Deși un oraș relativ mic, Sighetul „ascunde” încă destule comori. Vom încerca să le (re)descoperim împreună, pentru ca fiecare locuitor – în cunoștință de cauză – să poată evalua resursele arhitecturale din orașul nostru.

Azi vom „intra” în singura Sinagogă rămasă – dintre cele opt existente în perioada interbelică în orașul nostru, Sinagoga Sefardă, construită la începutul secolului XX (finalizată în anul 1902). Sinagoga Sefardă (Wisnitzer Kloiz, Vijnitz Kloiz) a fost construită cu sprijinul familiei Kahan, una dintre familiile foarte bogate din Sighet.

În ultimele săptămâni a fost finalizată o nouă sinagogă (ortodoxă), construită în zona fostei Băi Comunale (de fapt fosta baie rituală), în apropierea locației fostei Sinagogi Mari din Sighet.

Scurt metrajul a fost realizat de Green Valley Films (Peter Lengyel & Ion Mariș).

Salut, Sighet!

În a doua zi a Paștelui (20 aprilie 2020) sărbătorit de ortodocși și greco – catolici, peste Sighet – la fel ca și în întreaga lume – liniștea, tăcerea este stăpână deplină. La ora când sute, mii de oameni participau la obișnuitele liturghii din a doua zi de Paști, din unele biserici răzbat prin stațiile de amplificare doar vocile preoților care, în cea mai completă izolare, săvârșesc serviciul religios.

Cele două „catedrale” ale Sighetului, ortodoxă și greco – catolică, își transmit mesajul creștin doar prin dangătul clopotelor, sunetele vibrante străbat tăcerea generalizată anunțând – din când în când –  și trecerea timpului.

Salut, Sighet!

După poză, n-ai zice. Un grup, preponderent de bărbați, stând de vorbă în ziua de Paști – 1976, lângă Dispensarul satului, azi Primăria comunei (a devenit comună după 1990). Se distinge portul de atunci, din sezonul rece, specific șieuanilor. Fiecare sat, comună, avea piese vestimentare specifice: nuanțele lecricelor, forma și culoarea clopurilor, dungile colorate din zadiile femeilor, modul de înfășurare a nojițelor (sforile de prindere ) opincilor etc. Târgurile săptămânale erau stabilite și știute de către toți cei interesați din satele și comunele Văii Izei. Se recunoșteau de la distanță care de unde vine, după piesele vestimentare care îi diferențiau.

Chiar era ziua de Paști. Momentul surprins era după slujba de Înviere când toți se grăbeau să ajungă acasă cu bucatele sfințite. Se mânca pe săturate, chiar pe exagerate, după o lungă perioadă de post deloc ușor. Pentru cei care stăteau lângă biserică era mai simplu. Mâncau repede și se grăbeau să tragă clopotele sau, alții, să bată toaca fără nicio restricție, anunțând primul cel mai „harnic” la mâncare, sau pur și simplu, se adunau în grupuri mai mari sau mai mici depănându-și amintiri sau puneau la cale sâmbrii pentru campania agricolă ce tocmai începuse. Cei din poză nu erau antrenați în jocurile „De-a mingea pe fugă” sau „Babișca” din cimitirul de alături, peste drum de biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1760.  Atunci era singura biserică în sat, inițial greco-catolică, până în 1948, când acest cult a fost suprimat în România, scos în afara legii după modelul dictat de la Moscova. Până în 1990 a funcționat ca biserică ortodoxă, ulterior revenind la cultul inițial, greco-catolic. Eram niște prichindei când, părintele Isaiu, în timpul slujbei ne chema în Altar și nu ne făcea observații când mai fugeam pe acolo, uitând că nu suntem la grădiniță sau în curtea școlii.

Cimitirul, care avea atunci morminte cam pe o treime din suprafață, se întindea până sub geamurile casei în care locuiam. Suprafața încă liberă, permitea desfășurarea de către săteni, în ziua de Paști, a jocurilor amintite. Cu ceva ani în urmă, am intrat pe ulița casei în care m-am născut, casa neexistând, fiind mistuită de incendiul suspect din noaptea de 10 februarie 1990 și, cu tristețe am văzut ultimul șir de morminte care, parcă, străjuia gardul ce delimita fosta noastră proprietate. Cimitirul s-a umplut, semn că ziua de Paști la Șieu nu-i completă, nu se mai joacă „De-a mingea pe fugă” și nici „Babișca”. Aceste jocuri au fost „luate” de cei ce acum își dorm somnul de veci acolo, sau le… continuă!

A FOST ODATĂ… ÎN ȘIEU! HRISTOS A ÎNVIAT!

                                                                                                                                                       Gheorghe MIHĂIESCU

sursă foto: Gheorghe Mihăiescu

Diana Nadir Ștefănescu este o foarte tânără și talentată pianistă, dar și o bună stăpânitoare a scrisului (a fost publicată cu proză pe site-ului nostru).

Din izolarea locuinței din Sighet, Diana ne transmite un mesaj muzical plăcut sufletului. Ascultând-o, ne vom bucura și vom „înțelege” – poate – mai ușor importanța luminii prin muzică, prin cultură.

Diana Nadir Ștefănescu s-a născut la 25 august 2004. După finalizarea gimnaziului la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighet, a fost admisă la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj – Napoca, fiind actualmente în primul an de studiu la prestigioasa instituție.

A fost deținătoarea premiului I, pian, pe parcursul a opt ani, la Concursul de Interpretare Instrumentală din Sighetu Marmației. A fost distinsă cu premiul I în anii 2015 și 2019 la Concursul Internațional de la Backa Topola (Serbia), premiul I la Festivalul Johann Sebastian Bach (Cluj Napoca) în anul 2019 și premiul III la Concursul Național „Prietenii Muzicii” Pro – Piano, Cluj – Napoca, 2020. Pe lângă muzică, Diana este pasionată de scris și de fotografie.

În mesajul video muzical oferit cititorilor „Salut, Sighet””, Diana interpretează două fragmente din „Papillons” de Robert Schumann.

Salut, Sighet!

Cristos a Înviat!

„Nu vă temeți!”… toate necazurile, bolile, obstacolele au fost și sunt depășite de o credință puternică. Deși izolați, lumina speranței, lumina învierii a pătruns în casele tuturor.

„Salut, Sighet!” dorește cititorilor săi sărbători binecuvântate!

Salut, Sighet!

În Vinerea Mare, 17 aprilie 2020, Sighetul a fost mai agitat, oamenii au făcut cumpărăturile – mult mai reduse ca altădată – pregătindu-se pentru Sărbătorirea Paștelui într-o discreție impusă de nepoftitul virus. Cei mai mulți echipați, alții fără camuflajul complet corespunzător, poftiți în stradă și de vremea bună, dar și de completările pentru partea culinară, orașul oscilează de la o liniște nefirească la agitația binecunoscută.

Scurta noastră plimbare (pe câteva din străzile mai puțin „vizibile”), în vremuri de restriște, completează Jurnalul video al unui film care – sperăm – se va finaliza totuși cu bine. Happy end?!…

Salut, Sighet!

Dacă până ieri nu puteam să ne oprim din fuga continuă pentru a observa ce se află cu adevărat în jurul nostru (oameni, animale, natură etc.) și continuam să ne plângem de programul zilnic mult prea încărcat fără a încerca măcar să schimbăm ceva, azi totul e diferit.

Oare chiar ne trebuia un asemenea șoc pentru a ne trezi la realitate? Pentru a vedea ce viață „perfectă” duceam înainte și pentru a învăța să apreciem lucrurile mărunte. Totuși, chiar dacă azi avem timpul necesar pentru a medita la tot ce se întâmplă, ne sperie gândul zilei de mâine.

Mâine, ziua în care acest calvar se va sfârși, ziua în care totul se va schimba. Oare vom începe să trăim în alt mod?… vom zâmbi mai mult și ne vom bucura de ceea ce contează cu adevărat? Sau ne vom continua viața din punctul în care am lăsat-o, considerând momentele prezentului un coșmar demn de lăsat în ceea ce urmează a fi trecutul? Înainte aveam tendința să punem toate lucrurile care nu decurgeau conform așteptărilor noastre pe seama timpului limitat sau a activităților zilnice stresante dar, situația actuală ne dovedește în fiecare clipă că timpul era folosit drept scuză, adevăratul dușman fiind faptul că voința noastră nu este destul de puternică.

Ne sperie diferitul, un termen care poate însemna în egală măsură binele sau răul. Nu ne dăm seama că mare parte din ce trăim acum este consecința supremă a tuturor acțiunilor noastre și am da orice să dăm timpul înapoi, să ne bucurăm de tot ceea ce ni se părea normal odată. Din cauza faptului că tehnologia a evoluat atât de repede, am avut impresia că nu mai poate interveni nimic care să nu poată fi controlat de către om dar, surpriza a fost foarte mare, căci dușmanul cel mai mare al omului este chiar el însuși. Să ne imaginăm faptul că noi trăim acum o lecție de istorie din viitor, perioada de care o să le povestim nepoților și strănepoților așa cum bunicii ne-au povestit despre încercările la care i-a supus viața dar, fie ele războaie, boli, cutremure, incendii sau orice alte catastrofe, au reușit să treacă peste și să înfrunte „diferitul” care a devenit mai apoi „normalul” nostru.

Sperăm la un viitor luminos, în ciuda tuturor problemelor care se vor ivi pe parcurs, fiecare obstacol transformându-l într-o lecție care odată pierdută în negurile trecutului ne face mai puternici.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a IX-a, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Cluj-Napoca

Apreciata interpretă de muzică populară maramureșeană, Ileana Matus, oferă  cu drag tuturor cititorilor „Salut, Sighet!” o priceasnă, acum în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, înaintea Paștelui sărbătorit de credincioșii ortodocși și greco – catolici.

Ileana Matus s-a născut în Rona de Jos, pe Valea Ronișoarei, dar a crescut în Nănești pe Valea Izei. Din copilărie i-a plăcut cântecul popular. Atât bunicii din partea mamei cât și cei din partea tatălui iubeau cântecele și dansurile populare; a învățat să cânte și să joace din familie. Și-a dorit foarte mult să devină artistă dar, în acei ani, această aspirație nu era privită ca o meserie, n-a avut acceptul părinților să se înscrie la un liceu de muzică și să meargă spre acest domeniu.

A terminat studiile în domeniul sanitar, iar cele universitare și postuniversitare în domeniul juridic dar, în paralel, a reușit să-și aprofundeze cunoștințele și în domeniul muzical. În anul 1989 a participat, pentru prima dată, la filmări pentru sărbătorile de iarnă la Televiziunea Română, unde, ne-a mărturisit „m-am simțit cu adevărat artist fiind împreună cu foarte mulți artiști din întreaga țară”. De atunci au urmat și alte apariții la diferite televiziuni locale și naționale, a avut prilejul să lucreze ca redactor și realizator de folclor la câteva televiziuni naționale.

Iubind foarte mult cântecul a participat la mai multe festivaluri și concursuri naționale și internaționale unde a luat diferite premii. A realizat până în prezent patru albume de folclor, un album cu pricesne, un album cu cântece din Banatul Sârbesc, patru albume de folclor în colaborare cu alți interpreți, trei albume de colinde în colaborare cu alți artiști, două albume cu grupuri de copii (unul de folclor și unul cu colinde). În total, au fost produse 15 albume. Astăzi lucrează cu copiii, este referent cultural și profesor de canto la Centrul Cultural Sighet.

„Îmi place ceea ce fac, nu am visat acest lucru dar mi-a plăcut întotdeauna să mă dedic cântecului și să împart din ceea ce am tuturor. Cred că de aici și dragostea pentru copii și pentru educarea lor prin intermediul cântecului, dansului și tradițiilor strămoșești. Mă bucur nespus pentru realizările mele, mulțumesc din suflet tuturor celor care-mi apreciază munca și cântecele mele, culese atât de pe Valea Ronișoarei cât și de pe Valea Izei. O parte dintre acestea le-am moștenit de la bunica mea, iar unele dintre texte sunt inspirate din viața mea personală. Realizez diferite proiecte atât pentru instituția la care lucrez cât și pentru Fundația „Moroșanca” dar și pentru comuna căreia îi aparțin”. (Ileana Matus)

Salut, Sighet!

Vi s-a întîmplat vreodată, ca înainte de a pleca într-o călătorie, să vă întoarceți din drum, după ceva, un amănunt, dar fără de care bagajul nu e complet și poate acel amănunt să vi se pară mai important decît întreaga încărcătură? Și acel ceva să fie o Carte?…
Anul trecut, cînd am venit în State, acel amănunt, atunci părea banal. M-am întors din drum, la raftul cu cărți, și dintre toate, am ales una ,,Quo, Vadis” de Sienkiewicz. Cei de o seamă cu mine cred că o știu. Am citit-o încă în liceu, cu mintea de atunci și m-a marcat pînă în ziua de azi. O carte (recunosc) grea, cu o abordare spirituală pe măsură și istorică deopotrivă. Despre istoria Romei sub domnia nefastă a unui nebun, menținut la domnie atît prin teroare cît și datorită camarilei cu care s-a înconjurat, care-i ovaționa fiecare derapaj, pentru a-și păstra privilegiile, dar și capetele. A fost în stare să dea foc Romei pentru a-și ,,forța” Muza și a compune versuri stimulat de priveliștea ce se desfășura la picioarele lui. Roma arzînd! Și ca să-și ducă ticăloșia pînă la capăt, a aruncat vina pe creștini, care pe atunci erau considerați niște ciudați. Cum altfel să-i numești, atunci cînd în fața morții, aceștia se uitau doar în cer, cîntînd imnuri de slavă lui Dumnezeu și pășeau rîzînd în arenă unde erau sfîșiați de sălbăticiuni înfometate. Nu le putea înțelege acea credință dusă pînă la sacrificiu, cu zîmbetul pe buze.

De atunci au trecut ceva ani și nu puțini, dar dorința de a o reciti mi-a rămas vie. Am tot amînat, deoarece nu-i o lectură pe care s-o parcurgi superficial, presupune răbdare și tenacitate. Îmi tot ziceam că-i va veni timpul…
Parcă acum, la deplina maturitate, simțeam că aș putea-o ,,diseca” mai pe îndelete.
În momentul ,,exploziei mondiale” (pandemia), prima întrebare care mi-a venit în gînd a fost:
– Încotro Doamne? Ce va fi cu noi?
În mintea mea s-au produs niște conexiuni între niște evenimente petrecute acum 2000 de ani și zilele acestea, pe care nu știu cît de mulți le vor accepta ca fiind paradoxale, unde eu mi-am permis să intervin pentru a scoate esențialul.
Titlul cărții e luat din legenda despre Sf. Petru în timpul fugii sale din Roma, încercînd să scape de persecuțiile împăratului Nero, lăsîndu-și turma de creștini în derivă, la mîna acestui călău. Pe o colină, într-o lumină orbitoare, care l-a facut să cadă în genunchi, i-a apărut Isus, înconjurat de o aură strălucitoare.
Tot ce a putut rosti a fost: ,,Quo Vadis, Domine?… unde te duci, Doamne?”
,,Fiindcă mi-ai părăsit turma, mă duc la Roma, să mă mai răstignească o dată!”
În acest timp, turma era decimată în arenele din Roma, sfîșiată de fiare sălbatice înfometate, spre satisfacția comenduirii de atunci…
Rușinat, Sf. Petru s-a întors iar la Roma, unde a îndurat supliciul răstignirii, numai că, spre deosebire de Isus, el a fost răstignit cu capul în jos. I s-a făcut o ultimă concesie, el motivînd că nu este vrednic de o moarte asemeni mentorului său.

O să vă puneți întrebarea poate, la ce folos această ,,dizertație” pe această temă cunoscută deja?
Pentru că, Om fiind, raționalizezi, îți pui întrebări, faci legături, între ce s-a întîmplat acum 2000 de ani și realitatea sumbră, fără ieșire, în care ne zbatem acum.
Atunci, Sf. Petru, întîiul apostol al lui Isus, păstorul turmei lui Isus, a avut momentele lui de slăbiciune, de lașitate, fugind din fața pogromului instituit de regimul despotic al lui Nero, lăsîndu-și turma fără stăpîn.
Acum, de sărbătoarea cea mai importantă a creștinătății, care este Învierea, turma l-a părăsit pe păstor, urmașul lui Petru, care este Papa. Atunci era un pericol pe față, văzut, acum pericolul este invizibil, dar care, a făcut turma să se ascundă, fiecare în adăpostul lui.
O imagine emblematică, care va rămîne în istorie este aceea a Papei, lăsat singur, într-o piață pustie, dureros de pustie, pe caldarîmul pe care pașii lui sunau aproape sinistru. Am văzut un Papă trist, doborît de greutatea singurătății, într-o lume ascunsă, speriată, căreia i-au dispărut dintr-o dată reperele, înlemnită de frica de necunoscut.
Întrebarea care rămîne este:
– Cine-i mai trist oare? Păstorul care este nevoit să-și abandoneze turma sau turma care este nevoită a se risipi și a se ascunde?
Sunt voci care spun că n-ar trebui să ne cramponăm atît de mult pentru faptul că s-au închis bisericile, că ne putem ruga și acasă. O să le răspund așa: Atunci cînd te duci să-ți vizitezi părinții, nu înseamnă că o faci mecanic. Iubirea față de ei te mînă în spațiul lor, care a fost cîndva și spațiul tău, cu care te identifici și te regăsești. Dorul de ei, sentimentul că aparții cuiva, că noțiunea de ,,acasă” e un cuvînt cu rezonanță – și încă ce rezonanță! – cu vibrații adînci direct în suflet, pentru că omul nu este doar o bucată de carne și atît!
Așa și la Biserică! Nu mergi pentru o locație, formată doar din ziduri, nici pentru întîlniri amicale între prieteni. Mergi, că acolo este Casa Domnului! Omul are nevoie de repere, de concret, de sacru.
Biserica reprezintă un spațiu încărcat de spiritualitate unde lepezi toată grija cea lumească și intri în comuniune cu Dumnezeu. Suprema întîlnire este în Casa Lui.

Anul acesta am fost vitregiți și de comuniunea cu cei dragi si de împărtășirea bucuriei Învierii în Biserică. Dintr-o dată ne-am trezit orfani de două ori… Speranța care rămîne, e că poate, asemeni Sf. Petru , care se întoarce la turmă, tot așa și turma nevoită acum să-și caute adăpost, va reveni și va inunda iar Piața și Biserica, într-un iureș de bucurie, bucuria Reînnoirii și a Renașterii, cîntînd la unison:
CRISTUS VINCIT, CRISTUS REGNAT, CRISTUS IMPERAT!

Ileana PISUC

(Dallas – Richardson, USA)

Deși ne aflăm în plină pandemie, vin și vești bune din lumea sportului sighetean!

Două dintre sportivele legitimate la secția de șah a clubului nostru, și anume Mihaela Trifoi și Larisa Covrig au evoluat joi, 9 aprilie 2020 și marți, 14 aprilie 2020 pentru reprezentativa de junioare a lotului național de șah împotriva celor din Polonia!

În ambele confruntări a ieșit învingătoare echipa României.

Sportiva Trifoi Mihaela a jucat în ambele partide, în timp ce Covrig Larisa a evoluat doar în partida de joi.

De menționat este faptul că meciurile au fost online.

Pe 16 și 21 aprilie vor avea loc alte două partide internaționale. Primul împotriva Moldovei și al doilea meci se va disputa împotriva Greciei.

Felicitări fetelor noastre pentru evoluțiile avute și mult succes la următoarele partide!

Clubul Sportiv Municipal Sighetu-Marmației

sursă foto: Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației (Larisa Covrig (stânga) și Mihaela Trifoi)

Vă invit la o scurtă analiză.

Mai jos, am făcut un grafic cu numărul de decese pe zi, cauzate de COVID-19 în România, începând cu data primelor decese (22 Martie 2020), pe care le-am extras conform stirioficiale.ro. Adesea, în statistică, aceste curbe empirice „seamănă” cu o Gaussiană: chiar dacă cauzele sunt multiple, complexe și majoritatea ascunse, rezultatul, per total, tinde să urce, mai întâi la o rată mai ridicată, apoi la una mai lentă, să atingă un vârf sau un platou, iar apoi să coboare într-un mod aproape simetric, până valorile se apropie din nou de zero. Datele fluctuează puternic, dar acest lucru este normal, pentru că numerele sunt relativ mici (sub 30) și de aceea, foarte sensibile la diferite cauze de „zgomot”. Printre acestea putem considera și numărul deceselor din timpul nopții care se comunică de obicei a doua zi. Noi însă, trebuie să încercăm să vedem curba statistică din spatele oscilațiilor.

Putem observa că această curbă, în ultimele 8 zile pare a se stabiliza în intervalul 21-28, cu vârful de 28 pe data de 9 aprilie și o mică scădere în zilele de după. Ar fi posibil ca numerele să mai crească, însă, uitându-mă atent și dacă ar fi să „ghicesc” (cu un ochi format în mulți ani de cercetare aplicată), eu cred că am trecut deja de maximum și în următoarele zile curba va începe să scadă treptat. Dacă ne așteptăm la o anumită simetrie a curbei față de vârf, atunci putem presupune că totul se va liniști (la 0-3 decese pe zi) în aproximativ trei săptămâni. Dacă mai lăsăm o marjă de eroare de o săptămână în plus, probabil că în 14-15 mai 2020 vom fi scăpat (0-1 decese pe zi). Pentru aceasta trebuie neapărat să menținem la fel de strict izolarea socială și să nu ne relaxăm prea repede! Vestea bună e că, dacă vom respecta restricțiile ca până acum, viitorul pare că arată bine. Să urmărim atent evoluția în următoarele zile care sper să confirme intuiția mea.

Marius LEORDEANU

N.R.: Absolvent al C.N. „Dragoș Vodă” din Sighetu-Marmației (născut la Cluj-Napoca în 11 mai 1980), Marius Leordeanu este acum conferenţiar la Universitatea Politehnică Bucureşti, unde predă cursurile de Vedere Computaţională şi Introducere în Robotică, pe care le-a introdus la programul de Master în Inteligenţa Artificială. Marius este şi cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică al Academiei Române. Marius Leordeanu a primit titlul de doctor în robotică în 2009 de la Universitatea „Carnegie Mellon” din S.U.A., una din primele din lume în domeniul informaticii şi al roboticii.

Azi, 14 aprilie 2020, la Sighet plouă, e frig și e o vreme „adecvată” carantinei, adică de… stat în casă. Este Săptămâna Patimilor pentru creștinii ortodocși și greco – catolici, continuă săptămânile patimilor – generate de pandemie – pentru toți cetățenii țării dar și ai lumii.

Pentru a încălzi un pic răceala zilei de azi, vă oferim un nou tur virtual prin Sighetul nostru, filmarea fiind făcută duminică, atunci când cerul orașului nostru mai era albastru.

Se pare că sfârșitul săptămânii va readuce căldura pe la noi (așa spun meteorologii!) așadar, să sperăm că Duminica de Paște, chiar dacă va fi petrecută de noi acasă, va aduce mai multă și mai albastră… lumină!

NR: Dedicăm, în mod special, acest video – material tuturor cetățenilor responsabili care, de câteva săptămâni nu și-au părăsit fără motiv locuințele, au respectat carantina dar, duc dorul plimbărilor prin cel mai nordic municipiu din România!

Foto – video: Ion Mariș;  Montaj: Brîndușa Oanță

Salut, Sighet!

După două săptămâni de muncă intensă, Clubul de Robotică Tech – X CNDV, reprezentat de cel mai neobosit specialist, elevul Darius Giurgi, a reușit să finalizeze aproape 100 de viziere. Acestea au fost livrate – gratis – sau urmează să fie livrate mâine (din ultimele ce se finalizează azi) în punctele cheie, acolo unde s-a manifestat interesul maxim și unde este cea mai mare nevoie, în aceste zile dificile.

Astfel s-au trimis deja viziere la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sighet – 11 buc., Secția Infecțioase Spital Sighet – 3, Laborator Spital Sighet – 5, SMURD Sighet – 6 buc., SMURD Bogdan – Vodă – 3 buc., Secția Interne Spital Sighet – 6 buc., Ambulanța Sighet – 5 buc, Asistență Socială Sighet – 6 buc., Asociația „Suntem vocea lor” – 5 buc. etc. Darius continuă să producă viziere, urmând să fie onorate cererile care s-au mai primit, în ultima perioadă, de la Poliția Sighet, medici de familie etc.

Trebuie să menționăm că pe adresa Clubului de Robotică au mai fost primite câteva sponsorizări (inclusiv de la un sighetean stabilit în Anglia) ce vor fi utilizate pentru cumpărarea de consumabile.

Într-un timp relativ scurt, vizierele au ajuns în locurile unde era mare nevoie de ele și munca lui Darius continuă iar de “livrări” se ocupă, respectând, evident, condițiile de carantină… doamna prof. Cornelia Hotea.

Salut, Sighet!