Iuliu Maniu omagiat la Sighet

Sâmbătă, 8 februarie 2020, la Sighetu Marmației a avut loc comemorarea anuală a marelui om politic Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, președinte al Partidului Național Țărănesc și prim – ministru în mai multe guverne ale României Mari, exterminat de comuniști în temnița de la Sighet la 5 februarie 1953.

Rugăciuni pentru veșnica sa odihnă (pomeniți au fost și liderii național tărăniști Ion Mihalache și Ion Rațiu) au fost înălțate atât la celula în care a murit, de la parterul Memorialului Sighet, cât și la Ciarda unde zac încă nelocalizate rămășițele sale pământești (alături de ale celorlalți morți în închisoarea Sighet din acea perioadă) de un grup de preoți greco-catolici din zonă.

Conferința dedicată lui Iuliu Maniu a avut loc în sala Transist a Primăriei din Sighet și a fost moderată de organizatorul principal al evenimentului, dr. Gheorghe Șiman, în prezența a peste 100 de participanți, din Sighet, Baia Mare și din multe colțuri ale țării. Printre personalitățile care au luat cuvântul evocând foarte documentat și emoționant figura istorică a lui Iuliu Maniu s-au remarcat fostul Ministru al Integrării Europene național-țărănist Alexandru Herlea (cel care în legislatura 1996-2000 a inițiat discuțiile României cu Uniunea Europeană), prof. univ. dr. Doru Radosav – o somitate a Universității clujene, fostul ministru național – țăranist Ioan Avram Mureșan, părintele rector Simion Mesaroș din Baia Mare, etc. Mesajul unanim subliniat de vorbitori a fost perenitatea mesajului spiritual al lui Iuliu Maniu, de care política și societatea românească de azi au mare nevoie.

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Mare performanță! Hai/High Tech-X, CNDV Sighet!

Echipa de robotică Tech-X a CNDV a participat pentru prima dată la competiția Nație Prin Educație – BRD First Tech Challenge România, aflată la ediția a IV-a (https://natieprineducatie.ro).

Trebuie să menționez că este o competiție internațională, de mare amploare, cu reguli deosebite și stricte.

După două concursuri DEMO, la care era obligatoriu să participăm și pe care le-am trecut cu brio, am ajuns la faza REGIONALĂ, care s-a desfășurat la Cluj, în perioada 6 -9 februarie 2020.

S-au înscris în competiție 44 de echipe, urmând să se califice la faza NAȚIONALĂ doar 24 dintre ele.

După preluarea și amenajarea standului cu materiale promoționale, confecționate de membrii echipei, a urmat inspecția tehnică a robotului, care trebuia să aibă dimensiunea de 18 inch/18 inch și maxim 19,05 kg, apoi prezentarea caietului tehnic.

A urmat partea cea mai grea – interviul – unde, în cinci minute trebuia prezentată echipa și câteva detalii, apoi în alte cinci minute juriul a adresat întrebări, iar membrii echipei trebuiau să răspundă scurt și concret. Emoțiile au fost maxime, echipa CNDV fiind la prima participare, neavând experiența celorlalte echipe prezente în competiție.

Cele patru teste eliminatorii au fost promovate cu succes, fără a mai fi nevoie de remedieri. Au urmat meciurile efective pe terenurile special amenajate, fiecare echipă jucând șase meciuri. Spre bucuria noastră, am ieșit pe locul 12 din cele 44 echipe concurente, iar în urma cumulării punctajelor, am ocupat poziția 22, poziție ce ne-a trimis la faza națională a competiției.

Mulțumim pe această cale celor care au crezut în noi, în munca și dăruirea noastră, sponsorilor noștri, care ne-au ajutat cu cât au putut pentru că, fără ajutorul lor, nu ne puteam descurca financiar.

Mulțumesc părinților elevilor pentru răbdarea de care au dat dovadă, pentru disconfortul creat de copiii lor, care uneori au stat până în miez de noapte în laboratorul de robotică. Îi mulțumesc domnului dir. Vasile Mih și colegilor profesori pentru deschiderea de care au dat dovadă și pentru că au înțeles dorința și pasiunea noastră pentru robotică.

Dar, haideți să cunoaștem și talentata echipă Tech-X! Lider – Darius Giurgi, construcție – Alin Fonta, David Holociuc, Cosmin Mihai, programare – Ovidiu Gherman, Vlad Hașciar, marketing – Florentina Ioana Dunca, Ana – Maria Vîrsta, site – Vlad Hrițu, mentori – prof. Cornelia Hotea, prof. dr. Vasile Mih, informatician Arthur Fellner.

Ne găsiți pe Instagram și facebook sub numele de tech-x.cndv și vă rugăm să ne fiți alături.
https://www.facebook.com/techx.cndv
https://www.instagram.com/tech_x.cndv , dar și pe site-ul colegiului http://www.cndv.cndv.ro/

Prof. Cornelia HOTEA – mentor Tech-X




Concert Flashover (Cluj) în Friend’s Sighet | VIDEO

Sâmbătă, 8 februarie 2020, trupa Flashover (Cluj) a readus muzica bună în Friends Wine Bar Sighet.

Flashover s-a format în vara lui 2018 de către Roje și Teodora Bârla, doi muzicieni din Cluj-Napoca care interpretează muzică Electro, Jazz, Downtempo, Chamber Music, Trip Hop, Experimental.

Roje e un pianist/ claviaturist cu o vastă experiență și un repertoriu variat în domeniul proiectelor de piano bar și trupe de coveruri. A împărțit scena cu nume mari în domeniu, inclusiv formația Camelot. De asemenea, a cântat în trupe ca Seven, CASH, Slut, Hazard, Pianette (alături de Aminda), Electrochock și a compus și orchestrat pentru artișt cunoscuți, cum ar fi Emeric Imre, Mircea Baniciu, Vasile Seicaru, Florin Chilian, Razvan Krivach, Magda Puscas, Tatiana Stepa, Emilian Onciu, Vali Moldovan, Highlight Kenosis și mulți alții. În Decembrie 2010, artistul a dat viață primului său draft de compoziții, combinând sunete cu arta vizuală, alături de marea artistă Adriana Jebeleanu. Inspirat de această colaborare, Roje a compus o serie de lucrări pianistice, astfel născându-se sunetul conceptual „Blind Deaf Mute”.

Teodora a început să cânte din liceu, alături de formația longevivă de metal modern Vespera (până în 2018) și în proiectul local de piano bar Soiree, alături de pianistul Liviu Sorescu. Aceasta a lucrează și la câteva compoziții proprii, sub numele de Galetheia, proiect în care a început să experimenteze cu varii stiluri ale muzicii electronice. De asemenea, Teodora lucrează în calitate de vocal coach la o școală locală de muzică, Art’sCool (inițiată de muziciana Aminda).

(sursă text: https://www.facebook.com/events/2541279136131365/)

Autor, foto & video, Sorin MARKUS




Un Turn gigantic „românesc” în centrul Parisului (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

Ne-a bucurat Domnul cu doi copii și am fost cam tot timpul împreună și când erau mici și când au devenit mai mari, cu rosturile lor; mai întâi, erau ei cu noi, acuma suntem noi cu ei! Victor, licențiat în Informatică Economică și Statistică Matematică, cu masterat și doctorat, asistent universitar și cu cărți publicate, avea un salar extrem de mic și-i plăteam noi chiria, din pensie. A venit o echipă de francezi la Cluj, pentru recrutare de informaticieni, au organizat un interviu cu ei și într-o lună, era cu contract și serviciu în Paris, cu remunerație pe măsură; vorbește curent franceza, engleza și știe carte! Rodica, sora lui, licențiată în Franceză-Română, cu masterat, lucra la Universitatea de Medicină din Cluj, la Relații Internaționale. A făcut un an de specializare la Universitatea din Londra, cu o bursă unică, obținută în mare concurență. Salarizarea era la fel, foarte mică. I-a găsit fratele și ei un post și, nu peste mult timp, a plecat și ea la Paris, tot pe baza de contract. Vorbește și ea curent franceza, engleza și s-a specializat și în administrație universitară. Copiii au plecat din țară, erau parizieni; să-i condamnăm? Oare statul nostru nu le putea asigura un salar cât de cât decent, măcar cât salarul unei femei de serviciu de la vreo Bancă sau de la Partid, la pregătirea ce o aveau și activitatea desfășurată? Acestea s-au petrecut, evident, după 1990, în tăvălugul evenimentelor „post-revoluționare”.

Prin Paris. Noi am rămas singuri, cu pensii și pretenții modeste și, în acest cadru, ne descurcam, putem spune. Ne-au chemat însă, copiii pe la ei și s-au inversat rolurile, mergem și stăm mai mult pe la ei; atunci „pierdeam vremea prin Paris”. Sărbătorile de Crăciun și de Paști le petreceam cam tot cu ei, împreună. În prima noapte de Crăciun și de Anul Nou, petrecute acolo, a fost un spectacol de o frumusețe nemaivăzută. Mărețul Bulevard Champs- Elysee, împodobit și iluminat într-un mod impresionant, nu te lăsa să pleci; era plin de lume. Turnul Eiffel și cele două monumentale Catedrale erau îmbogățite și iluminate cu multiple variante de culori, atât de frumos, încât îți păreau mult mai înalte, mai aproape de Cer, mult mai dimensionate în spațiu. Îți venea doar să stai și să privești, la tot acest spectacol, la atâtea prezente și rămâneai pe poziții. Pentru că n-am cunoscut niciodată asemenea splendori, ni se păreau mai străine, nu prea atârnau de noi, dar ne captivau, în acelaș timp.

În continuare, am petrecut Noaptea de Crăciun cu copiii, în liniște sufletească și marea bucurie de a fi împreună, cu o cină de Crăciun, cu tot ce ne-am dorit, dar cu decență și în plăcerea spirituală a colinzilor atât de frumoase de pe la noi; cum s-ar zice, un „Crăciun Maramureșean”, la Paris. Era la noi în vizită și o tânără economistă din Cluj, Norina Oșian, singură la părinți, alungată de acasă de relațiile sociale greu de suportat. Dorurile de acasă, unde aveam surori, frați, prieteni, au fost și ele prezente, în amintirea Nopții de Crăciun de pe acolo, cu obiceiurile și datinile lor atât de frumoase. Dimineața, am participat cu toții la Sfânta Liturghie de Crăciun, la renumita Catedrală Notre Dame de Paris, în „Hainele” ei de mare sărbătoare, unde „ieslea săracă” a nașterii lui Isus era împodobită, luminată și păzită de îngeri și de o mulțime de inimi iubitoare, de care era plină Catedrala, care L-au apărat de atunci pe Isus de Irozii timpurilor.

În gândurile mele despre acest Crăciun familial, cu excepțională frumusețe liturgică, cuprins și de reflexiile nopții luminoase de pe afară, mi-a venit în minte Noaptea de Crăciun, petrecută singur într-o celulă obscură a Securității de la Satu Mare, cu prigonitorii timpurilor pe aproape și unde murmuram încet colinzi în toată frumusețea lor, într-o stare de mulțumire, bucurie și împăcare depline, cum n-am mai avut. Măreția și frumusețea acestei Seri de Crăciun, cu toată „săracia” ei, va rămâne neîntrecută, unică în felul ei, mult peste cele petrecute, de oriunde, oricât de luminoase erau. Nopți de Crăciun frumoase și luminoase au mai fost, chiar dacă nu ca în acel an, dar ca aceea din prigoana de la Satu Mare, niciuna, cu sărăcia și persecuția ei, de așa măreție și sentimente sacre, de jertfă, cea mai aproape de ieslea săracă și pericolul în care se afla pruncul Isus, la nașterea Lui, mai aproape de „Crăciunul original”, în sărăcie și pericol. În timpul când eram urmărit de Securitate, am studiat franceza după două cursuri practice și pot spune că vorbeam aproape curent această limbă; acuma îmi prindea bine. Când plecau copiii la serviciu, ieșeam cu Măriuca prin împrejurimi, ne plimbam, mergeam la câte o piață, magazine și făceam mici cumpărături; stăteam pe afară ore în șir, mai legând și câte o conversație. De mai multe ori îi spuneam lui Victor să ne lase mai aproape de centru, când mergea la serviciu, să hoinărim și pe acolo. Aveam un ghid touristic: „Vizitarea Parisului în 4 zile, la picior”. Vizitam câte puteam, cât ne ajungea timpul, acestea neputându-se termina într-o ieșire-două. Locuri mai depărtate, excepționale, le vizitam mergând cu copiii, în sărbători, când ne duceam cu mașina. Se spunea despre Paris, că e „Capitala Lumii” și nu știu cât mai este și acuma, Lumea având în prezent multe capitale, pe genuri, nu toate cu acelaș depozit de cultură și civilizație, antice sau mai recente, cu fel de fel de priorități, de interpretări .

Notre Dame de Paris. Am mai pătruns cu multă smerenie și pioșenie în renumita Catedrală, cu imensul ei spațiu și mulțimi de coloane, cu multe Altare și Slujbe Liturgice, cu tot acel ansamblu monumental, Cristic și Spiritual, cu multe vitralii și turnuri înalte, cu boltele ei imense, care au favorizat atâtea legende și realizări artistice, cinematografice, dar, peste toate, cu o atmosferă sacră ce domina și impunea o reculegere profundă, o depărtare de cele lumești și aplecarea spre spiritualitate. Din păcate, un incendiu mai recent, a distrus o parte a acestui monumental așezământ spiritual, dar care cred că se va reface repede.

Sacre Coeur. Am urcat apoi în nu mai puțin impunătoarea Cetate Spirituală, situată pe o înalțime de unde poți vedea panorama întregului Paris, cu aparatură optică la îndemână. Cu o arhitectură exterioară și interioară de excepție și o organizare de aceeași mare amplitudine ca și prima, cu servicii de înaltă și susținută contiunuitate, cu o mulțime de lume ce participă la ceremoniile religioase de-a lungul unei zile, ambele catedrale aduc o mare și întreținută influență spirituală. În acelaș timp, monumentala și grandioasa construcție în stil a lor, în interior și exterior, cu toată ambianța ce o induc, reprezintă unele dintre cele mai importante obiective turistice pariziene, pentru diferite confesiuni, ca și pentru lumea laică.

Tour Eiffel. L-am vizitat in continuare, o construcție masivă de prim rang. Cu o înălțime de 320 m, a fost cea mai înaltă construcție din lume, pentru mult timp. El a fost proiectul și opera unui inginer de origine germană, Eiffel, având o strânsă legătură cu savantul român Pănculescu, fără de care acea construcție gigant nu se putea ridica, n-ar fi existat! Savantul român, Pănculescu, a realizat o invenție de mare importanță, privind îmbinarea componentelor de oțel (masivă), pe care a folosit-o la construcția magistralelor de căi ferate. Fiindu-i solicitată colaborarea, de către ing. Eiffel, i-a fost acordată, făcându-și vizite reciproce. Invenția a fost imperativ necesară, fără de care proiectul nu se realiza atunci și probabil niciodată, ideea unei astfel de construcții nu se știe de cine ar mai fi fost abordată. De altfel, el a fost în pericol de a fi demolat, imediat după construcție, la solicitarea proprietarului terenului de sub el. Se mai spune că cele 5 tone de nituri, din fontă specială, au fost realizate la Reșița și tot restul de masă oțeloasă necesară, a fost adusă din România. Pentru toate acestea, exprimarea: „Un turn gigantic „românesc” în centrul Parisului” nu este mai nepotrivită decât tăcerea totală, privind contribuția savantului român, decisivă, pentru ridicarea lui. Se putea trece pe plachetă, sub numele ilustrului proiectant german, fie și cu litere mici, numele coparticipantului, a savantului român, cu toată partea tehnică; sau, în adaus, pe o altă plachetă, se putea trece contribuția acestuia (problemă de fair-play). S-au înscris aceste date la Arhivă, unde sunt doar pentru cercetători și nu comunicative, pe față, cum trebuiau să fie. De pe internet am luat această contribuție și datele. Unul a fost cu proiectul, celălalt cu soluționarea tehnică, deci împreună l-au ridicat! Așa s-a întâmplat și cu insulina, descoperită de savantul român Nicolae Paulescu, dar doi canadieni publică descoperirea după un an și iau Premiul Nobel. Mai târziu, prin lupta unui scoțian, Fundația Nobel a recunoscut prioritatea savantului român, dar acesta nu s-a putut bucura de ea, fiind trecut la cele veșnice, în 1931. La fel și Traian Vuia, care este primul om din lume ce zboară cu un aparat mai greu decât aerul, în 18.03.1906 și un altul, care se ridica de la sol cu un astfel de aparat în 12.09.1906, este considerat, totuși , primul „zburător”?! Nu știu cum pot avea unii ceea ce „nu au”, iar alții nu pot avea ceea ce „au”?! La mijloc este, totuși, o șarlatanie, o șmecherie umană „înnobilată”, o demnitate de „paradă”. Am urcat cu ascensorul pe acel turn, „franțuzesc sau românesc”, sau pe amândouă, pe toate nivelele lui, cu bogate exponate și mulțimi de amenajări pentru diverse servicii, iar din varful lui am făcut poze (diapozitive) cu panorama Parisului; o splendoare! Acuma este unul din marile puncte de atracție pentru vizitatori, având o încărcaăură de utilizări și se organizează tot felul de reprezentări, fantezii, cu diverse ocazii. Dar Pănculescu va fi mereu prezent acolo, nu poate fi ținut la arhivă și ascuns; un lucru făcut cu atât de multă concretețe nu poate dispărea decât cu opera însași.

Altă dată, în vară, ne-am plimbat puțin pe Champs-Elysee, renumitul bulevard parizian, care, deși era într-o zi de lucru, parcă era în sărbătoare, pentru că acest extraordinar spațiu este mereu în sărbătoare. Se datora frumuseții lui, prin lumea multă ce-l umplea, în culori și costumații de peste tot, prin coloanele de mașini elegante pe dublu sens, pe cele două benzi largi, care păreau să aibă ca punct de plecare și sosire măreția Arcului de Triumf. De o frumusețe și expunere de excepție era banda dintre cele două căi de rulaj, pe care, printre frumoșii arbori exotici, scunzi, plantați din loc în loc și alte amenajări, se plimba o altă lume, într-o parte sau alta. Acestor frumuseți li se adaugă o mulțime de mici grupuri de cântăreți, fiecare cu vocea sau sunetele plăcute ale instrumentelor muzicale ce le purtau, cu costumația și tipicul lor, umplând spațiul din jur de farmecul și vraja de peste tot aduse, dându-ți senzația că ești într-o excursie în lumea largă. Dar, pentru ca și frumusețea și plăcutul intens produc și ele oboseală, ne-am retras pe marginea bulevardului. La o masă din fața unei frumoase cofetării, privind la mulțimea și eleganța construcțiilor, a magazinelor, a localurilor, am comandat, la solicitare, câte o prăjitură și o cafea. Calmi, înconjurați de un mediu de vis, priveam în jur obosiți, dar extaziați și ne puteam considera parizieni, la o cofetărie de pe faimosul bulevard.

Adunându-mă puțin, într-o izolare față de toată ambianța din jur, mi se părea că și susurul zgomotelor diverse produse, parcă acompaniau acest spectacol superb și amplu, în toată desfășurarea lui. Ne vedeam „puncte” mici în această imensitate, niște inși într-o enormă mulțime din „buricul” Parisului și ne puneam întrebarea: cum am străbătut acest drum lung, pentru a ne găsi acum aici, pe un scaun, pe Champs-Elysee, în față cu o cafea și o prăjitură, adusă și servită atât de elegant de un personaj în uniforma-stil a localului?!

Mai puteam spera eu, la parcurgerea acestei distanțe: de la Capul Midia, un lagăr al morții, spre Champs-Elysee, un spațiu de vis, cu atâtea greuri ce le-am purtat cu mine, trecând peste torționari, peste ideologii și regimuri, peste frontiere? Dar s-a împlinit, depășind cele mai neașteptate gânduri. Însă era o distanță fizică neglijabilă, un „moment” între ele, dacă o punem față în față cu cele două puncte extreme de existență, de viață, de la Capul Midia, de atunci și Parsul, cu Champs- Elysee-ul amintit, de mai apoi, care sunt la o distanță enormă, în trăire, aproape fără sfârșit, pentru atât de mulți fără capăt, ei neputând ajunge într-un punct al spațiului acestei lumi, unde viața sa se desfășoară în decența și firescul ei; chiar dacă nu ca pe Champs-Elysee, un loc croit de soarta pentru noi, un destin! Te întrebi: cum a putut cineva construi o discriminare atât de profundă între om și el însuși, ca între viață și suprimarea ei, într-un mod atât de brutal, diabolic?! Este atât de ciudată viața, cu toate îndurările și bucuriile ce o acoperă. Aveam totuși o mulțumire, o fericire extremă, de o anumită motivație, chiar în interiorul acelor chinuri cumplite, îndurate; s-ar putea spune „o persecuție extrem de dulce” sau „o bucurie extrem de dureroasă”, în anumite interpretări ale faptelor!

Aș putea gândi că prezențele de azi, față de trecuturile de ieri, s-ar putea considera ca o binefacere, o dăruire Cerească, o Compensație!, pentru îndurările și chinurile pe care le-am trăit.

Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”- Sighet

Minneapolis, 20.01.2020

sursă foto (facebook): Ana Rodica Bărcan 




Povestea sighetencei Anamaria Arba se conturează la Universitatea Falmouth (UK)

Anamaria Arba

Vânt puternic, ploaie și un car de emoții. Cam așa îmi amintesc prima zi de facultate la Universitatea Falmouth, cel puțin înainte să ajung să îi trec pragul și să fiu întâmpinată de zâmbetele profesorilor încântați să își cunoască studenții. Emoțiile au crescut puțin în clipa în care am realizat că eram singura persoană venită din afara Angliei, cu excepția unei doamne sosite din America. Totuși, asta nu m-a făcut să mă simt exclusă. Ba dimpotrivă, aflând că veneam din țări străine, cu toții au început să ne sugereze cele mai bune locuri cu specialități și mâncăruri specifice.

Zona unde locuiesc, Cornwall, este una presărată cu legende. Lacul Loe se presupune a fi locul în care a fost aruncată sabia Excalibur, iar castelul Tintagel, din nordul județului, pe care am avut plăcerea de a-l vizita, se consideră a fi locul de origine al regelui Arthur. Castelul în sine se află acum în ruine, dar se bucură de mulți vizitatori dornici să se apropie de legendă și să vadă atracții precum peștera lui Merlin. Falmouth este un oraș-port, nu foarte mare, dar cu o comunitate primitoare din sud-vestul Angliei.

Masterul pe care îl urmez aici, după numele său, Professional Writing, este unul bazat foarte mult pe practică, lucru pe care l-am aflat, spre surprinderea mea, chiar din prima zi! După introducerile de rigoare, am aflat că aveam să producem, până la sfârșitul săptămânii, propria cărticică de buzunar. Tema avea să fie o grădină renumită care se afla chiar în sânul campusului universitar. Așa că, după ce am înțeles ce aveam de făcut, am fost invitați să ne plimbăm prin grădină, să facem poze și să ne căutăm inspirația. Două zile mai târziu, cu povestioarele și poeziile scrise, izvorâte din grădina faimoasă, am revenit la facultate, unde am învățat să ne aranjăm într-un program textul și imaginile alese pentru a fi pregătite de printare, urmând ca, tot două zile mai târziu, cu paginile proaspăt printate, să învățăm să le legăm. Am aflat totul despre tainele legării cărților și, înarmați cu ac și ață, am reușit să dăm viață operelor noastre.

Și asta a fost doar prima săptămână. De aici încolo, au urmat cursuri săptămânale în care am învățat despre aspecte diferite ale lumii scriitorilor: structurarea unei povești, crearea de lumi și personaje captivante, dar și publicarea și înțelegerea proceselor care au loc odată cu terminarea unei cărți. Profesorii sunt glumeți, deschiși și ne încurajează la fiecare pas. Am dezbătut teme fascinante cu privire la literatură, dar și la natura umană și am studiat, în primul rând, de ce simțim nevoia să spunem povești.

În săptămânile care au urmat am scris, în mod regulat, câte două povestioare pe săptămână, urmând ca acestea să fie citite și notate de către colegii și profesorii noștri. Pe lângă scrierea de ficțiune și non-ficțiune, am avut și alte activități cu scopul de a descoperi ce alte căi profesionale putem urma odată cu absolvirea facultății. Astfel, am aflat despre munca de editare a manuscriselor, scrierea articolelor pentru bloguri online și chiar intervievarea altor scriitori. Pentru aceasta din urmă, am primit sarcina de a contacta fie un agent sau scriitor și de a obține un interviu.

De-a lungul semestrului, am avut parte și de alte oportunități de a ne dezvolta și de a cunoaște mai bine ce înseamnă să fii scriitor. De câteva ori, profesorii noștri au contactat online scriitorii operelor pe care le studiam la curs, iar aceștia ne-au dat sfaturi și ne-au povestit despre procesul scrierii și publicării operelor lor. A fost o experiență nouă și cu adevărat unică să putem întreba direct autorul despre cartea sa! De asemenea, am avut nenumărați invitați din industrie, cum ar fi agenți de publicare, jurnaliști și poeți. Până acum, am avut și două seminare bonus de poezie, organizate de profesorul coordonator la cererea studenților. Facultatea caută întotdeauna oportunități din care studenții săi să învețe și să capete experiență, așa că se organizează și activități extracurriculare, cele mai deosebite fiind participarea la North Cornwall Book Festival și London Book Fair. La North Cornwall Book Festival am avut șansa de a întâlni autori cunoscuți precum Michael Morpurgo, David Nicholls și Raynor Winn. London Book Fair este de asemenea un eveniment foarte așteptat la care urmează să cunoaștem alți scriitori, agenți și oameni influenți ai lumii literaturii.

După o bine-meritată vacanță de iarnă, la sfărșitul primului semestru, am fost puși în fața unei alegeri cu privire la cursurile pe care le vom urma în semestrul al doilea. Așadar, de acum încolo, voi studia secretele scrierii unui roman cap-coadă, dar și ale întocmirii unui scenariu pentru filme sau seriale. Pe parcursul lunilor care urmează voi lucra, în paralel, la un roman și la scenariul unui film, ca apoi să aleg unul din aceste proiecte pentru a-l extinde și finisa ca proiect final în lucrarea mea de dizertație.

Până acum, masterul, facultatea și profesorii mi-au oferit o experiență deosebit de plăcută. Apreciez în mod special abordarea practică pe care o avem, exercițiile nenumărate pe care le facem spre dezvoltarea noastră personală și profesională și toți oamenii care vin să ne vorbească atât de des, cu pasiune și entuziasm, despre experiența și cariera lor. Am învățat faptul că, oriunde ne uităm, putem găsi o poveste, că oamenii sunt făcuți să le spună și că prin puține cuvinte putem transmite cele mai adânci emoții.

Anamaria ARBA
studentă, Universitatea Falmouth
United Kingdom




Un poet sighetean la Miercurea de poezie din Baia Mare

Miercuri, 5 februarie 2020, în Salonul Artelor al Bibliotecii Județene „Petru Dulfu” din Baia Mare, a avut loc o nouă întâlnire a publicului iubitor de literatură, cu participanți poeți români, din județ sau din țară.

„Miercurea de poezie” face parte din seria de manifestări permanente organizate de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (director prof.dr. Ștefan Mariș), în coordonarea poetului Nicolae Scheianu, consultant de specialitate al instituției.

De data aceasta, invitatul zilei a fost cunoscutul poet maramureșean Vasile Muste, directorul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, redactor șef al revistei de cultură ”Marmația”, cunoscut „ca un prieten nesmintit al poeților și ca un poet de mare forță” (Nicolae Scheianu).

După ce s-au citit și recitit poeme, în Salonul Artelor a avut loc un dialog între cei prezenți (scriitori, cititori, elevi, studenți) despre poezie și poeții vremurilor noastre.

În luna martie, „Miercurea de poezie” va împlini 9 ani de existență neîntreruptă. Încă nu îi spunem La Mulți Ani, dar ne pregătim de un mărțișor aniversar.

Până atunci, pentru o viață sănătoasă, citiți cât mai multă poezie. Și mai și scrieți.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș




Pe clapele excelenței! Vrem pian nou pentru Școala de Muzică din Sighet! (autor, Aurel Vișovan)

Sala „Monica Chifor” a Școlii de Muzică din Sighet reprezintă sufletul culturii sighetene. De ce? Pentru că, indiferent de eveniment, fie el legat de muzica clasică, fie de folclor, fie „baluri ale bobocilor” etc., sala „Monica Chifor” este singura sală menită și capabilă să susțină astfel de evenimente. Este o sală foarte valoroasă pentru acest oraș, nu numai prin numărul de evenimente organizate acolo ci și prin faptul că, din punct de vedere acustic, este excepțională, nu numai prin arhitectura sa, ci și prin materialele de izolare folosite pentru pereții acesteia.

În ultimele decenii, această sală a găzduit concerte de o anvergură cu mult peste ce s-ar aștepta oamenii de la un oraș de mărimea Sighetului. Cum a fost acest lucru posibil? Simplu: prin talentele de renume internațional care și-au fundamentat educația muzicală în această școală, datorită unui corp profesoral de excepție pentru o școală de acest tip.

Până în urmă cu zece ani, în această sală, Filarmonica din Satu Mare oferea constant concerte care erau mult apreciate și necesare pentru dezvoltarea culturală a oamenilor din Sighet, și, până nu demult aveam un pian care era capabil să facă față mâinilor ferme, dar pline de magie, ale pianiștilor care erau tot timpul întâmpinați de o sală plină, dornică să asculte muzică de înaltă calitate.

Din păcate, toate acestea sunt în momentul de față suspendate. Din ce cauză?

Deoarece în sala „Monica Chifor” există un pian Thomann achiziționat acum 10 ani, care a „îmbătrânit”, fiind tot timpul utilizat cu pricepere de mâinile talentaților copii de la Școala de Muzică, care, de mici au fost aplaudați când susțineau examenele sau câte un concert. Sutele, miile de ore de exersat și concertat și-au pus amprenta asupra… pianului. Astăzi pianul este aproape inutilizabil, se dezacordează în timpul concertelor, fiind incapabil să reproducă un sunet curat și corect din punct de vedere muzical.
Copiii de la Școala de Muzică ce își formează urechea muzicală, acordându-și-o la acel pian din sala „Monica Chifor”, interpreții de mare anvergură care odată susțineau regulat concerte în acea sală și care astăzi doresc să readucă pe acea scenă sufletul muzicii clasice, oamenii care sunt dornici să se dezvolte cultural și să își delecteze auzul cu opere muzicale de cel mai înalt rang, cu toții au nevoie de un instrument principal nou în această sală.

Cum se poate realiza?

Printr-un proiect foarte ambițios; de aceea sora mea Aurelia Vișovan – pianistă, Ioan Muntean – directorul Școlii de Muzică și cu mine, am inițiat acest proiect prin care dorim să achiziționăm un nou pian pentru sala „Monica Chifor”. Convinși că putem reuși, ne-am propus să strângem suma de 30.000 de euro pentru a readuce viața muzicală pe care în trecut această sală o genera, iar un pian Yamaha nou, de concert, ar fi exact ce ar trebui.

Echipa Interact Club Sighet, în colaborare cu Rotary Club Sighet, a preluat această inițiativă de a susține acest proiect atât de util, dar cu un scop atât de nobil.

Pe data de 20 martie 2020, Aurelia Vișovan, actualmente profesor universitar la Conservatorul din Nürnberg și asistent universitar la Conservatorul din Viena, va susține un concert de pian aici, la Sighet, cu scopul de a ne reaminti cât de important este un instrument bun pentru ca și elevii școlii cât și pianiștii de carieră să poată evolua la nivel maxim.

Suma este una enormă, dar nu ne descurajează, căutăm sponsori dornici să susțină proiectul și implicit aproape tot ce înseamnă viața culturală a acestui oraș. În momentul de față colaborăm cu majoritatea ONG-urilor din Sighet fiindcă dorim ca tot orașul să fie implicat în această acțiune care va face sala „Monica Chifor” să renască și totodată și Școala de Muzică. Și nu în ultimul rând, am făcut demersul necesar, solicitând sprijin financiar și de la Consiliul Local al municipiului Sighet. Împreună putem reuși!

Aurel VIȘOVAN, membru Interact Sighet,
clasa a XI-a B, CNDV




Abordare inovatoare pentru realizarea unei rute turistice transfrontaliere

În 3 februarie 2020, a avut loc conferința de lansare a proiectului KRA’GAS – Promovarea meșteșugurilor și a gastronomiei, ca părți relevante ale patrimoniului cultural al Euroregiunii Carpatica, proiect co-finanțat prin programul ENI CBC 2014-2020 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina.

Liderul de proiect, Camera de Comerț și Industrie Maramureș a fost reprezentat prin domnul președinte Florentin Tuș alături de membrii echipei și de partenerii din România prin Universitatea Babeș-Bolyai, din Ungaria prin Universitatea din Miskolc și Comerț și Industrie Borsod-Abaúj-Zemplén și din Ucraina prin Universitatea Națională din Uzhhorod și Transcarpathian Entreprise Support Fund Fund. La eveniment au participat și stakeholderi interesați de subiectul proiectului atât din cele două țări partenere, cât și din România, printre care doamna Monica Mare, directorul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, doamna Rada Pavel, reprezentantul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș, doamna Edit Pop, reprezentând atât Asociația Ecologic, cât și Destinația Ecoturistică Mara-Cosău-Creasta Cocoșului, doamna Cornelia Lupșa, reprezentant din partea Asociației Ghizilor de Turism Maramureș și doamna Karin Lachner, director al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din Baia Sprie.

Obiectivele specifice cuprinse în proiectul KRA’GAS sunt derularea unei analize antropologice care să scoată în evidență asemănările legate de meșteșuguri și gastronomie din regiunile partenerilor, identificarea și realizarea unei rute turistice transfrontaliere în regiunea proiectului și dezvoltarea regiunii proiectului ca destinație turistică comună, prin susținerea și promovarea traseului turistic transfrontalier ca modalitate de conectare a producătorilor locali la piețete turistice, inclusiv organizarea unui Festival Internațional de Meșteșuguri și Gastronomie.

La întâlnire s-au prezentat activitățile care se vor derula în cadrul lunilor de implementare până în 30 septembrie 2021 pentru atingerea obiectivelor menționate, posibilitatea colaborării cu stakeholderii interesați și rezultatele urmărite printre care realizarea rutei turistice transfrontaliere mapate, festivalul internațional de meșteșuguri și gastronomie și publicarea unui volumul cu articole știintifice realizat în urma cercetării antropologice. Proiectul va beneficia și de un site dedicat rutei turistice, precum și de pagina de facebook care este deja vizibilă la adresa https://www.facebook.com/KragasProject/

După conferința de presă a avut loc întâlnirea Comitetului Tehnic de Cercetare la care au participat reprezentanți ai universităților partenere împreună cu stakeholderii și Întâlnirea Comitetului de Implementare și Monitorizare a proiectului care a fost susținută de managerul proiectului împreună cu reprezentanți ai partenerilor.

Manager de proiect KRA’GAS
Dl. Florentin Tuș

Persoana de contact
Alexandra Lazăr, coordonator de comunicare KRA’GAS kragas@ccimm.ro

Comunicat de presă




Secretul… liberalilor sigheteni!

Marți, 04 februarie 2020, la sediul PNL Sighet a avut loc prima conferință de presă din noul an, cu promisiunea că prezența în fața sighetenilor și-a decentei prese locale va fi o constantă și nu o excepție.

La conferința liberalilor sigheteni a participat un trio foarte motivat – se pare! – de provocările acestui an electoral: Daniela Onița – Ivașcu, președinta PNL Sighet, Nelu Știrb, vicepreședinte și Vasile Bodnar, consilier local.

Conform formatului standard al conferinței de presă, prima parte (susținută de președinta liberalilor sigheteni) a fost dedicată discuțiilor și proiectelor analizate/ aprobate în ultima ședință a Consiliului Local Sghet. Am reținut un lucru foarte important, repartizarea locuințelor sociale, amplasate în două imobile deja finalizate (din zona Fuchs – Făget), urmează să intre în linie dreaptă. Da, era și cazul să se întâmple acest lucru! Au fost depuse, pentru cele aproape 100 de locuințe sociale, 575 dosare (unele sunt – atenție! – din… 1998!), fiind actualizate aproximativ 104 dosare. Să vedem cât de repede se vor mișca lucrurile, orice amânare a repartizării ar fi o greșeală majoră a Consiliului actual ce-și va încheia mandatul în câteva luni.

Mi-a atras atenția și abordarea pro-cetățean a consilierilor care s-au opus majorării tarifelor solicitate de către societatea de salubritate Herodot.

În intervenția sa, medicul Vasile Bodnar a pledat convingător pentru înființarea în cadrul Spitalului Municipal Sighet a unei secții de îngrijire paliativă.

Nelu Știrb a făcut un scurt bilanț al realizărilor liberale în anul 2019 dar, cel mai important mesaj a fost cel de aducere aminte și sugestia de implicare (nu doar liberală) pentru comemorarea marelui om politic Iuliu Maniu, decedat la Sighet la 5 februarie 1953.

Ziua de 5 februarie trebuie să ne amintească nu doar de Iuliu Maniu ci de toate marile personalități ale României interbelice ucise de un regim brutal, ce și-a disprețuit programatic intelectualii. (Nota bene: nici azi, din păcate, intelectualii nu sunt printre favorizații sistemului… democratic!).

Revenind la conferința de presă, aceasta a avut și o mică „repriză” de întrebări. Încercând să aflu câteva dintre proiectele pe termen scurt pe care le va propune candidata liberalilor la „fotoliul” de primar al Sighetului am fost asigurat – deocamdată – de secretizarea maximă, pentru a nu fi „plagiată” de contracandidații din competiția ce se va desfășura peste câteva luni. Sunt foarte, foarte curios să auzim/ vedem câteva proiecte credibile!

Ar trebui să avem o ofertă de primariat suuuper generoasă! După 30 de ani de experimentat democrația ne așteptăm la abordări echilibrate, fără parti – pris – uri, ale celor care ne doresc și/ sau își doresc progres și prosperitate pentru… comunitate. Sună bine, nu?

Da, în curând vom afla toate „secretele” viitorilor candidați! Se deschide sezonul paradisului electoral!

Trebuie să decidem ce ne dorim, care ne sunt așteptările! Nu chiar azi! :))

Ion MARIȘ




Latina de CNDV Sighet deschide sezonul 2020!

A început sezonul olimpiadelor școlare. Prima materie (la care se cunosc deja rezultatele) „chemată” la județ pentru confruntare la nivel înalt a fost… limba noastră cea latină! Duminică, 02 februarie 2020, a fost prima sărbătoare. Sărbătoare pentru… CNDV-iști!

Patru tineri au reprezentat cu mare succes unul dintre cele mai titrate colegii din județ (tot la C.N. „Dragoș-Vodă” ne referim!). Iar trei dintre ei, Carolina Burcuș, clasa a VIII – a (90 de puncte); Vasile Gabriel Vouciuc, clasa a IX -a E (95 de puncte); Fabian Popovici, clasa a IX – a F (85 de puncte) s-au calificat la faza pe țară, ce se va desfășura la Târgu Jiu, în luna aprilie.

Pregătiți de prof. Brîndușa Oanța, cei trei elevi calificați și-au propus să confirme valoarea si soliditatea pregătirii lor și la confruntarea națională. În aprilie, laurii vor fi mai… strălucitori!

Dar să-i ascultăm și pe ei!

Mă bucur foarte mult că am participat la această olimpiadă, a fost cu adevărat o experiență frumoasă. Am început cu câteva emoții care au înflorit, pe parcurs, cu fiecare nouă lecție învățată, în entuziasm și optimism – și într-un final, în rezultatele de acum. Am învățat despre o limbă care încă trăiește în fiecare dintre noi și mi-a fost deschisă o poartă spre o complet altă lume. Așa că, pornesc spre națională cu gânduri pozitive și cu inima deschisă spre mai multe cunoștințe! (Carolina Burcuș, clasa a VIII-a)

Mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la Olimpiada de Limba Latină. Chiar dacă asta presupune multă muncă, atmosfera de competiție și satisfacția adusă de rezultate sunt mult mai valoroase. Mulțumesc doamnei prof. Brîndușa Oanță pentru pregătire și tuturor celor care mi-au fost alături! E o mare onoare, și în același timp o mare provocare să particip la etapa națională, experiență de care am mai avut parte o singură dată, însă sunt convins că voi face o treabă bună la Târgu Jiu, iar distracția nu va lipsi :). (Vasile Gabriel Vouciuc, clasa a IX-a E)

Frumusețea Olimpiadei de Limba Latină nu stă în demonstrarea performanțelor și capacităților tale ca elev, ea stă în dorința și pasiunea de a lucra într-o lume magică a cuvintelor, un univers infinit de exercițiu al minții. Cel mai important fapt este că fiecare etapă aduce noi interacțiuni cu noi oameni și mentalități diferite, care te impulsionează să-ți dorești să avansezi la nesfârșit, căci tablourile întipărite în minte nu se vor șterge niciodată. (Fabian Popovici, clasa a IX-a F)

Salut, Sighet!




În Spania, morții vorbesc… (autor, Marius Vișovan)

Deși am fost de multe ori în Spania, anul acesta am avut ocazia să văd pentru prima dată niste spații cutremurătoare… cimitire imense pe locul gropilor comune în care zac victimele asasinate acolo de comuniști în 1936. La Paracuellos de Jarama (la est de Madrid) 11.000 de morți, asasinați în câteva zile, la Aravaca (la vest de Madrid) „doar” 800 de morți. Și asemenea masacre au avut loc în multe orașe din Spania acelor ani din ordinul guvernului de stânga, controlat de comuniști sau a diverselor autorități locale în subordinea acestuia.

Simt că pământul arde și morții vorbesc… acești oameni, ale căror oseminte zac sub picioarele noastre nu au murit în luptă, nici nu au trecut vreodată prin fața unui tribunal, au fost arestați la grămadă și în mare grabă în toamna anului 1936 pentru opoziția reală sau presupusă față de regimul dirijat de la Moscova… mulți preoți și călugărițe, militari suspectați, membri reali sau presupuși ai partidelor de dreapta, femei, copii și bătrâni din familiile opozanților politici sau pur și simplu aflați la locul nepotrivit în timpul raziilor… Închisorile din Madrid au devenit repede arhipline și atunci comuniștii au organizat repede câteva sute de spații de anchetă și detenție ad – hoc, numite ceka, după modelul sovietic. Acolo, sub conducerea consilierilor sovietici, s-au aplicat torturile care au îngrozit Madridul. Umbra lui Stalin se întindea peste Europa….

Când trupele naționaliste s-au apropiat de Madrid, autoritățile comuniste (generalul Miaja și Santiago Carillo, ulterior mare prieten al lui Ceaușescu) simțind că pierd controlul situației, au evacuat toate închisorile… dar nu pentru a-i elibera pe deținuți ci pentru a-i lichida în masă! Asta s-a întâmplat la Paracuellos de Jarama – un adevărat abator al Spaniei comuniste și în alte locuri. Un Katyn al Spaniei!

După 3 ani, la terminarea războiului civil, gropile comune au fost descoperite… și de atunci încoace cimitirele înseși și monumentele comemorative constituie un locaș de reculegere și rugăciune. O parte din cei asasinați au fost deja canonizați de Biserica Catolică (în total, 1918 martiri spanioli uciși în perioada 1936-1939 au fost canonizați până acum de Papa Ioan Paul al doilea, Papa Benedict al XVI- lea și actualul Papa Francisc) iar alte dosare de canonizare sunt în curs de finalizare.

Stau și mă gândesc… și încerc o comparație… în România comunistă nu au fost masacre cu mii de victime în câteva zile… dar am avut Piteștiul și Gherla cu spălarea creierului, torturi zi și noapte ani de zile la rând… Canalul cu exterminarea prin muncă forțată epuizantă… alte zeci de închisori în care frigul, foamea și mizeria au secerat mai lent dar sigur atâtea vieți… doua milioane de români întemnițați… teroarea generalizată asupra populației… minciuna perversă inoculată decenii la rând…În Spania, comuniștii au ucis mult și repede fiindcă nu aveau mult timp la dispoziție… la noi însă au avut timp nelimitat să ducă barbaria și dezumanizarea la cote performante și s-o extindă la scara întregii societăți, cu viclenie și rafinament tot mai mare… lichidarea valorilor și instituțiilor și înscăunarea diavolului ca „înger de lumină”, un dresaj în masă care a pervertit în mare măsură sufletul poporului nostru, care după 3 decenii de oarecare libertate încă nu s-a trezit pe deplin din coșmar…. Constatăm cu durere mereu mai mare proporțiile dezastrului comunist din România și consecințele sale pe termen lung… În Spania anilor ’30 comuniștii au făcut doar un… „antrenament”.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

foto: Marius Vișovan




Cât de „cuminți” sunt sighetenii când este vorba doar de… cuvinte?!

În prima zi a lunii februarie 2020, sâmbătă, la Galeria de Artă Vassiliev din Sighet și-au dat întâlnire poezia și parodia. Editura „Valea Verde” a lansat două volume fermecătoare: „Cum trecem cuminți” (Marin Slujeru) și „Cuvinte cu alte cuvinte” (Lucian Perța).

Au fost prezenți foarte mulți sigheteni, mulți prieteni ai autorilor din tot Maramureșul dar și din Slatina (Ucraina) și Cluj. A fost o după amiază încărcată de poezie, într-o atmosferă plină de culoare, într-o locație plăcută oferită cu generozitate de Ileana și Cyril Vassiliev.

Marin Slujeru și Lucian Perța ne-au acaparat total, participanții la superbul eveniment cultural au fost foarte cuminți și-au ascultat absolut toate… cuvintele! Au „comentat” (moderați nediscriminatoriu de către coordonatorul Editurii „Valea Verde”, Ion Mariș) poetul Echim Vancea, prof. Doina Voina, prof. univ. dr. Nicolae Iuga, prof. dr. Ion Petrovai, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu, prof. Marius Voinaghi, Vasile Ona-Jotu.

Cele două cărți au fost tipărite cu sprijinul sponsorilor Termo Confort SRL (Carmen și Costel Barbu), Adriana & Mihai Curmei și Adetrans SRL (Ioan Drimuș) și al Editurii „Valea Verde”.

Întregul eveniment îl puteți viziona – integral – în materialul audio – video al colegului nostru, dr. Sorin Markus!

                                   Brîndușa OANȚA – Salut, Sighet!

 

Autor, foto & video, Sorin MARKUS




Țărmul sufletului (autor, Oana Țînțaș)

prof. Oana Țînțaș

O privea cu nesaț. Și-n mintea ei se îngrămădeau nelămuririle, speranțele, jurămintele, iubirile, secretele tenebroase ale inimii, toate spuse șoptit în fața ei, de-a lungul anilor, ca unei ibovnice credincioase. Talazurile înspumate se loveau voluptos de țărmul fierbinte, aducând promisiuni negrăite care se risipeau într-o clipă, ca o descătușare. Fiecare creastă de val făcea să se ițească dorurile, șoaptele, tânguirile, lepădându-le ba șovăielnic, ba năvalnic, într-un joc neîntrerupt, chiar la picioarele ei arse de soare. Țipătul spart și ascuțit al pescărușilor desparte trecutul de prezent și o face pe Ilona conștientă de preaplinul sufletului ei, singurul care a rămas cumva același în pofida încercărilor nemiloase. Câte și-a promis în fața mării? Cât din ceea ce-a promis s-a împlinit vreodată? Cele mai nebunești dorințe ei i le-a încredințat. Thalassa mult iubită i-a fost martora devenirii încă de când nu știa că o să vrea să-i vorbească și să-i spună tainele ei ca unei confidente. Mai întâi temerile adolescentine, apoi, pe rând, viața în toată plenitudinea ei. Fericirea sau nefericirea deopotrivă.

Acum se regăsea în fața ei dezarmată, dezgolită sufletește, cu lacrimile brăzdându-i fața. Oare tu știi? Oare tu mă înțelegi? Și ție trebuie să îți explic ce înseamnă tumultul meu interior? Zgomotul arsuzitor care-l întrece pe cel al talazurilor tale în vreme de furtună? De ce sunt în derivă? Ce e depresia mă întrebi, Thalassa?

Începe cu înstrăinarea. De familiar, de tot ce te doare, de ce nu mai poți duce. Ruptura e între tine și tine. Nu mai poți funcționa în spațiul cu care te-ai obișnuit. Apare dorința de a nu mai fi. Nu te mai regăsești în propriul tău corp pe care oricum îl detești. În propria ta minte cu care nu mai poți face pace. Care-a devenit cel mai teribil dușman al tău. Alienare e tot ce mai știi că ți se întâmplă. Pierzi pe rând conexiuni, relații, chiar dacă știi că aceia sunt singurii oameni de pe pământ cărora o să le pese vreodată de tine. Cu adevărat. Nu doar vorbe în vânt. Te rupi de singurul bărbat care s-a călcat pe el în picioare numai să-ți fie ție bine. Nu vezi asta. Vezi numai năduf, nemulțumiri și frustrări pentru că sufletul ți-e putred. Când am ajuns așa? Rea și plină de venin. Cu cât mă doare mai tare, cu atât sunt mai crudă. Spun lucruri intenționat să rănesc. Și golul din suflet se adâncește tot mai tare. Atât de tare încât privești neputincioasă cum fetița ta dulce care are nevoie de tine se retrage în lumea ei, se schimbă îngrozitor și nu poți face nimic. Hăul dintre tine și suflețelul ei se cască tot mai adânc. Și simți în centrul ființei tale că pierzi. În fiecare zi câte ceva. Nu există absolut nimic care să-ți placă la tine. Ești complet defectă. De nereparat. Tentativele tale de reconciliere cu el și cu ea eșuează lamentabil. Pentru că n-au substanță. Că nu știi ce și cum să repari. Și vezi în fiecare zi că totul merge înspre rău. Și oscilezi între ură și disperare și până la urmă știi. Că singurul mod de a opri durerea e să te duci. În neant. Dar cum să capitulezi dacă ai copil? N-o faci. Încerci. Dar renunți la primul obstacol. Nu mai fac față. N-o să mai fiu întreagă niciodată. Ce mă doare? Totul mă doare. Indiferența din ochii lui mă doare. Durerea din ochii ei mă doare. „Tu mi-ai făcut asta, mamă! Din cauza ta sunt un copil incomplet. Care-a trăit în abuz când trebuia să-și învețe încrederea în părinți. Unde-mi sunt părinții? De ce nu mă vedeți?” Asta spun ochișorii ei îndurerați. Și văd. Și nu pot face nimic. Paralizată. Amorțită. Incapabilă. Inutilă. Îi va fi mai bine fără mine, îmi zic. O să-i las scrisori în care să-i explic că mama nu mai poate. Că nu mai știe să fie mamă. Că-i face rău. Lumina ochilor mei… o să-i scriu scrisori pentru fiecare ocazie în care ar trebui să fiu cu ea. Când o părăsește primul iubit. Când intră la facultate. Când termină. Când o înșală următorul iubit. Când e deznădăjuită. Când îi e dor de mine. Când vine cea mai importantă zi, ea mireasă. Când vine un moment și mai important de atât. E însărcinată. Când e speriată că nu știe ce să facă. Când ea însăși simte că nu-i o mamă bună. Când… când… Și plâng amarnic și final că știu că n-o pot lăsa. Și tot nu mă pot aduna. Cine mai sunt? Cine am fost? De ce nu mă pot regăsi? De ce mă doare atât totul? Cum să pun în vorbe ce-i în sufletul meu? Cum mai arată speranța? De ce n-o pot reîntâlni? Cum Doamne să ma vindec? Cum umpli abisul fără sfârșit? Cum oprești căderea? Ce să-i dau inimii să tacă? Cum să opresc zbaterea haotică? Cum să fiu iar mamă, soție sau ce mai sunt? A cui sunt eu pe lumea asta? De ce-s așa urâtă tuturor? De ce nu mor acuma? Cum să opresc iureșul din mintea mea?

Îți spune Catinca cum. Iureșul se poate opri cu spaimă. Cu spaima că ți-a înnebunit copilul, că se gândește la ce te-ai gândit și tu. Să moară. Că nu mai poate nici ea. Se taie. Și lumea ta se întoarce iar cu fundul în sus. Și mintea ți-i vraiște. Dar spaima ce se naște în ființa ta lăuntrică e mai puternică decât amorțeala, decât deznădejdea, decât dorința ta proprie de-a nu mai fi. Instinctul de mamă te aduce înapoi pe buza prăpastiei, dar, de data asta, făcând pașii invers. Către viață. Tot ce faci e pe pilot automat sau din instinct sau din nebunia dată de groaza că fata ta vede moartea zilnic. Că duce o cruce mult prea grea pentru un pui de om. Unde am fost? Unde am fost? E tot ce mai poți bângui. Vină. Asta simți. Atât de mare încât te consumă. Și disperată cauți în afară pe cei care pot să-ți spună că fata ta nu e nebună. Cauți în zadar. Totu-i înăuntru. Privești înăuntru. La tine e moarte și gol. La ea e spaimă și singurătate. Încerci cu ultimele puteri să te vindeci. Ea te respinge ca să pedepsească toată suferința, toată singurătatea și frica ce-au pândit-o în anii când tu rătăceai mereu pe buze de prăpăstii. „Nu am nevoie de tine! Nu mă atinge! M-am obișnuit singură. Pleacă! Nu am nevoie de tine!” Cuvintele ei mă sfâșie, deznădejdea mă trage înapoi. Rezist stoic. Îmi iau palmele meritate. Scuipă veninul, iubirea mea! Mama care nu ți-a fost mamă merită pedeapsa.

După luni de speranță și disperare și licăr de speranță din nou, mintea îi spune Ilonei că vede iar limanul. Și la întrebările repetate ale terapeutului: „Cum te vezi? Unde ți-i liniștea? Ce vrei să faci cu viața ta?” poate îngăima un singur răspuns. Mă văd cu familia mea. Cu el și ea. Și pentru prima dată în nu știu câți ani mă văd clar. Dar regăsesc un suflet frânt. De nepăsarea mea, de răutate, de singurătatea lângă o femeie indisponibilă. Distanța între noi e atât de mare încât mă descurajează. Închid ochii să n-o mai văd. Deschid sufletul și sper. Că o să pot întoarce alt om de pe buza prăpastiei. Că o să creadă că-n brațele mele e iubire. Că-n ochii mei e adevăr. Că-s un om care-a pierdut tot. Tot, în afară de viață, pentru că a avut în timpul ăsta o ancoră care aștepta răbdătoare să mă întorc. Acuma, că-s aici, își ridică pânzele. Și eu urlu în eter: iartă-mă, sufletul meu! Nu te duce. Sunt întreagă, înapoi. Mai dă-mi o șansă. Iubirea își găsește drum în cele mai vitrege condiții. Amintește-ți-o. Te implor!

Ilona nu-și mai ștergea lacrimile. Buzele sărate nu se mișcau. Corpul îi rămăsese împietrit în aceeași poziție, care vădea clar o crispare a unui trup împuținat, ca o carcasă calcinată în interiorul căreia se zbătea un suflet chinuit. Lupta aceasta interioară îi răzbătea doar din privire, care acum căuta cu disperare răspuns, poate chiar sprijin, în genuni. Valurile loveau asurzitor țărmul. Câteva scoici îi ajunseseră la picioare. Ilona o ridică pe cea mai mare și o duse la ureche. Ascultă o vreme și-și șterse lacrimile cu podul palmei. Se ridică și cu pași șovăitori se îndepărtă de marea mult iubită. Își luă rămas bun, cu voce de data asta. Trase puternic aer în piept, să-și umple plămânii de cerul sărat, de miros de soare, de vânt, de nisip, de pescăruși și mai spuse șoptind: „Mi-am dorit atât de mult să te mai văd o dată!”

Oana ȚÎNȚAȘ

Proză publicată în Revista „Mantaua lui Gogol” (redactor-șef, Mihai Traista), anul VI, nr. 30-31, mai-octombrie 2019.