Partea cea mai veche a clădirii Prefecturii Maramureşului este cea de nord-vest, construită în perioada 1690-1691. Pe parcursul timpului, clădirea a fost extinsă în mai multe etape, în 1834 ea fiind închisă în dreptunghi cu o curte interioară.

La mijlocul secolului al XIX-lea, faţadele sunt modificate, iniţial în stil romantic, iar în 1891, în stil eclectic clasicizant. Clădirea are o spectaculoasă sală festivă cu tavanul bogat decorat, cu stucatură aurită şi pictată, pereţii tapetaţi cu imitaţie de piele albă cu frunze argintii.

Tablourile care înpodobeau interioarele erau de o inestimabilă valoare: “Regele Franz Josef”, pictat de Abrányi Lajos, “Regina Elisabeta în rochie albă” de Keszthelyi Sámuel, tablouri reprezentând comiţii de Maramureş, Ion Man de Şieu, Lónyay Iános, baronul Roszner Ervin, sau vicecomitele Mihálka László, toate în mărime naturală.

Balconul era destinat exclusiv doamnelor, fiind utilizat cu ocazia festivităţilor locale. În cele cinci încăperi aflate în colţul sud-vestic al parterului, funcţiona arhiva comitatului. Subsolul adăpostea închisoarea comitatului, iar curtea era locul unde au avut loc cele mai multe execuţii prin spânzurare. Aripa de vest a fost, pentru mult timp, sediul Pompierilor Voluntari.

În 1896, în faţa clădirii, demnitarii vremii au plantat castani.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Prima instituție de învăţământ care oferea educaţie tinerelor fete din Sighet îşi deschide porţile în 1792 când călugăriţe romano-catolice organizează o şcoală elementară. Iniţial, limba de predare era cea germană, ca apoi să fie înlocuită cu limba maghiară.

La 11 noiembrie 1863 soseşte în Sighet episcopul de Sătmar, Haász Mihály, împreună cu călugăriţele ordinului Sfântul Vicentiu de Páli, pentru a îmbunătăţi situaţia şcolii: sunt închiriate încăperile de la etajul casei Ember Miksa din centrul oraşului.

Piatra de temelie a noii şcoli este pusă la 6 aprilie 1885, de către protopopul Schönherr Ágoston, în cadrul unei festivităţi grandioase. Clădirea, ridicată pe baza proiectului inginerului Nagy György, este terminată în anul 1886. În anul 1912, şcoala este extinsă printr-o nouă aripă, plasată în stânga intrării principale, dublându-se astfel capacitatea instituţiei de învăţământ.

Capela, cu hramul Imaculata Concepţie, se afla în locul intrării principale de azi, ulterior ea fiind mutată la etaj.

La intrare au fost amplasate două statui policrome: Sfântul Anton de Padova şi Sfânta Elisabeta a Ungariei.

Cantina era amenajată într-o clădire mică, lipită de şcoală, ea fiind şi locuinţa măicuţelor venite la Sighet.

Instituţia purta numele de “Şcoala Maria Valeria”, iar după 1940 a devenit “Institutul Sfânta Margareta”, cu toate că sighetenii o numeau simplu “zárda”.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

N.R.: Azi imobilul găzduiește Școala generală „Dr. Ion Mihalyi de Apșa”.

Teatrul de Vară a fost ridicat în parcul oraşului, în locul vechii Arene care, la acea dată, se afla într-o stare avansată de degradare.

Din cauza resurselor financiare limitate, proiectantul clădirii, inginerul Nagy György, a adoptat varianta unei structuri de lemn îmbinate cu cărămidă, proiectată la o capacitate de 750 de locuri, întreaga construcţie fiind evaluată la 35.000 florini. După finalizarea construcţiei, strada, care până atunci era cunoscută sub numele de „Stea”, a devenit Strada Teatrului.

Deschiderea a avut loc la 21 mai 1887 cu un prolog scris de Szabó Sándor în interpretarea Emmei Szabó, urmată de comedia în trei acte „Buborékok” („Baloane de săpun”) de Csiki Gergely.

Actriţa Prielle Kornelia a donat teatrului o cortină somptuoasă, adusă de la Budapesta. La etaj, deasupra intrării, a fost amenajat un mic muzeu dedicat istoriei teatrului din Sighet, cu documente şi diferite obiecte de gen. În principal, stagiunea teatrală era susţinută de trupe itinerante în special din Debrecen, dar, pe scenă au urcat şi – pe atunci numeroasele – trupe de amatori locale.

Din cauza materialelor folosite, Teatrul de Vară necesita reparaţii frecvente, iar la sfârşitul anilor ‘30, sub pretextul pericolului unor incendii, a fost demolat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

În perioada 1905 – 1906, clădirea inițială a spitalului din Sighet a fost extinsă prin construirea de-a lungul străzii Kossuth Lajos (n.r. azi strada Avram Iancu) a opt pavilioane noi, ridicate pe baza planurilor arhitectului orădean Rimanóczy Kálmán cel Tânăr. Spitalul de psihiatrie avea atât secție pentru femei cât și pentru bărbați.

Spitalul deținea o bibliotecă bogată, marea majoritate a cărților fiind donate de baronul Roszner Ervin, comitele Maramureșului. În jurul clădirilor a fost amenajat un parc a cărui întreținere revenea în sarcina unui grădinar profesionist. Costurile construcției au fost în mare parte acoperite din donații, numele finanțatorilor fiind inscripționate pe o placă de marmură, așezată pe fațada pavilionului central.

Stilul adoptat construcției este art nouveau, specific perioadei. Frontonul pavilionului central, chirurgia de azi, mai păstrează și acum stema comitatului Maramureș. Spitalul avea amenajată și o frumoasă capelă romano-catolică, închinată Sfintei Inimi a lui Isus. În anul 1906 se construiește un turn de apă în stil art nouveau, care există și în prezent; în construcție a fost folosit fierul beton, cu o tehnologie inovatoare pentru acea perioadă.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Prima casă de tip vilă de pe strada Lónyay a fost construită de către Kutka Kálmán, vicecomite al comitatului Maramureș și consilier regal.

Construcția a fost terminată în anul 1892, fiind realizată după planurile arhitectului Kreiszel Géza care s-a inspirat din cele ale vilei Groedel. Pentru înfrumusețarea exteriorului s-au folosit plante rare la acea vreme, multe înmulțindu-se și răspândindu-se în oraș.

Kutka Kálmán a fost unul dintre cei mai culți sigheteni, el fiind și autorul volumului „Colecția de legi a comitatului Maramureș”, publicată în 1889, la Sighet.

De remarcat că, spre deosebire de casele din acea perioadă care aveau doar fațada decorată, casa Kutka avea toți pereții exteriori bogat ornamentați.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: azi se mai pot vedea doar ruinele casei pe strada Iuliu Maniu

Casa Szöllősy se afla pe strada Kossuth Lajos, în vecinătatea spitalului. Ea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil eclectic specific vremii. Pentru cei care vizitau oraşul, venind dinspre Satu Mare, primul contact cu Sighetul era această clădire care, prin impunătorul aspect arhitectural domina zona de departe.

În imagine se văd coşurile de fum, care dau un aspect aparte atât clădirii, ca ansamblu unitar, cât şi individual, şi anume părţii de est a casei, unde ajungeau trăsurile, până la portalul principal, în dreptul unei construcţii special amenajate.

Casa deţinea primul teren de tenis din oraş (proprietarii de odinioară erau mari amatori de tenis, sport nou la acea vreme, fiind vorba de anii 1900) amenajat într-un parc îngrijit de grădinari pricepuţi. Partea terenului îndreptată spre stradă era delimitată de un frumos gard de fier forjat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Szöllősy este amplasată pe actuala stradă Avram Iancu.

Cândva, strada pe care a fost construită clădirea din imagine a purtat numele de Szép (Frumoasa), nume care era în concordanţă cu frumuseţea arhitectonică a imobilului.

Construită la 1897, casa avea – şi are şi azi – ambele faţade bogat ornamentate, la fel şi interiorul: tavanul este ornat cu stucatură aurită, uşile au supraportalul sculptat, iar în camere sobele albe sunt de o frumuseţe aparte.
Casa are o poartă din fier forjat, splendid realizată, în stil neorococo, fiind cea mai valoroasă piesă din componenţa unei clădiri, de pe întinderea întregului județ.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente strada pe care se află casa se numește Mihai Viteazul.

Construit după planurile arhitectului Kreiszel Géza, în anul 1893, în stil neorenascentist, pe locul fostei săli de sport a Liceului Reformat şi a casei părinteşti a actriţei Prielle Kornelia, fapt consemnat de o placă de marmură albă montată în 1896 pe faţada palatului cu ocazia aniversării celebrei actriţe: “Pe locul acestei clădiri s-a aflat casa în care s-a născut Prielle Kornelia, marea artistă a ţării. Această placă memorială a fost înălţată în anul 1896, la a o mia aniversare a existenţei Ungariei”. Cheltuielile plăcii au fost suportate de proprietarul clădirii.

Szabó Aurel, un renumit avocat, a studiat la Budapesta, fiind unul dintre cei mai culţi oameni ai vremii. Palatul a fost construit cu multă grijă. Intrând pe poarta monumentală a faţadei ne aflăm într-un coridor pictat în stil neorenascentist, de o calitate artistică impresionantă. La stânga intrării, din holul principal urcăm treptele de marmură roz, putând admira pereţii şi tavanul bogat pictat. La etaj, salonul de primire a invitaţilor are un parchet ornamentat, de o frumuseţe aparte, sugerându-se modelul unui covor. Fiecare cameră are alt model de parchet, marchetăria fiind de o calitate unică în zonă.

Atracţia clădirii era celebra bibliotecă, care cuprindea mii de volume, aşezate în dulapuri sculptate. Sticla care împodobea uşile acestor dulapuri era marcată cu monograma Sz.A., iar între ornamentele florale se puteau vedea în basorelief portrete ale unor scriitori şi poeţi. Pereţii erau tapiţaţi cu catifea şi mătase, iar sobele erau adevărate opere de artă. Aici au fost păstrate obiectele personale ale actriţei Prielle Kornelia, donate ulterior oraşului.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Atât strada Tanár, cât şi strada Korház au fost deschise la 1892. La intersecţia acestor străzi se află casa Irsa, construită în 1904, în stil neobaroc.

Camera centrală a fost cea mai spaţioasă încăpere a clădirii, motiv pentru care aici a fost amplasată o orgă de cameră, unicat în zonă. Celelalte camere au fost mobilate cu piese splendide, iar pereţii erau pictaţi cu multe ornamentaţii, după moda vremii, pe fond negru cu flori bleu, roşu – brun sau ocru și contur auriu. Merită menţionate şi sobele de maiolică, în stil art nouveau.

Irsa Béla, fondator şi profesor al Şcolii de Muzică din oraş, a publicat o interesantă broşură intitulată “Menirea Şcolii de Muzică din Sighet”. În colaborare cu Hitter Mária, a pus bazele primei orchestre simfonice din Sighet, dând un nou impuls culturii sighetene de la începutul anilor 1900.

O alee de castani împodobea strada, oferindu-i toamna nuanţe aurii.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Irsa Béla este amplasată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Pintea Viteazul

Ridicat pe locul cimitirului reformat, închis în anul 1887 şi devenit în 1889 Parcul “Regina Elisabeta”, Palatul Culturii a fost ridicat între anii 1912-1913, planurile aparţinând arhitectului Sándy Gyula. Firma constructoare, ‘’Fuchs es Társa’’, din Beregszász, a realizat clădirea din fier beton, fiind prima de acest fel din oraş, iar lucrările speciale din beton cu inserţie preîntinsă au fost asigurate de firma “Pittel & Braunvetter” din Budapesta.

Structura construcţiei, care aminteşte de o cetate medievală transpusă în limbaj art nouveau, se datorează baronului Perényi Zsigmond, comite al Maramureşului, secretar de stat şi preşedinte al Asociaţiei Maramureş.

Destinat a fi sediul Asociaţiei Culturale “Máramaros”, la parter a fost amenajată o bibliotecă, alături de o sală de mese şi un mic magazin. La primul etaj se aflau sala festivă, sala artiştilor, sala de expoziţie, un cazinou, iar la etajul a doilea au fost expuse obiecte de muzeu şi tablouri donate de colecţionarul Urányi Imre, printre care şi celebra pictura a lui Hollósy Simon, ‘’Cetatea Hustului’’.

În 1931 pe tavanul scării principale este pictată o ‘’Alegorie a artelor’’de către Szabó Elemér, cunoscut sub pseudonimul de Livius Bordeaux.

Numele donatorilor unor sume de cel puţin 200 coroane au fost inscripţionate pe plăci de marmură montate la intrare, nume care aminteasc generaţiilor viitoare de sacrificiul făcut de înaintaşii lor pentru edificarea unei clădiri ce urma să contribuie la propagarea culturii în regiune.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Construită în jurul anilor 1880 la interescţia străzilor Lónyay János şi Szlatinai, casa Koch – Gruber este printre primele clădiri care a fost construită în stilul eclectic.

La începutul secolului i se zideşte poarta mare, intrarea în clădire rămânând doar cea de pe strada Lónyay János.
În interiorul clădirii a funcţionat magazinul lui Paszternák Mayer care, cu ocazia sărbătorilor oferea clienţilor fideli câte un mic pachet cadou.

În salonul casei a fost înălţat primul brad din oraş care avea ca şi decoraţiuni becuri colorate, stârnind admiraţia localnicilor.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește… restaurantul Casa Veche.

Una dintre cele mai mari şi mai impunătoare proprietăţi private din Piaţa Regina Elisabeta (azi Piața Libertății), a fost construită prin unirea a două clădiri sub o faţadă unitară. Această lucrare a fost realizată în 1873, când clădirii i-au fost anexate două balcoane din fier forjat, accentuându-se astfel simetria faţadei, şi dând un aspect mult mai grandios casei.

În această clădire s-a născut marele pictor Simon Hollósy, unul dintre cei mai celebri locuitori ai oraşului, fondatorul şcolii de pictură băimăreană, precum şi István Hollósy – scriitor şi Jozsef Hollósy, acesta din urmă fiind om de ştiinţă şi autorul a numeroase scrieri literare.

În curte se află atelierul foto deţinut iniţial de Dapsy Károly, apoi de Szabó János.

Trebuie să amintim şi numele celebrului pictor şi profesor de desen, Zahorai János, unul dintre cei mai renumiţi portretişti ai Ungariei, născut la Sighet în 1835, cu toate că posteritatea l-a dat uitării, deşi merita admiraţia acesteia.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente imobilul găzduiește la parter diverse magazine 

Clădirea băncii austro-ungare a fost construită între anii 1906-1907 la intersecţia străzilor Lónyay Iános şi Jókai Mór, pe locul vechii case Bányai, după proiectul arhitectului Alpár Ignácz din Budapesta. Stilul este unul eclectic, specific lucrărilor arhitectului, cu toate că se pot regăsi şi elemente ale stilului art-nouveau. Atât interiorul cât şi exteriorul sunt bogat ornamentate. Clădiri de bănci aparţinând stilului eclectic, asemănătoare cu cea din Sighet, se pot întâlni şi în oraşe precum Cluj-Napoca, Nyiregyháza, Timișoara.

Intrarea principală, de pe strada Lónyay János, este marcată de o poartă frumos sculptată. Urcând treptele, la dreapta, găsim camera portarului. La parter se aflau birourile, camera directorului, locuinţa de serviciu, iar la etaj, sălile de primire a publicului. Toate încăperile aveau sobe de maiolică pictate manual.

La demisolul clădirii, la izbucnirea războiului, a fost amenajat primul buncăr împotriva bombardamentelor, realizat de firma « Kollerich R.T. » din Budapesta. Spre strada Jókai Mór, curtea băncii este închisă de un frumos gard din fier forjat, realizat în stil neo-baroc.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea este sediul… Băncii Comerciale Române – Sucursala Sighetu Marmației, membră a Grupului austriac Erste Bank.