Turnul 1 de pe vf. Solovan de la Sighet, punct de belvedere și observație, cu restaurant și popicărie (pe vremea când accesul, pe serpentinele intacte, se putea face și cu șarete trase de măgăruși), dispărut prin anii 1960-70.

Vă mai amintiți de celelalte turnuri de pe dealurile sighetene?
Vor fi avut și alte orașe asemenea structuri?

Teofil IVANCIUC

Foto (stânga): din arhiva d-lui William Oshrin
Foto (dreapta): din arhiva d-lui Teofil Ivanciuc

SEMN DE CARTE: Marin Slujeru – „Capturi de Maramureș”
(Ed. Valea Verde, Sighetu Marmației; editor: Ion Mariș, lector de carte: Brândușa Oanță, prefața: Echim Vancea)

*  * *

Pariez că peste ani, capturile lui Marin Slujeru vor face parte din tezaurul/ comoara expresivității lingvistice uzuale între maramureșeni, o formă de conservare și de rezistență la agresivitatea neologistică provenită din limbile de mare circulație și din tehnicizarea limbajelor. Maramureșenii se vor delecta cu dulceața și umorul acestor capturi în amintirea strămoșilor. Eu mă las cuprins de vrajă în prezent. (Gheorghe Mihai Bârlea)

* * *

„Capturile” lui Marin Slujeru – poet de rafinată expresie lirică, un poet al notațiilor poetice durabile și memorabile – „trezesc”, în lectorul orășenizat, un timp al său (al nostru) „prins” în diferite locații și situații.
Volumul este un „jurnal” al cărui personaj, fără excepție, este cuvântul, expresia – măsuri ale unei existențe rememorate prin scris în „atingere față-n față” cu citadinul. Volumul este o trezire la viață, o confirmare a existenței. „Acțiunea” cărții lui Marin Slujeru se întîmplă, se desfășoară în prezența unui „necunoscut, de regulă a unei necunoscute“, cu un comportament considerat misterios, într-o primă instanță. Cartea este povestea cuvintelor, expresiilor copilăriei care cândva le foloseam, le știam dar, odată cu studiile, cu educația, cu înaintarea în vârstă, odată cu orășenizarea, acestea au stat ascunse, involuntar, în uitare, în memorie. „Umblând” prin lume Marin Slujeru, a fost cucerit de vorbele, expresiile, de umorul involuntar al unora din aceste expresii sau cuvinte și nu le-a lăsat să treacă pe lângă el. Astfel că „personajul” Marin Slujeru aflându-se mai mereu printre oameni (mai bătrâni sau mai tineri, „orășeni și orășence”) a strâns, cu propria-i sensibilitate, în această carte („Capturi de Maramureș”) o lume în care, câteodată, mă caut pentru a mă regăsi eu însumi. (Echim Vancea)

Salut, Sighet!

N.R.:  „Capturi de Maramureș” a fost tipărit cu sprijinul financiar al prof. Ștefan Loga și Editura Valea Verde.

Foto: Ion Mariș

Ziua de 9 martie – sărbătoarea celor 40 de mucenici – este prin tradiție și ziua de pomenire a martirilor și mărturisitorilor creștini din temnițele comuniste. Mai recent s-a introdus prin lege ziua de 14 mai ca zi oficială de comemorare a victimelor comunismului, inițiativă pe care o salutăm fără rezerve, ca un act de normalitate din partea statului român. Cele două ocazii de respectuoasă aducere aminte nu se concurează ci se completează, prima având mai mult caracter spiritual, cea de a doua un caracter civic, ca două fațete ale aceleiași realități, rezistența anticomunistă având în România o dimensiune profund creștină.

Dezvelirea și sfințirea la 21 februarie a plăcii memoriale de la Colegiul Național „Dragoș Voda”, eveniment fericit, inițiat și patronat de Asociația sigheteană „Firul Vieții” (dar la care au contribuit mulți oameni de suflet, de la factori de decizie instituțională pâna la opinia publică activă a municipiului Sighetu Marmatiei) constituie un „moment astral” al orașului nostru (pentru a folosi expresia lui Stefan Zweig). Eroii luptei anticomuniste, asasinați și îngropați în morminte fără cruci sau ferecați în lanțuri și hrube întunecate zeci de ani apoi terorizați și obligați la tăcere alte zeci de ani, ieșiți la lumină cu tâmplele albe după 1989 dar fără recunoștința națiunii ale cărei noi autorități, centrale și locale îi ignorau sau îi disprețuiau, căutand motive să le umbrească idealul și jertfa curată, acești eroi – elita intelectuală și morală a tineretului maramureșean în frunte cu dascălii de excepție, luminători cu cuvântul și cu fapta – s-au întors în sfârșit acasă!

Numele lor înalță prestigiul liceului „Dragoș Vodă”, dimensiunii științifice și culturale remarcabile a acestei citadele a învățământului sighetean adăugându-i-se titlul de noblețe de focar al rezistenței anticomuniste (pe locul doi pe țară, fiind depășit numeric doar de liceul „Radu Negru” din Făgăraș), rezistența care a salvat demnitatea poporului român în fața lui Dumnezeu și a istoriei!

Fiecare nume de pe placă are propria rezonanță și transmite un mesaj pentru generația de azi. Cinstind figurile lui Ioan Bilțiu Dăncuș sau Grigore Rițiu ne regăsim în lupta pentru unitate națională românească, omagiind pe Vasile și Ion Popșa, Gheorghe Rednic, Găvrilă Coman sau Ioan Virag ne identificăm cu sacrificiul suprem pentru libertate în fragedă tinerețe, meditând la suferința lui Constatin Rad, Ion Motrea, Vasile Dunca sau Gheorghe Bulacu înțelegem drama familiilor persecutate, prin Nistor Man și Găvrilă Iusco admirăm dârzenia de a înfrunta răul, prin Gheorghe Andreica, Aurel Vlad și Ioan Ilban omagiem efortul constant de a face cunoscut adevărul, prin Ioan Dunca și Gheorghe Bărcan apreciem pe lângă jertfa personală și talentul literar în slujba memoriei,… iar Aurel Vișovan, cel care în cei 16 ani a parcurs aproape tot traseul sinistru al pușcăriilor comuniste, va rămâne în memoria națională mai ales prin tulburătoarea mărturie a iadului de la Pitești, depășit doar prin miracol dumnezeiesc. Și lista poate continua… biografiile dureroase dar fascinante așteaptă să fie descoperite de tinerii de azi, în primul rând de actualii elevi ai CNDV, responsabilizați de frumoasa moștenire pe care o au de dus mai departe.

Prin jertfele sale nobile și luminoase, Sighetul se regăsește pe el însuși!

preot prof. Marius Vișovan

Jurnalistul italian Paolo Mossetti, și-a propus să ajungă în Ucraina, mai precis la Lvov.
A auzit de afluxul de refugiați de la Sighet, la granița cu Ucraina, a citit unele informații din publicația „Salut, Sighet” și a decis să includă în itinerariul său, pentru o scurtă oprire, orașul nostru.
Duminică, 06 martie 2022 s-a îndreptat spre Lvov – Ucraina. Își dorea foarte mult să vadă cu ochii lui ce se întâmplă în orașul din vestul Ucrainei, unde are prieteni, dar a zăbovit anterior, pentru o zi, și în Sighet.
Cred că a fost impresionat de scurta vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, a fost interesat de noua Sinagogă din Sighet – construită recent – și a admirat câteva clădiri din patrimoniul imobiliar al Sighetului (inclusiv Liceul Taras Șevcenko).

Cu spijinul unui prieten de-al nostru din Solotvino (Vasile Ona – Jotu) Paolo a reușit să „prindă” trenul de Lvov și, când a ajuns acolo, la ieșirea din gară, a surprins câteva imagini pe care mi le-a trimis; sunt scene înfricoșătoare de război (a se vedea imaginea principală).

Azi am primit un mesaj de la Paolo, este încă în Lvov și este bine.
Mulțumesc, Paolo! Sper să ne auzim cât mai curând și, de ce nu, să ne revedem!

Ion Mariș

ONG-uri locale și-au unit forțele pentru a veni în sprijinul cetățenilor ucraineni care au fost nevoiți să-și părăsească țara din cauza războiului.

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Cunoaște-i Nu Discrimina a deschisi luni, 7 martie 2022, un centru de asistență pentru refugiați în Sighetu Marmației. În amenajarea și dotarea unității și-au asumat un rol important Telios Care și, prin Confederația Caritas România, Catholic Relief Services din Statele Unite.
Centrul de asistență situat pe strada I. M. de Apșa nr. 17, Sighet, la o distanță de numai 15 minute de vamă, oferă servicii de informare, asigură mediere către o cazare sigură și îndrumare către autoritățile competente, precum și servicii de copiere și scanare acte. Unitatea a fost dotată cu 8 laptopuri și tablete pentru ca beneficiarii să poată păstra legătura prin videochat cu membrii lor de familie rămași acasă. De asemenea, centrul asigură spălarea și uscarea hainelor și a amenajat un spațiu pentru copii, sprijinind astfel mămicile și familiile care au sosit cu copii mici. Programul de funcționare este între orele 10:00 și 18:00, atât în zile lucrătoare, cât și în zile de sâmbătă și duminică. La momentul actual, activitatea este asigurată de personalul Centrului de îngrijire la domiciliu „Sfântul Carol” al Caritas, care are sediul în aceeași curte cu centrul de asistență, respectiv voluntari ai Asociației Cunoaște-i Nu Discrimina și voluntari ai Caritas. Pentru a facilita comunicarea cu beneficiarii, unitatea dispune de traducător.

Informații legate de serviciile centrului se pot obține la numărul de telefon: 0732-164425 – în limba română și la numărul 0786-250363 – în limba ucraineană.

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și Asociația Cunoaște-i Nu Discrimina sunt deschise să diversifice serviciile centrului și să extindă programul de funcționare în cazul în care creșterea numărului de beneficiari o va impune.

Palincas Erika
specialist PR, responsabil GDPR

Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare
440061 Satu Mare, Str. Lükő Béla Nr. 15

Astăzi, Ucraina

Mamă, astăzi în loc de rochie de mireasă, am îmbrăcat uniformă militară. Și nu m-a durut să zâmbesc cu sufletul întreg și zdrobit prin dedesubturi reci
unde suntem ascunși, nici mucegaiul sau umezeala nu sunt tăioase. Nici măcar noroiul închegat cu sânge ca o năframă a unei văduve tinere, udată în lacrimi, scuipată și călcată în picioare. Dar știi, Dumnezeu va limpezi tot acest întuneric și va alege dragostea din pieptul celor mai fierbinți.
Grâul se va coace, raiul și cerul vor deveni unul singur peste imnul nostru, sfințit prin jertfa celor neprihăniți. Luptăm și ne rugăm, luptăm și plângem, cu o mână pe armă și cu alta în văzduhul altarului Celui Preaînalt.

N-am visat vreodată ca la nunta mea vor cânta sirene. Că un sărut este la fel de real și în taina tranșeelor ca în orice casă în care se respiră iubire. Astăzi Ucraina, este despre dragoste în mijlocul furtunii, fluturii zboară și mor în aceeași zi, iar noi ne ridicăm deasupra beznei și învingem moartea cu mâinile goale.

Astăzi, am învățat că pot să iubesc la infinit dacă mi-am pus inima să păzească tot ceea ce îi este mai drag și mai sfânt.

***
Сьогодні, Україна

Антонія Луіза Дубович
перекладач Деніса-Мара Рус

Мамо, сьогодні замість весільної сукні я одягнула військову форму. І не завадило мені усміхнутися всією душею, розбитою, через холодні підвали, де ми сховані, де ні цвіль, ні вогкість не відчутні. Навіть згущена грязюка з кров’ю, як хустка молодої вдови, мокра від сліз, обпльована і потоптана ногами. Але знаєш, Бог очистить всю цю темряву і вибере любов із грудей найгарячіших.
Пшениця дозріє, рай і небо стануть воєдино над нашим гімном, освяченим жертвою невинних. Боремося і молимося, боремося і плачемо, однією рукою на зброї, а іншою – в повітрі біля вівтаря Всевишнього.

Не снилося мені ніколи, що на моєму весіллі співатимуть сирени. Що поцілунок є також справжній і в таємниці окопів, як і в будь-якій хаті, де дихає любов. Сьогодні Україна – це про любов посеред бурі, метелики літають і вмирають в той же день, а ми піднімаємося над темрявою і перемагаємо смерть голими руками.

Сьогодні я зрозуміла, що можу любити безмежно, якщо покладу своє серце щоб охороняло все, що для нього є найдорожчим і найсвятішим.

(Traducere în lb. ucraineană: Denisa-Mara RUS)

Sursă foto: https://www.stripes.com

Amploarea spijinului pe care românii în general dar și instituțiile, ONG-urile, firmele private, autoritățile de la toate nivelurile l-au acordat refugiaților din Ucraina este impresionant. De aproape două săptămâni în țară este o mobilizare fără precedent, solidaritatea românilor este incredibilă, la cote nemaiîntâlnite de foarte mulți ani.

„Dincolo de solidaritatea umană firească și de emoția întregului oraș Sighet, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței se simte alături de victimele războiului din Ucraina și de refugiații care ajung la noi prin sensul profund al suferinței lor, ca la niște victime ale istoriei post-comuniste. Suntem alături de femeile și copiii alungați din țara lor, nu numai ca niște vecini și ca niște prieteni, ci și ca urmași ai părinților noștri refugiați din calea aceleiași cotropiri.” (Ana Blandiana)

Mii de refugiați din Ucraina au ajuns în Sighetu Marmației în ultimele zile. Societatea civilă, ONG -urile, autoritățile locale și județene s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiați.

Fundația Academia Civică – Memorialul Sighet a oferit donații în bani, în sumă totală de 20000 lei, pentru  Congregația Surorilor Maicii Domnului, Mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației; Asociația Dăruim și Ne Dăruim – Sighet; Parohia Ortodoxă Ucraineană Sighet; Asociația Onisim Betel din Sighet, organizații implicate direct în ajutorarea refugiaților din Ucraina.

În aceste zile avem demonstrația indiscutabilă că putem acționa împreună!

Salut, Sighet!

 Foto: Ion Mariș

În această perioadă cuprinsă de mrejele războiului, ne dorim să aducem o licărire de bine în sufletul fiecăruia, să aducem împreună oameni iubitori de frumos alături de care să încercăm să ne deconectăm, chiar dacă pentru puțin timp, de ororile și haosul creat de noua situație.
Prin expoziția de port popular intitulată „Veșminte bănățene” dorim să aducem un omagiu femeii, cea mai nobilă ființă, cea care reprezintă și creează frumusețea, cea care inspiră artă.

Portul popular, ca element creator de identitate, reprezintă premisa acestei expoziții propusă de colecționarul bănățean Marius Matei, un tânăr pasionat, un tânăr perseverent, cu inițiativă și dragoste pentru frumos.
Costumele tradiționale din subzonele etnografice ale Banatului (Lugoj, Buziaș, Timișoara, Deta – Ciacova, Sânnicolau Mare), păstrate cu grijă de tânărul colecționar, ne dezvăluie o poveste frumoasă despre multiculturalitatea unei regiuni, despre generații de bănățeni, despre eleganță și frumos, despre talent și geniu creator, despre nemurirea satului românesc.
Colecția etnografică de excepție, prezentă în muzee numeroase din România, dar și din străinătate, surprinde prin caracterul științific și dimensiunea artistică, ne invită într-o călătorie destinată cunoașterii valorilor tradiționale moștenite în spiritul respectului pentru autenticitate și, totodată, ne îndeamnă la respect și considerație față de trecut, în speranța unui viitor mai bun.

Vă invităm marți, 8 Martie 2022, ora 15:00, la vernisajul expoziției „Veșminte bănățene”, o expoziție de port popular și podoabe bănățene, semnată Marius Matei.
Vă așteptăm cu drag, pe toți cei iubitori de frumos și de tradiție!

Dr. Barz Mirela Ana
Manager interimar Muzeul Maramureșan

Situația traficului prin PTF Sighetu Marmației:

În data de 06 martie 2022, în intervalul orar 00:00-23:59, au intrat în România, prin PTF Sighetu Marmației, 1.740 de persoane cu 289 autoturisme.
Din cele 1.740 de persoane, 1.504 sunt cetățeni ucraineni. De asemenea, tot în data de 6.03.2022, în același interval orar, au solicitat azil în PTF Sighetul Marmației, 28 de persoane.

Traffic situation through PTF Sighetu Marmației:

On March 6 of 2022, between 00:00-23:59, 1,740 people with 289 cars entered Romania through PTF Sighetu Marmației.
Of the 1,740 people, 1,504 are Ukrainian citizens. Also, on March 6 of 2022, in the same time slot, 28 people applied for asylum in PTF Sighetu Marmației.

Транспортна ситуація через ПТФ  Sighetu Marmației:

6 березень 2022 з 00:00 до 23:59 через PTF Sighetu Marmației до Румунії в’їхали 1740 осіб на 289 автомобілях.
З 1740 осіб 1504 є громадянами України. Крім того, 6.03.2022, у той самий проміжок часу, 28 осіб подали заяву про надання притулку в PTF Sighetu Marmației.

(Iulia Stan – purtător de cuvânt PTF; PTF spokesperson; Ппк Речник)

Foto: Ion Mariș

Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighetu Marmației împreună cu profesorii dedicați interpretării muzicale vă invită la un concert caritabil.

Un concert de muzică clasică cu o amplă variație stilistică și compoziții proprii. Este forma noastră, a artiștilor, de a sări în ajutor pentru cei care și-au părăsit casele și încearcă să-și găsească în această perioadă noi tipuri existențiale. Sperăm ca reverberațiile sonore alese pentru această seară să readucă fericirea, împlinirea sufletească și pacea pe pământ, spun organizatorii.

Din program:
• H. Wieniawski – „Legenda”: Aurel Parocescu – vioară, Uliana Yurkuts – pian;
• D. Shostakovich – „5 dansuri pentru 2 viori și pian”: Ana Maria Crainic – vioara I, Daniel Mihali – vioara II, Raisa Semeniuc – pian;
• G. Dinicu – „Hora mărțișorului”: Nicolae Iurcuț – vioară, Uliana Yurkuts – pian;
• Fenici Rafael (compoziții proprii) – „Călător” și „Stropi de ploaie”: Rafael Fenici – chitară;
• W. A. Mozart – „Duo nr. 1 pentru vioară și violă”: Raluca Laszlo-Michnea – vioară, Arnold Laszlo – violă;
• Johannes Brahms – „Vals” și Dmitri Șostakovici – ”Vals”: Ioan Szekely – clarinet, Cinthya Iosif – pian.

Concertul are loc marți, 8 martie, de la ora 18:00, în sala „Monica Chifor”. La final vor putea fi făcute donații pentru a ajuta refugiații din Ucraina.

Comunicat de Presă

„… ucrainenii n-au mai vrut să folosească cuvântul Rus și atunci și-au spus Ukraina. Krai înseamnă teritoriu, iar traducerea Ukrainei ar fi „O, ce țară!”, știați?″ (sursa: Vasile Cureleac în www.graiul.ro din 3 martie 2022, articol de Alexandru Ruja).

…nu, nu ştiam! Dar acum ştim, dragă Ucraină! Ai scris deja o pagină de istorie care va dăinui! Ai scris-o prin oamenii tăi care s-au pus cu mâinile goale în faţa tancurilor şi i-au întrebat pe invadatori: „ce căutaţi aici ?″. Ne-ai arătat că avem toate argumentele să-ţi admirăm poporul cum se luptă pentru ţara lui, „O, ce ţară!″ trebuie şi altfel înţeles: „O, ce popor!″

Dragă Ucraină, tu îţi ştii de secole oamenii care calcă pe pământul tău. Noi, ceilalţi oameni, vedem cum mirele şi mireasa imediat după căsătorie se îmbracă în uniforme militare şi pleacă să-şi apere patria. Vedem cum civilii trag în maşinăriile de război ale unui adversar care s-a pregătit mult timp pentru aceste zile. Trag şi o fac drept la ţintă! Auzim de sacrificiul unui patriot ucrainean care a sărit în aer împreună cu podul pentru a împiedica înaintarea ruşilor. Vedem cum mulţi, din ce în ce mai mulţi din oamenii tăi necombatanţi, femei, copii, bâtrâni iau acum drumul pribegiei, cu speranţa că în curând se vor întoarce acasă.

Asistăm în zilele acestea la încercarea de fărâmiţare a visului unui popor. Bombele, obuzele, rachetele, gloanţele nu vor putea niciodată să distrugă visul de independenţă al unei naţiuni. Distrugătoarele astea nenorocite pot dărâma clădiri, pot ucide, dar niciodată nu vor putea nărui dragostea de patrie şi nici dorinţa de libertate!
Mă gândesc cum şi-ar rescrie versurile poetul naţional ucrainean Taras Şevcenco. El scria: „Eşti orfană, Ucraină, / Umbli-n zdrenţe hâde, / Plânsul nimeni nu-ţi aude/Şi duşmanul râde. / Râde el, dar nu prea tare!/ Slava n-o să piară!”

Azi Ucraina nu-i orfană! Întreaga lume normală e, prin acţiuni concrete sau măcar cu gândul, alături de ea. Vecinii o ajută să nu umble-zdrenţe hâde. Plânsul Ucrainei e şi plânsul nostru. Primim refugiaţii cu braţele deschise. Se adună pentru ei tot ce-i necesar unui trai normal.
Ştim că versurile lui Şevcenco „Să-ţi laşi fata, să-ţi laşi tatăl/ Şi bătrâna-ţi mamă… / Îţi va fi în altă ţară, / Greu al naibii traiul;/ N-ai cu cine scoate-o vorbă / Şi-mpărţi mălaiul” sunt o cruntă realitate a unei lumi deraiate de la normalitate. Şi totuşi, ucraineanul are pe pământ românesc cu cine scoate o vorbă şi cu cine-mpărţi mălaiul!

Văzând dârzenia luptătorilor, militari sau civili, văzând un mare patriot pe numele lui Volodimir Zelenski, văzând un popor brav care scrie istoria acum pentru cât va mai dăinui omenirea, nu mă aştept la altceva decât ca visul poetului naţional ucrainean: „…Ucraina / O să se ridice / Şi-o să-mprăştie şi bezna / Şi va fi dreptate,/ Şi or să se roage iarăşi / Pruncii-n libertate!” să se îndeplinească.

Sunt absolut sigur de profeţia lui Taras Şevcenco!

Slava Ucraini!!! Слава Україні!!!

Horia Picu

Foto: Ion Mariș

Mi-a rămas în minte o constatare întâlnită in mass-media că „a tăcea în aceste zile este echivalentul unei crime”.

Nu că aș putea eu răsuci mersul lucrurilor, dar o voce, până și a mea, care nu tace, poate va conta în noianul de voci care se ridică și se revoltă de cele ce se întîmplă sub ochii noștri. Am trăit atât de bazați ba chiar blazați în același timp, încredințați fiind, că avem spatele asigurat (apărat) de orice rele, care s-ar putea abate asupra noastră. Că suntem sub o Umbrelă atotapărătoare, că doar ne plătim siguranța și pacea cu doi la sută din PIB, bla, bla, bla…

Zilele acestea circulau pe Facebook adevărate propagande care preamăreau înzestrarea NATO în comparație cu Rusia, puterea de reacție, de contraofensivă, de dezamorsare a oricărui conflict apărut, de anihilare a oricărui focar de război etc, etc.  Au rămas toate aceste însușiri de „forțe” la nivel doar declarativ, în timp ce marele URS și-a pus planul diabolic în acțiune. Și-a activat mașinăria huruitoare de război și se pare că înaintează în viețile tuturor. Eu, cel puțin, am o frică aproape fizică de ceea ce se va întîmpla!

Mai ales că nu se întrevede o „minune” de a fi oprită din mărșăluirea mîrșavă (acum în Ucraina, dar cine știe încă pe unde…)
Ca oameni normali, noi, cei de pe margine, ce să credem? Că în sec. XXI nu mai contează nicio regulă, nicio alianță oricît de puternică ar fi ea? Că tratate de înțelegeri sunt călcate de bocanci cazoni rusești? Se invocă faptul că, dacă s-ar interveni, s-ar declanșa al 3-lea război mondial! Acesta ce este? Al 2-lea și jumătate? Există un prag de suportabilitate și un număr de morți calculate pentru a se interveni? Un singur OM care moare este de neînlocuit! Un singur COPIL ucis e prea mult pentru un întreg Pămînt! Ar trebui ca cei vinovați să aibă în față spaima morții de pe chipul unui copil care nu știe ce i se întîmplă! N-ar mai dormi niciodată!

… Slabă nădejde…
Au cu toții niște priviri de „pești morți”. Din ei a ieșit orice urme de umanitate. Sau să vadă un copil refugiat cum apucă un sandwich și-l mănîncă cu tot cu șervețel. Ne miram cînd, după revoluție, anumiți copii mîncau bananele sau portocalele cu tot cu coajă… Halal Umbrelă NATO! E plină de găuri, care nu-i bună la nimic, nici pe ploaie nici pe soare! Românul și, în general, omul de rând, s-au descurcat, căutându-și umbră sub primul copac, sau agățându-se de primul arin de pe mal în caz de inundație.

Exact ca și siguranța pe care ți-o dă un petec de hîrtie care pune interdicție unui agresor să se apropie de tine. Câte mame și femei, în general, nu au sfîrsit sub ochii îngroziți ai copiilor! Istoria e aceeași, numai că la o scară mai largă. Nu mai există onoare, măcar la nivel de epocă medievală, când taberele antagonice se organizau față în față și se respectau anumite reguli, exact ca pe o tablă de șah. Acum Nebunul a pus stăpînire pe joc, un joc diabolic, în care miza este însăși Ființa Umană. Existența ei!

Eu aș propune ca liderii puternici ai acestei lumi, să-și declare război unul altuia față în față (dacă sunt bărbați) să-și aleagă armele de duel și cel care va ieși învingător, a lui să fie victoria. E o mare lașitate să ameninți cu „butonul roșu” o lume întreagă!
Mori singur dacă ți-o dorești dar nu dispune și de viețile celor care aleg să trăiască!

Așa să le ajute Dumnezeu!

Autor, Ileana PISUC

Foto: Ion Mariș

Zilele războiului din Ucraina au adus numeroase provocări pe malul sighetean al Tisei!
De la primul semnal (24 februarie 2022), de la primele informații care menționau declanșarea războiului în țara vecină, concitadinii noștri au reacționat prompt. A fost momentul în care s-au făcut pași extrem de rapizi și voluntarii s-au prezentat încă din prima zi la… „datorie”. Nimeni nu le-a impus nimic, nimeni nu a „comandat”, nimeni nu a exagerat cu ceva, a fost un răspuns ad-hoc al sighetenilor. Am „văzut” mobilizarea încă din prima zi, am ascultat și înregistrat tot ce se întâmpla, nu mi s-a părut nimic defectuos, nimic fals.

Imediat după mobilizarea ONG – urilor locale – repet, din prima zi – am asistat la asumarea unui parteneriat tacit, normal, cu administrația publică; angajați de la primăria Sighet și din instituțiile din subordine dar și conducătorii autorităților locale au fost și ei prezenți pentru a da o mână de ajutor, pentru a se implica.
Totul funcționa, poate nu perfect, dar nimeni nu s-a plâns (în afară de chibiții de profesie); n-au fost sincope care să necesite intervenții „speciale”.

Sighetenii noștri – cei care s-au alăturat acțiunilor de ajutorare – erau și sunt extraordinari. S-a trecut peste toate animozitățile mai mult sau mai puțin reale, a fost amorsat un mecanism ce producea rezultate imediate și chiar cu efecte bune. S-au ridicat rapid corturile ONG – iste, au apărut proviziile, pe toate canalele s-au trimis informații de colaborare/ implicare spre prietenii din județ și din țară, s-au creat grupurile de acțiune pe rețelele sociale, telefoanele mobile sunau continuu… totul îmi amintea – cu mici nuanțe – de acel decembrie 1989 când populația s-a coalizat pentru un scop comun, unitar.

Primele zile de foc, până când s-au ajustat din mers și „procedurile” de lucru, mi-au amintit că oamenii susțin in corpore cauzele importante, scopurile nobile. Am reușit să vorbesc și eu cu foarte mulți voluntari prezenți, cu angajați din sectorul public, cu politicieni pașnici și să constat că zecile, sutele de refugiați erau primiți cu multă căldură și emoție; ONG -iștii și chiar (uneori criticații) reprezentanții „autorității”, delegați în zona punctului de trecere al frontierei, erau… empatici. Sighetul era în centrul atenției prin oamenii lui, prin faptele localnicilor: se dăruia fără echivoc, fără mercantilism. Au fost primele zile „romantice” ale colabărării „actorilor” locali.

N-aș vrea să supăr pe nimeni, nu vreau să ierarhizez, nu vreau să emit judecăți de valoare dar, (doar) câteva ONG -uri au fost din prima zi acolo: pe „frontul” de est al Sighetului. (Voi reveni cu povestea ONG-urilor prezente într-un articol viitor.) Toate erau „made” în Sighet.
Și-apoi… au început să funcționeze… orgoliile și… (se poate presupune!) luptele pe vizibilitate și pe… „brand”-uri.
După cinci zile în care sighetenii s-au descurcat chiar bine (nota bene: nu ne luăm după povești și fake-uri) a venit „ordin” ca o mare organizație mondială (v-ați dat seama, este vorba de Unicef) să preia „conducerea”. Probabil că așa era… procedura. Că așa este bine, să existe o comandă unică, nu este greșit dar… s-a făcut toul prea țâfnos… s-au dat ordine… nefirești…. să se retragă ONG-iștii (?!), localnicii, etc…. spulberând tendențios munca celor care din primele zile s-au dedicat voluntariatului. Să fie vorba și de bani aici, de fonduri importante pentru situațiile de urgență?!… de angajați „fixiști”.  Hmmm! Am avut și eu parte de o interferență cu o angajată care invoca regulamentul lor intern și care… trăia în altă lume, se manifesta „militărește”, probabil exact pe profilul postului pe care îl ocupa. Nu detailez, nu merită! Acum sunt detalii… colaterale.
Pentru mine este clar, nu cred (întotdeauna) în marile structuri birocratice, nu cred în mecanismele și „instrumentele” teoretice. Cred în Oameni (sunt foarte mulți), în oamenii simpli, dedicați, ei pot – când se coalizează – învinge orice obstacol.

Să nu uităm că fără localnici, fără ONG-urile noastre nu prea se pot descurca… birocrații de niciunde. Noi ne cunoaștem teritoriul, psihologia „dăruirii”, avem conexiuni regionale de urgență pe care le activăm în cazurile extreme, simțim mult mai bine pulsul evenimentelor locale.
Pot să spun, fără ezitare, că am văzut sigheteanul corect, dezinteresat în grupul celor care și-au asumat rolul de voluntar pe baricadele suferinței, în opoziție cu „voluntarii” de profesie.

Pentru cei care au fost și sunt – azi mai izolați și un pic marginalizați de către numele „mari” – aici, la frontieră, zi și noapte, vreau să le transmit că am simțit că există societatea civilă, o comunitate sigheteană puternică, de care sunt mândru.

Foto & text: Ion Mariș