Pentru mine Amurgul vieții ca și Zorile s-au repetat mult, dar multul lor este relativ față de „timpul din Lumea lui”.

Am ajuns la o vârstă „bogată”, peste toate așteptările și, prin câte locuri m-au purtat pașii, am avut o copilărie fericită, pot spune, singura din etapele vieții cu această trăire. Peste celelalte s-au suprapus, într-un fel sau altul, mai devreme și mai tărziu, de prea multe ori, suferințe nedrepte de neimaginat, în afara voinței mele, care am fost obligat să le suport, în forță. Cu toată străduința mea cinstită, corectă, onestă și demnă, de a le face fericite aceste etape de viață, pentru mine și pentru cei din jur, nu s-a putut, în conjuncturile vremilor, am fost împiedicat de acestea. Am ieșit din strânsoarea celulelor și din țarcurile muncilor forțate aproape un schelet și, încetul cu încetul mi-am format o pregătire solidă, cu un efort deosebit, cu multe întreruperi, șicane. De la spațiile înguste, care aproape te striveau, am ajuns să survolez spații largi, Mări și Oceane, lumea largă, într-o familie unită, acuma în alte conjuncturi, purtând însă mereu cu mine suferința și ticăloșia ce mi-au străpuns organismul și au rămas în profunzimea lui, de peste 30 de ani.

Am sprijinit copiii, în cea mai fermă preocupare, pentru a-și realiza o pregătire solidă și au realizat-o. Aveau însă salariile așa de mici, că noi le plăteam chiria și altele, din pensie. Amândoi vorbesc fluent limbile franceză și engleză. Dar a venit în țară o echipă de francezi, care recrutau informaticieni. După interviu, la o lună, era cu contract de muncă în Paris, cu o remunerație conformă și, acum, ne ajută el pe noi. În scurt timp, conducea o echipă de mai mulți informaticieni și a realizat mai multe studii în domeniu, fiind în relații de srviciu și cu specialiști din SUA. Franța era mai aproape și mai convenabilă familial. În scurt timp, a dus-o și pe sora lui acolo și funcționa ca secretară la un barou de avocați. Au plecat din lipsuri, greu de suportat, nu de „buieci”, când România nu intrase încă în U.E.

Revoluția noastră, cea din „Răsărit”,
Sperăm că multul „bine” l-a adus.
Dar cât de mult aceasta ne-a dezamăgit,
„Obligându-ne” să trecem spre „Apus”.

Baronii politici de ieri, deveneau baronii economici da azi, aceiași, nesătui în a-și face doldora buzunarele, cu o lăcomie sălbatică.

Îi vizitam de sărbători, iarna sau vara, atunci când aveam o stabilitate cardiacă. În țară nu voiau să mă opereze, fiind prea în vârstă și eram un pacient obișnuit al secțiilor de urgență cardiologică din Borșa, Baia Mare, Cluj-Napoca. Ne-am și cumpărat un apartament și ne-am mutat la Cluj, mai aproape de un centru cardiologic puternic. Am fost de două ori la terapie intensivă, de 1o și respectiv 6 zile. După intrarea în UE, am lut „Certificat Internațional” de asigurare și stăteam mai mult la copii, iarna și vara. „Vizitam” Parisul! Ne-am pregătit locul de veci la un cimitir din Cluj, iar pe placajul din marmură neagră, de pe cruce, ne-am trecut numele, prenumele și data nașterii, urmând ca, la vremea potrivita, să completăm și restul. O să-l facem cadou cuiva, noi nu cred să mai putem ajunge pe acolo, cu neputințele noastre; am fi și singuri. Câte traume produce lăcomia administrației țării, politica, hoția!

Tot în Franța am făcut cele două operații pe cord, în 2007 și 2010, de 4 ore fiecare, în afara timpului de scanare, la fel de lung, de către un chirurg român, Dr. Marius Andronache, unul din cei mai solicitați în Franța pentru ablații cardiace. Deși a dat concurs și a reușit la Cluj, locul nu l-a putut ocupa, pentru că rămânea în rezerva pentru o „beizadea”. De atunci, inima s-a calmat și doar din acest an au început aritmiile, cu vârsta, dar cu schimbarea medicației, se pare că s-au mai stabilizat.

După câțiva ani, Rodica a plecat în USA prin căsătorie și ne-a obținut dreptul de vizită, dar nu puteam rămâne odată mai mult de 6 luni. Cum în timp puteau apare probleme medicale, extrem de scumpe, de neachitat, ne-a obținut rezidența și, cu aceasta, avem dreptul de asigurări sociale. Plătim lunar doar o sumă mică, după pensia noastră. Ea a fost angajată în State într-un foarte bun srviciu, în domeniul financiar, cu o largă rețea în toată America.

După puțin timp, a plecat și Victor în Anglia, prin căsătorie cu o doctoriță din Iași, care lucra acolo, cu pregătirea lui găsindu-și imediat un loc bun de muncă. Acuma au ambii și cetățenie amaricană, respectiv engleza și sunt stabiliți acolo. Și-au cumpărat fiecare casă, cu plata în rate, costul chiriei fiind precum ratele, dar sunt alte condiții, libertăți și, în final, rămâi proprietar. În fiecare vară mergeam în țară, pentru 2 luni, făcând întrerupere cam 10 zile la Londra, la dus și la întors, unde eram într-o bucurie nespusă, în jocul nostru cu cele două nepoțele, două minuni de fetițe. După Brexit, eram doar în trecere, asistența socială fiind pentru noi suspendată acolo. Ultimii 10 ani i-am petrecut la fiica noastră, Ana Rodica. Suntem cu ea și cu nepoțelul nostru, Samuel, clasa VIII-a deja, foarte capabil și cu o voce deosebită. Ea ne îngrijește forte bine și o mai ajutăm și noi cât putem.

De 3 ani n-am mai fost în țară; aveam biletele de drum, dar eu am căzut și mi-am fisurat rău mâna dreaptă, trebuind să anulăm plecarea; a apărut apoi pandemia. Sperăm ca la vară, daca sănătatea ne va permite, să mai mergem o dată în România, prin unele locuri dorite.

Începând din martie 2018, am început să scriu pe calculator, amintiri de viață, neavând ce face, pentru a-mi mai activa memoria, fără a o lăsa să se degradeze prea mult. Am trimis un articol la „Salut, Sighet!”, condus de doamna Oanța Brîndușa, profesoară de limbi clasice, la CNDV, Sighet. Articolul a fost foarte bine primit cu mulțime de vizualizări și comentarii. Doamna prof. Brîndușa m-a încurajat să mai scriu, să trimit articole. Am fost trecuți cu soția la Corespondenți Diaspora și, în trecerea timpului de peste 3 ani, am trimis și mi s-au publicat peste 6o de articole, mai multe comentarii și alte publicații pe Facebook-ul nostru și pe al „Salut, Sighet!”. Îmi pare bine că la această vârstă am discernământ, că memoria s-a schimbat foarte puțin și pot construi fraze care, prin calitatea lor, permit trecerea spre conținut, mai mult memorialistic, scopul articolului. La vârsta aceasta se poate că „Amurgul” sau „Zorile, la un moment dat, oricând, să nu mai apară și atunci cred că este necesar, cu un minim simț de bunăcuviință să spun câteva cuvinte despre această activitate.

Aduc mulțumiri și mult respect întregii echipei de redacție a siteul-ui „Salut, Sighet!”, care, fiecare în parte și toți împreună au făcut să apară această mulțime de materiale, de o calitate sau alta, care, în mulțimea lor, mi-au adus nespus de mari și multe bucurii, chiar și prin faptul că m-au făcut să manifest prezență și nu o absență prezentă, în această secvență de viață. În același timp, îmi cer scuze, dacă, uneori, cu totul involuntar, am produs disconfort, de un fel sau altul cuiva. Le urez multă sănătate tuturor, cu bucurii și multe succese în viitor, pentru toți și pentru cei dragi lor.

O mulțumire aparte aduc doamnei profesoarte Oanță Brîndușa, cu care am avut o densă cooperare, dumneaei fiindu-mi îndrumătorul și protectorul meu în acest demers, dânsei datorându-se întreaga mea evoluție. Dar, așa cum se întâmplă în general, uneori, protectorul poate avea și reproșuri sau disconfort pentru aceasta. La început se exprima că-i pare bine că m-a „descoperit”. Dânsa are un program deosebit de încărcat, cu o vastă rețea în toate domeniile, social, cultural, artistic, administrativ, economic, didactic…  și eu am deranjat-o mult cu anumite corecturi și cu multe alte detalii și oricare au fost acestea, le-a soluționat. Nu știu dacă pe parcurs sau în prezent, mai păstrează această apreciere pentru mine, dar mi-ar părea bine să nu fi devenit regret. În comunicările avute, am găsit numai bunavoință în a mă ajuta și sprijini mereu, în articole și comentarii, orice prezență fiind însoțită de mult respect, deși se pot face repeziri mascate și prin astfel de comunicări. Dar au fost exprimări în toate, totdeauna, sub forma unei prietenii respectuoase de la început, cu care dânsa ne-a onorat. Foarte greu s-ar putea realiza o recunoștință potrivită pentru toate acestea și mai mulți cred că ar trebui să spună același lucru. Dar o asigur de păstarea unui profund respect și a unei înalte prețuiri, prietenii, chiar în situația când s-ar produce anumite manifestări ce nu mi-ar plăcea. Agreabilă prezență a fost și fiica dânsei, frumoasa și inteligenta masterandă Sebastiana Joicaliuc, din ale cărei poezii am avut și inspirația de nuanțări de articole. A fost tot timpul între noi un respect, apreciere și prețuire depline. Le doresc, din inimă și suflet, cu mult drag, multă sănătate, cu bucurii, împliniri și numai succese, împreună cu toți cei dragi!
O persoană de baza în acest colectiv este și domnul inginer Ion Mariș, care prospectează nevoile Sighetului în diverse domenii și, din când în când, intervine cu câte un articol de mare întindere, cu mii de vizualizări și largi dezbateri. Am avut și câteva contacte directe cu dânsul (on-line).

Am mai avut câteva corespondențe pe articole și comentarii cu doamna profesoară Luminița-Erika Colopelnic, desfășurate cu mult respect, aprecieri și eleganță.

Mi-au produs însă o bucurie enormă felul în care au fost primite articolele, cu mulțime de vizualizări și, mai ales, marea mulțime de comentări, deosebit de frumoase, atât pe articole cât și la „scrisurile” pe facebook. Am comentat și discutat cu mulți elevi sigheteni articole și comentarii, deosebit de frumos și am evidențiat totdeauna succesele lor remarcabile.

L-am citit pe părintele Marius Vișovan, cu multă plăcere și respect și am avut parte de comentarii ale dânsului, deosebit de plăcute, apreciative, uneori în formă mai concisă, simbolică.

Se detașează aici, la comentarii, Domnul Sergiu Ovidiu Luscalov, cu o largă distribuție pe mulțime de articole, cred, cel mai amplu comentator. Le analizează în profunzime, cu detalii, pe tematica lor, într-o foarte corectă interpretare și semnificație. Sunt rare și articolele mele (câteva) care să nu le fi comentat și din lecturarea lor, se vedea că înțelege perfect fenomenul memorialistic al acelor vremi. Toate manifestă o formă detaliată, într-o logică corectă, cu multe aprecieri în trăirea și indurarea lor.

O mulțime din foștii mei elevi au făcut comentarii superbe la mai multe articole, ei necunoscând, ca elevi, situațiile dramatice prin care am trecut. Așa a fost prof. Bălin Petru, matematician, Chiș Gheorghe, inginer industria textilă, Chiș Dumitru, profesor de matematică ș.a., și multe eleve, cu nume schimbate prin căsătorie și mulți necunoscuți. Felul cinstit și plin de revoltă în care au interpretat cumplita și masiva detenție comunistă, sălbăticia ei, aprecierile solidare în îndurarea acestora, în toată silnicia lor, m-au emoționat profund.

Mi-a produs o enormă bucurie și satisfacție comentariul scriitoarei Antonia Luiza Dubovici, la articolul „La Răscruce de Drumuri” (04.02.2021) și altele, în care, pe lângă elogiul adus victimilor acelor cumplite barbarii, arăta și că înțelege acele cumplite fenomene memorialistice. Scrie: „Vă citesc de fiecare dată cu un deosebit interes. Povestea vieții dvs. este subiect de carte și film. Vă mulțumesc din suflet pentru aceste împărtășiri, le prețuiesc din adâncul inimii. De asemenea, sunt plină de gratitudine pentru fiecare tânăr care a luptat pentru o Românie mai bună și s-a sacrificat până la sânge, cu lacrimi, cu timp, cu viață. Dumnezeu să vă răsplătească pentru fiecare gest de bunătate și pentru deciziile nobile și demne pe care le-ați luat, de-a lungul vieții dvs. Dumnezeu să vă dăruiască multă sănătate și bucurii, alături de cei dragi!„.

Îi doresc, din inima și suflet, cu tot dragul, multă sănătate, cu bucurii, împliniri și numai succese, alaturi de familia dumneaei, dragă și scumpă.

Doresc la toți participanții la activitățile amintite, sub orice formă, de orice fel și oricum primite, multă sănătate, cu bucurii și numai succese, împreună cu cei dragi. Scuze pentru unele nominalizări omise, fiind totuși cuprinse în respectul și urările apreciative generale, făcute cu tot dragul, din toată înmă.

Cu tot respectul și prețuirea, cu urări de multă sănătate, cu bucurii și numai succese, împreună cu cei dragi. Mă închin nobleței manifestate în toate relațiile avute cu toți, în aceste activități.

Gheorghe BĂRCAN

Marți, 31 august 2021, de la orele 15:00, va avea loc la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” (strada Bogdan Vodă nr. 1), vernisajul expoziției artistului plastic sighetean Silvia BOAR.

Este o expoziție aniversară care cuprinde lucrări din întreaga sa activitate artistică, care se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani. Lucrările sunt monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în tehnici mixte (tempera, acril, guașă, cerapastel) și pasteluri, cele din urmă fiind reprezentative pe o perioadă mai îndelungată de activitate artistică.

„Întotdeauna am lucrat sub prima impresie, dirijată de o scânteie care, dacă nu se aprinde, nu există operă de artă. Numai senzația, prima impresie, primul impuls, culoarea care se schimbă repede, dintr-un minut în altul… asta conta pentru impresioniști și a avut o mare influență și asupra mea. M-am bazat întotdeauna pe simțuri, pe simțul culorilor. Îmi plac formele difuze, luminile și umbrele, culorile calde. Folosind pastelul, am putut reda splendoarea peisajului, frumusețea florilor, dar în același timp și precizia portretelor. Natura în Maramureș e superbă. Dealurile, valea Izei, Grădina Morii, livada bunicilor mei din Valea Cufundoasă, podurile, pădurile și luminișurile, clăile de fân și florile care se găsesc pretutindeni, toate m-au inspirat și mă inspiră în continuare.” ne-a mărturisit artista.

Raluca Iancău

Proprietar la geam cu țigara, cu hardughia în spate – burg, vara.

Casă toată sclipind a inox, trandafiri opulenți, gard de beton – noi însemne de prestigiu.

Zi de zi consemnez: cum am stat cu parcul, cum am mers cu râul…

La Iza Solovană. Unul cu un tun-foto sărăceşte locul de imagini. Unii nu ne-am bucurat la tinerețe de aceste locuri magice. Ci, faptul că ne bucurăm de ele acum, peste ani, inventează şi acele bucurii, din nimic.

No story. Decât că plouă și Zveltețea Sa (unknown) se îndreaptă alert spre Iza şi că imaginile sunt de acum.

La râu, pe mal, un vânt ușor freamătă frunzișurile și cămășile pescarilor.

Vară toridă. Mai albi crinii în soare, ori în penumbră?

O ospătărie lângă policlinică. O mătușă singură la masă: „Alo!… Daa, și cu inima… Tăt ‘i bine… Pune-mi o oală mare cu apă pă șpor, pă când vin!”

Vară molcomă. Ci, iarba asaltând clăi vechi, metalice.

Spre plajă, 2 cumetre hodine în pantaloni scurți:: „…și două Raffaele-uri mi-o furat, tu!”…

Și pentru precupețele din comerțul stradal din „Cuza-Vodă”, cumpărătorul este un adversar: „Ceă, n-au alt loc a ști’mba banii? Numa’ aici, la noi?”

După furtună. Gladiole grele-n rond, în înclinare.

Cuiul de pe Pietonală. În loc de un manelist, la mohonumentul non-stop cântă mai nou un șansonetist. Inadecvareee!…

O pereche trece zilnic spre piață. Însoțitoarea inspiră izurile verii, cum trec peste fața soțului ei orb…

Crini în grădină. Sunet de argint abia, în porțelanuri…

Luni. În parc, prin filigorii, siluete apropiindu-se. Bună și această „Floare de colț” la ceva…

Facebook, râs de grup – nu se înțelege pentru cine. Mulți ar trebui să nu mai posteze nimic pe rețele… Nu numai că se dau în stambă dându-se ce nu sunt, dar este evident că existau mai mult înainte. Devin indistincți, își pierd individualitatea în noianul de postări. Nu mai vorbesc de unii dependenți de chipul lor, narcisici până la …paranoia, care stau și se contemplă non-stop, înr-o …prostare continuă.

Duminica, în parc. Par să fie mai mulți oameni, copii, cum vin și pleacă, în vântul verii – oarecum ilustrativ la soarta lumii.

La Grădina Morii, un spaniol învață niște copii mai mari, de la noi, „Maia-hi, maia-ho! Alo, Picasso!”. Aplaudă și se mișcau ritmic, menținând formația buluc, într-o intimitate de frați.

Cu vara, se răresc fluturii albi. Apar fluturii policromi, după florile mii…

Sfânta Maria Mare! La Sebările de la Putna, acum 150 de ani, Eminescu şi congenerii săi naționalişti, „floarea tinerimii române”, se salutau astfel: „Trăiască nația!… , Sus cu dânsa!”

Neantul verii intensifică neantul provinciei. O mare foame de evenimente. Orice gest, orice vorbă, orice apropiere sunt interpretate ca semnal al unor fapte sau cel puțin ca intenții. Nimic nu rămâne gratuit, pur și simplu.

Casa de la râu. Nu mai cântă pianul. Numai flori, sub geam.

„Tăți îs oameni buni, / Că au grădină cu pruni…”

La „Pariuri”
Întinde banii și tace.
– …Spune, ce să pun?… Că nu scrie pe fața dumitale!
– …Aliator, ceă?!…- mormăie necăjitul.

Consemnări de Marin SLUJERU
(din ultimele mele postări pe fb)

Joi, 19 august 2021, a avut loc la monumentul de lângă închisoarea Târgșor, județul Prahova ceremonia de comemorare a deținuților politici care au suferit în această închisoare în timpul regimului comunist. Slujba religioasă a fost oficiată de parohul ortodox Titus Ciobanu și separat, pomenirea nominală a eroilor a fost citită de preotul greco-catolic Marius Vișovan din Sighet, care a și evocat semnificația jertfei elevilor anticomuniști, grupul de maramureșeni fiind relevant atât cantitativ cât și ca model de dârzenie și unitate.

A fost prezent domnul Petru Codrea (90 de ani), ultimul deținut politic din Sighet și domnul Aurel Vlad (88 ani), tot maramureșean, dar domiciliat în SUA, precum și urmași și cunoscuți ai martirilor luptei anticomuniste. Participanții au intonat după tradiție „Imnul celor căzuți”, într – o atmosferă impresionantă.

În perioada 1948 – 1951 au fost întemnițați la Târgșor peste 800 de elevi de la licee din toată țara, Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet fiind pe locul 2, după liceul „Radu Negru” din Făgăraș. De acolo majoritatea deținuților au fost transferați la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Salut, Sighet!

Duminică, 22 august 2021 va avea loc mult așteptatul Festival Interjudețean de Folclor „Hora la Prislop”, care anul acesta marchează cea de-a XLIX-a ediție.

Organizatorii acestei ediții sunt Consiliul Județean Maramureș prin Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, alături de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Primăria orașului Borșa.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, îi îndeamnă atât pe maramureșeni, cât și pe turiștii aflați în județ în această perioadă, să se alăture acestui eveniment cu tradiție: „Duminică, 22 august, va avea loc unul dintre cele mai frumoase festivaluri ale județului Maramureș, un eveniment care denotă dragostea și respectul nostru față de tradiția acestor locuri. Îi invit cu mare drag pe maramureșeni, dar și pe oaspeții dornici să ne descopere județul, să vină la „Hora la Prislop” pentru a se bucura de un program deosebit, care are ca scop promovarea tradițiilor, obiceiurilor, dansurilor, cântecului și portului popular.”

Astfel, duminică, 22 august, după oficierea slujbei religioase la Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Față” din Pasul Prislop, participanții vor asista la o spectaculoasă paradă a portului popular, urmată de o horă în care sunt invitați să se prindă toți cei prezenți.

Începând cu ora 12:30, toți ochii vor fi ațintiți asupra scenei pe care, după deschiderea oficială a festivalului vor performa ansambluri folclorice renumite din județele Maramureș și Suceava, dar și artiști consacrați precum: Gheorghe Zamfir, Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae Furdui Iancu și Formația Crai Nou.

În cadrul evenimentului va fi organizat și un târg al meșterilor populari, unde păstrători extrem de talentați ai tradițiilor vă vor încânta cu adevărate lucrări de artă, făurite conform datinilor străbune.

Ca la orice moment de sărbătoare, participanții vor avea ocazia să deguste o varietate de produse și preparate tradiționale.

Vă așteptăm cu drag!

Comunicat CJ Maramureș

Marți, 17 august 2021, a avut loc lansarea celui mai nou număr (78-79) al revistei „Memoria Ethnologica”, publicată neîntrerupt de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, prin Editura Ethnologica, încă din 2001.

La Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare s-au adunat prieteni și colaboratori vechi și noi. Și nu e ușor să se adune lume la o lansare de carte (revistă culturală), într-o perioadă în care concediile sunt o prioritate pentru aproape întreaga suflare. Dar uite că invitații Centrului au venit. Să asculte, să povestească, să depene amintiri, să citească. Mulțumirile organizatorilor se îndreaptă și spre cei care le-au fost alături cu gândurile lor, chiar dacă nu au putut fi prezenți la eveniment.

La întâlnire au luat cuvântul: Lucian Iluț – manager interimar CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Corina Isabella Csiszár – redactor șef, Nicolae Scheianu – consultant artistic, dr. Carmen Dărăbuș – membră a redacției, Alexandru Perța Cuza – sculptor popular.

Acest număr este dedicat memoriei prof. dr. Ștefan Mariș.

Sumarul nr. 78-79, (200 pagini):
Corina Isabella Csiszár: Cuvânt către cititor,
Nicolae Scheianu: Spiritul continuator al „Memoriei Ethnologica” (În memoria Prof. dr. Ștefan Mariș).

ARTICOLE ȘI STUDII
George Achim: O viziune etno-antropologică asupra păstoritului în Munții Maramureșului,
Gheorghe Glodeanu: Legendele Sfântului Graal, Carmen Dărăbuș: Despre osmoza viață-moarte în poezia lumii. Câteva contexte,
Anca Maria Pop: Contribuții ale ASTREI La procesul de literație rurală,
Loredana-Maria Grozoiu: Relația dintre spațiu și bunăstare în contextul existenței umane
Gabriela Boangiu: Despre proprietate și identitate culturală în Perioada comunismului – povestiri ale vieții,
Sorin Mitu: Alimentație și gastronomie tradițională maramureșeană,
Teofil Ivanciuc: Motive decorative rar întâlnite în arta lemnului din Țara Maramureșului,
Marius Matei: Câteva aspecte din repertoriul decorativ al artei populare din Banat,
Pamfil Bilțiu: Vergelul în folclorul zonelor Chioar și Lăpuș,
Vlad Bondre: Provocări asupra familiei tradiționale. Divorțul.

COLECȚII DE FOLCLOR
Florin Avram: Hori din Lăpuș,
Corina Isabella Csiszár: Ocultism și tradiții din Groșii Țibleșului,
Maria Mirela Podut: Meșteșuguri,
Angelica Herac: Animalele din gospodăria țăranului din Banatul de Munte,
Lia Lungu: Mituri, rituri și credințe, Ioana Pop – Tupiță: Povești.

APARIȚII EDITORIALE
Carmen Dărăbuș: Distopia Gulagului,
Florian Copcea: Forme ale identității în literatura română (Formes de l’identité dans la littérature roumaine) de Carmen Dărăbuș ou les facettes de la notion d’identité.

Numărul nou al revistei, precum și numerele precedente ale colecției „Memoria Ethnologica” pot fi achiziționate de la sediul CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș sau pot fi parcurse online, aici: https://www.memoria-ethnologica.ro/

Să fie într-un număr bun! Îi urăm revistei Memoria Ethnologica viață lungă!

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș

Foto: Rada Pavel

Proiectul ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA, a continuat, miercuri, 18 august 2021, la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighet, cu un alt workshop interesant: muzica evreiască.
O activitate firească după „lecția” de gastronomie din ziua anterioară!

Haideți să ascultăm!

Foto & video: dr. Sorin Markus

În cadrul proiectului ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA, proiect care se va desfăşura pe o perioadă de 12 de luni, la Sighet, Casa Memorială Elie Wiesel a găzduit o primă activitate: atelier de lucru… culinar. S-a vorbit dar s-au și gustat preparate făcute după rețete tradiționale evreiești!

Salut, Sighet!

Foto & video: dr. Sorin Markus

În Maramureș, nunțile erau precedate de o serie de practici sociale care erau esențiale pentru cunoașterea tinerilor, stabilirea datei nunţii sau a naşilor. În trecut, căsătoria nu se făcea la întâmplare, tinerii participau la evenimente sociale din sânul satului, ca jocurile de duminică, șezători, hore sau la munca în comun, când sătenii se ajutau între ei la diverse munci ale câmpului, ca fânul, aratul sau scosul cartofilor.

Pețitul, de altfel, era unul dintre obiceiurile cele mai importante înainte ca tinerii să hotărască dacă se căsătoreau sau nu. Acela era momentul în care familiile viitorilor miri se întâlneau și stabileau viitorul familiei, se discuta împărțirea zestrei și în care tinerii se cunoșteau mult mai bine. Iar evenimentul nu era important doar pentru tinerii moroșeni care se căsătoreau și pentru familiile acestora, era important pentru întreaga comunitate, care erau în atenția întregului sat, încă din momentul în care s-au logodit, până la încheierea nunții.

Discuţia despre zestre reprezenta o etapă necesară în economia nunţii. Dacă familiile cădeau de acord și hotărau ca tinerii să se căsătorească, era stabilită o foaie de zestre, pe care o scria un membru din familie şi pentru mire şi pentru mireasă, se schimbau între ele şi erau păstrate de către socrii. Aceasta era o înțelegere care se stabilea înainte de nuntă, în care se dădeau drept zestre pământuri, galbeni, vite, loc de casă etc.

În prezent, toate aceste obiceiuri au dispărut din satele maramureșene. Atât practicile sociale în care tinerii se întâlneau și își legau destinele, cât și obiceiul pețitului și tradiția strângerii zestrei au suferit o mare transformare, iar unele dintre ele au dispărut cu totul, lăsând loc practicilor moderne de curtare și logodnă.
De exemplu, obiceiul pețitului a dispărut aproape complet din universul obiceiurilor înainte de nuntă, întâlnirile sociale din cadrul satului, hora, șezătorile, băutele, au fost înlocuite cu șuetele moderne la terase, conversațiile pe rețelele de socializare și cu plimbările prin parc. Zestrea s-a transformat și ea și a ajuns să fie, în cele mai multe cazuri, opțională, în funcție de credințele fiecărei familii în parte.

Un alt obicei, foarte important înainte de nuntă, îl constituie cusutul steagului, care are loc cu o seară înainte de cununia la biserică. Acesta este momentul în care feciorii din sat, care au fost chemați în calitate de stegari merg acasă la mire, iar druștele, care sunt echivalentul unor domnișoare de onoare moderne, sunt chemate acasă al mireasă. Fiecare „echipă” alcătuiește câte o parte a steagului, iar când totul este finalizat, unul dintre stegari îl învârte de trei ori în sensul de rotație al mișcării soarelui, pentru a alunga spiritele rele.

Steagul era confecționat din pânzături de păr (năframe), batiste, cipci (panglici), clopoței, tidru (crengi de tuia). Toate acestea pentru a evidenția momentul de sărbătoare. În unele sate din Maramureș, după cusutul steagului, se organiza o băută, în care erau invitați muzicanții de la nuntă și unde druștele și stegarii își alegeau partenerul de dans din timpul petrecerii, care mai avea și rolul de eveniment social în care tinerii din sat să se adune și să se cunoască mai bine. În dimineața nunții, steagul era dus acasă la mire și pus pe prispa casei sau înfipt în hăizaș (acoperiș), pentru a semnala că în curtea respectivă va avea loc o nuntă. De altfel, atunci când alaiul mirelui o scoate pe mireasă din casă și se pregătește să meargă la cununia civilă, înainte de a ieși pe poartă, stegarii aruncă de 3 ori steagul peste aceasta, tot cu rolul de a alunga spiritele rele și pentru ca mirii să aibă noroc în viață.

În prezent, la fel ca multe alte tradiții de nuntă din Maramureș, etapa cusutului steagului este una pur opțională. Depinde în totalitate de credințele mirilor, dacă doresc sau nu doresc să treacă peste această etapă. Dar, cu toate acestea, cusutul steagului este un obicei practicat într-o manieră destul de frecventă, dar nu întocmai în modul în care era făcut în trecut. Dacă înainte steagul era făcut complet de la 0, astăzi există un steag universal al satului, pe care îl deține unul dintre băieții neînsurați din sat, și care este folosit la fiecare nuntă în parte. Ceea ce face din această tradiție/ ritual, doar un pretext al tinerilor din sat de a se întâlni și a petrece împreună. Partea de băută a druștelor și stegarilor fiind cea care a mai rămas.

           Și câteva concluzii…

Din tradițiile care se respectau înaintea oricărei nunți moroșenești au mai rămas doar cele cu caracter social (în care tinerii interacționează și se distrează), ca băuta druștelor și a stegarilor, iar cele cu caracter ritualic și tradițional organizatoric au fost ori eliminate complet, ori înlocuite cu alte practici moderne.
Obiceiurile care au rămas, au fost transformate în funcție de standardele societății din prezent, în care tinerii nu mai au nevoie de zestrea părinților și încearcă să își câștige singuri propria „zestre”, cusutul steagului a ajuns mai mult o petrecere dinaintea nunții, în care tinerii obișnuiesc să danseze și să se distreze, fără a mai ține cont neapărat de semnificația ritualică pe care o are acest obicei.

Adriana Tiodar

Foto: Miya Kosei

Ce preferințe au sighetenii? Este întrebarea pe care și-a pus-o Comisia pentru activități științifice, învățământ, cultură, sănătate, protecție socială, sportivă, de agrement, tineret și femei din cadrul Consiliului Local al municipiului Sighetu Marmației și de aici s-a ivit necesitatea realizării unui sondaj de opinie în rândul populației locale.

Tinerii voluntari de la Serviciul de Ajutor Maltez, sucursala Sighet, au avut același imbold și, în perioada 2-4 iunie a.c., au cutreierat străzile, au stat de vorbă cu zeci de persoane de toate vârstele. Iată concluziile lor.
La întrebarea Ce fel de activități propuneți să aibă loc în orașul nostru? pe primul loc în preferințele sighetenilor s-a aflat promovarea oamenilor de cultură și a antreprenorilor locali. Sighetenii își doresc mai multe activități culturale, sportive și caritabile, festivaluri cu artiști consacrați, concursuri/ concerte de promovare a artiștilor tineri. De asemenea, se așteaptă la o mai bună diseminare a informațiilor cu privire la aceste activități.
Respondenții au considerat că tinerii, și nu numai, au nevoie de amenajarea unor locuri de agrement precum piscine, patinoare, piste pentru biciclete, parcuri pentru copii, zonă de promenadă, skate parc, alocarea unei săli sau a unui teren în aer liber pentru jocuri diverse, o sală de expoziții, zonă pentru canotaj.
Întrebați ce propuneri au pentru a îmbunătăți imaginea orașului, sighetenii, dar și turiștii aflați în zonă au estimat ca fiind primordială realizarea infrastructurii orașului, a clădirilor de patrimoniu, cu respectarea planurilor arhitecturale, a parcărilor, apoi amenajarea spațiilor publice (parcul dendrologic, fântâna arteziană din centru) și a spațiilor libere din parcul central pentru producătorii locali. Printre priorități s-a aflat și îmbunătățirea calității turismului local. Unii au considerat necesară existența toaletelor publice.

Să recunoaștem, pandemia a avut și ea o parte de vină în anularea evenimentelor culturale, artistice sau sportive, dar unele, precum reprezentațiile de teatru ale Centrului Cultural, încetaseră cu ceva timp înainte din lipsa unui spațiu adecvat.

Faptul că unele dintre dorințele sighetenilor au fost împlinite, ca să amintim doar de succesul târgului producătorilor locali, includerea în circuitul spațiilor destinate activităților artistice a „Casei Pălărierului” sau reușita ediției a IX-a a Festivalului Național „Floare de Colț” care, într-o formă inedită, a avut și o secțiune de concurs, nu poate decât să ne bucure. Așteptăm ca și celelalte să figureze în agenda comisiei și să fie implementate cu succes, iar cele deja existente să îmbrace o haină nouă, atractivă pentru localnici și pentru vizitatori. În definitiv, propunerile sighetenilor sunt cât se poate de firești pentru un oraș de talia capitalei Maramureșului istoric și, dacă e să credem vorba unui consilier local, pentru cultură se găsesc mereu bani!

Luminița Colopelnic

Ilinca Sofia Oros este o fetiță talentată deși are doar… 10 anișori. Este elevă a Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” (învățătoare Alina Ardelean).
De la o vârstă fragedă și-a devoalat talentul și înclinația spre artă. A scris primele poezii în jurul vârstei de 6 ani iar primul roman – pe care l-a prezentat în clasă – ,,Un vultur pierdut” la vârsta de 8 ani. Scrie poezii în care „personajele” sunt colegii de clasă, însoțite de caricaturi, pe care le-a cuprins într-un mic „compendiu”.

La vârsta de 9 ani a început și cursuri de pictură cu dna prof. Ierima Laura, câștigând în cadrul ,,Festivalului Internațional de Arte 2020” Premiul Publicului cu lucrarea ,,Nakhazan”.
În anul 2020 a fost singurul copil (avea 9 ani) acceptat în grupul internațional de tineri pictori „Art Freaks Global People s Choice”‚ cu lucrarea „Iarna în culori de gheață”. Lucrarea Ilincăi a fost inclusă într-o expoziție virtuală internațională, alături de mari artiști plastici internaționali.
Continuă să scrie pooezii și proză publicând pe diverse grupuri literare, printre care și un grup internațional ,,Festival 4 Arts Literary Group”.

În această vară (2021), Ilinca a participat la „Festivalul Internațional de Arte” la secțiunile creație literară (poezie – poezie pentru copii, proză – povestiri pentru copii) obținând Premiul I pentru proză cu lucrarea ,,Joaca-n culori”, Premiul I pentru povestiri pentru copii cu lucrarea ,,Secretul încrederii” și Premiul II la secțiunea poezii pentru copii.
În cadrul secțiunii Arte plastice – pictură lucrarea „Anayamar” a fost distinsă cu Premiul II iar la secțiunea Artă dramatică Ilinca și-a trecut în palmares un onorant Premiu II cu monologul „Fetița răsfățată” (The spoiled little girl).
Interesantă această pasiune integrată pentru artă, literatură și „ploaia” de premii obținute de Ilinca Sofia, care ne duc cu gândul la un viitor spectaculos pentru acest copil.

În imaginea principală (sus) sunt reproduse două picturi ale Ilincăi și, în continuare, vă oferim poemul „Iarna-n culori de gheață”.

Dimineața văd pe fereastră
Flori de gheață
Pictate de o iarnă îndrăzneață.

Am cules câteva
De acolo, de undeva…
Și nu știu unde să le așez.

Cu săniuța,
Fără să mai stea pe gânduri,
Iarna a venit!

Curtea-i înghețată
Toată pictată
În vibrante culori de gheață!

Felicitări, Ilinca și succes pe drumul… Artei!

Salut, Sighet!

În fiecare an, orașul Lausanne decernează un pemiu pentru roman. Procesul alegerii cărților pentru concurs (6 autori în fiecare an), debutează în vara anului anterior. Este ales un juriu compus din „lectori”/ cititori de romane, literatură, care acceptă să facă parte dintr-un grup de 10 persoane care trebuie să aleagă romanul premiat din cele 6 nominalizate anterior. Membrii juriului se angajează să citească romanele și să le comenteze/ recenzeze în funcție de preferințele lor literare. Juriul este coordonat de un profesionist din domeniul cultural (în anul 2020 – 2021 președintele juriului a fost un scenarist și actor de teatru).

Fiecare roman selectat este prezentat publicului pe parcursul toamnei și iernii (2020), cele șase volume nominalizate fiind – succesiv – prezentate iubitorilor de literatură într-o întâlnire în care autorul este intervievat de către președintele juriului (responsabilul cultural) din Lausanne, dar și publicul putând adresa întrebări. Până în luna martie a anului următor (2021) toate romanele sunt prezentate, juriul reunindu-se în spatele ușilor închise, alegând/ votând laureatul căruia îi va fi atribuită suma de 20000 franci elevețieni, valoarea în bani a premiului, plus un sejur de o lună la un castel de patrimoniu din Elveția, o reședință unde câștigătorul poate scrie în liniște. Întâlnirile publice, dezbaterile sunt urmărite și prezentate de mass media. În acest an – afectat de pandemie – întâlnirile publice au fost înlocuite cu video-conferințe.

Pe parcursul sesiunii finale, a galei concursului, iau cuvântul atât responsabilul pentru cultură (reprezentantul autorităților) cât și președintele juriului. Fiecare operă este prezentată de către unul sau doi dintre membrii juriului, după care urmează lectura unor fragmente din romanul analizat totul pe un fond de improvizații muzicale. La încheierea ceremoniei decernării premiului anual pentru roman se face cunoscut numele laureatului.

Anul acesta (2021), premiul a fost atribuit scriitorului Laurent Koutaïssoff, autorul romanului „ATLAS”. Acest premiu are meritul de-a promova lectura romanelor scrise de autori de limbă franceză din Elveția și de-a se vorbi despre literatură în general.

Pentru a face parte din juriu, doritorii trebuie să-și manifeste interesul pentru acceptarea întregului proces: lecturarea tuturor romanelor selectate, discuții atente cu autorii, recenzia cel puțin a unui roman, dezbateri cu ceilalți membrii ai juriului etc. Acesta este – de fapt – și farmecul literaturii, un domeniu deschis dezbaterii și polemicii, finalmente fiind rețeta pentru existența artei… scrisului.

Doamna Gafia Coman – Galay a făcut parte din grupul celor 10 privilegiați care au decis câștigătoul premiului pentru roman, decernat în acest an în luna aprilie. Informațiile mi-au fost furnizate cu amabilitate de către doamna Gafia Galay – Coman și domul Jean – Louis Chancerel, acasă la… Sighet, în urmă cu câteva zile, în discuțiile pe care le-am purtat cu domniile lor în orașul nostru, cu locuitori care „ascund” un apetit literar – artistic… idescriptibil.

Ion MARIȘ

***

Gafia Galay – Coman s-a născut în comuna Bogdan – Vodă (Cuhea), este absolventă a Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet (promoția 1967), a Facultății de Filologie (limbi romanice) „Babeș-Bolyai” – Cluj Napoca (1971), unde i-a avut profesori pe Doina Cornea, Maria Vodă – Capuşan, Radu Andrei, Ion Vlad etc.
În anul 1972 a părăsit România și s-a stabilit în Lausanne (Elveția).
În Elveția și în Franța (Paris), în alternanță, a urmat o serie de specializări (Bachelor) în domeniul destinat persoanelor cu dizabilități – educație incluzivă – defectologie, abordate pluridisciplinar (psiho – socio – pedagogie) – domenii legate de cariera profesională ulterioară.
A fost o îndelungată perioadă Profesor la HES – SO (Haute Ecole Spécialisée de Suisse Occidentale), Lausanne, Cantonul Vaud, Elveția.
A organizat diverse activități la Lausanne – în cadrul zilelor francofoniei – invitând și artiști maramureșeni.
La Editura „Valea Verde” din Sighet doamna Gafia Coman – Galay si dl. Jean Louis Chancerel au publicat în anul 2018 volumul „Cultures francophones” (Culturi francofone).

Piața centrală din Sighet la începutul secolului XX (1918), zonă de intens comerț „neconvențional” într-un orășel foarte liniștit și, în același timp, stație de taxi-uri eco… caleștile (fiaker).
În fundal se poate observa Statuia Fecioarei Maria.

Comentariile cititorilor la această imagine sunt binevenite!

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva familiei Timea & Christoph Müller.