Maramureșul are foarte mulți prieteni constanți, implicați, dezinteresați, conectați pasiunii nemercantile pentru zona noastră. Printre Oamenii cu toate sentimentele dedicate – din pură dragoste! – Maramureșului se numără și japonezul Miya KOSEI. L-am reîntâlnit pe japonezul – maramureșean la Sighet (la Librăria Luceafărul), la sfârșitul lunii trecute (ianuarie), după mai mulți ani în care a lipsit din „peisajul” nostru. A revenit în România în primul rând pentru a participa la expoziția de la Oradea „Expo Foto Art” (vernisajul a avut loc în 24 ianuarie 2023, expoziția fiind deschisă până în 17 februarie 2023), unde i-au fost expuse fotografiile (72 de imagini alb – negru) pe care le-a realizat în regiunea noastră de-a lungul anilor, expoziție având un titlu sugestiv „Maramureșul Centrul Lumii/ Maramures the centre of the world” dar și pentru a face un tur de țară (Sighet, Cluj, Iași, Delta Dunării etc). Poate, poate, expoziția va ajunge și la Sighet?!…

Cred că prietenul nostru Miya Kosei a făcut – altruist – mai mult pentru Maramureș decât multele instituții de stat, implicate în promovarea turismului. Prima expoziție cu tema Maramureșului a oferit-o parizienilor prin anii ‘70 urmată de o alta, mult mai generoasă, în capitala Franței (1998) și la Beauvais (2014). Numeroasele albume publicate și vizitele prin multe alte țări ale lumii în care „vorbea” prin imagini despre România, despre Maramureș, au fost pași eficienți în maximizarea vizibilității zonei noastre în lumea largă.

Miya Kosei este cunoscut și ca prozator, poet, eseist, având publicate până acum 12 cărți; se exprimă dezinvolt dar cu discreție atât în română cât și în franceză, maghiară, rusă. Deși descinderea la Sighet a fost de scurtă durată, pe lângă bucuria revederii am primit și un „cadou”, oferta de-a publica un nou album foto cu imagini din Maramureș la Editura Valea Verde („tentativă” de publicare pe care am mai avut-o în urmă cu aproape zece ani).

Kosei Miya s-a născut în 1937 la Tokio. A studiat literatura, arta, istoria, etnologia, economia și sociologia. Eseist și autor de lucrări documentare, și-a început cariera ca redactor la revista Weekly Book Review, unde a lucrat între 1958 și 1964. În 1965 descoperă România. Entuziasmat de țara noastră și mai ales de Maramureș, va reveni aici de peste 200 de ori.

Multe dintre cărțile sale și câteva albume de fotografii, „Romanian Rhapsody (Tokio, 1986),  „Europa Orientalis  – Romanian Red Rose” (Tokio, 1991), „La Roumanie des quatre saisons” (Paris, 1997); „Maramureşul” (Bucureşti, 2000), „Romanian Anthem – Europe of Europe” (Tokyo, 2002),  „Romania – People, Alcohol, Songs” (Tokyo, 2002), „The People of Sheep and Fir” (Tokyo, 2007), „Song of the Sheep and the Fir” (Tokyo, 2008), „Maramureş – In a Small Village in Romania” (Tokyo, 2008),  „Maramureșul meu/ My Maramureș” (2015), „Maramureș, centrul lumii/ Maramures the Center of the World” (2016) etc. sunt consacrate României, Maramureșului.

A participat la numeroase expoziţii internaționale, dintre care amintim: „Rumänische Rhapsodie”, Viena (Kittsee), Ethnographisches Museum Rathaus, 1996; „Rapsodia Romena”, Veneţia, Palazzo Correr, 1997; „La Roumanie des quatre saisons. Le Maramures photographié par Kosei Miya”, Paris, Musée de l’Homme, 1998; „Maramureş”, New York, East and West Gallery, 1999; „Maramures”, Auckland, Green Gallery, 2012; „Maramures – la vie, les homes”, Beauvais, Théâtre du Beauvais, 2014; „Maramures – Authentic Life”, Philharmonie Ekaterinburg, 2015; „Romania”, Yuzhno-sakhalinsk, Puppet Theatre, Sakhalin, 2015.

A fost distins cu importante premii: Child Welfare Culture Award (Japonia), Medalia culturală a Guvernului României, membru onorific al Institutului Cultural Român (ICR).

Oare ce face și cum face fotografie Miya Kosei? „Am încercat să rețin obiectele cu inima. Mai multe decenii am încercat să surprind mai degrabă lucruri invizibile.” (Miya Kosei)

 Mulțumim, prietene Miya Kosei!

 Ion Mariș

Duminică, 12 februarie 2023, de la ora 14:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighet a avut loc o Expoziție de tapiserie cu lucrări create de Ioan Johnny Popescu (lucrări din colecția d-nei Ardelean Elisabeta – Jiki).

Foto & video, dr. Sorin Markus

Vremuri tulburi, gânduri întunecate, decizii alarmante. Ne naștem, „trăim”, murim. Dar oare, înainte de-a muri, trăim sau doar… supraviețuim? Ultimii ani ne-au așternut în viețile noastre întâmplări greu de înțeles. Unele au trecut… altele nu, dar vor trece. Nimic nu e pentru totdeauna!

Ce rămâne după toate aceste avalanșe de evenimente? Iubire, repulsie, tristețe, îngrijorare, bunătate… SPERANȚA? Trag nădejdea că, deși nu ne aparține nimic, noi aparținem CUIVA, iar această certitudine mă ajută să văd culorile din acest peisaj cenușiu, pe care, recunosc, nu l-aș dori nici ca acțiune a unui film. Noi, toţi, vom avea dezamăgiri şi vom fi descurajaţi – aceasta face parte din viaţă – dar, dacă vom avea credinţă, neajunsurile noastre vor dura doar o clipă.

Și totuși… ce rămâne? Mi-ar plăcea ca răspunsul la această întrebate să fie: iubire, empatie, duioșie, înțelegere, recunoștință, candoare…Este o mare binecuvântare să ai pace interioară, să ai o „asigurare”, să ai spiritul liniştii şi calmului interior în momente de tulburarea şi luptă, în momente de tristeţe şi dificultăţi. Este o mulţumire pentru suflet să ştii că Dumnezeu este la cârmă, că El este conştient de circumstanţele copiilor Săi şi că noi ne putem pune, cu siguranţă deplină, încrederea în El.

Încerc să descifrez de ceva vreme mesajul transmis prin ultimele evenimente din viețile noastre, însă nu e de-ajuns, simt că e nevoie de noi toți pentru a rezolva aceasta ecuație cu atâtea necunoscute.

Ceea ce cred este că doar Bunătatea și Frumusețea UMANĂ vor salva lumea! Efortul de a face fapte nobile, chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de un nor de nefericire, ne va scoate, în cele din urmă deasupra, la lumină.

Nimic nu e ușor în viața, dar cu puțină „dulceață” a sufletului putem schimba acest gust amar care persistă de ceva vreme.  Ce ne costă să fim buni? E posibil să fi uitat a zâmbi și mai cu seama a îmbrățișa, dar putem învăța din nou, chiar de la proprii copii, bunici, iar dacă nu-i avem, cu siguranța  vom întâlni un zâmbet cald în drumurile noastre de zi cu zi. Dacă nici asta nu merge, vă trimit chiar eu o îmbrățișare mare, mare… sper să persiste.

Cred cu tărie faptul că cel mai bun remediu sufletesc este… închiderea televizorului. Cred  că această abordare ar „salva” ale nostre suflete tulburi. Neliniștea sufletească este generată de ceva, e important să găsim factorul perturbator. Trebuie să înțelegem că înainte de-a fi de folos cuiva, e nevoie să fim noi bine. Din fața televizorului nu putem schimba nimic, doar starea noastră psihică în rău. Știu că nu-i ușor, dar mai știu și faptul că nimic nu e imposibil! Putem! Fericirea trebuie câştigată de la o zi la alta, dar merită efortul.

Noemi BOJE

Foto: Ion Mariș („The Fallen Angel” , sculptură de Jerzy Fober)

Rotary Club Sighet oferă sighetenilor un alt eveniment de excepție: recitalul extraordinar al painistului și compozitorului Teo MILEA (Canada).
Recitalul va avea loc vineri, 03 martie 2023, ora 19:00, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet (partenerul Rotary în proiectele muzicale), sala „Monica Chifor”.

Prețul unui bilet – 35 lei/ persoană. Biletele urmează să fie puse în vânzare începând cu data de 17 februarie 2023 la sediul Școlii de Muzică Sighet (str. M. Eminescu, nr. 6).

Parteneri/ sponsori: Salut, Sighet!, Hotel Grădina Morii, Aska Grafika, duBoar.

***

Despre Teo Milea

După un număr impresionant de peste 400 de concerte, susținute pe scena națională și internațională în zona muzicii clasice, Teo MILEA schimbă macazul muzical în 2012. În scurt timp de la primul concert cu propriile compoziții, reușește să se poziționeze ca etalon în muzica neo-clasică, crossover, devenind unul dintre artiștii preferați ai publicului tânăr din România. Sălile de concerte ajung să fie neîncăpătoare, pentru că energia ce-i țâșnește din pian transmite stări în zeci de culori, umple goluri, generează imagini, purtându-te în lumi noi, neexplorate încă.

Teo MILEA a colaborat cu Opera din Viena, a fost invitat să concerteze pe scena Festivalului Internațional Altres Musiques din Benicassim, Festivalului Internațional de Jazz Gărâna, Festivalului Internațional JazzTM, Festivalului Internațional de Teatru Clasic din Arad. Este primul pianist din lume invitat să-și interpreteze propria muzică la sediul Comandamentului NATO din Bruxelles și primul pianist care urcă pe scena Festivalului Internațional de Balet din Dortmund.

Cel mai nou album al său, Open Minds, se bucură de atenția radiourilor internaționale de profil, fiind declarat câștigător la categoria “Classical Album of the Year 2015” de SoloPiano.com din Statele Unite. Cu doar un an înainte, albumul său de debut – On white… and black keys, urca pe locul 2 în același clasament.

Mutat în Canada în anul 2015, Teo Milea își păstrează marca distinctivă europeană și continuă seria concertelor desfășurate cu casa închisă, în noul său oraș adoptiv, Toronto, fiind descris de presa locală de limba română drept: „tânăr fără vârstă, înțelept în muzica lui mai mult decât veacul, artist în gesturi, cu o charismă absolut specială, într-un recital de o oră”. (M. Manea)

În 2016, Teo Milea reușește calificarea sa în Top 4 Finaliști ai cunoscutului concurs “Searchlight” organizat de Radio CBC Canada, fiind primul instrumentist care ajunge atât de departe în această competiție, cu o piesă compoziție proprie de pian solo – “Irreversible” – și câștigă totodată și Votul Popular, din peste 2000 de artiști înscriși. De asemenea, în același an, Teo Milea a fost invitat de Koerner Hall Toronto să susțină concertul Postlude dedicat bine-cunoscutului pianist Italian Ludovico Einaudi. În 2019 Teo Milea este invitat din nou în cadrul programului Postlude, de această dată după concertul îndrăgitei Mariza.

„El nu cântă la pian, ci interpretează cu tot ce are, dincolo de muzica extraordinară care îi iese din degete, felul în care întregul lui trup povestește ceea ce cântă e dincolo de cuvinte. Întâlnirea cu muzica lui Teo Milea intră în categoria iubirilor la prima audiție. Vă veți întoarce mereu la madlenele sale acustice, pentru încă puțin din acest medicament pentru suflet ce iese din degetele lui. Ascultați-l, e soundtrack-ul perfect pentru multe momente din viață.” (A. Demirgian)

Web: http://teomilea.com
Facebook Page: https://www.facebook.com/TeoMilea/
Soundcloud: https://soundcloud.com/teomilea
Youtube: https://www.youtube.com/user/teomilea

Raluca Milea 
Artist Manager

Centrul Cultural Sighet, Consiliul Local și Primăria Sighet, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala Maramureș și Colegiul Național „Dragoș – Vodă” organizează în data de 14 februarie 2023, ora 12:00, la Centrul Cultural din Sighet, evenimentul „Când sunt adevărați, poeții nu au moarte”, pentru a marca 88 de ani de la nașterea poetului Grigore VIERU.

Din program:

•  Evocarea poetului Grigore Vieru – prezintă prof. Doina Voina,
• Recital de muzică și poezie pe versuri de Grigore Vieru interpretat de un grup de elevi de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet coordonați de profesorii Raluca Lozba, Otilia Chindriș și Lenuța Petrovan,
• Micro-recital susținut de cunoscuta interpretă Ileana Matus pe versurile poetului Grigore Vieru.

Centrul Cultural Sighet

Cu fiecare zi care trece observăm (cine poate și vrea) cum se ,,strînge lațul” în jurul Pămîntului.
Pandemii, inundații, incendii, războaie, cutremure.
Parcă niciodată nu se succedau atît de repede ca în ultimii ani.
Se petrec, într-adevăr independent de voința noastră, dar sunt legate în același timp și de acțiunile oamenilor, unele directe și voite altele, nu.
Exact cum ne grăbim noi oamenii, nu avem timp, nu avem răbdare, tot așa și Pămîntul nu mai are răbdare cu noi!
Ne avertizează, ne mustră, iar în ultima vreme și-a pornit întreg arsenalul de corectare (sau corecție), poate, poate, învățăm ceva.
E atîta prăpăd și distrugere în jur, încît parcă și rîsul devine indecent. Se zice că ,,să te bucuri cu cel ce se bucură și să te întristezi cu cel întristat”…
Din păcate suntem o specie atît de ,,adaptabilă”, încît nu prea facem diferența între bine și rău, suntem atît de aplatizați în a reacționa la derapajele catastrofale.
Cu telefoanele în față ,,evadăm” în orice lume vrem (una virtuală), iar pe cea reală o percepem prea puțin.
Cutremurul din zilele acestea, din Turcia, a fost încă un avertisment că suntem niște ,,gîngănii” neajutorate, care dansăm pe o pojghiță subțire, care se poate sparge cînd aminte nu ne aducem…
S-a tot reluat înregistrarea cu sunetul lugubru scos din măruntaiele pămîntului prin scoarță în momentul cutremurului. Să știți ca acest,,muget” nepămîntean, care-ți bagă moartea în oase, se aude de fiecare dată, atunci cînd se ,,buntuzuie” pămîntul. L-am mai auzit în timpul unei tornade care a măturat Texasul acum vreo trei ani.
E ceva nepămîntean,
Dar cel mai groaznic urlet peste toate, pe care nici un aparat nu l-a înregistrat a fost corul de plînsete ale celor prinși în măruntaiele contorsionate ale blocurilor prăbușite ca niște piese de domino, cu tot cu oamenii care la aceea oră dormeau.
Printre acele glasuri înfundate erau și mulți copii…
N-am somn cînd mă gîndesc la plînsetele lor înecate în praf și moloz, neștiind ce li se întîmplă cu ei, fără mami care să-i liniștească, sufocați în cele din urmă în întuneric și frig.
Toate lacrimile pămîntului laolaltă nu se pot compara cu plînsul unui singur copil, neajutorat, murind încet sub un munte de beton și fiare, care, cu o seară în urmă i-a fost locuință caldă.
Știu, nu putem face nimic, suntem neputincioși în fața furiei naturii, dar măcar seara, înainte de culcare, cînd ne strecurăm în așternuturile pufoase și calde, să ne îndreptăm gîndurile către acei copii care s-au stins cu lacrimile înghețate, amestecate cu noroi, într-un coșmar neînchipuit vreodată!

Ileana Pisuc

Foto: preluare Internet

După un număr impresionant de peste 400 de concerte, susținute pe scena națională și internațională în zona muzicii clasice, Teo MILEA schimbă macazul muzical în 2012. În scurt timp de la primul concert cu propriile compoziții, reușește să se poziționeze ca etalon în muzica neo-clasică, crossover, devenind unul dintre artiștii preferați ai publicului tânăr din România. Sălile de concerte ajung să fie neîncăpătoare, pentru că energia ce-i țâșnește din pian transmite stări în zeci de culori, umple goluri, generează imagini, purtându-te în lumi noi, neexplorate încă.

Teo MILEA a colaborat cu Opera din Viena, a fost invitat să concerteze pe scena Festivalului Internațional Altres Musiques din Benicassim, Festivalului Internațional de Jazz Gărâna, Festivalului Internațional JazzTM, Festivalului Internațional de Teatru Clasic din Arad. Este primul pianist din lume invitat să-și interpreteze propria muzică la sediul Comandamentului NATO din Bruxelles și primul pianist care urcă pe scena Festivalului Internațional de Balet din Dortmund.

Cel mai nou album al său, Open Minds, se bucură de atenția radiourilor internaționale de profil, fiind declarat câștigător la categoria “Classical Album of the Year 2015” de SoloPiano.com din Statele Unite. Cu doar un an înainte, albumul său de debut – On white… and black keys, urca pe locul 2 în același clasament.

Mutat în Canada în anul 2015, Teo Milea își păstrează marca distinctivă europeană și continuă seria concertelor desfășurate cu casa închisă, în noul său oraș adoptiv, Toronto, fiind descris de presa locală de limba română drept: „tânăr fără vârstă, înțelept în muzica lui mai mult decât veacul, artist în gesturi, cu o charismă absolut specială, într-un recital de o oră”. (M. Manea)

În 2016, Teo Milea reușește calificarea sa în Top 4 Finaliști ai cunoscutului concurs “Searchlight” organizat de Radio CBC Canada, fiind primul instrumentist care ajunge atât de departe în această competiție, cu o piesă compoziție proprie de pian solo – “Irreversible” – și câștigă totodată și Votul Popular, din peste 2000 de artiști înscriși. De asemenea, în același an, Teo Milea a fost invitat de Koerner Hall Toronto să susțină concertul Postlude dedicat bine-cunoscutului pianist Italian Ludovico Einaudi. În 2019 Teo Milea este invitat din nou în cadrul programului Postlude, de această dată după concertul îndrăgitei Mariza.

„El nu cântă la pian, ci interpretează cu tot ce are, dincolo de muzica extraordinară care îi iese din degete, felul în care întregul lui trup povestește ceea ce cântă e dincolo de cuvinte. Întâlnirea cu muzica lui Teo Milea intră în categoria iubirilor la prima audiție. Vă veți întoarce mereu la madlenele sale acustice, pentru încă puțin din acest medicament pentru suflet ce iese din degetele lui. Ascultați-l, e soundtrack-ul perfect pentru multe momente din viață.” (A. Demirgian)

Web: http://teomilea.com
Facebook Page: https://www.facebook.com/TeoMilea/
Soundcloud: https://soundcloud.com/teomilea
Youtube: https://www.youtube.com/user/teomilea

Raluca Milea 
Artist Manager

Nota redacției: Recitalul pianistului Teo MILEA la Sighet, în organizarea Rotary Club Sighet și al partenerilor, va avea loc vineri, 03 martie 2023, ora 19:00, la Școala Gimnazială cu program suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet – sala „Monica Chifor”. Informații suplimentare în zilele următoare.

ABC
Șefa: „Scrie pă ușă, Mări! Să știuă că am primit lapte!”

Palavre
– Unu’de la noi din sat nu știu ce boală ave’, că numa’ nu îmbătrâne’ .
– Interesant! Eu am auzit numa’ de îmbătrânire prematură… Și trăie’?
– Ba, de murit o murit de mult…

Plouă, plouă, plouă….
*
Un bade intră în taxi. Portiera nu se închide. Clientul: „Noa, nu pot, s-o înblocat… Or’ brațul meu…”
*
– Ne vedem la una mică mai încolo?
– Să vedem dacă mă lasă animalele…
– …Oi?
– Nu. Oile le-am vândut.

Soțior
Culoar de clinică. „Alo! Tu mai zăbăzești p’acolo?…”

Centrala-taxi
– Care aveți de schimbat 500 euro?
– Cu cât?
– Cu 49.
– Da’ cu 45 nu-i bine?… Hai, 48!…
– Nu vre’ numa’ cu 49. De-o oră mă poartă la toate casele de schimb!…
– … Da’ vre’ cumpăra capre?!

Maturizare…
La Meniul zilei. Fetița se hotărește pentru ciorbă, bunica pentru iahnie.
– Aduceți și o bere! – zice bunica în drum spre masă.
– Și mie un suc! – sare nepoata. (Are cercei mari, mari.)
– De care bere?
– Lăsați că v-arăt eu de care-i place! Din asta își cumpără în fiecare zi – se apropie fetița de vitrina frigorifică.
Apoi, pregătește scaunul bunicii și o poftește să ia loc. După care, se așează și ea.

Moșu’ citit
– Cum să fie șnițelul? – întreabă sfioasă ospătărița un client mai în vârstă, pedant.
– Din ceafă! – se răstește el.
– Nu din cotlet?
– Nu.
– În pesmet sau în ou?
– Adică vienez sau parizian?
– …Nu știm noi atâtea!
– Vienez. Mai citim…
Intră două tinere vopsite la greu, în blănițe artificiale:
-Bună ziua! – ne salută ele.
-La revedere! – le răspunde domnul cu carte.
Ceilalți tăcem. Ci, domnițele nu. Reduc la tăcere clientul macho. Ceva despre educație. Acuma are ce citi..

Obscure
*
Februarie, frig. Arbori calzi la rîu. Grupul plimbăreților vine pe dig dezbătând, tot mai lent, mai masiv.
*
Ninge la Grădina Morii. Iza și Solovanul în de sine. „Unde-s copiii?” – mă înteb. Cum ridic privirea îi văd, cu părinții, la lecția despre zăpadă – astăzi în ucraineană.

Marin SLUJERU

Liceul Tehnologic Forestier (LTF) din Sighet a reușit o performanță deosebită. Propunerea de acreditare transmisă de către LTF pentru domeniul „Formare profesională”, din cadrul programului Uniunii Europene – Erasmus+, a fost aprobată de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) astfel încât instituția școlară sigheteană are pe următorii cinci ani posibilitatea de-a implementa multe alte proiecte în domeniul vizat.

Câteva detalii despre acest succes am primit de la două doamne profesoare de la Liceul Tehnologic Forestier, implicate în procesul de acreditare.

Cât de dificil și ce a presupus depunerea dosarului pentru acreditare? Ce puncte forte/ argumente a avut Liceul Tehnologic Forestier?

„Depunerea dosarului în vederea obținerii acreditării a presupus întocmirea clară și precisă a unui proiect – aplicație și a unui Plan de Dezvoltare Europeană Erasmus+ al Liceului Tehnologic Forestier. Obținerea acreditării presupune implementarea și desfășurarea mobilității Erasmus+ în țările partenere pe o perioada de 5 ani – 2022-2027.
Munca în echipa, buna colaborare și consecvența, au dus la îndeplinirea obiectivului nostru.
Educația promovată de școala noastră își propune să pregătească tinerii pentru o profesie, dar și pentru viață, pentru învățarea continuă. Scopul școlii noastre este, în aceeași măsură, să creeze forță de munca dar și să  modeleze caractere, să cultive integritatea, să dezvolte curiozitatea, respectul pentru învățare și autonomie a generației tinere. La nivelul instituției de învățământ, ne-am stabilit prioritățile pentru a asigura un sistem educațional care să le dezvolte tinerilor competențe și abilități precum încrederea în sine, capacitatea de a învăța continuu, interdisciplinaritatea și de a se integra cu ușurință în orice mediu sau grup social.
Echipa de conducere a Liceului Tehnologic Forestier, împreună cu cadrele didactice, continuă implicarea în proiectele educaționale finanțate prin Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+, în domeniul formării profesionale VET 2022-2027.” (prof. Maria Roman – director)

Ce beneficii concrete aduce pentru LTF obținerea acreditării Erasmus+?

„Obținerea acreditării aduce multiple beneficii. În primul rând îmbunătățirea competențelor didactice a profesorilor/ maiștrilor de specialitate de la Liceul Tehnologic Forestier, în perioada 2023-2027 prin participarea acestora la activități de formare continuă în instituții VET și companii din UE. De asemenea vorbim de receptarea de competențe profesionale și soft skills care sunt necesare pentru creșterea inserției pe piața muncii, prin activități de învățare în companii din Uniunea Europeana a formabililor VET în perioada 2023-2027. Și nu în ultimul rând, prin obținerea acreditării, va fi încurajată participarea la mobilitățile VET a elevilor cu oportunități reduse, care provin din medii defavorizate, în vederea reducerii și prevenirii abandonului școlar la liceul nostru.” (prof. Erika Sarkadi Csiszar – coordnator)

Felicitări echipei Liceului Tehnologic Forestier și la cât mai multe proiecte… vocaționale!

Ion Mariș

Un erou maramureșean pe care am avut ocazia și onoarea să-l cunosc personal, dar despre care am puține informații relevante este sigheteanul Ioan RUS de la Podul Ronișorii (zona unde locuiesc și azi membri ai familiei sale – frați, nepoți, etc ). Ne facem însă o datorie de conștiință de a-l menține viu nu doar în inimile noastre ci și în orizontul opiniei publice.

Student la Drept la Cluj în 1948, membru al grupului studențesc din cadrul organizației anticomuniste maramureșene conduse de profesorul Aurel Vișovan (alături de Vasile Popșa, frații Mihai și Grigore Șofron, Mihai Vlad și Mihai Pop ), Ioan Rus scapă de arestarea primului lot în august 1948 și participă la organizarea luptei armate anticomuniste din munți, în zona Ieud – Dragomirești, făcând parte din grupul Popșa, apoi după destrămarea acestuia din grupul Țibleșul (cu acțiuni atât în zona Maramureșului istoric cât și în zona Lăpușului) apoi retrăgându-se în zone izolate împreună cu camaradul Vasile Tivadar (tot din grupul Vișovan ) și în final singur, într-o casă nelocuită din Vadu Izei unde va fi în cele din urmă depistat, încercuit și arestat în martie 1953. Familia sa a fost de asemenea supusă multor percheziții și maltratări din partea Securității din Sighet, tatăl său fiind torturat în mod bestial, decedând în cursul aceluiași an 1953.

Judecat și condamnat, Ioan Rus va trece prin mai multe închisori comuniste – Oradea, Jilava, Gherla, Aiud, Satu Mare, fiind eliberat în 1964, odată cu ultimele loturi de deținuți politici. Se va stabili mai târziu la Baia Mare, unde se va realiza profesional atât cât i se va permite și familial, alături de soție și cei doi copii.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată !

Preot prof. Marius Vișovan

Am ales acest titlu pentru articolul de faţă, deṣi mai departe nu va fi vorba nici de doctorii (cu prima silabă accentuată) care îngrijesc bolnavii, nici de doctorii (cu ultima silabă accentuată), medicamentele pe care le luăm pentru vindecare.

Un singur cuvânt, doar un singur cuvânt scris, nu ne poate fi câteodată de-ajuns ca să-l pricepem.

Doctorii, sau doctorii?… După cum se vede, acelaṣi cuvânt, scris la fel, dar semnificaţia lui depinde de modul cum îl pronunţăm. E doar un exemplu. Ca el, sunt multe. Cu toate acestea, limba română scrisă continuă să fie lipsită de accentele care ar lămuri din start despre ce-i vorba, la ce se face referinţă.

Nu-i prima dată când mă plâng de indiferenţa cu care stâlcesc (unii dintre noi) limba română. N-am de gând să reiau nimic aici. De data acesta vreau să ridic aṣa, ca o „Suflare de vânt”, inspirat pentru expresia din ghilimele de titlul volumului cu 100 de poezii scrise ṣi cântate de Bob Dylan ṣi adaptate la limba română de Mircea Cărtărescu, o problemă.

Academia Română n-are nimic de zis? Un comunicat, ceva, acolo? Să ṣtim ṣi noi că există, că le pasă (academicienilor) despre ce se vorbeṣte ṣi cum se scrie ṣi se vorbeṣte româneṣte?

Citez din pressone.ro referitor la poemele lui Bob Dylan traduse: „Ceea ce îl face cu totul special este tălmăcirea poemelor de către Mircea Cărtărescu, în direcția căruia se îndreaptă majoritar speranțele românești la un Nobel literar […]. Rescris de Cărtărescu, Bob Dylan capătă viziune, așa cum are și în original: „Câţi ani pe pământ poate-un pisc să existe/ Până ce spălat e de mare?/ Şi câţi ani poate un popor să reziste/ Până la visata eliberare?/ De câte ori te prefaci că eşti orb/ Ca să nu vezi lumina cea mare?/ Răspunsul, prietene, e suflare în vânt/ Răspunsu-i suflare în vânt”.”

Pe 3 februarie 2023, pe www.cotidianul.ro se putea citi: „Mircea Cărtărescu nu prea are noroc atunci când vine vorba despre academii. Ani de zile s-a vehiculat că opera sa ar putea convinge membrii Academiei suedeze să-i ofere premiul Nobel. Nu i-a ieșit. Cel puțin deocamdată. Mai nou, ar vrea să fie membru al Academiei Române. Pare că nici aici nu i-a ieșit. Tot deocamdată.”

Nu-i treaba mea să-mi dau cu părerea dacă media de vârstă a academicienilor români ar trebui scăzută prin acceptarea unui nou membru ca Mircea Cărtărescu, dacă scriitorul merită sau nu Premiul Nobel pentru literatură. Pot, în schimb, să constat că din lunga listă de academicieni, cu arta scrisului se ocupă acum doar patru (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_membrilor_Academiei_Române).

Mi-am permis să (mă) întreb ce mai fac academicienii noṣtri pentru că uneori se dovedesc a fi
implicaţi în mersul ṣerpuit al lumii. De exemplu, pe 11 februarie 2017, se putea citi: „84 de academicieni români reclamă falsificarea istoriei, globalizarea, vânzarea pământului și pierderea resurselor. Iată apelul lor menit să prevină destabilizarea țării″. (sursa: http://www.cunoastelumea.ro)

Dacă citim ce scria pe https://www.libertatea.ro/stiri/frauda-academia-romana-indemnizatii-academicieni-murit-3065275 în 14 iulie 2020, cred că doctorii pentru suflet ne-ar prinde bine.

Măcar puţin, până trece o „Suflare de vânt”…

Horia Picu

Azi, 05 februarie 2023, Ioan J. Popescu ar fi împlinit 70 de ani. Din păcate ne-a părăsit mult prea devreme dar prietenii lui își vor aminti mereu de neobositul… Johnny.

Ioan J. Popescu (05 februarie 1953 – 14 septembrie 2017) a absolvit „International Teacher Training and Development College”, Budapesta (1996). A fost jurnalist şi reporter la Societatea Română de Radiodifuziune – Radio România Sighet. Autor a numeroase studii, articole şi emisiuni radio privind istoria Sighetului dar și a câtorva volume de autor. L-a preocupat istoria Sighetului cu accent pe istoria minorităţilor, a făcut traduceri din/ în limba engleză şi maghiară a autorilor originari din Sighetu-Marmaţiei.

Volume de autor și contribuții la alte apariții:

„Sehonnai költemények/ Poeme de niciodată” versuri de Echim Vancea (traducere Ioan J. Popescu; Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003).
„Jó bort iszunk/ Bem un vin bun”, versuri de Fábri Sándor (ilustraţia copertei; Editura Echim, Sighet, 2006).
„O istorie a evreilor din Sighet” de Ioan J Popescu (Editura Echim, Sighet, 2009).
„Epigrame şi catrene pentru prieteni” de Ioan Dorel Todea (ilustraţii; Editura Grinta, Cluj, 2011).
„Ló a tavon/ Calul lacurilor” de Szentmártoni János (traducere; Editura Proema, Baia Mare, 2011).
„Árnyékvásár/ Vânzarea umbrei” de Gheorghe Pârja (traducere; Editura Proema, Baia Mare, 2011).
„Evrei de seamă născuţi la Sighet” de Ioan J. Popescu (Asociaţia „Nordica”, Sighet, 2012).
„Zöld ország/ Țara verde” (antologie; Asociaţia SZMISZ, Sighet, 2012).
„Sighetul Marmaţiei” de Paul Zolopcsuk (traducere în engleză; Editura Valea Verde, Sighet, 2012).
„Janka” de Oscar Speace (traducere din limba engleză; premiera la Sighet cu Maia Morgenstern în rolul principal, regia lui Toma Enache, producător Rotary Club Sighet, 2012).
„Cartea sinagogilor – The Book of Synagogues” (volum bilingv, Editura Valea Verde, Sighet, 2014).
„Ghibborim. Evrei sigheteni în Primul Război Mondial – Jews from Sighet in the First World War” (volum bilingv, Editura Valea Verde, Sighet, 2015).
„În pas de 17” de Marin Slujeru (haiku-uri traduse în limba engleză; Editura Valea Verde, 2015).
„Evreii din Sighet. Scurtă istorie. 1600-1940” (Editura Valea Verde, 2016).
„History of Jews in Sighet. 1600-1940” (Editura Valea Verde, 2016).
„Tipografiile din Sighet”, (Editura Valea Verde, Sighet, 2016)

Salut, Sighet!

Nota redacției: Duminică, 12 februarie 2023, ora 14:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighet va avea loc o Expoziție de tapiserie cu lucrări create de Ioan Johnny Popescu (lucrări din colecția d-nei Ardelean Elisabeta – Jiki).

În această săptămână a fost prezentată publicului băimărean, cu ocazia vernisajului expoziției temporare „Dr. Vasile Lucaciu, Erou al Națiunii Române”, lucrarea omagială „Dr. Vasile Lucaciu – Pro sancta unione omnium romanorum”* sub coordonarea dr. Claudiu Porumbăcean, șeful secției de istorie din cadrul Muzeului Județean Satu Mare și apărută în condiții grafice excelente la editurile ARGONAUT și MEGA, Cluj Napoca în noiembrie 2022.

Îmi fac datoria și-l semnalez și publicului sighetean (și nu numai) iubitor de istorie. Proiectul editorial realizat de Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Județean Satu Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Muzeul Județean Satu Mare, îl are editor pe dr. Viorel Rusu, tehnoredactor Mirona Pintean și prefațat de către istoricul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, cuprinde cele douăzeci de articole și studii prezentate la Sesiunea de comunicări științifice de anul trecut cu prilejul centenarului trecerii la cele veșnice a marelui luptător pentru cauza națională.

Autorii au explorat presa vremii, au abordat aspecte mai puțin abordate în trecut din viața personajului central al cărții, fie prin identificarea de noi surse istorice, fie prin extinderea perspectivelor metodologice cu noi grile interpretative. Fotografiile de epocă sau din prezent, reproducerile din presa vremii, tablourile, documentele inedite permit cunoașterea unor detalii din trecutul „Leului de la Șișești”, fără de care reconstituirea biografiei sale ar fi fost mult mai aridă.

20 de studii sau articole, cum spuneam, tot atâtea motive pentru a citi cartea. Pentru date biografice istoricul Claudiu Porumbăceanu prezintă și bibliografia problemei și principalele monumente care ne amintesc despre prezența lui Vasile Lucaciu pe meleagurile sătmărene sau maramureșene, iar părintele Gabriel Augustin Horț parafrazează un articol apărut la 1 decembrie 1938 în revista „Nord-Vestul” Comemorarea unui martir al României: pr.dr. Vasile Lucaciu. Dualitatea biografică și comemorativă a unei personalități, ambele la fel de zbuciumate, starea de rezonanță a trecutului cu prezentul, despre libertate, „acțiunile oneste”, dar mai ales despre Omul – Idee și Omul – Statuie, în excelentul studiu semnat de Doru Radosav. Nu putea lipsi patrimoniul muzeal, este prezent și un istoric al colecțiilor cu caracter memorial de la inițiere (1968) și până astăzi, respectiv o incursiune istorico-muzeografică a „apostolului libertății noastre naționale”, aparținând lui Viorel Rusu, Luciei Pop, Danielei Bălu și Dianei Kinces. Universitarii Valentin Orga, Ion Cârja și Cecilia Cârja, cercetătorii Paula Virag, Marta Cordea și Cristian Mareș, prezintă ca într-un roller-coster prestigiul și autoritatea morală pe care Vasile Lucaciu a avut-o în cadrul Misiunii Patriotice Naționale din S.U.A (pe traseul Darnița, Siberia, Japonia, Youngstown etc.), în cadrul Legiunii Române din Italia (lagărul Avezzano, Marino, Roma – Piazza di Siena, Vatican), Geneva sau la Congresul de Pace de la Paris. Unele aspecte din viața privată și politică ale personajului central al volumului omagial sunt reevaluate în ziarele de limbă română Afirmarea (Satu Mare, 1936 – 1940 – Paula Virag), Lupta (București, 1892 – Mihaela Sălceanu) sau cele de limbă maghiară Pesti Napló și Ellennzék (Budapesta și Cluj, 1892 – 1894 – Lorincz Norbert, Szabo Zsolt), sau în studiul lui Viorel Câmpean dedicat Paulinei Șerbac, cea care i-a fost timp de 37 de ani alături în căsnicie; bonus, rolul Paulinei din piesa „Vasile Lucaciu” a lui Dan Tărchilă (1978) a fost interpretat de către două actrițe: Magdalena Cernat (1978) și Cerasela Stan (1988) la Teatrul Dramatic din Baia Mare. Lupta de pe frontul politicii din perioada antebelică (memorandistă, deputat de Beiuș în Parlamentul de la Budapesta cu cele 19 intervenții ale sale, una de 4 ore și jumătate, în refugiul din Vechiul Regat, când în 1915 a fost condamnat la moarte în contumacie) și interbelică (activitate după Marea Unire în Parlamentul României Mari) este prezentă în studiile venerabilului istoric Simion Retegan, și ale cercetătorilor Adriana Zaharia, Marin Pop, Augustin Țârău. Volumul se încheie cu studiul Șișeteni în Marele Război a cercetătorului băimărean Marius Câmpeanu și cu eseul profesorului Ioan Țiplea, Pr. Dr. Vasile Lucaciu: ultimul cărturar cruciat al unității și latinității valahe. Toate acestea pentru a întregi un model istoric, răspuns poate și pentru dilemele și căutările din prezent.
Și pentru că istoria este plină de miraculos, acte și evenimente care ne întăresc ca nație, am să închei prezentarea volumului cu răspunsul dat de Iuliu Maniu (de la a cărui moarte comemorăm 70 de ani) lui Vasile Lucaciu în ultimul său discurs-raport în Parlamentul României Întregite (30 iunie 1920): „Părinte Lucaci, departe să fie de mine gândul că să mă pun în discuțiune cu d-voastră. D-voastră ați fost o figură istorică a neamului românesc. Noi, părinte, când eram băieți, învățam însuflețire și dragoste de neam de la d-voastră am auzit cuvintele de înălțare și cuvinte cuminte, pentru apărarea existenței naționale.”

* lucrarea poate fi achiziționată contra cost de la standul de carte al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

prof. Marius VOINAGHI