Ne gândim mereu cum sa facem acțiuni și activități care să îmbunătățească viețile beneficiarilor noștri. Acum, înainte de sărbători, ne-am gândit să aducem la Sighet conceptul de Charity Shopping.
Cu sprijinul partenerului nostru principal, „La Donna”, din Cluj, vă invităm să veniți să probați și să achiziționați haine frumoase, noi, pentru toate gusturile!
Ne gândim și la „buzunarele” voastre, astfel că propunem prețuri mici care să bucure clienții dar să ne ajute să ne sprijinim proiectele.
Vă așteptăm în perioada 13-22 decembrie între orele 16:00-19:00 la Centrul de Zi Micul Prinț din cartierul Bogdan Vodă.
Un proiect marca Sos Bambini România, din suflet pentru suflete ❤!
Comunicat de presă
Tristețe și indignare! Protest al AFDP – filiala Maramureș
Asociația Foștilor Deținuți Politici (AFDP) – filiala Maramureș a aflat cu stupoare și indignare că demersul făcut de Asociația „Firul Vieții” – Sighet (al cărei unic obiectiv este cinstirea memoriei înaintașilor care au marcat istoria acestor locuri), de-a amplasa pe un perete din incinta Colegiului Național „Dragoș – Vodă” o placă inscripționată cu numele celor 44 de elevi și 3 profesori, arestați, întemnițați și unii dintre ei chiar uciși în perioada 1948-1964, a fost RESPINS de către Consiliul de Administrație al CNDV Sighet. Dintr-un total de 13 membri doar 8 au fost prezenți: 5 (cinci) au votat „pentru” amplasarea plăcii și 3 (trei) s-au „abținut” (minimul de voturi necesar pentru aprobare era 7).
De-a lungul a peste 100 de ani de existență, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” a avut profesori de mare valoare morală și profesională și a dat Maramureșului, Țării și Lumii absolvenți care s-au afirmat, cu rezultate de excepție, în diverse domenii (vezi: Liceul „Dragoș – Vodă” Sighetu Marmației. Monografia 1919 – 1996, V. Anișorac, 2012 și/sau #CNDV 100. Convorbiri-mărturisiri, I. Mariș, B. Oanță, 2019). În același timp însă are și nedorita și trista faimă de-a fi al doilea liceu pe țară ca număr de deținuți politici, profesori și elevi, din timpul regimului comunist. În memoria acestora – dintre care mai sunt în viață doar cinci, a considerat Asociația „Firul Vieții” ca firească și necesară amplasarea plăcii respective, menită să păstreze și să cultive memoria unor tineri care, pentru îndârjirea cu care s-au opus regimului comunist bolșevic, de tristă amintire, au fost arestați de pe băncile liceului, întemnițați, umiliți și torturați ani în șir prin cele mai sinistre închisori și lagăre de muncă.
AFDP – Filiala Maramureș consideră că nu există nicio explicație ca, în condițiile actuale, de democrație și libertate de exprimare, să se pună piedici unui demers civic și patriotic, prin care se dorește ca acei tineri curajoși să fie comemorați în mod corect, cinstit și asumat, de către urmașii lor, unii dintre ei fiind, chiar în prezent, elevi și profesori ai acestui liceu.
În numele supraviețuitorilor foști deținuți politici, a familiilor și urmașilor acestora, ne exprimăm, încă o dată, regretul și indignarea față de atitudinea unor membri ai Consiliului de Administrație de la CNDV „Dragoș-Vodă” și ne declarăm în totalitate solidari cu Asociația „Firul Vieții” în continuarea demersurilor necesare realizării acestui obiectiv firesc.
Preot prof. Marius Vișovan, președinte AFDP – Maramureș
Iată componența listei pe care C.A. CNDV n-a avut „curajul” s-o valideze:
PROFESORI și ELEVI ai LICEULUI „DRAGOȘ VODĂ” SIGHET, întemnițați de regimul comunist în perioada 1948 – 1964:
Prof. IOAN BILȚIU – DĂNCUȘ (mort în detenție), Preot prof. GRIGORE RIȚIU, Prof. AUREL VIȘOVAN.
Elevi: ANDREICA GHEORGHE, ANDREICA IOSIF, BĂRCAN GHEORGHE, BIZĂU IOAN, BOGDAN IOAN, BULACU GHEORGHE, CODREA PETRU, COMAN GAVRILĂ (mort în detenție), COMAN ȘTEFAN, CORA ALEXANDRU, DEAC ȘTEFAN, DUNCA IOAN – NELU, DUNCA IOAN – BĂRBOSU, DUNCA VASILE, HOTEA IOAN, HOTICO GRIGORE, ILBAN IOAN, IUSCO GAVRILĂ – DRODU, IUSCO GAVRILĂ – SFÂCĂ, IVASIUC ALEXANDRU, MAN NISTOR, MARIȘ VASILE, MARIȘ VICTOR, MINICĂ ȘTEFAN, MOTREA IOAN, NAGHI DAN ALEXANDRU, NAN GHEORGHE, NEMEȘ IOAN, PETROVAN IOAN, POP IOAN ARVINTE, POPȘA IOAN (mort în detenție), POPȘA VASILE (împușcat în 1949, la Ieud), RAD CONSTANTIN, REDNIC GHEORGHE (mort în detenție), RIȚIU IOAN, ȘOFRON GRIGORE, ȘOFRON MIHAI, ȘTEFAN ALEXANDRU, TIVADAR VASILE, ULICI PETRU, VIRAG IOAN (mort în detenție), VLAD AUREL, VLAD IULIU, VLAD MIHAI.
Concert de colinde și lansare de carte la Sighet
Parohia Greco-Catolică Sighetu Marmației vă invită duminică, 12 decembrie 2021, de la orele 19:00, la Biserica Greco-Catolică „Cristos Rege” din Sighetu Marmației (str. Bogdan Vodă, nr. 78) la concertul de colinde susținut de Corala Surorilor Congregației Maicii Domnului, dirijor Sr. Dominica CMD
și Corul Parohiei Greco-Catolice „Cristos Rege” din Sighetu Marmației, dirijor Prof. Rodica Gheorghiu.
În cadrul concertului va fi lansată cartea „Tit Bud – Scrieri istorice”, volum aniversar, ediție apărută sub îngrijirea
domnului prof. loan Ardeleanu-Pruncu.
VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!
Comunicat de presă
Maramureșenii reprezintă România la EXPO2020 – Dubai!
Ioan Muntean (managerul interimar al Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu-Marmației), membru al Asociației Culturale „TURSAD Vadu Izei”, împreună cu Bledea Mihai – meșter popular, Bledea Ioana din Vadu Izei, Gogota Vasile, Muntean Toader – meșteri și muzicanți din Valea Stejarului, Hosu Ana – interpretă de muzica populară, sunt prezenți în perioada 01 – 15 decembrie 2021 la EXPO2020 din Dubai. Partenerul echipei delegate la Expo2020 este Ascociația „Rădăcini Străbune” din Călinești. Participarea a fost posibilă datorită invitației Ministerului Afacerilor Externe al României. Artiștii românii au „dus” o bucățică din Maramureș în Emiratele Arabe Unite.
Ioan Munteanu prezintă vizitatorilor din Dubai lucrarea sa ,,recycle spirit”/ „vindecare spirituală” (în dreapta imaginii), concepută într-o idee a sustenabiliățtii – lingura fiind cea care hrănește trupurile iar simbolurile inserate pe aceasta hrănește și vindecă sufletele. O parte din această lucrare a fost dăruită Ministrului Sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu, înotătoare de origine română.
Mult succes maramureșenilor care ne reprezintă zona și țara la mii de kilometri depărtare de casă!
Brîndușa OANȚA
Sighet – Album retro (XCI)
O imagine din anul 1960: membrii Corului Sindicatului din Învățământ.
Printre coriștii din poză sunt: înv. Irodenka Monica, ed. Slujeru Ioana (apoi, Barbu), înv. Mureșan, înv. Simionca, înv. Loga Maria, Doamna Profesoară WITMAN CECILIA (atunci, Stuparu) – dirijor, prof. Bota (matematică), prof. Mureșan (muzică), înv. Vancea Teodor (de la CAR Învățământ), ed. Mihăiescu Elena, ed. Marusceac Maria.
Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.
Salut, Sighet!
N.R.: Fotografie din arhiva profesorului M.S.
Rotarianul sighetean Joseph Geebelen, medaliat de Episcopia Maramureșului și Sătmarului!
Faptele bune nu sunt făcute pentru a atrage atenția, pentru a epata sau pentru a crea… vizibilitate. Gesturile caritabile se fac în mod firesc, fără prea multă vâlvă și pornesc sincer din construcția interioară a fiecăruia. Domnul Joseph Geebelen este un om de afaceri sighetean care încearcă, fără a intra în lumina reflectoarelor, să ajute tacit și să intervină „de îndată” când conjunctura o cere.
Din anul 2012 de când a devenit membru activ în Rotary Club Sighet (președinte în anul 2015 – 2016), Joseph Geebelen s-a „autosesizat” constant, din principiu, la multe dintre greutățile identificate în comunitatea locală și a întins o mână (solidă) de ajutor. Pot „extrage” multe exemple din șirul important de gesturi de omenie rotariană pe care Joseph le-a făcut de-a lungul ultimilor ani dar, m-a rugat – întotdeauna – să nu-i menționez numele, să păstrez discreția. De data aceasta n-am ținut cont de dorința lui și am decis să dezvălui ultima „ispravă” filantropică pe care Joseph și-o adaugă în panoplia personală.
La începutul lunii noiembrie a.c., Joseph Geebelen a decis să doneze 30 (treizeci) de colțare (produse de export executate în fabrica lui din Sighet), cu un design deosebit, pentru destinații/ scopuri nobile.
De o donație de 10 (zece) bucăți din aceste colțare a beneficiat și Centrul Social „Sfinții Brâncoveni”, care oferă asistență socială, comunitară și spirituală în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Desești – Protopopiatul Sighet.
Pentru acest gest, colegului nostru Joseph Geebelen, binefăcător, i s-a decernat „Medalia Omagială Preot Nicolae Gherman” de către Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Această distincție este o recunoaștere duhovnicească a faptului că belgianul – sighetean – rotarian este bine integrat și respectat de către comunitatea locală.
Ion Mariș RC Sighet
„Lotul Vișovan” al deținuților politici sigheteni, prezentat în limba tătară!
Doamna prof. univ. Güner Akmolla din Constanța, exponentă de mare anvergură culturală a comunitații tătare din România și-a consacrat bogata activitate din cele opt decenii de viață promovării identității și culturii tătare, a istoriei adevărate a acestei comunități greu încercate. Doamna Güner Akmolla a publicat numeroase lucrări în limbile tătară, turcă și română atât în țară cât și în străinătate, a participat, neobosită și consecventă, la sute de conferințe, simpozioane și alte manifestări de înalt nivel intelectual.
Ultima sa lucrare în limba tătară, intitulată „Neden Bu Alge Qaldiq” (în traducere „De ce am ajuns în situația aceasta?”), abordează numeroase aspecte ale istoriei recente a tătarilor dobrogeni, inclusiv participarea lor la rezistența anticomunistă, etnicii tătari fiind de multe ori modele de dârzenie și consecvență în atitudine în timpul prigoanei (tatăl autoarei, cleric musulman, fiind el însuși arestat și întemnițat de comuniști).
Afinitatea spirituală o determină pe doamna Güner Akmolla să-i prezinte (în acest volum) cu admirație, ca un arc peste spațiul românesc, pe tinerii maramureșeni arestați în 1948, elevi și studenți din Sighet și satele maramureșene („lotul Vișovan”), în care vede același eroism în apărarea libertății și a valorilor spirituale.
Preot prof. Marius Vișovan
S-a deschis Târgul de Crăciun cu tot ce are Sighetul mai… bun!
Când beculețe mii au strălucit, Moșu’ Sighetean – în sfârșit! – a sosit…
10, 9, 8, 7, 6… 5.12.2021… de fapt, Moș Nicolae a ajuns greu prin mulțimea adunată (la ora fixată, 17:30) în piața centrală a Sighetului, care a trecut (Piața nu Moșu’) prin multe și „diverse” evenimente în toată istoria parcursă prin anii mai îndepărtați sau mai recenți.
De mult n-am mai văzut atâta mulțime la un loc, mulți copii, emoționați de mult – așteptata întâlnire cu Moșu’, părinți fericiți, curioși ocazionali și… multă lumină, wow, câtă lumină (pentru un nou început!)!
Am auzit colinde, voci feminine făcând lobby Moșului, povestindu-ne – laic – despre viața Sfântului Nicolae și căsuțe pline de produse, mai reci sau mai calde, mai neutre sau mai apetisante!
E bine că după atâta izolare și reticență Moșu’ a îndrăznit (având Certificatul Alb) să părăsească, temporar, Polul Nord (sau poate cel Sud?), să dea o fugă până-n Sighet, să se bucure împreună cu noi că valul „X” al pandemiei n-a ajuns și pe Insula noastră.
A fost frumos, lumea cu sau fără mască respira aerul Sărbătorilor, aerul iernii deposedată de… zăpadă. Deocamdată!
Poate, poate va ninge (cu daruri) și pe la noi Și-om uita un pic de pandemii și de… nevoi!
Foto & text: Ion Mariș
Salut, Sighet!… a împlinit cinci ani în mass-media
Azi, publicația „Salut, Sighet!” a atins „venerabila” vârstă de… 5 (cinci) ani! Deși avem „doar” cinci ani – sperăm – nu ne considerați… minori!
Nu-i ușor să reziști în mass – media modernă un timp foarte lung, mai nou publicațiile, clasice și/sau virtuale, apar și dispar cu frecvență adecvată exploziei tehnologice din zilele noastre. În media contemporană se identifică și aplică noi și noi instrumente/ aplicații moderne prin care informația ajunge instant la cititor, o informație – nu întotdeauna – selectivă. Este dificil să te „miști”, este dificil să „respiri” într-o lume a fake-urilor și a dorinței de senzațional, de câștigare – cu orice preț – a cât mai multor cititori/ urmăritori (followers) și de„ vânare” obsesivă a like-urilor.
N-a fost simplu, nu-i nimic simplu azi dar, am ajuns la borna cinci, ne bucurăm pentru consecvența și aprecierile cititorilor noștri obiectivi, suntem motivați de experiența de până acum așadar…. vom continua să vă informăm și – nu în ultimul rând – să vă publicăm; ne dorim să nu vă dezamăgim și să vă păstrăm onest lângă noi.
La mulți ani, „Salut, Sighet”! La mulți ani, Sighet!
La mulți ani, România! La mulți ani, Oameni Buni!
Salut, Sighet!
N. r.: Fotografie realizată în decembrie, 2016, la debutul publicației.
Marșul Verde (autor, prof. Gheorghe Bărcan)
prof. Gheorghe Bărcan
Frontiere, frontiere. Noiembrie 1976, al doilea an de activitate în Maroc. La acel moment se simțea în oraș o agitație, grupuri mai mici sau mai mari de localnici se întâlneau și vorbeau mai tare, cu gesticulări. Am citit presa locala și ne dădeam seama că ceva se întâmplă.
Marocul, acest ținut vast, poziționat în partea de Nord- Vest a continentului african, cuprinde în interiorul său numeroase orașe de diferite mărimi și câteva cetăți imperiale, precum și extinse zone rurale. Regăsim astfel întinderea imensă a frontierei naturale, liniștite și sigure, reprezentată de Coasta Atlantică, cu lanțul superbelor ei plaje, asociată cu tot atât de splendida Coastă Mediteraneană, știrbită de două cetăți spaniole (Ceuta și Melilla ), mereu în dispute. Cu frontiera estică convențională către Algeria, unde Marocul se îngustează tot mai mult în partea de Sud, fiind și aici discuții privind Sahara Spaniolă, ca un tampon intre Maroc și Mauritania. Tocmai această parte sahariană a încins spiritele, marocanii revendicandu-o cu fermitate, ca și vecinii lor mauritanieni, din Sud.
Dacă am prezentat linia frontierelor, cu acel spațiu generator de conflict, nu pot să nu exprim câte ceva și despre cetățile prezente de-a lungul acestor frontiere mărginașe. Acestea, împreună, exprimă un medalion de toată frumusețea. Numeroasele orașe mărginașe apelor marine sau oceanice, cu plajele aurii atât de îmbietoare, existente într-un mediu exotic de basm, în lumininile limpezi ale dimineților ce anunță căldura zilei, ori cele crepusculare ale inserărilor, ce aștern liniștea peste tumultul ei, în aerul înmiresmat, cu miros de plajă și umiditatea nopților, un mediu în care te simțeai extrem de recofortant, plăcut.
Printre mulțimea porturilor ce se înșiră de-a lungul frontierei udate de ape, se afla la loc de frunte și portul Nador, în apropiere de Oujda și Melilla, o realizare integral românească: proiectare, ingineri, tehnicieni, muncitori români și utilaje românești și doar cimentul era din Maroc; a fost dat la cheie. Toate acestea, pe lângă multe altele, reprezintă faruri de bum economic, strategic, turistic și peisagistic.
Dar nu numai acestea fac din Maroc o perlă a Africii, ci și întinsele platouri și câmpii, orașe străbătute de râuri și oueduri, care, uneori, își seacă apele, cu ținuturi deșertice și multe oaze, situate în aceste zone. Toate împreună par a fi supravegheate din înălțimile lanțurilor de munți, unele cu vârfurile înălbite persistent: Rif, Moyen Atlas, Haut Atlas și Anti Atlas, cu piscuri de peste 4000 de metri, unice doar în Maroc, în Nordul Africii.
Ele se completează cu Marele Sud Saharian, cu „arborii săi de capră” și „populația albastră”, cu renumitele dune de nisip din Sud, Sud-Est, în apropierea localității Merzuga (erg. Chebbi).
În partea aceea de jos a țării a început conflictul, tărăboiul și care s-a soldat cu anexarea Saharei Spaniole, fără lupte, dar și cu un conflict sângeros, izolat, persistent, în acea zonă deșertică, între Maroc, Mauritania și Algeria, cu implicarea acelor formații numite „polisario”, aparținând unei așa numite Republici Arabe Democrate Sahariene (RASD).
Marșul Verde. La momentul amintit, pe străzile orașului s-a adunat mulțime mare de oameni, de toate vârstele, dar mai mulți tineri, care cu drapele și strigăte au umplut spațiile, bulevardele lui, urcau pe mașini, le răsturnau, chiar și pe ale lor, cerând răspicat: vrem Sahara Spaniolă !
Se comportau astfel, făceau exerciții de parcă aici era acea Sahară, obiectivul revendicat. Dându-ne seama de ce se putea întâmpla dacă ne prindeau în calea lor, toți cooperanții ce aveau copii la Misiune au plecat rapid și s-au întâlnit acolo cu mașinile, bot în bot, la poarta acesteia, pentru a-i lua de acolo și, pe ocolite, cu fereală, ocolind „șuvoiul”, am ajuns cu bine acasă, fiecare cu ai lui; ar fi putut fi periculos și riscantă întâlnirea acestora cu o mașină cu copii. Speram să nu intre și pe străzile noastre și să ne schilodească mașinile; nu s-a întâmplat.
M-a impresionat cumplit acel eveniment și a avut influență asupra unor decizii ce le-am luat ulterior. În acea mulțime am zărit unele personae cunoscute, pașnice și, dintr-o dată, cu o explozie și exprimare atât de agresive, temătoare. Am și făcut rezilierea contactului pentru anul IV, dar am revenit asupra deciziei, la intervenția Ambasadei, spunând că războiul e departe, în Sud, niște „antrenamente” militare. A trecut cu bine, doar cu acel mic impozit pe salar, în plus.
Până la urmă s-a adunat o mulțime de oameni din tot Regatul, tineri, femei cu copii de mână și chiar însărcinate, pentru a impresiona și în mod sigur cu mișcări coordonate de o gândire militară. Această „oaste” neînarmată, având un efectiv de cca 300.000 de oameni, a plecat spre Sud, să ocupe, să-și adjudece acele spații sahariene, foarte bogate în fosfați și în cine mai știe ce. Toți erau îmbrăcați în jilabale și la vedere nici măcar o bâtă nu apărea; era un semnal că nu atacă și că vor o ocupare a ce li se cuvine, împlinirea unei revendicări teritoriale. În mod sigur, cred, purtau pe sub jilabale și arme, mai ales cei mai tineri, cum ar fi fost și firesc, pentru că cine știe ce s-ar fi putut întâmpla la fața locului.
Spaniolii, afaceriștii, soldații și cei ce administrau zona s-au retras pașnic și nu s-a produs nici un incident. Marocanii au înființat acolo posturi ale armatei de frontieră, în toată zona; Mauritania, cu o armată mai dezorganizată, s-a abținut, aceștia salutând doar plecarea spaniolilor. Până la urmă, Marocul și-a luat partea din acea Sahară dinspre ocean, mai bogată, destul de lată și pe o lungime de 2.200 km și au separat-o cu un gard înalt de sârmă ghimpată, plantând mine de-a lungul ei, fiind cea mai mare suprafață minată față de oriunde (ulimele precizări de pe internet).
Algeria însă nu a fost mulțumită că nu a fost și ea chemată la înfruptare, mai ales că își dorea un culouar spre Atlantic în acea zonă îngustă, ocupată. Altfel, era obligată să transporte toate produsele din partea sudică spre Nord, terestru, spre porturile din Mediterană, cu multe greutăți și costuri mari. În aceste condiții, se făceau dese incursiuni printre păzitorii locurilor, mai ale prin așa numitele trupe „polisario”, până la urmă acestea transformandu-se într-o hărțuială continuă, cu victime și costuri de ambele părti, un mic război deșertic. Am constatat că ni s-a introdus și un mic impozit la salariu și nouă, pentru acest conflict saharian; pentru noi, și o stare de nesiguranță în zonă.
Un profesor român din Negrești, oșean, cooperant și el în Maroc în acea vreme, funcționând ca profesor de fizică-chimie la Taza, localitate mai spre Nord-Est față de Meknes, prieten foarte bun de-ai noștri, a scris o carte foarte plăcută și interesantă despre acest eveniment, cu titlul: „Marș Verde în Ramadan”, in1998, autor prof. Dumitru Mureșan. Așa s-a numit acest eveniment și a fost spre sfârșitul Ramadanului, o sărbătoare importantă, cu ajun ce dura o lună, în care nu se consuma nimic ziua, ci numai în noapte, trei mese. Ne-a onorat și pe noi cu un exemplar.
Gheorghe BĂRCAN fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet Minneapolis, Minnesota, USA 03.12.2021
Sighet – album retro (XC)
O imagine din anul 1950: absolventele Școlii Sanitare de Surori Medicale de pe lângă Spitalul din Sighet.
Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.
Salut, Sighet!
N.r.: Fotografie din arhiva profesorului M.S.
Acasă de Crăciun – ediția I
Luna veseliei, a colindelor și a cadourilor bate la ușă, iar Municipiul Sighetu Marmației în parteneriat cu “Grupul Producătorilor locali – Traista cu Bunătăți” şi ”Asociaţia Rădăcinilor Străbune”, organizează în perioada 5 – 26 Decembrie 2021 Târgul de Crăciun și o serie de evenimente cultural – artistice sub egida “Acasă de Crăciun”.
Evenimentele vor debuta duminică 5 decembrie ora 17.30 cu deschiderea Târgului de Crăciun, aprinderea iluminatului ornamental și un concert de colinde la bradul de Crăciun.
Parcul central al orașului va găzdui Târgul de Crăciun organizat de „Grupul Producătorilor locali – Traista cu Bunătăți”, unde vizitatorii vor găsi zilnic inspirație pentru cumpărături de sezon și cadouri: produse artizanale, decorațiuni și ornamente. Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.
Luminile festive și muzica specifică sărbătorilor de iarnă vor încălzi atmosfera, iar caruselul și personajele de poveste, vor aduce magia celei mai frumoase luni din an și pentru cei mai mici dintre vizitatori.
Se aude prin oraș că va sosi Moș Nicolae, pregătit să îndeplinească dorințele copiilor cuminți.
Momentele artistice specifice sărbătorilor de iarnă şi alte surprize menite să readucă spiritul sărbătorilor de iarnă în inima orașului, vor avea loc în fiecare sfârşit de săptămână (vineri – duminică), respectiv în zilele de: 10, 11, 12, 17, 18, 19, 26 decembrie, începând cu ora 17.00, la bradul de Crăciun.
Comunicat de presă
Instantanee sighetene de Ziua Națională a României | VIDEO (Sorin Markus)
La 103 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, astăzi la Sighetu Marmației a fost sărbătorită Ziua Națională a României, printr-o serie de manifestări ce au debutat la Monumentul Eroilor Căzuți pentru Reîntregirea Neamului şi la Cimitirul Martirilor Neamului, unde reprezentanții Protopopiatului Ortdox, respectiv ai Protopopiatului Greco-Catolic au oficiat un TE DEUM pentru eroii neamului românesc și au fost depuse jerbe și coronae de flori.
Ceremonia solemnă care s-a desfășurat începând cu ora 13.00 pe platoul de la Curtea Veche, în fața bustului Acad. Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, un TE DEUM oficiat de reprezentanți ai Protopopiatului Ortodox Sighetu Marmației și alocuțiunea susținută de Primarul Vasile Moldovan.
Prezent la Solemnitatea Zilei Naționale a României, a transmis un mesaj celor prezenți și senatorul de Maramureș, Sorin Vlașin.
Șeful secției de Istorie-Arheologie a Muzeului Maramureșului, Alin Pralea a marcat din punct de vedere istoric însemnătatea acestei zile.
A urmat ceremonia depunerii coroanelor de flori și un scurt moment artistic oferit de Centrul Cultural Sighetu Marmației.
Evenimentele dedicate Zilei Naționale a României s-au încheiat cu o vizită ghidată la Casa Ioan Mihalyi de Apșa unde gazdă de excepție a fost domnul Gheorghe Todinca, professor de istorie, fost director al Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației și vernisarea expoziției “Personalitățile Marii Uniri”, găzduite de Muzeul de Istorie-Arheologie din Sighetu Marmației.
Tot astăzi Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației a organizat Cupa ,,1 Decembrie ” la Șah, competiție ce s-a bucurat de prezența unui număr mare de participanți.