Alături de pictura bisericească, cântarea liturgică este poate cea mai perceptibilă formă de act cultural, cultural și de comuniune, care ne amintește – o dată mai mult – că „sufletul culturii este cultura sufletului”, adus ofrandă lui Dumnezeu prin cultul divin.

Ca și icoana, muzica sacră izvorăște dintr-o nevoie de frumusețe, o frumusețe interioară care definește, coordonează și susține trăirea și vibrația noastră sacră, un fel de filocalie (o necesară și inepuizabilă iubire de frumusețe interioară). Icoanele si cântările liturgice ne introduc într-o lume transfigurată și ne ajută să ne regăsim în intimitatea sufletului și în adâncul ființei noastre.

Istoria cântării liturgice ortodoxe sau a muzicii psaltice ne conduce în tradiția muzicii sinagogale pre-creștine, din care s-a format cântarea bisericească creștină. Acest prototip al muzicii cultice creștine s-a grefat pe tradiția muzicală populară (folclorică) a popoarelor creștine și a cunoscut în decursul veacurilor diverse influențe arabe, din cultura popoarelor cu care creștinii primelor veacuri au intrat în contact, îndeosebi cele din nordul Africii (Egiptul) și din Orientul Mijlociu. Un astfel de studiu, pe care nu mi-l propun în acest text, ar avea meritul de a încuraja modestia oricărui căutător al izvoarelor muzicii bisericești.

Așadar, în Maramureșul meu natal, copil fiind, la marile sărbători, mai ales de Crăciun, mergeam cu mama la biserică, dar ne schimbam hainele de orășeni cu portul tradițional, cusut (după vârste) de neamurile noastre. Bărbații, femeile, tinere și mai în vârstă, cântau la strană în timpul slujbei sau cântau pricesne, după sfânta liturghie sau la procesiunile ce aveau loc la sărbătorile Sfintei Maria. De Crăciun, colindele copiilor se auzeau până noaptea târziu… Toate aceste cântări, înscriindu-se într-o tradiție orală și cântate cu voci puternice, naturale, țâșneau parcă din inimă.

De altfel, în toate activitățile vieții cotidiene, oamenii aveau un „stil” propriu, caracteristic: exista o înțelegere comună a sensului lucrurilor, un consens în ceea ce privește regulile de cântare, de comportament, fie ele de ordin estetic sau simbolic. La întrebările noastre, ni se răspundea invariabil „toate vin din vechime…”: portul, cântarea… ceea ce însemna că aveau deja o încărcătură tradițională sacră și imuabilă.

Așadar tradiția oferă autenticitatea transmiterii corecte ale acestor cântări, o transmitere orală și fidelă surselor, fidelă originii, fidelă unui context cultural, fidelă unui ansamblu de valori și de credințe. Tradiția este înțeleasă ca find o moștenire prețioasă și autentică pe care generații după generații o îmbogățesc, trecându-o prin spirit, prin simțire și trăire. Pentru noi care suntem în străinătate, retrăim intens aceste amintiri în comuniune cu cei din țară.

Uneori însă, aceste contribuții, adaosuri sau „reînoiri” de-a lungul timpului, pot fi mai mult decât discutabile și, un exemplu în acest sens îl constituie soartea folclorului sau folclorizarea organizată a tradițiilor sacre, printr-un ateism militant, îndeosebi în țările dominate de fosta Uniune Sovietică! În ciuda acestor acțiuni de profanare și distrugere a tradițiilor sacre, arta sacră (îndeosebi pictura și muzica bisericească) s-a menținut și chiar a reînviat, prin transmiterea și cultivarea ei pe cale orală în cadrul liturgic al bisericilor și mănăstirilor. Acest cadru este unul foarte exigent și el implică „un ansamblu de norme, de canoane, de călăuze și de învățături ce garantează o continuitate și o unitate doctrinară a acestor valori, mai presus de… frontiere”.

Th. ADORNO, vorbind de muzică în general, insistă în mod deosebit pe cunoașterea raportului dintre auditor si muzica ea-însăși. Definind profilul „expertului”, el precizează că acesta ar fi acel auditor total conștient de ceea ce ascultă, dar căruia nu-i scapă nimic… Un alt profil, cel de „bun auditor”, ar fi acela care nu judecă după categorii muzicale de prestigiu dar nici nu se lasă dus în voia soartei de criterii arbitrare. Acesta ascultă muzica așa cum vorbește limba maternă. Despre el se spune că are „simț muzical”. Tipologia făcută de Th. ADORNO continuă cu profilul „consumatorului de cultură”, apoi cu cel al „auditorului emoțional”, care se pierde în somnolență și vise… Nu lipsește nici „auditorul disprețuitor”, non-conformist, elitist și veleitar… Dar cel mai răspîndit profil (cantitativ vorbind) ar fi al aceluia care ascultă muzica ca pe un divertisment; pentru el muzica nu are o semnificație, ea se reduce la a fi sursă de stimulări, „o stare de dependență”. În sfârșit, lista se încheie cu un profil și mai dramatic al celui indiferent la muzică, insensibil și pornit impotriva ei… Th. ADORNO ignoră însă câteva alte categorii, de exemplu categoria celor care caută diversitatea muzicală, sau categoria celor ce ascultă muzica contemplativ sau cu entuziasm…

Revenind însă la Lausanne, la ceea ce înseamnă un loc, un timp, o comunitate, o identitate, cultul bisericii ortodoxe românești de aici reprezintă pentru mine expresia cea mai completă a vieții spirituale, atât ca trăire în interior, cât și ca comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. Regăsesc aici, în acest loc, la slujba vecerniei, a utreniei, dar mai ales la sfânta liturghie, cântarea la strană, cântarea comunitară – o cântare cu totul aparte care depășeste gustul individual, „privat” sau excelența unei voci; este vorba de o cântare de slăvire în duh a lui Dumnezeu și în același timp o rugăciune de cerere, de mulțumire și de laudă pe care o aducem ca jertfă lui Dumnezeu împreună cu ceilalți creștini din biserică.

Este important de subliniat că această cântare continuă să se transmită generaților succesive nu prin lecții teoretice, ci prin însăși sfânta liturghie, care este inima întregului cult divin bisericesc. Ea se transmite astfel în mod natural și cu protecția și iluminarea Duhului Sfânt, altfel decât prin manuale…

Acest mod liturgic și duhovnicesc de a recepționa și de a transmite cântarea bisericească, respectă libertatea sufletului, a rugăciunii, și asigură o dublă fidelitate în actul de recepție și de transmitere, atât și în privința formei (tradiția orală), cât și în cea a conținutului (învățătura de credință), fără a fi statică sau repetitivă.

N. LOSSKY spune că la Mănăstirea Simonos-Petras, din Sf. Munte Athos, călugării cântă tare, cântă cu forță… dar această forță nu este afirmativă ci semnifică doar frica și îndrăzneala apropierii noastre de Dumnezeu.

Așa cum DOSTOIEVSKI spune că „frumusețea va salva lumea” și noi putem afirma că frumusețea muzicii liturgice va salva sufletele noastre!

Gafia GALAY – COMAN
(Lausanne, Elveția)

NR: În imaginea reprezentativă – Iconostasul Bisericii Ortodoxe Române din Lausanne.

Da, este pandemie și, probabil, festivalul nici nu trebuia ținut. Dar dacă tot l-au făcut, și încă în Muzeul Satului (de ce să fie tot orașul în sărbătoare, când poate să fie doar muzeul? Nu putea fi ținut și în centru și la muzeu?), atunci trebuia dispersată mulțimea, limitat numărul spectatorilor și impusă purtarea măștilor. Așa, pare că s-a dorit cu totul altceva…
Când analizezi reușita ori eșecul unei acțiuni, depinde la ce anume te raportezi: la nimic, ori la precedentele ediții (cele mai ample strângând până la 2.000 de participanți și 15.000 de spectatori)? Sau la alte festivaluri mari din țară (precum Suceava ori Bacău)? Poate la festivalul de Măști de la Pernik (Bulgaria), care a început deodată cu Sighetul, ca azi să fie în UNESCO și declarat „capitală europeană a festivalurilor de Crăciun”, să strângă și câte 6.000 de participanți veniți de pe 3 continente, să se întindă pe 3 zile, cu 3 parade a câte 5 ore și să aibă și 100.000 spectatori, în frunte cu întregul corp diplomatic acreditat la Sofia? Sau, la parada folclorică de la festivalul Oktoberfest din München (Germania), cea mai mare din lume, alcătuită din până la 10.000 de purtători de costume tradiționale, calești, căruțe și bărci trase de boi și cai, care străbate întreg centrul metropolei, blocându-l pe distanța de 7 km?
Batem prea departe?

Atunci rămânem în Muzeul Satului din Sighet, locația aleasă anul acesta, după ce jumătate de secol festivalul s-a ținut în centrul orașului. Muzeul o fi bun pentru ceva minuscul, de pandemie, dar nicidecum pentru un festival de calibru, ca în vremurile altor conducători…
Locul este segmentat, îngust, noroios, spectatorii nu au unde să stea și dansatorii unde să tropotească, despre cai, căruțe sau care alegorice nici nu se pune vorba, nu există locuri de parcare (s-a parcat, într-un haos total, până la 2 km distanță), restaurante, baruri, magazine, locația are un singur grup social…
Își închipuie cineva că acel spațiu poate găzdui 5-10.000 oameni?! Să fim serioși! Nu transformăm Centrul într-o toaletă publică? Atunci transformăm muzeul!
Abia de au fost 1-2.000 oameni (inclusiv câteva mici VIP-uri autohtone și destui turiști români), că totul s-a blocat. Iar la ora de vârf, autobuzele Maranord au parcurs traseul într-o oră…
Când știi că au existat bani și că sezonul acesta în Țara Maramureșului sunt active peste 25 de trupe de Viflaim (!), respectiv peste 50 de grupuri de colindători tradiționali, din care doar 3, respectiv 9 au ajuns la Festival, când călăreții care făceau animație an de an nici nu au fost chemați, ce să mai zici…
D-apoi când vezi că performerii au fost puși să cânte/danseze, unii după alții, în fața primarului și șefilor instituțiilor culturale (după modelul „odă iubitului conducător”), nu exclusiv în fața mulțimii…
Ar fi trebuit luat exemplu de la Baia Mare, unde, la evenimentul similar din Muzeul Satului de la ei, oficialitățile județene au fost cele care au trecut de la un grup la altul, nu invers…
Pe viitor, va trebui ținut cont de maximizarea avantajelor comunității, de interesul public general și de perspectivă, nicidecum de interesele organizatorilor, iar deciziile referitoare la finanțare, locație, modul de desfășurare, să nu mai fie luate în funcție de cum suflă vântul, nici cu gândul la eventualul blocaj rutier, vreme de o zi, al ponositului centru al urbei (cu alte ocazii, ori în alte orașe și țări, cum de se poate?!).
Altfel, data viitoare, ne vom trezi că festivalul va eșua în așa-zisa sală de spectacole a Centrului Cultural, înainte de a fi desființat…

La final, recunoștință tuturor actanților, au făcut eforturi mari să se pregătească, costumeze, deplaseze și să-și prezinte munca, fără a fi fost absolut deloc recompensați pe măsura muncii depuse!
La mulți ani tuturor!

Teofil Ivanciuc

Foto: Teofil Ivanciuc

Într-o lume suficient de secătuită de evenimente generoase, care dau sens valorii, care pun lumină în suflete, este remarcabilă luciditatea unor semeni pentru aprecierea muncii aproapelui. Spun asta pe propria răspundere, deoarece constat că nu prea stăm bine cu recunoștința față de cei care au vocația zidirii. Iar fără zidire, lumea nu urcă, nu are răsfrângeri din inteligența omului. Demni de toată aprecierea sunt cei care lasă urme adânci, săpate cu propria lor viață în lumea în care trăiesc. Cred că fapta este nobilă atunci când truda ta nu îți mai aparține. Ea a devenit dar pentru cei mulți. Fapta rămâne bornă în timp, iar autorul ei model pentru cei ce vin. Aceste gânduri, și multe altele, m-au cutreierat joi, 23 decembrie, participând la o ceremonie în care s-a făcut o nobilă apreciere, pentru nobila datorie împlinită a unor oameni deosebiți, din prezentul în care viețuim.

Adică în termeni de redută oficială, în Holul Mare al Consiliului Județean, a avut loc Decernarea Titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș. Fiind în Ajunul Sfântului Crăciun, Ansamblul Național Transilvania a prefațat ceremonia cu un concert de colinde. O ceremonie simplă și solemnă. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a acordat titlurile domnilor dr. Teodor Ardelean, fondatorul și managerul Bibliotecii județene Petre Dulfu, din Baia Mare, prof. Săluc Horvat, fondatorul revistei de cultură „Nord Literar,” economistului Vasile Godja, directorul Plimob S.A. Sighetul Marmației, și scriitorului Echim Vancea, fost director al Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetul Marmației. S-au mai acordat trei titluri de Cetățean de Onoare post-mortem inginerilor Nicolae Dicu, Ioan Dulf și Cornel Grama, repere ale mineritului maramureșean și național.
Domniile lor fac parte din repertoriul biografiei mele, prieteni și minunați interpreți ai înțelepciunii maramureșene. Și mai au un numitor comun: au vocația de fondatori! Tocmai ce spuneam la începutul acestui text, sunt autori de fapte nobile, care au lăsat fâșii luminoase, preschimbate în durată. O biruință vrednică în prezent, care este sortită istoriei. Nobil Cuvântul, nobil, l-a lansat la ceremonie Teodor Ardelean, și nu m-am sfiit să-i dau dreptate. Și să-i dau drumul în lume. Că i se potrivește. Numai cine nu cunoaște energia pe care o degajă această Catedrală a Cărții, cu sediul în Baia Mare, poate avea îndoieli. Eu, care mă legitimez cu iubirea de carte, depun mărturie că Teodor Ardelean se oglindește și în spiritul de Dreptate și Frăție întru înalta cinstire a Cuvântului printr-o măreață construcție, fără ziduri, cu menirea de a bucura viitorul. Și mai spunea laureatul zăpezii că cea mai importantă funcție a oricărui om este apropierea de valori, iar „acest titlu poate fi asemănat cu acordarea unui titlu de nobil de Maramureș.”
Nobil al propriilor fapte este și economistul Vasile Godja, directorul Plimob S.A. din Sighetul Marmației, unitate etalon în industria mobilei românești, cu recunoaștere europeană. Numai o minte isteață a putut să intuiască, în 1990, care va fi sensul lumii de afaceri. A calculat cu inteligență echilibrul dintre jertfă și risc. Și a câștigat luând în seamă importanți parteneri de afaceri, cum este IKEA. Este un sprijinitor al comunității locale pe multe planuri. Este un lider, un om bun, corect și generos. Ne știm de la începutul devenirii noastre sighetene. Profesorul Săluc Horvat a contribuit în mod esențial la nașterea vieții universitare băimărene. Dar a avut și ideea de a împlini un vis și o zbatere a intelectualilor maramureșeni, pentru a avea o revistă de cultură. Când visul criticului și istoricului literar Săluc Horvat a devenit realitate, în urmă cu două decenii, revista literară a Maramureșului a început călătoria prin țară și străinătate, ajungând până în America. O nobilă trăire fondatoare pentru profesorul Horvat!
Cu scriitorul Echim Vancea începe o nouă lume lirică în Marmația. Care a fost dăruită țării. A știut că un lucru început și care nu este consolidat este sortit ruinei. De aceea a pus câteva cărămizi la temeinicia Ansamblului Mara și mult mai multe la gloria Festivalului Internațional de Poezie. Ca director al Bibliotecii Municipale sighetene a avut și fericita inspirație de a boteza Instituția Cărții cu numele mentorului nostru, criticul literar Laurențiu Ulici, cu rădăcini paterne în Nord. Dar opera lirică a lui Echim Vancea va rămâne într-o istorie adevărată a poeziei române, cum îi prevestea un editor. Cum ziceam, cei patru au o trăsătură comună: au vocație de fondatori! Am asistat la o nobilă apreciere pentru o nobilă datorie.
Cei trei ingineri, fiind plecați prin poienile raiului, au fost reprezentați de membri ai familiei. Fiecare a lăsat zestre de necontestat Maramureșului și țării, tocmai sigiliul nobilei datorii împlinite. Da, cum spunea un laureat al zăpezii: Maramureșul, înainte de toate și întâi în toate!

Gheorghe PÂRJA

NR: Editorial preluat, cu acordul autorului, din cotidianul „Graiul Maramureșului” (27 decembrie 2021)

Foto: Ion Mariș

Orașul Vișeu de Sus câștigă continuu teren în tentativa de-a se impune în special pe piața turistică națională, dar și internațională, având o ofertă interesantă de festivaluri și evenimente care aduc vizitatori în zonă. Situat în apropierea celui mai mare parc natural din țară, Parcul Natural Munții Maramureșului, Vișeul are și „sprijinul” naturii în a atrage iubitorii de relaxare și drumeții. Mocănița este deja un „instrument” imbatabil pentru vizibilitatea orașului.

În ultimii ani, un festival decembrist își face loc în topul atractivității printre evenimentele specifice sezonului alb din Maramureș: Noaptea Viflaimelor (sau Viflaiemurilor). Prima ediție a Nopții Viflaimelor a avut loc în anul 2015).

Noaptea Viflaimelor este un eveniment organizat de către Primăria, Consiliul Local şi Centrul Cultural – Social Vişeu de Sus, împreună cu Protopopiatul Ortodox Vișeu, în data de 24 decembrie, în ajun de Crăciun, fiind un eveniment unic, ce relevă frumusețea unui obicei păstrat de secole în Orașul dintre Râuri. Viflaimul este de fapt un teatru popular, teatru religios, în care persoanejele biblice cunoscute (Iosif şi Maria, îngerii, magii şi cei trei păstori), acompaniați de draci și de inevitabila Moarte, sunt aduse în fața spectatorilor în interpretări populare, originale, fabuloase. Dracii sunt în general atracția publicului, prin jocul lor infernal produs de clopotele imense pe care personajele răului le poartă (ajungând și la 50 – 70 kg/persoană), al căror zgomot alungă spiritele malefice. Tebuie precizat că toate viflaimurile sunt din Vișeu.

Fiecare biserică din Vișeu de Sus are cel puțin un Viflaim care o reprezintă, în jur de 400 de personaje stăpânesc (temporar) orașul, într-o „paradă” de costume frumoase și/sau înfricoșătoare, întrecându-se în interpretarea colindelor străbune. Există colinde specifice Viflaimului, unele interpretate ostășeșește, ce pot fi auzite doar în acest context.

„În anii precedenți – înainte ca pandemia să impună restricții – aproximativ 15000 de oameni participau la spectacolul din aer liber din Ajunul Crăciunului și apoi din ziua de Crăciun dar, în acest an, viflaimurile au colindat, pe rând, doar la Biserica Sf. Nicolae, fără a se reuni în centrul orașului”, m-a informat d-na Anuța Pop (directorul Centrului Cultural – Social din Vișeu de Sus).

În acest an, din Vișeu de Sus, din „centrul” evenimentului și-a Viflaimelor, am vizionat frumoase imagini transmise de o cunoscută televiziune națională.

Felicitări organizatorilor și, nu în ultimul rând, artiștilor populari, care păstrează și promvează voluntar, an de an, cu mult drag, tradițiile seculare din Țara Maramureșului.

Ion Mariș

NR: Imaginea reprezentativă – fotografie din arhiva Centrului Cultural – Social Vișeu de Sus.

Zilele Crăciunului, zilelele de sărbătoare au adus un pic mai multă liniște și o altă atmosferă în orașul nostru frumos, mai ales noaptea. Am avut și ninsoare și ploaie și un „pic” de frig și turiști (marea majoritate români) și mult optimism.

A doua zi de Crăciun, pe mica scenă din centrul Sighetului, am regăsit-o pe marea iubitoare de tradiții și folclor, Măriuca Verdeș, primindu-i și prezentându-i pe oaspeții din Petrova, care au ajuns la Oraș cu… colindul și Viflaimul.
Spectatorii prezenți, încântați de multitudinea de culori emanate de costumația colindătorilor și, mai ales, de firescul spectacolului în aer liber – fără agitație și îmbrânceli inutile – au filmat/ fotografiat încontinuu, imortalizând secvențe din povestea sigheteană de Crăciun.

Spiritul Crăciunului se „simte”, la Sighet, mai ales pe… înserate.

Foto & text: Ion Mariș

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor care trăiesc în spiritul Nașterii Mântuitorului, CRĂCIUN  LINIȘTIT!… și… SĂRBĂTORI  MINUNATE, CU SĂNĂTATE!!

Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest!
З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ!
Счастливого Рождества! メリークリスマス！圣诞快乐！

CRĂCIUN ȘI SĂRBĂTORI CU MULTĂ, MULTĂ SĂNĂTATE!!

Salut, Sighet!

Foto: Peter Lengyel

Din când în când, pe „Salut, Sighet”, se întâmplă să apară câte un articol care se bucură de o atenție cu totul deosebită din partea cititorilor, a opiniei publice în general.
Așa s-a întâmplat în 10 decembrie curent cu articolul – protest al AFDP – Filiala Maramureș, care în câteva zile a întrunit un număr record de vizionări și de mesaje, în totalitate solidare cu subiectul articolului respectiv. Cu o zi înainte, Consiliul de Administrație al Colegiului Național „Dragoș Vodă”se „abținea” să aprobe, pentru a doua oară solicitarea Asociației „Firul Vieții”, privind așezarea unei plăci comemorative, cu numele profesorilor și elevilor întemnițați în timpul regimului comunist și, prima reacție a venit din partea conducerii AFDP – Filiala Maramureș, stârnind o adevărată avalanșă de comentarii, în marea lor majoritate decente și pertinente, și determinând, până la urmă, rediscutarea cererii Asociației.

În comentariul din 16 decembrie a.c. îmi manifestam încrederea „că gândul cel bun va învinge și vom uita și vom ierta, fiindcă vine Crăciunul, când se naște Mântuitorul și renaște speranța”. Sunt bucuros că nu m-am înșelat: în ședința din 22 decembrie Consiliul de administrație al Colegiului a votat, cu unanimitate!, în favoarea solicitării noastre. Le mulțumim și vă mulțumim tuturor celor care ne-ați fost alături în dorința de a nu-i uita pe cei care nu trebuie NICIODATĂ uitați.
Crăciun fericit și un an mai bun, cu pace și cu sănătate!

Ioan Ardeleanu – Pruncu, președintele Asociației „Firul Vieții” – Sighet

Joi, 23 decembrie 2021, la Baia Mare, în holul Consiliului Județean, a avut loc ceremonia decernării titlurilor de „Cetățean de Onoare al Maramureșului”. S-au decernat șapte titluri, trei post-mortem pentru personalități care au trecut la cele veșnice și patru distincții unor oameni deosebiți care continuă să muncească, să fie prezenți și activi în „zona” economică și culturală: Teodor Ardelean, Vasile Godja, Săluc Horvath și Echim Vancea.
Și, lucrul cel mai important de subliniat, dintre cei patru, după cum ați putut observa (și citi într-un articol anterior apărut pe site-ul nostru), doi sunt sigheteni: Vasile Godja și Echim Vancea.

După un scurt concert de colinde, susținut de Ansamblul Transilvania, a urmat ceremonia propriu-zisă prin care, președintele Consiliului Județean Maramureș, dl. Ionel Bogdan, a acordat cele șapte tiluri (cele trei post – mortem au fost preluate de către reprezentanții familiilor).

La final, au rostit emoționante alocuțiuni și cei onorați cu distincția județului Maramureș, ceremonia – simplă dar solemnă – încheindu-se cu discuțiile și urările individuale – personalizate – de rigoare.

Le dorim cetățenilor noștri de onoare să fie sănătoși, alături de toți cetățenii onorabili ai județului nostru, să continue să muncească și să ne mai dăruiască, mulți, mulți ani, „produsele”/rezultatele muncii lor.

Foto & text: Ion Mariș

Miercuri, 22 decembrie 2021, la conferința de presă – concisă și la obiect – desfășurată la sediul Primăriei Sighet, am aflat câteva detalii despre mult – așteptatul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă care, an de an, „îmbătrânește” frumos și devine – sau ar trebui să devină – din ce în ce mai atractiv.

Primarul Sighetului, Vasile Moldovan, alături de conducătorii instituțiilor partenere au punctat principalele caracteristici ale Festivalului „adaptat” – și anul acesta – constrângerilor bugetar – epidemiologice.

Echipa de serviciu, Primăria Municipiului Sighetu Marmației în parteneriat cu Centrul Cultural, Muzeul Maramureșan și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie – Extensia Sighetu Marmației, organizează în Muzeul Satului Maramureșean, luni, 27 decembrie 2021, a LIII-a (adică a cincizecișitreia) ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021. Așadar luni, a treia zi de Crăciun începând cu ora 13:00 pe ulițele din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș”, se dă „startul” Alaiului ansamblurilor populare din satele maramureșene și invitații lor. Anul acesta, Festivalul va fi integrat în decorul satului maramureșean, în muzeul care va deveni, cel puțin pentru o zi… muzeu – viu. Acolo vor coabita armonios colindători, artiști, turiști și, bineînțeles, localnici (care vor avea la dispoziție mijloace de transport gratuite, ce vor pleca din centrul Sighetului spre Dealul Dobăieș).

După paradă, ne-au informat organizatorii, până în jurul orei orei 16.30, în patru puncte special amenajate în Muzeu, vor fi oferite publicului prezent colinde, dansuri și jocuri de iarnă, obiceiuri integrate în teatrul popular etc. toate acestea „ghidate” cu explicațiile pertinente de rigoare.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021, din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș” – Sighetu Marmației, este evenimentul care va încheia Sărbătoarea Crăciunului din acest an, se pare, într-o tușă… tradițional – optimistă!

Foto & text: Ion Mariș

Zona centrală a Sighetului, adică Parcul central, după ce trecuse prin amenajare/ sistematizare sub administrarea primarului Alexandru Filipașcu. Fotografia a fost făcută aprox. în perioada 1936-1938 iar orașul nostru arăta chiar foarte bine.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din colecția d-lui Ernest Villand.

Nu foarte mulți tineri au avut ocazia să își prezinte creațiile într-o expoziție personală. De fapt, avem destui artiști „mari” care se pot mândri mai mult cu expoziții colective, unde fiecare participant „oferă” publicului doar câteva lucrări. Evident, putem face o comparație – stricto sensu – între un tânăr la debutul drumului artistic și cei care sunt în postura de artiști (cu sau fără confirmare) dar, respectând proporțiile, tânărul Tobias – Eduardo Teriș are câteva evidente puncte forte. L-am întâlnit pentru prima dată în ziua vernisajului (Sâmbătă, 18 decembrie 2021), n-am discutat foarte mult și nici nu am intrat în detalii „tehnice” specifice artelor vizuale dar, am intuit la el dorința sinceră de-a se „aventura” pe drumul culorilor, un drum care, se pare, i se potrivește.

Ileana și Cyril Vassiliev au fondat o Galerie de Artă primitoare – Galeria Vassiliev -, o adevărată oază de relaxare și nonconformism, unde tânărul artist Tobias – Eduardo Teriș a expus 22 de lucrări. „Curajul” tânărului elev CNDV-ist de-a intra în vizorul publicului este pe deplin justificat, are în primul rând imaginație, sunt convins de asta, și are, mai ales, o ambiție specifică tinerilor care-și cunosc (deja) obiectivele. Fără să-l fi cunoscut anterior, fără să-i fi văzut vreo lucrare înainte de această primă expoziție, am fost surprins la această „personală” de frumusețea și diversitatea subiectelor abordate, transpuse pe pânză în jocuri cromatice reușite. S-a văzut pe simeze că Tobias – Eduardo Teriș este atras de mirajul culorilor, de zona nonfigurativă, că este posesorul unui limbaj artistic care, deși în fază incipientă, îi subliniază resursele latente.

Oricâte piedici sau bariere ar exista în calea oricărui tânăr, fiecare trebuie să se „adapteze”, după propria conștiință și pasiune, unei ținte – vis. Și, evident, să muncească, să evite timpii morți, să facă față tuturor provocărilor birocratice, uneori instituționale.
Cred că numeroșii tineri care au fost prezenți la vernisaj au apreciat efortul tânărului lor coleg și/ sau prieten și n-au fost prezenți la întâlnirea cu arta printr-o simplă conjunctură sau conivență.

Felicitări, Tobias – Eduardo Teriș și multă, multă perseverență în continuare! Sunt convins că talentul și pasiunea care se puteau „citi” în lucrările tale, dacă vor fi bine și constant întreținute, îți vor aduce roade benefice, surprinzătoare.

Foto & text: Ion Mariș

Neobositul intelectual sighetean prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu, trup şi suflet dedicat neamului românesc al Țării Maramureșului, ori de câte ori are o oportunitate îmbogăţeşte cu noi cărţi „ctitoria” sa livrescă. Iată că în preajma sărbătorii Nașterii Mântuitorului și a sărbătorilor de iarnă vine în întâmpinarea acestora cu o Carte de excepție, SCRIERI ISTORICE de TIT BUD, ediție aniversară, 175 de ani de la nașterea preotului cărturar (24 decembrie 1846, Sat Șugatag – 1917, Sighet) și vicar al Maramureșului, apărută la Editura sigheteană „Valea Verde”, 2021 (editor: Ion Mariș).

Pentru a răsplăti, în monedă convertibilă aflată în „buzunarul” cititorului – lectura –, „produsul cultural” al creatorului de Carte (aşa-zisa răsplată e întotdeauna, în raportul cititor-autor, o „plată” simbolică, neacoperitoare), de aceea eu (cititorul) îndrăznesc să adaug ceva în plus ofertei mele: un modest omagiu de cititor, anume o impresie de lectură „la cald”. Însă, trebuie să recunosc, mi-a luat timp îndrăzneala de a-mi alcătui impresiile de lectură, dat fiind ineditul Cărții, nefamiliar mie, cititorului (deși în 2008 la Editura „Echim”, Sighetul Marmației am editat într-o ediție anastatică unul din studiile din prezentul volum: „Disertațiune despre episcopii și vicarii români din Maramureșiu” cu o notă bio-bibliografică cu unele date biografice inexacte urmare a unor surse de informații inexacte, „unele chiar false”), în această nuanţă originală. După un timp de ezitare, îndrăznesc totuşi, cu o accentuată încărcătură de timiditate, sperând într-o disponibilitate de a mi se tolera supralicitarea propriei solvabilităţi, câteva cuvinte despre întreprinderea dlui. Ioan Ardeleanu-Pruncu și colaboratorii dsale. pentru realizarea acestei Cărți: Dragoș Ardelean, tehnoredactare; Pal Robert Zolopcsuk, copertă și desene; Ion Mariș, editor și nu în ultimul rând Tipografia „Aska Grafika”.

Așadar, prezenta ediție cuprinde trei lucrări antume (Disertațiune despre episcopii și vicarii români din Maramureșiu, Însemnări și date despre înființarea Parohiei greco-catolice române din Sighetul Maramureșului, Date istorice despre protopopiatele, parohiile și mănăstirile române din Maramureșiu din timpurile vechi și până în 1911) și una postumă (Istoria comunei Satu-Siugătagu, manuscris), despre care Tit Bud mărturisește că „Opul meu nu-i complet, sunt în dânsul lacume multe… toate câte am aflat după cercetări de ani de zile, sunt aici descrise și Vă rog să le primiți și să le cetiți cu acea bunăvoință cu cari le-am scris eu” îndemnat fiind de „iubirea cătră patria mea Maramurăș și dorul ca să nu piară și să nu se dee uitărei unele date interesante și numele antecesorilor noștri.”

Cele patru cărți ale Marii Cărți dau sama prin scris, vorbă și faptă de moștenirea lăsată nouă de un om total dedicat „misiunii sale de păstor de suflete cu reverberații adânci în toate aspectele vieții comunitare, culturale și sociale„, a unui ctitor de biserici, făuritor și susținător al așezămintelor culturale, promotor al învățământului în limba română și luptător pentru emanciparea poporului român de la sate, deschiderea a cât mai multe școli românești în mediul rural. Cel trei studii și monografia Sat-Șugatagului nu sunt numai „episoade” definitorii pentru structura volumului ci mai ales momente esențiale ale devenirii noastre ca naţiune, ideal al celei de a treia generație a Școlii Ardelene. Adunate între copertele aceleiași Cărți studiile lui Tit Bud, „unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai Maramureșului din toate timpurile” (Marius Câmpeanu) este un mic tratat de istorie și religie vorbindu-ne despre un volum de muncă îndelung şi serios elaborat, care mizează pe aureolarea cognoscibilă a începuturilor, un volum centrat nu, neapărat, pe cercetarea arhivistică, ci pe trezirea interesului pentru Istorie, în general şi, în special, pentru istoria poporului român din Maramureș – o disciplină atât de necesară în învățământul gimnazial și/ sau liceal, fie și doar facultativă. Cartea interesează la un triplu nivel de percepere: istoric, religios şi epistemic, şi se doreşte a fi o frescă din fiinţa naţională a romînlor maramureșeni, pictată pe o demnitate specială, o oază de adevăr în pustiul falsificării istoriei, o evocare a străvechimii, cu personalităţile ei ilustrative.

Se cuvine a releva faptul că în acest caz vorbim despre un tratat cutezător pentru activitatea de cercetare, care poate echivala cu un pas uriaş în educarea tinerei generaţii, căreia i-au fost sustrase elementele de bază ale istoriei românilor maramureșeni. Cartea este o divină vindecătoare născută din pana unui „bun și iubitor de oameni” și credință de cărturar pe care l-a „dat în cursul timpului această provincie” (Dumitru Pop), o inedită posibilitate de contact a generațiilor de astăzi cu ceea ce s-ar denumi nevoia de cultură istorică şi de comunicare cu adevărul, ca principalele axe motivice. Catea „ţese” în cele patru studii o constelaţie de argumente, de-o considerabilă rezistenţă interioară, care ţin de matricea existenţială, fixată în mediul de totală absorbţie a vremurilor, ca simbol al naşterii istoriei românilor maramureșeni, a poporului român şi a legilor ce l-au guvernat încă din negura vremilor.

Cartea este o cărămidă ziditoare la temelia istoriei noastre şi a creştinismului românesc maramureșean. O metaforă „într-un limbaj fermecător, plin de parfumul vorbirii din epocă” izvorîtă din intimitatea străvechimii! De pe urma acestei editări au de câștigat cercetătorii contemporani. Cartea este un sipet cu valori pentru foarte mulți nevăzute ce au stat ascunse ani de zile fie în biblioteci publice, fie în biblioteci particulare. Citind Cartea, m-am dus cu gândul la iluminatorii maramureșeni de manuscrise de la Mânăstirea Peri. Pentru editor proiectarea în conştiinţa prezentului a unei atare contribuţii ştiinţifice, constituie un gest necesar şi benefic, în direcţia evaluării şi reconfirmării fenomenului istoric maramureșean românesc pe care îl cunoaște şi-i apără rezonanţa, integrându-l în timpul pe care îl trăim.
Ceea ce va determina interesul sporit faţă de Cartea în discuţie are, esenţial, legătură cu criteriul valoric al izvoarelor din care se hrăneşte, cu mijlocirea spre cunoaşterea şi comunicarea de tip înalt. Cei care trăiesc din lectură şi în lectură nu pot separa volumul în discuţie de cărţile bune şi utile ale prezentului.
Dl. Ioan Ardeleanu-Pruncu prin editarea acestor scrieri ale lui Tit Bud deschide cu chei de aur lacătele Istoriei, care trebuie să existe şi să triumfe ca Istorie, imposibil de ignorat. Pentru editor, restituirea şi evocarea unor părţi din istoria românilor maramureșenp ţine, îmi place să cred, exclusiv de o datorie de conştiinţă, iar cultura istoriei, în sine, îi este un aliat generos.
Închei prin a mai adăuga că SCRIERI ISTORICE de TIT BUD este omagiul excepțional adus unuia dintre cei mai mari fii ai Maramureșu, un obol personal adus unei lucrări care „nu iaste lucrare de Înger, ci iaste lucrare de mână de țărână”.
Iată, efortul şi harul îngrijiorului ediției, Ioan Ardeleanu-Pruncu – omul Prezentului – care prin această Carte ne dăruie necesara redeşteptare a memoriei, pentru a putea avea în timpul trecut reperul fundamental spre timpul viitor.
De la cititor, omagiu, domnule Ioan Ardeleanu-Pruncu!

■ Echim VANCEA

Sâmbătă (18 decembrie 2021) spre seară, în prezența unui public numeros (profesori și elevi de la liceele direct implicate – Colegiul Național „Dragoș-Vodă” și Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”), la Școala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, Sighet, Sala „Monica Chifor”, a avut loc conferința „Două epoci literare”, susținută de criticul literar Daniel Cristea-Enache, conf. univ. dr.  la Facultatea de Litere a Universității București.

Conferința este o activitate a proiectului CoolTURE. EduVOCATION. ProfESSIONALISM, proiect coordonat de dl. inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. dr. Adrian Sabău și organizat de dna. inspector școlar general al ISJ Maramureș, prof. dr. Costin-Hendea Anca-Minodora, iar la nivel local, cu implicarea prof. Voinaghi Marilena Crina (director al C. N. „Dragoș-Vodă”) și a prof. dr. Ovidiu Sechel (director al C. N. P. „Regele Ferdinand”).  Moderatorul conferinței a fost prof. dr. Adrian Sabău. La Sighet, din partea ISJ Maramureș, a participat dl. prof. Ioan Muntean, inspector școlar general adjunct.

Conferința susținută de conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, urmărită cu atenție de cei prezenți, a fost de fapt un „curs” de istorie cultural-literară, care a parcurs succint epoca interbelică și epoca postbelică, curs presărat cu numeroase detalii cunoscute sau mai puțin cunoscute, captând atenția „studenților” prezenți în sală. Am apreciat și abordările critice pe care cunoscutul cadru universitar le-a inserat cu subtilitate în expozeul domniei sale. Ne-au fost reamintite marile nume ale literaturii române a secolului XX, de la Liviu Rebreanu, George Călinescu, George Bacovia, Ion Barbu etc., până la Leonid Dimov, Nichita Stănescu, Eugen Barbu etc., o legătură sensibilă între „bunici și nepoți”.

„Cursul” a fost urmat, în mod firesc, de o serie de întrebări și răspunsuri. Intervenția finală a fost susținută de dl. inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. dr. Adrian Sabău.

N-au lipsit – pe parcursul evenimentului sighetean – colindele (colindători de la C.N.P. „Regele Ferdinand”, dirijați de marea iubitoare de folclor și tradiții – Măriuca Verdeș), aplauzele, felicitările, micile suveniruri, mult-așteptata ședință foto, per total, profesori și participanți trecând „examenul” CoolTural cu… Summa cum Laude.

Sponsorul evenimentului a fost Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal, iar parteneri media „Salut, Sighet!” (www.salutsighet.ro) și Tv Sighet.

Felicitări celor care au implicat și selectat Sighetul  în acest proiect educațional! Felicitări organizatorilor! Felicitări participanților! Vă mai așteptăm – cu bucurie – să reveniți la Sighet!

Brîndușa OANȚA