așa ne-au spus fluturii
în liniile de înaltă tensiune
iubirea nu mai pătrunde

ne pierdem degetele printre ele
adulmecând mirosul fin de piele râncedă

trupul tău abia scos din cuptor
se târăște după trupul meu
anapoda
ne pierdem sentimentele printre gurile sticlelor de apă.
în adâncul nostru știm
că sunt doar niște evacuări sentimentale
că oricât de tare aș fugi
că oricât de
trupul meu uscățiv se va trage în jos după
trupul tău de tinichea
se va împinge în podea
se va coase se va despica se va înăbuși
pentru trupul tău decojit

evacuări sentimentale
nu cunoaștem
aici unde înălțimea pare să nu mai conteze deloc
iar mirosul de canalizare și cerneală se întrepătrund
cu mirosul de transpirație.
pereți mânjiți cu
grei ca o pereche de cercei din aur ce-i străpung bunicii urechea stângă

trupul meu îți va pierde trupul
urmărind cu privirea
o molie de sticlă
apoi
trupul meu
își va uita drumul spre casă

***

lămâie
șosete de culori diferite
părul prins într-un coc amețit cu un elastic de bucătărie
albastru
halatul meu cu cordonul ombilical strâns în jurul burții
mult prea strâns
sânii mei se simt presați de o atmosferă străină
mama îi confundă cu burta
burta nu vorbește
uneori
cuvintele se nasc prematur

spălăm vase doar ca să uităm de probleme
absurditățile chitrice 2023:
chimia seamănă cu mine: amândouă îmi provoacă durere

***

cum ne calculăm fericirea în kgf/m3?
mi-aș dori să mă simt iubită
ca atunci când mama ne făcea sandwich-uri pentru școală
acoperind întregul coridor alb
cu îmbrățișări

la fel de iubită ca atunci
când
îmi împletea cosițe înainte de culcare
să am și eu părul creț creț ca ea
care mereu mirosea a detergent de vase și a vișinată
și care mereu se prindea între dosul palmelor stânjenite
atunci când mă pupa înainte să adorm

iubită
ca acum un an
când bunica îmi dribla în zig-zag
pulovere cambrate pe corp
cu materiale ciudate
și care se simțeau grele
ca o piatră răsucită pe un umăr drept într-o seară de vară
în care ne uităm la Kanal-D
&stăm desculțe pe parchet

iu
bi
tă
ca atunci când mă alintai

habar n-aveai că mă simțeam atât de eu
și de iubită

***

jazz feeds the soul
aplauze la vârsta a treia
urmate de scurgerile vaginale
atunci când e prea târziu

fug alerg pășesc alert în pas grăbit
către semaforul cu linii roșii ce stă să cadă
dar vreau să traversez pentru a mă asigura
că știu
că
exist
mor am decedat m-am stins mi-am dat obștescul
într-o cameră de 2 pe 4 cu femei blonde
le-am iubit prea mult ca să mă mai iubesc pe mine
ochii lor de vodkă prelinsă pe pulpa unui picior
albi

jazz-ul din surdină

e palpitant
e prea cald mă dezbrac
arunc într-o pubelă vârsta a treia &paltonul&șalul&blugii uzați
mi-e rece am frisoane am înghețat sunt febril
începe să mă mănânce pielea
unei cifre rotunjite
săpând în oase castele de nisip
note mai mari de 7 la mate și heterocromia ei
ridicam clădiri din pet-urile de bere
case pentru noi

adorm mă culc mă odihnesc mă repauzez
eu sunt lumina ce se pierde
în tine

Autor, Mira ORZA
Clasa a X-a E
C. N. „Dragoș-Vodă”

Joi, 28 decembrie 2023, de la ora 19:00 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice (sala „Monica Chifor”), MA  RA  MU ne invită să colindăm împreună cu EI!

„Odată cu MA RA MU, am dorit să creăm un spațiu în care tradiționalul și arhaicul să își găsească loc în contemporan. Am colindat prin vârste, am înțeles semnificațiile și esența vechilor tradiții, iar acum, am șters de praf cutiuțele în care am adunat cele mai frumoase colinde pe care le-am auzit la părinți și bătrâni, pentru a le integra într-o formă nouă, potrivită fiecăruia dintre noi.” (MA  RA  MU)

NOI SUNTEM… MA RA MU!

Pavel Ulici – actor și muzician, a debutat pe scena teatrului „Act” în spectacolul „Jocuri în curtea din spate” urmând ca apoi să colaboreze cu diverse teatre independente și de stat. A fost protagonistul filmului „Minte-mă frumos în centru vechi” și a avut apariții în producțiile “The sons of liberty”, “Metal Hurlant” sau “Dragon Heart”. A dezvoltat un proiect muzical indie-alternativ împreună cu Flavia Hojda. Își ia doza de adrenalină din colindatul munților și dealurilor pe bicicletă. Consideră că muzica și actoria sunt instrumentele potrivite pentru el, prin care să își exprime gândurile, emoțiile și personalitatea.

Ligia Hojda – artist independent (songwriter și interpret), își compune propriile piese în colaborare cu alți artiști. A fost semifinalistă la Vocea României 2014. A publicat single-uri precum Fire Gun, Like the Sun, Nomazi. Muzica Ligiei conține aroma nordică, de acasă, înfășurată în stilul indie-folk pop cu elemente electronice. „Pentru mine, muzica e cea mai frumoasă formă de artă prin care poți să te exprimi, e în interiorul nostru și în jurul nostru. E și o formă de terapie străveche care îl ajută pe om să călătorească prin viață.’’ 

Alexandra Maria Hojda – muzician, songwriter, interpret, cântă și ne descântă încă din fragedă pruncie. De atunci, a căutat să se integreze în contexte care să îi ofere posibilitatea de a-și explora calitățile versatile ale vocii. De-a lungul timpului a colaborat cu diferiți artiști, iar în prezent cântă cu Thy Veils, Daniel Dorobanțu, TM Groove, Lucifer-A Rock Opera.

Sergiu Cătană – muzician, interpret, instrumentist percuționist. Se formează în muzica clasică pe băncile școlii, dar se desprinde timpuriu de aceasta croindu-și propriul drum prin lumea muzicii improvizate, care acum e și-acum dispare. Se poziționează în timp și spațiu la intersecția secolelor XX și XXI, în Timișoara. Se caracterizează ca stil prin ruperea conceptelor predefinite lăsând loc celor noi să se contureze. Motto: „Ce a fost are să mai fie, ce are să fie… fie!”.

Flavia Hojda este actriță și interpret. A jucat în filme, pe scenele teatrelor din București dar și în unele seriale sau reclame. Cei mai mulți o cunosc ca protagonista filmelor „Selfie” și „Selfie 69″. A absolvit facultatea de teatru la UNATC. În afară de actorie, se exprimă prin muzică și alături de Pavel Ulici cântă într-un band acustic de indie/alternativ.

Iuliu Augustin, lucrează în industria IT în zona de management iar muzica reprezintă pentru el un aliat cu ajutorul căruia se transpune într-o altă realitate decât cea cotidiană și evidentă. Se descrie ca fiind cu picioarele pe pământ dar cu sufletul orientat spre cer, mărturisind că din când în când îi face plăcere să facă câțiva pași, să simtă cum se desprinde de sol iar cerul îl îmbrățișează. Pe lângă muzică, este pasionat de fotografie și zborul cu parapanta.

Francesca Hojda este interpret, songwriter și studentă la Facultatea de Istorie. Muzica pe care o scrie abordează stiluri din zona pop, indie, r&b, baroque-pop și e mai degrabă ca un jurnal, pentru că întotdeauna a scris despre propriile experiențe și emoții. Până când își va lansa cântecele, urcă melodii pe canalul de youtube și a dezvoltat o comunitate în continuă creștere pe Tik Tok. A studiat muzică timp de 12 ani de-a lungul cărora a participat și la concursuri sau show-uri tv printre care X Factor și Vocea României Junior.

Corneliu Ulici – actor și cântăreț, a fost cunoscut de publicul larg mai întâi ca membru al trupei de băieți BLISS, apoi pentru rolurile sale în filme românești și străine, voice-over, sau ca prezentator TV. „Să pot să cânt, să celebrez iubirea și viața, mă face fericit. Dintre toate lucrurile generatoare de bucurie, muzica mă aduce mai aproape de Cer, în reverență și închinare înaintea lui Dumnezeu”.

Biletele se găsesc pe evticket.ro    dar și înainte de concert la Școala de Muzică.

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor ce simt magia acestor zile:
CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest! З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ! Счастливого Рождества! 

Salut, Sighet!

NR: În fotografie lucrarea „Bethlehem” (2002) a regretatului sculptor Ștefan BALÁZS (1958 – 2014).

Cel mai „vechi” și popular eveniment „laic” desfășurat a treia zi de Crăciun, Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă MARMAȚIA – Sighet (ediția LV – 55), a fost „salvat” anul acesta de către autoritățile locale.
Și totuși, am impresia că an de an amploarea acestui festival își pierde din vizibilitate și este bifat doar pentru a adăuga matematic niște ani și nu pentru a îmbogăți și/sau valoriza resurse. Păcat, avem atâtea instituții, inclusiv la nivel de județ, care au ca obiect de activitate sprijinul unor evenimente cultural – artistice care ar putea promova Maramureșul și ar putea genera plusvaloare pentru zona noastră dar – din păcate – din diferite motive, mai mult sau mai puțin obiective, Sighetul este „uitat” și lăsat să… sucombe.

Nu știu dacă „cineva” dorește dispariția acestui festival – foarte apreciat în urmă nu cu foarte mulți ani – sau este o problemă de management și/sau comunicare inter – instituțională județeană. Știu că s-au redimensionat (negativ) unele alocări bugetare la toate nivelurile dar există niște priorități care trebuie vizate „ad usum”. Oare de ce CJ Maramureș face „economii” (doar) la Sighet?

Așadar, Primăria Sighet, Consiliul Local, împreună cu Muzeul Maramureșan Sighet, Centrul Cultural (local) și… sponsori generoși (locali) și-au asumat structura „consacrată” a zilei de 27 decembrie 2023: organizarea alaiului tradițional și a paradei formațiilor artistice (centrul municipiului, ora 12:00). Urmează, de la ora 14:00, să-i vedem pe scena centrală pe Lavinia Goste și Marius Zorilă (sper că știți cine sunt) și, de la ora 15:00, vor evolua formațiile participante la festival în spectacolul de datini și obiceiuri de iarnă.

Să vedem ce/ cum va fi și anul acesta, miercuri, 27 decembrie 2023, dar vremea și vremurile sunt… imprevizibile. Surprizele plăcute sunt pe cale de dispariție. Sper să mă înșel!

Oricum, partenerii media vor fi „la datorie”, în centrul orașului nostru, pentru a se bucura sau întrista (live).
Până miercuri, la Festival… Crăciun liniștit și îmbelșugat tuturor!

I. Mariș

Azi, 23 decembrie 2023, se împlinesc 110 de ani de la nașterea părintelui prim – protopop dr. Dobos Janos, paroh romano – catolic de Sighet și coordonator al activității romano – catolice din Maramureșul istoric timp de aproape patru decenii, personalitate spirituală de mare anvergură în condițiile dificile ale regimului comunist, intelectual de valoare și păstor dăruit al catolicilor sigheteni (un merit special având în primirea și păstorirea românilor greco-catolici persecutați de regimul comunist).
O prezentare biografică mai amănunțită a apărut pe „Salut Sighet” în anul 2018 și poate fi citită aici. Viața și activitatea părintelui Dobos în slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii au fost evocate duminică 17 decembrie 2023 la biserica romano-catolică din Sighet, în cadrul liturghiei de la ora 12:00.

Requiem aeternam dona ei, Domine, et lux perpetua luceat ei! Requiescat in pace!
Veșnică odihnă si memoria binecuvântată!
Isten nyugtassa!

Preot prof. Marius Vișovan

Când apare ceea ce se lăsa așteptat, nu poți decât să strigi Evrika.
Mă refer la cel mai recent număr al Revistei Marmația, numărul 19, apărut în condiții grafice excelente. Revista, editată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, are un colectiv de redacție de excepție: redactor-șef, Viorel RUSU, secretar, Dan POP, Colegiul Științific este asigurat de dr. Nona PALINCAȘ (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București), dr. Ioan STANCIU (Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca) și dr. Ionuț Virgil COSTEA (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), tehnoredactare, Tünde PÉCSI, iar coperta este opera lui Emanuel LUCA și Zamfir ȘOMCUTEAN. Pe coperta acestui număr apare Sigiliul lăcătușilor, tâmplarilor, frânghierilor, rotarilor, fierarilor și cuțitarilor din orașul Baia Sprie (1826). Revista reunește 12 studii și articole științifice grupate pe domenii, respectiv Arheologie (4), Istorie (5), Restaurare–conservare–desen (1), Recenzii (1) și Studii muzeale (1).

Partea de Arheologie este deschisă de către cercetătorul Dan Pop, cu un studiu dedicat Cercetărilor arheologice non-intruzive de pe traseul Centurii ocolitoare a  municipiului Baia Mare, de pe traseul Baia Sprie, Șișești, Dumbrăvița, Baia Mare, Groși, Recea, Tăuții Măgherăuș și Cicârlău. În urma cercetărilor de suprafață de pe traseul de 31.8 km, au fost identificate vestigii arheologice în 12 puncte, din care 6 pe traseu și 6 în imediata vecinătate a rutei ocolitoare. Ceramica, resturile de turnare (zgură) și obiectele de lut ars descoperite aparțin mai multor epoci (de la preistorie, epoca romană sec. II-IV, medieval-timpurie sec. VII-IX etc.). Pentru înțelegerea schimbărilor care au avut loc în nord-vestul României din cauza războaielor marcomanice, recomand studiul arheologului Marius Ardeleanu dedicat Așezării de epocă romană (Barbaricum) de la Bozânta Mică, punctul Grind. Artefactele descoperite în cadrul campaniilor de cercetare, care au avut loc între anii 2009 și 2015 (ceramică modelată cu mâna sau la roată, materialele arheometalurgice, un medalion roman, două monede și două fibule), indică locuirea unei populații dacice (cu anumite influențe germanice) pentru o scurtă perioadă de timp, după războaiele marcomanice și până la începutul/mijlocul secolului al III-lea. În ultimul timp, descoperirile romane în județul Maramureș s-au înmulțit. Asta o demonstrează și articolul muzeografului Raul Cardoș, Un denar roman descoperit la Dămăcușeni. Este vorba despre un denar roman imperial emis în timpul domniei împăratului Hadrian, care completează lista descoperirilor arheologice de epocă romană din Țara Lăpușului.

Secțiunea Istorie debutează cu un studiu interesant al Roxanei Mișca, dedicat Sigiliilor de breaslă din Baia Mare publicate în anii 1966-1971. Beneficiind de o calitate mai bună a planșelor, unele retușuri sau detalii revăzute și reinterpretate (amintesc aici doar lâna în loc de palmier, iar pe restul vă invit să le descoperiți Domniile Voastre) și cele câteva piese inedite, constituie suficiente motive pentru ca sigiliile de breaslă publicate de către Magdalena Bunta (1966) și Mircea Zdroba (1971) să fie prelucrate și republicate la standardele actuale.

În Familia lui Teodor Lengyel (1838-1909), un preot greco-catolic devotat slujirii în parohia Stremț, cercetătorii Daniel-Victor Săbăceag și Viorel Câmpean scot în evidență cele mai importante momente din biografia preotului cu 46 de ani de slujire în parohia Stremț: de la Pronuciamentul de la Blaj, conscripțiile publice pentru susținerea soldaților din Războiul de Independență, ridicarea bisericii de zid cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, și până la activitatea politică de susținere a activistului Gheorghe Pop de Băsești sau cea de Președinte al Reuniunii filialei învățătorilor români din cercul Băsești (1884); în plus, de remarcat și frumoasa portretizare a unor membri ai familiei pe care acest preot a întemeiat-o.

Doamna dr. Marta Cordea, bibliotecar la secția de carte veche a Bibliotecii Județene Satu Mare, semnează articolul Colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene Satu Mare, creionând câteva dintre modalitățile prin care acest fond a fost valorificat. Amintesc aici colecția de carte străină din secolele al XV-lea și al XVI-lea, volume editate la edituri și tipografii celebre, dintre care cele mai valoroase, cele 5 incunabule (știați că Decretul Gratiani (1486) este singurul din România, existând doar 11 în întrega lume), cele de secol XVI-XVIII (Titus Vespasianus Strozzius, Paulus Melissus, 8 tipărituri plantiniene apărute între anii 1567-1583, prima ediție a lucrării cronicarului bizantin Kinnamos De rebus gestis imperatores Constantinopolis Ioannis et Manuelis Comnenorum historiarum libri IV, realizată de editorul olandez Cornelius Tollius sau achiziționarea bibliotecii cărturarului Nae Ionescu, un Atelier memorial care cuprinde numeroase volume din domeniul istoriei și criticii literare, cărți vechi, publicații periodice vechi și manuscrise ale profesorului.

Istoricul Marius Câmpeanu atrage atenția asupra potențialului major de cercetare a temei Ofițeri români din plasa Mănăștur în Primul Război Mondial prin posibilitatea îmbunătățirii biografiilor celor 15 ofițeri originari din Berința, Brebeni, Ciocotiș, Copalnic-Mănăștur, Fânațe și Măgureni, înrolați în cele două unități militare: Regimentul de infanterie 63 Bistrița și Regimentul de Honvezi 32 Dej.

Faptul că presa comunistă a fost cenzurată nu mai reprezintă astăzi o noutate. Mai mult, publicația Pentru Socialism a constituit, pe plan local, un instrument important al manipulării mediatice cu privire la problematica externă: agresiunea Egiptului, Criza Canalului de Suez, problema cipriotă, conflictul arabo-israelian din Orientul Mijlociu, problema înarmării etc., și totul în vederea atingerii unui scop pe care nu cred că e cazul să-l menționăm aici. Toate acestea în articolul lui Ioan Botiș, Lumea internațională în ziarul Pentru Socialism. De la revoluția din Ungaria la instaurarea comunismului în Cuba (1956-1959).

În Restaurarea, Conservarea și Desenarea bunurilor culturale mobile. Tezaurul dacic de podoabe din argint descoperite la Vărai, com. Valea Chioarului, conservatorii Monica Ghiman, Zamfir Șomcutean și restauratorul Dorian Ghiman militează pentru combinarea desenului cu fotografia, astfel încât obiectul prezentat să fie pe deplin înțeles atât din punct de vedere estetic și vizual, cât și din perspectiva tehnicii și preciziei realizării acestuia. La final, după prezentarea pe care Daniel Cornel Barna o face volumului Familii de preoți greco-catolici din Țara Năsăudului (1700-1948), semnat de Elisabeta Scurtu, muzeografele Oana-Alexandra Chirilă și Oana Leșiu creionează participarea, în premieră, a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș la evenimentul organizat de Rețeaua Organizațiilor Europene a Muzeelor (NEMO), în articolul Inovația începe din interior. Reziliența muzeelor în vremuri dislocante (9-11 octombrie 2022, Loulè, Portugalia) și solicită o serioasă autoevaluare a stadiului în care se află Muzeul Județean, sugerând implementarea chestionarelor dezvoltate și puse la dispoziție de Alianța CHARTER. Iar cu privire la cel de-al patrulea articol din secțiunea Arheologie, îi las lui Teofil Ivanciuc plăcerea de a-i face o scurtă prezentare.

Articolul O monedă postaureliană și Depresiunea Maramureșului în secolul IV d. Hr. (autori, T. Ivanciuc și M. Voinaghi) se referă la o monedă de bronz emisă de împăratul roman Magnentius, la Treveri (azi Trier, în Germania) în anul 352. Aceasta a fost descoperită în anul 2016, în zona montană Piatra Tisei de lângă Sighetu Marmației și reprezintă o descoperire rară pentru Maramureș, unde până acum au fost descoperite numai 12 monede de secol IV (dintre care doar pentru două se cunoaște locul descoperirii) și o singură locuire certă, cea de la Sarasău-Zăpodie. În sudul actualului județ Maramureș a fost găsită o singură monedă de secol IV, însă numărul așezărilor din acea perioadă este mult mai ridicat. Studiul enumeră și locuirile și descoperirile monetare din secolele II-IV din întreg Maramureșul, referindu-se atât la județul actual cât și la sectorul de la nord de Tisa, astăzi în Ucraina. Apartenența etnice a celor care locuiau în aici în acele vremuri rămâne incertă: s-ar putea ca aceștia să fi fost daci ori un amestec de daci cu o populaţie germanică, la fel de bine cum puteau să aparţină unui alt grup etnic, al cărui nume rămâne, deocamdată, necunoscut.

„Istorie se cheamă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, nu ceea ce am vrea să se fi întâmplat”, scria marele istoric Nicolae Iorga.

Fiecare studiu, fiecare cercetare, contribuie, mai mult sau mai puțin, la cunoașterea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Iar cunoașterea înseamnă bogăție.

Prof. Marius Voinaghi

Urmele lăsate în scena MAREI, a Ansamblului folcloric MARA din Sighetul Marmației, de către cei ce au marcat-o în anii de glorie nu s-au șters. Vor rămâne definitiv în memoria celor ce le-au făcut, a celor ce au iubit și iubesc folclorul, tradiția, dansul, cântecul, obiceiurile, portul și graiul, toate împodobite cu har și dăruire, aduse de la rădăcina lor din lumea satului și duse în scenă, și apoi purtate peste tot în lume întru cunoaștere a ceea ce suntem și vom fi.

Mitul MAREI, spiritul a ceea ce am arătat atunci în scenă, va dăinui, se va manifesta și în afara ei sub diferite forme, disipat local, în diverse puncte ale țării și chiar dincolo de granițe. Da, a trecut granița, oceanul, însă legătura cu tot ce a fost artistic nu s-a rupt, ba dimpotrivă, a luat o formă inedită, surprinzătoare.

Nu o mai lungesc și vă dezvălui că este vorba despre prietenul și colegul de scenă, prof. Gigi Sîrbu, descoperindu-și acolo, peste ocean, în SUA, o altă formă de manifestare artistică pe aceeași temă folclorică și nu numai – PICTURA.

Nu a uitat de aceste locuri ce l-au marcat artistic, social și profesional, punând pe pânză, în culorile sezonului, scene din traiul de la țară, parcursul secvențial al omului, obiceiurile, tradițiile de iarnă din preajma și timpul sărbătorilor Crăciunului. Realizări emoționale și emoționante petrecute sub ochiul critic al partenerei de dans și de viață, Marika.

Și-a drămuit foarte precis prețiosul timp reușind să ne transmită câteva tablouri ce surprind îndeletniciri de iarnă (căratul fânului din câmp), peisaje maramureșene, ulițele satului, colindători, un dans al măștilor (masca fiind o piesă de recuzită dramatică), ce poate fi o secvență dintr-o piesă creștin-folclorică – Viflaimul.

Nu a uitat nici de colegii de scenă care s-au grabit să plece într-o altă dimensiune, imortalizând lăcașurile de cult ce domină lumea satelor, iar tabloul cu treptele ce duc la biserică reprezintă biserica din Desești, cu cimitirul în care își doarme somnul de veci fostul nostru coleg de scenă Petrică Verdeș.

Ne-a transmis doar o parte dintre tablourile tematice de sezon ce cuprind și Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tablouri ce se vor regăsit într-o viitoare expoziție acolo, peste ocean, și probabil și aici, în locul în care s-a remarcat artistic și profesional, loc  ce a devenit izvor inspirațional pentru noua pasiune.

Mulțumim stimați prieteni și colegi de scenă, Marika și Gigi SÎRBU, pentru cadoul pe care ni l-ați oferit de Sărbători, împreună cu urările voastre de… SĂRBĂTORI FERICITE și CRĂCIUN FERICIT!

Și noi vă dorim doar BINE, SĂRBĂTORI LINIȘTITE și… CRĂCIUN CA ACASĂ!

Gheorghe Mihăiescu

Apelul meu e pur formal. Ştiu că nu ne bagă nimeni în seamă, că sunt atât de multe probleme de sănătate în ţara asta, încât nu ştii cine-i mai bolnav: omul sau ministerul?

Vreau să dezlege cineva „misterul” după care funcţionează(?) spitalele din România. Ca locuitor al Sighetului, doresc un răspuns mai bine ţintit, anume despre situaţia din spitalul municipiului multisecular, la care mă duc şi eu şi oricine din oraş sau din zonă pentru un consult, o operaţie, o trimitere, de orice ar fi nevoie.

Am scris de mai multe ori despre excelenţii medici care mi-au salvat viaţa în vremea pandemiei cu Covid. Nu pot spune nimic rău nici acum despre modul cum mi s-a rezolvat o altă  problemă de sănătate. Amabilitate, profesionalism de înaltă clasă şi gratuitate absolută. Este tot ce pot să spun, în sinteză.

Apare, însă, o problemă în sistemul medical românesc. Zic că-i problemă în sistem pentru că nu cred să fie specifică doar pentru spitalul din Sighet. Desigur, n-am avut ocazia să discut cu cineva internat în alte spitale din ţara asta, dar nu văd de ce în altă parte în patria noastră carpato-danubiano-pontică problema pe care am aflat-o azi n-ar exista.

Mă încăpăţânez să cred că Sighetul nu poate fi o excepţie (negativă!) pe care am s-o prezint imediat, iar oriunde în altă parte lucrurile arată aşa cum ar trebui să arate.

Un bărbat pensionar, din Sighetu Marmaţiei, plătitor pe întreaga perioadă a activităţii profesionale a dărilor către stat, inclusiv cele pentru sănătate, ajunge la spitalul din Sighet pentru un consult medical de specialitate, cu trimitere de la medicul de familie.

După consult, i se spune că este internat de zi, deci nu va rămâne în spital.

Atenţie la cele ce urmează!!! I se transmite omului care a contribuit ani şi ani la sistemul de sănătate din România că trebuie să vină la consult în fiecare zi la ora 8!!! Pot fi internaţi – şi să rămână internaţi – doar cei care se încadrează în categoria caz social. Asistaţii social au întâietate.

Păi de ce a plătit omul care a fost salariat şi s-a dus în fiecare zi la locul de muncă?? Ca să vină acum tot în fiecare zi de acasă la consultul medical, la tratament  şi apoi să plece acasă??

Cum vine asta, domnilor care aveţi grijă de bunul mers al sistemului de sănătate din România?

Poate fi găsită o soluţie şi pentru internarea asistaţilor sociali, şi pentru internarea plătitorilor de taxe, impozite şi contribuţii care se văd – în cazul când au nevoie –  trimişi la plimbare zilnică între casă şi spital.

Adică, oare ne mai facem bine? Sau, ce spunea poetul American Ralph Waldo Emerson („Societatea este un spital de bolnavi incurabili”- sursa: rightwords.ro) în secolul XIX se vede a fi valabil în secolul XXI, undeva, într-o ţară europeană care bâjbâie în găsirea drumului spre normalitate?

Horia Picu

În fiecare an, Decembrie este expresia dăruirii, a așezării, a unui bine împărtășit. Sărbătoarea devine parte din viața noastră, cu tot ceea ce nu a reușit, pînă acum, să clădească anul sau cu tot ce nu s-a putut materializa în adunarea și desfacerea zilelor. Acum ne aducem aminte de ceilalți mai mult decît de obicei, ne aplecăm inima și sufletul spre a dărui, spre a fi. Ne înnoim prin haine și prin gesturi, ne acordăm sufletul la muzica unei deveniri lente, sacadate, înalte. Ne smerim înalțîndu-ne și ne înălțăm smerindu-ne. Ne facem mai altfel, mai deschiși, mai sensibili. Frigul de afară compensează cu o revărsare de căldură sufletească, pe care o trăim și o dăruim din plin celor din jur.

Ne facem bilanțuri, socoteli, critici, tragem concluzii, ne ancorăm în planuri, proiecte, propuneri, ne legăm de cuvinte și de idei, de promisiuni sau de speranțe pe care dorim să le vedem, în anul ce vine, puse sub zodia împlinirii. Ne îmbunăm pentru a deveni mai buni, ne învățăm pentru a fi mai învățați, ne legăm pentru a fi mai legați.

Lăsăm deoparte de ce-urile care ne-au măcinat gîndurile și rîndurile vieții, aruncăm peste bord balastul care ne inundă mult prea mult zborul sau ființarea, întindem aripi către cer și simțim, mai mult ca și pînă acum, mireasma de mister. Acoperim cu zăpada fulguranței noroiul și nuanțele de gri care ne dau, în restul zilelor, ternura…

Învățăm, zi de zi, să știm. Să acceptăm lumea așa cum este. Să fim. Și pentru aceasta, lui Decembrie, să-i mulțumim.

Mihai PĂTRAȘCU

Foto: Peter Lengyel

Arestați în august 1948 și întemnițați în închisoarea din Sighet (actualul Muzeu Memorial), tinerii maramureșeni din grupul de rezistență anticomunistă (majoritatea elevi la Liceul „Dragoș Vodă”) au fost mutați toți la venirea iernii în celula 74, de la etajul 2, o celulă mai mare cu 9 paturi, iar ei erau 18 (dormeau doi într-un pat). Frigul, alimentația insuficientă, restricțiile de tot felul și îngrijorarea pentru ce va urma nu au putut stinge bucuria tinerească de a fi toți împreună, într-o atmosferă de solidaritate și comuniune spirituală cultivată încă din libertate dar sudată enorm în anii de detenție. Amintirile lui Gheorghe Andreica sunt pline de farmec…

„Cu post, cu rugăciune, cu repetarea tuturor colindelor zile la rând, învăţând unul de la celălalt tot ce s-a uitat sau ce nu s-a ştiut deloc, am ajuns în seara de Crăciun. Puiu Andreica (cel mai mic din lot, 15 ani ) nu-şi putea imagina să treacă seara de Crăciun fără să plângă când îşi va aduce aminte de alte Ajunuri petrecute cu familia. Era şi normal să cugete astfel. El încă nu trecuse pragul copilăriei. Noi, ceilalţi, chiar dacă nu depăşisem cu mult hotarul – eram măcar cu ambele picioare pe acest prag şi pregătiţi a face pasul următor, spre bărbăţie.
Întreg programul închisorii a fost devansat (încă nu intrase în vigoare noul regulament, de tip comunist, care evident excludea orice sărbătoare religioasă). Cina s-a servit cu o oră mai devreme. Gardienii erau îmbrăcaţi în haine curate şi parfumaţi. Chiar şi moş Tivadar (un gardian mai în vârstă, din Rona de Jos) mirosea a busuioc şi măghiran – parfumul cel plăcut şi sănătos al ţăranilor din Maramureş. Arpacaşul primit la cină era mai gros ca de obicei.
Pe două paturi am aranjat puţină mâncare din pachetele de acasă (care la scurtă vreme au fost complet interzise), aşa cum am crezut noi că ar fi mai cu gust. Am aprins focul şi am aşteptat să iasă fumul. Dintr-o bucată de hârtie rătăcită prin pachete am tăiat 18 fâşii subţiri, care trebuiau să simbolizeze lumânările de pe pomul de Crăciun.
Cum a trecut „închiderea”, am aprins cu toţi aceste mici torţe, iar Nelu Dunca a dat tonul colindelor, începând cu „O, ce veste minunată”. Ne-am ridicat cu toţii în picioare şi am cântat în surdină. După ce am terminat de mâncat, am continuat cu toate colindele pe care le ştiam şi am evocat toate obiceiurile din Maramureş.
A fost o seară de înălţare sufletească cum până atunci nu mai trăisem. Ne miram cu toţii, şi mai ales Puiu Andreica, cât de sublimă a fost acea seară în care – după socoteala lui – ar fi trebuit să plângă.
Ne-am culcat târziu, după miezul nopţii, iar în loc de rugăciunea de seară am colindat „Nouă azi ne-a răsărit”… (Gheorghe Andreica, Cu ghiozdanul la închisoare)

În anii următori, ziua de Crăciun îi va găsi pe tinerii sigheteni la Pitești, Aiud, Gherla, Canal… în împărăția torturilor și a groazei, unde „înghețul se întinde pe suflet, pe oase, pe fier…” iar deținuții păreau niște „strigoi care colindă la geamuri opace…” (cum avea să spună mai tîrziu Aurel Vișovan). Prin comparație, Crăciunul de la Sighet din 1948, chiar petrecut în închisoare, li se părea retrospectiv ca un moment luminos,  de bucurie și speranță…

Emmanuel! Dominus nobiscum! Domnul e cu noi!

Preot prof. Marius Vișovan

În acest an, în patrimoniul Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, Secția Istorie și Arheologie, a intrat un inel medieval descoperit la Vadul Izei, punctul Căitari, la marginea drumului de culme ce face legătura între Berbești și Șugău, în realitate vechiul drum al sării (la nici 2 km de locul descoperirii se află Feredeauăle), de către Alin Stan, membru al Asociației Pro Detecție Maramureș (Foto 1). El vine să întregească frumoasa colecție de 9 inele medievale din patrimoniul muzeului[1](4 achiziționate de la Giulești în deceniul 8 al al secolului trecut, și 5 descoperite de către membri Asociației Pro Detecție în pasul Hera, pe vechiul drum de legătură dintre localitățile Rona de Sus și Petrova). Piesa are numărul de inventar 26.466, este turnat din bronz, 6,5 g greutate, discul măsoară 18 mm și este într-o stare bună de conservare. Șatonul rotund, ușor înălțat față de verigă (Foto 1) este decorat cu un cerc incizat în care sunt dispuse trei seturi a câte două incizii paralele, un set ce împarte cercul în două jumătăți, iar celelalte de-a stânga și de-a dreapta aproape-n oglindă, respectiv cu patru sferturi de „pâinișoare” decorate cu 4 mici incizii de-a curmezișul lor, paralele și ele. Zona de întâlnire dintre șaton și verigă este decorată pe ambele părți cu câte trei incizii paralele, sub care sunt dispuse șase mici incizii paralele, tot așa, pe ambele părți.

Toate similitudinile din arealul transilvan indică o datare de secol XII-XIII (CRAIOVAN, 2019, 167-173). Inelele au jucat un rol important în universul lumii medievale, reprezentând una dintre cele mai răspândite și prestigioase tipuri de podoabă. Piesa noastră aparține inelelor cu șatonul supraînălțat, iar corpul este comun cu veriga inelului (ȚEICU, 2009, 43). Celelalte inele din colecția muzeului sunt podoabe modest lucrate cu un decor sumar format din linii incizate, motive geometrice ori asociate cu motive realizate prin impresiuni. Cele mai simple modele de inele erau purtate și utilizate de către clasa de mijloc sau de jos, lucru confirmat de numărul mare de piese descoperite în necropolele și așezările medievale. Din secolul al XIII-lea s-au păstrat în arealul transilvan inele ciocănite, cu placă, sigilii personale, verigi simple, torsionate, bătute, turnate, cele mai favorizate fiind cele cu șaton. Motivele decorative au avut rolul ambivalent de „instrument” de marcare a statutului în clipa în care șatonul conținea marcaje identitare, însă doar o parte a acestora a avut rosturi de a sigila documente (RUSU, 2019, 493). Există mai multe opinii cum că aceste inele sunt eclesiastice (C. I. POPA, 2012, 160), funerare, amulete, „vrăjite”, medicale, însă un lucru e clar: în secolul al XIV-lea, ele substituiau, imitau mesajele cu valoare heraldică. Inelele cu șaton decorat, fie turnate, fie gravate, erau apanajul categoriei inferioare a elitei, au ajuns ca-n secolul al XVI-lea să fie folosite și de către iobagi. Marea majoritate a modelelor se adresau ambelor sexe, putând fi folosite atât de femei, cât și de către bărbați.

Pentru zona Maramureșului, inele similare, publicate ca fiind sigilare, au fost descoperite în cadrului contextului funerar din jurul bisericii de piatră, aparținând romanicului, de la Giulești.  Pe baza cercetării arheologice întreprinse aici de către Radu Popa între anii 1966-1968 (POPA-ZDROBA, 1969, 270-282; POPA, 1969, 26 – 44), s-a putut conchide că cea mai veche biserică din piatră din Maramureș a cunoscut trei faze de construcție, astfel încât ea s-a mărit treptat până la forma în care și-a încetat existența la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1880, când a fost demontată (KACSÓ, 2011, 337 – 339) sau cândva după 1884, când materialul ei a fost refolosit la ridicarea noii biserici, sfințirea ei având loc în anul 1888 (BABOȘ, 2002, 274).

Monumentul a fost încadrat în categoria modestelor biserici-sală din etapa de sfârșit a romanicului, care se datează în Transilvania undeva la sfârșitul secolului al XIII-lea (Foto  2 – Reconstituirile propuse de A. Baboș). Datarea fazelor de construcție a monumentului este asigurată de inventarul mormintelor descoperite în interiorul și exteriorul bisericii, prima dintre ele fiind pusă în concordanță cu cei doi denari de argint emiși de regina Maria (1382 – 1387) și cu inelul-pecete din argint cu pelicanul care-și sfâșie pieptul pentru a-și hrăni puii, vechi simbol creștin. Totodată, au fost descoperite și cercetate (întregi sau parțial deranjate) 113 morminte (Foto 3 – Situația de plan). Inventarul funerar conținea 11 monede (sec. XIV – XVIII), 9 inele, din care 7 sigilare, considerată a fi „prima colecție unitară de inele-peceți” (Foto 4  – inele sigilare). Colecția unitară, admite Radu Popa ca fiind ipotetică, simbolul heraldic al capului de bour foarte schematizat, cu coarne arcuite, ochi mari și un bot alungit (Foto 4. b,c,d); și  două inele cu placă (șaton) poligonală cu reprezentarea Maramureșului, cuprins între munți (triunghiuril) și văi(incizille dintre triunghiuri). Evident că astăzi aceste interpretări sunt hazardate, dacă nu

depășite. Cel mai vechi și singurul, până astăzi!, este prevăzut cu inscripție (Foto 4.a ; 5 – inelul se află în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie; foto: Zamfir Șomcutean). El a fost descoperit în regiunea bazinului unui schelet îngropat în colțul de sud-vest al navei, în M(ormântul) 35 de pe plan. Inelul are placa superioară din argint (de formă rotundă cu diametrul de 18 mm) gravată, în centru, cu o reprezentare a pelicanului care își sfâșie pieptul pentru a-și hrănii puii. Pe margine, între două linii concentrice, este gravată în semiunciala gotică, specifică sfârșitului de secol XIV, inscripția ＋J.M.IV.DO.AT. (ultima literă nefiind sigură).

Originea simbolului pelicanului a rămas un subiect de dezbateri și diverse interpretări, iar semnificațiile sale au fost influențate de o varietate de culturi și tradiții religioase. Atât în greaca veche (pelecan), cât și-n latină (pelikanus) înseamnă „străpuns”, reprezentând simbolul jertfei supreme și al dragostei paterne. Legenda ne relatează cum șarpele a intrat în cuib și a mușcat puii, iar pelicanul, pentru a-i salva, își sfâșie coșul pieptului, oferindu-le drept antidot, sânge proaspăt.

Simbolul pelicanului, așa cum este el cunoscut și utilizat azi în creștinism, poate fi urmărit până în perioada Antichității târzii, mai ales în scrierile Physiologus, o colecție de alegorii medievale, care au popularizat povestea pelicanului hrănindu-și puii cu sângele său. Versiunea cea mai cunoscută și răspândită a fost tradusă în latină în jurul secolului al IV-lea și a fost distribuită în Europa medievală.

Interpretarea pelicanului care-și hrănește puii cu sângele său a devenit asociată cu simbolismul creștin al sacrificiului lui Isus Cristos pentru omenire.   Pelicanul a devenit un subiect comun în arta și literatura medievală, reprezentând simbolul creștin al sacrificiului și compasiunii. Lucrările de artă și literatură ilustrează pelicanul ca pe un simbol al iubirii divine și al sacrificiului de sine. Icoana Pelicanului din Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Egipt este unul dintre cele mai vechi exemple cunoscute de reprezentare a pelicanului în arta creștină. Acesta datează din secolul al VI-lea și ilustrează pelicanul hrănindu-și puii, reprezentând simbolic sacrificiul divin (BLUE, 2013, 109). Pelicanul, ca simbol al sacrificiului și al compasiunii,

este prezent în multe biserici din Europa, fiind adesea reprezentat în sculpturi, vitralii sau picturi murale: Catedrala Notre-Dame, Paris, Franța (vitralii și decorațiuni interioare din catedrală prezintă reprezentări ale pelicanului), Catedrala St. Vitus, Praga, Cehia (pelicanul este prezent în unele decorațiuni ale catedralei, simbolizând sângele lui Isus Cristos și sacrificiul său în tradiția creștină), Catedrala Lincoln, Lincolnshire, Marea Britanie (în interiorul catedralei, simbolul pelicanului poate fi găsit pe unele sculpturi și ornamente, reprezentând simbolistica creștină a sacrificiului și regenerării COPE, 2022, 87-89).

În Regatul Ungariei, acest simbol creștin începe să fie folosit începând cu secolul al XII-lea  (MAGYAR, 808; BIBLIAI JELKEPEK, 64). Îl întâlnim pe cheile de boltă, în vitralii și picturi murale, cahle de secol XVI, în caseta din holul biserici reformate din Baraolt (Foto 7), simbol heraldic în Secuime al familiei Donath (1710 – Foto 8; SZEKERES, 205,60), sau  la baza portalului sacristiei bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca (1532 – Foto 9, de ansamblu și detaliu).

În ceea ce privește interpretarea inscripției, Radu Popa a propus citirea J(udex) M(aramorosiensi) Iv(anca) Do(minus), cu trimitere la personajul Ioan din familia giuleștenilor, care a deținut demnitatea de jude al nobililor în anul 1426. Pentru un jude al nobililor pledează și Teofil Ivanciuc, dar nu Iv(aka), ci IV (patru roman), iar pentru DO și AT, Dominus/ Dobroslow/Dobritze și Ambroziu/Andrei/Adeodatus (IVANCIUC, 2019, 10-11). Însă nimeni nu a publicat amprenta pe care îl lasă inelul -pecete, sigilar (?) de la Giluești (Foto 8). Lansăm ipoteza că artizanul care a realizat inelul l-a imprimat corect. Adică a realizat simbolul pelicanului cu atâta acuratețe în negativ pentru a inscripționa greșit literele? Sau acceptăm varianta că nu este sigilar , doar de statut, celui de-al IV-lea jude al nobililor. Să fie recompensat slujitorul regal, sau urmașii lui, din Giulești pentru fidelitatea față de coroana maghiară cu un inel aparținând PA (rs) OC(cidentalis), cunoscut fiind faptul că Dragoș, fiul lui Gyula, este numit în diploma din 20 martie 1360 fidelis Olahi nostri de Maramarusio deoarece adusese anterior, la o dată greu de precizat, Moldova sub ascultare (PECICAN, 2010, 187)? Să aparțină unui preot? Oricum, dacă admitem că este unul sigilar și scris corect, atunci el s-ar citi † PA:OC.VI.N.L. Nu rămâne decât să-l și descifrăm. Istoria acestui inel spectaculos mai are răbdare. Sau, de ce nu, până la sfârșitul lunii decembrie, când se va desfășura Sesiunea de lucrări și comunicări științifice Peisajul cultural – abordări interdisciplinare, organizată în perioada 27-28 decembrie 2023 la Muzeul Maramureșan.

Bibliografie:

BABOȘ, 2002 – Alexandru Baboş, Baserica sa de pétra care n´are socia in giuru, în  Acta Musei Maramoresiensis, I, Sighetu Marmației,  2002, pp.267 – 288.

BLUE, 2013 – Debbie Blue, Consider the Birds: A Provocative Guide to Birds of the Bible, 2013, Abingdon Press

C.I. POPA, 2012 – Cristian Ioan Popa, Inelul de devoțiune de la Vinerea și problema inelelor Marianice medievale, în Apulum, XLIX, 2012, pp. 157 – 190.

COPE, 2022 – Gilbert Cope, Symbolism in the Bible and Church, 2022, Philosophical Library Open Road

CRAIOVAN, 2019 – Bogdan Alin Craiovan, Inele medievale cu și fără chaton descoperite pe teritoriul jud. Timiș, România, Patrimonium Banaticum,IX, 2019, p. 167 – 175.

KACSÓ, 2011 – Carol Kacsó, Repertoriul arheologic al județului Maramureș, vol.I, BiblMarmația, 3, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2011, 628 p.

IVANCIUC, 2019 – Teofil Ivanciuc, Inscripții medievale maramureșene de secol XIV – XVI, în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 12, 2019, pp. 7 – 28.

PECICAN, 2010 – Ovidiu Pecica, Letopisețul unguresc. O scriere istorică din Ungaria angevină, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2010, 190p.

POPA-ZDROBA, 1969 – Radu Popa – Mircea Zdroba, Ctitoria cnezilor giuleșteni. Un nou monument românesc de piatră din Maramureș, în SCIV, tom 20, 1969, pp. 267 – 285.

POPA, 1969 – Radu Popa, Cnezatul Marei. Studii documentare și arheologice în Maramureșul istoric, Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare, 1969, pp. 5 – 79.

RUSU, 2019 – Andrei Adrian Rusu, Castelul și spade. Cultura materială a elitelor din Transilvania în evul mediu târziu, Cluj – Napoca, 2019.

STILL, 2011 – Gertrude Grace Still, A Handbook of Symbols in Christian Art, 2011, Touchstone

SZEKERES, 2015 – Attila István Szekeres, Patrimoniul heraldic al județului Covasna, Editura Tinta, Arcuș, 2015.

ȚEICU, 2009 – Dumitru Țeicu, Arta minoră medievală din Banat, Timișoara, 2009, 239 p.

[1] Colecția de inele constituie obiectul unui studiu aflat în cercetare; acesta va fi prezentat la Sesiunea de comunicări științifice „Peisajul cultural – abordări interdisciplinare”.

Autor, prof. Marius VOINAGHI

Vorba aia: „care bucurie… şi la ei să fie!”. De fapt, politica de nebăgare în seamă a Maramureşului istoric, locul unde vine lumea să petreacă Paştele, Crăciunul sau venirea noului an, e observabilă nu numai din orice colţ al republicii fostă socialistă, actualmente un fel de republică „descurcă-se fiecare cum poate”, e observabilă şi de dincolo de sistemul nostru solar, dacă ar fi cine să observe.

Motivele de bucurie pentru călătorii pe ruta dus-întors Sighet – Bucureşti sunt, de fapt, motive de îngrijorare, de indignare. Aş zice chiar de repulsie!

Trenul care pleacă din gara Sighetu Marmaţiei gâfâind şi scârţâind şi ajunge cândva, la Bucureşti Nord, are următoarele servicii:
biciclete (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
clasa a 2-a (pe tot parcursul),
cușetă 4 paturi (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
cușetă 6 paturi (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
dormit 2 paturi (Sighet-Bucureşti Nord),
dormit single (Sighet-Bucureşti Nord),
(sursa: https://mersultrenurilor.infofer.ro)

Adică, din Sighet se poate pleca doar la clasa a doua  sau la vagonul de dormit, la cabine cu un pat sau cu două paturi. Cuşeta s-a scos! Cine vrea să meargă mai confortabil şi mult mai ieftin decât la vagonul de dormit, trebuie să se dea jos la Beclean la ora 20:46 şi să se urce în vagonul care are cuşetă.

Pentru amatorii de pedalat prin Piaţa Victoriei sau pe lângă zidul bine păzit al Palatului Cotroceni, există posibilitatea ca din Beclean (nu din Sighet!) până la Bucureşti să călătorească cu acelaşi tren şi bicicletele.

Drăguţi, amabili, domnii ăştia de la CFR…

După ce se satură lumea de strigat lozinci patriotice mergând la pas sau pe biciclete, fiecare trage spre casa lui. Unii vor să se întoarcă acasă aşa cum au venit, adică tot cu trenul şi cu bicicletele lângă ei, în acelaşi tren.

Trenul Bucureşti Nord-Sighetu Marmaţiei pleacă la ora 21 şi ceva minute şi ajunge, tot gâfâind şi scârţâind, în capitala Maramureşului istoric şi neimportant pentru vremelnicii şefi ai momentului, pe la 10 şi 36 de minute.

Trenul are următoarele servicii:
biciclete (de la prima stație până la Beclean pe Someș),
clasa a 2-a (pe tot parcursul),
cușetă 4 paturi (de la Bucureşti Nord până la stația Beclean pe Someș),
cușetă 6 paturi (de la Bucureşti Nord până la stația Beclean pe Someș),
dormit 2 paturi (Bucureşti Nord-Sighet),
dormit single (Bucureşti Nord-Sighet),
(sursa: https://mersultrenurilor.infofer.ro)

Cine vrea cuşetă, trebuie la ora 5:54 să se dea jos la Beclean şi să caute vagonul cuşetă. O poate face până la 6:10, când pleacă trenul spre  Sighet. Primăvara sau vara, mai trecă-meargă ora de înviorare de la 6 dimineaţa. Dar toamna, dar iarna??? Poate unii oameni se duc la Bucureşti pentru un consult medical, poate vin de acolo operaţi, poate au copii mici, poate, poate, poate…

În afară de asta, la Beclean, ca să te poţi urca în vagon trebuie să ai abilităţi de alpinist! Prima treaptă a vagonului e foarte sus faţă de nivelul peronului. Dar, la noi merge şi aşa…

După cum vedem, CFR-ul îşi bate joc de sigheteni şi de locuitorii din jurul Sighetului. Îsi bate joc şi de cei care vor să petreacă importante evenimente religioase sau laice în Maramureşul istoric.

Am o singură întrebare de pus: doar CFR-ul ?…

Horia PICU

Foto: Ion Mariș

Dacă nu ați participat la emoționantul Concert de colinde al Corului Bisericii Greco-Catolice „Cristos Regele Universului” din Sighetu Marmatiei, dirijor prof. Rodica Gheorghiu, care a avut loc Duminică, 17 Decembrie 2023, puteți viziona mai jos o parte din evenimentul religios – cultural care a avut loc în orașul nostru:

Foto & video: I. Mariș