Comunitatea evreilor din Vișeu de Jos

La recensământul din 1768 erau înscriși patru capi de familie evrei, însumând nouă persoane, în timp ce în celelalte două Vișee nu erau enumerați alți evrei. Mai mult, este aproape sigur că acolo a fost prima școală pentru copii evrei din această zonă a Maramureșului.

Apogeul populației evreiești din acest sat a venit înainte de Primul Război Mondial, când populația evreiască a ajuns la 14,6% din populația generală. În anul 1930 în localitatea trăiau 604 evrei și majoritatea aveau ca limba maternă idiș.

Ultimul președinte al comunității a fost Jakab Ganer, iar Fenj Maghed a fost ultimul rabin.

Comunitatea Vișeu de Jos a fost subordonată celei din Vișeu de Sus pe toată durata ei de existență.

În timpul Holocaustului, soarta evreilor din Vișeu de Jos era aceeași cu soarta evreilor din zonă. La câteva zile după Paște, toți evreii satului au fost adunați și mutați în ghetoul din Vișeu de Sus. Bărbații au mers pe jos, suferind bătăi și abuzuri, în timp ce femeile și copiii au fost transferați în ghetou cu căruța. Este oportun să remarcăm în mod pozitiv câțiva cetățeni din Vișeu de Sus care au încercat să ducă puțină mâncare în ghetou.

După război, câteva zeci de evrei din Vișeu de Jos s-au întors în oraș. Aproape toți evreii au părăsit orașul la sfârșitul anilor 1950. Majoritatea au făcut aliya în Israel. Astăzi nu mai trăiesc evrei în Vișeu de Jos.

Cotos Robert – președinte Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramureș, Romania




Ce înseamnă pentru mine Mănăstirea Frăsinei (preot dr. Nicolae Lauruc)

Fiecare perioadă istorică a avut problemele ei, legate de viața creștinească, politică și social-economică. Perioada anilor 1970-1989 a fost o perioadă plină de încercări și pentru Biserica Ortodoxă din România.

În acea perioadă, în care s-a resimțit puternic lipsa alimentelor, medicamentelor, combustibilului și au fost mari restricții la materiale de construcție, zidirea bisericilor a fost o cruce grea. În acea perioadă, singurul ajutor financiar pentru parohii era doar cel dat de către Fondul Central Misionar. Acesta însă era simbolic.

Aș dori să mă refer la partea financiară. Pot să spun că a fost o adevărată minune să mi se deschidă calea Mănăstirii Frăsinei. Un frate de  mănăstire (M.R.) mi-a facilitat accesul la Mănăstirea Frăsinei și la fostul stareț, arhim. Neonil D. Ștefan. Ajungând acolo, m-am întâlnit cu câțiva preoți veniți din toate colțurile țării să primească ajutor financiar, în vederea zidirii sfintelor lăcașuri. Frăsineiul era o salvare pentru foarte multe biserici din țara noastră. Eu eram singurul din Maramureș, venit pentru biserica din Poienile de sub Munte. După ce i-am prezentat documentația, părintele stareț mi-a dat un ajutor financiar destul de mare, spunându-mi că atunci când voi avea nevoie să vin din nou la Mănăstirea Frăsinei.

Astfel, prin aceste ajutoare financiare (au fost în total șase la număr) am primit sume de bani la care nu mă așteptam. Mi s-a spus că banii sunt destinați construcției bisericii, neputând fi folosiți în alte scopuri.

Întrucât rămâneam la slujbele de noapte, părintele stareț mai stătea de vorbă cu mine, după terminarea slujbelor. Într-una din aceste discuții m-a întrebat despre viața creștinească din Sighet. „Te întreb de Sighet – spunea starețul – deoarece am făcut armata la Sighet, iar în duminici și sărbători țineam cârja episcopului Policarp Morușcă”.

În contextul acestor discuții i-am spus că la Sighet au început să  zidească o frumoasă catedrală, sub conducerea părintelui protopop Mihai Oprișanu.

La aceasta, părintele stareț îmi spune: ,,să vină și părintele protopop Mihai Oprișanu, cu documentația și chitanțierul, că am să-l ajut”.

Păstrez în sufletul meu amintirea acelor clipe pline emoții sufletești  și de încărcătură duhovnicească.

Trei lucruri mi-au rămas adânc întipărite în suflet de la Mănăstirea Frăsinei:

  • Milostenia trebuie făcută în duhul smereniei. Chiar și ultima dată, când m-am dus să-l invit la sfințirea bisericii și să-l rog – cu toată rușinea – să ne ajute financiar la acest eveniment,  părintele stareț mi-a spus: „să nu amintești nimic de noi la sfințire, ca să nu fie îngropată în pământ truda rugătoare și milostenia obștii monahale de aici”.
  • Mi-a dat un sfat, spunându-mi: „despre lucrurile pe care te pregătești să le execuți la biserică să nu vorbești cu nimeni (înainte), nici chiar cu soția ta”. Foarte interesant sfat!
  • După o slujbă de noapte a fost o discuție foarte interesantă cu fostul secretar al mănăstirii, părintele arhim. Ioanichie, căruia preoții din sudul țării i-au spus că apar multe cruci, în miezul lemnelor în Serbia. Părintele Ioanichie a zis: „țineți minte, că țara aceasta va avea mult de suferit”. Nu a trecut mult timp de atunci și ei au fost bombardați. Astfel de semne au apărut, ceva mai târziu, și în zona noastră, prevestind vremuri de pătimire.

În concluzie, aș putea spune că în acele vremuri era criză materială iar în vremea noastră este criză a credinței creștine. Avem de toate, dar nu avem credință suficientă pentru a fi vrednici de iubirea lui Dumnezeu. Toți căutăm numai binele nostru. Trebuie și asta, dar scopul Marelui Post este preamărirea Mântuitorului, Care va fi preamărit mereu în veșnicie pentru Jertfa Sa. Sfintele Liturghii actualizează toată activitatea pământească a  Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Ori, cum participăm la Sfintele Liturghii?

Dacă în acele vremuri, Dumnezeu nu a părăsit Biserica Sa, nici în  aceste vremuri nu o va părăsi dacă vom avea credință vie și smerită și vom fi ființe ecleziale.

                                                                                                Pr. dr. Nicolae Lauruc

 




„100 de culori pentru pace” la Sighet!

Comunicat de presă

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației vă invită în data de 28.02.2023 la o expoziție de desene a copiilor din Ucraina, Italia și România, care va avea loc la Podul Istoric care unește România și Ucraina, din Sighetu Marmației. Expoziția de desene este organizată sub sloganul ,,Rugă pentru pace” și face parte din proiectul regional ,,100 de culori pentru pace” avizat în Calendarul Activităților Educative Regionale la poziția 1047.

În realizarea acestui proiect ni s-au alăturat Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Primăria Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșan, Asociația Colors for Peace, Clubul Copiilor Sighetu Marmației, Serviciul de Ajutor Maltez, precum și școlile și grădinițele din Sighetu Marmației și din județele: Călărași, Timișoara, Cluj, Satu Mare, Botoșani, Giurgiu, dar și din București.

Expoziția va fi deschisă începând cu ora 12:00, în prezența oficialităților, profesorilor și elevilor, cu un moment de reculegere în memoria celor care au murit în acest război nedrept.

Expoziția este un semn de solidaritate pentru frații noștri ucraineni, precum și un bun prilej de a-i învăța pe elevii noștri despre durerea provocată de război, despre faptul că prin bunătate, toleranță, dialog, pot găsi calea spre o lume în care să trăiască în pace.

De asemenea la ora 14:00, la Casa Memorială Elie Wiesel vă invităm la expoziția „Unii erau vecini” o expoziție foto-documetară despre alegerile, comportamentul și rolul oamenilor obișnuiți din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Vă așteptăm să fiți alături de noi, marți, 28.02.2023, începând cu ora 12:00, la deschiderea expoziției precum și la Casa Elie Wiesel.

 

Prof. Vîrsta Liliana Maria
Director Centrul Școlar de Educație Incluzivă




Exercițiu de alarmare și la Sighet!

EXERCIȚIU DE ALARMARE A POPULAȚIEI
Un exerciţiu de alarmare a populaţiei, prin sistemul de sirene de avertizare, se va desfăşura miercuri, 1 Martie  2023 în intervalul orar 10.00 – 11.00 pe întreg teritoriul județului Maramureș, prin punerea în funcțiune a mijloacelor de alarmare publică atât centralizat cât și local.
Pentru alarmarea populației pot fi folosite următoarele tipuri de semnale:
🔴 Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare cu pauză de 2 secunde între ele.
SEMNIFICAŢIA: prevenirea populaţiei despre apariţia pericolului imediat de lovire a obiectivului / localităţii respective
CE TREBUIE SĂ FACEM ?
➡️Întrerupem lucrul ori alte activităţi în care suntem implicaţi
➡️Acţionăm cu calm şi nu producem panică;
➡️Întrerupem iluminatul exterior şi interior (pe timp de noapte), cu excepţia iluminatului camuflat;
➡️Conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să se oprească imediat, să deschidă uşile şi în urma pasagerilor să se grăbească spre cel mai apropiat adăpost;
➡️Ascultăm şi executăm măsurile stabilite de autorităţi;
➡️Dacă ne aflăm acasă, oprim alimentarea cu gaze şi energie electrică şi stingem focul din sobe, apoi luăm trusa sanitară, documentele de identitate, rezerva de apă şi alimente şi ne îndreptăm către cel mai apropiat adăpost;
➡️În lipsa unui adăpost amenajat putem utiliza, încăperi subterane, treceri subterane, tunele sau culoare, iar în lipsa acestora, putem folosi orice şanţ, râpă, groapă, tranşee,etc.
🔴 Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare cu pauză de 5 secunde între ele.
SEMNIFICAŢIA: prevenirea populaţiei asupra pericolului produs de dezastrele naturale
CE TREBUIE SĂ FACEM ?
➡️Ne informăm despre ce tip de dezastru este vorba (accident chimic, cutremur, inundaţii, alunecări de teren, etc.);
➡️Deschidem aparatele de radio şi televiziune şi ascultăm regulile şi măsurile transmise de autorităţi;
➡️Pregătim rezerva de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte, adecvată situaţiei apărute;
➡️Semnalăm autorităţilor urmări ale calamităţii sau catastrofei (dacă le observăm);
➡️Nu răspândim zvonuri, nu producem panică;
➡️Dacă este necesară evacuarea, ne deplasăm în locurile stabilite de către autorităţi;
➡️Înainte de a părăsi locuinţa întrerupem alimentarea instalaţiilor de alimentare cu gaze şi energie electrică;
➡️La părăsirea locuinţei luăm cu noi documentele personale, trusa sanitară, rezerva de apă, alimente şi îmbrăcăminte, un mijloc de iluminat precum şi un aparat radio;
➡️După sosirea la locul unde se face evacuarea, ne comportăm calm, ocupăm locurile care ne sunt indicate, supraveghem copiii şi respectăm măsurile stabilite.
🔴 Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare cu pauză de 6 secunde între ele. Momentul prealarmării este, în principiu, cu 10-15 minute, înainte de ajungerea aeronavelor la obiectiv
SEMNIFICAŢIA : prevenirea populaţiei despre posibilitatea apariţiei pericolului de lovire a obiectivului/localităţii respective
CE TREBUIE SĂ FACEM ?
➡️Întrerupem lucrul ori alte activităţi în care suntem implicaţi
➡️Acţionăm cu calm şi nu producem panică;
➡️Ascultăm şi executăm măsurile stabilite de autorităţi;
🔴 Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.
SEMNIFICAŢIA: înştiinţarea populaţiei despre faptul că pericolul a trecut.
CE TREBUIE SĂ FACEM ?
➡️Respectăm cu stricteţe măsurile stabilite, îndrumările şi comunicatele autorităţilor;
➡️Intrăm cu extremă precauţie în interiorul clădirilor care au fost avariate, fără a avea supra noastră torţe, lumânări sau ţigări aprinse;
➡️Nu atingem firele electrice căzute sau rupte;
➡️Dacă simţim miros de gaze deschidem toate ferestrele şi uşile, închidem robinetul principal de gaze, părăsim imediat clădirea şi anunţăm defecţiunea organelor abilitate;
➡️Dacă aparatele electrice sunt ude, le uscăm înaintea introducerii acestora în priză;
➡️Verificăm rezervele de apă şi hrană înainte de a le folosi şi nu le consumăm dacă au luat contact cu mediul contaminat;
➡️Urmăm instrucţiunile autorităţilor în legătură cu folosirea apei şi alimentelor, dacă este necesar cerem alimente, îmbrăcăminte, asistenţă medicală şi adăpost
➡️Stăm departe de zonele calamitate, nu împiedicăm acţiunile de intervenţie şi nu transmitem zvonuri sau ştiri exagerate despre pagube şi stricăciuni.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență



De 20 de ani, un cineast german stabilit la noi, promovează Maramureșul (Teofil Ivanciuc)

Unul dintre cei mai valoroși și discreți oameni (adoptați) ai Maramureșului, Björn Reinhardt, este regizor de film, fotograf, scriitor, pictor și grafician.
Născut pe 5 decembrie 1963 la Berlin, cu studii la Academia de Artă Berlin – Weissensee, acesta a debutat profesional ca asistent de producție TV, devenind apoi scenograf de teatru și operă în Germania.
Prima sa vizită în România a fost în 1982, de atunci venind la noi an de an. În 1997 el s-a căsătorit cu maramureșeanca Florentina, cuplul stabilindu-se începând cu anul 2002 la Vișeu de Sus, pe Valea Vinului.
Îndrăgostit iremediabil de Maramureș începând de la primul contact și până în ziua de azi, Björn Reinhardt a fost unul dintre primii occidentali care s-au stabilit, definitiv, aici.
De-a lungul anilor, Björn a realizat peste 40 de filme documentare (însă pe canalul său YouTube – rb.gy/lntk34, are încărcate vreo 200 de filme și filmulețe, în marea lor majoritate despre Maramureșul său drag).
Primul său documentar, ”Hinter Sieben Burgen” (1995, despre dispariția sașilor transilvăneni), a fost nominalizat pentru ”Grimme Preis” (supranumit „Oscarul german”), iar cele mai recente filme, lansate în 2023, sunt ”Back to the Roots” (despre țambalistul ucrainean Alexander Fedoriouk) și ”Zipser. Die letzten ihrer Art” (despre țipțerii din Vișeu de Sus).
El a filmat și ucrainenii, țipțerii și romii și pe Maria și Nicolae Pipaș, și târgurile, hramurile, nunțile și înmormântările și adevăratele șezători din fața porților maramureșene de lemn și „Viflaimul” și multe alte lucruri deosebite, realizând una dintre cele mai prețioase și consistente arhive de film ale Maramureșului.
Filmele sale au fost proiectate la nenumărate festivaluri din Austria, Albania, Bulgaria, Elveția, Estonia, Grecia, Islanda, Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Serbia, Ungaria, Nepal, Columbia și SUA, multe fiind nominalizate ori obținând premii prestigioase.
Documentarul ”„Obcina” a obținut 7 premii la festivaluri internaționale organizate în Italia, Franța (Premiul ”National Geographic” decernat la ”FIFMA” 2008), Germania, Polonia și România, ”Der Kinderberg” – premii în Bulgaria și Italia (Premiul Special la prestigiosul ”Trento Film Festival” 2010), iar ”Die Dritte Violine”, un premiu la un festival din Italia, toate trei făcând parte din miniseria ”Rutenischen Trilogie”, realizată în cătunele izolate din Munții Maramureșului).
În afara Maramureșului și a României (Munții Apuseni, Transilvania, Dobrogea, Bucovina etc.), Björn a mai filmat în Georgia, Albania, Grecia, Ucraina, Muntenegru, Croația, Polonia, Italia, Turcia, Israel, Cuba, Egipt, Indonezia, India ș.a.
Cele patru cărți publicate până acum: romanele ”Limes. Flucht über die Berge” și ”Der Weg ist das Ziel”, primul volum din seria autobiografică (”Unbequeme Schönheiten”), plus un album foto (”Maramuresch. 101 Foto/Geschichten aus Waldkarpaten Rumäniens”), au fost bine apreciate de către cititori.
În calitate de artist plastic, Björn jonglează degajat între uleiuri pe pânză, grafică în cărbune și icoane pe sticlă, în timp ce soția sa, Florentina, pictează pe sticlă atât iconografie creștină, cât și compoziții sofisticate cu temă laică (pe site-ul lor găsiți o galerie cu lucrările proprii).
Iar casa de oaspeți a celor doi de pe Valea Vinului (”Weintal”), a găzduit, de-a lungul a peste 15 ani de activitate, nenumărați musafiri de limbă germană și nu numai.
L-am rugat pe Björn (pe care l-am cunoscut acum vreo 20 de ani, la târgul din Poieni) să adreseze câteva cuvinte cititorilor acestui articol. Iată-le: „Chiar dacă viața în Maramureș s-a schimbat mult (și va continua să se schimbe), nu-mi voi pierde speranța că maramureșenii vor rămâne mereu fideli naturii lor profunde: mândria, deschiderea și ospitalitatea lor”. Sperăm ca așa să fie!
Mai multe despre berlinezul care cunoaște Maramureșul mai bine decât majoritatea localnicilor, dar care, însă, este mai știut „afară” decât la noi, găsiți pe www.maramures.de.
Mulțumim, Björn Reinhardt, pentru tot ceea ce ai făcut și faci pentru Maramureș!

Teofil Ivanciuc

Foto: arhiva Björn Reinhardt




Theodor Varahil Moraru (26 februarie 1913 – 15 iunie 1999) – 120 ani de la naștere (autor, prof. Ioan Tivadar)

În urmă cu trei decenii, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, am avut ocazia să văd expoziția retrospectivă a artistului Theodor Varahil Moraru prilejuită de împlinirea a 80 ani de viață.  Am rămas surprins plăcut de ceea  ce am văzut, am fost îndrumat să ajung la atelierul său.  Casa sa pictată pe exterior în totalitate în frescă nici nu era greu de găsit și nici prea departe de muzeu. Ajuns acolo am avut ocazia să cunosc un om mic de statură, foarte amabil, îmbrăcat în rasa preoțească. Nedumerirea mea a fost împrăștiată imediat, mă aflam în fața pictorului Th. Varahil Moraru, în fața pictorului de biserci, arhimandrit și prieten al multor personalități din cultura secolului trecut. L-am vizitat periodic, am rămas prieteni, ne întâlneam de mai multe ori pe an, povesteam ore întregi despre diverse arte și oamenii de geniu din domeniul lor. Consider că acele discuții m-au  ajutat mult. Omul scund de statură, prin munca susținută și înțelepciunea dobândită, a ajuns să troneze pe un înalt piedestal așa cum l-am văzut eu. Nu a ieșit în față, nu a  acceptat laudele, a evitat să spună că a făcut și pușcărie, lucru pe care l-am aflat la mult timp după moartea sa.  Arta sa și aceste lucruri nu sunt considerate motive de laudă pentru un călugăr.

Rămas orfan de război, orfan de ambii părinți, este crescut de o rudă aflată pe lângă Vatra Dornei, temină școala în localitatea Ceahlău și liceul la Piatra Neamț. De foarte tânăr face parte din obștea Mănăstirii Durău, în 1936 este călugărit cu numele Varahil. A rămas legat de Durău până la moartea sa cu toate că în anii cincizeci a fost izgonit din mănăstire. Tânărul călugăr Varahil, cu înclinații spre pictura de icoane, are șansa să-l vadă pe Nicolae Tonitza în 1935 când se preconiza  refacerea picturii la Mănăstirea Durău. Pentru „Milostiva  clacă”, care urma să o facă echipa formată din elita pictorilor de la vremea respectivă, Tonitza  cerea călugărilor: casă, masă și răzuirea vechiului strat de tencuială până la piatra ce necesita să fie și spălată. Ultima condiție era greu de atins. Varahil nu a zădărnicit planul, chiar s-a oferit să facă respectiva trudă sisifică, fiind cel mai tânăr, iar după un an echipa începe lucru. La pictarea Durăului s-a folosit tehnica encaustică, pigmenții sunt înglobați în stratul de ceară.  Din echipă a făcut parte Corneliu Baba, Nicolae Popa, Calin Alupei, Al. Clavel, Mihai Cămăruț, I.L. Cosmovici, H. Crețulescu și alții.

Prieten apropiat lor și lui Tonitza, călugărul Varahil ajunge să studieze la Academia de Arte Frumoase din Iași, revine la Durău unde el pictează clopotnița, ajunge aici și stareț pentru o vreme, mare eclesiarh la  Catedrala Mitropolitană din Iași, profesor la Seminarul de la Neamț. Pictează un număr mare de biserci în frescă și encaustică, participă la restaurările de la Turnul Goliei și Ateneul Român. Dintre bisericile pictate amintesc: Pipirig, Agapia Veche, Piatra Neamț, Dubăsari, Garcina, Plopu, Pangaracior, Aghiasmatarul Mănăstirii Neamț, lucrate în fresco și Grozăvești (Hangu) în encaustică. Când am vizitat  biserica din Grozăvești am fost uimit. După aspectul lucios al cerii de albine și a faptului că pe ceară nu adera praful și fumul de lumânări, pare pictată doar de o zi deși este mai veche ca mine. Tehnica respectivă provine din Egiptul antic și este foarte rar întâlnită.

După  primele întâlniri și primele schimburi artă vs. miere i-am povestit despre viața albinelor. Aveam la început bine în minte cartea lui Maurice Maeterlinck intitulată „Viața albinelor”. Părintele Varahil sorbea cuvintele pe care le spuneam, am remarcat că plânge, m-am oprit mirat văzând lacrimile gazdei, ajunse pe barbă și pe haină. „Ce s-a întâmplat?” l-am întrebat eu. După o lungă pauză dânsul a zis „nimic…. nimic… spune-mi te rog mai departe.”
„Nu pot să spun, s-a întâmplat ceva, văd că v-am produs durere, văd că v-am necăjit cu ceva.”
„Nu dragul meu… nu m-ai supărat… chiar m-ai bucurat, acum am înțeles ce daruri minunate am primit noi oamenii… iar noi de multe ori uităm chiar să mulțumim.”

La fel s-a petrecut și atunci când, împreună, contemplam niște fragmente de flori de mină. Nu a fost nevoie să întreb de ce lăcrimează, acum știam răspunsul. Asemenea clipe sunt de taină, nu pot fi șterse,  nu e drept să nu le amintim. Câte daruri am primit, pe care de multe ori nici nu le vedem, uneori chiar nu vrem să le vedem.  Pentru astea toate din jurul nostru, care ne produc bucurie, nu trebuie să mulțumim?…

Părintele și pictorul Varahil, în afară de pictură, grafică, linogravură, ceramică, sculptură, a scris poezie, teatru. A cultivat talentul, a îndrumat spre bine și frumos cu dărnicie. Am îndrăznit să scriu acestea pentru că de numele lui se leagă celebra frescă din Sala pașilor pierduți a Universității din Iași. Autorul este Sabin Bălașa, artist mare, ce doarme somnul de veci, uitat, la cimitirul  Eternitatea. După absolvirea facultății și mai ales  pentru a stăpâni tehnica fresco pe suprafețe întinse, acesta a locuit și ucenicit o vreme la casa părintelui Varahil. Chipul părintelui (foto dreapta – sus) lucrat de Bălașa pe veranda casei sale stă mărturie a acelor timpuri. Eu îmi aduc aminte și de acel ghiveci de flori perene prins în tablou.

Amintirile sunt multe, acum la comemorare, doar atât mai spun: Părinte, mi-e dor de tine!

Prof. Ioan Tivadar




Concursul „Lumea lui Teodor Mazilu” – Invitație-regulament

Centrul Județean de Excelență Maramureș
Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației
UBB – Facultatea de Geografie, Extensia Sighetu Marmației
Centrul Cultural Sighetu Marmației
au deosebita onoare și plăcere de a vă invita să participaţi la
Concursul „Lumea lui Teodor Mazilu”
Ediția 2023

 

  1. Secţiunea Eseu literar/ filosofic în limba română

„E de o mie de ori mai nobil să trăiești într-o beznă care-ți aparține decât într-o lumină străină”. Pornind de la cuvintele lui Teodor Mazilu, selectate din piesa de teatru „Inundația”, vă invităm să scrieți un eseu literar de 800-1000 de cuvinte. La această secțiune pot participa elevi de liceu și studenți. Juriul va fi alcătuit din profesori de limba română și scriitori.

  1. Secţiunea Eseu literar/ filosofic în limba franceză

«Il est mille fois plus noble de vivre dans ses propres ténèbres que dans une lumière étrangère». Pornind de la cuvintele lui Teodor Mazilu, selectate din piesa de teatru „Inundația”, vă invităm să scrieți un eseu literar în limba franceză de 200-250 de cuvinte. La această secțiune pot participa elevi de liceu și studenți. Juriul va fi alcătuit din profesori de limba franceză.

  1.  Secţiunea Arte plastice

Expoziţia – concurs de arte vizuale (pictură, desen, grafică în format A3, A4, pe pânză, hârtie, digital) se realizează pe tema „Portretul lui Teodor Mazilu”. La concurs pot participa elevi din clasele V-XII și studenți. Pe verso-ul fiecărei lucrări se vor preciza numele şi prenumele autorului, vârsta, instituţia şi profesorul coordonator. Juriul va fi alcătuit din profesori de educaţie vizual – plastică şi artişti.

Lucrările vor fi expediate până la data de 15.03.2023  la adresa: CNDV, SIGHETU MARMAȚIEI, str. Mihai Viteazul nr. 14, Cod poştal 435500, jud. Maramureş, România. Lucrările de la secțiunea A și cele digitale de la secțiunea B pot fi trimise și în varianta electronică la adresa de email: [email protected], menționând ca subiect titlul concursului. Lucrările trimise nu se returnează şi, în cazul mai multor lucrări, vor fi însoţite de un tabel completat cu majuscule, folosind semnele diacritice, după modelul următor:

Nr. Crt. Numele şi prenumele elevului/ studentului Instituția de proveniență clasa/anul de studiu Profesor coordonator Număr de lucrări

Premierea lucrărilor va avea loc în data de 24 martie 2023 în cadrul unui eveniment amplu, „Jos pălăria, domnule Mazilu!” la care veți fi invitați. Mult succes!

Informații suplementare la adresa de email: [email protected].

COORDONATOR PROIECT,
Prof. drd. Luminița COLOPELNIC




Concursul de artă și scriere creativă pe teme etice Elie Wiesel

Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației vă invită să participați marți, 28 februarie, 2023, ora 11:00 la Casa Memorială Elie Wiesel la prezentarea proiectului „Concursul de artă și scriere creativă pe teme etice Elie Wiesel” (Elie Wiesel art and essay contest: Praise the Ethics).

Proiectul este finanțat de Alumni Ingagement Innovation Fund acordat prin Departamentul de Stat al S.U.A prin Ambasada Statelor Unite la București.

De la înființarea sa în 2011, Departamentul de Stat al SUA a finanțat peste 500 de proiecte prin intermediul Alumni Engagement Innovation Fund, cunoscut și sub numele de AEIF. Aceste proiecte, conduse de absolvenți ai programelor de schimb guvernamentale americane – Exchange Alumni, au sporit colaborarea regională și globală a absolvenților, au sprijinit obiectivele de politică externă ale SUA și au adus beneficii comunităților din întreaga lume.

Muzeul Maramureșan în parteneriat cu alți membri alumni au aplicat pentru finanțarea unui proiect educațional ce presupune organizarea unui concurs de eseuri pe teme etice în care tineri între 18 și 24 de ani sunt invitați să se înscrie la o competiție care-i ajută să analizeze situații cu implicații etice ale societății noastre. Sunt acceptate lucrări sub formă de eseuri scrise sau ilustrate, materiale digitale, foto/video.

Scopul proiectului este de a promova standardele euro-atlantice de democrație, stat de drept și incluziunea minorităților prin problematizarea temelor etice ale democrației și incluziunii minorităților printr-un apel la un concurs național de eseuri folosind exemplul lui Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, activist pentru drepturile omului și Laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Înaintea depunerilor eseurilor tinerii vor putea să se înscrie la o serie de ateliere de scriere creativă organizate în centre universitare din țară: Baia Mare, Cluj Napoca, Alba Iulia, București, Constanța și Sighetu-Marmației.

Începutul proiectului: 1 Octombrie, 2022. 
Durata proiectului:
12 luni. 
Finanțator:
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București
Beneficiar:
Muzeul Maramureșan. Casa Memorială Elie Wiesel (Sighetu Marmației, România)
Buget total: $ 27,000

Persoane de contact:

Alina Marincean: 0740 904 135
Diana Filimon: 0742755733

“This project was funded in part by a grant from the United States Department of State.” ,,Acest proiect este finanțat parțial printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A.”

Muzeul Maramureșan Sighet




Istoria tabloului… Cetatea Hustului (autor, Alin Pralea)

Unele obiecte muzeale, dincolo de valoarea lor artistică, istorică sau documentară, au în spate o extraordinară istorie. Care constă în modul în care au fost descoperite sau create și, în același timp, fascinanta lor călătorie prin timp, epocile prin care au trecut și oamenii cu care au interacționat. Și, evident, nu putem să nu ne gândim că după ce noi, cei de astăzi, le vom atinge și le vom admira, pentru o secundă la scara istoriei, ele își vor continua călătoria. Un astfel de obiect este tabloul Cetatea Hustului, pictat de Hollosy Simon în 1896.
Povestea acestui tablou începe în anul 1894, an în care Regatul Ungariei era în toiul pregătirilor pentru Mileniul care avea să se împlinească în 1896, aniversarea a o mie de ani de la încoronarea principelui Arpad. Parte integrantă a Expoziției Mileniului urma să fie și o expoziție de arte plastice, unde artiștii maghiari erau chemați să reprezinte momentele importate din istoria de acum milenară a Regatului Sfântului Ștefan. Detaliile acestui proiect sunt discutate în ședința desfășurată la 14 iulie 1894, la care participă pe lângă membri ai guvernului și reprezentanți ai artiștilor. Cu această ocazie, ministrul educației, baronul Eötvös Lóránt, a lansat un apel către culte și către administrațiile locale – orașe și comitate – ca acestea să contracteze lucrări de artă reprezentând momente importante din istoria lor locală.(1 – nota de subsol)
În luna noiembrie a anului 1894, periodicul Pesti Naplo anunță că din cele 80 de autorități locale (25 de orașe și 65 de comitate), doar 15 răspunseseră la apelul ministrului educație și își anunțaseră intenția de a contracta lucrări de artă, făcând publice tema, prețul și pictorul care urmează să realizeze lucrarea. De asemenea, se specifică că nu toate lucrările contractate la nivel local vor face parte din Expoziția Mileniului, multe dintre ele vor înfrumuseța muzeele sau clădirile administrațiilor locale (sic!).(2)
În decembrie 1894, Pesti Naplo anunță o nouă serie de comenzi plătite din fonduri publice sau în urma unor colecte. Până la acel moment valoarea totală a comenzilor ajunge la 72,152 forinți.(3)
Printre cele 65 de comitate ale Ungariei chemate să contribuie la Expoziția Mileniului se număra, evident, și Comitatul Maramureș. Iar pentru această sarcină era firesc ca reprezentanții comitatului să se gândească la nimeni altul decât Hollosy Simon. Detaliile privind tratativele între reprezentanții comitatului și Hollosy Simon și mai ales motivele pentru care cele două părți au ajuns la o înțelegere așa de târziu, le oferă însuși pictorul în corespondența sa cu Pal Emanuel, comerciant și rudă a sa din Sighet.(4) Dintre scrisorile trimise de la Munchen la Sighet două sunt edificatoare în această problemă.
În prima scrisoare, datată 29 martie 1895, Hollosy oferă detalii despre recenta lui călătorie la Budapesta – în februarie 1895 – și despre faptul că a purtat discuții cu deputatul Uranyi Imre (5) despre realizarea picturii Comitatului Maramureș pentru Expoziția Mileniului. De asemenea, Hollosy menționează entuziasmul cu care a primit propunerea, dorindu-și de mult să picteze un peisaj acasă (sic!).(6) Este foarte interesant și contextul în care Hollosy, având serioase probleme financiare, face efortul de a reveni în Ungaria pentru prima dată după 17 ani. Se poate ca pictorul să fi făcut acest efort dată fiind mulțimea de contracte artistice accesibile în capitala Ungariei în acel moment. O a doua variantă, care ni se pare mult mai probabilă, este aceea că Hollosy a fost contactat în prealabil de deputatul Uranyi și ca urmare a venit la Budapesta pentru a discuta despre comanda Comitatului Maramureș.
Dorința lui Hollosy de a realiza pictura reiese și din finalul scrisorii, Hollosy rugându-l pe Pal Emeric – probabil o persoană influentă în Sighet – să se asigure că el va primi contractul, menționând în același timp că Uranyi l-a asigurat de acest lucru.(7)
În a doua scrisoare, datată Munchen 14 iunie 1895, Hollosy își manifestă dorința de a picta pentru Comitatul Maramureș o lucrare care să concureze cu cele mai bune lucrări din Expoziția Mileniului, cu toate că celelalte comitate plătesc pentru lucrări, douăsprezece, zece sau douăzeci și cinci de mii de forinți. În continuare îl informează pe destinatar că notarul șef al Comitatului Maramureșului, Szabo Sandor (8) , i-a trimis două scrisori și, se pare, că s-au înțeles pentru realizarea unui peisaj reprezentând Cetatea Hustului, având doi metri și jumătate, în schimbul onorariului de 1200 de forinți. Dar, în același timp, Hollosy bănuiește că Comitatul ar dori ca el să imortalizeze un moment istoric petrecut în fața Cetății Hustului, iar în cazul acesta pictorul consideră că onorariul este prea mic. Luând în calcul prețul pânzei, cel al vopselei, costumele pe care trebuie să le închirieze sau să le comande, cercetarea subiectului în arhive, modelele care costă 1000 de mărci (este vorba probabil de prețul din München), Hollosy conchide că ar putea picta o asemenea lucrare la prețul de cinci, șase mii de forinți, sumă pe care a comunicat-o Comitatului, dar nu a primit niciun răspuns.(9)
În luna octombrie 1895, Adunarea Comitatului Maramureș, aprobă ca pictorul Hollosy Simon să picteze Cetatea Hustului, tablou destinat sălii de ședințe a Comitatului Maramureș.(10) Această informație ne este extrem de utilă, putem să deducem de aici că, în acest moment, pictura nu mai era destinată Expoziției Milenare, ci doar înfrumusețării sălii de ședințe. Astfel este explicabilă întârzierea cu care a fost semnat contractul, cu aproximativ o lună înaintea marii expoziții de la Budapesta și, într-o oarecare măsură, prețul mic oferit de comitat.
Semnarea contractului este anunțată în ședința din 25 aprilie 1896, prezidată de vicecomitele Kutka Kalman. La punctul 7 se anunță faptul că între comitat și Hollosy Simon s-a semnat contractul pentru pictarea Cetății Hustului, termenul de predare a lucrării este 15 septembrie 1896, iar prețul 1200 de forinți, din care s-a plătit avans 400 de forinți.(11) Cam din această perioadă mai avem o scrisoare între Hollosy și Pal Emanuel, în care pictorul se plânge de prețul extrem de mic pe care a trebuit să îl accepte.(12)
Pentru realizarea lucrării, Hollosy a fost nevoit să se întoarcă în Ungaria, dar nu s-a întors în Maramureșul său natal, ci în orașul Baia Mare din comitatul vecin, Szatmár. Aici, la Baia Mare, a ajuns în ziua de 6 mai 1896 împreună cu studenții săi, momentul constituind nașterea Școlii de pictură de la Baia Mare.(13)
La scurt timp după instalarea la Baia Mare, împreună cu pictorul Béla Iványi-Grünwald se deplasează până la Hust și, timp de câteva zile, Hollosy face schițe, iar Grunwald fotografiază cetatea din toate unghiurile.(14) Tabloul Cetatea Hustului este pictat la Baia Mare, dar acest proces nu este deloc unul lin. Pictorul este întrerupt brutal în actul creației de un avocat și un executor veniți din Sighet, care îi confiscă tabloul, în contul unor datorii mai vechi. Salvarea pictorului și recuperarea tabloului s-a făcut cu ajutorul „prietenilor noștri avocați din Baia Mare”, după cum se exprima Istvan Reti în monografia sa dedicată marelui artist.(15)
Nu știm dacă lucrarea a fost predată comitatului în termenul prevăzut. Prima menționare pe care am identificat-o în presă legată de finalizarea lucrării ei datează din decembrie 1897, la mai bine de un an de la expirarea termenului. Anunțul menționează finalizarea lucrării și expunerea ei în holul Palatului Comitatului, pentru ca publicul să o poată admira înaintea dezvelirii oficiale.(16)
De asemenea, nu știm ce părere a avut publicul despre celebra lucrare, dar ce știm cu siguranță este faptul că ea nu a fost pe placul comisiei de recepție delegată de Comitatul Maramureș. În sprijinul celor afirmate reproducem integral articolul umoristic apărut în ziarul Budapesti Naplo, în numărul din 4 ianuarie 1898.
„Unde este ursul? Unde? Poate în Sighet. Acolo este căutat din greu, exact ca în lumea copiilor din acele mici tablouri amuzante, în ale căror linii ingeniosul desenator ascunde o pisică, un coșar sau un urs. Nu poți vedea totul, așa că trebuie să ghicești cu iscusință. Ghicitul imaginilor trebuie să fie foarte distractiv, pentru că, de curând, o comisie oficială s-a instituit în orașul Sighet pentru a căuta urși. Cum nu avem intenția de a vorbi în jargon, vom spune povestea direct. Comitatul Maramureș l-a însărcinat pe artistul Simon Hollosy să picteze un tablou al ruinelor cetății de la Hust, cu ocazia mileniului. Artistul, care se afla în orașul vecin Baia Mare pe timpul verii, s-a pus pe treabă și a pictat-o. Cu toate acestea, deoarece ruinele cetății Hust nu erau destinate a fi pictate, artistul s-a gândit la o modalitate mai picturală de a surprinde această construcție întunecată. Nu a vrut să reproducă o imagine seacă sau să deseneze toate pietrele și mușchii, ci s-a apucat de treabă și a pictat foarte delicat împrejurimile ruinelor, atmosfera care le domina și așa mai departe. Tabloul a fost foarte frumos în acest fel și prietenii artistului, care erau foarte îndrăgostiți de această lucrare delicată, așteptau să afle ce avea de spus comisia oficială, care urma să își dea avizul critic asupra tabloului. Ei bine, comisia oficială de recepție a stat în fața tabloului, l-a privit cu atenție, apoi l-a privit din nou și l-a privit mult timp.
„- Unde sunt ruinele cetății ?”, s-a întrebat comisia în sinea ei.
„- Aceasta este cetatea? Acești nori de aici, și acest deal, și acești copaci, tufișuri și colibe de jos? Unde este cetatea?”
Și au pornit în căutarea ruinelor cetății…
„- Ruinele cetății nu pot fi aici. Poate că artistul a uitat. Pentru că ruinele unei cetăți sunt făcute din pietre și mușchi, și sunt spărturi în ele, și uneori fantome. Unde sunt spărturile și unde-i fantoma? Și până în ziua de azi, comitetul oficial încă mai caută, în parte, spărturile și, în parte pietrele și mușchiul. Poate caută și ursul.”(17)
Pe un ton mai serios, revista Magyar Géniusz anunță, în aceeași lună ianuarie a anului 1898, conflictul, fără ieșire, dintre Comitatul Maramureș și pictorul Hollosy Simon. Luând act de raportul comisiei, comitatul a refuzat lucrarea pe motivul că ea nu reprezintă Cetatea Hustului. Pictorul trebuia să facă o nouă lucrare cu termen de predare de un an. Pe de altă parte, Hollosy refuză să ia în considerare raportul comisiei și își revendică onorariul. Problema nu poate fi rezolvată decât în instanță, conchide revista maghiară.(18)
Despre cum s-a rezolvat conflictul dintre cele două părți aflăm de la doi martori, contemporani cu Hollosy, care își amintesc despre aceste evenimente la multă vreme după ce ele s-au petrecut. Din fericire pentru noi cele două relatări nu se exclud reciproc și nici măcar nu se contrazic. Primul dintre cei doi este fostul deputat Orest Ilniczki.(19) În anul 1936, ziarul Keleti Ujsag din Cluj publică un material dedicat memoriei lui Hollosy. În acest sens o reporteră este trimisă la Sighet, iar aceasta îl intervievează pe Ilniczki, pe care îl prezintă ca ultimul prieten în viață al marelui pictor. Printre alte detalii privind viața intimă a artistului, Ilniczki rememorează poveste Cetății Hustului și afirmă că, după „multe târguieli” comitatul a fost de acord să-i plătească artistului jumătate din onorariu, adică 600 de forinți. Acest lucru nu l-a mulțumit pe Hollosy. Acesta a dispus ca pictura să fie dată jos de pe peretele sălii de ședințe și mutată în arhiva comitatului și întoarsă cu fața la perete, ca nimeni să nu o vadă până când restul onorariului nu-i va fi plătit. Lucru care nu s-a întâmplat până la instaurarea administrației române.(20)
Al doilea martor contemporan al evenimentelor este Cornelia Mihalyi(21), fiica lui Ioan Mihalyi de Apșa. Aceasta îi povestește lui Raul Șorban, încercând să sublinieze legătura între Hollosy și familia Mihalyi, faptul că, în procesul cu Comitatul Maramureș, pictorul a fost ajutat de Ioan Mihalyi de Apșa, în calitate de prieten și avocat.(22) Cum spuneam și mai sus, cele două relatări nu se contrazic, așa că putem să speculăm că Hollosy și-a recuperat jumătate din onorariu și cu ajutorul lui Ioan Mihalyi de Apșa.
Scandalul dintre Hollosy și comitat nu a suscitat mult timp interesul opiniei publice, pentru că doar la aproximativ o lună de la izbucnirea lui, instituția comitatului Maramureș este lovită de un nou scandal de proporții mult mai mari. Este vorba de falimentul Băncii Populare din Sighet, conduse de cumnatul vicecomitelui Kutka Kalman, Hubert Rudolf. Mai multe fonduri ale comitatului, inclusiv fondul orfanilor în valoare de 100.000 forinți, au fost depuse la această bancă. Simțindu-se vinovat, vicecomitele Kutka Kalman alege să se sinucidă, trupul său este găsit în apele râului Iza în dimineața zilei de 16 februarie 1898.(23)
Instaurarea administrației române în Maramureș -în aprilie 1919- găsește tabloul în arhivele comitatului. Într-un inventar întocmit în 16 septembrie 1937, privind picturile găsite la 1919 în Prefectura Maramureș, Cetatea Hustului apare la poziția cinci, pe o listă care cuprinde alte șapte lucrări. Interesant este faptul că numele tabloului și cel al autorului sunt tăiate și înlocuite. Peste titlu este scris „un peisaj”, iar peste numele artistului este scris „necunoscut”.(24)
Știm din mai multe surse, inclusiv interviul luat lui Orest Ilniczki, menționat mai sus, că tabloul a fost expus în Palatul Cultural din Sighet, în perioada în care acesta era administrat de Despărțământul Maramureș al ASTREI. Nu cunoaștem anul în care tabloul a ajuns în palat și nici sala în care a fost expus. Până în acest moment nu am găsit nicio menționare referitoare la acest tablou în presa locală, dar sperăm să lămurim aceste aspecte printr-o cercetare ulterioară.
La 1 iulie 1937 lua naștere Episcopia Ortodoxă a Maramureșului, iar în ianuarie 1938, Palatul Cultural este donat de către Prefectura Maramureș acestei noi episcopii. Imobilul este luat în posesie de noul proprietar la data de 1 martie 1938, iar în următoarele luni, Prefectura Maramureș trebuie să evacueze clădirea. Este foarte posibil că, în acest context, tabloul a revenit la sediul Prefecturii, pentru că, în 1939, el se afla din nou în arhiva Prefecturii, unde este văzut de Raul Șorban, fapt relatat de către acesta într-o scrisoare către fostul său profesor, Zoltán Takács Felvinczi.(25)
Prin legea administrativă din 14 august 1938, România este împărțită în zece ținuturi, iar județul Maramureș este arondat Ținutului Someș, cu capitala la Cluj. Considerăm că în acest context tabloul a ajuns la Cluj, probabil în cursul anului 1939. În legătură cu acest aspect putem să înaintăm două ipoteze. Prima dintre ele este aceea că, Cetatea Hustului a fost trimisă la Cluj, alături de alte valori, spre a le pune la adăpost în contextul apropierii războiului.(26) A doua ipoteză este aceea că, după transformarea Palatului Cultural în Palat Episcopal, pictura nu mai avea unde să fie expusă și, astfel, în lipsa vreunei instituții culturale care să o găzduiască, Prefectura a decis transferul tabloului la Cluj.
După cedarea Ardealului de Nord, 30 august 1940, tabloul a fost evacuat la Turda, iar după război a fost identificat de Francisc Nistor, directorul Muzeului Maramureșan, în depozitul Primăriei Turda (Consiliului Comunal).(27) Cetatea Hustului a revenit acasă, în Sighet, datorită eforturilor aceluiași Francisc Nistor: „a trebuit să folosim reproduceri ca să dovedim că este al nostru, numai eu știu ce eforturi am făcut ca să-l aduc acasă, în Sighet” îi declara acesta criticului de artă Murádin Jenő.(28)
Tabloul „Cetatea Hustului” este înscris în patrimoniul Muzeului Maramureșan în 25 octombrie 1959. În anii ’80 a fost expus în expoziția de istorie a muzeului, iar în anii ’90 a fost mutat la Casa memorială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”, date fiind legăturile pe care Simon Hollósy le-a avut cu familia Mihalyi de Apșa.
Dar, după cum știm, acesta nu a fost sfârșitul aventurii pentru această celebră operă de artă. În 2 februarie 1992, tabloul a fost furat și vândut în Ungaria, Muzeului de Arte Frumoase din Budapesta. A fost recuperat doi ani mai târziu și a revenit, astfel, la Casa memorială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”.
Prin istoria sa tabloul Cetatea Hustului este parte a trecutului și, mai ales, a identității regiunii istorice a Maramureșului. Și, astfel, este unul dintre cele mai importante obiecte din colecția Muzeului Maramureșan, singura instituție muzeală depozitară a acestui trecut și a acestei identități.

Note:

(1) Pesti Napló, 14 iulie 1894, nr. 193, Budapesta, p.7
(2) Pesti Hírlap, 4 noiembrie, 1894, nr. 308, Budapesta,p.5
(3) Pesti Hirlap, 21 decembrie 1894,nr. 352, Budapesta, p.7
(4) Pal Emanuel, comerciant din Sighet, rudă cu Hollosy. Din corespondența celor doi reiese faptul că Pal Emanuel l-a susținut deseori financiar pe artist. După moartea lui Pal Emanuel, familia acestuia a donat scrisorile revistei Nyugat, unde ele vor fi publicate integral în numărul 24 din 1918 p.835-852
(5) Uranyi Imre (1833-1899), născut în Bocicoiul Mare, este ales deputat al Cercului electoral Sighet din partea Partidului Liberal în 1878. Va avea mai multe mandate consecutive până la moartea sa, survenită în 1899.
(6) Nyugat, nr. 24, 1918, p. 845-846
(7) Ibidem
(8) Szabo Sandor(1852-1917), notar șef al Comitatului Maramureș, iar din 1899 vicecomite. Ziarist și autor de piese de teatru și poezii.
(9) Idem, P.847-848
(10) Pesti Napló, 15 octombrie 1895, nr. 283, p.5
(11) Murádin Jenő, Hollósy Simon: A Huszti Vár, în Művészettörténeti Értesítő, 1979, an.28, nr.2, p.129
(12) Nyugat, nr. 24, 1918, p.849
(13) Murádin Jenő, idem, p.129
(14) Ibidem
(15) Réti István: A nagybányai művésztelep, apud Murádin Jenő, idem, p.128
(16) Pesti Hírlap, 15 decembrie 1897, nr.347, Budapesta, p.8
(17) Budapesti Napló, 4 ianuarie 1898, nr.4, Budapesta, p.8
(18) Magyar Géniusz, 9 ianuarie 1898, nr.2, Budapesta, p.32
(19) Orest Ilniczky, (1877-1946) născut la Peri, a fost avocat și mai târziu notar cercual la Hust și Crăciunești. În 1919 a fost ales deputat de al Cercului electoral Hust, din partea Partidului Național.
(20) Keleti Ujság, 16 august 1936, nr. 188, Cluj, p.11
(21) Cornelia Mihalyi de Apșa (1895-1988), al șaselea copil al lui Ioan Mihalyi de Apșa și elevă a lui Hollosy în scurta perioadă în care școala de pictură a funcționat la Sighet.
(22) Raul Șorban, O viață de artist între Munchen și Maramureș, ed. Meridiane, București, 1986, p.89
(23) Magyar Ujság, 17 februarie 1898, nr. 48, Budapesta, p.6
(24) Arhivele Naționale Maramureș Fond Prefectură, 1937
(25) Zoltán Takács Felvinczi, Hollósy Simonról, în Művészettörténeti Értesítő, 1961, an 10, nr. 2-4, p.203-208.
(26) Ibidem
(27) Murádin Jenő, op. cit. p. 130
(28) Ibidem

Alin PRALEA




În casa cu geamuri deschise (autor, Nicoleta Giurgi)

pruncul nostru infantil și stricat
își serbează ghemuit aniversarea
un an de când nimic nu are sens
prea mulți ani de când nimic nu are sens
locuiesc la 10 minute de graniță, față în față cu o altă eră
cu un alt capitol din cartea de istorie de unde nimeni nu a învățat nimic
unde mai-marii au fost corigenți și mai-marii au fost și sunt atât de mici
toți suntem atât de mici..
știrile ne sufocă. deschidem geamul pentru a simți puțină căldură, pentru a auzi sunete umane
și tot ce ne ciulește urechile sunt sirene și obuze
și fumul mult prea real și mult prea apropiat
pe geamul nostru se vede o întreagă carte de istorie
o istorie la care am rămas cu toții corigenți
spune-i pe nume: UCRAINA
spune-i pe nume: RUSIA
unde își găsesc locul metaforele și poezia când tot ce se întâmplă e complet real?
unde ne găsim noi locul când moartea e aproape,
când se moare în fuga justificată dinspre moarte?
(pe Tisa nu mai plutesc bărcuțe de hârtie iar pescarii nu-și mai tolănesc burta la soare de-un veac)
știrile vorbesc despre înec despre alegeri și frică
vom tăia ombilicul pruncului nostru sărbătorit
spune-i pe nume: RĂZBOI
și, așa mici cum suntem, vom auzi pe geamul încă deschis
cum la 10 minute de casa noastră se naște scâncetând copilul păcii
și-i vom tăia moțul și-i vom rupe turta: pruncul nostru cum nimeni nu a mai avut
din pântec arde cărțile de istorie și știe prea bine: totul e politică
(unde își sapă metaforele culcușul când tot ce trăim e real? spune-i pe nume!)

nu e ultima zi dar te rog spune-mi că mă iubești
în timp ce pământul se destramă sub tălpile noastre
spune-mi pe nume!

Nicoleta GIURGI




Când s-a înființat Liceul „Dragoș-Vodă”? (autor, prof. Marius Voinaghi)

La 22 noiembrie 1918 se organizează la Sighet o impunătoare Adunare Naţională care alege delegaţii comitetului Sfatului Naţional Român în frunte cu dr. Vasile Chindriş şi delegaţii pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Participarea maramureşenilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia este un subiect arhicunoscut şi din acest considerent n-o să-l reluăm aici. Prin Decretul–lege 3631 din 11 decembrie se consfinţea unirea pe plan intern şi se organiza Transilvania provizoriu prin cele două organisme, Marele Sfat Naţional, cu rol legislativ, şi Consiliul Dirigent, drept for executiv. Acesta din urmă, avea în componență 15 Resorturi (ministere): 1. Iuliu Maniu – președinte și titular la Interne; 2. Vasile Goldiș – vicepreședinte, titular la Culte și Instrucțiune Publică; 3. Alexandru Vaida Voevod – vicepreședinte, Resortul Externe și Presă; 4. Ștefan Cicio-Pop – vicepreședinte, Resortul Armatei și Siguranței Publice; 5. Aurel Vlad – vicepreședinte, Resortul Finanțe; 6.Romul Boilă – secretar, Resortul de Comunicații, Lucrări Publice, Poștă, Telegraf, Alimentație; 7.Emil Hațieganu – secretar, Resortul de Codificare; 8. Ioan Suciu – Resortul Organizării și pregătirii Constituantei; 9. Aurel Lazăr – Resortul Justiției; 10.Victor Bontescu – Resortul de Agricultură și Comerț; 11. Ioan Flueraș – Resortul Social și Igienă; 12. Iosif Jumanca – Resortul Industriei; 13. Vasile Lucaciu – fără portofoliu; 14. Valeriu Braniște – fără portofoliu; 15. Octavian Goga – fără portofoliu. La 17 decembrie 1918, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop și Vasile Goldiș sunt numiți miniștri fără portofoliu în guvernul condus de Ionel Brătianu, de la București. Astfel, portofoliile primilor doi din Consiliul Dirigent se desființează, iar în locul lui Vasile Goldiș, la Culte și Instrucțiune Publică, este desemnat Valeriu Braniște. La 14 decembrie 1918, Consiliul Dirigent înființează Gazeta Oficială, care apare neîntrerupt, la Sibiu, până la 31 martie 1920. Ea publică hotărârile Marelui Sfat al Transilvaniei, decretele, ordonanțele, notele circulare și alte decizii ale Consiliului Dirigent. În anunțul ministrului Valeriu Braniște, nr. 5742, Sibiu 14 iunie 1919, publicat în Gazeta Oficială, nr. 35/16 iunie 1919, pp. 234-235, se înființează: a) 17 licee  de băieți – din care  8 licee complete (clasele I-VIII) și 9 deocamdată cu primele 5 clase românești, la poziția 5 figurând „Dragoș” – Sighet; b) 4 școli reale superioare (clasele I-V românești); c) 3 licee de fete deocamdată cu clasele I-V românești; d) 2 școli superioare de fete (clasele I – V), la Brașov și Sighet; e) 2 școli comerciale de băieți; f) 2 școli comerciale de fete; g) 6 Școli Normale,  5 de băieți (printre care și cea de la Sighetul-Marmației) și una de fete (Foto 2-3). După cum se remarcă, Sighetul, cu cele trei unități școlare, a jucat un rol important în creionarea viitorului sistem educațional ardelean, asemenea Clujului, fiind întrecut doar de Arad și  Brașov (cu 4 unități de învățământ), dar peste orașe precum Oradea, Sibiu sau Târgu Mureș (cu câte 2).

La doar două luni de zile de la acest decret, Gazeta Oficială, nr. 48/16 august 1919 publică Comunicatul șefului resortului de culte și instrucțiunii publice, Valeriu Braniște, și anume numirea pentru trebuinţele învăţământului secundar de stat a patru directori regionali (prodirectori, directori supremi) după cum urmează: în circumscripţia Sibiului Andrei Bârseanu, fost profesor la Şcoala Centrală din Braşov; în circumscripţia Cluj Dr. Valeriu Seni, fost profesor la liceul Năsăud; în circumscripţia Oradea, Dr. Alexandru Pteancu, fost profesor la Beiuş, iar în circumscripţia Timişoara, Ioan Petrovici, fost profesor la liceul din Braşov. Prin acelaşi act sunt numiți și directorii pentru liceele nou înfiinţate, după cum urmează:

  1. La Liceul „Gheorghe Şincai”(Baia Mare) Dr. Gheorghe Hetcou, fost profesor la liceul din Beiuş.
  2. La Liceul „Traian Doda” (Caransebeş) Sabin Evuţian, fost profesor la Şcoala Normală din Arad.
  3. La Liceul „Andrei Mureşanu” (Dej) Victor Motogna, fost profesor la liceul din Năsăud.
  4. La Liceul „Radu Negru” (Făgăraş) Dr. Traian Suciu, fost profesor la gimnaziul din Brad.
  5. La Liceul „Timotei Cipariu” (Ibaşfalău) Nicolae Negru, fost profesor la liceul din Blaj.
  6. La Liceul „Coriolan Brediceanu” (Lugoj) Dr. Victor Bârlea, fost profesor la Şcoala Normală de fete din Lugoj.
  7. La Liceul „Gheorghe Lazăr” (Sibiu) Dr. Ioan Bunea, fost profesor la liceul din Braşov.
  8. La Liceul „Regele Ferdinand” (Turda) Petru Suciu, fost profesor la liceul din Blaj.
  9. La Liceul „Mihai Viteazul” (Alba Iulia) Enea Zeflean, fost director la şcoala civilă din Abrud.
  10. La Liceul „Gheorghe Bariţiu” (Cluj) n-a fost repartizat nici un profesor.
  11. La Liceul „Aurel Vlaicu” (Orăştie) Ioan Cheri, fost profesor la gimnaziul din Brad.
  12. La Liceul „Emanoil Gojdu” (Oradea) Ioan Pap, fost profesor la liceul din Sibiu.
  13. La Liceul „Dragoş” (Sighet) Dr. Eugen Széles.
  14. La Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” (Târgu Mureş) Dr. Petru Hetcou, fost profesor la liceul din Beiuş
  15. La Liceul „Moise Nicoară” (Arad) Nicolae Mihulin, fost profesor la şcoala normală din Arad.
  16. La Liceul „Simion Bărnuţiu” (Şimleul Silvaniei) Dr. Ioan Osian, fost profesor la Beiuş.
  17. La Liceul „Mihai Eminescu” (Satu Mare) Dr. Vasile Lohan, fost profesor la liceul Seghedin.

Potrivit Anuarului Liceului „Dragoș-Vodă”, nr. 1/1920 cursurile au fost deschise la 10 octombrie 1919, cu discursul directorului Dr. Eugen Széles, din care la Centenarul CNDV s-a decis să fie stabilită și Misiunea Școlii: Să vă însămnați, că pentru voi muncim, pe voi voim să vă înarmâm cu armele științei, cinstei și omeniei, căci voi veți fi stâlpii, pe care se va răzima țara noastră scumpă în viitor.

După al Doilea Război Mondial, Liceul de băieți „Dragoș Vodă” își va modifica de mai multe ori numele, devenind rând pe rând, Liceu Mixt, (odată cu unificarea cu liceul de fete) Liceu Mixt „Filimon Sârbu”, Școala Medie Nr.1 Sighet, Școala Medie Nr. 1„Filimon Sârbu”, Liceul de cultură generală, Liceul „Dragoș Vodă”, Liceul real-umanist „Dragoș Vodă”, Liceul Industrial „Dragoș Vodă”, Liceul Teoretic „Dragoș Vodă”, pentru ca începând cu 1 septembrie 1999 să devină Colegiul Național „Dragoș Vodă”, iar 20 de ani mai târziu, Școală – Ambasador al Parlamentului European în România.

Autor, prof. Marius VOINAGHI
(dragoșist, promoția 1992)


Anexe

Foto 1: Consiliul Dirigent (sursa: www.ro.wikipedia.org).

Foto 2-3: Actul de înființare a Liceului de băieți „Dragoș” Sighet; mulțumesc Acad. Emil Burzo, președinte de onoare al Academiei Române filiala Cluj, pentru că mi-a pus la dispoziție documentul.

Foto 4: Corpul profesoral (1920), în centrul rândului de jos, Dr. Eugen Szeleş (sursa: arhiva CNDV).

Foto 5: Pagina 3 din Anuarul I, Tipografia Culturală Societate pe Acții, Sighetul Marmației, 1920.


Bibliografie:

Alexandru Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Editura Gutinul Baia Mare, 1997, pp.201 – 202.

Vasile Anișorac, Liceul „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Monografie 1919-1996, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012, pp.39-50.

Gherheş Ilie, Maramureş: delegaţii cu credenţional, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918,  în Acta Musei Maramorosiensis, Sighetul Marmaţiei, 2017, pp. 201 – 204.

Marin Pop, Poziția lui Iuliu Maniu și a Partidului Național Român din Transilvania în problema dizolvării Consiliului Dirigent, în Caiete Silvane, 2020, pp. 29-33.

Constantin Băjenaru, Consiliul Dirigent și problematica școlară din Transilvania (decembrie 1918-aprilie 1920), în Acta Terrae Fogarasiensis, VIII, Editura Negru Vodă, 2019, pp.268-276.

Vasile Popeangă, Mărturii transilvănene despre acte creatoare de pedagogie românească, Arad, 2007, pp. 105 -106.

Academia Română, Istoria românilor , vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pp. 525 – 526.

Marius Voinaghi, Livia Ardelean, Anca Costin Hendea, Florin Dragoste, Klara Gu;eth, Teofil Ivanciuc, Istoria Maramureșului. Manual pentru liceeni, Editura Valea Verde, 2020, pp. 86-89.

 

Sitografie:

https://axa-cndv.ro/osuta/sample-page/istoricul-colegiului-national-dragos-voda-sighetu-marmatiei/

https://dspace.bcucluj.ro/jspui/handle/123456789/143498 Decretele, regulamentele şi ordonanţele Consiliului Dirigent din Transilvania publicate în „Gazeta Oficială” din 1918-1920.

https://sites.google.com/view/cndv-scoala-ambasador/

 




CARITAS – Raport de activitate pe anul 2022

Prin cele 21 de servicii sociale acreditate, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a oferit sprijin și ajutor pentru 2.442 de persoane aflate în dificultate, din care 459 au fost refugiați ucraineni.

În anul 2022, Organizația Caritas a privit dificultățile ca provocări, în locul problemelor s-a concentrat pe soluții, doar astfel a reușit să continue să furnizeze servicii sociale în contextul pandemiei, crizei energetice și a războiului din țara vecină. Eforturile organizației depuse în vederea îmbunătățirii calității vieții persoanelor vulnerabile au fost sprijinite de parteneri interni și externi, persoane fizice și juridice prin proiecte comune, sponsorizări, donații și feedback-uri pozitive. Organizația aduce mulțumiri și pe această cale tuturor persoanelor care au sprijinit activitatea sa socială în cursul anului trecut. De asemenea, Caritas le mulțumește reprezentanților mass-media pentru că au informat regulat și corect cititorii lor în legătură cu activitatea organizației.

Activitatea socială are întotdeauna și rezultate obiective, concrete. Acestea sunt comunicate de către Caritas publicului la începutul fiecărui an în forma unui raport de activitate. Iată care au fost cele mai importante realizări în principalele sale domenii de activitate.

Domeniul serviciilor sociale destinate copiilor

Centrele pentru copii ale Caritas din Satu Mare, Ardud, Turulung și Baia Mare au asigurat servicii cu caracter pedagogic, psihologic și social pentru 455 de preșcolari și școlari proveniți din medii defavorizate.

Neprelungirea stării de alertă a făcut posibilă derularea de activități cu participarea a unui număr mai mare de copii, precum și organizarea unor programe comune cu alte centre ale Caritas și cu unitățile școlare partenere. După o pauză de doi ani, au repornit lecțiile de percuție la „Casa Prieteniei” și în luna august a avut loc și tradiționalul concert de tobe al centrului.

Pe lângă programul „CoFa” („Copil și Familie”) și „Șansa mea” care contribuie an de an la diversificarea activităților asigurate de centrele de copii ale Caritas, în 2022, organizația a reușit să lanseze un proiect major având ca titlu: „Conexiune Interetnică”. Proiectul este implementat de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în calitate de promotor și Primăria Comunei Turulung, alături de Școala Gimnazială Turulung, în calitate de parteneri, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate.

Domeniul serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități

În anul 2022, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a furnizat servicii sociale pentru 289 de copii și adulți cu dizabilități.

Ieșirea din starea de alertă a avut un efect benefic și asupra programelor oferite copiilor cu dezvoltare atipică și cu dizabilități. Anul trecut, Centrul de reabilitare „Sfântul Iosif” din Satu Mare și Centrul de reabilitare Carei au marcat împreună Ziua Copilului și au fost organizate și tradiționalele ateliere de creație înainte de sărbătorile creștine, la care, alături de copiii beneficiari ai celor două centre au fost prezenți și membrii lor de familie.

În jur de 150 de pedagogi au participat în luna octombrie, la Satu Mare, la conferința de încheiere a proiectului Erasmus+ „Terapie asistată de roboți educativi pentru copii cu dizabilități”. Proiectul a fost implementat de Centrul de reabilitare „Sfântul Iosif” al Caritas, în parteneriat cu Fundația „Csodavár” (Budapesta, Ungaria) și Fundația „Talentum Cassoviensis” (Cașovia, Slovacia). Obiectivul proiectului a fost să ofere idei și inspirație psihopedagogilor și părinților în utilizarea roboților educativi în terapia copiilor cu dizabilități. Un rezultat important este lansarea paginii de web Robooks, accesibilă gratuit, în patru limbi: română, maghiară, slovacă și engleză.

Odată cu ameliorarea situației pandemice s-a diversificat și paleta de programe oferite de Centrul pentru viață independentă pentru persoane adulte cu dizabilități „Casa Perla” din Homorodu de Jos. Beneficiarii unității au fost în excursii, au vizitat orașul și chiar și Târgul de Crăciun.

Domeniul serviciilor sociale destinate persoanelor în vârstă – programe pentru seniori și îngrijire la domiciliu

Pentru organizație a fost o reușită importantă că în luna decembrie 2022, activitatea Centrului său de zi pentru vârstnici „Sfântul Iacob” din Satu Mare a fost apreciată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale ca model de bune practici.

Anul trecut, Caritas a finalizat cu succes implementarea a două proiecte POCU. La finalul lunii iunie, organizația a încheiat proiectul „Împreună pentru vârstnicii noștri!”, implementat la Baia Mare. Pe durata proiectului, prin cele patru servicii sociale furnizate, un număr de 196 de vârstnici băimăreni au primit sprijin, din care 134 au depășit situația de vulnerabilitate dată de izolarea la domiciliu.

În luna august s-a încheiat proiectul „Implicat și activ la vârsta înțelepciunii”, implementat de Direcția de Asistență Socială Satu Mare (DAS), în calitate de aplicant principal și Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în calitate de partener. În cadrul acestui proiect au fost înființate două servicii sociale noi: Centrul de zi pentru vârstnici de pe aleea Jiului care funcționează sub egida DAS și Masa pe roți, serviciu social care face parte din structura Caritas. În cele 25 de luni de furnizare a serviciilor, 197 de vârstnici au primit sprijin, din care 157 au depășit situația de vulnerabilitate dată de izolarea la domiciliu, segregarea socială.

Centrele de îngrijire la domiciliu ale organizației din Satu Mare, Ardud, Carei și Sighetu Marmației au oferit și în anul 2022 îngrijirea necesară pentru seniorii cu boli cronice. Anul trecut, Centrul de îngrijire la domiciliu „Sfântul Carol” din Sighet a funcționat cu sprijinul Asociației „Cunoaște-i Nu Discrimina”. Datorită acestui parteneriat, centrul a avut un an cu rezultate frumoase.

În cursul anului trecut, Organizația Caritas a avut 612 beneficiari de vârsta a treia.

Domeniul serviciilor sociale de suport și intervenție

Numărul beneficiarilor acestui domeniu a crescut semnificativ în anul 2022. Motivul a fost, pe de o parte, că a crescut numărul persoanelor aflate în dificultate care s-au adresat organizației pentru sprijin, iar pe de altă parte, Caritas s-a implicat activ în ajutorarea refugiaților ucraineni încă din primele zile. Numărul total al beneficiarilor ai acestui domeniu a fost de 1.086, din care 459 au fost refugiați ucraineni.

Cantinele sociale și serviciile de masa pe roți din Satu Mare și Baia Mare ale organizației au pregătit regulat prânz gustos semenilor aflați în nevoie. Centrul de Resurse pentru Integrare Socială și Profesională din Satu Mare a acordat persoanelor aflate în dificultate atât sprijin imediat, cât și pe termen mediu, fiindu-le alături în procesul de depășire a situațiilor de criză.

În ajutoarea cetățenilor ucraineni care s-au confruntat cu lipsuri din cauza războiului, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare s-a implicat pe mai multe planuri. În primul rând, a oferit ajutor, servicii sociale și cazare temporară pentru ucrainenii care s-au refugiat în România. Paralel, organizația și-a asumat un rol și în ameliorarea dificultăților pe care le-au întâmpinat cetățenii rămași în Ucraina. În cadrul acțiunii inițiate de UDMR Satu Mare, Caritas, alături de Serviciul de Ajutor Maltez, s-a implicat în colecta organizată în vederea ajutorării semenilor nevoiași din Beregovo. În cursul anului, prin intermediul organizației Caritas au ajuns în Ucraina 30 de tone de alimente, articole de igienă și alte bunuri de primă necesitate provenite din colecte organizate de partenerii Caritas din străinătate.

Proiectul „Apel de urgență pentru Ucraina”, implementat de Organizația Caritas, finanțat de Rețeaua Caritas Internaționalis prin Confederația Caritas România a făcut posibilă ajutorarea refugiaților cazați în Sighetu Marmației, Baia Mare, Satu Mare și în localitățile din apropierea acestor municipii.

Eforturile organizației depuse în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață a oamenilor ucraineni a fost recunoscută atât de Primăria Municipiului Satu Mare, cât și de Primăria Municipiului Sighetu Marmației.

Planuri noi

În anul 2023, organizația și-a propus să deschidă un nou centru social acreditat, să îmbunătățească calitatea serviciilor oferite prin modernizarea echipamentelor de lucru, și ceea ce este cel mai important și totodată cel mai greu în fiecare an, să asigure fără întrerupere, la obișnuitul nivel de calitate furnizarea serviciilor sociale pentru toți beneficiarii săi – ne-a informat directorul adjunct al Caritas, Zsolt Lieb-Nemes.

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare




Însingurarea cu singurătatea ei… (Ileana Pisuc)

„Singurătatea aduce înțelepciune dar, pentru persoane nepregătite, poate fi nociv” (Mircea Danieliuc)

Singurătatea, acest sentiment care, vrînd-nevrînd, a existat și există dintotdeauna, a ajuns ca azi să constituie un adevărat flagel în lumea toată. E legat de orice ieșire din normal, de orice derapaj de la calea unei conduite dintr-o societate sănătoasă.

Abundă informații de genul: sinucideri, atacuri armate, jafuri, violuri, care la urmă se dovedesc a fi rezultatul unor acțiuni, a unor dezaxați, frustrați, care oricum nu mai au ce pierde. În mintea lor, doar așa mai pot să atragă atenția asupra lor, că nu mai pot să se ascundă, că au o suferință(psihică) că poate nu au fost ascultați la timp, că poate au fost singuri!

Noi, cei de pe margine zicem că nu aceasta este calea, dar nu toți dispun de discernămînt și se manifestă cum cred ei de cuviință. Din păcate, cam nimeni nu are timp să-și aplece urechea și inima la cel care ar avea nevoie să fie ascultat. Alergăm bezmetic, fiecare în direcția lui, rare sunt ocaziile în care să ne oprim față în față cu cineva, să facem o pauză pentru a-l asculta și apoi s-o luăm iar din loc, fiecare către Singurătatea lui…

Singurătatea are două fațete: una, atunci cînd prin anumite conjucturi nefaste, rămîi chiar singur, sau atunci cînd, cu toate că ești înconjurat de mulțime, tot singur ești. Eu zic că în primul caz încă mai ai o șansă să ieși la lumină, să te vindeci. Totul e să te repliezi, să te regăsești tu pe tine și să cauți soluții. Dacă știi să-ți gestionezi bine singurătatea, ești salvat! Să cauți să-ți drămăluiești timpul, să te ancorezi în niște activități care-ți aduc mulțumire și pe care, poate, le-ai tot amînat. Să-ți fructifici niște talente lăsate în fază latentă, să reînvii niște conexiuni de care n-ai avut timp, să refaci niște punți lăsate în paragină, dar de care acum ai în sfîrșit nevoie.

Altfel, te paște cea de-a doua fațetă a singurătății, aceea de a te simți singur în doi, sau chiar într-o mare de oameni.
Poți să fii un singuratic și un neînțeles cu toată gălăgia lumii! Tu cu Tine ești Singur! Văd din ce în ce mai des cupluri care nu mai au ce-și spune. Sunt secați de orice sentiment sau dorință de comunicare. Fiecare cu gadgetul său în față, trăind într-o lume iluzorie. Copiilor li se aplică aceeași metodă de alienare închizîndu-li-se gura nu cu biberonul ci cu telefonul (de ultimă generație!). Și așa, fiecare în lumea lui, trăiește într-o „bulă” , care-i separă de viața adevărată, trăită și simțită pe viu.

Ilean PISUC