Viața ca un fluviu. Ea izvorăște de cine știe unde, se dezvoltă și curge, cu limpezimile și tulburările ei, apoi moare în cuprinderea apelor adânci ale „Potopului” fără margini, ale Veșniciei. Se derulează pentru fiecare, în multiple feluri, pe diferite trasee, impuse sau alese și este parcursă cu mai ușoare sau mai grele trăiri, acestea depinzând de atâtea, chiar în afara propriei voințe. De mic copil ești purtat în neștire, sub protecția și grija deosebită a mamei iubitoare, apoi de mânuță și lăsat liber, când începi să stai „copăcel”, cu căzături, ridicări și julituri, care reprezintă parcă o predicție pentru tot parcursul ei, de unde zicala: „cum îți este scris”. Dar, felul de petrecere a vieții depinde, în mare măsură, de purtătorul ei însuși.

Ea poate fi într-un fel organizată și proiectată de proprietarul ei, sau poate fi lăsată într-o desfășurare obișnuită, în lumea tuturor celorlalți, în obișnuință și voia acesteia, de parcă te-ai afla pe un fluviu, cu ceva plutitor, care te duce înainte, fără a ști exact unde ajungi, peste ce o să dai, dacă o să acostezi la un mal, sau dacă o să treci și prin cascade, cu o aterizare în cine știe ce mod finalizată, până la apele adânci, încăpătoare pentru toți.

Idealuri. E bine însă să-ți fixezi anumite direcții, idealuri, simple și frumoase în a-ți trăi viață și să nu lași totul la voia întâmplării, pentru că, altfel, ea însăși devine o întâmplare. Oricine poate să treacă, imaginativ, peste apropierile din față lui, să străpungă cu gândurile orizonturi mai apropiate și mai depărtate, să-și gândească un curs al vieții, pe spații și trasee de mai mari întinderi, după dorințele și putințele pe care crede că le are, până la o așezare, o stabilizare, de unde să înceapă altele, așa cum cerințele vieții o vor impune, sau cum vei hotărî. Chiar exercitarea acestor mici sau mari „proiecte” de perspectivă, urmărindu-le, cu mai multă sau mai puțină reușită, îți pot produce mari bucurii și satisfacții, prin care te poți convinge că aici, pe pământ, tu ești propriul tău stăpân, de drept, într-un fel.

Astfel, în adolescență, umbletul meu era mult pe câmpuri, pe dealuri, prin păduri, pe unde mă purtau obligațiile sau asumarea muncilor, spații prin care mă întâlneam cu multe specii din lumea celor care nu cuvântă, drumuri și locuri care îmi plăceau atât de mult. Mă gândeam să mă străduiesc să devin inginer silvic. Apoi, văzând atâtea nedreptăți sociale, am dorit să urmez „Științele Dreptului”. Dar viața, urmând un curs atât de învolburat, am fost obligat să-mi schimb opțiunile și am ales un domeniu în care, la momentul acela, eram mai pregătit și unde aveam și convingerea că voi fi lăsat să-l profesez în acele vremi, studiul „Matematicilor”. A fost o cale care, deși „ușoară” și frumoasă, a devenit „lungă și grea”. Obiectiv realizat.

În cuprinsul unui capitol de amintiri de viață, consemnate, precum acesta, am regăsit un titlu: „Niciodată”. L-am revăzut și redau aici, succint, cele trei „hotărâri” luate, mici idealuri secundare de viață, pe care mi le-am impus și mi-au produs un confort, o satisfacție și bucurie, printr-o puțină ordine în viață..

În prima îmi propunream, încă din liceu, să nu copiez niciodată, indiferent de situația în care m-aș afla. Nu-mi amintesc să fi avut nici în trecut acest nărav, dar, oricum, acesta nici n-ar trebui cuprins într-o preocupare, pentru că una din cele „Zece Porunci Biblice” spune: „Să nu furi”! Și l-am respectat în liceu, așa „dezordonat” cum l-am trăit, ca și pe parcursul Facultății, efectuată în zece ani de la începerea ei: 1954-1964 cu întreruperea din cauza exmatriculării ilegale.

A două restricție este de natură morală și vizează, oarecum, solidaritatea studențească. Eu am avut tot timpul bursă, chiar de după examenul de admitere, în cei cinci ani de frecventare a Facultății, tot timpul fiind cazat la un cămin studențesc, cu masă la o cantină. Bursele se dădeau în funcție de notele și mediile de la examene, după fiecare sesiune. Mi-am propus să nu rămân niciodată pentru a lua supliment de masă, pe tot timpul studenției, indiferent dacă eram sau nu eram sătul. De regulă, aveau proritate studenții bursieri sau care-și plăteau cartela, dacă rămânea mâncare și, în mod obișnuit rămânea, de fiecare dată. Am respectat aceasta cu sfințenie, mereu… Afară era de fiecare data o coadă de „supiști”, pentru a primi ceva din mâncarea rămasă. Ei nu aveau bursă mai ales din cauza notelor, dar și pentru condițiile materiale ale părinților. Chiar dacă primeau ceva bani de acasă, poate nu le ajungeau pentru toate trebuințele și mai puteau primi și ceva mâncare de la felul doi. Un minim semn de solidaritate umană.

Ultima decizie din „Niciodată” se referea la pregătirea examenelor și eu mi-am propus o anumită abordare: să nu-mi pregătesc niciun examen după bilete cunoscute. Unii profesori dădeau dânșii biltele, care de fapt cuprindeau toată materia și puteai vedea cum este ea organizată. O altă metodă era așteptarea la ușa săliii de examinare, unde fiecare student, care ieșea, spunea ce a avut pe bilet. Grupele erau de regulă împărțite în două serii și a doua dintre ele putea afla aproape tot conținutul biletelor. Dar cu câtă pierdere de timp pentru cei ce așteptau, în dauna pregătirii! Chiar dacă aveai toate bilețele, trebuia să le pregătești integral, pentru că extragerea unui bilet era aleatoare. Și în cazul când profesorul dădea bilețele, se pierdea enorm de mult timp, dând paginile cursului înainte și înapoi, pentru a construi toate bilețele și apoi să le pregătești, bucată cu bucată; era o mare ciudățenie. Simțeam și o provocare în a-mi aduna din tot cursul, subiectele de pe bilet. Am procedat mereu așa și a fost foarte bine. Aveam un mare avantaj: eram mereu foarte atent la cursuri, așa că prima citire era făcută și pregătirea examenului era de fapt o recapitulare.

Peste toate, sunt idealuri majore, care în orice familie se gândesc, se urmăresc a se realiza, cu mai multă sau mai puțină reușită. Astfel, încă de când eram mai mic, mă gândeam la un ideal familial frumos, la cel legat și de copii, ca și un altul, mereu și el în atenție, referitor la profesia practicată. M-am zbătut și am urmărit tot timpul respectarea familială în toate componentele ei, în desfășurarea acesteia, ca și preocuparea permanentă pentru creșterea cu multă grijă a copiilor, cu dezvoltarea, educația și instrucția, până vor ajunge să fie „pe picioarelde lor”, cum se spune. Am avut o continuă preocupare și pentru îmbunătățirea continuă a activităților didactice și sociale, până la pensionare. Poate am avut și unele nerealizări (viața în ansamblul ei nu este perfectă), dar dacă au fost, ele n-au fost de natură morală și alte cauze pot fi multiple.

prof. Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Minneapolis, Minnesota, USA, 06.04.2021

Toți cei care te cunoaștem sau cel puțin asta pretindem, știm că nu-ți place publicitatea, că nu-ți place ție, ca om, să fii în lumina reflectoarelor, că ești adeptul faptelor nu al vorbelor.

Dar, fiind vorba de o vârstă rotundă, îmi permit să-ți urez public: La mulți ani! (Brîndușa Oanța)

***
Ce verde este Valea ta …
Cum aș putea să-l surprind pe un fost elev de-al meu care trăiește frumusețea unei vârste bogate și care, ca mulți alții din clasa lui, au făcut să mă simt fălos, că le-am fost dascăl, diriginte pe la 31 de ani?
Poate doar spunându-i (parafrazând acum și pe parcurs, titlul unui roman și film-cu Oscar) cât de tulburătoare, cât de luminoasă, cât de proaspătă a fost valea tinereții mele atunci, alături de ei,datorită lor, acelor adolescenți care visau – pe bune – cu inteligență și cu încredere în sine, să lupte pentru visul lor.
Apoi, și el și ei, au rămas atâta amar de vreme, să înverzească cenușiul din jur cu mintea și cu sufletul, peste tot amarul vremurilor și al sorții.

Dragă Ionică Mariș,
Te îmbrățișez cu tot ce nu pot spune îndeajuns cuvintele mele despre sufletul tău frumos, generos, și mereu verde ca „Valea” împlinirilor tale.
Lecția de cultură și de omenie dedicată Sighetului, sighetenilor (și nu doar lor) este de 10 binemeritat, cald și provocator. Îți mulțumim!
La mulți ani!
Gaudeamus igitur! (Prof. Alexandru Mărculescu)

***
Gânduri la 60+, în zona înțelepților – o prietenie de o viață care a început în clasa întâia și continuă în aprilie 2021 când amândoi am pus mâna pe această bornă de „60”
Este ușor să scrii la mai puțin de o săptămână, când eu avantajat de mica diferență de timp am pus primul picior pe acest Pământ, despre bunul prieten Ion Mariș, care mai are 2 zile până la acest moment al cursei. Pot să încep cu o rugăciune către Bunul Dumnezeu, care rânduit lucrurile să ne întâlnim atunci (în 1961), și să creștem cu multe gânduri , pasiuni, sentimente și realizări comune. Acum câțiva ani ne-am propus să așezăm în inimile cititorilor și prietenilor noștri un volum de poezie comun, intitulat „55”. Era tot o bornă. Nu s-a realizat dar avem deschiderea muncii viitoare – un volum comun, poate „65” sau „70”?
Ionică a avut drumul unui om bun, pe care l-a consolidat în fiecare zi. A făcut acea faptă bună pe care trebuie să o facem în fiecare zi și care ne apropie continu de inima celor din jur. Scrierea poeziei este o îndeletnicire veche a lui, încă din școala generală. Așezarea cuvintelor în volumele: „Autostop printre gânduri (2016), „Salut, Sighet!” (2016), „La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” (2017), „Ultimul poem” (2019) și sutele de pagini de publicistică în „Salut, Sighet!”, îți îngăduie să faci analize literare, sociologice, psihologice , de comunicare și inginerești. Dar cel mai important lucru, să te apropii de el și să culegi roadele muncii lui.
Pentru mine postfața scrisă de Ion Mariș la volumul aniversar dedicat activității mele (aprilie 2021) cu titlul „Respiro” la borna 60. O evaluare (ne)sentimentală!”, înseamnă mult despre noi doi ca prieteni. Lucruri, fapte și sentimente pe care eu vreau să le întăresc cu un liant (nu știu care este cel mai bun) pentru o vecie.
Drumul tău Ionică, este ca și drumul apelor, ai ales albia, dar de câte ori apele s-au învolburat ai găsit calea naturală de reversare peste întinderile din jurul tău fără a provoca catastrofe. Ai ajutat pământul să rodească pomul cunoașterii sentimentale ca în ultimele poeme…(83).
Ce-ți pot dori mai mult, Ionică?!… Vreau să rămânem prieteni până la capătul drumului și după, dacă se poate. Sunt și eu pregătit să descifrez proiectele tale viitoare și acolo unde voi putea să revin ca prieten de nădejde, așa încât să așezăm următoarele borne cât mai vizibile, să ne vedem mereu, cu bine. Să înfruntăm curajoși și viguroși anii ce vin, și să scriem poemele vieții la … infinit.
La mulți ani, Ionică! (Alexandru Ozunu)

***
Dragul meu Ion!

La vîrsta asta scânteietoare (Pbec = 60 Watt),
– omul nu mai are chef să alerge încă un maraton;
– nu tinde să înoate km-i lungi;
– nu-l duce mintea să fugă cu paznicul în spate din cireşul grădinii gostatului.
La vîrsta asta a Ta, a noastră, cred că ai obţinut multe şi multe! Tu le ştii.
De aici încolo îţi doresc, ca acele puteri si daruri (fizice și psihice) pe care le birui astăzi să le ai şi în anii următori!

La mulţi ani, Prietene! La mulţi ani, Ioane! (Bandi şi Familia – Budapesta)

***
Prietenul meu drag,
Când m-ai ajutat prima dată abia depășeai 30. Le sunt recunoscător multor oameni, dar dacă TU nu ești /nu erai, nu aș fi fost admis niciodată la Universitatea din București și acum nu aș fi profesor universitar la Budapesta … în calitate de șef al biroului marketing de la Șuruburi mi-ai rezolvat delegații ca să am cazare și confort în timpul examenelor de admitere… Chiar și după aceea – m-ai sprijinit oriunde și oricând, ai organizat expoziții pentru mine, ai scris articole despre mine, mi-ai păzit cariera… Nu voi uita niciodată!!! Nu sunt genul care să aibă modele /pilde/ idoli concrete, dar TU ești unul dintre puținii oameni al căror drum în această viață, responsabilitatea față de societate și acest trai este admirabil. Ești un om care merită urmat cu atenție!
Simbolic – în preajma deciziilor și acțiunilor mele – de multe ori ești alături de mine. Mă întreb: Oare ce ar face Ionică (?!?). Știu răspunsul bun, fără să te întreb, căci am avut timp sa te admir. Nu pot să cred că – în zilele noastre – cineva poate să fie atât de altruist, empatic, util, bun și pe deasupra și talentat. Îți doresc să poți da în continuare societății mult, dar aș dori să primești și tu ceva, un pic mai mult. Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă Ionică, azi, de ziua ta și la fel în zilele obișnuite. (Attila Cosovan – Budapesta)

***
60 de ani! Am trecut de cifra asta. Sunt norocos! Ne trezim dimineața și suntem norocoși pentru asta. Zâmbim, ne întristăm, ne salutăm, bifăm realizări și ne croim noi proiecte, luptăm pentru ele. Și iarăși, și iarăși … Să zicem că 60 este un reper? Hai, să nu! Este un număr de care se trece și, la fel și peste cele ce vor veni. Da, este vorba despre domnul Ion Mariș, Ionică Mariș îi zic, cunoscându-ne de multă vreme, căruia îi doresc să fie puternic, cum a fost și până acum, să aibă puterea și motivația de a zâmbi întru sănătate și realizări. La Mulți Ani, Ionică Mariș! (Gheorghe Mihăiescu)

***
La mulți ani Ionică, multă sănătate îți doresc! Dumnezeu să îți călăuzească pașii și sa îți lumineze zilele. Voi fi mereu alături de tine la fiecare pas. Cu mare drag te îmbrățișez. (Vasile Godja)

***
Dragul meu prieten,
Știu că aniversările trebuie să fie ceva special, ceva deosebit. Știu că pentru tine anul acesta nu este așa, știu că ți-e greu și nu ai poate chef de urători. Dar în anul care a trecut și pe care eu îl consider cât o viață, am reînvățat că e important să te bucuri pentru oamenii de lângă tine, să le fii aproape la bine și la greu, să le întinzi o mână atunci când au nevoie, să le spui că ții la ei și, chiar la distanță fiind și cu tot felul de reguli, Oamenii rămân Oameni. A, și să nu uit, forța unei comunități stă în Oameni ca tine.
La mulți ani! (B_ela)

***
…un răzvrătit potolit, stăpânul umbrei sale

Mă gândesc când, unde și în ce împrejurări l-am cunoscut pe Ion MARIȘ. E mai tânăr decât mine cu zece ani – asta-i sigur, și ca urmare în anii de liceu nu am avut cum să-l cunosc. Nu l-am cunoscut nici în anii lui de studenție, deși eram amândoi „sigheteni”. Și totuși sunt câteva decenii bune de când ne-am cunoscut…  Asta s-a întâmplat pe undeva prin anii ’70. Eram proaspăt instructor-metodist la Casa de Cultură a municipiului și organizam Festivalul-concurs de creație literară, recitare și muzică folk „Laude-să Omul și Țara”. Ion Mariș, elev la Liceul sighetean „Dragoș Vodă” s-a numărat printre laureații festivalului la secțiunea creație (poezie). După ce a terminat facultatea și a intrat în „câmpul muncii”, inginer la Întreprinderea Mecanică („Șuruburi” ) ne-am mai întâlnit, deși destul de rar. O altă întâlnire „de foc” cred că a avut loc cu ocazia etapei municipale a „Cântării României”, el fiind membru al unei formații artistice de la „Șuruburi” (brigadă artistică? – era vremea lor!) sau pe la vreo „marțe” cenaclieră de la Casa de Cultură. Faptul în sine nu mai are acum nici o relevanță. Important fiind faptul că ne-am cunoscut și că ne-am împrietenit. Iar prietenia noastră durează de mai mult de o jumătate de secol.

Dacă cineva m-ar întreba acum – cineva care nu-l cunoaște – dar a auzit de el și ar dori detalii, i-aș răspunde scurt: poet, prozator, publicist și un excelent editor (coordonator al Editurii „Valea Verde” Sighetul Marmației , editor al publicației on-line „Salut, Sighet!”).

Poet și editor care astăzi, iată, atinge borna 60!

Oricând ne-am fi cunoscut cel care ne-a împrietenit a fost Cuvântul,  Poezia (!), căci pentru a scrie poezie, a fi poet este necesar ca acel cineva care se leagă de Cuvânt să fie capabil să atingă și să urce cu curaj acea scară de frânghie, atât de tensionată, care leagă văile și dealurile de orizonturi, de vastitatea cerului și a spațiului, să facă acest lucru fără a se retrage în sau din durere, a fi copleșit de imensitatea a ceea ce vede pentru a urca scara de frânghie, cum puțini o fac; căci fericirea și durerea pe care le simți urcând acea scară invizibilă sunt de neînțeles și poate intolerabile fără protecția cuvântului, a poeziei.

Am citit undeva că poeții ar putea fi legiuitorii nerecunoscuți ai lumii, că dacă ar fi puși să aleagă între ușor și greu ar urma probabil calea ușoară a apei (care opune cea mai mică rezistență în fața pietrei șlefuită de propria-i curgere) și că poetul atras fiind mereu de infinit, de necunoscut, de primordial, nu îi este suficient a fi numai poet, să lase urme pe nisipurile timpului, dar că nici nu vrea  să locuiască prea mult cu zeii în ținutul în care moartea există doar ca amintire, împotriva faptului că acolo poetul este cel mai mult acasă. Nu, vrea mai mult! Vrea o tristețe recuperatoare, o bucurie mai puternică. Poetul mereu vrea să trăiască în contradicție și în claritate, mereu ținându-și respirația, alteori adiind zefiric, oferind lumii libertatea sa absolută care-i permite să viseze frumosul, să „muncească” pentru a-l crea și duce la bun sfârșit într-o lume „grăbită şi hărţuită de egoisme” din zilele noastre, nefiind deloc puţin lucru să fii recunoscut drept om de încredere. De-a lungul anilor în varii întâlniri prieteneşti am avut nenumărate prilejuri să-l simt şi să-l descriu ca pe un om al echilibrului și al corectei măsuri, ca pe un prieten adevărat, mereu o prezenţă luminoasă nu numai profesional (inginer „șurubar” la începuturi, „reinventat” după ’89 – cum singur o spune – și în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanță, farmaceutic”), mai ales o prezenţă luminoasă în lumea Cuvântului, a Poeziei, a literaturii, publicând poezie și proză în reviste literare și periodice, sfârșind în cele din urmă în a publica (până acum) volumele „Autostop printre gânduri” (proză, 2016), „Salut, Sighet” (articole, interviuri, amintiri,  2016), „La masă cu președinții” (publicistică, 2016), „Vesperare” (poezie, 2017), „Ultimul poem (…)” (poezie, 2019; Premiul revistei „Convorbiri literare” la Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației – 2020). A coordonat albumul „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” (2019) și volumele „# CNDV100: Convorbiri – mărturisiri” (în colab. cu Brândușa Oanță, 2019) – un volum de interviuri cu absolvenți „elitiști” din țară și din lumea largă ai Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației, „Voi, cuvinte – O antologie a poeților absolvenți ai Colegiului Național «Dragoș Vodă», Sighetul Marmației” (în colab. cu Raluca Lozbă & colectiv).

Ca editor a sprijinit şi sprijină publicarea cărților scriitorilor „locali” și nu numai, susţine tinerii talentaţi din acest oraş, din județ. Face servicii, intervine, solicită pentru alții niciodată pentru sine, rareori ratează o expoziție, o conferință, un simpozion, un concert (de altfel pe cele mai multe  el le organizează, le este curator). Nu stă o clipă locului. Este mereu în mișcare, face atâtea drumuri sau vizite într-o zi câte nu face un altul într-o lună! Nu stă mult într-un loc. „Transformând” cuvântul în vorbă, fără a-i îngădui să cadă în flecăreală își ia respectuos rămas bun și pornește spre următoarea întâlnire.

Un om de o rară modestie într-o lume străbătută de atâtea anxietăți și derute, de aceea înclinația către poezie nu este puțin lucru. Este demn de subliniat că Ion Mariș, o personalitate atât de complexă, deloc complicată, nu s-a aruncat în politică, deși ofertele nu i-au lipsit…

60! Nu, nici acum când vreau să închei aceste rânduri nu-mi amintesc când și unde, în ce împrejurare l-am cunoscut pe Ion Mariș. Sigur e faptul că indiferent la ce vârstă îți faci prieteni (ți-i alegi) intervine ceva anume. Mie, în ceea ce-l privește pe Ion Mariș, mi-a venit sigur prin Cuvânt, surprins fiind dintru început de lealitatea și dârzenia mesajului lui poeticesc, că doară „și Dumnezeu vorbește despre lucrurile care l-au depășit/ căci nu ne-a înțeles niciodată/ pur și simplu uită/ câteodată mai curmă câte o viață/ fără nici o explicație/ și atunci toți se scandalizează/ dar nu-i întreba de ce.// (E doar o problemă de supraviețuire.) căci „nu-i ceasul potrivit pentru baliverne/ […]/ și nu pot să-mi alung cuvintele/ să descopăr ceva sacru”.

Ion MARIȘ – 60!
O clipă cufundată în minunea și misterul vieții, a prieteniei și a
Iubirii, însumând totul în clipa trecerii sale.
Și totuși unde și când ne-am cunoscut?
Poate vom afla la următoarea noastră întâlnire. (Echim Vancea)

***
Ion Mariș între a fi și a face
Ne-am fi dorit ca aniversarea a șase decenii de viață a lui Ion Mariș să coincidă cu momente mai faste pentru el și familia lui. Din păcate, nu toate împrejurările, întâmplările din viață depind de alegerile noastre. Important este să regăsim în noi puterea de a merge mai departe, simțind solidaritatea și empatia celor cu care interferăm, prieteni, colegi, cunoscuți.
Ion Mariș este o personalitate a Sighetului, remarcată și respectată pentru vizibila lui implicare în viața comunității prin acțiuni civice, umanitare, culturale și publicistice, ca poet afirmat convingător.
Și-a atras prin altruismul lui social și cultural un cerc extins de prieteni, cu cariere profesionale remarcabile, intelectuali și oameni de afaceri. Le-a capitalizat încrederea ca suport pentru proiecte îndrăznețe și viabile.
Cu un stagiu de inginer de relativ scurtă durată, după 1990 se lasă provocat de mai multe experiențe profesionale în zona consultanței și a proiectelor în afaceri, în căutarea unei poziționări mai conforme cu disponibilitpțile și aspirațiile lui.
„Virează” dinspre tehnică spre zonele incitante ale socialului și culturii, într-o societate aflată ea însăși în căutarea unui „new way” în postcomunism. Își reactivează discret aspirațiile pentru literatură și jurnalism, probate și în anii studenției.
Captivat de audiența în creștere vertiginoasă a audienței presei on-line, pune bazele unor publicații de gen în Sighet. Publicul țintă era/este cu precădere tineretul, avid de noutate și schimbarea paradigmei în comunicarea publică. Recrutează și încurajează tineri talentați să devină colaboratori. Pe unii este posibil să-i regăsim ca jurnaliști de profesie, scriitori sau cercetători în diverse sfere ale cunoașterii. Orașul are astfel un mesager media bine informat despre ceea ce se întâmplă în viața publică din municipiu și din țară.
Editura „Valea Verde”, înființată de Ion Mariș cu scopul de a publica autori maramureșeni sau lucrări despre Maramureș, și-a consolidat binemeritat prestigiul. Ținuta grafică a publicațiilor, exigența valorică, oportunitatea lor dau identitate editurii și validează un management de succes și un editor inspirat. Volumele de poezie semnate de Antonia Luiza Zavalic-Dubovici, Marin Slujeru, Lucian Perța, Ion Mariș, cele de istorie locală (de pildă cele despre evreii sigheteni, semnate de regretatul Ion J. Popescu), ghidurile turistice de promovare a potențialului turistic natural și cultural local (Teofil Ivanciuc), impresionanta sinteză „Maramureșul. Ziare și reviste. De la începuturi până în 1945”, de Ioan Ardeleanu-Pruncu, apărută în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, recenta monografie „Vadu Izei. Carte de identitate”, semnată de Ion Borlean, fiu al satului, constituie, împreună cu multe alte titluri, un patrimoniu publicistic excepțional pentru spațiul cultural al Maramureșului.
„Omul este măsura tuturor lucrurilor” spune un gânditor antic grec. Parafrazând, faptele dau măsura oamenilor în societate, le înnobilează experiențele de viață, pun tristețile și singurătățile în ramele memoriei și înaripează speranța. Ion Mariș și-a asumat un astfel de angajament existențial, pe care îl servește cu pasiune, onestitate intelectuală și vocație, constrâns între verbele a fi și a face, pentru oameni, pentru comunitatea în care trăiește: Sighetu Marmației.
De aceea îi zic: La Mulți Ani generoși, cu sănătate, distinse prieten! (Gheorghe Mihai Bârlea)

***
Cineva ne respectă
Fire fără odihnă, de renascentist, ing. Ion Mariș este un om care pune lucrurile în mișcare: inițiază, proiectează, coordonează, descoperă, susține, ajută dezinteresat, promovează, scrie, ia atitudine când alții tac. Un promotor și un creator de cultură… O serie de proiecte europene, printre care înființarea unor pensiuni agroturistice, o farmacie, o asociație de apărare a biodiversității și o editură cu numeroase cărți scoase – „Valea Verde”, sunt legate de numele lui. Și tot el „a premeditat” acțiuni caritabile și alese întâmplări culturale (vernisaje, dezbateri, lansări de carte, teatru, film scurt, film artistic, concerte, inclusiv de jazz), multe sub egida „Rotary” și „Rotaract”. Manageriază e-publicația, de el inițiată, „Salut Sighet”, intervievează în „paginile” ei sau chiar invită în oraș mari personalități. Totul întru Sighetul nostru… Știe să-și aleagă colaboratorii, „echipa de proiect”. Este dedicat în mod special promovării condeierilor tineri ai locului, dar și nouă, celor mai vârstnici. Ne-a făcut multe daruri… Îl întâlniți prin oraș, mereu pe jos, mereu grăbit… Prietenos, demn, tare în ciuda încercărilor grele care l-au asaltat efectiv. Salutați-l, sigheteni, pentru că binemerită de la noi! A dat conținut anilor ce-i numără. La Mulți Ani deplini, Ioane! Și să nu uiți de poetul carele ești! (Marin Slujeru)

***
Dragă Ioane, mă gîndeam să îți scriu o urare în versuri, dar mai bine rămîn la proză. Poezia este a ta. Deci: La mulți ani cu sănătate și inspirație la cote înalte. Și să ne revedem…fără măști! (Radu Țuculescu)

***

Aurelia Vișovan

***
Astăzi sărbătorim un om care s-a dedicat întreaga viață culturii și promovării ei, pe toate căile posibile și imposibile. Și, dincolo de dragostea pentru cultură, cuvânt, carte, Domnul Mariș este un adevărat ambasador al celor înzestrați, un om care șlefuiește diamante și le transformă în veritabile bijuterii de bibliotecă. Un om de o rară modestie și bogăție sufletească, ale cărui proiecte și idei întotdeauna se apleacă spre dragostea pentru aproapele lui. Un om care adună oameni și clădește o artă vie pe hârtie și, din cuvinte, un oraș nou și frumos. Vizionar, altruist, implicat, Domnul Mariș este un om dăruit Sighetului, care a reușit performanța de a aduce împreună sighetenii de pretutindeni, într-o singură voce. Și ar mai fi multe de scris… La mulți ani binecuvântați, Domnule Mariș! Ceea ce ați clădit Dvs., prin har și dăruire este atât de valoros ca o grădină în care fiecare anotimp se numește vară. Dumnezeu să vă dăruiască tot atâtea bucurii pe câte Dvs. ne-ați dăruit nouă și orașului nostru. (Antonia Luiza Dubovici – SUA)

***
Găsește timp să scoată, la Editura „Valea Verde”, cărți valoroase și albume excepționale despre Maramureș și maramureșeni; Se agajează în realizarea unor studii monografice; Organizează expoziții de artă și lansări de carte; Face de câțiva ani presă (online) prin „www.salutsighet.ro” (ideea și facerea publicației aparținându-i), în coloanele căreia se adună creațiile literare ale unor tinere condeie cu gândurile/rândurile unor maramureșeni risipiți prin lumea largă, ținându-i astfel în legătură cu locul și neamul; Este atent la tot ce se întâmplă în viața orașului, la ce fac sau nu fac, pentru noi, cei aleși să ne conducă; Este implicat în proiecte și în asociații (ONG) cu profil cultural, social, ecologic etc.; Găsește timp pentru oricine vine la el cu o idee sau un proiect, care aduce valoare și câștig pentru cominitate; A publicat câteva cărți-poezie și proză-apreciate și premiate și, în sfârșit, chiar dacă înșiruirea ar putea continua, a găsit timp și numai pentru el, singur, dar și o rară tărie sufletească pentru adâncul unor suferinți care l-au încercat nespus de greu, dar nu l-au dărâmat.
La mulți ani, Ion Mariș! din parte-mi, dar și din partea Asociației „Firul Vieții”, la facerea căreia mi-ai fost mereu aproape. (Ioan Ardeleanu-Pruncu)

***
Pe Ion Mariș îl cunosc de niște ani: întotdeauna neschimbat, implicat, modest, discret, aplicat, ocupat.
Niciodată în politica de partid, deși a fost curtat cam de toate formațiunile politice…
A dovedit că este cu precădere omul acțiunii, începând de la nenumăratele acte de caritate realizate împreună cu clubul Rotary, al cărui om de bază este.
De-a lungul anilor a adus la Sighet mai multă muzică bună (mai ales jazz și muzică clasică) decât a făcut-o Centrul Cultural…
A făcut ecologie aplicată și, ca un veritabil Mecena ce este, a promovat tineri, artiști, scriitori, prin intermediul Asociației „Valea Verde”, al editurii cu același nume, al e-ziarului „Salut Sighet!”, fondate, toate, de el.
Știe să se indigneze pentru cauze civice și nu ezită să acționeze pentru a corecta nedreptăți.
Va rămâne în istorie pentru lupta (pierdută în final în justiție), alături de alți șase cetățeni indignați, împotriva retrocedării Palatului Cultural, substituind astfel Primăria, Consiliul Local și instituțiile de cultură evacuate ad-hoc din Palat, care s-au prefăcut că plouă…
Este un personaj cum nu mai sunt multe. De oameni ca el Sighetul are teribil de multă nevoie.
La mulți, senini și sănătoși ani, neobositule luptător Ion Mariș! (Teofil Ivanciuc)

***
Un cald și sincer buchet spiritual pentru prietenul și colaboratorul nostru Ionică Mariș, un om integru în spațiul public, un om de suflet, mereu deschis și generos, un servitor fidel al valorilor nobile ale Sighetului nostru! (Marius Vișovan)

***
Ce urări, ce gânduri îi poți transmite, la ceas aniversar, unui prieten căruia nu îi place defel să fie slăvit, lăudat, nici măcar ușor complimentat? I-am spus, de curând, „Ionică, ești unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut”. Mi-a răspuns instantaneu „Greșit”. Nu i-a convenit. Prin urmare, nu am să-i spun azi că e bun. Cu toate că… nu știu niciun personaj real (nu imaginar) mai dornic să ajute… în cel mai discret fel. Te ajută fără să afli vreodată de la el că te-a ajutat. Bănuiești, simți și atât.
Și apoi ce ai putea să îi dorești unui prieten câtă vreme nu ți-a zis niciodată despre lucrurile la care visează… pentru el. Îl auzi spunând ce vrea să facă pentru o carte, o clădire, un concert, un poet, un crez, o cauză… nu pentru el, niciodată pentru confortul lui personal, mereu pentru alții.
Ionică, zi-ne odată ce-ți dorești pentru tine ca să știm ce să îți dorim! Până atunci, noi tot la noi ne gândim și îți urăm să ne fii aproape cât mai mult timp, așa cum ne-ai învățat: atent, sensibil, distins, cu haz, chiar și atunci când vieții nu îi mai arde de glumă. Uite, vezi, am reușit să nu te laud deloc. La mulți ani! Rada (aka Rădashka)

***
„Un vis pe care îl visezi singur e doar un vis. Un vis pe care-l visezi împreună cu ceilalți e realitate” (John Lennon). Se zice că suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim în drumul nostru… Domnul Mariș a fost acel om cu care am visat, am proiectat și am Realizat! La mulți ani plini de binecuvântări alese, stimate OM! (Camelia Pesek)

***
Tânăr fiind, am admirat oamenii născuți și crescuți în această depresiune a Maramureșului, locuitorul de la sat, țăranul simplu care a primit de la înaintași suflet mare, mândrie, omenie, respect, verticalitate, într-un cuvânt, tot ce găsești în moroșanul nostru, Ionică Mariș. La vârsta de 60 de ani ești la jumătatea drumului, ia aminte ce ai primit de la înaintași și atunci, a doua jumătate a drumului va fi lină, frumoasă și plină de satisfacții. Să ai în jurul tău oameni cu care să poți vorbi ca și cu tine însuți. LA MULȚI ANI! Cu respect, Chaimovici Dumitru

***
La mulți ani cu sănătate, pace și liniște sufletească! Sunteți bunătate, inspirație, iubire și susținere… pentru asta vă MULȚUMESC! Vă doresc să fiți cea mai bună variantă a dumneavoastră în al LX-lea an… La mulți ani, stimate Om! Mă înclin! (Boje Noemi)

***
Cu cele mai grozave mașini de zburat pe care le-ați proiectat de-a lungul vremii, vă doresc să colindați sănătos Valea Verde în cei mai frumoși ani din viață, cei care vor veni. (Luminița Colopelnic)

***
Ionică Mariș este un om extraordinar, nu e o noutate. E doar o raritate – să existe astfel de persoană. Cineva care are nivel ridicat de inteligență în combinație cu bunătate, încercarea de a ajuta la mod uzual nenumărate persoane – fără a aștepta recompense sau măcar un cuvânt de mulțumire. În micul orășel de la marginea nimicului, nenumărate evenimente culturale, expoziții de pictură sau fotografie, concerte jazz, conferințe șamd nu ar fi avut loc fără implicarea lui Ionică. La fel proiecte mai mici sau mai mari, tipărirea unui număr din ce în ce mai semnificativ de cărți… adică ceea ce numim cultură. Plus evenimente caritabile, Rotary, cine știe câte altele. Orașul acesta a avut și are mult de câștigat pe seama lui Ionică, chiar și așa fără funcție publică în administrație, fără rol formal în managementul dezastrului. Și eu am avut enorm de mult de învățat de la prietenul și colegul Ionică, și în continuare am de învățat, pentru a ridica ștacheta, mai ales în ceea ce privește dăruirea și bunătatea umană. Doar că sunt realist și știu că probabil niciodată nu voi putea avea atâta dăruire și empatie, răbdare și compasiune față de oameni necunoscuți – cum o are el. Ionică, îți doresc să ai cât mai mult din fericirea pe care o meriți. (Peter Lengyel)

***
31 octombrie 2019… Zi de toamnă, zi în care în sala Monica Chifor se ducea o luptă Între chin și amin. Atunci am făcut cunoștință cu domnul Mariș – implicat într-un important proiect al clubului Rotary, dornic ca toți cei prezenți să se simtă extraordinar, recunoscător pentru o sală plină, dar cu gândul zburând la alte idei pe care abia aștepta să le pună în practică. Învățând din fiecare experiență pe care i-o dă viața, trăind din plin, dar trăind frumos, domnul Mariș a devenit în scurt timp un mentor, un adevărat exemplu și un om pe care îmi doresc să îl fac mândru. Cu un vast bagaj de cunoștințe, iubind artele, cu o înzecită măsură de altruism, ambițios precum Louis Zamperini și cu un talent înnăscut în ale scrierii creative, îl pot compara cu ușurință cu un iceberg- pe măsură ce îl cunoști, descoperi tot mai multă frumusețe, bunătate, originalitate, determinare, creativitate și pasiune pentru lucrurile corect făcute. Vă mulțumesc pentru că ați fost un observator de la distanță al fărâmelor mele de talent și, cu o privire caldă și discretă m-ați încurajat, mi-ați oferit sfaturi, m-ați lăudat cu dărnicie, dar fără măgulire și mi-ați oferit atâtea șanse pentru care vă voi fi mereu recunoscătoare.
La ceas aniversar, domnule Mariș, vă doresc să vă păstrați aceeași voioșie și putere în fața oricăror nori ce vor veni! Să aveți ani mulți, cât mai frumoși și productivi, pentru că îi meritați din plin! Cinstea și onoarea- la fel ca până acum – să vă fie pietre de hotar, iar când cei din jur vor privi la dumneavoastră să știe că mereu au un sprijin și un om pe care să îl urmeze. Fiți mult binecuvântat cu tot ceea ce e mai bun și mai frumos!
Nu m-am gândit niciodată că din toți anii
voi culege praful adică nimic.
Fiți convins că mai important decât orice puteți culege admirația și respectul semenilor, poveștile oamenilor ale căror vieți le-ați schimbat, proiectele care au prins contur datorită creativității de care dați dovadă și atâtea lucruri, fapte și oameni de valoare pe care i-ați cunoscut. Din toții anii bucuriile v-au determinat, întristările v-au format și fiecare răsărit de soare v-a făcut să o luați de la capăt. Pentru toate, vă prețuiesc!
Cu respect,
O tânără binecuvântată să vă aibă alături. (Gabriela Mich)

Salut, Sighet!

N. R.: Desene realizate de Attila Cosovan

Nu-l pot uita pe Victor Ponta purtând tricoul cu chipul lui Che Guevara… public, vizibil, ostentativ, în diverse situaţii… unul dintre miturile extremei stângi mondiale care încerca să spele imaginea osificată şi dezgustătoare a monştrilor îmbătrâniţi în rele Stalin, Mao, Brejnev (şi lista e lungă, până la recent răposatul „patriarh” comunist Fidel Castro ) cu figura unui revoluţionar idealist, generos, veşnic tânăr şi curajos care refuza instalarea comodă la putere asumându-şi mereu noi riscuri şi plătind cu viaţa pentru idealul său. Dar dincolo de imaginea cosmetizată, cine a fost comunistul latino – american Ernesto Guevara, supranumit Che? Un criminal notoriu, un instigator permanent la violenţa politică şi ideologică, care în opoziţie practica terorismul contra statului iar ajuns la putere în Cuba a practicat terorismul de stat ordonând şi organizând serii de execuţii contra adversarilor reali sau potenţiali, declarând fără jenă chiar şi la ONU că va face aceasta cât va considera necesar! O personificare a urii şi a crimei care, dacă nu era lichidat în Bolivia în 1967 ar fi continuat să ucidă încă multă vreme pe mai multe continente !

Iar Victor Ponta nu era un om al străzii sau un student naiv care a primit un tricou de la cineva, el era la ora aceea preşedintele unui partid important, apoi prim ministru şi candidat la preşedinţia României şi îşi asocia ostentativ imaginea cu sinistrul criminal comunist!  Cu siguranţă, o bătaie de joc pentru democraţie şi o ofensă pentru milioanele de victime ale comunismului din România. Dar nu a fost urmărit în justiţie iar condamnarea morală din partea societăţii civile, dacă  a existat, nu s-a auzit mai deloc. Libertatea de exprimare în România pare a fi extrem de largă… dar nu pentru toţi.

Cu totul altfel stau lucrurile când e vorba de repere istorice considerate „de dreapta” şi nu de peste Ocean, ci ale noastre, româneşti. Cei exterminaţi în temniţele comuniste (cu puţine excepţii oameni „de dreapta”, cel puţin din perspectiva autorităţilor) batjocoriţi şi torturaţi, înfometaţi şi traumatizaţi, unii ucişi iar alţii supravieţuind ca nişte epave umane, au suferit încă zeci de ani după aceea şi condamnarea morală şi marginalizarea socială (inclusiv urmaşii lor, sub diverse forme) sub eticheta de „criminali de război”, „duşmani ai poporului”, „fascişti”… toate fiind false în imensa majoritate a cazurilor, dar lăsând urme adânci în opinia publică, cetăţeanul de rând neavând cum verifica acuzaţiile, orice opinie alternativă fiind interzisă. Unii au fost savanţi sau militari de carieră, alţii teologi, scriitori, medici sau profesori eminenţi, iar foarte mulţi ar fi ajuns valori consacrate dar tinereţea le-a fost retezată în temniţe şi lagăre… pentru regim, cu toţii erau doar „bandiţi”…

După ‘90, cu singura televiziune încă puternic dominată de neocomunişti şi cu foarte săracele organe de presă independente, românii cer dreptul la informaţie necenzurată, iar foştii deţinuţi politici (atâţi câţi mai trăiau) cer dreptul să se exprime public, să spună adevărul despre comunism şi despre idealurile în numele cărora s-a opus comunismului, atâtea decenii supuse mistificărilor în scopul demonizării. Încet, cu greu, românii încep să afle despre evenimente, atitudini, personalităţi, curente de gândire, ce le fuseseră complet ascunse până atunci sau să le vadă în altă lumină decât cea în care le fuseseră oficial prezentate. S-au publicat cărţi despre închisorile comuniste (în tiraje mici, fiindcă resursele financiare erau reduse), au mai apărut mici interviuri sau documentare, unii tineri au mai avut privilegiul de a cunoaşte personal pe eroii luptei anticomuniste, acum, la apusul vieţii. În ciuda mijloacelor disporporţionat de reduse faţă de istoria oficială (care continua să susţina o mare parte a propagandei comuniste, sau să spună unele adevăruri doar la subsolul paginii) curentul de recunoaştere publică a jertfelor anticomuniste şi chiar aura de sfinţenie a unor personalităţi spirituale din închisori a tot crescut, găsind ecou în lumea cultural – artistică (fecundând poezia, proza, teatrul şi chiar unele producţii cinematografice), în cultul oficial sau semi – oficial adus în Bisericile româneşti unor deţinuti politici de mare profunzime morală numiţi generic „sfinţii închisorilor”, în lucrările ştiinţifice ale unor istorici tineri, în deciziile unor autorităţi locale de a conferi nume de străzi sau de instituţii, de a amplasa statui sau plăci memoriale, etc. (recentele evocări ale senatorului Lavric aduc ca noutate faptul că sunt rostite în Parlament, dar fenomenul e mult mai vast şi mult mai vechi).

Dar… s-a dorit blocarea acestei evoluţii şi sufocarea brutală a acestei afirmări a libertăţii şi regăsiri a demnităţii româneşti. Într-un context complicat şi cu multe complicităţi, clasa politică nu a avut altceva mai bun de făcut decât să emane legea 217 din 2015 care blochează printr-o sumă de interdicţii confuze dar agresive aproape orice libertate de analiză, afirmare sau manifestare publică a istoriei recente sub ameninţarea puşcăriei sau a unor amenzi devastatoare. Legea permite şi chiar instigă la demolarea sau demontarea unor repere din spaţiul public, interzicerea unor publicaţii, şantajarea autorităţilor locale sau centrale, interzicerea omagiului adus la diverse nivele unor deţinuti politici, o adevărată vânătoare de cuvinte, simboluri, persoane sau repere publice. Deci libertatea de exprimare a fost şi este foarte mult restrânsă. Schimbările jenante de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului sunt şi ele o consecinţă evidentă, această instituţie trebuia anihilată sau făcută inoperantă, la fel şi eliminarea din funcţia guveranamentală a domnului Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. O altă consecinţă este legea 232 din 2020, care modificând o lege bună deja existentă a introdus discriminarea între urmaşii deţinuţilor politici, privând un procent mare dintre ei de drepturile oferite de legea precedentă.

Dar Sighetul, este el un spaţiu al libertăţii de exprimare? Legile de la Bucureşti operează şi aici, cenzura şi auto – cenzura funcţionează pe temele deja amintite. Şi totuşi, prezenţa în oraşul nostru a Memorialului Victimelor Comunismului, instituţie de prestigiu euopean, cu peste 100.000 de vizitatori anual, înclină mult balanţa în favoarea adevărului, vechea propagandă bolşevică nu are şanse în faţa atâtor dovezi clare, ştiinţific organizate şi prezentate şi la îndemâna oricui. Nici la Memorial nu se spune chiar totul (o anumită discreţie prudentă a fost necesară de la început, în anii ‘90 mulţi dorind ca proiectul să eşueze), dar se spune foarte mult şi se spune bine. Iar locuitorii Sighetului şi maramureşenii în general au fost poate (statistic vorbind) mai greu de spălat pe creier, de aceea la Sighet am simţit mereu adieri de libertate nu doar în discuţiile private sau de cafenea ci şi în presa locală ( „Salut, Sighet!” este un exemplu nu perfect, dar foarte bun). Rămâne desigur marea decepţie din 2014 (culmea, înainte de legea 217 sus amintită) când un amestec de şantaj neoficial, duplicitate, frică şi politica struţului au dus la demontarea ruşinoasă  a plăcii comemorative a tinerilor anticomunişti de la Liceul „Dragoş-Vodă”. A fost un moment când pătimitorii temniţelor au simţit că li se mai dă o palmă… Placa aşteaptă răbdătoare, la mine acasă, ziua libertăţii depline.

Deci, există libertate de exprimare în România? În privinţa contestării deciziilor sau politicienilor actuali, da. În privinţa reperelor esenţiale ale devenirii neamului românesc, nu. Sau prea puţin…

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Nu te vom uita niciodată, drag coleg și prieten!

Vestea plecării tale în eternitate a îndoliat sufletul tuturor celor care te-au cunoscut, iubit și respectat, atât colegii de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, cât și elevii pe care de-a lungul anilor i-ai îndrumat, format și îndrăgit. Erai, până de curând, atât de prezent între noi, activ și simpatic, cu un spirit tânăr, mobilizând pe toți cei din jurul tău, profesori și elevi deopotrivă, serios și cald în același timp.

Nu ne vom putea exprima îndeajuns recunoștința pentru toată munca depusă în folosul școlii și al colegilor, pentru care tu ai fost : „unul dintre colegii care și-a pus amprenta asupra multor generații de elevi, un om cu adevărată vocație de dascăl”, „un profesor desăvârșit, un metodist de excepție, modest, plin de virtuți morale “, „un OM minunat, iubit, stimat de colegi și elevi, deopotrivă”, „psiholog excepțional, dascăl model”, „un profesor deosebit și un om special”, „omul și dascălul de excepție”.
Dumnezeu să te odihnească în pace!

***

Prof. Gheorghe Gherasin s-a născut la data de 25 ianuarie 1954 la Mocira, comuna Recea, Maramureș. A urmat cursurile şcolii generale din sat, după care s-a îndreptat spre Liceul Economic din Baia Mare (1969 – 1973). După admiterea în cadrul Facultăţii de Matematică – Mecanică, Universitatea Bucureşti, a parcurs stagiul militar cu termen redus (Buzău), urmat de frumoşii ani de studenţie (1974 – 1978).

Purtând, cu mândrie, repartiţia guvernamentală în mapă, a „descălecat” în Sighetu Marmaţiei la (actualul) C.N. „Dragoş-Vodă”, în calitate de profesor I (august 1978), unde a funcţionat până la finele anului şcolar 1982 – 1983, după care a trecut la alte școli. În urma concursului profesional din 1990, a devenit profesor de matematică la Liceul „Regele Ferdinand”, Sighetu Marmaţiei, până la pensionare.

Activități profesionale: lider sindical; metodist la I.S.J. Maramureş; membru în Consiliul – Consultativ – Matematică; coordonator Cerc pedagogic – liceu; membru în comisii judeţene şi inter-judeţene la diverse concursuri de matematică; diriginte; profesor asociat la Universitatea de Vest, „Vasile Goldiş” şi al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.

Alte performanţe: autor de probleme (concursuri, reviste de matematică); coautor de culegeri de probleme de matematică (V, VI, VII, VIII); colaborator la Anuarul S.S.M.R.

***

Cei care doresc să-și ia rămas bun de la cel care a fost Prof. Gherasin Gheorghe o pot face joi, 15 aprilie, începând cu ora 12.00, la Capela Cimitirului Romano-Catolic din Sighetu Marmației.

prof. Magdalena Vișovan
Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”

Spre marea noastră surpriză am fost înștiințați de către domnul profesor de desen și pictură Zolopcsuk Pal Robert, autor a numeroase studii și articole publicate pe diverse teme legate de monumentele arhitecturale sighetene de patrimoniu, membru de onoare în comunitatea noastră, participant activ la toate evenimentele, sărbătorile, bucuriile și necazurile noastre, că întâmplător, a descoperit portița din fier forjat a fostei sinagogi Beit Hakneset Hagadol din Sighetu Marmației, montată la intrarea unei case de locuit undeva la marginea orașului.

Beit Hakneset Hagadol, inițial construită din lemn în anii 1778-1779 și reconstruită din piatră între anii 1834-1836, cunoscută tuturor sub numele de „Sinagoga Mare”, a fost sinagoga congregației ultra-ortodoxe conduse de dinastia rabinică a familiei Teitelbaum. Pal Robert Zolopcsuk: Gardul din fața sinagogii a fost realizat cu minuțiozitate, acordându-se atenție sporită calității lucrarii. Azi, din impozanta clădire a sinagogii a rămas doar o parte din acest gard, din volumul „SIGHETUL MARMAȚIEI”, editura Valea Verde, 2012, pagina 25. Dintre cele 6 sinagogi care au funcționat în orașul nostru înainte de marea tragedie a Holocaustului aceasta a fost cea mai mare, motiv pentru care a fost desemnată de către autoritățile horthyiste ca punct de adunare a populației evreiești. În sinagogă erau înghesuiți câte 3000 – 3400 de bărbați, femei, copii și persoane în vârstă aduși din ghetouri și ținuți închiși zile întregi înainte de a fi duși și îmbarcați în vagoanele de marfă, la gara din localitate, în zilele de 16, 18, 20 și 22 mai 1944, cu câteva luni înainte de intrarea în oraș a trupelor românești și sovietice eliberatoare, mai exact, la data de 18 octombrie 1944. Înainte de retragerea trupelor fasciste, sinagoga a fost distrusă prin incendiere și, ulterior, complet demolată. Pe locul respectiv, s-a ridicat un monument închinat memoriei celor deportați, întregul obiectiv devenind proprietatea Statului Român, un loc de aduceri aminte, comemorări și pelerinaj, fiind de repetate ori vizitat de însuși Elie Wiesel, fiul și nepotul acestuia, precum și de numeroși descendenti ai celor deportați, personalități de seamă, ambasadori, turiști etc.

Dintre toate elementele de construcție a rămas doar gardul din zidărie cu segmente din fier forjat, cu o poartă principală de acces în dreptul intrării în templu și o portiță situată în partea stângă. Actualmente, pe terenul situat lângă acel munument, retrocedat congregației conduse de dinastia rabinică a familiei Teitelbaum, se construiește o nouă sinagogă cu două nivele, la parter o mikva, bucătărie kasher, sala de mese și alte numeroase spații cu diverse utilități, iar la etaj va fi templul. Din câte se știe, aceasta este singura sinagogă aflată în construcție în întreaga Europă.

Domnul președinte Lieberman David împreună cu câțiva dintre conducătorii comunității noastre au demarat imediat recuperarea obiectului pentru a fi montat înapoi la locul de unde fusese luat (cuvântul mai potrivit este „furat”) în urmă cu vreo 40 de ani cu ocazia unor lucrări de construcție din imediata vecinătate a fostei sinagogi. În locul portiței originale s-au sudat niște bucăți cârpite din tablă și bare ruginite care, din fericire, măcar împiedicau intrarea necontrolată în curtea fostei sinagogi. Să nu vă imaginați cumva că, în ciuda evidenței acestui furt, portița a fost recuperată și montată la locul ei fără nici o problemă. În urma denunțului depus la poliție, însoțit de imaginile absolut incontestabile ale provenienței obiectului furat, pe calea legilor în vigoare, desigur că nu s-a întâmplat absolut nimic. Am fost doar sfătuiți să ne adresăm instanțelor judecătorești pentru a-i obliga pe „proprietarii” obiectului să binevoiască să-l returneze. Asta ar fi însemnat inițierea unui proces în instanță, cheltuieli peste cheltuieli, amânări și executare silită în cazul în care am fi câștigat procesul. Așa că, în loc de complicațiile respective, fără nici un ajutor din partea vreunei autorități, noi, Comunitatea Evreilor din Sighetul Marmației le-am confecționat o portiță nouă hoților, astfel încât, cea originală a ajuns înapoi la locul ei.

Petru GANZ

Ce frumoși și talentați elevi are Sighetul! Păcat că nu există un cadru socio – cultural adecvat pentru a stimula mult mai intens talentul și performanța. În noianul de știri, întâmplări, decizii negative ce tensionează societatea și implicit Sighetul nostru, se mai întâmplă și câte un eveniment plăcut care ne scoate din… izolare.

O frumoasă reverberație primăvăratică a fost și premierea participanților la concursul literar destinat elevilor de gimnaziu și liceu, care a avut loc luni, 12 aprilie 2021, la sediul Centrului Cultural din Sighet.

Ediția a IV -a a concursului literar „Talente sighetene”, organizat de Centrul Cultural Sighet, ne-a mai dezmorțit un pic și ne-a oferit o mostră de… speranță. Un public restrâns, cuminte, adaptat reglementărilor pandemice, format în special din laureații acestei ediții a concursului literar, a așteptat cu nerăbdare decizia unui juriu foarte exigent. S-a alăturat evenimentului și primarul municipiulu Sighet, av. Vasile Moldovan.

Membrii juriului (Tivadar Ioan, manager interimar al Centrului Cultural Sighet, Vasile Muste, poet, șef secție Centrul Cultural, Brîndușa Oanța, profesor la C. N. „Dragoș-Vodă” și redactor-șef al publicației on-line www.salutsighet.ro, Ileana Nemeș-Pop, referent cultural și inițiatoarea concursului și Diana Iancu, șef secție Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”) au parcurs și analizat profesionist lucrările intrate în concurs la cele trei secțiuni: poezie, eseu (tema impusă fiind școala on-line și activități în pandemie), proză (tema – la alegere) .

Să parcurgem lista laureaților concursului „Talente Sighetene”, ediția a IV-a și, mai ales, să reținem numele celor care într-un viitor apropiat – sperăm! – vor confirma că talentul lor nu se va risipi în zadar și vor contribui la metamorfozarea pozitivă a societății.

Secțiunea Poezie/Gimnaziu

Premiul I – Stănescu Eliza – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a VII-a;
Premiul II – Koszte Delia – Școala Gimnazială nr. 5, clasa a VIII-a, prof. coordonator, Chiș Maria Irina;
Premiul III – Boroica Radu Daniel – Școala Gimnazială „George Coșbuc”, clasa a V-a, prof. coordonator, Trifoi Ileana;
Mențiune – Grigor Camelia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a VIII-a, prof. coordonator, Lozbă Raluca

Secțiunea Poezie/Liceu
Premiul I – Herbil Anastasia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a B, prof. coordonator, Andrașciuc Gheorghe;
Premiul II – Giurgi Nicoleta-Daniela – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a x-a B, prof. coordonatori, Colopelnic Luminița și Lozbă Raluca;
Premiul II – Vouciuc Vasile Gabriel – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonatori, Brîndușa Oanța și Cheșa Liliana;
Premiul III – Puicar Valentina – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a IX-a A – prof. coordonator, Batin Anuța
Mențiune: Nemeș Iulia Maria – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Batin Anuța; Trifoi Mihaela Ioana – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a B, prof. coordonatori, Lozbă Raluca și Colopelnic Luminița; Romaniuc Sorina – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Batin Anuța.

Secțiunea Proză/Gimnaziu
Premiul I – Boroica Radu Daniel – Școala Gimnazială „George Coșbuc”, clasa a V-a, prof. coordonator, Trifoi Ileana;
Premiul II – Grigor Miruna – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a VI-a, prof. coordonator, Lozbă Raluca.

Secțiunea Proză/Liceu
Premiul I – Trifoi Mihaela Ioana – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a B, prof. coordonator, Lozbă Raluca;
Premiul II – Burcuș Carolina – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a E, prof. coordonator, Brîndușa Oanța;
Premiul II – Petrovai Camelia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a E, prof. coordonator, Andrașciuc Daniela;
Premiul II – Ungur Andreea – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Ardelean Anuța;
Premiul II – Lupșa Ana – Colegiul NAțional „Dragoș-Vodă”, clasa a XI-a C, prof. coordonator, Cheșa Liliana;
Premiul III – Vouciuc Vasile Gabriel – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonatori, Brîndușa Oanța și Cheșa Liliana;
Mențiune – Duma Sonia – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a IX-a B, prof. coordonator, Andrașciuc Gheorghe.

Secțiunea Eseu
Premiul I – Vouciuc Vasile Gabriel – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonatori, Brîndușa Oanța și Liliana Cheșa;
Premiul II – Popovici Lavinia – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a XI-a A, prof. coordonator, Lengyel Angela;
Premiul III – Bledea Vasile Marian – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a F, prof. coordonator, Brîndușa Oanța;
Mențiune: Nistor Mihaela – Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko”, clasa a IX-a, prof. coordonator, Roatiș Cristina;
Culda Bianca Maria – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a XI-a B, prof. coordonator, Pop Diana Maria; Săpînțan Ana Maria – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a XI-a, prof. coordonator, Lengyel Angela.

Diplome de participare
Secțiunea Poezie/Liceu
Zvunca Daniela – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a E, prof. coordonator, Cheșa Liliana; Ungur Andreea – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a IX-a A, prof. coordonator, Ardelean Anuța; Rabecz Patricia – Liceul Tehnologic Forestier, clasa a XI-a B, prof. coordonator, Pop Diana Maria; Pop Alina Maria – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a X-a F, prof. coordonator, Brîndușa Oanța; Fițai Irisz Maria – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a IX-a D, prof. coordonator, Lengyel Angela; Feher Gabriel Robert – Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, clasa a XI-a C, prof. coordonator, Cheșa Liliana.

Toți participanții au primit cărți oferite de organizatori și de către Editura Valea Verde din Sighet.

Text & foto: Ion Mariș

P. S.: Oare în Consiliul Local există comisie de cultură? Probabil a fost ocupată cu alte activități mai importante!

La sfârșitul ședinței de Consiliu Local din data de 22 martie 2021, am anunțat public că voi demara procedura de dizolvare a Consiliului Local Sighet. La data de 2 aprilie 2021 am depus la Tribunalul Maramureș, Secția de contencios administrativ și fiscal, cererea de dizolvare a Consiliului Local, înregistrată sub dosar nr. 692/100/2021.

Am invocat dispozițiile art. 143 din Codul Administrativ, care prevăd ca și caz de dizolvare a Consiliului Local „în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședinte ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive”. Noi avem în perioada decembrie 2020 – martie 2021, 5 ședințe extraordinare în care nu a fost adoptată nicio hotărâre. Precizez faptul că dispozițiile Codului Administrativ prevăd obligația Consiliului Local de a se întruni în ședințe ordinare cel puțin o dată pe lună, de unde rezultă în 4 luni, cel puțin 4 ședințe ordinare (care au avut loc) și care, în opinia mea, nu influențează existența celor 3 ședințe ordinare sau extraordinare în care nu se votează niciun proiect de hotărâre, ședinte ce au loc pe durata a 4 luni consecutive.
Am făcut demersuri pentru reorganizarea Primăriei și a serviciilor subordonate Consiliului Local, majoritatea coagulată în jurul viceprimarului votând împotriva acestor proiecte de hotărâre, generând un evident conflict instituțional.
Așteptăm cu interes hotărârea instanței.

av. Vasile Moldovan
Primarul municipiului Sighetu Marmației

Sighetu Marmației (Cât îi Maramureșu’/ Nu-i oraș ca Sighetu’, cum zicem noi) a fost punctul de plecare pentru multe destine împlinite și pentru multe personalități. În mod sigur, anii de acasă, din familie dar și din școala și comunitatea din arealul inițiatic, contribuie la formatarea profilului spiritual al oricărei ființe umane.

Trebuie să recunosc cu încântare că sunt beneficiarul unei prietenii rarisime, bazată pe o „chimie” predestinată, prietenie conservată fără sincope până azi, când ne oprim pentru un scurt respiro, lângă o bornă semnificativă. Cu Alexandru (Sandu) Ozunu, profesorul universitar doctor, am consolidat – în mod special – prietenia pe viață.

Am petrecut 12 ani de școală (primară, generală și liceu) împreună. Aproape toți anii am fost colegi de bancă. Mai mult decât atât, am avut o pasiune comună: scrisul, poezia. Și totuși, ironia sorții, am devenit… ingineri!

Am avut o perioadă din viața noastră – când ne formam pentru acomodarea la epoca omului „multilateral dezvoltat” – visuri interzise, revolte adolescentine, bravade „inexplicabile”, gânduri îndrăznețe dar, totuși, ne-am dorit să identificăm, într-o societate „egalitaristă”, un drum… onorabil!

Într-o societate „închistată”, nu foarte tolerantă, protejați de zeul Phoebus – Apollo, ne-am găsit refugiul în micile escapade boeme ale anilor ‘70. Copii fiind, l-am urmat pe Eminescu fără reticențe și am îndrăznit, în public, într-un demers de revoltă juvenilă (o, tempora!), să declamăm interzisa „Doină” cu un patos incredibil, determinând mici unde de șoc, la poalele Solovanului martor.

Nu ne temeam de nimic și, pe lângă îndeletnicirile firești, cotidiene, găseam timp pentru discuții generate de emisiuni „ilegale”, difuzate din Occident, să comentăm literatura interzisă și chiar să ne vedem mari deturnători de sisteme sociale. Ne-am petrecut mult timp comentând mai ales evenimentele artistice ale timpului, povestindu-ne pasiunile poetice care cuprindeau o pleiadă de nume grele pentru noi, de la Blaga, Bacovia, Baudelaire, Esenin până la Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Anatol Baconsky și multe alte personalități mai mult sau mai puțin… permise.

Am avut polemici utile cu, și datorită profesorilor noștri de limba română și, mai ales, în ciuda acelor ani amenințători, ne-am exprimat – în cercul nostru strâmt dar viu – fără frică părerea, sentimentele, percepțiile. Am iubit și matematica și fizica dar și limbile străine – franceza și engleza – pe care le studiam cu încredere și speranța că prin cultura generală ni se vor deschide nebănuite porți. Cred că nu am exagerat cu învățatul dar profesorii noștri, extraordinari, au avut darul să ne apropie – prin pasiunea și dedicarea lor altruistă – de materiile predate.

Da, aș putea reda zeci și sute de amintiri comune, pe care le-am trăit împreună cu Alexandru Ozunu, aș putea să vorbesc despre frontul comun pe care-l făceam când aveam în vizor țintele noastre predilecte, despre prieteniile discrete cu tinerii „tovarăși” profesori mai puțin conformiști. Voi mai aminti de participarea noastră la două cenacluri literare pe care le-am înființat, unul la școala generală și altul la liceu și, în mod special, despre primele „roade” culese la Festivalul „Laude-să Omul și Țara” (precursorul actualului Festival Internațional de Poezie de la Sighet) în doi ani consecutivi, 1977 și 1978.

Pe bună dreptate, pentru toate generațiile, anii de liceu sunt o platformă vibrantă de pe care tinerii, adolescenții, își iau zborul în toate zările. Unii rămân la un zbor razant, alții cad, unii se înalță spre amețitoare înălțimi, alții se opresc definitiv. Am cunoscut și am văzut toate tipurile de „zboruri”. La Liceul „Dragoș – Vodă”, cel mai bun liceu din Sighetul nostru drag, am fost într-o clasă de reală, având colegi deosebiți, serioși, convinși că doar prin educație putem să ne „controlăm” destinul. Iar unul dintre performerii clasei noastre este, indiscutabil, Alexandru Ozunu.

Prietenul meu Alexandru (Sandu) Ozunu a avut întotdeauna o afinitate maximă pentru performanță, dorința de-a își asuma cu îndrăzneală obiective provocatoare. Și-a reconfigurat drumul după examenul de admitere la facultate, din anul de grație 1980, alegându-și chimia pentru a se bate cu armele științei într-o lume strict… tehnică. A fost anul în care am abandonat adolescența în amintiri cuprinse-n poeme secrete și ne-am fixat domicilii temporare în marile centre universitare din țară.

Am devenit amândoi ingineri și se părea că vom rămâne – definitiv – prizonieri într-un sistem rigid, controlat foarte atent de paznicii războiului rece, fără posibilitatea de-a ne dezvălui resursele creative interioare. După absolvirea Institutului Politehnic din București (1986), Alexandru (Sandu) a fost repartizat pentru stagiatură la Turda, eu am absolvit la Cluj și m-am întors acasă, la Sighet. Am continuat să păstrăm legătura, atât în studenție cât și după intrarea în… câmpul muncii, dar la un nivel mult mai redus.

Și totuși, lumea aceea nu ne cuprindea, era prea… mică!
După schimbarea de regim din anul 1989 și dispariția constrângerilor „ideologice”, a barierelor vizibile și invizibile, posibilitățile profesionale au venit în avalanșă. Alexandru Ozunu a început să-și construiască o carieră impresioantă, pe care o urmăream din Nord de țară, din capitala Maramureșului Istoric, dintre munți. Am văzut cum Alexandru Ozunu se îndreaptă, după scurte alte opriri, spre cariera universitară: doctorat, Universitatea „Babeș – Bolyai” Cluj – Napoca, lector, conferențiar, profesor universitar, etapele s-au succedat meritocratic, completate cu multe proiecte europene, cursuri și inițiative importante în mediul academic clujean.

A fost unul dintre fondatorii Facultății de Mediu din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj – Napoca și, îmi mărturisea într-un interviu pe care mi l-a acordat în anul sărbătoririi Centenarului liceului nostru drag: „Am inițiat și dezvoltat școala de ingineria mediului la UBB (2000) și, ceea ce este deosebit de important, școala de managementul dezastrelor. În acest context, la început, cercetările mele au fost centrate pe dezastrele tehnologice chimice (începând din anul 1998). Apoi, primul program de masterat de evaluarea riscului și securitate a mediului (2004). Specializările de ingineria mediului se deosebesc de alte programe din țară din același domeniu, prin caracterul aplicativ direct în evaluarea riscurilor antropice și tehnologice. Managementul situațiilor de urgență este o prioritate în curricula noastră de specialitate. Facultatea a fost autorizată în anul 2002 ca primă facultate din țară care cuprinde cele două domenii de Știința Mediului și Ingineria Mediului. Avem toate programele de licență, masterat și doctorat acreditate.” (https://www.salutsighet.ro/interviu-prietenul-meu-de-o-viata-sigheteanul-decan-autor-ion-maris/)

Șirul realizărilor prietenului meu cuprinde multe volume tipărite, sute de articole și studii apărute în publicații de specialitate, zeci de conferințe pe toate meridianele lumii, multe stagii și schimburi internaționale de experiență. Cunoscându-i parcursul, fiind mereu informat despre superba evoluție profesională, am sentimentul că am fost favorizat de destin ca să fiu părtaș la o ascensiune deosebită, să pot povesti din interiorul vieții lui despre el, despre noi, despre visuri și împliniri.

Valoarea fostului meu coleg de liceu Alexandru Ozunu a fost confirmată și de funcțiile (administrative) pe care le-a deținut în cadrul facultății, prodecan, decan (două mandate, în perioada 2012 – 2020) dar, mi-a destăinuit, pe la mijlocul anului trecut, a hotărât să reducă turația „vehicolului” profesional – academic pe care l-a strunit ferm în cariera lui. S-a decis să-i lase și pe tineri să se implice, să crească, iar el să se dedice și unor „fapte” de suflet. Poate așteptatul volum comun („bicefal”) de poezie pe care-l „discutăm” de mulți ani va găsi nișa, timpul potrivit, pentru a fi oferit publicului.

Realizez, scriind despre prietenul meu, că am căzut și eu în păcatul biografului pragmatic, concentrat pe jaloanele tehniciste, de performanță, fiind prea puțin sentimental, subiectiv, așa cum șade bine unor iubitori de poezie. Fără discuție, în prim plan sunt realizările lui pe palierul științei, nu puteam să divaghez și să fiu inadecvat timpurilor noastre.

Recunosc, aștept următoarele ocazii, în sperața că vom mai avea mai mult timp pentru sufletul nostru, că mă gândesc la câteva proiecte literare pe care sper să le putem „implementa”, cu sufletul și gândul la anii care ne-au marcat, pentru a dezvălui mai mult din cotloanele zbaterilor…. imateriale.

Dar acum, aici, la această primă „bornă” aniversară, sunt „constrâns” de sustenabilele succese ale profesorului universitar doctor inginer Alexandru Ozunu, în domeniul lui profesional de activitate, doar să punctez, să fiu extrem de succint!

Așadar, prietene, ai ales traseul maxim, din Sighet spre Capitală – unde ai făcut popasul pentru fixarea temeliei inginerești – pe care ai construit cu încredere și devotament o carieră onorabilă, ai perseverat și ai „modelat” dezastrele printr-o „pregătire multidisciplinară, interdisciplinară și transversală între domeniile de specialitate”. Sunt convins că Alexandru Ozunu s-a dedicat profesiei mult peste nivelul așteptărilor, a pretențiilor și s-a focalizat imperturbabil pe domeniul care va marca – probabil – configurația secolului XXI: ingineria mediului.

Ce-ți poți dori mai mult, Alexandru – Sandule?!… Ești în top! Iar eu pot spune mai mult/ multe?!… Nu are niciun sens, puteți/ putem găsi pe toate platformele virtuale informații despre Alexandru Ozunu iar eu nu pot „plusa” cu noutăți. Mă opresc, acum, aici!… Știu că Alexandru (Sandu) va continua – nehazardat – munca ce l-a consacrat, dar, se va „îndrepta” și spre pasiunile extraprofesionale pentru a rămâne mereu tânăr!

Sunt pregătit să descifrez – acolo unde va fi posibil – proiectele ce vor urma de mâine încolo! Sunt pregătit să-i „comentez” și următoarele… borne! Borne mai solide, mai vizibile!

Să ne vedem mereu, cu bine, prietene, să ne-nfruntăm viguroși anii ce vin, să ne desăvârșim în poemul vieții!

Ion MARIȘ

(text publicat în volumul Mediul ca risc și urgență/ Environment as risk and emergency, Editura Valea Verde, 2021)

Într-o încercare permanentă şi absolut necesară de a se reinventa, sau cel puţin de a-şi regândi graniţele, Biblioteca vine în întâmpinarea cititorilor săi şi le dă o nouă valenţă, aceea de utilizator, în sensul larg al cuvântului.

Vorbim azi despre copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani, care sunt invitaţi cu drag să ia parte la „Proiectul naţional CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, implementat de Fundaţia Progress România, în colaborare cu Simplon România şi finanţat de Fundaţia Româno-Americană, cu sprijinul oferit de reţeaua de biblioteci publice din ţară, Orange, Société Générale, Institutul Aspen România şi CEZ România.

Este un proiect care se derulează deja de câţiva ani, în care copiii înscrişi la bibliotecile oraşelor lor, pasionaţi de IT, robotică, tehnologie şi artă digitală, se pot familiariza gratuit cu aplicaţii în care învaţă cum să creeze jocuri pe calculator, cum să realizeze animaţii şi afişe tematice în programe speciale şi multe alte lucruri.

Proiectul este gândit să se desfăşoare în cadrul unor cluburi locale de coding, care să funcţioneze în spaţii oferite de bibliotecile publice, cluburi în care copiii să fie îndrumaţi de un adult voluntar, specialist IT. Dar dată fiind situaţia actuală, cel puţin în perioada imediat următoare, acest proiect se va desfăşura online – fiecare copil membru al clubului de coding din oraşul său va accesa o platformă online, acolo unde va afla ce are de făcut şi va fi îndrumat şi ajutat de persoane competente din proiect. Dar mai multe detalii la momentul potrivit.

Tot ceea ce trebuie să facă cei interesaţi este să se înscrie la bibliotecă (dacă nu sunt deja înscrişi) şi să trimită un email la adresa [email protected] cu numele complet şi solicitarea de a face parte din clubul CODE Kids Sighetu Marmaţiei, urmând ca noi să vă contactăm ulterior şi să vă spunem care sunt paşii de urmat.

Un lucru ar mai fi de menţionat, acest proiect răsplăteşte atât performanţa cât şi prezenţa, periodic se desfăşoară concursuri naţionale, unde copiii pot câştiga premii deosebite. Un motiv în plus aşadar să deveniţi membri ai clubului nostru de coding, la #bibliotecafrumoasă.

Pentru mai multe detalii despre proiect, accesaţi http://www.progressfoundation.ro/coding/
Pentru alte noutăţi, intraţi pe pagina de facebook a proiectului https://www.facebook.com/CodeKidsRomania/

Comunicat de presă
Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”

Editura Valea Verde din Sighet (coordonator Ion Mariș) propune cititorilor un interesant volum „Mediul ca risc și urgență/ Environment as risk and emergency”, dedicat profesorului univ. dr. ing. Alexandru Ozunu, la împlinirea vârstei de 60 de ani.

Volumul, bilingv (română și engleză), ce totalizează un număr de 416 pagini, cuprinde mesaje, gânduri, articole semnate de prieteni, colaboratori, cadre universitare din România dar și din multe alte țări ale lumii.

Salut, Sighet!

Palatul Culturii din Sighet, construit între anii 1912 – 1913, a fost până în anul 1938 destinat strict activităților culturale din oraș. În anul 1938, guvernul României, condus la acea vreme de Armand Călinescu, donează Palatul Culturii Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului (înființată în acel an), care-l folosește până în anul 1940.

Fotografia reprodusă în acest „Album retro” este realizată în perioada respectivă (1939 – 1940) când în proximitatea Palatului a fost ridicată și o clopotniță.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

     Salut, Sighet!

NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.

Stă sus printre luceferi și stele cu
ochii în șapte să

păzească versul ce zburdă din
filă în filă din caiet în caiet
din editură în editură din
mânâ în mână cum
aleargă în goană calul lui
harap-alb în goană când el strigă precum
o domniță la ananghie cu
părul lăsat până în călcâie
și cu rochia scurtă până la genunchi
căci spânul aleargă printre casele oamenilor
și oferă cărbuni copiilor nevoiași și
se strâmbă la oamenii bolnavi și se
plimbă din susul în josul străzii
și intră pe geam și deschide ușa ca să
aerisească în casa întreaga și
iese prin horn ascultând cu ochii și văzând cu urechile
fiecare mișcare și faptă rea ca să
poată răsplăti fiecare copil cu o joardă
iar poetul se miră de mișcarea ritmică a
stihurilor ce dansează tango și trec în
tandem trecerea de pietoni de la
colțul purgatorului dintre carul mic și carul mare
ca să ajungă tot mai aproape de stele și
să ajungă tot mai mult în mințile oamenilor și
să șadă în dreapta tatălui de vers
lângă eminem al veacului de nesfârșit
care cunoaște ordinea fiecărei litere și a
fiecărui sunet

căci cu eminescu a început poezie
căci prin eminescu nu se va sfârși
căci cu eminem al poeziei
poezia se cunoaște de la sunet până la vers
și se întinde spre sorii zilei de apoi

***
De-am fi fost luați de crivăț
și aduși captivi în

timp cu gratii ca la temnița cea mai mare din lume cu
un nume ciudat pe care îmi e
destul de greu să îl pronunț cum
dorothy gale a rămas captivă cu totto chiar cu
totto chiar cu totto în
în tărâmul de basm ca în
albă-ca-zăpada sau nu
mai știu ce basm era nu
îmi mai aduc aminte și chiar de
mi-aș aduce nu aș mai putea să
îi pronunț numele căci m-a
oripilat de-a dreptul cu
cu soarele care răsare de la vest la est cu
oamenii de zăpadă care fac oameni cu
oasele de la dinozaurii care
cred că au murit și dacă nu poate s-au
îmbrăcat în rochii și smochinguri să
meargă la nuntă în paleolitc
și și
de am fi privit cu coada ochiului înțepat către
adulții din noi sau adulții din curtea inimii vecinului
care stau într-un
colț și se miră de
arterele care îi înconjoară sunt
oameni de afaceri și se gândesc să
investească sau
sau chiar să
dărâme ceva nu știu nici ei nu știm nici noi nu știu nici ei
sau sunt
avocați și caută oameni să îi apere sau
sau sunt polițiști și caută oameni să îi aresteze
sau sunt medici și verifică dacă sunt
sănătoase arterele sau ce o mai avea inima
și de-am mai fi copii să alergăm după înghețată
la colțul străzii la singura prăvălie
și să privim spre adulți oricum suntem
mai mici decât ei și să ne minunăm cum
marea și râul și izvorul și soarele și luna
și noi trecem nu rămânem nu
și ne scufundăm în fum de țigară pe
pe leagănul din spatele alunului din curtea din spate
și ne descotorosim de scrumul de țigară ca
timpul de oameni

***
Ne cunoaștem de
când aveam aproape șapte ani și

puțin foarte puțin nu știu cât aproape
dar parcă nu
ne mai știm pe noi doi
copii ce cântă balade la
geamul spart al unei case părăsite vechi
ca să audă iarba și să ne
cunune
cum a fost încoronată regina
elisabeta și nu mai știu cum cu o
coroană din aur sau nu știu ce
nu am fost acolo și
chiar dacă aș fi fost tot nu aș fi
observat
frunzele de flori de nu-mă-uita sunt
deliciul vieții
nu ne mai știm cu zâmbetele cum
furam cireșele din copacul vecinului vecinului tatălui
meu și
vedeam cum soarele se-ntoarce cu susul în jos
la orele douăzeci și două și
vindeam lunii ponturi despre cum să câștigi la
la bingo în
dragoste
ne cunoaștem de mici și
nu mai știm că la ora
nouă și trei sferturi noaptea se
bate orologiul pentru iubire și
vin oamenii de la muncă și
ne văd dezbrăcați de sentimente goi și
ne văd în roșu galben și negru și
nu mai știm că
iubirea e pe gratis

***
Timeea Ivan s-a născut la Blaj, are 17 ani și este elevă la Colegiul Națonal I. M. Clain (Blaj). Este pasionată de literatură, a publicat poezii (debut absolut) pe site-ul „Cîrciuma poeziei” și, ulterior, într-o serie de alte reviste și site-uri: „Vitrina cu Poezii”, „Parnas XXI”, „Extemporal liric”, „Vocativ”, „Fabrica de Poezie” și „ECreator”. De curând, a primit vestea publicării câtorva dintre poeme în revistele „Banchetul”, „ România Mare”, „13 plus”.

De asemenea a participat, de-a lungul ultimilor patru ani, la Olimpiada de Limba și Literatura Română, iar în cel de-al patrulea an a reușit să obțină mențiune, clasându-se pe locul al patrulea din treizeci și trei de participanți. A luat parte la diverse activități literar-artistice, fiind inclusă în evenimente culturale distincte, la secțiunea poezie. În decursul lunii ianuarie a acestui an, a participat la Concursul Național „Ocrotiți de Eminescu”, unde a obținut premiul I.

Concursul Studențesc de Tehnologie Alimentară (COSTA) – organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare- Departamentul de Chimie-Biologie și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș – dorește a fi un punct de pornire în alegerea profesiei de „Inginer în industria alimentară”, profesie care joacă un rol esențial în viața oamenilor îmbinând creativitatea și pasiunea cu abilitățile tehnice și de antreprenoriat.

Scopul acestei competiții este de a dezvolta abilitățile cognitive, tehnice, inovative și creative necesare conceperii și dezvoltării produselor alimentare inovatoare prin abordarea interdisciplinară a științei alimentului, științei și artei culinare, dieteticii, chimiei și biologiei; îmbunătățirea abilităților de documentare, gândire teoretică, practică și critică a elevilor pentru analiza și rezolvarea problemelor complexe ridicate de conceperea, obținerea și promovarea alimentelor noi; dezvoltarea abilităților de comunicare orală și scrisă care permit un dialog în cunoștință de cauză; îmbunătățirea capacității de a organiza și dezvolta proiecte, acordând o atenție deosebită abilităților de planificare, gestionare a timpului și lucrul în echipă.

Participanții, individuali sau în echipe, au avut de prezentat în fața comisiei un proiect care se referă la conceperea, pregătirea și promovarea unui aliment inovativ. 

La ediția din acest an, echipa alcătuită din elevi ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă” (Carolina Burcuș, Denis Simion, Ariana Rad și Crina Andreca), coordonată de prof. Simona Nodiș, a obținut locul III la secțiunea destinată elevilor, cu produsul ShaorMAC.

Ce a însemnat implicarea în această experiență culinaro-științifică, aflăm de la membrii echipei.

Ideea participării la concurs a venit din dorința de a demonstra partea practică a biologiei, care se poate adresa și elevilor ce nu sunt din clase de specialitate și unde, își pot demonstra creativitatea. Tema concursului, alimente inovatoare, vine în sprijinul trendului consumului de alimente sănătoase. Concursul are mai multe secțiuni, iar noi am optat pentru transformarea unui aliment nesănătos într-o variantă lejeră și digerabilă, cu mai puține calorii, dar consistentă și gustoasă. Intenția este de a atrage elevii spre biologie, în speranța de a-i descoperi latura atractivă și, de ce nu, distractivă. (prof. Simona Nodiș)

Am participat împreună cu colegii mei la concursul de tehnologie alimentară COSTA 2021. Am lucrat de la bun început ca o echipă, așadar, am știut să ponderăm atribuțiile fiecăruia. Eu și colega mea, Carolina Burcuș, ne-am ocupat de prezentarea în PowerPoint prin care ne-am promovat shaorma. Amândouă am ales designul proiectului și numele shaormei reinventate. Acest proiect mi-a arătat cât de importantă este prezentarea unui produs într-un mod plăcut și lejer și ce înseamnă cu adevărat lucrul în echipă. (Crina Andreca)

Am lucrat la prezentarea PowerPoint alături de colega mea, Crina. Am realizat în special partea de promovare, și a fost foarte distractiv. Provocarea cea mare a fost să învăț cum am putea, ca echipă, să atragem atenția publicului cu ajutorul culorilor, textului și a imaginilor, în așa fel încât să îi determinăm pe oameni să dorească să mănânce și ei o ShaorMAC. Proiectul m-a ajutat să înțeleg cât de mult contează fiecare părticică din conceperea unui produs, cât și expunerea acelor informații într-un mod cât mai atractiv și pe înțelesul tuturor. (Carolina Burcuș)

Împreună cu Denis Simion si Rad Ariana ne-am ocupat de partea cu gătitul. Scopul principal a fost să reinterpretăm o mâncare nesănătoasă, în cazul de față shaorma, într-o mâncare cu mai puține calorii și cu mai multe proteine. (Patricia Danci)

Și… dacă aveți poftă de o shaorma sănătoasă, vă oferim și rețeta:

150 g. făină integrală – 714 cal.
50 g făină albă
250 g carne de rață – 392, 5 cal.
1 ceapă – 37, 5 cal.
3 roșii -40 cal.
1/3 castravete fabio – 15 cal.
1/2 ardei capya – 39 cal.
1/4 – salată rucola, varză roșie – 25, 5 cal.
200 ml. sos – kefir – 118 cal.
3 căței de usturoi – 136 cal.
1 lingură ulei de măsline virgin – 44, 2 cal.
sare – 5g
Total calorii: 1576.7
262, 78 cal / porție (6 porții)

Salut, Sighet!