Gavrilă Mariș s-a născut la Sighet la 02 ianuarie 1979 (părinții Vasile și Ioana Mariș) dar a crescut la Dragomirești. La vârsta de 12 ani a intrat ucenic la Mănăstirea „Sfîntul Ilie” din Dragomirești pentru a se îndrepta spre călugărie. În anul 1995 s-a înscris la Seminarul Teologic „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare după care a continuat studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1999-2003).

A făcut parte dintr-un program teologic studențesc de schimb fiind găzduit de Parohia Ortodoxă americană din Baltiomore (Maryland), unde l-a cunoscut pe părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa și a vizitat comunitatea ortodoxă înființată de Maica Alexandra (fosta Principesă Ileana a României) din Elwood City.

Masterul în Teologie l-a finalizat la Cluj și la Universitatea „Aristotel” din Salonic, Grecia.

A devenit frate la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos – Grecia (în 08 septembrie 2005), unde a fost și secretar până în anul 2011. După o scurtă perioadă (2009 – 2010) în care s-a retras la Chilia Sf. Procopie – Kazanska, a revenit în anul 2010 la schitul românesc, unde a fost tuns în monahism în 8 septembrie 2012.

A fost recunoscut ca și o personalitate importantă, fiind trimis în misiuni internaționale (unde a avut ocazia să viziteze și parohii românești), reprezentând Schitul Prodromu la diverse evenimente monahale în Italia, Irlanda, Anglia, Franța, Belgia, Germania, Austria, Ungaria, Coreea de Sud.

Monahul – cărturar Gherasim Prodromitul a fost și bibliotecar al Schitului Prodromu, fiind traducător și editor de cărți.

Mulți pelerini din Sighet l-au întâlnit la Schitul Prodromu – Muntele Athos, schit căruia i-a dedicat și pentru care a tipărit mai multe albume.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Salut, Sighet!

Șinele luceau în razele asfințitului, creând iluzia unei alei de lumină la capătul căreia strălucea leneș soarele unui Octombrie târziu. La celălat capăt al acestei poteci luminoase, stătea așezat pe peron Alexei, un ins pierdut prin prea multele noduri ai soartei. Cărarea de lumină i-a ridicat privirea îngândurată și i-a îmbarcat mintea pe trenul amintirilor…Fusese odată un loc numit acasă, acum acasă nu mai era niciunde.

„Doar de ar putea exista o cărare de lumină care să mă poarte înapoi, un drum care să-mi poarte pașii rătăciți spre aceea lume mai bună…sau spre un acasă etern…”, se gândi Alexei.

Un surâs i se arcui pe buze în timp ce fixa șinele cu privirea.

„Atâtea drumuri,atâtea posibilități, iar la finalul zilei, decizia asupra drumului ales ne aparține în totalitate. Zău dacă viața asta nu e decât un nod complicat de căi ferate…Doar de nu ar fi plină de suferințe și mârșăvii, atunci ar fi frumoasă într-adevăr.”

Un vânt calm, dar rece a străbătut stația pustie, liniștea domnea peste zidurile vechi.

„Totuși, de ce? De ce trebuie să îndurăm atâta chin și nedreptate? Nu, mai bine, de ce există răutate în noi? Dacă nu am fi corupți, ne-am putea crea însuși paradisul chiar aici pe pământ….Totuși, ne săpăm unii pe alții, iubim mai mult obiectele decât persoanele, ne iubim pe noi înșine prea mult, banii ne corup sufletul. Ne dedicăm timpul lucrurilor care în ansamblul amplu al vieții nu sunt importante….de ce….? Parcă după fiecare stație trenul vieții ne poartă pe meleaguri mai întunecate….Și atunci cum să nu vrei să te întorci într-un timp când totul a fost ok? Oare chiar nu ar fi o cale printre aceste legi nescrise ale exisenței noastre efemere….”

În timp ce gândurile i se răsuceau în minte, mâinile îi frunzăreau voluminosul roman Anna Karenina. Brusc, seminarul de la literatură universală îi veni în minte.

„Tolstoianismul…o existență fără abateri morale, este așa ceva posibil? Este posibil să eradicăm tot acest rău, astfel încât să creem o lume mai bună? Câți nu au încercat asta deja, dar omenirea comite aceleași greșeli din și din nou…Istoria noastră înveninată se învârte ca un disc pe un pick-up, reluându-și cursul din nou, din nou și din nou….De aici se poate discerne caracterul uman etern predispus la greșeli. Anna Karenina, personajul eponim, precum și alte personaje din roman, a comis un lanț întreg de greșeli, lăsându-se coruptă de instinctele eronate ale naturii umane, chiar dacă era conștientă de imoralitatea lor și de consecințe…”

Și atunci Alexis și-a amintit de sfârșitul tragic al eroinei:

„S-a aruncat sub tren fiind doborâtă de consecințele  faptelor proprii….O criză interioară, sfârșită într-un act fatal – suicid.”

Și atunci parcă șinele au licărit în raza apusului, iar ochii lui Alexei au scânteiat.

„Autodistrugere…dar dacă asta este secretul pentru a sfida existența asta restrictivă? Dacă „Mitul peșterii” spune adevărul, iar existența aceasta este doar o reflexie a ceea ce este dincolo de bariera denumită moarte? Dacă suntem subiecții unei simulări construite de un Mastermind, iar la capătul acesteia se află obiectul real după care simularea a fost modelată?”

Alexei și-a amintit de viitorul nesigur care îi sta în față, iar apoi amintiri dragi din trecutul său de adolescent se suprapuneau închipuirii existenței sale posomorâte care îl cuprindea din ce în ce mai tare în fiecare zi. Acum parcă viața era atât de gri pentru Alexei, parcă nimic nu mai îi aducea acea fericire reală pe care a trăit-o în anii de liceu. „Lasă că vor veni vremuri mai bune”, îi tot ziceau alții, dar zilele deveneau din ce în ce mai proaste, iar când și o mică rază de speranță reușea să se infiltreze în existența sa acră, aspectele negative reușeau să o sufoce.

„Oare…oare secretul să fie atât de aproape? Doar la un act distanță? Dacă într-adevăr filozofia lui Platon este adevărată și există o viață perfectă dincolo, atunci de ce să mai putrezesc în dimensiunea aceasta infectă, unde chiar natura însăși este eronată pe alocuri? Dacă rămân, este cert că voi continua să sufăr și să fiu expus maleficului din eronata genetică a umanității; dacă încerc să scap, există,totuși, o șansă să ajung în paradis.”

Alexiei simțea cum toată amărăciunea, confuzia,tristețea,frustrarea care îl tormentau, se coagulau într-un amalgam și îl sufocau. Chiar atunci, un bărbat a urcat pe peron alături de un puștan slăbănog. Între cei doi se ducea o verbalizare agresivă. Peste scurt timp, Alexei văzu cum palma mare a bărbatului l-a izbit pe băiat peste față,trimițându-l la pământ. Un plâns înăbușit se auzi dinspre băiat. Chiar după această scenă, Alexei văzu cum un adolescent cu căști în urechi se apleacă spre un cerșetor și îi înșfacă pălăria cu bani , contrar așteptărilor lui Alexis ca adolescentul să-i dea bani. Alexei simți din nou cum unda imperceptibilă de speranță i-a fost stinsă. Directorul gării ieșise pe peron cu mâinile în buzunare, apoi și-a aprins  o țigară.

– Nu-l bate, Ivanov că-l doare, zise directorul cu un rânjet batjocoritor către bărbatul care îl plesnise pe băiat.

– Dracu să-l ia, și pe el și pe maica sa că m-am gândit să-i și dau afară din casă! veni replica bărbatului înfuriat.

– Ei,dar ce făcuși? întrebă directorul nonșalant,aruncând chiștocul pe jos.

Bărbatul își dres glasul și lansă o flegmă alături de chiștoc.

– Mă scot din sărite cu mofturile lor,asta fac, răspunse bărbatul. Aia îmi cere bani,iar ăsta îmi vine cu note de tot rahatul și nu știe de respect. Nici unul nu știe de respect! Când ajung acasă ei sunt sclavi,iar eu sunt stăpânul. Ei trebuie să se conformeze ordinelor mele!

Alexei auzi întreaga convorbire,iar o repulsie îl cuprinse.Din depărtare se auzi un fluierat strident. Ultimele raze ale asfințitului încă sclipeau pe șine.

„Atâta mizerie în speța asta umană, mizerie pe care trebuie să o rabzi zi de zi….Și atunci te mai întrebi dacă există mântuire de toată această ciumă cancerigenă….există? Nu. Există vreo scăpare oare? Poate. Și dacă aș încerca să îi vindec,să le fiu exemplu- totuși și eu am ciuma asta în mine, doar sunt om!- dar și atunci nu aș reuși să lupt împotriva infinitei mizerii umane!”

Și atunci corpul robust al locomotivei se ivi în depărtare, țăcănitul violent al roților vuind prin șine, hipnotizând-ul pe Alexei.

„Trenul. Ce fiară de metal plină de putere! Karenina, și ea și-a găsit sfârșitul tot sub roțile acestei bestii, totuși din alte motive…Dar ce ieșire spectaculară de pe podiumul vieții limitante – templul-închisoare îți este măcelărit sub roțile nemiloase ale unei mașinării înspăimântătoare…Iar sufletul este expulzat dintr-o sferă a realității artificiale și strămutată în realitatea adevărată….O forță impetuoasă ciocnindu-se de energia misterioasă a unei ființe…apoi magie ”

Trenul greoi de marfă se apropria cu repeziciune de stație.

„Dar mecanicul? Am auzit că atâția mecanici de locomotivă au mustrări de conștiință pentru tot restul vieții datorită oamenilor neatenți care ajung sub tren,iar  tot ce pot face  este să vadă toate acestea neajutorați…Dar oare umanitatea cum poate rămâne ignorantă la adresa tuturor erorilor covârșite de ea însăși? Atunci de ce un mecanic de locomotivă nevinovat să-și facă griji asupra purității sufletului său când decizia a fost a altcuiva…”

Alexei simțea cum îi transpiră palmele în timp ce forma trenului se mărea,apropriindu-se nebunește, gonind ca un arhangel gata să-i dezvăluie adevărul. Un pas, doi, marginea se apropria. Un urlet strident vibră prin aer când trenul intra în stație. Alexei simții acel urlet de sirenă în întreaga sa conștiință. Viața are multe trenuri,dar acesta avea să-l ducă dincolo de existența efemeră…Țăcănitul roților deveni zguduitor, iar sub talpe simții vibrația animalică…Un al treilea pas și apoi plonjarea în necunoscut. Aerul vuii în jurul său, ceva tare îl izbi cu o violență indescriptibilă. A rămas conștient. Apoi altă lovitură puternică. Ceva i-a mușcat brusc din carne. Oasele au pârâit, apoi conștiința i s-a deconectat.

Frânele au urlat, făcându-i pe cei din gară să-și astupe urechile, iar fețele li s-au contorsionat de șoc și uimire. Trenul a reușit să oprească după câteva sute de metri.

Incidentul cutremurător a fost prezentat la știri. Trupul sfârtecat în bucăți a fost îndepărtat de pe șinele uleioase. Un ins pierdut printre nodurile de căi ferate ale vieții tocmai își găsise trenul care să-l ducă acasă….

Evelin BATIZI
studentă, Centrul Universitar Nord Baia-Mare – UTCN

O imagine de la începutul sec. XX cu fosta Biserică Greco – Catolică Românească, actuala Biserică Ortodoxă Română cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

„În urma creşterii numărului de enoriaşi şi mutării la Sighet a Protopopiatului Bisericii Greco-Catolice a Maramureşului, se hotărăşte construirea unui lăcaş de cult propriu. Finalizarea acestui proiect a avut loc în 1892, cu sprijinului financiar acordat de prefectul Lónyay János şi contribuţia enoriaşilor.
Sfinţirea noii biserici a avut loc la 20 martie 1892, fiind oficiată de către reprezentantul episcopului greco-catolic român de Gherla, canonicul Erdöss Sándor, predica fiind rostită de vicarul Titus Bud.
Biserica, bijuterie arhitecturală, este construită în stil neogotic, fiind una din puţinele clădiri din oraş care are un stil unitar.
Picturile interioare poartă semnătura mai multor artişti renumiţi, dintre care, cei mai cunoscuţi sunt: Traian Bilţiu Dăncuş, Tasso Marchini și Lucreția Munteanu, toate fiind realizate în perioada interbelică.
În jurul bisericii a fost amenajat un frumos parc englezesc, având într-o parte a bisericii ridicată o cruce de fontă. Lângă biserică se afla o construcţie mică în care a funcționat prima şcoală românească din Sighet.”
                     (Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012).

Salut, Sighet

NR: Imaginea este preluată după o fotografie din colecția personală a domnului Pal Rober Zolopcsuk, căruia îi mulțumim.

Au fost împrăştiate prin oraş nişte „manifeste″ (normal, anonime), care arată spre vinovaţii care ne-au adus în situaţia de a fi posesorii următoarelor trăsături naţionale: sărăcie, frig şi foame.

Cine s-a gândit să ne facă cadou (cacofonie intenţionată) această fiţuică mai mult neagră, ar fi trebuit să se gândească mai bine la mesajul de incriminare a vinovaţilor dezastrului naţional (de care puţini se mai îndoiesc, să fie clar!).

Privind hârtiuţa cu mesaj războinic, citim: „Cîţu şi Iohannis v-au adus″… Deocamdată atât din tot textul. Nu contează ce ne-au adus cei doi. Important de observat aici e că se arată spre vinovaţii principali, dar cine a conceput textul şi echipa din care face parte, una incapabilă de mai mult, s-au exclus din start de la constatarea care – reiese acest lucru din text – e valabilă doar pentru oamenii de rând. Fostul prim-ministru care se dă greu dus din Palatul Victoria şi preşedintele republicii impuse de la Est şi perpetuată după 1990, că doar e călduţ la Cotoceni, ne-au adus nouă trei mari probleme. Nouă, lor…nu! Nu scrie în manifest „Cîţu şi Iohannis ne-au adus″… Nici nu se putea scrie, pentru că unora dintre cei aflaţi la butoanele puterii, poate autori de manifeste sau măcar figuranţi parlamentari nu le-au adus nici sărăcie, nici frig, nici foame.

Textul pe care ni-l oferă luptătorii anonimi pentru drepturile noastre, ştirbite de Cîţu şi Iohannis, este următorul: „Cîţu şi Iohannis v-au adus sărăcie, frig şi foame″. Autorilor nu le-au adus aceste belele. Doar nouă, votanţilor degeaba. Pe ăştia care se gândesc la binele nostru, nu i-a atins nici sărăcia, nici foamea, nici frigul. Probleme de genul acesta avem doar noi. Ei… nu!

Citesc pe feţele celor doi prieteni, de care a depins şi mai depinde soarta noastră economico-financiară şi de supravieţuire, pozaţi pe prima faţă a manifestului, un zâmbet nedumerit la cel din stânga şi unul amar la cel din dreapta. Săgeata, în loc să ţâşnească falnic spre nord-vest, e acum îndreptată spre sud-est.

Eh… ce bine ar fi fost dacă nu aveam Cîţu şi Iohannis şi poporul ar fi ales în locul lor pe X (mare de statură, maxim în lentoare) şi pe Y (mic de statură, maxim în împrumutare)!…

Antonimele pentru sărăcie sunt: belşug, bunăstare, îndestulare; pentru frig: cald şi pentru foame, îndestulare. Adică, dacă am fi votat cum trebuie, în loc de SFF (sărăcie, frig, foame – scrise pe manifest), am fi avut acum belşug, cald(ură) şi am fi fost şi sătui.

Sătui chiar suntem, dar de ce vedem că se întâmplă prin împiedicata politică românească.

Întorcând manifestul pe partea cealaltă, mai descoperim un personaj care trebuie incriminat cu orice preţ: Ionel Bogdan. Acum ni se arată şi mai exact duşmanii poporului, în mod specific al celui maramaureşean: „Iohannis, Cîţu şi Bogdan v-au adus:″…

Se observă aici că prezenţa lui Ionel Bogdan în lista răilor ţării schimbă ordinea pe care o credeam bine stabilită încă de pe pagina întâi a hârtiei veline mai mult negre decât galben-albăstruie. Cîţu a trecut pe locul doi, iar Iohannis e .
Pe pagina a doua avem ce ştiam de pe prima, sărăcie, frig, foame, dar mai avem şi moarte. Aici luptătorii fără nume şi fără de partid vizibil au dreptate. Ştim toţi că poporu-i degrabă ascultător de preşedinte şi când i s-a spus că gata!, am învins pandemia, s-a dus bucuros la mare şi la apele termale, unde a încins o horă mare. Acum… nu mai sunt locuri la ATI!

Manifestul anonim – că doar de-aia-i manifest – mă îndeamnă să-i mulţumesc penelistului meu. Scrie pe foiţa velină:„ Mulţumeşte-i penelistului tău! Ionel Bogdan″.

Aici avem parte de o altă variantă de abordare a problemei. Cei trei sunt penelişti, dar eu trebuie să-i mulţumesc doar unuia, lui Ionel Bogdan. La începutul paginii eram informaţi că sunt trei răi care ne-au adus necazurile. Nu se mai ţine cont de înălţime? De înălţimea funcţiei, vreau să spun. Cum să fie cineva de la judeţ mai important decât cei care au vrut şi vor binele ţării şi pe care-i găsim pe undeva, prin Bucureşti, posibil pe terenul de golf?

Mă uit pe detalierile relelor pe care le suportăm. Ce scrie la sărăcie, frig, foame, moarte, nu mai reiau aici. O constatare se impune însă, de la sine. Ionel Bogdan n-are nicio „contribuţie″ la degradarea naţională prezentă peste tot! Partidul lui, da!

Horia Picu

C𝐞𝐚 𝐝𝐞-𝐚 𝐗𝐗𝐈-𝐚 𝐞𝐝𝐢ț𝐢𝐞 𝐚 𝐒ăptămânii 𝐋𝐢𝐦𝐛𝐢𝐢 𝐈𝐭𝐚𝐥𝐢𝐞𝐧𝐞 î𝐧 𝐋𝐮𝐦𝐞 este o inițiativă care a luat naștere în 2001 în colaborare cu Accademia della Crusca, fiind organizată în a treia săptămână a lunii octombrie de rețeaua diplomatică și consulară și de Institutele Italiene de Cultură, cu sprijinul Ministerului Italian al Culturii, al Ministerului Universității și Cercetării din Italia, al Guvernului elvețian și al principalilor parteneri în promovarea lingvistică.

Cea de-a XXI-a ediție, programată în perioada 18-24 octombrie, a avut ca temă „Dante, italianul”. Cu ocazia aniversării a 700 de ani de la moartea marelui poet, Săptămâna Limbii Italiene în Lume se dorește a fi atât o încheiere ideală a programului de manifestări, „Dante, 700 în lume”, promovat de rețeaua diplomatică italiană de pe cele cinci continente, cât și un preludiu al Statelor Generale ale Limbii și Creativității italiene, eveniment care va avea loc pe 29 noiembrie 2021.

Colegiul Național „Mihai Eminescu” s-a alăturat acestui eveniment din dorința elevilor care studiază limba italiană (L1, L2, L3), de a-și manifesta pasiunea pentru studiul și aprofundarea acestei limbi, derulând activități pe parcursul săptămânii 18.10. – 22.10.2021.

Scopul activității derulate s-a focalizat pe sensibilizarea elevilor față de importanța limbii italiene, o limbă muzicală, limba artelor și, de ceva vreme, devenită cea de-a doua limbă pentru cel puțin 1.000.000 de cetățeni români stabiliți în patria lui Dante.

Obiectivele generale ale „Săptămânii limbii italiene în lume” includ: promovarea limbii italiene, parte a diversității culturale; conștientizarea învățării limbilor străine, încurajarea elevilor de a propune și apoi de a dezvolta activități lingvistice; încurajarea elevilor de a se înscrie și a face parte din comunități de interese (giornata dello studente di lingua italiana); înțelegerea și implicarea celor doi actanți, elevi și profesori, într-un demers comun, ca parte a unor interese convergente, studiul și aprofundarea limbii italiene, diseminarea culturii și civilizației acestui popor.

Dintre obiectivele specifice menționăm: participări la activități de grup, activități artistice, în scopul promovării limbilor străine, în special al limbii italiene; dezvoltarea culturii generale legate de spațiul cultural studiat, italian cu predilecție; crearea unor relații cu elevii din alte școli care studiază această limbă; implicarea elevilor în activitățile propuse; dezvoltarea abilităților de documentare și de utilizare TIC; participrea elevilor la activități de tip C.D.I.

În perioadac18-24 octombrie, la CNDV Sighet am desfășurat două activități: 1. o prezentare a Paradisului din Divina Commedie, printr-o planșă, un desen, reprezentând Paradisul în viziunea lui Dante și crearea unui rebus pe aceeași temă, urmată de dezbatere și
2. la biblioteca colegiului, împreună cu dna bibliotecară, am lecturat din Divina Commedie, am prezentat rezumatul operei și am făcut o reflecție cu elevii despre sensul vieții în accepțiunea lui Dante și respectiv percepția noastră.

De la CNDV au participat grupele din clasele a XI-a și a XII-a.

Am colaborat la realizarea acestui proiect cu Colegiul Eminescu și Șincai din Baia Mare, Palatul Copiilor – Iași, Liceul Teoretic Jean Louis Calderon – Timișoara, Dante Alighieri – București, CN Unirea – Brașov, Liceul Teoretic Miron Costin – Iași.

prof. Beatrice Pesek

CNDV Sighet

Azi, 27 octombrie 2021, se împlinesc 20 de ani de la trecerea la Domnul, a părintelui Ilie Opriș (1915-2001). Veșnică odihnă în Împărăția lui Dumnezeu!

Părintele Ilie Opriș s-a născut în 1915 în satul Poptelec, jud. Sălaj, a absolvit liceul confesional greco-catolic din Gherla, apoi Academia Teologică Greco-Catolică din Cluj, fiind hirotonit preot greco-catolic în 1941 prin punerea mâinilor Fericitului Episcop Alexandru Rusu, unul dintre martirii credinței din închisorile comuniste.

A păstorit mai multe comunități și a construit biserici la Jucu de Mijloc (jud. Cluj), Rodna Veche (jud. Bistrița Năsăud) și Sarasău, contribuind si la reluarea activității din Parohia Sighet -Șugău la începutul anilor ’90.
Ca pensionar, a locuit  la Sighet unde a trecut la cele veșnice în 2001.

Parohia Sighet-Șugău

Cu mare cutremur am primit vestea că a plecat dintre noi cel mai prolific meșter de biserici de lemn pe care l-a dat Maramureșul, Țara Românească, Globul acesta pământesc.

Căci, nicăieri nu a mai existat, în vremurile noastre (în afară de fiul său, Vasile), cineva care să fi construit, cu mâinile sale, de la zero, nu mai puțin de 22 de biserici de lemn!

Marele meșter Grigore Hotico Hodâș din Ieud (Plopșor), a viețuit între 9 iunie 1948 – 25 octombrie 2021.

A fost un om simplu, demn și drept, un bărbat dintr-o bucată, un maramureșean coborât parcă din vremurile nemeșești. Dar și un meșter care nu se încurca în planuri, proiecte și schițe, ci avea un simț aparte, lucrând direct, înălțând lăcașul din mers!

Astfel, a construit următoarele biserici de lemn: trei la Rozavlea (cea de pe Sâlţa şi ambele biserici de la Şesu Mănăstirii-cea ridicată în 2002 și arsă în anul 2016, respectiv cea de acum), biserica mănăstirii Ieud-Crucişoare, una din bisericile parohiale din Ieud-Plopșor, Sighetu Marmaţiei (bis. „Sf. Ștefan cel Mare și Sfânt” de la Poliţia de Frontieră), Strâmtura („Sf. Prooroc Ilie” de pe Valea Satului), Dragomireşti („Sfinții Români” de pe str. Baicului), Şieu („Cuvioasa Paraschiva”), Borşa („Sf. Mare Mucenic Gheorghe” de la Spital) şi patru la Vişeu de Sus („Sf. Cosma și Damian” de la la Spital, bis. „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, bis. „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” şi biserica greco-catolică „Maica Domnului”). Ei au clădit biserici şi în alte părţi ale ţării: două la Bucureşti (una la Spitalul „Sf. Ioan” şi alta la Academia Forţelor Terestre), apoi la Arad, Turceni (jud. Gorj), Costeşti (jud. Argeş) şi Cluj-Napoca (parcul „Victor Babeş”), dar şi în străinătate: în Suedia (la parohia ortodoxă română din Sölvesborg) şi în Franţa (biserica Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale de la Limours)!

Printre acestea se află a doua respectiv a treia cele mai înalte biserici de lemn din lume (care sunt surclasate doar de către biserica mănăstirii Săpânța Peri), adică:
– Biserica mănăstirii ortodoxe de maici „Sf. Trei Ierarhi” de la Ieud-Crucișoare, Țara Maramureșului, 60 m înălțime, construită între anii 1994-2003.
– Biserica parohiei ortodoxe „Sf. Gheorghe” de la Rozavlea-Șesu Mânăstirii, 58 m înălțime, ridicată între anii 2017-2018.

Marele meșter Grigore Hotico Hodâș a participat și la restaurarea mai multor biserici vechi de lemn, printre care, recent, cea de la Ieud-Deal (monument UNESCO), a construit case de lemn (precum Casa Chira din Vișeu de Sus), a realizat o parte a lemnăriei Catedralei Mântuirii Neamului, dar și porți măiestru sculptate, troițe, acareturi etc. A fost nu numai dulgher, sculptor, designer și arhitect, ci și butnar și drănicer și tâmplar…

Acesta a fost ajutat permanent de fiul său, Vasile Hotico, care-i continuă, cu înaltă măiestrie, opera (vedeți numai ce casă și-a făcut acesta!).

Dacă Găvrilă Hotico Herenta rămâne, cu cele 100 de biserici vechi cărora le-a prelungit viața, cel mai mare restaurator în lemn pe care l-a dat Maramureșul și Țara, Grigore Hotico Hodâș va rămâne în istorie precum cel mai prolific constructor de biserici de lemn, pentru aceasta depunând mărturie cele 22 de turle de lemn pe care le-a ridicat!

Am avut onoarea să îl cunosc și să obțin de la dânsul informații extrem de prețioase.

A fost un mare om.

Nu îl vom uita niciodată! Condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Teofil IVANCIUC

Municipiul Sighetu Marmației derulează, în calitate de Partener, Proiectul „STEM Educație în Școlile Vocaționale și Profesionale”, Cod EMS ENI: 2SOFT 1.1/23 STEM, finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun RO-UA 2014-2020, Obiectiv tematic 2. Sprijin pentru educație, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovații; Prioritatea programului 1.1 Cooperarea instituțională în domeniul educațional pentru creșterea accesului la educație și a calității educației.

Valoarea totală a proiectului este de 332.979,80 euro (1.611.622,23 lei), iar valoarea grantului din partea Uniunii Europene este de 299.545,80 euro (1.449.801,67 lei). Pentru Municipiul Sighetu Marmației valoarea totală a proiectului este de 91.217,00 euro (441.490,28 lei), din care 81.983,00 euro (396.797,72 lei) este contribuția Uniunii Europene.

Pentru îndeplinirea obiectivelor specifice ale proiectului – Crearea condițiilor pentru elevii școlilor profesionale și vocaționale implicate, în scopul dobândirii abilităților cerute pe piața muncii, prin modernizarea echipamentelor/ Creșterea competențelor elevilor și profesorilor din școlile implicate și predarea unor abilități de viață prin activitățile oferite în proiect – au fost achiziționate diverse echipamente pentru instituțiile de învățământ din Sighetu Marmației implicate în proiect – Liceul Tehnologic Marmația și Liceul Pedagogic „Taras Sevcenko”.

Pentru Liceul Tehnologic Marmația au fost achiziționate truse didactice pentru atelierul de mecatronică, 11 laptop-uri, imprimantă 3D, echipamente de robotică, tablă interactivă, aparat foto digital, în valoare totală de 144.734,95 lei.
Pentru Liceul Pedagogic “Taras Sevcenko” au fost achiziționate echipamente IT (22 laptop-uri, proiector digital, imprimantă color, tablă interactivă etc.), truse didactice (trusă laborator biologie cu microscop digital, trusă de ustensile pentru fiziologia plantelor etc.), echipament multifuncțional, aparat foto digital, în valoare totală de 137.103,37 lei.

Proiectul va încuraja utilizarea educației STEM, prin dezvoltarea competențelor non-cognitive, incluzând o serie de abilități, obiceiuri și atitudini care facilitează buna funcționare în școală, în muncă și în viață. Acestea includ auto-conștientizarea, autogestionarea, conștientizarea socială și abilitățile de relaționare, precum și perseverența, motivația și creșterea spiritului de gândire. Proiectul subliniază importanța și promovează dezvoltarea abilităților de gândire critică la elevi, ca unul dintre obiectivele apreciate și proeminente ale educației.

Persoană de contact: Claudia-Daniela Gampe, Coordonator regional
Compartimentul Strategii de dezvoltare

Comunicat de presă

Nume: Daniel-Adrian
Prenume: Badea
Diagnostic: SCLEROZĂ MULTIPLĂ FORMĂ RECURENT REMISIVĂ PARAPAREZĂ SPASTICĂ ATAXICĂ
Suma necesară: 35 000 Euro
Transplantul se va efectua în Thailanda

Povestea lui Daniel :
În Septembrie 2020 un diagnostic grav primit de la medici a fost atât pentru Daniel cât și pentru mama lui un adevărat șoc. MAMA, care l-a crescut singură de la doar 6 luni (tatăl și-a părăsit copilul și nu a arătat niciodată nici un interes față de propriul copil). Având în vedere că bunica lui Daniel, în urma unui atac cerebral a rămas paralizată în scaunul cu rotile, iar după câțiva ani, imobilizată la pat, până în acest an, 2021, când a decedat, gândul că fiul ei poate să ajungă în orice clipă în acel scaun cu rotile sau chiar la o paralizie totală, o îngrozește.
La prima vedere, Daniel, pare să fie o persoană normală, cu preocupări obișnuite, dar adevărul este altul. A învățat meseria de mecanic auto, însă dezechilibrul, oboseala și alte simptome ale acestei boli, nu i-au mai permis să lucreze. Momentan are o pensie de boală de 800 de lei, o pensie de handicap de 60 lei, iar mama este angajată la o fabrică de croitorie-tapițerie cu salar minim pe economie.
Medicii din România nu i-au dat nici o speranță, până când, într-o zi a primit o rază de speranță de la o pacientă din Constanța, diagnosticată cu SL, care i-a recomandat Transplantul de celule stem la o clinică din Thailanda, „VERITA-NEURO”, care, se pare că dă o rază de speranță celor care suferă de această boală gravă. Au luat legătura cu clinica din Thailanda, au trimis toate documentele ce li s-au cerut(diagnostic, RMN…..),chiar a avut loc și interviul.
Netratată, această boală gravă avansează foarte repede.
Pentru a stagna și regresa această boală trebuie să urmeze acest tratament cu celule stem. Acest tratament este costisitor.
Daniel nu are banii necesari pentru acest tratament. Haideți să-l ajutăm! Cu un mic ajutor și susținere îi putem reda sănătatea la o viață normală pe care orice tânăr și-o dorește.

Donațiile se pot face în conturile mamei :
RO24BTRLEURCRT0P25019301(KADAR ILDIKO)
RO39BTRLRONCRT0P25019301(KADAR ILDIKO)
RO64BTRLUSDCRT0P25019301(KADAR ILDIKO)

Sursa: Aripi entru Daniel

În imagine, vedere laterală a fostei Biserici greco – catolice (românească & ruteană/ucraineană), actualmente Biserica ortodoxă ucraineană, la început de sec. XX.

***

Între anii 1803-1804 locul unei mici bisericuţe de lemn a fost ocupat de o biserică în stil baroc, înălţată în cinstea Naşterii Maicii Domnului din donaţiile enoriaşilor greco-catolici români şi ruteni. Datorită divergenţelor dintre credincioşii celor două etnii, biserica a rămas în folosinţa rutenilor, devenind astfel cunoscută drept „biserica greco-catolică ruteană”.

În jurul anului 1900, este splendid pictat interiorul bisericii de către pictorul băimărean de origine sigheteană Kádár Géza. Pe cupola bisericii, susţinută de console aurii, a fost reprezentat un cerc de sfinţi. Iconostasul a fost realizat în stil baroc, fiind bogat decorat cu ornamente florale aurite.

Anul 1894 aduce cu sine schimbarea hramului bisericii. Episcopul Firczák Gyula din Ungvár sfinţeşte biserica şi îi dăruieşte hramul Înălţării Sfintei Cruci. Construcţia mică alipită faţadei a fost realizată ulterior, având trei uşi de acces, tavanul fiind pictat în stil rococo, înfăţişând doi îngeri purtând un coş cu trandafiri.

În faţa bisericii a fost înălţată o cruce de piatră sculptată, pe piedestalul căreia a fost inscripţionat în limba maghiară următoarea frază: „A fost înălţată cu prilejul jubileului anului sfânt la 1900 septembrie 21, în timpul preotului Balogh Mihály şi îngrijitorului Hostsuk János”.

Biserica deţine singurul vitraliu original din Sighet, de o frumuseţe compoziţională şi calitate aparte.

(text  de Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Salut, Sighet

NR: Imaginea este preluată după o fotografie din colecția personală a d-lui Pal Rober Zolopcsuk, căruia îi mulțumim.

Citind despre Karikó Katalin şi contribuţia ei fundamentală la dezvoltarea vaccinurilor împotriva coronavirusului Sars-Cov-2, cel care ne-a schimbat felul de a privi viaţa dar şi de a ne privi unii pe alţii, am descoperit un om de ştiinţă planetar, cu o mână salvatoare întinsă peste o planetă bolnavă.

Scriu acest articol în speranţa că cei care motivează neîncrederea pe care o au în vaccin prin faptul că nu ştiu cum acţionează acesta şi că a fost descoperit prea repede, vor fi mai bine informaţi şi astfel vor avea o cale mai uşoară de a lua decizia potrivită lor.

Un biochimist, Karikó Katalin, stabilită în SUA din 1985, „[…] povestește cum s-a născut în Ungaria și până la vârsta de 10 ani nu a avut nici apă curentă, nici TV. Ea mulțumește profesorilor buni pe care i-a avut și care au fost implicați în meseria lor, astfel încât să-i trezească curiozitatea și pasiunea pentru știință″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm)

Are 65 de ani şi în prezent este „vicepreședinte senior al BioNTech, compania germană de biotehnologie care a dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19 alături de gigantul farmaceutic american Pfizer″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm)

Karikó Katalin „a dezvoltat tehnologia vaccinurilor mRNA, utilizată de BioNTech și Pfizer. […] Tot munca ei a inspirat și Moderna, compania biotech americană care a dezvoltat un vaccin anti-COVID concurent„. (citat din aceeaşi sursă)

Ceea ce urmează mai departe, e dedicat celor sceptici, care se îngrijorează de prea rapida apariţie a vaccinurilor, de prea scurta perioadă când acestea au putut fi verificate pentru efectele negative posibile. O precizare înainte de a mă folosi din nou din www.hotnews.ro. Nicăieri nu scrie că eficacitatea vaccinurilor ar fi fără cusur, deci de 100%.

„Cu toate astea, drumul până să ajungă aici nu a fost unul ușor și lipsit de piedici. Chiar dacă prezența unui vaccin eficient în prezent pare „mult prea rapidă” pentru unii oameni, cercetători precum Katalin lucrează de ani buni la această tehnologie.

Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA) – o moleculă care demarează producerea de proteine – astfel încât acesta să treacă nedetectat de sistemul natural de apărare al corpului. De atunci și până în prezent, ea și-a perfectat munca astfel încât vaccinul să nu aducă niciun impact negativ asupra corpului.

Aceste noi vaccinuri folosesc o bucată mică de mRNA din genomul coronavirusului pentru a instrui corpul cum să producă proteina-țepușă a virusului – partea care ajută SARS-CoV-2 să se atașeze de celule și să le invadeze și care declanșează răspunsul imunitar.

Atunci când corpul detectează prezența proteinei acesta dezvoltă anticorpi pentru a o neutraliza, rezultând în protecție împotriva virusului. Spre deosebire de alte vaccinuri mai tradiționale, cele mRNA stimulează și producerea de celule T care opresc coronavirusul din a se reproduce″.

Destinul lui Karikó Katalin a fost vizibil influenţat de o carte despre cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa fără stres, carte dată de un profesor în timpul liceului. Distinsa doamnă cercetător spune că „Dacă nu aș fi citit această carte nu cred că aș fi reușit, deoarece m-a învățat să fiu focusată pe ceea ce pot să fac, indiferent de ce spuneau cei din jur”.

Biochimista este de părere că dificultățile te fac să te focusezi și să descoperi o forță pe care o ai în tine, așa cum s-a întâmplat în cazul ei. „Dacă stăteam acasă, în Ungaria, poate nu descopeream că pot face atât de multe lucruri”, a mai spus ea.

Karikó Katalin s-a vaccinat pe 18 decembrie 2020 şi pe 18 ianuarie 2021.

Ea este „biochimistul care și-a dedicat aproape întreaga viață ARNm și ale cărei cercetări au condus la vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna. De-a lungul carierei sale, omul de știință s-a concentrat pe ARN-ul sau ARNm mesager – scriptul genetic care transportă instrucțiunile ADN către locul producător de proteine al fiecărei celule, ribozomii. Katalin Karakó era convinsă că ARNm ar putea fi folosit pentru a instrui celulele să producă medicamente, inclusiv vaccinuri″. (sursa: https://www.origo.hu/itthon/20210115-karika-katalin-megkapta-a-masodik-oltast.html și: https://propeller.hu/technika/3653760-kiderult-ennyit-keresett-kariko-katalin).

„Tehnologia mRNA a fost utilizată în diagnosticul cancerului, adică o proteină mesager care conține informații, un „mesaj”, este folosită în scopuri medicale. Procedura în sine este folosită de zece ani, dar este prima dată când este folosită pentru a dezvolta un vaccin, iar savantul maghiar a jucat un rol uriaș în asta″, spune acelaşi site maghiar.

New York Times confirmă, de asemenea, că banii nu au fost niciodată scopul pentru omul de știință. Nu a câștigat niciodată mai mult de 60.000 de dolari pe an, ceea ce poate părea foarte mult în Ungaria, dar deloc în Statele Unite. scrie pe site-ul https://propeller.hu/technika/3653760-kiderult-ennyit-keresett-kariko-katalin

Reiau acum, pentru neîncrezători, pentru cei care spun că leacul împotriva Sars-Cov 2 a apărut prea repede, informaţia: „Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA)″. Iar premiul de cea mai mare notorietate pe care i-l doresc acordat nu poate fi altul decât Nobel!

Şi dacă i se va acorda, râvnitul premiu nu va fi cea mai mare bucurie pentru Karikó Katalin. Modestă, „creatorul maghiar al vaccinului împotriva coronavirusului, nu a fost niciodată o persoană materială, pentru ea a fost mai important să poată ajuta oamenii prin știință″, scrie Life.hu.

Horia Picu

De ce e așa greu când poate fi așa ușor? E foarte simplu: trăim ceva ce nimeni nu poate descrie în cuvinte. Poate încercăm să ne revenim, dar e HAOS.
Era 19 martie si în țară se anunță un verdict care poate atunci nu părea așa important dar cine s-ar fi gândit că atunci începea o nouă carte în viața noastră care va fi atât de diferită încât nici cu gândul nu putem raționa.
Sincer, eram prea ocupată să realizez că trăiesc poate ultimele file ale unei lumi normale. Nu m-am gândit că în câteva zile se poate închide așa ușor un episod.
Ce pot spune, eram în clasa a opta și, ca orice elev care termină gimnaziul, mă gândeam doar să ajung unde îmi doresc.
E simplu: îmi doream să îmi ating visele cu mâna.
Era luni: de mâine nu o să mai mergem la școală. Nu puteam să realizez cum adică nu mergem, abia începuse pandemia. Stai puțin! Până să realizez că e realși  nu e o poveste despre care ne vorbeau bunicii, trecuseră câteva luni bune și eram la examen.
Nu puteam să mergem nicăieri. Totul era închis într-o clipire de ochi. Atâtea păreri și atât de puține zile.
Ce să mai înțelegi când unii profesori susțineau că nu o să dăm nici măcar examenul sau alții ne tot avertizau să ne protejăm. Închid ochii și brusc sunt în curtea școlii în calitate de boboc. Nici măcar prima zi nu a fost cum trebuia. Distanțați, cu mască și plini de fiori pășeam fără să știm unde mergem și cine sunt cei despre care se zicea că vor fi colegii noștri.

Școală online! Cum să facem școală online? Nu cunoaștem profesorii și colegii. După câteva săptămâni a venit și ziua cea mare. Mergem la școală? DA!

Ca în orice poveste fericită trebuia să apară ceva, altfel se termina totul prea repede. Și în cazul nostru a apărut. Se pare că o să mergem pe grupe. E atât de prostesc. Hai să privim partea bună a lucurilor: dacă mergeam fizic cu toții poate anumite prietenii nu existau. După doar două săptămâni, ceva tragic apare în școala noastră și totul s-a răsturnat la 180°. Plecarea prematură (într-o lume mai bună, poate) a  domnului director. E atât de greu…

Da , școala on-line deschide multe portițe și oportunitați, dar să nu uităm că este grea. Un alt obstacol a fost gradul de dificultate pe care unii profesorii îl dădeau. De ce? Nu e ușor să iți vezi bobocia plecând precum o frunză de stejar luată de furtună. Unde? Unde sunt clipele frumoase pe care trebuia să le trăim? Unde sunt primii fiori ai liceului, primele prietenii, primele sunete de clopoțel? După un an în on-line ne-am întors la școală. Parcă și acum văd cât de timizi eram în prima zi. Într-un final, am ajuns și noi elevi de liceu. Dar, la fel de repede cum a venit așa s-a și dus. Doar două luni!

Vacanța de vară. Brusc ca o eclipsă, totul părea să intre pe făgașul normal. A apărut vaccinul care părea să rezolve totul și noi să începem o viață normală pe care poate am uitat-o. O viață fără mască, dezinfectat și covid. Nu din nou! Viața a devenit din nou un HAOS. De data aceasta e mult mai rău. Încă nu realizez. Pierdem persoane dragi într-o clipită, nu se mai înțelege nimic.
Oamenii sunt derutați, parcă au prea multe hărți care duc în același loc.
După aproape doi ani de pandemie, în lume e mai rău decât la început. Atunci eram mai încrezători în cei care ne spuneau ce să facem, acum, ne pierdem în miile de file de informații. Pare că totul se înrăutațește și nimic nu va mai fi cum a fost.

Însă, în orice poveste există și un final fericit.
Care va fi al nostru?
Va continua……….
Eu sper.

Bianca BORODI
clasa a X-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”

Duminică, toamnă. Cârciumi uitate foiesc în periferii, de bună-dimineața. La câte o masă vezi „pretenari” buluc, combătând sonor, ca în zilele lucrătoare, la altele inși singuri cu paharul lor, privind în gol, de la capăt…

Septembrie și-n parc fanfara nu cânta, decât un bătrânel petrecea în de sine. Ar fi rămas un viitor mare poet dacă murea de tânăr…

Zi de Septembrie, ceasurile încremenirii și luminilor… De nu ar fi sirenele alea intempestive prin oraș!

Pe podul mobil trece un bărbat încruntat – de grijă să nu-i cadă pe jos mustața perfectă…

„…Nu poate zini, că are cle’nți.”

„…Ști’mbă-mn’i-i amu ietucă!… Că m-așteaptă cleie’nții…”

Duminică, dimineață. Bicicletă peste bicicletă la Iza – pescari în aglomerare. Soarele fiind ascuns, izbucnesc în compensare culorile florilor, iau foc roșul, rozul, galbenul….

O nuntă. O nonagenară este întrebată de ce nu poartă mască. „Nu port, să nu zică lumea „ni şi baba asta, vre’ să trăiască și are 100 de ani! …Eu de moarte nu mă tem!” (& Gh.MB)

Lumina mierie… Rău îmi pare că n-am luat pâine de-acasă, să-mi ung o fellie..

Septembrie în lumini – de băgat fuga în …photo shooting!

Pozez degeaba trandafirii unei grădini. Astă-noapte, cel mai înalt, mai roșu, mai răsfrânt dintre ei a dispărut.

Tuamnă, daa… Septembrie, cum nu?…Ba nu – Octombrie! Iertați, studiez niște scaieți roșii în floare și ciumăfaia uscată de alături.

Dimineață de Octombrie – frig, soare. Trandafirii, în special cei înalți, s-au pus la hârtie creponată. Liniștea orașului cu oameni puțini, fără chip. Îndărătnicie și noninformare. Treptat se încălzește. Câini și pisici se tolănesc la soare.

Octombrie își vede de treaba lui… Și prin frunzișul copacului uscat bate vânt auriu…

„…Corn și un gogoș cu ciocolată, dă-m’!”

Râul stând. Un domn, cu creştetul uşor aplecat spre inima lui, face digul. Fiecare imagine un eveniment, toate la un loc – un spectacol.

Eurosport Ro. Premier League
* „…diabolic acest jucător pur și simplu!” * ”…vine cu această diagonală savuroasă!” * „…foarte supărați Pescărușii…” * „Echipa din sud chinuie echipa londoneză ca pe hoții de cai.”

Marin SLUJERU
(din postările de pe pagina mea de fb)

P.S.
Se cade ca, data fiind situația gravă prin care trecem, să întrerup aici publicarea acestor grupaje. Sunt conștient că nu îi arde nimănui de ele…

Foto: Ion Mariș