M-am așteptat să găsesc în această carte (pe care am cumpărat-o de la Casa Memorială Elie Wiesel – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș) încă o mărturie scrisă a cuiva care a cunoscut ororile regimului hitlerist, care a trăit în lagăr și a avut norocul să supravieţuiască, iar noi – ca de fiecare dată după ce citim niște mărturii cutremurătoare despre acel „atunci” –  să empatizăm cu toate victimele nevinovate și să-i urâm necondiţionat pe călăi.

Nu… Nici vorbă de așa ceva…  Cartea lui Primo Levi este mai mult filozofie decât expunerea unor fapte. Autorul încearcă să răspundă  cum a fost posibil, cum au gândit călăii și supravieţuitorii, ce sentimente îi încercau pe deţinuţi și pe naziști, ce sentimente încearcă poporul german acum, pentru că mulţi germani i-au trimis scrisori după apariţia cărţii.

Primo Levi ne prezintă lucrurile așa cum au fost, adică deloc simple, deloc de la cauză la efect, și o face peste tot în carte, menţinând echilibrul expunerii între „Cei aleși și cei damnaţi”, între cei norocoși și ceilalţi, cu tragica lor soartă.

Pe măsură ce se citește cartea, se ajunge exact la concluzia pe care Primo Levi o prezintă undeva, dincolo de jumătatea ei. La pagina 168: „Nu este obligatoriu ca orice cotitură să derive dintr-un singur deoarece; simplificările sunt bune doar în textele școlare; cauzele pot fi multiple, amestecate între ele ori imposibil de cunoscut, dacă nu chiar inexistente. Nici un istoric sau epistemolog nu a demonstrat până acum că istoria umană este un proces determinist”.

Oare putem noi azi să judecăm faptele de-atunci? Iarăși autorul se dovedește a fi un filozof imparţial al acelor vremuri. Pagina 186: „în general, trebuie să ne ferim de greṣeala de a judeca epoci și locuri îndepărtate cu metrul folosit pentru aici și acum: greșeală cu atât mai greu de evitat, cu cât mai mare este distanţa în spaţiu și timp”. Nu putem înţelege textele biblice sau homerice, judecându-le azi, zice scriitorul.

Fără îndoială, după anii petrecuţi în lagăre, „…amintirea unei traume îndurate ori provocate este prin ea însăși traumatică pentru că evocarea doare, ori, cel puţin, deranjează: cel rănit tinde să alunge amintirea pentru a nu reînnoi durerea; cel care a rănit refulează amintirea, ca să scape de ea, uṣurându-și sentimentul de vinovăţie”.

Autorul judecă, dar nu condamnă. Dimpotrivă, cere ca pe asupritori să încercăm să-i înţelegem. Şi asta ne cere cineva care a fost în lagăr!!!

„Asupritorul rămâne asupritor; la fel și victima: nu sunt interșanjabili: primul trebuie pedepsit și detestat (dar, dacă-i cu putinţă, înţeles), celălalt trebuie deplâns și ajutat; dar amândoi, având în vedere grozăvia faptei irevocabile, au nevoie de protecţie și de apărare, iar ei, instinctiv, le caută”.

Traume psihice au și unii și alţii din lagăre. De ele se poate scăpa minţind, negându-le existenţa reală „…sunt unii care, da, mint pe deplin conștienţi, falsificând la rece realitatea, dar mult mai numeroși sunt cei care ridică ancora și se îndepărtează pentru o vreme sau pentru totdeauna de amintirile autentice și își fabrică o realitate convenabilă”.

După încheierea războiului, la justificarea faptelor, unii s-au apărat cu: „Deciziile nu erau luate de noi […] alţii erau cei care hotărau în locul nostru, iar lucrurile nu puteau să se desfășoare altfel, pentru că ne fusese amputată capacitatea de a decide. Nu doar că ni se interzisese să decidem, dar deveniserăm și incapabili să o facem. Ca atare, nu suntem vinovaţi și nu trebuie să fim pedepsiţi”.

Pentru capii naziști, aderarea la doctrina naţional-socialistă „fusese rezultatul unei opţiuni dictate mai mult de oportunism decât de entuziasm”.

Dar, amintirile pot să doară… Atunci, „Cea mai bună metodă de a te apăra de invazia amintirilor greu de suportat este să le împiedici accesul, să ridici un cordon sanitar în calea lor. Este mai ușor să interzici intrarea unei amintiri decât să scapi de ea după ce ai înregistrat-o”. Aici dă exemplul cu Komando-urile care aveau permisiunea să bea alcool cât încape înainte de a fi puși să mitralieze civilii în buza gropilor comune.

Aici am de obiectat. Nu cred că cei care trebuiau să apese pe trăgaci primeau atâta alcool până la uitarea de sine. În afară de asta, o amintire apare imediat în momentul producerii faptei, n-ai cum să-i oprești accesul în memorie.

Autorul se întreabă dacă supravieţuitorii au fost în stare să înţeleagă ce s-a întâmplat și să-i facă pe ceilalţi să înţeleagă experienţa lagărelor. „În mod obiṣnuit, cuvântul „a înțelege” se suprapune peste cuvântul „a simplifica”: fără o simplificare drastică, lumea ar fi o harababură amorfă, fără margini, care ar sfida capacitatea noastră de a ne orienta și de a decide în privinţa propriilor acţiuni”.

Ideea aceasta a lui Primo Levi mi-a adus aminte de unul din primele cursuri la care am asistat la Facultatea de Fizică. Unul dintre profesori ne-a spus că în fizică e important de știut ce trebuie de neglijat. Altfel – și acum fac legătura cu cartea de azi –  ar apărea „o harababură amorfă”.

Se pune problema raportului dintre dintre deţinuţii mai vechi și nou-ajunșii în lagăr. Printre  deţinuţi, „mulţimea dispreţuită a celor cu vechime tindea să vadă în noul sosit o ţintă asupra căreia să-și verse umilinţa, să găsească pe seama acestuia o compensaţie, să-și construiască pe seama lui un ins cu un rang mai jos, peste care să răstoarne povara jignirilor primite de sus”.

Cine-a făcut armata știe că asta-i firea omului, indiferent de locul și timpul unde-și desfășoară activitatea, nu e specifică doar lagărelor de concentrare.

Între categoria victime și categoria călăi mai exista una: categoria hibridă a prizonierilor – șefi „Este o zonă cenuṣie, cu contururile neclare, care leagă și separă în același timp cele două tabere, a stăpânilor și a sclavilor″, iar manipularea prizonierilor-șefi se făcea compromiţându-i, astfel încât să nu mai poată da înapoi.

Un caz interesant de prizonier-șef e dat de autor din afara lagărului, dar totuși dintr-o zonă închisă, ghetoul polonez din Łódź, unde era șef și mâna dreaptă a asupritorului german un evreu, Rumkowski, care „era, ori lăsa impresia unui prost cu aerul de om cumsecade”.

Aproape neverosimil ne apare acum acest Rumkowski, care a obţinut aprobarea să emită propria monedă și bancnote pe hârtie filigranată care i-a fost furnizată oficial, avea timbre cu chipul său, se plimba cu o trăsură „trasă de o mârţoagă scheletică […]. Avea o mantie regală și s-a înconjurat de o curte de adulatori și de asasini plătiţi″. Și-a pus adulatorii să-i compună ode. Avea o poliţie a ghetoului formată din șase sute de gardieni înarmaţi cu bâte și „dintr-un număr neprecizat de turnători”.

În final, și pe Rumkowski l-a ajuns soarta din urmă. A fost gazat alături de alţi semeni, „fie ei fricoși sau eroi, umili sau trufași”. O precizare: până la Auschwitz el și familia lui au mers cu un vagon separat. Apoi…

Pentru supraviţuitori apare și sentimentul de rușine. Autorul (se) întreabă: „Ți-e ruṣine că ești viu în locul altuia? Şi mai ales în locul unui om mai generos, mai sensibil, mai înţelept, mai util, mai demn să trăiască decât tine?”

Şi tot el (își) răspunde, iar variantele trecute în paranteze ne pot pune pe gânduri: „Nu ai luat locul nici unuia, nu ai bătut pe nimeni (dar ai fi avut puterea?), nu ai acceptat funcţii (dar nu ţi-au fost oferite…), nu ai furat pâinea nimănui […]”.

Primo Levi spune că „Cei aleși” din lagăr, cei care au scăpat cu viaţă nu erau neapărat dintre cei mai buni; dimpotrivă, mai repede supravieţuiau răii, egoiștii, oamenii violenţi, insensibili, turnătorii.

În ceea ce-i privește pe damnaţi, „moartea lor începuse înainte de cea fizică. Își pierduseră cu mult timp înainte capacitatea de a-și aduce aminte, de a măsura lucrurile și de a se exprima”.

Remarcabil analist, autorul vorbește și despre rușinea pentru omenire. „…sunt unii care întorc spatele în faţa vinovăţiei cuiva sau chiar a propriei  vinovăţii […]: așa au făcut toţi nemţii în cei doisprezece ani de hitlerism, cu iluzia că a nu vedea însemna într-un fel a nu cunoaṣte, iar neștiinţa le-ar reduce din cota de complicitate, de conivenţă”.

O carte cu o altfel de abordare a raportului despre naziști și victime. Dac-ar trebui să aleg o idee, o singură idee din întreaga carte, aș alege-o pe cea cu care închei și care poate fi călăuză pentru oricine.

„În viaţă, cea mai bună pavăză împotriva morţii sunt ţelurile; nu doar în lagăr”.

Horia Picu

Ultimele zile dinaintea Praznicului Bucuriei poartă cea mai bogată încărcătură duhovnicească a acestei perioade de pregătire. Noi ne facem timp pentru cele mai importante slujbe ale acestor zile: Slujba Patimilor din Joia Mare și Vecernia cu Prohodul Domnului din Vinerea Mare.

Însă, una din cele mai frumoase zile ale Triodului, ultima zi, de fapt, Sâmbăta Mare, trece, din păcate, neobservată, ignorată, pentru că suntem mult mai preocupați cu pregătirea, de cele mai multe ori excesivă, a mărunțișurilor cu care sperăm să umplem zilele de sărbătoare care urmează.

Vecernia unită cu Sfânta Liturghie, slujită dimineața, în cadrul căreia sunt citite 16 fragmente vechi-testamentare, preponderent profetice, legate de Paște, înviere și botez e unică. Această slujbă, de o frumusețe rară, o adevărată desfătare pentru suflet și minte, era inițial Privegherea Pascală.

În ziua dinaintea Sărbătorii Sărbătorilor, când alergăm să punem la punct ultimele pregătiri (neesențiale) pentru ziua care urmează, vă lansez o provocare. Oriunde v-ar găsi această Mare Sâmbătă, participați la Sfânta Liturghie. Coșul îl veți avea, oricum, gata la timp. Bucatele alese pe care le-ați pregătit vor avea exact același gust în orice zi a anului. Straiele de sărbătoare pe care le-ați pus deoparte vor arăta pe voi la fel de bine oricând. Dar bucuria Învierii Domnului va avea o aromă mult mai intensă, odată ce ați gustat din dulceața Liturghiei Sâmbetei Mari. E un gust intens, care ne deschide simțurile duhovnicești, pentru a putea desluși însemnătatea Jertfei Mântuitorului, iubirea în care stă înfiptă Crucea și Bucuria Învierii, candela care ne luminează calea vieții pământești. Poate că vocile preoților și diecilor vor fi, în această zi, răgușite și vlăguite, dar primiți în suflet și în minte cuvintele Scripturii și poezia cântărilor acestei Sâmbete. În ele veți găsi înțelepciunea, iubirea și puterea lui Dumnezeu.

Aceasta este ziua care a cutremurat întreaga creație, ziua în care totul se oprește pentru o clipă, pentru a se uita cum Mântuitorul se odihnește la sfârșitul zilelor în care a rezidit lumea și l-a re-creat pe om: „Cel ce cuprinde toate s-a înălțat pe Cruce, și se tânguiește toată zidirea, văzându-L răstignit gol pe lemn; soarele și-a ascuns razele, și stelele și-au tăinuit  lumina, și pământul cu multă frică s-a clătinat, marea a fugit și pietrele s-au despicat, și morminte multe s-au deschis, și trupuri de sfinți bărbați s-au sculat; iadul jos a suspinat și iudeii s-au sfătuit să hulească Învierea lui Hristos. Iar femeile au grăit: Aceasta este Sâmbăta cea prea binecuvântată, întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi”.

În această zi ne e reamintit fragmentul din Cartea prorocului Isaia, pe care l-a citit Mântuitorul la începutul propovăduirii Sale, în Nazaret, după momentul ispitirii în pustiu: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să eliberez pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului”.

Cuvintele acestea ne sunt reamintite la sfârșitul Postului Mare, tocmai pentru că pelerinajul nostru prin zilele Triodului reprezintă, în același timp, o drumeție solicitantă în vederea purificării dar și cărarea care duce la Cel despre care vorbește această profeție.

Iar în ziua următoare, de Sărbătoarea Sărbătorilor și Praznicul Praznicelor Îl vom vedea și auzi atât de clar pe cât de bine ne-am curățat simțurile. Și salutul „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” va fi nu doar manifestarea unei tradiții, dar mărturisirea nădejdii noastre, rostit cu toată bucuria și tăria, din străfundul sufletelor noastre.

Preot Marius N. Lauruc

În perioada 3 – 6 aprilie 2023, la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, în cadrul săptămânii Școala altfel, a debutat un proiect numit Laborator STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) destinat elevilor de gimnaziu. Prin acest proiect ne-am propus să aducem un alt mod de a învăța despre noțiuni de fizică, inginerie, matematică și tehnologie, am încercat să combinăm teoria cu practica și cu distracția.

Totul a fost posibil datorită absolventei Annamaria Meszaros, care este formator în cadrul grupului Young Engineers. Fondată în 2008, Young Engineers desfășoară activități din sfera ingineriei, în regim after-school (post-școalar), în peste 50 de țări. Misiunea lor este de a pregăti elevii de 4-15 ani pentru cerințele în schimbare ale forței de muncă din secolul XXI. Cu peste 30.000 de elevi entuziasmați la nivel global, Young Engineers a fost recunoscut de către Harvard School of Education și de către Comisia Uniunii Europene. Annamaria Meszaros lucrează deja cu mai multe grupe de elevi în alte unități școlare din Sighet, reprezentând cu succes și dăruire franciza.

Elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a, au experimentat Bricks challenge, adică construirea și punerea în funcțiune ale unor mecanisme din lego, echipate cu motorașe. Elevii au construit mașinuțe, motociclete, melci umblători și chiar și mașini de spălat. Pe lângă distracție maximă, ei au văzut cum funcționează diferite tipuri de transmisie.

Educația STEM îmbunătățește cerativitatea, sporește colaborarea în echipă, dezvoltă abilități de comunicare și gândire critică, sporește curiozitatea, îi învață pe copii să aibă inițiativă, să exploreze și stimulează învățarea social – emoțională. Elevii sunt mai activi, implicați, comunică unii cu ceilalți și mai fericiți.

„A fost o activitate binevenită în Săptămâna altfel și pe care o aștept și anul viitor, foarte distractivă și educativă pentru toți.” (Andrei Dura, clasa a V-a)
„Am fost încântat de felul în care ceea ce studiem la școală poate fi pus în practică, în viața reală. Cu astfel de exerciții, putem înțelege mult mai ușor rolul benefic al științelor, care, de fapt, ajută omul, făcându-i viața mult mai ușoară, prin numeroasele descoperiri. De asemenea, am învățat că munca în echipă, comunicarea, creativitatea, inițiativa, analizarea variantelor privind găsirea soluțiilor reprezintă chei care ne pot duce spre rezultate dorite.” (Alexei Ștefan Andrașciuc, clasa a VI-a)
„O activitate care a presupus colaborare și dezvoltă gândirea critică.” (prof. Claudia Dura)
„Pentru mine a fost o experiență foarte plăcută în care am avut ocazia să fim creativi și să lucrăm în echipă.” (David Antal, clasa a VII-a)
„A fost foarte distractiv. Mi-a plăcut foarte mult!” (Bianka Dan, clasa a VII-a)

La anul ne vom întoarce cu și mai multe provocări și… distracție.

Coordonatori proiect,
Prof. Andrea Burcuș, informatică și TIC,
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”
Annamaria Meszaros, Young Engineers
([email protected])

Antrenorul Ioan Costiuc, care însoțește echipa Sighetului la Campionatele Naționale de Șah ale României (OPEN și JUNIOARE, U8, 10, 12, 14, 16, 18 și 20 de ani, Eforie Nord, 02 – 12 aprilie 2023) ne-a informat despre o performanță excelentă. TRIFOI Mihaela Ioana (CSM Sighet), elevă la C. N. „Dragoș-Vodă”, este noua campioană a României la Șah Clasic, Under 18 ani, după un parcurs deosebit; din 9 partide a făcut 4 remize și a câștigat 5 dispute, fiind automat calificată la Campionatul Mondial de Șah din acest an.

De azi reprezentanții Sighetului concurează la categoriile Șah rapid și Blitz.

Felicitări, Mihaela Trifoi, succes în continoare sighetenilor!

Salut, Sighet!

Ne dorim ca în acest an să adunăm cât mai multe alimente neperisabile și produse, care urmează să fie ulterior dăruite bătrânilor singuri și familiior vulnerabile.

Vă așteptăm în 𝟏𝟐 𝐬̦𝐢 𝟏𝟑 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 2023 între orele 16:00-20:00! 

Ne găsiți în punctul de colectare pentru donații amplasat în supermarketul amplasat pe str. Piața 1 Decembrie 1918, nr. 23 din Sighet!

Împreună aducem zâmbete și soare de Sărbătorile Pascale! ☀

#sighet #donație #paști

Rotaract Club Sighet

Deși noi nu-L vedem pe Isus la Sfânta Liturghie în carne și oase, totuși trebuie să credem că e de față cu adevărat, pentru că ne-au dovedit-o nenumărate minuni. Sub chipul pâinii și al vinului se află Isus Cristos, real, adevărat, cu aceeași fire cu care s-a născut în grajdul din Bethleem. La fiecare Sfânta Liturghie așadar, Isus se naște din nou pe altarele noastre în mâinile preotului și se jertfește cu adevărat pentru noi, deși într-un chip neîncruntat, fără a-și vărsa din nou sângele.

La Sfânta Liturghie, noi întovărășim pe Isus până la Calvar și la moarte; prin Sfânta Împărtășanie luăm parte chiar la banchetul său dumnezeiesc. La Sfânta Liturghie Isus ne îndeamnă să plângem și să suferim cu El. La Sfânta Împărtășanie, dimpotrivă, el ne cheamă să ne bucurăm și să ne veselim împreună cu El. Prin Sfânta Liturghie, Isus ne spală cu Sângele său; prin Sfânta Împărtășanie ne hrănește cu însuși Trupul său.

Cu toate că Isus este atotputernic și prea înțelept, El n-ar putea și nici n-ar ști să ne dea ceva mai de preț decât Sfânta Împărtășanie.

Să ascultam cu toții glasul lui Isus, să mergem la El, care se jertfește pentru noi, în fiecare zi, la Sfânta Liturghie; să mergem chiar și atunci când nu prea am avea timp. Să mergem la Sfânta Liturghie chiar dacă vremurile sunt dificile, deoarece Isus va ține socoteală de toate acestea și ne va copleși cu binecuvântările sale.

Să mergem la Sfânta Liturghie chiar dacă biserica e departe, deoarece Isus ne va număra pașii pe care-i facem până la biserică pentru a ni-i răsplăti în timp și în veșnicie.

El mereu ne așteaptă, la fel cum face un Tată față de ai lui copii. Ne așteaptă, ne cheamă, ne iubește!
Cu El în suflet nu vom fi niciodată singuri, descumpăniți sau părăsiți!

Noemi Boje

Sighetenilor – de acasă și din diaspora – și tuturor celor care sărbătoresc azi Paștele, echipa noastră de redacție le urează/
Szerkesztőségünk a szigetieknek – itthonról és a nagyvilágból – és mindazoknak, akik ma húsvétot ünnepelnek/
A quelli di Sighet – da casa e dalla diaspora – ma anche a tutti coloro che oggi celebrano la Pasqua, la nostra redazione augura/
Aux habitants de Sighet – de chez eux et de la diaspora – et à tous ceux qui célèbrent Pâques aujourd’hui, notre rédaction leur souhaite/
Den Menschen in Sighet – aus der Heimat und aus der Diaspora – und allen, die heute Ostern feiern, wünscht unsere Redaktion/
To the Sighet citizens – from home and from the diaspora – and to all those who celebrate Easter today, our editorial team wishes/
A la gente de Sighet – de casa y de la diaspora – y a todos los que celebran hoy la Pascua, nuestro equipo editorial les desea/
Aos residentes de Sighet – de casa e da diáspora – e a todos os que hoje celebram a Páscoa, a nossa equipa editorial deseja-lhes/
Mieszkańcom Sighet – z domu iz diaspory – oraz wszystkim obchodzącym dziś Wielkanoc nasza redakcja życzy:
Paște Fericit!
Kellemes Húsvéti Ünnepeket!
Buona Pasqua!
Joyeuses Pâques!
Frohe Ostern!
Happy Easter!
Felices Pascuas!
Feliz Páscoa!
Wesołych Świąt Wielkanocnych!

Salut, Sighet!

Strada „Ion Buteanu” (care are când un sens, când celălalt pentru circulaţie, când le are pe amândouă – ca acum), are ṣi ea, ca multe surate ale ei din municipiul din nord-vestul ţării, funcţionalitate dublă.

Pentru orientarea mai uṣoară a acelora care nu prea trec prin zonă, preferând alte hiper-extra-super magazine alimentare din oraṣ, precizez că strada cu pricina face legătura între străzile „Gheorghe Şincai” ṣi „Bogdan Vodă”.

Am trecut pe-acolo. Era după o ploaie mai consistentă. Strada „Ion Buteanu”, modernizată de vreo câţiva ani, e dotată cu un trotuar  lat, mai nou ṣi arătos ṣi pe unde nu se plimbă  mai  nimeni ṣi  cu un trotuar  mai vechi dar în stare bună ṣi mult mai circulat.

Trotuarul circulat avea pe lângă el o băltoacă mare pe aproape cât e strada de lungă. Pe partea  cu trotuarul care are rolul de a scurta bine din lăţimea străzii ṣi pe unde – cum spuneam –  nu se plimbă mai nimeni, maṣinile pot circula aproape fără să-ṣi spele dedesubturile.

Oare  la ce mai e bună o stradă în afară de a se circula pe ea, cu maṣina, cu bicicleta, cu trotineta cu ataṣ ṣi aṣa mai departe?

Pe strada „Ion Buteanu”, pe partea  cu băltoaca cea mare ṣi cu aportul maṣinilor ceva mai… viteze, se poate uda iarba de lângă bordură, ba chiar ṣi pomii care ornamentează locul.

Circuitul apei în natură: ploaie, băltoacă, maṣini grăbite, apa aruncată din băltoacă pe iarbă ṣi pe pomi. Şi pe pantofi. Şi pe pantaloni. Mă opresc aici. Circuitul apei, nu.

Las gluma la o parte ṣi pun acum la modul cât se poate de serios o întrebare. Când se face contract pentru reabilitarea sau modernizarea unei străzi, beneficiarul (cine-o fi ???) nu ṣtie să oblige constructorul să niveleze strada când se lasă mai mult pe o parte?

Văd că prin UAT Sighetu Marmaţiei dacă se modernizează o stradă sau se pun dale pe un trotuar ṣi după un timp apar imperfecţiuni sau chiar gropi periculoase, prestatorul de servicii nu-i tras la răspundere de beneficiar (cine-o fi ???), nu-i chemat înapoi să remedieze lucrarea.

Pesemne că în contractele încheiate nu se trece ṣi obligativitatea executantului  lucrării  de a reface ce se strică. Dac-ar avea această obligaţie, ar fi mai atent la ce face ṣi cum face. Aṣa, e o mare bucurie pentru orice S.A. sau S.C. sau cum se mai numesc să presteze pe-aici. Termină treaba, care ţine până când se strică (adică puţin), iar stricăciunea rămâne stricăciune, n-o mai repară nimeni. Dar nici n-are cine să-i întrebe…

Strada „Ion Buteanu” s-a lăsat mai mult pe o parte ṣi-i acum mai primitoare de apă de ploaie. Se poate întâmpla ṣi altcumva: omul să vină, să sape undeva, mai pune ceva fire sau conducte sub asfalt, astupă repede groapa cu pământul pe care l-a scormonit ṣi aṣa o lasă fiindcă el e responsabil doar cu firele sau cu conductele. Altcineva trebuie să toarne asfaltul decupat în forme geometrice alcătuite numai din linii drepte.

Să tot fie vreo trei săptămâni  de când tot prin zona despre care scriu acum (aproximativ în dreptul fostului bar „Fin”) a apărut un decupaj periculos pentru cauciucuri ṣi văd că nimeni n-are de gând să-l reastupe cu asfalt, aṣa cum a fost înainte. Dacă decupatorul de asfalt a uitat unde trebuie să vină, cred că o poză i-ar prinde bine. De-aia o pun în articol. Poate aṣa i se activează memoria ṣi repară, aṣa cum a fost.

Totuṣi, pentru ce primesc bani unii care în oraṣul ăsta au trecut în fiṣa postului de a merge pe străzi, prin cartiere ṣi apoi să tragă de mânecă pe cine trebuie atunci când e cazul? Sau poate se aṣteaptă venirea verii. Atunci  mâneca va fi scurtă, greu să fie cineva cu reponsabilităţi tras de ea.
Poate n-o fi nimeni?!…

Dar la vară, cald sau nu, noi ne vom încălzi cu ideea că ne apropiem de 2024, când vom pune iar de ceva speranţe…

Horia Picu

Duminică, 09 aprilie 2023, de la ora 16:00, în Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” din Sighet are loc evenimentul „De Florii în Satul Maramureșean”, ediția a X – a.

Vor participa: Corul Bisericii Ortodoxe Vadu Izei, Corul Bisericii Greco – Catolice Giulești, Corul Bisericii Ortodoxe din Finteușu Mic, Școala Gimnazială Vadu Izei, Ceata Sf. Ioan Valahul Cluj Napoca, Lavinia Chiș și elevele de la Școala Gimnazială Marca – Zalău (Sălaj), Corul Plugarilor din Băsești, Grupul Rădăcinilor Străbune Călinești, Școala Profesională Vișeu de Sus – cu opționalul de folclor Școala Rădăcinilor Străbune, Școala Gimnazială Cupșeni – cu opționalul de folclor Școala Rădăcinilor Străbune, Elevii Liceului Tehnologic Ocna Șugatag, interpretele Ana Hossu, Anghelina Timiș – Lungu, Irina Pop, Măriuca Verdeș și… alți invitați.

Organizatorii evenimentului sunt Asociația Rădăcinilor Străbune – Școala Rădăcinilor Străbune Călinești, Muzeul Maramureșan Sighet (director – Mirela Barz), Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet, Fundația Culturală „Dana Ardelea” București.

Informații primite de la Măriuca Verdeș

Am stat mult și am meditat dacă un asemenea titlu se potrivește în contextul de față, dar eu zic că malpraxisul n-ar trebui să se raporteze strict la persoane vii ci și la orice entitate care are legătură cu viața și conviețuirea noastră de zi cu zi.
,,Bolnavul” meu este un ,,pacient” marginalizat, uitat, prăfuit, murdar, scorojit și mai ales trist.
Este Orașul meu!
Să fie oare și iarna aceasta continuă care ne deprimă și ne face să observăm mai acut cum acest pacient moare încet, lăsat în nepăsare de către cei care ar trebui să se îngrijească de nevoile și suferințele lui.
În afară de luptele interstițiale din pîntecul instituției administrative alte acțiuni mai răsărite nu se prea văd.
Mai ales că avem și o parte feminină în gospodărirea orașului, dar care se plînge pe toate căile că i se tot iau din atribuții. Că i s-a luat Salubritatea. Dar oare am avut vreodată salubritate?
Să nu fiți supărată d-nă vice, că au rămas destule în schimb; clădirile scorojite, pavajele și trotuarele știrbe din care au mai rămas doar bordurile (chiar în centru, în spate la Curtea Veche), etc.
Orașul, eu îl văd ca pe o ființă vie pe care dacă îl lași să zacă, îi cedează organele vitale. Inima și plămînii.
Orice deces are cam aceeasi cauză: stop cardio-respirator.
Inima, presupune o forță care ar trebui să pompeze ,,sînge” în tot corpul, doar că în cazul orașului ea e secătuită de energie.
Industria locală, atît cît era, asigura fluxul vital de susținere al orașului a secat. Puținele inițiative care mai pîlpîie, dau un puls atît de slab încît aproape că se apropie de pragul colapsului.
Plămînii, au nevoie să respire aer curat, să fie conectat la ,,guri” de cultură, săli de teatru, spectacole, cinematografe.
Dimpotrivă! Totul a fost decimat, redus la zero!
Oare la indicațiile cui s-a mutilat și unicul parc din centru, ciuntind copacii, lăsîndu-i goi de crengi de parcă ar fi niște stîlpi impersonali de telegraf! E noua viziune peisagistică a edililor?
Se zice că din cauza păsărilor s-ar fi recurs la o asemenea metodă, deoarece au ajuns să ne deranjeze… Politica drobului de sare.
Dacă e așa, de ce nu se iau măsuri preventive să arestați viitorii hoți, violatori, criminali, de ce nu închideți intrările în piețe pentru a stîrpi comerțul cu țigări de contrabandă!
Doamna vice, apelez la d-voastră ca de la femeie la femeie și vă propun un mic exercițiu de imaginație: V-ar plăcea să locuiți într-o casă precum orașul pe care-l păstoriți?
Ieșiți pe teren, luați centrul la pas, puneți-vă pantofiorii cu toc și vedeți dacă vă puteți plimba prin urbea pentru care vă încrîncenați atît.
Sunteți o femeie elegantă și sunt convinsă că v-ați creat condiții civilizate ca persoană. De ce nu se poate și în cazul bietului nostru oraș?
Nu e nevoie de multă politică în asta, trebuie să ai doar drag de locul tău, pînă la urmă care e și locul de muncă, pentru care retribuția este pe măsură.
În alte țări civilizate această funcție este onorifică. Mulțumirea lucrului bine făcut este singura remunerație, alături de aprecierea celorlalti.
Noi suntem însă săraci și din sărăcia noastră alimentăm bugetul ca să vedem și noi că se mișcă ceva.
Fie și o curățenie sănătoasă, fie și cîțiva copaci și trandafiri plantați în parcul dezolant din centru!
S-a tot ,,toaletat” și nu s-a pus nimic în loc.
Păstrați orașul viu, dacă tot se transformă într-un oraș – muzeu, măcar conservați-i exponatele.
Reparați sala de spectacole Viorel Costin, nu ne siliți să ne înghesuim în singura sală neîncăpătoare de la Școala de Muzică. Reparați și exteriorul cinematografului deoarece i se prăbușesc coloanele și pereții mîncați de igrasie.
A ajuns ca Sighetul să aibă (cine ar fi crezut?), ca singura zonă mai animată să fie străduța din fața „Închisorii”, unde, se înghesuie niște padocuri din care se revarsă mai ales vara un zumzet de muzică, amestecat cu clinchete de pahare și veselie.
……Într-un loc, pe unde ar trebui să călcăm pe vîrfuri și care, în loc de piațetă ar trebui să se numească Pieta!
S-a ,,comercializat” totul în numele sfîntului Cîștig și al interesului obscur.
………………………………….
Iertată să-mi fie această disertație, nu am pretenția unui discurs avocățesc, dar atît am mai citit și eu cum că un medic care nu s-a preocupat îndeajuns de un pacient, poate fi acuzat de malpraxis.
Oare în cazul edililor unui oraș, care în mod sistematic, de peste 30 de ani lasă un oraș în uitare, paragină blazare, pînă la sufocare, nu s-ar putea aplica și în cazul lor verdictul de malpraxis?
Pînă atunci, avem însă o metodă la îndemînă pentru a-i sancționa și anume să folosim fiecare parafa (ștampila de vot), și să ne gîndim bine unde o aplicăm!
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ileana Pisuc

Foto: Ion Mariș

Vineri, 28 aprilie 2023, concert MASTERPIECE (singura trupă tribut Metallica din România), la Club Roua Sighet!

Concertul este organizat de Club ROUA & bEvent & Asociația Culturală SunRai și face parte din Night Dweels Tour 2023 – Masterpiece. Evenimentul va avea loc pe 28 aprilie 2023, de la ora 19:00 la Club Roua Sighet, Str. Ioan Mihalyi de Apsa, nr. 2.

Program:

19:00 – WARM-UP
20:00 – MASTERPIECE
22:00 – ROCKOTECA

Bilete: PRE-SALE 40 lei (până în 14.04.2023), 50 lei (din 15.04.2023).
Bilete se pot achiziționa de la ALL BRANDS, The Coffee Factory, Kis Pipa, Club Roua.

Copiii sub 12 ani au ACCESUL GRATUIT, cu condiția să fie însoțiți de un adult, posesor de bilet valid!

Sponsori: SUNRAI VILLAGE, The Coffee Factory, Friend’s Pub.

Parteneri media: Sighet Online, Salut Sighet, eZiarulTau.

ROCK WILL NEVER DIE! 

Consiliul Local Sighet, Primăria Sighet, Centrul Cultural Sighet și Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” organizează Duminica, 9 aprilie 2023, ora 15:00, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul losif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației Festivalul Concurs de Cântări Religioase „CÂNTAȚI DOMNULUI CÂNTAȚI”, ediția a II – a.

Invitați speciali: Grupul Folcloric MARA (coordonator prof. Ileana Matus), Maria MIHALI, Sava NEGREAN BRUDAȘCU.

Centrul Cultural Sighet
Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Sighet

24 martie 2023, Baia Mare – Etapa judeţeană a concursului naţional de limbă engleză Speak Out.

120 de participanţi, cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani.

Liceul Teoretic Leőwey Klára a fost reprezentat cu cinste de o delegaţie formată din şapte persoane – două dintre ele obţinând menţiune la secţiunea B (scriere creativă), iar cinci luând startul, cu mult curaj, la secţiunea A (monolog).

Elevii mai mari, şi îi includ aici chiar şi pe cei de clasa a VII-a, erau deja obişnuiţi cu scena, fiind, fiecare în parte, membri ai Clubului de Artă Dramatică STAGE din cadrul Arts’ Club LK. Distincţiile obţinute (un premiu II şi 2 menţiuni!) sunt onorante şi de natură a-i responsabiliza şi mai mult pe viitor!

Surpriza absolută a… etapei a venit însă din partea mezinei trupei, Keresztes Zsanett Hela, din clasa a V-a, care a obţinut premiul I şi calificarea la faza naţională, fiind singura persoană din Maramureşul istoric cu această performanţă!

Zsani, cum o alintă prietenii, e o tânără pasionată de pictură; acest fapt  a fost evident în monologul său pe tema „Life is a daring adventure, or nothing at all!”, în care, cu o dezinvoltură ce a impresionat comisia, aşezată în faţa unui şevalet, cu pensula în mână, şi-a susţinut punctul de vedere, exemplificând cu momente din viaţa lui Van Gogh şi relaţia controversată a acestuia cu Gaugain!

Comisia i-a acordat 100 de puncte, adică maximul posibil în structura şi regulamentul concursului, la categoria destinată claselor a V-a şi a VI-a.

Etapa naţională se va desfăşura în cursul lunii mai, tot la Baia Mare – context în care se cuvine să adresăm felicitări şi mulţumiri EDAR Maramureş şi doamnei profesoare Rodica Elza Mureşan pentru eforul de organizare!

Asemenea concursuri sunt necesare. Sunt vitale! Copiii trebuie expuşi la cât mai multe situaţii care să depăşească un cadru clasic al competiţiilor tradiţionale, pentru o dezvoltare a potenţialului lor ancorată în secolul XXI.

Felicitări tuturor participanţilor! Am văzut la ei atâta energie pozitivă, un asemenea potenţial creativ, încât pot să spun, cu mâna pe inimă, că viitorul arată bine. Bine de tot!

Andreea Biro
Prof. coordonator Arts’ Club LK