Gheorghe PÂRJA s-a născut în 02 mai (neoficial dar real… 27 aprilie) 1950, în Deseşti – Maramureş.
Este poet și publicist. Absolvent al Liceului Pedagogic din Sighet și al Facultății de Ziaristică Bucureşti (1978). A fost o lungă perioadă redactor – șef al cotidianului „Graiul Maramureșului” Baia Mare, serie nouă. Debutul literar a fost girat de prozatorul Alexandru Ivasiuc în revista „Luceafărul” (1968). Debut editorial în volumul colectiv „Caietul debutanţilor” (Editura Albatros, București, 1977). A condus cenaclul „Alexandru Ivasiuc” din Sighet și a sprijinit Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet; a inițiat Serile de Poezie de la Desești (1979).
A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și publicistică: Premiul USR la Festivalul Internațional de Poezie (Sighet, 1979), Premiul revistei „Tribuna” (1986), Premiul Special Alexandru Odobescu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1998); premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești (1999), Premiul pentru poezie Lviv – Ucraina (2010) etc.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Președinte al Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și vicepreședinte UZPR (2004), vicepreședinte al Convenției literare internaționale de la Lviv – Ucraina (2010).

Volume publicate: În numele tatălui, (versuri,1996); Sub podul lui Apollodor. Dialoguri cu Adam Puslojić despre Nichita Stănescu şi alţi poeţi din lume, (1998); Cartea din Valea Mătrăgunii, (versuri, 2000); Dialoguri în Centrul Europei, (vol. I, 2000 și vol. II, 2003); Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, (co-autor, 2003); Poemele Ieronimei, (versuri, 2003); Preludia solodkovo haosi/Preludiu la dulcele haos (versuri, lb.ucraineană, trad. Ştefan Tcaciuc, 2004); Umbra noastră cuvântul – Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003, (antologie de poezie, în colaborare cu Echim Vancea, 2003; Singurătatea sonoră, (versuri, antologie de autor, 2005), Dialoguri cu ferestre spre Nord (interviuri, 2005), Poeme din vremea lui Adam (2007), Călătoria îngerului prin Nord (2008), Vânzarea umbrei/ Árnyékvásár (versuri, antologie româno-maghiară, 2011), Livada cu prieteni și alte împrejurimi (eseuri, 2011), Lacrima sfinxului (versuri, 2014), Ochii Basarabiei (proză, 2018), Oglinzile Nordului (2019), Seniorul lemnului (proză, 2019), Scrierea cerului (versuri, 2020).
Prezent în volume colective: Anotimpul întrebărilor (1967), Nord statornic (1973), Popas în Hiperboreea (1980), Dor de lumină (1997), Un sfert de veac de poezie (1998), Antologia poeţilor ardeleni contemporani (antologie de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, 2004), Dialoguri cu ferestre spre nord (2006), Punte între sentimente (antologie de poezie irakiano – română, 2012), Confluențe poetice (antologie de poezie kuweitiano – română, 2013), Punte între lumi și inimi (antologie de poezie arabo – română, 2017) etc.
Poemele i-au fost traduse în sârbă, ucraineană, engleză, arabă, maghiară, belarusă etc.

Întâmplare

Ce-ai pățit la suflet?
Mă întreabă pelerinul
Mai nimic
M-am lovit de colțul
Unui poem
Care mi-a stat în cale.

O rugare

Ajută Doamne timpul să nu plece
Cum are el năravul din vecie
Să încălzească stânca asta rece
Să lumineze oaza din pustie.

Să fie alb, nu vrem altă culoare
Un mers încet ca gâza pe un pom
Doar cântecul, suprema alinare
Rămână privegherea pentru om.

Ce să-ți mai cerem Ție, Doamne
Decât iertarea de a fi în lume
Noi, cei zvântați de vântul unei toamne
Adaos magic, pentru orice nume.

Ajută, Doamne, să rămânem deci,
Ca frunza născătoare-n primăvară,
Mai luminează asprele poteci
Și timpul de-a trăi a doua oară.

Ulise

Am două oceane sub pleoape
Pești uriași stau sub geam
Ca profeții. Parcă-mi spun:
Cămașa aceasta e prea mare
Dăruiește-o poetului din Nord
Care a cucerit lumea
Plecând dintr-o bucătărie
Cu un bulgăre de sare amară
A dovedit Steaua Polară.

(din volumul „Scrierea cerului”, Editura Școala Ardeleană, Cluj – Napoca, 2020)

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Deși a luat ființă de curând, Asociația „Firul Vieții” din Sighet a reușit să concretizeze aproape toate proiectele asumate: un pliant dedicat Episcopilor Martiri și difuzat cu ocazia vizitei papale din anul 2019; o ediție revăzută și îmbunătățită a Novenei „Pelerinaj spiritual la Lourdes” a preotului-poet Emil-Alexandru Micle; realizarea unei plăci comemorative cuprinzând numele profesorilor și elevilor de la Liceul „Dragoș – Vodă” întemnițați în timpul regimului comunist; realizarea unei ediții aniversare – 175 de ani de la naștere – cu scrierile istorice ale vicarului – cărturar Tit Bud, apărută în decembrie 2021, o carte de excepție și de mare importanță pentru istoria bisericii Maramureșului.

Din cauza fondurilor bănești insuficiente însă, cel mai ambițios proiect, bustul lui Tit Bud, n-a putut fi încă realizat și așezat în fața Bisericii Greco-Catolice (cea nouă), așa cum s-a dorit, dar executarea este în derulare și dezvelirea monumentului este programată în jurul datei de 15 august a.c., când se vor împlini 105 ani de la moartea vicarului. Contractul s-a semnat cu Filiala Maramureș a Uniunii Artiștilor Plastici, iar execuția lucrării – bustul din marmură albă pe un soclu de andezit masiv – a fost atribuită sculptorului băimărean Marcel Stanciu.

APELĂM așadar la iubitorii de artă, de istorie, de cultură și spiritualitate maramureșană, din Sighet și de pretutindeni, să contribuie la realizarea acestui proiect menit să cinstească memoria unui bărbat, care a slujit Maramureșul de la altarul bisericii și de la masa de scris timp de o jumătate de veac și sub oblăduirea căruia s-au ridicat aici zeci de biserici și școli confesionale românești; a fost un adevărat stâlp de rezistență al Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român și al Reuniunii învățătorilor, a făcut gazetărie și a cules și publicat folclor, a scris și a publicat 15 cărți. Tit Bud, omul despre care Nicolae Iorga a scris în 1906, după ce a vizitat Maramureșul, că „impune prin statura sa de uriaș, prin frumusețea bătrâneților sale, prin manierele sale și prin hotărârea sa, a scris românește despre subiecte istorice și scrie fără sfială până azi, în această țară de slăbiciune și de frică”, merită să-i ridicăm un modest monument, în preajma căruia să putem așeza din când în când florile recunoștinței noastre.

Sponsorii generoși, care vor contribui cu sume mai importante, vor primi câte un exemplar din volumul cu scrierile istorice ale lui Tit Bud.
Mulțumim anticipat tuturor celor care vor contribui, indiferent de sumă.
Conturile asociației: RO64RNCB0185168922070001 (în lei); RO37RNCB0185168922070002 (în euro)

Asociația „Firul Vieții” Sighet
str. Dr. Mihai Marina, 7/A, Sighetu Marmației
firulvieț[email protected]

Persoane de contact:
Ioan Ardeleanu-Pruncu, președinte, tel.0742 126 567;
Ion Mariș, responsabil proiect, tel.0745 428 769

„Micul Prinț: protecția femeilor și copiilor care fug de conflictul ucrainean tranzitând prin Sighet, România”, un proiect implementat de SOS Bambini România în colaborare cu oratoriul Sfântul Francisc si cu organizația Cesvi©

Asociația SOS Bambini România a fost fondată în 2005 de o femeie excepțională, Silvia Scialpi care după o experiență de voluntariat la Sighet a adus aici expertiza sa ca om de afaceri. Ceea ce a început cu dorința de a oferi primul Crăciun adevărat copiilor abandonați, a devenit o organizație cu 80 de membri care deservesc o multitudine de proiecte și cauze, prin strângere de fonduri și implicare activă. SOS Bambini își asumă angajamentul pe termen lung față de cauze sociale și se străduiește să îmbunătățească viața copiilor de la naștere până la adolescență, prin îngrijirea materială, a sănătății fizice, a sănătății mintale și a altor nevoi de terapie.

Odată cu debutul acestui război atât de nedrept în țara noastră vecină, Sos Bambini România oferă serviciile noastre și familiilor ucrainene care au fugit din calea conflictului ajungând în orașul nostru. Pentru a putea oferi un răspuns concret acestor familii, Oratoriul Sfântul Francisc găzduiește mai mult de 20 de persoane zilnic având la dispoziție 22 de paturi în 7 camere. Din păcate, situația atât de dificilă a făcut ca uneori să fie și 36 de oaspeți ceea ce, logistic, a presupus transformarea unor spații în dormitoare temporare. Frații franciscani au făcut tot posibilul să ofere oaspeților refugiați o casă temporară, unde ei să se simtă în siguranță și să încerce să uite de ororile prin care au trecut. Odată ce nevoile urgente sunt rezolvate, mamele și copiii lor sunt bineveniți la centrul nostru „Micul Prinț” pentru a întâlni echipa noastră de specialiști și de a beneficia de următoarele servicii:
– servicii de tip informativ, recreativ si psihosocial
– ateliere creative
– materiale didactice
– activități ludice, recreative si sportive
– suport psihologic pentru mame si copii (tați după caz)
– spațiu adecvat pentru mame și nou născuți (odihnă și alăptare)
– produse de prima necesitate
– calculatoare si gadgeturi pentru a putea continua activitățile legate de școala on line
– aparatura pentru divertisment (karaoke, fotbal mecanic, masã de ping-pong)
– teren de fotbal pentru activități sportive si de recreere
– echipa mobilă pentru activități externe.

Centrul de Zi Micul Prinț are o echipă calificată de specialiști care oferă servicii calitative!
TOATE Serviciile oferite sunt GRATUITE!
SOS Bambini România din suflet pentru suflete şi PACE!

Comunicat de presă SOS Bambini

© Photo credits: Roger Lo Guarro / Cesvi

I.L. Caragiale a vrut să ne descreţească frunţile şi i-a reuşit pe deplin în „D-ale carnavalului″. Acum, „teatrul″ oferit călătorilor se poate numi „D-ale ceferului″ şi e pe bani mulţi pentru cei care se încumetă a folosi vagoanele obosite şi scârţâinde ale ţărişoarei care-i şi ea la fel de obosită şi de scârţâindă din toate încheieturile, sau din toate ramurile economiei multilateral stătătoare (mai mult) pe loc.

M-am dus cu vagonul de dormit până aproape de Bucureşti. O groază de bani… Ore multe… De la 1 martie, probabil drept pedeapsă că nu toată lumea merge la vagonul de clasă, în vagonul de dormit găseşte cheltuitorul român o amărâtă de sticlă de apă chioară de 500 ml. Atât. Nimic mai mult! Înaintea ultimului Mărţişor CFR-ul era mai darnic. Se găsea în compartiment un pachet cu o miniperiuţă de dinţi, un săpun, o minipastă de dinţi inodoră, dar nu şi incoloră, pentru că era albă, nişte şerveţele, uscate şi umede. Acum, vorba ceea: „ioc″! Preţul biletului nu-i deloc neglijabil. Dacă tot s-a hotărât CFR-ul să mai taie din cheltuieli, mă întreb de ce nu s-a redus şi costul biletului?

Dacă tot e hotărât cefereul să facă economii, îi fac o propunere. La urcare, şeful de vagon să verifice dacă plimbăreţii dornici de condiţii de călătorie mai bune posedă săpun, prosop. Cine nu, să fie trimis repede la magazinul gării de unde le poate cumpăra, le flutură apoi pe la nasul însoţitorului de mişcare lentă peste vechea cale ferată şi toată lumea ar putea fi fericită. Călătorul că se simte ceva mai bine apărat de atacul microvieţuitoarelor agresive, CFR-ul că uite-aşa mai adună nişte bani pentru o cârpeală-două, pe unde e mai presantă nevoie.

„Hai vino iar în gara noastră mică/ Privește-mă să vezi cât mi-e de frică″. Gabriel Dorobanţu avea problema lui când cânta melodia, dar acum frica celui care se încumetă să intre în gară e de altă natură. Să ştiţi că nu doar în tren sunt probleme! Am stat de curând într-o gară, nu cea din Sighet. Noroc că am avut bilet dus-întors, că altfel n-aveam de unde să-l cumpăr. La casele de bilete, ioc vânzători!!! După ce am oferit informaţii benevol celor care intrau grăbiţi în gară că le pleacă trenul de sub nas şi vedeau toate casele de bilete închise, am văzut un anunţ: se vând bilete vineri, sâmbătă, duminică şi luni, între orele […]. N-are rost să dau aici programul complet de funcţionare.

Răsuflu uşurat de banii daţi pe bilet şi mai cu seamă de faptul c-am avut bilet dus-întors. Foarte amabil, şeful de vagon îmi spune că şi la Viena e cam tot aşa, adică (aproape) ioc case de bilete, dar sunt multe automate de unde poţi să-ţi iei bilet. În gara unde am ţinut locul celui care dă informaţii, nu era niciun automat de scos bilete de călătorie. Era, în schimb, o linişte acolo că-ţi venea să fredonezi melodia despre gara mică, cu rima „frică″ la sfârşitul cântării.

Înştiinţarea că bilete se dau doar în zilele precizate mai înainte (şi nu toată ziulica, să fie clar!) era scrisă pe o hârtie format A4, lipită pe geamul unui ghişeu. Adică uşor de… neobservat. La Sighet oricum sunt trenuri puţine care pleacă, deci nu cred că se va pune problema reducerii de personal, fiindcă ăsta-i scopul acţiunii de gări fără case de bilete. Te duci când e program cu casierele, şi atunci îţi cumperi bilet! Nu te duci din localitatea Cutare în localitatea Cutărică marţi, miercuri, sau joi! Că-i prea mare debandadă aşa. Dacă vrei bilet în afara programului cu publicul, foloseşte automatul, sau automatele. La noi s-au închis casele de bilete, iar automatele alea sunt undeva, pe drum. Dacă vin cu trenul, nu mă mir că de la 1 martie n-au ajuns încă în gări.

Oamenii erau nedumeriţi ieri în gară. N-aveau ei treabă cu suferinţele muzicale ale lui Gabriel Dorobanţu… Se gândeau ce să facă. Să se suie fără bilet, să se întoarcă acasă? Dilemă… Iar CFR-ul era bucuros în timpul ăsta că a redus din cheltuielile cu personalul.

În „D-ale carnavalului″, personajele lui Caragiale se „rostogolesc″ în întâmplări comice, în situaţii neprevăzute, care dau hazul caragialesc prea bine ştiut.
În „D-ale cefereului″ problemele se rostogolesc peste structurile învechite de căi din fier, peste care apasă de zeci de ani aceleaşi vagoane şi aceleaşi locomotive care şi-ar putea găsi mai degrabă loc în muzeu.

Până la urmă, cum e în autobuz va fi şi în tren. Te sui şi acolo e cineva care dă bilete.

Cu trenul, cu autobuzul, cu maşina personală? Dintre variante, doar dacă folosim trenurile scârţâinde ai avantajul că nu dai în gropi.

O fi suficient?…

Horia Picu

Sursa pozei: https://www.cugetliber.ro/redirect-stiri-economie-trenurile-au-intarzieri-din-cauza-caniculei-142923

Sighetul și-a îmbogățit azi galeria „Cetățenilor de Onoare” cu două nume importante, două personalități valoroase: Vasile Godja și Echim Vancea.
Avem două profile diferite: Vasile Godja – un performant om de afaceri și Echim Vancea – un valoros și important poet, prozator, publicist, editor.
Domnii Vasile Godja și Echim Vancea au în schimb și câteva importante puncte comune: sunt absolvenți ai Liceului „Dragoș – Vodă”, au vârste frumoase (70 de ani împliniți), se mândresc cu zeci de ani de muncă (doar în orașul nostru) și, mai ales, sunt atașați sentimental, irevocabil, de… Sighet!
După ce în decembrie 2021 li s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare al Maramureșului”, a venit rândul decidenților din orașul nostru să… acționeze. Consiliul Local, pornind de la o propunere liberală, și-a asumat, cu o susținere (aproape) totală (exprimată prin vot secret în ședința de joi, 28 aprilie 2022), să-i onoreze cu distincția „Cetățean de Onoare al Sighetului” pe cei doi Domni.

Câteva date sumare despre ei, puteți citi în rândurile de mai jos:

Vasile GODJA are, în „istoric”, peste 50 de ani de muncă intensă, sănătoasă, este omul faptelor și mai puțin al „vorbelor”; este sigheteanul care nu și-a părăsit orașul natal, a rămas în Sighetul pe care-l iubește și pe care și-l dorește… altfel, adaptat secolului XXI.
Vasile Godja este o personalitate „susținută” de o implicare – progresivă și progresistă – de peste jumătate de veac doar în industria mobilei românești și care continuă să… managerizeze eficient!
Este absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă”, a muncit, a studiat, a parcurs toate palierele în carieră și, în anul 1990 a pus bazele PLIMOB S.A.- cel mai mare producător de scaune din lemn din Europa, firmă care a crescut an de an. Este omul care are – azi – în mâini soarta a 1300 de oameni – angajații firmei sale – și, implicit, familiile acestora. Sigur, nu este singur, se bazează cu încredere pe colaboratorii și partenerii de afaceri (să nu uităm cel mai important nume – IKEA).
A încercat să se implice – apolitic – în bunul mers al Sighetului, fiind consilier independent în Consiliul Local Sighetu Marmației, în legislatura 2004 – 2008, renunțând ulterior și la alte „încercări” dezamăgit de ineficiența structurilor administrative locale.
PLIMOB SA este, de asemenea, principalul „alimentator” de taxe și impozite la bugetul local dar și la cel național.
Vasile Godja a fost și este un finanțator al sportului sighetean, echipa de fotbal pentru copii, având secțiuni pe mai multe categorii de vârstă, are rezultate excelente în competițiile interne.
Și, nu în ultimul rând, diverse familii, având probleme financiare sau cu anumite situații urgente de sănătate apelează la dl. Godja pentru ajutor iar acesta n-a refuzat pe nimeni niciodată, atunci când a fost cazul. N-a refuzat nici ajutorul – foarte consistent – pentru Spitalul Municipal, școli, licee, etc. din comunitatea noastră
Tot pe latura caritabilă a activității domnului Godja trebuie remarcată implicarea în activitatea rotariană, fiind fondator (2001) al Fundației Rotary Sighet (Clubul Rotary Sighet) și președinte (2003 – 2004) dar și fondator al Asociației Valea Verde (2003) – organizație cu scop ecologic și cultural.
Directorul general al societății PLIMOB SA, este perceput ca un cetățean total implicat în comunitatea locală, fiind un lider de succes și un exemplu de moralitate și corectitudine. Activitatea d-lui Vasile Godja continua!…

Echim VANCEA este poet, prozator, eseist, editor, publicist, un nume important în cultura și literatura română.
Este absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet și, foarte important, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 1998.
Are un „istoric” cultural – artistic de aproape 50 de ani. A publicat versuri, articole, reportaje, interviuri, eseuri, recenzii în ziare, reviste și antologii literare din țară și străinătate. A publicat peste 30 (treizeci) de volume de versuri.
Între 1978-1995 a fost iniţiator şi organizator al Festivalului Internaţional de Poezie Sighetul Marmaţiei (împreună cu Ioan Ardeleanu Pruncu, Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja; președinte fiind cunoscutul critic literar Laurențiu Ulici) şi unul dintre iniţiatorii şi organizatorii (alături de scriitorul Gheorghe Pârja) Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti (1979-1995).
A debutat editorial cu volumul de versuri „Fotografie după un original pierdut” (Editura „Litera”, București, 1990; ediția a II-a, Editura „eLiteratura”, București, 2015) și… după alte și alte volume, publicate aproape an de an, recent i-a apărut „Paranteză temporară” (poezie, Editura Limes, 2021). De fapt, Echim Vancea continuă – cu sau fără „paranteză” – să scrie pentru el și pentru noi!
A coordonat câteva volume colective și a îngrijit volumul postum „Nepermisele iubiri” (Balade și poeme) al poetului de expresie ucraineană Mihai Nebeleac (RCR Editorial, București, 2018).
A fost nominalizat pentru premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1997), este inclus în culegeri și antologii de poezie și proză din țară și străinătate, în lucrări de referință: Dicţionarul Biografic al Literaturii Române de Aurel Sasu, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2006; Dicţionarul General al Literaturii Române, vol. 7 «Ţ-Z», coordonator general Eugen Simion, Academia Română şi Editura „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 2009.
I-au fost traduse și publicate versurile în limba franceză, spaniolă, maghiară, engleză, germană, ucraineană, coreeană, italiană, albaneză.
A părăsit Sighetul după pensionare (anul 2016), locuind în prezent în comuna Câmpulung la Tisa (Maramureș) dar, sufletește, este mereu acasă și-n Sighet și-n tot Maramureșul.

 Ion Mariș

A mai trecut încă un Paște… cu o vreme incertă, așa ca vremurile pe care le trăim. Vremuri de neliniști, de zăngănit de arme, de amenințări de război. Și toate astea se petrec în imediata vecinătate, dincolo de mejdă, cum se zice pe la noi.

Din biserici se aude până în stradă zvon de cîntări de bucurie, în timp ce la o aruncătură de băț de noi, se moare și se îngroapă de vii frați ai noștri.

Sintagma „iubiți frați întru Cristos” parcă își pierde din valoare în fața urii acerbe; frați care se ucid, se lasă să moară de foame și de sete. Să n-ai dreptul să scoți capul din catacombele în care te-ai refugiat de frica fratelui tău care-ți taie orice posibilitate de supraviețuire. Și astea în propria ta țară! Să n-ai nici măcar dreptul să fugi.

Viața și moartea sunt pe muchie de cuțit. De ai minte și ai cuget, nu poți să te faci că nu-ți pasă, că nu te afectează. De la un timp resimt o durere aproape fizică la vederea atâtor orori chiar sub ochii noștri. Mi se spune să închid televizorul. Ușor de zis. Nu poți trăi într-o bulă de fericire ruptă de realitate în timp ce în vecini se moare și se moare atât de acerb!

Și peste toate, un om cere ajutor lumii întregi, cât pentru toți care auzim, vedem și ne vedem de viață.

Exact ca atunci când din coșurile camerelor de gazare se ridica un fum greu, înecăcios, de carne arsă și nimeni nu-și punea întrebarea „oare ce o fi acolo?”

Se lucrau pămînturile în jur, viața își urma cursul, dar întrebarea care-mi persistă în minte este: oare chiar nu se știa ce se întîmplă după gardurile de sârmă ghimpată, sau nici atunci nu interesa pe nimeni? Sau nu se voia să se intervină? Atunci se vorbea de o purificare rasială, despre o rasă pură, ariană, exterminând tot ce naziștii considerau că nu corespunde. Și atunci și acum, niște personaje nefaste și-au luat roluri de dumnezei pe pământ. Și atunci și acum, au fost luați la început în derâdere, că nu vor merge chiar așa departe în monstruozitatea acțiunilor lor.

Și au mers… Dar atâta timp cât nu suntem (încă!) în locul victimelor, până încă mai vorbim de crize de tot felul, până încă se vorbește de război, până încă bubuie difuzoarele în cluburi (de Paște), ni se pare că totul e normal că e totul sub control.

Și în tot acest timp Răul lucrează, exact ca în cazul unui vulcan. Adună magmă, provoacă cutremure, acumulează energie, iar în ziua cînd erupe, calcă totul în picioare, nimic nu-i scapă!

…Printre saluturi laconice de „Cristos a înviat!”, se moare la propriu într-un război absurd, se violează mame în fața copiilor, copii sub ochii mamelor, se schingiuiesc frați între frați. Și toate astea în sec. XXI, în plină democrație, cînd se consideră că „libertate, egalitate, fraternitate” nu sunt doar cuvinte, ci sunt niște drepturi cîștigate pe deplin.

Oare până când Pământul va mai fi sub blestemul crimei fratricide dintre Cain și Abel și cât va mai trebui să treacă pentru a fi spălat de sânge nevinovat care curge de la facerea lui? (cu puține intermitențe).

Această misivă a mea trebuia să fie una de bucurie, de exuberanță, dar nu cred că este cineva, care atunci când a ciocnit un ou roșu sau s-a bucurat că-și vede familia reunită, n-a avut o strîngere de inimă la gîndul că vecinul lui n-are șansa de a vedea măcar soarele, nicidecum de a sta la o masă, înghițind lacrimi amare în loc de pască și ouă roșii…

Cristos a înviat!

Ileana PISUC

Sursă foto: Pixabay

A treia zi de Paști (marți, 26.04.2022) ne-a adus o vreme frumoasă prin Sighet. Iar pe Dealul Dobăieș a fost chiar plăcut, lume bună (și la suflet și la… ținută) prezentă, oameni frumoși (scuzați, nu pot să-i enumăr pe toți, m-ar epuiza) pe ulițe și buna dispoziție „sesizabilă” la fiecare pas. Am văzut conducătorii tuturor instituțiilor sighetene reprezentative (repet, azi nu fac nominalizări!) intrând într-o horă trans-partinică, m-am bucurat pentru pacea care s-a așternut peste Muzeul Satului și am ascultat frumoase hori/ strigături, care au rezonat cu publicul (exemplific): „Dă Doamne la lume bine/ Și mnie de mni să zine./ Dă Doamne cui i-ai mai dat/ Cel ce n-are-i învățat”.

Și „tentația” forte, succesul garantat, pentru toți participanții, a fost abundența de preparate culinare tradiționale care mi-au atenuat gândurile… neprimăvăratice.
Cred – sunt convins ! – că a fost o zi frumoasă, cu participanți deschiși nu doar la cooperare festivă și care au înțeles (era/ este singura opțiune!) că sărbătorile sunt numitorul comun pentru o pace socială cu accente creștine. Iar muzica populară, regalul muzical, ne-a adus aminte de vremurile de altădată când oamenii se respectau cu bună – speranță și cu mai multă relaxare.
Meșteri populari, invitați, turiști (inclusiv din Japonia – unu!), politicieni, toți s-au bucurat de o Sărbătoare creștină ce „inoculează” în oameni – în general – sentimentul… renașterii.

S-avem pace și liniște că hori/ strâgături avem din belșug!

Înveseliți-vă un picuț, dragi sigheteni, cu filmarea – foarte scurtă – pe care am făcut-o la fața locului/ satului:

Foto & video & text: Ion Mariș

Zilele acestea, când mulți se întreabă „Oare unde este Dumnezeu? De ce nu oprește nedreptatea din Ucraina”, am retrăit Răstignirea și Învierea Domnului Iisus Hristos. Vinerea Mare și Duminica Învierii sunt, sau cel puțin ar trebui să fie definitorii pentru credința fiecărui creștin. Pentru că dacă nu le înțelegem, avem toate șansele să deraiem de la sensul real al credinței.

Cu toate că nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu (și bine facem), uneori trecem prin diverse încercări, evenimente negative, întâmplări tragice care își pun amprenta asupra noastră, fără a ne pierde credința. Unii, din păcate, având o înțelegere superficială a credinței, îl reduc pe Dumnezeu la statutul unui „duh protector” la care să apelăm când avem nevoie și care e musai să ne scape de orice primejdie.

Dar Dumnezeu nu ne promite nicăieri că ne va feri de toate necazurile, bolile și nedreptățile. „Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui” (Isaia 43,2). Nu spune că nu vom trece prin „ape” și prin „foc”, doar că va fi alături de noi în astfel de încercări grele. Ba mai mult, în Noul Testament, Mântuitorul nu lasă loc de interpretare atunci când spune: „Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16,20).

De ce nu poate fi ocolită suferința? De ce nu sunt oprite nenorocirile în mod magic ? Unde este Dumnezeu atunci când se întâmplă nenorociri? La toate acestea ne răspunde Vinerea Mare, Răstignirea Mântuitorului, mai precis. Fiecare dintre noi are libertatea absolută de a alege ce cale dorește în viață. Și cei care aleg binele, și cei care doar îl mimează nenoricind zeci de mii de vieți. Iar pentru a arăta cât de mult respectă libertatea fiecăruia, Dumnezeu s-a făcut om și s-a expus libertății oamenilor de a alege. Iar suferința provocată de semeni este una din consecințele acestei libertăți.

În tradiția ortodoxă Învierea Mântuitorului poate fi pictată în două moduri: fie ieșind din mormântul gol, fie stând deasupra porților Iadului, unde, conform mărturiei Ap. Petru (1 Petru 3, 18-19) a coborât să propovăduiască Vestea cea Bună sufletelor care se aflau acolo. Anul acesta, când Iadul s-a coborât peste o parte a lumii, din dorința unei minți bolnave, Mântuitorul a fost și este în continuare acolo, alături de fiecare ființă batjocorită, umilită sau ucisă. Hristos este răstignit, clipă de clipă, de peste 60 de zile în Ucraina. La fel cum primii creștini își trăiau fără frică credința, fără teamă de martiriu, tot așa, cu același curaj, își apără cetățenii Ucrainei țara, fără teamă, conștienți că existența lor nu depinde de o minte bolnăvicioasă.

Speranța aceasta am văzut-o în ochii refugiaților ucraineni care au fost alături de credincioșii parohiei noastre la Slujba de Înviere. Au fost în jur de 50 de persoane, fiecare păstrând cu sfințenie tradițiile zonei de unde provin. Niște adolescenți care și-au adus la sfințit chiar și ghete noi de fotbal (în unele zone se sfințesc, pe lângă coșuri, și haine noi, înainte de a fi purtate pentru prima dată) arată că nici bombele pe care s-a scris ironic/ satanic „Hristos a înviat” nu pot să oprească viața. Una dintre mamele refugiate a ținut chiar să facă pască tradițională ucraineană, chiar și pentru alte familii care nu aveau posibilitatea să facă lucrul acesta. A făcut aceasta pentru a arăta cât de importantă este Sărbătoarea Învierii în vreme de război, pentru a le încuraja și pe celelalte mame că se va termina totul și se vor întoarce la soții lor care au rămas să lupte. N-aș putea spune suficient de bine ce conține această pască tradițională ucraineană. Un singur lucru pot să spun cu certitudine: că are gust de Speranță.

pr. Marius N. Lauruc

Bine – venite și considerate firești sunt, în general, onorurile și recunoașterile oficiale aduse post-mortem unor personalități. Atunci când motivele pentru care nu au putut fi acordate în timpul vieții sunt de ordin obiectiv. Când însă aceste motive țin de alte rațiuni, gestul de recunoștință pierde substanțial din valoarea sa. Rândurile care urmează își propun să aducă (pentru unii să readucă) în actualitatea atenției noastre atât de bulversată de tot ce se întâmplă în jur, chipul și viața unui maramureșean, unul care ar putea fi considerat drept model de urmat, un martor (încă) viu al unui veac de istorie și care leagă, în povestea vieții sale, satul maramureșean Strâmtura, de pe Valea Izei de… Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, al cărui director a fost prin anii 1993-1995 și în cadrul căruia a lucrat din 1957, de la absolvirea facultății și până la pensionare, ocupându-se, cum el însuși mărturisește, „timp de 55 de ani de studiul stării condensate: magnetism, semiconductori clasici, supraconductori de temperatură înaltă, biofizică și biologie”.

Dintr-o relatare cu caracter autobiografic, aflăm că Alexandru Glodeanu s-a născut în 15 nov. 1931, la Strâmtura, în familia unor țărani gospodari dar neștiutori de carte și a urmat primele 6 clase primare cu învățătorul Ion Brumaru, „căruia îi datorez tot ce am învățat în școala din sat”. Au urmat câțiva ani în care „am fost permanent cioban la oile noastre, cu excepția sărbătorilor de Crăciun și de Paști. În toamna anului 1946, la dorința fierbinte a mamei, ca măcar un copil din familie să învețe carte, m-am înscris în clasa întâi la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet. Tata nu s-a opus. Mi-a spu doar: Du-te, da să nu ne faci de rușine! Și vorbele lui m-au urmărit toată viața. Aveam 15 ani și colegii mei doar 11 dar, cu aprobarea Ministerului Învățământului, am putut urma și absolvi câte două clase într-un an, absolvind cele 8 clase în 1951. În toți anii de liceu am fost îmbrăcat în haine țărănești și, în primii ani chiar încălțat cu opinci”.

În toamna anului 1951 a intrat la Facultatea de matematică-fizică a Universității București, absolvită în 1955, printre profesorii săi numărându-se nume de referință precum: Miron Niculescu, Horia Hulubei, Șerban Țițeica. „Pentru mine, anii studenției au fost cei mai grei și mai neplăcuți din viața mea. Părinții mei au fost declarați chiaburi și, în consecință, n-am fost primit la cămin și nici la cantină, trebuind să-mi găsesc locuință în oraș. Dar lemnele de foc fiind pe cartelă, 4 ani am dormit fără foc și nu aveam nici unde să mănânc. Masa de prânz o mai mâncam pe la o cantină, dimineața nu mâncam nimic, iar seara un sfert de pâine cu zahăr. La facultate eram izolat de frica de a nu fi exmatriculat; de aceea am avut puțini prieteni. Hainele, mai ales cele de iarnă, erau tot cele de acasă, făcute de Ion Luca, croitorul din sat și prietenul meu.

După absolvire, din cauza originii „nesănătoase”, tânărul Alexandru Glodeanu a fost repartizat profesor de fizică la o școală profesională din Hunedoara, dar, la intervenția fericită a profesorului Hulubei, a ajuns la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, la care acesta era director. Originea „nesănătoasă” l-a urmărit și aici și după doi ani de muncă i se spune de către securistul de la serviciul de cadre că se poate transfera oriunde, dar la Măgurele nu mai poate rămâne. S-a transferat la Institutul de Fizică al Academiei, care tocmai se desprinsese din cel de la Măgurele, rămânând însă într-o strânsă colaborare.

Primele rezultate remarcabile le-a obținut în 1960, cu o lucrare publicată în „Physical Review Letters”, din SUA. „Era prima lucrare de fizică experimentală din România, care se publica în prima revistă de fizică din lume”. În 1965 și-a luat doctoratul. Au urmat alte studii și articole publicate (Physics Letters (Olanda), Physica Status Solidi (Germania) etc) și alte colaborări de mare nivel și prestigiu științific, stagii de lucru și specializare în Franța, la Centrul de Cercetări de la Orsay – Paris și SUA, la Universitatea Stanford din California, timp de un an de zile. A avansat parcurgând toate treptele, de la cercetător stagiar, la principal, director științific, director adjunct, director general, cadru universitar și conducător de doctorate.

În relatarea mai sus amintită Alexandru Glodeanu remarcă faptul că din rândul pruncilor de țărani asemeni lui s-au ridicat mulți dintre cercetătorii de frunte ai fizicii românești și dă o serie de exemple demne de cunoscut, de admirat și de ținut minte, încheind înșiruirea cu Alexandru Berinde, „unul dintre cei mai buni fizicieni nucleariști… omul din România care cunoaște cel mai bine fizica reactoarelor nucleare, indiferent de tip”. Dar nu uită să amintească și de consăteanul lui, Petru Botizan, ajuns specialist de talie internațională în domeniul construcțiilor civile, care a proiectat și construit Facultatea de Construcții din Oran (Algeria), al cărei decan a fost apoi mulți ani, dar și expert UNESCO pentru Africa, chiar dacă, după ce a ajuns la internatul liceului și pedagogul i-a spus să stingă lumina, Petrică s-a urcat pe masă și, spre deliciul colegilor de dormitor, a început să sufle în becul de deasupra sa, care nu voia nicidecum să se stingă. Dintre profesori l-a avut ca model pe „profesorul (părintele greco-catolic) Grigore Balea, care mi-a călăuzit primii pași în matematică. A fost un strălucit profesor și un pedagog cum rar întâlnești. M-a ajutat să înțeleg logica matematicii, m-a încurajat tot timpul și m-a îndemnat să-mi îmbogățesc cunoștințele. Influența Domniei sale asupra mea a făcut să rămânem toată viața în legătură, să ne vizităm, să ne consultăm, să ne împărtășim gândurile și preocupările. Dumnezeu să-l odihnească acolo unde este!”.

Alexandru Glodeanu, căsătorit cu brașoveanca Doina, născută Banciu, cu ambii părinți deținuți politic, doctor în fizică și specializată în meteorologie, nu are urmași direcți, dar se mândrește cu nepoata Ioana, „fiica fratelui Ștefan, țăran cu 3 clase primare, un exemplu excelent de copil născut la sat și cu un parcurs de succes. A devenit doctor în biochimie la doar 25 de ani, iar în prezent este profesor-asistent la Universitatea Emory din Atlanta (SUA), unde implementează în farmaceutică și agricultură brevetele sale de invenții”.

În ceea ce ne privește, ne-am străduit ca acest text să fie cât mai scurt și concis cu putință, chiar dacă cei peste 90 de ani de viață și de muncă ai domnului Alexandru Glodeanu puteau fi un motiv suficient pentru a nu recurge la acest lucru și portretul pe care am încercat să-l schițăm acestui Fiu al Maramureșului, rămas cu sufletul pe Valea Izei, la Strâmtura natală, ar putea fi un model pentru tânăra noastră generație și, de ce nu!, ar putea onora lista cetățenilor de onoare ai Maramureșului. La mulți ani, Domnule Alexandru Glodeanu și mulțumirile noastre pentru lecția de viață predată!

Ioan Ardeleanu-Pruncu

Pentru cei care poartă în ei două naţionalităţi, două limbi materne (exprimare care poate deranja, dar mi-o asum!), e imposibil, în anumite momente de mari întâmplări istorice, să-şi precizeze una din cele două naţionalităţi de care se simt mai legaţi sufleteşte.

De la sfârşitul lunii februarie mor în Ucraina şi ucraineni, şi ruşi. Emil Cioran spunea: „Nu locuieşti într-o ţară, locuieşti într-o limbă″. În Ucraina, oamenii mor în limba pe care au vorbit-o mai mult, care le-a fost mai la îndemână, ori rusa, ori ucraineana.

Povara (în cazul războiului de lângă noi e clar vorba de aşa ceva) sau măreţia (aici exemplele sunt prea numeroase şi evidente în zona Maramureşului sau în lume) „sufletului dublu″ a atins şi scriitori, şi oameni rămaşi necunoscuţi. Mă refer pe mai departe la câţiva scriitori care au „locuit″ în cele două limbi care acum nu dau linişte planetei.

„Unii critici au spus că scriitorul avea un „suflet dublu”, atât rus, cât și ucrainean. Chiar și Gogol recunoște uneori: „Eu însumi nu știu ce suflet am”, i-a spus el unui prieten. Unii bibliofili din Kiev pretind că Mikola Hohol (versiunea ucraineană a numelui său) este al lor″. (sursa: https://ziare.com/rusia/rusia-ucraina-razboi-cultura-taras-bulba-gogol-1724334)

Zilele acestea am citit „Taras Bulba″ de Nikolai Gogol. Citez din aceeaşi sursă precizată că „Taras Bulba, celebrul personaj al lui Gogol, era un cazac, iar pentru mulți ruși el ar putea fi simbolul a tot ce este mai rus. În realitate, însă, atât Gogol (cu toate că a scris doar în rusă), cât și personajul său, erau ucraineni″.

Ce complicate căi ale existenţei trebuie să străbată uneori omul…

Casa lui Mihail Bulgakov este (sau poate a fost…) sediul unui muzeu în Kyiv. Vasili Grossman s-a născut în Ucraina. Oare mama lui când îl dezmierda în ce limbă-i vorbea? Nu contează, desigur. Dar vorbindu-i, i-a dăruit un loc în care să locuiască. Ori în limba ucraineană, ori în limba rusă. Poate-n amândouă… „Destinul lui Bulgakov pare guvernat de acelaiși amestec de satiră, fantastic și tragism care e amprenta operei sale. Născut la Kiev în 1891, în familia unui profesor de teologie, studiază medicina, pe care o practică vreme de patru ani (1916–1920). Din 1929 nu i se mai publică nici o carte și nu i se mai joacă nici o piesă″ (sursa: https://humanitas.ro/autori/mihail-bulgakov)

Taras Șevcenko, părintele literaturii ucrainene, a scris uneori în rusă, şi deseori în ucraineană.

Revenind la prezent… Două limbi, vorbite sau cel puţin înţelese de trupele ambelor ţări aflate în conflict. Mi-am pus întrebarea ce asemănări şi ce deosebiri sunt între rusă şi ucraineană. Şi, consecinţă firească, m-am gândit că în fiecare zi se dărâmă case, dar mai cu seamă suferă cele două limbi în care „locuiesc″ şi unii, şi alţii.

Voicu Costin, în 6 martie 2022, pe https://www.stiridinlume.ro/life-style/diferenta-dintre-limba-rusa-si-ucraineana-ce-deosebiri-si-asemanari-exista-intre-cele-doua-66165.html, a scris articolul „Diferența dintre limba rusă și ucraineană. Ce deosebiri și asemănări există între cele două″. Preiau din articolul menţionat câteva idei.

„Toate limbile slave, inclusiv ucraineana și rusa, au fost la început dialecte. Au fost formate din limba proto-slavă care a existat între secolele V-IX. În prezent, există peste 20 de limbi slave. Ele sunt împărțite în trei subgrupe: slava de est (rusă, belarusă și ucraineană), slava de vest (cum ar fi poloneză, cehă sau slovacă), slava de sud (cum ar fi slovenă, croată, macedoneană sau bulgară)″.

Sursa menţionată mai spune: „Unii ucraineni vorbesc și surzhyk, care este un amestec de rusă și ucraineană. Un sondaj realizat de Centrul Razumkov, în 2015, a scos la iveală faptul că 60% dintre ucraineni consideră ucraineana ca fiind limba lor maternă, 15% o consideră rusa și 22% cred că ambele sunt limbile lor materne″.

Oare cum e să-ţi împuşti propria limbă maternă, să vrei s-o extermini? Cum poate limba maternă rusă să se înverşuneze împotriva limbii ucrainene materne, ambele posibil prezente în aceeaşi fiinţă dotată cu raţiune, căreia i se spune „om″???

Limbi slave înrudite. Nu doar cele două. Mai multe. Limba rusă – zice Voicu Costin – e apropiată cel mai mult de belorusă, apoi de slovacă, poloneză, cehă. 38% din vocabularul ucrainean e diferit de cel rus.

Un calcul simplu ne arată, în cazul în care datele autorului menţionat sunt exacte, că 62% din vocabularele limbilor rusă şi ucraineană coincid, sau cel puţin seamănă izbitor de mult. Dacă seamănă în aşa de mare procent cele două limbi, e imposibil ca până acum ruşii să nu fi omorât sau rănit ruşi care trăiesc de generaţii în Ucraina, care-i patria lor. Acolo-i sufletul lor.

Cum se poate apăsa pe trăgaci ştiind toate astea? Cum se poate apăsa pe butonul declanşator de rachete ştiind toate astea?…

În lumea normală, un suflet dublu are parte de avantaje, nu de poveri. Sufletul dublu sălăşuieşte bine în două limbi şi se simte bine în amândouă.

Fiecare om trebuie să ştie cum să folosească limba, sau limbile care sunt împrejurul său de la naştere. Când omul va creşte, va înţelege că a primit cel mai frumos cadou, pe care trebuie să-l preţuiască toată viaţa şi să-l folosească cu raţiune.

Despre acest lucru, Nichita Stănescu zicea: „Fii atent cum vorbeşti, cuvintele atrag faptele″.

Horia Picu

Locuitorilor din Sighet, ortodocși și greco – catolici, de acasă și din diaspora, tuturor celor care sărbătoresc azi Paștele, echipa noastră de redacție le urează/ Жителям Сігета, православним та греко-католикам, з дому та з діаспори, всім, хто сьогодні святкує Великдень, наша редакція бажає їм / Στους κατοίκους του Sighet, Ορθόδοξους και Ελληνοκαθολικούς, από το σπίτι και τη διασπορά, σε όλους όσους γιορτάζουν σήμερα το Πάσχα, το γραφείο μας τους εύχεται / Al popolo di Sighet, agli ortodossi e ai greco-cattolici, da casa e dalla diaspora, a tutti coloro che oggi celebrano la Pasqua, la nostra redazione li augura/ Aux habitants de Sighet, orthodoxes et gréco-catholiques, de chez eux et de la diaspora, à tous ceux qui célèbrent Pâques aujourd’hui, notre rédaction leur souhaite/ To the people of Sighet, Orthodox and Greek Catholics, from home and from the diaspora, to all those who celebrate Easter today, our editorial team wishes them/ Al pueblo de Sighet, ortodoxos y greco-católicos, de casa y de la diáspora, a todos los que celebran hoy la Pascua, les desea nuestra redacción:

Paște Fericit!
Щасливого Великодня!
Καλό Πάσχα!
Buona Paqua!
Joyeuses Pâques!
Happy Easter!
Frohe Ostern!
Felices Pascuas!

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Marți, 26 aprilie 2022, de la ora 13:00, suntem invitați la Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” din Sighet la un program de sărbătoare:

Ora 13:00 – moment religios oficiat de Protopopiatul Ortodox Sighet
Ora 13:30 – Satele Maramureșului își prezintă tradițiile, obiceiurile și bucatele în gospodăriile din Muzeul Satului
Ora 16:00 – Regal folcloric inedit ce va antrena publicul în atmosfera de sărbătoare a satului maramureșan

Spectacolul folcloric va fi susținut de Ansamblul Mugurelul, Ansamblul folcloric Mara, Măriuca Verdeș, Vasile Boiciuc Rogneanu, Maria Mihali, Ioan Sas, Ileana Matus, Anghelina Timiș Lungu, Laura Olteanu, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Cristian Pomohaci.

Prezentator și momente vesele Ioan Seleși.

Organizatorii evenimentului: Consiliul Județean Maramureș, Primăria municipiului Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșean, Centrul Cultural Sighetu Marmației, visitMaramures.ro, Universitatea Babeș – Bolyai Facultatea de Geografie Extensia Sighet.

Salut, Sighet!

Sighetul (mai) are noroc cu juniorii, cu tinerii, cu cei care n-au plecat încă de pe aici și ne mai ajută și la coeficientul de… vizibilitate pozitivă. Este clar că orașul nostru are valori (mai ales) la tablă… de șah. Altfel, pe-ale noastre meleaguri natale, performanța generalizată este în stand by.

Azi iar voi elogia – pe baza rezultatelor și nu pe „povești” – cele două nume consacrate în șahul național, tinerii CNDV-iști Trifoi Mihaela – Ioana și Mintău Andrei – Cătălin, care ne-au „revigorat” mândria sigheteană.
Aminteam în urmă cu aproximativ două săptămâni că Mihaela – Ioana și Andrei – Cătălin vor participa și la Campionatele Naționale de Șah pentru Copii și Juniori (Eforie Nord, 10 – 20 aprilie 2022). Iar ei nu doar că au participat dar au făcut o „figură” onorabilă.

Întotdeauna bine informat și conectat la „politica” șahistă națională și internațională, dl Ioan Costiuc (știți care sunt meritele d-lui antrenor de șah, nu mai insist cu rolul pe care-l are în cultivarea talentelor locale) a fost prompt în a-mi comunica rezultatele celor doi performeri.

Palmaresul Mihaelei – Ioana Trifoi (legitimată la CSM Sighet) se îmbogățește cu un foarte bun loc III la Șah Clasic iar cel al lui Andrei – Cătălin Mintău (legitimat la CS Oltenia Craiova) cu un provocator loc I la categoria „Dezlegări – Open 18 ani”.

În această competiție (Șah Clasic), Mihaela Trifoi a obținut 4 victorii, 4 remize și o înfrângere, una dintre victorii fiind obținută în partida cu junioara campioană națională și la senioare.

Despre Andrei Mintău, pentru cei care nu dețin foarte multe informații, trebuie să menționez că la vârsta de șase ani și jumătate a fost vicecampion european la șah, în Bosnia Herțegovina, aducând prima medalie pe plan internațional pentru… Sighet.

Cei doi tineri au ocupat locuri meritorii și la Șah Rapid și Blitz, regăsindu-i la jumătatea clasamentului.

Pentru clasarea pe podiumul „clasic” Mihaela Trifoi va reprezenta România la Campionatul European de Șah sau la Cupa de Șah UE (în urma unei proceduri de… alegere). Precizez că absolut toate costurile de participare (deplasare, cazare etc.) îi vor fi acoperite de către organizatori.

Felicitări, dragi tineri, suntem foarte mândri de voi, succes în competițiile viitoare și… „mutări” cât mai eficiente pe drumurile vieții!

Ion Mariș