Având în vedere cele ce se petrec pe meleagurile noastre de peste trei decenii (nemuncă, minciună, tâlhărie, imbecilizare în masă, ruină economică și socială, depopulare de ordinul milioanelor, spor continuu la datoria externă, impostură, infracționalitate pe rupte), nu poți să nu te întrebi cam care va fi locul acestei nefericite perioade (pentru grosul cetățenilor) atât în judecata generațiilor viitoare, cât și în manualele de istorie națională. Desigur, dacă omenirea nu-și va frânge complet gâtul după căderea de pe creanga existențială, pe care ea singură și-o taie prin absurdități politico-globalizante, lăcomie, risipă, poluare și războaie devastatoare, respectiv dacă va mai fi în uz sintagma „istorie națională”, după actuala răfuială a globaliștilor cu noțiuni precum: mamă, tată, familie tradițional-creștină, credință strămoșească, patrie, națiune, patriotism, naționalism etc. Căci prezentul ultramaterialist și satanist, adică sterp și strâmb pentru esența moral-spirituală a omenirii din totdeauna (a nu se uita nicicând, ne face cunoscut Genesa 1/27, că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu”!), prezentul ultramaterialist, deci, nu promite nimic încurajator, cu atât mai puțin liniștitor-izbăvitor, pentru omul ahtiat doar după bogății pieritoare.

Totuși, imi spun eu în chip consolator, nici în viitorul globalizat și informatizat, omul dresat și desăvârșit sclavizat nu va putea fi ferit în totalitate de atotumana influență a emoțiilor și amintirilor, chiar în varianta că istoria va deveni o componentă a folclorului hipermașinist. De ce? Deoarece și atunci vor fi pui de mame-surogat și din cei „in vitro”, care – aidoma celor din trecut („anacronicii” născuți de mame firești) – n-o să adoarmă până când nu vor auzi de la părintele 1 sau 2 povești adevărate despre „zmeii” mioritici, de exemplu, mereu în luptă cu păgânii și jecmănitorii, întru apărarea meleagului străbun, implicit a ființei naționale, limbii, tradițiilor și valorilor înveșnicie de dor.

Astfel stând lucrurile, încredințarea mea este că ticăloasa și păgubitoarea perioadă postdecembristă va fi plasată în distorsionata istorie a generațiilor viitoare la subsolul acesteia, eventual cu rol de avertisment: Un atare dezastruos experiment (cică revoluție și încă televizată) niciodată să nu se mai repete, dacă România și locuitorii ce i-au mai rămas doresc să aibă un demn parcurs cronologic!…

Revenind la ale noastre (tema anunțată în titlu), indiscutabil că trebuie să ofer cititorilor câteva exemple concludente, care – din păcate – nu îngrijorează pe aproape nimeni și scandalizează pe foarte puțini, dovadă certă că astfel de fapte reprobabile s-au banalizat prin frecvența în timpul nelegiuiților și prin marea lor densitate în spațiul tuturor posibilităților necușere, doar rareori și, deci, total nesemnificativ pentru sănătatea corpusului social (sunt accidentale sau numai de ochii lumii?!), ele fiind sancționate de legile făcute de hoți pentru hoți și/sau cu nerușinată dedicație.

În primul rând noncalitatea morală și politică a nenumăraților aleși (președinți de țară, miniștri, parlamentari, edili, consilieri), arătați cu degetul de presă și opinia publică pentru inepuizabila lor necinste și pentru elocventa îndârjire cu care practică traseismul, mulți dintre aceștia cu acte doveditoare (incompatibilități, neconcordanțe în declarațiile de avere, dosare pe rol, arestări) într-ale traficului de influență și jafului de proporții din banul public. Faimos la acest rușinos capitol general uman și creștinesc (a opta poruncă din Decalogul mozaic și creștin este identică și categorică: „Să nu furi”!), se prezintă în continuare Cătălin Cherecheș (mucaliții îi spun Cerecheș), primarul grețos de năbădăios al municipiului Baia Mare.
De ce spun „în continuare”? Pentru că în urmă cu un mandat a câștigat alegerile (băimărenii care l-au votat aveau orbul găinilor?) și pesemne că a ajuns descătușat în sediul Primăriei, ca să poată jura cu mâna pe Biblie că va respecta cu sfințenie legile în vigoare, totodată că se va pune cu întrega lui capacitate în slujba cetățenilor. Tot cam atunci, acuzat fiind de jaf și luare de mită în formă continuată, cacofonica doamnă Viorica Cherecheș (deja deputat liberal) a sărit în ajutorul fiului „năpăstuit” de invidioși și răuvoitori cu următoarea declarație publică: „Nu-i adevărat că fiul meu a luat mită! Păi n-avea nevoie, întrucât eu însămi i-am dat un milion de euro”…

În ce mă privește, am rămas foarte nedumerit atât de afirmația doamnei în chestie (de unde a scos acest milion, știut fiind faptul că locul eligibil pe listele șparlamentare îl costă nu glumă pe catindat?), cât și de lipsa de reacție a organelor în drept (polițiști, procurori), care aveau obligația profesională să se autosesizeze și s-o ia la întrebări: „Stimată doamnă, cum ați făcut rost de acest purcoi de euro?”

Deși proaspăt căsătorit și cu socrii în egală măsură iubitori (!), avuți și înfigăreți (au încercat să mituiască o judecătoare de la Curtea de Apel Cluj ca să-și scoată ginerele basma curată), situația edilului, maestru în tergiversări până la prescrierea faptelor penale (carevasăzică, lamentabil de inapt să-și demonstreze cu bărbăție nevinovăția), continuă să fie albastră: Sărbătoarea castanelor a fost anulată în acest an din pricina marilor nereguli descoperite de experți în finanțele instituției, tentativa de influențare a procesului a eșuat, șansele de amânare s-au diminuat simțitor, iar primarul aude în somn și în stare de veghe clinchetul cătușelor.

Al doilea set de dovezi în ceea ce privește progresele lor postdecembriste (nicidecum ale noastre, cei mulți și umiliți), le este oferit românilor (și nu numai) de uriașa clică a ipocriților și impostorilor cu aere de patri(h)oți atotștiutori (în realitate niște semidocți puși pe căpătuială). Da, căci ăștia sunt capabili de orice infamie (minciună, nedreptate, furt material și/sau intelectual, trădare de neam și țară) pentru a dobândi funcții, titluri și onoruri nemeritate, respectiv pentru a se menține cât mai mult timp în atenția publicului credul, astfel beneficiind din plin de pe urma naivității acestuia.

De pildă, un fost milițian din zonă (făcut polițist…de uniformă) s-a dat peste cap să-și rostuiască două doftorate la plesneală (unul în istorie, celălalt în filosofie), deși el doar tangentează din când în când cu istoria militară, iar priceperea sa se situează la ani lumină de filosofia consistentă.

Un altul, tot fiu de pomină al zonei, a terminat în perioada antedecembristă ingineria minieră (este știut că aici se oploșeau numai elevii slabi și cei căzuți la facultăți cu ștaif), pentru ca după închiderea grosului minelor din țară, să intre în atotnevrednica politică postdecembristă.  Aici nu numai că, aidoma atâtor descurcăreți cu pretenții, s-a pus realmente pe picioare cu banii contribuabililor și cu relațiile sus-puse, dar și-a procurat și două doftorate: unul în economia noastră, pusă de el și tovarășii lui pe butuci (cu siguranță pentru faptul că-și făcea drum destul de des pe lângă Academia de Studii Economice, că de studii nu avea trebuință), celălalt în știința mineritului fără obiect de activitate, pentru cine știe cât timp de-acu încolo.

În ceea ce privește patalamaua insului în economie, cred că ea nu îndeplinește nici măcar cele trei penibile condiții, pe care N. Grigorie-Lăcrița le menționează în textul Despre cauzele și neajunsurile învățământului superior românesc, condiții necesare și suficiente în cazul „studenților” la, precizează autorul, „universitățile particulare de tip SRL”: „1) înscrierea la facultate; 2) plata taxelor; 3) prezența fizică la examen”.

Chestia cu rostuirea doctoratului, fără a avea la bază studii de economie sau măcar preocupări remarcate de specialiști, seamănă tare mult cu ceea ce i s-a întâmplat unui alt tip descurcăreț, întâmplare care dovedește o dată în plus că realitatea de la noi „bate” orice ficțiune: O instituție postdecembristă scoate la concurs formal un post de economist. Ipochimenul nostru (ăla cu întâmplarea, nu acela cu doctoratul) își depune și el dosarul. După câtva timp primește de la instituție un telefon: „Noi am scos la concurs un post de economist și dumneavostră ați depus la dosar diplomă de jurist”. „Fir-ar al dracului”, răbufnește acesta, „eu le-am comandat diplomă de econnomist și ei mi-au trimis una de jurist”…

George  PETROVAI

Foto: lucrare de Annamaria Antal

Expoziția „Culorile Maramureșului” (miercuri, 29 noiembrie 2023, la Centrul Cultural Pastoral Sighet) organizată de Dana Izabela Bacs – Balea (Asociația Ancestral), secondată de Sorin Halici și Katinka Hegedűs, a adunat pe simeze peste 100 de lucrări apaținând unui număr de peste 50 artiști vizuali din Maramureș („colonia” Sighet – Baia Mare a fost majoritară) dar și din Slatina (Ucraina). Ziua de 29 noiembrie a fost aleasă în mod special de către organizatori, aceasta fiind ziua de naștere a pictorului Traian Bilțiu – Dăncuș.

A fost stabilit un record de expozanți, implicit noi fiind onorați cu o bogată ofertă artistică.

Am admirat lucrări aparținând unor artiși vizuali consacrați, care nu mai sunt printre noi: Traian Bilțiu – Dăncuș (pictură), Vasile Kazar (grafică), Gheorghe Chivu (pictură), Aurel Dan (pictură), Caius Lugojan (pictură), Viorel Bordei (pictură), Ștefan Balazs (sculptură), Csaba Sarkady (sculptură).

Am (re)găsit și o paletă largă de artiști, în plină activitate, cu stiluri diferite, cu lucrări interesante: Gheorghe Codrea (pictor – scenarist, 95 ani, Cluj Napoca), Cyril Vassiliev (pictură), Silvia Boar (pictură), Ion Bledea (sculptură), Valentin Petreuș (pictură), Ioan Borlean (pictură, Vadu Izei), Dana Izabela Bacs – Balea (pictură), Raluca Iacău (pictură), Edgar Balogh (pictură), Mircea Sas (sculptură), Alina Modyrka (pictură, Slatina – Ucraina), Mihai Adrian Tirică (pictură, Baia Mare), Vanesa Iurca (pictură), Andrei Năsui (pictură, Baia Mare), Gabriela Rosuș (pictură), Ileana Șimon (pictură), Persida Năneștean (pictură), Alexandru Cosovan (pictură), Livia Ulici (pictură), Sorin Halici (pictură), Gheorghe Popovici (sculptură, Vadu Izei), Lidia Buleandră (pictură), Alexandra Ardelean (pictură), Maria Vancea (pictură), Emese Zborovszki (pictură), Laura Ierima (pictură), Katinka Hegedűs (pictură), Janos Hegedűs (pictură), Melissa Andrea Pauliuc (pictură),  Michael Schuller (instalație, Baia Mare), Simona Petrule (pictură, Baia Mare), Lena Tegzeș (pictură, Baia Mare), Marcela Paul (pictură, Baia Mare), Lucica Kaminski (pictură, Baia Mare), Ildiko Hétváry (pictură, Baia Mare), Nicolae Ciocan (pictură, Baia Mare), Maria Giesswein (pictură, Baia Mare), Carmen Dragomir (pictură, Baia Mare), Andre Fiselier (pictură, Baia Mare), Vera Terebesi (pictură, Baia Mare), Carletta Iring (pictură, Baia Mare), Maria Pop (pictură, Baia Mare), Mihaela Mureșan (pictură, Baia Mare), Daniela Skerkah Lenghel (pictură), Călina Volner (pictură), Arnold Hegedűs (pictură), Ioan Mihali (pictură).
Și fotografia și-a găsit locul pe simeze, autori fiind Mariana Scubli, Sorin Markus și Vasile Timur.
Felicitări organizatorilor și artiștilor care au încântat publicul cu creațiile lor! (Salut, Sighet!)

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Circulă pe internet un text din care reiese că musulmanii n-au avut nicio contribuţie (sau a fost una nesemnificativă) în medicină, în ştiinţă. Aceasta este o ştire absolut falsă! În lumea musulmană s-au făcut descoperiri esenţiale pentru dezvoltarea şi sănătatea omenirii, cu multe secole înaintea europenilor sau americani(zaţi)lor despre care am învăţat în şcoală.

Textul sintetizează poziţia adoptată astfel: „Pe scurt, musulmanii buni și loiali ar trebui să rămână în mod corespunzător afectați de sifilis, gonoree, boli de inimă, dureri de cap, tifos, diabet, boli mintale, convulsii de poliomielită și tuberculoză, și să fie mândri să se supună boicotului islamic.”

Se face o comparaţie între numărul de premii Nobel obţinute de evrei şi de musulmani, şi se termină cu întrebarea: „Ce contribuție medicală au adus musulmanii în lume?”

Comparaţia cu premiile cele mai râvnite din lume e absolut jenantă, din moment ce acum 1000 de ani asemenea premii nu existau, dar de invenţiile, descoperirile acelor timpuri, făcute de musulmani, au putut să se folosească alţii, peste câteva sute (!!!) de ani şi să devină laureaţi Nobel.

Mai departe am sintetizat câteva invenţii şi descoperiri musulmane, pentru că adevărul şi raţiunea trebuie să ne călăuzească în tot ce facem. Pun aici o listă (incompletă!) de musulmani cărora omenirea trebuie să le fie recunoscătoare:

Alhazen (Abu Ali al-Hasan Ibn Al-Haytham) (965 – 1039)
„A dezvoltat metoda ştiinţifică cu 200 de ani înainte de acceptarea ei de către oamenii de ştiinţă ai epocii Renaşterii, este considerat ca fiind unul din cei mai influenţi oameni de ştiinţă din toate timpurile. Cunoscut ca părintele fizicii experimentale, a opticii moderne şi a metodologiei ştiinţifice, el a adus contribuţii semnificative la principiile opticii, astronomiei, matematicii, meteorologiei şi percepţiei vizuale” (sursa: https://inbors.com/15-realizari-incredibile-din-lumea-musulmana/). Alhazen „Sistematizează capitolele Secțiuni conice și Teoria numerelor, se ocupă și de geometria analitică și de conexiunile dintre algebră și geometrie. Lucrările sale matematice au influențat geometria lui René Descartes și calculul infinitezimal al lui Isaac Newton. Dezvoltă geometria analitică, stabilind astfel legătura dintre geometrie și algebră. De asemenea, a descoperit formula sumei primelor 100 de numere naturale. Face una din primele încercări de a demonstra axioma paralelelor a lui Euclid utilizând metoda reducerii la absurd. Ca recunoaștere, unii autori denumesc patrulaterul Lambert ca fiind patrulaterul Lambert–Al-Hazen. Cea mai celebră lucrare a lui Alhazen, („Carte de optică”), scrisă în perioada 1011 – 1021 și care poate fi considerat, precum cartea lui Isaac Newton, „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”, ca fiind una din cărțile cu cel mai puternic impact asupra evoluției fizicii,”
(sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alhazen)

Al-Jahiz (781-869)
„Primul biolog musulman care a propus şi a dezvoltat o teorie a evoluţiei, a scris despre efectele mediului asupra probabilităţii supraveţuirii unui animal şi pentru prima oară a descris aşa numitul proces natural, lupta pentru existenţă. Al-Jahiz a fost, de asemenea, primul care a cugetat despre lanţurile trofice şi de asemenea a fost un adept timpuriu al determinismului geografic, argumentând că mediul poate determina caracteristicile fizice ale locuitorilor unei anumite comunităţi şi că culoarea diferită a pielii umane este rezultatul mediului”.
(sursa: https://www.wikiwand.com/ro/Al-Jahiz)

Al Zahrawi (a trăit în jurul anului 1000)
Cunoscut pentru intervenţiile chirurgicale şi instrumentele chirurgicale pe care le-a inventat. A publicat o enciclopedie de chirurgie ilustrată de 1500 de pagini, care a fost folosită în Europa ca referinţă medicală pentru următorii 500 de ani. Are în enciclopedia sa capitole despre chirurgia ochiului, urechii, gâtului, polipilor nazali. A folosit cauterizarea pentru înlăturarea tumorilor de piele sau a abceselor deschise. A folosit aţa chirurgicală cu 500 de ani înaintea medicului militar francez Ambroise Pare (1510-1590), primul european care a executat suturi ale operaţiilor chirurgicale. Întreaga sa gamă de descoperiri în medicină poate fi consultată pe: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6077085/

Fatima Al-Firhi (800-880)
A fondat prima universitate din lume în 859 în Fes, Maroc. Sora ei, Miriam, a fondat o moschee adiacentă. Complexul a primit denumirea de Moscheea şi Universitatea al-Qarawiyyin. Universitatea al-Qarawiyyin, a fost înscrisă în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cea mai veche universitate care a există şi a funcţionează până în zilele noastre.
(sursa: https://inbors.com/15-realizari-incredibile-din-lumea-musulmana/)

Ibn al-Haitham (965-1039)
„În jurul anului 1000 a demonstrat că oamenii văd obiectele datorită luminii care reflectă de la ele şi intră în ochi, combătând astfel teoriile lui Euclid şi Ptolemeu, conform cărora lumina este emisă de ochi”. (sursa: https://ro.truth-seeker.info/7-inventii-ale-musulmanilor/)

Al-Jazari (1136-1206)
A descoperit, în secolul XII, mecanismul bielă-manivelă (transformarea mişcării de rotaţie în una liniară) necesar pentru ca maşinile să se poată deplasa.

Geber (721-815)
A trăit în secolul IX şi este considerat pionierul chimiei, pentru introducerea unei metode experimentale, precum şi pentru inventarea alambicului, o instalaţie utilizată pentru distilarea lichidelor. (sursa: https://ro.truth-seeker.info/7-inventii-ale-musulmanilor/). I se atribuie descoperirea unor procedee și procese chimice ca: distilarea, cristalizarea. A descoprit mai multe substanțe chimice, printre care: acidul clorhidric, acidul azotic, acidul citric, apa regală (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Geber)

Al-Khwarizmi (780-850)
A pus pentru prima oară în evidență metodic și sistematic algebra și a fost primul care a folosit cifra zero în matematică. Pe lângă matematică, acesta a studiat și geografia și astronomia.

Akșemsettin (s-a născut în 1389 la Damasc)
Cu 400 de ani înaintea lui Pasteur (!!!) a declarat că bolile apar prin intermediul microbilor.

Al-Kindi (801 – 873)
A acordat o atenţie deosebită geometriei sferice, care îi era necesară la calcule astronomice. Un loc deosebit l-a ocupat și studiul dreptelor paralele. A fost primul care a încercat să determine științific dozele în care trebuie administrate medicamentele.
(sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Al-Kindi)

Avicenna (980 – 1037)
„Ibn Sina (sau latinizat Avicenna) a fost filosof, scriitor, medic și cercetător al naturii, șiit de origine tadjică. A fost interesat de mai multe domenii: astronomia, alchimia, chimia, psihologia.
Tratatele lui Avicena au influențat gânditorii musulmani de mai târziu în multe domenii, inclusiv teologie, filologie, matematică, astronomie, fizică și muzică. Cele mai faimoase lucrări ale sale sunt „Cartea vindecării” și „Canonul medicinii”. În Iranul actual, Afganistan și Tadjikistan, Avicenna este considerat o icoană națională și este adesea considerat printre cele mai mari personalități ale lumii”. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Avicenna)

Avenzoar (Abumeron sau Ibn-Zohr) (1091 – 1162)
A fost medic, farmacist, chirurg, savant și profesor arab de confesiune islamică. În anul 1121, a finalizat o carte despre diverse boli, terapeutica și igiena, conținând, în introducere, un tratat asupra relației psihologie-sănătate. Textul principal conținea șapte secțiuni, fiecare fiind dedicată unor boli ale: limbii și gurii, ochilor, urechilor, nasului, scalpului și feței, gâtului, creierului, brațelor, subrațului și degetelor, feselor, scabiei, furuncului și tumorilor, febrei, frisoanelor, miopatiei și edemelor.

Nasir al-Din al-Tusi (1201-1274)
„În 1259, a construit la Maragheh un observator astronomic, care a devenit unul dintre cele mai celebre din Evul Mediu. A considerat trigonometria ca un domeniu separat al matematicii, a utilizat funcțiile trigonometrice, a demonstrat teorema sinusurilor și a tangentelor, a sistematizat noțiunile fundamentale ale trigonometriei liniare și sferice. A studiat patrulaterul Saccheri și istoricul teoriei paralelelor efectuând o analiză critică și expunând propriile sale teorii, astfel că poate fi considerat precursor al geometriei neeuclidiane. Al-Tusi susține, că, indiferent de procesul prin care trece, materia se transformă, dar nu dispare niciodată, prin aceasta prefigurând legea conservării masei, care avea să fie formulată multe secole mai târziu. A studiat și gravitația. În domeniul biologiei, a avut concepții progresiste pentru acea epocă. Susținea că universul este compus din elemente de bază, prin combinarea cărora se formează mineralele, plantele și animalele. De asemenea, a subliniat rolul eredității în evoluția ființelor vii dar și mecanismele de adaptare ale acestora la mediu. Mai mult, Al-Tusi a susținut că omul a evoluat dintr-un strămoș al maimuțelor antropoide actulale, fiind deci un precursor al teoriei evoluționiste. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nasir_al-Din_al-Tusi)

Abbas ibn Firnas (810 – 887)
„…se spune că ar fi fost Leonardo da Vinci al arabilor. Există chiar şi un crater de pe Lună numit după el. Cea mai cunoscută invenţie a sa este un aparat zburător, nişte aripi imense confecţionate din mătase şi din pene de vultur, prinse pe o structură din lemn uşor. Abbas a reuşit o singură demonstraţie a invenţiei sale, la vârsta de 70 de ani. După ce şi-a luat zborul de pe o stâncă, inventatorul a reuşit să rămână în aer timp de zece minute înainte de a se prăbuşi la aterizare, când şi-a fisurat coloana vertebrală. Sute de ani mai târziu, invenţiile sale au devenit o importantă sursă de inspiraţie pentru da Vinci”.
(https://adevarul.ro/stil-de-viata/cele-mai-utile-inventii-arabe-2014097.html#google_vignette)

Ibn Nafis (1213-1288)
A descoperit şi a schiţat cum are loc circulaţia sângelui în corpul uman.
(sursa: https://adevarul.ro/stil-de-viata/cele-mai-utile-inventii-arabe-2014097.html)

Musulmanilor din mileniul I sau de la începutul celui de-al doilea al Erei noastre le mai datorăm:
Ritualul îmbăierii
„În timp ce europenii evitau igiena personală, considerând că spălatul face rău sănătăţii, în lumea musulmană îmbăierea făcea parte din ritualurile zilnice. Tot arabii au inventat şi săpunul. Conform unor documente, invenţia acestuia a fost o consecinţă directă a mirosului urât emanat de Cavalerii Templieri. Soldaţii musulmani le-ar fi oferit călugărilor militari catolici săpun, obţinut din extract de plante şi din grăsime animală, pentru a-şi curăţa pielea şi hainele”.
(sursa: https://adevarul.ro/stil-de-viata/cele-mai-utile-inventii-arabe-2014097.html)

Primul spital
„Spitalele, aşa cum le cunoaştem astăzi, cu saloane şi cu săli de tratament, îşi au originea în Egipt, în secolul al IX-lea. Primul centru medical a fost Ahmad ibn Tulun, fondat în anul 872, în Cairo. Urmând principiul musulman conform căruia cei sănătoşi trebuie să-i îngrijească pe cei bolnavi, spitalul oferea tratamente şi îngrijire gratuit, oricărei persoane suferinde.
(sursa: https://adevarul.ro/stil-de-viata/cele-mai-utile-inventii-arabe-2014097.html)

Periuţa de dinţi
„Se zice că Profetul Mahomed a fost primul om care a folosit o periuţă de dinţi. El obişnuia să rupă mici crenguţe dintr-un arbore specific regiunii Arabiei, „Miswak“, pe care le cresta în fâşii subţiri la un capăt şi le folosea pentru a-şi curăţa dinţii după ce mânca. Anticele periuţe de dinţi se mai vând şi astăzi prin pieţele ţărilor arabe”.
(sursa: https://adevarul.ro/stil-de-viata/cele-mai-utile-inventii-arabe-2014097.html)

Lista musulmanilor care au făcut descoperiri ştiinţifice e mult mai lungă. Nimeni nu trebuie să ia în derâdere altă rasă umană, aparţinătorii altei religii. Sigur, condiţiile actuale în care a ajuns omenirea, îi pot împinge pe unii să-i denigreze pe alţii.
Adevărul şi raţiunea trebuie să fie deasupra tuturor relelor pământene, din moment ce soarele e acelaşi pentru toţi şi toţi suntem „în trecere” pe-aici…
Să sperăm că tot ce se întâmplă acum este doar „A momentary lapse of reason” (Pink Floyd).

Horia Picu

Duminică, 26 noiembrie 2023, în fața Bisericii Greco – Catolice „Cristos Regele Universului”, monumentul (bustul) Mitropolitului Greco – Catolic al Transilvaniei (de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX), Victor MIHALYI de Apșa (n. Ieud, 1841 – d. Blaj, 1918), a fost amplasat la Sighet.

Bustul lui Victor Mihalyi de Apșa, lucrarea de artă executată de sculptorul băimărean Marcel Stanciu, va întâmpina sighetenii „împreună” cu un alt român „uriaș”, vicarul – cărturar Tit BUD, opera aceluiași sculptor (finalizată și sfințită în august 2022).

Victor Mihalyi de Apșa, fratele mai mare al istoricului acad. Ioan Mihalyi de Apșa, a fost și el membru de onoare al Academiei Române din anul 1894.

După liturghia arhierească a hramului Bisericii Greco – Catolice, în prezența P.S. Episcopul Vasile Bizău, a unui mare număr de preoți, de enoriași și de sigheteni, a avut loc dezvelirea și sfințirea monumentului Victor Mihalyi de Apșa. Au participat primarul și viceprimarul Sighetului, consilieri județeni și locali, președinta Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Maramureș și autorul celor două sculpturi amplasate la intrarea în Biserica Greco – Catolică.

Cele două monumente (busturi) s-au ridicat prin implicarea și cu contribuția membrilor Asociației Firul Vieții și a unor oameni generoși, care-și respectă înaintașii.
Acest proiect a fost realizat și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Foto & text: I. Mariș

XGEN Conference este un concept dedicat generației viitoare (NeXt GENeration). Proiectul este menit să îi sprijine pe tineri în a depăși orice obstacol întâmpinat în viitor. De asemenea, prin intermediul activităților propuse, conferința este destinată și celor ce doresc să își dezvolte și să își pună în aplicare abilitățile de leadership și de comunicare. Mulți tind să fugă din calea problemelor, din calea fricilor, iar acest aspect, nu doar că le îngreunează traiul, ci și dezvoltarea sinelui. Prin prisma proiectelor, care variază în funcție de secțiune, studenții și elevii își împărtășesc pasiunile, realizând astfel o surprinzătoare muncă în echipă.

Conferința Internațională XGEN, organizată de Centrul Universitar Nord din Baia Mare, a avut loc anul acesta în perioada 22-24 noiembrie 2023, în format hibrid. Premierea și secțiunea Talks a fost organizată în Baia Mare, în Aula CUNBM. La acest eveniment au participat și elevi care urmează cursurile Centrului Județean de Excelență Maramureș.

CNDV-iștii s-au situat din nou pe locuri fruntașe.

La secțiunea UFO-BIOLOGIE, echipa alcătuită din elevele: Blanka Izabella Brânzeaniuc, Ioana Eleonora Deac, Bianca Maria Pop, coordonată de către profesorii îndrumători Simona Nodiș și Doinița Păduraru, au obținut premiul I, cu lucrarea Extraction of essential oils. La filiera UFO-LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, echipa „Wonderers on rails”, alcătuită din elevele: Florea Denisa, Orza Mira, Alissa Tăut și Andrei Rus, s-au plasat cu lucrarea Traveling by the book pe locul II, fiind îndrumate de către prof. Otilia Chindriș. Tot la această secțiune, elevele: Cristina Maria Oros, Larisa Delia Pașcu, Maria Pop, Raluca Patricia Roman și Olga Vona Gabriela, coordonate de către prof. Brîndușa Oanța, au propus și prezentat proiectul #Cicero_PRo_XGEN pentru care au obținut Mențiune. Proiectul Future Books, tot la secțiunea de Limba și literatura română, o are ca autoare pe Grigor Miruna Maria, coordonată de către prof. Oana Alina Ilieș. La secțiunea de informatică, elevul Hojda Adelin, coordonat de către prof. Andrea Burcuș, a înscris și susținut  lucrarea SaveNet.

Experiențele elevilor sunt cu siguranță un motiv bine întemeiat pentru a încuraja participarea la peoiectului XGen:

Nici anul acesta nu am scăpat de provocări în ceea ce privește realizarea părții practice a proiectului nostru. Am muncit mult să trecem peste ele și să ne realizăm obiectivul. Ne bucurăm că deznodământul a fost unul cât se poate de bun,anume câștigarea primului loc, ceea ce ne-a răsplătit orele petrecute în laboratorul de chimie și, de asemenea, ne-a oferit motivația să muncim în continuare cât mai mult pentru știință. (Echipa Bufnițele)

Anul acesta am participat la XGen într-o formulă ușor diferită. Spre deosebire de data trecută, când ne-am întors acasă cu premiul III, luna noiembrie de anul acesta ne-a plasat pe locul al II-lea. Toată această experiență a necesitat o muncă considerabilă în echipă. Credem că am fost recompensați pe măsura efortului. Anul următor vom obține premiul I. (Echipa Wonderers on rails)

Totul a început cu un mesaj primit pe grupul de excelență, în care domnul profesor Andrasciuc ne anunța despre un proiect pentru „Next Generation”… Încă de când am văzut că trebuie să facem ceva pentru generația următoare, de peste 100 de ani, m-am și gândit la cele mai bune prietene ale mele, cărțile. M-am gândit la cât de puțină lume citește în ziua de azi, așa că mi-am zis că ar trebui să găsesc o metodă în care cărțile ar supraviețui și peste un secol. În acest mod mi-a venit ideea de a da viață proiectului „Future Books”, în care am vorbit despre cărți ale vitorului, respectiv despre cărțile-holograme. Deși am lucrat din greu, a meritat cu desăvârșire atunci când mi-am văzut proiectul gata, însă mai ales atunci când l-am văzut afișat în sala în care l-am prezentat, când mi-am dat seama că am reușit și acest lucru, mai ales că, cine știe ce va fi peste 100 de ani? Poate chiar și noi vom avea cărți holograme, de aceea îi sunt recunoscătoare acestui proiect, pentru că m-a îndemnat să gândesc dincolo de sfera prezentului. Consider că a fost o experiență minunată și sper din tot sufletul ca următoarea generație se bucure de proiectele devenite realitate prezentate în această conferință. (Miruna Grigor, IX E)

Chiar dacă nu am câstigat un premiu, consider că noi, ca echipă, suntem câștigate. Poate nu am câștigat un premiu, dar am câștigat experiență, o amintire frumoasă și ne-am testat creativitatea și abilitățile! Am fost o echipă unită și am învățat lucruri despre care nici măcar nu știam că vrem să le aflăm, am realizat un proiect reușit, bine structurat, l-am susținut în fața unei comisii și ne-am distrat! Unele dintre noi ne-am învins frica de a vorbi în public și de a ne exprima liber, altele ne-am manifestat spiritul de lider. Am petrecut mai mult timp împreună cu profesoara noastră favorită și am avut o pregătire pe cinste! În concluzie, conferința XGEN a fost pentru noi un challenge acceptat, muncit și reușit! (Raluca Roman, XI D)

Participarea la acest concurs mi-a oferit experiente noi și m-a învățat cum să susțin o muncă în echipă mai eficientă. Fiecare moment petrecut alături de echipa mea va rămâne o amintire frumoasă din liceu. Am câștigat ceva mai bun decat un premiu, am câștigat momente de neuitat și deprinderi care să ne ajute pe viitor: comunicare, unitate și înțelegere, ne-am învins frici și am dobândit mai multă încredere în noi. Așadar, atât eu cat și colegele mele am avut parte de clipe frumoase împreună și ne-am exersat abilitățile. (Maria Pop, XI D)

Chiar dacă nu am ajuns unde ne-am dorit, am ajuns acolo unde am avut nevoie! Participarea la conferința XGEN ne-a făcut câștigătoare nu din punct de vedere material, ci moral, iar personal, consider că acesta a fost cel mai de preț premiu primit. Am învățat să ne mobilizăm într-un timp scurt, ne-am împărțit sarcini pe care le-am îndeplinit cu brio și am observat cât de important este sprijinul unui profesor în viața oricărui elev. Așadar, alături de echipa mea și de doamna profesoară care ne-a sprijinit la fiecare pas, am câștigat experiențe memorabile de neînlocuit pe care nu le vom regreta niciodată! (Gabriela Vona, XI D)

O competiție nu este doar despre a câștiga un premiu; mai important decât atât este experiența acumulată în cadrul acelui concurs. Concursul XGEN, în opinia mea, este creat special pentru persoanele pasionate de un anumit domeniu și încearcă să evidențieze abilitățile lor în acel domeniu, fie prin documentare riguroasă, fie prin crearea de produse utile. Pentru mine, experiența dobândită în cadrul acestui concurs a avut o valoare mai mare decât un premiu, deoarece experiența și ambiția stau la baza fiecărei persoane de succes. Acest concurs este cu siguranță unul orientat către viitor și contribuie la dezvoltarea mentală a fiecărui participant. (Adelin Hojda, IX A)

Ediția următoare a acestei conferințe nu se va mai desfășura în noiembrie, ci va avea loc în 21-23 mai 2024. Felicitări tuturor și mult succes mai departe!

Mira ORZA,
redactor șef al revistei AxA,
revista C. N. „Dragoș-Vodă”

Miercuri, 29 noiembrie 2023, ora 16:00, la CD Retro Pub (Complexul Curtea Veche) va avea loc o… DUBLĂ LANSARE DE CARTE. Doi autori sigheteni se vor întâlni cu cititorii.

Prof. univ. dr. Nicolae Iuga, autorul cărții de eseuri „Maramureșul ca fenomen originar și cultura actuală” (Editura Limes) și prof. dr. Ioan Dorel Todea, autorul volumului de poezii „Neuitare” (Editura Valea Verde) își vor prezenta și analiza reciproc cărțile. Prognozăm pentru miercuri o atmosferă literară amicală, fără… turbulențe.

Salut, Sighet!

Mărturisesc că m-am gândit mult la titlul acestei relatări despre vernisajul expoziției temporare „Fortificația romană de la Coștiui – Dealul Imaș” [foto 1], din data de 23 noiembrie 2023, de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Și am ales cuvintele rostite la eveniment, deoarece mă bucur să fac parte din povestea descoperirii și valorificării rezultatelor cercetărilor arheologice în privința acestei fortificații comparabile cu cea a unui castru roman de marș, o bază temporară construită de armata romană în mișcare în timpul campaniilor, și care reprezintă cel mai îndepărtat punct militar roman descoperit dincolo de Dacia Porolissensis, la 70 km nord de zona frontierei romane – linia castrelor auxiliare de la Cășeiu/Samus și Ilișua/Arcobadara.

Gazdele evenimentului au fost dr. Viorel Rusu, directorul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, arheologul Marius Ardeleanu, curatorul expoziției și cel care, alături de muzeograful Raul Cardoș, a condus cercetarea sistematică din toamna anului 2019. Expoziția face parte dintr-un proiect mai amplu de cercetare pe care Muzeul Județean îl derulează; știm că luna viitoare vor fi prezentate publicului larg și rezultatele cercetărilor arheologice de la Sălnița, com. Vima Mică.

Marius Ardeleanu a făcut un scurt istoric al menționării castrului în literatura de specialitate (Dan Zapca, Marius Voinaghi, Teofil Ivanciuc) și le-a mulțumit voluntarilor de la Cercul de Istorie Gemina de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, participanți la săpături: Vasile Pop, Denis Dohi, Lionel Șofineț, Dănuț Dohotar, Vasilică Iuga, Dorothea Berci, Romina Duldner și Darius Giurgilă, respectiv cercetătorului independent Dragoș Conțiu, lui Alin Stan și regretatei Angela Stan, de la Asociația Pro Detecție. Rezultatele cercetărilor din teren au fost publicate în revista Acta Musei Napocensis de către Marius Ardeleanu, Daria Dobrochna Dabal și Horațiu Cociș, în anul 2021.

Fortificația de pe Dealul Imaș (în limba maghiară, Epres) are o formă dreptunghiulară neregulată, e înconjurată din trei părți de ape [foto 2], fiind adaptată conturului dealului (laturile: 194.95 m NV, 258.93 m NE, 109.27 m SE și 259.83 SV) și acoperind o suprafață de 3.59 ha. Cele patru secțiuni trasate pe fiecare latură a fortificației însumează 20 m pătrați și surprind elementele defensive în stratigrafie: valul de pământ și șanțul exterior, de tip trunchiat, în formă de V, cu fundul drept, cu analogii clare din Țara Galilor, Scoția, Anglia, Germania, Spania sau România. Valul puternic erodat nu este continuu și are 43 de deschideri de-a lungul tuturor părților, la distanțe relativ egale una față de cealaltă [foto 3-4].

De-a lungul timpului, despre prezența acestei fortificații romane la Coștiui au fost emise mai multe ipoteze, dar cele mai multe au fost abandonate ulterior. Una dintre acestea leagă prezența romană de Cetățuia dacică de la Oncești, aflată la o distanță de nici 5 km, numai că straturile de cultură din cele două puncte arheologice nu sunt contemporane, prin urmare dacii nu mai erau în zonă când s-a ridicat castrul; o a doua supoziție, despre care trebuie să spun că mi-ar fi plăcut să fie adevărată, este aceea că fortăreața de la Coștiui este un castru școală (lecție pentru legionarii romani despre cum se construiește un castru de marș în Barbaricum); ultima variantă, în sprijinul căreia pot fi aduse argumente plauzibile, este aceea că zăcământul de sare de aici explică prezența romană  în zonă.

De altfel, foarte aproape de fortificația romană, în partea nordică a Dealului Szenes, în apropiere de Dealul Calvaria, în anul 1863 s-a descoperit primul depozit de bronzuri în apropierea unei saline (după unele mărturii, cele patru celturi cu plisc, o seceră cu buton și patru brățări deschise, ornamentate cu crestături ar fi fost descoperite în sare!). Tot la Coștiui, pe lângă piesele de bronz izolate (spadă, topor cu disc și spin, topor cu aripioare și un celt descoperit în anul 1983 pe Dealul Hrițcova), a apărut un al doilea depozit de bronzuri, în anul 1936, cu ocazia construirii șoselei Coștiui-Petrova.

Descoperiri de fortificații militare sunt cunoscute pe întreg teritoriul fostului Imperiu Roman, în zone cu bogate resurse naturale. Expoziția cu cele zece panouri educative, cu piesele expuse și care vor intra în expoziția permanentă – cuie de la sandalele romanilor purtate de legionarii romani sau materiale de construcții din fier [foto 5] – poate fi vizitată de către publicul larg până la sfârșitul anului. Ulterior, îmi doresc ca ea să devină una itinerantă, luând calea școlilor din județ.

Nutresc speranța că anul viitor va fi unul bogat în resurse financiare, necesare pentru continuarea cercetărilor arheologice – mă gândesc la cel puțin două magistrale trasate în interiorul castrului – pentru a putea surprinde o frântură din viața cohortei (a celor trei cohorte?) cantonate temporar la Coștiui. Oare este întâmplător faptul că acest castru a fost construit în apropierea unuia dintre cele mai mari zăcăminte de sare cunoscute în Depresiunea Maramureșului? Nu cumva acesta este un indiciu clar că romanii au fost interesați să controleze extracția sării? Răspunsul cel mai plauzibil este unul afirmativ. Dar despre distribuția sării sau comerțul acesteia în regiunea Tisei Superioare? Dar în privința resurselor de apă dulce de acolo? Dar legătura cu descoperirile monetare romane din zonă? După următoarea campanie arheologică, specialiștii vor putea răspunde la toate aceste întrebări. Sau nu. Rămâne de văzut. Cert este însă faptul că lucrurile nu pot rămâne în acest stadiu. E necesar ca povestea să-și urmeze cursul. Și da, subliniez din nou, sunt bucuros să fiu parte din ea.

Foto 1: afișul expoziției temporare
Foto 2: harta localității Coștiui și a sitului arheologic
Foto 3: situația stratigrafică a șanțului și valului
Foto 4: Dealul Imaș – fotografie aeriană (autor: Horațiu Cociș)
Foto 5: cuie de la sandalele romane (clavii caligarii) / materiale de construcții

Bibliografie:

Marius Ardeleanu, Daria Dobrochna Dabal, Horațiu Cociș, „The discovery of a Roman marching camp in Coștiui, Maramureș County, Romania. Identification and archaeological excavations 2019”, în Acta Musei Napocensis, 58/I/2021, p. 69-102.
Teofil Ivanciuc, „Completări la Repertoriul arheologic al județului Maramureș”, în Marmația, 14, 2017, p.15-30.
Carol Kacsó, „Date cu privire la exploatările timpurii de sare din Maramureș”, în Sarea, Timpul și Omul, editori: Valeriu Cavruc, Andrea Chiricescu, Editura Angustia, Sfântu Gheorghe 2006, p. 96-120.
Carol Kacsó, „Repertoriul arheologic al județului Maramureș”, vol.I, Bibl. Marmația, 3, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2011, 628 p.
Marius Voinaghi, „Între istorie și arheologie: prospecțiuni arheologice în Maramureșul istoric”, în Acta Musei Maramorosiensis, 12, 2016, p. 186-194.

Marius Voinaghi

Respirând inconștient, neștiind trăind, adunând suferință, crescând nesiguranță, așa am trăit o bună parte a vieții mele până într-o zi… eram cea mai naivă persoană pe care o cunoscusem, cred, din jurul meu, credeam în oameni și în bunătatea lor, nu vedeam și nu cunoșteam răutatea, viclenia, invidia, gelozia… nici o emoție negativă… Credeam că toată lumea în jur este ca mine. Aveam 33 de ani, când am început să mă trezesc încet, așa ca Frumoasa din  Pădurea Adormită… :)) interesant, 33 de ani a avut și Isus când s-a botezat… se zice că este vârsta înțelepciunii… „Vânătoarea” înțelepciunii în cazul meu a început la 33 de ani. Îmi părăsesc primul soț, nu am de ales, nu pot înainta cu el alături, lui îi plăcea unde era în stadiul său de viață iar mie, deloc. Om posesiv, gelos, căruia nu îi plăcea deloc ca soția lui să facă prea multă școală… modele de oameni asemeni lui au fost la tot pasul, la începutul anilor ‘90 și înainte cu miile. Drumurile noastre se despart. Era în 2010.

Tot în căutarea sensului vieții, a fericirii și luminii, de atunci încoace mă avânt pe drumuri necunoscute, din nou cu o naivitate incredibilă sau, mai bine zis, cu o încredere oarbă în viață și în oameni, din nou, crezând că de data asta voi reuși, voi găsi fericirea și împlinirea, voi găsi iubirea adevărată și lumina în calea mea. Cariera perfectă, familia perfectă. Mă dedic muncii și încep noi proiecte de viață, ca toată lumea…  alături de un soț nou, casă nouă, țară nouă… numai că, un proiect de viață trebuie etalat pe aproape 30 de ani iar eu nu am avut decât 10 la dispoziție… deci eram în întârziere ca nimeni altcineva…  interesant, dacă mă gândesc bine am fost în întârziere pe tot locul pe unde am trecut în viață… oare de ce mă întrebam atunci, acum nu mă mai întreb pentru că știu deja răspunsul.

Ajung în Canada în noiembrie 2012 și încep totul de la capăt, reîntoarcerea la studii, într-o altă limbă, în plus, copiii, casă nouă, carieră nouă… off… fără pauză, nu e o idee pre bună. Eram ca un robot, făceam totul mecanic, fără să fiu într-adevăr conștientă de fiecare acțiune sau fiecare gând, emoție, pe care le trăiam.

La începutul anului 2019 încep să mă simt rău, din ce în ce mai rău. Medicul de familie îmi prescrie să fac toate analizele posibile, încearcă să deslușească de unde vin și ce cauzează durerile mele în corp și starea de rău. Fără succes… toate analizele de sânge și IRM arată că sunt sănătoasă tun… deci…cum se poate?…

În final, am înțeles: sufletul meu era bolnav și nici măcar nu credeam că este posibil să mă afecteze fizic, dar, e posibil… mă îndrept către medicina tradițională chinezească și mă pune pe picioare în mai puțin de 6 săptămâni. Încep să fac yoga și meditație, mă ajută enorm.

Revin la viață, energia revine, starea de bine la fel, totuși, parcă lipsea ceva încă. Îmi continui cercetările pe partea spirituală, pe cea terestră și a doctorilor am încercat-o deja, deci mă întorc către credință. Este singura și ultima mea șansă să mă ajute să îmi revin cu totul.

Declanșarea pandemiei și tot ceea ce a adus la scară planetară, socială, familială și individuală a fost pentru mine vârful icebergului, picătura care a umplut paharul, și cred că nu numai pentru mine. Cu sănătatea încă fragilă am fost martora urii, fricii, răutății oamenilor, lucru ce m-a afectat enorm, îmi era pur și simplu frică de frica oamenilor. Oamenilor când le este frică își pierd rațiunea, nu mai gândesc clar. Nu îmi era teamă de virusul „ucigător”, dar de oamenii încărcați cu frică, da… eram martora lipsei de iubire între oameni, în familie, între iubiți, între soți, colegi de muncă, a fost ceva ce nu am văzut niciodată… era trist ce se întâmpla, foarte trist. Până și premierul Canadei a declarat la televizor în direct că oamenii care nu cred în vaccin sunt misogini, inculți și rasiști, se propaga ura în direct la televizor și în ziare, pe rețelele sociale… Discriminarea… nu există cuvânt să descriu complet ce era în sufletul meu la ceea ce vedeam și auzeam în jur. Lipsa de iubire față de om nu mai exista, nici compasiune pentru cei ce suferă, pentru cei ce erau singuri în azilele de bătrâni. Dacă mă gândesc bine, de fapt, poate niciodată nu a existat în societate compasiune față de aproapele nostru… În acea perioadă m-am trezit brusc din iluzia vieții pe care o trăiam, deși credeam că aici oamenii erau altfel, m-am înșelat amarnic. Oamenii sunt la fel, educați sau nu în fața virusului „ucigător” își pierdeau rațiunea. Tot ce mă înconjura era o iluzie, absolut tot, mi-au trebuit doi ani să accept. Chair și azi, deși nu mai suntem în pandemie, lucrurile le văd la fel. Societatea pe care am creat-o noi, oamenii, e un adevărat coșmar. Când aproape toată lumea în jur joacă un rol și poartă o mască în societate, fără să își dezvăluie adevărata față, e clar că totul în jur este ireal.

Lovindu-mă de adevărata față a societății, chiar de adevărata față a oamenilor ce mă înconjurau, decepția enormă pe care am suferit-o din cauza aflării adevărului, mi-a agravat și mai tare starea de sănătate, absorbeam fiecare energie negativă din jur, aproape  m-a doborât de tot. De atunci m-am retras din societate și evit aglomerația, se pare că sunt ca un magnet pentru emoțiile oamenilor din jur. Am învățat să mă protejez acum de emoțiile lor, dar în urmă cu doi ani încă nu știam cum să mă protejez. Am învățat multe apropo de mine însămi și cum să funcționez de atunci, am învățat că noi, oamenii, suntem energie, că fiecare emoție, fiecare gând, crează o energie, fiecare gest la care suntem sensibili, unii mai mult decât alții. Suntem entități spirituale într-o experiență umană terestră care au o misiune de îndeplinit aici pe Pamant. Intuiția îmi spune asta.

La sfârșitul anului trecut, pozele cu Sighetul și împrejurimile postate de un prieten din adolescență, amic pe Facebook cu mine, îmi trezesc emoții și sentimente de tristețe, melancolie și nostalgie… toamna trece, anul se termină și odată cu începutul acestui an ceva mă îndeamnă să încep să scriu poezie… eu, poezie? Cum așa? Nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine, parcă eram o altă persoană. Era ca o terapie pentru mine poezia. Încet, parcă îmi recăpătam puterile, poezia m-a ajutat mult. Fiecare poză pe care o vedeam cu Sighetul era ca o sursă de inspirație, de fiecare dată când priveam imaginile ceva mă chema acasă, era incredibil de puternică forța Pământului natal care mă chema fără oprire. Simțeam nevoia să merg acasă ca niciodată până atunci. Așa că, în primăvara acestui an, decid să îmi cumpăr biletele de avion și să mă întorc acasă, au trecut 7 ani de când nu am fost acasă.

Tot în primăvara acestui an, am trăit una dintre cele mai negre perioade a existenței mele, se cheamă noapte neagră a sufletului, este ca o stare de depresie, dar nu este depresie, este numită mai exact, chemarea spirituală. A fost un început de an greu, încărcat emoțional, lupta între bine și rău avea loc în sufletul meu deja de ani de zile, singura șansă pe care o aveam către salvare, era întoarcerea către credință și către Dumnezeu. Am început sa mă rog în fiecare seară lui Dumnezeu, i-am cerut să îmi arate calea bună pe care să o apuc, eram pierdută, plângeam în hohote în camera mea, pe marginea patului, în genunchi, în fiecare seară toată ființa mea plângea, sufletul îmi sângera, mă simțeam atât de singură ca niciodată în viața mea, eram singură în tenebre, în ispită, în vidul negru, nimeni nu știa cât de mult sufletul meu suferă, până la sânge… jucam bine rolul de mamă, nu voiam ca fetele mele să mă vadă în starea în care eram. Mă încurajam în fiecare dimineață că trebuie să continui, că fetele mele au nevoie de mine, nu am dreptul să le abandonez, nu am dreptul să mă abandonez nici pe mine însămi. Nici măcar tatăl fetelor mele nu și-a dat seama ce se întâmplă cu mine, deși am trăit și încă trăim sub același acoperiș chiar dacă suntem despărțiti deja de mai bine de 3 ani. A fost și a rămas cel mai bun prieten al meu, trăim în pace și armonie, într-o casă plină de căldură sufletească unde fetele noastre se simt în siguranță. E bine în America de Nord, cu casele cu trei etaje, poți să plângi în hohote la subsol, nimeni nu te aude… în plus, am intimitatea mea, singurătatea, este locul unde mă retrag și meditez și în ziua de azi, altarul meu unde mă încarc cu energie pozitivă. Când am văzut articolul cu Ioana pe www.salutsighet.ro, femeia care s-a sinucis, mi-am adus aminte imediat ce am simțit și eu cândva, și cât de singură am fost, la fel s-a simțit și ea, a fost foarte singură în acel moment când și-a luat viața. Nimeni nu poate să ne ajute în momentele dificile, nici măcar cel ce ți-a jurat credință până la moarte.

Zilele treceau, suferința se adâncea, lupta între bine și rău în sufletul meu continua până într-o noapte… noaptea în care s-a făcut lumină… în sfârșit… s-a făcut lumină în sufletul meu.

Într-o seară, în Săptămâna Mare, înainte de sărbătoarea Paștelui, mă pregăteam de culcare ca de obicei, istovită fizic ca în fiecare seară, emoțional de ani de zile, plâng, mă rog, era ritualul meu deja de luni întregi. Mă așez în pat pentru culcare, după câteva minute mă gândesc „cum ar fi să dorm de data asta la lumina lumânării, am să sting veioza în noaptea asta… de trei ani dorm cu veioza aprinsă noaptea… ca un copil înfricoșat care are coșmaruri și se simte în nesiguranță, neprotejat, singur, neiubit de nimeni…”

Aprind lumânarea pe care o am pe noptieră, sting veioza și adorm plângând, privind flacăra lumânării arzând… mă trezesc într-o vreme în noapte și zăresc pe peretele din fața patului umbra flăcării lumânării arzând, și nu era sumbră, era strălucitoare, un galben auriu pal… mă uit mai bine și mă întreb cum se poate, flacăra lumânării nu are umbră din câte știu… mă uit țintă la ea surprinsă, câteva minute privesc cu atenție lumânarea pe noptieră și apoi umbra ei de pe perete… nu îmi venea să cred ochilor… îmi trece prin cap să fac un test sa văd dacă se mai vede dacă o acopăr cu mâna, umbra flăcării penetrează mâna mea și văd în continuare umbra flăcării pe perete… după aceea iau o carte pe care o țin pe noptieră și fac același test, același lucru se întâmplă, umbra flăcării penetrează cartea și încă văd umbra flăcării pe perete… apoi încerc cu plapuma, acopăr flacăra lumânării și de data asta nu am mai văzut-o… flacăra a penetrat numai mana mea și cartea… mă gândesc, asta trebuie sa fie un semn ce vine numai de la Dumnezeu, nu se poate altfel… De ce mâna și cartea, ce vrea sa însemne? Că trebuie să încep să scriu, poate, că trebuie să anunț lumea întreagă că există Dumnezeu și lumină, că am văzut lumina cu ochii mei? Cum să fac asta, nimeni nu mă va crede… toți vor crede că mi-am pierdut mințile. Dacă am fi în secolul XIII aș fi arsă pe rug…:).

Din acea seară am început să cred în Dumnezeu din nou, El este casa mea și pe El l-am căutat de la vârsta de 4 ani, El este începutul și sfârșitul, el este credința și iubirea, iubire pe care o cunoșteam atunci la vârsta de 4 ani și pe care nu o găseam în jur, în lumea unde eram, în familia în care eram, eram străină de tot și toți. Singura amintire pe care o aveam la acea vârstă era iubirea, sentimentul de iubire pe care îl cunoșteam de undeva dar nu îl găseam în jur. Lumina ce mă ghida în viață și pe care nu o mai vedeam, intrată în lumea terestră, totul s-a schimbat, simțeam, știam, aveam intuiție… intuiție  pe care am pierdut-o în timp, intuiție pe care am regăsit-o nu de mult; în același timp cu lumina m-am regăsit pe mine însămi, pe Dumnezeu, iubirea de mult pierdută, am regăsit fetița de 4 ani ce căuta fără oprire lumina, în fiecare zi… și ea azi are 47 de ani.

De aceea spun, cu mâna pe inimă și suflet, Dumnezeu există și nu ne-a abandonat, nu abandonează pe nimeni care îi cere ajutorul din suflet. Eu sunt dovada clară. Nu m-a abandonat deși eu L-am abandonat de mult.
În acea noapte am văzut lumina și de atunci ea îmi ghidează viața.

Când scriu, sufletul îmi este întreg și împlinit, creația mă duce pe culmea fericirii, sunt o altă persoană parcă, accept totul așa cum vine în viața mea. Sunt împăcată sufletește.Totuși, trebuie să recunosc că ceva lipsește încă, nu des, nu mult, și poate totdeauna va lipsi cât timp voi trăi pe Pământ. Nu știu ce îmi va aduce viitorul, dar știu că lumina este acolo să mă ghideze spre necunoscut și, sper, spre fericirea absolută aici pe Pământ, pentru că în Ceruri cu siguranță vom fi fericiți și iubiți pe deplin. O simțim când suntem acolo, într-o altă dimensiune.

M-am întrebat foarte des de ce oare a trebuit să sufăr atât de mult, de ce eu, nu am făcut rău nimănui, niciodată, nu meritam ce mi s-a întâmplat. Dar acum nu mă mai întreb, accept totul, probabil aveam multe lecții de învățat și cred că le-am învățat bine și continui să învăț și acum. Am ales calea cea mai grea totdeauna de-a lungul vieții până acum, cu naivitate și încredere, dar știu acum că a fost calea bună asumată, de fiecare dată.

Zilele îmi sunt pline de tot ce este mai bun! Mai greu este seara când mă întorc într-o cameră goală și un pat rece, unde nimeni nu mă așteaptă. Noroc cu lumânarea aprinsă…

Ionița Năneștean

Parohia Greco-Catolică „Cristos Regele Universului” Sighet și Asociația „Firul Vieții” Sighet vă invită duminică, 26 noiembrie 2023, la Hramul Bisericii Parohiale (str. Bogdan Vodă, nr. 78) și la dezvelirea și sfințirea  monumentului Mitropolitului Victor Mihaly de Apșa (n. Ieud, 1841 – d. Blaj, 1918).

Program:

Ora 10:45 – Primirea P. S. Episcopul Vasile Bizău,
Ora 11:00 – Sfânta Liturghie Arhierească,
Ora 12:30 – Dezvelirea și sfințirea monumentului Mitropolitului Victor Mihalyi de Apșa.

Monumentul Mitroplitului Victor Mihalyi de Apșa a fost realizat de sculptorul Marcel Stanciu (Baia Mare).

Au contribuit financiar și material pentru realizarea monumentului:
Dr. Ovidiu NEGREA (California, U.S.A.)
Melania RIȚIU (București)
Ludmila MARTIN (Tulcea)
Petru și Ana ȘTEȚIU (Cluj – Napoca)
Gavrilă PLEȘ (București)
† Adriana ILBAN †
Petru CODREA
Ioan MIRCEA
Alexandru ȚIPLEA
Dana ONIȚA IVAȘCU
Doina BALAZS
Diana IANCU
Gheorghe IANCU
Claudia CHINDRIȘ
Vasile HOTICO
Traian STAMATIN
Mircea CUPCEA
Gheorghe Mihai BÂRLEA
Marius VIȘOVAN
Gheorghe BUFTEA
Mihai KOKENYESDI
Florin DRAGOSTE
Ion MARIȘ
Ioan ARDELEANU – PRUNCU

S.C. BREBELA S.R.L. – Toader și Bogdan CHINDRIȘ
S.C. PLIMOB S.A. – Vasile GODJA
S.C. NEW WINDOW S.R.L. – Victor NAVRATIL
Banca Cooperatistă „TISA” – Alexandru MARINA
S.C. ADETRANS S.R.L. – Ioan DRIMUȘ
SPG Urbana Sighet

Acest proiect (monumentul mitropolitului Victor Mihalyi de Apșa) a fost realizat și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

* * *

„Victor Mihalyi de Apșa a fost un creștin în cea mai curată concepție a cuvântului și a fost un român în cea mai nobilă afirmare a acestui ideal.  A avut multe să îndure, multe să înghită de la cei de sus și, poate, și de la cei de jos. Nu tuturor le era simpatică figura aceasta de om frumos, care nu cerca însă simpatia nimănui, și părea că nu se bucură dacă o are”. (Din necrolog, Revista Creștină, 1918.)

„Nobil de viță veche, cu un remarcabil sentiment al demnității, Mitropolitul conte Victor Mihalyi de Apșa a fost de o dârzenie și de o atitudine rectilinie impunătoare, spunând că el nu înțelege să se abată nici cu o iotă din calea trasată de marii săi antecesori în scaunul Blajului și că prin aceasta speră că-și va servi eminamente neamul și țara”. (Prof. univ. dr. Ioan Silviu Nistor, în „Considerații privind contribuția Mitropolitului Dr. Victor Mihalyi de Apșa la dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania”.)

Asociația „Firul Vieții”

Protestul marii majorități a angajaților de la Casele de Pensii din întreaga țară, care a demarat în 26 octombrie a.c., a continuat și azi. Angajații de la Casa Locală de Pensii Sighet au ieșit azi în fața instituției – consecvenți în a-și exprima nemulțumirile bine-cunoscute de către autorități – solicitând măsuri urgente de remediere a inegalităților reclamate.

Protestul este generat de nemulțumirea funcționarilor publici din cadrul Casei Județene de Pensii Maramureș cu privire la respingerea proiectului de lege privind egalizarea salariilor cu cele de la nivelul CNPP, în contextul în care la alte instituții deconcentrate acest lucru s-a realizat (finanțe, direcția sanitar veterinară, învățământ și – s-a aflat pe surse – chiar la Casele de sănătate și instituțiile din subordinea Ministerului culturii). În prezent, salariații de la casele de pensii au remunerațiile cele mai mici, ceilalți funcționari având drepturi salariale mai mari decat ale celor de la pensii, cu sume cuprinse între 1000 și 3000 de lei.

Contrar percepției opiniei publice, nu toți funcționarii au salarii nesimțite, ale celor de la Casele de Pensii urmând să ajungă la nivelul salariului minim brut pe economie, în condițiile în care volumul de activitate este în creștere, existând o presiune zilnică asupra lucrătorului în domeniul pensii. Lucrătorii din acest sector doresc doar salarii decente, în raport cu munca depusă.

Am reținut că lucrătorii de la Casele de pensii își doresc egalizarea salariilor, decalajele majore dintre salariile funcționarilor publici fiind constatate și de către Comisia Europeană care a atras atenția guvernanților noștri cu privire la necesitatea urgentă de-a adopta o nouă lege a salarizării, echitabilă, sustenabilă, prin care să fie egalizate toate salariile funcționarilor publici.

Deși nemulțumirile lucrătorilor din Casele de Pensii sunt vechi, ei nu au protestat până acum. Se pare că a sosit timpul și pentru aceștia să recurgă la protest, o mare parte din angajații caselor de pensii din țară și-au asumat acest pas, fiind deciși ca toți, împreună, să-și spună public nemulțumirile… „până când vor fi auziți”!

Pentru luni, 27 noiembrie 2023, este prevăzut ca protestul anagajaților sigheteni să se desfășoare între orele 09:00 – 16:30, interval în care se suspendă programul cu publicul.

Foto & text: I. Mariș

Lansarea cărții „Cei care te iau și te duc…”, scrisă de autoarea Meryl AIN din SUA, va avea loc la data de 27 noiembrie 2023, ora 13:00. Cartea a fost tradusă în limba română și tipărită la Editura Hasefer în anul 2023.

Vor lua cuvântul Peninah Zilberman – președinte Fundația Tarbut Sighet, Annamaria Hitter – inspector școlar general adjunct și Robert Cotos – președinte Asociația Maramureș Heritage, iar prin mesaj video ne va vorbi autoarea cărții, Meryl Ain.

Așteptăm publicul interesat în sala de conferință a Bibliotecii Județene Petre Dulfu din Baia Mare începând cu ora 13:00. În cadrul acestui eveniment cei interesați vor putea să achiziționeze cartea.

Meryl Ain este scriitoare, autoare, podcaster și profesoară. Romanul ei de debut, Cei care te iau și te duc…, a fost publicat în anul 2020. Continuarea sa, „Shadows We Carry”, a fost publicată în aprilie 2023. Articolele și eseurile ei au apărut în Huffington Post, The New York Jewish Week, The New York Times, Newsday și alte publicații. Ea este gazda podcastului „People of the Book”.

Este mândră să fie atât profesoară de carieră, cât și studentă la istorie. Ea a lucrat și ca administrator de școală.

„Cei care te iau și te duc…” este rezultatul căutării ei de-a lungul vieții de a afla mai multe despre Holocaust, o sete care a fost declanșată pentru prima dată de citirea Jurnalului Annei Frank în clasa a șasea.

În timp ce preda istoria în liceu, ea și-a prezentat elevilor studiul Holocaustului. În același timp, ea a dezvoltat o fascinație de durată pentru predarea și cercetarea cazului Julius și Ethel Rosenberg, personajele cărții.

Comunicat de presă

În imaginea reprezentativă este o Diplomă de Bacalaureat (secțiunea „modernă”) din anul 1928, a unei eleve (Duca Rozalia) de la Liceul „Domnița Ileana” din Sighet (director – Cornel Sânjoan).

Examenele de bacalaureat s-au ținut la Satu – Mare, au fost 3 probe scrise (Limba română, Limba franceză, Limba latină) și 7 probe orale (Limba română, Istoria patriei, Geografia României, Instrucția civică, Limba franceză, Științe fizico – chimice și Științe naturale). Cu media generală de 6,40, eleva s-a clasificat a 11 – a din 85 de candidați reușiți.

Salut, Sighet!

NR: Document din arhiva familiei preot prof. Marius Vișovan.

Citesc despre „Consolidarea mobilităţii urbane” în Sighet şi nu ştiu ce semn de punctuaţie ar încăpea mai bine. Să fie cel de exclamare, ca semn de admiraţie, de bucurie că se va face, sau semnul întrebării, bazându-mă pe ce nu s-a făcut până acum, sau pe ce s-a făcut, dar degeaba, pentru că nu funcţionează?

Detalierea „cestiunii”:
Pe https://primaria-sighet.ro/ro/category?slug=proiecte-in-curs-de-implementare, sunt trecute, întru admiraţie pentru cei ce sunt şi doresc să mai fie tot (pe-) acolo şi după anul de graţie 2024, măreţe proiecte de viitor. Unele dintre ele, sunt gata-gata să fie realizate, cum este „Consolidarea mobilității urbane în Municipiul Sighetu Marmației, C10-I.1.2-76”, ai cărui beneficiari vom fi toţi cei care avem treabă cam toată viaţa pe aici, dar  şi cei aflaţi în vizită în  UAT Municipiul Sighetu Marmației.

Scrie pe pagina de internet a primăriei sighetene că „Valoarea finanțării nerambursabile a proiectului [este]: 2.826.422,83 lei, din care: valoarea eligibilă din PNRR: 2.373.143,25 lei, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR: 451.277,60 lei”.

Desigur că n-am calitatea de a-mi da cu părerea dacă ajung sau nu ajung banii pentru ce vrea să se facă. Dar, văzând obiectivele proiectului, bine argumentate de un desen idilic cu o intersecţie semaforizată, pot avea o părere în calitate de pieton sau de şofer. Obiectivele proiectului de aproape 3 milioane de lei sunt:
„1. Îmbunătățirea și extinderea sistemelor de semnalizare urbană și supraveghere video; 2. Fluidizarea și decongestionarea traficului rutier din zona centrală a municipiului.
Proiectul vizează valorificarea avantajelor mobilității urbane în beneficiul cetățenilor și va contribui la implementarea strategiei de dezvoltare urbană, fiind corelat și bazându-se pe prioritățile PNRR, contribuind totodată la obiectivul noului cadru european pentru mobilitate urbană”.

Pentru 1: Până acum unele sisteme de semnalizare urbană erau acoperite de crengile copacilor înfrunziţi. A fost nevoie să scriu de două ori despre un indicator rutier care nu era vizibil, până când cineva a avut iniţiativa să taie una-două crengi care acopereau indicatorul. Dacă se doreşte, eu pot merge cu un agent constatator aparţinând organelor competente şi cu un mânuitor de minidrujbă în căutarea altor indicatoare rutiere aproape imposibil de observant din maşină. La tăiatul frunzelor avem mulţi specialişti la nivel naţional, dar la crenguţe încă nu dispunem de atâţi specialişti cât e nevoie.
Pentru 2: Aici înţeleg că dacă Europa zice  ceva, facem şi noi. Până nu zice, nu facem, că n-avem bani, sau n-avem idei… Se dezvoltă mobilitatea urbană în Europa, repede o dezvoltăm şi noi. În proiecte cu desene color. Măcar atât, că doar n-o să vină vreun european de rang înalt să admire Solovanul cât timp stă la semafor.

Investiţia, care are perioada de implementare  14.02.2023 – 13.04.2024, constă în  „achiziția de echipamente (stații de autobuz inteligente, semafoare inteligente pentru intersecții și treceri de pietoni, băncuțe stradale smart, sistem de supraveghere video, platformă server, aplicație e-ticketing) pentru realizarea unui sistem de transport inteligent și a unui sistem inteligent de management urban/local”.
În patru rânduri, patru „inteligente”: autobuze, semafoare, sistem de transport, management urban/rural. Inteligenţa celui care a scris textul pe unde-o fi?

Deocamdată, ţin să precizez că acum două săptămâni m-am întâlnit cu doi oameni în vârstă într-o staţie de autobuz. Erau în aşteptarea electricului care să-i ducă mai aproape de casă. Nu era acolo nici un fel de informaţie despre mersul autobuzelor. Se merge pe ideea că trebuie să vină cândva. Lumea aşteaptă neştiind cât şi noi ne mândrim cu viitoarele staţii înteligente? Cei doi soţi pe care-i preţuiesc foarte mult nu cred că aveau nevoie de echipamente de recepţie wifi în aşteptarea autobuzului. „E-ticketing” se poate face si de la şofer sau taxator. Intri, dai banii, iei biletul şi apoi te cufunzi în scaune confortabile şi te uiţi pe geamul autobuzului în admirarea amenajărilor auxiliare inestetice făcute după gustul, banii şi priceperea fiecărui locatar care şi-a dorit o extindere a locuinţei cu un garaj pentru acareturi.

De ce  semafoarele pe care actualii administratori le-au primit drept moştenire de la alţi administratori nu mai funcţionează? Ce-ar fi dacă mobilitatea ar începe cu ce avem, dar nu  funcţionează pentru că probabil trebuie puse nişte beculeţe în semafoare, sau trebuie doar de pornit sistemul de alimentare şi nu există omul calificat pentru a apăsa pe buton?

Investiţia, zice în prezentarea oficială, a început pe 14 februarie 2023 şi se va termina în 13 aprilie 2024, dar ce a început în februarie a.c., vedem că… nu se vede.

Dacă ţin cont şi de faptul că pe 25 august 2017 eram asiguraţi că „Planul de Mobilitate din Sighet începe să prindă contur” (sursa: http://maramedia.ro), dar conturul stă bine ascuns şi în 2023, atunci pentru „Consolidarea mobilităţii urbane” în Sighet cel mai potrivit semn de punctuaţie este  „?”.

Horia Picu