Flashover (Cluj) – Concert în Friends Sighet pe 8 noiembrie 2019, de la ora 20.

Flashover s-a format în vara lui 2018 de către Roje și Teodora Bârla, doi muzicieni din Cluj-Napoca care ne vor oferi o seară specială de muzică Electro, Jazz, Downtempo, Chamber Music, Trip Hop, Experimental.

Trupa ne va încânta cu adaptări personale ale unor piese semnate Pink Floyd, Leonard Cohen, Nancy Sinatra, Chris Isaak, Tori Amos, George Michael, Sade, H.I.M., Diana Krall, Haddaway, Red Hot Chilli Peapers, Morcheeba, Shivaree, Kovacs, Portishead, Hooverphonicși multe altele.

Roje e un pianist/ claviaturist cu o vastă experiență și un repertoriu variat în domeniul proiectelor de piano bar și trupe de coveruri. A împărțit scena cu nume mari în domeniu, inclusiv formația Camelot. De asemenea, a cântat în trupe ca Seven, CASH, Slut, Hazard, Pianette (alături de Aminda), Electrochock și a compus și orchestrat pentru artișt cunoscuți, cum ar fi Emeric Imre, Mircea Baniciu, Vasile Seicaru, Florin Chilian, Razvan Krivach, Magda Puscas, Tatiana Stepa, Emilian Onciu, Vali Moldovan, Highlight Kenosis și mulți alții. În Decembrie 2010, artistul a dat viață primului său draft de compoziții, combinând sunete cu arta vizuală, alături de marea artistă Adriana Jebeleanu. Inspirat de această colaborare, Roje a compus o serie de lucrări pianistice, astfel născându-se sunetul conceptual „Blind Deaf Mute”.

Teodora a început să cânte din liceu, alături de formația longevivă de metal modern Vespera (până în 2018) și în proiectul local de piano bar Soiree, alături de pianistul Liviu Sorescu. Aceasta a lucrează și la câteva compoziții proprii, sub numele de Galetheia, proiect în care a început să experimenteze cu varii stiluri ale muzicii electronice. De asemenea, Teodora lucrează în calitate de vocal coach la o școală locală de muzică, Art’sCool (inițiată de muziciana Aminda).

În prezent, duo-ul susține concerte în diferite localuri, preluând piese ale unor artiști din sfera electro, jazz, downtempo etc., lucrând în același timp la compoziții originale. Aceștia au avut și o apariție în cadrul emisiunii Sofar (Cluj-Napoca).

Rezervări și bilete la Friends Wine Bar Sighet & The Coffee Factory Bistro, str. Iuliu Maniu nr. 20. Suport artiști: 25 lei.

Comunicat de presă

Anul trecut am devenit studentă în Cluj-Napoca, ceea ce a însemnat o sumedenie de experiențe noi, locuri și evenimente, trăiri și… prietenii în curs de consolidare. Alături de toate acestea a apărut o decizie foarte grea: găsirea unu club Rotaract în care să activez.

La Conferința Regională Rotaract de la Cluj, care a avut loc doar la câteva zile după ce mi-am transferat activitatea în acest oraș minunat, l-am întâlnit pe Christian Roth care mi-a făcut cunoștință cu colegii noștri din Rotaract Cluj-Napoca. După multe povești, am participat la prima mea ședință rotaractiană la Cluj. Niște oameni atât de faini, de deschiși și de naturali, m-au primit cu brațele deschise „în casa lor”! Aveam emoții, sigur! M-am bâlbâit puțin, dar a fost parte din efectul momentului meu de nesiguranță, moment în care am realizat că mai sunt atât de mulți oameni ca și mine. Am ales să îmi desfășor activitatea rotariană în cadrul Clubului Rotaract Cluj-Napoca. Aici am găsi ceva ce caut încă din momentul în care am rostit primul cuvânt. Am găsit tradiție. Fiind al doilea cel mai vechi club din Districtul 2241, am observat un oarecare protocal de care aveam nevoie, o anumită sobrietate pe care eu o căutam. Bine, dacă ar fi după mine, în fiecare săptămână aș merge la alt club, fiindcă mi-s dragi toți și absolut fiecare membru Rotaract are ceva special. Nu degeaba sunt patru cluburi Rotaract în Cluj. Ai oportunitatea de a alege ce ți se potrivește foarte ușor și, tot să fii rotaractian! Deși, repet, am senzația că aș putea funcționa la fel de bine și la Cluj-Napoca, și la Visio, SAMVS sau Cetățuie. Toți sunt faini și parte din sufletul meu!

La Clubul Rotaract Visio am ajus prin intermediul Ioanei Marin și al lui Mihnea Țintea. La Visio am dat de foarte mulți foști interactieni cu care m-am mai intersectat pe la evenimentele districtuale Interact, oameni pe care am fost foarte fericită să îi revăd, oameni care m-au ajutat să îmi mai stăpânesc emoțiile pentru că măcar aveam habar de numele lor. Aici m-am simțit cuprinsă de o căldură care emana „acasă”, datorită dezimvolturii și a naturaleții surprise în cadrul întâlnirii.

După câteva săptămâni, i-am scris Mihaelei Hetea de la Clubul Rotaract SAMVS. Mihaela, dintr-o suflare, a răspuns pozitiv dorinței mele de a participa la una din ședințele lor. Foarte speciali oameni la SAMVS! Doamne, ce dragi mi-au căzut! M-am simțit în largul meu, deloc emoționată, ținând cont de experiențele anterioare. Tot așa, oameni dornici să creeze. Îmi aduc aminte cu mare drag de momentul în care am ieșit împreună după ședință, iar toată lumea voia să mă cunoască și îmi adresa întrebări. Eram atât de bucuroasă că erau atât de deschiși!

La Rotaract Cetățuie încă nu am ajuns, dar cu siguranță voi reuși să îi conosc și pe ei anul acesta. Mi-am propus să ajung la fiecare club, pentru că îmi doresc foarte tare să îi cunosc pe toți!

Primul proiect la care am participat, proiect marca Rotaract la Cluj, a fost „O cană de fericire”. Până acum nu am avut curajul să mă implic activ în niciun proiect. Am simțit că trebuie să stau deoparte și să privesc, pentru că totul era diferit față de acasă. Pe când mi-am luat inima în dinți, un coleg din Rotaract SAMVS, Cristian Zaharia, mi-a spus că toate cluburile Rotaract din Cluj au plănuit o zi în care să renoveze un foișor de la o casă de copii din oraș. M-am oferit să propun o serie de activități pentru copiii de acolo, ca să îi și destindem puțin pe cei mici. Când mi-a spus Cristian că activitățile propuse sunt super și că îi place ce am plănuit, mi-a dat încredere în mine și m-a motivat să mă implic activ în viitoarele proiecte organizate de Rotaract Cluj, el fiind un project manager foarte bun, a cărui părere sigur a contat. Cam asta a fost “intriga”, momentul în care am auzit cuvântul „Super!”.  Cred că asta-i deosebit la Rotaract, oamenii care se motivează reciproc și cresc împreună!

Rotaract înseamnă același lucru peste tot: prietenie, muncă în echipă și dorință (irelevantă e natura dorinței, atâta timp cât de pozitivă). Asta am întâlnit și la Cluj, și acasă. Proiecte frumoase, entuziasm, oameni care sunt cu adevărat oameni și multă muncă pentru un țel ce vizează comunitatea. Mă gândeam că Rotaract Sighet este o excepție, dar după ce m-am mutat la Cluj, am realizat că e ceva general valabil pentru Rotaract. Nici nu știu de ce îmi puneam asemenea probleme, atâta timp cât vezi un rotaractian o dată și povestiți de parcă sunteți prieteni din copilărie.

Frumos Rotaractul ăsta! Mă bucură că suntem din ce în ce mai mulți și încurajez pe oricine are posibilitatea să fie rotaractian, să nu ezite. E o oportunitate pe care nicio asociațe sau niciun club nu ți-o poate oferi, decât Rotary. Acestea ne sunt valorile și principiile și ne ținem de ele ca de ceva sfânt. În Rotaract nimeni nu e mai bun sau mai rău, în Rotaract se încearcă motivarea fiecăruia și exploatarea potențialului membrilor – colectiv și individual!

Oana Maria MARIȘ
PR & Social Media Officer – Rotaract Club Sighetul Marmației

Mi-e dor de acasă
De acasă de atunci de când eram mică
Și nu știam alt concept al acestui cuvânt
Și nici alte derivate adiacente
Acasă-i unde e mama și bunica și toți
Și mulți
Acasă e pe titulescu 22 și are și câini
Vreo 4 de-a-lungul anilor
Și are și pisici care le furau mâncarea
Și o curte mare cu un nuc bătrân
Acasă-i unde mi-am rupt mâna
De două ori în același loc
Acasă-i casa plină
Și niciodată nu-s singură
Chiar dacă uneori îmi doream asta
Acasă e gălăgie
Și multe lucruri
Și bibelouri și vase și haine adunate de generații
Și nu mă deranjează
Acasă poți găsi urmele din grădină unde au fost îngropate vrăbiuțe înghețate
Acasă e magazinul de vis-a-vis
Și 3 lei biscuiții la kilogram

Acasă e la etajul 3
Acasă nu mai e o curte mare și mulți oameni
Acasă e liniște și un caniche
Și mama
Care mă ajută la teme
Și la viață
Acasă e libertate și înțelegere
Și „să-mi dai mesaj dacă stai mai mult în oraș”
Și „ți-am lăsat mâncare în frigider”
Acasă e mică
Și miroase a cartofi copți
Acasă e câinele care mă așteaptă și dă din coadă
Oricât de mult aș fi fost plecată
Și mă trezește în fiecare dimineață
Pentru că ocupă tot patul

Acasă e la 200 de km de casă
Acasă au fost vreo 3 case
Și mulți oameni și puțini prieteni
Și vremuri bune și vin mult
Acasă e sfaturi sincere și nopți albe
Și beții și dimineți cu greață
Acasă e lipsit de la cursuri
Și frică
Acasă e provizoriu acum
Acasă e mâncat aceleași paste de 3 zile
Acasă e singură și e dor de casă
Acasă e drumuri lungi cu mașina și drumuri și mai lungi cu trenul

Acasă e eu+1
De ceva timp
Acasă e dormit într-un pat mai mare, dar împreună
Acasă e prieteni noi, grupuri mari și oameni puțini
Acasă e altă rută de bus, alt drum până la facultate, alte cafenele
Alte baruri
Acasă e netflix într-o seară de vineri
Și băut până dimineața într-o noapte de marți
Acasă e multe filme și multe rețete inventate
Acasă e o singură cheie și timing perfect
Acasă e din nou gălăgie, dar e și înțelegere
Și „mi-e dor de tine hai mai repede”
Acasă e certuri banale și nervi degeaba
Acasă e o mână caldă lângă mine noaptea
Și dimineața
Și oricând

Cu timpul mi-am făcut atât de multe case
că parcă încep să încurc adresele
Și Cheile nu se mai potrivesc
Parcă niciunde nu mai e ca
Acasă
Și, sincer
Nu mai știu încotro să mă îndrept
Decât înăuntru.

Sebastiana JOICALIUC
studentă Jurnalism, UBB Cluj

Azi sunt foarte bucuroasă și vreau să împărtășesc lumii motivul fericirii mele. Mă număr printre oamenii norocoși care au avut șansa să crească frumos, într-o familie frumoasă și, mai apoi, într-un mediu profesional sănătos și motivant. Timp de 13 ani am activat în domeniul asistenței sociale, perioadă în care am adunat în bagajul de amintiri momente deosebite care m-au format ca profesionist, dar mai ales ca Om. Este important să menționez că persoanele pe care le-am întâlnit în „drumul” meu au avut un rol decisiv în ceea ce am devenit azi, o sumă a lucurilor fantastice pe care le-am învățat de la ei. Și da, am fost super norocoasă să am mereu în jurul meu oameni valoroși cu care am creat legături de lungă durată.

Despre acești oameni vreau să vă vorbesc azi, despre prietenii mei dragi care mi-au facut ziua atât de frumoasă! Așa cum am menționat, am activat în domeniul asistenței sociale timp de 13 ani, dar, din toamna aceasta, am schimbat total domeniul ocupațional. Deși îmi place ceea ce fac, vorba ‘ceea: „prima dragoste nu se uită niciodată!” Astfel că, am decis să mă implic în continuare în viața comunității și să-i ajut, pe cât se poate, pe semenii mei.

De aproximativ 3 ani o fac prin intermediul Clubului Rotary Sighet din care, cu mare mândrie fac parte după o experiență de 5 ani în care am fost membru fondator și președinte al clubului Rotaract Sighet. Proiectul meu de suflet este legat de Centrul de Zi „Micul Prinț” care, începând cu toamna aceasta, va găzdui activități destinate copiilor și tinerilor din casele de tip familial din oraș și vârstnicilor din comunitate, prin implicarea directă a asociațiilor SOS Bambini, Frați Minori Capucini și a Clubului Rotary.

Azi mi-a facut ziua mai bună proiectul „Fratele cel mare”. Prin intermediul acestui proiect, doresc să organizez o excursie la un centru de călărie din vecinătatea Sighetului, la care să participe un număr cât mai mare de copii din sistemul de protecție a copilului. Pentru reușita proiectului, este nevoie de… „frați/surori mai mari”, adică persoane care să susțină financiar și, eventual, să însoțească copiii în această excursie. Am prezentat acest proiect prietenilor mei mai apropiați și am fost plăcut surprinsă de răspunsul prompt, pozitiv prin care și-au arătat susținerea și implicarea.

Profit de această ocazie ca să le mulțumesc acestor dragi oameni că au acceptat propunerea mea, dar mai ales că m-au umplut de optimism văzând că există un simț civic puternic și că se poate lucra la acest aspect chiar dacă vremurile sunt destul de… gri.

Dacă mai sunt doritori dintre cititorii site-ului „Salut, Sighet!” care doresc să se alăture inițiativei, îi rog să mă contacteze prin intermediul redacției. Excursia va fi în vacanța de Crăciun, până atunci, aștept să fiu contactă de…. noi prieteni :).

Lumea se schimbă prin oameni! Fii tu schimbarea!

Camelia PESEK

A II-a ediție a cursului de inițiere în fotografie organizat de dl. Toth Ștefan este programată la Sighet pentru 11 noiembrie.

Toma Enache ajunge peste câteva ore la Sighet! Proiecția filmului „Între Chin și Amin” are loc azi, 30 octombrie 2019, la Dej. De la Dej, traseul peliculei include și mult-așteptata premieră de la Sighet. Mâine (31 octombrie 2019), sighetenii vor avea ocazia să se conecteze la un fim artistic cu rezonanțe sumbre, din istoria recentă a țării: „experimentul Pitești”. L-am abordat de la distanță (relativ mică!) pe Toma Enache, pentru a evalua impactul de până acum al filmului și pentru a-i lua „pulsul”, în teren, înainte de sosirea la Sighet.

Ion Mariș: Cum s-a desfășurat până acum periplul prin țară cu ultimul tău film „Între chin și amin”? 
Toma Enache: E o bucurie de nedescris! 30 de proiecții de Gală în toată țara, cu un public extraordinar care a făcut multe săli pline sau arhipline, cu emoții unice și întâlniri de neuitat!

IM: Cum percepi că este primit filmul?
Toma Enache: Dacă e ceva ce a depășit…. mi-a depășit așteptările aprecierile publicului! Primirea sinceră și reacția deosebită din partea publicului – exprimată după proiecție – mă lasă și pe mine de multe ori fără cuvinte….

IM: Ce speri să „obții” prin acest film?
Toma Enache: Sper ca filmul să aducă măcar o mică parte din finanțarea pentru următorul proiect cinematografic. Deși e foarte greu, noi suntem încrezători.

IM: Cu ce actori ajungi la Sighet?
Toma Enache: A promis că va veni la Sighet și la Baia Mare (01 noiembrie 2019) actrița Kira Hagi. Sigur voi fi și eu și încă cel puțin doi oameni din echipa! De fapt, cred că întâlnirea cu filmul la care s-a muncit enorm este cel mai important lucru!

IM: Te așteptăm cu drag, Toma Enache! Ne vedem joi, 31 octombrie 2019, la Școala de Muzică și Arte Plastice (Sala „Monica Chifor”), de la orele 18:00!
Toma Enache: Abia aștept întâlnirea cu publicul din Sighet. Un public cu care ne-am întâlnit și la primul meu film și cu alte ocazii cu piesele mele de teatru!

 Ion MARIȘ

Cu sigurantă ți s-a întâmplat să te oprești brusc din ceea ce faci, să abandonezi totul, mintea sa-ți fie inundată de zeci de întrebări, să începi să te compari cu cei din jurul tău, să fii nemulțumit de ceea ce ești, însă mă simt nevoită să-ți spun ceva, omule: fiecare dintre noi e unic și irepetabil, nu există decât un singur „tu”. Ești o expresie prețioasă irepetabilă a lui Dumnezeu.

Viața nu este roz, dar nici neagră, uneori o definim ca fiind o luptă, și, în fond, așa și cred că este. Fiecare zi e o luptă. E o luptă să iei decizii corecte, e o luptă să fii bun, e o luptă să-ți aranjezi cumva viitorul pentru că tu ești singurul responsabil pentru ceea ce ți se întâmplă, iar ca să ajungi unde îți dorești, va trebui să tragi cu dinții, să faci sacrificii, si să ști tu, omule, că nimic nu vine gratis. Îți va lua ceva timp să înțelegi că lumea nu se oprește în loc pentru problemele tale, că unii oameni apar în viața ta, nu ca o binecuvântare, ci mai mult pentru a-ți da o lecție. Nu uita că ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi, dar tu să nu te oprești, construiește oricum. Dumnezeu nu a promis zile fără durere, dar a promis putere pentru zi, și lumină pentru drum. Nu știi niciodată cât de puternic ești, pănă nu te uiți în spate, la tot ce ai depăsit și realizat.

Misiunea ta e să fii bun, s-ar putea ca oamenii să-ți urmeze exemplul, fii „lumină” acolo unde ești. Așa cum o candelă luminează în întuneric, tot așa să luminezi tu între oameni, trăiește printre alții, ca și cum ar fi frații tăi. Micile tale fapte de bunătate pot schimba viața cuiva, fii bun, pentru că fiecare om pe care îl vei întâlni, duce deja o bătălie grea. Iubește și iartă, căci Dumnezeu face același lucru cu tine, multumește-i Lui și pentru ce ți-a dat și pentru ce nu ți-a dat, căci știe el mai bine de ce, și crede că imposibilul chiar e adeseori posibil. Poate că binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine, nu contează, continuă să faci binele, dăruiește zâmbetul tău, timpul tinde spre înălțimi, bucurându-te de ceea ce faci și ești acum, luptă când alții spun că nu ai nimic pentru care să lupti, și, mai presus de orice, să iubești. Când iubim, toate celelalte vin de la sine, din dragoste să te dăruiești și fericit vei fi mereu. Crede-mă, ești un dar prețios pentru cei care te întâlnesc.

Și revin la întrebarea de mai sus: când viața ne pare lipsită de sens, de ce nu privim la Cer mai des? Acolo se află toate răspunsurile pe care le cauți, trebuie doar să crezi, și unit în rugăciune poți să reclădești speranța în lume. Iar când totul pare că se năruie, nu-ți pune multe semne de întrebare, doar ridică-te, roagă-te, crede, și iubește.

Fii un om bun!

Monica BUD

Nu m-am considerat niciodată o mare admiratoare a tradiționalului, până acum nimic nu m-a impresionat în mod special. Însă, făcând parte din echipa Euroscola CNDV, lucrând la proiectul național „Educația schimbă vieți” pe care noi l-am numit „Prin tradiție și educație spre autenticitate și bunăstare”, am descoperit un univers nou, nebănuit, iar prin ochii domnului Mihai Dăncuș, o enciclopedie a etnografiei, încep să privesc satul maramureșean la alte dimensiuni.

Toată informația pe care am asimilat-o, toate sentimentele pe care le-am trăit, m-au copleșit, mi-au deschis ochii spre noi idealuri, m-au ajutat să evoluez, să mă dezvolt pe plan personal, mai ales spiritual. De aceea, Euroscola va rămâne pentru mine o echipă de suflet, un proiect cu, despre și pentru elevi dornici să învețe, să se descopere, să își găsească chemarea profesională și să muncească pentru a fi cei mai buni. Plecăm, precum Mihai Dăncuș odinioară, ca să învățăm și ne întoarcem pentru a oferi Maramureșului, cu aceeași dăruință și iubire tot ce am dobândit și merită transmis și altora. Să știi să păstrezi tradiția, să o transmiți mai departe e o formă de educație.

Prin activitățile pe care le-am realizat la Muzeul Maramureșean, la Centrul Cultural, la școlile din Sighet și împrejurimi, la Facultatea de Geografie, pe Valea Cosăului, în satele Sârbi, Budești, Călinești, am încercat să aplicăm cuvintele domnului prof. dr. Mihai Dăncuș: „Toți suntem buni la ceva. Trebuie doar să descoperim talentul și să-l dezvoltăm.” Astfel, prin discuții deschise, dezbateri, ateliere, discursuri sau discuții cu absolvenți ai liceului nostru, ne-am documentat, am aflat și am fost încurajați pentru a alege un drum profesional de la a cărui lumină să nu ne îndepărtăm. Cel mai mult ne-au încurajat cele două coordonatoare ale proiectului, prof. Cornelia Hotea și prof. Luminița Colopelnic, cărora le mulțumim că ne-au ales, că au recunoscut talantul din noi, cei 20 de elevi din echipa de proiect.

Întâlnirile cu meșteșugari, artiști, profesori, muzeografi, arhitecți și alți specialiști în diverse domenii m-au ajutat să înțeleg rolul educației, ba mai mult, cât de important este ca aceasta să fie constantă în viața individului, tocmai pentru a nu-și pierde identitatea. Afirm aceasta, convinsă fiind că educația este cea care îl definește pe om căci numai prin intermediul educației putem fi piesa care să schimbe în bine societatea în care trăim.

La sfârșitul proiectului #EuroscolaRo2019, ne așteptăm ca tinerii cu care ne-am întâlnit în desfășurarea activităților, să realizeze cât de importantă este o educație bună, câtă însemnătate are alegerea unei profesii, prezența disciplinei și a unui ideal și cât de remarcabili sunt oamenii care dau dovadă de toate acestea și mai mult, le pun în slujba comunității. Sfatul meu, ca membru al acestui proiect, este: „Visați, învățați, plecați dacă asta vă doriți, dar întoarceți-vă acasă și faceți din acest loc un ideal al tinerei generații!”

Carla POP
clasa a XI-a C
C. N. „Dragoș Vodă”

P. S.: Proiectul s-a încheiat, dar jurnalul „Educația schimbă vieți” continuă.

Din donațiile oferite în cadrul acțiunii „Un Milion de Stele”, aflată la a X-a ediție, s-a colectat suma de 2050 lei.

Vineri după-amiază (25 octombrie 2019), în Parcul Central din Sighetu Marmației s-au aprins din nou candelele solidarității în cadrul acțiunii „Un Milion de Stele” organizată de Caritas Dieceza Satu Mare.

La eveniment au fost prezenți părintele Reszler Mihály, arhidecan de Maramureș, capelanul Turtureanu Róbert, viceprimarul localității – Béres Ildikó-Ibolya, directorul Liceului „Leőwey Klára” – Kósa Attila, alături de peste o sută de sigheteni care și-au exprimat solidaritatea față de semenii noștri care se confruntă cu probleme sociale. Din partea conducerii Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a fost de față directorul general, părintele Ioan Roman și directorul adjunct de Maramureș, Józsa Nándor-Lóránd.

Sighetenii care au participat la acțiunea „Un Milion de Stele” au aprins câte o candelă în semn de solidaritate, iar din mulțimea de candele s-a conturat o cruce arzândă – sigla Caritas – simbol al iubirii față de semenii noștri aflați în nevoie. La fața locului, cei interesați au avut ocazia să afle mai multe despre domeniile de activitate ale Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare prin intermediul unei expoziții foto.

Echipa Caritas aduce mulțumiri și pe această cale sighetenilor cu sensibilitate socială care au participat la a X-a ediție a acțiunii de solidaritate „Un Milion de Stele” și care prin donațiile lor au ales că facă mai frumoase sărbătorile de iarnă ale unor vârstnici bolnavi. Din suma de 2050 de lei, colectată din donații, echipa Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sfântul Carol” din Sighet va pregăti pachete de Crăciun vârstnicilor bolnavi și izolați social, beneficiari ai instituției.

Comunicat de presă

21 octombrie 2019, Dallas, Richardson 

Niciodată să nu spui niciodată! Adevărate vorbe, care parcă nu sunt atît de veridice decît atunci cînd sunt aplicate atît la figurat, cît mai ales la propriu.

Cu fiecare aterizare, aici pe pămînt american, intervine așa ca o rutină. Uniformitatea liniară cu care deja ochiul s-a acomodat, aceleași autostrăzi cu multe benzi, cu poduri suspendate, cu rîuri de mașini, clădiri din sticlă și oțel… Cum s-ar zice o monotonie bine pusă la punct.

Chiar cu o zi înainte de tornada de care am să vă relatez, constatam că nimic nu s-a schimbat față de anul trecut, totul duduie, nu-mi sare nimic wow în ochi mai ieșit din comun, ceva să spargă ordinea și disciplina asta care te agasează de la o vreme. Mă plîngeam iar de lipsa oamenilor din peisaj. Cu toate că locuim la casă, nu vezi un vecin cu alt vecin, toată ziulica cît e de lungă e un pustiu, spart doar din cînd în cînd de zgomotele utilajelor celor plătiți să tundă gazonul sau să întrețină piscinele. Îi urmăresc de după jaluzele cum umblă ca niște zombi cu niște pălării imense pe cap și cu niște măști pe față, cum își fac treaba mecanic. Cecul e imboldul care-i mînă în fiecare zi și-i așteaptă la sfîrșit de săptămînă sub preșul de la intrare.

O caldă duminică, cam prea caldă (zic eu), cer în general senin, nimic care să prevestească urgia ce avea să se abată peste noi în aceea seară. Doar niște nori răzleți apăruți, desprinși de nicăierea, dădeau tîrcoale (cam prea jos), saturînd atmosfera cam 90% cu umiditate. Pe aici e ceva normal, eu plîngîndu-mă că n-am aer. Am stat pînă tîrziu pe terasă, retrăgîndu-ne într-un final fiecare în dormitorul lui.

Deodată niște fulgere orbitoare urmate de niște bubuituri au incendiat cerul.

În fracțiuni de secundă, evenimentele s-au succedat, nedîndu-ne timp să ne dumirim ce se întîmplă afară. Pe toate telefoanele din casă au intrat mesaje de alertă de tornadă iminentă cu epicentrul în Richardson, unde locuim.

Cutremurul din 77 pe la noi nu s-a simțit, dar eu cred că toate urgiile încep cu un urlet lugubru, venit parcă din tenebrele Pămîntului. Așa a fost și aici. Simțeai că ești luat pe sus cu casă cu tot, că n-ai nici un control. Ne-am refugiat în singurul loc cît mai sigur, pe holul dintre dormitoare fără geamuri. Primul instinct a fost să cad în genunchi, cu fața la perete și să-l împing către exterior alături de ceilalți ai casei și să-mi zic toate rugăciunile cunoscute, ba cîte unele chiar inventate pe loc! Se lua curentul non stop. Dar mugetul, mugetul acela sinistru nu-l voi uita în veci!

Preț de vreo 30 de minute am fost la mila Domnului. Auzeam bufnituri pe acoperiș, crengi ce se zdrobeau de casă, haos total. Ne uitam unii la alții nepunticioși, neștiind dacă în următoarele secunde ne vom mai vedea.

Cînd acel muget s-a mai estompat, am îndrăznit să deschidem ușa și la fel ca noi o făceau și ceilalți vecini.

Dacă pînă atunci mă plîngeam că nu prea văd oameni, acum i-am văzut pe toți odată, întrebîndu-se unii pe alții dacă sunt ok și încercînd pe întuneric să evalueze pagubele. N-am prea dormit în aceea noapte. La fiecare rafală de vînt mai puternică, eram în stare de urgență.

A urmat apoi o ploaie anormală, grea, asemeni vîntului. Acoperișurile fiind distruse, ploaia înmoaie pereții de carton, trebuind practic, refacerea casei de la temelie.

A doua zi cerul era brăzdat de elicoptere care survolau necontenit pe deasupra Sinistrului, ce s-a abătut asupra Dallasului. Ca printr-un miracol, strada noastră a scăpat cu pagube minore, constînd din crengi rupte din copacii de pe lînga case.

Toate televiziunile relatau și arătau adevărata catastrofă la adevăratele ei dimensiuni. Se estimează pagube de peste 2 miliarde de dolari.

N-am putut relata mai repede, deoarece străzile erau închise din cauza copacilor rupți, a acoperișurilor smulse și aruncate pe mașini.Am vrut să văd eu cu ochii mei dezastrul. Este o vorbă: ceea ce urechea aude, gura să vorbească! Eu vin cu completarea: ceea ce ochii văd, mîna să scrie! Echipe de constatări de la asigurări aleargă non-stop la cei în nevoie și stabilesc daunele. Ce mă nedumerește pe mine este calmul oamenilor, încrederea că totul va fi ok.

N-am văzut disperare, proteste, fiecare știe ce are de făcut și se bucură unii de alții că au rămas în viață. Nu s-a raportat niciun deces.

Acum parcă și eu mi-am intrat în „starea mea de comfort”. Nu mai e așa mare contrastul între ceea ce am lăsat și ceea ce e aici.

Monotonia de fiecare zi a fost spartă. Era prea perfectă! Mai văd și eu cîte o hîrtie zburînd, niște garduri sparte, crengi aruncate valvîrtej.

E atîta de lucru, încît echipele de curățenie nu mai fac față. Dacă pînă mai ieri mexicanii își făceau publicitate agățînd oferte pe clanțele ușilor, acum trebuie să te programezi.

Exact ca în păduri, unde ciocănitoarea este denumită „doctorul pădurilor” sau hiena care curăță pădurea de hoituri, așa și aici, mexicanii duc greul în ceea ce privește partea de curățenie a orașului.

Eu v-am relatat de pe poziția celui ce vede pe o porțiune mai limitată, dar proporțiile dezastrului sunt greu de vizionat și pe canalele de știri.

Acuma eu în încheiere, am totuși o bănuială. Oare nu cumva din cauza demarajului prea mare cu care am venit eu în SUA să fi „scurnuit” oarece curenți care mai apoi s-au transformat în tornadă? (Sper să nu-și fi dat seama americanii!)

Ileana PISUC

a transmis din centrul tornadei, din Dallas, Richardson

PS: Ni se lasă în fața ușilor cărți de vizită de la psihologi, la care se poate apela dacă ai rămas cu ceva sechele de pe urma tornadei.

Eu am rămas cu una: repet întruna că vreau acasă, eu altă tornadă n-aș mai suporta!

Nu pot să nu fac o constatare amară: am fugit de iarna ce se anunță cea mai grea din ultimii ani și de crivățul nostru sănătos și am venit la tornada americană. Ironia sorții!

Acum 60 de ani, în octombrie 1959, în sinistra închisoare comunistă din Satu Mare, o parte din eroii maramureșeni încep a doua parte a Calvarului: suferințele sunt imense și par fără de sfârșit dar o rază de lumină țâșnește din iubire și credință. Profesorul Nistor Man, decanul de vârstă al supraviețuitorilor „lotului Vișovan” ne destăinuie acest moment impresionant, îngrozitor și sublim…

Octombrie 1959, la Satu-Mare. Procesul s-a sfârşit. O parte a membrilor Grupului Tinerilor Anticomuniști maramureşeni – arestaţi prima data în 1948 şi eliberaţi după executarea unor detenţii mai mari  sau mai mici – au fost condamnaţi din nou, primind pedepse şi mai mari. De această dată, acuzaţiile erau complet inventate şi concluziile de-a dreptul aberante. Securitatea a mai adăugat grupului alte câteva persoane  care nu fuseseră arestate prima dată pentru a arăta că noua „organizaţie” luase amploare…

Trei dintre cei condamnaţi – Fănică Deac, Ghiţă Nan şi cu mine, am fost băgaţi la izolare, fiind acuzaţi de sfidarea justiţiei în timpul  procesului.  Era ziua de 26 octombrie, sărbătoarea sfântului Dumitru. Am fost introduşi într-o celulă fără geam, afară era o toamnă friguroasă, temperatura sub zero grade, noi îmbrăcaţi în haine subţiri de doc, cu lanţuri la picioare, lanţuri grele şi groase cu veriga de 15 mm. În celulă nu era niciun  mobilier, doar o tinetă fără capac, ciment pe jos şi o cană pentru apă.  Mâncarea era o dată la 3 zile… Ne ţineam în braţe unul pe altul ca să nu îngheţăm, ne schimbam tot la 40 de secunde, cel din faţă venea în spate şi tot aşa… La ora 10 seara era stingerea, primeam o pătură zdrenţăroasă pe care o înfăşuram pe lângă noi şi ne culcam unul în braţele celuilalt. Nu mai puteam de foame, oboseală, frig… Aşa au trecut 30 de zile îngrozitoare.

Pe 25 noiembrie am fost scos de la izolare. Când mi-au scos lanţurile am simţit că zbor!  În celulă mă aşteptau Aurel Vişovan şi Ştefan Minică, ei ştiau de unde vin. Am intrat în celulă unde era destul de cald şi plăcut… Ei cântau „Rugămu-ne îndurărilor, Luceafărului mărilor” şi apoi  „Ave Maria”… Eram aşa de fericit, credeam că sunt în rai!

Nistor Man (mărturie cuprinsă în Marius Vișovan,  Maramureșul în lupta anticomunistă, editura Babel, Bacău, 2013)

Marți, 29 oct. a.c., la Centrul Cultural Sighetul Marmației va avea loc lansarea cărții „Călătorie spre Constelația Scorpionului. AUGUSTIN COZMUȚA – 75 de ani de la naștere”. Este un volum omagial sobru și elegant, bogat în conținut și bine alcătuit, la realizarea căruia au colaborat mulți dintre cei care l-au cunoscut și prețuit pe criticul și istoricul literar, pe omul de cultură și ziaristul Augustin Cozmuța, trăitor în Baia Mare, dar spirit de anvergură națională, trecut în eternitate în urmă cu patru ani.

Dar, cartea lansată acum este și o carte model, un exemplu demn de studiat și de urmat. Soția sa, Doamna Ileana Cozmuța, a alcătuit-o și a realizat tehnoredactarea. Ce muncă uriașă a făcut cea care i-a fost toată viața alături, adunând laolaltă un număr atât de mare de texte – peste o sută! – și așezându-le ca într-un puzzle-portret al celui omagiat. Haina care îmbracă volumul, coperta lui adică, a fost inspirat realizată de Ioana, fiica sa de peste mări și oceane – dar mereu atât de aproape sufletește! – iar prefața a fost scrisă de prietenul de cursă lungă, ziaristul și scriitorul Gheorghe Pârja. Iar transformarea tuturor acestora într-o carte se datorează prietenilor: Ștefan Mariș, Nicu Scheianu și ceilalți, de la Editura Ethnologica.

În „Călătorie spre Constelația Scorpionului” este vorba, așadar, despre o constelație de prieteni, de oameni care l-au iubit și l-au prețuit pe Augustin Cozmuța și sunt onorat că figurez, și eu, printre ei.

I. ARDELEANU-PRUNCU

În Baia Mare a avut loc de curând, un atelier de lucru cu agenți economici din județul Maramureș, intitulat „Integrarea pe piața forței de muncă a persoanelor marginalizate”, activitate prevăzută în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Echipa din Sighetu-Marmației, sediul partenerului în proiect a prezentat proiectul în fața a 20 de agenți economici prezenți într-una din locațiile Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă MM din Baia Mare, după care au discutat despre ce înseamnă persoanele marginalizate pe piața muncii și ce soluții pot fi găsite pentru a putea fi integrate mai ușor în muncă. S-a discutat și despre discriminarea și stereotipurile pe care angajatorii le au și cum îi împiedică pe aceștia să găsească forță de muncă pentru activitatea pe care firma lor o desfășoară. Printre soluțiile propuse de angajatori se numără programele destinate angajatorilor pentru a-i conștientiza de greșelile pe care le fac la angajare, măsuri de reducere a discriminării luate la nivel național și programe de integrare a persoanelor marginalizate, cu stimulente pentru cei care aleg să lucreze cu această categorie de oameni.

Atelierul de lucru „Integrarea pe piața muncii a persoanelor marginalizate” a avut loc și în localitatea Beclean, în ambele orașe (Beclean, respectiv Baia Mare) având loc cursuri gratuite de formare profesională în domeniul Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, la care au participat cu precădere persoane de etnie romă.

Comunicat de presă