La Sighet, gunoiul se reciclează puternic. Pe internet numai… (Horia Picu)

Mergi cu trenul ṣi imediat vezi noul morman de gunoi aṣezat peste cel acoperit cu mare fast de alte ocârmuiri locale, perindate pe la administraţia suferindei urbe numită de secole Sighetu Marmaţiei.

Hârtii, cartoane, sticle de tot felul, obiecte de uz casnic, tot ce vrei ṣi nu vrei, tot ce-ti poti imagina ṣi tot ce trece dincolo de ea se pot vedea din… lentoarea trenului străvechi, rulând tacticos pe aceeaṣi cale ferată dintotdeauna nebăgată în seamă de autorităţile judeţului sau ale ţăriṣoarei. Toate au reapărut pe vechea groapă de gunoi reîncărcată a oraṣului.

Acum e liniṣte în Consiliul Local pe tema taxei de gunoi. Liniṣtea lor e, deocamdată ṣi liniṣtea noastră. Câtă vreme nu se măreṣte taxa de salubritate, tăcem cuminţi. „E bine aṣa cum e. Mai rău să nu fie…″.

Inevitabilul e ceva ce… nu poate fi evitat, deci se va întâmpla. Ce facem? Stăm ṣi ne bucurăm că azi e mai bine decât mâine ? Gunoiul Sighetului s-a tot plimbat prin alte judeţe, pe banii locuitorilor. Acum nu mai ṣtiu pe unde se duce, dar mă gândesc deja ce va fi dacă nu mai primeṣte nimeni mizeriile noastre. Şi-ar fi multe… de toate felurile…

Singura rezolvare a problemei ar fi selectarea gunoaielor pe categorii ṣi reciclarea, transformarea materialelor în obiecte necesare uzului casnic sau pentru unele sectoare ale industriei (aproape) nesemnificative din Sighetu Marmaţiei.

Sighetenii pun reciclabilele în tomberoanele (sau iglu-uri, putem să le spunem în mai multe feluri) oferite de firma care n-a găsit alt nume să-ṣi zică decât Herodot. Putea, fie vorba între noi, să găsească un nume de istoric neaoṣ românesc, dacă tot habar n-au ṣi nu contează pentru ei cum îṣi zic. Nu dau nume, nu vreau să dau idei pentru viitor, dar ideea de a schimba numele actual al firmei din Sighet n-o voi abandona niciodată când voi scrie ceva despre gunoaie.

Am găsit pe https://www.centrucolectaredeseuri.com/cautare numele unor firme care ar avea activitate în Sighetu Marmaţiei pentru colectarea selectivă a gunoaielor reciclabile sau care trebuie distruse în condiţii speciale. Pun aici lista pentru cei interesaţi și detalii aflate direct de la firmele menţionate mai jos.

BIO PAK SRL, Telefon: 0748.110.606, Categorii: Deșeuri Periculoase, Deșeuri Medicale, Deșeuri Industriale, Deșeuri Lemn, Deșeuri Construcţii.
– Nu răspunde nimeni la telefon.

Klintensiv, Telefon: 0749.550.143, Categorie: Dezinfectanți.

S.C. Pulsar Impex SRL, Telefon: 0722.353.844, Categorii: Deșeuri Electrice și Electronice, Deșeuri Acumulatori, Deșeuri Sticlă, Deșeuri Plastic, Deșeuri Feroase și Neferoase.
– Au sediul doar în Baia Mare. Sigheteni, luaţi-vă gândul…

S.C. Solivet Concept SRL, Telefon: 0727.329.708, Categorii: Ulei Alimentar Uzat, Deșeuri Petroliere, Deșeuri Apă Uzată, Deșeuri Veterinare, Deșeuri Cauciuc, Deșeuri Sncu, Deșeuri Alimente Expirate.
– Sigheteni, din nou puteţi să vă luaţi gândul. Sediul firmei nu-i în Maramureṣ. Partea „bună″ e că-i „aproape″. În judeţul Caraṣ-Severin!!! Firma se deplasează pe aici pe baza unui contract cu persoanele juridice. Persoanele fizice să se „descurce″ cum o fi…

A văzut cineva vreun anunţ că în data cutare, în locul cutare se adună uleiul alimentar uzat, sau deṣeuri SNCU (adică deṣeuri alimentare expirate), sau cauciuc(uri)? Cu sticlele de sticlă ce se face după ce se sparg, pe cale naturală, căzând de la înălţime peste cele aflate deja în aṣteptare în locul special destinat lor? Dar cartoanele ce soartă locală au? Sau… n-au ???

De multe ori eu însumi am fost forţat de prea-plinul tomberoanelor speciale să pun pe lângă. Degeaba se spune că sighetenii nu ṣtiu ce trebuie să facă ṣi aruncă gunoiul la întâmplare, pe unde s-o găsi un loc liber. Desigur, există ṣi insensibili la efortul mondial de a despovăra planeta de deṣeuri care până la urmă ne scurtează viaţa sau cel puţin ne-o urâţesc.

Îmi ṣi imaginez la toamnă o altă dezbatere furtunoasă în Consiliul Local pe tema noului preţ al gunoiului, pe tema că trebuie dus în afara atmosferei terestre (poate în afara sistemului solar, pentru că sunt destule gunoaie plutind, imponderabil, în jurul Pământului), că nimeni de pe Terra nu mai e dispus să se încarce cu gunoaiele Sighetului.

Nici noi nu mai suntem, de aceea aṣteptăm, cu bani pregătiţi pentru noua taxă de gunoi, să vină anul 2024.

Nu spun de ce! Pentru că ṣtie toată lumea!

Horia Picu




La Sighet a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”!

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.
Seniorii prezenți și urmașii lor au urcat în celula 74 de la etajul doi al Muzeului Memorial (unde executaseră prima parte a detenției în iarna ’48 -’49 ) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan, în care au fost evocați cei 15 prieteni din grup deja plecați la Domnul. Alături de cei 2 membri prezenți ai „lotului Vișovan” – Petru Codrea și Nistor Man – au mai participat membri ai familiilor și persoane apropiate.

Participantii s-au deplasat apoi, împreună cu membrii Asociației „Firul Vieții” – Ion Ardeleanu Pruncu și Ion Mariș – la bustul vicarului – cărturar Tit Bud din fața bisericii greco-catolice „Cristos Regele Universului” (realizare recentă a Asociației) pentru un scurt moment de omagiere și evocare a personalității comemorate. Cei doi venerabili seniori deținuți politici au acceptat să devină membri de onoare ai Asociației „Firul Vieții”.

Cei trei supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși deja la vârste venerabile sunt: Petru Codrea (91 ani) – cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (90 ani) – Vișeu de Sus, și Nistor Man (93 ani) – Tg. Mureș. În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață patru deținuți politici din Maramureșul istoric.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș




Micro-reportaje (Marin SLUJERU)

Pe secție

*
„… Alo! …Apoi ce să fac? Șterg pă jos… ”

*
„… Alo! …Nu-i acasă. Zice că-i pă Șesuri, lucrează la cineva…”

*
„…Cum cine o reușit (la concurs)? Cine-o dat pomn’i’nocu’!…”

*
În lumina din capătul culoarului de pe secție, niște bătrâni se adună în povești, seară de seară: ei unde-o „cătunit”, ele unde-o fost la lucru de cocoane…
*
Cina. „ – Noaa, da’, d’i cee să nu mâncați?… Că tot mămăligă le-am dat as’ară și la diabeți… Nu așe’ de multă, îi drept…”

*
Branule. „Fugacee-s… și firave și înduraate!… Dacă-mi pica una ca asta la examene, aia eram!”

*
„ – I-m gătat pă tăți, domn’ doctor!” “„- …N-ai gătat nimic, mătușă! Bumbd’ii să gată când să gată zilele, nu ei. Te duci la doctoru’ de familie și-ți scrie alții …și alții…”

*
„- …Tăte-s bine! Numai bătrânețea, cu bolile, când vine…
– Buletinu-i de vină!
– Că mă dau și ferfeniță-l fac și zic că nu-l am!. Ș-apoi am câți ani vreu eu… Ce atâtea?!…”
__________________ . __________________

Fotoshooting
„Mai fă-mi una, că m-am clăt’it!”

La biserică
Ea, toată înfoiată și înflorată, ocupă tot trotuarul cu cămeșa ei albă cu trăsuri și bezeri. Poșetucă și pantofi cu toc. Când și când se oprește în câte-o fereastră și se aranjează. El, închis în costumul său second hand, rămâne singur înainte…

Marin SLUJERU




Lansarea proiectului Centrul de Integrare „MICT” (Maramureșul Istoric – Casa Ta)

Asociația SZMISZ se alătură eforturilor locale ce vin în sprijinul refugiaților ucrainieni și inaugurează Centrul unic de integrare şi asistenţă socială a refugiaţilor din Maramureșul Istoric, menit să identifice şi să rezolve problemele şi situaţiile reale pe care refugiaţii uncraineni le întâmpină. Scopul proiectului Centrul de Integrare – „MICT” Sighetu Marmației este de a realiza o coeziune socială, de a răspunde punctual nevoilor prin dezvoltarea unei activități care să faciliteze comunicarea şi să acopere necesităţile specifice ale refugiaţilor, respectiv înţelegerea nevoilor refugiaţilor de către comunitatea locală care îi găzduieşte.
Desfășurat pe o perioadă de 4 luni, proiectul MICT va consta în :
– infrastructură comunitară de sprijin pentru integrarea refugiaților
– activități sociale, culturale și recreaționale;
– activități educaționale – cursuri de limba română și engleză pentru copii și adulți, sesiuni de acomodare și orientare
– informare și consiliere juridică gratuită – cu privire la statutul legal în România;
– asistență socială și psihologică;
– sprijin în găsirea unui loc de muncă și realizarea de întâlniri cu potențiali angajatori;
– distribuirea de pachete grupurilor vulnerabile, inclusiv produse specifice bucătăriei ucrainene
– sprijin pentru echivalarea diplomelor, asigurarea de traduceri la documente
– acompaniere şi intermediere pentru accesare servicii în comunitate;
– posibilitatea de implicare în activități de voluntariat;

Centrul de integrare al refugiaților din Ucraina face parte din programul „Răspunsul de urgență la situația din Ucraina”, gestionat de Asociația Szmisz și este finanțat de Mercy Corps Global.

Asociația Szmisz este alături de familiile persoanelor refugiate încă din prima zi din care au ajuns pe teritoriul României, evaluând constant nevoile și oferind asistență umanitară.

*Sediul centrului este în Sighetu Marmației, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 29.
*Contact : 0749 494 084 – SAFAR ISTVAN (Vicepreședinte Asociația SZMISZ Sighetu Marmației)
0764 900 800

Comunicat de presă
Asociația SZMISZ




La Sighetul Marmației prinde viață un NOU PROIECT care va face cinste MARAMUREȘULUI (Ioan Ardeleanu – Pruncu)

Stăm de vorbă cu Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic al Maramureșului, despre Pelerinajul de la Sighet și despre Sanctuarul de la Cimitirul Săracilor.

Ioan Ardeleanu-Pruncu (I.A.P): Părinte episcop Vasile, Pelerinajul de la Sighet crește an de an. Pornind de la Memorialul fostă închisoare în care au suferit și ajungând la Cimitirul Săracilor, unde au fost îngropați patru din cei șapte episcopi martiri, pelerinajul este ca o Cale a Crucii pentru toți cei care au suferit pentru credință și pentru valorile în care au crezut. Dar ediția din anul acesta a fost una deosebită fiindcă s-a sfințit și locul viitorului Sanctuar. Ce înseamnă pentru Preasfinția Voastră, ca episcop al Maramureșului, dar și ca fiu al acestuia, Pelerinajul de la Sighet?
PS Vasile Bizău: Înainte de toate, trebuie să amintim că pelerinajul în sine, ca practică religioasă, este o manifestare a credinței Bisericii și o manifestare a credinței celor care participă la el. Aducător de multe roade spirituale, pelerinajul reafirmă și actualizează condiția omului, ca homoviator, călător în lumea aceasta, însă cu o destinație precisă, Împărăția lui Dumnezeu.
La Sighet, așa cum bine știm, și cum am dori să știe cât mai mulți compatrioți, sunt îngropați în morminte necunoscute patru episcopi catolici, morți în timpul detenției în închisoarea din oraș, locul de unde se pornește în acest pelerinaj special din fiecare an. Așadar, pelerinajul la locul mormintelor acestor martiri pentru credință este o rememorare, o actualizare și o mulțumire adusă lui Dumnezeu care lucrează și azi prin sfinții Săi. Este o rememorare a primului pelerinaj făcut de femeile mironosițe care se duceau dis de dimineață la mormântul lui Isus, semn al iubirii lor față de Domnul, și de asemenea, o actualizare a parcursului cortegiului funerar al celor care au rămas fideli până la sfârșit lui Dumnezeu și Bisericii pe care au păstorit-o.
În taina nopții trupurile neînsuflețite erau purtate la marginea orașului, în Cimitirul Săracilor, așa cum este cunoscut locul celor care nu aveau aparținători, cu intenția vădită a autorităților, în cazul episcopilor, de a-i destina uitării. Peste decenii, s-a confirmat nu doar că fiii lor sufletești, creștinii de azi, nu i-au uitat și își îndreaptă pașii spre mormintele lor, dar și faptul că Biserica îi recunoaște ca Fericiți martiri, ridicându-i la cinstea altarelor spre veșnică cinstire.
Pentru mine, ca fiu al acestor ținuturi binecuvântate, este o mare onoare de a aparține acestui spațiu geografic și a avea aici la margine de țară, la Sighet, un asemenea loc, care în axiologia valorică a coordonatelor invizibile, devine centru și izvor de reînnoire a generațiilor care vor urma. După cuvintele sfântului Augustin, „împreună cu voi sunt creștin și pentru voi sunt episcop”, am bucuria sufletească de a fi gazda acestui pelerinaj de la Sighet, ce reunește an de an credincioși din toate eparhiile Bisericii noastre, și astfel, putem să ne rugăm și să sperăm împreună.

I.A.P.: Dar la nivel național (internațional…?) cum este recepționat de ierarhii care au participat ca invitați?
PS Vasile: Faima episcopilor greco-catolici martiri a depășit de mult arealul național, dacă e să ne amintim de grija Papilor pentru Bisericile din estul Europei în timpul regimului comunist și astfel ne vom reaminti cum Iuliu Hossu, în timp ce era cu domiciliul obligatoriu la mănăstirea Căldărușani, a fost creat cardinal in pectore de Papa Paul VI, în semn de prețuire și cunoaștere a situației Bisericii din România. Odată cu prezența Papei Francisc în țara noastră și beatificarea celor șapte episcopi martiri, în data de 2 iunie 2019, la Blaj, multă lume din țară și din afară a putut să cunoască și să afle despre viața exemplară și mărturia deplină dată de servii lui Dumnezeu în timpul persecuției Bisericii greco-catolice din România. Pelerinajul de la Sighet, început cu mulți ani în urmă, a anticipat și a pregătit momentul beatificării lor prin mărturia publică a notorietății faimei de sfințenie a celor morți pentru credință în sânul poporului, și astfel, an de an, prezența credincioșilor la Sighet a crescut constant, devenind un punct de reper pentru creștinii greco-catolici din toată țara. De-a lungul anilor au participat la acest pelerinaj înalți ierarhi, începând cu cardinalul Leonardo Sandri Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, cu Nunții apostolici din România și Republica Moldova care s-au succedat în misiunile lor apostolice, Preafericitul Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul nostru major, episcopi din Ucraina, până la toți ierarhii catolici din țara noastră care au onorat memoria înaintașilor și au fost prezenți la Sighet în toți acești ani.
Odată ce se calcă pe pământul sfânt al Cimitirului Săracilor, sentimentele oamenilor de bunăvoință se înflăcărează și se aprind de admirație și recunoștință pentru puterea credinței și a jertfei de sine, dată de cei ce au sfințit locul acela. Oricine a participat măcar o dată la pelerinajul național din luna mai, dorește să se reîntoarcă și din seninătatea și bucuria oamenilor se poate citi profunzimea trăirii și a simțirii sufletului, în comuniunea marii familii a Bisericii ce își lărgește mereu marginile.

I.A.P.: Există unele preocupări privind îmbunătățirea lui în formă și în conținut, înspre o mai numeroasă participare și o mai largă audiență?
PS Vasile: Ca să fiu mai direct și precis la întrebare, pot să vă spun cu o generoasă modestie că, da, există preocupări, planuri și intenții de a îmbunătăți pelerinajul nostru în forma lui de prezență efectivă și afectivă a oamenilor. Orice realitate eclezială poate fi coordonată și ajutată să crească după menirea ei, așa cum stă în firescul naturii umane de a se dezvolta armonios și de a crește în toate domeniile care îi sunt proprii.
Pe lângă partea tehnică de popularizare și pregătire a infrastructurii necesare unui loc de pelerinaj, datorie asumată de noi cei ce suntem gazde, există și partea cealaltă a datoriei fiecăruia dintre noi, toți creștinii greco-catolici, de a face cunoscută realitatea valorilor în care credem, pe care am dori să le împărtășim la cât mai mulți oameni, pentru a-i face părtași de ele.
Si să nu uităm, că în Cimitirul Săracilor de la marginea orașului sunt îngropați atâția alții: demnitari, personalități, oameni de cultură, morți în aceeași închisoare sinistră, care își așteaptă învierea de apoi în acest loc, și care merită să fie cinstiți și memoria lor perpetuată. Memorialul rezistenței și al victimelor comunismului este un bun reper în acest demers de cultivare a memoriei și de popularizare a unei istorii ce nu trebuie uitată, însă noi dorim să facem partea noastră și să ne aducem contribuția la etalarea valorilor ce stau la baza unei comunități sănătoase.

I.A.P: Dar, părinte episcop, ediția din anul acesta a fost una deosebită datorită faptului că a avut loc și sfințirea locului viitorului Sanctuar. Cum s-a născut fericita idee a Sanctuarului și cum vedeți devenirea și rolul său în anii care vin? Va spori el prestigiul pelerinajelor viitoare, tinzând – de ce nu – spre un interes trans-frontalier?
PS Vasile: Ideea construirii unui Sanctuar la Sighet s-a înfiripat natural, odată cu așteptările timpului ce urmau să vină, după dobândirea libertății pentru Biserica noastră. De la dorința neexprimată în urmă cu mulți ani, de a vedea în speranță un lăcaș de cinstire a înaintașilor, s-a ajuns treptat la posibilitatea întrupării ei, odată cu datoria pe care o aveam după momentul beatificării martirilor. Știm că primii creștini mergeau în pelerinaj la locurile unde erau mormintele celor uciși pentru credință și astfel păstrau vie memoria lor și a locului unde erau îngropați.
În acele locuri se celebra Sfânta Liturghie și cu timpul, după ce situația politică și economică se schimba și se așeza, a fost posibilă și construirea de biserici, bazilici și sanctuare care să dăinuie în timp și să favorizeze cultul martirilor și al sfinților. Putem vorbi, în cazul nostru, de o datorie pe care o avem, odată ce timpul pe care îl trăim ne-a revelat evenimente așa grandioase ca cele pe care le-am trăit.
Beatificarea episcopilor a fost un moment unic, atât prin dimensiunea participării efective a unui număr mare de credincioși, cât mai ales prin modul în care a fost recunoscută mărturia și sacrificiul lor, prin prezența Papei Francisc în persoană, care a oficiat sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj, proclamându-i Fericiți Martiri și atribuindu-le posibilitatea cultului în Biserica locală din România.
A fost nevoie de mult timp și răbdare să ajungem la posibilitatea efectivă de a pune în aplicare gândul nostru profund și de a uni astfel dorințele fiilor Bisericii noastre. De la providențialitatea dobândirii acelui loc din vecinătatea Cimitirului Săracilor și până la îndeplinirea tuturor formalităților legale, care să permită construirea Sanctuarului, am parcurs etapă cu etapă într-o încrezătoare așteptare, chiar dacă am fi dorit ca lucrurile să se petreacă mai linear și mai repede.
Fiind gândit ca un loc de pelerinaj, proiectul Sanctuarului de la Sighet este un ansamblu unitar ce conține mai multe corpuri de clădiri cu diverse spații ce vor avea destinații foarte concrete. Sunt prevăzute săli de conferințe care să ofere toate condițiile pentru întâlniri și formări ale grupurilor ce vor vizita acest loc sacru, precum și un muzeu în care să se reflecte viața Bisericii greco-catolice în clandestinitate, bine știind că aproape jumătate de veac, preoții și credincioșii au avut o intensă viață religioasă în ascuns, în case private și în grupuri mici, unde se celebrau sfintele Liturghii și se administrau sfintele Taine. Alte spații au destinații utile pentru servicii, sau locuri de cazare pentru cei ce vor administra întregul ansamblu al Sanctuarului. Deocamdată prioritară este zidirea Bisericii Sanctuarului și apoi, rând pe rând, toate celelalte clădiri care să completeze și să desăvârșească nevoile Bisericii pentru anii ce vor veni.
Dezvoltarea pelerinajului va depinde în bună măsură de trezirea conștiinței creștinilor de astăzi și de dorința de a-i redescoperi și cinsti pe cei care au dat o așa însemnată mărturie pentru credință și pentru libertatea Bisericii și a neamului nostru.

I.A.P: Preasfinția Voastră, după ce se va fi întrupat și-și va deschide porțile, așa cum cu siguranță vă doriți forte mult, Sanctuarul va fi ctitoria episcopatului dumneavoastră. Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și putere să-l vedeți gata cât mai curând!
PS Vasile: Vă mulțumesc pentru urările de bine și de sănătate de care ne facem trebuincioși atunci când ne gândim că drumul abia a început și că mai este mult până să vedem proiectul realizat în totalitate, așa cum ne dorim cu toții.

Lucrările de construcție au început și se pot vedea primele semne concrete ale demersului făcut în toți acești ani de când am început efectiv munca de proiectare și autorizare. Împreună cu toți colaboratorii noștri, ne străduim să grăbim cât mai mult timpii, sau să scurtăm cât poate fi posibil, durata de așteptare a deschiderii porților Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor de la Sighet, însă pentru aceasta avem nevoie și de ajutorul dumneavoastră, al tuturor oamenilor de bunăvoință. Orice operă însemnată se realizează cu sprijin concret și cu implicarea cât mai multor oameni care iubesc valorile profunde și sunt atașați de credință ca de un far ce va lumina și în veacurile viitoare.
Ctitoria este comună, atunci când participarea și sprijinul este al tuturora, însă îi mulțumesc Domnului că am putut să-mi aduc și eu partea proprie pentru acest important proiect din țara noastră, care va face cinste Maramureșului și va fi reprezentativ pentru Biserica noastră greco-catolică.
Cel dintâi sprijin pe care vi-l cerem, este cel al rugăciunii pentru noi și pentru bunul mers înainte al acestui proiect. Știm că Fericiții martiri Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu, Ioan Suciu, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu mijlocesc pentru noi și pentru toți aceia care apelează cu încredere la mila și iubirea lui Dumnezeu. Minunile se întâmplă, însă e nevoie și de ochii care să le vadă …
Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze pe toți!

Ioan Ardeleanu – Pruncu 




La Sighet va avea loc dezvelirea Monumentului dedicat lui Tit BUD

Asociația „FIRUL VIEȚII” Sighet invită sighetenii (și nu numai!) la Dezvelirea Monumentului dedicat fostului Vicar Greco – Catolic al Maramureșului, istoricului, folcloristului, gazetarului TIT BUD (1846 – 1917).
Evenimentul va avea loc Duminică, 28 august 2022, ora 17:00, în fața Bisericii „CRISTOS – REGELE UNIVERSULUI”, str. Bogdan Vodă, nr. 24, Sighetu Marmației. Monumentul este opera sculptorului băimărean Marcel Stanciu.

După ceremonia dezvelirii, de la ora 17:30, va avea loc un Simpozion sub genericul „La aceasta m-a îndemnat iubirea cătră patria mea, Maramurăș!” (Tit Bud)
Participă cu comunicări prof. Florin Dragoste, cercetător dr. Ioan Boroica, preot – prof. univ. Ioan Tîmbuș, Ioan Ardeleanu – Pruncu.

Salut, Sighet!




Asociația Jávorfa Virága (Floare de Arțar) inițiatoare a înfrățirii Sighetului cu Etyek (Ungaria)

Asociația Jávorfa Virága (Floare de Arțar) din Sighet (președinte Ștefan Bojoga) a contribuit la organizarea – duminică, 21 august 2022 – vizitei în municipiul nostru a unei importante delegații din Ungaria, conduse de doamna Katalin Szili, reprezentanta prim ministrului Ungariei, fostă purtătoare de cuvânt a Adunării Naționale a Ungariei. Din delegație au făcut parte mai mulți primari din diferite localități din Ungaria dar și dl. Péter Kovács – Pifka, directorul general al Hungary Helps Agengy (Non – Porofit Pllc.).

Delegația a fost primită de către primarul Sighetului, Vasile Moldovan, la sediul Primăriei, unde au avut loc discuții focalizate pe colaborarea dintre instituții din Ungaria și cele din România. Întâlnirea a fost și un prilej pentru a se semna un protocol de colaborare între municipiul nostru și localitatea Etyek (situată în Districtul Bicske, județul Fejér), fiind propusă inițierea pașilor pentru înfrățirea celor două localități.
Primarul Etyek-ului, Zòlyomi Tamás, a lansat ideea instituirii unui tur viticol, care să includă cele două localități din cele două țări, ținând cont că Etyek este o localitate viticolă foarte vizitată de turiști.
Dorința de-a colabora, pe diverse paliere economice și sociale, a fost exprimată și de d-na dr. Katalin Szili, care a subliniat că urmau să se semneze înfrățiri între alte localități din Ungaria și comunele Câmpulung la Tisa și Coltău.
Primarul Sighetului a confirmat deschiderea către o potențială înfrățire cu Etyek-ul, deschiderea pentru colaborări benefice Sighetului dar respectându-se pașii legali, juridici, necesari pentru finalizarea propunerilor avansate.

După întâlnirea de la Primărie delegația din Ungaria s-a deplasat la Biserica Reformată din Sighet, unde a avut loc o întâlnire solemnă ce a marcat și Ziua Națională a Republicii Ungare (Ziua Sfântului Ștefan), care s-a sărbătorit în 20 august.
Duminică seara, în Parcul Central al Sighetului, a avut loc un spectacol susținut cu spijinul delegației maghiare și a Asociației Jávorfa Virága din Sighet.

Din discuția pe care am avut-o cu dl. Péter Kovács – Pifka, am aflat că Hungary Helps Agengy (Non – Porofit Pllc.) este dispusă să finanțeze proiectele multiculturale pe care le va iniția Asociația Jávorfa Virága din Sighet, fiind deschisă și altor propuneri/ inițiative cu specific cultural, axându-se în mod special pe proiectele care vizează păstrarea tradițiilor locale și regionale.

Foto & text: Ion Mariș




Centrul Județean de Excelență Maramureș: selecția profesorilor pentru programele de excelență

Centrul Județean de Excelență Maramureș, instituție conexă a Ministerului Educației, coordonată metodologic de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, lansează selecția profesorilor care vor susține programele de pregătire pentru elevii și tinerii capabili de performanțe înalte, în anul școlar 2022 – 2023. Selecția cadrelor didactice se va desfășura în perioada 25 august – 16 septembrie 2022, conform calendarului aprobat de Centrul Județean de Excelență Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș:

  • Depunerea dosarelor de candidatură: 25 august – 9 septembrie 2022;
  • Validarea dosarelor: 12 septembrie 2022;
  • Evaluarea dosarelor de candidatură de către comisia desemnată de ISJMM: 13 septembrie 2022;
  • Depunerea eventualelor contestații: 13 septembrie
  • Realizarea interviurilor (interviurile se vor realiza pe discipline): 15 – 16 septembrie 2022;
  • Publicarea rezultatelor finale: 16 septembrie 2022;

Informațiile privind procesul de selecție a cadrelor didactice sunt postate pe site-ul Centrului Județean de Excelență Maramureș, la adresa https://www.cjexmm.ro/, la butonul https://www.cjexmm.ro/resurse-umane/didactic. În cursul lunii septembrie, se va organiza selecția elevilor dornici să performeze în domenii de studiu care vizează participarea la olimpiade și concursuri școlare sau activități care urmăresc dezvoltarea competențelor interdisciplinare, pluridisciplinare și transdisciplinare.

Centrul Județean de Excelență Maramureș




Premii numeroase la Memorialul „Brătienii” la Șah de la Sighet!

Duminică, 28 august 2022, la Sighet s-a încheiat Memorialul „Brătienii” la Șah, ediția a IV –a. Competiția este omologată de Federația Româna de Șah și a fost finanțată (parțial) de Consiliul Județean Maramureș. Au participat 73 de copii, juniori dar și adulți din România și din Republica Moldova, pentru această ediție fiind alocat un fond de premiere de 7200 lei (împărțit la aproape 30 de șahiști).

Un „participant” surpriză la deschiderea turneului a fost cantautorul Ducu Bertzi, care a avut onoarea primei mutări într-o partidă jucată cu foarte tânărul sighetean Codrea Tudor Ioan (sub 8 ani) și… a fost învins!
A fost un turneu bine organizat, supervizat cu atenție de antrenorul și președintele CS Sig – Mar Sighet, dl. Ioan Costiuc, desfășurat la Liceul Tehnologic Forestier din Sighet.
La această ediție s-au jucat 6 runde și – pentru prima dată – s-au acordat premii și pentru… veterani.

Așa cum ne-au obișnuit de mulți ani, pe podiumul învingătorilor au urcat și foarte mulți sigheteni.
Dar, este mai bine să vă convingeți urmărind clasamentul final!

Copii legitimați sub 12 ani:

Băieți sub 12 ani:
Locul 1: Chira Alex (ACS Tinerii Lei Baia Mare)
Locul 2: Tănase Andrei (ACS Jocul de Șah Râmnicu-Vâlcea)

Băieți sub 10 ani:
Locul 1: Șofineți Alexandru (Cs Sig-Mar Sighetu Marmației) – Câștigătorul Turneului
Locul 2: Berdiman Ciprian (ACS Jocul de Șah Râmanicu-Vâlcea)
Locul 3: Mintău Iulian (CS Sig-Mar Sighetu Marmației)

Băieți sub 8 ani:
Locul 1: Pașca Alexandru (ACS Tinerii lei Baia Mare)
Locul 2: Codrea Tudor Ioan (CS Sig-Mar Sighetu Marmației)
Locul 3: Mihai Adam Alexandru (Css Viitorul Cluj-Napoca)

Fete sub 8 ani:
Locul 1: Anistoroaie Maria (Gambitul Damei Iași)
Locul 2: Vălean Sofia (ACS Tinerii lei Baia Mare)
Locul 3: Nemeș Amalia Ioana (CS Sig-Mar Sighetu Marmației)

Open General:
Locul 1: Breitkopf Ioan Francisc (Clubul De Șah Al Municipiului Baia Mare)
Locul 2: Martinenco Sergiu (Republica Moldova)
Locul 3: Sorbun Cristinel (Club De Șah Caissa Miercurea Ciuc)

Suntem convinși că vor urma rezultate foarte bune și în viitoarele competiții șahiste, la care vor participa sighetenii noștri (mai mici și mai mari)! Baftă, campionilor!

Salut, Sighet!

Foto: prof. Ioan Codrea




Oxi More despre pace la granița cu războiul (Roxana PONTOȘ)

„Eu am nevoie de pace, tu ai nevoie de pace, lumea are nevoie de pace, a respira pace este un lucru sănătos.” – Papa Francisc

Provocare! Pentru mine, de a scrie…, pentru spectatori, de a participa la un concert inedit, într-o locație neconvențională. Memorialul Sighet a fost scena aleasă de OXI MORE – Dinu Mihăilescu și Philippe Boaron – pian și Seat Byeol Choi – vioară – pentru a susține, în 21.08.2022, Concertul pentru pace.

Aproape două ore în care, pe culoarul dintre celulele închisorii s-au revărsat sunetele viorii, urmate de acordurile celor două piane într-un duel/ duet permanent, în care interpreții se identificau la propriu cu instrumentele lor, dar și cu publicul spectator. Ce a adus nou acest concert? Interpreții se aflau la același nivel cu spectatorii, nefiind amenajată o scenă propriu-zisă, decorul a fost minimalist, iar atmosfera plină de emoție, generată de faptul că interpretarea s-a făcut în întuneric și semiîntuneric, amplificând fiecare sunet, fiecare vibrație a corzilor/ clapelor. Muzica trăia.

Se spune că atunci când armele vorbesc, muzele tac. Acest concert a venit pentru a demonstra contrariul, pentru că, așa cum afirma și Dinu Mihăilescu, viața e lăsată să ne bucurăm de ea, nu să o irosim în tot felul de lupte.

Spațiul destinat concertului a fost plin chiar dacă în orașul nostru, în care de obicei nu se întâmplă foarte multe evenimente, s-au suprapus în același interval orar trei acțiuni culturale.

Cum am văzut acest concert? Ca pe o altă modalitate de a te ruga, într-un loc amenajat drept sanctuar al memoriei, pentru a nu uita durerea, suferința, moartea, aflat la doi pași sau un pod – al solidarității, compasiunii – de războiul din Ucraina. Aș înlocui oricând sunetele de sirenă care au devenit o obișnuință incomodă cu acordurile de vioară și pian ce au răzbătut între zidurile închisorii.

Roxana PONTOȘ




Expoziția „Culori” la Muzeul Etnografic Sighet

Până vineri, 26 august 2022, puteți vizita expoziția foto Culori de la intrarea Muzeului Etnografic al Maramureșului din Sighetu Marmației. Expoziția conține lucrări deosebite făcute de fotograful Gelu Stănculescu alături de o echipă foarte talentată de modele. Este o încercare de unire a picturii cu fotografia și arta digitală prin lucrări pline de culoare și texturi.

Ne propunem mereu să testăm limitele fotografiei, să creăm lucruri care ies în evidență și care pot decora orice spațiu. Un specific al acestei expoziții este că lucrările pot fi achiziționate – prin scanarea unui cod QR atașat fiecărei lucrări- de pe siteul artonthewall.ro. Profitul obținut va fi donat Asociației Delia pentru programele sale pentru persoanele cu dizabilități.

Expoziția foto face parte dintr-un turneu național care cuprinde mai multe orașe din țară (Ploiești, Pitești, București, Sighetu Marmației, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș. Arad, Carei și Buzău).

Vă așteptăm să admirați lucrările și, de ce nu, să vă decorați casa cu un tablou deosebit cu certificat de originalitate.

Despre artonthewall.ro

Artonthewall.ro este un proiect care asigură și autofinanțarea Asociației Delia prin care creăm și vindem tablouri deosebite realizate de Gelu Stănculescu – ca fotograf- alături de o echipa de 22 de modele. Lucrările se pot comanda de pe magazinul nostru artonthwall.ro în diferite mărimi, inclusiv mărimi la cerere. Tema generală a siteului este de a crea lucruri ieșite din comun, de a uni mai multe arte într-o lucrare unică ce să iasă în evidență în orice spațiu. Profitul obținut este reinvestit în programele organizației Delia pentru persoanele cu
dizabilități.

Despre Asociația Delia

Înființată în anul 2016 în memoria unei persoane deosebite – Ghirca Delia , asociația noastră desfășoară programe de informare pe problema epilepsiei și de depistare a cazurilor noi nediagnosticate și programe prin care îi învață pe beneficiarii ei noi abilități prin cursuri de fotografie și de craft.

Coordonator expoziție
Gelu Stănculescu
0757212745




Reprezentanții Fondului Ambasadorial al S.U.A., în vizită la Sighet | VIDEO

„O casă istorică pentru o temă contemporană. Protejarea moștenirii culturale evreiești și a valorilor umane în Casa Memorială Elie Wiesel” (A historical house for a contemporary topic: fostering Jewish Heritage and promoting Human Values in Elie Wiesel Museum) este numele proiectului în curs de implementare la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighet. Proiectul este finanțat parțial printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A.

Azi (22 august 2022), în prezența adjunctului Misiunii Diplomatice americane Shane Dixon, a atașatului cultural al Ambasadei SUA în România, William O’Connor și a primarului Vasile Moldovan, a fost prezentată importanța resurselor financiare pe care Fondul Ambasadorial îl oferă pentru spațiul cultural românesc precum și valorificarea acestuia în cadrul proiectului din cadrul muzeului.

Foto & Video, dr. Sorin Markus




Floare de colț, ediția a X-a: concert Ecou și trupa Fără zahăr | VIDEO

Cea de a doua zi a festivalului-concurs „Floare de colț” (ediția a X-a), a adus pe scena sigheteană trupele Fără zahăr și Ecou.

 

Foto & video, dr. Sorin Markus