Aur şi argint la Naţionalele de Şah – Mihaela Trifoi va reprezenta România la Campionatul European

În perioada 1-12 februarie, la Băile Felix s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Șah Copii şi Juniori – categoriile 8-20 de ani, competiţie de la care tinerii şahişti ai C.S. „Sig-Mar” din Sighetu-Marmaţiei s-au întors cu patru medalii, două de aur şi două de argint. Astfel, Mihaela Ioana Trifoi (foto) – categoria 12 ani – a cucerit Medalia de Aur la şah bliţ şi Medalie de Argint la şah clasic, tot Medalie de Aur i-a revenit jucătoarei Covrig Larisa Raluca la şah bliţ. Trebuie menţionat că, deşi nu a împlinit nici 13 ani, tânăra Larisa a jucat la categoria 14 ani! Cea de-a doua Medalie de Argint a fost cucerită de Dan Alexandru Dicu la şah rapid, categoria 16 ani. Menţionăm că Larisa Raluca Covrig şi Dan Alexandru Dicu au dublă legitimare, respectiv C.S. „Sig-Mar” şi LPS Satu Mare. În ceea ce o priveşte pe Mihaela Trifoi, datorită recentului succes, ea va reprezenta România la Campionatul European care se va desfăşura în toamna acestui an.

„Şi ceilalţi copii s-au situat bine: deşi şahul nu primează printre preocupările lor, au obţinut locuri de şase, opt şi doisprezece, ceea ce e foarte bine într-un campionat la care au participat peste 600 de tineri şahişti din ţară, jucători formaţi la cluburile de mare tradiţie” ne-a declarat antrenorul echipei sighetene, Ioan Costiuc.

Ioan J. Popescu




Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, în vizită privată la Sighet

Timp de trei zile Ambasadorul Federației Ruse în România, Excelența Sa Valery Kuzmin se află în vizită privată în municipiul Sighetu-Marmației. Ziua de marți, 14 februarie 2017, este destinată întâlnirii cu primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, cu reprezentanții mediului de afaceri și cei ai presei. Pe parcursul acestei vizite, va avea loc și o întâlnire de prietenie cu președintele Rutenilor Subcarpatici din România. Excelența Sa va vizita și diverse obiective cultural-istorice din Sighet și din zonă.

 

sursă foto: https://sputnik.md/politics




#Rezist (autor, Crina Voinaghi)

crina-voinaghi2În ultimele zile, mai exact 13, am urmărit cu toţii – mai mult sau mai puţin – desfăşurarea evenimentelor din stradă, în Bucureşti şi în alte oraşe.

În capitală s-au adunat protestatari în Piaţa Victoriei, în fiecare seară, ba chiar şi dimineaţa devreme, cu pancarte pe care am putut citi sute de mesaje. Şi în faţa Palatului Cotroceni s-au adunat oameni, români ca şi ceilalţi, dar scandând lucruri diferite, exprimându-şi şi ei nemulţumirile, gândirea, idealurile şi speranţele, dacă nu e prea mult să spunem asta.

Sunt mulţi cei care spun că e inutil, că totul s-a hotărât în ziua de 11 decembrie iar acum asta e, avem ce am ales sau ce nu am ales prin neprezentare. Dar de 13 zile s-au scris şi am citit nenumărate articole, ne-am îmbogăţit limbajul juridic, am trăit în stradă, am frecventat aceleaşi locuri şi am avut aceleaşi gânduri. Poate nu se schimbă nimic în principiu, poate niciuna dintre revendicările celor din stradă nu vor fi rezolvate dar toată lumea ştie, sau dacă nu, îşi va da seama că ceva s-a schimbat ireversibil în România: nu mai suntem aceiaşi, nici nu avem cum să mai fim, ne-am regăsit vocea şi puterea de a spune nu şi rezist.

#Rezist poate că înseamnă nu mai tac, deşi sunt tentat să spun că nu e treaba mea, nu stau deoparte deşi ar fi mai bine în casă când afară e frig şi sunt mort de oboseală de la job, nu-mi las idealurile călcate în picioare, deşi port în mine resemnarea ciobanului mioritic. Războiul e câştigat chiar dacă nu îl câştigăm, am descoperit ceva extrem de important, ce nimeni nu poate face să dispară, că sunt alţii ca mine, nu sunt singur şi acei ceilalţi sunt solidari cu mine, îşi strigă ofurile ca şi mine, iar împreună suntem în stare să facem steagul României, 60000 de oameni, de români, sunt în stare să facă asta doar cu nişte foi colorate, lanterne şi Facebook. Poate că #rezist e încrâncenarea omului care descoperă că are o ţară, un popor al lui, o istorie şi o inimă.

La început scriam Zilele astea vom descoperi cine suntem. Eu am descoperit. Sunt un om care nu uită, nu calcă în picioare, nu este violent, crede în iubire, în dreptate şi cinste, nu se vinde pe nicio sumă de bani, nici pe favoruri sau vorbe pompoase. Sunt un om simplu, cinstit, integru şi #rezist.

Crina Voinaghi

sursă foto: Dan Mihai Bălănescu




Pledoarie pentru ultimii țărani (autor, Ileana Pisuc)

pisuc_ileana1Un caz banal veţi zice la început. Mare scofală: să vezi un ţăran înconjurat de 2-3 ,,poliţişti” din Pol. locală ce-şi fac ,,datoria” pe o stradă din oraş. Asta dacă eşti unul din masa „amorfă” ce colcăie cît e ziua de mare, fără un ţel anume, pe ,,centru”, cu sacoşe în mînă şi cu ochii în pămînt. Nu e timp de observat nimic în jur. Scopul tău e să te vezi cu sarsanalele pline şi să te întorci repede la confortul tău zilnic.

Însă mie mi s-a rupt sufletul să văd pe acel ţăran, ce avea asupra sa cîteva sticle cu lapte, încolţit de nişte ,,zeloşi” ai poliţiei locale, tineri, ce-i puteau fi nepoţi bătrînului ,,infractor”. Tremura săracul om şi îşi dădea cu atîta sîrguinţă datele din buletin pentru a fi amendat, încît ai fi crezut că pentru el era cea mai mare amnistie din viaţa lui, faptul că a fost doar amendat şi nu împuşcat pe loc. Avea într-adevăr o mare vină, aceea de a îndrăzni să iasă la oraş şi să vîndă cîţiva litri de lapte. Reprezenta un aşa de mare pericol pentru societate, încît doar ,,vigilenţa” acelor ,,zeloşi” slujbaşi ne-au salvat de o eventuală „calamitate”.

Da, ţăranul (acel care a mai rămas) azi reprezintă un pericol public (cică pentru sănătatea noastră) pentru că îşi vinde produsele în loc nepermis şi nu sunt verificate de ,,organele” competente.

Domnilor ,,competenţi”, ţăranul n-are nevoie de avizul nimănui pentru a fi cinstit! La el mai există bunul simţ înnăscut, ce face mai mult decît 100 de parafe! Niciodată nu va introduce în lapte nici E-uri, nici arome identic naturale, nici amelioratori, nici insecte măcinate, pentru a-şi vinde produsul. Acele mărfuri stau în rafturile supermarketurilor (eu le numesc produse de ucidere lentă dar sigură) şi pe care nimeni nu le interzice, dimpotrivă, li se face şi reclamă. Acela e adevăratul pericol, însă văd că am ajuns, din păcate, să fim minţiţi, să cumpărăm orice rebut, numai să fie frumos ,,ambalat”.

Eu recunosc, nu pot să trec şi să mă fac că nu văd anumite nedreptăţi şi l-am întrebat pe bătrîn:
‒ Da ce-ai făcut unchiule, pe cine ai omorît?
‒ N-am omorît pă nime domnucă, am vrut numai să vînd şî ieu neşte lapte…
‒ Domnule poliţist, aceasta e cea mai gravă infracţiune. Vă rog, la carceră cu el şi dacă se poate să-i puneţi şi lanţuri la picioare! Auzi la el, să îndrăznească să-şi vîndă produsele proprii din gospodărie, în loc să întindă mîna după ajutoare de la stat. Bine faceţi! Dar aş mai avea o propunere. Mergeţi şi la intrarea în piaţa de alimente şi vedeţi cum sunt agresaţi verbal trecătorii de către ,,comercianţii” cinstiţi, care-ţi vîră pachetele de ţigări aproape în gură. Ei nu reprezintă un pericol public, numai acest ţăran amărît. Ar trebui să primiţi ordin de la şefii dumneavoastră, ca mai ales în zilele geroase (era un ger cumplit) să ,,pîndiţi” ţăranii ce vin cu produse spre vînzare, să le oferiţi pe loc gherete încălzite pentru a-i proteja. Nu-i alungaţi, nu-i umiliţi, pentru că din păcate sunt pe cale de dispariţie. Ei nu vă cer nimic, decît să-i lăsaţi să facă ce ştiu ei mai bine: să se scoale cu noaptea în cap, să-şi hrănească văcuţa, s-o adape, s-o mulgă, să stea la ,,ocazie” ore în şir să poată veni la oraş cu un pic de lapte. Nu-l globalizaţi, nu-l obligaţi să îngroaşe rîndurile celor ce umblă ca bezmeticii împingînd de-un cărucior prin cele marketuri şi aruncînd în ele produs pe care organismul nu le recunoaşte. Preţuiţi-i pînă-i mai avem că s-or supăra şi n-or mai veni şi riscaţi să rămîneţi cu chitanţierele de amenzi intacte!

Nu vă alungaţi ţăranii pentru că ei încă mai reprezintă SAREA PĂMÎNTULUI!

Ileana PISUC

sursă foto: internet




LOCALE (IV) – autor, Marin Slujeru

marinslujeruOBSERVAŢIE
Supermarket, ziua în amiaza mare. Pe culoar, două neveste vârstnice povestesc şi povestesc: „…Noa, ş-auzi tu…” Manipulantul le ocoleşte, bagând viteză: „Nuu mai cumpără aieste nimic astăzi!…”.

SIHOT
Sighet, ninge, frig. Ţigani cu tolcere şi făraşe de tinichea de-a lungul centrului. Felurite tunsori, frizuri, cărunteţe “la 12”. Gene mov, ochi-neon, extensii lila. Vânzătoare blondină cu pantaloni rozosin aleargând după mărunţiş. Neveste învăluite scoţându-şi bănuţii din batiste înnodate. La mijlocul propoziţiei, o unguroaică luând-o pe francovlahă: „ …a sufrágeriábon…”. Cumetrii şi cumetrele locului îmblăniţi ( – ”Ioai, feri Doamne!”) În mijlocul trotuarului, între Crăciun şi Anul Nou pe stil vechi, nişte femei în blănuri artificiale, la sfat. Pe prietenul meu îl umflă râsul: „N-ai auzit? Se duc la magazenul chizinesc.” Ăsta-i oraşul meu! Pe el îl iubesc! În el mă simt în siNguranţă.

TONETĂ ÎN SOARE
El vinde ţigări, în mişcare. Ea vinde bilete la Bingo, pe loc, în soare – se confesează unei prietene: „ Tătă ziua îmi rulează ăsta prin faţa ochilor, tu!”

ÎN ADĂPOSTURI
„ Ce tăt strâgaţi atâta, mă? Nu ne auziţi pe noi cum tăcem?” – dă să-i admonesteze pe tinerii vecini un vechi locatar de pe scară. Tace, însă, în continuare. E Duminică, a venit seara.

NEPOATA
Sala de aşteptare la medicul de familie. O bătrânică explică: „Io am ştiut dinainte. Mi-o spus nepoată-mea. O pus Internetu în poală şi mi-o citit tot: ce boală am şi ce leacuri trebuie să ieu”.

ANIVERSARĂ
– Noa, ce să scriu pe el, Ilea’? – întreabă din spatele tejghelei cofetăreasa, în mâini cu un tort imens, în culori zvăpăiate.
– “Pentru cel mai iubit soţ!” – strigă de la o masă o nevastă, cu cheile de la maşină alături. Înfulecă nişte haioşe uriaşe, dimpreună cu alte două cumetre. Poartă năframe verzi tustrei.

Marin Slujeru

sursă foto: internet




Sighet – Palatul Culturii

Ridicat pe locul cimitirului reformat, închis în anul 1887 şi devenit în 1889 Parcul “Regina Elisabeta”, Palatul Culturii a fost ridicat între anii 1912-1913, planurile aparţinând arhitectului Sándy Gyula. Firma constructoare, ‘’Fuchs es Társa’’, din Beregszász, a realizat clădirea din fier beton, fiind prima de acest fel din oraş, iar lucrările speciale din beton cu inserţie preîntinsă au fost asigurate de firma “Pittel & Braunvetter” din Budapesta.

Structura construcţiei, care aminteşte de o cetate medievală transpusă în limbaj art nouveau, se datorează baronului Perényi Zsigmond, comite al Maramureşului, secretar de stat şi preşedinte al Asociaţiei Maramureş.

Destinat a fi sediul Asociaţiei Culturale “Máramaros”, la parter a fost amenajată o bibliotecă, alături de o sală de mese şi un mic magazin. La primul etaj se aflau sala festivă, sala artiştilor, sala de expoziţie, un cazinou, iar la etajul a doilea au fost expuse obiecte de muzeu şi tablouri donate de colecţionarul Urányi Imre, printre care şi celebra pictura a lui Hollósy Simon, ‘’Cetatea Hustului’’.

În 1931 pe tavanul scării principale este pictată o ‘’Alegorie a artelor’’de către Szabó Elemér, cunoscut sub pseudonimul de Livius Bordeaux.

Numele donatorilor unor sume de cel puţin 200 coroane au fost inscripţionate pe plăci de marmură montate la intrare, nume care aminteasc generaţiilor viitoare de sacrificiul făcut de înaintaşii lor pentru edificarea unei clădiri ce urma să contribuie la propagarea culturii în regiune.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Eu cred că arta este… [VIDEO]

Tabăra de pictură de la Târgu Lăpuș (2016) ne-a prilejuit o întâlnire cu arta, ne-a oferit ocazia de a-i înțelege pe artiștii participanți și, mai ales, bucuria să-i ascultăm colorând… cuvintele.

sursă foto: internet




Tenisul, dagostea mea (autor, Liviu Șiman)

Tenisul, dragostea mea – aceste cuvinte caracterizează pasiunea de-o viață a profesorului – antrenor de tenis, Eugen Mihaljek. Implicându-se cu multă dăruie și determinare a reușit să impulsioneze și să dezvolte această ramură sportivă în urbea de la poalele Solovanului. De-a lungul timpului a reușit să obțină rezultate excelente, făcând cunoscut tenisul sighetean, atât în țară, cât și peste hotare. Fără a greși, putem vorbi de o adevărată școală de tenis sigheteană.

Liviu Șiman: Ce v-a atras spre tenis și nu spre o altă ramură sportivă ?
Eugen Mihaljek: Tenisul a devenit pasiunea mea din momentul în care l-am văzut pe Ilie Năstase jucând în Cupa Davis cu Egiptul. Aveam atunci 12 ani. A fost un moment determinant pentru destinul meu și am știut că voi deveni antrenor de tenis.

Liviu Șiman: Cum se practica tenisul înainte de 1989?
Eugen Mihaljek: Îmi aduc aminte de perioda când jucam și 10 ore pe zi, cu precădere în vacanțe. Am început să joc în grădina părinților mei, după care, alături de prietenul meu Ioan Remeni, jucam de la 5 dimineața. Problema cea mare consta în dotarea tehnică. Trebuia să ne procurăm rachete, mingi, etc.

Liviu Șiman: Care a fost prima competiție la care ați participat?
Eugen Mihaljek: A fost un turneu organizat de dr. Ștefan Nadoși, un mare iubitor al tenisului, un pionier al tenisului sighetean. Eram tânăr și am câștigat toate meciurile, ajungând în finală, dar am vrut să mă retrag. Motivul a fost că îl consideram pe adversarul meu mult mai puternic decât mine. Domnul dr. Ștefan Nadoși a venit la mine și m-a rugat să particip la finală. M-a convins. Am jucat copleșit de emoții deoarece la meci au asistat și colegele mele de clasă. Am câștigat cu scorul de 6-0, 6-3. A mai urmat un turneu la Baia Mare, unde am câștigat din nou. Am băut șampanie din cupa primită împreună cu domnul dr. Ștefan Nadoși. Din acel moment am devenit prieteni foarte buni până când el a trecut la cele veșnice. Împreună am format o echipă de dublu imbatabilă, chiar dacă domnul dr. Nadoși era mai în vârstă. Jucam în acea periodă la Clubul “Sănătatea’’.

Liviu Șiman: După ce ați absolvit Liceul “Dragoș Vodă” ați susținut examenul de intrare la I.E.F.S.(Institutul de Educație Fizică și Sport), examen pe care l-ați luat. Cum au fost anii studenției ?
Eugen Mihaljek: Era foarte greu să se intre la I.E.F.S. M-am pregătit intens cu prof. Felician Ilnițchi, care m-a încurajat și mi-a fost îndrumător. Odată intrat, am jucat foarte mult tenis la “Tenis Club București”. Era cea mai mare bază de tenis din țară. Am avut prilejul să văd jucând mari lideri mondiali ca: Jimmy Connors, Ilie Năstase, Bjorn Borg, etc. În timpul vacanțelor am fost și profesor de tenis la Costinești. I-am învățat să joace tenis pe artiștii Tamara Crețulescu, Florina Cercel, Ileana Bârlădeanu, Damian Crâșmaru, Tudor Gheorghe, Vasile Șeicaru. De asemenea, eram profesor și în parcul Herăstrău din București. Au fost ani foarte frumoși.

Liviu Șiman: Ce ați făcut după absolvirea facultății?
Eugen Mihaljek: Am terminat facultatea în 1980. Pe atunci se făceau 3 ani. Cei care aveau rezultate bune puteau face 4 ani. Am făcut și al 4-lea an. Dacă mă limitam doar la 3 ani puteam prinde titular la București. Am vrut să mă întorc la Sighet, dar nu erau locuri pe specialitatea mea. Am plecat antrenor la “Cuprom” Baia Mare. Aici am rămas pentru  un an. Îmi doream cu ardoare să vin acasă.. Mi-an satisfăcut și stagiul militar, după care am venit la Sighet.

Liviu Șiman: Cu ce gânduri v-ați reîntors acasă?
Eugen Mihaljek: Am revenit cu multă dorință de a dezvolta tenisul la mine acasă. Nu a fost ușor. Fiind obișnuit cu condițiile excelente de la București și Baia Mare am fost oarecum dezamăgit de ceea ce am găsit acasă. La vremea aceea la Sighet existau doar două terenuri, unul de zgură și altul de bitum. Am muncit foarte mult. Stăteam și 14 ore pe zi pe teren. Am reușit să reabilitez cele două terenuri. Racordam manual rachetele. Ulterior abia am achiziționat o mașină de racordat. În pofida bazei materiale precare am reușit să obținem rezultate excelente. Am organizat primele ediții ale Cupei ‘’Marmația’’ și a Cupei ’Tata și Copilul”. Am avut jucători în Lotul Național și am obținut primul titlu de campion național din istoria Maramureșului, titlu adus de către tenismena Eva Ivanovici, care avea doar 10 ani. Competiția s-a derulat la Satu Mare, în anul 1988. A fost un meci dramatic. Fiind condusă, Eva Ivanovici a reușit să-și revină și să câștige. A fost un meci de infarct. În tenis, răsturnările de scor sunt foarte frecvente. Meciul nu se termină decât după jucarea ultimei mingi. Tot din acea periodă îmi aduc aminte de un meci jucat de Eva Ivanovici la un turneu în Ungaria, unde a ajuns în finală, iar Martina Higins nu a ajuns decât în sferturi. Martina Higins era nr. 1 mondial, poate cea mai talentată tenismenă din lume. În anul 1988, în urma rezultatelor excelente obținute, am fost numit în funcția de președinte al Consiliului Municipal pentru Educație Fizică și Sport. Ca să poți ocupa o asemene funcție, pe care nu mi-am dorit-o, trebuia să ai și calitatea de membru de partid. Eu nu am fost membru, dar m-au făcut rapid. Nu mă simțem în apele mele în costum și la cravată. A fost un calvar.

Liviu Șiman: Cum v-ați derulat activitatea după 1989?
Eugen Mihaljek: Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi ard carnetul de partid. Nu m-a interesat niciodată vreo funcție de conducere. Politica mea este tenisul. I-am spus și soției mele, cu care m-am căsătorit în anul 1983, că pentru mine tenisul primează. Am fost colegi de clasă și m-a înțeles. Mi-am continuat activitatea în cadrul catedrei de tenis de la Clubul Sportiv Școlar Sighet. Am mai amenajat un teren pe care l-am tot extins având și ajutorul prietenilor și al pasionaților de tenis. La acest teren s-a mai adăugat unul de dimensiuni mai mici folosit pentru antrenamente. Am antrenat jucători foarte buni. Nu mai puțini de 8 dintre ei au ajuns în Lotul Național. Eva Ivanovici, Marius Balea, Marta Szabo, Virginia Dutca, Sebastian Simion, Laura Mihaljek, Carmen Truș, Raluca Ghinda. Laura Mihaljek, fiica mea, a câștigat de 3 ori Cupa “Dinamo”. Laura, jucând un meci cu un tenismen din Australia, după meci tatăl acestuia a venit la mine și mi-a propus să merg în Australia, dar fără familie. Am refuzat categoric, cu toate că-mi doream foarte mult să vizitez Australia. Am mai avut ocazii să merg în în Statele Unite ale Americii și Japonia. Am preferat să rămân acasă. În perioda 1992-2016, pe lângă accederea jucătorilor sigheteni în Lotul Național, echipa de băieți și fete în formula CSS-Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Au fost câștigate numeroase concursuri interne și internationale. Au fost obținute la campionatele naționale 5 medalii de aur, 3 medalii de argint, 12 medalii de bronz. Un moment aparte a fost promovarea la celebra Academie “Nikola Pilić” ,München a sportivilor Carmen Truș și Vlad Onița. Echipa de fete under 18 a ajuns vicecampioană națională în 2012. Un alt aspect care vine ca o recunoaștere a valorii tenisului sighetean îl reprezintă evoluția jucătoareai Carmen Truș în Statele Unite ale Americii, Chicago, pe o bursă de 40.000 de dolari.

Liviu Șiman: Rezultate excelente obținute, hai s-o spunem, în condiții nu prea optime de pregătire.
Eugen Mihaljek: Așa este. Este din ce în ce mai dificil să faci performanță când te lupți cu orașe care au baze de pregătire excelent dotate. De exemplu, la București, s-a construit o bază cu 25 de terenuri acoperite. Noi suntem nevoiți să ne adaptăm condițiilor meteorologice, ploaie, vânt, etc. Este foarte bine și frumos când Sighetul are campioni și rezultate excepționale, dar nu primim un sprijin mai consistent. Nu vrem bani. Vrem un ajutor pentru a beneficia de condiții optime de pregătire adecvate. Iubesc Sighetul! Sunt consecvent principiilor mele și nu voi pleca niciodată din Sighet. Sunt foarte fericit când un elev de-al meu câștigă o competiție.

Liviu Șiman: Ce sfaturi le dați tinerilor care vor să îmbrățișeze această frumoasă și nobilă ramură sportivă?
Eugen Mihaljek: În primul rând, au nevoie de calități native: viteză și îndemânare, care sunt greu perfectibile, iar restul forța, rezistența sunt ameliorabile. Este nevoie și de multă inteligență. Nu întâmplător tenismenii sunt considerați sportivii cu IQ-ul cel mai ridicat dintre cei care practică performanța. A practica tenisul înseamnă să faci sacrificii enorme. Este nevoie să fii implicat mental foarte mult. Tenisul te dezvoltă armonios psiho-somatic.

Liviu Șiman: Ce alți tenismeni v-au inspirat?
Eugen Mihaljek: Pe lângă Ilie Năstase, au mai fost Andrea Agassi și Roger Federer.

Liviu Șiman: Ce proiecte aveți în vedere să mai derulați?
Eugen Mihaljek: Obiectivul principal rămâne în continuare edificarea bazei de antrenament. Am mai lansat o competiție “Tenis 10”, la care participă sportivi de 8, 9, 10 ani, pe care vreau să o dezvolt. Lansată anul trecut, această competiție ne-a adus rezultate foarte bune, competiția fiind înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis. Voi continua și cu Cupa “Tatăl și Copilul’’. Avem un parteneriat cu tenismenii din Vișeu de Sus și cu cei din Teacevo, Ucraina. Împreună organizăm diferite competiții.

Liviu Șiman: Știu că aveți și o altă pasiune legată tot de tenis. Sunteți posesorul unei impresionante colecții de mingi de tenis, dintre care unele cu autografe de la mari tenismeni. De când colecționați mingi de tenis ?
Eugen Mihaljek: Am început să colecționez mingi de tenis de pe vremea când eram profesor de tenis la Costinești. În prezent am în jur de 1000 de mingi de tenis. Obiectivul meu este să ajung la cifra de 1956, anul nașterii mele. Am mingi cu autograf de la : Ilie Năstase, Roger Federer, Horia Tecău, Simona Halep, Stan Smith.

Liviu Șiman: Vă mulțumesc pentru inteviul acordat și vă doresc să aveți în continuare o activitate susțnută care să aducă noi rezultate excepționale tenisului sighetean. Poate și factorii de decizie pe plan local se vor implica într-o mai mare măsură pentru a vă sprijini în eforturile menite a obține performanțe.
Eugen Mihaljek: Vă mulțumesc și eu pentru interesul pe care îl manifestați pentru tenisul sighetean. Deoarece sunteți la început de drum, vă urez mult succes în continuare și vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și în continuare. Sunt convins că, dacă vom avea un real sprijin, rezultatele vor fi pe măsură!

Liviu Șiman




Maramureşul nu doar se vizitează, Maramureşul se simte! (Alina Marincean)

Alina MarinceanExotic – termen explicat în DEX astfel: (despre țări, ținuturi) care se află într-o regiune depărtată și impresionează prin peisajele neobișnuite și aspectele ciudate.

Am plecat de la acest cuvânt pentru că l-am auzit asociat de mai multe ori cu Maramureşul. La început n-am reuşit să înţeleg dacă a fost folosit politicos – peiorativ sau dimpotrivă. M-am lămurit cu unii, cu alţii n-am insistat. Cert e că acest loc se conturează în imaginea celor străini, altfel. Apoi de ce şi cum, stau scrise sute de pagini, validate sau criticate de opinii contemporane ale turiştilor care vin în Maramureş.

Exotic sau doar special, într-un calcul matematic simplist am construit următoarea schemă: din 10 opinii ale unor tineri israelieni veniţi dintr-o cultură complet diferită, referitoare la şederea în Sighet, Maramureş, toate 10 au fost în primul rând despre oameni, despre căldura şi bunăvoinţa lor. Ce-i face pe aceşti oameni atât de ospitalieri, bucuroşi de oaspeţi şi dornici să mulţumească? Teoriile pro şi contra legate de această renumită ospitalitate au dezarmat în faţa puterii exemplului. Naturaleţea şi entuziasmul nu se pot teoretiza complet şi concret; şi poate nici nu e nevoie. E bine doar să le îmbrăţişăm şi să le valorizăm.

Numărul doi în clasamentul pozitiv a fost mâncarea! Am depăşit-o pe cea a mamei!!! Nu sună rău, sperând însă că doamnele mame nu gătesc prost :).

Apoi a venit apăsarea trecutului sumbru în contrast cu cimitirul vesel, diversitatea, cultura umoristică aparte, culorile chiar şi cele ale caselor de pe Valea Izei, puternic pigmentate în portocaliu şi roz, care ne intrigă pe noi sighetenii şi nu numai.

Iar la sfârşit, dar nu pe ultimul loc, a fost eterna natură, peisajul, răcoarea nopţilor şi ceaţa groasă a dimineţilor în vârful Gutâiului, ploaia măruntă şi liniştea ninsorii scurte.

Am scârţâit la chestiuni de logistică hotelieră dar cine îşi mai aduce aminte de ele când pleci cu lacrimi în ochi şi noua ta dorinţă e să te căsătoreşti în Maramureş, să râmâi definitiv sau sa te întorci…. mâine.

Cam aşa deci: Maramureşul nu doar se vizitează, Maramureşul se simte!

Alina Marincean




Gaşca veselă se întoarce în oraş!

După o perioadă în care putem spune că oraşul a fost destul de liniştit, gaşca veselă se întoarce. Să nu credeţi că e vorba de comedianţi, deşi am putea spune că e mai degrabă o tragicomedie, vorbim de căţeii atât de adoraţi de unii şi atât de criticaţi de marea majoritate. Câinii fără stăpân care sunt o problemă de ani de zile pentru oraş. Câinii fără stăpân care dispar brusc pentru a reapărea câteva săptămâni mai târziu, împreună cu prietenii pe care şi i-au făcut în perioada în care au lipsit. Dacă v-a fost dor să-i vedeţi, nu trebuie să ieşiţi doar seara la plimbare sau dimineaţa devreme printre blocuri, ghenele de gunoi sau, ştiu eu, pe străzile lăturalnice. Ei pot fi zăriţi şi în mijlocul zilei. Ieri, spre exemplu, se plimbau în faţa catedralei ortodoxe, iar astăzi, nestingheriţi treceau puţin neregulamentar strada, în preajma sensului giratoriu din centru. Poate mergeau la pizzerie, nu ştiu să vă spun exact pentru că mie una, mi-e cam frică de ei şi le-am pierdut urma. Cu siguranţă se va găsi cineva care să le identifice locaţia. În speranţa că vom avea câini cu stăpâni şi orăşeni fără muşcături aşteptăm, ce? Probabil întrebarea.

Diana Mariana Apopi




Calendarul zilei

Salomon Isacovici (1)Salomon Isacovici (1924, Sighet – 8 februarie 1998, Quito, Ecuador) om de afaceri, scriitor

Salomon Isacovici s-a născut la Sighet în anul 1924, unul dintre cei opt copii ai unei familii de fermieri. După o copilărie fericită şi ferită de griji în care a studiat atât cursurile heder-ului cât şi ale yeshivei locale, în anul 1944 este deportat alături de întreaga familie la lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau unde, deşi împuşcat, scapă cu viaţă şi este transferat în lagărul Gross-Rosen de unde va fi eliberat de armata americană.

Întors acasă, află că întreaga avere i-a fost furată iar casa ocupată; se alătură mişcării sioniste cu intenţia de a emigra în Palestina dar renunţă la idee pentru ca, în anul 1948, să-şi urmeze iubita în Ecuador, cetăţeania căruia o va primi în 1958. Devenit între timp un om de afaceri prosper, îşi dedică o bună parte din timp pentru lupta pentru drepturile indigenilor ecuadorieni al căror tratament din partea autorităţilor spaniole era similar cu cel al evreilor sub ocupaţia nazistă, fapt care-i va provoca o serie de neplăceri din partea unor prelaţi romano-catolici locali printre care şi oprirea de la publicare a romanului „A7393: Hombre de Cenizas” („A7393: Omul de Cenuşă”) care va vedea lumina tiparului abia în anul 1990 în Mexico.

Romanul – scris împreună cu Juan Manuel Rodriguez – descrie copilăria în Sighetul natal, anii petrecuţi sub teroarea nazistă şi apoi emigrarea în Ecuador. Considerat „o mărturie crudă a lagărelor naziste”, romanul „Omul de cenuşă” a avut un succes comercial şi de critică, în 1991 fiindu-i decernat premiul „Fernando Jeno”.

Traducerea în limba engleză iniţiată de Universitatea din Nebraska, SUA, a fost însoţită de o controversă: Juan Manuel Rodriguez care a contribuit la corectarea limbii spaniole a textului original, a afirmat că romanul este o ficţiune în care a incorporat texte proprii şi, ca atare, trebuie considerat coautor, şi să beneficieze de drepturi egale. Ulterior, controversa a fost considerată un exemplu de „uzurpare literară” şi o încercare antisemită de a diminua, dacă nu chiar nega, sinistrele experienţe trăite de evrei în lagărele naziste. Până la urmă, varianta în limba engleză a văzut lumina zilei în anul 1999 sub titlul „Man of Ashes” avându-l pe copertă pe Juan Manuel Rodriguez ca şi coautor. Din păcate, Salomon Isacovici n-a trăit să apuce apariţia cărţii în limba engleză: a murit de cancer la 8 februarie 1998.

Ioan J. Popescu

sursă foto: internet




Sculptorul Mihai BORODI în Albumul Internaţional Omagial Rembrandt 410 ani de la naştere (1606-2016)

Sub auspiciile Asociaţiei Italia in Arte nel Mondo la sfârşitul lunii ianuarie a apărut Catalogul Internaţional de Artă al Artiştilor Asociaţi. Albumul este un omagiu adus reputatului pictor olandez Rembrandt, de la a cărui naştere s-au împlinit anul trecut 410 ani (Leida, 15 iulie 1606-Amsterdam, 4 octombrie 1669).

Selecția artiştilor şi a lucrărilor din Catalog a fost realizată de către Giuseppe Rossi (editorul catalogului), Magg.Dr. Michele Miulli (expert în artă), Roberto Chiavarini, Dario Chiavarini (curator), expert în artă contemporană, inițiatorul proiectului.

Albumul-Catalog născut, dincolo de spaţiul omagial magic al operei lui Rembrandt, din dorinţa artiştilor invitaţi de a pune la dispoziţia publicului iubitor de frumos o lucrare amplă, bogat ilustrată, cu detalii și istorii ale celor mai reprezentative opere de pictură, sculptură, grafică ale acestora, un omagiu universal adus marelui Rembrandt. Textele care însoţesc fiecare „profil” din Catalog sunt ale curatorului acestuia dar sunt citate şi din cei care şi-au exprimat opiniile despre artiştii inscluşi în catalog din ţările lor de origine (Franţa, Italia, Germania, Maroc, Spania, Mexic, Portugalia, Grecia, Belgia, Olanda, Rusia…). Albumul-Catalog nu este scos la vânzare pe piaţă, este cu „circuit închis”.

În cele ce urmează spicuim câteva opinii despre Rembrandt şi arta sa: „În mod sigur Rembrandt a fost unul din cei mai mari reprezentanţi ai Secolului de Aur Olandez şi a reprezentat mai mult decât oricare altul cea mai mare putere culturală, economică şi politică a epocii, dar este cu adevărat minunat cum el, fiul unui simplu morar, a ales un drum cu totul diferit faţă de cel al familiei, luîndu-şi destinul în propriile mâini… În atmosfera secolului al XVI-lea la modă era, printre literaţi dar şi printre pictorii vremii, autobiografismul, obiceiul acestora de a-şi face, într-un ritual de celebrare, autoportretul… Pictorul olandez merge mult mai departe pictându-se pe sine de 75 de ori în patruzeci de ani, între 1627 şi 1669. Rembrandt nu respectă moda timpului, aşa cum alţi artişti pictau portrete ale comercianţilor bogaţi sau ale nobililor, protectori ai artelor şi ştiinţei (mecena) şi regi. El se reprezintă pe el însuşi, conform unui realism care tinde să se sustragă logicii pictorului de curte care pictează la comandă. Autoportretele sale sunt firul conducător pentru un continuu şi neliniştit imbold în descoperirea propriului său eu într-o spasmodică căutare individualistă şi care face din propria viaţă subiect şi în aceeaşi măsură obiect al artei.”

Mihai BorodiPentru cititorii site-ului „Salut, Sighet!” punctăm câteva aprecieri care apar în Albumul-Catalog despre sculptorul sighetean Mihai BORODI:

*
■ „Bourguignon (Dijonul este situat în provincia franceză Bourgundia, n.m. Echim Vancea) prin adopţiune (Mihai Borodi, n.m.) – absolvent de Arte Frumoase din Bucureşti – acest sculptor îşi are inspiraţia în rădăcinile sale: „Sunt originar dintr- o regiune din nord-vestul României, care are un caracter etnografic foarte puternic; eu sunt legat de cultura ţărănească şi de arhitectura populară. Lucrez foarte mult pe simboluri şi forme geometrice a căror suprafeţe sunt foarte curate şi au linii foarte simple care să sugerează esenţialul. „ (Magg. Dr. Michele Miulli, expert în artă, în revista, „Regards croises”, Saint Apollinaire).

*
„Evocativ şi simbolic, artistul urmăreşte sentimentul uman al iubirii şi dragostei, suflul vital pentru valorizarea păcii şi reconcilierea în subconştientul uman. Dialogul intim, depăşeşte timiditatea aparentă şi trece dincolo de liniile de tensiune pentru a-i asigura sculpturii devenirea continuă.” (Magg. Dr. Michele Miulli)

*

„Foarte preocupat de sculptura monumentală, acest sculptor a realizat mai multe lucrări publice în ţara sa de origine (România, Maramureş, n.m.) şi în Franţa (Saint Apollinaire): „Speranţa” (calcar, 2007), „Dialog intim” , bustul călugărului L’Abbé Pierre. Sculptorul Mihai BOBODI este unul dintre laureaţii Premiului „Michelangelo” (Roma, 2015), pentru munca artistică şi întreaga sa activitate de creaţie, de asemenea a primit, pentru pictură, Premiul „Leonardo da Vinci” (Florenţa, 2016).” (Giuseppe Rossi, editorul albumului).
*
„Operele sculptorului Mihai BOBODI devin naturale şi necesare acolo unde sunt plasate ele. Publicul le iubeşte fără să le judece prea mult, ele sunt ceva natural, luminoase, pătrunzătoare şi de o linişte fermă.” (Cleopatra Lorinţiu).
*
„Există o forţă şi un sens al volumului şi al spaţiului bine construit, conceput şi articulat la Mihai BORODI care le păstrează, le ţine departe de extremele geometrizării şi metaforicului livresc, care conferă operelor sale unitate şi bogăţie semantică. De la diversele sale orientări noi apreciem, totuşi, formula constructivistă în arhitectura spațială bine articulată şi clară la care noi vedem o cale tot timpul explotabilă (de exploatat).” (Magda Cârneci)

În încheierea acestori însemnări să notăm o mărturie de credinţă despre lemn a sculptorului Mihai Borodi: „Lemnul este una dintre primele mele emoţii pe care le-am încercat în sculptură. Mă simt pătruns de efluviile izvorâte din esenţa lui. Când eram mic mă duceam zilnic în pădure sau urmăream îndeaproape modul cum unchiul meu, meşterul de porţi maramureşene Gheorghe Borodi, muşca cu securea din trunchiul răpus al copacului. Puterea lemnului îţi dă putere să iubeşti omul, viaţa şi poate că trăinicia sa te îndeamnă să devii mai bun şi, de ce nu, mai înţelept. Copacul este unul din miracolele naturii. Sculptura recompune acest miracol.”

Echim VANCEA




EXCLUSIVITATE „Salut, Sighet!” – Și totuși, Sighetul are un deputat în această legislatură!

La 31 de ani împliniți, Nicolae Miroslav Petrețchi a câștigat la alegerile din 11 decembrie 2016, un mandat de deputat în Parlamentul României. Dacă celelalte mari partide nu au putut să impună un locuitor al Sighetului sau împrejurimilor la alegerile din anul trecut, pe un loc eligibil, iată că vom fi reprezentați totuși în cel mai înalt for al țării de către președintele Uniunii Ucrainenilor din România. Tânărul proaspăt deputat are o experiență “colaterală” în zona legislativului, activând mult timp în antecamera politicii românești, fiind expert parlamentar al fostului deputat al UUR, în perioada 2009 – 2012, dar și președinte al Uniunii Ucrainenilor din România din 2015 până în prezent. Conștient de responsabilitățile pe care le are mai ales pentru minoritatea ucraineană dar și pentru restul populației din Țara Maramureșului, fostul absolvent al Liceului Dragoș – Vodă și al Facultății de Științe Economice și de Gestiunea Afacerilor Babeș – Bolyai, Cluj Napoca, ne-a acordat un interviu pentru a ne edifica și-a ne clarifica așteptările și oportunitățile pe care le putem intui venind de la un concetățean de-al nostru, “trimis” de mulți votanți să ne reprezinte.

Ion Mariș: Cum se simte un tânăr parlamentar din postura de legiuitor?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu mai multă responsabilităte față de oamenii care m-au ales și m-au ,,trimis” în Parlament pentru a le apăra drepturile, limba, identitatea, cultura, tradițiile.

Ion Mariș: În ce comisie veți activa în Parlament și de ce?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Ca urmare a prestației, Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale m-a recomandat să dețin răspunderea de Secretar al Comisiei permanente pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților. Astfel, s-a reluat cutuma ca reprezentantului minorității ucrainene să-i revină o demnitate mai importantă decât aceea de simplu membru al unei comisii parlamentare (ca în legislatura 2012-2016). Comisia permanentă pentru cultură, arte și informare în masă este una dintre cele mai laborioase și influente comisii parlamentare permanente.

Ion Mariș: Care credeți că sunt “avantajele” unui deputat?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Nu cred că un deputat are avantaje… după părerea mea acesta are responsabilitatea față de cetățenii care l-au propus pentru funcția de deputat și l-au votat să-i reprezinte în Camera Deputaților. Singurul ,,avantaj” al unui deputat este acela că are posibilitatea de a iniția, demara și finaliza proiectele menite să vină în sprijinul populației.

Ion Mariș: Ce șanse sunt să se audă “distinct” vocea dumneavoastră în Parlamentul României?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu această întrebare ați atins miezul motivelor pentru care am candidat. Cum bine se știe, sunt parlamentari care trec prin legislatură ca rața prin apă. Riscul unui mandat vegetativ e și mai mare la deputații din grupul minorităților naționale care, fiind aleși pe plan național, au o responsabilitate mai puțin angajată față de o anumită circumscripție electorală. Există, desigur, reprezentanți foarte activi ai anumitor minorități, dar există la alții și comoditate. Observând, cel puțin în legislatura precedentă, că vocea deputatului U.U.R. a fost mută, am privit acest dezinteres ca o delăsare și m-am decis să candidez. Posibilitățile de a-ți face vocea auzită sunt foarte generoase și sunt hotărât să le folosesc. În fiecare săptămână, una dintre Ședințele Camerei Deputaților e destinată interpelărilor și întrebărilor adresate Guvernului. Sunt decis să urc la acea tribună cel puțin o dată pe lună și să focalizez atenția miniștrilor care derulează programe concrete asupra unor obiective din județele în care UUR are organizații teritoriale. Bineînțeles că în realizarea acelor obiective (școli, spitale, drumuri, etc) am în vedere atât interesele etnicilor ucraineni, cât și ale întregii populații. Un cadru generos de acțiune îl reprezintă și Comisia permanentă pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă al cărei secretar sunt și în cadrul căreia voi fi foarte activ. Nu în ultimul rând, voi folosi dreptul de inițiativă legislativă, în primul rând în domeniile care interesează mai multe zone așa cum este Maramureșul. Studiez deja oportunitatea unor amendamente la legislația silvică, precum și posibilitatea parteneriatului public-privat în susținerea procesului de învățământ.

Ion Mariș: Câți cetățeni români de naționalitate ucraineană reprezentați?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Oficial, numărul etnicilor ucraineni, conform ultimului recensământ este de aproximativ 52.000, neoficial numărul acestora este de peste 100.000, dintre care aproape 60% trăiesc în județul Maramureș. Uniunea Ucrainenilor din România este singura organizaţie reprezentativă, parlamentară, a comunităţii ucrainene; face parte din Consiliul pentru Minorităţile Naţionale din România, iar prin publicaţiile ei, din Asociaţia Presei Minorităţilor Naţionale din România, și nu în ultimul rând, reprezentantul acesteia în Parlamentul României reprezintă întreaga comunitate ucraineană din România.

Ion Mariș: Știu că diaspora ucraineană este foarte puternică. Aveți idee câți ucraineni din România au plecat în străinătate pentru a se… realiza?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu greu putem să vorbim despre o cifră exactă, dar cu siguranță putem spune că peste 20.000 de ucraineni din România, au plecat în străinătate, mai ales cei tineri, așa cum ați afirmat chiar dumneavoastră, pentru a se realiza. După cum bine știți această problemă nu este întâlnită doar la cetățenii români de etnie ucraineană, ea este întâlnită și la populația majoritară, unde, de asemenea, populația tânără părăsește țara pentru un trai mai bun. Important este faptul că acești tineri investesc la noi în țară, motiv pentru care observăm o îmbunătățire a traiului din Maramureș, în special în cel istoric. În cazul ucrainenilor, este de subliniat faptul că aceștia, indiferent de țara în care muncesc, își respectă cu sfințenie tradiția strămoșească, iar copiii acestora învață în continuare limba ucraineană, o vorbesc, ba mai mult, se mândresc cu acest lucru.

Ion Mariș: Ce veți face, concret, pentru concetățenii noștri ucraineni?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Primul obiectiv, ca și reprezentant al etniei ucrainene în Parlamentul României, este reprezentarea şi apărarea intereselor populaţiei ucrainene din România. Scopul prioritar îl constituie și susţinerea iniţiativelor şi prevederilor de ordin legislativ care asigură apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene, renaşterea şi formarea unităţii şi conştiinţei naţionale, protejarea drepturilor individuale şi colective şi, nu în ultimul rând, întărirea raporturilor de colaborare româno – ucrainene.

Ion Mariș: Veți reprezenta și interesele celorlalți maramureșeni în Parlament? Cum?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Bineînțeles. Senatorii și Deputații au obligația de a acţiona în interesul întregii naţiuni şi ai locuitorilor din circumscripţiile electorale pe care le reprezintă, respectiv ai cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe care îi reprezintă. Tocmai din acest motiv primele acțiuni pe care le-am demarat după validarea și depunerea jurământului, a fost deschiderea biroului parlamentar la Sighetu Marmației și efectuarea unei vizite de lucru în județul Maramureș, în cadrul căreia am avut întrevederi cu dl. Gabriel Zetea președintele Consiliului Județean, d-na Inspector General Moldovan Ana-Lucreția-Maria din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, directorii Școlilor din Județul Maramureș, primarii din Maramureșul istoric, tocmai pentru motivul de a cunoaște problemele cu care se confruntă populația din Maramureș, pentru a vedea care dintre proiectele depuse de primăriile și școlile din județ au nevoie de susținere, și ce proiecte pot fi demarate pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Maramureș.

Ion Mariș: Cum, în ce mod colaborați cu oficialitățile din Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Uniunea Ucrainenilor din România, prin reprezentanții săi, încă de la înființare, a colaborat foarte bine atât cu oficialitățile din România cât și cu oficialitățile din Ucraina, în special cu Ambasada Ucrainei la București, Consulatul de la Suceava. Astfel, aproape la fiecare acțiune organizată de Uniune, pe lângă autoritățile administrației publice locale și centrale a României participă și reprezentanți ai autorităților din Ucraina. Aceste rapoarte de colaborare au fost întărite în ultima perioadă, astfel încât, în perioada 16-18 septembrie 2016, la Ivano Frankivsk, Uniunea Ucrainenilor din România, împreună cu Administrația de Stat a Regiunii Ivano Frankinsk și Administrația de Stat a Raionului Verhovyna au convenit să încheie un Protocol de colaborare. Semnarea Protocolului a avut drept scop cooperarea comună între părțile semnatare în domeniile științifico-tehnice, umanitaro-cultural și educațional. Astfel, părțile semnatare s-au angajat să realizeze acțiuni comune în domeniile menționate mai sus, în scopul păstrării și promovării identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a persoanelor aparținând minorității ucrainene, renașterea și formarea unității și conștiinței naționale precum și întărirea raporturilor de colaborare româno-ucrainene. Totodată, ne-am angajat să realizăm aceste acțiuni pentru atingerea obiectivelor stabilite și în punerea în aplicare a intereselor comunității ucrainene și române, cu condiția ca relațiile să fie bazate pe parteneriate oneste, concrete și de protejarea reciprocă a intereselor. A mai fost stabilită și o listă de priorități care urmează să fie demarate de părțile semnatare în perioada imediat următoare, iar una dintre ele a fost deja finalizată și anume dezvelirea bustului poetului ucrainean T.H. Sevcenko, la Sighetu Marmației. Acest eveniment a creat un prilej pentru participarea Miniștrilor de Externe ai României și Ucrainei, Excelența Sa Domnul Lazăr Comănescu și Excelența Sa Domnul Pavlo Klimkin, ai reprezentanților administrației centrale și locale, reprezentanților Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, Consiliului Mondial Ucrainean de Coordonare şi Asociaţiei pentru legăturile cu ucrainenii de peste hotarele Ucrainei (Asociaţia „Ucraina – Lumea“).

Ion Mariș: Cum vedeți evoluția conflictului cu Rusia, din estul și respectiv sudul Ucrainei?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Atât timp cât evenimentele din Ucraina sunt încă în desfășurare, consider că, deocamdată, evoluția este imprevizibilă. Depinde mult de reacția președintelui Petro Poroșenko și, mai ales, de cum va acționa în continuare Rusia. Sunt posibile mai multe scenarii, dar, repet, este prematur să ne gândim la un deznodământ. Cel mai important aspect îl constituie aplicarea acordurilor de la Minsk împreună cu condiţiile puse Rusiei pentru reluarea angajării directe și anume respectarea dreptului internaţional şi a propriilor angajamente, retragerea trupelor şi armamentelor din estul Ucrainei, predarea controlului frontierei autorităţilor de la Kiev şi inversarea situaţiei anexării Crimeii, condiții care, din păcate, nu sunt respectate, până în acest moment, de Rusia.

Ion Mariș: Credeți că există “pericole” ce vă amenință într-o postură atât de… înaltă?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Pericolele principale care îl pasc pe cel căruia i se încredințează, la un moment dat și temporar, o funcție mare sau mică, sunt ciocoismul și uitarea responsabilităților. Nu mă simt vulnerabil dinspre asemenea riscuri. Modestia, simțul măsurii, conștiinciozitatea, cultul datoriei sunt valori principale în care am fost educat. Cei ,,șapte ani de acasă” nu prea pot fi dislocați. Se spune, și nu fără temeri, că puterea (mică sau mare) corupe. Eu cred că aceia care se lasă îmbătați de funcția încredințată au predispoziție spre această ,,beție”. Am fost, sunt și voi rămâne un om cu picioarele pe pământ și privirea spre cei de care depind: alegătorii.

Ion Mariș: Are șanse să se construiască al doilea pod peste Tisa, din zona Sighetului, în viitorul apropiat? Ce știți despre acest subiect?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Având în vedere că România și Ucraina se învecinează pe o distanță de aproximativ 900 km, iar singurele puncte de trecere a frontierei sunt la Halmeu, Sighetu Marmației și Siret, acest proiect este unul important atât pentru partea română cât și pentru partea ucraineană. În acest sens, au avut loc mai multe întâlniri, în 19 decembrie 2016, la Cluj, a avut loc întâlnirea la care au luat parte reprezentanții Apelor Române, Administraţiei Bazinale Someş-Tisa, conducerea Ministerului Transporturilor, reprezentanții Direcţiei de Infrastructură, tocmai pentru a se discuta despre noul pod peste Tisa, după care, în 20 decembrie, ca urmare a demersurilor făcute de prefectura Maramureș a avut loc întâlnirea Grupei de lucru Tisa, în cadrul căreia s-au purtat discuții privind obiectivul de investiții a Podului peste Tisa, pentru a se face acel concordat şi pentru modificarea Studiului de Fezabilitate. Recent, la Baia Mare, am avut o întâlnire de lucru cu dl. Zetea Gabriel, președintele Consiliului Județean Maramureș, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost chiar Podul de peste Tisa, din zona Teplița din Sighetu Marmației. De subliniat este faptul că reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România, au participat chiar la primele întâlniri dintre oficialitățile române și ucrainene în ceea ce privește realizarea podului peste Tisa de la Sighetu Marmației, precum și deschiderea punctelor de trecere a frontierei de la Piatra (România) – Teceu Mic (Ucraina) și Poienile de sub Munte (România) – Shybene (Ucraina). Reprezentanții Uniunii au susținut toate proiectele care au fost în beneficiul maramureșenilor, ba mai mult chiar, le-au mijlocit, făcând lobby la toate nivelurile. Trebuie să amintim faptul că Ucraina a demarat un amplu proces de reabilitare a principalelor magistrale rutiere, iar în anul 2016 au reabilitat aproape 7% din drumuri și obiective de infrastructură transfrontalieră cu România.

Ion Mariș: Cum credeți că este percepută România de către țara vecină, Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Amândouă popoarele au fost unite de religia ortodoxă și lupta împotriva forţelor tătare și otomane. Suntem apropiaţi prin cultura socială, modul de viaţă și arta populară, de secole trăind unul aproape de celălalt. Relațiile dintre cele două ţări, la nivelurile politic și cultural, au fost de bună colaborare încă din secolele XVI–XVII. După căderea regimului comunist, România a fost printre primele țări care a recunoscut independența statală a Ucrainei, iar la 1 februarie 1992 a stabilit relații diplomatice cu țara vecină. Astfel, România a acordat o atenție deosebită dezvoltării relațiilor politice, diplomatice și economice cu Ucraina. Ambele țări, România și Ucraina, sunt considerate printre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. Ambele țări au experimentat tranziția adesea dureroasă la o economie de piață funcțională, consolidarea statului de drept și democrație, astfel încât România este considerată principalul aliat, susținând Ucraina în procesul de integrare europeană, în eliminarea vizelor de călătorie în ţările Uniunii Europene pentru cetăţenii ucraineni. România s-a pronunțat ferm pentru întrunirea condiţiilor pentru ratificarea acordului de asociere şi comerţ între Ucraina şi UE, a sprijinirii integrității teritoriale a Ucrainei, a suveranității și a reconfirmat, în repetate rânduri, sprijinul în vederea susținerii eforturilor pe care le depune Ucraina pentru rezolvarea crizei generate de agresiunea Federaţiei Ruse.

Ion Mariș: Ce intenționați să faceți pentru amplificarea relațiilor dintre România și Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Unul dintre obiectivele majore ale UUR este întărirea raporturilor de colaborare româno – ucrainene. Uniunea Ucrainenilor din România colaborează cu administraţiile publice centrale și locale din România, Ambasada Ucrainei de la București, administrațiile regionale și raionale din Ucraina, Consiliului Mondial de Coordonare a Ucrainenilor, Congresului Mondial al Ucrainenilor și susţine deciziile și hotărârile care au vizat colaborarea dintre cele două țări, putând chiar să afirmăm că UUR este un liant de legătură între cele două țări. Foarte multe dintre acțiunile organizate de UUR au tocmai acest scop, menținerea și consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina și aici putem enumera doar câteva dintre ele:
– acordul Uniunii Ucrainenilor din România în ceea ce privește adresa Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor, susținerea declarației privind semnarea Acordului de asociere între Ucraina și Uniunea Europeană și trimiterea de scrisori deschise președintelui României, primului – ministru, ministrului afacerilor externe, eurodeputaților români ai Parlamentului European, urmare cărora a fost susținută independenţa și integritatea teritorială a Ucrainei;
– dezvoltarea și adâncirea, în continuare, a bunelor relații cu populația majoritară, cu autoritățile statului român, la cel mai înalt nivel, cu autoritățile locale și cu celelalte minorități naționale din România, dezvoltarea relațiilor cu Ambasada Ucrainei în România, cu Ucraina și cu diaspora ucraineană pe baza principiilor de solidaritate, frățietate și sprijin reciproc;
– semnarea, în perioada viitoare, de acorduri și parteneriate între Uniunea Ucrainenilor din România și administrațiile publice centrale și locale în domeniile științifico-tehnic, umanitaro-cultural și educațional;
– continuarea susținerii de către Uniunea Ucrainenilor din România, la toate forumurile internaționale desfășurate în țară și peste hotare, că legea fundamentală, Constituția României, consfințește pentru minoritățile naționale drepturi cu care s-ar putea mândri oricare stat democratic, precum și susținerea continuă a Guvernului României pentru exercitarea efectivă a acestor drepturi.

Ion Mariș: Ce credeți că-i lipsește Sighetului?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Dacă stăm bine să ne gândim… toți am putea găsi lucruri care lipsesc unui oraș, mai ales locurile de parcare. Acum, lăsând ,,mica glumă” la o parte, în primul rând Sighetului îi lipsește industria, care l-a consacrat, care asigura zeci de mii de locuri de muncă, nu doar pentru sigheteni ci și pentru locuitorii Maramureșului Istoric. În al doilea rând, văzând că numărul tinerilor care pleacă din Sighetu Marmației este unul foarte mare, după părerea mea, Sighetului îi mai lipsește o sală de spectacole, o sală de cinema și, de ce nu, o casă de cultură pentru tineri, astfel încât aceștia să poată petrece timpul liber relaxându-se în propriul oraș, nefiind nevoiți să treacă Gutinul pentru acest lucru, însă, sunt convins că, noua conducere a orașului are în vedere asemenea proiecte care vor veni în sprijinul sighetenilor.

Ion Mariș: Ce v-ar plăcea să vedeți schimbat – evident, în bine! – în Sighet?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu trecerea anilor, în Sighetu Marmației, am observat schimbări majore, în bine, finalizându-se proiecte importante pentru locuitorii Sighetului. Nu mă îndoiesc că și în viitorul apropiat schimbările, în bine, vor continua, proiectele demarate vor fi finalizate, iar la un moment dat trebuie să fie aplicată strategia de dezvoltare pentru infrastructura de transport din zona Sighetului. De asemenea mi-ar face plăcere ca, trecând prin centrul orașului, să vedem că fațadele clădirilor din centrul orașului respectă nota arhitecturală a Sighetului istoric, punând în valoare aceste bijuterii arhitecturale. Nu în ultimul rând, ar fi de bun augur ca în centrul orașului să fie amenajată o alee, unde să fie amplasate busturile tuturor personalităților marcante din Sighetu Marmației. Totodată, știu ce nu aș vrea să se schimbe oamenii, tradițiile specifice zonei, obiceiurile, portul, cultura și meșteșugurile care ne fac vestiți în toată lumea.

Ion Mariș: Aveți, cu Uniunea Ucrainenilor din România, o bogată experiență socio – culturală. De asemenea, sunteți și membru în Prezidiul Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor și membru în Congresul Mondial al Ucrainenilor. Nu sunt prea multe activități pentru un tânăr? Când și cum vă… relaxați?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Conducerea UUR, observând potențialul tinerilor, i-a atras în cadrul Uniunii, tocmai pentru ideea de a demara cât mai multe proiecte benefice pentru ucraineni, luând în considerare ambiția acestora și puterea de muncă. Astfel, din acest punct de vedere, Uniunea a avut o evoluție ascendentă, și vedem că doar în ultimul an numărul acțiunilor organizate de UUR s-a dublat, nivelul acestora este mult mai ridicat, la ele participă un număr tot mai mare de oameni, iar impactul acestora este mult mai bine definit. În ceea ce privește activitățile în care sunt implicat, nu consider că numărul acestora este prea mare, mai ales că multe dintre activități se întrepătrund, ba mai mult, luând parte la ele, îmi oferă o acumulare de experiență care, la rândul ei, mă ajută în derularea noilor proiecte. Cu alte cuvinte, aceste activități ne ajută să evoluăm, dându-ne o nouă viziune asupra muncii noastre, menită să sprijine comunitatea ucraineană din România. Cu siguranță, în condițiile în care aceste ,,activități” vor fi peste capacitatea mea de muncă, o să mai împart din sarcinile care îmi revin. În ceea ce privește relaxarea, paleta lucrurilor pe care oamenii le fac pentru atingerea acesteia este foarte variată și anume: unii citesc, alții ascultă muzică, se plimbă prin parc și tot așa. La mine lucrurile stau puțin diferit, pe lângă petrecerea timpului liber cu familia, relaxarea vine jucând șah. Este un joc pe care îl practic de mic, ,,dependența” acestuia fiind preluată de la bunicul meu, și este singura ocupație care mă deconectează de tot ce se întâmplă în jurul meu, lăsându-mi posibilitatea de a analiza ,,mutările viitoare”.

Ion Mariș: Sper să vă vedem cât mai des și pe la Sighet. Și bineînțeles să faceți lobby puternic pentru zona noastră. Mult succes, Domnule Deputat!
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu siguranță o să ne vedem și vă asigur că un sighetean întotdeauna va face lobby pentru Maramureș. Mulțumesc!

Ion Mariș