Zilele războiului din Ucraina au adus numeroase provocări pe malul sighetean al Tisei!
De la primul semnal (24 februarie 2022), de la primele informații care menționau declanșarea războiului în țara vecină, concitadinii noștri au reacționat prompt. A fost momentul în care s-au făcut pași extrem de rapizi și voluntarii s-au prezentat încă din prima zi la… „datorie”. Nimeni nu le-a impus nimic, nimeni nu a „comandat”, nimeni nu a exagerat cu ceva, a fost un răspuns ad-hoc al sighetenilor. Am „văzut” mobilizarea încă din prima zi, am ascultat și înregistrat tot ce se întâmpla, nu mi s-a părut nimic defectuos, nimic fals.

Imediat după mobilizarea ONG – urilor locale – repet, din prima zi – am asistat la asumarea unui parteneriat tacit, normal, cu administrația publică; angajați de la primăria Sighet și din instituțiile din subordine dar și conducătorii autorităților locale au fost și ei prezenți pentru a da o mână de ajutor, pentru a se implica.
Totul funcționa, poate nu perfect, dar nimeni nu s-a plâns (în afară de chibiții de profesie); n-au fost sincope care să necesite intervenții „speciale”.

Sighetenii noștri – cei care s-au alăturat acțiunilor de ajutorare – erau și sunt extraordinari. S-a trecut peste toate animozitățile mai mult sau mai puțin reale, a fost amorsat un mecanism ce producea rezultate imediate și chiar cu efecte bune. S-au ridicat rapid corturile ONG – iste, au apărut proviziile, pe toate canalele s-au trimis informații de colaborare/ implicare spre prietenii din județ și din țară, s-au creat grupurile de acțiune pe rețelele sociale, telefoanele mobile sunau continuu… totul îmi amintea – cu mici nuanțe – de acel decembrie 1989 când populația s-a coalizat pentru un scop comun, unitar.

Primele zile de foc, până când s-au ajustat din mers și „procedurile” de lucru, mi-au amintit că oamenii susțin in corpore cauzele importante, scopurile nobile. Am reușit să vorbesc și eu cu foarte mulți voluntari prezenți, cu angajați din sectorul public, cu politicieni pașnici și să constat că zecile, sutele de refugiați erau primiți cu multă căldură și emoție; ONG -iștii și chiar (uneori criticații) reprezentanții „autorității”, delegați în zona punctului de trecere al frontierei, erau… empatici. Sighetul era în centrul atenției prin oamenii lui, prin faptele localnicilor: se dăruia fără echivoc, fără mercantilism. Au fost primele zile „romantice” ale colabărării „actorilor” locali.

N-aș vrea să supăr pe nimeni, nu vreau să ierarhizez, nu vreau să emit judecăți de valoare dar, (doar) câteva ONG -uri au fost din prima zi acolo: pe „frontul” de est al Sighetului. (Voi reveni cu povestea ONG-urilor prezente într-un articol viitor.) Toate erau „made” în Sighet.
Și-apoi… au început să funcționeze… orgoliile și… (se poate presupune!) luptele pe vizibilitate și pe… „brand”-uri.
După cinci zile în care sighetenii s-au descurcat chiar bine (nota bene: nu ne luăm după povești și fake-uri) a venit „ordin” ca o mare organizație mondială (v-ați dat seama, este vorba de Unicef) să preia „conducerea”. Probabil că așa era… procedura. Că așa este bine, să existe o comandă unică, nu este greșit dar… s-a făcut toul prea țâfnos… s-au dat ordine… nefirești…. să se retragă ONG-iștii (?!), localnicii, etc…. spulberând tendențios munca celor care din primele zile s-au dedicat voluntariatului. Să fie vorba și de bani aici, de fonduri importante pentru situațiile de urgență?!… de angajați „fixiști”.  Hmmm! Am avut și eu parte de o interferență cu o angajată care invoca regulamentul lor intern și care… trăia în altă lume, se manifesta „militărește”, probabil exact pe profilul postului pe care îl ocupa. Nu detailez, nu merită! Acum sunt detalii… colaterale.
Pentru mine este clar, nu cred (întotdeauna) în marile structuri birocratice, nu cred în mecanismele și „instrumentele” teoretice. Cred în Oameni (sunt foarte mulți), în oamenii simpli, dedicați, ei pot – când se coalizează – învinge orice obstacol.

Să nu uităm că fără localnici, fără ONG-urile noastre nu prea se pot descurca… birocrații de niciunde. Noi ne cunoaștem teritoriul, psihologia „dăruirii”, avem conexiuni regionale de urgență pe care le activăm în cazurile extreme, simțim mult mai bine pulsul evenimentelor locale.
Pot să spun, fără ezitare, că am văzut sigheteanul corect, dezinteresat în grupul celor care și-au asumat rolul de voluntar pe baricadele suferinței, în opoziție cu „voluntarii” de profesie.

Pentru cei care au fost și sunt – azi mai izolați și un pic marginalizați de către numele „mari” – aici, la frontieră, zi și noapte, vreau să le transmit că am simțit că există societatea civilă, o comunitate sigheteană puternică, de care sunt mândru.

Foto & text: Ion Mariș

PTF: Punctul de Trecere a Frontierei – Border Crossing Point – Пункт перетину кордону

Situația traficului prin PTF Sighetu Marmației:

În data de 3.03.2022, în intervalul orar 00:00-23:59, au intrat în România, prin PTF Sighetu Marmației, 2.168 de persoane cu 320 de autoturisme.
Din cele 2.168 de persoane, 1.851 sunt cetățeni ucraineni.

***

Traffic situation through PTF Sighetu Marmației:

On March 3 of 2022, between 00:00-23:59, 2,168 people with 320 cars entered Romania through PTF Sighetu Marmației.
Out of the total 2,168 people, 1,851 are Ukrainian citizens.

***

Транспортна ситуація через PTF Sighetu Marmatiei:

03 березень 2022, з 00:00 до 23:59, 2168 осіб на 320 автомобілях в’їхали в Румунію через PTF Sighetu Marmației.
З  2168 осіб 1851 є громадянами України.

(Iulia Stan – purtător de cuvânt PTF; PTF spokesperson; Ппк Речник)

Foto: Ion Mariș

Aceste zile reprezintă testul suprem pentru omenire și umanitate în general. Un test care ne-a trezit din starea de letargie și ne-a deschis ochii înspre aproapele nostru. Ne-am pus în locul celor forțați să-și părăsească casele și mai ales în locul celor ce au ales să rămână acolo, în mijlocul unui infern creat în mod artificial de niște invadatori care nu respectă niciun drept recunoscut astăzi de toate organismele și organizațiile mondiale. Am fost în urmă cu câțiva ani în Lviv (în vizită la rudele mele) iar acum refuz să cred cum splendoarea și frumusețea unor orașe cu arhitectură sublimă pot să dispară peste noapte în focul bombardamentelor alături de inimile multor eroi ce și-au sacrificat viața încercând să salveze libertatea din ghiarele celor ce o hăituiesc. Astăzi suntem chemați în cea mai nobilă misiune pe care o putem primi și anume să ne oprim puțin din alergarea noastră precum Samarineanul Milostiv și să ne oferim în primul rând inima celor ce caută o mângâiere.

În rândurile care urmează, avem mărturia despre cum este trăit pe viu un război în numele libertății de către un român stabilit în Ucraina, de peste trei decenii, este vorba de Prof. Univ. Dr. Ion Dubovici, aflat împreună cu familia sa (soția și trei copii în orașul Lviv).

Scurtă biografie: Ion Dubovici, născut în anul 1962 în comuna Remeți, județul Maramureș, este stabilit în orașul Lviv (Ucraina) din anul 1990. Este Profesor Universitar la Universitatea Națională de Silvicultură din Ucraina (orașul Lviv), doctor în științe geografice, jurist internațional, prodecan (2010-2015), șef al Departamentului de Ecologie Economică și afaceri (în engl. „Ecological economics and business”) iar din 2015 – prezent, membru corespondent al Academiei de Științe Forestiere din Ucraina, autor și coautor a peste 250 de lucrări științifice. Este căsătorit cu Olena Luțișin, doctor în științe filologice și cercetător științific al Institutului Ivan Franko din cadrul Academiei Naționale de Științe din Ucraina (orașul Lviv).

Antonia Dubovici (A. D.): Sunt deja opt zile de când teritoriul Ucrainei este invadat de armata rusă. Cum au reușit ucrainenii să reziste în aceste zile?
Ion Dubovici (I. D.): Invazia armatei ruse pe teritoriul Ucrainei a început în 20 februarie 2014 în timpul anexării peninsulei Crimeea, precum și capturarea la 1 martie 2014 a unei părți din regiunile Donețk și Lugansk. Armata rusă a capturat peninsula Crimeea și o parte din regiunile Donețk și Lugansk fără ripostă din partea armatei ucrainene. La acea vreme, armata ucraineană nu era pregătită să riposteze armatei ruse. Ucraina nu avea armele corespunzătoare pentru a lupta cu una dintre cele mai puternice armate din lume, care are în dotare arme nucleare. În ceea ce privește atacul militar deschis al Rusiei asupra Ucrainei, care a început în 24 februarie 2022, aș dori să remarc că astăzi armata ucraineană este una dintre cele mai puternice, una dintre cele mai bine pregătite în lume. Astăzi armata ucraineană apără cu fidelitate independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Trebuie să recunoaștem că Ucraina a primit ajutoare semnificative cu arme moderne din partea Statelor Unite ale Americii și din partea altor țări. Acest ajutor cu arme militare a ajutat foarte mult Ucraina să poată rezista agresiunii ruse. De asemenea, trebuie să înțelegem că atunci când un stat se află în stare de război, un rol foarte important îl joacă președintele. În momentul de față, Ucraina are cel mai bun președinte care dispune de tehnici de organizare a unei cooperări eficiente cu lumea civilizată, știind cum să unească pe toți ucrainenii și să apere suveranitatea și independența Ucrainei. Îl consider pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, un erou al Ucrainei. Astăzi, mai mult ca niciodată, toți ucrainenii sunt uniți și puternici, uniți în spiritul de luptător al libertății.

A. D.: Ați primit nenumărate mesaje de încurajare din partea celor care vă cunosc (rude, cunoștințe, prieteni din România) în ceea ce privește posibilitatea de a veni în România, în calitate de refugiați. Ați primit cu recunoștință și gratitudine invitațiile celor apropiați dar totuși ați ramas în Ucraina. De ce ați ales să rămâneți în Ucraina și mai ales ce anume v-a determinat să luați această decizie?
I. D.: E adevărat, de când a izbucnit războiul în Ucraina, am primit mai multe oferte de la rude și prieteni din România, care ne-au oferit cazare, masă etc. pe teritoriul României. Sora mea, soțul ei, precum și nepoții mei m-au sunat și ne-au oferit cazare, masă și ajutor financiar. Aș dori să-i mulțumesc foarte mult domnului Nicolae-Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, care m-a sunat și ne-a oferit ajutor (cazare, masă etc.). Sincere mulțumiri rectorului Ioan Abrudan și decanului Lucian Kurtu de la Universitatea Transilvania din Brașov pentru sprijinul oferit familiei mele și colegilor mei de la Universitate. Propuneri de sprijin au venit și din partea altor prieteni din România. De ce am decis să rămânem în Ucraina? Am considerat că nu noi ar trebui să părăsim Ucraina, unde trăim și muncim, ci criminalii, teroriști ruși, care se află ilegal pe teritoriul Ucrainei, ucigând civili și distrugând infrastructura.

A. D.: Ce părere aveți despre solidaritatea și mobilizarea societății civile sighetene și nu numai, respectiv a asociațiilor și organizațiilor publice și private privind întâmpinarea nevoilor refugiaților și trimiterea de ajutoare peste graniță pentru cei rămași pe teritoriul ucrainean?
I. D.: Este minunat să vezi cum locuitorii din Sighetu Marmației și din alte regiuni îi ajută pe refugiații din Ucraina, nu doar pe cei care se află în România, ci și pe cei care au rămas în diferite regiuni ale Ucrainei, îndeosebi Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Cernăuți și alte regiuni. Cred că întreaga lumea se va mobiliza să-i ajute pe refugiați, care se află într-o situație extrem de dificilă. Trebuie să înțelegem că astăzi ucrainenii apără nu numai Ucraina, ci întreaga Europă, întreaga lume. Ucraina apără libertatea omului. Vreme de mulți ani, Rusia a încălcat drepturile internaționale și a stabilit reguli proprii, reguli care nu corespund celor internaționale. Apropo, Rusia nu este un stat recunoscut de ONU, cu atât mai mult un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Această țară nu a trecut în 1991 procedura de recunoaștere a Federației Ruse ca stat ONU, așa cum au făcut toate republicile din fosta Uniune Sovietică. Sper că în viitorul apropiat se va cerceta această problemă și se vor lua decizii corespunzătoare.

A. D.: Ce măsuri de siguranță s-au luat de către autoritățile ucrainene pentru a proteja securitatea persoanelor civile? Cum reușiți să vă desfășurați activitățile de zi cu zi (aprovizionare, muncă, activități profesionale și alte activități)?
I. D.: Ȋn Ucraina, în momentul de față se aplică un plan de acțiune bine organizat în ceea ce privește protejarea civililor în timpul războiului. Fiecare localitate a organizat apărarea teritorială, civilii împreună cu poliția și militari din cadrul armatei Ucrainei asigură ordinea publică, efectuând patrularea comună non-stop și verificând actele de identitate a persoanelor, respectiv vehiculele care se deplasează pe teritoriul localității etc. În fiecare localitate se aplică stări de urgenţă, ordonanţe militare. De exemplu în Kiev între orele 17:00 – 07:00, în Lviv între orele 22:00 – 06:00. Interdicția este stabilită de autoritățile locale. În această perioadă, civililor le este interzis să se afle pe stradă, se pot deplasa doar când sună sirenele, și numai în adăpost. În această perioadă se aplică restricții la circulația autovehiculelor proprii, cu excepția celor care au permise speciale. Din păcate, astăzi două sau trei localități din Ucraina sunt capturate de teroriști din Rusia, iar localnicii sunt luați ostatici. Sunt sigur că astăzi sau mâine aceste localități vor fi eliberate de armata ucraineană. În general, situația din Ucraina este foarte dificilă, mulți cetățeni ai Ucrainei sunt nevoiți să plece din Ucraina în alte țări, elevi si studenții au fost trimiși în vacanțe nevoite. Principalul lucru în condițiile actuale de război este să supraviețuiești. Autoritățile ucrainene fac tot posibilul pentru a proteja populația civilă. Autoritățile ucrainene au stabilit o cooperare cu multe țări în ceea ce privește primirea refugiaților din Ucraina.

A. D.: Care este situația de război în Lviv? Cum este atmosfera și suflul resimțit de locuitori? Ce spun rudele și cunoștințele voastre din alte localități de pe teritoriul Ucrainei?
I. D.: Situația de război în Lviv este tensionată, pentru că președintele nerecunoscut al Belarusiei Alexandru Lukașenko s-a unit cu teroriștii ruși și le oferă condiții pentru atac asupra Ucrainei. Iar distanța de la Lviv până la granița cu Belarusia este de aproximativ 200 km. Astăzi există informații că trupele militare belaruse au intrat pe teritoriul Ucrainei, adică militari belaruși sunt direct implicați în acest război, în această crimă teroristă. Dar oamenii din Lviv, cu spiritul lor de luptă, au organizat foarte bine punctele de control, apără bine orașul și nu vor permite inamicului să intre pe teritoriul orașului Lviv. De la începutul războiului în Ucraina (24 februarie 2022), locuitorii din Lviv primesc refugiați din Kiev, Harkov, Odesa și alte orașe ale Ucrainei unde situația este dezastruoasă. Rudele, cunoscuți care locuiesc în regiunile Ucrainei, unde inamicul omoară civilii, distruge infrastructura, ne transmit că trăiesc în adevărată groază. Din păcate sunt mari pierderi de vieți omenești. Dar noi credem în victoria Ucrainei.

A. D.: Poporul ucrainean este unit și neînfricat în rezistența în fața invadatorului. Ucraina în frunte cu președintele țării este apărată eroic de către numeroase personalități ucrainene cunoscute (din lumea sportului, culturii și artei etc.). Sunt soldați care au făcut sacrificiul suprem în numele libertății, stârnind admirație din partea întregii lumi. Apărarea Ucrainei se află în mâinile fiecărui locuitor al ei, potrivit citatului din opera lui Dumas „toți pentru unul și unul pentru toți”. De ce ucrainenii sunt atât de curajoși, neînfricați?
I. D.: Dacă pe timp de pace în Ucraina auzeam diferite opinii politice, atacul Rusiei asupra Ucrainei a unit toți ucrainenii, întărind spiritul ucrainean. Astăzi, nimeni nu se îndoiește că ucrainenii sunt o națiune, cu propria lor limbă, cultură, tradiții etc. Astăzi, propaganda falsă a Federației Ruse poate fi aruncată la gunoi. Întreaga lume civilizată și-a dat seama și a înțeles că Rusia este o țară teroristă condusă de Putin, care nu are nimic uman. Noi ne-am convins, că în ultimul timp reprezentanții statelor civilizate, democratice, nu mai vor să-i asculte pe reprezentanții ruși. De exemplu, marți (1 martie 2022) în cadrul unei ședințe a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, când ministrul de externe rus Lavrov și-a început discursul, peste 100 de diplomați, reprezentanți ai statelor civilizate, democratice, s-au ridicat și au părăsit sala. Asta înseamnă că lumea civilizată nu mai vrea să asculte minciunile unei țări teroriste. Eu cred că toți cei implicați în războiul împotriva Ucrainei, în această crimă cumplită, vor ajunge cu siguranță în fața Curții Penale Internaționale și vor fi trași la răspundere pentru fiecare crimă comisă. La întrebarea dumneavoastră „De ce ucraineni sunt atât de curajoși, neînfricați?”, răspund. Imperiul Rus a distrus și rusificat ucrainenii timp de 300-350 de ani. În toată această perioadă, ucrainenii au fost jefuiți și uciși. Potrivit surselor științifice, dacă nu era genocidul, exterminarea deliberată și sistematică intenționată asupra poporului ucrainean, Ucraina modernă ar fi numărat cel puțin 100 de milioane de oameni. Dacă luăm în considerare rusificarea ucrainenilor, numărul real al ucrainenilor în întreaga lume ar fi de aproximativ 150 de milioane. Astăzi în Ucraina locuiesc 42 milioane de ucraineni și aproximativ 20 milioane în alte state. Analizând crimele Imperiului Rus împotriva poporului ucrainean, înțelegând caracterul agresiv al rușilor, ucrainenii sunt nevoiți să se apere de teribilul lor dușman. Cum se explică că Ucraina, una dintre cele mai bogate țări din lume, se afla pe lista celor mai sărace din Europa? Rușii au jefuit Ucraina de sute de ani și chiar și după 1991, când Ucraina a devenit stat independent, rușii au afectat negativ dezvoltarea economică a Ucrainei, prin reprezentanții lor, care aveau sarcini clare în Ucraina, comiteau diverse acte criminale, organizau scheme de corupție etc. Ucrainenii înțeleg însemnătatea cuvintelor „acum ori niciodată” și sunt hotărâți să-și apere independența, suveranitatea și integritatea teritorială chiar și cu sacrificiul vieții, dorind să se separe definitiv de criminalii Imperiului Rus. Vreau să cred că acest război al Rusiei împotriva Ucrainei va pune capăt erei Imperiului Rus.

A. D.: Clopotele bisericilor și vuietul sirenelor răsună acum mai mult ca niciodată pe teritoriul ucrainean. Ce speranțe aveți și cum configurați viitorul Ucrainei?
I. D.: Din păcate, acest lucru este adevărat, sirenele sună acum mai mult ca niciodată în Ucraina. Închipuiți-vă cum trăiesc în această groază copiii, femeile, bătrânii… Eu întotdeauna am crezut într-un viitor strălucit al Ucrainei. Am spus mereu că Ucraina va deveni un stat european dezvoltat, civilizat, dar cu condiția să nu aibă relații de colaborare cu Rusia. Rusia este o piedică în dezvoltarea economică a Ucrainei, piedică în respectarea drepturilor omului și în integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană civilizată și NATO.

A. D.: Cum ar putea România și românii să ajute în continuare Ucraina și poporul ucrainean?
I. D.: În actuala stare de război, principalul ajutor din partea României și a românilor pentru Ucraina și poporul ucrainean poate fi acordat la nivel de stat între guvernul ucrainean și guvernul român, precum și la nivel regional între administrațiile regionale din Ucraina și prefecturile județene din România. Un ajutor semnificativ poporului ucrainean este oferit de Uniunea Ucrainenilor din România, condusă de Nicolae-Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, precum și diverse companii private și cetățeni ai României. Noi înțelegem că este foarte important pentru România, ca vecinii săi să fie parteneri de încredere și de perspectivă, motiv pentru care România trebuie să promoveze, să ajute și să sprijine aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO. Consider că este necesar să se stabilească relații interstatale româno-ucrainene apropiate, cu caracter de prietenie, reciproc avantajoase în toate domeniile de activitate.

A. D.:  Ce mesaj transmiteți sighetenilor, ucrainenilor români, românilor de pretutindeni, respectiv lumii întregi?
I. D.: În primul rând, aș dori să mulțumesc tuturor locuitorilor din Sighetu Marmației, ucrainenilor din România și tuturor celor care ajută Ucraina și refugiații ucraineni în această perioadă extrem de dificilă. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o crimă împotriva umanității. Rog toți oamenii să nu fie indiferenți, să nu privească acest război, cu gândul „pe mine nu mă privește”. Indiferența oricărei persoane în stare de război este inacceptabilă. Întreaga lume trebuie să se unească împotriva teroriştilor, altfel acţiuni similare se pot repeta și în alte părţi ale lumii. Fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru a preveni războiul. Într-un război nu există învingători, există doar consecințe teribile, mii de morți, infrastructură distrusă și așa mai departe. După părerea mea, există oameni cu o sănătate mintală îndoielnică care ajung la putere și doresc cu orice preț să intre în istorie, indiferent în ce postură, ca erou sau ca criminal, terorist. De exemplu, Hitler, Putin și alții. Consider că nu avem dreptul să privim cu pasivitate astfel de fapte criminale. Oamenii trebuie să facă tot posibilul pentru stoparea războiului.

*

În comunitatea de care aparțin (orașul Auburn și orașul Syracuse din statul NY), oamenii sunt uniți în solidaritate și oferirea de sprijin și suport financiar și material față de poporul ucrainean în frunte cu reprezentați ai bisericilor greco-catolice ucrainene (cu enoriași ucraineni, români și americani) din cadrul bisericii Sf. Petru și Pavel (Rev. Vasile Colopelnic) și bisericii Sf. Ioan Botezătorul (Rev. Mihai Dubovici), aceeași mobilizare am remarcat-o prin intermediul rețelelor de socializare în: Sighetu Marmației, Remeți și nenumărate localități din România. Cinste acestor oameni cu inimi cu adevărat bogate! Ne exprimăm întreaga noastră solidaritate și suntem alături de poporul ucrainean.

Corespondent diaspora: Antonia DUBOVICI (Auburn, NY, SUA)

Citesc pe https://www.cristoiublog.ro: „Fonfleul Găina care a născut pui vii, din Evenimentul zilei, nu mai e pe locul întîi. A fost detronat de fonfleul Arma 3 de la Sinteza zilei″.

Pe scurt, un joc video numit „Arma 3″ a fost confundat de cei care prezintă emisiunea „Sinteza zilei″ cu lupta reală care se dă de o săptămână în Ucraina atacată mişeleşte. Ion Cristoiu spune pe blogul său că „…sîmbătă, 26 februarie 2022, cînd Antena 3, post cununat de CNN cu sine însuși, a difuzat în prime time, la prestigioasa emisiune Sinteza zilei, un reportaj video, prezentat și comentat ca surprinzînd momentul în care o antiaeriană ucraineană a prins în fasciculul proiectilelor inteligente un avion de vînătoare supertehnologizat al Armatei ruse. Înzestrat cu un bețigaș-didactic, pe post de invitat special, Radu Tudor, care se autodefinește drept analist militar, a explicat la rugămintea lui Mihai Gâdea că acest moment e o mărturie a eroismului de care dă dovadă brava armată ucraineană în confruntarea cu agresorul Vladimir Putin, […]″.

Sigur că ce se întâmplă acum în Ucraina impresionează pe toată lumea. Pot înţelege entuziasmul prezentatorilor emisiunii că un avion rus a fost doborât de antiaeriana ucraineană. Pot să înţeleg că prezentatorii emisiunii, oricât ar fi ei de aşa-zişi „analişti militari″ confundă lumea reală cu lumea virtuală, a jocurilor video.

Trist, enervant şi mai cu seamă îngrijorător este că un general al armatei române, îmbrăcat la „la patru ace″ îşi dă cu părerea despre doborârea avionului rusesc ca şi cum ar fi vorba despre un fapt real!!!

Ce mai scrie despre atitudinea înaltului reprezentant al Armiei Române Ion Cristoiu pe blogul său: „Unui alt ofițer o asemenea gafă i-ar fi dat coșmaruri. Și dacă el, lipsit de un elementar simț al onoarei militare nu demisiona din înalta funcție, șefii lui i-ar fi cerut s-o facă. Constantin Spânu n-a pățit nimic pentru gafa care a făcut pe mulți să se întrebe cît de competenți sînt generalii români dacă un general de brigadă, specialist în rachete antiaeriene, confundă în direct și la oră de vîrf o antiaeriană de jucărie cu una adevărată″.

Pe https://www.activenews.ro/stiri/ANTENA-3-a-tras-cu-ARMA-3-in-Direct scrie că „Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, susține că știa că imaginile nu sunt reale. Întrebat de Libertatea de ce nu le-a atras atenția prezentatorilor în timpul emisiunii, militarul a spus că „nu am avut timp, pentru că până mi-am dat seama, le-au scos de pe ecran”.″

Tocmai acest răspuns îmi dă fiori… Generalul zice că până să-şi dea seama, gata! Imaginile jocului video prezentate ca luptă adevărată au fost scoase de pe ecran. Asta ar putea fi o explicaţie pentru civili ca mine sau pentru alţii ca mine cărora confuzia le este permisă, fiindcă nu ne-am mişcat în viaţa noastră printre avioane duşmane şi antiaeriene care le doboară neîndoios!

Văzând şi citind despre atitudinea unui tânăr general al armatei române, un civil nu poate decât să devină sceptic despre capacitatea de reacţie rapidă a mai marilor armatei noastre în cazul unui atac al duşmanului. Generalul Spînu trebuia să-şi dea seama din prima secundă că se uită la un joc, nu la o luptă reală!!! El trebuie să aibă viteză de reacţie, nu Ion Cristoiu sau realizatorii emisiunii „Sinteza zilei″!

Pe https://www.facebook.com/SintezaZileiOficial/videos/493825895780159/ poate fi urmărită înregistrarea emisiunii. Pe la minutul 47, Radu Tudor dă exemplu Finlanda care a luptat eroic împotiva sovieticilor. Generalul Constantin Spînu completează „Da, în 1941, în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL″.

Alo! 1941 nu e din primul, e din al doilea război mondial!!! Un general care-i specialist în antiaeriene (sau poate-i doar de purtat cuvântul?) trebuie să gândească repede şi bine. Nu se poate gândi la una şi să dea ordin pentru alta.

Chiar aseară era o discuţie la tv depre faptul că întâi România trebuie să se apere singură în cazul unui atac din partea duşmanului. Apoi vine sprijinul NATO.

Cu asemenea viteză de reacţie demonstrată în direct de un reprezentant înstelat al armatei române, e de rău, dacă-i aşa.

Merge şi invers, dar e la fel de îngrijorător: dacă-i aşa, e de rău!…

Horia Picu

Vineri, 04 Martie 2022, de la ora 15:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” din Sighetu Marmației va avea loc lansarea cărții „CĂMEȘA DIN SUBZONA MARA – COSĂU” (Editura Valea Verde), scrisă de Maria Șerba, Ileana Șandor și Măriuca Verdeș.

Evenimentul lansării va fi completat de un grupaj de cântece, poezii și o expoziție cu desene ale elevilor sigheteni, dedicate mamei.

Salut, Sighet!

E război!
Aici!
Atât de aproape că îl simțim până în adâncul sufletului nostru!

Nu ar ajunge paginile pentru a explica nici un procent din ceea ce trăiesc zilele acestea ca și voluntar în găzduirea oaspeților refugiați și la fel ca mine sunt mii, sute și aș zice milioane! Toți cei care sunt alături de Ucraina în acest război atât de nedrept.

Azi e despre ei, despre copiii M. și E.: M. e din Ucraina și are șase ani. Stă de la începutul războiului împreună cu mama și bunicii în „casa din România”. E. e român, are 4 ani. Ieri pentru două ore M. a uitat de război, a stat cu noul său prieten român în cel mai frumos parc din Sighet, la Grădina Morii. S-au jucat, au alergat și în final s-au încălzit cu un ceai și o felie de pizza. Nu le era foame dar au fost… mă tem parcă să zic… Fericiți!

M. este fiecare copil, tânăr, mamă, tată, bunică sau bunic care Vrea Acasă!

Atât vor… Pace și să meargă Acasă!

Camelia Pesek

A șasea zi de război din Ucraina a însemnat o mai mare mobilizare la Sighet. Au fost recepționate și azi alimente și alte produse de primă necesitate (pături, saci de dormit, medicamente, etc), se mărește continuu corpul voluntarilor, se vorbește mai multă ucraineană prin orașul nostru. Bisericile sunt unite, oamenii (cu foarte mici excepții) sunt – parcă – mai politicoși și mai omenoși, ONG -urile sunt mereu în prima linie dar nici politicienii nu se lasă mai prejos.
Unii dintre refugiați întâmpină libertatea cu lacrimi de bucurie, estompând puțin tristețea, iar numeroșii copii ce-și urmează cuminți mamele privesc agitația din jurul lor timid, nerealizând – poate – ce se întâmplă în viața lor.

În vamă este mereu „tensiune”, mișcare, se dau explicații, se fac traduceri, mașinile îi tansportă la punctele de destinație/ cazare pe cei care rămân temporar la noi. Prietenii mă sună, vor informații, își oferă sprijinul, insistă să trimită ajutoare. Mai circulă și fake-uri… ba că o rachetă a explodat la câțiva kilometri de graniță, ba că nu se mai permite transportul de alimente dincolo, spre Solotvino, alții dau ca sigură aderarea Ucrainei la UE…  o fi de bine, o fi de rău?… și câte și mai câte… Oare s-a făcut pasul, nedorit, spre cel De-al Treilea Război Mondial?… Doamne ferește!…

Patru bărbați au trecut prin apa înghețată a Tisei pentru a fugi de război și au fost identificați și primiți în țara noastră. Reprezentanții televiziunilor (unii destul de zgribuliți), continuă să filmeze și așteaptă…. vremuri mai bune.

Aici continuă să sosească grupuri mai mari sau mai mici de refugiați, multe femei și copilași însoțiți de animale de companie, multe bagaje, multe cărucioare, multe griji pentru cei rămași în țara îndoliată. O evaluare oficială ne spune că au intrat în România aproximativ o sută de mii de oameni. Mulți, dar afluxurile care se preconizează – într-un viitor apropiat – pot fi mai copleșitoare. Să fie doar începutul exodului?… Noi sperăm că se va sfârși rapid acest coșmar!

În centrul Sighetului mai multe tarabe expuneau „tradiționalele” mărțișoare dar cumpărătorii erau puțini și fără de entuziasmul din anii trecuți. Parcă n-a mai avut sens acest 1 Martie!… Degeaba a venit „simbolic” primăvara… doar anotimpul războiului este acum prezent în sufletele și-n mintea noastră. Și multe lacrimi de tristețe!

Câteva imagini vă vor „aduce” în mijlocul nostru:

Foto & video & text: Ion Mariș

După izbucnirea conflictului din Estul Ucrainei am avut ocazia (prin 2015-2016) să văd Iadul prin ochii unei familii care a scăpat de acolo. Familia T. (tată, mamă și cei șapte copii ai lor) au avut ocazia, prin intermediul unei asociații caritabile, să ajungă în România, într-o zonă izolată din Bistrița-Năsăud. Nu puteau obține statutul de refugiați, pentru că acel conflict nu era recunoscut ca unul oficial, între două state. În acele condiții, reprezentantul asociației a venit la sediul Vicariatului, într-o zi de ședință, unde a apelat la bunăvoința preoților pentru a-i ajuta pe acei refugiați. Așa am ajuns să îi vizitez de mai multe ori, ducându-le bunuri, alimente, bani, în general ajutoare oferite cu dragă inimă de credincioșii care și-au deschis sufletul în fața tragediei lor. Și astfel am aflat durerea lor: într-o zi, poliția a anunțat populația că vor începe bombardamente; li s-a spus să ia cu ei haine pentru două-trei zile, să părăsească Luhansk-ul, și că vor reveni. Ei bine, au rămas doar cu ceea ce au reușit să înghesuie în mașina familiei. Au rămas fără locuința lor și fără afacerea familiei (o sală de sport). De ele „se bucură” acum cei din armata separatistă.

Se tot spune că acel conflict a izbucnit din cauza persecutării ucrainenilor vorbitori de limbă rusă. Doar că familia T. vorbea rusă, iar ucraineană știau puțin. Însă se considerau ucraineni, nu ruși, nu doreau independență față de Ucraina, nu doreau să vină rușii să îi elibereze dintr-o „teroare” închipuită.

În satul din Bistrița-Năsăud, în care au petrecut aproape un an, copiii lor a fost înscriși la școală, în sistem Waldorf. A stat în permanență alături de ei o fostă absolventă a Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko”, din Sighet. Îi ajuta pe copii la școală, la teme. Cu toate acestea, oportunitățile familiei T., în acele condiții, erau extrem de limitate. Și, odată cu vestea că vor avea un al optulea copil, au decis să se întoarcă în Ucraina. Niște prieteni le-au oferit un apartament în Kiev, tatăl și-a găsit un loc de muncă, mama la fel. Au reușit să își reinventeze viața de două ori. Până acum. Iar acum Iadul îi ajunge din urmă. Dar măcar sunt toți împreună, vii.

Povestea lor e doar o mică piesă din puzzle-ul sadic pe care îl joacă cel care se crede stăpânul Răsăritului. Degeaba te consideri mare apărător al familiei tradiționale când distrugi destinele a mii de familii. Degeaba pozezi în mare ctitor și binefăcător al Bisericii când de sub picioarele tale se aud doar gemetele zecilor de mii de morți. Redesenarea granițelor e doar un joc macabru născut din plictisul unei minți iraționale și a unui suflet împietrit.

Am ezitat să scriu aceste rânduri. Dar văzând cum unii aplaudă, rânjind cu câinoșenie, nu pot decât să spun: Treziți-vă! Nu e nici film, nici piesă de teatru! Mor civili nevinovați. Mor soldați nevinovați (cei ce-și apără țara, dar și cei ce sunt aruncați în luptă, fără drept de-mpotrivire, în odiosul malaxor al războiului). Nu vă lăsați seduși de răutate!

De-ar fi doar un vis urât….

pr. Marius N. Lauruc

Foto: Ion Mariș

Activitatea de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, susținută pe data de 25.02.2022, de judecătorul Cristi Danileț – invitat de dna director, prof. Crina Voinaghi – face parte dintr-un proiect care are drept scop educația judiciară în școli, un proiect demarat în 2013 și susținut de Asociația VeDem Just. De ce responsabilizarea elevilor ar fi un scop țintă? Ei bine, la această întrebare avem deja răspunsul.

Cristi Danileț: Mulți ani în România s-a vorbit doar de drepturile copiilor, mai puțin de responsabilități. Ce înseamnă asta? Copiii să fie conștienți că odată cu trecerea vârstei cresc și obligațiile și drepturile lor […].

Proiectul înregistrează evoluții pozitive considerabile, însă „linia de finish” nu se întrezărește, așadar mai este cale lungă până când trofeul, reducerea delicvenței juvenile, va fi înmânat societății. Dar care este ghidul spre dobândirea acestui ideal?

Cristi Danileț: [..] cât mai mulți copii să afle de programul acesta de educație juridică, să-si descarce cartea Elevul și legea de pe internet, și aplicația Lege-n-dar și poate că găsesc mai multe răspunsuri la întrebările lor […]

După cum se poate observa, am avut plăcerea de a purta un dialog cu domnul Cristi Danileț, care a fost foarte deschis, împărtășind idei, ghidat de întrebările adresate de mine.

Raluca Rusnac: Considerați că așa-zisele subiecte „tabu” sunt mai ușor de abordat/susținut în fața elevilor din perspectivă juridică?
Cristi Danileț: Da! Abuzurile există sub mai multe forme, de exemplu, cu privire la copii sunt cinci forme de abuzuri, cu privire la violența în familie sunt șapte forme sau chiar opt, lucrurile acestea trebuie discutate; ai abuz sexual, ai abuz fizic, ai abuz psihologic, ai abuz emoțional, ai abuz economic, lucrurile astea cu cine le discuți? Poate că uneori suntem abuzați și nici măcar nu ne dăm seama. De aceea, în societatea românească domină încă violența, chiar și în familie și pe stradă și între copii, sunt foarte mulți care agresează, crezând că au acest drept. De exemplu părintele care spune copilului: „Eu te-am făcut, eu te omor!”. Sunt mulți părinți care nu au aflat încă de legea din 2004 a copiilor, sunt mulți profesori care la școală agresează copii, să știți că am condamnat profesori pentru purtare abuzivă, și-au pierdut locul de muncă, au zburat din profesie. Sunt copii care agresează alții copii, chiar violenți, am avut și un caz de canibalism în România. Vă dați seama că lucrurile trebuie discutate cândva, undeva, măcar să ne păzim. Eu nu spun că noi suntem prezumtivi infractori, dar suntem posibile victime, și atunci cumva trebuie să ne păzim de cei din jurul nostru, nu?

R.R:Există vreun topic de discuție pe care îl evitați?
C.D: […] evit chestiunile politice, vorbesc despre dreptul la vot, dar nu am voie să spun pe cine să voteze. Oricum nici eu nu sunt prea lămurit, decât când ma duc la vot. Și pe chestiunile religioase nu prea mă bag, adică prefer să văd că religia este de fapt, merge în aceeași direcție cu legea, nu cumva adversare, dar în rest, nu, ating orice subiecte, chiar și cele sensibile, de exemplu de viața intimă a adolescenților.

R.R: Tocmai mi-ați răspuns în avans. Voiam să vă întreb dacă credeți că există un „tratat de pace” între religie și justiție?
C.D: Da, sunt complementare, dacă regulile morale sau cele de morală religioasă ar fi respectate nici nu ar mai trebui legi și justiție. Din păcate, oamenii întotdeauna vor comite infracțiuni și încălcări ale legii, de aceea eu cred că, cumva la bază, se află legea civilă – ca să spun așa – urmând ca în funcție de grupurile religioase sau organizațiile pe care le frecventăm să stabilim și alte reguli. Eu, de exemplu, respect toate religiile, dar unele reguli sunt la o biserică, alte reguli la o altă biserică. Unii sunt colegi de ai mei care nu cred în nici o divinitate, dar legile sunt obligatorii pentru toată lumea.

În continuare, iau pulsul colegilor aflați în sală. Printre cele câteva interogații adresate de aceștia, se află și una care sună în felul următor: cât timp v-a luat să vă reglați fluxul de informație, încât să compactați esențialul? Iar răspunsul a fost unul sincer și concis: șase ani a fost intervalul în care subiectele, discursul, chiar adaptabilitatea au fost exersate pentru a ieși o activitate pe care astăzi mii de elevi o numesc „captivantă”. Așadar, lucrurile mari, necesita timp.

Vă ofer și feedback-ul colegilor mei care au participat la „lecția” de educație juridică oferită de Cristi Danileț.

Sincer, din perspectiva unei persoane pe care o tentează Dreptul, chiar mi-a plăcut evenimentul și m-a captivat întreaga discuție pentru că știa (n.r. Cristi Danileț) cum să ne facă sa fim atenți. (Antonia Ștețiu)

Consider că experiența de vineri a fost una foarte benefică și că mult mai multe rânduri de tineri ar fi trebuit să fi luat parte deoarece, în sfârșit, am fost și noi informați despre toate lucrurile care de obicei ne-au fost ascunse de părinți, în sfârșit a venit cineva și a spus lucrurilor pe lume. Ne-a arătat că trăim într-o lume reală înconjurată în permanență de bariere virtuale, iar acele bariere virtuale nu sunt sub nicio formă mult mai sigure decât cele reale. În concluzie, rămân la părerea de la început. A fost o conferință foarte benefică, un om potrivit la un moment potrivit, dar consider că acel glas ar fi trebuit să fi fost auzit de mai multe persoane, deoarece oamenii se confruntă în prezent cu astfel de probleme și de situații în viața de zi cu zi. (Dragoș Tivadar)

A fost o activitate foarte frumoasă și educativă, iar judecătorul acela un om tare interesant care a știut să ne capteze atenția. Sper că o să se mai țină și alte evenimente pe diverse teme. (Marusceac Denisa)

A fost foarte fain și interesant. Chiar mi-a plăcut. Mi-a făcut plăcere să pot să îl întâlnesc pe domnul Danileț și să aflu lucruri noi. (Drimuș Denisa)

Încet, încet, unitatea noastră de învățământ începe să se poarte ca un adevărat colegiu. Școala nu înseamnă doar să venim și să tocim pagini infinite, ci să ne îmbogățim pe toate planurile. Activitatea de vineri ne-a ajutat să punem o cărămidă la temelia personalității și viitorului nostru. Domnul Danilet, carismatic și știutor despre ceea ce vorbește, a reușit să mă impresioneze. Aveam așteptări, nu pot să zic că nu, dar el mi le-a depășit. A vorbit direct, fără ocolișuri, și ne-a tratat ca și pe egali ai domniei sale. Am ieșit din Sala Festivă știind că în cele 60 de minute nu o fost niciun moment irosit și tot ceea ce a spus invitatul a fost interesant și de ajutor. Sper la cât mai multe activități de acest gen! (Jer Daria)

La început eram sceptic cu privire la eveniment, dar nu regret alegerea de a participa. Am învățat multe și sper să mai fie astfel de conferințe. (Filip Boldizsar)

În final, îi mulțumesc domnului Cristi Danileț, un magistrat cu notorietate, cel care a adus timpul în fața justiției și l-a condamnat pentru plictiseală, lipsă de informație și concentrare.

Raluca RUSNAC
redactor al revistei AxA
clasa a XI-a D, CNDV

Imaginile tulburătoare – profund impresionante pentru orice om cu o minimă sensibilitate – a refugiaților din Ucraina, majoritatea femei și copii, care trec granița noastră, la Sighet și în alte părți, în speranța salvării de războiul ucigător care îi ajunge din urmă… trezesc în memorie experiențe din viața zbuciumată a familiilor noastre și a Maramureșului nostru frământat.

Și eu sunt fiu de refugiați….și părinții mei au cunoscut, la vârsta copilăriei, panica plecării intempestive pentru a scăpa de persecuție, tristețea dezrădăcinării, ani de cruntă sărăcie, dificultățile adaptării în locuri necunoscute (dar totuși în aceeași țară, cu aceeași limbă, ceea ce nu e puțin lucru), alte pericole și spaime care nu pot fi uitate…

În septembrie 1940, la scurtă vreme dupa cedarea Ardealului de nord, atât familia tatălui meu Aurel Vișovan (atunci în vârstă de 14 ani) cât și a mamei mele Aurelia Chindriș (atunci în vârstă de 7 ani) au părăsit Sighetul practic cu mâinile goale, pentru a relua viața de la zero – la Timișoara și respectiv Arad – asemenea altor sute de mii de ardeleni, basarabeni, bucovineni, herțeni și sud – dobrogeni în acel cataclismic an 1940, când România Mare s-a prăbușit…Situația familiei Chindriș era și mai gravă, având 3 copii mici și bunica gravidă cu al patrulea, iar bunicul – urmarit să fie arestat de noile autorități – s-a ascuns 2 săptămâni pe Solovan până în ziua plecării. În cazul familiei Vișovan, situația părea mai suportabilă, dar în gară la Sighet în așteptarea plecării trenului sora tatălui meu Viorica (atunci în vârstă de 18 ani) a fost arestată de paramilitari unguri fiindcă strigase ceva “incorect politic” în gară…A fost eliberată câteva ore mai târziu prin intervenția domnului Szekely de la Locul Târgului (un moșier maghiar foarte cumsecade care avea relații bune cu vecinii români) dar trenul plecase și Viorica și-a regăsit familia la Timișoara doar câteva zile mai târziu.

Odată ajunse la destinații, după câteva săptămâni de solutii provizorii, cele două familii au intrat destul de repede într-o relativă normalitate. Primirea, organizarea, repartizarea și ajutorarea refugiaților precum și găsirea rapidă a unor locuri de muncă pentru aceștia s-au desfășurat acceptabil, autoritățile române de atunci descurcându- se destul de bine într-un context foarte dificil (după abdicarea regelui Carol al doilea se formase recent un guvern de orientare naționalistă, Subsecretar de Stat pentru problemele refugiaților fiind Corneliu Georgescu). Și așa au trecut 4 ani…cele două familii împărtășind, cu un accent în plus, suferința întregului popor român pe timp de război.

Dar familia Chindriș avea să cunoască și al doilea refugiu, în septembrie 1944, când contraofensiva germano – maghiară a ocupat Aradul, iar bunica cu cei 4 copii s-au refugiat pe Valea Jiului unde se afla bunicul cu unitatea militară, la Vulcan. Atunci fuga s-a desfășurat în condiții apolicaliptice, artileria bătea zis și noapte, căruțele cu răniți treceau prin fața casei (tinerii elevi ofițeri de Ineu și apoi cei de la Radna au dat atunci niște jertfe impresionante), copiii nu au putut fi urcați în tren decât pe geam, ciorchini de călători disperați atârnau pe treptele trenului, au fost surprinși și de un bombardament aerian, dar din fericire bombele au căzut mai departe…
În 1945 războiul s-a terminat, refugiul s-a terminat, cele două familii s-au întors la Sighet, pentru a o lua din nou de la zero, dar cu speranța unei vieți normale acasă. Ceea ce urma însă era… comunismul! Nu mai puțin de șapte membri ai familiei mele au cunoscut ororile temnițelor comuniste: Vișovan Aurel (tatăl meu), Chindriș Ioan (bunicul matern), preot Bărdaș Ioan (soțul mătușii Viorica), Pop Arvinte (fratele bunicii paterne) și fiul său Pop Ioan Arvinte, precum și Iusco Dumitru și Iusco Simion (frații bunicii materne).

Să dea Dumnezeu pace în lume și să-i apere pe cei aflați în suferință!

preot prof. Marius Vișovan

A treia zi a războiului din Ucraina nu a generat încă un număr mare de refugiați la Punctul de Trecere al Frontierei din Sighet, dar în această noapte și în zilele următoare se așteaptă ca afluxul să crească. Întreaga zi, în Vama Sighet au fost prezente autoritățile, foarte multe ONG-uri (Crucea Roșie, Suntem Vocea Lor, Serviciul de Ajutor Maltez etc.), voluntari care, contrar unor afirmații ale unei televiziuni naționale, au oferit mâncare, hrană caldă, apă etc, în cantități suficiente. Pur și simplu, oferta gratuită de hrană din partea sighetenilor a fost constantă și fără niciun fel de probleme.

În așteptarea refugiaților, cuminți, pe margine, stăteau și tineri din alte orașe care își ofereau ajutorul umanitar.

Am văzut cum fiecare refugiat care ajungea în zona noastră era întâmpinat de către voluntari, cunoscători de limba ucraineană pentru cei care stăpâneau doar aaceastă limbă și erau îndrumați prompt spre locurile de cazare din Sighet sau împrejurimi.

Ca în zilele precedente au trecut frontiera în special femei însoțite de copii dar, surprinzător, mult mai puține persoane  comparativ cu zilele precedente. Ce se întâmplă dincolo, nu știm! Sunt zvonuri – sperăm neadevărate – care asociază aceste întârzieri cu binecuoscuta… „tradiție”.

De azi au început să fie livrate și diverse produse pentru cetățenii din Ucraina, care au solicitat în primul rând alimente, dar, în curând, se vor livra și medicamente, precum și alte produse care au început să fie solicitate de către cei aflați în mijlocul războiului.

S-au primit, pe diverse canale, oferte de sprijin și de la românii din diaspora, din Irlanda, Italia, Germania etc.

Subliniem că există suficiente spații de cazare la dispoziția celor care le solicită, din toată țara sunt trimise alimente neperisabile și ajutoare care sunt depozitate la Sala Polivalentă din Sighet sau duse direct la Frontieră. Deocamdată, nu sunt probleme în acest sens.

Reluăm numerele de urgență puse la dispoziție de către Primăria Sighet, disponibile 24 de ore din 24: 0262-312964, 0748-197771.

Pentru cei care sunt interesați, vă informăm că în vama Sighet sunt primiți toți cetățenii din Ucraina, chiar dacă unii dintre ei nu posedă documente. Nimeni nu este refuzat, important este să ajungă pe teritoriul românesc, în Sighet. Cei care nu posedă documente – într-adevăr – urmează alte proceduri.

Mai jos sunt câteva fragmente video, poate nu foarte „profesionist” filmate, care „surprind ” totuși tensiunea care se simte în zona noastră adusă de refugiații speriați de drama Ucrainei. În inima noastră, ucrainenii și-au făcut un loc special.

Ion Mariș & Brîndușa Oanță

Salut, Sighet: Te-ai întors recent din Luxemburg, dintr-un schimb de experiență cu tineri din mai multe țări europene. Ne-ai împărtășit și de alte dăți despre proiectele tale. Este un proiect asemănător sau este primul de acest gen? Ce elemente de noutate a adus în cazul tău?
Darius Colopelnic: Este primul proiect Erasmus+ la care am participat, dar am mai fost în proiecte asemănătoare, începând din clasa a șasea. În cadrul proiectului Euroscola din 2013, respectiv 2016 am avut ocazia să vorbesc în Parlamentul European din Strasbourg. A fost o simulare a activității europarlamentarilor, ocazie cu care mi-am descoperit interesul pentru temele europene și dorința de a dezvolta o carieră în acest domeniu. Am fost membru al Școlii Ambasador al CNDV în anul în care prestigiosul colegiu a câștigat trofeul și mult râvnitul titlu. Mi-am dorit să ajung în Luxemburg încă de când am vorbit în Parlamentul European din Bruxelles, în 2019, proiect al cărui scop a fost implicarea tinerilor în viața politică, în principal participarea la votare. Ce a adus nou proiectul din Luxemburg a fost ritmul intens de lucru prin punerea în comun a cunoștințelor digitale și a informațiilor pe teme de actualitate, dar inedită a fost și prezentarea specificului cultural prin surprinderea valorilor tradiționale.

Salut, Sighet: Cum s-a realizat selecția pentru acest proiect?
Darius Colopelnic: Selecția a fost realizată de comunitatea GEYC, iar criteriile au fost diverse: vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, să fie prima participare într-un proiect Erasmus, precum și realizarea unei scrisori de intenție care să aibă relevanță pentru interesul proiectului. În final, patru elevi și studenți din România și Republica Moldova am fost selectați pentru proiectul #DigitonYE. Aceeași selecție s-a realizat în alte șapte țări, prin urmare la Luxemburg ne-am întâlnit 40 de tineri. Surpriza a fost să îl am ca formator pe unul din trainerii proiectului GenerationEU la care am participat în 2020 alături de 19 tineri români.

Salut, Sighet: Care au fost obiectivele proiectului?
Darius Colopelnic: Obiectivele proiectului #DigitonYE au fost însușirea de abilități digitale și educarea noastră în ceea ce privește Uniunea Europeană prin activități potrivite (spre exemplu, simularea activității Parlamentului European sau discuții unu la unu pe subiectul activismului și civismului).

Salut, Sighet: Care au fost beneficiile participării în acest proiect?
Darius Colopelnic: În primul rând, am fost recompensat cu Youth Pass-ul recunoscut internațional, o foarte bună adiție CV-ului meu. Am dobândit o sumedenie de cunoștințe legate de Uniunea Europeană, Procesul Decizional al Uniunii Europene, precum și administrația și rolul multor instituții europene precum Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană etc. În final, am vizitat o țară micuță și drăguță și am cunoscut 40 de oameni din 8 țări cu care am avut foarte multe de împărtășit.

Salut, Sighet: Care sunt planurile tale de viitor?
Darius Colopelnic: Deocamdată sunt student în anul terminal la Facultatea de Studii Europene, specializarea Relații Internaționale, secția în limba engleză, dar, după ce voi absolvi, voi aplica în diferite stagii ale instituțiilor europene, în scopul de a căpăta experiență și pentru a găsi locul de muncă potrivit aspirațiilor mele.

Salut, Sighet: Ai un mesaj către tinerii care sunt interesați de studiile europene și de proiectele internaționale?
Darius Colopelnic: Îi încurajez să participe la aceste proiecte, să aibă încredere în ei că vor fi selectați, să își dezvolte cultura generală și să își însușească cel puțin două limbi străine. Limba de comunicare între noi și cea în care s-au ținut cursurile a fost limba engleză, dar nu m-aș fi descurcat atât de bine în activitățile zilnice din regiune fără cunoștințele din limba franceză. Și, dacă timpul și resursele le permit, să călătorească. Cele mai multe experiențe le am din țările pe care le-am vizitat până la 21 de ani. Și atâta timp cât granițele rămân deschise, îmi doresc să cunosc cât mai multe locuri și culturi.

Salut, Sighet!

sursă foto: arhivă personală Darius Colopelnic

Educația juridică este una dintre cele mai importante discipline care ar trebui să fie introdusă în sistemul educațional românesc. Mulțumim conducerii liceului nostru pentru că a făcut posibilă întâlnirea noastră (de vineri, 25.02.2022) cu una dintre cele mai impunătoare personalități din domeniul juridic, Cristi Danileț.

Am absorbit fiecare cuvânt pe care l-a spus, cu atât de mult interes încât am uitat că există noțiunea de „timp”. Am fost captivați de felul în care reușea să transpună într-un limbaj simplu și pe înțelesul nostru, lucruri care sunt relatate în cărțile de specialitate. Prin carisma și transparența sa ne-a făcut să înțelegem cât de important este spiritul critic și să realizăm că viața noastră este o responsabilitate pentru noi. Am învățat că avem drepturi încă din perioada prenatală și că începând cu vârsta de 14 ani răspundem în fața legii pentru faptele pe care le comitem, indiferent că suntem cunoscători ai legii sau nu. Și eu îmi doresc să urmez facultatea de drept, iar întâlnirea cu un judecător chiar în cadrul liceului meu mi-a alimentat și mai mult această aspirație, făcându-mă să realizez cât de fascinantă este această meserie; este uluitor felul în care judecătorul trebuie să mențină echilibrul între umanitate și neutralitate, și cât de mult efort împletit cu pasiune necesită această profesie.

„Impresionant” este cuvântul care ar descrie cel mai bine această întâlnire, care a fost foarte marcantă atât pentru mine cât și pentru colegii mei. M-a întristat momentul în care clopoțelul a sunat de pauză, pentru că voiam să capturez cât mai multe informații atât despre educația juridică cât și din experiența vastă a judecătorului. Au fost clipe în care ludicul s-a ținut de mână cu maturitatea, aducându-ne zâmbetele pe buze și antrenându-ne mereu în conversații și problematizări. Cea mai importantă concluzie, pe care fiecare cetățean trebuie să o cunoască și pe care judecătorul Cristi Danileț ne-a transmis-o de multe ori pe parcursul schimbului de replici, este că „legile sunt făcute pentru a ne proteja”.

„Am participat la o activitate organizată de domnul directorul Sechel Ovidiu unde a participat domnul judecător Cristi Danileț. Întâlnirea cu elevii de gimnaziu mi s-a părut una extrem de interesantă și benefică ,deoarece unii dintre noi nu au surse sigure sau pe cineva de încredere ca să întrebe de consecințele unor fapte săvârșite de ei. Dânsul a vorbit foarte deschis cu noi și ne-a adus la cunoștință mai multe informații legate de Codul Penal, Constituția României și Statutul Elevului. Ne-a dat și exemple de cazuri săvârșite de alți copii care au avut urmări grave. Am aflat că putem răspunde penal după vârsta de 14 ani ,părinții răspund de greșelile noastre și orice fapta nepotrivită poate fi sancționată. Din punctul meu de vedere astfel de întâlniri ar trebui sa aibă mai des loc în școlile din România deoarece sunt o grămadă de copii care poate  habar nu au de consecințele faptelor lor.” (Roatiș Roxana, a VIII-a A)

„Părerea mea este ca evenimentul ne-a învățat lucruri utile in viața, de care, probabil, mulți dintre noi, nu am știut: care sunt responsabilitățile noastre, de ce trebuie sa ne ferim, ce reguli sa respectam. Judecătorul, Cristi Danileț, a fost foarte prietenos cu noi, a vorbit pe întelesul tuturor, acest lucru făcându-l sa fie mult mai ascultat de copiii care au participat la activitate. Mie mi-a plăcut foarte mult și sper sa mai am ocazia sa îl ascult.” (Mara Simion, a VIII-a A)

„Ieri am participat la un eveniment cu judecătorul Cristi Danileț, care a avut loc în școala noastră. Consider că această întâlnire a fost benefică pentru mulți elevi deoarece am aflat multe informații importante, precum faptul că de la vârsta de 14 putem răspunde penal pentru acțiunile noastre. Judecătorul Danileț ne-a informat și despre Statutul Elevului și Constituția României, vorbind deschis cu noi și aducând exemple din viața reală pentru a înțelege mai bine cum decurg lucrurile.” (Natalia Ferenț, a VIII-a A)

„Am avut două întâlniri la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, organizate de directorul Ovidiu Sechel. Întâi m-am întâlnit cu liceenii, apoi cu cei de la gimnaziu. Discuția a fost mai mult decât interesantă, am adus exemple din cazurile soluționate în Tribunale, am expus regulile ce trebuie respectate, am discutat despre sancțiuni și pedepse, despre rolul important al copiilor în societate. Celor mai mari le-am spus că în 2024 ne așteptăm să demonstreze că le pasă de viitor și vor ieși să voteze pe toate cele 8 buletine de vot de atunci. Câțiva elevi m-au abordat în privat să se lămurească mai bine.”, scrie judecătorul Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.

Diana TRIFOI,
clasa a XII-a B
CNP „Regele Ferdinand”