Am găsit ieri la Vișeu de Sus, mormântul deținutului politic anticomunist Ștefan Coman (1932-1997), născut la Moisei.

Elev al Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet, este arestat prima dată în 1949 (lotul 3 maramureșean, alături de sighetenii Alexandru Ștefan și Alexandru Dan, toți fiind „livrați ” Securității de Al. Ivasiuc) și apoi în 1958 când Securitatea îl include în noua organizație fictivă (formată din o parte a celor arestați anterior) și când va sta în celulă la Satu Mare cu Aurel Vișovan, profesorul său de la Sighet. Va executa în total 7 ani de detenție.

Veșnică odihnă și memoria binecuvântată!

preot prof. Marius VIȘOVAN

„Traducerile literare sunt ca femeile: cele frumoase nu sunt fidele, cele fidele nu sunt frumoase”, spune scriitorul Mihai Hafia Traista, citându-l pe traducătorul poliglot, bihoreanul Aurel Covaci, subliniind că el însuși încearcă să îmbine cele două caracteristici în traducerile sale din limba ucraineană în română, în așa fel încât acestea să rezulte în texte fidele și frumoase.
Despre forma ideală a traducerilor, despre momentele de cumpănă ale limbii ucrainene, dar și despre trecutul și prezentul liricii religioase ucrainene am stat de vorbă cu ocazia Zilei Limbii Ucrainene, sărbătorită pe 9 noiembrie 2020, prilej cu care a fost realizat şi acest interviu.

Bartha Réka (B.R.): Despre limba ucraineană, un necunoscător al acestei culturi centrate în jurul limbii, foarte des aude în contexte cu limba și cultura rusă. Evident, nu vă întreb aici de istoria comună a celor două popoare, interesul meu vizează valențele strict lingvistice și culturale ale acestei situaţii foarte la îndemână. Cum ați descrie limba dumneavoastră maternă, în acest context?

Mihai Hafia Traista (M.H.T.): Odată cu formarea conștiinței naționale, elita, intelighenția ucraineană constată că cea mai importantă este limba vorbită de popor ca ea să devină mijloc de exprimare a majorității ucrainenilor. Astfel, s-a înlesnit comunicarea între diferite grupuri sociale, s-a întărit coeziunea națională, dar au existat și multe piedici în realizarea acestui scop. Limba vorbită de țăranii ucraineni era o limbă grosolană, nedezvoltată, iar datorită înrudirii ei cu limba rusă, mulți considerau limba ucraineană un dialect al limbii ruse.
Momentul de răscruce în dezvoltarea limbii ucrainene a venit odată cu apariția poemului Eneida, scris de Ivan Kotliarevski prin anii 1790. Deja în anul 1818, un lingvist ucrainean, Oleksi Pavlovskii, publica la o editură privată, deși înainte trimisese spre publicare Academiei Ruse, Gramatica dialectului malorus care, pentru mult timp, era publicația auxiliară în acest domeniu și a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea limbii și literaturii ucrainene, dar și în dezvoltarea studiilor ucrainene.
Deja, în anul 1823, putem vorbi de o limbă ucraineană. Ivan Voitehovici elaborează primul dicționar ucrainean-rus care conținea 1200 de cuvinte și care a jucat un rol foarte important în dezvoltarea vocabularului ucrainean. Acum, în ultimii ani, putem deja vorbi de un concurs de frumusețe a limbilor, la care limba ucraineană a luat locul doi, după limba italiană, iar limba rusă s-a situat undeva dincolo de locul zece.

B.R.: De-a lungul istoriei, în diferite contexte politice și istorice, această limbă a fost limitată sau chiar interzisă. Care sunt particularitățile evoluției unei limbi aflate într-una dintre aceste situații?

M.H.T.: Maxim Gorki scria într-o scrisoare către scriitorii ruși că niște oameni proști și cu intenții rele vor să demonstreze că dialectul ucrainean este o limbă adevărată. Și, după părerea lui, prin acest act aduceau prejudicii limbii și culturii ruse, precum și rușilor care trăiau în Ucraina. Tot el, cu puțin timp în urmă, spunea că „vai, limba ucraineană, ce limbă frumoasă, ce limbă plăcută, îi place și lui foarte mult, să se publice cât mai mult în această limbă”, cu toate că atunci când apare romanul lui, Mama, nu a dorit ca acesta să fie tradus în limba despre care vorbise atât de frumos.
Pe urmă, a venit vestitul Vissarion Belinski… Până atunci limba ucraineană a evoluat, a apărut Kobzar și Taras Șevcenko, poet și apostol al neamului ucrainean despre care Belinski scria că este un șovin de un patriotism haholesc (hahol = nume dat ucrainenilor de către ruși, n.m., Echim Vancea), și mai spunea și că acest radical hahol scria calomnii la adresa țarului și a țarinei, totodată amintea și că haholii aceștia sunt niște proști, niște berbeci care se fac liberali în numele găluștelor sau colțunașilor cu slănină… Pentru că, se știe, ucrainenii sunt mari mâncători de slănină.
Deci, în opinia lui Belinski, nu putea fi vorba de-o limbă sau literatură ucraineană, deoarece considera că ucrainenii nu sunt o națiune, ci doar un simplu trib care nu poate avea decât cântece populare și folclor, nicidecum niște poeți mari care pot apare doar la națiunile mari. Cu toate că, apăruse deja și Gogol care – după părerea lui Belinski – scria mult despre Ucraina, dar nu scria în limba ucraineană, doar în limba rusă, iar astfel nu putea fi considerat un poet ucrainean.
Pe urmă a apărut Leo Butnaru și avangarda ucraineană… Vă recomand călduros să citiți avangarda literaturii ucrainene, unde Butnaru scrie despre lupta avangardiștilor pentru limba ucraineană.
Acum, slavă Cerului, limba și literatura ucraineană sunt recunoscute. Scriitorii contemporani ucraineni – ca, de altfel, și cei ruși – sunt publicați peste tot. Din păcate, mai puțin la noi.

B.R.: Sunteți poet și scriitor, v-am citit niște poezii foarte frumoase pe platforma online. Care sunt principiile pe care le urmați în traducerea scrierilor dumneavoastră? Pentru că o traducere, cred, nu poate fi efectuată literă cu literă, ci este, practic, o transpunere într-o altă cultură și limbă, în cazul nostru: limba și cultura română.

M.H.T.: În ceea ce privește creațiile mele, romanele mele, eu nu le traduc în limba română, le traduce altcineva, un traducător. Eu, practic, le rescriu pe calapodul românesc, cu personaje românești. Este aceeași acțiune, dar are o notă maramureșeană, zona de unde vin eu, și unde se întâlnesc românii și ucrainenii. Deci, ceea ce scriu eu în limba română este, practic, o rescriere a personajelor și obiceiurilor…
Iar când traduc din literatura ucraineană – am tradus câteva romane foarte importante – atunci… Dar mai întâi vă spun ceea ce Aurel Covaci, marele traducător în rusă, și din ucraineană în română spunea – sub formă de glumă, cred –, că traducerile sunt ca femeile: cele frumoase nu sunt fidele, iar cele fidele nu sunt frumoase.
Eu încerc să le îmbin pe cele două ca textele traduse să fie și frumoase și fidele. Bineînțeles, nu pot să traduc un proverb din limba ucraineană care nu înseamnă nimic în limba română, ci îi caut corespondentul în limba română, sau un obicei corespunzător. Spre exemplu, am tradus romanul Sângele ferigii de Ihor Hrhula, apărut în română în 2018, despre o sărbătoare ucraineană care corespunde Sărbătorii de Sânziene, la români. Am rămas uimit pentru că sunt aceleași obiceiuri, practic. Deci, asta încerc: traducerile să fie cât de cât fidele textului, dar să fie înțelese și de cititorul român.

B.R.: Să ne oprim puțin asupra liricii ucrainene: la sfârșit de octombrie, Filiala București a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, în regim online, cea de-a doua ediție a Festivalului de muzică și poezie religioasă ucraineană „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul Tău, Preasfântă Fecioară”. Cât de importantă este această componentă religioasă în cultura și literatura comunității ucrainenilor din România?

M.H.T.: Din păcate, în acest an a trebuit să împărțim festivalul pe bucăți pentru a putea invita mai mulți participanți. Anul trecut am avut prima ediție la Sala Dalles și am avut 100 de artiști invitați și sala plină de spectatori. Acum am făcut cum am putut, conform acestui cadru online. Am căutat să aducem cântecele vechi și străvechi, și în fiecare județ, în care trăiesc ucrainenii, am avut câte un colaborator care încerca să adune oamenii care mai știu cântecele religioase care, practic, sunt dispărute. Am încercat să le adunăm ca generația tânără, sau cei care vor urma după noi să le aibă înregistrate, le-am adunat și într-o culegere.
Acesta era scopul principal, dar am avut la festival și poeți contemporani, autori de poezii și cântece religioase, pentru că în continuare se scriu astfel de poezii sau cântece. Anul acesta am avut foarte multe cântece, mai ales în secțiunea folk unde, spre exemplu, și eu am avut un recital cu poezii scrise de mine.
Doream să avem așa, o continuitate, să nu ne uităm cântecele vechi, dar totodată să aducem și ceva nou, pentru că lirică religioasă s-a scris și se va scrie. Este nevoie, în permanență, de astfel de poezii.

B.R.: Ați studiat jurnalismul și, cu siguranță, aveți o opinie tranșantă în privința rolului jurnalismului în viața unei comunități minoritare. Care sunt caracteristicile care îl diferențiază, în mod cert, de mass-media majoritară?

M.H.T.: În presa minorităților, din păcate, se găsesc din ce în ce mai greu corespondenți, jurnaliști sau oameni care să scrie articole, trebuie căutați cu felinarul. Însă, un jurnalist minoritar trebuie să se ocupe de treburile minorității, să scrie despre evenimente, să facă interviuri cu oamenii de cultură, cu cei care lucrează pentru comunitate. Cu acestea ar trebui să se ocupe. Desigur, la modul general, nici o presă minoritară nu se ocupă de cancanuri sau de politică pentru că are atâtea de ilustrat și de scris despre minoritate, despre care – de altfel – se scrie foarte puțin.
Noi, Uniunea Ucrainenilor din România avem șase astfel de publicații și încercăm să acoperim toate domeniile: învățământul, cultura, meșterii populari etc. Și cam ăsta ar fi rolul jurnalistului unei minorități: să aducă în fața publicului cititor evenimentele, oamenii de bază, tot ce se-întâmplă cu minoritatea din care face parte.

Interviu realizat de: Bartha Réka
–––––––-

● Bartha Réka este jurnalist.
Colaborează la publicaţii culturale de limbă maghiară.
A lucrat la Camera Deputaţilor şi a fost, în două mandate,
consilier al ministrului Culturii din partea UDMR.
În prezent este consilier de comunicare al Secretarului de stat al
Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
–––––––-

Editor on-line: Echim Vancea

Autor, dr. Sorin MARKUS

foto: captură video

16 august 2010, Maternitatea Giulești din București, incendiu, 6 bebeluși își pierd viața iar alți cinci au rămas cu urme adânci, definitive!
30 octombrie 2015, Clubul Colectiv București, incendiu, 65 persoane decedate, peste 150 de răniți!
14 noiembrie 2020, Spitalul Județean Piatra Neamț, incendiu, până la ora la care scriu (01:43, AM) sunt 10 persoane decedate și alte câteva rănite!
Ce urmează?… Câte alte drame?… Cine suportă consecințele?… Politicienii?!

Nu știu ce se întâmplă cu țara noastră care mimează meritocrația de treizeci de ani!…
An de an avem confirmarea că nu avem politicieni cu măcar un pic de responsabilitate și dedicare, cu urme vagi de bun-simț, care să încerce să se schimbe și să-și schimbe atitudinea ciocoiască față de un popor cu un grad înalt de suportabilitate și reziliență!
Cât oare vom mai accepta mizeriile și trocurile politice prin care se propulsează neaveniții și impostorii în funcții de conducere, în posturi cheie, pentru „buna” funcționare a… cârdășiei politice? Jocurile și aranjamentele politice continuă nestingherit de 30 de ani, analfabeți funcționali ocupă – pe bani nesimțit de buni – job-uri pentru care n-au minime abilități sau competențe.
Promisiunile și minciunile ne inundă în toate momentele vieților noastre, fără valoare sustenabilă pentru clasa politică. Vă vine să credeți dar nu s-a construit niciun spital nou, public, în ultimii 30 de ani?…
Cum se poate ca personaje dubioase, fără bacalaureat, să ajungă profesori universitari și mari doctori ca-n…. Valahia? Cum se poate ca absolvenți de universități fantomă, cu o valoare discutabilă, să conducă ministere, instituții reprezentative?… Este permis să fie ocupate posturi importante de către lipitori… de afișe, fără experiență relevantă, fără concursuri corecte, doar pe baza culorii politice și a calității… pupincurismului?!
Turma trebuie doar să voteze, iar când campaniile electorale se încheie, aleșii își văd netulburați de propriile buzunare și „familii”. Urmează o nouă rundă electorală! Pentru ce?…
Vă amintiți că am fost păcăliți și cu Referendumul privind reducerea numărului de parlamentari, referendum pentru care am votat cu entuziasm? Parlamentul European are 705 parlamentari (la aprox. jumătate de miliard populația Europei) iar Parlamentul României… 465 de politicieni (la aprox 20 milioane de locuitori). Oare „fără penali în funcții publice” are vreo valoare? Cât naiba vor aștepta cei care NU ne reprezintă ca să dea curs votului poporului? Cât vor mai tărăgăna nesimțiții multicolori anularea pensiilor și salariilor speciale?… Cât timp reprezentanții analfabeți funcționali se vor mai hrăni cu resursele țării?… Când vor fi respectați PROFESIONIȘTII pe toate palierele vieții social – economice?… De la nivel local, până la cel național, trocul politic este cuvântul de ordine. Știm toți acest lucru și, totuși, nu ne gândim la soluții de îndepărtare rapidă a șmecherilor!
Nu am răspunsuri raționale, neemoționale dar, periodic, poporul român se revoltă și uraganul mâniei generalizate poate schimba lucrurile. Asta sper să se întâmple pentru că nu cred că îmbuibații și căpușele zilelor noastre vor să plece de bunăvoie. Toți vor să fie – pe viață – manageri, directori, șefi, miniștri!
Strategii mincinoase, vorbe mieroase de fațadă, vodevil politic și, iată că din cauza unor mecanisme politice superficiale, implementate cu „succes” în ultimii 30 de ani, românii continuă să moară prin grija Statului. Subfinanțarea sectoarelor importante, sifonarea/ risipirea resurselor, lipsa de viziune, discreditarea profesioniștilor, ne incendiază chiar…. viitorul. Concetățenii noștri sunt buni pentru „ștampilarea” democrației și-apoi… valea, adică mereu la vale, în cădere liberă!

Iarăși se va discuta, zgomotos, despre „măsuri” și sancțiuni, vor fi pedepsiți fraierii și lucrurile importante vor fi lăsate pentru următorul ciclu electoral, pentru viitorul bine… ipotetic!
Păcat de cei morți cu zile, de cadrele medicale și pacienții răniți, de suferința familiilor implicate pentru că, politicienii care au impresia că-și fac datoria, nu vor plăti cu nimic.
Conform cutumei din anii democrației noastre tragi-comice primul ministru și ministrul sănătății ar trebui să-și dea demisia. Ar fi o chestiune de onoare și bun simț. Credeți că se va întâmpla acest lucru? Nicio șansă! În pofida tragediilor periodice, ei, conducătorii, șefii, nu sunt și nu vor fi niciodată vinovați!
Mai aveți chef de votat?…

Ion Mariș

Foto: Ion Mariș

Sighetul în anii ’40, la începutul celui De-al Doilea Război Mondial, era un oraș aparent liniștit, în care locuitorii sunt vizibili, în număr mare, pe principala stradă din centrul orașului.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Fotografie din colecția Ernest Villand.

Salut, Sighet!

Marți, 10 noiembrie 2020, scriitorul sighetean Gabriel Boros, stabilit în Germania, a împlinit 75 de ani! Îi dorim… La mulți și frumoși ani!… cu multă sănătate și cu multe, multe noi apariții editoriale.

Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat, a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet la secția de achiziții. S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș Bolyai”. În 1972 s-a căsătorit, are doi copii – o fată și un băiat. A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania.

Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul „Poezii pentru totdeauna”. Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.

Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.

Câteva dintre poemele domnului Gabriel Boros au apărut și în limba română, fiind cuprinse în volumul „Voi, cuvinte!” (Editura Valea Verde, 2019), o antologie a poeților absolvenți ai Liceului „Dragoș Vodă” (Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet).

La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

Salut, Sighet!

NR: În imaginea principală scriitorul Gabriel Boros (stînga). În dreapta, casa din Sighet (situată pe actuala stradă Gheorghe Doja), unde s-a născut și unde a trăit scriitorul până în anul emigrării din România.

Sursă foto: pagina de Facebook a scriitorului Gabriel Boros.

Prin câte transformări a trecut, de-a lungul secolelor, biserica de lemn din Breb?
Unde a fost ridicată inițial biserica de lemn din Strâmtura?
Care este singura biserică de lemn din Maramureș cu două turnuri clopotniță?
De unde a fost adusă biserica din Hoteni?

Sunt câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri pot fi găsite în website-ul www.maramures.culturamm.ro, proaspăt lansat în cadrul proiectului „Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi virtuale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Informațiile sunt accesibile la pachet cu o plimbare virtuală prin 32 de biserici vechi de lemn din Maramureșul istoric.

Despre un proiect cultural al anului 2020

Proiectul „Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi virtuale”, dedicat patrimoniului cultural material al Maramureșului istoric, a demarat în 1 iulie 2020 și a fost implementat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, alături de opt parteneri: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Facultatea de Litere Baia Mare, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest, Asociația Valea Verde, Asociația Ghizilor de Turism Maramureș și Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest.

32 de biserici de lemn cu statut de monument istoric din Țara Maramureșului au fost „personajele” principale ale acestui proiect, fiind vizitate, cercetate, fotografiate, (unele) filmate, pentru fiecare dintre aceste monumente realizându-se tururi virtuale cu 4-7 „puncte de staţie”, concretizate în 162 de panorame imersive.

Acum, la final de proiect, materialele adunate pot fi văzute prin intermediul portalului www.culturamm.ro, în secțiunea dedicată Țării Maramureșului. Această secțiune este o continuare, o îmbogățire „din sezonul” 2020 a colecțiilor de biserici care au constituit subiectul unor proiecte din anii precedenți, derulate tot din inițiativa CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș și co-finanțate, de asemenea, de Administrația Fondului Cultural Național: Biserici de lemn din Țara Lăpușului. Tururi Virtuale (2018) și Biserici din Țara Chioarului. Tururi Virtuale (2019).

La ce folosesc tururile virtuale?

Turul virtual este un instrument care îți permite să te plimbi online, interactiv, printr-un spațiu (în cazul de față, o biserică maramureșeană). „Utilizarea turului este facilă și intuitivă, nu sunt necesare cunoștințe sau programe suplimentare în folosirea dispozitivului (calculator sau telefon) când se accesează turul. Turul virtual este folositor atât specialiștilor, cât și celor fără pregătire specială în domeniul prezentat, privitorul alegându-și unghiul sau direcția de vizionare în funcție de interesul profesional sau curiozitate.” (Marin Giurgiu, realizator tururi virtuale)
Turul virtual poate fi, de asemenea, un important instrument educațional,  noile generații, puternic tehnologizate, fiind mult mai atrase de resursele interactive decât de modalitățile clasice de predare.

„Menționăm, desigur, și avantajele pe care tururile virtuale le au în contextul pandemiei de coronavirus. Anul acesta, mulți oameni și-au anulat călătoriile, iar internetul a devenit o alternativă pentru o mulțime de activități, inclusiv pentru vizitarea de obiective turistice. Proiectul a fost conceput când o asemenea situație era greu de imaginat, însă iată că acum, putem să îi aflăm o utilitate nouă, de aceea am și numit, la un moment dat, aceste tururi: „tururi virtuale pentru vremuri actuale”. (Rada Pavel – CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, coordonator proiect)

Celor care au emoții legate de faptul că asemenea tururi ar putea descuraja vizitatorii de a mai vedea bisericile „pe viu”, le spunem că nu au motive de neliniște, calitatea unei călătorii online va fi întotdeauna limitată de mijloacele tehnice iar un tur virtual nu poate substitui emoția unui tur real.

Bisericile Maramureșului sunt încă vii

Alexandru Baboș, arhitectul care a cercetat atent, timp de peste două decenii, comorile de lemn ale Maramureșului, a scris un text pentru acest website. Cităm aici un fragment: „Caracteristic bisericilor de lemn din Maramureș este gradul înalt de vitalitate în care au fost păstrate până acum, fiind căutate încă de credincioși, prevăzute cu mobilier specific, icoane, covoare, șterguri, cu câte un smoc de busuioc la o grindă și miros de tămâie de la cădelniță. Ele sunt încă vii, nu doar muzee ale vieții spirituale maramureșene. Putem adăuga, apoi, autenticitatea și integritatea arhitecturii, a zugrăvelilor interioare și a icoanelor de tot felul, din epoci și stiluri diferite, atâtea câte s-au mai păstrat. Remarcabile sunt picturile murale post bizantine de secol 18 și cele baroce de început de 19 ale bine cunoscuților zugravi locali sau stabiliți în zonă.” 
Textul poate fi citit în întregime aici: https://maramures.culturamm.ro/tara-maramuresului/

Parteneriat pentru redescoperirea valorii patrimoniului

O componentă importantă a acestui proiect a fost crearea unui parteneriat, în vederea cercetării inter-disciplinare a bisericilor-monument din Țara Maramureșului. Pentru munca de documentare s-au folosit informații din arhive, studii și articole scrise de specialiști consacrați în domeniile istoriei, artei și arhitecturii maramureșene, precum și expertiza celor nouă parteneri din proiect: instituții și organizații cu activitate în domeniul conservării patrimoniului cultural, al etnografiei, al arhitecturii, al educației, al dezvoltării durabile și promovării turistice. Rezultatele cercetării bibliografice și de teren se pot vedea în secțiunea Biserici de lemn a website-ului, sub forma unor descrieri narative, însoțite de imagini actuale și de arhivă. Sursele deosebit de valoroase, care au servit documentării, sunt menționate pe fiecare pagină dedicată, în parte, tuturor celor 32 de biserici cercetate.

Obstacole și provocări

„În munca de cercetare a arhivelor, a bibliografiei mai vechi sau recente despre bisericile de lemn, o adevărată provocare a fost aducerea la un numitor comun a legendelor, a datărilor corecte sau eronate ale inscripțiilor, precum şi a rezultatelor metodelor moderne de datare (studii dendrocronologice), care de multe ori păreau a fi, iar unele au şi rămas până la cercetări mai amănunțite, incompatibile”. (Aura Pintea – inspector superior Direcția Județeană de Cultură Maramureș, consultant în cadrul proiectului)

„2020 nu a fost un an ușor pentru nimeni. Am avut emoții că din cauza restricțiilor generate de pandemie, nu vom putea să facem toate deplasările în teren planificate. Până la urmă, am reușit să ducem proiectul la bun sfârșit. Am sacrificat doar conferința de final de proiect, care ar fi trebuit să aibă loc în luna noiembrie. Tot în luna noiembrie, am fi vrut să promovăm rezultatele proiectului la Târgul de Turism al României. Acest lucru nu va mai fi posibil. Am început, în schimb, să distribuim în diferite puncte cheie tipăriturile pregătite pentru a face proiectul mai vizibil și chiar dacă nu vor ajunge la prea mulți turiști anul acesta, sperăm să își atingă scopul anul viitor”. (Rada Pavel – CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, coordonator proiect)

Ce ar trebui să urmeze?

„Se ştie că o casă fără stăpân se degradează vertiginos. De aceea cred că trebuie creionată o strategie prin care fiecare monument istoric să aibă un „gardian” care se ocupă de el, care îi ştie slăbiciunile, care îi ştie istoricul şi îl poate povesti vizitatorilor curioşi, şi care se luptă pentru obiectivul său atunci când acesta dă semne de slăbiciune. Cel mai bun „gardian” ar trebui să fie preotul din sat. Un „gardian” bun poate să fie şi un angajat al primăriei sau al parohiei. Tot în această direcţie, cred că este foarte necesar ca persoanele angajate la punctele turistice din proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” sau cele organizate de primăriile locale să fie permanent monitorizate şi instruite.” (Laura Zaharia – arhitect, consultant în cadrul proiectului)
„Din păcate, în cazul bisericilor de lemn în general, problema majoră o reprezintă însăşi supraviețuirea. Ideal ar fi să se realizeze restaurarea completă şi profesionistă a fiecărei biserici de lemn monument istoric, să fie respectate strict normele de urbanism în zona de protecție a acesteia şi să fie puse în valoare pentru un turism responsabil.” (dr. Aura Pintea – inspector superior Direcția Județeană de Cultură Maramureș, consultant în cadrul proiectului)

„Am vrea să continuăm acest periplu al promovării bisericilor din patrimoniul cultural al Maramureșului cu Zona Codrului, este singura zonă etnografică a județului ale cărei biserici nu au fost încă incluse în suita noastră de proiecte co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național. De asemenea, am dori să sprijinim în viitor o cercetare mai aprofundată a acestor obiective și să ne implicăm inclusiv în proiecte care urmăresc datarea dendrocronologică a bisericilor care nu beneficiază încă de o datare certă.” (prof. dr. Ștefan Mariș – manager CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș)

Până atunci, cert este că s-a încheiat un proiect și s-a lansat un website nou dedicat bisericilor din Țara Maramureșului, pe care vă invităm să îl vizitați, accesând www.maramures.culturamm.ro!

Rada PAVEL
Coordonator proiect
CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Foto: Marin Giurgiu

În biserica greco – catolică de la Șugău (parohia Sighet 4) a avut loc ieri un moment omagial închinat Fericitului episcop dr. Alexandru Rusu, păstorul părinților și bunicilor noștri înainte de prigoana comunistă. În cuvântul său de la sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a evocat personalitatea și martiriul episcopului Maramureșului pe care credincioșii mai în vârstă și-l amintesc de la hramurile mănăstirilor Moisei și Bixad (încă nerestituite) sau de la vizitele canonice făcute în satele Maramureșului (inclusiv Vadu Izei, de care aparțineau și locuitorii Șugăului din punct de vedere parohial).

A fost sfințită o frumoasă icoană pe sticlă, pictată și oferită parohiei de către artista plastică Dana – Izabela Bacs-Balea, fiica dr. Ștefan Balea și nepoata părintelui profesor Grigore Balea, de fericită memorie. Episcopul martir este reprezentat în haine de pușcărie și înconjurat de sârmă ghimpată, o metaforă vizuală deosebit de sugestivă.

Episcopul dr. Alexandu Rusu a fost între 1930 și 1948 Păstorul spiritual al nordului Ardealului, zona cea mai compact greco- catolică (județele de atunci Maramureș și Satu Mare, plus un număr de parohii din alte județe ), păstorind peste 600.000 de suflete (inclusiv în perioada grea a ocupației maghiare 1940-1944). A fost arestat de autoritățile comuniste în octombrie 1948, deodată cu toți episcopii greco-catolici și după mulți ani de detenție la Sighet și în alte închisori, a trecut la cele veșnice în mai 1963 în închisoarea din Gherla, trupul său fiind aruncat în gropile comune de pe Dealul Cărămidăriei. Este unul din cei 7 episcopi greco-catolici martiri care au fost beatificați anul trecut de Papa Francisc.

Să binecuvânteze Dumnezeu Maramureșul cu multe haruri prin mijlocirea lui și noi să-i ducem cu vrednicie mesajul mai departe !

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Cu tine

cu tine apusul
nu mai are gust
de moarte –
adună liniști pictate
și le adoarme

cu tine noaptea
nu mai poartă frică –
doar vise
presărate peste noi
în praf de stele

cu tine dimineața
e mai luminoasă
răsăritul mai parfumat

cu tine eu
sunt mai frumoasă
și zâmbesc altfel

doar cu tine
sunt vie

Ireală

fulgere se răsfrâng
prin străveziul parbrizului
care ne ocrotește

împânzit e cerul de cenușiul
topit în umbra furtunii

e caldă mâna ta
ești caldă tu
caldă e și inima ta
care suspină în bătăi sfioase

o aud cum bate
și mă topesc precum ploaia
în brațele tale acoperite
de hârtie

mă întreb uneori
dacă părul tău e de cerneală –
atât de negru și moale –
dacă verdele ochilor tăi
e zugrăvit din cuvinte

n-am cum să nu mă-ntreb
pentru că-mi pari
prea firavă pentru a fi adevărată

mă-ntreb asta
pentru că mă tem
să nu exiști doar
în caietul meu cu poezii
și în temnița minții mele

dar topită în brațele tale
de hârtie
parcă-mi vine
să cred că nu ești
doar o statuie iluzorie
menită să-mi înfrângă singurătatea

parcă-mi vine să cred
că inima ta chiar bate
în realitate

Hanorac

încolăcită –
e cald hanoracul
încă-și are mirosul
și e moale
ca pielea ta

păzitoarea mi-e pe cer
însă tot simt întunericul –
mă zdruncină
mă mestecă
mă înghite

atât de frig
atât de dur
chiar dacă hanoracul
e cald
e moale
e al tău

înfloresc cuvintele cusute pe el
mă străpung spinii lor
precum m-ai străpuns și tu
și m-ai învelit în sânge negru

eu încă sângerez
și mă las cuprinsă
de brațele hanoracului tău

Anastasia HERBIL

Oricine, dacă vrea, poate să-și scrie o parte, sau părți din trăirile vieții sale, secvențe de autobiografie, dacă le crede puțin interesante, pentru alții sau pentru el, care pot avea curs sau pot fi uitate, acolo, în pagină. Am avut ghinionul, de neînlăturat, de a-mi scrie de multe ori autobiografia adolesecenței, a tinereții, în mod forțat, nu din proprie dorință, dar cu multe omisiuni dorite și realizate, exemplar. Nu știu ce plăcere diabolică le putea determina această curiozitate torționarilor, să cunoască viața altora, până și în intimități familiale, cu cât mai multe detalii, poate uneori smulse prin chin și suferință cumplite, pentru cei ce nu le-au mai putut răbda.

Încă de mic copil, îmi schițam idealuri de viață, care se maturizau și ele cu vârsta, apoi într-o trăinicie de neschimbat, fiind cristalizate în modele de viață morală, de cinste și demnitate. Așa mi-a fost felul, s-au „clădit” din famile, din mediu, care au fost cu totul diferite față de cele aduse și importate de bolșevism, care ne-a năpădit și cotropit țara.

O să se desprindă de aici și „confesiuni”, secvențe de viață care trebuie să fie de o sinceritate pură, acelea pe care dorești să le exprimi.

Mă gândeam la o profesie, care n-a fost cea de profesor de matematică (trădez: doream să devin inginer silvic, să-mi port drumurile prin „lumea celor care nu cuvântă”, în natură, departe de răutățile umane). Mă gândeam să-mi întemeiez o familie, cu trăire în norme morale pure, atât de frumoase. De altfel, în acele timpuri, înainte de a se abate peste noi urgia rusească, Maramureșul, pe care-l cunoșteam și era cunoscut, se prezenta ca o oază de cinste și demnitate comportamentală, familială, în credință și un model de trăire morală, în vrednice datini și tradiții. Atunci, cinstea, virtutea erau la locul lor, respectate, trăite, iar acum, într-un timp istoric relativ scurt, Virtutea se consideră o „rămânere în urmă”, un „balast social”, viciu, iar Viciul se trăiește ca „virtute”.

Cultul religios era aproape exclusiv greco-catolic în Maramureș și majoritar în Ardeal; la catolici, divorțurile nu sunt admise de biserică. Sunt doar câteva rare excepții, exact și bine definite, în firescul lor uman și în spirit de caracter și chiar e normal să fie așa.

O parte din adolescență și tinerețea toată am petrecut-o în prigoană cu suferințe grele, aproape de suprimarea vieții, anii de urmărire, anchete, detenție, lagăre cu munci de exterminare, exmatriculări și restricții domiciliare, însumând, toate la un loc, aproape 12 ani! Fără Mandat de arestare, fără nicio Decizie de condamnare a vreunei Instanțe de Judecată (!), așa cum prevede Legea, doar prin Decizia Securității, pentru refuzul meu de a le fi colaborator, în toate solicitările.

În toată această situație, am îndurat suferințe fizice cumplit de grele, care aproape mi-au sfârșit trăirea, punându-mi eu însumi viața gaj acestora, dar aveam, în schimb, o bucurie interioară imensă: am tăcut și protejat totul, un copil, salvând multe persoane de detenție (7-8 persoane), care puteau fi ele în îndurările mele și, în mod sigur, am salvat chiar vieți umane. Torționarii au condus anchetele, dar eu le-am dominat de la un capăt la altul. Nici unul din cei care au avut legătura cu protejarea și ascunderea la noi, în casă, a unui urmărit, inginerul Pop Mihai, timp de 3 ani, o lună și o săptămână, nu au fost chemați să răspundă la vreo întrebare. Securitatea a rămas cu ce am decis eu să le dau: Inginerul a venit într-o vizită la noi, în tranzit turistic, fiindu-mi cunoscut de la liceu, unde studenții mai predau ore; a plecat nu știu pe unde, atunci când eram la școală. Eu mi-am asumat tăinuirea și am răbdat toată cumplita prigoană pentru aceasta, deși aducerea la noi a fost prin înșelăciune. Predarea lui nu se punea, pentru a ne salva, era în afara obiceiurilor și practicilor familiale.

După „eliberare”, în 04.03.1954, într-un iureș de o vară, mi-am încheiat cele două clase de liceu rămase, cu examen de maturitate, am reușit și la examenul de admitere la Facultatea de Matematică- Fizic a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și, la 01.10.1954 , mă aflam în sălile de curs și amfiteatre; eram student.

Deși cu o evoluție de student foarte bună, cu majoritatea notelor de 10, câteva de 8, nicio notă sub 8, cu media generală în jur de 9,50, în 08.02.1958 am fost exmatriculat din Facultate, de peste tot, din ultimul an de studiu, după prima sesiune, deși eram unul din cei mai buni studenți din an. Motivul: am recidivat din nou și am refuzat cu dezinvoltură colaborarea cu sinistra și criminala Securitate, deși știam ce mă așteaptă și m-a și așteptat, mai puțin însă decât credeam eu, în loc să mă bucur de perspectivele frumoase ce le oferea munca mea cinstită, asiduă, dacă admiteam compromisul. După 5 ani la munca de jos, batjocorit tot timpul, am reușit să-mi reiau studiile, prin Instanță, dovedind minciuna grosolană a securității, cu condamnarea. Durata studiilor mele a fost de 10 ani, 1954-1964, în loc de 4 ani, cât trebuia să fie și după un an de funcționare la Liceul (Colegiul) „B. P. Hasdeu” din Buzău, m-am stabilit la Liceul din Vișeu de Sus, unde am funcționat până la pensionare, 1965-1990.

Multe etape importante din viață le-am petrecut în recuperare (liceul, facultatea, serviciul ș.a.) fiind pe punctul de a renunța și la una din cele mai importante comandamente de viață, întemeierea unei familii. Motivul era starea de nesiguranță în care mă vedeam, pe de o parte, fiind mereu în prezența posturii de proscris, care ar fi dat o nuanță de nesiguranță și familiei; pe de altă parte, aveam vârsta de 37 de ani, în decalaj cu normalitatea, cu generațiile, trăind și într-o lume potrivnică gândurilor despre viața și idealurile despre famile, o lume mult schimbată sub acest aspect.

O întâlnire de conjunctură cu o colegă a mea de an, Tăut Maria, profesoară la Liceul din Cavnic, care, prin discuții, a spulberat temerile mele și, în loc de rezerve, a adat un curs optimist acestora, cunoscute, chiar în mod apreciativ. În urma acestor discuții, am decis să ne unim destinele, încheind actul de căsătorie civilă la primăria orașului Vișeu de Sus, oficiată de primarul Gr. Hontău, în data de 28.07.1968. A fost un eveniment cu participare mai restrânsă, cu cca 120 de persoane, colegi aflați în localitate, câțiva prieteni și cunoscuți. Căsătoria religioasă am realizat-o în orașul Ploiești, departe de ochii lumii.

Am pus la baza acestei căsnicii idealurile de viață demult stabilite, în cinstirea, onestiatea și respectul moral total al unei familii. Ne-a binecuvântat Domnul cu doi copii, Ana-Rodica și Victor-Gheorghe, încă din primii ani de căsnicie și, la baza idealurilor familiale au stat aceștia pe primul loc, având în această privință un acord deplin, parcă în întrecere cu preocupările pentru ei.

I-am îngrijit și susținut cu toate puterile și sacrificiile, în acele vremuri grele, urâte, cu mizerie sub multiple aspecte, ajungând să dobândească o solidă pregătire pentru viață, astfel încât, lăsați liberi din mâini, să nu se prăbușească. Azi sunt realizați și la loc de cinste, în serviciu și societate, cu bucurii și împliniri, bucurându-ne și pe noi cu trei nepoței. Pentru copii, pentru stabilitatea și buna lor stare, creștere, orice sacrificiu nu e prea mare.

Dacă atunci, demult, au fost acele suferințe fizice enorme, cu bucuriile interioare mari, care le depășeau, peste viață, au venit, mai târziu alte necazuri; acele stări fizice, exterioare, cu cele interioare, s-au inversat. Tratamente cumplite, diabolice, de lungă durată, au fost cel mai mult receptate de inimă, organul cel mai sensibil la acestea, la încălcarea brutală a intimităților umane Au început cu o tensiune mare, apoi fibrilații atriale multiple, cu dese flatere de înaltă amplitudine, cu secvențe ventriculare. Le-am pus capăt după peste 20 de ani, cu două crize puternice, care au determinat internarea la terapie intensiva de 10 și respectiv 6 zile, cu o revenire ca o adevărată minune. Am făcut două operații în Franța, La Nantes, în 2007 și 2010, fiind operat de un chirurg român renumit, dr. Marius Andronache, cu deosebit succes, care m-au stabilizat. Domnul să-l ajute și să-l protejeze. În țară mi-au refuzat operația, ca fiind prea în vârstă.

Am avut multe bucurii în viață, alături de soție și cei doi copii, fără suferințe fizice, dar, în opozitie cu prima etapă, acuma suferințele cardiace erau foarte mari și persistente, fiind salvat de ele prin intervenția în cele două terapii intensive și a operatților. Din cauza lor, m-am și pensionat mai devreme, la 59 de ani, soția fiind activă încă 9 ani. Mai mergeam la școală uneori și o așteptam să iasă, să mergem împreună acasă, fiind și o mică plimbare. Am avut nenumărate internări, la Borșa, Baia Mare, Cluj, iar din anul 2000 ne-am mutat acolo, la copii și evenimentele s-au mai liniștit. Acolo eram și aproape de secția de cardiologie, unde am devenit un pacient frecvent, până la operații. Cu foarte multă atenție mă îngrijea doamna dr. A. Ghicu, o mulțime de ani; Domnul să o răsplătească!

Am aniversat „Nunta de Argint” și ne bucuram, eu fiind aproape de 70 de ani și nu speram la mai mult, dar priveam înainte. Domnul ne-a învrednicit însă și am aniversat și „Nunta de Aur”, eu având 87 de ani și soția 77 și 50 de ani de căsnicie. Iată că au mai trecut încă 2 ani și de acum privim înainte, la cât va mai fi. Frumosul eveniment l-am aniversat în Saint Paul, USA, la biserica românească Sf. Ștefan. Preotul român care a oficializat evenimentul fiind preotul paroh Ioan Poptelecan, rudenie apropiată cu noi (o coincidență fericită!). Aniversarea a organizat-o nepoțelul nostru Samuel (12 ani), cu Rodica, mama lui. Au fost peste 100 de persone, câteva familii americane și ceilalți români plecați din țară, majoritatea rezidenți aici. A fost deosebit de frumos, cu de toate îndestulătoare, o bucurie nesperată, venită parcă pe plus. S-a cântat, s-a dansat, s-a vorbit și petrecut ca pe la noi, ceea ce a impresionat, în mod deosebit, cele câteva familii americane. Am avut și o bucurie în plus față de prima „nuntă”. S-au făcut o mulțime de poze, pe automat, tot „spectacolul” fiind înregistrat și video, ceea ce ne-a bucurat mult. De la Căsătoria încheiată în 1968, neavând nicio poză, printr-un incident.

Mulțumim Domnului pentru această frumoasă ajungere aniversară, ca și paticipanților care au onorat-o și turor celor ce s-au gândit și se gândesc la noi. „Nunta de Aur” este un eveniment destul de rar; dacă se realizează căsătoria la vremea ei, la 20 de ani, de exemplu, aniversare dupa 50 de ani s-ar produce la 70 de ani și destui sunt cei care nu prind această vârstă. Alții nu mai ajung aici din alte motive, personale, dar orice familie se bucură, dacă aceasta se împlinește. „Doamne ajută!” Cu liniște privim, după 52 de ani de la eveniment, cât va mai fi, pentru că e mult și atâta cât a fost și vom primi cu bucurie ce va mai urma, cât va fi să fie.

Pot spune că, pe lângă cele familiale, marile bucurii au fost:

– Dominarea toatală a Securității, din anchetele cumplite, tăinuind și protejând totul, pe toți cei implicați în caz.
– Refuzul categoric de a colabora cu Securitatea, care producea o decădere morală încărcată de tragedii, preferând detenția, punând pentru aceasta la dispoziție viața, care era să se și împlinească.
– Mă bucură apoi refuzul pentru același compromis, în recidivă, a doua oară, deși știam ce mă poate aștepta și m-a și așteptat, mai puțin decât credeam, renunțând cu dezinvoltură la studiile aproape încheiate și atât de conștiincios pregătite, ca și la un serviciu foarte bun, în Cluj, în schimbul compromisului, pe care l-am refuzat cu dezinvoltură.

Toate acestea m-au înzestrat cu o bucurie enormă, peste toate, peste viață, inseparabilă de aceasta, pe care o voi și duce cu mine.

– M-a bucurat totuși și reușita onorabilă cu studiile, cu toate blocajele și lungile lor întreruperi, cu uitările și neuitările lor.

O viață plină de amestecuri, de greuri, curățind însă toate suferințele nedrepte care s-au abătut asupră-mi, cu greutate, dar cu deplinătate și demnitate trecute. Doamne ajută, pentru cât va mai fi să fie.

Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet; în prezent rezident în USA
Minneapolis, 03.11.2020

Scântei dansau pe văzduhul întunecat, iar pocnetele focurilor de artilerie și exploziile sporadice ale bombelor nu îngăduiau liniștea a se așterne peste meleagurile pustii brăzdate de sânge și leșuri. Parcă fiecare zgomot venit dinspre prima linie a frontului aducea junghiuri îngrozitoare care îi asaltau mintea lui Artinom. Simțea cum îl cuprinde un fel de spaimă crescândă, apoi un val de disperare începe să-i încleșteze mintea. Nu are control asupra acestor sentimente înrobitoare, ele vin precum o cireadă sălbatică de bivoli gata să-l sfărâme sub puterea lor insurmontabilă. Frica îi paralizează trupul, iar respirația îi devine sacadată. Privirea începe să i se încețoșeze iar gândurile îi îneacă mintea zbuciumată.

Trebuie să scap. Trebuie să ajung acasă… în siguranță… acasă…

Un tunet coborât parcă pe pământ îl readuse din nou pe front pe Artinom. O rafală de țărînă și așchii îi acoperiră fața și trupul, zmucindu-l într-o parte. Un proiectil rătăcit ce aprope îi curmase povara.

– Tovarășe ofițer Artinom! se auzi o voce înfundată venind din josul tranșeii.

Artinom îl zări pe Leonid grăbindu-se către el făcîndu-și loc cu greu prin strâmtoarea tranșeii.

– Artinom!

Artinom încercă să se ridice, nu înainte de a verifica dacă totul era în regulă cu trupul său.

– Sunt bine, reuși el să murmure în final.

– Te-a scuturat bine, ai? întrebă Leonid încercând să schițeze un zâmbet în timp ce-l ajuta pe Artinom să se ridice.

– Da… afirmă Artinom reamintindu-și de spaima care-l cuprinsese cu doar câteva clipe în urmă.

Leonid observă mutra derutată a tovarășului său, așa că încercă să-l îmbuneze.

– Auzi, mă, tovarășe ofițer, ce ai spune de o mică pauză? Ivan a adus un termos cu niște ceai cald. Nu e mare lucru de ceaiul ăla, e doar niște apă fierbinte cu un vag gust de ceva plante, dar aș zice că te-ar încălzi un pic că doar nici toamna asta nu e miloasă cu noi. Ei, ce zici?

Artinom îi aruncă o privire lui Leonid, apoi încuvință ezitant. Îi lipsea cineva cu care să își împartă chinurile sufletești, se gândea că acesta ar fi un prilej bun să se descarce. Leonid îl bătu prietenește pe umăr și îl conduse de-a lungul tranșeii până la locul unde poposea el pe tura de noapte. Întunericul înghițise totul în jur, iar tranșea părea părăsită, doar pașii greoi ai celor doi soldați se auzeau plescăind în noroiul de o palmă.

Licărirea unei lampe cu petrol străjuia mica bază improvizată a lui Leonid. O pătură așternută de-a lungul unei scânduri putrede, un automat și ceea ce părea să fie un termos vechi și noroios alcătuiau micul lăcaș al soldatului.

– Ei, ia fă-te comod, tovarăș Artinom! îl îndemnă Leonid lăsîndu-se să pice pe banca improvizată.

Artinom se așeză cu mișcări lente lângă fratele său de arme. Leonid își deschise mica traistă legată de brâu și scoase două căni mici de metal.

Pocniturile continuau în depărtare și totuși între cei doi tovarăși se lăsă parcă o liniște de mormânt, o liniște care le divulga gândurile amândurora, o liniște prea evidentă, liniștea fricii, liniștea războiului.

Leonid îi întinse cana cu ceai aburind, iar Artinom o luă mulțumind cu o simplă încuvințare, după care sorbi din lichidul cald. Căldura i se prelinse în trup precum un sentiment pe care nu l-a mai simțit demult. Cum se numea acel sentiment oare? Bucurie? Siguranță? Sau doar simplă și pură plăcere? Știa doar că îi face bine această căldură, parcă îi alunga acele gânduri, acea angoasă…

– Ție ți-e frică? scuipă dintr-o dată Artinom simțind cum frica își face loc iar în mintea sa.

Cana lui Leonid se opri brusc în drumul ei spre gura soldatului, dar doar pentru o fracțiune de secundă și totuși suficient cât să trădeze surprinderea superficială a lui Leonid.

– Frică? întrebă Leonid pe un ton oarecum indiferent, ca și cum ar fi așteptat o asemenea interogație.

– Frică de ce? continuă Leonid sorbind din ceai.

Tăcerea se așternu asupra lor. Un răpăit de mitralieră se auzi în depărtare parcă adăugând răspunsul la întrebare.

– De război… zise Artinom pe un ton sec fără să-și ia privirea împietrită de la cana din mână.

Mina lui Leonid deveni serioasă, iar degetele sale se plimbară pe marginea cănii într-un gest contemplativ, ochii săi de un verde intens se fixară asupra flăcării plăpânde al lămpii.

Apoi cu o voce sobră, Leonid spintecă liniștea ca de plumb:

– De război să nu te temi, că doar acesta poate a-ți aduce mântuirea. Războiul trebuie să-l iubești! Și nu să-l iubești cu orișice simțire pământească, ci cu dinții să te ții de el cum te ții de draga viață!

Artinom îl țintui cu o privirea, o licărire de îndoială dansînd în dânsa. Apoi îl întrebă neîncrezător și cu o urmă de grijă în glas:

– Și dacă mori?

Leonid își mută privirea asupra tovarășului său și îl privi drept în ochi, o hotărâte de nezdruncinat înfiripându-se în privirea sa stăruitoare.

– În război mori doar dacă îți e frică, fiindcă frica te împietrește, îți zdruncină mintea și te zăpăcește. În război trebuie să acționezi cu zel și să nu lași gândurile năprasnice să pună stăpânire pe propria-ți judecată că doar atunci ajungi să mori, când te pierzi cu firea.

Cuvintele îi reverberară în mintea lui Artinom parcă încercând să combată tentaculele spaimei și mușcăturile grijilor. Artinom își coborî privirea în cană și mai sorbi din ceai, de data aceasta gânditor. Privirea lui Leonid încă îl urmărea cutezătoare.

– Mâine mă trimit pe prima linie, începu Artinom pe un ton deznădăjduit.

– Ei, acolo unde-i distracția mai mare! Eu rămân tot aici deocamdată, să păzesc licuricii, nu altceva!

Artinom lăsă să i se schițeze un zâmbet timid.

– Leonid, dar tu nu ai treabă, adaugă el, pe tine nu te vor vâna gloanțele și nici bombele nu te vor căuta!

– Ei, vezi tu, începe Leonid entuziasmat. Asta e că tu ai șansa de a merge acolo să faci o schimbare, să devii erou și poate dacă faci ceva măreț te-or și trimite acasă!

Artinom își ridică privirea și simți un firicel de speranță infiltrându-se prin crăpăturile sufletului său oropsit de atâta război.

– Acasă… repetă el temător, ca și cum ar fi fost un cuvânt sacru.

Soldatul stătu un pic pe gânduri, iar apoi încuvință ca pentru sine murmurând:

– Ai dreptate, Leonid, ai dreptate.

– Numai ia aminte, dragă prietene, adăugă Leonid. Războiul să-l ții mereu aproape de inimă, ca pe o binecuvântare, și nu te teme de nicio încercare a acestuia ci înfruntă totul cu un elan spiritual fabulos, urmându-ți mereu obiectivul căci doar așa vei răzbi și ca recompensă vei lăsa în urmă frontul!

– Am să țin seamă de cuvintele tale, Leonid, răspunse Artinom, acum cu un nou entuziasm evident în vocea sa. Sper să ne revedem cu bine!

Leonid îi zâmbi tovarășului său apoi îl bătu prietenește pe umăr.

Razele zorilor scrutară norii de fum care se învolburau deasupra câmpului de luptă și îi lumină fața murdară a lui Artinom. Un zâmbet real i se așternu acum pe buze, iar în ochi îi sclipea speranța reunită cu o bucurie pe care demult nu a mai simțit-o.

Evelin BATIZI
studentă, Centrul Universitar Nord Baia-Mare – UTCN

Având în vedere valoarea ratei incidenței cumulate peste limita de alertă de 3 cazuri la 1000 de locuitori, comunicată de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș în unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus se dispun următoarele măsuri:

* Obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice. Administratorii/ Proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice menționate;
* În unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus sunt interzise organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/ sau concerte pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/ sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* În unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile menționate în sistem take-away și catering. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, având în vedere depășirea ratei de incidență peste limita de alertă, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș, se suspendă temporar pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice, desfășurarea cursurilor de învățământ preuniversitar de stat și particular ”față în față” în unitățile administrativ-teritoriale Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Sighetu Marmației, Cernești, Sarasău și Vișeu de Sus;
* Se comunică Extensiei Sighetu Marmației a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca depășirea ratei de incidență peste limita de alertă pentru luarea măsurilor legale de desfășurare a cursurilor universitare în sistem online;
* Obligativitatea purtării măștii de protecție în unitățile administrativ-teritoriale Șișești, Șomcuta Mare, Rona de Jos, Lăpuș, Bicaz, Coroieni și Călinești pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară pelerinaje, în exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice. Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile menționate;
* Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din unitățile administrativ-teritoriale Șișești, Șomcuta Mare, Rona de Jos, Lăpuș, Bicaz, Coroieni și Călinești este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Se permite în unitățile administrativ-teritoriale Șișești, Șomcuta Mare, Rona de Jos, Lăpuș, Bicaz, Coroieni și Călinești desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice;
* Se aprobă, având în vedere evoluția situației epidemiologice, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și Direcției de Sănătate Publică Maramureș, scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ (conform unor documente anexate).

Prezenta Hotărâre (…) se publică pe pe pagina www.mm.prefectura.mai.gov.ro și intră în vigoare după publicare.

(preluare din Hotărârea nr. 63/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, întrunit în ședință extraordinară în data de 05.11.2020)

IMPORTANT: Măsurile au intrat în vigoare, Hotărârea  nr. 63/2020 fiind publicată pe site-ul Instituției Prefectului în urmă cu puțin timp.

Salut, Sighet!

Miercuri, 04 noiembrie 2020, pe la orele amiezii, la noul său loc de muncă, primarul ales al Sighetului a invitat presa (distanțat – mascată) la o întâlnire cu cifrele/ legile/ hârtiile, prezentate la… vedere.
Am văzut primul pas (mic?!), într-o intervenție mediatică fair-play, din partea d-lui Vasile Moldovan care, este convins că va avea un bun parteneriat cu noul și bine-intenționatul Consiliu Local! Sunt sigur că asta se dorește și la nivelul cetățeanului ordinar: colaborare maximă! Filosofiile, cunoștințele (chiar relațiile) și experiența consilierilor locali trebuie direcționate, repetăm (de prea mult timp!), spre mult-așteptata dezvoltare a Sighetului.

Primarul Sighetului ne-a informat că-și dorește o perioadă scurtă de tatonare și acomodare cu spiritul și dorința de muncă pe care a depistat-o, prin toate ungherele, din inima administrativă a municipiului nostru. Și, sigur, așa cum se întâmplă în toate familiile (democrației) originale, mai sunt și „hibe”, unii se mobilizează mai greu, alții sunt mai greu de pornit (da’ se opresc rapid), ceilalți iubesc o anumită „orientare” în loc să iubească Orașul și se mai bat pe/ printre piepturi sănătoase că… mai rău să nu fie.
Lăsând hazul de necaz(uri) la o parte, trebuie să vă mai destăinui că s-a discutat foarte sincer despre domeniul public al Primăriei, străzi și asfaltări, ROI-urile (in)existente prin zona administrației locale, domeniul Sănătății, avalanșa de câini comunitari de pe străzile orașului, problemele generate de (ne)respectarea PUZ-ului, performanțele financiar – organizaționale de la Urbana, vitalitatea Vitalului, lucrările de construcții „neinspirate” la clădirea Părplastului, proiectele depuse spre finanțare și cele ce s-ar putea propune etc. etc…. Mi-e și greu să punctez toate problemele discutate (le cunoașteți atât de bine, stimați cititori!), dar așteptăm – totuși – să se și rezolve (rapid?!)… Mda, nu va fi ușor!!…
Oricum ni s-au promis informații – în timp real – despre tot ce vizează gestionarea municipiului.

Am participat în urmă cu doar câteva săptămâni la ceremonia de învestire a primarului și a consilierilor locali și, atunci, am fost impresionat de discursul „mobilizator” al liderilor de partide care promiteau colaborare, efort comun, dezbrăcarea (sau dezbărarea?) de năravurile pur (și simplu!) politicianiste etc. totul doar cu singura țintă precisă: Sighetul. Le avem înregistrate toate luările de cuvânt! M-au înfiorat (pozitiv!), m-au bucurat (bine că le-am înregistrat!)
Păstrez, de asemenea, toate broșurile/ pliantele/ flyerele promisiuni, în care bine – intenționații candidați (azi ajunși în demnități publice!) făceau promisiuni solemne că… știți dumneavoastră!… vor curge proiectele, banii europeni, fericirea etc pe toate străzile din orașul dintre ape. Să nu se ducă (Doamne ferește!) pe apa… Sâmbetei! Oricum, vom analiza/ evidenția constant (ne)materializarea… promisiunilor!

Da, în altă ordine de idei, a fost o primă întâlnire relaxată, transparentă; am promis, cei prezenți, că vom participa cu drag la ședințele Consiliului Local și că vom informa rapid și corect cititorii  cum/cât s-au schimbat (în bine!) conducătorii noștri vremelnici!
Și, ca să fiu pe vorba domnului primar: dacă respect pentru cetățean nu e, nimic nu e!…
Să auzim și de bine!…

Ion Mariș

Foto: Ion Mariș