În perioada 8-21 februarie 2021, la Cluj, veți putea vizita prima expoziție personală a sigheteanului Tudor Lozbă.

Absolvent al Colegiului Național „Dragoș-Vodă” din Sighetul Marmației și al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Tudor Lozbă profesează ca programator, iar de 4 ani lucrează în domeniul aplicațiilor mobile. În toți acești ani, o mare parte din timpul său liber l-a investit în fotografie.

Tudor ni se destăinuie: „Acum a venit momentul unei expoziții doar cu fotografiile mele. Susținut de Clubul Foto LUMEX, din care fac parte, am reușit să organizăm, la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca, expoziția „Sărutul Soarelui”, o expoziție care aduce în prim plan momentele luminoase ale anului ce a trecut, cu speranța că uităm pentru câteva clipe de pandemia globală. Este o expoziție cu fotografii de peisaj, surprinse preponderent la răsărit sau apus – două momente spectaculoase pe care le putem trăi în natură. Vă invit pe această cale să vizitați Bastionul Croitorilor, în intervalul 8-21 Februarie 2021, pentru a descoperi în fotografia mea de peisaj „Sărutul soarelui”.

Salut, Sighet!: Cum și când a început pasiunea ta pentru fotografie?
Tudor Lozbă: Am început ca orice pasionat de fotografie, cu lucruri simple, foloseam aparatul în modul automat, fără să știu exact ce se petrece în spate. Cel mai mult mă interesa să am o fotografie colorată și interesantă. Pe măsură ce am persistat cu această pasiune, am început să învăț diverse reguli de bază în fotografie. Am început să experimentez compoziții creative, să folosesc elementele din jurul subiectului pentru a-l pune în evidență și, inclusiv să experimentez postprocesarea. Deja simțeam că am făcut un avans considerabil, chiar dacă eram tot la început. Pe măsură ce descopeream funcții noi ale aparatului, eram nerăbdător să ies să le experimentez. Cel mai impresionat am fost de faptul că puteam să fac o expunere lungă, iar mișcarea norilor rămânea întipărită în fotografie sau că, folosind o diafragmă deschisă la maxim, puteam să blurez tot ceea ce era în jurul subiectului. Toate aceste mici descoperiri m-au facut să devin și mai încântat de fotografie. Așa că, acum, după mai mult de 4 ani de când am început, încă sunt pasionat și dornic să descopar lucruri noi.

Salut, Sighet!: De ce fotografia de peisaj?
Tudor Lozbă: La un moment dat am descoperit că fotografia de peisaj este ceva cu totul deosebit. Chiar dacă peisajele nu se schimbă de la un an la altul, de fiecare dată parcă au ceva special: lumina, norii, culorile din cer, anotimpul etc. Fiecare fotograf vede și imortalizează peisajele în propriul stil. Asta mi-am dorit și eu să fac, așa că, pe lângă fotografie, am dezvoltat o pasiune pentru drumeții și călătorii. Multe din locurile spectaculoase din natură sunt greu accesibile. Unele necesită o drumeție, care, de multe ori, pentru a prinde răsăritul, începe în mijlocul nopții. Dar nu m-am descurajat și am persistat. Ba chiar, cu fiecare ieșire în natură pentru fotografie, dorința de a imortaliza și alte peisaje, devenea din ce în ce mai mare. Am învățat cum să mă pregătesc pentru o tură foto în natură, ce echimpament am nevoie, să studiez vremea, felul în care răsare sau apune soarele și să caut traseele turistice pentru a ajunge la punctele de interes. Consider că lucrul acesta întregește pasiunea mea pentru fotografia de peisaj. Începând de la căutatul locurilor cu belvedere, studiat traseul, parcurgerea lui, fotografiatul în sine la locație și postprocesarea imaginilor surprinse fac din aceasta o pasiune complexă, dar plină de satisfacție.

Salut, Sighet!: Care sunt rezultatele de până acum?
Tudor Lozbă: Pe parcursul anilor am participat la diverse concursuri de fotografie, la unele chiar am reușit să mă număr printre câștigători. De asemenea, am avut fotografii expuse în cadrul unor expoziții alături de alți fotografi în locuri ca Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca, Piața Mare din Sibiu, dar și la Teatrul Național din București.

Pe Tudor Lozbă îl găsim…. ușor!

Faceook: https://www.facebook.com/tudorlozba.photos
Instagram: https://www.instagram.com/tudor_lozba/
Website: https://tudorlozba.ro
Link event: https://fb.me/e/10qBNVVPv

Fotografii: https://drive.google.com/file/d/1INCwk2Djjheu5QOGG9_vBoi39T_8QCtb/view?usp=sharing
https://drive.google.com/file/d/1xCRg6LR7Jv6ChNaIcmGIOqGqTKtpL2uo/view?usp=sharing
https://drive.google.com/file/d/1KKh6YxEstLBSR4DeH9yVL9MS-lfDCRUI/view?usp=sharing

Salut, Sighet!

sursă foto: Facebook

Sighetul a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute (22 și 23 ianuarie 2021), o întâlnire inedită între voluntarii localnici și Consiliul Director (Dénes Mihály – președinte, Palai Kristóf Mihai Iosif – vicepreședinte, Tischler Ferenc – vicepreședinte) de la cunoscuta organizație Serviciul de Ajutor Maltez din România. Aripa civică a celebrilor Cavaleri de Malta, cu o istorie de 1000 de ani în Europa, este de fapt un nucleu filantropic ce se implică „liber și nesilit de nimeni” în problemele delicate ale comunităților locale. De fapt, grupul țintă al „maltezilor români” îl reprezintă persoanele aparținând segmentelor defavorizate ale societății, persoanele aflate în dificultăți materiale, vârstnicii etc., toți cei care au rămas aproape de… „marginea” societății. Deși inițiatorii europeni ai Serviciului sunt preponderent catolici, aici, în România, nu se fac diferențieri pe criterii religioase, extinderea rețelei malteze se face doar pe baza nevoilor identificate în comunități și mai ales pe baza implicării voluntarilor locali. La Sighet toți „parametrii” sunt atinși: există destule (prea multe) persoane cu probleme și mai ales există voluntari (elevi, tineri, adulți) sinceri, dedicați, diseminatori de… speranță.

Ce a însemnat acest eveniment pentru municipiul nostru ne spune prof. Luminița Colopelnic, coordonatorul sucursalei locale a Serviciului de Ajutor Maltez din România: Pentru prima dată în 30 de ani de activitate a Serviciului de Ajutor Maltez în România, ședința națională a Consiliului Director are loc la Sighetu Marmației, în semn de recunoaștere a implicării în comunitate a sighetenilor maltezi în perioada pandemiei. Este o onoare să avem în mijlocul nostru cavaleri ai Ordinului de Malta și atâția oameni dedicați voluntariatului, să învățăm din experiența lor și împreună să facem următorii pași pentru ca Sighetul și satele învecinate să aibă parte de servicii de ajutor acreditate și de calitate.

La întâlnirea de vineri, 22 ianuarie 2021, la care a participat și primarul Sighetului, Vasile Moldovan dar și reprezentanți ai presei locale și ai principalelor ONG-uri din orașul nostru, au fost prezentate și cele mai importante proiecte pe care le-a derulat sucursala locală a maltezilor: Proiectele derulate în perioada aprilie-decembrie 2020, Dar din dar, Oameni pentru oameni, SAMR vă spune La mulți ani!, Maltezi pentru educație, Împlinește un vis, De Crăciun fii alături de un bunic sau o bunică și multe altele s-au realizat prin donații ale membrilor maltezi și ale comunității în valoare de peste 100.000 lei și au acoperit nevoile a sute de oameni de lângă noi. Ele sunt dovada că virusul maltez este mai puternic decât Covid 19. (prof. Luminița Colopelnic)

Care sunt „beneficiile” și așteptările acestei importante întâlniri din orașul nostru ne dezvăluie prof. Luminița Colopelnic: Din partea domnului primar am primit promisiuni că Serviciul de Ajutor Maltez Sighetu Marmației va primi un sediu atunci când se va identifica un spațiu corespunzător activităților noastre, iar din partea Consiliului Director am fost asigurați că vom avea tot sprijinul necesar pentru a deschide un centru cu specificul identificat de noi așa încât să răspundă cât mai bine nevoilor comunității.

Cert este că fără o societate civilă puternică, fără solidaritate între principalele ONG-uri sighetene nu se va reuși transformarea mișcării voluntar – filantropice într-o voce puternică, pentru a deveni un „actor” semnificativ al comunității noastre. Coagularea mișcării ONG-istice din Sighet și implicarea mult mai intensă în problemele sociale locale este o soluție viabilă pentru schimbarea sustenabilă a atitudinii cetățenilor, pentru atargerea spre voluntariat a celor care nu mai așteaptă soluții… miraculoase.

Salut, Sighet!

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș vineri, 22 ianuarie 2021, începând cu ora 12:00, în cadrul unui webinar desfășurat pe platforma educațională G-Suite for Education.

Moderatorul întâlnirii a fost prof. Marius Voinaghi, inspector școlar pentru istorie.
Cuvântul de deschidere, din partea ISJ Maramureș, a fost rostit de către inspectorul școlar general adjunct, prof. Muntean Ioan.

Au participat 40 de elevi și 11 profesori coordonatori de la: Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, Școala Gimnazială „Victor Babeș” Baia Mare, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare, Școala Gimnazială ,,Simion Bărnuțiu” Baia Mare, Școala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației, Școala Gimnazială Nr. 9 Borșa, Școala Gimnazială Nr. 7 Vișeul de Sus, Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini.

Tematica intervențiilor a cuprins: prezentări Power Point, scenete online, filme istorice, o șezătoare online, cântece și poezii patriotice.

Sursă foto & text, ISJ Maramureș

În timpul școlii, pe lângă învățătură, teme de casă, mai erau și alte multe activități, mai ales în timpul vacanțelor. Încă de mic pliveam prin grădină, mai și prășeam câte puțin (prăsitul era o muncă grea și nu mă lăsau prea mult să-l practic). Vara mai mergeam pe deal, unde tata făcea fân cu mult spor, mai îngrijeam de câteva animale și îi duceam tatălui meu câte puțină apă rece, din locuri de unde izvorul venea din stâncă. În timpul secerișului eram însă pe acasă și o ajutam pe mamă la secerat, care rămânea în sarcina ei; eu nu seceram, dar o ajutam altfel. Holdele se secerau în echipe de mai multe femei, pe rând, la unele sau la altele, cu zilele contabilizate; acolo unde nu se acopereau astfel, se plăteau financiar, cu înțelegere. Tot în echipe se făcea și prășitul, unde tot mama era responsabilă, de regulă. Eu, mai mic, rămâneam acasă cu mama și o ajutam cu ce puteam și chiar mult, mai ales la prăait, la seceriș, fără o participare directă. Florica și Ion, frații mei, cu 6-4 ani mai mari ca mine, mergeu cu tata pe deal, pentru a-l mai ajuta la strâns pologul. Eu eram foarte atent cum pregătește mama diferite «meniuri» și, pot spune, că le-am deprins și eu, chiar destul de repede, de mic. Mai târziu, când ajutam și eu efectiv la făcutul fânului, acolo sus pe deal, eram doar cu Ion și tata la acele munci; dar bucătarul pe acolo eram tot eu, aveam cunoștințe, știam să pregătesc mai multe «meniuri» și tata se gândea că mă și protejează puțin, celelalte activități fiind mai grele. Poate ei nu știau, dar nici acolo nu era ușor, mai ales că toate trebuiau făcute în mare grabă.

Când se organizau echipe de femei la muncile amintite, femeile din echipă care aveau copii mai mici îi aduceau la noi, să le fiu eu dădacă, toată ziua; în mod obișnuit, își luau hrană rece pentru prânz și veneau acasă numai seara. Aveam astfel în grijă de câte 4-5 copii, toți mici, dar de vârste diferite, ce reclamau și îngrijiri, unii «mai speciale» Mă descurcam, îi mai și înveseleam cu diferite jucării, îi serveam mâncare cât le trebuia și nu prea aveau de ce să mă «toarne» la mămicile lor; numai așa se puteau constitui echipe de muncă trainice. Mai mult, când veneau de la muncă, le așteptam cu o masă îmbelșugată, suficentă pentru toată lumea. Astfel, le așteptam cu mămăliguță cu brânză, cu pireu de cartofi cu costiță sau cârnăciori, iar când erau legume în grădină, le făceam și supe de fasole verde sau de cartofi, supă de salată, cu tot ce le trebuia; în grădină aveam morcovi, pătrunjel, gulii, de toate și spuneau că le plăcea chiar foarte mult, că n-au mai mâncat supe așa de bune… Erau chiar bune (îmi plăceau și mie!) și nu eram zgârcit la produsele bune ce trebuiau adăugate (smântână, jumări ș.a.). Poate mă și lăudau puțin, pentru încurajare, pentru efort, pentru a-mi păstra «năravul». Dar aveam doar 9-10 ani! S-au mirat foarte mult când le-am așteptat cu «laște», pârgăluite, la care adăugau zahăr sau brânză, la alegere. Țărăncile din comună făceau atunci tăieței de casă, și erau foarte buni. Eu am observat pe mama cum pregătește aluatul din făină albă și tot cu câte puțină apă adăugată, cum îl frământă foarte mult, până când avea elasticitatea pentru a putea fi întins cu «sucitorul» în foi foarte subțiri, fine; așa făceam și eu. Aveam acasă o rotiță zimțată, prinsă într-un mâner metalic și cu aceasta tăiam laștele, având și o formă frumoasă, decorativă, mai îmbietoare. Mama, și ea jubila cu laudele.

Dar odată s-a produs un incident, așa cum se întâmplă de obicei, după mai multe reușite, pentru a ieși și din monotonia lucrurilor. Într-o zi, echipa era plecată la seceriș și timpul era foarte cald. Mă gândeam cum aș putea fugi puțin la scaldă, la răul Iza, unde erau plise mai adânci, eu știind să înot foarte bine și să mă scufund măcar o dată în plisă; nu era departe, imediat după podul peste râul Buleasa, acolo unde era și confluența lor. Nu se depășeau mai mult de 500 m până acolo. Secerișul a ținut câteva zile și timpul bun la fel și eu tot căutam o posibilitate de a fugi până acolo, fără a periclita cu nimic siguranța copiilor și am găsit «soluția».

M-am gândit că a doua zi să nu laa copiii deloc să doarmă, apoi să-i hrănesc bine și să-i culc pe toți deodată în pat, transversal, unul lângă altul, să pun pe geamuri perdele netransparente, pentru a semăna a noapte, să închid ușile și… ușteală la scăldat, ceea ce am și făcut și toate parcă mergeau ca ceasul. Am ajuns în viteză mare la râu, dar am fost neinspirat și am luat pe umăr și un cojocel, nou făcut, cu modele frumoase, pentru a-l arăta celorlalți copii, pentru a mă lăuda. L-am arătat, l-am pus deoparte și am sărit repede în apă, evident dezbrăcat, așa cum erau toți, goi. Am ieșit repede din plisă și am alergat spre casă, la copii, dar la podul peste Buleasa constat că, în grabă, mi-am uitat acolo cojocul. M-am întors repede, dar el nu mai era acolo; era un copil rămas în apropiere, care, văzând cum mă uit după ceva, intervine și mă întreabă:

– Noa (!), măi Bărcan, unde ți-i cojocul?
– Unde-i, îl întreb eu, bănuind că l-a ascuns el pe undeva?
– Nu știu unde-i și am întrebat că te-am văzut puțin înainte cu el, iar acuma nu-l porți!
– Tu știi de el, unde l-ai ascuns? De aceea m-ai întrebat!
– Nu știu nimic, îmi răspunde el, privind în altă parte…

Hoțul! Mă gândeam să-l iau la bătaie, să-l ciuflic în apă până va recunoaște că l-a ascuns, dar aceasta lua timp și eu nu-l aveam, poate l-am și depășit; aveam un reper cu acesta și, fără cojoc, am fugit acasă.

Am deschis repede ușile și am intrat în casă: dezastru! Toți copiii erau treziți și în casă un miros groaznic, sau, mai bine zis, nuanțe de mirosuri. Copiii erau mânjiți peste tot, în amestec. Nu știu cum au putut face atâta «bogăție» în așa scurt timp. Mi-am zis că trebuie să fiu foarte operativ. Mai întâi am deschis larg ferestrele, apoi am scos repede afară un ciubăr mare din lemn, folosit pentru spălatul rufelor și am turnat în el câteva găleți de apă călduță, ce o aveam într-un vas mai mare, unde se ținea pentru udat seara grădina; i-am luat apoi câte pe unul și i-am pus pe toți în ciubăr. Erau toți pestriți și pe față și i-am săpunit bine, cu un săpun, apoi i-am pus jos și i-am limpezit. Le-am spălat și «lenjeria» puțină ce o aveau și am pus-o la uscat. Am scos afară o pătură curată și i-am pus pe ea, pe iarbă, iar cu un cearceaf i-am acoperit; erau așa frumoși și rumeni, parcă și veseli. Afară era cald și se mai întorceau și pe burtă, pentru a se feri de soare. Nu au înțeles ei bine ce a fost cu graba aceasta, dar cred că s-au simțit bine, cu «scăldatul» lor. Pătura și căldura îi uscă repede de udeală, dar până atunci eu trebuia să rezolv și camera, care între timp s-o fi aerisit. Paguba nu era mare la pat, nu aveam atunci saltele «Dormeo». Le-am scos afară toate și am spălat patul bine, peste tot, iar cearceaful l-am pus în ciubărul copiilor, cu apă și săpun pentru spălat. Am făcut patul după ce s-a uscat, cu paie, cu toate noi. I-am dezvelit pe copii, am pus pe ei «echipamentul» și i-am lăsat pe pătură să se joace, cu niște jucării. Eram mulțumit, dar cu gândul la cojoc și mă gândeam la recuperarea lui, reclamând eventual furtul și la jandarmi («csendorii maghiari», erau foarte eficienți), pentru a-l recupera a două zi.

Nu mai aveam timp să fac o mâncare de păstăi aite (fasole verde fiartă, cu usturoi), pe care să adaug și urdă prăjită în jântuit, foarte gustoase, pentru că nu mai era timp. Am să le fac o mămăligă cu brânză («pături»), suficient de multe, cu jumări și smântână, mai rapid de preparat și tot foarte gustoase, pentru care am și pus apa la fiert. În continuare m-am jucat cu copiii, i-am dus apoi în casă, în pat, care mirosea a reavăn și proaspăt, ca și ei.

Femeile au sosit de la seceriș pe înserate, obosite și flămânde, au cinat bine și n-au lăsat nimic, urmând a două zi cam același program, probabil în alt loc, la alt proprietar și, aproape sigur, eu renunțând la scaldă. Preventiv, le-am spus mamelor că s-au murdărit puțin copiii, «cu de-ale lor» și că i-am spălat, îmbăiat, totul fiind foarte bine, fără a le mai spune toată istoria, pentru a nu-mi trăda isprava. Dar erau foarte grăbite și au plecat repede spre odihnă și refacere!

Dar, peste toate, rămânea acum paguba, secretizată de mine, cu multe griji. Dimineață, ne-am sculat devreme și mama mi-a spus:

– Nu știu ce ai avut, dar ai dormit foarte agitat și tot vorbeai în somn, te certai cu cineva; s-a întâmplat ieri ceva?
– Nimic, totul s-a petrecut cu bine.

Îmi transmite însă o misiune:

– Trebuie să mergi până în Poiană, la Palade a lui Gheorghe a Împăratului, să-i duci ceva.

Erau prietene bune cu mama lui Vasile, pritenul meu, încă de când locuiau pe ulița noastră, aproape de noi și-i trimtea ceva cadou. Era dimineață, devreme și cam rece; eu vreau să plec imediat, dar mama mă oprește și-mi spune :

– Ia-ți cojocul pe ține că-i răcoare, să nu răcești;
– Nu-i nevoie; eu fug repede și la dus și la întors și mă încălzesc;
– Măi copile, ia-ți cojocul pe tine, dacă-ți spun!

Eu manifest în continuare rezistență și încerc să plec fără a-i mai răspunde; dar mama, punând mâna pe mine, intuind ceva, ca întotdeauna, mă izbește cu bănuiala:

– Tu ai pierdut cojocul, nu-l mai ai!?

Ce mai îmi rămânea de făcut? N-o puteam contrazice, nu-i puteam arăta cojocul. Am fost obligat să-i spun toată povestea, cu toate amănuntele; a avut intuiție, ca de atâtea ori! M-a certat mai blând și mi-a reproșat că am lăsat copiii singuri; unii se puteau trezi și se puteau lovi, sau cine știe ce altceva să facă (dar au și făcut!).

În vecini de noi, stătea bunica acelui băiat și mama i-a spus de îndată întâmplarea; era o femeie deosebit de cumsecade, îndrăgită și respectată de toți cei din jur. Aceasta s-a dus imediat în fața ei și i-a spus întâmplarea, certându-și nepotul de ce nu mi-a dat imediat cojocul și mi-a produs atâta supărare; i-a mai spus că n-am dormit de grijă toată noaptea, însă mama lui, are o neașteptată reacție: Dacă nu îl ascundea copilul meu, cine știe cine-l lua și nu-l mai putea găsi în veci. Nu era adevărat, pentru că eu m-am întors imediat, doar cât a avut timpul să-l pitească. Îl dau, dar vreau pentru aceasta 2 kg de lână spălată.

Atunci lâna era scumpă, nu era «pe garduri», cum este acuma, cu industria prelucrătoare distrusă aproape în totalitate. N-a cedat la nicio referință, la cinste, la sentimente umane și mama i-a dat cele 2 kg. de lână cerute și a recuperat cojocul. I s-a întâmplat acelei familii un necaz, nu peste mult timp: tatăl copilului a suferit un accident grav, în urma căruia a trebuit să-i amputeze un picior. Mulți dintre cei ce cunoșteau evenimentul, spuneau că a venit ca o pedeapsă pentru răutatea lor. O coincidență însă, nefericită, așa cum atâtea se întâmplă în viață!

Un contrast între căldura unei veri, uneori dogoritoare și contrastul mijlocului de iarnă, cu gerurile lui și ele atât de variabile, de acuma. Peste aceste contraste, firești, suportabile, între timpuri și anotimpuri, apare cea mai respingătoare prezență, COVID-19, nevăzut, nesimțit, nebănuit, precum firescul celorlalte amintite și, totuși, cu atât de masiv rău, distrugător.

prof. Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului «Dragoș-Vodă», Sighet
Minneapolis, Minnesita, USA, 15.01.2021

foto: Marin Slujeru

Situația financiară la noi în România este una critică din 39’ încoace, o situație din care parcă nu mai ieșim. Și nu e pentru că nu se poate, se poate, ba chiar, la resursele naturale, intelectuale și culturale pe care le avem, am putea fi foarte sus. Dar lipsește ceva, un element cheie, și anume EDUCAȚIA. Nu suntem educați sa explorăm și sa exploatăm la maximum resursele pe care le avem. Și nu, nu sunt vreun nostalgic care a dus-o bine pe timpul lui Ceau, ci sunt un tânăr care își iubește țara și vrea ceva mai bun.

Întrebarea care se naște este: noi ce putem face?

Simplu! Exploatăm la maximum resursele pe care le avem, ca să creăm un viitor mai bun nouă, copiilor noștri și întregii țări. Dar, pentru a putea sa eficentizăm ultilizarea „factorilor de producție” (capital, muncă, pământ) trebuie educație. Trăim în secolul XXI. Totul se învârte în jurul banilor, nu zic că e cel mai bun și moral sistem, însă, pentru a avea timp liber, avem nevoie de bani ca să trăim, pentru a avea acces la servicii medicale de calitate, avem nevoie de bani, și pot continua până mâine, însă cred că v-ați prins despre ce vorbesc. Dacă totul costă, atunci trebuie sa ne utilizăm mai bine și mai eficient banii! (Fiindcă nu ne lăsăm toți de locurile noastre de muncă să devenim patroni și să ne pensionăm la 30 de ani.)

Pentru o utilizare mai bună a banilor ai nevoie de EDUCAȚIE FINANCIARĂ. Să nu ajungem să semnăm contracte pe 30 de ani la bănci și să nu avem habar ce e aia o dobândă compusă sau alte tragedii de genul care, în cazul în care ai noroc și apuci să îl termini, oricum ai plătit dublu la bancă, și dacă te îmbolnăvești, lași moștenire datorii copiilor tăi. Educația financiară nu se predă în școală, iar tot ce știi despre economii și bani este în principal din studiu personal sau….. de la părinți! Pentru că nimeni nu are timp să stea și să facă 3 ore cercetare despre pilonii de pensie, aici intervin eu, CONSULTANTUL TĂU PERSONAL.

Ce este un consultant personal? Un expert în toate domeniile financiare (asigurări, credite, leasinguri, investiții, pensie etc.) Pe care îl suni oricând ai nevoie de ceva (și dacă nu cunoști, dar și dacă vrei să cumperi), iar el are datoria să te informeze și să realizeze un plan EFICIENT ȘI FEZABIL (să nu te înhami la ceva ce nu poți duce) și să te susțină pe tot drumul tău spre ceea ce îți dorești. Da, probabil că acum cu toții oftați și spuneți: „Clar că vrea bani pentru timp, pentru planuri, pentru informații, că nimeni nu lucrează pe gratis”. Dar e vorba de Educație, iar precum educația e gratuită în România așa vreau să fie și pentru dumneavoastră educația financiară: gratuită!

Sa vă dau niște cifre:
Rata avorturilor: 480 la 1000 de nașteri (practic, ne ucidem jumătate din populație, nu din pricina problemelor medicale, ci din lipsă de educație, dar și din lipsă de bani).
România e pe locul 124 din 144 de țări la educație financiară sub țări precum: Rwanda 112, Burundi 117 Namibia 106 și Republica Moldova 103.
Rata șomajului aprox 5% (480.000 de oameni).

Toate aceste cifre pot arăta altfel (evident, toate sunt influnețate de bani) dacă oamenii s-ar interesa despre cum să își administreze mai bine…. resursele!

Ce zici, cititorule, oare ai nevoie să cunoști mai multe și să ai un om de la care să înveți și să te ajute să trăiești o viață cel puțin la fel de frumoasă cu țara noastră? Oare ai dori să îți schimbi obiceiurile proaste și să le înlocuiești cu obiceiuri noi, sănătoase?
Eu sunt singurul consultant financiar pe Maramureșul Istoric și din nefericire chiar primul (altfel ar fi trăit oamenii dacă exista măcar unul), de aceea doresc, prin acest articol, să te invit sa ne cunoaștem, și să lucrăm împreună pentru un viitor mai bun nu doar pentru tine ci și pentru cei care vin după noi.

autor, Aurel VIȘOVAN
clasa a XII-a B, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

sursă foto: https://accountantcosts.co.uk/

Poetul, scriitorul maramureșean Pavlo Romaniuc s-a încumentat și a reușit să-l traducă pe marele poet român Lucian Blaga în limba ucraineană. O selecție din „Poemele luminii/ Поеми світла” traduse în limba ucraineană, a apărut înr-un volum recent publicat la Editura „Valea Verde” din Sighet,  la sfârșitul anului 2020.  Prefața este semnată de Anatol Viere (Cernăuți), Vasyl Makhno (New York) și Ion Mariș (Sighetu Marmației).

Volumul va fi lansat și în Ucraina în următoarele săptămâni, cu un prim popas la Cernăuți.

Salut, Sighet!

*
Zi de zi cu râul, cu dealul… – relaxare, distanțare, depărtare, izolare, preumblare, aerare… „Mă aflu în treabă”, cum ar veni. Dar, cel puțin, nu mă las târât de „voința oarbă”, iau o pauză…
*
Pescarii mereu prezenți ”„la datorie”. Unii am rămas de voie-de nevoie în urbea natală și ne bucurăm zi de zi de Iza, de Solovan. Nu-i așa de rău, cu așa niște bijuterii în brațe.
*
Podul suspendat în trepidare, nu glumă… Cât e de bolovan câinelașul ce tocmai trecu!…
*
Bine trecut de 11. Zi noroasă, iluminată public din plin. De pe Podul Marmației, un vâj din Deal aruncă sticlă după sticlă în Iza, astfel încât să facă zgomot și să se spargă cât mai tare. După fiecare uiagă, privește în apă curios. Degeaba îl admonestează pescarii, se răstește la ei: „Ce, sunteți de la Valea Verde? Dați-mi amendă! Mi-o mai dat!” – Ș-apoi, cruci și…!
*
La noi, cireașa de pe tort la ospețe și în Sărbători sunt…sarmalele! I.e.: pumni, piroște, holopț’, curet’i împlut, porumbd’i, gălușt’i, haluște, brozbuță… („Made in Maramu’ ”)
*
Pâclă de dimineața. Pare că plouă – să nu zică unii „ce urât și nici măcar nu plouă!”. Sub cerul noros stă Dealul – plin de ramuri goale, crescute aiurea, Fără oglindire. Arboretul din parcul fără oameni nu știe odată ce să se facă.
*
„Noa, este ceva?” – trece pescarul mobrist pe lângă pescarii bicicliști aliniați la râu.
*
„Gyere, te, lustaságos!” – își alintă o doamnă ieșită la plimbare cățelușa, după ce aceasta trece, cu mari emoții, de casele cu câini.
*
31 decembrie. Cu un amic la râu. Povestim povești: cum era la Iza odinioară – la ștrand, la terasa cu sifon și limonadă… „Măi, plouă?!” Nici n-am prins de veste. Suntem tari la nostalgie… Hai cu prezentul! Hai cu viitorul!
*
„În supermarket-uri o fost lumea și țara. I-o lăsat să intre pe toți deodată, întruna, să cumpere cât mai multă marfă. Nice o restricție n-o fost! Ceă, virusu’ acela să n-aivă Sărbători?” (Target-ul)
*
2 Ianuarie, soare! În parc, la râu, apar, în sfârșit, oamenii. Ca de nicăieri. Se vede clar că-l vor disloca pe Nimeni.
*
De-a lungul râului, pescari în rugăciunea lor… „Ai văzut ce lună-o fost azi-noapte?”
*
Pe dig. Un nene biciclist, cu dinți falși, de argint, îmi râde în față: „Da’ în afară de aer, ceă-ți dorești?”
*
„De ce fotografiezi aceleași lucruri zi de zi: copacii, dealul, râul…?” „Pentru că-s aici. Și azi, acum. Să se vadă, să se știe!”
*
Vremuri grele. Prin oraș, o lume îngrijorată, tracasată, cenușie. Deodată, un chip senin: cercei verzi, mărunți, ruj, sprâncene creionate, păr cârlionțat – șatenă, măi!… Ține să fie frumoasă, să bucure. Are curaj. Chapeau bas!
*
Ianuarie, în plină zi. Starea luminii precară. Iza tot pe fugă, sub un soare gata-gata să ne dispară, să se stingă, toată ziua… Numai pre-vederi…
*
Frig ca lumea! La Grădina Morii, doi frățiori (fetiță și băiețaș) aleargă deodată în toate direcțiile, unul după altul, în raza tăticului lor. Au ochii strălucitori și obrajii numai buni pentru o bulgăreală sănătoasă.
*
Ies la râu. Am uitat mobil-ul acasă. Totul curge, totul stă. Astea nu-s instantanee… Timpul contemplării, integralitatea lui – o problemă tot mai delicată pentru o samă de oameni… Între mine și bradul întunecat fulgi albi, rari.
*
La râu, întâlnesc un congener: „!Frumos îi…!” – îl salut. „Da, da, musai a face plimbare, ha, ha!” – îmi răspunde el, trecând mai departe.
*
Vederi cu Izuca iarna. Închipuită și pudărită toată. „Thuamne, feri, gândești că-i raiu’! (Timi)
*
15 Ianuarie. La Grădina Morii, bustul Poetului avea ca o căciulă albă, de tarabostes (pileus).
*
Neaua a acoperit totul. Încât, după o scurtă raită prin peisaj, lucrătorii de la firma de curățenie a orașului se retrag abătuți, cu pungile lor negre goale.
*
Înzăpezite lumini. O domniță ‘naltă, semeață se grăbește spre Iza, să-și prezinte scurteica îmblănită.

***
Imagine…
E frig și ninge. Iza, altminteri „repede curgătoare”, are porțiuni înghețate albe, cu strat de nea pe stratul de gheață. Copiii, care de care mai mici, au ieșit la săniuș cu mămicile. Culori intense, o animație și o veselie nemaipomenit! Tot felul de păsărele ciripesc primăvăratic la râu. Câinelașii familiali străbat dintr-odată tot parcul alb și alb.

Eurosport (1) tv, nu se presupuie…
*„Fundașul X al gazdelor are probleme cu atacantul Y de pe partea sa, extrem de dezechilibrant.”
* „Clubul din Aston a trimis în teren niște puști, de la echipele de sub 23, sub 19, sub 18 ani… Acum știu să se bucure cel mai bine… Unul nu se bărbierește… Cormoranii i-au tocat mărunt – sunt obosiți, vor dormi neîntorși la noapte.”
* „Să vedem dacă echipa X merge în turul III. Deocamdată este în discursul calificării.”

text & foto, Marin SLUJERU

Un proiect cultural are laița din Maramureș ca personaj principal. Demarat în 2020 de Asociația Culori Unite, proiectul „LAVIȚA – BANCA AMBASADOARE A MARAMUREȘULUI” a adunat, de-a lungul unui an, câteva organizații și instituții partenere, dornice să se implice în activitatea de cercetare a acestei piese de mobilier țărănesc. De curând, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș s-a alăturat proiectului.

Pe vremuri, în casa țărănească din Maramureș, mobilierul era făcut numai din lemn și doar de meșterii satului. Printre piesele de mobilier, mult mai puțin diverse decât în zilele noastre, dar neîndoielnic mai trainice, LAVIȚA (sau laița, cum îi zic localnicii) avea locul ei cu greutate. Pe ce să stea oamenii, dacă nu pe laviță? că doar nu erau atâtea scaune cum sunt azi, de fotolii ce să mai vorbim… Ba mai mult, pentru unii slujea și la dormit, căci nici paturi nu erau atâtea.

Care era rolul laiței maramureșene de demult? Cine o făcea? Unde se așeza? Și ce loc ocupă ea în godpodăria de azi (căci har Domnului, nu s-au aruncat toate pe foc)? Cum ar putea fi încă pusă în valoare? Sunt întrebări la care urmărește să se răspundă prin proiectul „LAVIȚA – BANCA AMBASADOARE A MARAMUREȘULUI”, demarat la începutul anului 2020 de către Asociația Culori Unite, în parteneriat cu Editura Saga și Rosfera.

Susținut, inițial, de Municipiul Baia Mare, proiectului i s-au alăturat, cu timpul și alte instituții preocupate de zestrea maramureșeană. Așa se face că și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș a devenit unul dintre partenerii proiectului.
Ce se urmărește prin acest acord de parteneriat? Promovarea valorilor patrimoniului cultural al Maramureșului, creșterea conștientizării locuitorilor din Maramureș privind valorile culturale ale zonei și, nu în ultimul rând, interconectarea celor care activează în domenii ale industriilor creative în Maramureș, în speranța că generațiile actuale de creativi vor găsi inspirație în creativitatea maramureșenilor de altădată.

Lavița maramureșeană este o lume încărcată de simboluri încrestate în lemn, de povești, amintiri și pățanii. O piesă de mobilier aparent banală are un trecut și implicit, multe de istorisit. Proiectul „LAVIȚA – banca-ambasadoare a Maramureșului” dorește și să realizeze o colecție de asemenea istorisiri, un clasor cu amintiri de pe laiță. Aveți asemenea amintiri? De la vreo șezătoare, o sărbătoare sau dintr-o zi oarecare? Ați spus povești pe laiță? De-abia așteptăm să ni le spuneți și nouă.

Așteptăm amintiri și fotografii într-un mesaj privat trimis pe pagina www.facebook.com/banca.maramureseana sau www.facebook.com/culturatraditionala.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel

Foto: Miya Kosei

***
Ziua în declin –
în vântul adiind
răzleţi fulgi de nea
***
Pe foaia goală
doar un creion fără vârf –
ninge ca-n poveşti
***
Nici un nor pe cer –
un bocanc fără şiret
lângă vechiul gard
***
Noapte cu lună –
felinarul din poartă spart
de un bulgăre
***
Om de zăpadă
fără nasturi la haină –
noapte fără lună
***
Noapte senină –
doar omul de zăpadă
fără căciulă
***
Dacia veche
sub un troian cât casa –
liniştea nopţii
***
Noapte geroasă –
cântecul greierului
în dosul sobei
***
Miezul iernii –
un cocoşar ciuguleşte
ultimul măr
***
Flori de gheaţă-n geam –
ghionoaia loveşte
ramura de măr
***
Noapte senină –
pisica se piteşte
în cojocul vechi

Maria TIRENESCU

Foto: Peter Lengyel

S-a dat startul sezonului 5 al competiției BRD FIRST Tech Challenge Romania, cu o temă incitantă: ULTIMATE GOAL.

Clubul de robotică Tech-X al Colegiului Național „Dragoș – Vodă” s-a înscris și în acest sezon, cu speranța că va atinge din nou performanța anului trecut când, după participarea la Regionala Cluj, a reușit calificarea la faza națională. Din cauza pandemiei faza națională nu a mai avut loc.

În urma calificării la faza națională, 5 absolvenți ai CNDV sunt acum studenți la facultatea de robotică, 3 dintre ei la Universitatea Tehnică București. Ne mândrim cu aceștia și contăm pe sprijinul lor în continuare!

După plecarea membrilor de clasa a XII-a, am organizat selecția de noi membri, am ales noul lider al echipei, elevul Rodilă Andrei din clasa a X- B, l-am cooptat în echipă pe Silviu Pontoș, elev în clasa a X- a B, cu rezultate remarcabile la concursuri de profil, precum și olimpici la informatică, apoi am început activitatea propriu-zisă.

Știu, este greu, este deosebit de complicat să atragem sponsori, deoarece este un proiect cu autofinanțare, sunt o serie de cheltuieli cu piesele și materialele necesare, dar trăim cu speranța că vom găsi oameni de bine, care să înțeleagă pasiunea noastră și să împărtășească cu noi dorința de a face cunoscut Colegiul nostru și în acest domeniu, care capătă amploare.

Dacă pandemia nu ne va permite revenirea la normalitate, toate competițiile vor alea loc REMOTE, ceea ce ne va îngreuna participarea, deoarece ne trebuie aparatură de transmitere live a tuturor meciurilor la care vom lua parte.

CALENDAR demo-uri & COMPETIȚII REMOTE FTC ROMÂNIA
GAME CHANGERS Sezon #5 – 2020- 2021

Regionala FTC Bucuresti – 16-25 aprilie; Rezultate si Festivitate 26 aprilie
Regionala FTC Cluj – 13-23 mai; Rezultate si Festivitate 24 mai
Regionala FTC Iași – 27 mai – 6 iunie; Rezultate si Festivitate 7 iunie
Regionala FTC Timișoara – 10-20 iunie; Rezultate și Festivitate 21 iunie

După experiența din sezonul trecut, după ce am învățat regulile și rigorile competițiilor în stil american, trebuie să ne mobilizăm pentru a crește performanța și a obține rezultate deosebite.

https://natieprineducatie.ro
https://www.facebook.com/techx.cndv
https://www.instagram.com/tech_x.cndv

profesor-mentor, Cornelia HOTEA

În urmă cu peste trei ani (noiembrie 2017) am avut plăcerea să moderez lansarea unui roman (istoric) interesant, ,,În umbra lui Shakespeare“ (publicat în anul 2016). Atunci, la Sighet, l-am cunoscut pe Walter Übelhart, băimărean, biolog, autorul entuziast al unui roman „misterios”, publicat până la această dată în patru limbi: română, germană, engleză, maghiară.

Nu bănuiam – la acel moment – că romanul, având o rețetă „mistică”, extrasă din lumea medievală băimăreană și europeană, va sta la baza unui film artistic care se pare că are succes. Walter, perseverent și încrezător în „steaua” lui, a demarat, pe un fundament interesant, aventura producerii filmului artistic „The Silversmith” – Argintarul. O idee provocatoare pe care Walter și-a dorit s-o implementeze împreună cu… cititorii romanului său. Astfel, filmul are actori inediți: cititorii! Afinități atemporale au dus la formarea unei echipe foarte eterogene dar… spectaculoase și pasionate.

Walter Übelhart a format o echipă, a mobilizat-o, i-a unit printr-o poveste – joc și, în aproximativ trei ani a realizat un film cu iubitorii „din umbră” ai cărții conectate la marele William Shakespeare, film care pătrunde încet – încet în lumea… hollywoodiană. Walter și-a găsit colaboratori și la Sighet iar azi se bucură de un prim succes. La sfârșitul anului trecut (decembrie 2020) filmul a fost nominalizat dintr-un total de 30 de producții selectate inițial ca finalist (doar 5 producții!!) la Festivalul Internațional „Hollywood Gold Award” din Statele Unite ale Americii.

Lumea filmului a primit cu uimire și interes filmul maramureșeanului Walter, generând semne și semnale că prin artă se pot depăși toate barierele și că succesul depinde în primul rând de… pasiune, încredere și… alchimie!

„The Silversmith” – Argintarul, regia – Janos Tarkanyi, scenariul – Walter Übelhart, producător executiv – Coralia-Monica Übelhart a deschis porțile cititorilor – actori, cititorilor – parteneri.

Din dorința de-a sublinia deocamdată aportul sighetenilor, am reținut mulțumirile speciale pe care Walter Übelhart le-a direcționat spre sighetenii implicați la realizarea filmului: Lia Stan – actor, recuziter și costumier, Ileana Vassiliev – costumier, actorii (pe bune!) Alisa Șofineț, Imelda Bojoga, Anca Ileana Mih, Benjamin Gabriel Stan, Găvrilă Dunca, Pavel Vlad și actorii figuranți Anuța Turda și Cosmin Marius Iuga.

Tebuie să precizăm că două scene s-au filmat la Casa – muzeu Mihaly de Apșa din Sighet.
Walter nu s-a sfiit să menționeze „colaborarea exemplară între băimăreni și sigheteni, filmul fiind și o punte frumoasă între cele două mari orașe ale Maramureșului!”.

Drumul literar al maramureșeanului Walter Übelhart este doar la început, are multe proiecte pe care – sunt convins – le vom „desluși” în curând. De fapt, un nou roman scris de băimăreanul nostru (ce bine că-i maramureșean, ne mândrim cu el!) va apărea… luna viitoare.

Ion MARIȘ

Dacă noi putem decide cât, cum și de la cine consumăm căldură, gaze, electricitate, internet, telefon și TV, căci piața este liberă și concurențială, la salubritate nu se poate, există un singur operator, iar tarifele, în general, sunt fixe, abia în ultimii doi ani apărând conceptul „plătești cât consumi”, de care la Sighet încă nu s-a auzit – însă la Oradea, Câmpina, Brașov etc., da.

Drept urmare, consilierii locali trebuie să fie mai mult decât atenți și mai „bătăioși” atunci când decid în numele nostru aceste tarife.

Până și la serviciul de apă-canal, alt serviciu haiducesc unde, de asemenea, nu există concurență și e un singur operator, dispunem de apometre, astfel că avem măcar opțiunea să consumăm/ cheltuim cât dorim.

După ce au lăsat de Sărbători gunoiul pe străzi, în stil Napoli ori favelele braziliene, cei de la SC Herodot Grup SRL, care se prefac că execută curățenia stradală a Sighetului (ați văzut vreun municipiu mai murdar în Transilvania? Dacă da, care anume?) și colectează, într-un mod absolut primitiv, precum în evul mediu (nici măcar presat și balotat), deșeurile menajere ale Sighetului, i-au convins (cum, oare?) și pe noii aleși locali.

Herodot a presat pentru un alt tarif, mult mai ridicat (24 lei) în vederea acoperirii costului transportului deșeurilor la Oradea.
De ce Oradea? Pentru că ei sunt singurii care ne mai primesc, iar la Sighet nu se mai poate, deoarece, neefectuând triaj selectiv, recuperare sau măcar presare, Herodot a umplut rapid cele două depozite primitive de la Teplița, situate în buza caselor și care au fost închise de tribunal unul după altul.

S-a ajuns aici deoarece, până acum, toate modificările de preț și semnările/ prelungirile contractului cu Herodot au fost făcute prin generosul vot al consilierilor locali, fără transparență ori dezbatere publică. Între 2013-2018 tariful a crescut cu 250%, ducând la înzecirea în doar 10 ani a profitului net, de la 194.000 la peste 2.167.000 lei pe an, Herodot devenind astfel a treia cea mai profitabilă firmă din Sighet, după Plimob și Laguna!

Nota bene(!) și-au luat angajamentul fals că vor face reciclare adevărată și colectare pe două fracții, începând cu 1 ianuarie 2019 și încasând astfel, necuvenit, tariful majorat de salubritate, vreme de 2 ani!

Iar acum am aflat, pe surse, că ar fi obținut, inexplicabil, nu rezilierea înțelegerii și un „eject”, ci continuarea contractului, ca și cum nu și-ar fi satisfăcut „pohtele” ani de zile, și un nou tarif de 14 lei, în loc de 14,26/ persoană/ lună. Presupus tarif redus, care va fi plătit însă de către toți sighetenii (ceea ce era într-adevăr un lucru necesar) la casieria primăriei, odată cu impozitele! Nu ca înainte, când unii fentau și doar 22.000 plăteau (teoretic), ci de acum va fi achitat, zic ei, de absolut toți!

Vă dați seama ce cadou uriaș – dublarea numărului de clienți și colectarea banilor asigurată – a primit Herodot de la noua conducere a orașului, al cărui buget va juca de acum și rolul de tampon pentru ei?!

Este strigător la cer! 14 lei/persoană/ lună, fără tarife diferențiate!? Chiar dacă ești plecat 3 luni în Spania, ai 3 apartamente dar stai doar în unul, camionul Herodot nu poate ajunge la tine pe dealul din Iapa și chiar dacă reciclezi 50% ori compostezi!?
Pentru a înțelege enormitatea acestui tarif nesimțit, iată care sunt prețurile practicate în alte orașe, acolo unde veniturile sunt mult mai ridicate decât în Sighetul cel sărăcuț: Bistrița – 6,6 lei din 11,5 lei/ persoană/ lună, diferența fiind suportată de către primărie, Baia Mare – 7 lei (din 13, diferența fiind subvenționată de primărie), Alba Iulia – 9,97 lei, Cluj-Napoca – 10,93 lei (din 14, restul fiind subvenționat de primărie), Satu Mare – 10,95 lei, Arad – 11,28 lei, Oradea – 11,60 lei, București 11,7 lei sau Timișoara – 12,42 lei/ persoană/ lună!
Iar municipiul Sighet va plăti unul dintre cele mai ridicate tarife din România, deși are unul dintre cele mai mici venituri pe cap de locuitor?!

Pe ce se întemeiază suma aceasta?! Faceți publice calculele aferente, contractul și anexele acestuia, facturile achitate în ultimii ani către Herodot, spuneți-ne ce veți face dacă nu se încasează destui bani ori, dimpotrivă, mai mulți decât trebuie, sau dacă gunoiul va trebui dus încă mai departe și mai costisitor.

Spuneți-ne câți cetățeni rezidenți (presupus plătitori) credeți că are Sighetul, că nici măcar acest lucru nu se știe precis! Serviciul de Evidența Populației are un număr, Direcția de Statistică – altul! Câți dintre sigheteni se află permanent în străinătate? Câți dintre ei nu pot plăti (veterani, social, fără venit etc.)? Cu care cifră ați operat când ați făcut calculele?
Și atunci, de unde ați scos cei 14 lei?! Pentru transparența maximă a implicării autorităților publice locale ar fi interesant de analizat structura calculației de preț în noul consens asigurat de „bunăvoința” resetată a conducătorilor noștri!

Vă solicităm să nu mai luați decizii pripite ori pritocite în spatele ușilor închise, ci bine chibzuite, transparente și mai ales corecte în primul rând pentru noi, cetățenii urbei, și abia apoi pentru afaceriștii gunoiului!

Apropo, cât timp va rămâne prețul acesta și pe când v-ați gândit la următoarea scumpire?!…
Mulțumim din inimă pentru soluțiile „alternative” apărute… de îndată!

Teofil Ivanciuc
Ion Mariș

Foto: Salut, Sighet!

Cea de-a III-a ediție a competiției naționale Arduino – organizată de ADFABER, o organizație non profit care dezvoltă proiecte cu scopul de a aduce educația mai aproape de tehnologie – s-a desfășurat în perioada 14 septembrie 2020 – 15 ianuarie 2021. Echipa formată din Silviu Pontoș și Bogdan Giurgi, elevi ai clasei a 10-a B și profesor coordonator Andrea Burcuș, de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, s-a clasat pe locul III.

De fiecare dată, activitățile și competițiile organizate de ADFABER sunt atractive pentru elevi, inovatoare, incitante și aduc noutate prin cerințe variate și domeniile abordate. La ediția din acest an, echipele participante au avut de construit un robot bazat pe placă Arduino, care să îndeplinească niște funcții prestabilite. Tema competiției a fost Soluție Smart Home Office adică un dispozitiv care să facă munca de acasă mai eficientă. Sponsorul principal al concusului a fost firma Bosch România. La competiție au participat echipe din toată țara, formate din doi elevi de liceu și un profesor îndrumător. Proiectele trebuiau să îndeplinească cât mai exact funcțiunile impuse de juriu și să fie cât mai utile și ușor de utilizat. Elevii au avut de creat și alte materiale pentru prezentarea proiectului: poze din timpul realizării dispozitivului, prezentare PowerPoint a proiectului, filmulețe din timpul lucrului și cu produsul finit. S-a punctat și creativitatea în realizarea dispozitivului.

Echipa CNDV-istă a abordat cu ingeniozitate tema propusă, lucrând cu pasiune la robotul lor denumit Home Office 3000. Dispozitivul încorporează niște funcții de bază, precum alarmă, ventilație, contorizarea pauzei de masă, ora în timp real, având rolul de a eficientiza munca de birou de acasă. Elevii au creat și o interfață web cu ajutorul căreia se pot configura sau urmări anumiți parametrii, cum ar fi: temperatura camerei, umiditatea, ora exactă, luminozitatea, ora răsăritului și apusului soarelui, timpul petrecut în pauza de masă și altele. Dispozitivul permite acționarea automată a unor alarme și a ventilatorului care răcește aerul dacă temperatura este prea ridicată.

În ultimii ani, am început să participăm cu elevii noștri la competiții de robotică deoarece este un domeniu foarte atractiv pentru și în plină dezvoltare. Am folosit simulatoare pe calculator, am participat la competiții individuale și concursuri pe echipe. Colegiul are în dotare kituri lego de robotică procurate printr-un proiect Erasmus+ și un laborator de robotică dotat prin programul Nație Prin Educație – BRD First Tech Challenge Romania. Printre proiectele la care am mai participat cu elevii de la CNDV, în anii anteriori, se numără Hour of Code, Kids in Tech, Învăță să programezi cu Alice, Tehnovation Girls, Greenfoot, Bebras. Preocuparea pentru acest domeniu este în ascensiune așadar, atât elevii cât și profesorii ne implicăm din ce în ce mai mult în studiul acestei frumoase ramuri a informaticii.
Felicitări echipei!! (prof. Andrea Burcuș)

Fac parte din Clubul de Robotică TechX (coordonator prof. Cornelia Hotea) de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, iar anul acesta am participat, împreună cu colegul și prietenul meu Silviu Pontoș, la Concursul Național de Robotică Arduino, la care am obținut locul al III-lea. Sarcina noastră a fost să creăm un dispozitiv care să ne ajute la treburile cotidiene. Am realizat un sistem format din fire, butoane, leduri, placă Arduino, senzori și alte componente, care ne-a urcat pe podiumul concursului. Sunt fericit că am avut ocazia să particip la această competiție, iar premiul obținut este o recompensă pentru munca depusă și un imbold pentru efortul care urmează să-l depun în domeniul tehnologiei, punând accent pe robotică. Robotica a devenit una dintre pasiunile mele, un domeniu în care simt că pot să-mi aduc aportul. Robotica presupune creativitate, inventivitate, dexteritate, meticulozitate și vedere de ansamblu. Presupune, de asemenea, bagaj bogat de cunoștințe din domeniul matematicii, al fizicii și al informaticii, presupune multă muncă și, implicit, enormă răbdare. Voi continua să lucrez în programare pentru că-mi place și mă regăsesc în ceea ce fac. (Bogdan Giurgi)

De aproximativ trei ani, robotica este pasiunea mea și particip constant la toate concursurile pe această disciplină, pentru a mă antrena pentru o eventuală profesie. Mai ales pandemia ne-a demonstrat că robotica este o soluție pentru multele probleme cu care populația se confruntă în această perioadă. Din ce în ce mai mulți tineri sunt atrași de acest domeniu provocator, cu rezultate pe măsură. Fiecare concurs, fiecare proiect pe care îl abordez și îl finalizez, este o provocare atât personală, cât și pentru echipa din care fac parte. Și acest premiu este un „trofeu” și un „antrenament” pentru a deveni mai buni și a putea veni cu noi soluții și idei care să sporească încrederea în forțele noastre. (Silviu Pontoș) 

Felicitări tinerilor CNDV-iști! Și în pandemie și în școala on-line se pot întâmpla experiențe de succes! Felicitări echipei! Felicitări profesorilor!

Salut, Sighet!