Ibovnice cu ochi de Maramureș – autor, Mihai Traista

Sâmbătă, 22.04.2017, la Școala de Muzică ,,George Enescu” din Sighet (ora 19:00), și duminică, 23.04.2017, la Căminul Cultural din Rona de Sus (ora 18:00) se va juca piesa de teatru a talentatului autor ucrainean (dramaturg, scriitor și poet) Mihai Traista, fiu al comunei Rona de Sus – IBOVNICE CU OCHI DE MARAMUREȘ, în colaborare cu Primăria Slatina – Olt. Intrarea este liberă. Sunt invitați toți iubitorii de teatru, în limita locurilor disponibile din sală.

Comedia în trei acte, cu doar şase personaje, a dramaturgului maramureşean de origine ucraineană Mihai Hafia Traista, se caracterizează printr-o ţesătură fină şi neaşteptată a intrigilor din cauza relaţiilor extraconjugale „moderne“ din unele familii.

Până acum, piesa a fost pusă în scenă de şase trupe de teatru, a fost jucată în multe teatre importante din ţară (Bucureşti, Cluj, Tg. Mureş, Slatina, Drăgăşani etc.), dar şi de peste hotare (Teatrul Oscar din Milano), iar acum, în interpretarea actorilor de la Teatrul Proart Slatina, „Ibovnicele cu ochi de Maramureş” se întorc acasă.




Pregătiri de Paști sub… castani (Camelia Pesek)

O mămică încearcă să facă jaloane cu căruciorul printre „rechinii” care adună „mătuşi” cu plase colorate… Imagine pe care o văd zilnic strecurându-mă prin peisaj ca să pot să merg spre casă.

Odată cu apropierea sărbătorilor se… „îngroașă gluma”. Pare deja un clișeu să îndemni oamenii să își deschidă sufletul înspre bucuriile durabile, eterne! A devenit o tradiție să alerge după lucruri care le oferă satisfacții imediate, să se epuizeze în loc să înțeleagă că nu acesta este sacrificiul pe care Domnul ni-l cere!

Revenind la prietenii autostopiști… e efectiv greu pentru mine să înțeleg cum renunță la ceea ce pot să ”culeagă”din propria ogradă încât se angrenează în acest circuit al consumerismului fără margine! În fine, fără a mă petinde demnă de acte moralizatoare, le-aş sugera „clienților” să se plimbe 500 de m până la stația de autobus şi să se bucure de căldura… plimbării! Iar autorităților… nu pot să le spun ceva ce intră implicit în fișa postului lor, le îndemn doar să ia aminte, nu doar de sărbători!

Camelia Pesek




Lecția iubirii (Antonia Luiza Dubovici)

În urma proceselor evreiești și romane la care a fost supus, Isus Hristos a fost condamnat la moarte prin crucificare. Oare ce înseamnă această sentință pentru umanitate? Ce înseamnă astăzi pentru noi?

Cele mai vaste și detailate descrieri privind viața, moartea și învierea lui Isus se găsesc în Noul Testament, în Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. De asemenea Isus (respectiv momentul crucificării Lui) este menționat de către istorici precum: Tacitus, Plinius cel Tânăr, Suetonius, Thallus, Phlegon, Lucian din Samosata, Flavius Josephus etc.

Într-o zi de joi, după ce Isus și discipolii săi au luat ultima cină împreună, aceștia au mers la Muntele Măslinilor (care se află în nord-estul orașului Ierusalim), iar apoi, ajungând la Grădina Ghetsimanii, știind că sfârșitul I se apropie, Isus avea parte de niște dureri psihice de neimaginat, transpirația lui devenind roșie ca sângele, un fenomen rar întâlnit, cunoscut sub numele de hematidroză, care, de obicei, apare numai în condiții de stres emoțional extrem, descris cu acuratețe în Evanghelia după Luca: „a început să Se roage și mai fierbinte și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ” (Luca, 22: 44). Isus le spune ucenicilor: ”Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte, rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine” (Matei, 26:38).

Joi, imediat după miezul nopții, Isus a fost arestat în Grădina Ghetsimanii și a fost dus întâi la Anna și apoi la Caiafa, cei mai mari lideri ai bisericii iudaice de la acea vreme, în urma căruia a fost acuzat de blasfemie, o infracțiune pedepsită cu moartea.

Gardienii L-au lovit cu pumnii, L-au scuipat, L-au îmbrâncit și apoi a urmat procesul roman, întrucât permisunea pentru execuție trebuia să vină de la guvernul roman (Ierusalimul fiind sub stăpânire romană), așadar Isus a fost dus dimineața devreme la sediul fortăreței romane condus de Pilat din Pont, procuratorul Iudeii. Totuși, Isus nu a fost prezentat în fața lui Pilat în calitate de blasfemator ci mai degrabă a unui om care se autoproclamă împărat și care ar submina autoritatea romană.

Pilat nu i-a adus nicio învinuire lui Isus și l-a trimis la Irod Antipas, tetrarhul Iudeii care de asemenea nu i-a adus nicio condamnare lui Iisus și astfel a fost trimis din nou în fața lui Pilat. Încă o dată Pilat nu a putut găsi niciun motiv legal pentru care Isus să fie condamnat, însă mulțimea striga să fie crucificat, astfel încât până la urmă Pilat cedează presiunii politico-sociale și proclamă sentința de răstignire.

Biciuirea era o practică preliminară oricărei execuții romane (exceptând femeile, senatorii sau soldații care nu dezertau), iar instrumentul utilizat era un bici scurt (flagellum) cu numeroși ghimpi, sau spini de diferite dimeniuni, în care erau înfipte bucăți mici și rotunde din fier sau bucăți mici și ascuție din oase. În timpul biciuirii, condamnatul era dezbrăcat de haine și mâinile îi erau legate de un stâlp, iar loviturile erau aplicate de către doi soldați sau de către unul singur (care tot timpul își schimba poziția de unde lovea). Severitatea loviturilor erau făcute să vlăguiască victima și s-o aducă într-o stare de leșin sau într-o stare cauzatoare de moarte, iar dacă supraviețuiau biciuirii, condamnații erau adeseori batjocoriți. Prin biciuire, pielea devenea plină de tăieturi și răni adânci, care continuau până în adâncimea țesuturilor, uneori până la os. Așa arăta supliciul la care era suspus un condamnat pe vremea lui Pilat.

În ceea ce privește supliciile la care Isus a fost supus, au fost dintre cele mai severe, soldații romani l-au batjocorit punându-I o mantie pe umeri, o coroană cu spini pe cap și un toiag de lemn ca și sceptru în mâna dreaptă, iar apoi L-au scuipat și l-au lovit, iar când au luat haina de pe El, I s-au redeschis toate acele răni. „L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap și I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi înghenuncheau înaintea Lui, își băteau joc de El și ziceau: “Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” (Matei, 27:29).

Abuzurile fizice și psihice la care a fost supus de către romani și iudei, asociate cu absența hranei, a apei, a somnului și epuizarea generală au făcut ca starea fizică a lui Iisus să fie una critică. Suferințele pe care Isus le-a îndurat prin biciuire au dezvelit nenumărate răni și pierderi însemnate de sânge, care L-au adus până în stadiul șocului hipovolemic, dovedit prin faptul că Isus, deja nu mai putea să ducă crucea (patibulum) până la Golgota.

Crucificarea a fost concepută să producă o moarte lentă cu suferință maximă, fiind considerată una dintre cele mai dezonorante și barbare metode de execuție, de obicei fiind aplicată sclavilor, străinilor, răzvrătiților și celor mai periculoși criminali. Ajuns în locul crucificării, lui Isus i s-au străpuns încheieturile (de la mâini și picioare) în cuie. Moartea pe cruce s-a datorat șocului hipovolemic asociat cu sindromul de epuizare și al asfixierii, o moarte cumplită și violentă.

Pe cruce, Isus zicea:”Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca, 23:34), iar înainte de a muri, a strigat cu glas tare: “Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” (Luca, 23:46).

După moartea Sa, trupul Lui Isus a fost luat de pe cruce și pus într-un mormânt nou săpat în piatră. A treia zi a înviat. Cu toate că Iisus le-a spus ucenicilor Lui în nenumărate ocazii despre momentul învierii Sale, acestora nu le-a venit să creadă nici măcar când L-au văzut, de aceea Isus li se adresează: “Pentru ce sunteți tulburați? și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt […]” (Luca, 24:39).

Fără îndoială că viața și învățăturile lui Isus Hristos au avut cea mai puternică influență asupra lumii, nu doar prin religia care s-a conturat și anume creștinismul ci și prin promovarea unei nou fel de a fi, al omului care își iubește aproapele, care arată compasiune, iertare, dăruire, adică tot ceea ce are mai bun în inima lui.

Întreaga viață a Lui Isus este o jertfă adusă umanității, o dragoste infinită și absolută pe care nu o putem înțelege decât dacă privim adânc înlăuntrul nostru, dincolo de tulburările și grijile cotidiene. Dacă am putea înțelege sacrificul Lui, dacă am putea să ne imaginăm cât de multe chinuri a îmbrățișat Fiul Lui Dumnezeu pentru a ne arăta adevărata lecție a iubirii! “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan, 3:16)

Esența acestei sfinte sărbători este sacrificiul, iar esența sacrificiului este dragostea. Hristos a Înviat!

Antonia Luiza Dubovici

Desen: Antonia Luiza Dubovici




Sighetul altfel, în prag de sărbătoare (Diana Apopi)

Din punct de vedere religios, Sfintele Sărbători de Paște înseamnă căință, tristețe și bucurie, fiind vorba de moarte și renaștere în același timp. Totuși, Sighetul în prag de sărbătoare e un amestec ciudat de oameni, mașini, fenomene și ploaie.

Despre oameni, fenomene si mașini.

Oameni pestriți, unii cu accent italian, alții cu accent franțuzesc, puțini cu cel german, dar, marea majoritate cu ”ș-apoi”, ”ioi”, ”no bine, mă!”. Străzile sunt doldora de astfel de oameni. Oameni plecați în țări străine și care acum, de Paște se reîntorc acasă. Oameni care merg la cumpărături și cheltuie tot ce au, pentru că așa-i românul, fudul, nevoie mare! E suficient să mergi într-unul din marile magazine din oraș, la cumpărături. Vei vedea un fenomen: cozi imense și cărucioare fie aproape goale, fie doldora de bunătăți. Îi recunoști din prima pe cei care întreabă pocit un vânzător unde se află un oarecare produs. Sunt fiii rătăcitori, întorși. Cumpără să aibă. Să pună pe masă, să etaleze ce au. Și sunt cei ”de-ai casei”, care ies în oraș la cumpărături, la fel ca altădată. Cumpără un bax de apă și niște prosoape de bucătarie. Și atât. În rest, în coș suflă vântul. Dar cozile sunt aceleași pentru toată lumea. Ce fac maramureșenii la cozi? Stau și privesc. Cei cu bani puțini, privesc în gol, se mai uită spre coșurile celorlalți pline de sucuri pe care le cunosc doar din reclamele tv. Mai dau din degete pe mânerul căruciorului, indispuși de așteptarea prea mare. Mai sunt și ”ceilalți”. Care nu vin singuri la shopping. Ci împreună cu alții. Care râd cu gura până la urechi sau vorbesc la telefon și împing din neatenția voită omul din fața lor cu căruciorul. Vorbesc la telefon chiar și când trebuie să plătească și nu știu bine ce bancnote să scoată din portmoneuul deschis larg, să vadă lumea verzișorii.

Un lucru bun e că intră banii în oraș. Euro. Pe care mulți ar fi vrut să-i aibă, dar costau prea mult. Fenomenul e că intrând atâția bani, scade valuta, iar noi, restul, care voiam demult să facem schimbul, în două-trei zile, vom câștiga ceva bănuți, pentru unii nesemnificativ, pentru alții suficient cât să se bucure pe moment.

Despre mașini ce să mai zicem? Traficul e îngreunat rău de tot pretutindeni în oraș, nu doar în parcările magazinelor mari. Mașini cum demult n-am mai văzut. Și-ți vine să te intrebi: cum poate cineva să spună că suntem o nație săracă, atâta vreme cât avem așa mașini? Decapotabile, cu motoare țepene, strălucitoare până și sub stropii de ploaie. Mașini cu numere străine care se parchează greoi din cauza mărimii și din care mai iese câte un domn cu papucii murdari de tină, între două vârste și cu burta până la genunchi, sau un altul tinerel cu pantalonii sfârtecați, mirosind a parfum dintr-un capăt al orașului în altul, cu părul gelat și nasul pe sus. Pentru mulți Paștele înseamnă fanfaronade, pentru alții evlavie. Pentru unii spectacol, pentru alții: ”Doamne, dă să plece străinii inapoi!”

Apropo, mai sunt și cei care își amintesc de aproapele lor. Dar despre ei, vă povestesc altădată.

Să avem Sărbători Luminate!

Diana Mariana Apopi




În Sighetul de altădată, o bombă neexplodată? (Florentin Năsui)

În Sighetul de altădată,
o bombă neexplodată?

Înhămat la un landou,
Iepurașul ca un bou
Trage pare-se un ou.
Oul însă e cu pene ori petale de bujor
Și seamănă mai degrabă cu-n obuz rătăcitor!

Morala:
Pe mormântul înflorat
Grenada n-a explodat
Nu că este a-nimănui,
Ci că îi lipsește-un CUI !
(Cuiul de pe pietonală este altă socoteală!)

Florentin NĂSUI




EXPOZIȚIE FOTO – „Reîntoarcerea”, Virgilio Bardossi

În cadrul evenimentului ”Paşte în Maramureş”, marți, 18 aprilie 2017, va avea loc, de la ora 14.30, la Muzeul Satului Maramureșean din Sighet, un dublu eveniment cultural. Este vorba despre vernisajul expoziţiei de fotografie semnată de artistul fotograf italian Virgilio Bardossi – ”Reîntoarcerea”, şi lansarea albumlui său de fotografie – document – „Aceleaşi locuri, aceleaşi persoane”, Maramureş, 1995-2001.

 




Copil… Tânăr… Bătrân… Eu! (Lenuța Peter)

Se spune că omul cât trăieşte, învaţă.

Profesoara mea de istorie ne spunea întotdeauna atunci când terminam ora, că seara, înainte de culcare, să încercăm să ne amintim câteva cuvinte, lucruri noi, pe care le-am învăţat în acea zi şi să le adăugăm în bagajul nostru de cunoştinţe, “cumva” asta însemnând faptul că nu am trecut doar ca nişte călători prin acea zi.

Zis şi făcut!…

Într-o seară, am încercat să-mi amintesc şi să reţin “cumva”, un joc de cuvinte spus de doamna dirigintă la oră. Încă nu puteam să leg bine, amintindu-mi ca printr-un vis, frânturi din el… JOC, ÎNŢELEPCIUNE, IUBIRE. Ştiam că acel joc de cuvinte avea ceva mai special, ceva ce m-a pus “puţin” pe gânduri. Nu că aş fi pasionată de Lucian Blaga, dar următoarele propoziţii mi-au trezit curiozitatea  de a le înţelege mesajul.
Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!
Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea!
Bătrânul tace: Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea!

Omul toată viaţa sa este acelaşi, are aceleaşi trăiri esențiale. Ceea ce se schimbă este accentul pus pe fiecare etapă din viață.

Copilul lipsit de experienţa vieţii râde şi începe să descopere înţelepciunea şi iubirea prin joc. Dacă ar şti cât de lung şi enigmatic este „el”, jocul!

Tânărul este entuziast, cântă, îşi descoperă înţelepciunea şi se joacă, iubind. Dar el nu ştie jocul care îi va arăta adevărata „faţă”.

Bătrânul, trecut prin ceea ce înseamnă viaţa, tace, ştie ce înseamnă joc şi iubire pentru că a devenit înţelept, îşi dă seama că, deși trecut prin toate “celelalte”, viaţa este un mister continuu, iar dacă l-ar elucida și-ar pierde farmecul. Aşa că… în această viaţa joci mai multe roluri – de copil, tânăr, bătrân – roluri în care TREBUIE să râzi, să cânţi, să taci, roluri după care trebuie să ÎNVEȚI să te joci, să iubeşti, să fii înţelept.

Atât pot să spun, cele “Trei feţe” ne sunt repartizate încă din prima clipă de viaţă, de noi depinde dacă le vom interpreta aşa cum trebuie sau doar vom trece prin ele precum nişte… “călători”.

Dacă nu TU, atunci cine?
Dacă nu ACUM, atunci când?

Lenuța Peter
(clasa a XI – a, Liceul Tehnologic Forestier)




A-nceput de azi s-apară câte-un ou, apoi a stat…

De câteva zile bune, în micul parc din centrul orașului se lucrează de zor. Utilaje și oameni angajați pentru întreținerea spațiilor verzi mișună încă de la orele dimineții pentru a da o față nouă, de sărbători, parcului. Pe lângă dalele care se pun (de fapt, se scot și se pun mai bine, de data asta), micul rondou (în alți ani cu lalele înflorite apărute peste noapte) găzduiește azi un mic oaspete. E vorba de un iepuraș, simbol al Paștelui, pentru copii, ce trage după el un ou roșu într-o trăsură. Cu siguranță în zilele următoare, rondoul va prinde mai multă culoare ca și copiii în obraji atunci când primesc atenția adulților. Pe aleea în devenire, ce-mi aduce aminte de Iași, unde, la capătul unei alei pietruite stă de ani de zile teiul lui Eminescu, în Sighet, vom face cunoștință, atât cei mici, cât și adulții, cu… Iepurilă. Așteptăm finalizarea lucrărilor și soarele care să ne scoată în oraș, la o poză cu oul de Paște.

Diana Mariana Apopi




Sighet – PESACH 5777 [VIDEO]

Patriarhul Abraham, care a trăit cu sute de ani înaintea Exodului a primit în vis la vîrsta de 100 ani de la Creator mesajul că în curînd va avea un fiu, iar acesta va fi sămînța unui întreg popor. Poporul israelit ce va rezulta din Abraham va fi înrobit pentru 400 ani într-o țară străină. Deși acest vis este atît de neverosimil, Abraham, care avea un nivel de spiritualitate foarte înalt a înțeles mesajul visului și s-a bucurat. Cum să se bucure cineva că urmașii săi vor fi robi? Secretul pe care el îl cunoștea era că pentru a atinge credința deplină, nivelul cel mai înalt de spiritualitate într-un om (respectiv raportat la un întreg popor) trebuie mai întîi să fie la nivelul cel mai jos spiritual, nivel reprezentat în vis de cei 400 ani de robie egipteană.

Înainte de ieșirea din robia egipteană, israeliții se aflau într-o stare atît de negativă numită a 49-a poartă a negativității încît dacă mai coborau o treaptă (a 50-a) situația ar fi devenit fără scăpare. Pesach a produs un miracol și a declanșat revenirea spirituală din această stare extrem de negativă, revenire care devine completă de Shavuot, după cele 49 zile de Omer.

Luna calendaristică în care are loc Pesach se numește în ebraică Nisan, cuvînt care are aceeași rădăcină cu Nisim = miracole, iar seara de Seder are loc în ziua de lună plină a acestei luni, deci în ziua când energia miracolelor este maximă.

Înregistrare video și text: Sorin Markus




Prin undele radio spre lumea larg deschisă (Liviu Șiman)

În plină eră a modernismului, când comunicațiile cunosc o dezvoltare profundă, când printr-un simplu click se poat realiza legături în orice loc de pe glob, există oameni care preferă să comunice cu semeni de-ai lor prin intermediul undelor radio. Radioamatorii, căci despre ei este vorba, petrec ore în șir în fața stațiilor radio, pe care adesea și le construiesc singuri, în așteptarea realizării unei legături cu colegi aflați în locuri îndepărtate.

Și la Sighet radioamatorii din cadrul Asociației CQ-IZA, YO 5 K L J, pasionați de acest sport tehnico-aplicativ, desfășoară ample activități. Pentru a afla mai multe despre radiomatorii sigheteni am petrecut câteva ore împreună.

Îmbarcați la bordul unui autoturism ne îndreptăm spre sediul acestora situat într-un loc mirific , la poalele Solovanului. Ajunși la destinație, printre pomii înfloriți face o notă discordantă antena lungă de peste 30 de m întinsă deasupra unui deal ce mărginește zona. Intrați în sediu, radiomatorii nerăbdători pornesc stația, care emite și recepționează în gama undelor lungi și ultrascurte. Nu trece mult timp și se reușește stabilirea unei legături cu un radioamator din Moscova. Urmează o altă serie de legături realizate cu cei din Slovenia, Slovacia și Polonia. Fiind timp de zi condițiile de propagare a undelor radio nu sunt prea prielnice. Condițiile optime sunt cele pe timp de noapte. Printre două legături radioamatorii sigheteni îmi povestesc despre pasiunea lor.

„Am început cu frecventarea Cercului de electronică ce funcționa în cadrul Casei Pionerilor. Era în anul 1969. Îmi aduc aminte când am cumpărat primul tranzistor cu suma de 1 leu, sumă mare pe acele vremuri. Treptat, pasiunea s-a dezvoltat și, pe lângă construirea de diverse montaje electronice, am învățat să depanez aparatură electronică. În ceea ce privește radioamatorismul am început cu o stație de recepție, după care am trecut și la emisie. În prezent, alături de colegii mei radioamatori continuăm să ne derulăm activitatea din dorința de a realiza legături cât mai numeroase cu colegii aflați în cele mai îndepărtate colțuri de lume. Chiar în epoca Internetului, a telefoniei mobile, radioamatorismul își păstrează farmecul aparte care nu se poate compara cu altceva”, a spus Petru Ivanciuc, YO5 QDI.

„Mi-am dorit foarte mult să devin radioamator. Înainte de 1989, fiind angajat al Ministerului de Interne, acest lucru era imposibil. După anul 1989, alături de colegii mei mai în vârstă, am deprins tainele radioamatorismului. Pe vremuri se lucra în telegrafie (Codul Morse, not. red) foarte mult și abia apoi se trecea la legăturile în fonie. Pentru noi nu există satisfacție mai mare decât să reușim să realizăm legături cu colegii aflați la foarte mare distanță. De-a lungul vremii radioamatorii sigheteni au reușit să stabilească legături confirmate de QSL-uri (cărți poștale care atestă legăturile bilaterale realizate, not. red.) cu regele Husein al Iordaniei și cu regele Juan Carlos al Spaniei. Într-adevăr poate părea demodat să realizezi legături prin intermediul stațiilor de emisie-recepție când există sateliți și alte mijloace ce facilitează comunicațiile. Nouă, activitatea de radioamator ne oferă mari satisfacții. Pasiunea pentru radiomatorism se transmite de la o generație la alta. Sperăm ca și noi să o transmitem mai departe. Nu se poate descrie prin cuvinte ceea ce simțim când, de exemplu, realizăm o legătură cu Japonia. Radioamatorismul este și o modalitae de a se însuși cunoștințe și deprinderi utile. Nu putem trece și peste latura utilitară a radioamatorismului și importanța acestuia în cazul unor situații de urgență când mijloacele clasice de comunicare cad sau în cazul unor activități de descoperire și căutare a persoanelor victime ale unor accidente, cum a fost cel de avion din Munții Apuseni. Ne dorim să ducem pe mai departe tradiția veche de peste 60 de ani a radioamatorismului sighetean”, a spus Ioan Molnar, YO5 OJC.

„Și eu am început cu electronica, în anul 1979, la Baia Mare. Am urmat cursurile Liceului de Telecomunicații din Baia Mare și, în paralel, cursuriele de electronică de la Casa de Cultură. Am început cu telegrafia, dar aceasta nu s-a prins de mine. Revenit la Sighet am luat legătura cu radioamatorii locali și am devenit radioamator cu acte în regulă. În prezent, alături de colegii mei ne străduim să impulsionăm și să dezvoltăm radioamatorismul sighetean. Este o pasiune care îți oferă multe satisfacții”, a spus Gheorghe Râșco, YO5 QBS.

Printre alte aspecte ce privesc activitatea radioamatorilor sigheteni aflu că aceștia derulează și acțiuni de promovare a Sighetului în țară și străinătate prin intermediul undelor herțiene.

„Într-adevăr, fiind sigheteni nu putem să nu ne implicăm și noi în promovarea municipiului de la poalele Solovanului. Așa a fost și în cazul mai multor evenimente de anvergură. Ultimul a fost Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, când l-am făcut cunoscut colegilor din țară și străinătate, care așa au aflat de noi și și-au manifestat un mare interes pentru a cunoaște mai multe despre Sighet, Maramureș, oamenii locului, tradiții și obiceiuri. Cu acest prilej împreună cu cei de la Centrul Cultural Sighetu Marmației au fost emise diplome care au fost împărțite radioamatorilor, pentru acest lucru îi mulțumim domnului Dan Spiridon Pralea, managerul Centrului Cultural Sighetu Marmației”, a punctat Ioan Molnar, YO5 OJC.

Privindu-i pe radioamatorii sigheteni cu câtă atenție și dedicare se străduiesc să stabilească o legătură, rămân impresionat. Sub coordonarea acestora trec și eu la stația de emisie-recepție și purced la căutarea unor radioamatori aflați în trafic. După filtrarea semnalului de paraziții specifici, spre încântarea mea, găsesc vreo câțiva . Într-adevăr, este ceva plăcut să auzi o voce aflată la mare depărtare.

Vorbind de tradiția radioamatorismului sighetean, ajungem la cei care și-au adus o mare contribuție la dezvoltarea acestuia. Din păcate, mulți nu se mai află printre noi.

„Nu putem să nu ne amintim de cei care ne-au călăuzit primii pași și care ne-au fost adevărate modele. Cu profundă recunoștință îi amintim pe regretații : Vasile Oceanu, Alexandru Sztupar, Iosif Stadler, Ferdinand Vizauer, Vasile Roman. Îmi aduc aminte de domnul profesor Alexandru Sztupar, care, grav bolnav, paralizat, nu putea nici vorbi, în dorința de a comunica, reușea să bată codul morse cu… limba pe un microfon. A fost un împătimit radioamator așa ca și ceilalți, care, trecuți în eternitate ne obligă să ducem pe mai departe ceea ce au început ei”, a spus Ioan Molnar, YO5 OJC.

Mă despart de radioamatorii sigheteni cu un sentiment de satisfacție generat de faptul că am reușit să pătrund într-o lume mai aparte. Le promit că voi reveni și altă data în mijlocul lor. Stația radio se stinge încet, încet, odată cu lăsarea serii, dar doar pâna la data următoare când, repornită, ne va duce pe calea undelor spre lumea larg deschisă.

Liviu Șiman




Vreau să fiu antreprenor! (Mirela Costinar)

Evenimentul „Vreau să fiu antreprenor”, un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders susţinut de BT CLUB – Clubul Întreprinzătorului Român, a avut loc în Baia Mare, vineri, 7 aprilie 2017. Prezentat într-un mod cu totul aparte de către Alin Apostu în calitate de moderator, acest eveniment a fost promiţător încă din primele minute. Cei care au vorbit au fost bine documentaţi şi gata să „dea din casă” tainele antreprenoriatului şi felul în care să obţinem un împrumut (mulţumită reprezentantului Băncii Transilvania).

În drum spre Baia Mare, un gând enervant nu-mi dădea pace. Era sâcâitor precum o muscă și, fără să-mi dau seama, îmi răsuna în minte ca o mantra „Poate va fi un eveniment d-ăla plictisitor. Ce-ar putea să spună ăia din ce nu se găsește pe net?”. Oricum, eram aproape în Baia Sprie, nu am mai dat la întors.

16:15, vai de capul meu! Mai puțin de o oră până să înceapă evenimentul și eu nu sunt nici măcar pe aproape. Cu vreme bună sau ploaie, grindină și oscilații de viteză pe bord, am ajuns la 16:50 în sală. Ascultam muzică înainte să intre în atenția noastră primul vorbitor.

Pentru început, Alin Apostu, un tip energic si foarte carismatic (foarte, credeți-mă!) se luptă cu noi și pentru noi, să spargă gheața. În sală? Liniște de biserică. Mai o glumă, mai două, hai că merge, progresăm.

Dreptul la cuvânt îi este pasat primului antreprenor al serii, Ciprian Borsan. O persoană mai luminoasă și veselă nu am văzut în viața mea (și nu exagerez deloc). Speech-ul său a fost așa, jumi-juma. Jumătate speech, jumătate conversație (genială abordare). Încrezător și pozitiv, îi predă ștacheta celei de-a doua invitate, Liliana Babiciu. Nu am cuvinte să-mi exprim admirația pentru dumneaei. Tremurând de emoții, a început timid (dar de impact, vai, încă ce impact!) cu cuvintele „Când am să trec cu privirea pe la voi, vreau să zâmbiţi pentru că am emoții”. Cât de drăguță să fie? Așa și-a trasat calea spre un speech demenţial (improvizat, apropo).

Despre mine? Am câștigat o insignă „Vreau să fiu antreprenor” (din cele trei) și o carte extraordinară („Apple după Steve Jobs”). Cum am reușit? Habar nu am. Ce am spus? Nu am nicio idee. Eram atât de speriată, încât singura chestie la care mă gândeam a fost „Să nu mă fac de râs. Să nu mă fac de râs. Agh. Respiră!”. Când am vorbit în fața tuturor din sală (prima, împinsă la înaintare de către ceilalți) m-am gândit „Gata. Nu am pregătit nimic. Până aici mi-a fost.”, dar nu a fost chiar atât de rău.

La propunerea doamnei Janina Borsan (soția dlui Ciprian) ideea mea de afacere a fost evaluată și am primit niște sfaturi de aur. Cât de bine seamănă cei doi! Aceeași amabilitate și bunătate se revarsă din ei peste oameni, frumos.

În concluzie, a participa la acest eveniment a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată. Dacă aveți drum în Satu Mare (următoarea locație), nu-l ratați!

Mirela Costinar,
clasa a X-a F, C. N. „Dragoș Vodă”




Ioan Borlean și reverberațiile divine ale icoanelor pe sticlă

Unii săteni spun: “Chiar dacă ţara dispare, satul nostru nu va dispărea. În schimb, dacă satul nostru dispare, e sfârşitul lumii.” (Kosei MIYA, „La Roumanie des quatre saisons „, Paris, 1997)

Din seva satului maramureșean, din Vadu Izei, își extrage forța spirituală Ioan Borlean, creatorul celor peste șaizeci de icoane pe sticlă ce vor fi expuse la Muzeul Maramureșean, Secția de Etnografie, str. Bogdan Vodă, nr. 1 din Sighetu Marmației, marți, 11 aprilie 2017, ora 15.00.

Ioan Borlean a participat la numeroase expoziții de grup și personale cu lucrările sale, acuarele, uleiuri, dar mai ales icoane pe sticlă, atât în țară cât și în străinătate (Belgia, Franța). Absolvent al Liceului de Artă din Baia Mare și-a construit cariera artistică, dar și cea profesională pe/în vatra satului natal, convins fiind că satul lui, satul nostru este parte a unei moșteniri primordiale, aducătoare de inspirație, creativitate și expresivitate. Adeptul simplității de… aur, al liniilor și detaliilor nesofisticate, artistul ne va conduce într-o lume mistică pe care, în acest secol super-tehnologizat – voit sau nu – refuzăm s-o acceptăm fără suspiciuni intelectualiste.

În preajma Sărbătorilor Pascale, Ioan Borlean ne invită cel puțin la meditație laică, fundamentată pe teme creștin – tradiționale.

Ion Mariș




Urmașii sigheteni ai lui Demosthenes au… perorat!

În organizarea Clubului Interact Sighet, vineri, 7 aprilie 2017, s-a desfășurat, în sala de conferințe a Primăriei Sighet, etapa locală a Concursului Național de Oratorie ,,Demostene”, aflat la a 10-a ediție . Competiția a constat într-o singură probă, cea de prezentare/rostire a unui discurs construit în jurul unuia dintre citatele:  „Fantezia, abandonată de raţiune, produce monştri imposibili; fantezia unită cu raţiunea este mama artelor şi originea minunilor.” (Francisco de Goya) sau, „Raţiunea este metoda lentă şi întortocheată prin care cei care nu ştiu adevărul, îl descoperă.” (Blaise Pascal).

Criteriile de departajare ale concurenților s-au axat pe următoarele aspecte: armonizarea temei (aspect esențial) cu mesajul, construcția discursului conform regulilor oratorice, originalitate și claritate, dicție, mimică, gesturi și ținută, relevanța mesajului/caracterul persuasiv.

„Au participat 5 concurenți de la două licee din oraș, respectiv de la C.N. „Dragoș Vodă” și  de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”. Concurenții au îmbrățișat ideea cu foarte mult entuziasm, drept dovadă discursurile cu un conținut foarte bun, documentat, atent lucrat, de unde rezultă că au tratat cu maximă seriozitate acest concurs. În urma deliberării juriului (alcătuit din doamnele profesoare Raluca Lozbă, Brîndușa Oanță de la C.N.”Dragoș Vodă” și Oana Mariș, membru Interact), clasamentul arată astfel: locul V, Andra Ciernovici, locul IV, Dragoș Ilieș, locul III, Claudia Petrovan, locul II, Ștefania Miculescu și locul I, Mihai Petrețchi, câștigător al sumei de 385 de lei și cel care va reprezenta Sighetul la etapa națională de la Pitești, din perioada 21-23 aprilie2017. Având în vedere că a fost prima ediție a acestui concurs, consider că a avut succesul scontat!”, a declarat pentru „Salut, Sighet!” Antonia Hosu, președintele Clubului Interact Sighet, pentru anul 2016-2017.

Emoționat, Mihai Petrețchi de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, câștigătorul locului I, ne-a mărturisit: „Ideea de oratorie mi-a surâs cu mult timp în urmă. În ceea ce privește pregătirea discursului, am încercat să realizez o îmbinare între termeni științifici și idei simple, clasice, care să trezească sentimente în sufletul auditoriului, și să transmită ceva. Pentru că, până la urmă, acesta e cel mai important lucru. Întreaga experiență mi-a creat emoții constructive, deoarece este prima dată când vorbesc în fața publicului în cadrul unui concurs de oratorie.

Etapa națională necesită o pregătire mult mai atentă, sunt convins că va fi o „bătălie” strânsă. Participarea la această fază va constitui pentru mine o interesantă experiență, având în vedere că voi cunoaște persoane care vor avea ceva de spus și voi asculta discursuri foarte bine argumentate.”

La faza finală a Concursului Național de Oratorie ,,Demostene”, ce se va desfășura la Pitești, în perioada 21-23 aprilie 2017, va exista o probă în plus: Elevator Pitch – discursul spontan, cu un timp alocat de 3 minute.

Felicitări atât organizatorilor cât și concurenților și mult succes reprezentantului Interact Sighet la faza națională a Concursului de Oratorie „Demostene”!

Brîndușa Oanță