și nu concepe să nu ducă mai departe festivalul, pentru a-l inocula definitiv în mințile iubitorilor tradițiilor nepervertite, a îndrăgostiților de focul viu al Țării Maramureșului.

Așadar, stăm la o poveste mai liniștită despre aventura maramureșeană a irlandezului – ortodox Petru Hurley, hotărât – împotriva tuturor părerilor și curentelor moderniste – să influențeze păstrarea a tot ceea ce este valoros și autentic într-o zonă ce deține încă solide și durabile comori.

Salut, Sighet!: Peter, la a câta ediție te oprești, totuși?
Peter Hurley: Probabil mă opresc când nu mai avem ce promova. (Un fel de “ultimul om în picioare!”) – Pentru mine, nu este un festival. Este o poveste despre identitate. Nu identitate româneasca, ci identitate europeană. Despre ultima cultură europeană străveche vie. Despre România rurală și lumea satului, cu Maramureșul în frunte, aflată – de un timp – la o răscruce. Când se va trece de răscruce, de bine, de rău, poate atunci o să mă opresc, de bine, de rău. Mă gândesc la ediția din anul Centenarului României. După asta, ar fi ediția 10…

Salut, Sighet!: Cum ai “simțit” – vorbind încă la cald – ediția din acest an a Festivalului? Cum/ care au fost feedback-urile primite de tine?
Peter Hurley: A fost un program ambițios: 16 zile de festival, în două Țări distincte, Țara Lăpușului și Țara Maramureșului. Multe zile și seri memorabile, cu un alt sat gazdă în fiecare seară. Foarte multă muncă, mult de alergat. Un maraton de câteva luni bune. Momente de maximă fericire și de maximă transpirație! În Drumul Lung, suntem în căutarea tradițiilor vii la ele acasă! E un fel de vânătoare a comoriilor vii. Uneori le surprindem, chimia e minunată și toți cei prezenți se încarcă. Unii oameni sunt obișnuiți să primească “divertisment” fără să facă un efort personal; pentru ei abordarea noastră poate fi frustrantă. Pentru alții, tocmai căutarea în sine este înălțătoare; ei sunt în căutarea a ceva care nu se livrează “la comandă”, ci se observă. Ce anume? Hai să zicem “spiritul uman liber în zbor colectiv”! Ei prețuiesc exact acea alchimie care este aurul României, acel ceva despre care, când îl simți, zici “Da, măi. Îl mai avem!… Încă suntem, și frumoși suntem!” Nu înțelegi despre ce vorbesc? Vedeți clar în fotografiile semnate Mitruț Burghina sau Gabriel Motica din vara aceasta… Așa că, păreri despre Drumul Lung pot fi multe, dar mă interesează în mod special părerile avizate. De exemplu, tânărul care a călătorit din vestul Irlandei, care a stat pe Drumul Lung întreagă săptămână în Țara Maramureșului și care, de fiecare dată când îl întâlneam, îmi spunea întruna cu ochii mari: “Magie! Aveți aici o magie vie! Noi nu mai avem așa ceva!”

Salut, Sighet!: Nu crezi că expansiunea “Drumului” din ultimii ani a “diluat” un pic din forța Festivalului?
Peter Hurley: Cred că e invers. Expansiunea festivalului a îmbogățit conceptul nespus de mult. (Bineînțeles, dacă am avea mai multe resurse, am face mai mult, poate mai bine, dar facem ce putem, în limitele impuse). În ultimele două ediții am inițiat un dialog cu mai multe comunități, deschizând drumul către adevarate comori ale civilizației rurale. Comunitățile propun evenimentele lor, o zi, o seară, la ei acasă și le dezvoltăm în parteneriat. Atragem turiști pasionați, care urmăresc programul o întreagă săptămână, zi de zi. Evenimentele uneori au un impact profund spectaculos, mai ales când provoacă o “deșteptăre locală”, un fel de relansare a mândriei locale. E foarte tare când participi la așa ceva! Depinde foarte mult de fiecare comunitate în parte. Este o ecuație destul de simplă. Când pui suflet, primești răsplata. Dacă nu pui… Anul acesta și anul trecut am văzut comunități care literalmente au înflorit, oferindu-ne nouă și lor înșiși o demonstrație de solidaritate, de dăruire, de primire, de capacitate culturală impresionantă, producând o energie care persistă după eveniment. Aceasta este direcția în care credem că e bine să ne axăm, încurajând “micro-universul” din fiecare sat în parte, să se arate, fără scenă, fără vedete! Dar aveți dreptate! Forța festivalului nostru este într-adevăr diluată, constrânsă! De o lipsă cruntă de resurse! Anul acesta, abia am reușit să strângem 34.000 euro finanțare. Bugetul 2017 a fost jumatate față de cel din 2016, (anul trecut am contribuit personal cu aproape jumătate din buget, 25.000 euro, bani cheltuiți, nerecuperați, pierduți definitiv!).

Salut, Sighet!: Cine te-a sprijinit în ediția recent încheiată?
Peter Hurley: Financiar, Consiliul Județean Maramureș ne-a acordat o finanțare de 50.000 lei, aproximativ 11.500 euro. Administrația Fondului Cultural Național ne-a aprobat un proiect de 42.000 lei (9.500 euro), Universitatea Babeș Bolyai din Cluj a acordat burse pentru 19 studenți în Școala de Vară Moș Pupăză (17.100 lei – 4.000 euro), doi sponsori privați ne-au susținut, în total, cu 15.000 lei (3.500 Euro). A fost nevoie de 6.500 de euro de la mine, strict cheltuieli pentru eveniment. Dacă mă uit în jur, fără ironie, cred că putem candida pentru titlu de “cel mai vizibil și îndrăzneț proiect de promovare a României rurale”. E trist faptul că bugetul nostru în 2017 a fost jumătate față de cel din 2016. Văd nevoi atât de crunte pe teren, văd atât de mult potențial și, în același timp, pericolul de prăbușire iminentă, și totuși, văd atât de puține resurse alocate pentru România rurală, din sectorul public, din sectorul privat, național, regional. Să luăm un exemplu, cred că în Ungaria – atât din sursele private cât și publice – se investesc în comemorarea anului 2018 mult mai mult decât se va investi în România, pregătindu-se de mult mai mult timp. Pe când, cel puțin în cazul meu personal, atitudinea în România este mai degrabă, “Ah, bravo, băiatul bun, Peter Hurley. Dacă așa vrea el, ce bine că îl avem!” Nicidecum atitudinea potrivită: că există o comoară care se duce pe apa sâmbetei și ar fi bine sa ne trezim pentru a o sprijini!
De aproape 10 ani bat toba aceasta…

Salut, Sighet!: Ai avut suficiente obstacole de depășit în 2017?
Peter Hurley: Tot timpul sunt obstacole de depășit! Nimic vrednic fără jertfă! Suntem doar doi oameni full-time dedicați în echipa de organizare. Fără ajutor, nu putem! Am avut multe surprize frumoase anul acesta. Implicarea comunităților în Lăpuș și Maramureș care au organizat evenimentele lor și care au participat la evenimentele altora. A fost fabulos, absolut minunat. Primăria Sighetu-Marmației s-a activat cu autobuze între oraș și sate, ne-a împrumutat ghirlande de lumini pentru evenimentele din Berbești și Bradova și ne-a fost un real partener. Electrica ne-a oferit un generator pentru 2 zile. Jandarmii și Poliția, ne sprijină mereu. Împreună, mișcăm munții!

Salut, Sighet!: Care a fost “profitul” tău de anul acesta?
Peter Hurley: Zero. Minus 6.500 de euro de fapt. Totuși, ediția 8 înseamnă o bucurie. E cea mai mică pierdere în istoria festivalului. O sa termin plățiile către furnizori până la sfârșitul lunii octombrie. E o realizare. Pentru ediția din 2015 am tot plătit datoriile până în luna mai 2016. Știu că e aproape imposibil să mă credeți. Nici un român nu ar face asta. Să tot piardă banii lui 8 ani la rând. Să fie tot mai judecat și uneori chiar insultat pentru că prețuiește România. Și de ce o fac? Pentru că încerc să strig cât de tare pot: “Aici este aurul nostru și al vostru! Vă implor să îl apreciați în mod real, nu doar verbal!”

Salut, Sighet!: Ce schimbări pozitive – structurale, umane, etc. – ai sesizat analizând evoluția festivalului din acești opt ani?
Peter Hurley: De opt ani muncesc voluntar. Nu pentru că vreau, ci pentru că nu am găsit suficient sprijin. În condițiile acestea, e cam greu să vorbim despre o „evoluție”, o structură. Uitați-vă în jur. Mai este o altă astfel de inițiativă în România? Nu văd una. Nu “rentează”! Festivalul nostru seamănă cu gospodărie țărănească! Supraviețuim prin efortul supraomenesc, împotriva oricărei logici economice sau raționale, refuzând să abandonăm lupta! Suntem prea mici, prea singuri și prea săraci să accesăm bani de dezvoltare prin programele europene, să avem “structuri”. Publicul ne aplaudă, ne face poze, dar nu prea ne ajută. Avem speranță, pentru că scrie în Biblie că trebuie să avem speranță, nu pentru că suntem realiști. Cred că soarta noastră e legată de cea a gospodăriilor țărănești. Pentru noi, în organizarea festivalului existența va începe să fie mai “decentă” dacă societatea va reîncepe să cunoască și să recunoască, prin sprijin direct, munca depusă în sat și producția satelor, în special de hrană. Nu vreau să îmi fie mie bine, când cultura “noastră” tradițională suferă. Drum lung…

Salut, Sighet!: Se pliază “Focul Viu” pe “Aurul României”?
Peter Hurley: Focul vostru viu este aurul României. Punct.

Salut, Sighet!: Cum percepi azi rădăcinile maramureșene din perspectiva maramureșeanului “aclimatizat”?
Peter Hurley: În criză.

Salut, Sighet!: Ce ar trebui să schimbăm/îmbunătățim pentru a determina fluxuri crescute de turiști spre Maramureș?
Peter Hurley: Este o greșeală să urmăriți creșterea în turism. E o fata morgana care la un moment dat se va evapora. “Farmecul” irezistibil al Maramureșului izvorăște din producția de hrană în stil gospodăresc. Dacă o refaceți pe aceasta profitabilă pentru cei care vor să rămână (sau să se întoarcă) în sate, printr-un efort consistent și persistent la nivel instituțional, economic și, mai ales comportamental, local și național, când faceți acest lucru ca o prioritate asumată, zi de zi, an de an, atunci veți reuși. Când constientizați de unde izvorește acea magie pe care nimeni în Europa nu o mai are – și izvorăște din producția hranei în stil gospodăresc – aveți o șansă să o prețuiți. Da, este o sarcină. Puteți să o asumați sau nu. Nu vă obligă nimeni. Este un drum lung, dar captivant. Vă simt foarte vulnerabili în această privință. Pe de o parte, există prea puțin (spre deloc) sprijin real pentru agro-economia țărănească, ducând la o eroziune a țesutului fundamental a ceea ce înseamnă Maramureș, (a ceea ce înseamnă România). Producția hranei este la esență identitatea satului, la esență identitatea națională în cel mai profund sens al conceptului. Când gospodăriile nu mai produc hrană, nu mai există sate vii, nu se mai produce har și farmec. Aruncați civilizația rurală la coșul de gunoi și turiștii vor mai veni? Nu cred. Mare eșec să investim “copy-paste” urmărind manualul școlar din Occident, când Occidentul nu mai are demult aurul României. Ignorați esența, îl veți pierde. Așa văd.

Salut, Sighet!: Cum ar fi un festival “Satele Unite ale României”? Ce zici de ideea noastră?
Peter Hurley: Minunată! Într-un fel s-a făcut cândva așa ceva… În 1918, nu?!! Satele din România (Mare) au declarat independența – Valea Stejarului (atunci Valea Porcului), de exemplu. Toti au hotărât să se unifice, trimițând delegații la Alba Iulia de 1 decembrie. O idee atât de simplă, de firească, de naturală, de palpabilă, de ingenioasă. O sclipitoare creativitate tipic românească. Da, m-aș bucura să celebrăm la anul “Satele Unite ale României”! Fiecare sat din România să trimită o delegație, cu tricolor în frunte, în Alba Iulia, pentru 1 decembrie! Delegațiile pot să ajungă cu autocar sau avion! Dar tricolorul să fie adus pe jos și cu căruțe!

Salut, Sighet!: La ce noutăți te-ai gândit pentru anii viitori?
Peter Hurley:  În 2011 am început să vizitez pe frații voștri de peste Tisa. Simt ca 2018 este un moment bun să îi includem în Drumul Lung. Tare mult vrem să continuăm dialogul cu Țara Lăpușului. Și aflu tot mai mult despre Țara Chioarului… Cred că e necesar să fim îndrăzneți. Mă gândesc câte sate ar dori să participe la “100 de zile de festival pentru Centenarul României!”, terminând duminică, 19 august în Săpânța cu o Horă a Unirii.

Salut, Sighet!: Unde duce… drumul tău?
Peter Hurley:  Cine știe. Mă las în voia Lui. Încerc să fac ce cred că Lui îi place, cât mă duce capul cu toate slabiciunile mele.

Salut, Sighet!: Vrem să-ți facem o propunere (in)decentă! Ești de acord să candidezi în viitoarele alegeri pentru postul de primar al Săpânței? Noi te vom susține!
Peter Hurley:  Veți pierde un festival bun, câștigând / dobândind un primar slab!

Salut, Sighet!: Mulțumim mult, Peter! Îți dorim mult, mult succes și să menții veșnic… Focul Viu!
Peter Hurley: Mulțumesc!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Foto: Gabriel Motica, Mitruț Burghina, Costi Sotir

Romina Noghiu a plecat din Sighet pentru a găsi… altceva, căutând ceea ce nu a obținut acasă la Sighet. Imaginea Rominei, fusese câțiva ani parte din “amprenta” jurnaliștilor – reporteri de la TV Sighet. La un moment dat (precis identificabil), conjunctura socio – politică, dar și dorința de progres vizibil, meritocratic, au determinat-o să-și asume calea străinătății. A poposit în Italia, iar azi locuiește la Bologna, unde face parte din personalul de la sol al Companiei Turkish Airlines.

Ion Mariș: Romina, ești de ceva vreme în Italia și cred că te-ai acomodat destul de bine cu patria de adopție. Cum și în ce condiții ai putea reveni acasă, la Sighet?
Romina Noghiu: În primul rând, mulțumesc mult pentru această oportunitate. Am fost mereu de cealaltă parte a baricadei, cea care lua un interviu nu viceversa. Da, m-am acomodat, deși la început nu a fost tocmai ușor. M-a ajutat mult faptul că vorbeam deja limba italiană când am început să lucrez în aeroport. Am ales să plec pentru că într-un moment neașteptat, mi s-a oferit această oportunitate de a încerca ceva nou și, probabil, simțeam nevoia de a înfrunta o provocare. Deocamdată îmi este foarte bine aici unde sunt – sunt, însă, o persoană care va rămâne mereu deschisă oricărei ocazii care poate să îmi aducă o dezvoltare personală și profesională. Sunt de principiul „niciodată să nu spui niciodată”. Sighetul este și va rămâne pentru mine, acasă.

Ion Mariș: Spune-ne mai în detaliu cu ce te ocupi, care sunt responsabilitățile tale în echipa Turkish Airlines?
Romina Noghiu: După ce am absolvit cursurile de pregătire ale Academiei Turkish Airlines am început să lucrez în 2012 ca Operations Supervisor, adică trebuia să supervizez toată partea operativă a unui zbor, de la aterizare și până la decolare. Trebuia să gestionez întârzierile sau zborurile anulate și, mai ales, furia pasagerilor. Mult dinamism și multă responsabilitate, dar mi-a plăcut enorm. După un an, mi s-a propus să lucrez în departamentul de Marketing și Corporate, probabil și datorită studiilor pe care le aveam. Am hotărât să accept și această provocare și, de atunci, fac parte din echipă. Mă ocup de comunicarea cu agențiile de voiaj, organizarea diverselor evenimente și, mai ales, managementul relaţiilor cu clienţii, adică marile companii din zona noastră Emilia Romagna – Marche – Toscana.

Ion Mariș: Te-au ajutat studiile de jurnalism făcute în România?
Romina Noghiu: Da, atât Facultatea de Comunicare și PR, cât și masteratul în Managementul Administrării Afacerilor.

Ion Mariș: Azi, când distanțele nu sunt un impediment în calea niciunei ținte, cum crezi că “arată” visul unui tânăr român? Dar visul tău?
Romina Noghiu: Cred că visul majorității tinerilor români rămâne în continuare acela de a-și crea cariere de succes în state mai dezvoltate. Sfatul meu este să nu se lase totuși prinși de „mirajul străinătății”. Nicăieri nu atârnă colacii pe garduri. Cu siguranță avem nenumărate exemple de tineri talentați care au plecat din Sighet și s-au realizat în străinătate în domenii precum cercetarea, unde știm că România are mult de recuperat, însă există și multe cazuri de tineri rămași în țară care s-au remarcat, de exemplu în domeniul IT-ului, ajungând să fie și răsplătiți financiar pentru performanțele lor. Concluzia e că trebuie să ne obișnuim cu ideea că oriunde am dori să vedem visele noastre realizate, trebuie să fim pregătiți să ne suflecăm mânecile. Visul meu este să am în continuare un loc de muncă prin care să am posibilitatea de a călători.

Ion Mariș: Cum percepi România, de la distanță?
Romina Noghiu: Instabilă politic și asta nu ajută deloc. În schimb, dezvoltarea remarcabilă a orașelor precum Clujul, sunt pași decisivi pentru o Românie cu adevărat europeană. Sunt exemplul faptului că se poate, și că dezvoltarea pornește local, administrația locală având un rol extrem de important. Primăria este primul contact al cetățeanului cu instituțiile, iar primarul, în viziunea mea, are un rol decisiv în comunitate, are posibilitatea de a îndruma și educa cetățenii , cât și cea a schimbării mentalității colective. Părerea mea e că dacă primarii și consiliile locale și-ar lua rolul mai în serios, fiecare zonă în parte ar putea să se dezvolte individual ca apoi să ajungem la un rezultat colectiv. Îmi permit să dau exemplul tinerei doamne primar Irina Onescu din comuna Petriș, județul Arad. Văzusem un material difuzat pe un canal TV cu realizările ei și am rămas impresionată. Cu siguranță sunt și alte exemple pozitive!

Ion Mariș: Ai fost nu cu mult timp în urmă pe acasă, la Sighet, când am avut și discuția publicată azi. Cum ți se pare…. Sighetul de azi?
Romina Noghiu: Așa cum am precizat anterior, din păcate, Sighetul de azi mi se pare că a făcut câțiva pași înapoi. În urmă cu câțiva ani am remarcat schimbări majore: pietonala din zona Primăriei, parcurile mai ordonate și pline de flori, mai multe străzi reabilitate, senzația de curat, numeroase evenimente culturale care animau orașul. Am citit recent câteva proiecte propuse de actuala administrație a orașului, sper să se realizeze curând.

Ion Mariș: Ce ți-ai dori să schimbi la/în Sighet?
Romina Noghiu: Cred că aspectul orașului și infrastructura sunt elemente foarte importante atât pentru locuitori cât și pentru turiști. Sighetul este un oraș care ar putea arăta ca o mică bijuterie. Suntem înconjurați de verde, avem clădiri minunate precum Palatul Culturii, Biserica Reformată, Școala de Muzică, clădirile din centrul istoric care ar trebui întreținute și valorizate. Avem potențial turistic uriaș care merită dezvoltat și, pentru turism, aspectul unui oraș este esențial. Cred că, în general, și starea de spirit a sighetenilor ar fi diferită dacă orașul ar avea un aspect mai îngrijit. Ar trebui schimbată și mentalitatea „las’, numa’ mai rău să nu fie!”. Avem mulți oameni gospodari în Sighet și, cu ceva mai mult spirit civic, s-ar putea aduce schimbări semnificative orașului nostru. Totul depinde de noi și de modul în care acționăm în societatea în care trăim.

Ion Mariș: Pentru italieni noi suntem rude sau… imigranți periculoși?
Romina Noghiu: Nu suntem rude, nici imigranți periculoși. În acest moment, pentru italieni, imigranții periculoși sunt refugiații care ajung în fiecare zi cu bărcile din Africa și Siria.

Ion Mariș: Au românii un renume foarte rău, așa cum sugerează de multe ori presa din peninsulă?
Romina Noghiu: Printre italieni există multe prejudecăți cu privire la persoanele provenite din Estul Europei (români, albanezi, ucrainieni, moldoveni), iar mass media nu ajută deloc, deseori înrăutățind imaginea deja formată a italienilor. Sunt și mulți delincvenți români din păcate, e adevărat, dar fiecare țară are oile sale negre. Situația acum începe să se schimbe de când Italia trebuie să se confrunte cu valurile de imigranți. Nu mai suntem noi în centrul atenției. În orice caz, românii care și-au văzut de treabă au fost dintotdeauna respectați și integrați în comunitate.

Ion Mariș: Cum socializează un tânăr român în Bologna?
Romina Noghiu: Eu, sincer, de câte ori am ocazia, evadez. Îmi place să călătoresc, să cunosc locuri și oameni noi. Din feririce, și locul de muncă îmi permite acest lucru. Bologna, de asemenea, este un oraș multicultural, un centru universitar important în Italia și în lume, care oferă numeroase posibilități de a petrece timpul liber, de la concerte, workshopuri, numeroase evenimente pentru toate gusturile și vârstele.

Ion Mariș: Ai fost aici la Sighet printre membrii fondatori ai Clubului Rotaract. Ai contact cu societatea civilă, orgnizată, din Italia și cât de puternică este aceasta?
Romina Noghiu: Am cunoscut colegii din Bologna și Valle del Samoggia atât din Rotaract cât și din Rotary, persoane deosebite și cu mult simț civic. Am propus o colaborare managementului nostru și așa am avut oportunitatea să sponsorizăm câteva din proiectele propuse de Rotary (un festival internațional de scurtmetraje și o cină de gală în scop caritabil). Sunt în faza de analiză alte două proiecte care ar trebui să fie demarate în noiembrie și decembrie.

Ion Mariș: Ce însemană pentru tine… succesul?
Romina Noghiu: Succesul pentru mine este să faci ceea ce îți place, și să o faci cu pasiune. Asta nu înseamnă că nu implică și multă sudoare, determinare și constanță. Puțini oameni ating un succes fulminant și, de obicei, acel succes se „stinge” repede.

Ion Mariș: Ce sfatuiri i-ai da unui tânăr de vârsta ta pentru a avea succes în viață?
Romina Noghiu: Depinde de fiecare ce își dorește. Din punctul meu de vedere, a avea succes astăzi, nu este ușor deloc. Trăim într-o lume în permanentă schimbare, există o concurență foarte mare și tineri bine pregătiți. Primul pas e să identifici ceea ce îți place, ceea ce te pasionează, pentru ca apoi să poți excela în domeniul în care lucrezi. Dorința de a te reinventa și de a învăța continuu sunt două elemente de asemenea foarte importante în viziunea mea.

Ion Mariș: Regreți despărțirea de televiziune?
Romina Noghiu: Nu regret despărțirea de televiziune, însă mă gândesc cu nostalgie la acele vremuri. Îmi e dor de colegi, eram o trupă faină și lucram cu mult entuziasm.

Ion Mariș: Cum ți se par veștile pe care le primești – cred, constant! – de la Sighet?
Romina Noghiu: M-au întristat foarte mult veștile recente despre trecerea în neființă a unor persoane valoroase și dragi mie, doamna profesor Monica Chifor, profesorul Caius Logojan și Jonny Popescu. O pierdere enormă pentru comunitatea sigheteană.

Ion Mariș: Fă te rog un exercițiu de imaginație și spune-mi ce business ai demara – dacă ai avea resursele adecvate – la Sighet?
Romina Noghiu: Un agroturism care să ofere o gamă largă de servicii și excursii. În ziua de azi majoritatea celor care merg în vacanță, dar și într-un weekend prelungit caută relaxare îmbinată cu activități interesante. Avem o zonă minunată, tradiții, folclor, băi sărate, munte, muzee, biserici din lemn unice în lume. După părerea mea, un turist, după ce părăsește un anumit loc, trebuie să plece cu o poveste pe care să o poată relata mai departe unui prieten, ca mai apoi, acel prieten să fie atât de curios, încât să vină să descopere el însuși acea locație.

Ion Mariș: Ai cochetat un pic și cu politica. Nu te-ar tenta o revenire în… “lupta” politică?
Romina Noghiu: Nu cred că politica reprezintă o opțiune în acest moment pentru mine.

Ion Mariș: Ce crezi că vei face, unde te vei afla, în anul… 2020?
Romina Noghiu: Am învățat să nu îmi mai fac prea multe planuri și să iau lucrurile așa cum vin, având în vedere că în ultimii ani am avut parte de destule schimbări. Singurul lucru pe care mi-l doresc, este să continui munca în domeniul aviației, pentru că mă fascinează și entuziasmează enorm.

Ion Mariș: În virtutea experienței tale jurnalisitce, te rog să-ți formulezi o întrebare foarte – foarte interesantă, vizând o temă sau un aspect pe care eu nu l-am atins și să și… răspunzi!
Romina Noghiu: În ce direcție crezi că ar fi luat-o viața ta dacă nu te-ai fi stabilit în Bologna?
Acum 5 ani poate că aș fi rămas în politică!

Ion Mariș: Mulțumesc, Romina și… pe curând!
Romina Noghiu: Și eu mulțumesc mult și vă doresc mult succes în munca pe care o întreprindeți și în toate proiectele pe care le demarați!

Autor, Ion Mariș

Eliza Tivadar a cochetat cu teatrul de mică. A activat la Liceul Ferdinand din Sighet (liceu pe care l-a absolvit în anul 2016) în trupa de de teatru francofon Ferdy junior iar mai târziu în trupa Ferdy, timp de 6 ani, începând din clasa a 7-a. De asemenea a fost membră într-o trupă de amatori, creată în Sighet în anul 2012, numită Vox, la care a pus în scenă o piesă de teatru nonverbal.

Urmându-și pasiunea și visul, Eliza a optat – la abolvirea liceului pentru o facultate din afara țării și-a ajuns tocmai în… Anglia. Este studentă anul doi la Warwick University din Coventry, Warwichshire, Marea Britanie la specializarea Theatre and Performance Studies și la terminarea studiilor va fi licențiată în arte (Batchelor of Arts).

Eliza și-a petrecut o parte din vacanța de vară a acestui an la Sighet și, profitând de faptul că îmi promisese un interviu încă de la debutul studiilor unversitare, am abordat-o pentru o discuție – interviu care surprinde – sper – ideile, gândurile unei tinere dornice să… reușească.

Ion Mariș: Domnișoara Eliza Tivadar, mergi pe drumul pe care ți l-ai dorit?
Eliza Tivadar: Chiar mai mult decât atât. Prima dată când a trebuit să iau marea decizie care să îmi influențeze întreaga viață m-am gândit numai la actorie, dar circumstanțele m-au dus pe un drum ușor diferit. Acum, mulțumită acelei forțe pe care nu o putem controla numită de unii destin, Dumnezeu sau Univers, am ajuns să studiez întreaga lume a spectacolului începând de la teatru până la marea scenă a lumii prin feminism, terorism, intrigi politice și sociale. Sunt mai mult decât încântată de drumul pe care am ajuns și sunt ferm convinsă că în jurul meu există mult mai multe poteci pe care să le aleg pentru viitor. Drumul pe care sunt este plin de lumini strălucitoare.

Ion Mariș: De ce sau cine te-a direcționat spre Anglia?
Eliza Tivadar: Persoana care m-a influențat cel mai mult din acest punct de vedere este mama. Fiind un om care înțelege lumea așa cum este, a știut mereu că oportunitățile pe care le voi avea acolo vor fi infinit mai prețioase și mai benefice pentru șlefuirea mea decât cele oferite în țară. Deși cu sufletul înărcat de povara de a-ți avea copilul departe, uitând înțelesul cuvântului “egoism” mi-a dat aripile necesare pentru a zbura în văzduhuri mai fermecătoare, fapt pentru care am să o apreciez și am să îi fiu veșnic recunoscătoare.

Ion Mariș: Ce este un artist?
Eliza Tivadar: Un artist este un suflet plin de culori. Un artist este o multitudine de idei inovatoare, un spirit liber și deschis care se hrănește din cultură, care trăiește prin arta lui și înțelege lumea în propriul său mod. Un artist este cel care trece viziunile clasice prin filtrul sufletului său și le oferă lumii într-o nouă formă originală și captivantă. Un artist este cel care vindecă suflete prin dăruirea propriului suflet.

Ion Mariș: Crezi că în secolul super-tehnologizării se poate trăi din… artă?
Eliza Tivadar: Nu m-am îndoit nicio secundă de acest lucru. Arta, din punctul meu de vedere este nemuritoare deoarece ea trece de zidul superficialității și atinge oamenii cum nimic altceva nu ar putea. De asemenea, arta este extrem de flexibilă și se mulează după fiecare perioadă istorică reușind mereu să fie în pas cu inovațiile. Deci da, prin unicitatea ei și prin capacitatea de a nu rămâne niciodată în urmă, arta, sub orice formă a ei va dăinui veșnic. Chiar și în lumea high-tech în care trăim, arta și-a cerut deja drepturile și a început să încorporeze noile tehnologii în structura ei.

Ion Mariș: De ce nu are țara lui Shakespeare deschidere pentru “îndepărtații” est – europeni?
Eliza Tivadar: La această întrebare nu cred că m-aș pricepe să răspund corect deoarece eu nu am simțit niciodată vreo… închidere. La Universitatea la care mă aflu eu și mai ales în cercurile oamenilor de teatru, nu există noțiunea de închidere. Dovada acestui fapt este chiar un proiect prezentat de mine. Subiectul a fost Memorialul Durerii iar cei care au participat la prezentare au fost cu totul fascinați de această parte a trecutului nostru național. După prezentare am primit o avalanșă de întrebări despre locul de unde vin, iar ochii publicului scăpărau de curiozitate. Dar, adevărul este că odată părăsite meleagurile universitare, oamenii strâmbă ușor din nas la auzul graiului este-european. Motivele sunt multe iar acest subiect are rădăcini adânci, de aceea nu vreau să mă apropii prea mult de el. Din punct de vedere social mereu au existat și vor exista probleme dar eu, împreună cu oamenii din jurul meu, încercăm să schimbăm optica asupra celor străini.

Ion Mariș: Bănuiesc că aveți cursuri extrem de atractive. Cât de “grea” este specializarea ta?
Eliza Tivadar: Depinde de modul în care definiți cuvântul „greu”. Cursurile pe care le fac au fost o provocare uriașă pentru mine venind dintr-un mediu atât de diferit. La început am crezut că îmi va fi imposibil să reușesc să trec peste primul an dar, odată ce am început să înțeleg cum funcționează sistemul lor, lucrurile au devenit o plăcere. Deși nu îmi permit să spun că specializarea mea este una ușoară, îmi permit să susțin cu fermitate că atât timp cât ceea ce faci reprezintă o sursă de plăcere pentru intelectul tău, chiar și cele mai grele și înfricoșătoare lucruri devin plăcute. De aceea, cu toate că de multe ori am stat nopți întregi pentru a-mi face „temele”, m-am îndrăgostit de acest proces și de subiectele pe care le studiez iar munca mea a devenit o adevărată desfătare.

Ion Mariș: Crezi că această profesie te va împlini socio – profesional?
Eliza Tivadar: Încă nu știu exact care e profesia pe care o voi avea. Aceasta este frumusețea drumului pe care mă aflu. Actoria a fost și va rămâne mereu hrana sufletului meu, din acest punct de vedere sunt asigurată, dar acum că am cunoscut bogăția lumii spectacolului sunt convinsă că întreaga societate este terenul meu de joacă și că, atât timp cât voi fi perseverentă, nu se poate să nu ajung acolo unde am visat mereu. În jurul meu au înflorit atât de multe posibilități încât mă simt într-o constantă stare de siguranță. Oamenii pe care i-am ascultat, poveștile pe care le-am auzit, proiectele la care am participat, cei cu care lucrez, locul unde mă aflu, toate sunt favorabile pentru devenirea mea atât spirituală cât și socio-profesională.

Ion Mariș: Ce ne facem cu publicul zielor noastre care nu este tocmai pasionat de artă?
Eliza Tivadar: Acesta este lucrul la care meditez constant. Din nefericire, încă nu am găsit o soluție concretă, dar prin munca pe care o depun în numele artei atât de multe suflete nobile din întreaga lume sunt ferm convinsă că vom ajunge la o concluzie. Cu toate că din fire sunt o visătoare, din punct de vedere rațional știu că un singur om nu va reuși să schimbe acest lucru niciodată dar cred cu tărie că fiecare îndemn spre cultură ajută și aduce un nou public la viață. Prin evenimente interesante, oportunități pentru noi artiști și o educație culturală de o mai mare calitate, lucrurile o vor lua pe făgașul bun căci arta mângâie sufletele iar lumea în care trăim tânjește după vindecare. Fiecare artist care va schimba un suflet va readuce publicul mai aproape. Aceasta este singura soluție pe care am reușit să o văd până acum.

Ion Mariș: Ce vei face după absolvirea Universității Warwick?
Eliza Tivadar: După absolvirea Universității voi încerca să fac parte din acel grup de oameni care își doresc să readucă arta la un nivel mai mare. Vreau să îmi încep drumul prin desfășurarea unor cursuri de teatru pentru copii, pentru că ei sunt reprezentanții schimbării. Unde? În cât mai multe locuri posibil. Încet, intenționez să întemeiez o companie de teatru care să resusciteze entuziasmul publicului prin toate locurile pe unde va trece. Începând cu educarea culturală a copiilor până la teatru în folosul comunității, proiecte caritabile și inovative, lucruri interesante care să prezinte interes pentru public și care să le ofere lecții prin teatru. Aș vrea să reușesc să schimb perpective prin schimbul de energie dintre public și scenă. Să muncesc în numele artei și să o aduc înapoi pe locul din care a decăzut în ultimii ani.

Ion Mariș: Ce preferi în mod special din lumea artelor: teatrul, filmul, muzica, etc?
Eliza Tivadar: Nu știu dacă aș putea alege. Bineînțeles, teatrul reprezintă pentru mine cea mai dragă formă a artei, dar văd frumusețea și calitățile tuturor celorlalte. Fiecare are farmecul ei și fiecare formă privită mă face să simt lucrurile la fel de intens, însă în lumea teatrului mi-am dat voie să fiu ființa creatoare, nu doar martoră, așadar teatrul este cel care îmi dezvăluie secretele acestei lumi și cel prin intermediul căruia îmi duc existența întru cultură.

Ion Mariș: Care este personajul pe care l-ai jucat cu cea mai mare plăcere, din domeniul teatrului?
Eliza Tivadar: Am să vă descriu un personaj pe care l-am jucat cu cea mai mare plăcere atunci când am descoperit și teoria teatrului, în primul an de facultate. Cel mai drag personaj mie este unul grotesc care însă trăiește în adâncul fiecăruia dintre noi și reprezintă o parte a realității noastre interioare mai puțin frumoase dar, cu siguranță, existentă. Am să numesc acest personaj la final după ce voi explica de ce mi-a fost atât de drag. Teatrul în opinia mea trebuie să atingă puncte sensibile în rândul publicului pentru a-l face să simtă ceva, trebuie să țintească spre acele lucruri ascunse și puternice care pot zgudui un om din temelii. Un mare teoretician al teatrului, pe numele său Antonin Artaud, a scris un manifest pentru un teatru nemilos care să scoată la suprafață părțile întunecate ale ființei umane: minciuna, îndoiala, groaza, frica, boala ș.a. Personajul pe care l-am interpretat a fost unul creat din toate aceste lucruri, un monstruleț care teroriza mintea unei biete depresive. Știu că poate nu e cel mai frumos rol la care m-aș fi putut gândi dar, cu siguranță, este cel care mi-a asigurat cel mai intens schimb de energie cu publicul. Oamenii au reacționat atât de violent încât acesta este personajul care mi-a demonstrat că teatrul poate să șocheze prin simpla prezentare a adevărului pe care ne este frică să îl înfruntăm.

Ion Mariș: Cât de fericiți sunt tinerii zilelor noastre?
Eliza Tivadar: Tocmai ce am terminat de vorbit despre o realitate interioară sumbră pe care am reprezentat-o și mi-a plăcut căci e atotprezentă în interiorul nostru dar într-o stare latentă. Cât de fericiți suntem de fapt? Uitându-mă în jurul meu și trăind într-o lume în care zâmbetul este preponderent aș spune că suntem o generație foarte fericită, dar aceasta este realitatea mea iar dacă aș analiza lucrurile puțin mai… rațional poate mi-aș schimba opinia. Cred că generația mea a ajuns la nivelul la care trebuie să își creeze singură probleme pentru a atinge un echilibru. Convingerea mea este că tinerii zilelor noastre sunt atât de fericiți cât își îngăduie, în funcție de circumstanțe și de capacitatea de a ignora și de a nu analiza constant ceea ce se întâmplă în lume. Cât timp suntem cu capul în nori, suntem în siguranță, realitatea ni se pare mult prea copleșitoare, deci cred că ne aflăm undeva la mijloc, cu mici momente de pierdere când într-o extremă, când în cealaltă.

Ion Mariș: A fi sau a nu fi…. pragmatic?
Eliza Tivadar: A găsi un echilibru. A judeca lucrurile în funcție de practicalitatea lor în mod constant mi se pare obositor, plictisitor și într-o oarecare măsura nesănătos. Suntem ființe umane care nu pot să ia mereu deciziile bune și care de multe ori se pierd în contradicții. Încercăm să judecăm prea mult faptele noastre și ne trezim cu dureri de cap. De multe ori lucrurile făcute spontan sunt mai benefice dar amintesc din nou importanța echilibrului. Trebuie să fim pragmatici dar neîndemânarea are o frumusețe aparte.

Ion Mariș: Există viață fără… artă?
Eliza Tivadar: Nu. Prin artă ne descoperim pe noi și lumea care ne înconjoară. Fiecare suntem un artist în felul nostru căci fiecare trecem realitatea prin acel filtru al sufletului de care am mai pomenit și fiecare oferim viziunea noastră lumii întregi sub o formă sau alta. Omul trăiește întru cultură fie că e conștient de acest lucru sau nu. Suntem ființe creatoare iar aceasta este trăsătura care ne deosebește de animale. Prețuim lumea aceasta și îi protejăm misterele prin acte de creație menite să ne țină în viață. Fără artă nu am exista iar lumea aceasta ar deveni un loc sumbru și trist, lipsit de culori, predominată de nuanțe de gri. Cu toții suntem niște artiști prin principiul propriei noastre existențe. Fără artă nu am fi nimic.

Ion Mariș: Când se sfârșește teatrul în viață?
Eliza Tivadar: Nu se sfârșește niciodată. Lumea în care trăim este una plină de incertitudini și așa a fost mereu. Teatrul e un joc între realitate și ficțiune care se desfășoară constant începând cu scara largă a lumii până la microuniversul fiecărui individ. De aceea teatrul va trăi atât timp cât va exista până și un singur suflu de viață pe acest pământ. Teatrul nu e reprezentat doar pe scenă ci zi de zi și în subconștientul fiecăruia dintre noi.

Ion Mariș: Ce-ți place în Sighet și de ce?
Eliza Tivadar: Sighetul este căsuța mea. Deși este un oraș mic, are o personalitate puternică. Aici am învățat tot ce știu și aici am dezvoltat această iubire de cultură. Cred că cel mai mare avantaj al acestui oraș este că te împinge de la spate să vrei mai mult, să cauți mai mult, îți dă motivație. Nu știu cât de multă lume va fi de acord cu mine dar acest oraș este o fundație excelentă dacă știi să îl folosești în avantajul tău. Sunt atât de multe lucruri care îi oferă un farmec aparte și cu totate că multă lume privește acest oraș cu neîncredere, este încărcat cu atât de multă istorie și cultură încât este mereu plin de viață. De câte ori mă plimb pe străzile lui, sunt fermecată de frumusețea parfumului pe care îl emană iar de câte ori sunt departe de el o forță mă cheamă înapoi pentru a-i vedea din nou potecile încărcate de istorie, spirit și până la urmă, toate elementele care mi-au dat viață.

Ion Mariș: Cum definești Maramureșul? Are ceva… special?
Eliza Tivadar: Maramureșul este locul în care ma întorc mereu pentru a mă reîncărca spiritual. Nu știu sigur ce e acel ceva special care îi oferă această putere dar meleagurile acestea au forța de a mă vindeca sufletește de câte ori am nevoie. Pe la noi plutește în aer o energie care, cred eu, domnește din străbuni. Frumusețea, bunătatea și inocența rămân caracteristicile cu care voi descrie mereu aceste locuri. Am văzut multe lucruri sacre la viața mea dar nici unul nu a reușit să mă copleșească precum Maramureșul. Tradiția, legile nescrise dar mereu respectate, izvorul de liniște și pace care susură continuu de jur împrejur reprezintă pentru mine o lume fascinantă. Maramureșul e leagănul meu care, de câte ori am nevoie, mă alină și mă vindecă de orice supărare. Maramureșul e locul meu, ținutul sufletului meu, marea mea iubire eternă.

Ion Mariș: Mulțumesc pentru interviu și… baftă & artă!
Eliza Tivadar: Eu mulțumesc pentru oportunitatea de a reaminti sighetenilor importanța culturii și a artei în sufletul fiecăruia. Mulțumesc pentru setul de întrebări ingenioase și vă doresc și dumneavoastră baftă în a readuce la viață dragostea pentru artă în rândul oamenilor.

Ion Mariș

Pasiunea pentru limba română, pentru literatură, este un atribut forte al elevilor de la C.N. ,,Dragoș Vodă”. De-a lungul anilor, numeroși liceeni au fost premiați la olimpiadele de limba română, sau la concursurile de profil. Deși încă în vacanță, tânăra Daria Rapolti (clasa a IX-a B), însoțită de d-na profesor de limba română Raluca Lozbă, cea care s-a ocupat și de ,,antrenarea” Dariei, a preferat ,,să dea o fugă” până la București ca să participe la Olimpiada Internațională de Lectură, competiție organizată de Ministerul Educației Naționale la care au luat parte elevi din Cipru, Republica Moldova și România. Daria nu și-a sacrificat în zadar vacanța, ci s-a întors cu o clasificare pe un onorabil loc V și Mențiune. Și dacă tot a început școala, considerăm că este un subiect plăcut de trecere de la vacanța activă a unor elevi, la școala ,,obligatorie” a tuturor :). De reținut faptul că Daria a obținut nota 10 la Evaluarea Națională.

Brîndușa Oanță: Daria, se pare că ai avut o vacanță de vară proactivă. Cine te-a ,,obligat” să muncești vara?
Daria Rapolti: Odată cu aflarea veştii calificării la etapa internațională nu a fost nevoie ca nicio altă persoană să mă „oblige” să muncesc, eu însămi dorindu-mi cu înflăcărare să particip, făcând, bineînțeles, eforturile necesare, printre care şi întreruperea mult așteptatei vacanțe de vară…:)

Brîndușa Oanță: Cine ți-a inoculat pasiunea pentru citit, pentru lectură?
Daria Rapolti: Pasiunea pentru lectură s-a ivit brusc, de la sine, învăluindu-mă asemenea unei pânze fine încă din anii copilăriei. Odată cu prima carte citită a luat naştere ceea ce avea să devină mai târziu setea de cuvinte.

Brîndușa Oanță: Ce s-a întâmplat în concursul propriu-zis?
Daria Rapolti: Am susţinut o probă scrisă, al cărei conținut a fost structurat pe trei subiecte: primul vizează capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text ficțional, al doilea vizează capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text nonficțional și al treilea capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text multimodal (o imagine). Tema concursului a fost ideea de libertate, ilustrată printr-un fragment din romanul „Absolut tot” scris de Nicola Yoon şi regăsită totodată în cadrul dezbaterii la care am luat parte și care a fost moderată de prof. univ.dr. Liviu Papadima de la Universitatea din București și prof. Florentina Sânmihăian, cunoscuta autoare a manualelor din clasele gimnaziale.

Brîndușa Oanță: Ținând cont că a fost un concurs internațional ți s-a părut dificil?
Daria Rapolti: Nu aş zice că a fost dificil, ci mai degrabă solicitant, o asemenea etapă trezind un tumult de trăiri, care au modelat concepția fiecărui participant în ceea ce priveşte întreaga experiență.

Brîndușa Oanță: Cum te-ai antrenat pentru concurs? Ce-ai citit?
Daria Rapolti: Pregătirea nu a fost una intensă, deoarece în cadrul acestei olimpiade accentul cade pe creativitate şi pe intuiție, dar lecturarea anumitor cărți, în special a celor din Clubul de lectură ART a fost indispensabilă.

Brîndușa Oanță: Totul a fost o “luptă” sau ați avut timp și de socializare?
Daria Rapolti: Datorită programelor culturale ce presupuneau vizitarea anumitor obiective au existat numeroase momente destinate socializării. Am vizitat Muzeul Literaturii Române, care m-a impresionat prin numeroasele manuscise ale marilor scriitori și fotografii inedite ale acestora, dar și prin mijloacele moderne de promovare a literaturii (holograme, filme). Astfel, prin iubirea de carte, s-a creat o punte între noi, concurenții, deveniți mai apoi prieteni.

Brîndușa Oanță: Ce ți-a ,,șoptit” d-na profesoară Raluca Lozbă pe parcursul concursului?
Daria Rapolti: Încrederea este cuvântul cheie, doamna profesoară Lozbă Raluca încurajându-mă şi oferindu-mi sprijinul de care aveam nevoie.

Brîndușa Oanță: Pasiunea ta pentru lectură, pentru cărți are o anumită ,,tradiție”. Poți să punctezi și alte performanțe de-ale tale pe această direcție, dar și în alte domenii?
Daria Rapolti: În primul an de gimnaziu am participat la Concursul Național „Ionel Teodoreanu”, unde m-am clasat pe locul al şaselea, ca mai apoi, în anul următor, să iau parte la acelaşi eveniment. De asemenea, m-am calificat la faza națională a concursului „Bătălia Cărților”. În clasa a VIII-a am participat la două olimpiade naționale: Olimpiada „Lectura ca Abilitate de Viață” şi Olimpiada de Limba si Literatura Română, unde am obținut premiul al III-lea. Mi-am îndreptat interesul şi spre olimpiada de engleźă, unde am reuşit, de asemenea, să obțin rezultate satisfăcătoare.

Brîndușa Oanță: Nu ți se pare pasiunea ta pentru lectură un pic… desuetă?
Daria Rapolti: Lectura, o cale de transcedere, nu se va învechi nicicând, sper eu, dar chiar şi aşa, pasiunea pentru cărți dăinuie încă în nenumărate suflete, drept pentru care nu consider că aceasta a fost cuprinsă de negura timpului, cel ale cărui bariere se doresc continuu spulberate de arta cuvântului.

Brîndușa Oanță: Ai intrat într-o clasă bună, profil matematică – informatică. Nu crezi că vei avea mult mai puțin timp pentru lectură?
Daria Rapolti: Cu toate că probabil vor exista clipe în care mă voi simți limitată în ceea ce priveşte timpul destinat cărților, am să încerc să creez un anumit echilibru, deoarece doar lectura poate dezlănțui jocul fanteziei, atât de necesar nouă.

Brîndușa Oanță: Cu ce gânduri începi anul școlar 2017-2018?
Daria Rapolti: La fel ca până acum, am decis să îmi dau silința pentru a face doar ceea ce îmi doresc cu adevărat, această idee, care poate părea pentru unii ambiguă, fiind cea după care mă voi ghida.

Brîndușa Oanță: Care este sportul tău preferat în afară de cel al minții? Ce pasiuni mai ai?
Daria Rapolti: Nu pot să spun că mă dau în vânt după sport, cu toate că nu aş refuza nicicând o partidă de tenis, dar dacă ar fi să numesc o pasiune, aceea este desenul – un alt mod de a pătrunde dincolo de învelişul anost al lumii.

Brîndușa Oanță: Mulțumesc, Daria, și mult succes la învățătură! Și… ne mai întâlnim la liceu, dar și pe site-ul ,,Salut, Sighet”!
Daria Rapolti: Cu mare drag!

Autor, Brîndușa OANȚĂ

Este din ce în ce mai greu, pentru familiile cu bolnavi cronici dar și pentru cele cu bolnavi cu suferințe acute severe, să gestioneze în condiții optime starea de boală, suferința celor afectați de diverse maladii progresive. Este la fel de greu și pentru aparținători să facă față unor situații delicate, ce pot influența pozitiv sau negativ bolnavul, dar, la fel de mult, contribuie și la calitatea vieții familiilor în cauză. Conceptul de îngrijire paliativă, relativ nou în țara noastră, privit cu reticență în mediile mai puțin urbanizate, a prins rădăcini și în municipiul nostru, cererea pentru acest gen de servicii medicale complexe fiind în creștere.

O firmă înființată nu cu foarte mult timp în urmă, condusă de medicul Vasile Ștefanca, activează și la Sighet și, pentru că am întâlnit multe persoane ce și-ar dori să cunoască mai multe detalii despre acest gen de ofertă, am considerat că poate fi extrem de utilă o discuție privind acest subiect.

Ion Mariș: Domnule doctor, sunteți o personalitate cunoscută la nivelul Sighetului și chiar la nivelul județului Maramureș. De ce ați pornit și pe drumul îngrijirii… paliative?
Vasile Ștefanca: Dacă ne gândim la ceea ce înseamnă îngrijirea paliativă, o abordare menită să amelioreze calitatea vieții bolnavilor și familiilor acestora, cu suferințe incurabile și cu prognostic limitat de viață, o să aflăm imediat răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Și, dacă prin abordarea paliativă noi, medicii, ne propunem să controlăm și să ameliorăm durerea și alte simptome supărătoare, o să vedeți de ce mă preocupă, de ce am ales și această cale nouă de practicare a medicinei.

Ion Mariș: Îngrijirea paliativă este accesibilă și categoriilor de bolnavi cu venituri financiare modeste ?
Vasile Ștefanca: Îngrijirea paliativă se adresează bolnavilor cu afecțiuni oncologice, degenerative, congenitale, HIV/ SIDA și cu insuficiențe de organ, deci trebuie să fie accesibilă tuturor. Din păcate, în spitalul din Sighetu Marmației nu avem secție sau compartiment de îngrijiri paliative, iar noi, echipa de la “Alină & Ajută”, asigurăm îngrijirea acestor bolnavi aflați în mare dificultate doar la domiciliul lor. Toți bolnavii pot beneficia de acest tip de îngrijire la domiciliu dacă depun în acest sens la Casa de Asigurări de Sănătate o cerere însoțită de o recomandare de la medicul oncolog sau de boli infecțioase. Fiecare asigurat beneficiază o dată în viață de 90 zile de îngrijiri paliative la domiciliu, cu suportarea costurilor de către asigurările de sănătate.

Ion Maris: Care sunt resursele de care dispune firma dumneavoastră și ce o recomandă pentru acest tip de servicii medicale?
Vasile Ștefanca: “Alină & Ajută”, a cărei coordonator medical sunt, asigură și alte îngrijiri la domiciliu, în mediul familial, acasă, acolo unde majoritatea dintre noi preferăm să fim îngrijiți, are o echipă multidisciplinară alcătuită din medici cu atestat de îngrijiri paliative, medici de familie, asistenți medicali cu competențe în îngrijiri paliative, psihologi, kinetoterapeuți. Această echipă, această resursă umană calificată o recomandă cu tărie pentru acest tip de servicii medicale. “Alină & Ajută” este singura unitate medicală ce oferă servicii de îngrijiri paliative la domiciliu, în relație cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș.

Ion Mariș: Aveți adresabilitate?
Vasile Ștefanca: În ultimii ani de zile, noi, echipa, am asigurat îngrijiri la domiciliu la peste 500 de bolnavi din Sighet și Maramureșul Istoric. Îngrijiri care, pentru unii au durat ani de zile, cu toate că, în general, bolnavii noștri suferă de boli grave iar supraviețuirea lor, din păcate, este mai scăzută. Pentru unii bonavi îngrijirea este complexă, noi trebuind să îngrijim stomele, escarele, ulcerațiile, să administrăm medicație pe toate căile posibile, inclusiv perfuzii subcutanate când nu aveam altă cale de abordare, iar pentru alții constau doar în recoltări de sânge și alte produse biologice, sondaje, mobilizare, consiliere medicală și de altă natură.

Ion Mariș: Pe segmentul îngrijirii paliative care sunt serviciile decontate de Casa de Asigurări Maramureș?
Vasile Ștefanca: Serviciile medicale sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș doar pentru bolnavii dependenți în totalitate de o altă persoană, aflați la pat și pentru cei care nu pot să se deplaseze, să se îngrijească singuri și care au nevoie de cel puțin o persoană care să-i ajute în permanență pentru a se îmbrăca, a mânca, a se spăla sau a se mobiliza.

Ion Mariș: Câți bolnavi aveți în îngrijire în momentul de față?
Vasile Ștefanca: Cu echipa noastră de îngrijiri la domiciliu și îngrijiri paliative la domiciliu putem asigura o îngrijire de calitate la cel puțin 60 de bolnavi zilnic. Noi avem angajate și colaboratoare, 25 de asistente medicale repartizate aproape în toate localitățile din jur. Numărul bolnavilor îngrijiți variază în funcție de deciziile de aprobare a episoadelor de îngrijiri emise de Casa de Asigurări, uneori am îngrijit 2 bolnavi pe zi, alteori 50 bolnavi zilnic. Azi și acum avem în îngrijire 7 bolnavi.

Ion Mariș: Ce sfaturi aveți pentru bolnavii cronici, dependenți de sprijin complementar?
Vasile Ștefanca: O întrebare dificilă, nu pentru că nu aș avea idei și recomandări punctuale pentru fiecare dintre ei. Toți bolnavii gravi, fie ei cu boli cronice sau acute au nevoie de un sprijin consistent din partea celor din sănătate, dar nu numai. Poate că în primul rând comunitatea locală trebuie să-și dezvolte servicii sociale care să ajungă acolo unde este mai mare nevoie, acolo unde suferința este mare și posibilitățile reduse.

Ion Mariș: Din ce am înțeles, sunteți singur – evident cu echipa dumneavoastră – pe această piață.
Vasile Ștefanca: Da. În Sighetu Marmației și în Maramureșul Istoric echipa noastră este singura care oferă servicii specializate de îngrijiri paliative, dar, spre bucuria mea, în județ există secții și compartimente de îngrijiri paliative în spitalele din Cavnic, Baia Mare și Coltău, unde bolnavii care nu pot fi îngrijiți și urmăriți foarte bine la domiciliu se pot interna în regim de spitalizare continuă.

Ion Mariș: Aveți program non – stop sau aveți un orar “obișnuit”?
Vasile Ștefanca: Noi lucrăm zilnic, inclusiv sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, dar nu oferim servicii de urgență și, în general, programul și planul de îngrijire este făcut împreună cu bolnavul și aparținătorii acestuia în funcție de necesitățile fiecăruia. Obișnuința în sănătate este totdeauna în funcție de nevoile bolnavilor, noi încercăm să adaptăm programul în așa fel încât să asigurăm servicii de calitate.

Ion Mariș: Cine/ ce garantează calitatea serviciilor pe care le oferiți bolnavilor?
Vasile Ștefanca: În medicina și în practica de zi cu zi nu poți garanta nimic, dar poți să explici corect ce trebuie să faci, cum să faci și ce așteptări poate să aibă fiecare dintre noi, fie bolnav, aparținător sau doctor. Calitatea serviciilor oferite se vede uneori pe fața bolnavului, pe atitudinea lui și a celor din jur și pe acel simplu mulțumesc. Calitatea serviciilor prestate o asigură competența, seriozitatea, responsabilitatea și aplicarea permanentă a protocoalelor clare de îngrijiri.

Ion Mariș: Se pot, și în ce mod, diversifica serviciile pe palierul îngrijirii paliative?
Vasile Ștefanca: În România avem un model foarte bun în Brașov la “Casa Speranței”, model copiat și în alte zone din țară, acolo unde pot să spun cu tărie că bolnavul cu boala neoplazică beneficiază de îngrijiri la cele mai ridicate standarde de calitate. Pentru a asigura o îngrijire cât mai eficientă este bine ca în fiecare zonă să existe furnizori de îngijiri paliative care să asigure îngrijirea acasă, în ambulator, în centre de zi, în spital, în hospisuri. Uneori familiile bolnavilor gravi, incurabili, au nevoie de o perioadă de timp pentru odihnă, relaxare, perioada de acumulare de noi puteri și atunci existența unor centre de zi, unde bolnavul poate fi îngrijit câteva ore este foarte benefică.

Ion Mariș: Servicii medicale în sistem privat sau cele în sistem de… “stat”? Cum ar trebui să cântărească un bolnav alegerea și de ce?
Vasile Ștefanca: Simplu și clar, acolo unde are cea mai mare încredere, acolo unde există profesioniști care să-i ofere o îngrijire corespunzătoare nevoilor sale. Simplu și clar pentru mine, dar complicat pentru bolnavi, care nu au toate informațiile necesare, care, de cele mai multe ori, nu au posibilitățile necesare plății îngrijirilor. În îngrijirea paliativă decizia se ia totdeauna împreună cu echipa și bolnavul după o corectă informare, dar, din păcate, înca la noi oferta de servicii este foarte săracă, poate putem spera.

Ion Mariș: Jurământul lui Hipocrate este mai mult o… metaforă?
Vasile Ștefanca: “Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viața și de meseria mea, pururi cinstit de ceilalți, iar dacă îl voi nesocoti și voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă”. E metaforă? Eu zic obligație!!!

Ion Mariș: Deontologia profesiei dumneavoastră vă “obligă” și la acte de caritate?
Vasile Ștefanca: Actele de caritate le facem fiecare dintre noi, mai des sau mai rar, mai consistente sau mai puțin consistente, mai cu suflet sau uneori mai… “obligați”, pentru fiecare dintre ele ne bucurăm mai mult sau mai puțin, dar este bine ca cele mai multe să rămână doar în mintea și sufletul nostru.

Ion Mariș: Vă mulțumesc domnule doctor și mult succes pe drumul îngrijirii paliative!
Vasile Ștefanca: Mulțumesc și eu pentru interesul acordat. Fie ca suferința semenilor noștri să fie cât mai rară și mai ușoară.

Autor, Ion MARIȘ

Sergiu Luscalov este un cetățean “obișnuit” al orașului nostru. S-a stabilit cu familia (din 1953) la Sighet, a crescut și a muncit continuu doar pe aceste meleaguri. Azi este un pensionar… activ, fiind preocupat de starea și viața orașului drag în care trăiește. Am ales să purtăm o discuție și cu un cetățean “anonim” al municipiului Sighet, un om ca și mulți alții, neimplicat politic, dar un bun observator al realităților zilnice, un om care simte live trepidațiile vieții economico – sociale în primul rând de la nivel comunitar.

Domnul Sergiu Luscalov ne-a atras atenția prin numeroasele comentarii pertinente la multe din articolele publicate de ziarul nostru on-line, de aceea l-am invitat la un dialog sincer și fără… mănuși, în care am dezbătut diverse subiecte, majoritatea focalizate, evident, pe orașul dintre ape.

Iată ce a… rezultat:

Salut Sighet: Domnule Luscalov, cum se simte un pensionar sighetean în locul unde…. se agață harta în cui?
Sergiu Luscalov: Mă simt minunat. Mă simt atât de bine, că nu l-aș părăsi pentru nimic în lume! Este orașul meu de suflet, cu toate că nu m-am născut aici, dar locuiesc și trăiesc în Sighet de la vârsta de aproape trei ani.

Salut Sighet: Cât de ușoară/grea este azi viața unui pensionar sighetean?
Sergiu Luscalov: Ușoară nu este, dar mă descurc acceptabil pentru un pensionar, cu o pensie de 1.200 de lei! Dacă mă organizez bine, așa cum am făcut o viață întreagă, pot să trăiesc modest, permițându-mi unele tabieturi sau pofte! Nu mă plâng, alții o duc mai rău și nu își pot permite câte îmi permit eu!

Salut Sighet: Cu ce-și “omoară” timpul un “veteran al muncii” la Sighet?
Sergiu Luscalov: Zilnic mă întâlnesc, dimineața, cu un grup de prieteni, aceiași tot timpul, cu care dezbatem știri despre sport, politică, întâmplări cotidiene sau ne găsim subiecte de discuție care sunt de interes general. După-amiezile mi le petrec acasă, în fața televizorului sau citesc presa locală. Mă interesează mult știrile din Sighet și Maramureș. Mai sunt rețelele de socializare, unde, spun eu, sunt destul de activ! Atunci când se întâmplă o activitate de interes în orașul nostru, indiferent dacă-i sportivă, culturală, de interes social, particip și îmi exprim părerile despre ele, pe rețelele de socializare. Nu este mult, dar suficient pentru mine să nu „amorțesc”! De câteva ori pe săptămână fac piața, deoarece îmi gătesc singur și bucătăritul îmi ocupă un spațiu mare din timpul meu, fiind mai meticulos și fără spor!…

Salut Sighet: Dar tinerii ce ar putea face cu timpul liber aici?
Sergiu Luscalov: Tinerii nu prea au de ales pentru ocuparea timpului lor liber. Sunt puține activități organizate pentru ei, așa că și ei s-au dezobișnuit să participe în număr mare atunci când se face ceva pentru timpul lor liber. În general, tinerii de astăzi au alte preocupări decât am avut noi, sunt grupuri, grupuri de prieteni care își organizează în fel și chip viața lor. De multe ori, noi, cei în vârstă, nu-i înțelegem. Este normal, ei trăiesc alte vremuri decât am trăit noi, libertatea de decizie pentru ei este primordială, pe când noi…

Salut Sighet: Știm că ați muncit foarte mulți ani la fosta… fabrică de șuruburi din Sighet. Cum era viața unui angajat în epoca de… aur?
Sergiu Luscalov: Pentru mine a fost frumoasă. Fabrica era a doua familie, mi-am petrecut mulți ani în ea. Lucram sâmbetele și, uneori, duminicile sau în zilele de sărbători! Nu aveam mult timp liber, nu aveam timp să gândim, eram roboți, ni se spunea că avem plan și trebuie îndeplinit! Cu greu am rezistat, scrâșneam din dinți, era severitate, nu aveam ce face și lucram din greu pentru un salariu onorabil atunci, care ne asigura traiul zilnic, fără excese, cu gândul la pensie care, astăzi, este o bătaie de joc, pentru cât am îndurat! Mai aveam timp și pentru activități extraprofesionale, participam la ele, erau multe, dar toate cu iz comunist, însă ne simțeam bine când ne puteam și distra!…

Salut Sighet: Este mai atractivă perioada actuală, a… capitalismului de tranziție?
Sergiu Luscalov: Pentru mine, ca pensionar, nu! Singurele aspecte câștigate, sunt libertatea de exprimare, libertatea de decizie, libertatea de circulație. În schimb, sunt mai multe nedreptăți, nu ai cui să te plângi, și dacă ai, nimeni nu te bagă-n seamă. Tu spui, tu auzi! Siguranța zilei de mâine nu are suport, teama că nu ai unde să-ți câștigi, cinstit, o pâine, de multe ori te face sa eludezi legislația, să o încalci de bună voie! Nu ești plătit la adevărata valoare, iar sistemul de pile și relații funcționează mai ditamai ca și înainte de revoluție, sau ce-o mai fi fost atunci!…

Salut Sighet: Știm că ați practicat un sport foarte galonat în România, handbalul. Spuneți-ne vă rugăm câte ceva despre fosta dumneavoastră activitate sportivă.
Sergiu Luscalov: Marea mea dragoste în afară de familie și fabrică, a fost sportul și, îndeosebi, handbalul! Am practicat mai multe discipline sportive, legitimat sau amator. Dintre toate handbalul m-a atras cel mai mult, am fost jucător, am terminat un curs de instructor sportiv în această ramură, am antrenat echipe feminine, masculine, cu care am câștigat campionate județene și am participat la calificări pentru divizia B, am fost conducător de echipă, delegat și, totodată, arbitru, fiind singurul arbitru divizionar din Sighet! Am fost foarte activ în mișcarea sportivă, mi-a plăcut, am iubit și iubesc mult sportul, mai ales cel local, care, din păcate, se desfășoară la un nivel mult mai scăzut decât în trecutul „comunist”!…

Salut Sighet: Cum se vede azi – obiectiv analizând – sportul sighetean?
Sergiu Luscalov: Sportul sighetean este inexistent! Se desfășoară mai mult la nivel de copii și juniori. Rar auzi că o echipă de seniori sau un senior participă la o competiție. Nu sunt bani pentru sport și asta spune totul! Suferim noi, doritorii de-a vedea competiții sportive, cât și doritorii să practice o disciplină sportivă!

Salut Sighet: De ce se „lasă” manipulați oamenii din zilele noastre?
Sergiu Luscalov: Deoarece mai au încă speranțe de mai bine, cred în cineva sau într-un partid și, după o perioadă, își dau seama că toți și toate sunt la fel, numai numele sau denumirea diferă! Oamenii de astăzi și-au pierdut încrederea. Mai speră uneori, mai cred în promisiuni, dar se conving repede că totu-i o cacialma. Promisiunile sunt uitate, și viața pentru unii înflorește, iar pentru cei mulți și creduli rămâne aceeași sau, mai rea! Cel neavizat crede mai departe și se lasă manipulat, ori nu are curajul opiniei, ori nu este informat și rămâne credul!

Salut Sighet: Spuneți-ne trei lucruri/situații care nu vă plac la/în orașul nostru.
Sergiu Luscalov: Aspectul cartierelor, bișnița și educația unor cetățeni mai închiși la culoare, trotuarele și, într-o anumită măsură, unele artere circulabile, în afară de centru!

Salut Sighet: Care sunt calitățile unui bun cetățean?
Sergiu Luscalov: Să aibă curajul opiniei, să fie corect cu el însuși și cu cei din jur, să fie responsabil de ceea ce face, să aibă respect pentru colectivitate, să-și iubească localitatea și țara, imnul și drapelul patriei, să nu uite că trăiește în România și că aici s-a născut!

Salut Sighet: Dacă ați fi primarul Sighetului, care ar fi prioritățile dumneavoastră pentru dezvoltarea orașului?
Sergiu Luscalov: Viața locuitorilor. Aș lupta pe toate căile pentru a le-o îmbunătăți! Când omu-i mulțumit, primarul, nici atunci nu trebuie să fie mulțumit, încontinuu trebuie să impulsioneze desfășurarea activităților socio-economice, înfrumusețarea orașului, crearea de spații și locuri pentru agrement, îmbunătățirea continuă a infrastructurii! Nu ar trebui în niciun caz să uit de sănătatea și educația oamenilor, de siguranța lor, de eliminarea tuturor aspectelor negative semnalate, și, în special, cele care vizează direct cetățeanul! Să nu țină cont de culoarea politică, cetățeanul fiind egal din toate punctele de vedere, privind drepturile și obligațiile, nu aș permite în niciun fel încălcarea legislației sau să închid ochii la unele abateri!

Salut Sighet: Vi se pare vizibilă și implicată societatea civilă din Sighet? Cum stăm cu spiritul civic?
Sergiu Luscalov: Cred că, glumiți când mă întrebați de așa ceva… Spirit civic în Sighet? Poate să dărâme orice, oricine ce vrea, și n-ai să vezi pe nimeni vociferând. Poate, șoapte de dezaprobare! De multe ori am luat atitudine, am fost apostrofat, amenințat și nimeni nu mi-a sărit în ajutor, din contră au sărit să-l apere pe cel vinovat! Am văzut cum organele de control încercau să-și facă datoria, polițiști care încercau să mențină ordinea și legalitatea, și ce credeți că au pățit? Puțin lipsea să nu fie luați la bătaie, înjurați, apostrofați, și trecătorii își vedeau de drumul lor, muți și orbi! 

Salut Sighet: Ați participat la evenimentele culturale de la sfârșitul săptămânii trecute, respectiv festivalul “Floare de Colț” și “Aeternus Maramorosiensis”? Ce vă atrage la un eveniment cultural – artistic?
Sergiu Luscalov: Sunt un fan înrăit al acestor două evenimente culturale. De data aceasta am fost mulțumit de organizare, au fost de toate pentru toți, locul de desfășurare excelent, cadrul asigurat din punctul de vedere al siguranței participanților. Au fost mici neajunsuri, dar nesemnificative, distracția pe cinste, prestația artiștilor meritorie, poate prea dese laudele la microfon pentru un lucru normal, care ar trebui să fie obișnuit pentru diriguitorii orașului și care, să se repete cât mai des. Asemenea acțiuni sunt mai mult pentru cetățeanul de rând, care are nevoie de ele. Indiferent dacă spectacolele sunt interpretate de copii, tineri sau adulți, fiecare în parte au farmecul lor. M-am bucurat de multe ori când am văzut comuniunea dintre interpret și spectator. Când se aplaudă frenetic simți o furnicătură la inimă… înseamnă că, ce s-a dorit, s-a reușit și cel ce a fost prezent la acțiune, pleacă mulțumit acasă… 

Salut Sighet: E acceptabil/onorabil compromisul în viață?
Sergiu Luscalov: Când accepți un compromis, vine altul după el și tot așa! Nu, într-o lume civilizată, compromisul nu are loc! El este o scuză pentru unii, care, cu bună știință încearcă sa eludeze ceva, să salveze aparențele, pentru care, mai târziu, să regrete! 

Salut Sighet: Încotro se îndreaptă România?….
Sergiu Luscalov: Nu știu, dar simt pe propria piele că nu înspre bine! Suntem ai nimănui, Europa este departe de noi, prea puțini ne iubesc, nu avem verticalitate și nici conducători care să ne reprezinte interesele. Dacă mergem tot așa, sunt sigur că vom rămâne la marginea lumii civilizate și ne va fi greu să o ajungem din urmă! 

Salut Sighet: Care ar trebui să fie calitățile unui… leader sau, haideți s-o spunem pe românește, ale unui conducător?
Sergiu Luscalov: Un conducător în primul rând trebuie să știe să se conducă pe el și după aceea pe alții! Când nu ai demnitate și respectul celor din jur, nu vei fi niciodată un bun conducător! Pentru a fi leader, trebuie să cunoști arta diplomației, să știi să asculți și, după o gândire îndelungată să acționezi! Trebuie să te sprijini pe oameni dacă vrei să conduci. Oameni, a fi dictator este ușor, a conduce trebuie să știi!

Salut Sighet: Care sunt bucuriile esențiale ale vieții?
Sergiu Luscalov: Dragostea și iubirea de semeni; nașterea, copilăria, educația, căsătoria, viața în sine, familia!

Salut Sighet: Ce v-ați dori pentru sportul sighetean pentru următorul an?
Sergiu Luscalov: Cât mai multe reprezentări în competiții pentru seniori și, dacă se poate, în sportul de semi-performanță și performanță! Sprijin din partea organelor în drept pentru copiii și juniorii care au performanțe. Baschet, handbal, șah, atletism, volei, box, tenis, sunt numai câteva ramuri sportive cu reale perspective! Să nu uităm și de fotbal, avem un stadion frumos, dar fără echipă. Nu cunosc raționamentul care a contribuit la desființarea echipei de seria a treia, dar, după mine, ar trebui reînființată și sprijinită pentru promovare. Este o rușine pentru Sighet că nu este reprezentat în fotbalul de performanță, când pe vremuri, și acum doi ani, acest sport strângea la stadion mii de suporteri sigheteni. Dacă avem sport, și orașu-i mai sănătos!

Salut Sighet: Mulțumim pentru interviu și… vă dorim implicare maximă în vița socială a Sighetului!
Sergiu Luscalov: Și eu vă mulțumesc pentru interviul, sper, reușit, și voi încerca să rămân același cetățean activ pentru orașul nostru drag!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Cantautorul sighetean Ducu Bertzi, iubitor de Sighet și de Maramureș, va fi prezent la Festivalul folk „Floare de Colț” pe care l-a inițiat și promovat. Deși stabilit de mulți ani în București, nu-și uită puternicele rădăcini sighetene și revine mereu, cu sau fără…. cântec, acasă. Deși în secolul XXI muzica folk pare că a ieșit din „modă”, sighetenii iubesc genul acesta muzical și, ajutați de Ducu Bertzi, participă cu plăcere la „relansarea” folkului. Am profitat de scurta vizită acasă a lui Ducu Bertzi, la sfârșit de iulie, pentru a-l „inoportuna” cu întrebările noastre.

Salut, Sighet!: Salut, Ducu Bertzi! Când s-o-mpărțit norocu’?…
Ducu Bertzi: Eram în Maramureș și încă nu bănuiam cât noroc am că m-am născut aici.

Salut, Sighet!: Cât de bine „respiră” Floarea de Colț?
Ducu Bertzi: O „Floare de colț” trăiește la munte, într-un mediu curat, așa că la Sighet ea – floarea de colț – se simte foarte bine.

Salut, Sighet!: Haide să ne reamintim cum a luat naștere Festivalul „Floare de Colț”?
Ducu Bertzi: Îmi doream de mult un festival de referință în orașul meu natal. Cred ca nu este destul doar să umbli prin țară să aduci bucurie în sufletele oamenilor, ci trebuie și să construiești ceva concret. Acest festival, aflat la a V-a ediție, mă reprezintă și prin modul de oragnizare, Centrul Cultural, Primăria Sighet l-au ridicat la standardele dorite de mine. Le mulțumesc tuturor celor care au avut deschiderea să pornim, să continuăm un lucru care a început foarte bine!

Salut, Sighet!: Am văzut și am publicat programul festivalului, dar am vrea să ne spui tu care sunt invitații cei mai „grei” de la ediția din acest an a festivalului?
Ducu Bertzi: Fiecare artist este important, de aceea este prezent în Gală. Că unii se bucură de mai multă notorietate, asta e cu totul altceva. Dar fiecare dintre cei prezenți are un mesaj de spus, are o reprezentare personală. Diferiți în modul de exprimare, dar uniți în același gând-folk românesc pe pâine!

Salut, Sighet!: Scade sau nu scade numărul iubitorilor de folk în zilele noastre?
Ducu Bertzi: Nu scade, dovadă prezența numeroasă a publicului la toate festivalurile pe unde am fost prezent.

Salut, Sighet!: Știm că există câteva festivaluri folk în țară (Folk You – Vama Veche, Folk’n’ Iași, Gărâna Folk, etc). Înseamnă că, totuși se… mănâncă folk pe pâine?
Ducu Bertzi: Din păcate Folk You din Vama Veche s-a îndepărtat de la ce se dorea să fie în primii ani, când, alături de Florian Pittiș ne-am strâns într-o idee clară: un om și o chitară pe plajă, la malul mării. Organizatorul evenimentului s-a îndepărtat voit de proiectul inițial, și e păcat. Dovada, și publicul s-a schimbat, e un public care nu mai știe la ce vine și reacționează în consecință. Gărâna Folk rămâne de referință, apoi mai sunt festivalurile de la Bistrița, de la Alba Iulia, de la Ploiești, cel din sectorul 3 de la București (Flori pentru suflet – Remember Florian Pittis), Gala Om Bun de la București, Poarta Sărutului de la Tîrgu Jiu, Kira Kiralina de la Brăila. Acestea sunt festivalurile mari și importante, iar de anul acesta a intrat și Oradea în circuit cu un festival important. Sigur, sunt și altele mai mici, dar care au importanța lor, cum e cel de la Colibița, cel de la Ilva Mică, de la Gura Humorului, de la Calafat.

Salut, Sighet!: Există „ucenici” care să continue tradiția numelor mari de altădată din folk?
Ducu Bertzi: Desigur. Unii au fost deja prezenți și la Sighet.

Salut, Sighet!: Care sunt motivele ce determină un artist să participe la festivalul de la Sighet?
Ducu Bertzi: Este un festival important, foarte bine mediatizat, și care se desfășoară într-un oraș de referință al țării, Sighetu-Marmației, Maramureș.

Salut, Sighet!: Care sunt beneficiile festivalului pentru Sighet? Orașul are o vizibilitatea mai mare? Există conotații turistice?
Ducu Bertzi: Câștigul pentru oraș este evident. Când organizezi un festival despre care toți artiștii vorbesc apoi un an de zile, sigur că reclama pentru oraș, pentru gazdele festivalului, este foarte mare. Și turistic este important, numai eu știu zeci de oameni care deja vin de ani buni la Gală, din alte colțuri ale țării.

Salut, Sighet!: Cum ți se pare „cocktail”-ul festival medieval + festival folk?
Ducu Bertzi: Folkul actual vine din medieval, așa încât, această continuitate nu poate fi decât benefică.

Salut, Sighet!: Se poate trăi, din punct de vedere financiar din folk?
Ducu Bertzi: Dacă ai notorietate, poți trăi civilizat din folk. Față de alte categorii muzicale, onorariile folkiștilor sunt mai mici, dar noi avem o continuitate pe care mulți alții nu o au. Asta fiindcă noi avem ce spune, ce transmite.

Salut, Sighet!: Ce face vara, pe canicula asta, Ducu Bertzi & friends?
Ducu Bertzi: Umblă prin țară.

Salut, Sighet!: Care sunt proiectele tale din viitorul apropiat?
Ducu Bertzi: Întâi să terminăm cu Gala de la Sighet și apoi mai vorbim.

Salut, Sighet!: Ce nu-ți place la/în Sighet?
Ducu Bertzi: E orașul meu. Cu bune, cu rele, e al meu și îl iubesc așa cum e!

Salut, Sighet!: Cât de greu atârnă harta în cuiul sighetean?
Ducu Bertzi: Sighetul e în centrul Europei. Geografic. De la București se vede că acolo se agață harta în cui. E o chestiune de percepție.

Salut, Sighet!: Știm că ești prieten cu primarul Sighetului, Horia Scubli. Ce sugestii i-ai da pentru ca Sighetul să devină mai vizibil în plan cultural?
Ducu Bertzi: Sugestiile i le voi da personal. Poate și Horia și Primăria ar face mult mai multe dacă ar avea fonduri și mai multe. De la dorințe, trebuie să te uiți și dacă poți să ți le permiți.

Salut, Sighet!: Dacă nu ne înșelăm – și cred că nu este cazul – primul tău premiu de tinerețe, la primul tău concurs folk, a fost o… valiză. Nu te-ar tenta să-ți „faci valiza” și să te reîntorci definitiv la Sighet?
Ducu Bertzi: Întotdeauna mi-e gândul la „acasă”, la Sighet.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Îți dorim o „Floare de Colț” cât mai atractivă, parfumată și… naturală.
Ducu Bertzi: Vă mulțumesc! Să fie atractivă și naturală. Parfumată nu e nevoie! Cu cât este mai naturală, cu atât este mai adevarată, mai aproape de sufletele oamenilor.

Brîndușa Onață & Ion Mariș

sursă foto: facebook

„Agitația” ultimelor zile ne-a oferit un motiv suplimentar de discuții și comentarii supra – caniculare: numirea noului prefect al Maramureșului. Tânărul avocat Vasile Moldovan, având deja experiență la nivelul municipiului Sighet (consilier local în două legislaturi) a oferit surpriza verii pentru „analiștii” politicii locale/zonale. Este o provocare foarte mare pentru sigheteanul Vasile Moldovan, Instituția Prefectului având atribuții importante conectate direct la programul Guvernului României. Așa după cum am precizat într-un articol anterior, bazându-ne pe promisiunea făcută la învestitură, vă oferim un interviu pe care l-am obținut prin amabilitatea avocatului – prefect, Vasile Moldovan.

Salut, Sighet!: Domnule prefect, nu foarte mulți sigheteni vă cunosc. Pentru cei care nu știu cine este avocatul Vasile Moldovan, vă rugăm să oferiți câteva detalii – pe care le considerați mai relevante – din biografia dumneavoastră.
Vasile Moldovan: M-am născut în Sighetu Marmației la data de 13 august 1974. Anii copilăriei i-am petrecut în orașul de pe malul Izei dar și în comuna Ieud, unde-și au originile părinții mei. Am fost elev al Școlii Generale nr.2 din Sighetu Marmației, unde d-na învățător Man Maria a fost prima care mi-a insuflat dragostea pentru educație, respect, umanitate, gândire pozitivă, principii de viață care m-au ghidat și în carieră. Anii de liceu au fost la fel de frumoși, la fel de constructivi, petrecuți alături de dragii mei colegi și profesori remarcabili la Liceul Industrial nr.2 din Sighetu Marmației, actualul Liceu Tehnologic Marmația. După absolvirea liceului am simțit o chemare înspre Drept, urmând cursurile Facultății de Drept din Iași, printre profesorii de seamă îl menșionez pe dl. Toader Tudorel, actualul Ministru al Justiției. Din 1999 sunt membru în cadrul Baroului Maramureș, fiind îndrumat în perioada stagiaturii de către dl. avocat Almaș Teodor. Din anul 2011 am fost și membru în cadrul Consiliului Baroului Maramureș. În cursul acestui an am obținut prin concurs un post de funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor, iar începând cu data de 27 iulie 2017 am fost numit, prin hotărâre de Guvern, Prefect al județului Maramureș.

Salut, Sighet!: De ce și cine s-a gândit la dumneavoastră pentru această funcție?
Vasile Moldovan: În calitatea mea de avocat am fost mereu pentru oameni și alături de oameni, le-am ascultat problemele și am încercat sa le rezolv. Am luat contact și cu administrația, odată cu obținerea în anul 2012 a primului mandat de consilier local pe lista P.S.D.- Organizația Sighetu Marmației. Probabil experiența mea ca avocat, ca om de administrație m-au recomandat pentru obținerea acestei onorabile funcții, reprezentanții Guvernului României acordându-mi încredere în acest sens.

Salut, Sighet!: Cui vă subordonați în mod direct și cum veți colabora pe… verticală?
Vasile Moldovan: Potrivit art. 123 din Constituția României Guvernul numește un prefect în fiecare județ, prefectul fiind reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ – teritoriale, atribuțiile acestuia fiind stabilite în prezent prin Legea nr.340 / 2004. Ca și subordonare, prin statutul său, prefectul se găsește într-o situație de subordonare în raport cu Guvernul, prin competențele oferite prin lege acesta fiind deținătorul autorității de stat în județ și reprezentantul direct al primului – ministru și al fiecăruia dintre miniștri. Având în vedere atribuțiile și competențele, colaborarea pe verticală trebuie să fie una onestă, de monitorizare a respectării legilor, a programului de guvernare și, nu în ultimul rând de propunere către ministere sau alte autorități publice centrale de măsuri pentru îmbunătățirea activităților serviciilor publice deconcentrate.

Salut, Sighet!: Având în vedere că implică o mare responsabilitate, care au fost motivele care v-au determinat să acceptați această funcție?
Vasile Moldovan: În viață sunt multe provocări. Acceptarea acestei funcții a fost, fără doar și poate, cea mai mare provocare de până acum. O mare onoare dar, așa cum ați spus și dvs., o mare responsabilitate. Am acceptat provocarea și consider că pentru astfel de momente merită să lupți în viață. Ți se oferă oportunitatea de a veni în sprijinul cetățeanului, de a lupta pentru o viață mai bună, pentru că nimic în lumea asta nu face mai mult decât mulțumirea unor oameni simpli pe care poți să îi ajuți.

Salut, Sighet!: Programul actualului Guvern este, în mod evident, unul cu tentă socială. Ce alte așteptări considerați că au maramureșenii vis-a-vis de acest program?
Vasile Moldovan: Maramureșenii, ca de altfel toți românii, au așteptări mari de la guvernanții României. Din păcate tot mai mulți maramureșeni sunt nevoiți să ia calea Occidentului. Este cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent România. Lipsa locurilor de muncă, lipsa oportunităților în carieră, veniturile modeste, lipsa respectului față de angajat nu pot stăvili acest exod. Se impun schimbări radicale la nivel social, politic și economic. Programul actual de guvernare este doar un pas spre schimbare. Este nevoie de timp și tact pentru a avea o viață „ca afară”.

Salut, Sighet!: După cum ați declarat, nu sunteți membrul niciunui partid și, totuși, se pare că aveți o “simpatie” politică precisă. De ce ideologia social – democrată vă este mai apropiată?
Vasile Moldovan: După cum  am declarat și la învestire, unde ați fost prezenți, motiv pentru care vă mulțumesc încă o dată, singura politică pe care o voi face va fi politica cetățeanului din Maramureș. Doar împreună și aproape de oameni se pot clădi lucruri mărețe.

Salut, Sighet!: Sighetul și Maramureșul Istoric în general, au fost, mai mereu, uitate de către factorii decizionali de la centru (Baia Mare). Credeți că veți putea influența un alt fel de abordare, în favoarea… Țării Maramureșului?
Vasile Moldovan: Trăiesc în Sighet și îmi este cunoscut fenomenul. Dar, să știți, am cunoscut și cunosc factori decizionali care au găsit aplecare și spre Maramureșul Istoric. Am speranța că această aplecare nu va rămâne doar la nivel declarativ. Voi încerca să demonstrez că fără noi brandul Maramureșului nu poate exista.

Salut, Sighet!: În mod concret, cum credeți că veți putea “ajuta” Sighetul?
Vasile Moldovan: În primul rând mi-am propus și există posibilitatea legală de a deschide un oficiu prefectural la Sighetu Marmației (fostul birou prefectural fiind desființat în anul 2009, dacă nu mă înșel). La prima zi de audiențe la sediul Prefecturii am constatat că 60 % dintre petenți erau din Maramureșul Istoric. Mai apoi, vom verifica oportunitatea și legalitatea de a avea în cadrul oficiului o stație permanentă de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor. O altă problemă pe care o am în vedere este cea privitoare la examenul pentru permisul auto. Nu mi se pare firesc ca un număr mare de cursanți din zonă să facă deplasări la Baia Mare în acest sens. Ar mai exista și necesitatea unei reprezentanțe R.A.R. în Sighetu Marmației, care ar deservi zona Maramureșului Istoric. Și încă multe altele.

Salut, Sighet!: Din discuțiile noastre cu câțiva locuitori ai Sighetului, inclusiv manageri de intreprinderi, am reținut concluzia că dezvoltarea economico-socială a orașului nostru stagnează. Ce părere aveți despre această percepție și cum puteți influența și genera o schimbare în bine în acest sens?
Vasile Moldovan: O schimbare majoră în acest sens ar putea fi generată de construcția podului auto ce va face legătura cu Ucraina. La începutul lunii septembrie 2017 vom avea o întâlnire cu autoritățile ucrainene și sperăm să se semneze actele finale în vederea demarării acestor lucrări, cu mențiunea că din partea română sunt emise toate avizele necesare și au fost alocați banii pentru acest proiect. Există astfel și posibilitatea de a atrage forță de muncă din țara vecină. Atragerea unor investitori străini ar fi, de asemenea, o oportunitate de dezvoltare economico-socială a municipiului.

Salut, Sighet!: Aveți, probabil, multe cunoștințe, mulți prieteni sigheteni. Ce așteptări credeți că au ei de la dumneavoastră, din funcția pe care o dețineți?
Vasile Moldovan: Știți zicala ceea : „prietenul la nevoie se cunoaște”. Aștept propuneri, sugestii, sfaturi. Sunt deschis la dialog și, în principal, la tot ceea ce este în folosul cetățeanului.

Salut, Sighet!: Spuneți-ne, vă rog, trei măsuri/ direcții prioritare pe care le veți aborda în calitate de prefect?
Vasile Moldovan: Stimularea înființării unor noi locuri de muncă, acces la educație, sport și servicii medicale de calitate.

Salut, Sighet!: Aveți de gând să dați un feedback corect, onest, Guvernului Tănase, în sensul de a face o evaluare sinceră a situației economico – sociale nu tocmai strălucite a județului Maramureș?
Vasile Moldovan: A fost pregătită o evaluare pentru primele șase luni ale anului. Este o situație nu tocmai fericită, dar se fac progrese și sperăm că până la sfârșitul anului să simțim o schimbare în bine. De altfel, vom informa Guvernul cu toate problemele cu care ne confruntăm. Suntem în permanentă legătură.

Salut, Sighet!: Programul de guvernare marșează, în principal, pe soluționarea pretențiilor salariale din zona publică. Acest lucru se face în detrimentul investițiilor publice. Ce ne puteți spune despre investițiile pe termen scurt și mediu preconizate pentru județul Maramureș și Sighet?
Vasile Moldovan: Investițiile pe termen scurt și mediu în Maramureș sunt concentrate în special pe infrastructură. Este finalizat în proporție de 90 % D.N. 18 Baia Mare – Sighetu Marmației, este în lucru tronsonul de drum Moisei – Prislop și s-au alocat fonduri pentru drumuri județene, fiind cuprins și D.J. 185 Vadu Izei – Săcel. După cum am arătat și anterior, o investiție majoră va fi construirea podului de peste Tisa, în zona Sighetu Marmației – Slatina. De asemenea, o atenție deosebită se acordă turismului și, implicit, monumentelor istorice, care vor beneficia de un program de reabilitare. Ecologizarea haldelor de steril va fi de asemenea o investiție majoră.

Salut, Sighet!: Ce preferați? Abordarea „diplomatică” câștigătoare sau abordarea tranșantă/ directă, fără menajamente, perdantă?
Vasile Moldovan: Având în vedere și profesia mea de avocat, precum și rolul Instituției Prefectului, prefer o abordare diplomatică, câștigătoare.

Salut, Sighet!: Cum veți asigura, și în ce mod, transparența abordărilor, deciziilor, luate la nivelul Instituției Prefectului?
Vasile Moldovan: La nivelul Instituției Prefectului funcționează Cancelaria Prefectului, iar prin reprezentanții acesteia toate deciziile și abordările instituției vor fi aduse la cunoștința opiniei publice prin mijloacele moderne de comunicare. De asemenea și eu personal mă voi implica în acest sens.

Salut, Sighet!: Ce-i mai mult ca… prefectul?
Vasile Moldovan: Omul. Sper și cred că am rămas aceeași persoană obișnuită. O funcție nu trebuie să te schimbe, ci, dimpotrivă, trebuie să te responsabilizeze și mai mult, să faci progrese în folosul concetățenilor tăi. Sunt și rămân un om obișnuit. Funcțiile sunt trecătoare, omenia este nemărginită.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim să aveți un mandat… întreg!
Vasile Moldovan: Vă mulțumesc și eu și mult succes în viața de zi cu zi!

Oanță Brîndușa & Ion Mariș

sursă foto: Liviu Șiman

Absolventă a Colegiului Național “Dragoș Vodă” din Sighet, Daria Dicu și-a continuat studiile la Cambridge și la Imperial College din Londra. A fost și inginer software la Google. Din scurta prezentare pe care i-am făcut-o Dariei, probabil cititorii nu realizează deosebitele performanțe pe care această tânără sigheteancă le-a atins. De aceea am abordat-o pe Daria cu o serie de întrebări care să ne edifice în privința parcursului ei profesional. Ce să-i faci, curiozitatea!!!…

Salut, Sighet!: Ce faci? Unde ești cu job-ul azi?
Daria Dicu: Aş dori în primul rând să vă mulţumesc pentru invitaţie, sunt onorată de oportunitatea de a împărtăşi experienţa mea altor sigheteni. Momentan sunt la masterat la Imperial College în Londra, în domeniul bioinformatică şi biologia sistemelor (Bioinformatics and Theoretical Systems Biology), după care urmează să încep primul meu job full-time, în octombrie, ca inginer software la Google.

Salut, Sighet!: Cât de mulțumită ești de parcursul pe care l-ai avut? Dă-ne câteva detalii “pe înțelesul tuturor” privind evoluția ta profesională.
Daria Dicu: Mă bucur şi sunt recunoscătoare că am avut oportunitatea de a explora atât cercetarea în biologie, cât şi ingineria software, fiind curioasă de ambele domenii. După ce am terminat liceul la Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă”, am făcut licenţa în Computer Science la University of Cambridge. Pe parcursul facultăţii, am lucrat la Google ca intern în inginerie software timp de 3 veri, în vacanţe, de fiecare dată în alt oraş: în München, Londra şi apoi New York. Consider că experienţa m-a ajutat mult să îmi formez o opinie legat de cum ar fi să lucrez în “industrie”. Dintre subiectele studiate la facultate, m-au atras cel mai mult cele teoretice sau matematice, dar şi ideea de a aplica informatica într-un domeniu care are impact social, cum ar fi biologia, aşa că am decis să explorez posibilitatea unei cariere în cercetare şi să fac un masterat în bioinformatică la Imperial College în Londra. Bioinformatica (sau biologia computaţională) foloseşte diverse metode matematice, precum şi algoritmi, ca să modeleze şi simuleze fenomene din biologie, în special din biologia moleculară. Aceste modele sunt deseori folosite pentru a interpreta observaţiile obţinute din experimente, ajutând cercetătorii să înţeleagă ce se întâmplă în natură. Mi s-a părut un domeniu foarte interesant, şi o şansă de a aplica cunoştinţele de informatică într-un mod practic. După cum am spus, mă bucur mult că am reuşit să explorez puţin ambele opţiuni, atât industria cât şi cercetarea, iar într-un final m-am decis că momentan cel mai mult mi s-ar potrivi un job, odată ce voi termina masterul.

Salut, Sighet!: O vorbă “înțeleaptă” spune așa: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara ta. De ce Londra? De ce nu acasă, în țară?
Daria Dicu: Sunt mai multe momente în timp în care am ales Marea Britanie: pentru licenţă, apoi masterat, iar acum pentru job-ul pe care urmează să îl încep. Aş putea spune că pentru fiecare am câte un alt motiv. Am fost entuziasmată să plec pentru prima dată în Cambridge după liceu, să cunosc oameni din toată lumea, să studiez informatică într-o facultate de top, şi poate, mai mult decât orice, să încerc ceva complet necunoscut, ca o aventură. După ce am terminat facultatea, am ales să rămân în Marea Britanie în primul rând datorită faptului că eram interesată de cercetare în biologie computaţională. Din păcate, domeniul cercetării nu e bine dezvoltat în România, pe când în Marea Britanie există multe laboratoare care investighează teme foarte diverse în biologia computaţională, există mai mult interes şi mai multe fonduri. Acum pot spune că m-am obişnuit cu stilul meu de viaţă în Londra, locuind de patru ani în Marea Britanie, aşa că decizia de a continua aici pentru un job mi s-a părut naturală. Cu toate acestea, îmi lipsesc mult familia şi prietenii buni din România!

Salut, Sighet!: Cum au primit părinții tăi, ambii medici, decizia ta de a merge pe un alt drum?
Daria Dicu: Părinţii mei sunt foarte deschişi, nu cred că am avut vreodată o discuţie în care au încercat să mă convingă să fac altceva :).

Salut, Sighet!: Există în mintea și sufletul tinerilor zilelor noastre nostalgia “dorului de casă”?
Daria Dicu: E greu să generalizez, dar pentru mine, da! Mi-e cel mai dor de persoanele de acasă, familia şi prietenii cu care am crescut. Şi sigur, am nostalgia locurilor în care mi-am petrecut mulţi ani în Sighet, cum ar fi sala de dans a doamnei profesoare Cristina Kovy, sau coridoarele Liceului „Dragoş-Vodă”.

Salut, Sighet!: Mai dansezi? Suntem un pic indiscreți: ai vreun partener… preferat? 🙂
Daria Dicu: Da, dansul este ceva la care nu aş putea renunţa! Am luat o pauză de la competiţii pentru că nu am avut partener câteva luni, de când m-am mutat în Londra, dar urmează să particip la ele din nou în toamnă. Cât despre partenerul de dans preferat, nu aş putea să aleg! Am avut o legătură specială cu fiecare dintre ei, fiindcă un partener de dans e persoana cu care te antrenezi aproape zi de zi, ani la rând, singura persoană care îţi împărtăşeşte ambiţiile în dans, şi fără de care nu ai putea să le obţii.

Salut, Sighet!: Cum îți petreci timpul liber? Ce fel de distracții ai la Londra?
Daria Dicu: În mare parte îmi petrec timpul liber la dans. În rest, există evenimente foarte diverse în Londra, de la târguri cu mâncăruri specifice, la lecturi pe diferite teme. Încerc să particip când am ocazia. Îmi place să mai ies cu bicicleta la drumuri mai lungi, sunt zone foarte frumoase în afara Londrei care merită explorate.

Salut, Sighet!: Ce business ai propune unui tânăr sighetean dornic să rămână acasă?
Daria Dicu: Nu îmi este familiară industria locală, aşa că mi-e greu să dau un sfat pertinent. Dacă ar fi să aleagă informatica, ar fi mai greu să rămână în Sighet, pentru că numărul de locuri de muncă posibile ar fi mai mic, majoritatea firmelor de IT fiind în oraşe mari, cum ar fi Cluj-Napoca. Cu toate astea, există companii în care poţi lucra de acasă, deci şi de la distanţă.

Salut, Sighet!: Ce gânduri/ priorități ai pentru următoarea perioadă, pe direcția profesiei?
Daria Dicu: Aştept să încep noul job la Google în octombrie, sunt foarte curioasă şi entuziasmată de primul meu loc de muncă oficial! Momentan îmi imaginez că o să urmez direcţia de software engineering cel puţin pentru câţiva ani. O mare parte din viaţa mea este dansul, aşa că am vrut să aleg ceva ce îmi oferă posibilitatea să dedic destul timp dansului şi să mă antrenez pentru competiţii.

Salut, Sighet!: Ce crezi că va aduce bun/rău Brexit-ul?
Daria Dicu: Eu cred că Brexit ar putea avea un impact negativ asupra educaţiei şi cercetării, deoarece multe dintre fondurile care merg în cercetare în universităţile britanice vin de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, îmi e greu să speculez ce măsuri se vor lua ca să se evite acest efect şi consider că nu am destule informaţii ca să îmi exprim o părere bine formată.

Salut, Sighet!: Cum se vede România de la mii de kilometri distanță?
Daria Dicu: Din punctul meu de vedere, superb. De departe, ușor să uit sau să fac abstracție de părțile ei negative, ale vieții de zi cu zi (care de altfel, se găsesc în orice țară), și să mă gândesc la ce mi-e drag în Sighet și la ce locuri minunate avem în țară.

Salut, Sighet!: Ce nu-ți place în România?
Daria Dicu: Un aspect care mi-ar plăcea să se schimbe este interesul pentru cercetare, atât din punct de vedere al fondurilor, cât şi din punct de vedere social. Când un elev termină liceul, este îndreptat către o carieră care îi dă un bun statut social, aşa că aplică la facultate la medicină, drept sau inginerie. Puţini iau în considerare domenii mai pure, nu aplicate, cum ar fi matematica, fizica sau biologia, probabil în parte pentru că viitorul în domeniile respective ar fi strâns legat de cercetare, care nu are infrastructură și duce lipsă de fonduri în România. Mi-ar plăcea ca mai mulţi elevi să aibă oportunitatea de a-şi explora pasiunile, nu să meargă pe un drum fixat, imediat după liceu, într-un spectru limitat de domenii, neştiind că există multe alte posibilităţi.

Salut, Sighet!: Ajungi mult mai des prin țară decât…. prințul Charles?
Daria Dicu: Sper că da! Nu am reuşit să găsesc o cifră oficială, de câte ori vine domnia sa în ţară. Eu încerc să petrec câte un weekend o dată la câteva luni, deşi poate anul acesta am venit mai rar din cauza lipsei de vacanţe pe timpul masterului.

Salut, Sighet!: Unui tânăr conștiincios, preocupat de viitorul său, ce limbă străină îi sugerezi să-nvețe: engleza sau germana? Răspunsul să nu fie ambele! 🙂
Daria Dicu: Deşi e greu să nu spun ambele, m-am străduit să aleg şi voi spune engleza. Eu consider că engleza este un “must” în zilele noastre, dar asta o face şi o limbă mai uşor de învăţat (poate şi fără să vrem), pentru că suntem mult expuşi la engleză prin filme, media, muzică. În acelaşi timp, germana ar putea deschide alte oportunităţi, pentru că mai puţini oameni o învaţă, iar dacă ştii germana te remarci. Dar până la urmă, o limbă este doar un instrument (esenţial, ce-i drept), iar ceea ce face diferenţa cu adevărat sunt cunoştintele şi competenţa în domeniul ales.

Salut, Sighet!: Dacă ai fi primarul Sighetului, care ar fi măsurile urgente – evident în folosul comunității! – pe care le-ai lua?
Daria Dicu: Nu mi s-ar părea potrivit să dau vreun sfat, având în vedere că nu am locuit în Sighet de câţiva ani şi nu sunt chiar la curent cu problemele actuale.

Salut, Sighet!: Cât de tare “ține”… cuiul, Sighetul turistic?
Daria Dicu: Chiar am remarcat noua „sculptură” de pe aleea pietonală ultima dată când am venit acasă şi mi s-a părut amuzant. Trebuie să recunosc că atunci când cineva mă întreabă din ce zonă a României sunt, expresia “unde se agaţă harta în cui” e foarte folositoare, deşi nu sună la fel de bine în engleză.

Salut, Sighet!: Mult succes Daria și nu-ți uita… rădăcinile!
Daria Dicu: Vă mulţumesc mult şi din nou, sunt onorată că v-aţi gândit la mine pentru interviu!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Toți puștii îl cunosc pe Neluțu Hotea: puștii de azi și „puștii” de ieri, cei talentați și cei dedicați fotbalului. Neluțu Hotea a jucat și fotbal, dar laurii i-a cules din postura de antrenor. Are în „palmares” mulți tineri care au plecat din Sighet și joacă la echipe importante din țară. Mereu zâmbitor și binedispus, antrenorul Neluțu Hotea a acceptat fără ezitări să discute cu noi despre încercările, dar și performanțele pe care le-a obținut în ultimii… 10 ani.

Salut, Sighet!: Cum este să fii antrenor tocmai la… Sighet?
Neluțu Hotea: Minunat! 30 de ani pe terenurile sighetene spun totul. Iubesc aceste meleaguri prea mult, astfel încât nu mă văd antrenând în altă parte, deși oferte au fost și sunt încă și în prezent.

Salut, Sighet!: Cât de dificilă este – în general – munca de antrenor?
Neluțu Hotea: Depinde cum privești lucrurile. Trebuie să fii dedicat pentru această muncă grea, dar care îți poate aduce foarte multe satisfacții. Trebuie să fii capabil de sacrificii. 

Salut, Sighet!: Care sunt categoriile de vârstă (copii/tineri) pe care le antrenezi la ora actuală?
Neluțu Hotea: De-a lungul anilor am antrenat la toate categoriile de vârstă posibile, de la seniori până la cei de 5-6 ani. În ultimii ani, am activat doar la C.S. PLIMOB SIGHET, club care are în cadrul său 11 echipe. Pot să spun că, mai mult sau mai puțin, sunt implicat în antrenarea tuturor echipelor.

Salut, Sighet!: Cum este să te ocupi mereu și mereu de antrenat copiii?
Neluțu Hotea: Antrenoratul la nivel de copii și juniori necesită anumite aptitudini speciale, inclusiv o temeinică cunoaștere a felului în care se dezvoltă un copil: din punct de vedere fizic, biologic, psihic, să fii un bun pedagog, psiholog, să ai multă, multă răbdare cu copiii. Antrenorul trebuie să cunoască toate criteriile și particularitățile la grupele de vârstă. Un copil nu este un fotbalist în miniatură, astfel încât trebuie să cunoști totul despre copii. Fiecare categorie de vârstă are secretele ei și necesită o pregătire specifică.

Salut, Sighet!: Antrenezi în cadrul clubului înființat pe lângă Plimob S.A. Cât de ușoară/grea este colaborarea cu o societate privată?
Neluțu Hotea: PLIMOBUL se identifică cu domnul director Godja Vasile, iar colaborarea cu dumnealui, aș putea să o caracterizez ca fiind una foarte serioasă, cu rezultate excelente. C.S. PLIMOB SIGHET este unul din cele mai bine structurate cluburi din Ardeal. Menționez că, C.S. PLIMOB este susținut financiar doar de către societatea comercială PLIMOB S.A., fapt pentru care îi mulțumesc domnului director Godja Vasile, atât în numele meu, cât și în numele părinților și al copiilor.

Salut, Sighet!: Care sunt rezultatele tale cele mai importante din munca de antrenorat?
Neluțu Hotea: Opt finale pe țară cu 7 categorii de vârstă, este poate ceva unic pentru un club dintr-un oraș mic. 14 jucători la loturile naționale de juniori de-a lungul timpului, nu este puțin lucru, 7 jucători care au disputat în liga I. Și să nu uităm că C.S. PLIMOB a câștigat 130 de turnee pe plan național și internațional. DA, ați auzit bine, 130 locuri I și peste 150 locuri II și III.

Salut, Sighet!: Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un copil pentru a fi inclus în echipa Plimobului?
Neluțu Hotea: Prima condiție este să iubească fotbalul! De restul ne ocupăm noi. În cadrul clubului PLIMOB, copiii găsesc un mediu sănătos pentru performanță, dar și rolul educativ este foarte important pentru noi.

Salut, Sighet!: Se poate face performanță la Sighet în fotbal?
Neluțu Hotea: Încercări au mai fost, însă toate eșuate, din păcate. Lipsa de profesionalism al unora dintre cei implicați, precum și politizarea echipei, au dus la eșecuri repetate. Performanță se poate face, cu siguranță, însă doar cu implicarea unor oameni de afaceri serioși, un consiliu de administrație credibil și competent și, bineînțeles, cu sprijinul autorităților locale.

Salut, Sighet!: Ce șanse de a evolua, de a fi observat de alte cluburi mari, are un copil antrenat la Sighet?
Neluțu Hotea: Un copil antrenat la C.S. PLIMOB SIGHET, are șansa de a fi observat de cluburi mari, mai repede decât cei antrenați la cluburile din orașele mai mari, deoarece PLIMOBUL participă an de an la mari turnee internaționale. Spre exemplu, de-a lungul anilor, PLIMOB a jucat cu: ARSENAL Londra, BORUSIA Dortmund, SAO PAOLO (Brazilia), Olympique Lyon, GIRONDIN Bordeaux, Olympique Marseille, ST. Etienne, STRASBOURG, BILBAO, ATALANTA, STADES RENNES și altele. Am enumerat aici doar o parte din echipele pe care le-am întâlnit la turneele internaționale din Franța, Italia și Spania. Pe plan intern, am jucat în fazele superioare meciuri oficiale și amicale cu Steaua, Dinamo, Academia HAGI, C.S.U. Craiova, Pandurii Tg. Jiu, C.F.R. Cluj. În concluzie, șansele unui copil antrenat în cadrul C.S. PLIMOB SIGHET de a fi observat de cluburi importante, sunt foarte mari.

Salut, Sighet!: Știm că mai există cluburi private în Sighet care se axează pe aceeași categorie de vârstă. Se poate vorbi de…. concurență? Este benefică?
Neluțu Hotea: În Sighetu Marmației sunt cluburi care au maxim 2-3 categorii de vârstă, în timp ce C.S. PLIMOB are 11 echipe în competiție! Despre competiție vă pot spune ceea ce știți cu toții deja, și anume, că aceasta aduce progres. Personal, la copii, nu aș vorbi de concurență, doar despre construcție și colaborare în intresul copiilor. Îi felicit pe toți cei cu inițiativă în acest domeniu și le doresc succes tuturor copiilor! În ceea ce mă privește, dacă este nevoie să ajut un copil din Sighet să ajungă la un club mare, niciodată nu voi spune nu, indiferent de clubul de care aparține. Ideal ar fi ca de la o vârstă, toți copiii cu aptitudini să joace împreună.

Salut, Sighet!: Dă-ne câteva exemple de tineri de succes care au trecut pe la „academia” Plimob și sunt la ora actuală realizați!
Neluțu Hotea: Avem patru jucători la C.S.U. Craiova, doi la seniori – Sergiu Jurj și Raul Hreniuk, doi campioni naționali en titre la U17 –  Zbona Viorel și Marc Mihăiță, Tand Cristian vicecampion național cu Ardealul Cluj.  Menționez că Sergiu Jurj a fost împrumutat pe o perioadă de un an la HELAS Verona, iar Pop Ionuț a jucat un an pentru Rapid Viena. Desigur, mai avem jucători plecați la Satu Mare, Cluj, Oradea, Timișoara și urmează mulți alții, Plimobul fiind perceput ca o pepinieră importantă. 

Salut, Sighet!: Ce nume cu potențial deosebit are la ora actuală echipa tinerilor de la Plimob?
Neluțu Hotea: Toți copiii din cadrul clubului au potențial! Timpul o să îi scoată în evidență pe cei care sunt consecvenți și își doresc performanța.

Salut, Sighet!: Știm că în ultimii ani ați participat și la importante competiții internaționale. Unde s-au desfășurat și cu ce rezultate?
Neluțu Hotea: Am enumerat mai sus cluburile cu nume mari cu care ne-am confruntat. Spre exemplu, la turneul din Franța unde participă câte 90 de echipe de pe 3 continente, cea mai bună clasare a fost pe locurile 9-12.

Salut, Sighet!: În aceste luni de vară fotbalul este în pauză sau antrenamentele continuă?
Neluțu Hotea: Cred că suntem singurul club care nu are vacanță. Bineînțeles, cei care merg în vacanță cu părinții sau la bunici, sunt liberi să o facă. Pe majoritatea însă, nefiind presați de programul școlar, îi aducem pe terenul de sport. Astfel, putem lucra la deficiențe, putem lucra în subgrupe, automat repetările fiind mai dese, iar cu cei avansați, facem individualizare. Spre exemplu, Pop Ionuț și Vlad Bicuschi au pe 26.07 ultima selecție pentru lotul național de juniori U14, la Târlungeni, acțiune ce va dura 8 zile. Nu în ultimul rând, aducându-i la sport, îi mai îndepărtăm de viciul principal din zilele noastre – calculatorul – și de alte preocupări care nu sunt benefice copiilor.

Salut, Sighet!: Din cine este formată echipa de antrenori și care este organigrama posturilor?
Neluțu Hotea: Emil Dăncuș, Marincean Cosmin, Cozar Vasile și Pop Cosmin, sunt colegii mei cu care colaborez foarte bine. În ceea ce privește organigrama, ea se schimbă continuu, în funcție de evoluția copiilor și de strategia clubului.

Salut, Sighet!: Finanțarea voastră este 100% privată sau aveți și alte resurse (abonamente, alți sponsori, etc)
Neluțu Hotea: Finanțarea, așa cum am mai spus-o, vine 100% din partea domnului Godja Vasile.

Salut, Sighet!: Cum crezi că se poate îmbogăți/ îmbunătăți activitatea sportivă, dar mai ales cea fotbalistică la Sighet?
Neluțu Hotea: Eu sunt un susținător al tuturor sporturilor și colaborez excelent cu colegii de la celelalte ramuri sportive. Schimbul de opinii, recomandarea unor sportivi cu aptitudini certe pentru o anumită disciplină, precum și susținerea echipelor sighetene la orice disciplină sportivă, poate vor face sportul sighetean mai puternic, mai cunoscut și respectat!

Salut, Sighet!: Ce competiții importante la care veți participa aveți planificate până la finele anului?
Neluțu Hotea: Suntem invitați la foarte multe competiții în vacanța de vară. După o analiză atentă, vom alege ceea ce este mai benefic pentru copiii din cadrul clubului nostru, astfel încât, fiecare categorie de vârstă să beneficieze de jocuri de o calitate cât mai bună.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Mult succes!
Neluțu Hotea: Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a face cunoscută activitatea din cadrul C.S. PLIMOB. Pentru că noi nu prea am ieșit în mass media, le urez tuturor celor care vă urmăresc, multă sănătate, să își îndrume copiii spre sport indiferent de disciplină, iar dacă aleg fotbalul, cu atât mai bine. Mulțumim PLIMOB! SUCCES TUTUROR COPIILOR SIGHETENI!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș