Charity Shopping – Ediția de Iarnă 2022

Cea de a doua ediție a proiectului cu scop caritabil „Charity Shopping” propune o idee inedită de a ajuta cei aproximativ 80 de copii și adolescenți care frecventează centrul de zi Micul Print din Sighet. Și de această dată asociația Sos Bambini în parteneriat cu brandul  vestimentar „La Donna Fashion” oferă posibilitatea sighetenilor să achiziționeze haine noi la preturi foarte bune și în același timp să susțină activitatea centrului. De asemenea avem haine noi şi SH de la branduri italienești cunoscute.

Vă invităm așadar să ne treceți pragul la locația din cartierul Bogdan Voda lângă sala Polivalentă unde am amenajat un magazin temporar.

Programul este zilnic între orele 16:00-19:00, sâmbătă ne găsiți şi dimineață între orele 10:00-15:00.

Centrul de Zi “Micul Prinț”




Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Cum e Datina Străbună”!

Programul Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Cum e Datina Străbună” – Sighet:

Miercuri, 14 decembrie 2022

Ora 10:00 – Atelier de creație – nivel preșcolar (Grădinița cu Program Prelungit nr. 9, Sighet)
Ora 12:00 – Atelier de creație – ciclul primar (Școala Gimnazială nr. 2, Sighet)

Vineri, 16 decembrie 2022

Ora 11:00 – Vernisajul Expoziției Naționale de Arte Plastice – Concursul Național de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Cum e datina străbună”, ediția a XIII – a (Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Sighet). În cadrul vernisajului va avea loc și prezentarea și lansarea publicației dedicate aniversării a 70 de ani de activitate a Clubului Copiilor Sighet și 50 de ani de la înființarea Ansamblului „Mugurelul”. Va avea loc și un moment artistic – colinde „Vestea Minunată a Crăciunului” prezentat de membrii Ansamblului „Mugurelul”.

Duminică, 18 decembrie 2022

Ora 14:00 – Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Cum e Datina Străbună” (Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet – Sala „Monica Chifor”).

Organizatori: Consiliul Județean Maramureș, Primăria Municipiului Sighet, Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet, Centrul Cultural Sighet, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Ministerul Educației.




Mini piața din colțul intrării (Gheorghe Mihăiescu)

E SÂMBĂTĂ.  O zi mohorâtă de început de decembrie și nici un zgomot în jur. Poate, fiecare și-a rezervat ziua pentru treburi de interior. Sunt puține hornuri ce pufăie a lemn ars și mai multe a gaz ars. Nu știu să am vecini ce „pufăie” pe curent. E scump, nu-i clasic și nu s-au prea încurcat cu ce nu știu. De fapt, toate s-au scumpit. Lumea se descurcă, se adaptează și găsește  soluții.

Gata, trebuie să fug până în „Grigorescu” pentru ceva cumpărături. O iau pe scurtătură cu o motivație în plus, să văd ce s-a mai întâmplat în șantier. Nu-i o surpriză că fii-miu era deja acolo. La fel și doi meseriași țigani ce și-au finalizat lucrarea.

Cu ceva ani în urmă colaborând, tot așa, cu un mare meseriaș pe care l-am urmărit la o lucrare din vecinătate și pe care l-am contactat pentru o intervenție, m-a atenționat:„ Noi suntem țigani, dar nu orișce țigani… ce romi? Numai că sunt unii care au rețineri de a colabora cu noi”.

Vă spun, au fost cei mai paroliști dintre toți colaboratorii și, de ce să nu recunosc, cei mai respectuoși. Astfel de oameni sunt și cei de azi care și-au încheiat lucrarea, ne-au mulțumit că i-am ales pe ei și au ținut să ne amintim de numărul lor de telefon.

Îmi continui drumul spre ținta mea: „Grigorescu”. Drumul destul de îngust pe o porțiune scurtă te face să fii mai concentrat, reduc viteza și mă rog să nu vină vreo mașină de pompieri pentru ceva intervenție, cum am mai pățit-o. Atunci, am atenționat șoferul cu toată palma pe parbriz și un scurt blitz, să se oprească pentru că urma pe dreapta un refugiu. S-a conformat.  Încă o scurtă blitzuire în semn de mulțumire și-mi continui drumul, de-acum ceva mai lejer.

Brusc mi-am amintit de drumul peste dealul stâncos dintre Palma de Mallorca și Puerto de Soller, anul 1980 (eram dansator în Ansamblul Folcloric Mara din Sighetu Marmației), de lățimea autocarului în care eram, drum cu dublu sens și refugii din loc în loc, pe ambele părți. Noi eram cei „constipați” și nu îndrăzneam să scoatem o vorbă, nu șoferul care conducea foarte relaxat, semn că a parcurs acest traseu de ceva vreme.

Ești un norocos dacă găsești în „Grigorescu” un loc de parcare. Acum, eu sînt ăla.
Farmacia cu prețuri mici și la care am și card de reducere e cam la o sută de metri. La intrarea în parcare, din când în când, se mai opresc câțiva negustori, în locuri neamenajate, să-și vândă lucrurile meșteșugite de ei: ciorapi din lână sau PNA, săpun de casă (!), lucruri vechi fără să le cunoască adevărata valoare, flori sau produse din grădina proprie. De obicei, vânzătorii sînt cei de vârsta a treia.

Te-apucă mila și mai iei câte ceva, deși n-ai nevoie. Te gândești că poate nu au bani pentru medicamente, pâine și pensia încă nu le-a venit. Cu siguranță nu stau acolo, chiar pe vreme rea, pentru un viitor răsfăț la Mamaia, Eforie, Felix, Ocna-Șugatag etc.

Într-o zi, o bătrânică și-a etalat pe o față de masă din mușama, lângă un arbust ornamental, săpun de casă și ciorapi din mohair sau bumbac, făcuți manual, firele, probabil, rezultate din ceva pulovere vechi.
Vă jur, mi s-a rupt inima, cu toate că am acasă un stoc consistent de săpunuri de casă, rămas de la mama-soacră și ciorapi făcuți manual, primiți cadou de la cele două surori ale mele, una de 91 de ani și cealaltă de aproape 90, că ce să facă în „timpul liber”, tot am luat un săpun și o pereche de ciorapi.

Mă apropii de ieșirea din parcare îndreptându-mă spre farmacie. În colțul din stânga observ un bătrânel păzindu-și pungile cu nuci și așteptând vreun cumpărător. Până să ajung în dreptul lui, deja și-a pus la adăpost o sticluță cu „merinde” din care a tras o dușcă, în buzunarul din stânga-interior al paltonului trisfert, demodat, probabil rămas de la unul din copii.

Mă opresc, zâmbesc și intru în vorbă. Nu mi-am propus să cumpăr nuci, am acasă. Întreb de preț, proveniența nucilor (primite, cumpărate sau din grădina proprie) și de unde vine.

Îmi dă toate detaliile și-mi zice: „Domnule, dumneata, după cum te văd, nu mă întrebi ca să cumperi, întrebi să te afli în vorbă”. Adevărat, m-a ghicit. „Clienți de-ăștia am mai avut”.
Îi zic: „O clipă, merg până mai încolo și revin”. Mă îndepărtez ușor și cu un ton mai accentuat, „No bine, oi vedea. Domnule, până acuma am dat punga cu 20 de lei, dumitale ți-o las la 18, da’ tăt nu-i cumpăra”.

Îi apreciez provocarea și-l asigur că opresc la întoarcere, ceea ce am și făcut.
– No, ați văzut că m-am oprit și o să cumpăr o pungă.
– Bine, no, alege pe care-o vrei dumneata.
– N-am ce s-aleg, toate-s la fel.

Îmi și face o demonstrație, sparge una cu mâna, între două degete și-mi arată cât de subțire este coaja și-mi zice:
– Nuci ca la mine nu-i găsi, și nu numai că-i subțire coaja da’-s și tare bune. Și încă ceva, că tot vin Sfintele Sărbători, ies niște cozonaci cu nucile de la mine ca pă vremuri!

Intrăm în discuții ce nu au legătură cu nucile, ba o dă și pe bancuri, dar mă grăbesc, scot 20 de lei si se cotrobăie prin buzunare să-mi dea rest 2 lei, că așa mi-a promis. La reducere. Insist că-i bine așa, cu 20.
Îmi mulțumește, mă îndeamnă să-l mai caut tot aici și ne luăm rămas bun strângându-ne mâinile.
– Domnule, știi unde-i Băișoara? No, de-acolo-s și nucile și io.

După câțiva pași îmi întorc privirea și-l surprind cu mâna dreapta căutându-și „merindea” din buzunarul din stânga al paltonului trisfert, demodat și puțin uzat.

Nu cred că la fiecare pungă vândută a făcut uz de „merindea” din buzunarul din stânga al paltonului trisfert. Demodat.

Gheorghe Mihăiescu




Micul Prinț se joacă la Sighet!

Spectacolul – pentru oameni mari – Micul Prinț (după Antoine de Saint – Exupéry) poate fi văzut la Sighet, Joi, 15 decembrie 2022, ora 19:00, la Cinematograful Mara din Sighet

Piesa de teatru „Micul Prinț” este o montare minimalistă, dedicată celor mari, o producţie a Asociaţiei „Red Nose Society” având în distribuție trei tineri actori – Alexandra Penciu (actriță la Teatrul „Constantin Tănase” București), Ştefan Ruxanda şi Vlad Gălăţianu.

Organizatori: ROTARI Entertainment, Red Nose Society și Asociația Cultura Gratia Urbis.

Important: Elevii au acces la acest spectacol… doi pe un bilet!

 

Salut, Sighet!




România la depou (Horia Picu)

O postare pe facebook făcută pe pagina  „Grupul Civic – Sighet” m-a trimis la tastatură pentru a  scrie despre un subiect care pare a fi interminabil: raportul dintre inteligenţă ṣi înălţimea omului. Sau, putem să-i spunem altfel: raportul dintre înălţimea vremelnicei funcţii dobândite  pe baza naivităţii naţionale ṣi rezultatul concret al celebrei lozinci „fă-te că lucrezi″.

Pe „Grupul Civic-Sighet scrie scurt ṣi bine ţintit: „Cercetare 0,18%, cultură 0,4%, învăţământ 2,1%. România educată”, adică procente bugetul ţării pentru 2023. Cum mai poate fi valabil ce-a spus Blaise Pascal („Omul este doar o trestie, cea mai firavă dintre ființe. Dar este o trestie gânditoare…”) când vezi că pentru cercetare, cultură ṣi învăţământ se propun asemenea resturi insignifiante din bugetul ţării (care, fie vorba  între  noi, oricum nu se simte prea bine…) ?

Dau un exemplu ca să se vadă că nu doar „România educată” e „trasă pe dreapta”. Sighetul rămâne în continuare un loc unde se petrece bine de sărbătorile mari ale creṣtinătăţii. Vom vedea din nou reportaje cu turiṣti fericiţi c-au mâncat bine ṣi s-au prins întru îndelungată amintire în horele locale. Cum au ajuns aici, treaba lor. Vreau să spun treaba lor pe cont propriu. Cu maṣinile personale mai degrabă. Cu trenul… nu-i recomandat.

Peisaje avem, Maramureṣul e căutat de turiṣti. Ce bune ar fi niṣte trenuri ṣuierătoare ṣi rapid miṣcătoare din sudul ţăriṣoarei până prin Sighetu Marmaţiei… dar în 2023 dorinţa trece pentru încă un an în sala de aṣteptare a visurilor unor oameni care vor ṣi ei să simtă că România (a se citi aici: guvernanţii) îi bagă în seamă. M-am uitat pe  https://cfir.ro/buget-2023 ṣi la propuneri de finanţare pentru calea ferată la Sighet nu scrie nimic. Las cititorului descoperirea întregii informaţii ṣi-i sunt alături în crunta sa dezamăgire care-l va cuprinde.

Trenurile din Maramureṣul istoric pot – după cum se poate constata –  să meargă la depou ṣi să stea acolo, aṣteptând ca altele mai tinere să le ia locul zburdând pe noua infrastructură feroviară care va fi să fie nu se ṣtie când. Numai că în prea lunga aṣteptare o să le cam îngheţe osiile scârţâinde.

Revenind la cugetarea lui Pascal ṣi văzând că „României educate” i se tot ia, nu i se dă, stau ṣi mă întreb dacă omul nu cumva s-a transformat dintr-o trestie gânditoare doar într-o trestie.

Trestia, o poate bate vântul oricât ṣi din orice direcţie. Se apleacă, dar nu se rupe. Rămâne pe poziţie. La minister, dar la fel de imperturbabilă  poate fi ṣi mai sus…

Horia Picu




Condiția Femeii în Societatea Contemporană!

Asociația Cultura Gratia Urbis ne invită la dezbaterea publică „Condiția Femeii în Societatea Contemporană”, Miercuri, 14 decembrie 2022, ora 15:00, la Centrul Cultural – Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighet. Intrarea este liberă!

Motto-ul întâlnirii: Te iubesc, femeie! Te prețuiesc, femeie! Te susțin, femeie! Cred în tine!

Dezbaterea va fi „completată” de recitalul extraordinar PROFCAFÉ!

Salut, Sighet!




Concert de colinde: Așe-i rându’ pă la noi!

Duminică, 11 decembrie 2022, ora 17:00, la Biserica Sf. Apostol Andrei din Vadu Izei va avea loc Concertul de colinde „Așe-i rându’ pă la noi”.

Vor colinda: elevii de la Școala Gimnazială din Vadu Izei și Școala Profesională nr. 1 – Vișeu de Sus, Școala Rădăcinilor Străbune (opționalul de folclor), Horitoarele din Lăpuș, Anișoara Rad – Oros, Corul Parohiei Buna – Vestire – Oncești, Grupul Rădăcinilor Străbune, Măriuca Verdeș, Corul Bisericii Ortodoxe Sf. Apostol Andrei – Vadu Izei, Corul Ortodox al Bisericii din Finteușu Mic.

Organizatori: Școala Rădăcinilor Străbune, Asociația Rădăcinilor Străbune – Călinești, Școala Gimnazială Vadu Izei, Parohia Sf. Apostol Andrei Vadu Izei.

Salut, Sighet!




Concert CORBU la Sighet | VIDEO (Sorin Markus)

Vineri, 9 decembrie 2022, Proiectul CORBU a susținut concertul-spectacol Ce-am pățit odată, la Cinema Mara din Sighetu Marmației. Pe scenă au urcat: Sergiu Corbu Boldor  (vioară, caval, voce); Alexandru Grigoriță (chitară bass); Cristian Cioloca (chitară electrică); Ionuț Ciulei (tobe).

 

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS




Schen… gem? sau Schen… ghem? (Horia Picu)

Schen a ajuns în ultimele zile un grup de litere care se unesc având ca rezultat un sunet <ṣṣṣ> care ne face să lăsăm baltă orice alte preocupări ṣi să urmărim mersul mizerabilului talcioc european.

A fi sau a nu fi în Schengen? Să fie Schen-gem? Da, gem. Adică acel produs realizat prin fierberea fructelor. Presupun că pot fi amestecate diferite tipuri de fructe. Se fierb, se pune zahăr ṣi iese, până la urmă, gemul. Dacă în locul diferitelor categorii de fructe s-au pus ţări, reunite întru acelaṣi interes economic, a ieṣit ceva: ioc controale la frontiere ṣi din asta comerţ mai rapid dintr-o parte în alta. Las deoparte avantajele turiṣtilor.

Să fie o altă interpretare a aceluiaṣi Schen-gem, adică să ne-apuce geamătul că nu ne vor unii ai căror străbuni au încercat cândva să dea foc lumii?

Sau să fie Schen-ghem, adică să ne ghemuim ṣi să spunem „Ja!″ ṣi să le mai dăm niscaiva păduri, petrol sau sau să dăm buluc la asigurările lor?

Scriu acest articol în timp ce televizorul merge pe o singură idee. Schengen, dacă ne vor ăia, care se cred mai deṣtepţi decât toţi ceilalţi douăzeci (ṣi nu contează câte ţări) care au înţeles că a venit momentul ca României să i se spună DA!

Dacă va fi nu, într-un fel am ieṣi cu un câṣtig din această problemă. Am avea un duṣman al naţiei. Şi asta uneṣte. Când o naţiune are un duṣman, se formează un imbold naţional evident. Pe vremea ceauṣismului, ṣtiam care-i duṣmanul ṣi de ce nu ne merge bine. Minţeam frumos în public, la tv, la radio, în cântece ṣi poezii, în serbări ṣi în „recunoaṣteri″ internaţionale ale „descoperirilor ṣtiinţifice″ făcute de una ṣi aceeaṣi savantă. Când ṣtiam că nu ne vede nimeni, că nu ne ascultă cine era plătit ca să ne asculte, redeveneam noi înṣine, şi atunci spuneam bancuri celor de încredere despre cei doi „eminenţi″ universali, despre „un rus, un american ṣi un român″, boscorodeam, ascultam posturi de radio interzise sau căutam modalităţi tehnice de a prinde la televizor bulgarii, ungurii, iugoslavii, în funcţie de apropierea geografică.

Acum, de ce n-am avea Austria cea plină de frustrări interne duṣmanul comun? Dacă eṣti supărat pe cineva, mai degrabă îl ocoleṣti decât să sari la bătaie. Ce-ar fi daca-am ocoli Austria, cu mic, cu mare? Vacanţe se pot petrece ṣi-n alte ţări…

Acum e oficial. Unele ţări sunt mai egale în drepturi decât altele. Nu intrăm în Schengen. Putem să Schen-gemem cât vrem. Nu ne vor austriecii. Olandezii, vezi-Doamne, ne iau în alt fel de fraieri. Zic ei că votul a fost comun cu cel pentru Bulgaria. Refuzând Bulgaria, Olanda, deṣi n-avea nimic contra României, a zis ṣi ea NU. Chiar ne cred proṣti rău de tot ăṣtia!

Acum, că ne-am „îmbogăţit″ cu doi duṣmani, aṣtept reacţia oficialităţilor române, nu doar în declaraţii. O vreau în fapte. În interziceri, rezilieri de contracte, vize pentru olandezii sau austriecii care vor să mânânce bine pe la noi. Iar turiṣtilor români care vor să meargă prin acele josnice aṣezări omeneṣti, sper să le vină cheful de a le ocoli.

Citesc acum pe www.hotnews.ro comentarii la vestea asta care ne-a zgândărit orgoliul naţional. Un comentator al ṣtirii de pe site-ul amintit, care-ṣi spune „Ioann 77″, scrie, ṣi-i dau dreptate: „Doar atunci când vom controla marfa care iese din Schengen prin România conform rigorilor legii, doar atunci îṣi vor da seama ce au făcut. Dar avem noi curaj să facem aceasta? Desigur, nu!”

Eu sper să fie altfel: desigur, DA!!! E chiar obligatoriu!

Horia Picu




In memoriam Miuca Boancă

***S-a stins încet-încet, ca un grăunte de lumină care pleacă departe, tot mai departe… MIUCA BOANCĂ, profesoară de fizică-chimie la Școala „George Coșbuc” din Sighet .

Miuca cea dragă pe care am iubit-o cu toții: dascăli, elevi, prieteni, cunoștințe…
Pentru că era inteligentă, era un talent deosebit în meserie, în relația cu copiii…
Pentru că avea un suflet cald, gândul sprinten și vorba isteață, profundă ori sclipitoare, ironică, glumeață, avea zâmbetul bun, înțelegător și o generozitate peste măsură, dusă către sacrificiu de sine…

După zbuciumul frumos și dureros al vieții, ai parte, dragă Miuca, de liniștea binemeritată și nesfârșită a sufletului…
Ramânem triști și totuși mai bogați cu amintirea ta luminoasă și dragă.

Prietenii din Sighet

(Înmormântarea va avea loc vineri, ora 12:50, în satul Gheorghieni, Cluj)




ICOANA – Fereastră Către Suflet!

Muzeul Maramureșan invită iubitorii de frumos la expoziția „Icoana – Fereastră către Suflet”.
Expune: Georgeta Maria IUGA.

Vernisajul va avea loc Vineri, 09 decembrie 2022, ora 14:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, Sighetu Marmației.

Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației




Sighetu Marmației a participat la IBTM World Barcelona 2022

Recuperarea sectorului turistic în contextul post-pandemic a devenit o prioritate a majorității statelor, la nivel mondial o persoană din zece fiind angajată în industria călătoriilor de vacanță. Turismul a fost și rămâne o oportunitate pentru dezvoltare, în special pentru destinațiile cu puternică amprentă culturală, sau pentru cele care au un mediu natural favorabil.

În aceste circumstanțe, Ministerul Antreprenorialului și Turismului și-a reluat participarea la evenimentele de promovare, care au avut loc în această toamnă, reprezentând interesele României la târgurile de turism de la: Londra, București, Varșovia și Barcelona. De asemenea, Consiliul Județean Maramureș a fost prezent la toate evenimentele enumerate mai sus, iar municipiul Sighetu Marmației a fost invitat să participe în calitate de co-expozant la târgurile de turism de la București și de la Barcelona.

Maramureșul beneficiază de un patrimoniu natural și cultural excepțional, dar în contextul în care criza sanitară mondială a afectat mai ales sosirile internaționale, sunt necesare acțiuni concrete pentru a profita de oportunitățile de promovare, scopul fiind revenirea la indicatorii de dinainte de anul 2019. Reconstruirea unui sector turistic rezilient și sustenabil devine astfel un imperativ atât pentru județul Maramureș în general, cât și pentru destinația Sighetu Marmației.

A XXXI-a ediție a IBTM World (Incentives, Business Travel & Meetings), care s-a desfășurat în perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2022, a fost organizată, ca de obicei, în format Business-to-Business, evenimentul nefiind deschis spre participare publicului larg, ci doar profesioniștilor din turism și reprezentanților destinațiilor turistice. La acest târg de turism, au participat reprezentanți din peste 100 de țări, aproximativ 2200 fiind expozanți și mai mult de 3500 cumpărători.

Scopul IBTM World 2022 a fost de a pune la dispoziția participanților o platformă de colaborare directă, prin intermediul căreia s-au promovat noi oportunități de afaceri și evenimente, susținute de o serie de destinații culturale originale și de utilizarea noilor tehnologii. La final, se poate afirma că evenimentul a avut succes, pentru că cifrele ediției din anul 2019 au fost depășite, aceasta demonstrând potențialul de revenire rapidă a pieței turistice internaționale.

Maramureșul a fost reprezentat prin intermediul brandului turistic „Visit Maramureș” de Rada Pavel, din partea Organizației de Management a Destinației Județene Maramureș, de Teofil Ivanciuc, din partea Consiliului Județean Maramureș și de Petru Daniel Măran, din partea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației. Întâlnirile dintre reprezentanții destinației noastre și cumpărătorii interesați (agenții de turism, platforme de promovare online, ghizi de turism etc) au fost programate în prealabil pe site-ul web al evenimentului. Potențialii cumpărători care ne-au vizitat la stand au provenit din: Spania, SUA, Marea Britanie, Lituania, Italia, Olanda, Africa de Sud, Polonia, Norvegia și altele.

La aceste întâlniri, am distribuit materiale promoționale, le-am arătat celor interesați fotografii și filme despre Maramureș, le-am povestit și le-am explicat motivele pentru care destinația noastră este unică și merită vizitată. Cumpărătorii au fost interesați să promoveze și să vândă în țara lor o destinație specială, recunoscută pentru arhitectura în lemn, peisajele antropice rurale și tradițiile unice.

Standul României a fost animat și vizitat intens în data de 1 Decembrie, care a fost ultima zi a târgului, când majoritatea expozanților români s-au îmbrăcat în costume tradiționale. De ziua națională, la standul țării noastre s-au servit de asemenea băuturi și mâncăruri românești.

Am profitat de participarea la acest târg pentru a purta discuții la standul Barcelonei, întâlnire facilitată de doamna Tudorița Lungu, secretar de stat MAT, unde am avut un schimb de bune practici cu reprezentanți ai biroului de turism „Barcelona Turisme”, care are ca scop promovarea ofertei turistice a orașului Barcelona pe piața turistică internațională.

Consider că prezența noastră la acest eveniment de promovare la cel mai înalt nivel a fost una fructuoasă și sperăm să se concretizeze prin atragerea unui număr cât mai mare de turiști internaționali. Participarea la acest gen de evenimente este importantă pentru a consolida imaginea pe piața turistică internațională a Maramureșului și, bineînțeles, a municipiului Sighetu Marmației.  Mulțumim pentru invitațiile de participare la târgurile de turism Consiliului Județean Maramureș, Ministerului Antreprenorialului și Turismului și Hotelului Grădina Morii, care a sponsorizat tipărirea materialelor promoționale pentru municipiul Sighetu Marmației.

 

Petru Daniel Măran
CNIPT Sighetu Marmației




Clubul Rotaract Sighet a găsit ajutoare!

Clubul Rotaract Sighet a organizat cea de-a X-a ediție a proiectului Moș Nicolae Caută Ajutoare. Anul acesta ne-am propus ca pachetele pregătite să ajungă la un număr de peste 100 de copilași. Așadar ne-am organizat, ne-am lustruit cizmulițele și am așteptat să ajungă Moșul cel Bun. Și în acest an sighetenii au răspuns invitației noastre și au contribuit și de această dată la acest proiect; au donat fie jucării, rechizite, fructe sau dulciuri. Pachetele noastre au ajuns la Piatra, Teceu și Sighet.

Pe această cale mulțumim că nu ne-ați uitat, că ați fost alături de noi și că ne-ați susținut ca de fiecare dată. Mulțumim Rotary Sighetu Marmației, Florăria Artistic By Ana, Restaurant Flamingo, Sergiu, Pr. Almași și tuturor celor care au contribuit la fericirea și zâmbetul copiilor.

La bine, înainte! 

Monica Bud
Președinte Rotaract Club Sighet