România prost educată! (autor, Ion Mariș)

PAS CU PAS… reprezentanții noștri ne-au transformat sau își doresc să ne transforme într-o masă amorfă de analfabeți funcționali sau nefuncționali.

Am scris în diverse articole anterioare despre scăderea dramatică a nivelului de educație al aleșilor noștri, despre impostorii conducători, de fapt vorbim (cu foarte mici excepții) de „doctori” în minciuni care ne conduc fără remușcări și/ sau minimă jenă. S-au creat tot felul de agenții, structuri, instituții ticsite de sinecuri politruce care consumă banii din bugetul nostru, al tuturor, fără să le pese prea-specialilor care ne conduc că la un moment dat poporul se va revolta.

Dar, să vorbim despre educație și greva cadrelor didactice. Era inevitabil să se ajungă aici, „România educată”, un proiect de/ cu vorbe goale, cocoloșit și botezat de un președinte în care am crezut și care trăiește regește la Cotroceni are sânge… artificial. Președintele care în afară de excursii a… tăcut proverbial, profesorul „norocos”, specialistul în meditații și-a permis să uite că a fost ridicat pe „tron” de servicii bine intenționate nu pentru ca să ne prostească… „nemțește”.

Revenind la educație, iată ce spune articolul 8 din Legea Educației Naționale, Legea nr.1/ 2011 (în vigoare de la 09 februarie 2011), care prevedea obligația acordării unui procent de 6% din PIB pentru… EDUCAȚIE. Citez din lege: „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.” Iar la articolul 2, alineatul 7 se „spune”: „În România învățământul constituie prioritate națională.” Hmmm! În România n-a fost niciodată – din păcate! – învățământul prioritate națională. Legea n-a fost respectată iar pentru obstrucționarea legii educației toți politicenii ar trebui condamnați. Pot fi și ar trebui acuzați de trădare națională!

Mă bucur și îi felicit pe profesori că au dat tonul revoltei și în consecință ar fi bine să ne gândim și să analizăm cauzele calității proaste a educației, gestionată de politrucii (indiferent de culoare) trecuți pe la cârma țării.

Avem parte, conform unui studiu național realizat în aprilie 2023 pe segmentul de elevi cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani, de 42 % analfabeți funcționali în țara noastră „educată”.

Cum se explică acest dezastru național? Simplu, are legătură cu nemulțumirile pentru care au ieșit în stradă profesorii:
1. Educația este subfinanțată. Iată cât a primit din PIB – cu încălcarea legii! – în ultimii ani „prioritatea națională: 2015 – 3,2 % din PIB, 2019 – 2,92 % din PIB, 2020 – 2,9 % din PIB, 2022 – 2,28 % din PIB, 2023 – 2,1 % din PIB. Anul acesta educația a primit mai puțin decât apărarea! Ce să apărăm? Prostia?!
2. Educația este tratată cu dispreț de către politicieni (un fost prim-ministru spunea că business-urile trebuie să fie prioritate de top) , de fapt ei sunt produsul unei educații (intenționat) subfinanțate. România a avut după Revoluție 24 de miniștri ai Educației iar șapte dintre aceștia au fost acuzați că au plagiat în lucrările lor de licență/ doctorat și… n-au pățit nimic! „Strategiile” lor au fost doar propriul interes și al partidului care-i propulsase în vârf fără nicio calitate.
3. Meseria de educator – prin înțeleptele politici „implementate” – a fost dusă în derizoriu și n-a fost deloc atractivă pentru absolvenții de liceu. În general toți elevii buni și foarte buni s-au îndreptat spre profesii bine remunerate (magistrați, IT-iști, medici etc). Avem mii de suplinitori în sistemul educațional și mulți licențiați sunt acceptați în sistem și titularizați deși sunt foarte slab pregătiți (obțin note jenante la examene de titularizare). Păi… nu prea sunt „oferte”, nu-i așa?!
4. Criteriile de performanță pe care trebuie să le bifeze profesorii buni (în accepțiunea conceptului educațional cantitativ actual) implică și promovabilitatea. Așadar, toți elevii trebuie să treacă, nu poți lăsa corigenți, repetenți, că se supără „sistemul”, părinții… politicienii etc. Uite așa și-au luat – de la bacalaureat până la doctorat – mulți dintre politicieni „gradele” educaționale.
5. Infectarea educației – la toate nivelurile – cu și de către politicieni analfabeți funcționali. Miniștri, secretari de stat (nota bene: sunt peste 500 în guvernul actual!), șefi de instituții, inspectori etc. toți sunt „validați” (cu unele excepții) politic, criteriul de bază fiind… culoarea la modă.
6. Educația este tratată cu dezinteres și – mult mai rău! – cu dispreț de către părinții elevilor viitori analfabeți funcționali în virtutea ideii că furtul, șmecheria, tupeul etc. sunt virtuțile zilelor noastre.
7. Calitatea unui dascăl trebuie respectată și plătită corect (mult mai bine decât a unui șofer de parlamentar) pentru a nu se recurge la alungarea ghinionului cu… meditații.
8. Aroganța politicienilor s-a „pandemizat”, aceștia ar trebui tratați și – de ce nu – mulți chiar „internați!
9. Dacă președintele și-a făcut autocritica și ne-a spus că „Statul a eșuat”, înseamnă că Guvernul, parlamentul, toate instituțiile statului sunt în „derivă” și trebuie… reformate! Se pare că doar protestând se poate face asta! „Eșuații” nu renunță atât de ușor!
10. „Încrederea prostească în autoritate este cel mai mare dușman al adevărului.” (A. Einstein) Structurile statului eșuat NU mai prezintă niciun dram de ÎNCREDERE!

În aceste zile, în perfidia lor, politicinii încearcă să învrăjbească părinții cu profesorii, elevii cu profesorii, chiar profesorii cu… profesorii, dar nu cred că vor reuși. Deși greva se prelungește mai mult decât anticipau politicienii iar consecințele pentru câteva categorii de elevi (absolvenții clasei a VIII – a dar mai ales cei care trebuie să dea bacalaureatul) sunt grave, greva trebuie să continue până când cei care se consideră „speciali” (doar la buzunar) vor ceda și vor lăsa educația să devină… EDUCAȚIE.
Unii vorbesc de distrugerea viitorului unor generații fără a se gândi că viitorul tuturor generațiilor și al unei țări poate fi distrus prin lipsa educației, prin înjosirea educației, prin ridicarea inculturii la nivelul politicii de stat. Degeaba avem armament sofisticat dacă nu avem sau nu vom avea popor educat de apărat.
Multe, mult prea multe minți luminate au părăsit țara și mulți vor să scape din această societate care urăște meritocrația, care plătește cu salarii colosale sinecurismul și pupinkurismul, societate care-și bate joc de cetățeanul „incolor”.
Oare lăsăm în continuare să se generalizeze analfabetismul funcțional sau încercăm să eliminăm – în sfârșit – răul?! Cum? Simplu! Cu mai multă EDUCAȚIE, mai mulți cetățeni educați, mai puțini conducători analfabeți. Pentru asta societatea civilă dar și celelalte categorii sociale, cu adevărat demne și funcționale, trebuie să se solidarizeze cu profesorii. Să nu așteptăm doar din 4 în 4 ani (sau din 5 în 5 ani) să dăm votul pentru… răul cel mai mic.
Acum (sau cel târziu anul viitor?!), prin greve și proteste – avertisment pot fi alungați impostorii din fruntea resurselor țării, inclusiv a resurselor umane educate!

Ion Mariș




Semn de carte: Vasile MUSTE – „Blesteme”

Volumul de poeme… „Blesteme”, autor Vasile Muste, a apărut la Editura George Coșbuc, Bistrița, 2023.
Volumul a fost lansat Joi, 08 iunie 2023, la Centrul Cultural din Sighet, în prezența autorului („autoexilat” temporar în Spania).

* * *
Câteva mostre de „blesteme”:

BLESTEM XV

Soarele înlăcrimat
doarmă lângă tine-n pat
să te plângă de frumoasă
să poți lumina prin casă

BLESTEM XXXIII

Lua-te-ar moartea-n chirie
pe o perioadă nedeterminată
din totdeauna înspre niciodată
babă în husă de fată

DEZLEGARE DE BLESTEM

Ce mi-a fulgerat din gură
să se-nchidă-n piatră sură
și pe dincolo de zare
să le poarte Carul Mare
în uitare
în uitare

Salut, Sighet!




„CDIdei în cărți” la C. N. „Dragoș-Vodă”, Sighet

Azi, 8 iunie 2023, la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, Sighetu Marmației, a fost organizată etapa județeană a proiectului educațional „CDIdei în cărți”, inițiat de Centrul Județean de Excelență Sibiu.

La această etapă, au participat elevii cuprinși în grupele de excelență de la Centrul Județean de Excelență Maramureș. Pentru etapa județeană, echipajele înscrise în concurs, au avut de citit o carte și, pe baza operei literare citite, să creeze o machetă, prin care să surprindă una sau mai mute secvențe relevante din carte. Pe lângă machetă, juriul a evaluat și prezentarea fișelor de lectură și a jurnalului de lectură. În urma evaluării, s-au calificat, pentru etapa națională, cinci echipaje, formate din elevii de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”:

  • Andrașciuc Ștefan Alexei, Bizău Alesia și Dunca Sofia, clasa a VI-a;
  • Dumnici Melisa, Balea Bianca și Spaczai Ingrid, clasa a VI-a;
  • Lucaci Daria, Tivadar Timeea și Rednic Adelina, clasa a VI-a;
  • Dobra Daria, Ilea Mara și Corneștean Camelia, clasa a X-a A;
  • Pop Florina, Pisuc Mara și Neneștean Eduard, clasa a IX-a D.

Activitățile proiectului extrașcolar au fost evaluate de juriul format din: președinte – prof. Crina Voinaghi, director al Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, evaluatori – prof. Gabriela Ilieș, prof. Valeria Rus, prof. Liliana Cheșa și prof. Brîndușa Oanță.

Felicitări și mult succes tuturor elevilor calificați la etapa națională!

Salut, Sighet!




Bursa Locurilor de Muncă – Sighet

Job Trainer Motoc SRL organizează o conferință a Bursei Locurilor de Muncă în cadrul proiectului Job Marmația (cod proiect 157646). Job Trainer Motoc SRL, una dintre cele mai mari companii de formare profesională din Maramureș, organizează Conferința Bursei Locurilor de Muncă, în data de 09.06.2023, ora 11:00, la Restaurant Perla Sigheteană, strada Avram Iancu 65A, Sighetu Marmației, jud. Maramureș.
Conferința va fi dedicată angajatorilor și candidaților care doresc să exploreze oportunitățile de carieră și să se conecteze cu companii din diferite domenii. Participanții vor avea ocazia să afle despre cele mai recente tendințe de recrutare, să discute cu angajatori de top și să se prezinte pentru a primi oferte de angajare.
În cadrul conferinței, participanții vor beneficia de prezentări interactive și ateliere specializate, care le vor oferi o perspectivă mai clară asupra cerințelor pieței de muncă. Vor exista, de asemenea, discuții pe teme de actualitate, cum ar fi dezvoltarea carierei, salariile și avantajele oferite angajaților.
Conferința Bursei Locurilor de Muncă este o oportunitate unică pentru companii de a atrage talente noi și de a-i îmbunătăți brandul de angajator. Participarea la eveniment oferă angajatorilor posibilitatea de a identifica candidați cu aptitudini și calificări relevante și de a discuta cu ei despre poziții vacante. În plus, companiile vor putea să își prezinte brandul și să ofere informații cu privire la cultura lor organizațională.
Pentru candidații care caută oportunități de carieră, conferința Bursei Locurilor de Muncă este o ocazie ideală pentru a-și prezenta CV-urile și a se conecta cu angajatori de top din diferite domenii. Participanții vor avea posibilitatea de a-și face cunoscută prezența și de a-și îmbunătăți șansele de a fi recrutați.
În concluzie, Job Trainer Motoc SRL invită atât angajatorii, cât și candidații să participe la conferința burselor de locuri de muncă. Evenimentul este o oportunitate unică pentru a face conexiuni importante într-un mediu prietenos și profesionist.
Pentru mai multe informații și înscriere, vizitați site-ul nostru web la adresa: www.jobtrainermotoc.ro.

Contact: Motoc Valeria – Manager Proiect
Tel: 0747 088 215

Comunicat de presă




TESTĂRI GRATUITE în Sighetul Marmației!

📌 TESTĂRI GRATUITE 𝐁𝐚𝐛𝐞ș 𝐏𝐚𝐩𝐚𝐧𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐨𝐮 și 𝐇𝐏𝐕 în Sighetul Marmației

📍 𝐕ă 𝐚ș𝐭𝐞𝐩𝐭ă𝐦 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 „𝐔𝐧 𝐭𝐞𝐬𝐭 𝐝𝐞 𝟓 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝟓 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐢𝐧𝐢ș𝐭𝐞”. Testările se realizează:
➖ La Spitalul Municipal Sighetul Marmației (str. Avram Iancu 22) până la sfârșitul anului. 𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚ț𝐢𝐢 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦ă𝐫𝐢 0767 799 999
➖ la Unitatea Mobilă de Testare care va fi amplasată în curtea Spitalului Municipal Sighetul Marmației în perioada 07-09 Iunie, 𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦ă𝐫𝐢 0215 277 598

Salut, Sighet!




Comunitatea evreilor din Ocna Șugatag

Comunitatea evreilor din Ocna Șugatag s-a format pe la finalul secolului XIX și aparținea de comunitatea sine stătătoare din Berbești. La recensământul din anul 1941 (realizat de Ungaria) s-au declarat evrei 117 persoane și toți aveau ca limba maternă idiș.

Majoritatea evreilor din Ocna Șugatag se ocupau cu comerțul cu lemne și fructe de pădure, multe dintre aceste produse fiind comercializate de ei în afara țării.

Primul rabin al comunității a fost ales abia în anul 1930. Iekutiel Iehuda Gross a fost rabin timp de 14 ani, însă acesta a fost ucis în Auschwitz alături de enoriașii săi.

Evreii din Ocna Șugatag au suferit chiar și înainte de deportările din 1944. În anul 1941 autoritățile maghiare au deportat în Galiția ocupată de germani evreii declarați apatrizi. Aceștia au fost uciși în masacrul de la Kameaneț-Podilskîi de către naziști.

Peste doar trei ani, mai exact în 19 aprilie 1944, evreii rămași în Ocna Șugatag au fost adunați în sinagogă de către autoritățile maghiare, bătuți și percheziționați, pentru ca ulterior să ajungă în ghetoul din Berbești. În mai 1944 au ajuns în ghetoul din Sighetu Marmației, iar ulterior au fost deportați în Auschwitz. Majoritatea dintre cei ajunși aici au fost uciși.

Ultimii doi evrei din localitate au fost recenzați la recensământul din anul 1992. Azi în Ocna Șugatag nu mai trăiesc evrei.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania
Phone: +4 0740 58 92 08
Web: www.regiomm.ro

Comunicat de presă




Concert: Fără dependență! Alege să rămâi sănătos!

Miercuri, 7 iunie 2023, orele 18:00, la Cinematograful MARA, Asociația „Suntem Vocea Lor”, vă invită la Concertul „Fără dependență! Alege să rămâi sănătos!”

Dragă prietene,

Îți scriu astăzi pentru a te ruga să faci o schimbare în viața ta, să scapi de capcanele drogurilor. Am organizat un eveniment special, menit să-ți arate în mod direct efectele distructive ale drogurilor și să-ți ofere sprijinul necesar pentru a-ți recăpăta libertatea.

În primul rând, trebuie să înțelegem că dependența de droguri nu este o judecată asupra caracterului tău sau o slăbiciune personală. Este o boală care poate afecta pe oricine și care necesită ajutor și susținere pentru a fi învinsă. Evenimentul nostru își propune să îți arate că există o altă cale și că nu ești singur în această luptă.

Ne-am străduit să aducem vorbitori de marcă și specialiști în dependențe care îți vor împărtăși experiențele lor personale și vor oferi informații valoroase despre cum poți să să-ți păstrezi viața curată sau să scapi de dependență și să-ți reconstruiești viața.
Vei avea ocazia să asculți poveștile celor care au trecut prin aceeași suferință și care acum trăiesc o viață liberă de droguri.
Te invităm să vii la acest eveniment și să dai o șansă vieții și fericirii. Noi suntem aici pentru tine și suntem gata să te susținem în fiecare pas al drumului.

Aminteste-ți că meriți o viață mai bună, liberă de dependență și plină de realizări.
Prețuiește-te, iubește-te, respectă-te, acordă-ți încrederea în tine și în forțele tale proprii, crede mereu și vorbește mereu frumos despre tine, pentru că tu nu ești cu nimic inferior nimănui.

Parteneri și invitați:

Date de contact: Asociația Suntem Vocea Lor
Viorica Opriș: 0747706673
Mail: [email protected]

Comunicat de presă




„Armonii de Primăvară” – CNDV-iștii în dialog cu doamna Anuța Pop

Am avut deosebita plăcere ca vineri, 26 mai 2023, să luăm parte la concursul regional „Armonii de Primăvară”, care s-a desfășurat în Vișeu de Sus. Evenimentul ne-a oferit șansa de a ne bucura de poezie alături de oameni minunați. În timp ce lumea evoluează și se dezvoltă, poezia și arta, în general, evoluează odată cu ea. Și exact asta s-a discutat la festival înainte de premierea copiilor pentru eseurile și poeziile create.

Pentru a „imortaliza” momentul acesta, am stat de vorbă cu organizatoarea festivalului, doamna Anuța Pop – directorul Centrului Cultural – Social din Vișeu de Sus, fiind plăcut surprinși cu câtă căldură, pasiune și dedicare coordonează acest concurs.

Cristian Roman: Ați simțit vreodată, de-a lungul anilor, ca în organizarea/desfășurarea festivalului „Armonii de primăvară” să intervină o oarecare stare de monotonie?
Anuța Pop: Nu, niciodată. Și cred că acest lucru se datorează tocmai tinerilor așa ca voi care ne arată de fiecare dată că există creativitate și originalitate, dacă tot vorbeam de acești termeni împreună cu scriitorul Cosmin Perța. Datorită tinerilor și, evident, datorită scriitorilor consacrați dar poate că tocmai datorită îmbinării dintre generații, talente și experiență în scris, festivalul a reușit să ajungă la cea de a 45-a ediție și, sperăm noi, să avem multe ediții și de acum înainte, deci nu. Nu trebuie să fie monotonie nici în festival și nici monotonie în scris.

Alexia Boiciuc: Care sunt factorii care influențează festivalul cel mai mult? Cine vă susține în acest demers?
Anuța Pop: Evenimentul este organizat de Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local. Sprijin de care ne bucuram pentru toate evenimentele culturale și artistice pe care le organizăm. La această ediție, de fapt și la multe alte ediții precedente ale festivalului am avut drept colaborator și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” din Maramureș care ne-a fost alături și a oferit premiile în cărți tuturor premianților atât la secțiunea de creație literară cât și la secțiunea de volume de poezie și volume de proză. Cred că susținerea, cum spuneam și în cadrul festivalului, e importantă și din partea publicului și din partea celor care aleg să scrie pentru că, un festival nu există de la sine doar pentru că o instituție îl face, ci rezistă pentru că există oameni interesați, în speță, pentru că vorbim de literatură, un public interesat și iubitor de literatură.

Cristian Roman: Care credeți că sunt elementele care motivează elevii să participe la festival?
Anuța Pop: E destul de dificil, cred eu, dar acum voi știți ce vă motivează, din poziția exactă a tânărului care scrie și se interesează de literatură. Dar, cred că este destul de provocator atât pentru cadrele didactice cât și pentru noi, instituție de cultură, să creăm cadrul în care tinerii să poată să fie interesați. Dar, in primul rând să conștientizeze că există o variantă în această lume a inter-relaționărilor multiple, bazată pe tehnică și pe inteligență artificială, așa cum am vorbit la începutul evenimentului. Să conștientizeze că există și trebuie să rămână în noi și această latură emoțională, această latură creativă. Iar dacă noi cumva reușim să ne aducem aportul, ne bucurăm, însă, în primul rând, trebuie să existe talentul și dăruirea voastră, a tinerilor.

Autori,
Cristian Roman, clasa a X-a F
Alexia Boiciuc, clasa a XI-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: Centrul Culturii Tradiționale Maramureș




Poezia, un dialog cu eul nostru. Interviu cu Ana Blandiana (Mira Orza)

Am copilărit cu „Întoarcerea lui ARPAGIC”, fiind poate una dintre cărțile mele de suflet de pe atunci. Îmi aduc aminte perfect: banca a patra de la perete, scaunul acela țeapăn și penarul meu roz cu floricele – Ana Blandiana era chiar și atunci, o parte din mine. Prin clasa a III-a publicasem pentru prima oară o poezie. Nu era cea mai strălucită, însă pentru mine a fost ca o oază de interes, înspre a-mi descoperi înclinația pentru lectură. Miza mea era să ajung unul dintre acei poeți consacrați, nu pentru ceea ce scriau, ci pentru ceea ce transmiteau cu ardoare copiilor – și ca un mic fitil, dorința mea cea mai mare era să o cunosc pe Ana Blandiana. Și am cunoscut-o. 

Miercuri, 24 mai 2023, Ana Blandiana a fost invitată la Cercul Pedagogic al profesorilor de limba și literatura română în cadrul căruia a susținut un workshop cu tema Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?, vorbindu-ne atât nouă, elevilor, cât și profesorilor despre rolul pe care poezia îl aduce în viața noastră, despre cum mulți aleg să îi blocheze pe copii cu întrebarea aia absurdă: „Ce a dorit autorul să transmită prin intermediul versurilor de mai sus?”. Mintea omului este ca un computer. Fiecare dintre noi găsește acel ceva într-un vers cu care alege să rezoneze – și de cele mai multe ori, rezonăm diferit. Când era doar un copil, s-a găsit fascinată de o tânără refugiată din Basarabia, ce avea să îi devină profesor de limba română. La începutul fiecărei ore, aceasta le citea câte o poezie. „A avut un impact puternic asupra noastră”.

În interiorul meu se zbuciuma o puternică emoție, căci știam că, dacă până atunci o cunoscusem pe Ana Blandiana prin ochii unei scrieri, acum aveam să o cunosc întru totul. „Nu am venit să țin o conferință pe această temă. Am venit să stăm de vorbă”.

M.O.: În cadrul acestui eveniment, cu și despre importanța lecturii, ne-ați putea spune care este cartea dumneavoastră „de suflet”?
Ana Blandiana (A.B.): Nu există așa ceva în viața unui intelectual adevărat. Există însă o vorbă celebră care spune: „Ferește-te de omul unei singure cărți”, pentru că cel care a putut să se fixeze astfel, este cu siguranță un exagerat, un fanatic. Aș putea însă să vă spun o carte  care a fost foarte importantă pentru mine la sfârșitul copilăriei, începutul adolescenței: „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe – o carte care m-a obsedat prin capacitatea eroului de a trăi în afara lumii civilizate, în afara societății. Un erou pe care, vacanțe  întregi am încercat să îl imit, făcându-mi haine din frunze și încercând să mânânc numai ce găseam în grădină.

M.O.: Dacă ați fi dascăl, cum le-ați face cunoștință copiilor cu poezia?     
A.B.: Aș încerca să apropii la propriu  adolescenții și copiii de poezie, neîncercând să mă interpun între ea și ei, neîncercând să le explic ce vrea să spună poetul în poezie – ci punându-i să o învețe pe de rost, să o repete, să o asculte, să se pătrundă de farmecul și misterul ei. Nimeni nu poate spune ce e poezia mai bine decât poezia însăși, iar ea nu se desfășoară în împărăția logicii, deci nu poate fi explicată. Ea trebuie doar acceptată ca un dar, ca un fenomen al naturii.

M.O.: Citisem acum ceva vreme poezia „De dragoste” și mi-a atras atenția versul „pune-ți gura peste gura mea, inspiră țipătul care-l inspir”. De ce credeți că majoritatea poeților tind să folosească tema iubirii în scrierile lor?
A.B.: Pentru că iubirea este esența vieții și a universului. De la planetele care se atrag unele pe altele, la oamenii care se iubesc unii pe alții, legea atracției universale stăpânește totul, coagulează totul și  salvează totul. „Iubește și fă ce vrei” spunea Sfântul Augustin.

M.O.: Unde credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
A.B.: Pentru că de vreo două veacuri încoace poezia nu mai spune, ci sugerează, ea are tendința să rostească cât mai puțin, ca să sugereze cât mai mult și îndrăznește chiar să viseze că ar putea sugera totul –  dacă nu ar mai spune nimic. Este bineînțeles un vis absurd, dar o consecință a excesului de vorbe din secolele trecute și a neîncrederii în ele pe care a generat-o. Pentru că poezia nu este făcută din fraze, ci din liniștea dintre cuvinte.

M.O.: Sunt mulți tineri pasionați de poezie care vă îndrăgesc din penumbră. Aveți vreun sfat pentru micii scriitori?
A.B.: Să citească, să citească poezie de pe toate continentele și din toate epocile, să iubească tot ce poate fi iubit pe această lume și să se lase pătrunși de sensul și de frumusețea lumii – și mai ales, să încerce sa fie buni, pentru că un om rău nu poate fi un poet bun.

 Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare…” 

                                           Am crescut? – Ana Blandiana

Mira ORZA
Clasa a IX-a E

redactor al Revistei AxA
revista C. N. „Dragoș-Vodă”




Prin (mai multă) Artă… mai puține deșeuri! Se poate!

Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației (director, prof. Maria Roman) se apropie de finalul implementării proiectului ”More Art, Less Dump”, finanțat de Lidl România prin programul de granturi „Cu Apele Curate”.

Prin implementarea activităților proiectului se dorește „generalizarea” unui model-pilot pentru scăderea cantității de deșeuri colectate „la comun”, prin focalizarea pe măsuri complementare de prevenție, management sustenabil și o acțiune punctuală de igienizare.
Observând situația actuală în ceea ce privește poluarea ilegală cu deșeuri depozitate pe malurile râurilor Iza și Tisa, din cauza lipsei punctelor de colectare selectivă precum și a nivelului scăzut de conștientizare privind efectele negative ale acestor deșeuri aruncate în ape, „forestierii” au trecut la fapte. Au fost derulate și finalizate marea majoritate a activităților asumate prin proiect, elevii s-au implicat în concursul de creație și atelierul de „trash art”, iar sighetenii pot observa deja… punctele de colectare selectivă amenajate ecologic, adăpostite în măști din lemn („made in LTF”) atât în centrul orașului nostru cât și în câteva localități partenere.
200 de elevi ai Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației – beneficiarii principali – au fost implicați direct în activitățile proiectului, tinerii înțelegând și participând la promovarea principiilor celor 5 R (Refuse, Reduce, Reuse, Repurpose, Recycle).

„Actorii” din proiect au amplasat în total 21 de puncte de colectare selectivă amenajate ecologic: 15 în Sighetu Marmației (Parcul central – 2, Parcul Grădina Morii – 2, Școala generală nr. 9 – 1, Școala generală nr. 10 – 1, Școala generală nr. 2 – 1, Școala generală nr. 3 – 1, Clubul Sportiv Școlar – 1, Liceul George Pop de Băsești – 1, Muzeul Satului – 1, Liceul Tehnologic Forestier – 4) și câte 2 în fiecare din comunele Vadu Izei, Bocicoiu Mare și Sarasău.

La începutul lunii iunie (ultima lună de proiect), Parcul Dendrologic din Sighetu Marmației și malurile râului Iza, pe o suprafață de 5000 mp, vor intra într-un proces de curățare prin acțiuni de igienizare la care vor participa elevii, dar și locuitorii din comunitățile vizate prin proiect. Va fi o amplă mobilizare în preajma unei zile simbolice (5 iunie – Ziua Mondială a Mediului) pentru a demonstra că se poate, că exemplul acestui proiect pilot se poate multiplica pe termen mediu și lung prin participarea pro – activă a elevilor, profesorilor, reprezentanților primăriilor dar și a locuitorilor obișnuiți.

Liceul Tehnologic Forestier (în parteneriat cu Asociația Valea Verde) încearcă să sensibilizeze/ conștientizeze populația din Sighetu Marmației, Vadu Izei, Bocicoiu Mare și Sarasău într-o direcție vitală: protecția mediului. Respectul pentru mediu trebuie învățat și cultivat continuu, iar „actorii” comunitari pot determina schimbarea atitudinii majorității… neimplicate.

Foto & text: Ion Mariș




Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „AM FOST, Ș-OM FI”!

Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „AM FOST, Ș-OM FI”, ediția a XXV-a, 31 mai – 5 iunie 2023,

The International Folklore Festival for Children and Youth „WE WERW AND WE’LL STILL BE”, the XXVth edition, between May 31 – June 5, 2023

PROGRAM:

Miercuri, 31 mai
ora 10:00 Atelier de creație – nivel preșcolar Grădinița cu Program Prelungit nr.9
ora 12.00 Arelier de creație – ciclul primar
Școala Gimnazială nr. 2

Wednesday 31 May
10:00 a.m. Creative workshop – preschool level
Kindergarten with Extended Program no. 9
12:00
Creative workshop – primary cycle
Secondary School no. 2

vineri, 02 lunie
ora 12:00 Vernisajul Expoziției Concurs de arte plastice
„Datini și obiceiuri – forme și culori”.
Centrul Cultural-Pastoral „Sf. losif Mărturisitorul”

Friday June 2
12:00
Opening of the Fine Arts Competition Exhibition
„Traditions and customs – shapes and colours”.
The Cultural-Pastoral Center „St. Joseph the Confessor”

sâmbătă, 03 iunie
ora 12:00 Parada portului popular – Aleea pietonală – Parcul Grădina Morii
Concursul de folclor – Parcul „Grădina Morii”

Saturday 03 June
12:00 a.m. Parade of the folkloric costumes Pedestrian alley – Park „Mill Garden”
Folklore Contest / Park „Mill Garden”

Președintele juriului concursului de folclor: CORNELIA REDNIC

The president of the jury of the folklore contest: CORNELIA REDNIC

duminică, 04 iunie
ora 13:00 Premierea formațiilor participante- Parcul Grădina Morii

Sunday June 4
13:00
Awarding ceremony.
Park „Mill Garden”

Salut, Sighet!




Șah – Cupa 1 Iunie… pe malul Izei!

Sighetul are un „apetit” pentru șah din ce în ce mai relevant. Diverse concursuri organizate în orașul nostru, mulți copii și tineri talentați, părinți implicați și încântați sunt dovada valorii pe care o conferă sportul minții celor care cred în… inteligență. Cu o infrastructură relativ necostisitoare dar cu minți deschise, pregătite pentru provocări strategice, copiii de azi pot schimba chiar „jocul” de mâine.

De Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, șahul a avut în orașul nostru un rol bine conturat, pentru a-i face pe participanți… fericiți. În aer liber, aproape de curgerea Izei, joi, 01 iunie 2023, 24 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, s-au întrecut la ediția a II – a a Cupei 1 Iunie la Șah. Organizatorii competiției, Primăria Sighet, Consiliul Local Sighet și CSM Sighet, sprijiniți de un sponsor generos – Aviva SRL – au „mobilizat” micii șahiști – atât legitimați cât și nelegitimați – la… acțiune! S-au disputat și câștigat partide, jocuri, puncte dar mai ales competitorii au fost „validați” cu încrederea și satisfacția că sunt apreciați și… premiați. Și chiar au fost premiați: toți cei 24 „strategi” au primit medalii și muulte, muuuulte felicitări.

Și pentru că orice competiție are nevoie și de niște „pioni” voluntari aceștia au fost prezenți (așa cum ne-au obișnuit mereu!) în preajma binelor oxigenate mese de concurs: supervizorul competiției (și antrenor) Ioan Costiuc și arbitrul Andrei Jurassa.

Felicitări și cât mai „galonați” ani tuturor copiilor, iar șahiștilor, la cât mai multre puncte ELO în palmares!

Ion Mariș




Maestrul Gheorghe CODREA a devenit Cetățean de Onoare al Sighetului!

Consiliul Local al municipiului Sighet, întrunit în ședință ordinară miercuri, 31 mai 2023, a decis prin votul celor 14 consilieri prezenți să acorde titlul de Cetățean de Onoare al orașului nostru Domnului Gheorghe Codrea, artistul vizual care a împlinit 95 de ani în 02 martie (s-a născut la Sighet în anul 1928).

Laudatio-ul a fost rostit de jurnalistul cultural clujean Demostene Șofron. Despre personalitatea Maestrului Codrea a vorbit și dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu. La finalul ceremoniei dl Codrea a mulțumit celor care s-au coalizat și au contribuit la acordarea acestui titlu.

Felicitări, Maestre!…. și... ani buni, cu sănătate!

*  *  *

Gheorghe CODREA s-a născut la 02 martie 1928, la Sighet. Locuiește la Cluj.
Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

 

Foto & text: Ion Mariș