Sighet – Casa Irsa Béla

Atât strada Tanár, cât şi strada Korház au fost deschise la 1892. La intersecţia acestor străzi se află casa Irsa, construită în 1904, în stil neobaroc.

Camera centrală a fost cea mai spaţioasă încăpere a clădirii, motiv pentru care aici a fost amplasată o orgă de cameră, unicat în zonă. Celelalte camere au fost mobilate cu piese splendide, iar pereţii erau pictaţi cu multe ornamentaţii, după moda vremii, pe fond negru cu flori bleu, roşu – brun sau ocru și contur auriu. Merită menţionate şi sobele de maiolică, în stil art nouveau.

Irsa Béla, fondator şi profesor al Şcolii de Muzică din oraş, a publicat o interesantă broşură intitulată “Menirea Şcolii de Muzică din Sighet”. În colaborare cu Hitter Mária, a pus bazele primei orchestre simfonice din Sighet, dând un nou impuls culturii sighetene de la începutul anilor 1900.

O alee de castani împodobea strada, oferindu-i toamna nuanţe aurii.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Irsa Béla este amplasată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Pintea Viteazul




Mărțișor de Slatina, Ucraina

Martisor SlatinaÎn data de 4 martie 2017, la ora 12.00 la Școala de Arte din localitatea Slatina, Ucraina va avea loc evenimentul „Mărțișor 2017”.

În cadrul manifestării va fi organizată o expoziție dedicată mărțișorului, unde vor expune școlile românești din Transcarpatia și parteneri din România, iar din Sighetu Marmației vor expune mărțișoare elevii Școlii „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”. De asemenea, va fi vernisată și o expoziție de etnografie care va putea fi vizitată la Muzeul de Istorie și Etnografie a Românilor din Transcarpatia, în cadrul căreia va fi prezentată istoria și simbolistica mărțișorului. În partea a doua a evenimentului va avea loc un spectacol de de muzică și dansuri populare la care vor participa ansambluri de la școlile din comunitățile românești din Transcarpatia.

Ion I. Botoș
Președinte al Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia DACIA, Apșa de Jos




POEZIE – Erai tânăr și visător (Antonia Luiza Dubovici)

Antonia DuboviciJumătatea mea deszăpezită

ne lăsăm dragostea să ne soarbă în aglomerație,
ne desprindem de umbre,
în metrouri,
pe străzi.
Suntem tandri și sfidători pe unde rătăcim,
pe unde lăsăm
un colț de lumină și câteva bucățele de pâine
nimeni nu va veni în urma noastră să ne stingă
rănile.

O parte din trupul meu este
crestat în marginea oglinzii.
Ochii tăi mă văd
până unde coboară întunericul,
până unde zăpada atinge
acea goliciune adâncă de care se prind cuvintele
și vidul acestei
vieți.

Dar eu pornesc pe acest drum lung
îți întind mâna în singurătate
îți întind frigul
și ploaia,
ca într-o promisiune sfântă.

Fotografie

Erai tânăr și visător.
Stingeai viața printre femei și scrum de țigară.
Dacă era frig și ningea tu aveai mâinile calde,
ca o picătură de soare
îmblânzind
străzile pustii din oraș.
Nimic rău în ochii tăi calzi,
nimic care să înceteze pe timpul nopții.

Iubeam cum priveai în gol,
cum priveai fix în locul care se deschidea ca o ușă
întărită
prin legături metalice
într-un moment
care dezvălea primele slăbiciuni ale dimineții.
Îmi amintesc că te rugai
singur pe drumul tău
ocolind cele mai comune
cărări.

Când ai murit, nu ai fost nici singur
nici îndoliat.
Doar alții te-au plâns și te-au dus în locul
unde râurile
se opresc.

Te-a atins viața și atât a fost.

Acum dormi într-un pat care nu este al tău.
Pui capul pe o pernă care cade într-un vis
îmbrățișând lumină
iar eu
te visez cum uzi florile
și zâmbești.
Nu spui nimic,
ești desculț în zăpadă
îndurând frumusețea care
pălește-n gândul meu.

Antonia Zavalic

sursă foto: internet

 




Rotary Club Sighet vă invită la teatru

Afis_Cehov_cerere in casatorieRotary Club Sighet vă invită la teatru: Cerere în căsătorie de A. P. Cehov (traducerea Elisabeta Pop).

Departe de romantismul şi armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potenţiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros.

DISTRIBUŢIA:

Natalia Stepanovna: Ioana Dragoş-Gajdo
Stepan Stepanovici Ciubukov: George Voinese
Ivan Vasilievici Lomov: Şerban Borda

(actori ai Teatrului ArtX Oradea)

Spectacolul are loc joi, 23 februarie 2017, de la ora 18.30, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică. Preț bilet: 10 lei.




Jucăriile bunicilor readuse la viaţă în Breb

Vă mai aduceţi aminte de jucăriile copilăriei? Cei mai în vârstă îşi amintesc de păpuşile din cârpe şi bucăţi de lemn, în timp ce generaţiile anilor ’80 au avut parte de păpuşile Barbie şi Kent. Pentru cei mai tineri, jucăriile înseamnă doar aparate care produc zgomote, ce pot fi manevrate prin telecomandă sau diferite butoane. Până şi psihologii spun că jocul simbolic (cel prin care atribuim anumite funcţii obiectelor) s-a schimbat de-a lungul anilor. Copiii de demult îşi imaginau tot felul de jocuri folosindu-se de păpuşi, creau şi „scenarii”, însă copiii de astăzi nu vor să mai depună prea mult efort şi preferă jucăriile care „fac singure ceva”. Un rol important în acest fenomen îl au părinţii care nu stau să analizeze adevăratele nevoi ale copiilor şi le cumpără cele mai în vogă jucării.

În Breb însă, jucăriile de demult au fost readuse la viaţă. Ancuţa Popşe, învăţătoare la Liceul Tehnologic Ocna Șugatag, structura Breb, împreună cu celelalte cadre didactice, organizează Concursul „Jucăriile bunicilor”. Acest concurs se adresează copiilor de clasele I-IV şi vizează o mai mare apropiere între copii şi bunici.

”Păpuşile au fost realizate în vacanţa intersemestrială fiind o temă de vacanţă, oarecum, iar copiii au confecţionat jucăriile împreună cu părinţii şi bunicii. Mi-au spus ca a fost foarte distractiv, că le-a plăcut activitatea şi între timp au aflat foarte multe lucruri despre ce înseamnă copilăria părinţilor şi a bunicilor, fără tabletă şi telefoane, fără internet”, spune Ancuţa.

Până vineri, cadrele didactice ale şcolii din Breb vor vota din cele 17 păpuşi, pe cea mai frumoasă şi mai interesantă. Premiul va fi un joc special, adresat nevoilor copiilor de vârstă primară.

Diana Mariana Apopi




Lansare de lampioane, de Ziua Îndrăgostiţilor, la Sighet

Marți, 14 februarie, Clubul Interact Sighetu-Marmaţiei a marcat ziua celor îndrăgostiţi printr-o lansare de lampioane. Începând cu ora 19.00, pe platoul de la Curtea Vehe, peste 50 de persoane au cumpărat câte un lampion şi l-au lansat singure sau împreună cu persoana iubită, după caz.

”Am preluat ideea de la un alt club Interact din ţară, considerând că, lansarea de lampioane este un mod potrivit, original, de a sărbători Valentine s Day”, spune Antonia Hosu, preşedinte Interact Sighetu Marmaţiei, în mandatul 2016-2017.

Următorul proiect al clubului este proiecţia primului film din seria Harry Potter care va avea loc vineri, 17 februarie, de la ora 18:30, la Galeria Vasiliev din Sighet.

”Ideea proiectului a fost preluată şi ea, de la clubul Interact Galaţi care a organizat prima dată anul trecut un maraton de filme Harry Potter și, datorită succesului pe care l-au avut, au propus o colaborare cu toate celelalte cluburi din ţară”, mai adaugă Antonia. La evenimentul de vineri, intrarea este 10 lei, iar popcornul şi sucul sunt din partea casei.

Diana Mariana Apopi




Noapte bună, Dragoste, pe mâine… (Alina Marincean)

Alina MarinceanM-am întors la Sighet acum 10 ani. Entuziasmul, oricum nelipsit şi azi, era atunci abundent, da’ abundent! Ei, retezat sau doar ciuntit pentru un motiv sau altul, criticat, suspicios, iritant şi dubios, l-am încolţit cu greu şi gata! L-am prins într-un colţ, l-am sedat, că dădea larg din aripi şi l-am transformat. În pasiune şi răbdare. Şi într-o zi de criză a lui, m-am hotărât să văd doar cât e de frumos timpul şi locul meu, iar criticile legat de of, câte ar mai fi, vor fi transformate zâmbitor şi înţelegător în provocări de perspectivă. Este un joc cât se poate de interesant, până la urmă se poate să mă salveze de Alzheimer, la cât îmi exersez creativitatea :).

Mare zi azi în locul şi timpul meu. Aşa că m-am pitit printre gropi, frig şi căţei singuratici, să aflu zâmbete. Un nene grăsănel ieşea din florărie, cam dezbrăcat pentru gradele de afară, dar îmbujorat şi gânditor. ,,Am luat lalele, se poartă, sunt curate, simple, azi vor simplu femeile”. Mda… era cu maşina desigur, metropola cere viteză. Fuga la merţan că e frig, şi-a adus aminte.

Vecinul meu, mecanicul, era la un mare magazin. Modest, cu o căciulă scămoşată, trasă tare pe ochi, cântărea între mărul ştampilat cu I love You (care costa cât un kilogram de mere Jonathatan) şi cutia de inimioare. ,,Iau mărul că e eco”. Şi asta se poartă acum.

Un freamăt roşu pulsa peste tot: preocupare, vârtej de inimioare şi emoţii. Pe cei mai puţin avuţi ce povară: ,,Mama dă-mi mai mulţi, e primul cadou. Musai să fie fain”.

Câţi ochi minunaţi şi sclipitori în cafenele. Gene, gene şi iar gene plecate stingher şi zâmbetul reţinut, mai, mai să izbuncnească într-un hohot de mare fericire. La o masă un cuplu schimba fluturi în loc de cuvinte. Îşi eliberau în sfârşit cavităţile toracice şi abdominale sau pe unde s-or mai ascunde catifelările astea mici.

Am ascultat vals toată ziua. I-am legat pe toţi cu un fir de mătase proaspăt scos din cocon. Azi, cei îndrăgostiţi şi iubitori au avut mare grijă de el. S-au mişcat delicat şi atent, pe vârfuri, în şoapte dulci, mărunt, mărunt şi apoi mai larg într-un mare Ah la sfârşitul serii.

Noapte bună, Dragoste, pe mâine…

Alina Marincean

sursă foto: internet




Școala rădăcinilor străbune – Călinești, Maramureș (autor, Măriuca Verdeș)

Mariuca VerdesȘcoala rădăcinilor străbune – Călinești, Maramureș

Când lucrurile se așează de la sine, noi credem că vin de la Dumnezeu. Această idee de școală a pornit de la dorința de a învăța tot mai multe lucruri din cultura tradițională. Gândindu-mă și la faptul că peste nu mult timp, meșterii din sate ar putea dispărea și trebuie încurajată generația actuală de a învăța aceste meșteșuguri și de a le duce mai departe rânduiala sănătoasă, a omului din sat, asfel perpetuîndu-se portul, obiceiurile.

Asociația s-a înființat după participarea la evenimentul Paști în Maramureș, unde am prezentat obiceiul Carâmbitul; văzând fenomenul actual din satul tradițional, femeile și bărbații pleacă în altă țară pentru a avea de muncă, lăsându-și acasă tot ce au mai bun, cu inimile frânte de greu și dor, a izvorât în mine un izvor de a căuta soluții pentru a ajuta satele maramureșene să trăiască frumos, ca până nu de mult. Noi avem ce să facem acasă, dar avem nevoie de cei din exterior să creadă în noi, să creadă în ceea ce am moștenit și să primim susținerea de a învăța și a duce mai departe tradițiile. Dacă o să subliniem că nu merită să ne purtăm portul, nu se va purta, dacă nu merită să ne jucăm jocurile, nu se vor juca. Dacă nu merită se ne păstrăm gospodăriile tradiționale din lemn, nu or mai fi, și ne vom raporta mereu la trecut și nu la prezent și viitor. Noi cei de astăzi, spre surprinderea mea, iubim tot mai mult trecutul, frumos și valoros.

Copiilor sau coconilor, cum li se spune, din satele noastre le plac tot mai mult instrumentele tradiționale, spre exemplu fluierul, tilinca, le plac strigăturile, jocurile, nu se împotrivesc în a purta portul cel de strat vechi. Dar noi trebuie să-i învățăm corect, ca adevărul să prindă rădăcină și să nu le tăiem aripile ca să renunțe la ele. Să nu renunțe cu ușurință la valoare în favoarea non-vlorii ci să prindă rădăcini adânci de continuitate și perseverență.

Cred că fiecare dintre noi poate face ceva pentru cei din jurul lui, negândindu-se numai la partea financiară, pot fi luate ca și hobby – uri. În timpul liber fac și eu câte puțin pentru satul în care trăiesc, pentru cei cu care mă înconjor.
Poate o să vă întrebați: satul mai are nevoie de o școală prin care să reeduce locuitorii în acest spirit tradițional? Concluziile noastre sunt afirmative. Până nu demult, școala era familia. Ea asigura cea mai mare parte de informație. La fete, spre exemplu, de la facerea straielor tradiționale, până la secerat și făcutul pâinii pe vatră. Astăzi nu ne înconjurăm cu seceratul la lună atât de des ca odinioară, multe secrete se vor pierde pentru că obiceiul nu mai este de actualitate. Fenomenul, din păcate, este întâlnit tot mai des, multe lucruri valoroase se pierd deoarece „nu mai sunt de actualitate”. Cred că trebuie să facem unele obiceiuri să redevină actualitate pentru binele nostru interior și exterior. Așa se explică de ce m-am întors după terminarea studiilor în sat. Munca este grea în a-ți procura tu hrana în totalitate, din roadele pământului pe care îl ai și să nu-l lași de haram, dar și roadele sunt gustoase și sănătoase.

Așa se face că, în prezent, pe lângă cursurile care se țin în cele 4 școli, avem și trei ateliere săptămânale. Marțea de la ora 18.00 – inițiere în cusutul pe pânză. Joia avem șezători (prelucrăm lâna și vopsim vegetal) tot de la ora 18.00, duminica – inițiere în jocurile tradiționale și Jocu’ la șură de la ora 14.00 – toate se desfășoară la Victorul Știrbuțului din Călinești. Astăzi avem înscriși la „Școala rădăcinilor străbune” tineri din peste șase sate, care se bucură de aceste cursuri de inițiere.

Ne bucurăm că părinții au conștientizat faptul că neînvățarea jocurilor, spre exemplu, face ca nunțile să-și piardă din frumusețe și feciorul pierde foarte mult stând pe scaun, neîncadrându-se la feciorul mândru, care iese în evidență și prin prestația lui în mijlocul satului. Vrem să aprofundăm și mai mult aceste cursuri, ajutându-i ca din mâinile lor să iasă obiecte valoroase și folositoare.

Măriuca Verdeș




Noi putem schimba lumea… (autor, Gabriela Pop)

Gabriela PopO lume mai bună… Când?!

Fiecare dintre noi ne-am întrebat cel puţin o dată: ,,De ce lumea e aşa rea?”; şi, de fiecare dată, găsim acelaşi răspuns: ,,Oamenii…” Într-adevăr, doar noi suntem de vină pentru că niciodată nu ne gândim la ceea ce facem. De câte ori, atunci când am fost jigniţi am răspuns cu un zâmbet? Niciodată! De ce? Pentru că ne-ar ştirbi orgoliul, ne-ar face să părem naivi. Atâtea lucruri am putea schimba dacă, măcar o dată, ne-am lăsa orgoliul la o parte şi am zâmbi…
Eu nu pot ţine pasul cu lumea în care trăim, toată lumea se grăbeşte, nimeni nu se uită la ce lasă în urmă. Câţi dintre noi, atunci când ni s-a cerut ajutorul, nu am răspuns cel puţin o dată cu: ,,Nu acum” , ,,Mă grăbesc” , ,,Mai târziu”? Însă, întrebarea este: ,,Unde ne grăbim?”. Nu am auzit că ,,graba strică treaba”? Doar că în acest caz, graba ne distruge vieţile, ne lăsăm orbiţi de lucrurile fără valoare şi alergăm după ceva trecător în loc să alegem lucrurile care vor dura veşnic. Haideți să ne oprim din alergătură şi să realizăm că NOI putem alege între bine şi rău!

NOI PUTEM SCHIMBA LUMEA…

Gabriela Pop
(clasa a IX-a E, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

sursă foto: internet

 




Ziua Sfântului Valentin nu este o sărbătoare de import! (autor, Ioan J. Popescu)

Ioan J. PopescuÎn mod cu totul eronat, fie cu intenţie, fie dintr-o slabă informare, în ultimii ani s-a împământenit ideea că Sfântul Valentin ar fi o sărbătoare importată de la americani. Ei bine, nu este aşa! Ziua de 14 februarie este marcată ca zi de sărbătoare în calendare şi în cărţile religioase din spaţiul central-european încă din Evul Mediu. Ca sărbătoare a iubirii, ea s-a răspândit în secolul al XVII-lea, iniţial în tradiţia rurală apoi şi în cea urbană.

La Sighet, această zi se sărbătorea deja în secolul al XIX-lea cu petreceri dansante: presa vremii scrie de balurile organizate de „Bálintnap” (n.a. Ziua Sf. Valentin) care se ţineau de lumea bună din oraş, precum şi de cele din târgul de la Bujurgău, la care, fetele de măritat băgau pe ascuns în buzunarul feciorului ales seminţele unui măr consumat de ele pentru a-l face să se îndrăgostească: a doua zi, feciorii se mândreau cu numărul de seminţe primite de la fetele cu care au dansat. Tot de măr era legat un alt obicei practicat în această zi: tinerii însurăţei mâncau un măr în comun şi apoi numărau seminţele să vadă câţi copii vor avea împreună. Tinerii îndrăgostiţi îşi puneau câte un fir de păr în aluatul din care fata făcea un mic cozonac pe care-l mâncau doar cei doi, pentru ca să se iubească toată viaţa.

Varianta „comercială” a sărbătorii s-a răspândit la începutul secolului al XIX-lea, aşa cum o dovedesc reclamele apărute în ziarele din regiune în care, comercianţii ofereau buchete personalizate de flori, cutii cu dulciuri şi celebrele inimioare de turtă dulce. Tot atunci s-a răspândit şi obiceiul felicitărilor imprimate, trimise perechii iubite: cele mai vechi din Sighet datează din 1863, ele fiind imprimate la tipografia „Kaufmann şi Fiul”.

Dincolo de obiceiurile legate de găsirea şi păstrarea ursitului, ziua Sfântului Valentin era legată şi de ciclul agricol: dacă ziua era uscată, fără precipitaţii, gospodarii ştiau că vor avea recolte bogate. Tot în această zi se începea plantarea puieţilor de pomi fructiferi.

Ioan J. Popescu




Aur şi argint la Naţionalele de Şah – Mihaela Trifoi va reprezenta România la Campionatul European

În perioada 1-12 februarie, la Băile Felix s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Șah Copii şi Juniori – categoriile 8-20 de ani, competiţie de la care tinerii şahişti ai C.S. „Sig-Mar” din Sighetu-Marmaţiei s-au întors cu patru medalii, două de aur şi două de argint. Astfel, Mihaela Ioana Trifoi (foto) – categoria 12 ani – a cucerit Medalia de Aur la şah bliţ şi Medalie de Argint la şah clasic, tot Medalie de Aur i-a revenit jucătoarei Covrig Larisa Raluca la şah bliţ. Trebuie menţionat că, deşi nu a împlinit nici 13 ani, tânăra Larisa a jucat la categoria 14 ani! Cea de-a doua Medalie de Argint a fost cucerită de Dan Alexandru Dicu la şah rapid, categoria 16 ani. Menţionăm că Larisa Raluca Covrig şi Dan Alexandru Dicu au dublă legitimare, respectiv C.S. „Sig-Mar” şi LPS Satu Mare. În ceea ce o priveşte pe Mihaela Trifoi, datorită recentului succes, ea va reprezenta România la Campionatul European care se va desfăşura în toamna acestui an.

„Şi ceilalţi copii s-au situat bine: deşi şahul nu primează printre preocupările lor, au obţinut locuri de şase, opt şi doisprezece, ceea ce e foarte bine într-un campionat la care au participat peste 600 de tineri şahişti din ţară, jucători formaţi la cluburile de mare tradiţie” ne-a declarat antrenorul echipei sighetene, Ioan Costiuc.

Ioan J. Popescu




Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, în vizită privată la Sighet

Timp de trei zile Ambasadorul Federației Ruse în România, Excelența Sa Valery Kuzmin se află în vizită privată în municipiul Sighetu-Marmației. Ziua de marți, 14 februarie 2017, este destinată întâlnirii cu primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, cu reprezentanții mediului de afaceri și cei ai presei. Pe parcursul acestei vizite, va avea loc și o întâlnire de prietenie cu președintele Rutenilor Subcarpatici din România. Excelența Sa va vizita și diverse obiective cultural-istorice din Sighet și din zonă.

 

sursă foto: https://sputnik.md/politics




#Rezist (autor, Crina Voinaghi)

crina-voinaghi2În ultimele zile, mai exact 13, am urmărit cu toţii – mai mult sau mai puţin – desfăşurarea evenimentelor din stradă, în Bucureşti şi în alte oraşe.

În capitală s-au adunat protestatari în Piaţa Victoriei, în fiecare seară, ba chiar şi dimineaţa devreme, cu pancarte pe care am putut citi sute de mesaje. Şi în faţa Palatului Cotroceni s-au adunat oameni, români ca şi ceilalţi, dar scandând lucruri diferite, exprimându-şi şi ei nemulţumirile, gândirea, idealurile şi speranţele, dacă nu e prea mult să spunem asta.

Sunt mulţi cei care spun că e inutil, că totul s-a hotărât în ziua de 11 decembrie iar acum asta e, avem ce am ales sau ce nu am ales prin neprezentare. Dar de 13 zile s-au scris şi am citit nenumărate articole, ne-am îmbogăţit limbajul juridic, am trăit în stradă, am frecventat aceleaşi locuri şi am avut aceleaşi gânduri. Poate nu se schimbă nimic în principiu, poate niciuna dintre revendicările celor din stradă nu vor fi rezolvate dar toată lumea ştie, sau dacă nu, îşi va da seama că ceva s-a schimbat ireversibil în România: nu mai suntem aceiaşi, nici nu avem cum să mai fim, ne-am regăsit vocea şi puterea de a spune nu şi rezist.

#Rezist poate că înseamnă nu mai tac, deşi sunt tentat să spun că nu e treaba mea, nu stau deoparte deşi ar fi mai bine în casă când afară e frig şi sunt mort de oboseală de la job, nu-mi las idealurile călcate în picioare, deşi port în mine resemnarea ciobanului mioritic. Războiul e câştigat chiar dacă nu îl câştigăm, am descoperit ceva extrem de important, ce nimeni nu poate face să dispară, că sunt alţii ca mine, nu sunt singur şi acei ceilalţi sunt solidari cu mine, îşi strigă ofurile ca şi mine, iar împreună suntem în stare să facem steagul României, 60000 de oameni, de români, sunt în stare să facă asta doar cu nişte foi colorate, lanterne şi Facebook. Poate că #rezist e încrâncenarea omului care descoperă că are o ţară, un popor al lui, o istorie şi o inimă.

La început scriam Zilele astea vom descoperi cine suntem. Eu am descoperit. Sunt un om care nu uită, nu calcă în picioare, nu este violent, crede în iubire, în dreptate şi cinste, nu se vinde pe nicio sumă de bani, nici pe favoruri sau vorbe pompoase. Sunt un om simplu, cinstit, integru şi #rezist.

Crina Voinaghi

sursă foto: Dan Mihai Bălănescu