Șahul nu este un sport oarecare, nu degeaba este numit și sportul minții. Practicanții acestui sport folosesc mai mult decât în mod uzual inteligența pentru a performa. Are nevoie și acest sport „individual” de antrenament și efort dar, rezultatele bune țin mai ales de calitatea… „softului”.

Am primit informații zilele acestea despre „rețeta” succesului la șahiști, de la cel mai în măsură să o facă, descoperitorul și șlefuitorul de talente, dl. Ioan Costiuc, care știe cum se antrenează un competitor, cum se crește un copil, un tânăr, cu eforturi mai puțin fizice și mai mult ale „spiritului”, pentru ca să acumuleze și să performeze.

Zilele trecute s-a desfășurat Olimpiada Națională a Sportului Școlar iar etapa județeană la șah a fost organizată de orașul nostru. Oare de ce? Simplu, avem valoare și în… șah! Avem… speranțe!

De aici, din Sighet, vor pleca mai departe, în următoarea etapă, națională, doi CNDV-iști, calificați pe locul întâi, Trifoi Mihaela Ioana și Mintău Andrei Cătălin, elevi în clasa a XI-a la C. N. „Dragoș-Vodă”, Sighet. Ei vor reprezenta Maramureșul la faza finală. Cei doi tineri au fost inițiați în jocul minții de către Ioan Costiuc. Mihaela Trifoi este legitimată acum la CSM Sighet iar Andrei Mintău la Clubul Sportiv Oltenia Craiova. Cei doi elevi sunt juniori – performeri ai Maramureșului în șah, de fapt, nume de referință în șahul românesc.

Precedenta „ispravă” a celor doi, tot de anul acesta, în februarie, a fost participarea la Campionatul Național de Seniori – băieți și fete – desfășurat la Eforie Nord, unde s-au situat la jumătatea clasamentului, o performanță extraordinară pentru niște… juniori. Au făcut 50% din punctajul total, din nouă partide jucate. Au reușit să învingă mari maeștri și maeștri internaționali, acumulând amândoi puncte ELO.

Și povestea lor de primăvară continuă… Vineri, 08 aprilie 2022 au plecat din nou spre Eforie Nord, nu pentru binefăcătoarea briză a mării, pentru a participa la Campionatul Național de Juniori care se desfășoară în intervalul 10 – 20 aprilie.
Mult succes și jocuri excepționale!… adică la cât mai multe strategii reușite!

Ion MARIȘ

Miercuri 6 aprilie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Tenisului de Masă. Cu această ocazie pasionații care practică acest sport în Sighetu Marmației au organizat un turneu amical la care au participat și reprezentanți ai clubului partener din Slatina (Ucraina). În contextul războiului, datorită restricțiilor de trecere a frontierei pentru bărbații din Ucraina, doar doi jucători din localitatea de la nord de Tisa au putut lua parte la evenimentul din Sighetu Marmației. Turneul s-a desfășurat pe echipe, în total au participat 20 de sportivi care au format echipe de dublu.

În cadrul turneului de anul acesta, numit „Sighetu Marmației – Peace and Sport Table Tennis Tournament”, desfășurat la Liceul Tehnologic Marmația, obiectivul principal a fost promovarea prieteniei și a păcii prin sport, competiția fiind lăsată în plan secund.
Evenimentul de anul acesta nu este primul de acest gen, anul trecut comunitatea pasionaților de tenis de masă din Sighetu Marmației a organizat un eveniment similar, deși în contextul pandemiei globale organizarea competițiilor sportive era supusă unor restricții privind numărul de participanți.

Tenisul de masă are o istorie amplă de promovare a păcii și a dialogului la nivel global, putând fi menționat în acest sens programul „Ping Pong Diplomacy” derulat de Fundația Federației Internaționale de Tenis de Masă, care se dorește a fi un actor geopolitic activ la nivel mondial (https://ittffoundation.org/programmes/ping-pong-diplomacy).

Mulțumim sponsorilor Ralec Wash și Aska Grafika, care s-au implicat în organizarea evenimentului. Pe viitor sperăm ca acest turneu să aibă loc anual în Sighetu Marmației. În cadrul viitoarelor evenimente pe care le vom organiza vom continua să promovăm un stil de viață sănătos și incluziunea socială prin sport, în speranța că tenisul de masă va avea cât mai mulți practicanți în orașul nostru, mai ales în rândul tinerilor.

Petru Daniel Măran

Admirabilă toată echipa medicală care vine de la Baia Mare pentru a recolta sângele donatorilor sigheteni sau al locuitorilor aflaţi la distanţe mici faţă de prăfuitul municipiu – zice-se – aflat în plin proces de măturare şi spălare, mai mult cu apă de ploaie, acţiune care propun să fie numită „Apă de ploaie″.

Revin la relatarea despre recoltarea de sânge de azi, 5 aprilie 2022. Întâi laud si pe urmă critic. Laud super-echipa de recoltare care vine din capitala judeţului. Băimărenii au început activitatea înainte de ora 9. I-am văzut venind, aproape fugind de la maşini cu echipamentele spre locul unde urma acţiunea umanitară. Oamenii sunt demni de admiraţia oricui s-a dus vreodată să doneze sânge. Sunt amabili, politicoşi şi dispuşi să ajute pe toată lumea. Mă bucur că sunt tot aşa cum îi ştiu de multă vreme şi le urez să rămână la fel de fiecare dată când vin în Sighet.

Acum, câte ceva despre aspectele negative care trebuie amintite aici, pentru a spera că se vor remedia, bineînţeles nu înainte de a re-re-re-asfalta unele străzi şi a ne-ne-ne-băga în seamă multe altele.

Am aflat despre ziua recoltării de sânge de pe feisbuc, dar cine ar fi vrut să doneze sânge şi n-are telefon cu internet, cum putea afla? Niciun afiş, sau un banner-două agăţate între doi stâlpi prin oraş.

Cine s-a dus să vadă vreun afiş lămuritor la vechiul sediu de recoltare, s-a dus degeaba pe-acolo, că n-a avut ce vedea. Cine ştie că sediul de recoltare s-a mai schimbat în ultimii ani, a intrat în Spital. Aici, acceaşi nepăsare. Nimic nu anunţa unde se va petrece acţiunea. Pe mine m-a îndrumat o doamnă de la Fişier, care mi-a spus că trebuie să merg la Centrul de vaccinare anticovid. Acolo, la fel. Nicio veste utilă donatorilor de sânge. Nici măcar un afiş, sau o săgeată indicatoare, ceva, acolo.

În locul unde era odinioară vaccinarea, s-a înfiinţat, de fapt s-a reînfiinţat locul unde se poate dona sânge. Repet: n-am văzut niciun afiş, pe nicăieri!. Posibil să nu fi văzut bine. Aştept să fiu contrazis.

Cine a mai donat sânge, ştie că la sfârşit fiecare donator e recompensat cu tichete de masă în valoare de 66, 99 lei. Adică la fel ca cel puţin în 16.08.2018! Mi-am notat acea dată, văzând că valoarea tichetelor de masă rămâne aceeaşi de prea mult timp. Cine mai ştie de cât timp…

Donarea e o acţiune de caritate care nu ar trebui să fie recompensată. Totuşi, nu putem să ne facem că nu ştim, că nu înţelegem că unii se duc şi pentru tichetele alea, de mai mulţi ani rămase la valori ridicol de mici.

Nici valoarea tichetelor, nici recompensa de la benzinărie nu sunt inventate de echipa medicală de la Baia Mare. Insist asupra acestui lucru, pentru că scrisul meu nu vreau să fie răstălmăcit. Noutatea de la acţiunea de azi a fost că am primit şi un cartonaş (numit voucher) cu care la benzinărie pot câştiga (pot!, nu-i sigur că aşa va fi…) „în limita stocului disponibil″, până pe 15 mai a.c., un „şniţel de pui în baghetă + suc proaspăt de portocale 330 ml″. Adică, dacă am noroc, cu voucherul pomenit şi cu carnetul de donator de sânge, pot mânca un sandviş şi bea un suc. Zice-se că fac amândouă 21,4 lei. Pot face asta o singură dată, pentru că scrie pe cartonaş: „Vă informăm că în urma revendicării premiului, prezentul voucher va rămâne în posesia Rompetrol″. No, aşé!…

Şi ca să se liniştească toţi donatorii de azi din Sighet, pe http://www.romaniapozitiva.ro/ e o listă cu staţiile din Maramureş (şi din toată ţara, de altfel) unde se poate alimenta atât maşina, cât şi şoferul. Sunt două variante: ori pe bulevardul Decebal, ori pe Bulevardul Bucureşti. Ambele adrese sunt la Baia Mare.

Cine are noroc, poate mânca un sandviş cu carne de pui în baghetă şi să-şi stingă setea de după cu un suc.

De la „baghetă″ la „bagatele″ e o distanţă mai mică decât între cele două municipii maramureşene. Aşadar, pot să-mi permit să precizez că mai trebuie îndeplinite nişte bagatele:
1. Să fi mers azi la recoltarea de sânge din oraşul în care nu-i praf decât atunci când plouă.
2. Să fi donat sânge de mai multe ori, ca să ai asupra ta „Carnetul donatorului de sânge″.
3. Să ai asupra ta voucherul.
4. Să te apuce foamea în Baia Mare. Indicat ar fi ca maşina dvs. să aibă şi ea nevoie de alimentare, pe gustul ei.

…iar pe noi, cei rămaşi cu pofta-n cui, ne apucă resemnarea. Avem totuşi, o doză mică de speranţă.

Să nu plouă nici atât de tare, nici atât de mult, pentru că nu prea avem posibilitatea de a traversa străzile prin locurile marcate şi bine ascunse de băltoace…

Horia Picu

În această perioadă, când credincioșii din toată lumea se pregătesc pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții, Muzeul Maramureșan și Asociația Rădăcinilor Străbune, în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației, vă invită să participați la evenimentul „De Florii în satul maramureșean”, organizat în data de 17 aprilie 2022, în Duminica Floriilor.

În cadrul evenimentului „De Florii în satul maramureșean” va avea loc un concert de pricesne și cântece religioase susținut de coruri bisericești, grupuri vocale și interpreți de cântece religioase și nu numai, din Maramureșul și zonele învecinate.

Concertul va avea loc în Muzeul satului maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației, începând cu ora 18.00.

Așadar, vă invităm să sărbătorim împreună Floriile, o sărbătoare care ne amintește de intrarea triumfală a Domnului Iisus în Ierusalim, moment ce marchează începutul Săptămânii Patimilor.

Vă așteptăm cu mare drag!

Muzeul Maramureșului
Comunicat de presă

„1+19″, adică cei „20″. „1″- care dă tonul – şi „19″- care-i ţin isonul. „2″, vine după „1″, dar vine, deocamdată, degeaba. „1″ ştie să-l ţină departe pe „2″. El decide. Doar în matematică „2″ e mai mare decât „1″. În ceea ce ne doare pe noi, că e „1″, sau că-i „2″, vedem că…nu se (prea) vede ce-am vrea să vedem…

„1+19″ se poate scrie şi aşa: „1mare″ +1mai mic″ +„18″, că tot „20″ sunt. Dar chiar sunt atunci când trebuie?…

Pe 2 aprilie 2022 am simţit un concert unic la Şcoala de muzică (voi continua să-i zic aşa, deşi titulatura actuală e schimbată şi cam nelalocul ei, după părerea mea) din Sighetu Marmaţiei. Cine-a fost acolo, ştie ce-a trăit. Cine n-a fost, nu va înţelege din spusele altora cum a fost.

Am spus că am simţit un concert, nu că am văzut sau am audiat. A fost mult mai mult decât starea de bine pe care o poate da un spectacol. Aseară, empatia cu poporul ucrainean a atins, prin muzică, dans şi poezie, cote la care probabil nimeni din cei prezenţi în sală nu s-ar fi putut gândi înainte.

Români şi ucraineni, româno-ucraineni exprimându-şi prin arta muzicii, a poeziei, a dansului şi prin plânsul de neoprit drama care are o cauză de neconceput pentru Europa de secol XXI: invazia! Să te duci peste altcineva la el în ţară, la el în casă şi să-i distrugi agoniseala, să omori, să jefuieşti…

Despre război am mai scris şi-oi mai face-o. Acum să fac nişte precizări aritmetice. În Sala „Monica Chifor″, oricât ar fi fost de plină aseară, imposibil ca cei prezenţi, uitându-se de jur-împrejur, să nu-şi fi pus întrebarea unde sunt cei „1+19″ şi cum de n-au făcut nici de data aceasta „20″, la un concert caritabil, unde fiecare spectator a dat nişte bani, oricât a vrut, pentru ajutorarea unor oameni care şi-au lăsat în grabă ţara lor, cu bune, cu rele, aşa cum e ţara, dar e Ţara lor şi au fugit în alta, care, oricât de bine i-ar primi, e totuşi o ţară străină!

Se pot face şi alte calcule, toate la fel de dezastruoase. De exemplu, „0+19″, „0+ 18″, şi tot aşa, până la „0+0″. Ciudat…întotdeauna dă zero, cum suntem obişnuiţi! Ce fac „1″ şi „2″, cam ştim. Dar până la „19″, mai sunt atâtea „cifre″… Măcar vreo câteva dintre ele am fi vrut să vedem aseară…

Mă gândesc la refugiaţii din ţara vecină. Pe 2 aprilie 2022, ar fi vrut, pentru mai buna lor siguranţă şi încredere în viitor, să vadă, în sală, că cei mai importanţi „1+19″ sunt alături de ei.

Şi de noi, în egală măsură…

Horia Picu

Sighetu Marmației găzduiește Etapa Zonală la Baschet – licee (feminin & masculin), clasele IX – XII/ XIII din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

În intervalul 08 – 09 aprilie 2022, organizatorii (ISJ Maramureș, Liceul Tehnologic Forestier Sighet și Ministerul Educației) vor asigura condiții optime de concurs pentru echipele calificate în această etapă, la competiție urmând să participe echipele de baschet de la următoarele licee:
Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației
Colegiul Național „Emanuil Gojdu” – Oradea
Colegiul Național „George Coșbuc” – Năsăud
Colegiul Național „Silvania” – Zalău
Liceul cu Program Sportiv – Satu Mare

Turneul se va desfășura la sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier din Sighet după următorul program:
Vineri (08 aprilie 2022) între orele 16:00 – 20:00 și Sâmbătă (09 aprilie 2022) între orele 09:00 -14:00.

Florin Vasile Cîţu a coborât singur de pe piedestal. „Gaudeamus igitur″ sau să nu ne pese?

Nici nu ne bucurăm, nici nu ne întristăm. Hai s-o iau la persoana întâi singular. Reformulez: nici nu mă bucur, nici nu mă întristez. Constat numai.

Anul trecut a fost luat de mână şi plimbat de la Piaţa Victoriei la Romexpo via Cotroceni, unde cinci mii de penelişti destoinici ai ţării au avut revelaţia că fără Cîţu nu mai merge politica liberală, iar ţărişoara, în condiţia aceleiaşi eventuale lipse, ar gâfâi rău de tot din punct de vedere economico-financiar.

Asta se întâmpla pe 25 septembrie 2021. Până la data mai la stânga menţionată, toţi mai-marii partidului, mulţi dintre ei descinzând tocmai din partidul care-l susţinuse necondiţionat pe Băsescu, s-au întrecut în a aduce elogii unicului care poate, şi fără de care nu se poate, F.V.Cîţu.

Desigur că şi peneliştii de sine stătători au jucat cotroceneasca şi şi-au declarat public susţinerea totală a candidatului care va face, atât în partid, dar şi pentru ţară. Eu spun asta acum, alţii au spus-o atunci. De exemplu: „Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie a fost aranjat și controlat până în cele mai mici amănunte, potrivit descrierii pe care a făcut-o Dan Tăpălagă la g4media.ro.(sursa: www.dw.com/ro)

Trecut-au şase luni de-atunci. F.V.Cîţu a fost prim-ministru. N-a fost bun. Jos cu el! A devenit acum şeful Senatului. Tare mi-e teamă că mânia partidului care gândeşte cu un singur cap îl va face să-şi mai dea încă o demisie, din moment ce tocmai s-a obişnuit cu acţiunea.

Acum şase luni domnul Cîţu era salvarea partidului şi a ţării. Nenorocul domniei sale a fost că n-a avut o ţară mai mare şi mai importantă, aşa… pe măsura puterilor sale, că dac-ar fi avut-o, salva Europa şi poate întreg mapamondul de la foamete şi îmbrânceli armate.

Domnu Cîţu n-a avut noroc şi cei care acum şase luni nu ştiau cum să-l mai laude şi să elimine orice scamă de pe umerii lui largi, sau să-i pună la loc şuviţa căzândă, acum, ascultând fără să crâcnească aceeaşi comandă misterioasă (?), au zis că nu poate un asemenea individ să fie şeful liberalilor.

PeNibiL… Atât de mare să fie nevoia în partidele noastre (că nu doar în PNL unul cântă şi toţi ceilalţi dansează) ca cei din fotolii să stea cât mai confortabil încât să-şi închidă conştiinţa şi să acţioneze după cum este comanda primită? Cum de nu vomită unii partidişti când spun în public una, când îşi arată susţinerea până la sacrificiul suprem pentru un unic propus de sus (cam rimează, dar altă rimă nu vreau să am…), iar când ajung acasă, când redevin ei însişi şi se privesc în oglindă şi văd… că nu văd nimic?

Unde v-a fost propria judecată, membrilor de partid? Cum de v-aţi gândit toţi că F.V.C. e salvarea salvării salvatoare? V-aţi uitat bine în dreapta (nu zic nimic că era bine să fi privit şi în stânga, să nu se interpreteze) şi acolo aţi văzut doar un singur om, o singură opţiune? Nu credeţi că prin modul cum v-aţi manifestat înainte de 25 septembrie 2021, aţi dat un imbold oprtunismului românesc? Din câţi membri are PNL-ul, doar Cîţu putea să devină şeful? Anul trecut vă întreceaţi în osanale. Acum, omul care v-¬a trebuit să vă conducă nu mai e bun.

René Descartes a spus în secolul XVII „Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist″. Trecut-au nişte secole de-atunci, până când unii oameni au ajuns să nu se îndoiască, deci să nu cugete.

Necugetând, nu există!

Horia Picu

Larisa Moldovan, a reușit azi performanța de a ocupa locul III și de a câștiga medalia de bronz la Campionatul Național de aruncări lungi -juniori III- de la Arad. Ea este legitimată la CSS Sighet, secția atletism, unde se antrenează sub coordonarea antrenorilor Melinda Oros și Gabriel Axeniuc.

Săptămâna viitoare, la București, se desfășoară Campionatul Național de atletism copii 1 și 2, etapa finală, unde vom participa cu Timeea Tivadar și Antonia Szekely, la probele de lungime și triatlon.

Clubul Școlar Sportiv Sighetu-Marmației

Placa memorială a eroilor anticomuniști, profesori și elevi ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, dezvelită și sfințită în ziua de grație 21 februarie a.c. se constituie, pe lângă omagierea liceului și a Sighetului – capitala Maramureșului voievodal, și într-un blazon de noblețe al satelor Maramureșului; pe lângă calitatea de elevi sau profesori ai liceului eroii de pe placă își reprezintă cu mare cinste și comunitățile tradiționale românești care i-au născut și i-au format și a căror stare de spirit, creștină și națională, o exprimă la un nivel incandescent. Ei aduc în lupta anticomunistă dârzenia părinților și bunicilor lor, țărani gospodari cu frică de Dumnezeu, dar și deschiderea spre cultură insuflată de preoții și dascălii din satele lor, luminători ai poporului, care au germinat conștiința și capacitatea de jertfă. Numele eroilor anticomuniști de la „Dragoș-Vodă” se integrează astfel, în fiecare sat, în patrimoniul memoriei colective care dă demnitate localității respective (în unele locuri există deja monumente în cinstea luptătorilor anticomuniști din localitate – Dragomirești, Ieud, Șieu, Borșa, la Sighet avem Crucea albă de la Cimitirul Săracilor etc., monumente pe care se află și nume de elevi de la „Dragoș-Vodă”).

În fruntea satelor, după numărul de nume înscrise pe placa memorială, se află Ieudul, pe bună dreptate centrul rezistenței în mai multe momente fierbinți, cu 8 eroi comemorați (prof. Bilțiu Dăncuș, Ioan Dunca, Iusco Găvrilă – Sfâcă, Hotico Grigore, Nemeș Ioan etc), urmat de Dragomirești, alt mare focar al rezistenței, cu 5 nume (Ioan Bogdan, Vlad Aurel, Ioan Ilban, Ștefan Minică, Petrovan Ioan), apoi cu 3 nume Rona de Jos (Vasile Tivadar, Petru Ulici, Vlad Iuliu), Săpânța (preot Rițiu Grigore, Rednic Gheorghe, Rițiu Ioan) și Bogdan Vodă (Ștefan Deac, Nan Gheorghe, Mariș Vasile) cu 2 nume figurând localitățile Șieu (Man Nistor și Iusco Gavrilă – Drodu), Budești (Bulacu Gheorghe și Mariș Victor), Călinești (Rad Constantin și Andreica Iosif), Săliște (Coman Găvrilă și Bărcan Gheorghe), Slatina – peste Tisa (Motrea Ioan și Naghi Dan Alexandru) iar cu un nume Vișeu de Mijloc (Andreica Gheorghe), Moisei (Coman Ștefan), Hoteni (Hotea Ioan), Breb (Pop Ioan Arvinte).

Prezența firească pe placă și a unui număr de 10 sigheteni, locuitori ai orașului (Vișovan Aurel, frații Vasile și Ion Popșa, frații Mihai și Grigore Șofron, Codrea Petru etc.) nu contrazice logica analizei noastre ci o confirmă, în cvasitotalitatea cazurilor tinerii sigheteni fiind fiii unor familii stabilite relativ recent în oraș, originare din satele apropiate (Breb, Apșa de Mijloc și Apșa de Jos – peste Tisa, Berbești etc.) și care păstrau încă în bună măsură valorile și parfumul tradițional.

Poate unora li se va părea deplasat termenul „sfințenie” cuprins în titlul articolului, dar sper să fie o provocare pozitivă pentru toți cei care doresc să aprofundeze fenomenul rezistenței anticomuniste și mai ales componenta sa spirituală, a conștiinței creștine care a motivat implicarea și disponibilitatea la jertfă și apoi viața spirituală din detenție care atinge uneori momente sublime de rugăciune, de trăire mistică, de sacrificiu de sine din dragoste față de frații de suferință, inclusiv iertarea și iubirea dușmanilor… expresia consacrată recent fiind aceea de „sfinții închisorilor”. Cărțile de memorii de detenție ale sighetenilor noștri (Aurel Vișovan – „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”, Ioan Dunca – „Aur și noroi”, Gheorghe Andreica – „Cu ghiozdanul la închisoare” și celalalte, Petru Codrea – „Maramureș, credință și jertfă”, Gheorghe Bărcan, „Adolescență și tinerețe frânte” etc.) precum și numeroase articole pe aceeași temă, cuprind mărturii emoționante ale frumuseții sufletești a eroilor noștri maramureșeni și a altor români de înaltă ținută morală cu care și-au împletit lupta și suferința și au ieșit biruitori prin harul lui Dumnezeu.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Prin Centrul de asistență pentru refugiați, Organizația Caritas dorește să asigure servicii sociale și după încetarea războiului pentru cetățeni ucraineni care au ales să-și continue viața în țara noastră.

A trecut aproape o lună de când Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Cunoaște-i Nu Discrimina a înființat Centrul de asistență pentru refugiați din Sighetu Marmației. De atunci, s-au cristalizat serviciile cele mai căutate și astfel a fost posibilă elaborarea planurilor pe termen scurt și mediu.

În prima lună de funcționare, serviciile cele mai solicitate au fost spălarea și uscarea rufelor. Datorită primirii și îndrumării atent organizate la punctul de trecere al frontierei, majoritatea beneficiarilor centrului nu vin direct de la vamă, ci sunt persoane care au fost deja cazate. Unitatea a reușit să încheie parteneriate cu reprezentanți ai mai multor asociații, organizații locale care oferă găzduire în condiții de siguranță pentru refugiați, reprezentanți care aduc haine la spălat și uscat conform unui program stabilit de comun acord, pentru toate persoanele cazate. Ei procedează astfel pentru că printre cei găzduiți sunt multe persoane care în urma traumelor suferite evită să iasă chiar și pe stradă. Majoritatea refugiaților care au trecut pragul centrului până acum erau în tranzit, de aceea cererea pentru restul serviciilor oferite a fost mai redusă. Pe baza rulajului din ultimele săptămâni, programul de funcționare al centrului se modifică, astfel va sta la dispoziția beneficiarilor de luni până vineri, între orele 8 și 16.

În ceea ce privește activitatea în următoarele luni, s-au conturat numeroase planuri care includ organizarea unor programe utile atât pentru copii, cât și pentru adulți. Centrul ar putea oferi pentru preșcolari posibilitatea de a participa la activități creative, iar pentru școlari ar putea pune la dizpoziție echipamentul centrului pentru a se conecta la orele online. Pentru elevii ucraineni care au fost deja integrați în sistemul educațional românesc, unitatea ar putea asigura sprijin prin organizarea unor programe de tip afterschool. Începerea cursurilor de limba română pentru adulți reprezintă o prioritate, precum și derularea programelor care facilitează integrarea pe piața muncii, consilierea juridică și oferirea de suport psihologic. Atunci când numărul serviciilor și beneficiarilor o va impune, programul de funcționare se va modifica. Principalul finanțator al centrului care este Catholic Relief Services prin Confederația Caritas România și-a asumat un rol cheie în realizarea acestor planuri.

După încheierea conflictului ruso-ucrainean, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și Asociația Cunoaște-i Nu Discrimina ar dori ca centrul din Sighet să funcționeze în continuare oferind sprijin și asistență refugiaților care au decis să înceapă o nouă viață în România.

Erika Palincas
Asociația Caritas a Diecezei Satu Mare

M-am autorecenzat şi, neputând să bifez etnia „română″, am ales, din toate variantele date de calculator, etnia „romana″. Adică nici „română″, nici „romană″. Ceva între. Nici una, nici alta.

Profitând de nepriceperea Nu-Ştiu-Cui, mi-am imaginat pentru câteva secunde că am etnie romană. Inexistenţa diacriticelor poate să-mi stimuleze imaginaţia şi să pun, sau să nu pun diacritice la litera „a″, nu-i aşa?

Cum etnie „romănă″, „romănâ″ sau „românâ″ (dacă ar trebui să respectăm regulile de scriere acceptate azi, corect ar fi „romănî″, respectiv „românî) nu există, am două variante posibile: să mă declar de etnie „română″, sau de etnie romană.

Glumim şi mergem mai departe. Cu sau fără diacritice, ştim să citim cuvântul, adaptându-l la context. Dar un străin dornic să înveţe limba română ar avea mari dificultăţi dacă ar citi versul unui cântec care are menirea de a anunţa omenirea cine suntem noi: „Noi suntem români″. Dacă nu se pune „căciuliţa″ corespunzătoare pe litera „a″, reiese că „noi suntem romani″, lucru care nu-i chiar aşa.

Aleg acum, făcând un simplu exerciţiu de imaginaţie să fiu cetăţean roman, de aceeaşi etnie. Să visez puţin… Cetăţean roman pentru câteva secunde… N-a fost deloc rău punându-mă în această ipostază, să „văd″ Colosseumul, Arcul lui Constantin sau să-mi imaginez că scriitorul Alberto Moravia, actorii Giuliano Gemma, Giulietta Masina, Monica Vitti, ori motociclistul Max Biaggi, pilotul de Formula 1 Giancarlo Fisichella, politicianul Giulio Andreotti sau fotbalistul Francesco Totti au mers sau merg prin Cetatea Eternă, ei făcând-o aievea, eu doar prin stimularea imaginaţiei pe care o datorez Nu-Ştiu-Cui.

Intenţia mea este de a semnala un neajuns al programului de autorecenzare. Dacă n-aş vorbi de autorecenzare, ci de recenzare, făcută deci prin mijlocirea altei persoane, instruită pentru aşa ceva, tot „etnie romana″ aş fi avut în formularul de completat, nu „etnie română″ (cu diacritice!), aşa cum e normal.

Pun şi eu întrebarea oare nu se putea scrie un program mai exact referitor la recensănântul ăsta din care tot nu vom şti câţi am fost la 1 Decembrie 2021, câţi cu drept de vot am fost la aceeaşi dată sau în câţi metri pătraţi stăm acasă?

E supărător cum arată formularul de completat, cu atât mai mult cu cât la „Caracteristici etno-culturale″ recenzatul român poate alege: „român, aromân, istroromân″ şi lista-i lungă. De asemenea, la secţiunea „Limba maternă″ se poate bifa „româna″, aşa cum e corect şi pe deasupra văd că programul permite folosirea tuturor literelor alfabetului limbii române. Nu-Ştiu-Cine a făcut programul de recenzare online, dar ar fi putut să dea dovadă de consecvenţă: ori cu diacritice, ori fără.

Lipsa diacriticelor m-a „ajutat″ să mă „plimb″ prin Cetatea Eternă. Reîntors în realitatea românească, m-am întâlnit, m-am reîntâlnit cu România Eternă.

În superficialitatea ei.

Horia Picu

Prezentarea de față are un scop dublu, și anume punerea în valoare a două diplome nobiliare armaliste deținute încă de urmașii celor care le-au primit, precum și aducerea unui omagiu pios celui care ne-a arătat în urmă cu câțiva ani diploma familiei Buffte(a) de Cuhea, dr. Ștefan Mariș (17.06.1963 – 01.04.2021), prietenul și colaboratorul nostru timp de mai mulți ani (vezi la final nota 1).

Cele două diplome au fost emise pe parcursul secolului al XVII-lea, de către Gabriel Bethlen și Mihai Apafi, principii Transilvaniei.
Gabriel Bethlen, unul dintre cei mai mercantiliști principi ai Transilvaniei nu a fost prezent fizic în Maramureș dar a procedat și aici la fel ca în Transilvania, introducând noi reguli și făcând pași însemnați în sensul ralierii Maramureșului la realitățile transilvănene, lucru pentru care a beneficiat din plin de ajutorul fratelui său, Ștefan Bethlen, comitele Maramureșului, fidel principelui. Acesta a implementat pe plan local politica economică princiară, deși a întâmpinat opoziția unei părți a nobilimii maramureșene, încolțită de politica principelui, ce aducea atingere prerogativelor și privilegiilor nobiliare (n. 2). Foarte inteligent și prudent, principele a dus o politică de păstrare în limite decente a numărului de nobili maramureșeni, prin acordarea unui număr redus de diplome armaliste nobililor români din această parte de țară, preferând înnobilările colective pentru 200 de nobili din târgurile regale de coroană, Sighet, Hust, Visk, Teceu, Câmpulung (n. 3). Totuși familiile Buffte, Petrovai, Rednic, Berce, Perșe, Tivadar de Rona de Jos, Pop de Berbești, Maroșan, alias Csicso din Biserica Albă, Gerheș din Sarasău, Nemeș din Călinești, Năsui, Fărcaș de Vișeu au primit diplome armaliste.
Una din diplomele armaliste emise de principe și păstrată până astăzi în posesia familiei, este diploma familiei Buffte de Cuhea, dată în Alba Iulia, la 27 Iunie 1622.
Din cuprinsul diplomei, nu reiese care a fost contribuția lui Ioan Buffte la susținerea principelul însă blazonul familiei ne lămurește. Omul care ține în mână o sabie ridicată reprezintă simbolul ajutorului militar acordat principelui.

Nos Gabriel dei gratia Sacri romani Imperi et Transilvania princeps, partium regni Hungariae, Dominus Siculorum comes ac Opuliae et Ratiboriae Dux etc.,.
Memoriae commendamus tenore presencium significantes quibus expedit universis. Quod nos ad nonnullorum fidelium consiliariorum nostrorum singularem serenitati nostrae propterea factam intercessionem tum vero attentis et consideratis fidelitate fidelibusque servitiis nobilis Ioannem Buffte de Konha, que ipse primun quidem regno nostro Transylvaniae quisque principibus, praedecessoribus videlicet nostris et tandem serenitati etiam nostrae in omnibus occassionibus, bellicisque, expeditionibus pro patriae motis et susceptis, fideliter et cum amici sui constancia alacritateque exhibuit et impendit ac in futurum etiam exhibiturum et impensurum ipsum minime dubitamus. Eundem igitur Ioannem Buffte ac per eum filios et filias iam natas et in futurum etiam dei beneficiona scituros alias etiam uti intelligimus ex nobili priscepia oriundos denuo et ex novo expeciali nostra gratia et potestatis nostre plenitudinein coetum et numerum verorum et indubitatorum regni nostri Transylvaniae nobilium annumerantes, aggregantes, captantes et adscribentes duximus prout annumeramus, aggregamus, cooptamus et adscribimus. Decernentes expresse uta modo deinceps successivis semper temporisbus idem Ioannes Buffte, ipsiusque haeredes et posteritates utriusque sexus universi, pro veris et indubitatis nobilibus habeatur et repetentur. In signum autem huiusmodi mere et perfectae nobilitatis haec arma seu nobilitatis insigniae. Scutum videlicet militare caelestium coloris in cuius compositie area homo integre veste viridea inductus, dextrem ensem nudatum sursum tenere conspicitur. Supra scutum galea militaris clausa est posita, quam integre diadema regium, gemmae ac summitate vero sive cono lemnisci variorum colorum hinc inde defluentis utrasque oras seu margines ipsius scuti pulcherrime ambiunt et exornant prout haec omnia in parte sive initio presentium litterarum nostrarum docta manu et arce pictoris clarius expressa et depicta concernuntur. Animo deliberato et ex certa scientia liberalitatrque nostra prefato Ionne Buffte ipsiusque haeredibus et posteritatibus utriusque sexus universis gratiose dedimus, donavimus et contulimus annuentes et concendentis quod ipsi prescripta arma seu nobilitatis insignia more aliorum verorum et insignitorum nobilium utenturque in praeliis, hostiludiis, torneantis, duellis, mononachiis ac aliis quibus suis exercitiis militaribus necnon nobilitaribus item sigillis vexilia certis velis, auleis, annulis, dyptis, tentoriis, domibus sepulctiris et generaliter quarumlibet verum et expeditionem generibus sub merae et perfectae nobilitatis titulo, quo eos al universis et singulis cuiuscunque status, ordinis, honoris, dignitatis et praeminentia homines existant. Insignites dici, teneri et nominari volumus ferree et gestare. Ominibusque et singulis honoribus, gratiis, privilegiis, indultis, libertatibus, immunitatibus et praerogativis quibus caeteri veri nati et indubitati dicti regni nostrae Transylvaniae partiumque Hungariae eidem annexarum nobiles ac militares hommines, quomodumcunque de jure et ab antiqua consuetudine utuntur, fruuntur et gaudeant perpetue uti frui et gaudere valeantque possint.
In cuius rei memoriam firmitatemque perpetuam presentes literas nostras pendentis et authentici sigilli nostri munime roboratas memorato Ioanne Buffte, haeredibusque et posteritatibus utriusque sexes universis clementer dandas duximus concernentes.
Datum in civitate nostra Alba Iulia die vigesima septima mensis Iunii, Anno Domini Millessimo sextencessimo vigesimo secundo.

„Noi, Gabriel Bethlen, din grația lui Dumnezeu, împărat al Sfântului Imperiu roman și principe al Transilvaniei și al părților anexate ungurene, comite al secuilor, duce de Oppeln și Ratibor etc…. facem cunoscut prin cuprinsul celor de faţă tuturor celor cărora se cuvine, că noi, pentru mijlocirea personală a unora dintre credincioşii noştri domni consilieri pe de o parte, că noi, luând aminte și ținând seama de slujbele credincioase, credința, ardoarea prietenească și constantă pe care nobilul Ioan Buffte de Cuhea ni le-a arătat nouă, și prin noi țării noastre Transilvania, precum și principilor predecesorilor noștri și ilustrității noastre în toate războiale, expedițiile în timpuri și locuri diferite și ni le va arăta și nu ne îndoim că va stărui și pe viitor, am hotărât, așadar, ca Ioan Buffte, nobil ereditar din vechime, și prin el, fiii și fiicele născuți și care se vor naște în viitor, să fie ţinuţi şi socotiţi din nou, din deplina noastră milostivire și puterea noastră deplină, drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili. Și să-l adăugăm, să-l asociem, să-l alegem şi să-l înscriem în ceata şi numărul adevăraţilor, fiilor, neîndoielnicilor şi deosebiţilor nobili ai acestui regat al Transilvaniei şi părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, după cum l-am eliberat, adăugat, asociat, ales şi înscris prin tăria [scrisorilor] celor de faţă, hotărând în chip lămurit ca începând de acum pentru totdeauna, pe același Ioan Buffte, moştenitorii şi urmaşii lui de ambele sexe să fie ţinuţi şi socotiţi drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili.
Ca semn al acestei adevărate şi desăvârşite nobilităţi le acordăm lui și urmașilor și moștenitorilor lor de ambele sexe aceste arme sau insemne ale nobilităţii: Scut militar de culoare albastră, în câmpul căruia se vede un om întreg îmbrăcat cu tunică verde, care ține în mână dreaptă o sabie simplă ridicată în sus. Deasupra scutului este aşezat coiful militar, acoperit de o diademă regală, împodobită în chip cuvenit cu perle şi pietre scumpe, din conul coifului curg benzi sau panglici de culori diferite spre ambele margini sau extremităţi ale coifului înconjurându-l şi împodobindu-l în chipul cel mai frumos, după cum toate acestea se văd clar înfăţişate şi zugrăvite cu mână iscusită şi arta picturii la capătul sau începutul scrisorilor noastre de faţă.
Cu chibzuinţă şi după bună ştiinţă, din generozitatea noastră princiară, amintitului Ioan Buffte și prin el, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambele sexe cu milostivire încuviinţând şi hărăzind le-am dat, dăruit şi conferit, ca ei înşişi, suszisele arme sau însemne ale nobilităţii, după obiceiul celorlalţi adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili care se folosesc de blazoane, oriunde, în bătălii, întreceri militare, turniruri, dueluri, întreceri individuale, şi în alte exerciţii militare şi nobiliare de orice fel, pe sigilii, steaguri, vase, veştminte, covoare, arme, medalioane, corturi, case, morminte şi în general pe orice fel de lucruri şi feluri de foloase, sub titlul întregii şi desăvârşitei nobilităţi, prin care dorim ca ei să fie zişi deosebiţi, să fie ţinuţi, numiţi şi socotiţi de către toţi oamenii şi de fiecare în parte, de orice stare, condiţie, treaptă, cinste, ordin, demnitate şi preeminenţă, şi să primească şi să poarte toate şi fiecare din acele slujbe, milostiviri, privilegii, scutiri, libertăţi, imunităţi şi prerogative pe care ceilalţi adevăraţi, născuţi, neîndoielnici, şi deosebiţi oameni nobili şi ostaşi ai amintitului regatului nostru al Transilvaniei şi ai părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, le folosesc, se bucură după obicei, în orice mod, din vechime şi de drept, şi pe care să fie veşnic volnici şi în stare să le folosească, să se bucure.
Spre pomenirea şi veşnica trăinicie a acestui lucru am dat scrisoarea noastră de faţă întărită cu puterea sigiliului nostru atârnat pomenitului Ioan Buffte și prin el, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambe sexe am hotărât să le dăm cu milostivire şi să le hărăzim. Dată în cetatea noastră Alba Iulia, 27 Iunie 1622.”

Din analiza blazonului reiese că acesta ar fi putut arăta ca în imaginea alăturată.

În anul 1862 familia avea deja membri răspîndiți în Cuhea și Ieud, unde erau 29 de familii, respectiv două familii, scrisoarea armalistă se afla și atunci ca și acum la familie (n. 4). Un alt membru al familiei, care locuia în Călinești, a fost înnobilat de principele Gabriel Báthory în 1612 și era formată din 5 familii (n. 5).

Diploma a doua a fost emisă de Mihai Apafi în 1668 și se află în păstrarea familiei Vancea-Birta, fiindu-ne pusă la dipoziție de doamna Maria Birta (arhivar referent la Muzeul Satului Maramureșean), căreia îi mulțumim în mod deosebit, cu acordul fratelui, Ioan Vancea (profesor universitar, Brazilia).

„Nos Michael Apafi dei gratia princeps Transsylvaniae, partium regni Hungariae, dominus et siculorum comes etc.
Memoriae commendamus tenore presencium significantes quibus expedit universis. Quod nos ad nonnullorum fidelium dominorum consiliorum nobilium singularem nobis propterea factam intercessionem, cum vero attentis et consideratis fidelitate, fideliuque servitiis nobilis Ionae Vancsa de Vancsfallva, qua ipse nobis ex hunc regno nobis Transilvaniae ac partibus Hungariae eidem annexis in omnibus bellicis expeditionibus pro locorum et temporum varietate fideliter exhibuit et impendit ac in futurum quoque exhibituram et impensuram ipsum non dubitemus…eundem igitur Ionam Vancsa ac per eum Petrum et Theodorum similiter Vancsa fratres suos germanos, haeresque et posteritates ipsorum utriusque sexus universas ex speciali gratia et principalis potestatis nostrae plenitudine, hactenus etiam nobilitati praerogativa priscepia oriundos.
Denuo in coetum et numerum verorum, natorum, indubitatorum, insigniorumque regni nostri Transilvaniae et partium Hungariae eidem annexorum nobilium aggregandos, cooptandos, et adscribendos duximus, prout annumeramus, aggregamus, cooptamus et adscribimus presentium per vigorem decernentes expresse ut deinceps quoque successivis semper idem Ionas Vancsa ac per eum Petrus et Theodorus, fratres ipsius, haeredesque et posteritates ipsorum utriusque sexus universae, pro veris et indubitatis nobilibus habeantur et reputentur, In Signum autem huius merae et perfectae nobilitais ipsius, haeredibusque et posteritatibus ipsorum utriusque sexus universis gratiose. Scutum videlicet militare erectum caelestini coloris in cuius campo sive area brachium queddam humanum rubra veste inductum tria folia Lilliorum vela complicata sursus tenere consciiuntur. Supra Scutum autem galea militaris clausa est posita, quam contegit diadema regiam genuis summitate autem vero sive vero galeae laciniis sive seu lemniscis variorum colorum hinc inde defluentes utrasque oras seu marginis ipsius scuti pulcherime ambiunt et exornant. Prout haec omnia in parte seu principio presentium literarum nostrorum doctam manu et arce pictoris clarius expressa est depicta esse cernuntur. Animo deliberato et ex certa scientia liberalitateque nostra principali praefato Ione Vancsa ac per eum Petro et Theodoro fratris ipsius, haeredibusque et posteritatibus ipsorum utriusque sexus universis gratiose dedimus, donavimus et contulimus annuentes et concedentes, ut ipsi praescripta arma seu nobilitatis insignia more aliorum virorum, necnon indubitatotum insigniorumque. Nobilium armis ubique in praeliis, hostiludiis, torneantes, duellis, monomachiis ac aliis quibusvis exercitis militaribus et nobilitaribus, necnon sigiliis certiis, velis, clyptid, tentoriis, domibus et sepulctiis, generaliter vero rerum et expeditionem generibus sub merae et perfectae syncereque nobilitatis titulo, quo eos ab universis et singulis cuiuscunque status, conditionis, graduiis, honoris, ordinis, officii, dignitatis, praeminentiaeque et functionis homines existant insignitos dici, teneri, nominari et reportari. Volumus ferre et gestare omnibusque et singulis iis honoribus, gratiis, privilegiis, indultis, libertatibus, immunitatibus et praerogativiis, quibus caetere veri, nati, indubitati et insigniti regni Hungariae ac partium Hungariae eidem annexarum nobilis et militares homines, quomodumque de iure et ab antiqua consuetudine utuntur, fruuntur et gaudent perpetuo uti, frui et gaudere valeantatque possint. In cuius rei memoriae firmitatemque perpetuam presens literas nostras pendentes et authenici sigilii nostri munimine roboratas est, communitas memorato Ionae Vancsa ac per eum Petro et Theodoro Vancsa fratribus eius germanos haeredibusque et posteritatibus ipsius utriusque sexus universis clementer dandas duximus et concendendas. Datum in civitati nostrae Alba Iulia die vigesima octava mensis octobris anno Domini millessimo sextecissimo sexagesimo octavo.
Michael Apafi
Ioannes Belen cancelar, manu propria

„NOI, MIHAIL APAFI, din mila lui Dumnezeu principe al Transilvaniei şi al părţilor Ungariei domn şi comite al secuilor,
facem cunoscut prin cuprinsul celor de faţă tuturor celor cărora se cuvine, că noi pentru mijlocirea personală a unora dintre credincioşii noştri domni consilieri pe de o parte, că noi, luând aminte și ținând seama de slujbele credincioase pe care nobilul Ioan Vancsa de Oncești, ni le-a arătat nouă și prin țării noastre Transilvania și părțlor ungurene anexate acesteia, în toate războiale, expedițiile în timpuri și locuri diferite și nei le va arăta și nu ne îndoim că va stărui și pe viitor, am hotărât așadar ca acelaşi Ioan Vancsa și prin el, Petru și Theodor, la fel Vancsa, frații lui buni şi moştenitorii şi urmaşii lui de ambele sexe să fie ţinuţi şi socotiţi drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili. Și să-l adăugăm, să-l asociem, să-l alegem şi să-l înscriem în ceata şi numărul adevăraţilor, fiilor, neîndoielnicilor şi deosebiţilor nobili ai acestui regat al Transilvaniei şi al părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, după cum l-am eliberat, adăugat, asociat, ales şi înscris prin tăria [scrisorilor] celor de faţă, hotărând în chip lămurit ca începând de acum pentru totdeauna, pe același Ioan Vancsa și prin el pe Petru și Theodor, frații lui, şi moştenitorii şi urmaşii lui de ambele sexe să fie ţinuţi şi socotiţi drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili.
Ca semn al acestei adevărate şi desăvârşite nobilităţi [le acordăm] lui și urmașilor și moștenitorilor lor de ambele sexe aceste arme sau insemne ale nobilităţii: Scut militar de culoare albastră, în câmpul căruia se vede o mînă umană îmbrăcată cu tuncă roșie care ține în mînă ridicate 3 foi îndoite de crin. Deasupra scutului este aşezat coiful militar, acoperit de o diademă regală, împodobită în chip cuvenit cu perle şi pietre scumpe, din conul coifului curg benzi sau panglici de culori diferite spre ambele margini sau extremităţi ale coifului înconjurându-l şi împodobindu-l în chipul cel mai frumos, după cum toate acestea se văd clar înfăţişate şi zugrăvite cu mână iscusită şi arta picturii la capătul sau începutul scrisorilor noastre de faţă.
Cu chibzuinţă şi după bună ştiinţă, din generozitatea noastră princiară, amintitului Ioan Vancsa, şi prin el Petru și Theodor , frații lui, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambele sexe cu milostivire încuviinţând şi hărăzind le-am dat, dăruit şi conferit, ca ei înşişi, suszisele arme sau insemne ale nobilităţii, după obiceiul celorlalţi adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili care se folosesc de blazoane, oriunde, în bătălii, întreceri militare, turniruri, dueluri, întreceri individuale, şi în alte exerciţii militare şi nobiliare de orice fel, pe sigilii, steaguri, vase, veştminte, covoare, arme, medalioane, corturi, case, morminte şi în general pe orice fel de lucruri şi feluri de foloase, sub titlul întregii şi desăvârşitei nobilităţi, prin care dorim ca ei să fie zişi deosebiţi, să fie ţinuţi, numiţi şi socotiţi de către toţi oamenii şi de fiecare în parte, de orice stare, condiţie, treaptă, cinste, ordin, demnitate şi preeminenţă, şi să primească şi să poarte toate şi fiecare din acele slujbe, milostiviri, privilegii, scutiri, libertăţi, imunităţi şi prerogative pe care ceilalţi adevăraţi, născuţi, neîndoielnici, şi deosebiţi oameni nobili şi ostaşi ai amintitului regatului nostru al Transilvaniei şi ai părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, le folosesc, se bucură după obicei, în orice mod, din vechime şi de drept, şi pe care să fie veşnic volnici şi în stare să le folosească, să se bucure. Spre pomenirea şi veşnica trăinicie a acestui lucru am dat scrisoarea noastră de faţă întărită cu puterea sigiliului nostru atârnat pomenitului Ioan Vancsa și prin el fraților lui buni, Petru și Theodor Vancsa, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambe sexe am hotărât să le dăm cu milostivire
şi să le hărăzim. Dată în cetatea noastră Alba Iulia, 28 octombrie 1668.”

Propunerea de blazon – pentru familia Vancsa – ne aparține (imaginea de mai jos), nu este însă blazonul original, care ar fi trebuit pictat de pictorul Curții principelui.

În 1862, cînd a fost făcută cercetarea nobilimii locale, de către preoții locului și juzii supremi, s-a constatat că familia înnobilată de Mihai Apafi în 1668 locuia în Călinești, și avea două ramuri, patrifamilii (n. 6). Din această familie una s-a mutat în Văleni. În schimb, în Nănești era o altă ramură a familiei, înnobilată în vremuri imemoriale, care aveau un document „foarte bătrîn, ce nu s-a putut lege”, și din care s-au desprins 9 patrifamilii (n. 7). Considerăm că acesta era familia veche de nobili donatari.
Despre familia Vancsa istoriografia este în unanimitate când afirmă că este una veche, care se trage din cneazul și nobilul vechi român Onciuc, fiul lui Lupu Stan, ce avea în stăpânire jumătate din domeniul Varalia, format din moșiile Oncești, Nănești și Valea Porcului/ Stejarului (n. 8). Familia s-a împărțit, la fel ca toate familiile nobiliare, o ramură a acesteia ajungând și în Călinești, și se pare că această ramură a primit de le principele Mihai Apafi scrisoarea armalistă de față. Și alte ramuri ale familiei, destul de numeroasă în secolul al XVII-lea, au primit diplome armaliste, pentru a-și asigura privilegiile și scutirile nobilire, diluate în timp. O altă ramură a familiei a primit o diplomă armalistă de la același principe, în 1678. O altă ramură a familiei a emigrat în Districtul Chioar, în satul Buteasa, care a primit o diplomă armalistă în 1638 de la Gheorghe Rákoczi I, pentru Ioan Vancsa, scolpetar, iar Ioachim Vancsa, emigrat sau căsătorit în Asuajul de Sus a primit o diplomă armalistă în 1681, iar familia a fost foarte numeroasă (n. 9).

Dar ce au fost, ce rol au avut și care a fost istoria diplomelor armaliste? Subiectul a suferit de o oarecare lipsă de interes din partea istoricilor români de-a lungul timpului, în ultimii ani înregistrându-se o preocupare crescută din partea acestora pentru acest subiect. Istorici ca Ioan Drăgan, Ionuț Costea, Radu R. Tiron etc. au explicat modul de acordare și funcționalitatea diplomelor armaliste. Dacă înainte doar Ioan cavaler de Pușcariu a împărțit cumva nobilimea, în istoriografia legată de Maramureș lucrurile au fost amestecate, cu bună știință, mai ales de Alexandru Filipașcu, care nu a surprins diferențele dintre numeroșii nobili maramureșeni.
Încă din Evul Mediu regii Ungarei au acordat diplome nobiliare nobililor români, Maramureșul, împreună cu Țara Hațegului, Țara Făgărașului, Banatul de Severin, înregistrând peste 60% din totalul nobilimii românești ardelene (n. 10), care s-au comportat ca o obşte la nivel local, având instituții proprii, adunări cneziale şi nobiliare mult adaptate. „Deși la nivel central, în dieta ungară şi în cea ardeleană, românii nobili participau doar individual, nobilii români au intrat în toate structurile puterii de stat, la nivel central şi teritorial, mai cu seamă în structurile militar-administrative, dar şi în cele fiscale sau ale bisericii catolice” (n. 11). Odată cu trecerea timpului, mai ales din a doua jumătate a secolului al XVI-lea diplomele armaliste au început să apară și numărul lor să crească rapid în Transilvania, Banat și Partium. În Maramureș acestea au fost acordate nobilimii ce ținea militar de cetatea Hust și au adus cu ele scutirea de obligaţii, mai ales fiscale, precum și acordarea unor privilegii persoanei înnobilate. Aceste privilegii erau extinse uneori și asupra urmașilor acesteia, fiind însoţite de blazon, reprezentând o caracteristică a fenomenului înnobilării (n. 12). O altă caracteristică era aceea că erau acordate pentru răsplătirea serviciilor credincioase sau pentru merite militare, unor oameni de condiţie modestă, chiar unor iobagi (n. 13). Istoricii romîni ca Ioan Drăgan, Ionuț Costea, Radu R Tiron, subsemnata, Ligia Drăghici au opinii diferite față de istoricii consacrați ai Maramureșului în ceea ce privește diplomele armaliste, opinând, pe baza legilor, Tripartitului, că blazonul pe care principele îl dăruia unora, nu este un semn neapărat al nobleţei și că trecerea în rândul nobililor adevărați nu era asigurată odată cu primirea unui blazon (n. 14). Numai primirea blazonului în sine nu trecea pe nimeni în rândul nobililor (n. 15). Primitorii blazonului din epoca Principatului, armaliștii, au devenit nobili similari ca putere economică nobililor de o sesie, erau deținători de blazon și titulari de obligații militare (n. 16).

Noua nobilime creată mai ales de principii Transilvaniei nu a mai primit pământ, ci blazon și scutiri. Iar fenomenul care ni se pare cel mai interesant este cel legat de reconfirmarea vechilor titluri. Unul din nobilii noștri, Ioan Buffte a fost reconfirmat ca nobil adevărat al Transilvaniei, fiind înnobilat din nou, denuo et ex novo, deoarece familia era una veche.
Ioan Buffte a fost înnobilat pentru merite militare, pentru slujbe credincioase și fidele aduse principelui Transilvaniei, precum și antecesorilor acestuia. Dar familia acestuia a fost una veche nobiliară, de nobili adevărați, în persoană, consemnată ca atare în Conscripțiile de la mijlocul secolului al XVI-lea. În 1542 când, la cererea vicecomitelui Simion Stoica şi Ioan Pop de Sarasău, au fost conscrişi nobilii cu iobagi din Maramureş, judele Plăşii de Sus, Ştefan Petrovai, i-a consemnat pe Petru şi Ioan Bufftha de Cuhea ca nobili cu posesie, iar în 1548 documentul îl consemna pe Petru Buffta ca nobil cu o poartă de iobagi (17). Această stare de fapt era cea specifică nobililor maramureșeni vechi, care doar în cazuri extrem de rare dețineau mai mult de o poartă de iobagi.
Diploma, scrisă pe pergament, întărită cu pecetea mare atârnată a principelui, nu este, la fel ca majoritatea diplomelor armaliste, terminată. Lipsește, în stânga sus, blazonul. Acesta trebuia pictat de pictorul principelui, dar în cele mai multe cazuri acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece nobilul român maramureșean nu dorea să plătească suma exorbitantă percepută pentru pictarea diplomei, după ce anterior a plătit cam 25 de florini pentru pergament, 4 florini pentru sigiliu etc. Interesul lui era recunoașterea scutirilor aduse de diplomă, astfel că diploma, care, conform legii, trebuia pictată în intervalul de 1 an, rămânea nepictată (n. 18). Tot în intervalul de 1 an, diploma trebuia citită în Congregația generală a comitatului (n. 19). Din păcate, Protocoalele comitatului se păstrează doar începând cu anul 1629, astfel că cel puțin în cazul diplomei primite de Ioan și Petru Buffta nu se poate verifica când și dacă acest lucru a fost făcut, dar este de presupus că da și că nu vor fi fost împotrivitori pentru că familia a continuat să fie recunoscută ca una de nobili, nefiind niciodată decăzută din această stare. La fel  nu se poare verifica dacă diploma primită de Ioan Vancsa a fost citită în fața Congregației nobiliare a comitatului, întrucât protocoul de ședintă dintre martie 1668-1671 lipsște, fiind pierdut la o dată imposibil de apreciat.
Formularistica, șablonul heraldic, este cel clasic, folosit din deceniul 4 al secolului al XVI-lea (n. 20), blazonul este unul foarte simplu, coiful este timrat de diadema regium, lamberchinii colorați, scut militar de culoarea cerului. Blazonul, acordat cu respectarea unor formalități era consemnat în Cărțile Regale, în cazul în care nobilul își putea permite plata acestui lucru. Blazonul era transmisibil, fiind asimilat bunurilor, se putea transmite pe cale sucesorală, urmașilor și moștenitorilor de ambele sexe „haeredibusque et posteritatibus (s. n.) ipsius/ipsorum utriusque sexus universis…”, deci și pe linie feminină, acest lucru fiind diferit de modul în care se proceda în restul Europei, și era datorat caracterului gentilic al familiei (n. 21). Diplomele de înnobilare menționau modalitățile de utilizare, în praeliis, torneamentis, duellis, monomachiis ac aliis quibusvis exercitiis nobilitaribus et militaribus, necnon sigillis, vexillis, cortinis, velis, auleis, annulis, domibus, clypeis, tentoriis, sepulchris…” dintre care unele erau desigur desuete (precum întrecerile cu lancea și turnirurile) dar trebuiau să descrie, împreună cu celelalte, un modus vivendi cavaleresc (n. 22) și nu arătau o pătrundere în rândul societății medievale, așa cum afirmă unii autori, în special localnici (n. 23). De altfel, toate diplomele armaliste emise pentru toți nobilii conțineau această expresie, nu toți primitorii ei intrând automat în rândul nobililor adevărați, istoricii consacrați sesizînd difernțele dintre categoriile de nobili din Transilvania și Ungaria.

Note:
1. Din păcate prof. dr. Ștefan Mariș nu a mai apucat să vadă, deși și-a dorit enorm, publicarea și traducerea diplomei familiei sale pe linie maternă. Mulțumirile noastre se îndreaptă fratelui lui Ștefan, Ion Mariș (coord. Editura „Valea Verde”), care, cu amabilitate, ne-a pus la dispoziție imaginea diplomei familiei.
2. Livia Ardelean p. 513, pe https://eda.eme.ro/bitstream/handle/10598/30614/EME_BethlenErdelye_042-ArdeleanL-PoliticaEconSiMilitFataDeComitatulMaramures.pdf?sequence=1&isAllowed=y
3. Livia Ardelean, Gabriel Bethlen și politica economică și militară față de Comitatul Maramureș, în volumul „A Bethlen Gábor trónra lépésének 400. Évfordulóján rendezett konferencia tanulmányai.”, Cluj-Napoca 2014, p.513
4. Date istorice, p. 10
5. Ibidem, p.8
6. Ioan cavaler de Pușcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, Tiparul Tipografiei arhidiecezane Sibiu, 1892, p. 9
7. Pușcariu, op. cit. p. 2
8. Ioan Mihalyi de Apșa, Diplome maramureșene, nr. 20
9. Pușcariu, op. cit,
10. Ioan Drăgan, pe http://muzeulbanatuluimontan.ro/images/ro/Biblioteca_electronica/Volume_publicate/Itinerarii%20istoriografice.%20Studii%20%C3%AEn%20onoarea%20istoricului%20Costin%20Fene%C5%9Fan,%20volum%20%C3%AEngrijit%20de%20Dumitru%20%C8%9Aeicu%20%C
11. Ibidem
12. Ibidem
13. Ibidem; Ionuț Costea, Solem virtutem et nomen bonorum. Nobilitate, Etnie, Regionalism în Transilvania Princiară (sec. XVII), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, p. 42-44
14. Teodora Ligia Drăghici, Confirmări ale nobilității solicitate autorităților comitatense în cursul secolului al XIX-lea de către reprezentanți ai familiilor de origine română înnobilate în secolele XVI_XVIII, , pe http://www.bcut.ro/dyn_img/Analele%20Banatului%20Arheologie-Istorie/Analele%20Banatului%20S.N.%20XX%20%E2%80%93%202012/20_Draghici.pdf
15. Ibidem
16. Tiron, op, cit.
17. Livia Ardelean, Populația impozabilă a comitatului Maramureș la mijlocul secolului al XVI-lea, în Revista arhivei maramureșene, nr.5/2012, p. 18
18. Livia Ardelean, Istoria economică și socială a Maramureșului între 1600-1700, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2012, p. 105
19. Constituțiile Aprobate ale Transilvaniei 1653, Editura Dacia , Cluj-Napoca, 1997, p. 108
20. Tiron, op. cit.,
21. Ibidem
22. Ibidem
23. Ilie Gherheș, Familia Gherheş de Sarasău – de la Diploma angevină din 24 iunie 1360, la Diploma armalistă din 1 mai 1625 (inedită). Primenirea timpului istoric, în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 9/2016.

Dr. Livia Ardelean
(articol publicat în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 14/ 2021, Baia Mare)

Livia ARDELEAN s-a născut în Sighetu Marmației, este absolventă a Facultății de Istorie și Filosofie, Cluj-Napoca, specializarea Istorie, promoția 1992. De la absolvirea facultății a lucrat ca și arhivist la Arhivele Naționale Cluj, fiind actualmente consilier superior la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale.
Doctor în istorie din anul 2011, cu tema „Istoria economico – socială a Maramureșului istoric în secolul XVII” (coordonator științific Acad. Prof. dr. Ioan Aurel Pop), d-na Livia Ardelean este colaborator permanent la Revista Arhivei Maramureșene, editată de colectivul Serviciului Județean Maramureș al Arhivelor Naționale și al revistei Memoria Ethnologica, editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. Este autoare a numeroase studii privind istoria Maramureșului, în special în sec. XVII-XVIII, având preocupări de istorie a Ardealului și Maramureșului în epoca medievală, premodernă și modernă. Este preocupată de publicarea de documente medievale, de științele auxiliare ale istoriei, de istoria populației germane din Ardeal precum și de arhivistica internațională, în special de cea din spațiul german, participând și la întâlniri internaționale pe această temă.

În „Raiul” nostru strămoșesc,/ Toate și peste tot erau un „har”./ Un singur lucru nu părea „firesc”/ Și șarpele făcu din el un „dar”.
Adam și Eva au fost alungați din „Eden”, pentru încălcarea unei porunci a „Creatorului” și toți au fost pedepsiți și alungați pe „Pământ”: șarpele, „femeia” și „omul” (Geneza, cap. 3). Unde au ajuns, strămoșii noștri au avut copii, mai întâi pe Cain, care s-a ocupat cu agricultura, apoi pe Abel, care avea turme de oi. Odată, mergând aceștia pe câmp, împreună, Cain l-a omorât pe Abel, crezând că darurile duse de acesta Creatorului, îi plăceau mai mult.
Se vede cum omul, de la începuturile lui, a fost neascultător, apoi, „coborând” pe Pământ, au adus cu ei bunătatea și răutatea, binele și răul, invidia și ura, care au mers până la omor și altele, așa cum simbolic le prezintă Biblia, în Geneza. Acestea au continuat, cu mari dezvoltări, cu trecerea timpului.

Apoi au devenit tot mai mulți, o lume, în care oamenii se iubeau, se ajutau și se apărau. Alături de acestea și în același timp, au apărut și răutațile, disputele și certurile, însoțite de lupte, în toate variantele lor. Cu pumnii, cu trântele, cu pietre și bâte, apoi „progresiv”, cu sulițe, cu săgeți, mai târziu cu pușca, cu care suprimai adversarul doar cu un deget și o privire. Ce bine era dacă acest exploziv rămânea doar pentru binele societății, a lumii, cu dezvoltările uriașe ale lui, care în prezent are atâta forță, încât le poate fură Pământul de sub picioarele lor și să-l arunce în spațiu, pe bucăți, care să plutească prinrte aștri, împreună cu populația lui.
Din păcate, orice invenție ce se obține, trece mai întâi în posesia și folosința armatei ca „rezervă” pentru „apărare” și apoi în utilizare civilă. Astfel, folosind armament tot mai perfecționat, s-au dus lupte pe spații diferite ale lumii, izolate, „motivate” prin lipsa de resurse, prin lărgirea și uniformizarea spațiilor aglomerate și alte interese. S-a ajuns apoi la coaliții largi, care au cuprins aproape în întregime spațiul lumii, producându-se cele două războaie mondiale, de fiecare dată cu împuținarea semnificativă a populației de pe Terra.
Îndată după aceea au început dezvoltările ideologice în lume, a căror impunere a dus la revoluții civile, apoi la conflicte militare, cu victime în progresie. După primul război mondial, a început imediat, în Rusia țaristă, impunerea prin forță a revoluției bolșevice, pentru întronare în societatatea rusească a marxism-leinismului. Corifeii acestei ideologii neobișnuite au fost Marx, Engels și Lenin, acesta din urmă fiind și ideolog și conducător al acesteia, suprimându-și adversarii, după obiceiurile timpului și a bolșevismului, așa cum mai apoi i s-a întâmplat și lui. Comunismul, concretizarea acestei ideologii, necesita cheltuieli pentu fixarea și organizare lui, iar Rusia a ieșit slăbită și fără resurse din război. Dar au avut la îndemână „Tezaurul României”, lăsat pentru păstrare și „siguranță” acolo, înainte de război. Reprezenta o bogăție enormă, cu zeci de mii de tone de aur, coroane regale, mulțime de bijuterii (Cloșca cu pui, renumitele brățări dacice s.a.), picturi de mare valoare și Arhiva Statului, pe care nu le-au mai restituit. Din aceasta, cu siguranță au dispărut cercetările istorice care priveau mulțimea de năvaliri ale rușilor peste provinciile românești, cu atâtea victime și prădăciuni. S-au recuperat de pe piața externă câteva bijuterii vândute și câteva brățări dacice. Rusia, de ieri și de azi, este țara care încalcă cu atâta brutalitate normele, drepturile și legile internaționale, așa cum se vede și acuma. Cuvântul de ordine la ei a rămas „davai”.

A început si Hitler cu ideologia lui „nazistă”, dezvoltată și condusă de el, determinând al Doilea Război Mondial, cu distrugeri uriașe, umane și materile. Au învins puterile aliate, America, Anglia, Franța, Rusia s.a. În fruntea Rusiei era Stalin, apărătorul comunismului și unul din cei mai mari criminali ai lumii. S-a finalizat acest război prin folosire bombei nucleare, atunci în Japonia, teama lumii de efectele ei fiind și în prezent.
America era singurul stat ce poseda arma nucleară, în acele vremi. În Rusia sistemul și ideologia comunistă erau fixate și stabilizate și au ajutat la dezvoltare acestuia și în Asia. Se cunoștea că este tot un sistem totalitar, cu atâtea ucideri în masă. America și alte state nu trebuiau să-l lase să se dezvolte și trebuia schimbată conducerea, orientarea, cu una democratică, chiar prin forță; atunci se putea. În acest caz au înlocuit doar o ideologie totalitară, cu alta totalitară și mai agresivă. Mai mult, le-au dat în dezvoltarea și supravegherea lor și o parte din Europa (România 90%), ca să se „îngrașe”, comunizând mai multe state și constituind „sistemul comunist”. Șiind ce pericol reprezintă aceasta armă, trebuia blocată cu multă atenție producerea și dezvoltarea acesteia, având și cel mai puternic sistem de informații din lume și să distrugă chiar prin forță laboratoarele în care ar avansa aceste cercetări, pentru a nu ajunge pe mâna unor dezaxați, care pot produce atâtea nenorociri. În prezent mai multe state, mai mici sau puternice o dețin și fac lumea să tremure, în care Rusia prezintă cel mai mare pericol.

Nu știu din ce cauză se produc în lume atâția „mutanți”, unii creând monștri. În societatea umană au fost destui, în clase mai de jos sau în societatea înaltă, care au făcut lumea să se înfioare de nenorocirile ce le-au provocat. Au fost destule și în societate românescă. Cum spuneam, în lume a venit cu omul și binele și răul, frumosul și urâtul și… cu atâtea varietăți ale lor. Mai grav este când acești mutanți au loc în cazul „elitelor”, care, având și putere de decizie, pot determina și au determinat catastrofe umane. Nu numai răul, dar și binele poate avea dezvoltări de toată frumusețea, care pot merge până la eroism. Amintesc în cazul românilor pe domnitorul Brâncovenu, care merge cu sentimentul patriotic, până la sacrificiu și alții atâția.

Mai relatez un caz mai „de jos”, de pe la noi, cunoscut cred. Puhoaiele au luat trei copii și un bărbat, care intuind pericolul iminent, pentru copii, dar și pentru el, sare în apă să-i salveze. Îl prinde pe unul și-l pune pe mal, apoi pe al doilea și se afundă să-l găsescă și salveze pe al treilea. Dar nu-l mai găsește și a rămas și el în apă, „tot căutându-l”. Mai târziu au fost găsiți amândoi, mai departe, agățati de un mal, înfrățiți, eroul și copilul fiind trecuți în veșnicie și grija Domnului.
În prezent, lumea este deosebit de învolburată, într-un mare pericol. În acest război dintre Rusia și Ucraina, atrocitățile sunt fără precedent și sunt cunoscute. Putin, președintele pe viață (? !) al Rusiei, vrea să-i fie auzită și ascultată doar vocea lui, sub amenințarea atacului nuclear, pentru toată Europa, pentru Lumea întreagă. Urgiile produse în Ucraina depășesc orice imaginatie; acolo se ucid copii, bătrâni, civili, se dezmembrează familii la frontieră, o mare mulțime luând calea refugiului. Ei nu respectă legile umane elementare nici în cazul nenorocirilor, cum sunt războaiele, înțelegând că doar trebuie să ucidă și să-și consume enorma cantitate de armament, realizată și pregătită în zeci de ani și să șantajeze. Populația acestei țări cotropită a dat și dă dovadă de un curaj și spirit patriotic rar întâlnit. Îi susține și sprijină o lume întreagă, prin ample manifestații și ajutoare. Cu mândrie se poate afirma că România se află aici pe un loc fruntaș, mai ales prin societatea civilă. „Filozofic”, afirma Putin că va folosi atacul nuclear doar în „cazul existențial al unui pericol”, el singur știind ce înseamnă aceasta. Răspunde tuturor cerințelor de pace a liderilor lumii cu multă nepăsare, cu o motivație falsă și nesimtire, bine cunoscute. Întebarea ce și-o pune oricine: cum se va încheia oare acest conflict? Masa de ruși cinstiți ar putea interveni, pentru a opri dezastrul și pentru șara lor, cu un pericol nuclear mai mare și pentru ei, dacă Putin nu se oprește și va determina o catastrofă mondială.

Au fost și sunt „oameni mari” care merg până la sacrificiu pentru a salva lumea și pot exista și „monștri” care să sacrifice lumea, pentru a viețui ei, în conceptul lor de viață. Sunt „personalități” care, în cazuri critice, rămân cu lumea în care se află și care i-a produs și, din păcate, pot fi și au fost, „personaje” care vin din întunericul existenței lor și pot să ucidă lumea care i-a găzduit sau îi mai găzduiește, personaje care aparțin altei lumi, lumea tenebrelor.

Când eram copil, auzeam bătrâni care spuneau că au citit undeva și au interpretat că vor sosi vremuri când va fi mare bucurie la întâlnirea unui om cu altul, în marea raritate a pământenilor. Se vor întâlni, probabil, doar cei care au fost în prizonieratul bungaloavelor ani de zile, până când efectul iradiațiilor va trece, dacă se va întâmpla și dacă vor mai apuca și vor rezista.
Până la urmă, după un anumit număr de ani, în mod firesc sau nefiresc, omul părăsește locația lui pământească, din spațiul și timpul limitate și se îndreaptă, oricum, spre veșnicie, așa cum și-a pregătit-o spiritual fiecare.

Gheorghe Bărcan
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Minneapolis, Minnesota, USA