Tabără de Vară la Sighet: „Vacanţă în tinda bisericii”!

În perioada 18-22 iulie, 2022, Parohia Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sighetu Marmaţiei organizează TABĂRA DE VARĂ „Vacanţă în tinda bisericii”, adresată copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.
Jocurile creative, activităţile sportive şi de prim ajutor, ateliere de pictură şi abilităţi practice, proiecţiile de film – toate vor fi coordonate şi supravegheate de voluntari, cadre didactice şi persoane calificate pe fiecare domeniu.

Înscrieri şi informaţii suplimentare la Catedrala Ortodoxă Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil Sighetu Marmaţiei.

Comunicat de presă

 

Foto: Ion Mariș




Pe când o ,,ro-alertă” pe Nesimțire? (Ileana PISUC)

Ileana Pisuc
Ileana Pisuc

Cu cât știința avansează și ne copleșește cu noi descoperiri, cu atât viața noastră de zi cu zi ar trebui să se înbunătățească.

Eu m-aș referi doar la „suprema” invenție și anume telefonul mobil, prietenul de fiecare moment, devenit indispensabil, mai ceva ca tubul de oxigen pe vreme de pandemie. Din păcate însă (asemeni multor prieteni), poate deveni și agasant, deranjându-te cu anumite aplicații repetitive, ca în cazul alertelor de orice fel. El te „iubește” și vrea să te protejeze cu orice preț; dacă apar nori pe cer, dacă bate vîntul prea tare, dacă soarele arde, dacă confortul tău va fi tulburat sau ți se va strica zenul. Dacă într-adevăr i-ar păsa, ar fi OK, numai că, din partea unui mecanism funcțional, n-ar trebui să avem prea mari așteptări. Exact ca în cazul unui analfabet funcțional! El țârâie, transmite mesajul și te consideră salvat! E fix problema ta cum îți gestionezi criza.

Sunt bune aceste alerte, numai că sunt prea puține. Păi, dacă la o temperatură de aproape 40 de grade, sfatul e să stai în casă, să eviți deplasările în soare, orice om normal încearcă să le îndeplinească. Dacă totuși trebuie să se expună riscului, măcar îl mai atenuează sărind în primul autobus (care circulă din 3 în 3 ore) – fără să știe că a intrat direct în gura iadului! Nicio „ro-alertă” nu-l previne că înăuntru temperatura e mai încinsă ca afară, că autobuzului nu-i funcționează aerul condiționat (cu toate că e înzestrat cu el), că barele de susținere te ard la mîini, că n-are în dotare banalul chepeng de deasupra, care se deschidea și mai puteai și tu ca om omenesc să respiri. Mai rău ca într-un bou-vagon atâta doar că distanța era mai scurtă decât până la Auschwitz, era doar până pe Șugău. La coborâre, grăbești pașii să ajungi cât mai repede la căsuța ta cu umbră și verdeață ca să poți în sfârșit să respiri ușurat că ai scăpat! Aici, altă stupoare!

Nu te întîmpină nicio ro-alertă de la poartă ca să faci cale întoarsă, deoarece aerul e de nerespirat, înecăcios de la fumul rezultat din arderea resturilor vegetale și a gunoaielor de pe câmp. Pentru că așa înțeleg „vajnicii gospodari” de ultimă modă să-și respecte vecinii, dând foc vegetației și afumîndu-i fără nicio reținere! Aproape în fiecare an repet aceeași lozincă, că e un fenomen care devine deja normal și nimeni nu ia nicio măsură. Cum să stai în casă dacă ea ți se umple de fum și ți-e frică să intri peste noapte să nu te sufoci în somn? În ultimă instanță, am apelat la 112 și într-un final, s-a dizlocat o autocisternă de câteva zeci de tone care să mărșăluiască pe traseul indicat de mine de unde se ridicau vălătuci de fum albicioși.

Avem atâtea „servicii” nou-înființate: garda de mediu, Poliția ecologică, Protecția mediului etc., și nu au găsit o mașină de teren mai silențioasă cu un agent constatator care să-i prindă în fapt pe cei cu punerea focului. Așa mai cîștigam și noi Încredere și Siguranță! Bineînțeles că totul a fost tardiv, nimeni nu-i vinovat, iar târziu în noapte fumurile au reânceput nestingherite…

Domnule primar, mai încerc pentru ultima oară să vă sugerez să vă luați în mod serios atribuțiile, să vă scoateți personalul autorizat din birouri, să mărșăluiască prin sectoarele arondate pentru care sunt plătiți gras din buzunarele noastre subțiri! Mai ales pe timp de caniculă să treacă măcar seara să vadă fumurile care deja fac parte din cotidian! Atenție că unde-i fum e întotdeauna și foc! Că ne luați banii pe impozite degeaba e una, dar că ni se ia și aerul e deja prea mult!

Ileana PISUC

 




Culori pe paleta vieții (autor, Clara Fotache)

De multe ori, în viață, ne credem superiori. Avem gânduri arogant exprimate, cuvinte spuse în contratimp si intenții care nu se pun în practică. Ne credem invincibili, simțim că nimeni și nimic nu ne poate opri. Ei bine, există momente în viață când Dumnezeu are alte planuri, când acesta ne arată unde ar trebui să fim. Faptul că asculți păsărelele, te bucuri de natură, râzi, plângi, suferi, iubești, urăști, toate acestea sunt sentimente care trebuie trăite și asumate.

Am venit pe această lume cu un scop și vom pleca atunci când misiunea noastră se va îndeplini. Nu sunt adepta superficialului, vreau să cred că viața trebuie trăită la maxim. Asta nu înseamnă să sari cu parașuta sau să faci lucruri extravagante care îți periclitează sănătatea. Viața este o artă pictată în cea mai frumoasă formă. Viața fiecăruia este tabloul propriei persoane. Tu alegi ce culori merită să fie pe paleta ta. Ce amintiri, ce oameni, ce sentimente și trăiri. Când spun că viața trebuie trăită intens, mă refer la plăcerea de a de a progresa, plăcerea de a explora. Când zic intens, mă refer la trăiri reale, substanțiale, nu concepute (doar) în mintea noastră.
Intens înseamnă să simți profund lumea din jur. Să simți emoțiile dinaintea unei provocări, să simți natura și tot ce te înconjoară. Să iubești cu adevărat, să râzi până îți dau lacrimile, să plângi de bucurie. Avem și multe încercări, trebuie să trăim și emoțiile mai puțin plăcute, pentru a ne dezvolta și a crește. Empatia e darul cel mai de preț pe care îl poți primi de la viață. Oamenii nu își vor aminti ce acțiuni „mărețe” ai realizat, ci cum i-ai facut să se simtă în preajma ta. Așa că fii bun, onest și cinstit. Poate nu vom avea parte de bucurii mereu dar… ce rost are viața fără mici supărări?…

Clara Fotache
Studentă Facultatea de Drept
Universitatea Babeș – Bolyai Cluj-Napoca

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/2526




Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune, ediția a VII – a, 02 – 03 iulie 2022

Sâmbătă și Duminică, 02 și 03 iulie 2022, în Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” din Sighet va avea loc Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune, ediția a VII – a.

Organizatorii evenimentului (având la bază… voluntariatul!) sunt Asociația Rădăcinilor Străbune – Școala Rădăcinilor Străbune Călinești, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet și Fundația Culturală Dana Ardelea București. Partenerul principal este Primăria Sighet.

Sâmbătă, 02 iulie 2022, de la ora 11:00, va avea loc ȘEZĂTOAREA – în cadrul gospodăriilor din incinta Muzeului – cu participarea Asociației Iia Călătoare, Biblioteca Avrig/ Șezători Avrig, Șezători din Țara Făgărașului, Șezătoare la Brașov, Șezătoare la Ozun, Șezătoare Veneția de Jos și alte șezători din Maramureș.

Duminică, 03 iulie 2022, de la ora 10:00, la biserica din Muzeu va avea loc Sfânta Liturghie urmată de lansarea cărții „Pănura de halube și țesături ornamentale din lână din subzona Mara – Cosău” (autoare: Maria Șerba, Ileana Șandor, Măriuca Verdeș, Editura Valea Verde, 2022, Sighet).

Dând curs îndemnului organizatorilor Sărbătorim alături de invitații nostri!…. suntem/ sunteți așteptați cu drag la… Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune!

Salut, Sighet!




Educația maramureșeană „favorizează”… performanța! (autor, Brîndușa Oanță)

Oficial, elevii și profesorii sunt în vacanță! Înainte ca „actorii” din segmentul educațional să se bucure de vacanța de vară, mai aruncăm o privire apreciativă peste rezultatele obținute de elevii maramureșeni la Olimpiadele Naționale de Limba Română și Limba Latină. Este normal să evidențiem performanța și să-i (re)aducem în lumina „reflectoarelor” pe cei mai valoroși elevi.

În anul școlar 2021 – 2022, spre satisfacția noastră, avem  un grup important de tineri care s-a impus la nivel național:

NECHITA ALEXANDRA (clasa a VIII-a), de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, din Baia Mare, Premiul I la Olimpiada de limba și literatura română (Târgoviște) – profesor coordonator/însoțitor, Ghita Florentina;
PINTEA FLAVIA (clasa a V-a), de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, din Baia Mare, Mențiune la Olimpiada de limba și literatura română (Târgoviște) – profesor coordonator/însoțitor Ghita Florentina;
BORCUTI OANA (clasa a XII-a), de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Baia Mare, Premiu Special la Olimpiada de lectură „Lectura ca abilitate de viață” (București) – profesor coordonator Anca Minodora Costin Hendea; profesor însoțitor Onțiu Corina;
RUSU RAISA MARIA (clasa a VII-a), de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare, Premiul I la Concursul Național „Ionel Teodoreanu” (Iași), profesor coordonator, Roatiș Florina; profesor însoțitor, Malinetescu Ileana;
MINAILA FILIP ALEXANDRU (clasa a V-a), de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, Premiu special la Concursul Național „Ionel Teodoreanu” (Iași), profesor coordonator, Marchiș Alexandra; prof. însoțitor, Malinetescu Ileana;
RAD MAYA SOFIA (clasa a VI-a), de la Școala Profesională nr. 1 Vișeu de Sus, Premiu special la Olimpiada de limba și literatura română-minorități (Brăila) – profesor coordonator, Iusco Ilișca, prof. însoțitor, Hendre Elena;
VASILE GABRIEL VOUCIUC (clasa a XI-a), de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, Sighetu Marmației, Mențiune și medalia de argint la Olimpiada de limba latină (Târgu Jiu), profesor coordonator, Brîndușa Oanța; prof. însoțitor, Fărcaș Alina. De asemenea, elevul Vasile Gabriel Vouciuc a participat și la preselecția internațională a Olimpiadei Internaționale Certamen Ciceronianum Arpinas, organizată on-line în 26 februarie 2022, de Institutul de Studii Clasice „Marcus Tullius Cicero” din Arpino, Italia;
PORAV NICOLAE (clasa a IX-a), de la Școala Gimnazială „Petre Dulfu” din Baia Mare, Mențiune și medalia de argint la Olimpiada de limba latină (Târgu Jiu) – profesor coordonator, Voinea Lucian; prof. însoțitor, Fărcaș Alina.

La etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare de Limba și literatura română și religie „Cultură și spiritualitate românească” (Suceava) s-au remarcat următorii elevi:
DUMITREAN NURIA (clasa a V-a), de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare, Mențiune – profesori coordonatori, Tămaș Rodica și Macovei Ana;
GOGA ISIDOR AUGUSTIN (clasa a VI-a), de la Școala Gimnazială „Nichita Stănescu”, Baia Mare, Premiu special – profesori coordonatori, Surduc Lucia și Miskolczi Mariana;
PINTESCU ȘTEFANA (clasa a VII-a), de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, Premiu special – profesor coordonator, Popan Anca.

Un punct de vedere oficial am primit și de la dl. inspector școlar pentru limba română, prof. dr. Adrian Sabău: „Rezultatele sunt consecința efortului elevilor și colegilor noștri, dar și a unei evaluări obiective în etapele județene ale concursurilor și olimpiadelor școlare. Așadar, îi felicit în primul rând pe minunații noștri elevi, apoi pe profesorii care i-au pregătit, dar și pe colegii alături de care am organizat la nivel județean competițiile școlare din acest an.”

Toți elevii care s-au remarcat în anul școlar recent încheiat, cei care au avut un parcurs cu rezultate onorabile, toți cei care au muncit și nu au făcut rabat la educație, alături de corpul profesoral maramureșean merită felicitările noastre! Ne dorim, pentru noul an școlar 2022 – 2023, ca învățământul din județul nostru să continue seria de rezultate deosebite… pentru că ne-am obișnuit cu performanța!

Și nu în ultimul rând… vacanță deosebită tuturor!

Brîndușa OANȚA




FRAȚI DE LEGENDĂ!… (autor, Gheorghe Mihăiescu)

LUNI, 27 IUNIE 2022, ZIUA CEA TRISTĂ a trecerii pragului în altă trăire a marelui Ștefan – ȘTEFAN PETREUȘ.
Un pion emblematic al folclorului maramureșean, național și apoi internațional, formând împreună cu ION, emblema folclorică – FRAȚII PETREUȘ.

Au fost și ei la Ansamblul MARA din Sighetul Marmației, începători în ale scenei unde își aduceau bagajul, preaplinul folclorului autentic de acolo, din brazdă, din ogorul de curând arat, din fânul proaspăt cosit aducându-i mireasma, din jocul la șură, din jocul dinaintea bisericii unde mirii își dădeau mâna, și apoi, lângă cel ce-și anunța venirea în lumea noastră prin scâncet, la Ruptul Sterpelor ce marca începutul transhumanței, sau amestecându-se printre valizele celor ce plecau în armată etc.

Au fost peste tot în lumea satului, da, era să uit, și la clacă unde se lucra, apoi se mânca, cânta și bea, drept recunoaștere a gestului săritorilor în întrajutorare. Dar, unde n-au fost frații Petreuș în lumea satului?…

Apoi, au dus toate trăirile lor peste tot în țară și apoi în lume. Au devenit o emblemă, o referință folclorică și nu numai.

Credința, slujirea credinței i-au făcut milostivi, biruitori în drumul lor, ajungând în vârful piramidei folclorice maramureșene, preluați peste tot pentru a se arăta lumii. Și chiar au avut ce să arate!

Sunt pomeniți peste tot, le sunt cântate cântecele oriunde aici și înafară și în multe zări ne’nchipuite.

S-au dus amândoi, după un ecart de 20 de ani, Ion grăbindu-se atunci când mai avea multe de spus. S-au întâlnit acum, în locul luminat, unde-și continuă drumul „Pe ulița mândrii-n sus!”.

Clar, o să le ducem dorul și mereu o să le fredonăm cântecele, astfel simțindu-i aproape, lângă noi și spunându-ne, „mă, asta-i de-a Petreușilor!”.

NU pot să nu amintesc măreția lor în trecerea prin scena Ansamblului folcloric MARA din Sighetul Marmației. S-a scris și s-a zis mai puțin despre ei că pe aici a fost începutul lor.

Deschid cartea mea „Dincolo de scenă” și îmi împrospătez ce am scris referitor la participarea lor la aniversarea a 25 de ani (1993) de la înființarea Ansamblului folcloric MARA din Sighetul Marmației:
„Intră în scenă marii artiști maramureșeni care au dus cântecul, portul și vorba peste tot în țară și în lume. Artiști care au fost în MARA și au făcut încă un pas spre gloria lor. Da, sunt Frații Petreuș ale căror cântece sunt fredonate peste tot la noi în Maramureș, în țară și „afară”, în comunitățile de români. Intră în scenă Ion și Ștefan și sala se ridică în picioare. Sunt ei, marii frați Petreuș. Ce poți să faci mai mult decât să prelungești aplauzele pe deplin meritate, cu mândria că, iată, și-au lăsat amprenta și aici, în Ansamblul MARA din Sighetul Marmației, contribuind la urcușul nostru spre marile succese„.

VEȘNICA LOR POMENIRE!

Gheorghe MIHĂIESCU




Sinceritatea (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

Sinceritatea este o entitate ce-și are locul în relațiile dintre două persoane, în cadrul unui grup social, sau cu o mai mare extindere. Este prezentă și în individualitate, sinceritatea unei persoane față de ea însăși. Ea semnifică o „frumusețe”, o „noblețe” de caracter, de comportament, acolo unde și când o găsești. Minciuna, s-ar putea vedea opusul ei, dar nu este totdeauna așa. În cazul unei stări de normalitate într-o societate, cu viața trăită în firescul ei, lipsită de orice turbulențe, cele două entități ar fi într-adevăr contrare, opuse una alteia. Aceasta ar fi o stare ideală, care nu se prea găsește și nu știu să se fi petrecut vreodată, de când societatea este organizată în tipicul vremilor.

S-ar pune problema dacă ele au un caracter absolut sau relativ, interpretativ. Dar cum absolutul în viață lipsește, cam în toată desfășurarea ei, nu se poate crede că s-ar găsi chiar aici, într-un domeniu atât de sensibil, de care depind atâtea, bune și rele. Din expunerea unor realități, se va putea deduce că ambele sunt interpretative și uneori sunt chiar „prietene”, că e necesar și bine să se sprijine una pe alta, în anumite situații. Depinde de timpul în care ele se produc și de cei de care țin. Îmi exprim câteva păreri personale, în care ar putea apare și unele erori. Acestea sunt studiate, în filozofia și generalitatea lor, de către specialiști, dar și în acest caz se pot prezenta deformate, în funcție de istoria timpului în care se produc, când ce era odată minciună se prezintă ca adevăr și invers. Istoria mai recentă este bine reprezentată în acest domeniu și se poate ușor constata. Am să mă refer la câteva exemple în legătură cu Statul, în relațiile familiale (deosebit de importante în acest domeniu, familia fiind Instituție de bază a societății) si sub aspect general.

Chiar în prezent, în administrație, în domeniul politic, în Instituțiile de bază ale Statului, se aud acuzații de minciună, de falsitatea sincerității, afișate sau declarate și, la o analiză pe fond, se constată, de multe ori, că situațiile sunt inversate, că acuzatorul devine acuzat, sau că ele se află de ambele părți. Se folosește mult minciuna si promisiunile, sinceritatea formală, de către conducătorii societății, pentru a-și aduna enorme bogății din banii și bunurile publice, „unele” dintre ele fiind soluționate prin Instanțe, cu sancțiuni grave și rușinoase. Azi sunt puține „robe” a celor care ne conduc, care să poarte cu ele corectitudinea și demnitatea umană, să fie curate și nepătate. Depind mult acestea de evoluția timpului în care se organizează societatea, de către aleșii noștri, de cinstea și demnitate lor, care atât de mult lipsesc.

Cum am în vedere „sinceritatea” și „minciuna”, ca fenomene în relațiile dintre oameni, acestea nu se pot limita doar la o anumită perioadă, la un anumit regim, izvoarele lor fiind depărtate în timp. Am să dau câteva exemple din regimul nu demult trecut, în prezent dezvoltarea și manifestarea lor fiind în „concordanță” cu noile organizări sociale, la fel cu multe ciudățenii.

În mediul rural, numărul chiaburilor a crescut mult, celor câțiva existenți li se adăugau mulți țărani mijlocași, care se opuneau întovărășirilor și colectivizării. Acestora li se fixau cote foarte mari și dacă nu le puteau achita, le puteau plăti în bani, altfel făceau închisoare între 3 și 6 luni. Unii declarau veniturile diminuate, minciună ce se putea afla uneori și erau acuzați de sabotaj și sancționați sever. Care scăpau, minciuna folosea întreținerii familiei, așa cum, cu toată sinceritatea au declarat la constituirea ei, „până la sfârșitul vieții”. Iată cum minciuna proteja sinceritatea, iar aceasta o motiva.

Dacă așteptau un vițel de la o vacă, trebuia obligatoriu anunțat medicul veterinar și erai obligat să-l îngrijești bine un an de zile, să aibă o anumită greutate, pe care-l prelua Statul, bine crescut, la un preț „oficial”. Mulți oameni, cu familie mai numeroasă și cu copii, luau imediat vițelul și-l asfixiau; chemau apoi medicul veterinar să constate că vițelul s-a născut mort. O minciună care îi permitea să fie sincer față de familie, față de copii, pentru întreținerea ei având nevoie de lapte. Aici sinceritatea și minciuna familiale se protejau reciproc, împotriva abuzurilor si ilegalităților de tot felul. O acțiune fără imputare, pentru nevoile familiei. Este însă dură suprimarea vieții unui tânăr animal.

În regimul trecut, detenția și exterminarea celor închiși era mai multă ca oriunde și ne mângăiam doar cu gândul că am scăpat de el. A continuat însă sub forme diversioniste, la butoane rămânând aceiași torționari sau urmașii lor, cu puține excepții. În aceea situație, „minciuna”, „tăcerea” „sinceritatea” și „solidaritatea umană” trebuiau să fie într-o strânsă colaborare, înlocuindu-se una cu alta, pentru a suprima suferințele, sau pentru a le diminua eventual, pentru cei în curs de a le îndura. S-au înființat mulțime de organizații de elevi și studenți, pentru a lupta împotriva răului si terorii ce se dezvolta, dar au fost anihilate destul de repede, datorită neglijenței sau trădării, la nivel general. Au primit ani grei și mulți de temniță și munci de exterminare, de unde destui nu s-au mai întors. Pentru studenți fiind rezervată închisoare de la Pitești, cu un tratament de o monstruozitate nemaiîntâlnită în lume. De mai lungă durată au fost organizațiile PNȚ si PNL și, mai ales, luptele de partizani, care cuprindeau țărani, elevi, studenți și chiar femei, îndurând o lungă prigoană, destui plătind lupta lor dreapă prin sacrificiul total. Pașca Gheorghe din Maramureș a fost ucis după 10 ani de partizanat, ducând cu el și câțiva torționari.

Conducerile precedente ale Statului erau cunoscute, poate câteva zeci de mii. Dar au fost închiși milioane și aici se vede rodul informatorilor (opt sute de mii sau mai mulți). Afară regimul era criticat de masele de oameni, care-și spuneau unii altora oful nemulțumirilor. Unii erau arestați și condamnați, alții erau închiși și șantajați să spună tot ce au auzit, să trădeze, pentru că regimul voia să cunoască și pulsul societății. Unii rezistau și foloseau minciuna, pentru salvarea celor cu adevărat revoltați de „ordinea” din țară, alții se înrolau în mulțimea informatorilor, aliați ai securității, care făceau ca altă mulțime de oameni să ia calea prigoanei, chinurile anchetelor, pentru alte descoperiri, sau condamnarea, prin instanțe sau în forme administrative. Aceasta tagmă a informatorilor, mărea suferințele celor închiși, sau le sporea numărul lor.

În această situație, tăcerea celor știute, sau minciuna unor activități subversive, la care poate au luat și ei parte, era o obligație morală, trecând peste orice suferințe. Acest comportament proteja sinceritatea, asumată sau neasumată, a credinței si gândurilor tale de mai înainte și prin această ținută se manifesta eroism și demnitate umană. Iată cum „minciuna” proteja sinceritatea, iar aceasta motiva această ținută. Se produceau mulțime de abuzuri, Legea și Fărădelegea se substituiau una alteia, iar lupta ascunsă împotriva acestora, era cu asocierea tăcerii, minciunii și nesincerității, în timp, lupta pe față fiind imposibilă, cu prezența în tară a colosului Armatei Roșii, până în 1958. Nici azi nu s-a terminat procesul de cunoaștere deplină a celor ce au colaborat cu securitatea și au produs atâtea cazne, pentru „arginți”, sau alte favoruri și apar cazuri de mare surpriză și acuma. Multe Dosare au fost distruse, periate și mai sunt și azi destule la „secret”.

Familia, Instituție de bază a unei societăți, are doua componente: relația între cei doi ce formează cuplul familial și buna creștere, educație și instrucție a copiilor, până ajung „pe picioarele lor”, dacă Domnul îi binecuvântează cu această „bogăție”. Într-o familie, sinceritatea totală este de bază, pentru a trăi și a se dezvolta în idealurile frumuseții, bunici, părinți si copii. În fapt, aceasta ar fi ceea ce au promis la întemeierea familiei, sub jurământ, în fața preotului la altar și în fața ofițerului de stare civilă și nu trebuie decât să respecte ce au promis, să fie sinceri.

Dar, din păcate, abaterea de la promisiuni, nesinceritatea familială și în general, cresc de la an la an și prin aceasta aduc familiile în suferință. Unele de la înființare pornesc greșit, punând la bază interesul. În cele mai multe cazuri, acestea se destramă, în suferința copiilor, mai ales. În alte situații intervin părinții, peste dorința tinerilor și multe au aceeași soartă. Este necesară o avertizare, din partea părinților, dar neforțată. În acest domeniu se produc multe situatii cameleonice și tinerii nu le observă. În cele mai multe cazuri intervine imoralitatea societății de azi, când promisiunile și jurământul, de la început, le consideră mulți simple formalități și, evident, acestea eșuează. Printre altele, se promite fidelitatea, respectul, să rămâna împreună și la bine și la greu, până la sfârșitul vieții. Dar mulți se „sfârșesc” și sunt „reanimați” și iar încep cu altă sfârșire si reanimare, de nu știu câte ori. Copiii sunt însă adevăratele victime în acest „joc” de-a familia, traumatizați și aceștia, ca și părinții vitregi și se definesc bine prin exprimarea „vitregiei”, în toate nuanțele ei. Admir pe acel partener care rămâne singur, jertfă pentru susținerea si îngrijirea copiilor, fără a „încerca” alte variante de familii, mai „norocoase”.

Într-un film western, o doamnă spune patenerei sale: îmi place tipul acela și aș dori să fim în relații mai apropiate. Fac apoi o baie mai fierbinte și sunt precum am fost mai înainte, Nu, stimată doamnă (domn)! Chiar dacă ați face baie în apă clocotindă, tot nu veți mai putea fi ceea ce, probabil, ați fost (cândva).

Sunt mulți tineri sau persoane adulte care folosesc mult „mobilul”. El este foarte util în atâtea situații: salvează oameni, descoperă răufăcători, înlesnesc comunicări utile și rapide, în atâtea alte cazuri. Dar dacă o persoană onestă ar auzi la multe mobile „ce aud” ele, „ce răspund”, „ce programează”, mulțime de acte josnice și tragedii, peste toate „sinceritățile” si „bogăția minciunilor”, poate ar cere să se desființeze, pentru că fac mai mult rău decât bine. Este a doua față a lui, cea a lumii reale, în trăirile ei. Nu se știe care este raportul între cele două laturi ale acestuia, cea onestă, foarte utilă, ori cea încărcată de mult rău, cu care produce adevărate catastrofe, atâtea depărtări de firescul vieții și multe alte necazuri și tragedii.

În ce privește sinceritatea în general, ea își păstrează caracterul de noblețe, deși se împuținează și nerespectarea ei duce la înșelătorii, la dobândirea de bunuri necuvenite, la hoții, jafuri și uneori la mari suferințe.

Gheorge Bărcan
Minneapols, Minnesota, USA




In Memoriam Ștefan Petreuș (03.03.1940 – 25.06.2022)

Ștefan Petreuș s-a născut la 03 martie1940, în satul Glod, comuna Strâmtura, Maramureș, fiind cu patru ani mai mare decât fratele său Ion (25.08.1945 – 22.06.2002), alături de care a format celebrul cuplu – păstrător al tradițiilor populare maramureșene – Frații Petreuș. În familie au fost patru frați, Ștefan, Ion, Ioana și Pătru. Pasiunea pentru folclor și cântat a moștenit-o de la tatăl lor, Pătru Petreuș – Codrea, „ceteraș” și constructor de viori. Ștefan Petreuș a început să cânte la vioară din fragedă copilărie. Nici nu împlinise bine 6 ani și interpreta „după ureche”, 2-3 melodii. În 1966 a fost angajat în orchestra de muzică populară a Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare, iar în anul următor, 1967, s-a angajat și fratele său, Ion.

Cu binecunoscutul ansamblu băimărean, dar și cu alte formații artistice profesioniste și de amatori, frații Ion și Ștefan Petreuș, au cântat în numeroase localități din țară și din alte țări (Bulgaria, Iugoslavia, Belgia, Olanda, Egipt, Sudan, Italia, Moldova, China etc.), cântecele lor răsunând pe toate meridianele lumii, fiind cuprinse în tezaurul folcloric românesc.
Au debutat în radio și în televiziune în anul 1968, iar primul disc l-au înregistrat în 1969 -1970. Din discografia Fraților Petreuș amintim: Asta-i hore bătrânească, Cât îi Gutinu de sus, Mândruță de pe Mara, Mărie oșanca me, Așa beau oamenii buni, etc.

În ultimii ani, după decesul fratelui Ion, Ștefan Petreuș a cântat alături de fiul său Andrei.

Ștefan Petreuș a decedat Sâmbătă, 25 iunie 2022, la Baia Mare.

Ceremonia de înmormântare va avea loc Luni, 27 iunie 2022, la Glod, de la ora 12:00.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei îndurerate!

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș




LECTURI: „…pe_semne” sau frontiera dintre Aici și Dincolo (Echim Vancea)

Echim Vancea

O carte, precum cea semnată de Ion MARIȘ, Semne, pe_semne (Editura Limes, Florești – Cluj, 2022), este „dificil” de citit darămite a mai fi și comentată. Chiar publicată fiind cartea Semne, pe_semne este o carte scrisă „pentru sine”. Noua carte a lui Ion Mariș nu mi se pare a fi abordabilă în termenii altor cărți ale sale.
Evidentele forme de hemografie – subst. – cuvânt creat de Nichita Stănescu în volumul „Tresăriri”, 1982: „știința pe care eu am creat-o este atât de subtilă încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numește hemografie, scrierea cu tine însuți. […]. Te scrii pe tine pe dinăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poți pe urmă să scrii pe dinafară sufletele altora.[…] Această scriere încearcă să oprească în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodată în loc; starea fericirii, adică. Speranța secretă a celui care există, adică Pricina secretă de a exista a celui care există, adică.” – „de scriere cu materia propriei și nemijlocitei suferințe” nu se lasă lesne „descuiate” precum o ficțiune oarecare.
Revenind la volum – pentru a nu produce disconfort și/ sau confuzie în percepția necunoscătorilor, a indiferenților, ori a celor care astăzi sunt pe cale de a „detesta” Limba Română „cea frumoasă ca o Duminică”, „scheletizându-le” în favoarea anglicismelor împrumutate din engleza britanică și americană, textele care îl alcătuiesc sublimează poetic despărțirea poetului de cei doi dragi Ștefan, tatăl și fratele, cărora autorul le dedică volumul. Textele au o substanță interioară plină de vitalitate. „Au inimă!” Sunt răspunsuri date unor interogații profund umane și în care recunoaștem multe dintre ele ca fiind ale noastre. Este aici „la dispoziția dumneavoastră”, un jurnal care, la o grăbită privire (a se citi lectură!) pare impersonal, cum impersonală se grăbește a fi „noua poezie”, numai că la o lectură atentă descoperim „ițele” unei „povești” scrise la persoana întâia, o poveste despre sine. Despre „plonjeul” când în întunericul, când în lumina unei vieți. Ion Mariș aduce la suprafață, cu durere, lumina, chiar dacă-i este rușine să privească lumina (… eu nu recunosc întunericul) în funcție de ora la care se află „semnele” personale, (ceasul [fie și digitalizat] tău la care te-ai închint o viață): la răsărit, în amurg sau în miezul zilei.
Chiar dacă volumul se vrea a fi o „pagină” de intimitate la o lectură atentă a acestuia vom da peste o „suferință individuală universalizată” depășind limite de timp sau de spațiu, mai ales pe cele personale.

Textele volumului „orbitează”, după cum, inspirat, coperta acestuia (copertă realizată de Attila Cosovan) ne previne, în jurul semnului astral al întrebării („semnul întrebării este o altă stare/ poate a materiei în segregare/ ne face un pic mai nefericiți/ poate moartea are gust/ tridimensional/ și se duce singură singură singură/ cu viteza cuvântului” – subl. aut.), provenind dintr-o altă dimensiune etimologică a cuvântului, a cărei „voce” , vocea poetului-cuvânt, alergând „pe urmele victimelor”, se adresează celor dispăruți, a celor plecați (tată și frate!) în același an, 2021(!) dar și „saltimbancilor durerii”, unor „generații înhumate/ în propriile deznădejdi identice repetabile/ doar noaptea și umbra mână-n mână/ nu se mai cenzurează în amintiri/ Fiecare alege o pârtie pe care nu-i vizibilă/ zăpada ” (subl. aut.). Este emoționantă capacitatea poetului de a privi suferința în față, de a nu se lăsa înfrânt de aceasta. Poemele sunt marcate de un lirism matur, durerea nu este strigată, poetul nu se lamentează, înfruntă cu „stoicism” absența ființelor dragi pierdute în condiții tragice (fratele!), Thánatos împăcându-se cu viața: „Din noapte nu se zăresc copacii ei nu mai sunt/ au dispărut numărând visele fără trunchiuri/ sunt niște cărări ce se despart nefiresc poate/ ce aduc ofrande celor blestemați să-și aleagă/ îngerul.// Tu n-ai așteptat la răspântie/ piatra filosofală/ ai încercat să te împaci cu noaptea și-ai uitat/ să te oprești să-mi povestești de ce/ ai tăcut mai devreme” (subl. aut.) sau „De fapt nu sunt pregătit pentru a-mi recunoaște/ înfrângerea e o simplă oprire/ un salt peste clișee te iubesc doar tu pleci./ Nu-i o comunicare între viață și moarte doar/ câteva cuvinte fără înțeles” (subl. aut.). Ion Mariș își pune suferința în vers nu pentru că acesta i-ar aduce mângâiere, ci pentru că prin vers, prin cuvânt deci, el o „trăiește recursiv” fără a se lamenta pentru pierderea celor dragi. Apelarea la recursivitate îi permite poetului în a privi moartea „în ochi”: „…nu/ răspunzi la declarații de moarte sau de dragoste./ De fapt nu știu ce s-a-ntâmplat alergam/ printre gloanțele alea alea ce lasă urme și se/ schimbă pe moarte dar nu mi-am găsit/ liniștea doar o ușă închisă/ dar asta făcea parte din trădare.// Despre spectacolul final nu pot mărturisi nimic/ locul meu e întotdeauna gol/ și cuvintele mele sunt selectate/ pentru a fi condamnate.” (subl. aut.).
Ion Mariș realizează în „regimul disimulării” un discurs poetic în care neliniștea sa sufletească se mișcă alternativ dintr-o parte în alta între melancolie și starea sufletească apăsătoare „Mi-am fost lumină și mi-am fost păcat/ când am rămas știam c-am fost plecat./ Nu m-am oprit să mă privesc în timp/ zburând m-am prăbușit peste Olimp./ Când Dumnezeu mi-a dăruit ultima cruce/ știam că fără visuri mă voi duce” (subl. aut.), între revolta direct mărturisită: „Medicul mi-a recomandat să-mi ascult/ respirația/ sunt foarte atent mi-a prins bine avertismentul/ sunt foarte atent la toate semnele deși/ știu că nu ajută noaptea și nici frica/ dar nu știu cum voi reacționa când/ n-o să-mi mai simt respirația./ Ce le voi spune când nimeni/ nu mă va întreba?” (subl. aut.) și discursul știut doar de poet: „Doamne, când te privesc la final/ mă gândesc la mine doar la mine/ într-un exercițiu timid de conservare și știu/ cred că știu că nu-s destule locuri și nopți anonime/ pentru a tăcea și-a rămâne viu/ când nu mai rămâne nicio poartă închisă/ și exilatul nu-și dorește să plece. / Mi-am lăsat cerul deschis fără restricții/ (rugăciunea nu mi-a fost interzisă)/ ceasul meu ticăie doar noaptea/ are ochii mari și plânge.” (subl. aut.). Dominant declarată tematica volumului este suferința asumată dramatic uneori într-o „viață de amator”: „Off mamă uită-te la durerea asta care umblă/ singură din casă-n casă tu/ mă tot cerți de ce nu mă rog zi și noapte ca să/ nu rămânem să nu rămânem în dezechilibru și/ să ne găsească cei care au plecat/ am rămas unul și pentru asta nu-i nevoie să/ ne divulgăm numele în numele lui/ ne învârtim după fiecare noapte aceeași noapte/ lăsată într-o capcană pentru amintiri./ O procesiune a gândurilor goale a rămas/ se descompune în noi.” (subl. aut.). Asumarea condiției de „unul” constituie deseori imaginea „umilității” ceea ce contează este să rămână în poem (versuri) urmele experienței triste prin care a trecut poetul dar și ale unei resemnări senine fără note emfatice sau melodramatice.

„Semne, pe_semne” sunt „darul tragic” al unui eu poetic dispus la înțelegerea tragică a lumii din jur. Volumul, în ciuda limbajului „dur” uneori, degajă o respectuoasă discreție îmbiindu-te să-l citești și recitești la nesfârșit în singurătate. Volumul nu-i, așa cum s-ar putea crede la o lectură sperficială dată de dedicația „in memoriam” înscrisă pe prima pagină, o „carte de doliu”. Absența fizică a „eroilor” din carte este umplută în imaginație, în amintire, în meditație mai mult sau mai puțin abstracte despre viață și moarte în ciuda faptului că discursul poetic este, pe alocuri, cerebral. Volumul lui Ion Mariș „Semne, pe_semne” este dincolo de titlu „povestea delicată”, dramatică a amintirii celor tragic dispăruți (cărora li se alătură și soția Maria, chiar dacă aceasta i-a premers pe cei doi Ștefan, tată și frate), o „călătorie” prin lectură a unui itinerar inițiatic, o traversare prin intermediul Cuvântului a vieții, o descoperire a sensului acesteia în apropiere de Divinitate: „Toți au plecat toți unii spre cer alții/ spre pământul răscolit de povești/ fără plânsete fără clipe rostogolite fără vești/ a fost doar o auroră ireală/ pe care s-a dansat s-a cântat s-a căzut/ și uneori s-au amestecat anotimpurile pe care/ nu le mai deosebeai când ne opream era/ fără drumuri noi nu ne întretăiam umbrele fiecare/ într-o altă galaxie de aceea/ nu-mi pot explica nu-mi pot imagina/ cine pe cine a văzut ultimul./ De ce ultimul nu mai pleacă/ și nu privește spre viitor și nu poartă/ niciun nume.” (subl. aut.).
Poemele cărții ar putea fi citate aproape în totalitate în întregime. Fiecare dintre ele, luate separat, pun în evidență, reliefează o nuanță menită a înțelege mai bine acest fenomen mereu straniu care este moartea.
Versurile cuprinse între copertele acestei cărți „universalizează suferința individuală” transgresând frontiera dintre Aici și Dincolo. Impresionează și emoționează deopotrivă prin puterea poetului de a-și privi în față suferința. Într-un anume sens, în ochii cititorului, însemnările de față ar putea constitui o impietate, o imixtiune în sufletul poetului. Dar o lectură profundă, atentă a cărții mă va deculpabiliza atât în fața poetului cât și în fața cititorului.
În toate un volum profund și curajos! Volumul poate fi citit în mai multe „chei”. A mea, în „calitate de iubitor de vorbire poetică”, este cea pe care tocmai ați citit-o!
În toate un volum profund și curajos, „amestecul” de emoții, de „răceala” unor cuvinte și senzația umană se atenuează de versuri precum: „Ei sunt acolo sus/ dar nu toți sunt acolo sus./ Îngerii nu mai vor să vorbească./ Dumnezeu se joacă cu umbrele noastre/ le botează și plânge.” (subl. aut.). O vastă cultură poetică îi susține poetului Ion Mariș mesajul, în multe dintre versurile cărții sunt necesare descifrări care nu afectează puritatea poetică.
Ion Mariș este un poet pentru care cuvintele sunt necesarul habitat diurn și nocturn.■

■ Echim VANCEA




Magia verii: „SÂNZIENELE”! (Mariana Bălan)

La numai trei zile după Solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, are loc un moment magic, o sarbatoare a iubirii, vegetației, recoltei: Sânzienele (24 iunie). Sânzienele sunt făpturi feminine, supranaturale, irezistibile, care trăiesc în păduri și colindă câmpiile. Le place să danseze, dând puteri magice plantelor sălbatice pe care le transformă în plante de leac, dau rod holdelor, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. De altfel, plantele ating apogeul dezvoltării în perioada Sărbătorii de Sânziene, după care stagnează.

În Noaptea de Sânziene se aprind focuri pe dealuri, băieții agită făclii în sensul de rotire al Soarelui pe cer, se strigă și se cântă din buciume. Cine trece prin foc sau sare peste el, spune credința populară, în această noapte este purificat, apărat de duhuri rele și de boli. Tot în noaptea de Sânziene, fetele nemăritate pun flori sub pernă ca să-l viseze pe cel sortit lor.

Noaptea de Sânziene are conotații magice, în credința populară se spune că se „deschid Cerurile”. Mircea Eliade în „Noaptea de Sânziene” scria: „….în noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid Cerurile, dar probabil se deschid numai pentru cei care știu cum să le primească.”

La fel ca multe alte „evenimente” din tradiția și mitologia românească, această sărbătoare este un amestec de creștinism, păgânism și… ritualuri magice.
De fapt, ce stau la baza acestor ritualuri magice, tradiții? Micile flori galbene, numite „sânziene”, cu parfum dulce, asemănător mierii sau fânului proaspăt cosit, cunoscute și sub denumirea de „floarea Sfântului Ioan”, „dragaica” sau „Sântioan”. Aceste flori sunt împletite în formă de cunună de către fete și de cruce de către băieți. Cununile se duc la biserică, se sfințesc iar apoi se pun în casă, la ferestre, pe ogoare, ca să ocrotească gospodăria și casa, aducând noroc, sănătate și belșug. Toate aceste tradiții, obiceiuri, diferă de la o zonă la alta, dar au ca „element” principal floarea de sânziană.

Sânziana este o planta din familia Rubiacee (răspândită în flora României), cu flori galbene sau albe, ce crește prin fânețe, livezi, păduri sau locurile mai umbroase ale văilor. Se utilizează și în medicina și cosmetica populară, pentru produse de vindecare și înfrumusețare. Se spune că roua căzută pe flori în noaptea de Sânziene vindecă bolile de ochi și de piele, face fetele „frumoase și curate ca apa neîncepută”.

Sărbătoarea Sânzienelor, „moștenită” – se spune – și de la strămoșii daci, este o trecere într-o altă dimensiune mistică a trăirii, în care forțele binelui și ale răului prind puteri supranaturale, iar în „Noaptea de Sânziene” se deschide poarta de trecere pentru ele, pentru confruntarea pământeană. Dar… binele învinge de Sânziene!

Mariana Bălan




PoetikS – Nicoleta GIURGI

intră să nu răcești

singularitatea unei obsesii de poetă mediocră, de copil
îți zic crezi că nu-ți zic mereu îți zic „ieși dracu din poemele mele”
așa sunt eu mai vulgară când vorbesc de poezie
îți place ce caracterizări îți fac în amărâtele astea de rânduri
îți place să te jignesc să îți spun multe
mereu spun prea multe mereu vorbesc
îți place sa te urăsc în poemele mele
în felul ăsta nu ești singurul care o face

singularitatea unui vers pe care pe care să nu-l înțelegi digeri vrei
pentru că mereu mint și mereu ești vinovat
în niște cuvinte zăpăcite pe care le laud că-s poezii
Oho dacă ai putea să numeri frânturile sau umplerile mele de inimă
și prin forțe ciudate ale naturii să ți le transferi,
pentru că dragostea mea a fost mereu precum un neg
să-mi numeri iubirea și să te molipsești de ea
și zic „ieși dracu din poezie, fă-te om, eliberează-te”
mereu îți zic să ieși cum ieși în fiecare zi fără să te uiți înapoi
dar tu „multe gândesc dar nu spun niciodată, dar tu nemernică mică tu te-ai prins
scrii în poezioarele alea nenorocite tot felul de parcă ai știi ce-i în capul meu”
oho. simt. dar vreau să știu.

nici eu nu respir
numai dacă scriu
tu nu scrii
te expediez mereu din inimă din poeme zic
„ieși dracu o dată că nu mai am aer cerneală putere”
te expediez mereu ca pe un tren dus-întors
pe care îl aștept până mi se rod tălpile termină cerneala sau dragostea
oho și știi că eu mereu am obținut abonamentele pe viață
mereu îți zic crezi că nu îți zic „ieși dracu afară din poemele mele
și intră repede înapoi să nu răcești”

îmi adorm bărbații în creierul tău

mă mândresc să nu știu ce să-ți vorbesc
să nu am absolut deloc idei și căutând haotic prin galerie
să-ți arăt o poză cu mușchii mei de prin 2019
și să-ți rănesc inconștient masculinitatea, o poză cu pisica mea
sau o poezie pe care nu vrei s-o înțelegi
mă mândresc să-ți povestesc de vechile iubiri, mă simt de parcă ți-aș povești
de prima experiență cu o mâncare la care aveam să aflu că sunt alergică
cu tine pot să fac și bube și tot ce vrei. Oho dragule
cu tine nu există alergie
vino să-ți povestesc cum îmi adorm bărbații într-un culcuș de creier
tu stai treaz, păzește-i și fii mândru și tu de mândria mea de a nu știi ce să-ți vorbesc

dar știi bine că nici nu mi-aș dori asta de fapt
aș vrea să te sărut gata am zis-o să te sărut ca o turbată
ca o pisică ce a văzut șoarecele sub frigider
vreau sa te sărut așa vreau să fac gata am zis-o
dacă ai fi avut uter mi-aș fi făcut pat cu perne și plapumă și toate cele
m-aș fi învelit cu ramuri de scoruș și poate și cu creierul tău gata am zis-o
vreau să te sărut pe creier
nu vreau să-ți vorbesc
ai văzut că nu mă mai pricep am îmbătrânit
gata am îmbătrânit de când m-am încoronat singură
ecaterina cea mare puternică și proastă
adică de când ți-am furat coroana
gata am mărturisit ți-am șterpelit coroana și de atunci
le-o arăt în fiecare seară bărbaților mei în timp ce-i adorm
bărbații mei fac mătănii-n fața ta
coroana-i vrăjită
coroana-i o brățară
bărbații mei n-au existat niciodată
cum nici sărutul nostru n-o să mă adoarmă în seara asta sau în universul ăsta

Nicoleta GIURGI
clasa a XII-a B
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”




La Hărnicești va avea loc întâlnirea cu prozatorul Mihai SAS (Delia Pop)

Duminică, 26 iunie 2022, ora 14:00, la Căminul Cultural din Hărnicești va avea loc întâlnirea cu prozatorul MIHAI SAS – fiu al satului Hărnicești.
Vor avea intervenții Robert Laszlo, Felician Pop, Loredana Știrbu iar momentele muzicale vor fi susținute de Adrian Lupescu și Georgeta Govor.

Scriitorul Mihai SAS născut în Hărniceștiul Maramureșului, în anul 1932, vine din Satu Mare, orașul în care locuiește de câteva decenii, pentru a face cunoscute scrierile sale, oamenilor dragi din satul lui natal. În cărțile sale a redat crâmpeie din cei 90 de ani de viață „bogată, interesantă și mereu în schimbare, dar nu aventuroasă.” A cuprins în paginile sale nostalgia, durerea și plânsul unui om care a trăit cele mai dramatice evenimente istorice ale secolului al XX-lea: al doilea război mondial, instaurarea comunismului, destrămarea comunismului, precum și cele mai inocente amintiri ale copilului ce adoarme în poala bunicii ce toarce încetișor.
Înseși titlurile cărților sale grăiesc despre aceste lucruri: „Opinii, gânduri, amintiri” (Satu Mare, Ed. Inspirescu 2003), „Cărbunița și alte scrieri cu tâlc” (Satu Mare, Ed. Inspirescu 2013), „În vâltoarea vieții” (Satu Mare, Ed. Inspirescu 2013), „Am trăit sub trei dictaturi… cu demnitate și curaj” – dialoguri cu Voicu D. Rusu (Satu Mare, Ed. Inspirescu 2015), „Secretul unei mame” (Satu Mare, Ed. Inspirescu, 2016) etc.

La sfârșitul ultimei sale cărți, scriitorul nonagenar Mihai Sas spunea că se gândește să se antreneze pentru veșnicie. O fi întâlnirea cu satul copilăriei doar un simplu exercițiu de antrenament?… Pentru domnia sa, probabil că da, probabil că acest eveniment va însemna un moment de reîntoarcere la rădăcini, de conectare cu pământul din care s-a plămădit, un moment de comuniune în spirit cu toți oamenii locului, iar pentru noi, cu siguranță, evenimentul va însemna o ÎNTÂLNIRE specială, o întâlnire cu… arhe-bunicul nostru al tuturor.
Mândru de obârșia sa, a mărturisit: „mă trag dintr-un Nord încărcat de istorie și de străvechi legende românești, din mijlocul moroșenilor de pe Mara, cei cu superbă mândrie, care și-au lucrat și apărat ogorul cu un elan dacic.”

Delia Pop




Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare!

În data de 24 iunie 2022, credincioșii ortodocși și greco – catolici sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, această zi este cunoscută în Maramureș sub numele de Sânziene. Tot în această zi, la inițiativa Comunității online La Blouse Roumaine, începând cu anul 2013, este sărbătorită și Ziua Universală a Iei.

Deci, iată, fiind o zi încărcată de simboluri și credințe, Muzeul Maramureșan organizează vineri, 24 iunie 2022, evenimentul „Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare”. Evenimentul va avea loc la Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” unde vă așteptăm cu o serie de activități menite să aducă povestea acestei sărbători, încărcată de magie și frumusețe, mai aproape de dumneavoastră. Astfel, va fi organizat un târg al meșterilor populari și demonstrații ale meșteșugurilor, o șezătoare cu jocuri, povești și legende, ateliere de lucru (împletit cununi de sânziene, atelier de fluier, pictură, pictură pe sticlă, împletit, cusut etc.), dar și un Joc în sat alături de invitați speciali.

Mulțumim partenerilor noștri: Centrul Cultural Sighetu Marmației, Asociația Rădăcinilor Străbune, Clubul Copiilor Sighetu Marmației, Primăria municipiului Sighetu Marmației.

Pentru cei care îmbracă o cămașă tradițională sau o ie, intrarea este liberă!

Comunicat de presă – Muzeul Maramureșan Sighet