La Sighet se vor distribui produse alimentare prin programul POAD

Primăria Sighet anunță că începând cu data de 09.01.2023, se vor distribui produsele alimentare din cadrul programului POAD pentru persoanele aflate în situații temporare de vulnerabilitate sau care sunt încadrate în grad de handicap accentuat și grav și au depus cerere în acest sens.

Predarea pachetelor se face personal, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială situat pe strada Dragoş Vodă nr. 35, de luni – joi între orele 09: 00 – 15 :00, iar vineri, în intervalul orar 09.00 – 13.00, pe baza actului de identitate.

Pentru informaţii suplimentare puteți contacta Direcţia de Asistenţă Socială la numărul de telefon  0262 /314579.

Sursă informație: Primăria Sighet




Permis pentru viitor – Înscrieri până în 24 ianuarie!

Programul Permis pentru viitor oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi.
Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.
Odată cu reducerea la 18 ani a vârstei minime de obținere a permisului de conducere pentru categoriile C, CE și la 21 ani pentru categoriile D, DE a crescut rolul programului Permis pentru viitor în integrarea tinerilor din mediile defavorizate pe piața muncii.
Programul, ajuns la cea de-a opta ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România.

Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 18 și 25 de ani care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.
Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 24 ianuarie 2023.
Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente:
– scrisoare de motivare personală
– anchetă socială
– declarație de susținere și mentorat pe perioada instruirii
– ofertă de preț de la școala de șoferi
– document despre nivelul studiilor absolvite
Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/permis

În decursul celor șapte ediții anterioare ale acestui program, 143 tineri au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar alți 41 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

Fundația Pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány
0755-045699
[email protected]
www.pentrucomunitate.ro
https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate




Recunoștința (Gheorghe Bărcan)

Recunoștința este o noțiune care cuprinde o obligație umană, de o deosebită frumusețe. Aceasta exclude recompensele. Obiectul ei este „un ajutor la nevoie”, „o facere de bine”.  „Vă mulțumesc”, e cea mai frumoasă și simplă răsplată, recunoștința, dacă se rostește; o lipsă de bun simț în caz contrar. Mai grav este atunci când nu numai că nu-ți mulțumește, dar cu prima ocazie se înlocuiește această simplă și frumoasă recunoștință cu „facere de rău”. Îl „apasă obligația” ce credea că o are și vrea s-o anuleze. Ea are multiple forme de manifestare. Sunt într-o largă varietate de exprimare, de la unul la altul și cred că nu se pot cuprinde într-un tot, într-un volum, pe toate și, probabil, specialiștii le pun doar într-un cadru general, în care fiecare și le poate cuprinde în cazuri mai semnificative concrete, exemple care n-au trecut în domeniul uitării.

Mai întâi trebuie să ai recunoștință față de Creator, pentru că exiști pe lume, aceasta făcându-se ușor prin rugăciune, smerenie și credință, proprie creștinilor, cu toate aspectele ei. De multe ori El te scapă de mari necazuri, cum au fost și sunt atâtea, deosebit de cumplite; în manifestare concretă în cazul meu, când spuneam : numai o minune mă mai poate scăpa și aceasta se producea. Ar fi cu totul anormal să nu aduci mulțumiri lui Dumnezezeu nici în aceste cazuri.

Este apoi recunoștința față de părinții tăi, care te-au adus pe lume și te-au crescut, cu multe greutăți, ei renunțând la multe bucurii și confort, nopți nedormite, cum au fost în vremurile copilăriei noastre. Crescând mai mărișor, cu războiul apropiindu-se de noi, cu multe bunuri rechiziționate, oameni plecați, și lipsind mâna de lucru, am înlocuit-o noi copiii, peste puterile noastre, tata fiind concentrat în armată. Eu la vârsta de 13 ani, lucram ca un adult la prășit, la coasă, la cărat capițe, când se îndoiau și botele și spatele de greutate. Nu eram forțați și o făceam din proprie inițiativă, alături de sora și fratele meu, mai mari, neputând sta de-o parte. Era și ca o recunoștință manifestată de noi pentru atâtea griji ce ne-au purtat părinții noștri.

Recunoștință îi port soției mele, Măriuca, care m-a acceptat ca soț, trecând peste toate restricțiile ce mi se puteau aplica. Împreună am dus viața pâna la această frumoasă vârstă, biruind greutățile, afecțiunile gave cardiace ce le aveam. Victoria mare a fost  sprijinul și susținerea copiilor noștri, Ana-Rodica și Victor-Gheorghe, cu care ne-a binecuvântat Domnul, ei ajungând la o pregătire solidă, de nivel universitar, care ne-a mobilizat și unit, peste toate greutățile.

Nu trebuie să uităm să păstrăm  recunoștință cadrelor didactice din învățământul primar și universitar (fără nominalizări), care cu multă grijă ne-au îndrumat și ne-au înzestrat cu o excepțională pregătire, care ne-a permis realizarea idealurilor de viață.

O mulțime de comentarii, deosebit de frumoase, plăcute, care mă scot din ceața timpului, prin care foști elevi de-ai mei, azi profesori, ingineri,… își exprimă recunoștința pentru pregătirea ce am făcut-o cu ei și i-am format pentru viațăț (Florica Vlad, soția inginerului Chiș Gheorghe, fost elev de al meu: „mi-a spus soțul meu că de nu predați dvs. matematica, el nu era inginer”!). Le mulțumesc mult și, în revanșă, am toată recunoștința, pentru caldele și atât de frumoasele aprecieri, comentarii, la adresa mea.

În prieteniile sincere, e firesc să se manifeste deseori recunoștințe reciproce, pentru multe situații de sprijin, care se produc în diverse forme.

Cu fratele meu, Bărcan Daniel, medic primar, am avut o înțelegere și un sprijin reciproc continuu, după cum era situația. Cu 11 ani mai tânăr ca mine, s-a stins din viață anul acesta, producându-ne o mare durere și un dezechilibru familial. Regret că nu i-am putut fi alături în momentele grele și nici nu am putut să fim prezenți la trecerea lui spre veșnicie, ci doar de departe am exprimat durerile și omagiul nostru. El a fost un sprijin deosebit pentru cei apropiați lui, pentru atâta lume din zonă și din alte părți, de multe ori  în probleme de viață. Director al Spitalului din Borșa până la pensionare, s-a zbătut mult pentru realizarea unei frumoase și eficientă bază medicală, la inițiativa și preocuparea lui realizându-se un spital de referință în Maramureș, pentru toate specialitățile.

M-a sprijinit în gavele mele afecțiuni cardiace, cu mulțime de internări la spitalul din Borșa, Baia Mare și Cluj-Napoca, trecând până la urmă cu bine peste această stare critică. Doamna doctor Ghicu, care m-a supraveghiat peste 15 ani, m-a trimis de două ori la terapie intensivă, de 10 si respectiv 6 zile și apoi m-a dirijat spre operație în Franța de două ori. La noi au refuzat să mă opereze, fiind în vârstă. În Franța m-a operat domnul doctor Marius Andronache, specialist în ablații cardiace, cu costuri minime, ajungând la stabilitate cardiacă și la acestă vârstă. Aceștia au fost îngerii mei păzitori și le voi purta o recunoștință vesnică, de viață.

Mai sunt multe alte situații, fără a le putea enumera, în care mulțumirea, recunoștința pentru faptele bune au fost la locul lor, atunci când ele s-au manifestat.

Am amintit că de multe ori lipsește aceea formă simplă de recunoștință, „mulțumesc”și chiar mai mult. Am să dau un exemplu legat de cele îndurate de mine, pentru a arăta că afirmația făcută nu este lipsită de conținut.

Am salvat pe un tânăr de chinurile detenției și poate chiar de „binefacerile” lui „Țurcanu”, aproape cu riscul vieții, el și tatăl lui fiind cei care aduceau fugarului mâncare, ai mei fiind plecați toată ziua la strânsul recoltei câmpului. Ei l-au și trimis la noi, atunci fiind în aceeași concepție de viață. Dar cu timpul acesta s-a bolșevizat, a „întors-o” și într-o întâlnire cu el la familia acestuia, în timpul „exmatriculărilor” mele, soția lui, pentru care eram o simplă cunoștință, fiind în afara „istoriei” mele, îmi spune: „Tu și cei ca tine nu trebuiau să iasă afară, chiar dacă vă mitraliau, pentru că ați fost și ați rămas dușmani ai patriei”. Instructaj luat de la soțul ei. Dumnezeule (!), mi-am zis ieșind afară, ștergâdu-mi lacrimile ce mi-au țâșnit din ochi! Ce mutații umanoide! Mai rău și mai crud ca torționarii! Iată pentru cine am suferit atâtea, cu prețul vieții! Dar dacă o singură persoană a meritat aceasta (și au fost mai multe, la trei bătrâni salvându-le viața), sacrificiul n-a fost degeaba.

Uluitor cât de multe modele de viață formează și deformează unele persoane, care se manifestă concret. Omul și Neomul ce-i reprezintă! În zonele noastre, poate și în altele, se reține constatarea: „Facerea de bine se pedepsește” sau „Cui îi dai a si, îți dă a muri„.

Gheorghe Bărcan
Minneapolis – Minnesota (USA)




Sonetul începutului de an

În Noul An trecut-am cu noroc
Că vremea cu poporul a ținut,
Nicio factură încă n-a durut:
Curent și gaz am mai avut în stoc.

Dar știm că se arată vremuri grele –
Nu de război ci de schimbări ni-i frică,
Că la Guvern veni-va alt Mitică
Ce ne-a conduce țara ca-n manele.

Da’ știm că viața-i dar cu sacrificii,
Că nu doar munca te înnobilează azi,
Și ne mirăm că sunt atâtea vicii

Care te-mping să urci sau chiar să cazi.
Dar, poate, după atâtea „artificii”
I-om trece-n index și pe retrogra(n)zi.

 

Ras Publica




Teofil Ivanciuc este preocupat și de istoria nobilimii maramureșene!

Recent a fost publicat un studiu care sintetizează câteva aspecte ale istoriei nobilimii maramureșene, cea mai numeroasă din Regatul Ungariei și, mai apoi, din Principatul Transilvaniei, respectiv din Imperiul Habsburgic.

Cu una din cele mai mari vechimi din regiune (primul nobil localnic fiind atestat în al doilea deceniu al secolului al XIV-lea), corpul nobiliar comitatens a fost alcătuit preponderent din români (de religie predominant ortodoxă și, apoi, greco-catolică), urmați de către maghiari (initial calvini iar apoi și romano-catolici) și de alte nații.

Astfel, numărul total al nobililor maramureșeni a ajuns, la apogeu, la aproximativ 30.000 de suflete, caracterul de „comitat nobiliar” al Maramureșului fiind dat, în proporție de două treimi, de micii nobili români, urmașii celor cca 280 de familii „antice” (atestate înainte de anul 1550), din care au provenit, apoi, restul.

Această stare a fost împărțită în două categorii principale: donatarii, adică nobilii vechi, proprietari funciari și scutiți de taxe (în majoritate români rezidenți ai așezărilor rurale), respectiv armaliștii, care dețineau doar un blazon însă nici un petec de teren, majoritatea ultimilor fiind vorbitori de maghiară din târgurile de coroană.

În comitat s-au aflat, conform articolului semnat de Teofil Ivanciuc, numai 36 de familii de aristocrați (23 conți și 13 baroni), dintre care doar 3 de-ai locului (2 maghiari de origine română și 1 evreu), la care s-au adaugat cei intrați în clasa superioară prin căsătorie.

Nobilii maramureșeni și-au obținut statutul privilegiat prin originea străveche și prin luptă, ei fiind de o vitejie redutabilă, dovedită în slujba regilor ungari, a principilor transilvăneni, respectiv a împăraților austrieci. Ei erau destul de pauperi, majoritatea locuind în reședințe țărănești (case de lemn), foarte puțini având conace sau curii de piatră, unul singur având un castel propriu-zis. Se mai diferențiau de restul și prin anumite elemente ale costumului purtat. Modestia lor materială se trăgea mai ales de la cutuma locală, care însemna împărțirea averii (și titlului) în părți egale între toți fiii familiei, neprivilegiind doar primul născut, precum în alte țări.

Nobilimea mică și-a pierdut drepturile în anul 1848, iar aristocrația, în anul 1919.

Lista nobililor prezentată în studiu, departe de a fi completă, conține în acest moment 1623 de patronime și variante, atât de maramureșeni get-beget (960 de nume, dintre care 659 de familii românești și 301 – maghiare, austriece ș.a.), cât și de nobili veniți – mulți dintre ei temporar – din alte părți, mai ales după anii 1700 (663 de patronime).

Articolul, apărut în „Revista arhivei maramureșene”, nr. 15, 2022, poate fi citit aici:

https://teofil-ivanciuc.weebly.com/din-istoria-nobilimii-maramure537ene-aristocra539ia-lista-numelor-de-familie.html

Salut, Sighet!




Anul 2023 să ne aducă doar surprize plăcute! LA MULȚI ANI!

Salut, Sighet!
urează colaboratorilor, cititorilor sigheteni și nesigheteni, de-acasă și din lumea largă:

LA MULȚI ANI!
Boldog új évet!
Felice Anno Nuovo!
Happy New Year!
Frohes Neues Jahr!
Bonne Année!
Щасливого Нового року!
Feliz año nuevo!
新年快乐!
Adveniens Annus vobis fulgida et optima portet!

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș




Semn de carte: ORAȘUL CU POEȚI. Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni!

„ORAȘUL CU POEȚI. Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni” (Editura Valea Verde, 2022) este un volum îngrijit de poetul Echim VANCEA (selecția textelor, prezentări și antologie), cuvânt înainte de Adrian Alui Gheorghe, designul copertei aparținându-i lui Attila Róbert Cosovan (Ph.D., Budapesta), lector de carte, prof. Brîndușa Oanța.

În volum sunt incluși 12 poeți: Doina Rândunica Anton (n. Petrulescu), Gheorghe Mihai Bârlea, Alexandru Dohi, Antonia Luiza Dubovici (n. Zavalic), Fábri Sándor, Vasile Gogea, Ieremia Lenghel, Ion Mariș, Vasile Muste, Gheorghe Pârja, Marin Slujeru, Echim Vancea. Plusul (+1) este asigurat de parodistul – prieten Lucian Perța care „scanează” în stilu-i caracteristic poeții antologați!

Lansarea volumului va avea loc la mijlocul lunii ianuarie 2023 într-o locație care va fi comunicată ulterior.

Salut, Sighet!




PoetikS – DEBUT – Diana Rednic

Te cânt de dor

iubesc să te cânt pe clapele albe,
pe cele negre le-am lăsat pentru revedere,
dar sihastrul cântec sună a moarte,
și inima inertă zace în durere.

urlă înfiorător notele pe portativ,
pentru compozitorul ce a uitat să zâmbească,
din toate una mi-a șoptit:
dacă viața n-o iubești,
ea n-o să te iubească.

…

iubesc să te cânt pe clapele negre,
da, poate ne-am revăzut,
dar n-a fost dulce revedere
tot mai tare m-a durut.

acum te cânt din nou de dor
cu un strop de disperare,
însă nimic nu e întâmplator,
noi ne vom întâlni,
în viața următoare.

***

Oameni

oamenii mereu au crezut că sunt niște vorbe
prea mari,
pentru un suflet atât de mic,
și niște dureri mult prea tari
pentru „adevărata lor durere” cu final unic.

***
șapte volume aș mai scrie,
și poate… încă șapte,
șapte vieți te-aș contura în poezie,
fără îndoială, le-ai merita pe toate.

șase melodii cu versuri imperfecte,
și poate… încă șase,
șase vieți te-aș fredona în cântece selecte,
fără îndoială, le-ar face mai frumoase.

cinci ani te-aș mai iubi,
și poate… încă cinci,
cinci vieți cu tine aș mai trăi,
fără îndoială, m-ai vindeca de orice frici.

și-atunci când toate vor sfârși,
vom fi doar stele, care cad și mor.

și-n iad frumos vom povesti,
c-am fost în rai, când ne strângeam la piept de dor.

Diana Rednic
clasa a XII-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”




Festivalul „Marmația” s-a adaptat… crizei?! (Ion Mariș)

Se încheie un an dificil, perturbat mai ales de războiul nemilos din vecinătate, un an care se pare că va avea nedorită „continuitate” în anii ce vin. Se simte criza punctual dar se simte și impasul financiar instituțional.

Am urmărit de-a lungul timpului – cred – vreo 25 – 30 de ediții ale Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, din cele 54 derulate în orașul nostru. Am văzut câteva ediții înainte de 1989 când, cu toate că Festivalul era pe la începuturi, era riguros organizat și „monitorizat”; deși „produs” la comandă și făcut special pentru bucuria… clasei muncitoare a arătat chiar foarte bine. Am văzut ediții „pilot” în care s-a încercat ajustarea și modernizarea pe placul generațiilor noi apărute, doritoare de schimbare și spectaculozitate. Am văzut ediții cu foarte mulți turiști străini, l-am văzut ani la rând pe japonezul iubitor de Maramureș, Miya Kosei, căutând detalii fotografice și bucurându-se de spectacolul… tradițiilor.

Mai întotdeauna zăpada aducea în mod constant „confortul” vizual și liniștea vacanțieră.
Festivalul de anul acesta (dar și din ultimii câțiva ani) a fost – în primul rând – „pedepsit” de lipsa zăpezii. Vremea (și nu vremurile!) nu este întotdeauna o scuză credibilă. „Paloarea” unor ediții a fost amplificată și de griul orașului care – probabil nu pe toți – ne-a întristat.
La parada din acest an am văzut formații invitate din alte județe (Bihor, Gorj, Iași, Sibiu, Suceava), a parcurs traseul central și-un mic grup din Ucraina și – surpriză! – doar câteva comune din bogata noastră – în tradiții – Țară a Maramureșului. Doar… Onceștiul, Moiseiul, Groșii Țibleșului (din altă „țară”), Petrova, Săpânța, Săliștea de Sus (am uitat oare pe cineva?) și cunoscutele formații locale (Clubul Copiilor Sighet, „Flori de Maramureș” – Liceul Tehnologic Forestier, Ansamblul Mara) au fost prezente în „arena” stradală și în rest… o acalmie relativă a dominat axul central al orașului. În anii precedenți parada formațiilor participante se „întindea” pe multe sute de metri – colorând traseul – și nu puține televiziuni naționale se înghesuiau să imortalizeze „Maramureșul” în imagini atractive. Unde au fost reprezentații de drept ai datinilor și obiceiurilor rurale? Vadu Izei, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Bogdan – Vodă, Botiza, Budești, Călinești, Rona de Jos, etc. etc., păstrătorii tradițiilor de pe Văile Izei, Marei, Ronișoarei și Cosăului unde și de ce au „dispărut”?…

Anul acesta, la paradă, câteva grupuri candide de copii și formațiile din județele invitate au captat – atât cât s-a putut – interesul publicului spectator. Până și „dracii” n-au fost ca altădată, au lipsit viflaimurile, tinerii, frumoșii tineri au fost prea puțini… ce să mai vorbim?…  după pandemie criză, după criză schimbări climatice (ăsta-i trendul?!) și cine știe ce ne rezervă viitorul?…

Programul zilei de 27 decembrie 2022 – în aer liber – a fost completat de spectacolul din Parcul Central și de „revigorantul” foc de artificii.

Foto & text: Ion Mariș




Maramureș, moștenirea unui neam!

Marți, 27 decembrie 2022, ora 16:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului ,,Francisc Nistor” din str. Bogdan Vodă, nr. 1, Sighetu Marmaţiei, va avea loc vernisajul expoziţiei şi lansarea catalogului „Maramureș, moștenirea unui neam” din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural.

„Maramureș, moștenirea unui neam” ne introduce într-o lume fascinantă încărcată de tradiții și datini, o insulă în inima unui neam. Ca să-ți cunoști rădăcinile, musai să treci prin Maramureș. Aici este locul în care sufletul românesc vibrează în portul strămoșesc pe care bătrâni și copii îl poartă în fiece zi de sărbătoare la biserică. Aici este locul în care încă mai vezi o vâltoare, un război de țesut, o piuă, o moară ori o palincie. E locul în care meșterii în lemn, încrustează simbolul unui neam spre nemurire, e locul în care firul se țese și culoarea răsună în cântul ce duce ecoul unei moșteniri peste vremi. Aici e locul în care Paul Bordaș are curajul să privească oglindirea rădăcinilor unui neam până în ziua de azi și să le „lipească” pe culoarul de lumină „Fotogeografica – un sfert de veac”, ca moștenire. (artist fotograf, Mariana Scubli)

Catalogul „Marmureș, moștenirea unui neam” a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul comunității RePatriot, Muzeulului Etnografic al Maramureșului ,,Francisc Nistor”, UNESCO ProNatura, Școala Rădăcinilor Străbune și Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuarea Studiilor de Impact/Universitatea București.

Până în prezent, în palmaresul programului Romania Student Tour sunt consemnate alte 13 cataloage foto de mare succes: Ținutul Pădurenilor, inima de fier a Daciei Străbune, Civilizația Mărginimii, Transilvania inima României, Dobrogea la răscrucea timpurilor, Descoperirea Naturii în Gorjul montan, Ținutul Vulcanilor, Țara dintre Crișuri, Din lumea Banatului, Haţeg – ţinutul dinozaurilor, Din tainele Bucovinei, Ţinutul Neamţului, Enigmele Buzăului, Plaiurile Vrancei.

***
Programul Romania Student Tour constituie un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României. O echipă ce renaște an de an, în urma celei mai importante competiții naționale de artă fotografică, FOTOGEOGRAFICA, pune în aplicare sub sloganul „cine suntem și de ce vorbim românește”, un trio-dimensional „știință, pasiune, artă”. Succesul remarcabil înregistrat la numeroase evenimente culturale și de tineret în plan intern și internațional a demonstrat, pe deplin, că Romania Student Tour este un produs cultural cu consistență valoroasă și o vizibilitate notabilă. Prin fotografie, ca mediu informațional, prin modalitatea de abordare și prezentare, descoperim la România Student Tour o lume fascinantă, cu o profundă încărcătură emoțională, o Românie reală.

Comunicat de presă




Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” – ediția LIV (54)!

Marți, 27 decembrie 2022, se va desfășura în centrul orașului nostru tradiționalul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, ajuns la ediția a LIV – a (54).

La ora 12:00 va avea loc parada formațiilor artistice participante.

Ziua dedicată Festivalului se va încheia în Parcul Central al Sighetului – la ora 16:00 – cu un spectacol de datini și obiceiuri de iarnă susținut de formațiile participante. Invitat special: interpretul de muzică populară Aurel Tămaș.
La finalul zilei va avea loc atât de așteptatul foc de artificii!

Organizatorii acestei ediții a Festivalului sunt: Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Local și Primăria Sighet, Centrul Cultural Sighet și visitmaramures.ro.

Important: Traficul rutier în centrul Sighetului, marți, 27 decembrie 2022, va fi restricționat în intervalul orar 7:30 – 23:00.

Salut, Sighet!




Nu doar de Crăciun să fim mai buni!…

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor ce sunt conectați la magia acestor zile: CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest! З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ! Счастливого Рождества! メリークリスマス!圣诞快乐!

Salut, Sighet!

 

Foto: picturi de Ștefan Hegedüs.




SINGUR?… (Bandi T.)

O veche amintire îmi bate la fereastra sufletului meu, în adîncurile inimii. O amintire veche, de vreo 35 de ani… La acea vîrstă de douăzeci și… de ani, am învăţat multe lucruri: ce şi cum să faci, cum să nu faci!

… lucrez în trei schimburi. Colegii de muncă reprezintă (sînt din) diferite clase sociale. Unul alcoolist – fost profesor, celălalt un bijutier – condamnat la locul de muncă (a vîndut argint ca aur) şi  un țăran (din mediul rural) în sensul bun al cuvîntului.

Sîntem  în atelier, noaptea , cam în jurul orei 2. Ceilalţi trei dorm. Unul pe masă, doi pe băncile lungi. Ştiu bine: fiecare dintre ei îşi are viaţa lui obositoare, aşa că fiecare minut trebuie folosit pentru odihnă. Şi eu mă odihnesc: citesc.

Deodată, în tăcerea întunecată izbucneşte de două ori sunetul goarnei, semnalul de intervenţie! Una dintre macaralele de 100 de tone are o problemă! Îmi iau sculele sub braţ şi mă grăbesc la intervenţie, privind înapoi cu invidie la cei trei. Trebuie să urc la o înălţime de 8 etaje. Este frig şi întuneric. Traseul este deja atît de cunoscut şi obișnuit că din reflex nu mă ţin de balustrăzi.

„Cu ce mama dracu’ s-au distrat cei din schimbul unu (de dimineaţa) toată ziua, că acuma, la ora asta, trebuie să se defecteze macaraua?”

A înjura, totdeauna este bine şi folositor în asemenea cazuri: te ţine treaz şi… şi nici nu se aude, aşa mare e zgomotul!
Imediat voi ajunge sus, somnambulii mei pot să doarmă liniştit. Urcînd, la o întoarcere de scară, cam la 50-60 metri de mine, sesizez cîteva umbre în spatele meu…

… la dracu! Numai asta mi-a mai lipsit! Dacă sînt hoţi, sînt în bucluc mare! Deoarece, tablourile de comutare a macaralelor sînt pline de cupru! Dacă mă arăt (ies la iveală), sînt în pericol, ăştia nu cunosc nici un Dumnezeu! Dacă mă ascund, la fel! Ce să fac? De ce nu sînt liber astăzi?! La naiba!

Se apropie, se apropie… ce este? Ce se întîmplă?! Ăştia-s ai mei din atelier! Ai mei! Toţi trei! Cu mîinile în buzunar, cu ţigara în gură, fără nicio sculă, obosiţi şi plictisiţi, au venit după mine.

Chipul meu plin de mirare şi întrebarea… „totuşi, ce căutați aici sus?”, primesc un răspuns direct şi frapant: „Să nu fii singur, măi! De aia!”

Şi noaptea, la ora două, în plin întuneric şi frig şi zgomot, fără niciun cuvînt, au urmărit cum cu două chei fixe de 32, strîng frînele. Nu eram singur.

Bandi T.
(Un sighetean stabilit la Budapesta)

N.A.: În noaptea de Crăciun nimeni nu trebuie să fie singur!

 

Foto: Ion Mariș („The Last Supper” lucrare de Jerzy Fober)