Iarna pe care n-am mai atins-o

Era cald ca o dragoste de septembrie.
Strugurii se sfârșeau la capătul unei lumi unde oamenii treceau zilnic cu fețele acoperite. Dumnezeu locuia aproape precum cerul ce plânge în șoaptă. Numai să credem că rostul nostru nu este să ne frângem inimile, nici să ne temem când întunericul ne va strânge ori când umbrele cad ca niște răni vechi, curățind drumul dinlăuntru. Sunt slabă și oasele-mi dezvelesc dimineața când singurătatea îmi zâmbește obraznic.

Câteodată în pieptul meu aud cum bate inima unui înger, poate această ascultare mă ține vie, să nu mă frâng, doar îmi cunosc patimile în lumina ce-mi pătează fereastra.
O agățare vie a pleoapelor bâjbâind în zăpadă ca într-o îndrăgosteală oarbă.
Îmi întinzi inima, să-mi arăți cum este de fapt dragostea în carantină. Un acoperiș bizar peste suflete înecate ce lasă ploaia să cadă-n voie.
Din cealaltă cameră, bunica din fotografie împletește fluturi
iar eu o privesc dând la o parte perdeaua din ochii ei.

Când iubești e ca atunci când ții cartea deschisă și cuvintele topesc în sufletul tău
zăpezile din iernile din totdeauna.

Antonia Luiza DUBOVICI

sursă foto: 1.bp.blogspot.com

Beznă

degetele tale
îmi gâdilă oasele
și se rătăcesc
în părul meu desprins

e beznă
dar inima mea
nu se mai simte singură
se cuibărește lângă a ta

ploaia nu ajunge până la noi
e cald în sufletul tău
aș rămâne aici
o eternitate
iar tu poți să-mi imprimi pe buze
un vis fără sfârșit

bezna va rămâne afară
în sufletul tău
e soare

Întru necunoscut

frigul mă înghite
ca pe o cireașă fără sâmbure

cădere neîntreruptă
ploaia îmi crește sub piele
prea rece
atât de udă

genunchi juliți
pe o potecă albastră
și stropi de roșu
pe pietre moarte

negura mă împresoară
rătăcirea își emană vocea
călăuzind pași mărunți
spre mormânt

vulgare și pătate de ură
dansează șoapte în întuneric
dar niciuna nu seamănă cu vocea ta

Neștiut

de ce nu-mi poate ști
nici măcar frunza
greul sufletului
și fiorul?

de ce nu-mi poate ști
nici măcar firul ierbii
dorul amorțitor
și amarul de pe cerul gurii?

de ce nu poate ști
nicio stea și nicio constelație
furtuna pe care o port deasupra-mi?
cum nu-mi poate ști
nici măcar soarele ori luna
cântecul sacadat de inimă
așa nici tu
n-ar trebui să știi
copacul meu

însă tu tot m-ai deslușit

Anastasia Herbil

Foto : Anastasia Herbil

În ultimul volum de autor, apărut în luna iulie a.c., Dimensiunea distructivă a revoluțiilor culturale din Antichitate până în SUA de azi (Editura Limes, 2020), prof. univ. dr. Nicolae Iuga analizează un fenomen pe care imperiile lumii l-au cultivat și întreținut din variate motive. Profesorul sighetean abordează mișcările de protest ale afro-americanilor din SUA în contextul evoluției acestui fenomen exacerbat de ideologiile care au întreținut – mai mult sau mai puțin voalat – furia distructivă vizavi de unele simboluri culturale considerate „brusc” retrograde.

Marile „realizări”, cu rezultate dezastruoase la nivel cultural, au fost revoluțiile secolului trecut prin care au trecut „fratele” de la răsărit, Uniunea Sovietică cu proletcultismul „inovator” și China popular – comunistă de pe vremea dictatorului Mao Zedong. Din păcate și România a beneficiat de „felia” distructivă de proletcultism importată prin intermediul ideologiei marxist – leniniste.

Azi avem parte de mișcarea „Black Lives Matter” din SUA tuturor posibilităților, pe care se focalizează volumul prof. Nicolae Iuga și care tratează fenomenul depășind – bine intenționat! – conceptul „political correctness”. Dacă revoluțiile culturale ale sec. XX aveau ținte precis nișate (burghezii, intelectualii etc.), actuala „revoluție” culturală occidentală extinde „lupta” împotriva multor secole de istorie și cultură și chiar împotriva… majorității.

Foarte pertinent observă dl. prof. Nicolae Iuga: aceste revoluții sunt niște evenimente bizare de mare anvergură, prin care state importante precum URSS, China sau SUA, distrugând valori de patrimoniu universal și-au făcut rău în primul rând lor înșile. Se confirmă și din acest punct de vedere opinia că marile imperii, aparent atotputernice și care nu pot fi cucerite din afară, se demolează singure din interior.

Volumul, care vizează un subiect foarte actual și foarte controversat, a stârnit interesul și pe plan internațional fiind tradus – până acum – în limbile engleză, franceză, italiană și japoneză.

Citiți cât mai mult (și de calitate!) ca să fiți bine ancorați în realitate… cultural!

Ion MARIȘ

În 08 septembrie 2020, zi de importantă sărbătoare creștină, un simpozion a încheiat seria de ateliere începute în 03 august a.c. la Călineștiul Maramureșului. Atelierele, păstorite de Asociația Rădăcinilor Străbune și Centrul de Informare Turistică al Bisericii din Călinești Căieni, s-au derulat în cadrul „Școlii rădăcinilor străbune” (școală inițiată în urmă cu șase ani de inimoasa Măriuca Verdeș). În plină pandemie, atelierele au fost destinate copiilor, care au fost conectați astfel la vacanța de vară reală, tradițională.

„Învață și du mai departe” (ediția a II – a) a fost îndemnul generic pentru participarea copiilor la atelierele care s-au desfășurat la Biserica „Nașterii Maicii Domnului”. La ateliere au fost prezenți meșteri populari, specialiști în creația populară, buni povestitori și înțelepții „consacrați” din mediul rural.

În cadrul simpozionului din 08 septembrie a fost vernisată și o expoziție de fotografie cu imagini de arhivă din Călinești, fotografii dăruite de către Muzeul Județean Satu Mare (colecția de fotografii Ioniță G. Andron) și Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației. O mână de ajutor (la materializarea expoziției) a dat și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Salut, Sighet!

După o campanie de aproximativ trei săptămâni, Asociația SOS Bambini a reușit, prin intermediul colaboratorilor, să colecteze ghiozdane echipate pentru 90 de copii din zona Poienile de Sub Munte.

Persoanele care au donat au fost din Cluj și Sighet și au răspuns pozitiv apelului Asociației de a se alătura campaniei. Copiii au așteptat voluntarii Asociației cu mult entuziasm și s-au bucurat de ghiozdanele primite și de dulciuri. Ne- au asigurat că vor fi conștiincioși la școală și că ne vor face mandri prin rezultatele lor. Mulțumim tuturor prietenilor care ne-au susținut în această campanie și au dovedit că fiecare copil contează!

SOS Bambini susține educația, din suflet pentru suflete!

Camelia PESEK

În fiecare an la început de septembrie este o agitație generală. Copiii, părinții, directorii și profesorii se pregătesc pentru începutul de an școlar. Se cumpără rechizite, haine, ghiozdane, adidași. Se fac planuri, planificări, catedre, orare. Se promit unele lucruri (părinții copiilor dacă vor fi cuminți și nu numai). E o atmosferă veselă și un pic nostalgică, cea de început de an școlar, cu amintirea vacanței care a trecut prea repede și cu nerăbdarea elevilor de a-și revedea colegii.

Anul acesta totul e diferit, ciudat, schimbat, torsionat. Ca privit într-o oglindă rea dintr-o poveste veche. Dar nu e veche. Și nu e poveste. E realitatea noastră, a tuturor. Anul școlar începe târâș-grăpiș pe 14 septembrie. Fiecare școală alege din trei scenarii în funcție de culoarea pe care i-o acordă zonei Direcția de Sănătate Publică. Și niciunul nu este ideal. Dar cum ar putea fi?! Online exclusiv sau hibrid (un fel de struțocămilă, și la școală și acasă online) – acestea sunt cele două scenarii fezabile în orașul nostru – iar profesorii le vor pune în aplicare așa cum bănuiesc că ar trebui să facă sau învățând singuri așa cum unii deja au făcut din martie încoace. Nu li s-au oferit prea multe formări online (spre deloc ) vara aceasta, deși se susține contrariul. Și da, mă refer la formările gratuite. Nu s-a modificat programa, nu s-au achiziționat tablete pentru școli. Cei care puteau să schimbe ceva doar au vorbit. Totul e ca în anii trecuți dar nu putem trăi în trecut, prezentul ne contrazice.

Toată lumea are o părere, fiecare ține cu dinții de a lui, bate cu degetele în tastatură și pufnește nervos de parcă ar fi vreun concurs și foarte puțini își dau seama că elevii vor fi cei care vor avea de pierdut sau că profesorii își riscă sănătatea și uneori e ușor de zis dar nu e ușor de făcut. Se acuză directori, inspectori, miniștri dar adevărul este că fiecare reprezintă o rotiță dintr-o mașinărie malefică ce scârțâie acum din toate încheieturile. Se puteau face multe. Nu zic nu. Dar nu s-au făcut. Și peste câteva zile începe școala. Mai devreme sau mai târziu probabil vom ajunge cu toții în online, avem exemplul celorlalte țări și presupunem că nu va fi diferit tocmai la noi. Haideți să ne gândim puțin și la elevii din familii defavorizate, la elevii abuzați într-un fel sau altul, la elevii triști sau timizi pentru care mersul la școală era partea cea mai veselă din viața lor. Sau credeți că nu există? Credeți că doar școala formează un om? Că nu contează confortul lui personal, dacă are haine curate sau o masă caldă, dacă este iubit sau dacă are prieteni? Să ne gândim și la profesorii cu sănătatea șubredă, cu boli cronice, cu părinți în vârsta aflați în grija lor, cu spaime mai mult sau mai puțin reale pentru că și ei sunt oameni la urma urmelor.

De aceea soluții simple nu există. Nici soluții clare, nici definitive. Fiecare face ce poate, cum poate și tot ce putem spera este că vom fi mai altruiști, mai omenoși, mai înțelegători și mai solidari în condițiile date. Unii mai mult, alții mai puțin dar la un moment dat se va termina pandemia și sperăm că ne vom întoarce în școli, că vor răsuna coridoarele și curtea școlii de glasurile copiilor, că vom vedea iar poze recente pe facebook, nu scoase de la amintiri, cu oameni îmbrăcați elegant încercând emoția primei zile de școală, cu planuri pentru balul bobocilor, banchete și excursii. Poate în 2021. Cine știe?! Până atunci nu ne rămâne decât să trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, vorba lui Voltaire, adică cea pe care o avem și să sperăm la mai bine.

Crina VOINAGHI

sursă foto: dw.com

Timeea Ivan s-a născut la Blaj, are 17 ani și este elevă la Colegiul Națonal I. M. Clain (Blaj). Este pasionată de literatură, a publicat poezii (debut absolut) pe site-ul „Cîrciuma poeziei” și, ulterior, într-o serie de alte reviste și site-uri: „Vitrina cu Poezii”, „Parnas XXI”, „Extemporal liric”, „Vocativ”, „Fabrica de Poezie” și „ECreator”. De curând, a primit vestea publicării câtorva dintre poeme în revistele „Banchetul”, „ România Mare”, „13 plus”.

De asemenea a participat, de-a lungul ultimilor patru ani, la Olimpiada de Limba și Literatura Română, iar în cel de-al patrulea an a reușit să obțină mențiune, clasându-se pe locul al patrulea din treizeci și trei de participanți. A luat parte la diverse activități literar-artistice, fiind inclusă în evenimente culturale distincte, la secțiunea poezie.

Azi, tânăra Timeea Ivan debutează și pe site-ul nostru „Salut, Sighet!”

***

în jur de șase dimineața

se trezește în jur de șase dimineața adică în
zori zorii sunt la șase vara dar
iarna sunt la cinci cel puțin asta
spune el el care nu mai
iubește nici animalele nici
nici covrigii calzi ce îmblânzeau agitația dimineților nici
nici părinții nici
nici monogamia nici
nici poligamia nici
nici nici nici
el nu mai
iubește nimic nu
mai privește nimic cu
ochi buni de parcă ar fi
vreun ursuz sihastru ce
se mulțumește cu singurătatea
și
și
și oricum era
ursuz și dacă nu
nu era singur sau
sihastru
sihaștrii nu vorbesc cu
nimeni nu ascultă de
nimeni nu mănâncă cu
nimeni nu râd cu
nimeni nimeni este
prietenul lor cel mai bun
poate că
așa e mai bine pentru ei poate
doar așa cred ei
sunt ca niște preoți siguri pe
ei siguri că
fac lucrul bun siguri că
sunt slujitori dedicați ai divinității
siguri sunt siguri pe ei dar
sunt ca mass-media de azi atât de
cenzurată încât încât discrepanța dintre
adevărat și fals nu se mai observă cum
se observă
discrepanța la logică și argumentare între
termeni între termenii afirmativi și
și termenii negativi
se trezește în jur de șase dimineața ca
să scrie și
merge în cișmigiu ca să
își extindă ura pentru
sinastrofie sau
nu știu ce nu știu
nu l-am
întrebat niciodată și
oricum nu puteam pentru
că mă
urăște și
pe mine da

***

în acel miez de noapte de martie

scriam cu stiloul și cu pixul și cu creionul
în acel miez de noapte de martie
eram de o calmitate debordantă
de pus la zid
cum i-au pus pe ceaușescu și pe elena
într-o zi de crăciun nu știu care zi
în noaptea dinaintea acelui miez de noapte dinaintea
zilei ce avea să urmeze
scriam nu știam ce are să se-ntâmple
a doua zi a doua zi am bătut același drum bătătorit spre
școală am
venit în același mijloc de transport cu aceiași
oameni plictisiți parcă de viață sau de nu știu ce
am deschis televizorul știrile nu
mai erau aceleași
am primit un apel de la mama cineva
apropiat nu știu cine nu îl
cunoscusem decât la o nuntă și oricum nu
vorbisem prea mult
avea virusul acela nu știu care virus
eu sunt din românia china e
departe și oricum nu aș
fi putut ajunge
la știri au
anunțat că vom sta acasă o perioadă scurtă
așa spuneau ei așa spuneau
se credeau binefăcători eroi poate erau
a doua zi am plecat acasă veseli credeam că
va dura doar o săptămână o săptămână nu știu câte
luni are are multe sau nu știu
știam nu știam știam știam
știam ce va urma cel puțin
anticipam după acea săptămână
totul avea să reintre la
normal la normal dar la care normal
eu încă aștept să se termine săptămâna săptămâna
aceea
eu nu cred în covid nu cred nu cred decât în
poezie sau în
ce mai scriu eu

***

pe banca din parcul de la heleșteul din

spatele palmelor ce
îmi țin inima în brațe și
își mișcă degetele în sus și în jos pe
coama ei cum sora mai mică o
piaptănă cu degetele pe sora mai mare când
părul îi este încâlcit de la
atâta suferință
și cu lacrimile mele îmi ud mormântul
și cu lacrimile tale îmi curăț sufletul
ca să trec în nesimțire curat și
citesc horoscopul de dimineață ca să
știu cât timp să îmi las inima să
fugă la tine

cu ochii tăi mă privesc
cu ochii mei te ador

Timeea Ivan

Peste Maramureș s-a așternut – la acest început de septembrie – o toamnă “clasică”, încărcată de culori roditoare. Oamenii s-au grăbit să se bucure de natură iar punctele de atracție ale Depresiunii Maramureșului au fost împânzite de turiști dornici să se “sustragă” pandemiei. Deși statisticile nu sunt liniștitoare viața și-a reluat cursul firesc în contextul rezonabil al unor restricții suportabile.

Probabil și artiștii și-au epuizat sursele de inspirație „indoor” și au ieșit la… lumină.
La inițiativa și mobilizarea Gabrielei Rosuș – ea însăși cu pasiuni artistice – și cu sprijinul generos al familiei preotului Ioan Ardelean (Parohia Ortodoxă Română Desești), un grup sighetean de artiști plus câțiva invitați, au reluat tradiția întâlnirilor la deja consacrata tabără de pictură cu reverberații filantropice. Taberele de vară, de pictură, din Deseștiul iubitor și de poezie s-au reluat în urmă cu două săptămâni cu un prim grup de artiști din Baia Mare. Din 31 august până în 06 septembrie a urmat grupul “depresionar” (nu vă speriați, e vorba de grupul din Depresiunea Maramureșului!), preponderent sighetean, ce și-a găsit inspirația la poalele Gutâiului și-a Bisericii monument Unesco din atât de cunoscutul sat de pe Valea Marei. Șapte zile au muncit artiștii noștri pentru a crea lucrări ce vor rămâne (o parte) în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Române Desești. Pe lângă artiștii sigheteni, participanți majoritari la tabăra din prima parte a lunii septembrie, Ștefania Adela Pop, Ana Ulici, Lia Stan, Gabi Rosuș, Ștefan Hegedus, Valentin Petreuș, Alex Cosovan, am întâlnit prin grădina Deseștiului și pe artista plastică Eva Dolha (Cluj Napoca) dar și pe băimărencele Mia Gatan Rettegi și Ildiko Hetvary.

Culorile toamnei și culorile de pe pânzele artiștilor au generat o atmosferă caldă (propriu + figurat!), optimistă, aducătoare de speranță și de bucurii.

Artiștii plastici au străbătut ulițele Deseștiului – transferând în culori poezia locurilor – pe urmele pașilor lui Nichita, conturând parametrii unei comune din ce în ce mai cunoscute pe tărâm cultural.

Ion Mariș

Negura

am continuat să merg,
să nu mă abat de la cărare,
de la drumul care mi-a fost urzit

dar…

s-a lăsat ceața,
o întindere fără sfârșit,
densă și grea.

am continuat să merg,
să străbat poteca prin necunoscut
și am ajuns să iubesc
sobrietatea și liniștea ceții,
să inspir mireasma necunoscutului
și să expir cunoaștere.

înaintând
am ajuns la o răscurce
trebuia, pentru prima oară, să decid:
ceață sau soare?
pericol sau siguranță?
necunoscut sau monotonie?

în final,
am devenit un lup,
un vânător fără de haită
și am ales NEGURA!

***

Nisipuri mișcătoare

mai demult,
când încă eram dimineață,
mi-am dorit
ca pietrele
să dispară din calea mea!

acum,
îmi doresc
ca poteca vietii mele
să se transforme
în nisipuri mișcătoare!

numai așa
voi învăța
să înot printre nori!

***

Lor

n-am fost acel vis frumos
pe care l-au avut cândva.

le plac păpușile cu sfori,
cuminți, tăcute și supuse,
iar eu mi-am tăiat sforile
înainte să-mi dau seama,
înainte ca sufletul să renunțe la ei.

le-am fost coșmar,
mi-am fost si mie,
m-am condamnat singură!
m-am izbit de ziduri
și am desenat zâmbete pe ele.

apoi în regat a apărut soarele

nu ne-am înțeles sufletele,
dar bătăile inimilor noastre
răsunau nepământean,
bătăi mute,
nu era nevoie să le aud,
căci le cântam.

au trecut ani –
nici acum nu mă-nțeleg
dar eu da,
ei și eu, deopotrivă,
tot între zidurile de zâmbete sunt
dar acum e mai ușor.

***

Fugind de tine

te-am văzut în repetate rânduri
contemplând
singuratatea în care te-ai ascuns

te-am văzut ca pe un soare
chinuit și palid

ți-am văzut sufletul pustiu
strigând
după un ajutor inexistent

ți-am văzut zâmbetul
trist, resemnat și fals

te-am văzut în fiecare-oglindă
încercând
să fugi de tine.

***

Statuia de ceară

nu te pricepi
la ascuns lucruri

când am sperat
să mă surprinizi,
nu mă așteptam la asta.

bineînțeles că începi cu brațul drept,
întotdeauna începi cu dreptul,
e una din superstițile tale.

mă întreb ce o să faci cu cicatricea,
doar nu ești suficient de naiv
încât să abandonezi totul.

incredibilă abilitatea ta
de a mângâia cu sânge rece.

a durat mai mult ca de-obicei,
dar rezultatul e cu adevarat spectaculos-
nici n-ai zice c-am fost
vreodată vie!

Adriana Tiodar
Studentă, anul II
Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Jurnalism

Viața este cea mai pură și complexă formă de artă. O operă abstractă al cărei autor este omul. Dispunem de o varietate de nuanțe din care suntem liberi să alegem ce tonuri vor predomina în conturarea „tabloului”. Fiecare moment constituie o tușă de pensulă, tușă ce va influența într-o oarecare măsură imaginea finală.

Inevitabil ajungem într-un punct în care culorile care ne animă existența își pierd din intensitate până ce ajung să dispară în totalitate, lăsând în urmă o imagine rece. Aceste culori nu se risipesc doar din jur, ci și din interiorul nostru, creând o graniță fină între înțelegerea și dușmănia dintre minte și suflet, două elemente principale ale omului, ființă spirituală. Acest „colaps” apare în momentul în care uităm de propria noastră persoană și neglijăm ceea ce simțim sau ne dorim, alegând să trăim pe ritmuri dictate de către influențele exterioare. Renunțăm, fără să ne dăm seama, la unele lucruri care par nesemnificative dar care pot evolua în așa măsură încât să aducă o schimbare pozitivă întregii noastre vieți. La baza acestor aspecte stă lipsa de curaj în a vedea dincolo de bariere.

Cu toate acestea, o acțiune, o persoană, un gest sau un cuvânt poate readuce brusc culorile în peisaj, în cele mai neașteptate momente. Atunci începe adevărata luptă. Lupta de a menține culorile vii când intervine frica de a nu pierde ceea ce ajunge să devină propria noastră realitate actuală. Acela este momentul în care ar trebui să realizăm că scopul principal al vieții noastre nu este să ne ridicăm la anumite standarde deja impuse. Dacă acea frică ajunge să pună stăpânire în totalitate pe noi, riscăm să uităm din nou că „tabloul” existenței noastre depinde doar de noi. Idealul utopic este de a renunța la tot ce înseamnă lucruri fizice și de a deveni lumină pură care nu ține cont decât de propria ei intensitate. O alternativă mai accesibilă ar fi să realizăm că nu ne putem aștepta să primim nimic fără să oferim ceva în schimb, de exemplu, să judecăm persoane și să aspirăm la a nu fi judecați.

Tabloul va prinde incontestabil contur în momentul în care vom realiza adevărata putere de influență pe care o avem asupra noastră și a tuturor lucrurilor din jurul nostru. Opera finală ne va dovedi negreșit că totul s-a întâmplat cu un anumit scop și ne va face să realizăm ce au însemnat de fapt culorile vieții.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a X-a,
Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Cluj-Napoca

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MARAMUREȘ va derula în anul școlar 2020-2021, în parteneriat cu CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ, proiectul cultural-educativ DIN ISTORIA MARAMUREȘULUI, sub coordonarea doamnei ISG, prof. dr. Costin-Hendea Anca-Minodora, ISGA, prof. Muntean Ioan și IS pentru istorie și științe socio-umane, prof. Voinaghi Marius. Proiectul s-a născut din convingerea că, în Maramureş, există un valoros material istoric (documente, monumente de arhitectură, vestigii) de natură să satisfacă cerinţele unui curs opţional de istorie locală, în condiţiile în care manualele de istorie naţională nu oferă decât informaţii succinte. Mai mult, acest proiect a prins contur pornind de la două premise fundamentale. Pe de o parte, dorința profesorilor de istorie din județ de a-i stimula pe elevi să cunoască istoria locală, de a-i învăţa să preţuiască eforturile generaţiilor trecute, de a cunoaște importanţa documentelor istorice, iar pe de altă parte, de a-i implica în mod direct în realizarea de produse istorice, punând astfel accentul pe caracterul aplicativ al istoriei. Considerăm că elevii trebuie învăţaţi să realizeze un produs istoric, să identifice, să conserve şi să valorizeze un izvor istoric, să intre în contact nemijlocit cu trecutul, inclusiv să salveze produsele istorice pe suport electronic şi să le mediatizeze.

Cercetarea de către elevi a istoriei Maramureşului, regiune cu numeroase minorităţi etnice şi confesionale, se validează dintr-o mare nevoie de educaţie interculturală pentru cunoaşterea trecutului, prezentului şi, nu în ultimul rând, a viitorului populaţiei din acest spaţiu comun care aparţine nu numai românilor şi religiei ortodoxe, ci, în egală măsură, maghiarilor, rutenilor (ucrainenilor), germanilor, evreilor etc. şi confesiunilor (greco- şi romano-catolică, reformată, mozaică etc.) împărtăşite de aceste etnii.

Cel mai important obiectiv al proiectului este punerea la dispoziția elevilor, și nu numai, a unui manual opțional de Istorie a Maramureșului, idee derivată din dorința firească de a valorifica documentele de istorie locală și de a pune în discuție sinele cultural și istoric al Maramureșului, iar aceasta înseamnă reașezarea pe noi baze conceptuale a identității locale, stabilirea reperelor ce alcătuiesc discursul identitar local, creionarea a ceea ce-l distinge de alte comunităţi locale, prezentarea modului specific maramureșean de ființare prin atitudine, fapte, religie, tradiţii, obiceiuri și valori.

Apreciem în mod deosebit susținerea financiară din partea Consiliului Județean Maramureș a lansării manualului opțional de Istoria Maramureșului, precum și a tuturor activităților gândite prin proiect (conferințe, masă rotundă, sesiune de comunicări științifice, expoziții și proiecții de film, dezbateri publice), în încercarea noastră de a valorifica și pune în lumină moștenirea trecutului, o datorie morală pe care o avem cu toții.

Prima activitate din cadrul proiectului este expoziția documentară „Sighetul în documente și imagini” ce se va desfășura la Casa Memorială dr. Ioan Mihalyi de Apșa din Sighet, Vineri, 18 septembrie 2020, orele 13:00.

Echipa de proiect
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

În luna mai a acestui an, Catedra de Filologie Clasică (Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă) a Universității București alături de Societatea de Studii Clasice din România, a organizat o competiție interesantă și antrenantă pentru toți liceenii, Certamen Covidianum.

În cadrul acestei competiții (o compensare a faptului că, din cauza pandemiei, s-au anulat toate etapele naționale ale olimpiadelor) elevilor li s-a propus să scrie (într-o latină clasică) și să trimită versuri pentru cântecul Ameno al grupului ERA.

Cele mai bune 3 variante au fost răsplătite cu vouchere de 300, 200 respectiv 100 de lei pentru ca elevii să-și achiziționeze cărțile dorite.

De la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighet, a participat, obținând locul II la Certamen Covidianum, elevul Vasile Gabriel Vouciuc din clasa a IX-a E (acum clasa a X-a), care, în luna februarie a acestui an a obținut și locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Latină, calificându-se la națională (prof. coord. Brîndușa Oanța).

Când am aflat, în luna mai, de concursul Certamen Covidianum, am fost atras de ideea de a compune versuri, de a-mi valorifica cunoștințele de limbă latină și de a da o semnificație misterioasei piesei Ameno a grupului ERA, așadar m-am hotărât să răspund acestei provocări. Au urmat săptămâni în care, în viața mea cotidiană, dominată de școala online și de anxietatea provocată de pandemia de coronavirus, și-au făcut loc piesa Ameno și voința de a crea versuri precum marele poet roman, Ovidius.

Ideea care a stat la baza versurilor mele este una destul de actuală: nu avem nevoie să descoperim toate secretele lumii acesteia pentru a duce o viață bună, ci trebuie să ne lăsăm ghidați de iubire, de pace, de bunătate, de empatie și să fim noi înșine. De atât a fost nevoie, de o idee actuală, de un element pe care l-am considerat potrivit – soarele -, de cunoștințe de limbă latină și de puțină îndrumare de la dna prof. Brîndușa Oanță, pentru a compune Ameno, ameno, clamo, varianta mea de versuri pentru melodia Ameno, variantă care, după câteva luni de așteptare, a fost premiată de către juriul concursului „Certamen Covidianum”, spre marea mea onoare, cu premiul II. (Vasile Gabriel Vouciuc)

Iată și versurile:

Ameno, ameno, clamo

Fulgeo
Veritatem quaero
Quaero
Quae magna secreta
In nostro mundo celant?
Fulgeo, fulgemus

Ameno, ameno, clamo
Sol fulget, sol imperat
Pax vincet, amor vincet
Ameno, ameno, clamo

Scio
Responsum scio
Scio
Pacem et amorem
Homines et splendorem
Scio, scimus

Ameno, ameno, clamo
Sol fulget, sol imperat
Pax vincet, amor vincet
Ameno, ameno, clamo

Ameno, ameno, clamo
Sol fulget, sol imperat
Pax vincet, amor vincet
Ameno, ameno, clamamus
(Vasile Gabriel Vouciuc)

Felicitări, Vasile Gabriel, Per aspera ad astra!
Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighet are asigurată continuitatea spiritului latinist care a consolidat valoarea celei mai importante instituții de învățământ din orașul nostru, cu o istorie de peste un secol!

Salut, Sighet!

În urma reformei administrativ teritoriale din Ucraina, orăşelul Slatina (Solotvino) de pe malul drept al Tisei devine reşedinţa comunităţii teritoriale (CT) cu acelaşi nume. Alegerile locale din Ucraina (25 octombrie) se vor face pe noua structură administrativă . Din cele 13 raioane ale regiunii vecine Transcarpatia au rămas 6 macro raioane: Ujgorod, Muncaci,Vinogradov, Hust, Teceu şi Rahău. Peste 35 de mii de români maramureşeni trăiesc majoritar în 13 aşezări mici sau mari din zonele Teceu şi Rahău.
C. T. Slatina (Solotvino) are în componenţă 12 din cele 13 comunităţi româneşti din dreapta Tisei, din macroraionul Teceu: localităţile Slatina (25 la sută dintre locuitori sunt etnici maghiari, iar pe frontispiciul Primăriei sunt arborate drapelele naţionale ale Ucrainei, României şi Ungariei), Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Topcina, Strîmtura. Toate aceste localităţi au primari români. Cea mai îndepărtată aşezare se află la 30 de km de Slatina. Tot la atâţia km se situează şi cei aproape o mie de români din pitorescul sat Plăiuţ, ce a aparţinut de Apşa de Mijloc, dar din 1973 a trecut în administrarea comunei Vodiţa (Apşiţa), populată de ucraineni. Satul Plăiuț este situat în macroraionul Rahău, care intră în componenţa CT Bocicoiul Mare.
Ca o paranteză: la 10 km în amonte de Slatina şi Sighetu Marmaţiei, Bocicoiul Mare (comună locuită odinioară de ucraineni, maghiari, români şi evrei) se întindea pe ambele maluri ale Tisei. După Al Doilea Război Mondial, Tisa a devenit râu de frontieră, iar mai bine de jumătate din localitate a rămas pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice (azi, Ucraina). Născut în 1928 la Sighet, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, scriitorul Elie Wiesel a dorit să aprindă o candelă la mormântul bunicilor săi în cimitirul evreiesc din Bocicoiul Mare, din stânga Tisei. Era în 1996. Nu a găsit mormântul, iar însoţitorii au presupus că acesta ar fi rămas în ţintirimul de pe celălalt mal!

Revenind la reforma din Ucraina, l-am sunat pe Dr. Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale DACIA a Românilor din Transcarpatia: „Fiecare fostă comună va avea un coordonator numit staroste, care va fi desemnat de primarul C.T Slatina şi Consiliul (Rada) comunităţii teritoriale. Slatina va avea 32 de deputaţi (consilieri teritoriali) care vor fi aleşi din rândul pretendenţilor din zonă înscrişi în partidele politice din Ucraina, 4 fiind cele mai importante. Această reformă este binevenită pentru comunitatea noastră, românească, dar nu ştiu cum va funcţiona noua administraţie pe un teritoriu atât de mare, peste 160 kmp. Deja sunt două – trei tandemuri puternice primar-viceprimar care şi-au manifestat intenţia de a candida la Slatina. Populaţia nu prea este intersată de politică sau de reforme ci de ziua de mâine. Această pandemie ne-a izolat şi mai mult. Nici măcar la Sighet nu prea putem merge. Graniţa poate fi trecută doar de anumite categorii de persoane, cu restricţii. Nici revista APŞA, pe care o editez împreună cu partenerii din România, nu am mai continuat-o, în primul trimestru am reuşit să scot un număr finanţat de Biblioteca Judeţeană din Baia Mare şi două numere finanţate de instituţii din Bihor. Prin această reformă se încearcă şi creşterea rolului partidelor, candidaţii în alegeri fiind nevoiţi să opteze pentru un partid sau altul.”

Florentin Năsui