România a trecut prin multe urgii și cu războinicii ei viteji a depășit greutățile, „a ieșit mereu învingătoare”, în mod miraculos. Au fost inundații și cutremure, au venit peste noi năvăliri cotropitoare: aici ne-au găsit, dar ne-am apărat, am rămas pe aceleași spații și ne-am dezvoltat, iar acele rele s-au dus, au trecut și au dispărut.

Au fost și altă dată epidemii cumplite, date tot de viruși necunoscuți și cu o lume medicală aproape inexistentă atunci, care ne-au împuținat destul, dar tot noi am rămas, învingători. Așa a fost cu epidemia cumplită de „ciumă”, în care cei scăpați odată de ea deveneau imuni și adunau cadavrele de prin casele și locurile pe unde „cădeau” și, fără teamă, îi transportau la grămadă și apoi îi aruncau în „gropi comune”, aruncând var nestins peste ele. A dus cu ea, această epidemie, o parte din populația țării, ce reprezenta jertfele umane care, prin lupta cu epidemia, au făcut ca cei ce au rămas să ducă viața cu rosturile ei mai departe, în refacere și dezvoltare, sub toate aspectele. A fost și epidemia de tifos exantematic, în timpul primului război mondial, cu cca 300.000 de morți, dar am învins-o și pe acesta, ca și pe nemți și, încetul cu încetul ne-am refăcut, am regenerat.

Au trecut apoi peste noi cele două războaie mondiale, cu jertfele lor, cu câștigarea și pierderea de teritorii, după dorința celor mari, în ambele fiind în final câștigători. Apoi, a urmat năpasta cea mare care ne-a cuprins, a unei ideologii de dictatură comunistă, după al Doilea Război Mondial.

În acele vremuri, de mare prigoană, a urmat prima dislocare masivă a unei mari mulțimi de oameni de pe pământurile lor, de la casele lor, prin masive deportări și, mai ales, milioane de oameni au fost trimiși în temnițe pe tot curinsul țării, sau în lagărele muncilor de exterminare, construite în acest scop. Temnițele, „Canalul Morții” și „Stufărișurile Dobrogene” au înghițit sute de mii de victime, făcute de torționarii vremii. Cei uciși și exterminați, au fost aruncați apoi tot în gropi comune, prin locuri necunoscute, de nimeni știute, cum s-a facut altădată și sub „domnia ciumei”, care acuma a avut însă eșarfa roșie. Au rămas însă unii și prin albia „Canalului Morții”, a „Magistralei Albasre” („Roșii”!), apele căruia n-au reușit și nu vor reuși niciodată să-l spele de sângele atâtor victime. Dacă atunci gropile comune aveau motivația de a proteja populația, celelalte erau determinate de o criminalitate comunistă.

Dar, am izbutit, cu multă mobilizare, jertfe și vărsare de sânge, să înlăturăm odiosul regim, fiind admirați de o lume întregă, în prima revoluție din lume transmisă la televiziune. Simpatia și ajutoarele au fost masive, dar nu s-a continuat lupta cum trebuia, „ne-am oprit din drum”. La butoane au rămas aceiași, prin diversiune și crime, doar cu epoleții și denumirile schimbate, sub conducerea și influența malefică a aceluiaș „liber cugetător”. În acest fel, s-a ajuns la o distribuție fărâmițată a economiei, apoi la distrugerea ei, prin falsul proces de privatizare, beneficiarii de azi fiind, mai ales, politrucii de ieri. Încetul cu încetul, s-a format acea categorie de „hoți”, „corupți”, care au dezvoltat până la urmă „tâlhăria”, hoția făcându-se pe față, prin Legi cu destinație. Acestea au obligat românii să-și părăsească iar țara, să ia drumul pribegiei multe milioane de oameni, împrăștiindu-se prin toată Europa, Anglia, peste Ocean și cine știe mai pe unde. După primele drumuri spre închisori, spre moarte, a milioane de oameni, de mai înainte, a urmat acest exod și mai amplu, al doilea din lume, dupa Siria, milioane de români, cine mai știe câte, fiind alungați să plece din țară peste frontiere, pentru a găsi mijloacele de trai necesare și care în țară le-au fost refuzate de hoția masivă, fără margini, tot „fără frontiere”. Cu bolizi de cea mai nouă și bună marcă, cu mâinile încărcate de ceasuri de ultimă modă, de zeci de mii de euro, cu brățări și coliere diamantine, de o strălucire orbitoare, și altele, aceste obiecte moarte, făceau contrastul cu vietatea întunecată a purtătorilor acestor bogății nemăsurate, nemeritate, obținute prin furtișag.

Acest „fenomen” rupe țara, acasă rămânând copiii și bătrânii, cei apți de muncă, uneori familii întregi au umplut lumea. Cum era și firesc, multe tragedii s-au produs neîntârziat, cu copii dispăruți, neșcolarizați, înecați în ape, abuzați sau uciși, bunicii lor neputându-i supraveghea, să-i păzească de rău; cu atâtea victime pe șosele, în drum de acasă sau spre casă, pentru nevoi sau întâlniri familiale, cu familii dezmembrate! Așa cum pentru victimele comunismului, informatorii erau asociați în crime și ucideri, cu torționarii de altădată, corupții, hoții și tâlharii de azi sunt asociați în toate aceste tragedii ce s-au produs și se mai produc asupra romaânilor.

Ca și cum aceste nenorociri nu erau de ajuns, a venit peste noi și această pandemie cumplită, cu întoarceri obligatorii acasă a milioane de oameni, infectați, izolați sau în carantină, veniți spre casă pe rute de noapte, alese și supravegheate, mai ales cei rămați fără locuri de muncă, fără casă și mijloace financiare. Sentimentul de familie unită, în bine și în rău, depășește uneori orice motive de pericol, oricât de mari și se caută reunirea familială, peste toate pericolele, peste toate greutățile, granițele. În cazul acestor acțiuni forțate, este firesc să apară și alte victime, asociate și cu acest atât de periculos coronavirus ucigător, cu atâta forță de răspândire. Aceiași vinovați și pentru „retur”, sunt cei formați și proiectați după 1946 și a odraslelor acestora!

Fondul Monetar Internațional s-a înființat în 1944, cu 188 de state membre. Era dupa un război nimicitor și se impunea imperativ organizarea unei Instituții financiare, pentru a  veni în ajutorul  celor mai afectate state de teribila confruntare, indifernt că au participat la  război sau au fost doar victime, ori au fost afectate greu în diferite  relații economice cu state în confruntare. România este și ea stat membru al FMI, a avut relații bune cu Fondul  și  a accesat  diferite împrumuturi.

După mulți ani de acivitate cu mare influență, șefa acestuia, D-na Christin Laggarde, face o constatare și a ieșit cu o exprimare  șocantă  în public, în iulie 2018 : „Bătrânii  trăiesc prea mult și este un risc pentru economia  globală, trebuie făcut ceva”!! (Publicată în 24 martie 2020, anul curent, în întâmpinarea  pandemiei!). S-au pronunțat mulți asupra  anunțului  surpriza, cu privire la agresivitatea acestui anunț, cu care pune în relief problema.  Este un anunț cinic, prin care acuză viața, îi acuză pe bătrânii care mai trăiesc, și-i învinuiește, spunând de ce trăiesc atâta. Cu atât  mai  crudă este exprimarea  „abuzului  de a trăi”, cu cât vine din partea  unei doamne;  oare  Domnia  sa  are bătrâni, are copii,  a dat viață? La cât  o fi calculată lungimea acesteia, „permisa”?  „En garde, bătrânilor!!” Care se consideră  că este  vârsta limită și cum crede  că s-ar putea realiza acest „proiect”? Evident, numai restricția de a nu mai purta baston nu ar fi suficientă! De ce nu se întreabă și de ce se sting așa de mulți oameni cotizanți,  fără a beneficia  măcar de o lună de pensie, deloc  bătrâni; de ce mor așa de mulți copii cu zile și să încheie la fel: „trebuie făcut ceva”.

Această „prevedere” este contrară și unui „circuit” uman firesc: sunt mulți care mai târziu, la bătrânețe, dau mari valori umanității, în domeniul artistic, cultural, știintific ș.a. De exemplu. Despre Johnn W. Goethe s-ar putea spune că: de avea vârsta lui Eminescu, era un necunoscut, în modestie, iar Eminescu, dacă ajungea la vârsta lui, era unul din cei mai mari poeți. Tot așa Michelangelo, Brâncuși, A. Eintein ș.a. au realizat opera de mare valoare, la o vârstă înaintată, mai bătrâni. Lumea nu era mai tânără, atunci, fără ei, dar în mod sigur mai săracă! În multe domenii, „bătrânii” dau valori imense lumii.

Îmi vine în minte dictonul binecunoscut:

„Cei ce nu au bătrâni, să-și cumpere!”

precum și „cântecul” bătrânilor, trist, dar demn:

„Bătrânețe haină grea, ce n-aș da să scap de ea”.

Oricum, se vede de aici că acești „bătrâni” nu se leagă cu disperare de viață.

Se știe că lumea este foarte polarizată în aceste vremi. Am mai putea reține o informație: se spune că 1% din populația globului deține 99% din veniturile acestuia, iar cei 99% cu ce a rămas, 1%! Spre care  „bătrâni” se îndreaptă  oare, avertismentul? Evident, spre aceia unde sunt mai mulți, în grupul celor 99%. Cei din 1% au puțini bătrâni și sunt  cu sacoșele pline! Oare pentru situația „globală financiară și econimică” n-ar trebui să-și îndrepte atenția spre  cei  1%, nu neapărat bătrâni? Acolo este masa globală financiară și de acolo vine sărăcia, „problemele economice globale”!

Altfel, acești bătrâni acuzați, cu zilele lor, nu sunt pomanagii. Persoanele obișnuite, talpa țării, nu cele speciale, încărcate de „specialități” de tot felul, pe lângă salarii și pensii uriașe, cu mari consumuri financiare, pe oriunde or fi, cinstite sau necinstite, ceilalți au muncit mulți ani, 40 sau mai mulți, în care au cotizat cu regularitate, lunar, sume depuse în depozitul statului. Dacă aceștia le administrau bine, cuantumul lor creștea semnificativ și cum pensia este evaluată cam la 40% din salariul mediu, deci pentru un an de pensionare ar fi necesari doi ani de depuneri și ar ajunge pentru 20 de ani de pensionare. Adunați la cei 64 de ani de la data pensionării, ar urma o „batrânețe” în jur de 84 de ani! Sunt puțini care o ating și mult mai puțini care depășesc această vârstă, acuzată cu bătrânețea, cred.

Bizareria este dată mai ales și de faptul că atunci când ridici prima pensie, fondul tău de depuneri este nul. Oare cine a luat, cine a furat banii de acolo, depuși atâția ani, pentru bătrânețe? Am auzit că ar fi state în care tot ce depui acolo, acolo rămâne și crește, într-un cont al tău, pe care poți să-l controlezi și, în final, când nu mai lucrezi și treci spre bătrânețe, decizi tu dacă-ți ridici toți banii și ți-i administrezi cum știi, sau ridici lunar diferite tranșe, controlul fiind tot al tău. În caz de deces, disponobilul bancar rămâne soției sau copiilor, așa cum nu se întâmplă la noi, sumele rămân bun pierdute.

Teribila afirmație de la acest înalt for financiar, parcă vine ca o blestemată prevestire, care s-a și concretizat în realitatea vieții destul de repede, prin această nenorocită pandemie, care face ravagii în lume, preferând în „consum” bătrânii, mai ales, cei mai vulnerabili, într-o largă majoritate, fiind și de drept într-o astfel de situație. Vorba aceea:

„Ei și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul”!

Pandemia, însă, n-a ales numai pe bătrâni pentru consum și traumatizează tot ce întâlnește în cale, pe cei mai expuși luându-i cu ea. Mai bună este situația în țările în care s-au luat măsuri ferme mai repede, nu chiar de la început, pentru că apariția a fost oarecum mascată și totul a fost nepregătit, dar am putea spune că printre ele se află și România.

În acest fel, s-ar putea ca înaltul For Financiar să-și  revizuiască concepția și să revină la vechiul dicton, să caute „bătrâni”, fie și numai ca  model de existență umană, pentru că ei se vor împuțina drastic!

În situația dată, cu groaznica ei prezență, izolarea în cel mai mare grad posibil, „acasă”, „domnească”, (dacă ne gândim la altfel de izolări celulare, criminale, de altădată, ținta fiind distrugerea), disciplina și respectarea întocmai a regulilor de comportament, stabilite de specialiști și de cei în drept să le organizeze, este obligatorie și responsabilă, fiind singura șansă de supraviețuire în lipsa unui remediu, în afara unui tratament formal, simptomatic, sau asimptomatic, la grămadă.

Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș -Vodă” din Sighet
Minneapolis, 04.04.2020

*****
pandemie-n burg
cârceii de iederă
bat în fereastră

*****
clopote-n amiaz –
se destramă din sălcii
mâțișoarele

*****
primăvară iar –
în firida zidului
o păpădie

*****
coronavirus –
se scurg țurțuri de gheață
în umbra școlii

****
onomastică –
dispare fulg după fulg
pe celălalt mal

*****
#amgrijă –
vise nedespicate
doar primăvara

*****
zona galbenă –
inima fără cusur
atârnând de-un fir

*****
zori de Martie –
bătăile inimii
ținute în frâu

*****
epidemie –
plăcintele trecute
numai peste gard

Marius VOINAGHI

N. r.: prof. Marius Voinaghi a obținut Premiul II pentru primul haiku din acest grupaj, la concursul săptămânal „Romanian Haiku” (646), organizat de Autorii de haiku din România

foto: Marius Voinaghi

Cât de săraci și umili (chiar umiliți prin statistici), am putut fi ani în șir – europeni cu patalama – având mereu în cifre absolute „onoarea” de-a ocupa unul din ultimele locuri la analfabetism, la școli fără apă curentă și WC – uri insalubre, la nivelul sărăciei și, mai ales, la consumul de… săpun. Am fost totuși destul de vizibili și mereu fruntași la diverse alte consumuri: de bere, de tărie, la mici și nu în ultimul rînd la metri cub pădure doborâtă (buștean) pe cap de locuitor etc etc dar… cui să-i pese că echilibrul era instabil?
Neinteresați de statistici, focalizați strict pe imaginea de moment, abandonându-ne propriile interese, viziuni, proiectele comunitare, chiar și… limba română, ajunși în incapacitatea de-a ne conforma bunului simț, am schilodit educația și sănătatea lăsând la voia întâmplării… profesionalismul și performanța.
De fapt, deși oferta democratică a Europei a fost decentă, lipsa atenției serioase vis-à-vis de dezvoltarea intelectuală și spirituală a cetățenilor noștri a dus la grave abateri în strategiile esențiale mersului civilizat pe autostrada sustenabilității. E drept că ne-am sustras trendului corporatist – capitalist, neconstruind fizic autostrăzi, încercând să ne păstrăm „tradițiile”… rurale, temperându-ne frustrările și nervozitatea cu fumigene din categoria Maybach – urilor, BMW-urilor și AUDI-urilor.

Din păcate, apariția impredictibilă – dintr-un „import” fără frontiere – a teroristului invizibil, un netrebnic de virus, ne-a redus la o tăcere globală! Acest atentat sanitar la existența omenirii este practic o forțare, persiflare naturală a norocului, deghizat în multe forme organice.
Lăsând la o parte eforturile intense al oamenilor de știință, a laboratoarelor de virusologie din întreaga lume, a serviciilor mai mult sau mai puțin experimentale, soluția la zi, mai simplă decât invenția roții, a fost și este… SĂPUNUL. Din fericire, mai ales pentru țara noastră, după instaurarea implicită a fricii și extinderea panicii, a crescut – inimaginabil în condiții normale – consumul de săpun.… oamenii se spală mai des pe mâini și, purtând – cei mai mulți – măști, nu mai au nici ocazia de-a scuipa dezinvolt, haiducește, mai ales pe jos. Niciodată nu mi s-a întâmplat să văd – în toate marile magazine – golindu-se rafturile cu săpunuri (solide), geluri de mâni, săpunuri lichide, dezinfectanți etc. Epuizarea acestei categorii de produse, destinate igienei personale, nu mi-o imaginam nici măcar în glumă! Și iată că minunea s-a produs! Pe lângă alcool (nu doar Mona), românii consumă azi incredibil de mult… săpun! Doamne, mulțumim pentru curățenia pe care ne-ai obligat s-o simțim pe propria piele, nu ne uita nici de azi înainte, dă-ne săpun pe-ndestulate!

Dar cum o minune nu vine niciodată singură, am văzut – și m-am șters îndelung la ochi! – de mai multe ori în ultimele zile, în orașul nostru, dar și prin țară, mașinile firmelor de curățenie dezinfectând străzile, scările de la blocuri, am observat, cu uimire, cum sunt golite periodic containerele pentru resturi etc… Nu mai recunosc nici ce se întâmplă cu manierele concetățenilor noștri, s-au mai liniștit… s-a liniștit orașul, nu se mai aud zgomotele mașinilor figuriștilor de serviciu, nu se aud înjurăturile din miez de nopate, ale tinerilor care frecventau sălile de jocuri de noroc, celebrele și mult studiatele păcănelele care împânziseră țara au fost reduse la tăcere. Prețul combustibilului scade dar nu se mai bucură marii iubitori de cai – putere, nu se mai bucură destul de mulți pentru liniștea fantastică ce-a pus stăpânire pe aproape întreg pământul. Tsunami-ul Wuhan a schimbat starea lumii, ducând-o de la furia și agitația acumulării la tăcerea morții. O fi mai mare dezastrul economico – pandemic decât restartul… aseptic?

Nu știu dacă sfârșitul acestui an va consolida starea imunitară globală dar, se pare că aprox. 70 – 80 % din populația lumii va fi… dezinfectată. Probabil că vor fi, pe plan global, zeci de mii sau sute de mii de decese, nu este exclus ca, după gripa spaniolă, actuala pandemie să însemne dezastrul cel mai brutal pe care-l vom parcurge. Eu sper să se oprească urgia naturii și viața socială să revină la normal, desigur într-un format mai „modest” dar, este absolut sigur că pentru noi, lecția de igienă, individuală și comunitară, este cea mai importantă… asumare. Și apropo de dezinfecție, chiar dacă vom utiliza în continuare alcoolul, să fie în cantități mici și să ne gândim să nu repetăm greșelile trecutului. Da, atenție la… prevenție!
Pentru încurajare, vă propun câteva variante upgradate ale unor frumoase cântece tradiționale maramureșene, pe care putem să le fredonăm – deocamdată – în familie, în grupuri de maximum trei persoane, cu un optimism moderat:
Măi pretine io și tu/ Șohan n-om vedea raiu!/ Pretine, după Wuhan,/ N-om vedea raiu’ șohan!
sau
Io-s fecior de moroșan/N-am mâncat în veci wegan,/Da’ de-amu cât oi trăi/N-oi mai mânca… porcării!

Doamne, îți mulțumim pentru surpriza pe care ne-ai dat-o, pe măsura neputinței conducătorilor lumii, ne spală nouă toate… păcatele (cele mai ne – curate) și nu ne monitoriza cu prea multă severitate!…

Ion MARIȘ

foto: Ion Mariș

La câteva ore după ce a fost consultat de către medicii de specialitate de la Spitalul Municipal Sighet, aceștia având suspiciunea că este infectat cu COVID-19, un pacient bărbat în jurul vârstei de 60 de ani din comuna maramureșeană Poienile Izei (comună cu o populație de peste 1000 de locuitori), a fost transferat la Spitalul Suport din Baia Mare unde a fost supus altor examinări clinice și s-a efectuat testul specific.

În urma rezultatului testului pacientul este confirmat, din păcate, pozitiv, infectat cu COVID-19. La această oră, bărbatul este intubat, starea lui fiind stabilă.

Nu a fost identificată sursa de infectare a pacientului, persoanele cu care a intrat în contact fiind în izolare.

Trebuie să fim conștienți toți că este necesară respectarea tuturor recomandărilor făcute de autorități, a carantinei generale și a distanțării sociale.

Salut, Sighet!

Ai putea spune că viața a intrat în comă. Șoselele sunt pustii, în urmă cu doar două săptămâni zburdau mașinile pe ele. Pe cer nu mai vezi nici urmă de avioane, iar în preajmă e o liniște mormântală, nu se mai aude zumzetul vieții, al zarvei activității omenești. Parcă totul a înghețat precum timpul în orașul Prâpeat după avaria de la Cernobâl. Iar acum, eu și Aris călcăm cu frica-n dinți de-a lungul acestei lumi încremenite, o lume care odată ne era atât de familiară.
– Nu mi-am închipuit niciodată că lumea ar putea deveni așa ciudată, zic eu într-un târziu în timp ce trecem peste asfaltul unui drum național.
Aris tace. Privirea îi e ațintită spre orizont, dincolo de câmpul peste care trecem alene, amândoi cu măștile de gaz, iar eu cu ranga strânsă zdravăn în mână – zici că mergem la un război post-apocaliptic.
– Totul se întâmplă cu un scop, începe Aris deodată pe același ton solemn pe care l-a folosit când am vorbit despre speranță.
– Suferința? întreb eu oarecum confuz, suferința are și ea un scop? Asta crezi tu? Știi cât de dor îmi e de viața din timpul liceului… de dl. Walter… de tot…
– Știu Thomas, mi-o taie dintr-o dată. Dar trebuie să înveți cum să înțelegi viața. Trebuie să înțelegi că suferința e necesară.
Îmi aruncă o privire, apoi buzele ei se arcuiesc într-un zâmbet timid, apoi mă întreabă:
– Mai știi când la șapte ani ți-ai dat întâlnire cu asfaltul, julindu-ți rău genunchiul?
Un râset reușește să mi se strecoare afară din gât și simt un strop de fericire înviind înăuntrul meu.
– Da, îi răspund eu. A curs mult sânge… dar acum văd situația amuzantă…
– Ei, mai știi că după ce ți s-a vindecat ai început să te mândrești că acum ai o cicatrice și că ești mai puternic! Erai fascinat de pielea dură care s-a format după vindecare…
– „Uite, mi s-a făcut piele de rinocer!” ziceam eu.
Râdem. Pentru prima dată de ceva vreme văd o scânteie de veselie în ochii lui Aris. Cred că și ea vede același lucru la mine.
– Ce voiam să spun prin amintirea asta, continuă ea, este că suferința ne șlefuiește, ne face mai puternici. Crezi că eu nu tânjesc după doamna Birmingham, și după ai noștri? După casa noastră? Și eu sufăr. Nu ești singur. Dacă îmi permiți, am să-ți explic cum să percepi lucrurile dintr-un alt unghi, unul mai luminos.
– De acord, zic eu, zâmbetul fiindu-mi încă pe buze. Dar hai să facem un popas.
Fac un gest cu bărbia spre un copac la vreo 40 de metri. Timpul e favorabil. Soarele e sus pe un cer senin, însă vântul a început să bată destul de strașnic.
– O idee bună, zice Aris luănd-o către copac.
Decidem să ne dăm jos măștile pentru a inspira un pic din aerul curat al naturii netulburate de activitatea umană. În plus, fiind departe de zonele urbane și nefiind niciun Viciat prin zonă nu sunt expuși riscului infestării.
– Ziua asta îmi amintește de multe clipe frumoase din liceu, spun eu odată așezat în iarba înaltă de la baza trunchiului copacului. Știu că par obsedat de liceu, dar cum poți să nu fii obsedat de gustul unei fărâme de rai? De locul care te-a făurit mental, dar mai ales spiritual? În liceu mă simțeam pe culmile lumii… cu atâția oameni valoroși în preajmă… mă simțeam ca un rege al unui regat nepământesc…
Aris îmi aruncă o privire, după care se uită în zare, către o colină îndepărtată, dintre munți.
– Liceul, zice ea ca pentru sine. Regatul pierdut al unui prinț și a unei prințese… Vezi stația de comunicare de pe vârful muntelui acela?
– Da, zic eu, cu privirea gânditoare fixată asupra grupului de antene care răsare pe unul dintre vârfurile colinei, depărtarea la care sunt situate și culoarea albă a stâlpilor dând iluzia că ar fi turnurile unui castel misterios.
– Arată ca și un regat din vise, continuă Aris. E minunat să ai propriul tău regat, simți că ai o familie de valoare și puternică lângă tine. Dar, Thomas, te-ai gândit vreodată cum e să clădești un asemenea regat? Un regat care să dureze pentru totdeauna și să domnească doar binele în el?… doar fericirea?
Mă uit la ea, ea își întoarce privirea spre mine și mă fixează cu o seriozitate profundă, apoi continuă cu multă demnitate și solemnitate:
– Crezi că, construirea unui asemenea regat, poate fi înfăptuită fără suferință? Fără un adevărat caracter? Crezi că unul care nu e puternic din punct de vedere al caracterului, al minții, ar merita un astfel de regat? Thomas, viața noastră de pe pământ este precum o luptă, un război unde fiecare trebuie să primim „botezul focului” pentru a fi pregătiți pentru a merita un regat de genul ăsta. Dar niciodată nu trebuie să lasăm suferința să eclipseze speranța. Asta să o ții minte! Suntem niște soldați, cu toții, soldați care fără speranță și credință se prefac în praf și pulbere și dispar în abisul nimicniciunii în loc să reușească să-și ducă pregătirea la capăt, pregătire pentru a se alătura unui regat pe care noi de atâtea ori l-am comparat cu liceul. Nu vreau ca tu să te pierzi pe parcursul probelor vieții…
Rămânem în tăcere câteva clipe, uitându-ne unul la altul, privirea lui Aris parcă arzându-mă în interior.
– Ai dreptate, cad de acord eu într-un târziu.
– Situația curentă, continuă ea, Virusul care-i transformă pe oameni în niște… boli umblătoate țăcănite, lipsa acelor vremuri de vis… toate sunt parte din testul vieții. Probe pe care trebuie să le trecem…
– În cazul ăsta, zic eu ridicându-mă, ar fi cazul să o pornim către Vissenbjerg, sperând că îi vom găsi pe ai noștri teferi.
Sora mea se ridică și ea la rândul ei și ne punem amândoi măștile, pregătindu-ne de odisea noastră prin lumea presărată de DMR30 și bântuită de zombalăii Viciați care amenință să ne iasă în cale oricând dacă nu suntem prudenți.
– Trebuie să-mi fac rost și eu de o armă, zice Aris luând-o din loc, apoi se întoarce către mine, în ochi îi scapără o flacără de entuziasm, și adaugă:
– Hai să ne întoarcem la liceu!

Evelin BATIZI

studentă, engleză – română

Salut, tuturor!
Iată că au trecut 3 săptămâni de când în țara noastră s-a declarat stare de urgență, 3 săptămâni în care oamenii au încercat să fie mai responsabili, să se protejeze, să stea în case, să se gândească la alții și să aducă prin puținul lor efort, un bine mare pentru omenire. Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge aici sau că se va întâmpla ceva de genul acesta în secolul XXI, când totul este atât de dezvoltat. Într-o zi am avut marea bucurie de a ieși din casă pentru a cumpăra o pâine. Cu această ocazie am observat cât de gol era Sighetul nostru, cât de trist și fără farmec era orășelul acesta frumos, care acum o lună era atât de viu prin prezența oamenilor care se plimbau de colo-colo. Singurul care popula orașul era vântul și părea cumva sinistră această atmosferă de tăcere totală. Totuși, m-am bucurat să văd că nu era nimeni pe stradă, deoarece așa mi-am dat seama că Sighetul are oameni responsabili și conștienți care se gândesc la ei, la familia lor și la cei din jurul lor. În trecut plimbările mi se păreau un lucru obișnuit, având în vedere că toată ziua aveam de umblat, dar acum plimbarea până la colțul străzii mi s-a părut cel mai frumos lucru. Se pare că această perioadă de stat în casă ne învață să apreciem mai mult lucrurile care ni se păreau normale înainte. M-am gândit să scriu acest articol acum, pentru că tuturor le este mai greu să reziste după 3 săptămâni, decât în primele zile de stat în casă. Este acea perioadă în care intervine plictiseala mare, când începem să devenim mai nervoși și să ne dorim să ieșim afară cu orice preț. Este greu să ne obișnuim cu această perioadă dificilă, pentru că trăim cu gândul zilnic că nu știm ce va urma, când se va termina și cum va fi după ce va trece. Pe toți ne stăpânește un sentiment de tristețe adâncă, de melancolie, un sentiment de dor față de viața noastră de acum o lună. Nu este ușor, dar sunt sigură că atunci când va trece, vom aprecia mai mult lucrurile simple, vom deveni mai buni și mai raționali, făcând mai mult bine decât rău celor din jur.
Ce pot eu să vă spun? Pe mine statul în casă mă face fericită pentru că îmi petrec timpul cu familia mea. Mereu am fost ocupată cu preocupările zilnice și nu am fost atentă la cei din jurul meu, iar acum am tot timpul din lume să fac asta, deci pentru mine este un avantaj. Nu îmi place situația, bineînțeles, dar cu acest gând reușesc să trec de la o zi la alta. Clipele petrecute cu familia sunt cele mai importante, amintirile comune vor rămâne pentru totdeauna întipărite în minte. Pandemia aceasta ne-a afectat mult. Atât din punct de vedere mintal, cât și afectiv, ne-a afectat școala, locurile de muncă unora, rutinele, practic ne-a ucis tot ce ne era necesar. Chiar dacă situația de acum e rea, chiar dacă nu putem fi cu prietenii noștri, în parcuri sau la muncă, chiar dacă nu mai este ce a fost, uitați-vă la părinții voștri, la copiii voștri, la frați și surori și zâmbiți pentru că sunteți cei mai norocoși dacă îi puteți privi și avea alături. Așadar primul meu sfat pentru voi, în izolare este să petreceți timp cu familia voastră. Nu veți regreta. Am câteva idei pentru voi pentru a vă face statul în casă mai ușor.

Citiți! Oricât de supărați vă simțiți, cu siguranță o carte o să vă ridice starea de spirit și nu veți avea nimic de pierdut. Citind o carte devii mai cultivat, mai moral și bineînțeles, mai fericit.
Faceți sport! Sportul vă pune în mișcare toți mușchii, vă scoate din starea de amorțeală acumulată de la statul în pat, pe fotoliu, canapea etc. Cu siguranță pe internet veți găsi o mulțime de antrenori care vă oferă în mod gratuit video-uri cu exerciții specifice pentru fiecare parte a corpului. Astfel, veți ieși din casă cu un corp sănătos și arătos.
Gătiți! Gătitul vă lasă imaginația să zboare și uneori pot ieși niște capodopere culinare minunate și delicioase, important este să gătiți ceea ce vă place pentru că acest lucu vă va face să vă simțiti grozav.
Pictați, desenați, colorați! Aceste activități lasă creierul liber să creeze ceea ce își dorește și astfel veți uita de ce se întâmplă în exterior, fiind preocupați să vă iasă cât mai bine creația. Ascultați muzică și dansați! Muzica aduce liniște, există melodii pentru orice stare a omului. Așa că dacă ascultați melodia voastră preferată automat ziua voastră va deveni mult mai bună. Dansul este o descărcare a energiei negative din corp, o eliberare a părții negre din creier, o relaxare mintală. După ce dansați o să vă simțiți liberi, calmi, liniștiți și plini de energie pozitivă.
Meditați! Gândiți-vă la faptele voastre, la ce ați dori să schimbați la comportamentul dumneavoastră, cercetați-vă gândurile rele, analizați-le și îndepărtați-le, iar atunci când veți ieși afară veți vedea rezultatele bune pe care le aduce meditația în viața unui om. Totul va deveni mult mai frumos, vă garantez.
În ultimul rând, vreau să vă recomand, să nu folosiți în exces telefonul, calculatorul, laptopul, tableta și nici să vă petreceți toată ziua pe rețelele de socializare, pentru că așa vom uita de ce se întâmplă în jurul nostru și vom deveni mult mai stresați decât suntem deja. Cu siguranță veți găsi ceva de lucrat în loc să vă refugiați cu ochii în telefon. Folosiți telefonul doar pentru a vă suna prietenii, rudele, ca să vedeți ce mai fac, cum se simt și cum își ocupă timpul în această perioadă. Mereu o conversație cu cineva drag ne va face fericiți. Știindu-l pe cel de lângă tine în aceeași situație, parcă e mai ușor de suportat această nebunie.
Așadar, dragii mei, chiar dacă trăim vremuri mai puțin plăcute, încercați să rămâneți veseli, plini de speranță, cu inima plină de iubire, încercați să vă rugați pentru cei care se luptă cu această boală, dar și pentru cei care salvează vieți și se duc la muncă pentru a ne aduce din nou în starea în care eram acum ceva timp. Rămâneți pozitivi și trimiteți gânduri bune Universului. Într-o zi, când totul se va termina, ne vom bucura că am procedat așa. Până data viitoare, vă doresc sănătate, liniște și multă, dar foarte multă bucurie.
Eu am atât de multă bucurie pusă deoparte că vă pot împrumuta și vouă, dacă doriți!

Anca Maria Corneștean
Clasa a XI – a
Colegiul Național  Pedagogic “Regele Ferdinand”
Sighetu Marmației

Cu lecturi diverse și temeinice, nutrit cu referințe docte, A. I. Brumaru este un fin degustător; sorbind parfumul limbii, instalat „în de ea”, cronicarul ASTREI iubește aromele tari; are un tipar stilistic.” (Adrian Dinu Rachieru, aprilie 1988)

Născut – iată – în urmă cu niște ani, adică prin 1943, a doua zi de april, la Strâmtura, ca întâiul fecior al învățătorului Ion Brumaru (directorul școlii de acolo), Aurel Ion Brumaru a făcut primele șapte clase în sat și a continuat la Liceul „Dragoș Vodă”, absolvit în 1961.

Au urmat studii de psihologie și filosofie începute la Cluj și terminate la București, frecventând cu osârdie, în aula universitaria cursurile lui George Călinescu, iar la Cafeneaua „Capșa” pe cele – ex cathedra – ale lui Petre Țuțea, „proaspăt” ieșit din pușcăriile regimului românesc de sorginte bolșevică.

A scris și a publicat recenzii și critică literară în Gazeta Literară și Contemporanul, cronici dramatice în Teatrul, iar în 1969 stabilindu-se la Brașov, la revista Astra, al cărei colaborator deja era și, a fost, după 1989, redactor-șef al acesteia.
În 1975 a publicat la Editura Eminescu, împreună cu Mihai Nadin, volumul Literatură și cunoaștere, studiu și antologie iar în 1977, la Editura Dacia din Cluj, i-a apărut cartea care avea să-l impună atenției criticilor, eseul „Masca Principelui”.
Editura Kriterion, București, i-a publicat în 1980 traducerea – făcută împreună cu Adrian Hamzea – cărții, romanului „Blazonarzii” (Czimeresek) de Tamasi Aron, cu o prefață semnată de Mircea Zaciu.

Cu volumul (eseuri) „Ființă și loc”, apărut la Editura „Dacia” Cluj-Napoca, 1990, A. I. Brumaru a deschis seria cărților care l-au impus ca eseist și filosof, au urmat „Despre ființa românească”, eseuri, Editura Scrisul românesc, București, 2001; „Repere ale gândirii românești”, eseuri (în colaborare cu Vasile Gogea, maramureșan și el), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003; „Ființa muzicală”, eseuri, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005; „Lecția labirintului”, prelegeri filosofice, Editura Kron Art, Brașov, 2012; „Forma filosofică”, eseuri, Editura Kron Art, Brașov, 2017.

Între timp însă i-au apărut și alte câteva volume importante: „Pariul cu legenda sau Viața lui Petre Țuțea așa cum a fost ea”, Editura Athena, București, 1995, o carte fascinantă despre nu mai puțin fascinantul Petre Țuțea, de prețuirea căruia tânărul Aurel Brumaru s-a bucurat în perioada sa bucureșteană; „Destin deturnat. Schiță monografică Mihai Arsene”, Editura Kron Art, Brașov, 2007; „Pustia și călătorul. Versuri regăsite (1969-1974)”, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2019; „Apologii & Navigații”, Editura Eikon, București, 2019, un volum de 650 de pagini, în care a adunat o mică parte din scrierile sale de critică literară.

Cifra 7, se zice, este una dintre cele norocoase. Aurel I. Brumaru a adunat-o frumos în 77 de ani împliniți, cu cărți de valoare, apreciate de nume precum: Adrian Marino, Gheorghe Grigurcu, Laurențiu Ulici, Alexandru Surdu și mulți alții, cu o soție iubitoare și mereu alături, cu doi fii așezați la rosturile lor și cu un nepot (deocamdată), care-i va duce numele mai departe. Frumoasă viață!

Din partea noastră, a celor care îl cunosc și îl prețuiesc: Mulți ani, încă, cu sănătate și cu folos!

Ioan Ardeleanu – Pruncu

Joi, 02 aprilie 2020, s-a încheiat primul „ciclu tehnologic” al realizării vizierelor de către deja binecunoscutul Club de Robotică sighetean, Tech-X, de la C. N. „Dragoș Vodă” (echipa de robotică este parte a Proiectului Nație prin Educație – BRD First Tech Challenge Romania).

Mobilizarea sighetenilor a permis ca într-un scurt timp să se realizeze optimizarea „mini liniei” tehnologice care, monitorizată de un tânăr dedicat voluntariatului, a reușit să producă mult așteptatele viziere atât de necesare celor care luptă împotriva coronavirusului. Azi au fost livrate primele 16 viziere la Spitalul Sighet.

Mulțumirile echipei se îndreaptă către sighetenii care au răspuns prompt mesajului de solidaritate și au contribuit la conturarea acestui proiect: Construct Pack SRL, Sighet (manager Adrian Pîrlea); Asociația „Valea Verde” – „Salut, Sighet!”; DAFImag, Sighet (administrator, Dorin Dunca); Ovidiu Alin Petrean (fost absolvent al CNDV); Alin Pontoș (consilier local); Ionica Viorica Opriș (Asociația „Suntem vocea lor”); Anuța Muntean (administrator DOS Catering SRL); Anișoara Iulia Mihali (consilier județean); Zimbrul Comerț Online SRL, Pitești; S.C. ATELIER CONCEPT & DESIGN STUDIO SRL, București.

Conștienți de sprijinul primit din partea celor care au răspuns fără ezitare chemării lor, membrii echipei își exprimă recunoștința pentru aportul acestora, prin câteva mesaje de suflet.

După câteva zile de la lansarea proiectului am reușit să ne creăm un grup de susținători care ne ajută în lupta împotriva acestui val de COVID-19. Producția de viziere este în continuă desfășurare, primele livrări făcându-se chiar în cursul zilei de azi. Le mulțumesc cu această ocazie tuturor sponsorilor pentru sprijinul oferit și sper la o continuă colaborare cu aceștia pe viitor. (Darius Giurgi, elev)

E un moment special. Deși distanțați, despărțiți, suntem capabili să fim uniți și să dăm dovadă de solidaritate, să fim alături de cei care sunt în linia întâi riscându-și sănătatea pentru noi. Adevărații eroi în demersul nostru de a confecționa vizierele sunt elevii noștri care gestionează imprimantele 3D. Suntem mândri de ei, de elevii echipei de robotică Tech-X. Mulțumim celor care sprijină material echipa de robotică și fac posibil acest demers al nostru! (Vasile Mih, director CNDV)

Învățăm să dăruim cu iubire și recunoștință, să fim împreună cu adevărat, chiar și de la distanță. Am fost ajutați cu dăruire, încredere și promptitudine de concetățenii noștri care au înțeles că numai împreună putem învinge orice obstacol. M-au impresionat profund gesturile dezinteresate ale celor care s-au oferit să dea o mână de ajutor proiectului, proiect care este cu adevărat un exercițiu de întrajutorare și umanism. Doar așa învățăm să fim împreună cu ceilalți, să respectăm inițiativele utile situației critice de azi! (Cornelia Hotea, profesor informatică)

Prea multe cuvinte nu mai sunt de spus, gesturile semnificative, caritabile, sunt o modalitate de exprimare a sufletelor mari; în momentele dificile, sensibile, se cuantifică solidaritatea prin fapte, prin atitudine pro – activă care contribuie din plin la depășirea oricăror greutăți.

Brîndușa OANȚA

foto: Darius Giurgi

Mulți dintre sigheteni o cunosc pe Adriana Curmei, gestionează o afacere respectabilă (m-a rugat să nu menționez deloc detalii pe această direcție pentru că nu-și dorește promovare) și – atenție! – nu o interesează politica. Inițial a evitat să accepte o discuție detaliată despre această interesantă propunere antreprenorială destinată publicului virtual, îi era suficientă mulțumirea pentru transpunerea în practică a unei idei foarte generoase. Sunt convins că în spatele acestei inițiative pur comunitare s-ar putea să existe „postaci” care vor vedea comisioane, profituri, conspirații, aranjamente etc. Dar, Adriana Curmei nu este afectată de răuvoitorii anonimi, continuă să ajute, este obișnuită de mulți ani cu faptele caritabile, multe dintre acțiunile ei filantropice fiind mai puțin știute. A ajutat mult și ajută acolo unde „simte” nevoi, lipsuri, greutăți.

Actuala criză pandemică și mai ales perspectivele dezastruoase pentru micii producători au determinat-o să se gândească, să identifice rapid o metodă relativ ușor implementabilă, care să-i ajute în regim de urgență pe micii întreprinzători.

Așa a acționat, n-a zăbovit prea mult – nici nu-i stă în fire! – și a înființat, utilizând admiratul facebook o… Platformă a producătorilor sigheteni/ maramureșeni! Desigur este vorba despre o platformă virtuală iar Adriana a aprins scânteia, a declanșat mecanismul la care s-au alăturat și mulți voluntari.

Adriana Curmei mi-a explicat cum funcționează „Platforma” la care au aderat până azi, 02 aprilie 2020, la doar 14 zile de la înființare, peste 50 de mici producători din zona Sighetului și împrejurimi (Cearda, Iapa, Șugău, Tisa, Mara, Nănești, Oncești etc.). Producătorii locului, cei interesați, sunt cuprinși în ofertele de produse agro – alimentare și apar pe platformă cu prețul la sursă, la prima mână. Cumpărătorii accesează platforma, își selectează produsele și, o echipă de voluntari, pregătește coletul pentru livrare. Cumpărătorul achită – în momentul recepționării – contravaloarea produselor solicitate plus costul eventualelor ambalaje și transportul – care se face în zonele mai îndepărtate prin firme de curierat. Pe plan local voluntarii duc cumpărăturile la ușa clientului. Utilizarea aplicației facebook este oarecum limitativă tehnic, prin urmare, Adriana a inițiat un concurs pentru găsirea unei denumiri pentru un site dedicat, mult mai performant. Rezultatul concursului s-a concretizat prin rezervarea denumirii site-ului care, într-un viitor foarte apropiat – având mult mai multe facilități – va fi, de fapt, o piață și un magazin online al micilor producători: www.producatorimm.ro. Impulsionați de inițiativa sighetencei noastre (născută la Vișeu) și-au manifestat interesul și alți producători/ procesatori din județ dar și din țară. S-a înființat deja, până la această oră, Platforma Țării Lăpușului.

Ce urmează?… Implicarea și solidarizarea unui număr cât mai mare de producători locali dar și regionali, pentru a avea o ofertă integrată de produse agricole (inclusiv legume, fructe de sezon) și zootehnice cât mai variată și, mai ales, pentru evitarea colapsului produs de noile constrângeri impuse de „atacul” COVID, adoptarea unui concept nou de distribuție. Este necesară o altfel de organizare – regrupare a micilor întreprinzători, sunt necesare noi instrumente de promovare – desfacere iar Adriana Curmei a ales să se implice, să-și împărtășească experiența dobândită în “arena” afacerilor celor care au nevoie nu doar de promisiuni inutile și vorbe frumoase ci de… fapte.

S-a vorbit destul de mult, în ultimii ani, despre… economia socială de piață. Muhammad Yunus (“bancherul săracilor”) credea pe bună dreptate că „afacerile sociale sunt capabile să schimbe lumea”. În perioada aceasta complicată, generată de neașteptata pandemie, genul acesta de activități poate oferi șansa celor mai mici “afaceriști” să-și asigure supraviețuirea socio – economică.

Salutară ideea și dorința Adrianei Curmei de-a se implica și, mai ales, de-a investi resurse (inclusiv timp și experiența acumulată) pentru a da o mână de ajutor celor care sunt la baza… fluxului alimentar.

Mult succes și… sprijiniți-i cumpărând de la ei, de la producătorii locali!

Ion MARIȘ

Azi, 01 aprilie 2020, deși este o zi a păcălelilor, Clubul Rotary Sighet a făcut cel mai serios gest posibil, pentru a spijini efortul Spitalului Municipal din orașul nostru în lupta cu teribila pandemie ce face ravagii în lumea întreagă. Dacă în orice moment personalul medical (cel care se află pe baricade și nu în… „autoizolare” conjuncturală) este pregătit profesional pentru orice tip de scenariu, situația nu este neapărat conformă la capitolul consumabile, echipamente individuale de protecție (PPE). Până în acest moment, după cum s-au exprimat specialiștii aflați cu adevărat în prima linie, nu au fost probleme deosebite, dar ei trebuie să se asigure și cu echipamente și consumabile de rezervă în cantități rezonabile și, în acest sens, este clar că nu poate fi nicicând acceptată suficiența și „detașarea”; în aceste zile, cei direct implicați, trebuie să fie într-o stare de vigilență permanentă.  De aceea, în continuare, orice sprijin este binevenit, orice manifestare de solidaritate onestă este salutară.

La ora actuală la Sighet nu există cazuri grave de infectați, nici la UPU și nici la Infecțioase. Evaluarea suspecților de contaminare cu noul COVID 19 se face conform protocoalelor naționale, medicii de la UPU și/ sau Secția de Infecțioase abordează fiecare caz în parte din perspectivă clinică și pe baza investigațiilor imagistice (CT) la care se pot  adăuga anumite analize de laborator. Dacă suspiciunea este fundamentată clinic și imagistic, coroborată cu simptomatologia pacientului, cazul se trimite mai departe la Baia Mare, unde au fost desemnate, conform listei emise la nivel național, Spitale Suport pentru pacienții testați pozitiv și unde, de fapt, au loc testările specifice, urmate de tratamente adecvate, de la caz la caz.

Ținând cont de dorința personalului medical de-a avea asigurat echipamentul de protecție necesar, atât pentru ei cât și pentru potențialii pacienți, Clubul Rotary Sighet a livrat azi, într-o primă etapă, Spitalului Municipal din Sighet, 30 de cutii (1500 bucăți) de măști chirurgicale și 2 flacoane a câte 5 litri fiecare, dezinfectant concentrat, Virusolve + (din care se pot prepara aprox. 200 litri de soluție diluată), care au fost preluate de doamna dr. Ileana Mihalca (Secția Infecțioase). O parte dintre materiale urmează să fie distribuite și la alte secții (UPU, Interne etc.) din Spitalul Sighet.

Este important de precizat că Spitalul Sighet a transmis în regim de urgență (încă din primele zile ale alertei sanitare) necesarul de echipamente, dispozitive medicale etc, solicitat de la Ministerul Sănătății dar, onorarea comenzilor s-a făcut și se face pe baza unor priorități și urgențe analizate la nivel național și, în funcție de producția și/sau importurile aferente.

Rotary Club Sighet este alături de personalul medical din prima linie de la Spitalul Municipal Sighet și își exprimă disponibilitatea de-a sprijini eforturile pentru combaterea pandemiei în orașul nostru.

Ion MARIȘ
Rotary Club Sighet

Miercuri (01.04.2020) dimineață, demarează la Sighet dezinfecția scărilor de bloc, a intrărilor și a balustradelor cu o soluție pe bază de clor (soluția folosită nu este toxică). Cetățenii sunt rugați să nu închidă ușile de acces în casa scărilor pentru a facilita desfășurarea dezinfecției de către operatori.

Primele cartiere vizate sunt Nucului și Traian.

Decizia este în conformitate cu prevederile art. 6, alin. 1 din Ordonanța Militară nr. 4/29.03.2020.

Monitorizarea desfășurării acestei activități se va face de către reprezentanți ai Primăriei.

Comunicat de presă
Primăria Sighetul Marmației

Ultima zi a lunii martie, a anului de grație 2020, a fost un pic mai friguroasă decât zilele precedente, cu un vânt aspru dar cu un soare plăcut și un albastru al cerului dătător de speranțe.

Cetățenii Sighetului, puțini la număr, se conformează condițiilor de carantină, orașul „expunându-și” trecutul, într-o liniște… imperială.

Parcul din zona Centrului, pustiu, temporar abandonat, atrage prin curățenie și croncănitul ciorilor de semănătură.

Vă invităm la o plimbare virtuală prin orașul nostru care, azi, pare un burg chiar cochet.

Foto & video: Ion Mariș
editare: Brîndușa Oanță

Tânărul Darius Giurgi, membru al Clubului de Robotică Tech-X de la C. N. „Dragoș-Vodă” din Sighet, s-a adaptat tehnologiei de producere a vizierelor, care a intrat la această dată într-o așteptată ritmicitate.

Am primit câteva informații de la d-na profesoară de informatică Hotea Cornelia:

„Se realizează 3 modele diferite de viziere  și, în funcție de modelul care va fi agreat de Spital, Ambulanță, SMURD etc., se va trece la confecționarea modelului respectiv în funcție de ce alege fiecare.”

Trebuie să menționăm extraordinara solidaritate declanșată de acest proiect. Un mare număr de persoane fizice (sigheteni, dar și nesigheteni) și persoane juridice s-a alăturat cu sponsorizări de diverse sume pentru a asigura continuitatea muncii echipei. Până la această oră, au fost expediate mai multe role de filament și folii, s-a achiziționat un laptop nou și încă o imprimantă 3D. În câteva zile, Darius va lucra la 3 imprimante și două calculatoare.

Vom reveni zilele următoare cu lista completă a donatorilor dar, susținerea materială este necesară în continuare.

Multă forță și spor la muncă, Darius Giurgi! Felicitări întregii echipe!

Salut, Sighet!

foto & video: Darius Giurgi