„Vanghelizarea” Limbii Române (autor, Vasile Pop)

 „URMAȘILOR MEI VĂCĂREȘTI! LAS VOUĂ MOȘTENIRE: CREȘTEREA LIMBEI ROMÂNEȘTI ȘI-A PATRIEI CINSTIRE.” (Ienăchiţă Văcărescu)

-De ce plângi, ZÂNA mea?
-Cum să nu plâng? Tocmai m-am uitat în oglindă și am văzut cât de urâtă sunt, cât de sluțită sunt, cât de batjocorită sunt.
-De cine, ZÂNA mea?
De voi, de toți! Nu vă mai place de mine, vă duceți pe la alții și aduceți cuvinte cum ar fi: COOL, LOOK, CRAWL, FACEBOOK, etc.
-Recunosc, ZÂNA mea, te rog să nu mai plângi.
Lasă-mă să plâng! Nu vezi că până și aceia care ar trebui să mă ocrotească, să aibă grijă de mine mă iau în derâdere. Uită-te și tu bine la coperta acestei cărți apărute nu cu mult timp în urmă.
-Mă uit, ZÂNA mea! Parcă văd stele verzi. E posibil? Vă reproduc ce scrie pe coperta cărții:
ACADEMIA ROMÂNĂ. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al.Rosetti”. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Consiliul Național al Audiovizualului. Ești COOL  și dacă vorbești corect.
-De ce taci?
-Pentru că mi-e greață. Eu i-aș fi dat titlul: EȘTI CU ADEVĂRAT ROMÂN DACĂ VORBEȘTI CORECT LIMBA NEAMULUI TĂU. Din titlul cărții pot înțelege că ești COOL dacă vorbești corect chineza sau engleza. Titlul unei cărți trebuie să aibă o semnificație aparte. Ce spune un tânăr când vede în vitrina unei librării un asemenea titlu?
-Iar plângi, ZÂNA mea!
-Aminteste-ți ce-au făcut „emanații” din mine după 1989!
-Numai din tine?
-Recunosc. Oameni fără niciun Dumnezeu s-au apucat să construiască un nou edificiu. Cum oare să dureze acel edificiu când la temelia lui au fost puse trupurile unor oameni nevinovați?
-Și apoi?
-Apoi „emanații” au luat cu asalt totul: economie, bănci, cultură, învățământ, sănătate și, nu în ultimul rând, SUFLETELE NOASTRE.
-Dar cu tine ce-au avut?
-Întreabă-i! Eu îți spun ce cred. Timp de câțiva ani după evenimentele din decembrie 1989, am fost respectată și iubită. Răul a început când s-au cocoțat acolo sus tot felul de agramați, incapabili să rostescă sau să lege două propoziții. Televiziuni, posturi de radio, ziare au fost invadate de oameni politici care aveau, în primul rând, misiunea de a face campanie electorală.
-Exemple, draga mea!
-VANGHELIE, DOCTOR DOCENT ÎN AGRAMATISM!
-Adevărat, în scurt timp a devenit „prietenul” jurnaliștilor.
-Ceea ce mă întristează e faptul că, o mare parte a jurnaliștilor, au continuat să-l aibă ca invitat în platourile televiziunilor, iar motivele pentru care a fost invitat, le știm cu toții.
-Dar școala, școala ce a făcut?
-A făcut ce a putut. Dacă unul a spus azi că-i albă, a doua zi a venit altul și a spus că-i neagră. Un singur exemplu: TESTAREA NAȚIONALĂ DIN 2012. Pentru analiza corectă a unei fraze formate din două propoziții, s-a făcut apel la un specialist în matematică. Consider că a fost o mare rușine pentru școala românească, mai ales că a fost „găsită” cea mai idioată variantă.
-Mi se pare că ești prea dură.
-Mă descarc și eu cum pot. Amintește-ți că o vreme eram prezentă la aproape toate examenele de admitere în facultate. Eram foarte apreciată în acei ani. În cele din urmă, însă, am fost dată pe ușă afară aproape de peste tot, iar rezultatele se văd astăzi.
-Știu. Pe vremuri aveam și eu grijă de tine, pentru că-mi plăceai și te iubeam. Te-am dăruit, așa frumoasă cum erai, multor candidați de la litere, drept, poliție, teologie sau educație fizică.
-Da, dar și tu m-ai trădat, ca un IUDA. M-ai părăsit și te-ai dus la verișoara mea, franceza.
-Așa au fost vremurile. Recunosc, dar am avut șansa să vizitez de mai multe ori Franța.
-Ești un egoist. M-ai înșelat cu verișoara mea, franceza, dar cu mama noastră, LATINA, ce-ați avut de-ați scos-o aproape de tot din școli? Avem noroc că țări, în care nu le e mamă, au așezat-o la loc de cinste.
-Mi-e rușine de „emanații” noștri.
-Ai și de cine. Nu va trece mult timp și voi intra în agonie. Cum e posibil ca cinci milioane de oameni care mă vorbeau să fie obligați să-și părăsească glia și, ce-i mai grav, să nu mă vorbească. Au învățat alte limbi, viața i-a obligat și, încet, încet mă vor uita și nu-și vor mai aminti de mine. Ai auzit ce zicea zilele trecute un europarlamentar român: „România moare încet. Peste 20 de ani în România nu vor mai fi români”. Și dacă România moare, vom muri și noi…
-Te-ai lăudat zilele acestea că foarte mulți foști elevi ți-au cerut prietenie pe Facebook, ba chiar i-ai îndemnat să nu-și părăsească țara.
-Da, ZÂNA mea!
-Repetă-le zilnic acest lucru! Și mai spune-le ceva: să nu mă mai „violeze” zilnic, spune-le că trebuie să fiu tot mai frumoasă, tot mai elegantă, că trbuie să mă lase moștenire și copiilor lor, nu numai feisbuciucului.

Autor, Vasile Pop




Ucraineni din toată lumea sosesc la Sighet ca să-l omagieze pe poetul Taras Șevcenko!

Sosesc la Sighet, începând de astăzi, 23.03.2017 și până duminică, 26.03.2017, la invitația președintelui Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) și a președintelui Organizației Județene Maramureș a UUR reprezentanți ai Congresului Mondial al Ucrainenilor, dl. Ratushniy Mihailo – președintele Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ucrainei în România, Excelența Sa Yevhen Levytskyi, reprezentanți ai Guvernului României, Administrației Maramureș, Uniunii Ucrainenilor din România, Televiziunii Române etc.

De asemenea, la acțiunea ,,Sărbătorirea poetului ucrainean Taras Șevcenko” din 26 martie 2017 au fost invitați: vicepreședintele Administrației de Stat Ivano-Frankivsk – dl. Igor Pasichniak, adjuncta șefului Departamentului de Cultură al naționalităților și al religiilor din Ucraina – doamna Myroslava Korneliuk împreună cu membrii Corului de cameră ,,Halytski Peredzvoni” (dirijor Demyanets Igor), vice-guvernatorul Regiunii Verchovyna, Ivano-Frankivsk – dl. Iaroslav Skumatchuk, oficialități locale din Sighet (Primărie, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar Maramureș, etc.).

Evenimentul de duminică, 26 martie, se va desfășura după următorul program: 

10.30 – 12.00 – Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Ucraineană;

12.30 -13.30 – Slujba de pomenire la bustul poetului Taras Şevcenko, ceremonia de depunere coroane de flori, luări de cuvânt;

14.00 – 16.00 – Concert în aer liber.

 




Week-end artistic în… amfiteatru (ediția a II-a)

Editura „Valea Verde”, „Salut, Sighet!” și Universitatea „Babeș – Bolyai” organizează vineri, 24 martie 2017, de la ora 14.00, la sediul Extensiunii Sighet (amfiteatrul George Vâlsan) evenimentul „Week-end artistic în… amfiteatru”, ediția a II-a. Auditoriul va avea parte de muzică, proiecție de film și… poezie. Va fi lansat volumul de poeme „VESPERARE„, autor, Ion Mariş, Editura „Valea Verde”, tipografia Aska Grafika, Sighet.

Omul sfințește locul. Pentru lumea culturală a Sighetului ION MARIȘ e un nume binecunoscut. Ce nu știe foarte multă lume e că această dragoste pentru cultură, pentru frumos, pentru omul om, e o constantă a domnului Mariș. E o trăsatură a sa. A fost implicat în mișcarea culturală sigheteană încă dinainte de Revoluție. Aș fi zis în tinerețea sa, dar Ion Mariș e tânăr acum tocmai prin forța de care dă dovadă, prin prezența sa la manisfestările de suflet ale orașului. A sprijinit și sprijină publicarea lucrărilor poeților, scriitorilor sigheteni. Este, însă, de remarcat  faptul că Ion Mariș  sprijină necondiționat copiii, tinerii talentați din acest oraș, unde, de ce să nu o recunoaștem, pentru generația tânără se fac tot mai puține lucruri frumoase. Ion Mariș este o prezență constantă însă și la acțiunile privind ecologizarea, protecția mediului, unde, la fel îl găsim înconjurat de tineri. Probabil ei îi dau puterea de a merge mai departe, ca o răsplată pentru efortul depus de a le fi mereu alături. Ion Mariș, prin ceea ce face, prin ceea ce este, mă duce cu gândul la vorbele lui Nicolae Iorga – „Fă-ți datoria oricând. Totdeauna va fi cineva să te vadă: tu însuți.” (B.O.)




EXCLUSIVITATE – Pianista Aurelia Vişovan a „vorbit” despre Şcoala de Muzică din Sighet la… Viena!

Aurelia Vişovan este o tânără pianistă deosebit de talentată și valoroasă şi nu sunt cuvinte de complezenţă, au spus-o specialiştii! A fost prezentată pe site-ul nostru „Salut, Sighet!” zilele trecute, alături de partenerul de scenă, Can Çakmur. Ne mândrim că este sigheteancă şi nu facem economie la complimente, ne afişăm apartenenţa la aceeaşi comunitate şi ne bucurăm de succesele pe care le obţine pe toate marile scene ale Europei.

E de-a „noastră”! E sigheteancă! Aici s-a format!... spunem noi mândri şi nu uităm să ne afişăm respectul şi încântarea, când este vorba de… imagine.

Aurelia a făcut 6 ani de pian la Şcoala de Muzică din Sighet, cu un profesor remarcabil, Monica Chifor, şi-a ajuns cu studiile și la… Viena. Deşi plecată tocmai din nordul nostru „agăţat” în uitare, acolo, în capitala muzicii, a „vorbit” implicit şi despre Sighetul nostru şi despre frumoasa Școală de Muzică pe care a urmat-o pe plaiurile natale. Vineri, 24 martie 2017, domnişoara Aurelia Vişovan, alături de un alt tânăr, un apreciat şi talentat pianist turc, va susţine un recital. Ne vom bucura de muzică bună, cum nu de multe ori putem, din păcate, să beneficiem, la Sighet. Deşi are un program foarte încărcat, am reuşit să-i răpesc câteva minute şi să obţin nişte… răspunsuri.

Ion Mariş: Stimată domnişoară Aurelia Vişovan, ai „părăsit” timpuriu oraşul natal și ai urmat Liceul de Muzică la Cluj. Cât de „acasă” este Sighetul pentru tine?
Aurelia Vişovan: Ca muzician, arareori petrec mai mult de două săptămâni în același loc, astfel încât e greu să mă simt undeva cu adevărat acasă. Însă Sighetul fiind locul în care am crescut, va rămâne mereu pentru mine o sursă de inspirație și un loc unde pot să fiu cu adevărat eu însămi.

Ion Mariş: A avut un rol decisiv Şcoala de Muzică de la Sighet sau a contat doar talentul tău?
Aurelia Vişovan: Fără Școala de Muzică din Sighet și fără doamna profesoară Chifor Monica sunt sigură că nu aș fi ajuns niciodată muzician de profesie. Această școală a “produs” dintotdeauna un număr impresionant de instrumentiști de valoare care mai apoi au ajuns în orchestrele și pe scenele lumii.

Ion Mariş: Cred că ai fost informată în legătură cu măsura „transferului” Şcolii de Muzică în subordinea Şcolii Generale „Dr.Ioan Mihalyi de Apşa”. Ce crezi despre această măsură administrativă?
Aurelia Vişovan: Regret faptul că autoritățile nu iau la cunoștință adevărata valoare a acestei școli. La toate concursurile naționale la care, fiind copil, am participat, Școala din Sighet era singura instituție dintr-un oraș care nu este reședință de județ care pleca cu premii acasă. Ar fi o mare pierdere pentru viitorul cultural al acestei țări ca această școală să își piardă autonomia.

Ion Mariş: Muzicienii trăiesc doar în turnul de fildeş al artei sau mai dispun de timp şi pentru viaţa socială?
Aurelia Vişovan: Meseria noastră este ea însăși una socială: călătorim mult și cunoaștem mereu alți oameni. În plus, uneori ne strângem laolaltă pentru a face muzică împreună, așa cum veți vedea și în concertul care urmează. Aceasta este latura care îmi place cel mai mult în această ocupație: bucuria de a cânta și a împărtăși muzica cu alții.

Ion Mariş: Eşti foarte apreciată pe plan internațional, ai obţinut numeroase premii. La începutul acestui an ai finalizat şi studiile de la Academia de Muzică dinViena. Ce urmează din punct de vedere profesional, muzical?
Aurelia Vişovan: Tocmai am aflat că am primit un post de asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena, lucru care mă bucură nespus. În plus, îmi continui studiile de doctorat la Cluj și susțin concerte, particip la concursuri…

Ion Mariş: Cum ai ajuns să formezi “echipă” cu pianistul turc Can Çakmur? Cum v-aţi întâlnit?
Aurelia Vişovan: Ne-am întâlnit la un curs de vară acum câțiva ani, însă ideea de a cânta împreună ne-a venit când colegul meu a dorit să susțină un concert axat pe personalitatea scriitorului și compozitorului german E.T.A.Hoffmann. Pentru acest proiect a avut nevoie de un al doilea pianist și iată… echipa!… între timp am susținut concerte în mai multe orașe din Austria, Turcia și România, iar publicul a fost foarte încântat.

Ion Mariş: Vei rămâne în România sau te tentează… Vestul „sălbatic”?
Aurelia Vişovan: În ziua de astăzi e foarte ușor să călătorim, astfel încât cred că mă aflu în poziția privilegiată de a nu trebui să aleg. Momentan îmi împart timpul între Austria și România, și mă simt bine așa. Mi-ar părea rău să pierd oportunitățile oferite acolo, dar și să pierd legătura cu țara natală.

Ion Mariş: Domnişoară Aurelia Vişovan, felicitări pentru postul de asistent universitar pe care l-ai primit! Te aşteptăm cu drag, vineri, 24 martie 2017, la Sala „George Enescu” a Şcolii de Muzică Sighet pentru a ne bucura de/cu talentul tău excepţional. Îţi mulţumesc în numele sighetenilor că nu ne… uiţi!
Aurelia Vişovan: Eu vă mulțumesc că mă primiți cu o asemenea căldură și voi încerca să revin cât mai des pe scena Sălii „George Enescu”!

Ion Mariş

sursă foto: www.aureliavisovan.com




Mâine Consiliul Local decide soarta Şcolii de Muzică (Teofil Ivanciuc)

La auzul veştii despre comasarea Şcolii de Muzică şi Arte Plastice (SMAP) din Sighet cu Şcoala generală „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”, reacţiile au fost, de ambele părţi, neaşteptat de viguroase.

De partea şcolii s-a aflat, practic, ORAŞUL.  S-a simţit forţa societăţii, a cetăţenilor, care, dacă sunt hotărâţi, pot muta munţii din loc! Printre alţii, peste 600 de semnatari ai Petiţiei lansată pe internet, muzicieni profesionişti, oameni de cultură, dascăli, părinţi, cetăţeni cu bun simţ din Sighet, Maramureş, din ţară, din Europa, din SUA, Canada etc., cum ar fi Dan Grigore, Yolanda Covacinschi, Aurelia Vişovan, Istvan Loga, Gabriel Blotor, Ioana Benţoiu, Crina Varga, Tatiana Oltean, Mirela Capătă, Tiberiu Alexa şi mulţi alţii.

De partea cealaltă, s-au poziţionat primarul Horia Scubli şi viceprimarul Beres Ildiko, care au susţinut că SMAP nu poate rămâne cu personalitate juridică pentru că are doar 220 elevi şi nu 300, precum şi faptul că oraşul are deja o şcoală asemănătoare, adică Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”.

În realitate, Şcoala „Chivu” este atât pentru elevi cât şi pentru adulţi, funcţionând sub legislaţia Ministerului Culturii, în timp ce SMAP aparţine Ministerului Educaţiei, fiind o şcoală gimnazială de arte, având aceeaşi structură a anului şcolar, formaţiuni de studiu şi standarde curriculare precum celelalte categorii de şcoli gimnaziale.

Dacă există bunăvoinţă, Legea Educaţiei Naţionale are articole care permit în mod legal funcţionarea SMAP ca unitate independentă. De exemplu, art. 19, aliniat (3): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română”. SMAP este singura şcoală de acest fel, nu numai din Sighet, ci din întreg Maramureşul istoric.

Nici nu mai pomenim situaţia şcolilor identice din Giurgiu sau Lugoj, care funcţionează bine-mersi tot cu un număr mai mic de 300 elevi.

Oare se urmăreşte ajungerea la o singură şcoală în Sighet, un soi de CAP, cu un director unic, 7000 elevi şi vreo 20 de structuri, pentru realizarea de economii? Şi aşa, România are cea mai slab finanţată educaţie şi cele mai multe şcoli închise din UE!

Astăzi (22.03.2017), la Primărie, a avut loc o întâlnire între directorul SMAP, prof. Nicolae Paraschiv, prof. Ileana Pipaş, lider de sindicat, câteva zeci de părinţi ai elevilor şcolii şi consilierii locali Eugenia Godja, Liliana Vârsta, Daniela Oniţa-Ivaşcu, Alexandru George Oros, viceprimarul Beres Ildiko şi secretarul municipiului, Sorin Rednic. În urma discuţiilor, s-a propus anularea Hotărârii de Consiliu prin care SMAP îşi pierdea personalitatea juridică şi revenirea, printr-o altă Hotărâre, la situaţia anterioară.

Mâine (23.03.2017), de la orele 14 va avea loc o nouă întâlnire profesori, părinţi, consilieri, sindicat şi reprezentanţi ai I.S.J. Maramureş. De la orele 15 este prevăzută o Şedinţă de Consiliu de îndată, unde ar urma să fie rezolvată situaţia Şcolii de Muzică.

Vom fi acolo şi vă vom spune cum a votat fiecare dintre cei aleşi să reprezinte interesele comunităţii (care au jurat să „respecte Constituţia şi legile ţării şi să facă, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor municipiului”).

Dacă Hotărârea va trece (este nevoie de minim 9 voturi, doi consilieri din 19 sunt plecaţi), decizia va ajunge la I.S.J. Maramureş, care a promis tot sprijinul. Apoi, urmează ca situaţia să fie rezolvată definitiv la Ministerul Educaţiei.

Dacă cunoaşteţi vreun consilier municipal, contactaţi-l urgent şi rugaţi-l să voteze pentru Şcoala de Muzică ca instituţie de sine stătătoare. Viitorul acestei şcoli, emblemă pentru Ţara Maramureşului, se află în mâinile lor. Să sperăm că, în al 12-lea ceas, aleşii locali vor vota responsabil.

Din RESPECT pentru sigheteni.

Teofil Ivanciuc

 




Ziua porților deschise la Poliția Sighetu Marmației

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Poliției Române, miercuri, 22 martie, Poliția Sighetu Marmației și-a deschis porțile. Încă de la orele dimineții sediul Poliției a deveni neîncăpător pentru numărul mare de sigheteni (cu precădere copii și tineri) care și-au manifestat dorința de a-i cunoaște de aproape pe polițiștii sigheteni.

„Ca în fiecare an marcăm și la Sighet Ziua Poliției Române, sărbătorită pe 25 martie. Am derulat o serie de activități în acest sens. Acestea au debutat cu o amplă acțiune de donare de sânge, bonurile obținute au fost valorificate și a fost ajutată o familie greu încercată din județul Satu Mare. Astăzi, în cadrul Zilei Porților Deschise, am avut prilejul de a interacționa cu cetățenii, cu precădere cu copiii și tinerii din rândul cărora cu siguranță se vor forma viitorii polițiști. Oaspeților noștri le-a fost prezentată tehnica din dotare, au avut prilejul să cunoască de aproape ce înseamnă munca polițiștilor. Atracția a prezentat-o o demostrație a unui echipaj canin, realizată de către colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Tot cu acest prilej am demarat o campanie de prevenire a violenței în familie”, a spus comisar șef Gheorghe Botiș, șeful Poliției Sighetu Marmației.

„Este o zi de sărbătoare pentru polițiștii sigheteni. Pe lângă sentimentul de bucurie suntem încercați și de îngrijorare. Ne confruntăm cu probleme serioase. Pentru rezolvarea acestora suntem angrenați într-o serie de acțiuni revendicative. În data de 25 martie, la București, va avea loc un amplu miting de protest la care vor participa și reprezentanți ai polițiștilor maramureșeni. Sperăm ca revendicările noastre să fie luate în seamă, analizate și rezolvate”, a spus subcomisar Mihai Ion, șeful Biroului Criminalistic din cadrul Poliției Sighetu Marmației, delegat sindical din partea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Maramureș.

Liviu Șiman




RECENZIE – „Invenția lui Hugo Cabret”, de Brian Selznick (autor, Gabriela Mich)

Vrei să citești o carte ?
Încearcă „Invenția lui Hugo Cabret”, de Brian Selznick!

Sunt idealistă și îmi place să cred că măcar o dată v-ați ascuns într-un loc liniștit (în cazul meu sub o pătură) cu o carte interesantă în mână și teama de a nu fi întrerupți. Pentru mine, această carte a fost ’’ Invenția lui Hugo Cabret ’’ de Brian Selznick .

Cum v-ați simți dacă ați fi orfani și singuri pe lume, ați locui într-un ceas din gară, ați avea o grămadă de lucru și v-ați bate capul și cu un bătrân morocănos? Răspunsul acestei întrebări ne duce cu gândul la viața lui Hugo .
’’Invenția lui Hugo Cabret’’ începe asemenea unui film. Ilustrațiile alb-negru te conduc într-o dimineață oarecare a Parisului și, mai apoi, într-o gară. Însă, în ciuda dimensiunilor e , o veți citi în maxim o zi și veți mai dori ca povestea să continue cu cel puțin… 500 de pagini. Totuși, motivul central pentru care am ales această carte a fost realitatea – prezentată cu toate părțile ei fie ele bune, fie ele rele. ’’Invenția lui Hugo Cabret’’ uimește prin întâmplări reale, dar uluitoare, nu prin făpturi mitice sau tărâmuri de poveste.

Citind această carte am crescut, am râs, am plâns și am trăit o mie și una de vieți alături de Hugo, Isabell, papa Georges și restul personajelor le veți afla evident – voi.

Iar acum, să vă spun adevărul… Hugo nu e nici cel mai bun, nici cel mai politicos, nici cel mai ascultător băiat (ba chiar este un mic hoț). Cine nu ar crede așa ceva când tatăl său a murit în urma unui incendiu și unchiul său, Claude, a căzut în patima băuturii? Totuși, Hugo e cel mai încrezător băiat pe care l-am cunoscu . Crezând că tatăl său i-a lăsat un mesaj transmis printr-un automat, a furat piese cât pentru o mașină ultramodernă de la prăvălia bătrânului morocănos. Dar , oricât încerca să-l repare, acesta nu fucționa fără o cheie; nu una oarecare, ci o cheie în formă de… inimă. Consider că cheia avea acea formă, deoarece creatorul său și-a pus tot sufletul în fabricarea acestuia. Pedeapsa cu munca în prăvălia cu jucării are și o parte bună numită Isabell – fina lui papa Georges. Alături de aceasta, descoperă pasiunea pentru film și pentru lectură (BINGO !!!! Avem primele două puncte comune.), bucuria și își aprofundează talentul (datorită căruia l-am numit ’’ Omul ceasurilor’).

Iar acum urmează partea cea mai interesantă. Pe lângă toată viața tumultoasă a lui Hugo – munca la prăvălie; fixarea ceasurilor; jocul ’’De-a v-ați ascunselea’’ cu Inspectorul Gării care dorea să-l trimită la orfelinat; procurarea hranei prin mijloace greșite – acesta se confruntă și cu redescoperirea lui papa Georges. Colac peste pupăză, cine credeți că este papa Georges? Este faimosul magician, iluzionist, visător, regizor Georges Méliès. Știați că acesta prefera să schițeze portretul profesorului său în loc să-l asculte? Georges Méliés a realizat 500 de filme, în carte fiind menționat ’’O călătorie către lună’’ – sursă de insprație pentru romanele lui Jules Verne și mesajul transmis de către automat.
Acum cred că ar trebui să termin cu dezvăluirile. Vă voi lăsa pe voi să citiți minunata carte a lui Brian Selznick – cunoscut autor și ilustrator de cărți pentru copiii în vârstă de 50 de ani – fiind și prima sa carte. Eu vă mai rog nu doar să o citiți, ci să o trăiți la fel ca mine: de la cuvânt la cuvânt, de la pagină la pagină, de la ilustrație la ilustrație. Un alt secret este că atât cartea cât și filmul au fost premiate cu câte 5 premii.

Îmi pare rău că nu vă pot dezvălui finalul , dar închei cu speranța că-l veți cit . Ce va face Hugo după ce fură cheia de la Isabell și cum se va sfârși totul veți afla doar citind. Însă, eu vă mai dau un motto care poate defini romanul „Înăuntrul tău tu ești un erou / Dacă vei cădea , te vei ridica din nou.’’ SPOR LA CITIT !!!!!!

Mich Gabriela, elevă la
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a VIII-a A
Prof. Odarca Bout

Sursă foto: Florian Szabo




Activități sportive organizate de jandarmii maramureșeni

Cu ocazia aniversării a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, în avans, Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș a organizat și derulat în aceste zile, pe lângă alte activități și o serie de competiții sportive interne și interinstituționale.

La competiția de tenis de masă a participat un număr mare de practicanți ai acestui sport, jandarmi și personal din cadrul instituțiilor cu care se cooperează. La tenis simplu, clasmentul este următorul: locul I lt. col. Ovidiu Moldovan, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, locul II ing. Florin Onea, de la Vital Baia Mare, locul III lt.col. Dan Pop, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș. La tenis dublu: locul I Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, locul II Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș, locul III Centrul Militar Județean Maramureș.

Totodată, în această perioadă, la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, s-a desfășurat și concursul de șah interinstituțional, la care au participat jandarmi și personal din cadrul instituțiilor cu care se colaborează. După disputarea partidelor a rezultat următorul clasament: locul I a fost ocupat de către căpitan Zaharia Văsuț, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, locul II i-a revenit plt. adj. șef Cornel Băbuț, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Marmureș, locul III și l-a adjudecat subinspector Alexandru Burian, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În această perioadă s-a desfășurat și competiția de minifotbal, cu participarea echipelor din cadrul structurii Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș. Rezultatele finale ale competiției sunt: locul I Detașamentul de Jandarmi Baia Mare, locul II Comandamentul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, locul III Detașamentul 4 Jandarmi Sighetu Marmației.

“De asemenea, tot din seria activităților dedicate Zilei Jandarmeriei Române, în această perioadă, la sediul nostru, se desfășoară turneul de fotbal interinstituțional. Festivitatea de premiere a jandarmilor sportivi câștigători va avea loc luni 3 aprilie 2017, în cadrul manifestărilor dedicate comemorării a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române’’, a spus căpitan Radu Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.

Liviu Șiman

 

 

 

 

 




EXCLUSIVITATE – Școala de Muzică Sighet are resurse, are viitor! [VIDEO]

Tânărul elev Tudor Andrei Boboșan a obținut locul I la un Concurs Internațional din Serbia.

La Concursul internațional de interpretare instrumentală (pian, vioară, chitară, violă, violoncel, acordeon), desfășurat în perioada 17 – 21 martie 2017 în localitatea Backa Topola, Serbia, au participat concurenți din Serbia, Ungaria, România, Slovacia. La secțiunea vioară (concursul s-a desfășurat sâmbătă, 18 martie 2017) au urcat pe scenă 55 de tineri artiști, diferențiați pe 6 categorii de vârstă.

Tânărul sighetean Boboșan Tudor Andrei, clasa a II-a, elev la Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice Sighetu Marmației, profesor Gavaller Alexandru, a câștigat Premiul I cu punctaj maxim (100 puncte).

Boboșan Tudor Andrei a interpretat două piese în concurs: Antonio Vivaldi – “Concert No. 8 În sol major” și Adalbert Winkler – “Ca la Oaș”. Corepetitor a fost Suci Budai Klara, profesorară la Școala de Muzică din Backa Topola. Atât Tudor Andrei cât și părinții proaspătului premiat internațional au dorit să transmită mulțumiri conducerii și profesorilor de la Școala de Muzică și Arte Plastice Sighet pentru munca depusă și sprijinul acordat și, în mod special profesorului Gavaller Alexandru.

Este important de reținut: Școala de Muzică Sighet are trecut, dar, în mod sigur, are viitor!

Echipa „Salut Sighet!”




Luca (autor, Crina Voinaghi)

Înalt, cu umerii adunaţi, cu mâinile lungi de adolescent în buzunare, fără ghiozdan sau alt accesoriu specific elevilor, Luca se îndrepta grăbit spre poarta secundară a liceului. Era pe jumătate adormit şi cam îngrijorat de testele ce fuseseră anunţate pentru acea zi cât şi de faptul că era final de semestru. Fulguia slab făcându-l să mijească ochii şi să-şi tragă tot mai des pe urechi căciula pe care o purta încă din octombrie. Era friguros, fragil, dureros de slab, îmbrăcat cu aceeaşi pereche de blugi şi o geacă verde ce părea moştenită de la un frate mai mare. Citise până târziu în noapte, îl descoperise pe Dostoievski la biblioteca şcolii, două volume prăfuite din Crimă şi pedeapsă şi nu adormise decât spre dimineaţă. Mai tot timpul îşi petrecea nopţile citind iar apoi îi era teribil de greu să se trezească.

Era departe de a fi un elev model. Nu avea aproape niciodată tema făcută, nu învăţa lecţiile decât în cazuri extreme cum era cel de azi, era luat prin surprindere de întrebările profesorilor şi aproape niciodată nu ajungea la timp la şcoală. Profesorii cu care avea primele ore se obişnuiseră: unii îi permiteau să intre chiar la jumătatea orei, alţii făceau crize în momentul în care îi zăreau părul în dezordine apărând în cadrul uşii. „De câte ori ţi-am spus, Răduleeeescu, aici nu vii când vrei tu, afară cu tine, eşti absent, auzi, ABSENT!” El făcea stânga-mprejur, cei din băncile de lângă uşă auzeau un „Mă scuzaţi, vă rog”, şi îl regăseau apoi în pauză, nimeni nu-şi dădea seama cum ajungea la locul lui. Stătea în penultima bancă de la geam şi de multe ori în timpul orelor profesorii îi atrăgeau atenţia pentru că nu asculta aproape niciodată, visa mai tot timpul, cu ochii pierduţi pe terenul de sport.

Ştia că poarta elevilor se închide la 8 fix, era o noutate în regulamentul de ordine interioară şi traversă strada alergând. Dacă nu ar fi ajuns la prima oră ar fi rămas cu siguranţă corigent, informatica aplicată şi programarea nu prea se potriveau unuia cu capul în nori. În momentul când ajunse, profesorul de serviciu tocmai închidea poarta.

Vă rog, domn’ profesor, lăsaţi-mă să intru, îi spuse prin poarta grea de fier profesorului firav pe care îl cunoştea doar din vedere. Nu ştia dacă e înţelegător sau sever, dacă merită sau nu să înceapă o negociere.
Copile, ora 8 a trecut. Respectăm regulamentul că nu suntem animale. Ai fost informat de schimbare, asta e, rămâi afară până în pauza de 9 când redeschidem poarta.
Dar vă rog frumos… Mă scuzaţi că am întârziat… Nu înţelegeţi…
Tu nu înţelegi, a schimbat brusc profesorul tonul, făcându-l pe Luca să tresară. O să ţi se scadă media la purtare, vorbesc eu cu dirigintele tău! Ia spune…

Luca s-a îndepărtat de poarta şcolii. Nu ştia ce să facă o oră, era atât de frig! Îşi privi mâinile roşii şi încercă să le ascundă în buzunare, blestemând momentul în care nu se întoarse pentru a-şi lua mănuşile. Şi oricum întârziase. Neştiind ce să facă, încercă să se plimbe să-şi mai dezmorţească picioarele îngheţate. Strada era aproape pustie, doar câţiva se aventuraseră afară din case. Se hotărî să escaladeze gardul din cealaltă parte, cea cu terenul de sport, în primul rând pentru a se mai încălzi şi apoi cu speranţa că va putea salva corigenţa. Nu era genul sportiv, ba chiar lipsea de la orele de sport, uitând de timp în bibliotecă, aşa că gardul ce se înălţa în faţa lui părea un zid de care nu era chiar uşor să treacă. L-a încurajat privirea pe care îşi închipuia că i-ar fi aruncat-o mama lui dacă ar fi rămas corigent. A fost însă repede descurajat de faptul că odată ajuns în vârf, nu a mai ştiut cum să coboare. Într-un final şi-a grăbit aterizarea încercând să blocheze chicotelile unui grup de fete şi băieţi ce fumau pe teren. A simţit o durere ascuţită în gleznă şi abia s-a ridicat. Cu râsetele celorlalţi în spate a intrat în şcoală. Glezna i se umflase şi îi pulsa dureros. A bătut la uşă, sala de clasă era la parter, un adevărat noroc.

Doamna profesoară, mă scuzaţi, pot să intru?
Extraordinar, tu de unde ai apărut? a părut deranjată profesoara de informatică aplicată şi programare. E 8.30. Parcă am stabilit că se închide poarta. Pe unde ai intrat?
Am sărit gardul, a spus el şi toţi ceilalţi au izbucnit în râs.
Ceee spui tu acolo? Ai sărit….gardul? Ia treci afară!Să-l sari înapoi şi să intri ca oamenii normali nu ca hoţii în şcoală! Auzi la el, a sărit gardul!
Dar, ştiţi..
Nu ştiu nimic! Eşti corigent, habar n-ai de programare! Ieşi!
Mă scuzaţi, doamna profesoară!

Glezna îl omora, în rest i se părea puţin amuzant cum provoca în şcoală asemenea valuri de furie prin simpla lui prezenţă defazată. Partea bună era că durerea îl trezise şi putea să răspundă la orice nenorocită de materie, şi-ar fi găsit el câteva cuvinte. Dar se pare că nu avea ocazia. Ştie ce i-ar fi spus mama lui: trebuia să spui cuvintele în timpul semestrului, nu la sfârşit când se poate întâmpla orice. Se va supăra pe el, îi va spune iar lăcrimând, poate chiar plângând de-a binelea cât îi este de greu să-l crească singură, el se va simţi vinovat şi… nu mai putea să se ţină pe picioare. S-a aşezat lângă perete iar când a sunat de ieşire abia s-a ridicat pe piciorul sănătos.

Să nu crezi că mă impresionezi, Rădulescu, eşti un pierde vară care nu are nicio şansă de a deveni un om integru. Revino-ţi cât mai este vreme, lasă visele că nu ţin de foame şi stai drept, cine te-a învăţat să te scurgi pe un perete când un profesor vorbeşte cu tine?!
Mă scuzaţi, doamna profesoară.

Abia a ajuns în bancă. Deja devenise extrem de dureros să se sprijine pe gleznă. A încercat să se gândească la altceva dar nu prea îi reuşea.

Nu fi supărat, Luca, hai să bem o cafea, te trece semestrul viitor.

Era Ana, colega lui cu păr verde şi gene rimelate, singura din clasă care vorbea cu el. Ceilalţi îl considerau un ciudat şi sincer nici nu ar fi vrut să-l fi luat ca fiind unul de-al lor.

Nu pot, Ana, scuză-mă, am absenţe multe, diriga o să-mi scadă şi media la purtare.
Poate te înţelege… Da ce-i cu tine, eşti palid…
– Mă cam doare glezna, cred că mi-am sucit-o când am sărit gardul.
– Vrei să mergi la cabinet? Azi e consultanţă virtuală dar poate îşi dă seama şi aşa.
– Nu prea are rost, cu ce să mă ajute dintr-un ecran? Am auzit că se discută ca de anul viitor să avem profesori care să predea lecţia online, concomitent la mai multe clase. Tu ştii ceva de asta?
– Atât ne-ar mai lipsi… Ne-am înţelege cu ei ca şi cu ecranul cu picioare de la chioşc. Spui o brioşă şi el îţi dă o gogoaşă. Şi mai trebuie să şi plăteşti altfel nu se deblochează uşa. Îţi dai seama cum ar fi când unul dintr-ăsta te-ar asculta?
– Nu prea cred că se poate pune în aplicare, ar rămâne mulţi oameni fără serviciu, ce s-ar alege de jumătate din profii noştri?
– Eu nu cred că le pasă. Până una alta avem oră cu diriga, iar o să-ţi facă morală că nu ai uniformă.
– Se prea poate, sper doar să nu mă ridice în picioare, zise el încercând un zâmbet şi gândindu-se că Anei îi stătea bine în albastru. Pe el îl făcea să semene cu un utecist, aşa cum îl văzuse pe bunicul lui în poze.

Nu s-ar fi gândit că vremurile se vor întoarce. Că elevii vor purta iar albastru. Iar bunicul lui nu s-ar fi gândit că elevii în albastru vor trebui să-şi ceară tot timpul scuze unor profesori iritaţi, pe cale să fie înlocuiţi de nişte maşinării care sigur îi vor verifica şi interoga fără înţelegere sau simpatie. Regulile vor fi respectate cu sfinţenie, la 8 fix în şcoală, albastru obligatoriu, teme da sau nu, învăţat da sau nu, corigent da sau nu. Nu vor exista nuanţe, nu va fi loc de vise şi interpretări. Luca spera să mai întârzie un an şi să termine liceul. Apoi, mai vede el.

Încercă să se aplece să vadă în ce stare era piciorul dar se dezechilibră şi căzu cu zgomot exact în momentul când profesoara şi diriginta lui îşi făcu apariţia în clasă. Toţi colegii îşi îndreptară privirile asupra lui, Ana îşi duse mâna la gură reţinându-şi un icnet speriat şi Luca auzi glasul piţigăiat care de atâtea ori îi spusese că îi dă 5 să nu-l mai vadă, pentru că nu e atent şi nu citeşte ce trebuie:

– Rădulescu, iar faci tâmpenii, nici n-am intrat bine în clasă…. Îţi scad media la purtare să ştii, asta a umplut paharul!
– Mă scuzaţi, doamna dirigintă.

S-a ridicat cu ochii în lacrimi, încercând să-şi închipuie că nu are decât un picior şi aruncând o privire spre Ana care arăta atât de bine în albastru…

Crina Voinaghi




Sighetul (mai) are resurse! Triplu salt spre… performanță! (interviu cu Patricia David)

Stăm de vorbă cu dubla campioană națională de juniori la triplusalt (12, 04 m) și la săritura în lungime (5,60 m), Patricia Daria David. Așa cum v-am informat zilele trecute, la București, Patricia David a reușit să intre în posesia a două premii I și a medaliei de aur la juniori 3, concurs desfășurat în sală, la București, în periaoda 18 – 19 martie 2017.

“Salut Sighet”: Ai confirmat si anul acesta la triplu salt și, iată, și la săritura în lungime. De ce-ai ales aceaste probe? Cine te-a “influențat”?
Patricia Daria David: Pot spune că domn’ profesor (Zoltan Csillik), în momentul în care m-a cunoscut mi-a „prescris” proba de triplusalt :)). În acel moment mi-a spus „vei fi bună la triplusalt” și, uite că astăzi suntem campionii României atât la triplusalt cât și la lungime cu două cele mai bune rezultate personale de până acum!

“Salut Sighet”: Bănuim că sunt și niște cheltuieli cu sportul pe care-l practici: echipamente, deplasări, etc. Cine te-a susținut/ sponsorizat pentru a atinge performanțele pe care le-ai realizat până acum?
Patricia Daria David: Într-adevăr, „sunt anumite cheltuieli cu deplasările, însă trebuie să le mulțumesc cluburilor sportive C.S.S. Sighet și C.S. DINAMO BUCUREȘTI pentru tot suportul. Coordonatorii acestor cluburi au încredere în mine și în performanțele mele, iar acest lucru mă bucură foarte mult! Sper să îi pot recompensa cu rezultate excepționale!

“Salut Sighet”: Cât de important este aportul antrenorului tău, prof. Zoltan Csillik, la obținerea acestor rezultate deosebite ?
Patricia Daria David: În primul rand, îl consider pe antrenorul meu, Zoltan Csillik, un antrenor „ca la carte”! Este un om deosebit, iar tot ceea ce lucrăm noi (de la întărirea psihică până la antrenamentul zilnic) și modul în care lucrăm, ne face să fim cei mai buni. Atunci apar rezultatele deosebite când un profesor știe să lucreze și cu psihicul și gândirea unui sportiv . Îi mulțumesc mult antrenorului Zoltan Csillik! Împreună am reușit să devenim cea mai bună echipă!

“Salut Sighet”: Care sunt pasiunile tale, altele decat atletismul, sportul?
Patricia Daria David: Pe lângă atletism mai am, desigur, și alte pasiuni. Îmi place foarte mult să călătoresc, să decorez și, de ce nu, să fac oamenii să se simtă în largul lor. Însă, cel mai mult îmi place să fiu diferită.

“Salut Sighet”: Ce vei face, în ce direcție vei merge, după terminarea liceului? Tot … sport?
Patricia Daria David: Îmi doresc să continui cu atletismul, deoarece aici mă regăsesc. Nu am să renunț niciodată la visul meu și n-am să uit ceea ce am promis: să aduc o medalie olimpică aici, la Sighet.

“Salut Sighet”: Mult succes Patricia Daria! Îți dorim să calci pe urmele altei sighetence celebre…. Monica Iagăr! Chiar să o depășești!!
Patricia Daria David: Vă mulțumesc și eu foarte mult și sper ca în continuare să vă fac mândri de mine! Cât despre sportiva  Monica Iagăr, trebuie să spun că este modelul meu. Vreau să o urmez deoarece a fost o atletă deosebită și este un om deosebit!

Echipa “Salut, Sighet”

sursă foto: facebook




La „Ferdy” se scrie… „Poemul din cutie”! [VIDEO]

O postare de pe pagina de facebook a prof. dr. Odarca Bout ne-a atras atenția asupra unei activități (proiect) atipice: „Poemul din cutie”. Suna foarte bine! Ce-o fi făcând elevii de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” cu cutia aceea fermecată? N-or fi având nevoie de poeți?! Ce-o fi vrând să-nsemne, am decis să aflăm direct de la sursă.

Brîndușa Oanță: Cine a inițiat acest proiect, „Poemul din cutie”?
Odarca Bout: Cu ani în urmă, am participat la proiectul internațional Primăvara poeților, proiect derulat concomitent în 44 de țări, adus în orașul nostru de poetul Echim Vancea, fost director al Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici”. Nostalgică din fire după lucrurile bune, mi-am amintit cu cât entuziasm au participat elevii la o activitate similară din cadrul acestui proiect. Așadar, Poemul din cutie nu e un proiect, ci este, mai degrabă, o activitate prin care vom marca Ziua Internațională a Poeziei. Cred, însă, că e o bună idee de a-l transforma într-un proiect educațional… Temă de reflecție !

Brîndușa Oanță: Cum se va desfășura /care sunt modalitățile de „accesare” a cutiei?
Odarca Bout: Elevii au pregătit deja o cutie, ce va fi amplasată pe holul liceului marți, 21 martie, între orele 8-13. Elevii și profesorii vor pune câte un vers preferat dintr-o poezie. După ce se termină orele, elevii implicați în organizare, împreună cu profesorii de limba și literatura română, cu bibliotecara școlii vor scoate, aleatoriu, versurile din cutie și, pe o tablă flipchart, se va naște un poem…

Brîndușa Oanță: Are șanse să iasă la lumină poemul din cutie, din colivie?
Odarca Bout: Cu siguranță ! Vom surprinde toate momentele! Cred că va fi interesant și distractiv. Din start, elevii au fost foarte receptivi și foarte implicați – au confecționat cutia, au făcut un promo, încearcă fiecare în felul lui să promoveze evenimentul din școală și așteaptă cu nerăbdare… POEMUL DIN CUTIE!

Brîndușa Oanță: Nu v-ați gândit să extindeți „Poemul din cutie” la toate liceele din oraș? Probabil ar fi o idee acceptabilă.
Odarca Bout: Îmi dați idei! Idei bune! Să vedem ce va ieși la nivelul școlii noastre și, cine știe, peste un an se vor naște mai multe poeme în Sighet. Ar fi interesat, nu?

Brîndușa Oanță: Care estimați că va fi impactul acestei activități asupra elevilor?
Odarca Bout: Cunosc bine adolescenții, de aceea, cu certitudine, voi spune că se vor implica activ și afectiv, cu entuziasm și interes. Cu un efort minim, impactul va fi mare ! Va fi o zi de școală mai frumoasă, mai interesantă, mai primăvăratecă !

Brîndușa Oanță: Cât de mult iubesc poezia profesorii din zilele noastre? Nu neapărat cei de limba română.
Odarca Bout: Dificilă întrebare! Vreau să cred că răspunsul e afirmativ. Un mare lingvist spunea că „în timp ce proza merge, poezia dansează”, așa că, depinde ce preferi… Cert este că poezia trebuie iubită! Mult! Face parte din sufletele noastre!

Brîndușa Oanță: Ziua Internațională a Poeziei poate face mai bună lumea actuală, globalizată?
Odarca Bout: Dacă ne gândim că Ziua Internațională a Poeziei este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale, răspunsul e evident. De asemenea, Ziua Internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. Eu cred că menirea dascălului este și aceea de a deschide elevilor săi toate căile spre artă, cea care ne purifică sufletele și ne face mai frumoși și mai buni!

Mulțumim doamnei profesor de limba română, Odarca Bout, pentru informații și promptitudine!

Brîndușa Oanță




Nu mai avem nevoie de Şcoala de Muzică şi Arte Plastice?

Şcoala de Muzică şi Arte Plastice (SMAP) din Sighet, cu o tradiţie de 57 de ani, şi-a pierdut personalitatea juridică, deoarece are „doar” 220 elevi. Să ştiţi că avem licee cu mai puţini elevi, iar pe de altă parte, numărul copiilor de la SMAP ar fi putut fi apreciabil mai mare, având în vedere faptul că pentru admitere se dădea examen, deoarece numărul de solicitări depăşea substanţial totalul locurilor aprobate!      

Începutul: pe 31 ianuarie 2017, Consiliul Local Sighet întrunit în şedinţă a votat în unanimitate, în urma propunerii Direcţiei Economice a Primăriei (care a obţinut pe 13 ianuarie şi avizul ISJ Maramureş) pierderea personalităţii juridice a SMAP, care a fost comasată începând din anul şcolar 2017/2018 cu Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”.

Directorul ultimei şcoli, prof. Florin Simion, declară pe FB: „Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” Sighet nu a solicitat arondarea ca structură a Şcolii de Muzică, această decizie fiind luată în Consiliul Local Sighet”.

Directorul SMAP, prof. Nicolae Paraschiv, pe FB: „Consiliul profesoral al şcolii nu a fost consultat şi am fost puşi în faţa faptului împlinit”. 

Autoritatea locală (prin viceprimarul Beres Ildiko) a declarat: „O unitate cu personalitate juridică trebuie să funcţioneze cu minim 350 de elevi, potrivit legii. Excepţii sunt pentru liceele cu predare în limba minorităţilor şi anumite situaţii speciale, în care s-ar putea încadra Şcoala de Muzică, dar…în Sighet mai avem Şcoala de Arte ”Gheorghe Chivu” cu clase de instrumente şi clase de pictură, plus Clubul Copiilor. Asemenea şcoli gimnaziale de muzică funcţionează în cadrul liceelor de artă din reşedinţe de judeţ”.

De fapt, Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, spune la art. 19, aliniat (3): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română”.

Art.42: „Unităţile şcolare în care se organizează învăţământ de artă şi sportiv de stat se stabilesc de autorităţile locale”.

Aşadar, mingea s-a aflat exclusiv în terenul edililor locali, care au şutat-o, însă, afară! Ni s-a spus că la Sighet mai există şi Şcoala de Artă de pe lângă Centrul Cultural, care ar dubla cumva Şcoala de Muzică. În realitate, la Şcoala de Artă nu se predă muzică clasică. Autoritatea susţine apoi că nu se poate acoperi fondul de salarii. Dar, acesta nu are cum să fie acoperit, nici la restul şcolilor de tip vocaţional din ţară neputând fi asigurat din fonduri proprii, ceea ce nu înseamnă că acele instituţii se închid…

Şi, de fapt, din fondul de salarii de la SMAP ar dispărea doar „indemnizaţia de funcţie de conducere şi postul de contabil”…

Bugetul Sighetului pe anul 2015 a fost de 146 mil lei, din care Spitalul Municipal a primit 40,2 mil. lei, Urbana 15,1 mil. lei, Mara Nord 12,6 mil. lei, Asistenţa Socială 11,9 mil. lei, Primăria 5 mil. lei, Salubritatea 4 mil. lei, Centrul Cultural 2,1 mil. lei, Poliţia locală 1,23 mil. lei, iluminatul public 1,2 mil. lei iar Învăţământul, 50,3 mil. lei.

Dintre unităţile şcolare, dăm ca exemplu Grupul Şcolar „Marmaţia” care a primit un buget de 4,9 mil. lei, CN „Dragoş Vodă” 3,6 mil. lei, Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” 2,58 mil. lei, Liceul „Leowey Klara” 1,16 mil lei, creşele 0,84 mil. lei, iar SMAP un buget de 0,94 mil. lei, nu cu mult mai mare decât Grădiniţa nr. 9, care a avut un buget de 0,83 mil. lei.

Poveştile despre cheltuielile imense sunt puţin altfel. Astfel, Sala „George Enescu” a fost renovată de Fundaţia „Hilfswerk Kinderspital Sighet” din Zürich (Elveţia) prin dr. Andreas Fanconi şi Nagy István Zsolt, muzician de renume internaţional, sighetean de origine şi absolvent al SMAP. Renumitul Concurs de Interpretare Muzicală şi Arte Vizuale este susţinut de 25 de ani de către entităţi private, mai ales de către  Clubul „Rotary”, nu din banii publici.

Legat de numărul prea mic de elevi: Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj (37 mii locuitori, precum Sighetul) are tot 200 de copii şi nu se comasează. Şi nici alte şcoli.

Cu logica aceasta, dacă EF Academy Oxford ar fi la Sighet, ar fi închisă de autorităţi, deoarece are numai 200 de elevi! Citiţi lista celor mai mici şcoli celebre din lume şi gândiţi-vă ce s-ar alege de destinul lor de ar încăpea pe mâna autorităţilor sighetene!

Afirmaţiile că SMAP ar fi „ultima care mai funcţionează sub această formă în ţară” sau că acest tip de structuri „există numai în reşedinţe de judeţ” nu se susţin.

De fapt, la Lugoj există şcoala de care am amintit, în Bârlad (nici acesta nu e reşedinţă de judeţ) funcţionează Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „N.N. Tonitza”, apoi la Cluj-Napoca se află Şcoala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena”, alte cinci şcoli cu acest profil funcţionând în Capitală etc.

Referitor la faptul că SMAP nu pierde nimic în afară de nume şi de director: numele este foarte important! Una este să spui că ai făcut muzică la prestigioasa Şcoală de Muzică din Sighet şi alta să spui că ai absolvit pianul la Şcoala nr… sau la nr…

Şcoala nu se închide, rămâne la fel, doar că devine structura alteia? Timpul a dovedit că toate şcolile devenite structuri au decăzut total (la Sighet avem deja exemplul Şcolilor nr. 4, Câmpu Negru, Iapa sau Cearda). Să nu uităm de Clubul Sportiv Şcolar…

După 27 de ani de democraţie, constatăm că Sighetul a pierdut ambele cinematografe, Palatul Cultural (dat Episcopiei Ortodoxe), Casa de Cultură, Biblioteca Municipală şi Şcoala de Artă (comasate ca Centru Cultural şi ajunse în chirie pe la alţii), precum şi Sala „Studio”.

Acum, urmează Şcoala de Muzică, care are singura sală de spectacole funcţională din Sighet. Cine garantează că va rămâne aşa şi că la mijloc nu sunt alte interese (poate o altă instituţie ar vrea acel spaţiu)? Cine dă asigurări că peste câţiva ani nu se vor reduce catedrele de pian şi vioară transferate acum la Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”? Dispare o Şcoală care nu a dat nici plagiatori şi nici analfabeţi funcţionali, ci elite, oameni de mare valoare, ambasadori ai Sighetului şi ai Maramureşului! O instituţie care aducea peste 100 de premii anual! Mai mult, copiii talentaţi din familii modeste material au avut posibilitatea să înveţe acolo muzică sau pictură gratis, ceea ce nu se poate la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, unde trebuie plătite taxe.

Trăgând linie, vedem că, aparent, lupta s-ar duce pentru economia făcută pentru indemnizaţia de conducere a directorului şi salariul contabilului, pentru că celelalte salarii de profesori, facturile la curent, apă, căldură, oricum se vor plăti! Asemenea eforturi pentru câteva mii de lei pe lună?! Stimaţi aleşi să conduceţi destinele urbei: dacă s-ar găsi un contabil şi un director care să lucreze pro bono, atunci aţi mai transforma Şcoala într-o anonimă structură?Una din soluţii ar fi ca Şcoala de Muzică să rămână cu personalitate juridică şi să fie finanţată din bugetul local. Sau, avându-l ca Secretar de Stat pentru învăţământul preuniversitar pe Liviu Marian Pop, senator de Maramureş, edilii noştri ar putea cere sprijinul Ministerului Educaţiei, nu? Dacă aleşilor locali le-ar păsa de muzică, artă şi de educaţia copiilor, ar găsi fondurile necesare pentru finanţarea Şcolii de Muzică. Atâţia bani din bugetul Sighetului se duc, zi de zi, pe Apa Sâmbetei…

Sute de oameni au reacţionat la auzul acestei veşti, mulţi dintre ei semnând o petiţie prin care se solicită revenirea la situaţia anterioară. Iată ce spun doi foşti absolvenţi de marcă ai Şcolii:

Yolanda Covacinschi: „Pentru mine, Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu-Marmaţiei înseamnă baza formării mele ca muzician, este instituţia în care am primit o educaţie muzicală exemplară, susţinere, îndrumare şi certitudinea că acesta este drumul pe care trebuie să îl urmez, cu disciplină şi multă muncă, azi slujind în continuare arta şi muzica ca solistă la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Sunt recunoscătoare că am avut şansa să studiez la această şcoală de renume, având profesori extraordinari, care de ani de zile formează şi educă copii talentaţi. Daţi o şansă generaţiilor viitoare de a-şi urma visul şi de a-şi fructifica talentul, deoarece fără muzică, artă şi cultură suntem pierduţi!

Istvan Loga: „Sunt pur şi simplu consternat de faptul că şcoala care m-a format timp de 8 ani urmează să dispară. Fost elev al domnului profesor Gavaller Alexandru, am urmat liceul Kodaly Zoltan din Debrecen (Ungaria), am absolvit Academia Regală de Muzică din Bruxelles (Belgia) la violă şi am urmat Universitatea Roosevelt din Chicago – secţia solistică, rămânând aici ca membru de cvartet, instrumentist, profesor şi membru al mai multor orchestre simfonice. Voi populariza aici, în Chicago şi SUA, situaţia Şcolii de Muzică din Sighet, pentru ca şi autorităţile locale să înţeleagă importanţa şi necesitatea ca tânăra generaţie să poată primi o educaţie muzicală profesionistă necesară formării artistice, de care am beneficiat şi eu cât am fost elev al acestei Şcoli de Muzică!

PS 1. Pentru cei care nu ştiu, lista posturilor vacante la catedrele de muzică a fost deja aprobată de I.S.J. Maramureş şi se găseşte în oferta Şcolii Generale « Dr. Ioan Mihalyi de Apşa ».

PS 2. E adevărat ce se aude, că urmează închiderea Secţiei Pavilionare şi predarea Muzeului Maramureşului către Consiliul Judeţean din Baia Mare?

Teofil Ivanciuc