ÎN POZĂ
* Stăm la pod asfințit de asfinţit, să ne vedem viața de sus: Mustață și Pescaru’ și Motorbicilistu’ și Politicu’ și Pronosportistu’…
* …Pe malul râului. Au greblat rapid iarba, au făcut clăi, se anunța ploaie. N-a mai plouat, dar ce bine că au terminat lucrul! Ce i-aș mai fi fotografiat cum se grăbeau toți, o familie întreagă! M-am temut, însă, să nu se supere, să nu-i supăr. Unii se supără…
* … şi oamenii adunând roade prin grădinile de la dig, mirosul tot mai înţepător al nucilor, gesturile pescarilor departe, pe pod… Apoi, pe străzi, tătăişele năpădind straturile de flori, florile soarelui iţindu-se peste garduri…
* Mă duc la pod, la râu, să văd dacă, după atâtea zile însorite peste zile însorite, n-a ajuns apa jos, pe pietre. – Încă nu – oglindire intactă.
* Își fac poze în drum. Aștept un pic, apoi trec. Prin zâmbetul jucăuș, rămas…
* Sâmbătă, sărbătoare, zona Casa Mihalyi. La magazinul de pânzături, prin ușa întredeschisă, se vede o nevastă pe un scaun, cu pânzătura desfăcută, mâinile împreunate. Slujba la îndemână, difuzoarele – dăi să margă…!
* Pe „Pietonală”, cinci copii cerșetori pe o bancă, în pauză de lucru. La intrare, o lume (f)estivalieră se închipuie cu Nimicul. O alta, mai ievouluată, servește cafea la gamelă, pe terasele anexate Memorialului. Pe zidul căruia, însorit, trece umbra unei domnișoare în rochie albă, talie înaltă.
* Sâmbătă, sărbătoare. La gardul pieţei lume plin, la şezut. Tarabele goale, de betoon, au fost transformate în mese de terasă. Pe culoarul ticsit, comerţul ambulant ne oferă toate bunătăţile direct de pe asfalt. Plus „țigări-țigări” şi Covid-Covid… Picioare rezemate de zidurile Liceului Ucrainean. Brațe groase ținându-se de copăceii din față.
* Fete pline de bucurie. Pe terasă, alți băieți se ocupă cu eternitatea, nici nu le văd cum trec…
* Pe străzile ferite se confruntă mirosul frunzelor fărâmicioase cu cel al trandafirilor genuini asaltând gardurile din fier forjat.
* O lume inconștientă, preocupată întâi și-ntâi de concedii, de dicstracție și lenevire; prudența – o preocupare secundară.
* Ultimă zi de August cade lată, după ce s-a lărgit și înălțat pentru ultima oară în toată slava, bineînțeles…
* Pe trotuarele jegoase din centru’ îți poți rupe gâtul călcând în gol în denivelările din pavaj. Propagandiștii helectorali nu pățesc nimic cât țopăie cu afișele şi pliantele lor, agățând trecătorii.
* Casa de pariuri de pe strada „Avram Iancu”, din jos de UBB – Extensia Sighet, se numește „Sighet Babes”, nu se presupuie.
* Seara, pe soare, toamna… Greu de evitat ambrozia toxică ce umple malurile Izei și răsfățul gunoaielor la, în și pe râu.
* Scriind simplu. Uneori e complicat să nu fii sofisticat…

ZICERI
* „…Alo, i-n comă, tu…, alaltăieri m-am întâlnit cu el, la Ocnă…, ţi-am povestit, ceva de genul…”
* „…El o plecat la facultă’…”„Serios?!…N-am realizat…”
* „Uită-te, uită-te, zice c-o creat nu știu ce sait pentru mine!…”
* Mămică de proaspăt școlar: „Să sperăm că n-o să facă online! Școala noastră-i declarată galbenă…”
* Educatoare: „…Ei nu-s de online! Grupa n-are răbdare să stea în fața calculatorului și…”
* „De ce nu mai veniți pă la noi? Ne-ați uitat numele, hehe?!”
* Trece val-vârtej o ceată de bicicliști, în gura mare, fără pantaloni. Gospodine, din poartă: „Hogyan beszélnek ezek a fiatalok! Tiszta cigány’’!
* După vreo 20 de minute de anticuvinte pe muzică vânătă, șt’ioapă („Tu ești văloarea mea…”, „Fără tine eu nu pot trăi, / Tu ești rățiunea mea de-a fiii!” ş. a.m.d.), aud: „…face liniște cu frumusețea ei”!
* „E bună doamna cu voi, mami?” „Foarte bună! Tot mi se rupea creionul de ăla galben şi ea…” (Private Grădi’)
* „…și aici, și aici, unde avem norocul prima dată!” (la poniclenică, o pacientă așteaptă plimbându-se între cele 2 sau 3 uși ale cabinetului)
* „Uită-te la mine! Hai, te rog… Merci!” ( fotograf, către o pisicuţă tărcată toată)
* „Cimitirul Vesel? Albastru?! Io când am mers era gri. Eram învăluit cu școala, am picat orașul și ne-am dus să vedem. Și ploua. Am stat mai mult în mașină….”
* „ …Şi de-aici mergem laa….” „La pantaoni!” – răpunde corect micul cumpărător maică-si, probând nişte mini-adidaşi, la un Second Hand.

ORBIRE
Am făcut o selecție din florile de pe Munte postate de un prieten al meu drumeț și fotograf (rangul Teacher). Apoi, întâlnindu-ne, îmi atrage atenția că am omis-o pe cea care crește la cea mai mare altitudine. I-am răspuns cu vorbe multe, cum faci când te știi vinovat: „Le-am ales pe cele mai …vederoase. Nu i-am știut povestea. Cea mai faină nu-i neapărat și cea mai atractivă. Și frumusețea se învață.” Etc. etc. Ca și cum nu aș fi ales tot ce am ales, dacă știam… Îl rog pe drumeț să mi-o indice. Văzând-o din nou, mi-e clar că am fost un chior.

MICROBISME
Am observat că, de câte ori are loc un meci cu echipe evident inegale, unii crainici tv de-ai noștri trec cu arme și bagaje în tabăra celor mai buni, lăudându-i în amănunțime, mobilizând tone de superlative, inventând fel de fel de circumstanțe atenuante când mai greşesc și, desigur, persiflând maliţios sau chiar batjocurind echipa mai slabă. Ai zice că sunt fani devotați ai echipei superioare, că este echipa lor, că-i și meritul lor, dom’le!… În consecinţă, dacă în meciul următor se întâmplă ca echipa respectivă să joace prost, aceiaşi crainici îi critică de le sar fulgii şi trec rapid de partea altora…

TRADUCERE LIBERĂ
„Nu vă uitați.” – anunță biciclista căruntă, venind pe artera principală, pe tânărul biciclist aproape intrând în ea, dinspre strada laterală. „Dar n-am avut viteză!” – nu se lasă el. „Nici eu” – îl anunță a doua oară doamna. Nu-l mai ascult, doar îmi traduc obiecția lui: „Care-i problema? Ce prioritate?!”

O, TEMPORA…!
Priviți roșiile de grădină adevărate și veți vedea de ce le ziceam în copilărie porodici („paradicsom”). Și de ce fetele bucălate erau poreclite „Porodica” (he, he!)… (Precizare: pâinea cu unsoare și porodici, de toamna, nu era egalată decât de pâinea cu unsoare, ridichi și hagyma, ceapă verde, de primăvara.)

REVEDERE…
Zi de previzualizare la grădiniță. Ţinându-se de mâna mămicii, o fetiță se desparte de doamna educatoare. Brusc se desprinde şi aleargă la colegul ținut de mână de educatoare, îmbrăţişându-l. „Scumpa de ea!” – zice educatoarea. Ci, adaugă repede: „Nu se poate îmbrățișările astea!”

STÂNGĂCIE
La ieșire din magazin, septuagenarul apasă greșit pompița dezinfectantului de mâini și jetul ajunge pe jos. „Au! N-am țilit bine!” – își resusciteză el glosarul din copilărie, precipitându-se în stradă.

STRĂZI VECHI, DE DEPARTE…
* Dacă te oprești să-ți tragi respirația, să admiri priveliştea ori vreo pisică, de îndată iese cineva la poartă sau la fereastra joasă, aproape de nivelul trotuarului, și-ți spune o poveste: „…Am avut o pisică și mai frumoasă, una grie, da’ ne-o furat-o… Știu cine-o fost, am fost și la poliție, da’ nu vre’ recunoaște!”
* Acolo, capotul nou, înflorat, al vecinei venite în povești este senzațía serii.
* Acolo mai vezi, târziu după-amiaza, gimnaziști venind agale de la școală, de pildă vreo ea, cu un ghiozdănaș sport pe umăr, cu ochii în pământ, cu junele biciclist din vecini evoluând alături: „…Tudod mien vagyok…, szégyellem…”- Luume, dor!… (P.S. Spre seară, în zona fostului ştrand, am văzut o altă domnișoară, cu lungi plete, făcându-și selfie din profil cu Râul, cum totul curge…)

DORUL DOR…
Apropo de pozele în format digital. Tinerii plecaţi în lume au observat că bătrânii rămaşi acasă nu sunt mulţumiţi de pozele cu nepoţii de pe what’s up şi, de aceea, le trimit la un fotograf profesionist, să le transpună pe hârtie fotografică şi să le înmâneaze bătrânilor, când aceştia vin în oraş – să vadă, să le pipăie, să le arate la toată lumea… Cu cât poza este mai bine făcută, creşte bucuria fotografului – o poate face în format A4 sau chiar A3, spre bucuria clienţilor din sat…

Marin SLUJERU

Au trecut 72 de ani de la prima condamnare a tinerilor ce au făcut parte din „lotul Vișovan”. Opozanți ai regimului comunist – regim ce-și insinua brutal prezența în viața unei Românii foarte vulnerabile, după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial -, neobișnuiți cu egalitarismul de „cantină” și cu ideologia bazată pe lupta de clasă ce a dus la dispariția intelectualității române, tinerii elevi ai Liceului „Dragoș – Vodă” au cutezat să NU tacă. Și au căzut pe mâna unor analfabeți plini de ură, mulți crescuți în creuzetul internaționalei socialiste, oameni fără sentimente ce au spulberat categorii socio – profesionale așezate, distrugând nu doar segmentul intelectual – progresist al țării, ci și spiritul – religiile care nu erau de partea tăvălugului roșu.

Dintre cei 18 tineri arestați în august 1948 au mai rămas printre noi doar 4. Unul dintre cei 4, domnul Ioan Ilban, împlinește azi, 25 septembrie, venerabila vârstă de 90 de ani.

Mi-am permis să-l tulbur cu întrebările mele pe domnul Ioan Ilban, sigheteanul de lângă noi, tăcut și liniștit, ce-și dorește sincer o Românie curată, fără discriminări, fără turbulențe, o Românie peste care să domnească legea și mai ales legea bunului simț.

Ion Mariș: Domnule Ioan Ilban, anul acesta s-au împlinit 72 de ani de la momentul arestării dumneavoastră. De fapt, semnalele unor schimbări tragice pentru România au apărut imediat după anul 1944. Haideți să discutăm puțin despre atmosfera din acei ani, de la Liceul „Dragoș – Vodă”. Cum era școala în acei ani? Ce restricții ați… suportat?
Ioan Ilban: Mă întorc cu gîndul în urmă cu 76 de ani pentru a relata desfășurarea unor evenimente din acea perioadă. După vacanța de vară din 1944, anul școlar a început cu întîrziere, cam spre sfârșitul lunii octombrie, în condiții foarte dificile. Îmi amintesc drumul făcut cu căruța de la Dragomirești la Sighet. Eram cam 6-7 elevi , am plecat cu toții împreună seara și am ajuns a doua zi dimineața, ne-am prezentat la cazare în internat și apoi la cursuri. Elevii erau relativ puțini, aproximativ 100 la Liceul „Dragoș Vodă” – liceu de băieți- și cam 50-60 de fete la Liceul „Domnița Elena”. Și profesorii erau foarte puțini, cei mai tineri erau în război, la catedră funcționând în principal profesori în vârstă și doamne profesoare. Așa a început anul școlar 1944-1945, când eu eram în clasa a treia de liceu, echivalentul de azi al clasei a șaptea. Până la vacanța de Crăciun ne-am descurcat greu, cu alimente aduse de acasă și pregătite la cantina internatului.

După vacanța de Crăciun am revenit la școală, pe 8 ianuarie, de data aceasta cu sania trasă de cai și îmi amintesc că era o iarnă grea, cu zăpadă multă și drumul a fost foarte anevoios. Am găsit o atmosferă încordată în Sighet, se instalase ca prefect un obscur avocat pe nume Odoviciuc, orașul era plin de trupe sovietice, așa că ni s-a interzis să mai părăsim internatul. Dar a venit ziua de 24 ianuarie, pentru noi era o sărbătoare mare – Unirea Principatelor – pe care nu doream să o lăsăm să treacă neobservată. Elevii din clasele mai mari au avut inițiativa și ne-au mobilizat pe toți băieții și împreună cu elevele de la liceul de fete am încins o mare Horă a Unirii în parcul din centrul orașului. Când hora noastră era în toi, când toți cântam cu voce tare Hora Unirii, au apărut gărzile lui Odoviciuc cu bastoane în mână și au început să ne lovească. Am fugit spre internat și ne-am baricadat în curtea liceului. După câteva zile clădirea liceului a fost dată armatei sovietice pentru a organiza acolo un spital militar, iar pe noi ne-au evacuat la Palatul Cultural.

A urmat apoi, în luna februarie, episodul cu așa-zisa conferință pentru pace susținută de Odoviciuc în sala cinematografului. Am fost încolonați și duși pentru a audia conferința, dar scopul lor era să adune semnături pe care Odoviciuc intenționa să le trimită la Moscova drept dovadă mincinoasă că populația Maramureșului dorește alipirea Maramureșului la Ucraina Subcarpatică. La îndemnul elevilor mai mari am refuzat să semnăm, am rupt listele, am aruncat creioanele, am bătut din picioare, ne-am îndreptat spre ușă, am înpins gărzile care încercau să ne țină cu forța în interior și am fugit spre internat. Am aflat ulterior că acest gen de liste au circulat și pe văile Maramureșului. Satele noastre aveau la acea vreme intelectuali care erau respectați și ascultați de oamenii locului, ei au fost cei care au îndemnat țăranii să nu cadă în capcana semnăturilor „pentru pace”.

Părinții noștri erau îngrijorați pentru soarta noastră, în contextul acelui climat atât de nesigur privind viitorul acestui colț de țară, așa că au decis să vină la Sighet și să manifeste în favoarea păstrării statutului de pământ românesc al acestui ținut. S-au organizat în vederea deplasării la Sighet și au decis că ruta cea mai favorabilă este pe Valea Izei pe unde să vină și grupul de la Borșa, care era condus de primarul Ștrifundă, a cărui fiică era colega noastră, fiind de aceeași vârstă cu mine. S-a stabilit ca grupul de pe Iza să se întâlnească cu grupul de pe Mara la Vad și împreună să intre în Sighet. Odoviciuc, prinzând de veste, a trimis armata sovietică la Vad pentru a împiedica intrarea în oraș a manifestanților. Grupul de pe Mara a ajuns primul, s-a apropiat de pod unde armata care îi aștepta a deschis focul, iar un om și-a pierdut viața. În aceste condiții grupurile de oamneni neînarmați au decis să se retragă pentru a evita vărsarea de sânge.

La 2-3 zile după acest eveniment Odoviciuc a îndrumat armata sovietică la Palatul Cultural unde eram noi cazați, au intrat în timpul nopții în sălile de meditație, ne-au luat toate cărțile și caietele și le-au dat foc în curte. Dimineață ne-au scos afară și pe noi și s-au instalat ei în locul nostru. În acea zi, spre seară, am părăsit orașul, pe lângă o sanie a unui ieudean și am călătorit toată noaptea pe jos, până a doua zi când am ajuns acasă, fără nici un bagaj, doar cu hainele de pe noi, dar bucuroși că am scăpat cu viață. Am reușit să revenim la școală abia după fuga lui Odoviciuc și instaurarea administrației românești, după 6 martie 1945.

Ion Mariș: În acei ani, se schimba dramatic soarta României, era deturnat cu sprijin „frățesc” drumul democrației. Totul era – pentru elevul de atunci – sumbru, grav?
Ioan Ilban: Voi continua relatarea mea evocând o amintire frumoasă, legată de vacanța de vară din anul 1945, pe care o pot numi cea mai frumoasă vacanță, plină de bucuria reîntâlnirii cu cei plecați în refugiu, după Diktatul de la Viena din 1940. A fost vacanța bucuriilor și a farmecului tineresc, în care noi, elevii și studenții din Dragomirești, veniți din toată țara, ne-am organizat în mod plăcut petrecerea timpului liber, pregătind programe artistice și petreceri tinerești, precum și făcând vizite la colegii și prietenii noștri din localitățile învecinate Dragomireștiului. Cele mai plăcute zile le petreceam împreună cu prietenii din Ieud, în restul localităților erau mai puțini tineri studioși.

Anul școlar 1945-1946 a început în aceeași atmosferă plăcută, de speranță și bucurii prin faptul că la catedră reveniseră profesorii noștri întorși din război și refugiu. Ne străduiam cu toții să studiem și să recuperăm cât mai mult din materia pierdută in anii anteriori.

În primăvara lui 1946 a reînceput o intensificare a activității politice, prin pregătirea alegerilor ce urmau să aibă loc în luna noiembrie a acelui an. Am simțit acest lucru prin încercarea de introducere în școală a ideilor pro-sovietice, ceea ce ne-a determinat să ripostăm mai organizat, având în memorie amintiri neplăcute din perioada anilor precedenți. În această situație a apărut ideea înființării unor societăți, atât în liceul nostru, cât și în alte școli din țară, în care tinerii își manifestau apartenența la adevăratele valori, în buna tradiție, promovând iubirea de Dumnezeu și de țară, ca o replică la propaganda comunistă. În special, după alegerile din 1946, falsificate de comuniști, rezistența noastră s-a intensificat, prin refuzul de a participa la acțiunile propagandistice organizate de blocul partidelor comuniste. De exemplu, cele organizate duminica, cu scopul de a încerca să ne împiedice să mergem la biserică.

Ion Mariș: Dați-ne, vă rog, detalii despe clasa dumneavoastră, despre profesorii pe care i-ați avut!
Ioan Ilban: În ciuda greutăților și lipsurilor de tot felul rămase în urma războiului, amintirile legate de școală sunt luminoase. Eram o clasă unită, încercam să ne ajutăm unul pe altul, ne străduiam să ne ridicăm la nivelul pretențiilor profesorilor noștri. Sigur, eram foarte tineri pe atunci, treceam cu veselie peste toate și mai făceam și câte o șotie. Dar profesorii noștri erau exigenți, verticali și au sădit în noi principii care ne-au jalonat toată viața.

Vreau să relatez un episod care reliefează calitatea umană a dascălilor pe care i-am avut. În ziua următoare arestării mele, mama mea a venit la Sighet, în speranța de a afla ce se întâmplă cu mine, pentru că în noaptea arestării cei care m-au ridicat nu au dat nici o explicație. Așa că mama se afla pe strada liceului, clădirea Siguranței fiind în vecinătatea clădirii liceului. Pe stradă a trecut, mergând spre liceu, directorul din aceea perioadă, profesorul Mihai Tomoiagă. La clasă era extrem de sever și distant. O vede pe mama și o întreabă ce face acolo, având în vedere că era vacanță. Mama, cu lacrimi în ochi, îi spune pe scurt ce s-a întâmplat. Directorul o ia de mână, o conduce în clădirea liceului și îi spune secretarei să îi plătească mamei bursa mea, cuvenită pentru anul școlar încheiat, bursă ce nu a fost plătită pentru că liceul nu avusese banii necesari. A fost un gest de mare risc, având în vedere contextul politic și cu atât mai mult – un gest de mare omenie!

Ion Mariș: Ce s-a întâmplat cu „lotul Vișovan”? Cu ce a greșit de fapt „lotul” celor condamnați, grupul celor 18 tineri arestați din Liceul „Dragoș Vodă”?
Ioan Ilban: În activitatea noastră, până în 1948, am avut mai multe acțiuni de genul celor menționate anterior, care probabil au fost înregistrate de serviciul de Siguranță și, în 1948, când au început arestările, organizația noastră, condusă de profesorul Aurel Vișovan, a fost descoperită. În 19 august 1948 primul arestat a fost profesorul Vișovan, după care, în noapte de 19/20 august 1948 o mașină a Siguranței a plecat de la Sighet pe Valea Izei până la Săliște de unde a fost ridicat colegul Coman Găvrilă, apoi s-au oprit la Dragomirești și m-au arestat și pe mine. Am fost aduși în acea noapte la Sighet și am fost depuși în beciul Siguranței, câte unul singur în celulă. În zilele următoare au continuat arestările, aproape toți membrii au fost ridicați, doar câțiva dintre noi au reușit să fugă. Unii dintre cei care au fugit au ajuns până la Țibleș sau chiar în Lăpuș. Noi, cei arestați, am fost trimiși la Tribunalul Militar Cluj și condamnați pentru delict de uneltire la ordinea socială, cu pedepse de la 2 la 10 ani.

Ion Mariș: Revolta din acele timpuri ați plătit-o scump, cu ani mulți și grei de închisoare. A meritat sacrificiul dumneavoastră?
Ioan Ilban: M-am întors acasă în 1951 unde am găsit familia noastră distrusă, tata arestat și el, bunurile noastre confiscate, iar eu am fost trimis cu domiciliu obligatoriu la Sighet, unde nu aveam locuință și nici loc de muncă. Nu mi s-a permis nici să-mi continui studiile. Deci, sacrificiul a continuat și după ieșirea din închisoare și pot spune că a meritat, mi-am păstrat și respectat principiile creștine în care credeam.

Ion Mariș: Ce este patriotismul, domnule Ilban?
Ioan Ilban: A trăi zi de zi cu gândul că, pe lângă drepturi, mai ai și obligații.

Ion Mariș: Ați fost până în 1989 obligat la tăcere, v-ați dus suferința cu discreție. Credeți că a fost – sincer – recunoscut sacrificiul dumneaoastră după revoluția ce a (re)adus democrația în țară?
Ioan Ilban: Vorbim de sacrificiul unei generații întregi, generație care este încă marginalizată. Niciodată nu ne-am dorit recunoaștere, glorie, vizibilitate, poate doar un strop de recunoștință.

Ion Mariș: Oare schimbarea de mentalitate și conjunctura socio – economică democratică de azi, din țară, ne mai lasă să privim cu „mânie” spre trecut?
Ioan Ilban: Privesc înapoi – cu siguranță – fără mânie și spre viitor – cu speranța spre mai bine. Și dacă ar fi să o iau de la început aș merge, fără ezitare, pe același drum.

Ion Mariș: În contextul globalizări și-al „omogenizării” mondiale, mai are vreo relevanță… națiunea, istoria națiunii?
Ioan Ilban: Națiunea trebuie să-și cunoască trecutul, să nu își uite istoria. Identitatea națională a fost câștigată cu jertfe și trebuie să ne cinstim înaintașii. Istoria noastră ține de un tezaur care nu poate fi uitat sau neglijat. Este una dintre resursele importante sădite în mintea și sufletul nostru de către iluștri profesori pe care i-am avut.

Ion Mariș: Capul plecat sabia nu-l taie?… sau… sunt de preferat demnitatea și respectul de sine?
Ioan Ilban: Categoric – demnitatea și respectul de sine onorează ființa umană!

Ion Mariș: I-ați iertat sau i-ați putea ierta pe torționarii, pe ticăloșii care v-au trimis – niște tineri adolescenți nevinovați – pe nedrept, după gratii?
Ioan Ilban: Iertăm dar nu uităm.

Ion Mariș: Mă întreb și vă întreb, nu doar retoric: oare istoria, cu părțile sumbre, dramatice, se poate repeta?
Ioan Ilban: Sigur că da, mai ales atunci când istoria este uitată și falsificată.

Ion Mariș: Ce vă doriți pentru România?
Ioan Ilban: Să-și recapete frumusețea de altădată și… la trecutu-i mare, mare viitor!

Ion Mariș: Vă mulțumesc, domnule Ioan Ilban, vă doresc multă, multă sănătate!… și evident…. LA MULȚI ANI!
Ioan Ilban: Și eu vă mulțumesc.

Ion MARIȘ

Pentru a clarifica unele nelămuriri pe care le-au sesizat o parte din cititorii noștri, privind votul de duminică, facem câteva precizări importante.

Alegerile locale de Duminică, 27 septembrie 2020, vizează alegerea autorităților adiministrației publice locale: primării, consilii locale, consilii județene și președinți ai consiliilor județene.

Cetățenii Sighetului își vor exprima votul pentru: primarul Sighetului, consilierii locali (19), consilierii județeni (32) și președintele Consiliului Județean Maramureș.

ATENȚIE! Alegerile se desfășoară într-un singur tur de scrutin și se validează indiferent de numărul cetățenilor prezenți la vot. Așadar, din orice număr de voturi exprimate (indiferent cât de mic), candidatul la primărie cu cele mai multe voturi va fi validat după scrutinul de duminică. La fel și celelalte poziții din administrația publică locală, vor fi validate prin singurul tur de duminică, în funcție de numărul de voturi obținute de fiecare partid/ coaliție înscrisă pe liste.

Nu uitați, doar duminică avem posibilitatea de-a ne alege reprezentanții pentru următorii patru ani! Va fi un singur tur de scrutin! Prezența la vot este importantă!
Merită efortul?!…

Salut, Sighet!

În cadrul proiectului „Din Istoria Maramureșului„, Vineri, 25 septembrie 2020, orele 14:00, amfiteatrul „George Vâlsan”, la Universitatea Babeș – Bolyai Extensia Sighetu Marmației va avea loc conferința „Maramureșul condiții istorico – geografice„. Invitatul acestei activități este conf. univ. dr. Marin Ilieș.

Proiectul „Din Istoria Maramureșului„ este finanțat și susținut de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Consiliul Județean Maramureș.

Salut, Sighet!

Sâmbătă, 19 septembrie 2020, Inspectorul Școlar General al județului Maramureș, prof. dr. Anca – Minodora Costin Hendea, inspectorul școlar pentru istorie, prof. Marius Voinaghi și dna prof. Alina Trifoi, directorul Casei Corpului Didactic Maramureș, au participat la Centrul Documentar Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene din Vișeu de Sus, la un triplu eveniment cultural: dezvelirea monumentului închinat Liviei Piso-Filipașcu, realizat de sculptorul Ioan Ladea; lansarea albumului „Livia Piso și arta ei scenografică” (Editura „Vremea”) și simpozionul „Corifei, apostoli, martiri ai nobilimii maramureșene: Găvrilă Iuga, Alexandru Filipașcu, Livia Piso-Filipașcu”. Au conferențiat: Acad. Ioan – Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Acad. Emil Burzo, Președintele onor. al Filialei Cluj a Academiei Române, Acad. Alexandru Surdu, Președintele Secției de Filosofie și Teologie a Academiei Române, prof. dr. Radu Băltașiu, lect. univ dr. Ilie Gherheș, general dr. Alexandru Leordean, dr. Klara Gușeth, dr. Ovidiana Bulumac.

În cadrul simpozionului, organizat în condiții impecabile de siguranță, cu respectarea normelor sanitare de distanțare socială, au fost premiate cele mai bune șapte lucrări ale elevilor participanți la concursul „Ce știți despre marile personalități ale Maramureșului?”, organizat de Fundația „Ion și Livia Piso”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Serviciul Județean al Arhivelor Naționale.

Toate eseurile elevilor premianți vor fi publicate într-un viitor volum omagial: „Sinteza realizată de Livia Piso-Filipașcu pentru cunoașterea și popularizarea trecutului Maramureșului istoric” – Dunca Maria (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Despre disidența anticomunistă din Maramureș” – Bolba Denisa (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare); „Contribuția profesorului Alexandru Filipașcu la descoperirea trecutului istoric al Maramureșului” – Beșicuța Mihaela Paula (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Alexandru Filipașcu” – Berci Dorothea (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Contribuția profesorului Alexandru Filipașcu la redescoperirea trecutului istoric al Maramureșului” – Bot Minodora Aurelia (Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu” Șomcuta Mare); „Dr. Găvrilă Iuga – personalitate marcantă a Maramureșului istoric” – Ileș Bianca (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Sinteza realizată de Livia Piso – Filipașcu pentru cunoașterea și popularizarea trecutului Maramureșului istoric” – Ștefan Dumitraș (Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare), lucrare prezentată în plen.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

N.r. Elevii de la C. N. „Dragoș-Vodă” din Sighet au fost îndrumați de profesorii Claudia Dura și Marius Voinaghi și sunt membri ai Cercului de Istorie „Gemina”.

22 Septembrie 2020, Sighetu Marmației

170 de pachete de alimente sunt distribuite, începând de astăzi, persoanelor vulnerabile din județul Maramureș, într-o amplă acțiune derulată de către Serviciul de Ajutor Maltez în România. Acțiunea este parte din planul organizației de a susține persoanele afectate economic de criza COVID-19, ale cărei efecte devin tot mai pregnante în rândul categoriilor sociale defavorizate.
Distribuția pachetelor se va finaliza până la sfârșitul săptămânii, cu ajutorul echipelor de voluntari maltezi din județ. În total, un număr de 85 de persoane vor primi de două ori acest ajutor constând în alimente de bază precum făină, ulei, zahăr și alte produse. Beneficiarii sunt în principal persoane în vârstă, pensionari cu venituri foarte mici, dar și persoane cu dizabilități sau familii sărace cu mulți copii.

„Se vorbește foarte mult despre impactul medical al pandemiei, dar prea puțin despre oamenii care fie și-au pierdut locurile de muncă, fie au rămas fără susținere în urma acestei crize COVID-19”, spune Tischler Ferenc, secretar general al SAMR. „În cazul a mii de vârstnici, această criză a însemnat adâncirea stării de sărăcie și acutizarea problemelor sociale cu care deja se confruntau. Una dintre cele mai vulnerabile categorii din România a trebuit să înfrunte perioada de carantină cu venituri mici și într-o stare de izolare socială aproape totală”.

„Ajutorul oferit celor 85 de maramureșeni este posibil mulțumită unei finanțări pe care SAMR a obținut-o din partea The Global Fund for Forgotten People și ne-a fost acordat ca o recompensă pentru curajul voluntarilor de la Sighetu Marmației de a lupta împotriva noului coronavirus, de a ieși pe teren și a ajuta persoanele afectate. Pachetele vor fi distribuite în Sighetu Marmației și în satele în care avem voluntari activi: Sarasău, Călinești, Văleni, Rona de Jos, Rona de Sus și Coștiui”, ne-a declarat Luminița Colopelnic, conducător al sucursalei de la Sighetu Marmației.

Alte acțiuni similare au fost la Târgu Mureș și sunt programate, în perioada următoare și în Cluj-Napoca unde zilnic 120 de vârstnici sunt sprijiniți cu o masă caldă, numărul total al beneficiarilor ajungând la 455. Valoarea totală a alimentelor distribuite se ridică la peste 20.000 de dolari.

Încă de la debutul crizei COVID-19 în România, Serviciul de Ajutor Maltez a reușit să mobilizeze importante resurse financiare și umane pentru a fi alături de persoanele vulnerabile. În perioada martie – mai, filialele și sucursalele malteze din România au ajuns la persoanele aflate în situații de risc de peste 100.000 de ori, distribuind aproape 80.000 de pachete de alimente și produse de imediată necesitate, oferind, în același timp, și servicii sociale de susținere.

Înființată în 1991, organizația are, în prezent, 17 filiale în întreaga țară, derulând programe în beneficiul persoanelor aflate în nevoie: vârstnici, bolnavi, persoane cu deficiențe, copii din familii defavorizate și alte grupuri defavorizate. Voluntarii SAMR se implică constant pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie , să ducă o viață demnă , fără să țină cont de etnia, religia, sexul sau apartenența politică a acestora, militează pentru respectarea valorilor creștine, promovează cultura și respectul între oameni și construiesc spiritul comunitar.

Comunicat de presă

Nu, n-am luat-o razna! Acesta nu este un articol antivot și nu conține îndemnuri subversive! Sunt câteva gânduri și idei „expuse” din dorința de-a clarifica că nu sunt (prea) naiv și că nu am mari așteptări de la aleșii mei/ noștri.

Votul din 27 septembrie 2020, pentru localele României se apropie! Cu destabilizarea generată de noile condiții sanitare am sesizat o anumită detașare a alegătorilor vizavi de echipele de „misionari” electorali. Am mai sesizat și o neîncredere generalizată în potențiala schimbare în bine. Din păcate nu s-a modificat foarte spectaculos profilul candidatului… patriot local. Este – la o primă percepție – o competiție cu alergători de viteză și nu de… rezistență sustenabilă. Unii mai iuți, alții mai lenți, unii mai curajoși, alții mai reținuți… unii, alții… care trebuie de fapt să se/ ne obișnuiască cu o altfel de abordare! Abordarea sub amenințarea pandemiei. Da, vorbim de pandemia declanșată de Coronavirus dar și de pandemia incompetenței și a inculturii (insinuate în mai toate ungherele politicii).

Deși o mare parte dintre noi am trecut prin multe, multe alegeri care ne-au cam lămurit, tentația de-a spera există și este firească. Am mai spus-o de multe ori, nu văd niciun fel de specificitate și distanțare ideologică între partidele din întreg spectrul politic, nu văd nicio delimitare clară în profilul formațiunilor ofertante, toate programele și propunerile conțin invariabil soluții infailibile la nevoile cetățenilor, aspect – cel puțin la nivel declarativ – demn de aplauzele noastre plebee.

Nota bene (!), constatăm că toți candidații, fie că este vorba de primari, consilieri locali, consilieri județeni, președinți de consilii județene, sunt perfect informați și avizați despre problemele comunității la care „pohtesc”!

La o simplă trecere în revistă sunt oferite – de către toți candidații – soluții pentru: reabilitări de clădiri istorice, asfaltări totale, parcări și fluidizări ale circulației, construcții de școli, spitale, edificii culturale, cluburi sportive pentru tineri dar și locuri de muncă și locuințe pentru ei, locuințe sociale, apă potabilă de calitate și la preț mic, canalizări, gaz în toate colțurile localităților, festivaluri generoase, aziluri pentru bătrâni dar și pentru câinii străzilor etc. etc… bunăstare, bunăstare… de invidiat! Dacă ne mai gândim și la repartiția previzionată din partea bugetului UE pentru țara noastră (undeva la 80 – 85 miliarde euro în următorii 6 – 7 ani) problemele fiecărei comunități și implicit problemele țării par rezolvate definitiv! De fapt, programul fiecărui candidat dă sigură atragerea de fonduri europene, marota tuturor politicienilor. Nu intru în detalii, dar pentru a face acest lucru este obligatoriu de format echipe foarte bune, profesioniste care să fi lucrat practic pe proiecte, nu din… auzite. Ei bine, dacă – să presupunem – nu există angajați profesioniști (suficienți) la primării soluția este iarăși foarte „simplă”, externalizarea „fabricării” de proiecte. În acest caz, primăriile bogate, care au bugete locale generoase și-și permit, pot apela la firme private specializate, ce pot închega proiecte de succes. Când o primărie are un buget pentru investiții ridicol (așa cum are Sighetul) nu știu dacă se va merge pe cheltuirea unor sume importante de bani pentru a angaja firme private (care oricum vor intra sub suspiciunea celor mai cârcotași). Mai există totuși o altă soluție mai puțin devoalată dar foarte eficientă: lobby-ul. Aici fiecare candidat are speranțe și la conectarea zonei locale cu bugetul național! Sigur, se vede că pretendenții la cârma afacerilor publice au imaginație și… bibliografie din belșug! Nimic nou sub soarele politicii!

Bun, să concluzionăm! Ideologiile n-au nicio relevanță, obiectivele electorale sunt aproximativ asemănătoare, resursele financiare europene sunt ipotetice (mă întreb ce s-ar întâmpla dacă printr-un accident posibil, UE – din diverse motive imprevizibile – nu ar mai avansa deloc sau ar reduce drastic fondurile pentru dezvoltare țărilor componente?!), bugetul local este de/ în avarie, calitatea funcționarilor publici nu este neparat de top și-atunci…. ce ne facem? Știu că atunci când sunt bani berechet toți oamenii (politici sau nu) se pricep de minune să-i cheltuie. Știm că în România sunt aproximativ – cifrele diferă pe diferitele surse pe care le-am accesat – 3200 de localități (comune, orașe, municipii, sectoarele mun. București) și dacă s-ar împărți banii ipotetici (85 miliarde euro) în mod egal ar rezulta pe următorul exercițiu european că am avea o medie de aprox. 26,5 milioane de euro. Ar fi o sumă excelentă, cred chiar suficientă! Nu-i așa că dacă ne-ar da UE direct, fără proiecte concrete, stufoase, viabile, doar pe baza unei banale repartiții bani, am putea fi performanți și individual și-n comunitate. Din fericire/ păcate împărțirea fondurilor europene însemană o competiție/ selecție dură de proiecte și-atunci… ce ne facem? Cât de credibili sunt viitorii aleși?
Cum îl alegem, cum îl evaluăm, cum îl selectăm pe viitorul primar/ consilier/ președinte de consiliu județean?…

Pentru a ne selecta candidatul preferat ar trebui să spunem…. STOP! Stop nepăsării, stop detașării, stop neimplicării civice. Trebuie să fim atenți la „mersul” comunității chiar dacă nu suntem oficial/ direct implicați. Pentru marea majoritate a cetățenilor votul trebuie să fie în primul rând o problemă de… atitudine.

Am spus STOP candidaților! De fapt este un acronim pe care l-am identificat jucându-mă cu analizele! Nu am nicio încredere în promisiuni, povești – strategii, proiecte mega – ultra, elucubrații electorale. Eu cred, mai ales, în profilul uman al competitorilor!
Mi-aș dori din partea unui candidat să aibă caracteristicile STOP -ului: Sincer, Transparent, Onest, Prompt = STOP! Să te oprească/ uimească nu prin vorbărie goală ci prin – repet – calitățile lui: Sinceritate, Transparență, Onestitate, Promptitudine! Făcând abstracție de promisiunile guvernate științific de principiul incertitudinii, managerul orașului nostru (și nu numai!) trebuie să fie un om dedicat, un om neconflictual, ne-orgolios, un om ce-și respectă interlocutorul și mai ales un concetățean care se ține de cuvântul dat! Iar cuvintele nu trebuie să fie multe ci… clare, răspicate!

Vă invit așadar să analizați candidații fără niciun fel de parti-pris-uri, să-i coborâți de pe piedestalurile mai mult sau mai puțin false, să le evaluați ascendenții, prietenii, familia, faptele bune/ rele, trecutul (istoricul), experiența profesională, calitatea individuală și să vă gândiți câtă plăcere v-ar face să apelați la viitorul primar (identificat imaginar) și ce „garanție” ați avea că veți fi mulțumit! Efortul nu-i foarte mare pentru o astfel de analiză deocamdată necostisitoare! Trebuie să ne oprim câteva minute din agitația cotidiană și să spunem răspicat, vrem… STOP!!

Și vă mai propun un exercițiu, imaginar desigur! La aceste alegeri sunt în joc (după cum aminteam mai sus): 3200 de primării (am găsit și cifra de 3180), 40022 consilieri locali, 1338 consilieri județeni și 41 președinți de consilii județene. Un total de aproximativ 44600 ALEȘI care vor administra România. Și-acum imaginați-vă cum ar arăta țărișoara noastră dacă toți acești reprezentanți ai noștri (o armată!) ar fi dintre cei mai buni, inteligenți, bine educați și…. STOP! Sinceri – Transparenți – Onești – Prompți!

Ion MARIȘ

Cui nu-i plac filmele?… Tinerii interactieni, din dorința de a deconecta oamenii de la gândul pandemiei actuale și-au propus să organizeze un cinematograf în aer liber. Cu succes, aprobat de primarie și respectând normele sanitare corespunzătoare, au pus în mișcare proiectul dorit, atrăgând spectatori prin filmele „Labirintul” și „Cartea junglei”. Atât interactienii, cât și partenerii din Rotaract și Rotary, s-au implicat în organizarea evenimentului, formând cu toții o mare echipă, care a colaborat ca o familie. Sâmbătă, 19 septembrie 2020, la Grădina Morii, la ora 19:30 s-a difuzat „Labirintul”, proiecție la care au fost prezenți de la cei mici, până la adolescenți și adulți.

Duminică, 20 septembrie 2020, începând cu orele 19:30, tot în Parcul Grădina Morii, a fost proiectat cel de al doilea film, „Cartea junglei”.

Mulțumim echipei de proiect formată din Chindriș Antonia (coordonator), Rus Alex, Coroian Andreea, Racz Flavia, Tinc Blanca, Began Alyce și ultima, dar nu cea din urmă, Covrig Larisa, președinte Interact Club Sighet, echipă care a dat dovadă de devotament și… coeziune.

Dorința noastră este să răspândim cât mai multă energie pozitivă prin evenimentele organizate, ajutându-i pe cei din jur să se simtă – pe zi ce trece – din ce în ce mai bine, uitând pentru câteva momente de gândurile negative și alegând să se focuseze pe clipele frumoase. În plus, banii colectați din vânzarea biletelor, vor fi direcționați spre un scop caritabil.

Nu uitați, un mod special prin care să vă destindeți este să vizionați un film, să vă implicați într-un proiect filantropic sau chiar să vă bucurați de… frumusețea toamnei!

Giulia Șofron
Interact Club Sighet
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”

La Sighet s-a dat startul proiectului cultural – educativ „Din istoria Maramureșului” (despre care puteți citi informații suplimentare aici), în prezența unui public numeros și bine… protejat.

Proiectul este finanțat și susținut de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Consiliul Județean Maramureș și Muzeul Maramureșului Sighet.

La vernisajul expoziției documentare au participat și au rostit adecvate alocuțiuni: dr. Livia Ardelean (consilier superior, Arhivele Naționale – Serviciul județean Cluj), prof. Marius Voinaghi (inspector școlar pentru istorie și științe socio – umane), av. Anișoara Mihali (consilier județean), prof. Ioan Munteanu (inspector școlar general adjunct) și gazda evenimentului (desfășurat la Casa Ioan Mihalyi de Apșa), manager interimar, dr. Mirela Barz.

Foarte multe documente și imagini interesante – relevând trecutul orașului nostru – au fost expuse pe simeze pentru a fi admirate și studiate/ analizate de către vizitatori. Expoziția a fost realizată de dr. Livia Ardelean, prof. Marius Voinaghi și Orosz Levente Krisztofer.

Doamna Livia Ardelean a făcut o interesantă trecere în revistă a „poveștilor” din spatele imaginilor, aducând argumente istorice concrete și coerente succintei lecții de istorie pe care ne-a oferit-o.

Un important „detaliu” al întâlnirii l-a constituit asumarea de către oficialitățile prezente a demarării unui proiect – necesar și urgent! – de reabilitare a uneia dintre clădirile emblematice ale Sighetului, Casa Familiei Ioan Mihalyi de Apșa.
Așteptăm cu interes și celelalte activități ale proiectului și – mai ales – manualul alternativ de istorie… Din Istoria Maramureșului.

Ion MARIȘ

Foto & video: Ion Mariș

Împlinim 5781 ani de la apariția vieții pe pământ. Deși e cunoscută ca o sărbătoare iudaică, Rosh Hashana e mai mult de atât –  este o celebrare cosmică. Celebrăm azi ziua de naștere a lui Adam și a Evei și totodată avem o oportunitate de a ne conecta la energia primordială care era disponibilă doar în acele prime momente ale Genezei.

Rosh Hashana în traducere înseamnă Capul anului, concept care ne duce cu gândul că această zi dă imboldul energetic al următoarelor 365 zile, în pofida faptului că din punct de vedere al calendarului lunar nu e începutul unui an, ci ne aflăm în a 7 -a lună a anului. Simbolul de bază al acestei celebrări cosmice îl reprezintă suflatul din Shofar care disipează energiile negative aduse în anul precedent. După suflatul din Shofar, cele 3 elemente (viață, familie și bunăstare) ale fiecărei ființe și al omenirii în ansamblu sunt decise pentru anul care începe, semnătura finală fiind primită peste 10 zile, de Yom Kipur. Adam și Eva de la apariția lor pînă la păcatul din Grădina Eden (care a fost de fapt o decădere energetică) s-au aflat la un nivel energetic metafizic inimaginabil nouă azi, nivel la care din seara aceasta timp de 10 zile până la Yom Kipur ne putem conecta.

Iată mesajul Președintelui Comunității evreilor din Sighet, Lieberman David, de Rosh Hashana, 5781:

Autor (foto, video & text), dr. Sorin MARKUS

Sighetenii sunt invitați la expoziția CARPATHIA SYLVAE – pădurile virgine din Maramureș. Expune artistul fotograf și scriitor Bernard Boisson (Franța).

Vernisajul va avea loc, vineri 18 septembrie 2020, la orele 14:00 la Muzeul Maramureșului – Muzeul de Științele Naturii, Piața Libertății, nr. 15.

Curator: Vasile Timur Chiș

Expoziția este organizată cu sprijinul Institutului Francez, Institutului Cultural Român dar și al altor organizații din România și Franța.

Salut, Sighet!

Pot spune că aterizarea în Maroc a fost toamna, așa cum în mod obișnuit s-ar spune. Este însă foarte greu sa delimităm anotimpurile în acel spațiu, precum la noi. Regatul Maroc se află într-o mare varietate de forme de relief, cu multe zone climaterice, după poziția lor față de Oceanul Atlantic, față de Marea Mediterană, sau față de marile înălțimi ale munților Atlas, unii purtând căciula albă și în verile fierbinți, toride. Într-o zonă ninge, în alta se face plajă la Atlantic, la o distanță de mai puțin de 200 de km (!).

Să spunem, totuși, că am sosit într-o toamnă prelungită, secetoasă, unde de foarte mult timp n-a căzut picătură de ploaie. Norii se adunau, promițător, din când în când, pe cerul azuriu și atunci răsunau rugăciunile din Minaretele Moscheielor, de unde muzeinii chemau musulmanii la rugăciune pentru Allah; dar norii se împrăștiau peste Ocean și Mare, unde-și descărcau bogăția de ape și unde nu aveau nevoie de ea.

În lunile sepetembrie și octombrie ale acelui an, 1974, au pătruns zilnic spre cer rugăciunile, dar norii n-au lăsat să cadă ploaia pe sol. Mai târziu în acel an și în următorii, timpul s-a mai răcorit, a și plouat și au apărut și câțiva fulgi de nea, care au format un strat subțire de zăpadă, spre bucuria și jocul cetățenilor, care au făcut să dispară repede, bătucită de „dansul” acestora, în șlapii lor.

După această mică stabilizare a demersurilor, am ieșit pe înserate pe străzi și bulevarde, amestecându-ne și noi în acea lume pestriță, sub multiple aspecte. Discret, făceam mici prospectări, pentru a sincroniza ceea ce știam, cu realitatea prezentă, pentru a ajunge la o acomodare lină, puțin câte puțin, în rezidența noastră de acolo.

Întreaga panoramă se prezenta ca o noutate: aglomerație, o lume zglobie, într-o continuă exprimare, „netăcută”, fără teamă, în diferite limbi și dialecte, cu o vestimentație felurită și lejeră și ea, totul exprimând o libertate neconvențională, fără o supraveghere cât de cât observată. Și totuși, în acest conglomerat de politici, ideologii, forme statale atât de diferite și adunate la un loc, aceasta se făcea în mod discret, ca de după o perdea, pe nesimțite, pe nevăzute, așa cum voi mai relata, probabil. Era și firesc, pentru a realiza o protecție statală, cu respectarea condițiilor de cooperare ferme: instrucție și numai instrucție și nicio activitate sub influența politică. Deși străin total acolo, mă simțeam ca după o descătușare, într-un comportament uman firesc, de liniște și așteptare. Am trăit într-o vitregie și condiții de răutate umană draconice și nu mă speria personal absolut nimic, dar teama și grija erau majore pentru cei ce mă însoțeau și pentru care eram responsabil, fiind preocuparea de bază, dar care se anunța însă liniștitoare.

Bacalaureatul era în desfășurare și după mai multe plimbări pe la școală, într-o sală profesorală imensă, mi s-a comunicat repartizarea claselor: două clase de a V-a (cu câte 4 ore/săptămână), două clase de a VI-a (cu câte 5 ore/săptămână) și o clasă de a VII-a umană (cu două ore/săptămână), deci 20 de ore/săptămână. Mi s-a înmânat și programa școlară, după cea franceză, destul de în detaliu, orarul școlii și locația claselor. Liceul era structurat pe cele 3 clase, cele numite, clasele V-VII.

Am avut o convocare a profesorilor de matematică, o mulțime, liceul fiind unul din cele mai mari din Maroc. A fos o masă rotundă, fără un program anume, procedurile și metodologia fiind cunoscute. Responsabilul acestor întâlniri (trimestriale!) era un profesor francez cu vechime, fără remunerație. Pentru că eram câțiva noi veniți (domna Vaida, eu și mi se pare încă vreo două persoane), ne-a prezentat în linii mari ce trebuia știut, de la început. A fost o întrunire deosebit de plăcută, deschisă, care a durat în jur de o oră, unde s-au exprimat păreri, propuneri, masa fiind încărcată cu prăjituri excelente și sucuri, în mulțime de varietăți.

Înainte de a aminti aceste metodologii (sunt destul de multe, cu totul diferite precum la noi), am să fac o scurtă desprindere de subiect. Am întâlnit în Meknes un fost coleg de an de la Cluj, Moisecu Adam, din prima parte a studiilor, care a fost transferat la Meknes, împreună cu soția, tot de matematică, cu un copil excepțional, Răzvan, elev la Liceul „Paul-Valery”, de la Misiunea Franceză. El a fost cuprins în primul grup de 4-5 profesori trimiși, experimental, cu contract în străinătate, după care au urmat multe mii, care au adus țării o cantitate imensă de valută. Ne-au invitat pe la ei, având condiții de locuit foarte confortabile, cu toate cele necesare, ei fiind deja după 4 ani de cooperare, în condițiile de până atunci extrem de favorabile lor. Ce ne-au spus ei, mai în detaliu și cu ce ni s-a comunicat la liceu, am să le rezum aici. Dacă o să-mi scape ceva, le voi reaminti la timpul potrivit.

* Nu se făceau planificări anuale, trimestriale, zilnice, planuri de lecții.

* Nu se țineau consfătuiri, cercuri pedagogice, consilii profesorale, ore de dirigenție, lecții deschise.

* Trimestrial, se făcea o întrunire pe catedre, în care se dicutau și analizau diferite aspecte legate de acest obiect. Probabil să se fi mai convocat vreuna, dacă se impunea, dar nu-mi amintesc; activitatea se desfășura în firescul ei.

* Trebuia să realizezi obligatoriu programa dată, ordinea capitolelor fiind la decizia profesorului, cu respectarea independenței lor și a continuității expunerii.

* Nu erau manuale școlare și erai liber să-ți alegi cursurile după care să predai materia, să realizezi programa. Din anul al II-lea au apărut aceste manuale, dar erau facultative.

* Notarea elevilor se făcea numai pe baza lucrărilor scrise; examinarea orală era exclusă. În funcție de numărul de ore, se dădeau lucrări scrise, individuale, nesupravegheate strict, care erau corectate și apoi se analizau cu elevii în clasă; nu erau notate, ci doar o pregătire a celorlalte. Urmau lucrări scrise de două ore, supravegheate, 3-4, după numărul de ore, corectate și notate într-un carnețel. Notele erau de la 0 la 20.

* În orarul școlar se căuta evitarea ferestrelor la profesori, nu la elevi; cursurile se încheiau la orele 12 fix și se reluau la 14, unele; duminica fiind singura zi liberă. Porțile se deschideau după fiecare oră, pentru ca elevii liberi să poată ieși afară și erau în jur destule cafenele, cofetării, unde puteau și fuma; fumatul nu era o problemă a școlii.

* Nu se făceau meditații, erau excluse.

* La sfârșitul trimestrului, se întruneau toți profesorii ce au predat la aceeași clasă și treceau mediile într-un registru școlar în 3 exemplare: unul se trimitea părinților, unul (paremi-se) se dădea elevului și altul îl însoțea la examanul de Bac. Media se făcea adunând punctele de la lucrările date și se împărțea suma la numărul lor; deci, cel ce absenta de la o lucrare (nemotivat, anunțat și aprobat) avea nota 0. Pe lângă medii, se treceau la fiecare elev mențiuni ce-l caracterizau, precum: silitor, în proges, delăsător, turbulent, leneș, respectuos, felicitări, tablou de onoare ș.a. Acestea contau foarte mult în promovabilitate și, mai ales, la Bac. Mediile erau ponderate, funcție de numărul de ore pe obiecte.

* La sfârșit de an, elevul era declarat promovat sau repetent; nu erau corigențe și nu se putea tripla o clasă. În acest caz, elevul era exclus de la învățământul de stat și putea continua la cel privat, cu taxe mari, dacă le putea suporta. În fapt, era o corigențăț rezolvată pe loc, prin repetenție, eventual. Dacă cel puțin unul dintre profesori nu dorea unul sau mai mulți elevi în clasa următoare, se făceau 2-3 tururi de discuții, cu toți profesorii clasei și dacă cel cu propunerea nu ceda, decizia lui era suverană: repetenția acuma, după 6 luni de activitate și nu după încă o lună de vacanță!

* Directorii erau doar cu rol administrativ, astfel pregătiți, chiar dacă erau și profesori și nu făceau inspecții la clasa, rol ce revenea exclusiv inspectorilor de specialitate; cred că era bine.

* Nu se făceau acele dări de seamă de sfârșit de trimestre sau de an, cu toate pomelnicile și premiile lor.

* Lecțiile trebuiau predate foarte ordonat și sistematic, pentru că transcrierea lor în caiete era aproape unica sursă de pregătire a elevilor, pentru bacalaureat și altele, cărțile fiind foarte scumpe, inaccesibile multora și pentru toți era greu să înțeleagă și să-și extragă din acestea ce li se cerea în programa școlară.

* Bacalaureatul se organiza cu mulșă grijă, cu probleme dificile propuse, cu o supraveghere severă. Elevii primeau direct pe file materialul pentru soluționare, cu numele acoperit, lipit bine și sigilat, alături cu un număr, un singur elev în bancă („distanțare”) și 3 profesori suparaveghetori, 2 fiind tot timpul prezenți. Profesorii erau de regulă și la supraveghere și la corectare, la ambele faze. Un grup de profesori, pe obiecte, primea pentru corectare în jur de 120 de lucrări de la aceiași elevi (cam de la 4 clase), din nu se știe ce oraș provenite și, după corectare, erau convocați în același loc, bine organizat, unde o echipă consemna rezultatele. Se deschideau lucrările, se asocia numele cu numărul de alături și se evidențiau notele. Era un barem fixat; din câte îmi amintesc, cei cu un număr de puncte sub 300 (în general majoritar),erau respinși și la fel cei ce aveau la o lucrare nota zero (0 puncte); cei cu numărul de puncte peste 320, erau admiși (nu atât de mulți). Au rămas cei cu un număr de puncte între 300 și 320, care se discutau (erau destui). Aici se deschideau registrele școlare și se căutau aprecierile, din timpul anilor, la lucrările cu notele mai mici; dacă erau bune, elevul promova, altfel pierdea Bacul. Se considera și aici munca profesorului și nu rezultatul unei lucrări, chiar de trei ore, care putea exprima o deformare a cunoștințelor. Accentul era tot autoritatea profesorului, în cei 3 ani. De aceea, un elev putea promova examenul cu 301 puncte și-l putea pica cu 319 puncte! Cei cu examen de Bac puteau intra la Facultate, fără examen, în Maroc și în exterior cu taxe, poate și cu burse. În general, procentajul de reușiți era între 25%-30% , uneori și cu excepții mari, cum ar fi 7% sau 70%, la unele clase.

Gheorghe BĂRCAN, fost profesor detașat în Maroc, 6 ani
Minneapolis, 08.09.2020

Da, vreau să fiu primarul Sighetului!
De ce?…. Pentru că eu cred în oameni! Cred cu tărie că puterea unei comunități o dă puterea fiecăruia dintre noi! Cred că binele nostru al tuturor îl avem în „rucsacul” nostru al fiecăruia! Lucrul acesta mă motivează să fiu în mijlocul vostru căutând soluțiile cele mai bune. Sighetul este crezul meu și credința mea este că am obligația să întorc totul comunității!

După mine, EDUCAȚIA și SĂNĂTATEA sunt pilonii esențiali ai unei societăți. Dacă nu avem oameni sănătoși și educați, nu avem nimic!

Vreau să încep prin a mulțumi încă o dată tuturor celor care ați semnat pentru mine și echipa PMP! Este prima mea campanie electorală. Sunt multe lucruri la care m-am așteptat, despre care mi s-a spus, dar am întâlnit și multe surprize neașteptate, unele plăcute, altele mai puțin plăcute, dar toate mi-au dat curaj și m-au făcut mai puternic.

Ce am să scriu mai jos vine dintr-o experiență personală. Ani la rând am observat neputincios lipsurile comunității noastre! Am trecut prin multe dintre locurile care în alte vremuri erau mândrie pentru fiecare dintre noi. Acum, am văzut doar ruine care doar amintesc de ceea ce eram odată! Așa că am așternut pe hârtie frânturile pe care le cred esențiale pentru a trăi normal într-o societate a secolului XXI.

SIGHETUL Urban

Nu putem să vorbim despre absolut nimic atâta timp cât nu avem lucrurile necesare să apropiem oamenii. În primul rând drumuri de acces care să îi aducă pe alții la noi, sau să ne ducă pe noi la ei. Trebuie urgent să reparăm, reabilităm și modernizăm infrastrucutra rutieră și pietonală!

SIGHETUL Civilizat

Trebuie să acordăm demnitatea și respectul oamenilor. Și asta trebuie făcut zilnic. Așadar trebuie să avem un comerț stradal ordonat, curat și elegant.

SIGHETUL Vesel

Dintotdeauna am privit Sighetul prin ochi de copil. Sunt trist că nu exista siguranță pentru copiii noștri sau locuri special amenajate unde să se joace fără ca noi să fim îngrijorați. Vom construi noi locuri de joacă și spații de agrement.

SIGHETUL Multicultural

Multiculturalitatea comunității datorită conviețuirii a multor popoare, fiecare cu tradițiile lor ne oferă posibilitatea și obligația de a depune toate eforturile pentru a păstra și a dezvolta ceea ce am moștenit. Astfel, vom consolida integrarea socială prin acces la educație și cultură.

SIGHETUL Orașul Impozitelor Mici

Trebuie să păstrăm în limite minime taxele și impozitele sighetenilor. Nu trebuie să încercăm să acoperim găurile bugetare pe spatele oamenilor prin mărirea de taxe și impozite locale, avem nevoie de oameni specializați pentru a atrage fondurile necesare proiectelor imediate ale Sighetului.

SIGHETUL Respiră

Problema protejărji mediului a fost doar subiect politicianist de campanie electorală o dată la 4 ani. În rest, nu s-a făcut nimic. Vom proteja mediul și vom ecologiza terenurile contaminate. Doar așa vom respira aer curat și vom putea să vorbim de sănătate în urbea noastră.

SIGHETUL Sportiv

Suntem o comunitate care iubește mișcarea și sportul. Avem sportivi care au făcut performanță pentru Sighet și România. Nu am știut niciodată să apreciem astfel de oameni. Să îi respectăm așa cum se cuvine! Vom reabilita și dezvolta infrastructura sportivă. Vom da sportivilor meritul care li se cuvine.

SIGHETUL are Suflet

Din păcate, astăzi mulți dintre noi nu ne gândim la cei care au construit orașul, la cei care ne-au dat o casa… la cei care ne-au dat suflet! Nimic mai eronat și mai grav! Trebuie să acordăm respect, îngrijire și iubire pentru seniorii noștri!

SIGHETUL Învață

Mă gândesc la băiețelul meu! Mă gândesc la viitor! Mă gândesc la ce le oferim azi copiilor noștri! Și în acel moment sunt sigur că trebuie să construim și să reabilităm creșe, grădinițe și școli.

SIGHETUL Casa Ta

Orașul nu s-a dezvoltat. Mă gândesc că nu punem accent pe oameni valoroși care să dezvolte Sighetul, pe oameni care să lase amprenta profesionalismului lor. Trebuie așadar să ne apucăm de treabă și să construim locuințe pentru tinerii specialiști și locuințe sociale.

SIGHETENII Parchează Comod și Rapid

Vrem dezvoltare! Vrem turism! Dar nu oferim comoditate și accesibilitate. Trebuie să reproiectăm parcări publice supraterane sau subterane și parcări de domiciliu.

SIGHETUL în Haine Noi

Văd oameni triști, care se deplasează ținând capetele plecate! Nu privesc cerul! Nu privesc imobilele. Uitându-mă în jur mi-am dat seama că nu au motive. Clădirile sunt triste, peisajul e deprimant și fără speranță. Trebuie să reabilităm fațadele blocurilor, eficientizând consumul de energie al caselor noastre.

Și ar mai fi mult de dezvoltat! Oriunde îți întorci privirea îți dai seama câte ar fi de făcut. Te gândești că au trecut 30 de ani în care administrațiile nu au facut mare lucru! Scaune și cuie! Am pierdut respectul și demnitatea! Trebuie să ne scuturăm și să redevenim noi! Demni și respectuoși! Exact așa vreau eu să vă Sighetul și sighetenii!
Și nu uitați, noi nu luptăm împotriva cuiva, luptăm pentru CEVA.
Îndreptați-vă gândurile și eforturile spre lucruri POZITIVE!

Gabriel Filipciuc
Candidat la demnitatea de Primar al Sighetului