Sighetul din centrul Europei în centrul atenției! (autor, Ion Mariș)

Sighetul a ajuns în centrul atenției, din păcate pe fondul războiului declanșat de Rusia în vecinătatea noastră, în Ucraina. Ieri, la punctul de trecere al frontierei din municipiul nostru a fost foarte multă agitație. Prima zi de război din Ucraina a generat un aflux important de cetățeni dinspre Ucraina. Au trecut – după unele cifre pe care le-am primit – aprox. 2000 de oameni. În miezul nopții trecute Ucraina a interzis plecarea cetățenilor săi, bărbați, cu vârsta până la 60 de ani. Din acel moment tranzitul frontierei a scăzut.

Azi, a doua zi de război din Ucraina, a fost una de neliniște la Sighet deși starea generală a fost mai puțin tensionată decât în ziua precedentă. Am trecut de două ori pe la vama noastră, am observat că nu era un tranzit foarte intens, era o acalmie nefirească. Pășeau pe pământul românesc – unii pentru prima oară – în primul rând femei (chiar foarte tinere) și mulți copii. M-am întâlnit cu reprezentanții autorităților, se puneau la punct planuri integrate de sprijin, se avansau modalități de ajutorare a celor care fugeau din calea războiului.
Lucru extraordinar, am văzut foarte mulți membri ai ONG-urilor importante din zonă, preoți, jurnaliști (români și străini), cetățeni care ofereau mâncare, apă, informații. Am discutat cu politicieni care aveau acum preocupări umanitare, civice, erau mai empatici. Am simțit o coeziune pe care n-am mai întâlnit-o de mult timp.
Azi, pe toți cei care au ajuns în Sighet, am observat că-i așteptau cunoștințe, rude, urcau în diverse mașini (multe cu numere din alte județe) și se îndepărtau rapid de punctul de trecere al frontierei. O doză de neliniște și teamă era insinuată în sufletele lor.
Am discutat cu preoți care mi-au spus că oferă cazare în diverse locații pe care le gestionează, că oferă sute de meniuri, am observat că primăria încerca să organizeze un flux coerent de informații. Toți cei prezenți își doreau să ajute, sincer, dezinteresat.
Foarte important, primăria are deja două numere de telefon – pentru urgențe – la care va răspunde non-stop cineva (0262-312964, 0748-197771). Orice nelămurire, oferte de ajutor, orice tip de sprijin, diverse informații le puteți semnala/ obține sunând la telefoanele anterior menționate.
Oricum, în orele și zilele următoare se așteaptă o creștere a numărului de refugiați.

Mai menționez un „detaliu” impresionant, am primit zeci de telefoane de la diverse persoane care întrebau cum pot ajuta, ce pot să facă pentru cei loviți de război. Zilele următoare – sunt sigur – acțiunile comune se vor fluidiza și organiza mult mai coerent, cred că va fi mai pregătită comunitatea pentru a sprijini nevoile celor care vor ajunge – împinși de spectrul războiului – în țara noastră.
Unica speranță – pentru a nu se extinde criza declanșată – este într-o încetare a ocupației țării vecine, o încetare a agresiunii.

Mai jos sunt câteva fragmente video din zona de frontieră (prima parte – filmată de d-ra Maria H., este din teritoriul ucrainean, unde șirul de mașini care așteaptă să treacă frontiera spre Sighet este impresionant).

 

Foto & video: Ion Mariș




CNDV-istele Daria Bococi și Miruna Grigor s-au calificat la etapa națională a concursului „Bătălia Cărților”

Miercuri, 23 februarie 2022, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”, a avut loc a VIII-a ediție a concursului „Bătălia cărților”. Am fost prezenți încă de la prima ediție, când eleva Daria Rapolti a obținut premiul I cu prezentarea cărții „Minunea” de R.J.Palacio iar anul următor a făcut parte din juriu. A urmat Daria Nicola Colopelnic cu „Numără stelele”, ambele făcând cinste liceului nostru la etapa națională.

Anul acesta au participat trei eleve de la CNDV, dintre care Grigor Miruna a obținut premiul I și calificarea la națională la nivel gimnazial, Bococi Daria – premiul I la liceu și de asemenea calificarea la națională iar Bledea Alina din clasa a X-a a obținut premiul al doilea. Fetele au citit și au făcut fișe de lectură la cărțile propuse de organizatorii concursului.

„Nu o să înțelegi niciodată viața fără să citești”. Mă întorc mereu la acest citat atunci când îmi dau seama iar și iar că nu aș fi cine sunt azi fără cărți. Am citit multe cărți, atât de multe, încât fac parte din mine, din personalitatea mea, si uneori mă întreb cât din mine sunt eu și cât cărțile pe care le am citit. Impactul unei cărți e ca bobul de mazăre sub cele 100 de saltele ale prințesei, nu se vede, dar se simte. Se simte în modul cum mi s-au schimbat gândirea, notele, modul de a acționa, felul de a vorbi, totul… Faptul ca am câștigat concursul „Bătălia Cărților” e dovada că poți face din pasiunea ta viitorul tău, că dacă îți dorești și îți place ceva, dar mai ales dacă muncești, poți realiza orice. Și dacă nu ai auzit de destul de multe ori deja „Pune mâna pe o carte”, eu te invit la mai mult de atât, te invit sa-ți construiești ființa, cărămida cu cărămida, carte cu carte. (Daria Bococi)

Pentru Miruna, lectura este o pasiune. De câte ori intru în clasa a VII-a, mă uit curioasă pe banca ei ca să văd ce mai citește. Această fetiță cu ochi iscoditori are mereu o carte de a cărei acțiune e absorbită. Pentru concurs a ales să prezinte „Descântec pentru lună” de Scott O’Dell

Am ales să prezint cartea „Descântec pentru lună” de Scott O’Dell, deoarece am fost impresionată de această pagină tristă din istoria indienilor navajo. După ce am terminat de citit romanul, am căutat mai multe informații despre cultura și tradițiile acestei populații care locuiau în canioane din nord-estul Arizonei de azi. Acțiunea cărții este simplă, dar cu momente dramatice. O fată pe nume Dimineață Însorită într-o zi însorită de primăvară, își duce oile la păscut împreună cu prietena ei Pasărea-care-aleargă. Ele povestesc și privesc pomii fructiferi și câmpurile cultivate de tribul lor, indienii Navaho, până când îl aud pe Câine Negru lătrând. Atunci văd doi negustori de sclavi spanioli care le răpesc și le duc la zeci de kilometri depărtare de casă, unde sunt vândute ca sclave. Dar Dimineață Însorită se împrietenește cu o fată pe nume NEHANA care o ajută pe ea și pe Pasărea-care-aleargă să scape la lumina lunii pline. După un timp se întâlnesc cu Băiat Înalt care împreună cu un prieten le ajută să ajungă în siguranță acasă. Din aceasă carte, cel mai mult m-a impresionat ambiția celor din tribul Navaho de a supraviețui și de a se ajuta unii pe alții, de aceea recomand cu mare încredere această carte, pentru a afla mai multe despre alte civilizații și cum s-au schimbat acestea pe parcursul timpului. (Miruna Grigor)

Le doresc mult succes fetelor și să descopere cât mai multe lecturi de folos!

Prof. Raluca Lozbă




IMPORTANT: Apelul UNIUNII UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA (U.U.R.)

Consiliul UNIUNII UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA (U.U.R.), singura organizație parlamentară care îi reprezintă pe etnicii ucraineni în Consiliul Minorităților Naționale din România, în fața celorlalte autorități ale statului, precum și în cadrul Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, Consiliului Mondial de Coordonare a Ucrainenilor, întrunit astăzi, 24 februarie 2022, în urma dezbaterii ultimelor evoluții de la frontiera Ucrainei și din regiune, a decis următoarele:

– își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean și condamnă cu fermitate agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, după recunoașterea independenței regiunilor separatiste ucrainene Luhansk și Donețk, acte care sunt încălcări flagrante ale suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, a dreptului internațional și, inclusiv a securității și stabilitații regionale, europeane și euroatlantice;

– face apel la oprirea imediată a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei și încetarea oricăror operațiuni militare îndreptate asupra statului ucrainean, subliniind că disputele și conflictele trebuie rezolvate exclusiv pe calea dialogului;

– adresează un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieți omenești și solicită comunității internaționale democratice să facă tot ce îi stă în putință pentru a opri agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei;

– salută reafirmarea angajamentului ferm și constant al României, UE și NATO pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și disponibilitatea de a oferi asistență umanitară Ucrainei;

– își exprimă disponibilitatea de a sprijini autoritățile române și ucrainene, în cazul agravării situației în Ucraina, (eventualitatea unui aflux de refugiați din Ucraina), oferind ajutorul unor echipe puternice și dedicate, capabile să asigure suportul logistic și lingvistic necesar, punând la dispoziția autorităților românești, spațiile din sediile Uniunii Ucrainenilor din România.

– adresează un apel către reprezentanții Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, Vicariatului Greco-Catolic Ucrainean din România, Bisericii Penticostale, Bisericii Baptiste, Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și celorlalte culte religioase din România, să vină în sprijinul populației din Ucraina, atât în plan spiritual, prin rostire de rugăciuni pentru Ucraina și pentru pacea din această parte a lumii, în cadrul slujbelor religioase, cât și în cel material, cu tot ceea ce este nevoie în astfel de situații.

– aprobă deschiderea unui fond, denumit ,,Pentru pacea în Ucraina și solidaritate cu poporul ucrainean”, în vederea acordării de sprijin umanitar cetățenilor ucraineni din zonele afectate de conflict, la care pot contribui etnicii ucraineni din România, și nu numai.

Consiliul U.U.R.
24.02.2022

*  *  *

Рада СОЮЗУ УКРАЇНЦІВ РУМУНІЇ (СУР), єдиної парламентської організації, що представляє етнічних українців у Раді національних меншин Румунії, у відносинах з іншими органами державної влади, а також у Світовому конґресі українців, Європейському конгресі українців, Українській всесвітній координаційній раді, на засіданні, що відбулося 24 лютого 2022 року, в результаті обговорення останніх подій на кордонах України й у регіоні, вирішила наступне:

– висловлює свою солідарність з українським народом та рішуче засуджує збройну агресію Російської Федерації проти України після визнання незалежності українських сепаратистських регіонів Луганська та Донецька, що є грубим порушенням суверенітету та територіальної цілісності України, міжнародного права й регіональної, європейської та євроатлантичної безпеки й стабільності;

– закликає до негайного припинення російської військової агресії проти України та всіх військових операцій проти української держави, наголошуючи, що суперечки та конфлікти мають вирішуватися виключно шляхом діалогу;

– закликає до відповідальності, уникнення людських жертв та вимагає від міжнародного демократичного суспільства зробити все можливе, щоб зупинити збройну агресію Російської Федерації проти України;

– вітає підтвердження непохитної та постійної позиції Румунії, ЄС та НАТО щодо суверенітету й територіальній цілісності України та готовності надавати гуманітарну допомогу Україні;

– висловлює готовність підтримати румунську та українську влади в разі погіршення ситуації в Україні (у випадку напливу біженців з України), пропонуючи допомогу сильної та відданої команди, здатної надати необхідну логістичну та мовну підтримку, і надаючи до розпорядження румунської влади приміщення осередків Союзу українців Румунії;

– закликає представників Українського православного вікаріату Румунії, Українського греко-католицького вікаріату Румунії, П’ятидесятницької церкви, Баптистської церкви, Церкви адвентистів сьомого дня та інших релігійних конфесій Румунії прийти на допомогу українському народу як духовно, молитвами за Україну й мир у цій частині світу під час богослужінь, так і матеріально;

– схвалює відкриття фонду під назвою «За мир в Україні та солідарність з українським народом» для надання гуманітарної підтримки громадянам України в постраждалих від конфлікту зонах, до якого можуть залучитися етнічні українці Румунії й не тільки.

Рада СУР
24.02.2022




Războiul de lângă noi!

Grele vremuri trăim: din 1944 încoace, războiul nu a mai fost atât de aproape de noi…
În jurul orei 8 AM, aeroportul din Ivano-Frankivsk din Ucraina, aflat la distanța de 125 km față de Sighetu Marmației, a fost lovit de cel puțin o rachetă de croazieră  rusească, alte lovituri fiind raportate în regiunile vestice Vijnița, Volynia, dar și la Odessa:
Video, aici: https://twitter.com/i/status/1496734064593674240

Să ne păstrăm calmul, din câte se știe, în imediata apropiere a Maramureșului nu există obiective militare sau strategice care să atragă încoace „câinii războiului”, iar umbrelele NATO și UE ne vor oferi protecția necesară.

 

Teofil Ivanciuc




Culorile Păcii strălucesc la Sighet pentru… Ucraina!

UPDATE: Dată fiind situația actuală, evenimentul se anulează!

Asociația Culori pentru Pace (Colors for Peace/ Associazione I Colori Per La Pace) cu sprijinul locuitorilor Sighetului, organizează joi, 24 februarie 2022, ora 15:00, la punctul de trecere al frontierei din orașul nostru spre Solotvino – Ucraina, la Podul Istoric peste Tisa, un lanț uman format din câteva sute de tineri, din ambele țări, români și ucraineni, „lanț” ce va „lega” pentru 30 de minute Uniunea Europeană de țara vecină, amenințată de un război nedrept.

„Asociația Culori pentu Pace, prezentă în 136 de țări ale lumii, are în România una dintre cele mai importante filiale încă din anul 2015, la Sighetu Marmației.

În aceste momente Asociația își propune să creeze o punte de pace între Ucraina și Federația Rusă.

Prin mesajul simbolic al tinerilor din întreaga lume, care participă la proiectul nostru, dorim să transmitem un mesaj de speranță pentru rezolvarea acestei crize internaționale. O vom face și printr-un lanț uman pe podul (peste râul Tisa) dintre Sighetu Marmației și Solotvino/ Slatina, într-un gest de prietenie, care are ca scop solidaritatea dintre România și Ucraina, precum și solidaritatea dintre Uniunea Europeană și Ucraina pentru care astăzi Sighetu Marmației este un simbol important.

Sperăm că pentru o zi acest pod va fi un simbol al Păcii pentru întreaga umanitate. Misiunea noastră este să dărâmăm ziduri și să construim poduri. Avem deja podul de la Sighet și de aici dorim să îmbrățișăm cu afecțiune poporul ucrainean și, în același timp, să transmitem un mesaj de pace lumii întregi.” (Antonio GIANNELLI, președintele Asociația Culori pentu Pace)

 

Salut, Sighet!




 Un proiect vital pentru Sighet a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației!

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, va finanța proiectul „Reabilitare, modernizare și dotare secții chirurgicale în incinta Spitalului Municipal Sighetu Marmației, județul Maramureș”.

„Un proiect de circa 12 ani al spitalului nostru pentru care nu s-a găsit finanțare, azi prinde viață.
În urma cu circa 3 ani echipa spitalului a refăcut documentațiile tehnice și a întocmit cererea de finanțare pentru a fi depusă de Primăria Sighet la Compania Națională de Investiții.
Marți, 22 feburarie 2022 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a înștiințat oficial că a aprobat la finanțare proiectul „Reabilitare,moderinizare și dotare secții chirurgicale din incinta Spitalului Municipal Sighetu Marmației”.
În urma acestei investiții clădirea în care a funcționat Spitalul pentru copii cu dizabilități, va fi amenajata pentru a găzdui Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), Secția Chirurgie Generală, Compartimentul Ortopedie, Secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și un bloc operator cu 4 săli de operație.
Investiția în valoare de aproximativ 40 milioane lei cuprinde și dotarea acestor secții cu tot ce este necesar pentru desfășurarea activității.
Realizarea acestei investiții va duce la o îmbunătățire a calității serviciilor medicale în cadrul spitalului nostru.
Sperăm ca și proiectele viitoare să prindă contur.” (Comunicat Spitalul Municipal Sighet)

„Marți, 22 februarie 2022, printr-un comunicat al ministrului Cseke Attila, am fost înștiințați oficial că unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii ani, la nivelul municipiului Sighetu Marmației, a fost aprobat spre finanțare, urmând a aduce astfel o îmbunătățire extraordinară serviciilor medicale oferite în cadrul Spitalului Sighet.
În data de 25 ianuarie 2022 am avut o întâlnire de lucru cu oficialii Ministerului, pentru a verifica stadiul evaluării proiectului, iar astăzi – 22 februarie 2022 – a fost confirmată alocarea sumei de 40 milioane lei pentru reabilitarea complexului de clădiri de pe strada Avram Iancu, în care până în anul 2003 au fost cazați copii cu dizabilități. […]
Este un semn important de intrare în normalitate. […] Mai sunt multe de făcut, dar sunt convins că determinarea și perseverența, în pofida tuturor obstacolelor, dau roade nesperate.” (Vasile Moldovan – primar Sighetu Marmației)

 

Salut, Sighet!




A fost dezvelită și sfințită placa de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet!

Luni, 21 februarie 2022, la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” a avut loc o scurtă ceremonie care a marcat un moment trist din istoria de peste un secol (mai exact 103 ani) a acestei instituții de marcă din orașul nostru. La inițiativa Asociației „Firul Vieții” a fost dezvelită o placă din marmură pe care au fost inscripționate numele profesorilor și elevilor Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet, întemnițați de regimul comunist în perioada 1948 – 1964.

Amplasată la parterul CNDV, placa este un minim semn de respect, recunoaștere și cinstire a sacrificiului și dârzeniei pe care cei 44 de elevi și 3 profesori și l-au asumat, luptând împotriva unui sistem represiv, nedemocratic.
La ceremonie au participat prof. Crina Voinaghi (director CNDV), prof. Gabriela Ilieș (director adjunct CNDV), Ioan Ardeleanu – Pruncu (președintele Asociației „Firul Vieții”), preot prof. Marius Vișovan (președinte AFDP Maramureș), Liviu Tamaș (reprezentantul primarului Sighetului), consilieri locali (Adriana Curmei, Artur Fellner), rude și urmași ai foștilor deținuți politici, profesori, membri ai Asociației „Firul Vieții”, jurnaliști.

Un participant de onoare a fost dl. Petru Codrea (în fotografie în partea dreaptă), sighetean, unul dintre puținii supraviețuitori din grupul luptătorilor anticomuniști comemorat, seniorul care – frumoasă și premeditată coincidență – a împlinit 91 de ani în ziua de 21 februarie 2022. La Mulți Ani, domnule Petru Codrea!!

După cele câteva alocuțiuni rostite pe parcursul sobrei ceremonii, la final, a avut loc și sfințirea plăcii.

A fost menționat și aportul d-lui Alex Tivadar, executantul și sponsorul plăcii.

Mai jos puteți urmări un scurt material video de la eveniment:

Salut, Sighet!

Video: Artur Fellner
Foto: Ion Mariș




JCulture – Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona transfrontalieră

Finanțat prin programul european ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020, HUSKROUA/ 1901/ 3.1/0031, proiectul JCulture – Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona transfrontalieră, se îndreaptă spre a doua jumătate a perioadei de implementare.
Joi 17 februarie și vineri 18 februarie 2022, a avut loc la Sighet o activitate de grup a celor doi parteneri din cadrul proiectului: Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației și Departamentul de Investiții, Proiecte, Relații Internaționale, Turism și Promovare a Consiliului Local Ivano-Frankivsk din Ucraina.
Echipa de proiect din Ivano Frankivsk a venit însoțită de 15 membri ai comunității locale alături de membrii comitetului de supraveghere a implementării proiectului. Oaspeții veniți din diverse sfere de activitate tangente cu moștenirea culturală iudaică, fac parte implicit din echipa extinsă a proiectului. Din partea Sighetului o formulă asemănătoare a fost propusă pentru a putea pregăti următoarele etape ale proiectului.
Întâlnirile de lucru ce s-au desfășurat pe parcursul a două zile au avut în vedere stagiul proiectului, bilanțul etapelor de implementare, provocările și direcțiile viitoarelor activități precum și metodele folosite pentru atingerea obiectivelor.
Obiectivul general al proiectului care se desfăşoară pe o perioadă de 12 de luni, îl reprezintă creșterea competitivității în zona de frontieră a Uniunii Europene cu referire specifică la Ivano-Frankivsk și Sighetu Marmației pe principiile cooperării și bunei vecinătăți. Prin identificarea capitalizării comune a turismului, păstrarea și promovarea moștenirii culturale evreiești ca parte importantă din istoria locală, proiectul include în termeni specifici obiectivul tematic al programului de finanțare și anume cercetarea și promovarea patrimoniului cultural local.
În cadrul proiectului două noi produse cultural-turistice – Casa Memorială Elie Wiesel și Sinagoga din Ivano-Frankivsk vor fi renovate, vor fi concepute tururi evreiești ale celor două orașe, marcate prin panouri stradale și susținute de o aplicație online. Promovarea acestei culturi comune, va fi completată de schimburi culturale, tururi locale și două festivaluri ale culturii iudaice.
Amintim totodată că proiectul are o valoare totală de 287,745.20 Euro, din care contribuția europeană este de 258,970 Euro, iar Muzeul Maramureșan beneficiază în calitate de partener de 133,401 Euro.

 

Muzeul Maramureșan Sighet




Caritas – realizări și planuri noi

2021 a fost un an plin de provocări, dar și de rezultate pentru Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare.

Asigurarea continuității serviciilor sociale și diversificarea paletei de servicii au fost cele mai importante obiective ale Organizației Caritas în anul 2021. Prin intermediul celor 21 de servicii sociale acreditate, ONG-ul activ pe raza județelor Satu Mare și Maramureș, a oferit servicii de asistență socială pentru 1.896 de persoane aflate în nevoie.

În al doilea an de pandemie, Caritas și-a menținut serviciile și a reușit chiar să se dezvolte: a lansat servicii noi, a înființat un nou tip de serviciu social, a dotat patru dintre centrele sale cu echipamente digitale moderne.

Paleta de servicii furnizate de Centrul de Îngrijire la Domiciliu „Sfânta Hildegarda” din Satu Mare s-a îmbogățit cu trei servicii mobile noi începând cu luna noiembrie, și anume: efectuare EKG la domiciliu, consult medical la domiciliu și masaj de relaxare.

„Casa Perla” din Homorodu de Jos a fost transformată în centru rezidențial, mai exact în centru pentru viață independentă pentru persoane adulte cu dizabilități. Modificarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale din anul 2019 a făcut necesară regândirea formei de funcționare a centrului. La momentul actual, unitatea poate găzdui 8 persoane. Organizația Caritas a luat în considerare creșterea capacității centrului pentru a putea primi până la 20 de beneficiari, în urma unui sondaj de opinie ieșind la iveală că există o reală nevoie în acest sens.

În cadrul unui proiect, organizația a reușit să doteze centrele sale de zi în care oferă programe pentru școlari din Baia Mare, Satu Mare, Ardud și Turulung cu câte 3 laptopuri și 4 tablete, sprijinind și în acest mod participarea beneficiarilor la cursurile online. Împreună cu specialiști din domeniul serviciilor destinate copiilor de la alte organizații Caritas, la inițiativa Confederației Caritas România, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare s-a implicat activ în elaborarea unei Politici de salvgardare în mediul online în vederea protejării beneficiarilor minori de riscurile care le pândesc în lumea virtuală.
Implementarea proiectelor aflate în derulare a decurs conform planurilor, cele mai importante fiind: proiectul POCU „Împreună pentru vârstnicii noștri!” implementat la Baia Mare de Organizația Caritas în calitate de aplicant principal; proiectul POCU „Implicat și activ la vârsta înțelepciunii” realizat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare; proiectul Erasmus+ „Terapie asistată de roboți educativi pentru copii cu dizabilități” derulat în parteneriat cu Fundația Csodavár din Budapesta și Fundația Talentum Cassoviensis din Kosice; și nu în ultimul rând, programul „CoFa” („Copil și Familie”) finanțat de Neumayer Stiftung, program care a fost inclus ca exemplu de bune practici într-un ghid publicat în 2021.

În ceea ce privește planurile pentru anul 2022, asigurarea continuității serviciilor sociale oferite rămâne o prioritate pentru organizație. Din cauza creșterii prețurilor la energie și gaze, Caritas va începe reabilitarea termică a clădirilor centrelor sociale, fiind în căutare de surse de finanțare, fie prin proiecte, fie prin sponsorizări.

În acest an organizația dorește să dezvolte noi parteneriate atât cu actori relevanți din sectorul public, cât și din cel privat pentru susținerea serviciilor sociale existente. De asemenea, dorește să asigure o transparență mai mare oferind posibilitatea membrilor comunității să se implice în programele sociale ale organizației.

Palincaș Erika
Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare




Ieșirea Sighetului din criză? Câteva concluzii… (autor, Teofil Ivanciuc)

În urma discuției în direct de ieri, de pe Facebook, dintre domnul Ion Mariș și subsemnatul („Sighet – există soluții pentru actuala criză?”), am reținut câteva concluzii pe care le redau succint.

– Orașul este administrat foarte prost, nefiind în stare nici măcar să-și cheltuie banii alocați (au rămas 13 milioane lei necheltuiți de anul trecut, în schimb s-a cerut mărirea taxelor locale!).

– Sighetul are cele mai proaste drumuri dintre municipiile Transilvaniei (mai mult de jumătate din străzi sunt neasfaltate), dar nimeni nu caută și nu aduce soluții, astfel ca măcar lungile artere periferice (Iapa-Grui până la capăt, la fel și Valea Ungurească, Câmpu Negru, Valea Cufundoasă, Șugău, Mocăniței, Valea Mare, Lazu Șesului ș.a.) să aibă minimalul strat de asfalt; ce să mai zicem de craterele din asfalt ori de trotuarele impracticabile (îi rog pe aleși să parcurgă, pe jos!, strada A. Mureșanu); în schimb, aducem autobuze electrice…

– Lipsa de transparență e totală, nu știm nici ce bani publici se cheltuie, nici cum anume.

– Clădirile emblematice ale urbei se prăbușesc pe trecători, inclusiv cele proprietate a municipiului: Sala „Viorel Costin”, Casa „Ioan Mihalyi de Apșa”, Cinematograful „Mara” ș.a.

– Avem cel mai scump serviciu de salubritate din România (nicăieri nu mai costă 19 lei/pers.!), dar aproape toți aleșii locali au ținut partea Herodot SRL atunci când s-ar fi putut rezilia contractul și aduce un alt operator de salubritate.

– Aparatul public este supraîncărcat: șoferi la Primărie (deși toți edilii și angajații au permis de conducere), o armată de oameni la Urbana (dar asfaltările, pietruirile, întreținerea spațiilor verzi etc., sunt făcute de alte firme), Casă de Cultură municipală („ascunsă” în cadrul Centrului Cultural) – care nu-și poate justifica deloc activitatea, 7 restauratori la Muzeul Maramureșului (însă vedem lucrări de restaurare externalizate) ș.a. Nu mai vorbește nimeni nimic despre noile organigrame promise, obligatorii, pentru a debloca și „desprăfui” aceste instituții.

– Sighetul, cu un buget de 223 mil. lei, cheltuie 5,3 mil. pe Muzeu și Centru Cultural, în timp ce Baia Mare, cu un buget de 730 mil., cheltuie pe cultură 5,5 mil. lei. Da, ei nu au nici un fel de Centru Cultural, dar în schimb fac cultură!

– Festivalurile de Datini de Iarnă și de Poezie au ajuns o bătaie de joc, o simplă justificare a activității unora, fără anvergură, cheltuind doar bani publici fără a aduce nici notorietate, nici turiști.

– În ultimii 30 de ani, am identificat doar 5 (cinci) realizări majore sighetene:
A. învățământ – aducerea Extensiei UBB (datorită lui N. Hodor și cu susținerea lui A. Marga);
B. cultură/ notorietate – deschiderea Memorialului Victimelor Comunismului (datorat lui A. Blandiana și R. Rusan; dacă clădirea ar fi fost administrată de către muzeul din Sighet, azi probabil era o ruină în care ar fi plouat prin acoperiș și ni s-ar fi prezentat 3 plăci cu nume); acesta aduce 160 mii de turiști pe an, cu care nu știm ce să facem (doar 60 mii dintre ei mai ajung la Muzeul Maramureșului și sub 10% rămân să doarmă în oraș).
C. infrastructură: deschiderea Podului Istoric, așa prăpădit cum e el (datorat lui E. Godja, I. Bledea și Gh. M. Bârlea), care ne deschide spre nord, aduce certe beneficii economice etc.
D. calitatea vieții: aducțiunea gazului metan (datorată lui E. și P. Godja, I. Bledea și Gh. M. Bârlea); și acum, după 15 ani, suntem singura localitate din Maramureșul istoric racordată.
E. dezvoltare economică: societățile Plimob (înființată de V. Godja) și Aviva (N. Boaz), care oferă aprox. 3300 locuri de muncă.

Aleșii actuali au demonstrat ce pot.

Pentru a scoate Sighetul din criză, trebuie implicați oameni noi și exercitată continuu presiune pe aleși de către mediul de afaceri, societatea civilă și, mai ales, de către voi, cetățenii.

Indignați-vă!… Mergeți la ședințele de consiliu, opriți-i pe stradă, interpelați-i pe social media, scrieți-le, sunați-i și spuneți-le, cereți-le, presați-i să facă treabă, să cheltuie transparent și eficient bugetul, să muncească pentru comunitate!

Doar prin implicarea voastră se poate schimba ceva!

Înregistratea evenimentului de pe Facebook o puteți urmări aici.

Teofil Ivanciuc

Foto: Ion Mariș




Sighetul se pregătește pentru… Festivalul Primăverii – Festivalul Mărțișorului (ediția I)!

Invitație la Festival, un Festival al Primăverii, al dăruirii, implicării și al unirii!

Sunt așteptați meșterii populari, artizanii florari, ONG-urile, în perioada 27 februarie- 2 martie 2022 pe Platoul din Parcul Central Sighetu Marmatiei la prima ediţie a Festivalului Mărţişorului iar în perioada 06.03.2022-09.03.2022 pentru a oferi o bucurie tuturor femeilor!

La manifestarea din acest an, având genericul „Să daruim Primavara cu 1 Marțișor„,  participanții vor aduce mărţişoarele, executate în spirit tradiţional, o speranță la frumos și alb în aceste vremuri negre,  prin intermediul unui festival ce dorește să aducă un zâmbet și o bucurie „măruntă” oamenilor.

Organizatorii manifestării speră ca sighetenii să aprecieze – printr-o participare numeroasă – efortul celor implicați, care încă se mai îndeletnicesc cu păstrarea și perpetuarea acestui frumos obicei – meșteșug sezonier.

Va așteptăm!

Organizatorii




De Dragobete, Rotaract Servește!

Clubul Rotaract Sighet vă invită la o nouă ediție a proiectului „De Dragobete, Rotaract Servește!”.

Celebrăm dragostea cu ocaziua unei sărbători pur românești, Dragobetele, la Hotel-restaurant Grădina Morii, sâmbătă, 26 februarie 2022. Evenimentul începe la ora 18.00 și vă garantăm voia bună, pentru că alături de noi vor fi Anca Maria Corneștean și DJ Pantera care vor întreține atmosfera.

Paharul cu vin, însoțit de meniul asortat à la HGM, ne este oferit de prietenii noștri de la Top Market, fotografiile frumoase cu care v-ați obișnuit deja sunt lăsate în seama lui Axucc Photographer, iar de servit… de servit se ocupă membrii Cluburilor Rotaract și Interact Sighet.

Și cum nu există eveniment marca Rotaract fără o cauză, anul acesta vom redirecționa suma de bani strânsă din „bacșiș” (tips) Casei de Tip Familial Tompa din Sighetu Marmației. Ne străduim să strângem suma necesară de bani pentru a renova camera de zi.

Vă recomandăm să contactați recepția hotelului la nr. de telefon +40 372 721 210 pentru a vă rezerva locul. La fapte bune, toată lumea se înghesuie!

Vă mulțumim că sunteți mereu alături de noi și ne sprijiniți în toate proiectele, prin orice modalitate!

Cu prietenie,
Clubul Rotaract Sighet




Maramureș Show. Sighet – există soluții pentru actuala criză? FB Live cu I. Mariș și T. Ivanciuc

Dragi sigheteni de pretutindeni, joi, 17 februarie 2022, de la orele 17:00, prin intermediul Facebook Live, puteți urmări prima ediție a emisiunii-dezbatere: Maramureș Show. Sighet – există soluții pentru actuala criză? FB Live cu I. Mariș și T. Ivanciuc.

Cei doi cunoscuți publiciști sigheteni, Ion Mariș și Teofil Ivanciuc, vor vorbi despre problemele arzătoare ale Sighetului: bani, oameni, drumuri, apă, salubrizare, clădiri ruinate, școli, instituții de cultură bugetofage etc.

Evenimentul este public, poate fi urmărit de oricine, cu sau fără cont de Facebook, AICI.

Salut, Sighet!

Foto: Peter Lengyel